UNIVERSITATEA „SPIRU HARET

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI STIINTE ADMINISTRATIVE

TEMA CERCETARE „ Criminalitatea informatica „

STUDENT : BACESCU MIHAI ALEXANDRU

BUCUREȘTI
2021

1
 CUPRINS

I.Introducere.....................................................................................................................................3

II. Aspecte caracteristice...............................................................................................................3

III. Studiu de caz. Tipuri de criminalitate informatică..............................................................4

1. Fraudele cu cărţi de credit........................................................................................................4

2. Infracţiunile informatice şi cele îndreptate împotriva sistemelor informatice.........................5

3. Tehnici moderne de criminalitate informatică.........................................................................8

IV. Aspecte finale...........................................................................................................................9

BIBLIOGRAFIE:........................................................................................................................11

2
 I.Introducere

Internetul reprezintă un mediu extrem de favorabil pentru infractori. Deplasarea

criminalității informatice pe terenul Internetului nu s-a produs întâmplător, ci din rațiuni cât se
poate de pragmatice, care țin de faptul că această mega-rețea planetară prezintă practic cel
puțin trei avantaje de marcă pentru infractori: abolirea distanțelor, costuri minime și o fațadă
anonimă. Infrastructura, organizarea și multitudinea de rețele implicate în cadrul Internetului
fac ca investigațiile desfășurate în acest mediu să fie dificile. Caracterul transfrontalier al
Internetului și al infracționalității informatice necesită un răspuns pe măsură prin realizarea
unei cooperări internaționale între jurisdicțiile și instituțiile naționale cu atribuții în
combaterea infracțiunilor informatice. De aceea este esențial ca investigatorii din diferite țări
să conlucreze, în pofida diferențelor legislative și procedurale, prin formarea unor puncte de
contact în rândul forțelor de poliție competente în domeniu.1
În România s-au făcut o serie de studii şi evaluări care au identificat unele
caracteristici ale acestui tip de criminalitate care se desfăşoară pe teritoriul ţării noastre sau în
care făptuitorii sunt cetăţeni români. Astfel, aceste activităţi vizează obţinerea unor produse
financiare, respectiv de credit şi sisteme de plată oferite de instituţii financiar-bancare, pe care
membrii acestor reţele criminogene le accesează fraudulos, producând prejudicii importante
atât unor persoane fizice, dar şi unor corporaţii sau societăţi comerciale. Făptuitorii acestor
infracţiuni sunt mult mai dificil de identificat şi reţinut prin prisma faptului că au nivel de
inteligenţă ridicat şi dispun de mijloace informatice sofisticate, de ultimă generaţie.
Grupurile infracţionale sunt organizate, structurate şi specializate pe diverse tipuri de
activităţi, în funcţie de abilităţile individuale ale membrilor şi gradul de complexitate a
operaţiilor informatice pe care cei implicaţi sunt în măsură să le pună la dispoziţia grupului, în
vederea accesării cât mai rapide a mijloacelor tehnice, a penetrării staţiilor de lucru, a
serverelor şi altor dispozitive de calcul folosite în mediul financiar, bancar etc. O altă
caracteristică a grupărilor infracţionale se referă la caracterul transfrontalier, aceasta
însemnând că membrii reţelelor se pot afla răspândiţi atât pe teritoriul României, cât şi în alte
zone ale globului, de unde pot accesa informaţii şi pot executa operaţiuni cu caracter
infracţional, fără a putea fi identificaţi cu uşurinţă.2

II. Aspecte caracteristice

Din evaluările grupărilor infracţionale care acţionează în domeniu s-au desprins

următoarele caracteristici privind criminalitatea informatică produsă în România:
- caracter predominant financiar, se urmăreşte obţinerea unui produs financiar substanţial şi
sunt vizate sisteme de plată, produse de credit şi plată oferite de instituţii financiare;
- organizarea grupărilor care acţionează, structurarea şi specializarea membrilor acestora;

1
Ș. Prună, I.C. Mihai, Criminalitatea informatică, Ed. Sitech, București, 2008, pag. 27.
2
I. Vasiu, Criminalitatea informatică, Ed. Nemira, Bucuresti, 1998, pag. 131.

3
- folosirea unor tineri cu abilităţi în a utiliza computerele şi noile tehnologii, care sunt
organizaţi şi coordonaţi de către lideri ai grupărilor infracţionale;

- trecerea de la fraudele informatice, în care încrederea era elementul primordial în realizarea

tranzacţiilor, la fraude în care predomină folosirea de programe informatice în fraudare;
- permanenta preocupare pentru identificarea de noi moduri de operare, de identificare de
produse ce pot fi fraudate, precum şi sisteme informatice ce pot fi compromise;
- reorientarea grupărilor infracţionale către fraudarea mijloacelor de plată electronică oferite
de instituţiile financiare din România;
- reorientarea grupărilor infracţionale care comit fraude informatice, de la fraudele mărunte
(prejudicii mici) îndreptate împotriva persoanelor, către fraudele mari (prejudicii mari - sute
de mii/milioane de euro) împotriva companiilor;
- zonarea infractorilor pe tipuri de infracţiuni şi ţări de destinaţie, datorate specificului zonei
(zone turistice, zone cu număr ridicat de grupări infracţionale bine organizate etc).
Principalii factori care au determinat reorientarea grupărilor criminale către infracţiuni
informatice:
- obţinerea de câştiguri materiale mari într-un timp relativ scurt şi cu riscuri relativ mici;
- caracterul transfrontalier al infracţiunilor face ca instrumentarea acestora de către autorităţile
unui stat să fie mult mai dificilă, întrucât pentru probarea faptelor este nevoie, de cele mai
multe ori, de obţinerea unor informaţii de la autorităţile competente din mai multe state, pe
calea cererilor de asistenţă juridică internaţională, procedură ce este costisitoare şi lentă;
- accesul facil la echipamente moderne care permit desfăşurarea de activităţi ilicite şi
complexe;
- posibilitatea deplasării rapide a membrilor unei grupări criminale de pe teritoriul unui stat pe
teritoriul altui stat, urmărirea activităţii desfăşurate de către aceştia fiind, de cele mai multe
ori, foarte greu de realizat de către autorităţile competente.3
Fraudele informatice, atacurile informatice, fraudele cu mijloace de plată electronică
sunt tipuri infracţionale care necesită investigaţii specializate, pregătire şi dotare
corespunzătoare pentru structurile de aplicare a legii.

III. Studiu de caz. Tipuri de criminalitate informatică

1. Fraudele cu cărţi de credit

Acest gen de fraude a cunoscut o creştere exponenţială 4, înregistrându-se numeroase
cazuri de persoane depistate la bancomate în România care folosesc cărţi de credit în mod
fraudulos. De asemenea, numeroase cazuri sunt semnalate de către autorităţi străine cu privire
la cetăţeni români care sunt depistaţi comiţând astfel de fraude la bancomate.

3
,,Buletin Informativ” al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Ed. Academica, Bucureşti, 2000,
pag. 144.
4
reprezentativă.

4
 Ca principale moduri de operare există:
- ,,skimming-ul”, care constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri prin care
sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit, care ulterior sunt folosite
pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit;
- „phishing-ul”, care reprezintă crearea unor pagini web false şi transmiterea de mesaje către
diverse persoane, în scopul obţinerii unor date de identitate pentru Internet sau cărţi de credit.
Odată obţinute informaţiile despre cărţi de credit, conturi de utilizatori, conturi de e-
banking, acestea pot fi folosite cu uşurinţă pentru plata unor servicii sau achiziţionarea de
bunuri prin Internet, efectuarea de transferuri de bani sau folosirea identităţii celui ale cărui
date au fost furate.

2. Infracţiunile informatice şi cele îndreptate împotriva sistemelor informatice

În acest domeniu nu se înregistrează evoluţii semnificative. Genul acesta de infracțiuni
este comis de cei cunoscuţi drept hackeri5. Oraşele mari care sunt şi centre universitare au o
rată importantă a activităţilor ilicite în această privință. Cei care se ocupă cu comiterea unor
asemenea fapte sunt de regulă tineri, elevi sau studenţi, care urmăresc explorarea Internetului
şi a programelor ce permit comiterea acestor fapte şi sunt disponibile prin Internet. Nu sunt
infracţiuni prin care să se urmărească realizarea unor venituri financiare, ci folosirea unor
programe şi servicii prin Internet care, dacă nu ar a fi instalate pe anumite servere 6 accesate
neautorizat prin explorarea unor vulnerabilităţi hardware sau software, nu ar fi disponibile
acestora.7
Din păcate, toate domeniile Internetului, atât de benefice pentru majoritatea
zdrobitoare a utilizatorilor cinstiţi ai acestei reţele informaţionale, reprezintă, în acelaşi timp,
câmpuri infracţionale dintre cele mai “mănoase” pentru cei interesaţi să le folosească în astfel
de scopuri. World Wide Web-ul este preferat pentru escrocheriile prin site-uri de Web.
Infractorii înfiinţează un site, adună bani sau informaţii de identificare, după care sterg site-ul.
Un escroc înfiinţează un site pentru a vinde produse la preţuri foarte mici, aproape prea
frumoase pentru a fi adevărate. Cumpărătorul plăteşte, de obicei o sumă mult mai mică pentru
un obiect care de fapt costă mult mai mult. Dar, în realitate, acesta primeşte un obiect care
costă de câteva ori mai puţin decât a plătit el. Sau, infractorii înfiinţează site-uri pentru a
colecta numere de cărţi de credit şi alte informaţii personale de la clienţi care sunt încredinţaţi
că achiziţionează un bun sau un serviciu. În realitate, nu vor primi niciodată produsul sau
serviciul comandat. Infractorul, însă, va vinde informaţiile altor infractori sau le va utiliza
pentru propriile scopuri ilegale.8

5
pirat informatic, infractor din spațiul electronic virtual al Internetului.
6
computer sau program care conectează utilizatorii din rețea la o sursă centralizată sau la o bancă de date.
7
T. Amza, Criminalitatea informatică, Ed. Lumina Lex, București, 2003, pag. 124.
8
I. Vasiu, Criminalitatea informatică, Ed. Nemira, Bucuresti, 1998, pag. 152.

5
 În condiţiile în care, cu mijloace tehnice minime şi cheltuieli financiare aproape
modice, orice utilizator poate intra în legătură cu reţeaua Internet, pentru a accesa o
sumedenie de baze de date din întreaga lume, ne putem aştepta oricând ca un răuvoitor sau
bolnav psihic, de oriunde de pe glob, să provoace pagube imense unor indivizi, comunităţi
umane sau chiar state aflate la zeci de mii de kilometri distanţă. Într-un raport al Consiliului
Naţional de Cercetare, se afirmă răspicat că „Teroristul zilei de mâine ar putea fi capabil să
provoace daune mai mari cu un keyboard decât cu o bombă.”9
Este din ce în ce mai evident că, în zilele noastre, grupările teroriste utilizează tot mai
mult Internetul pentru a-şi atinge scopurile subversive. Majoritatea dintre ele sunt, de altfel,
prezente pe Internet. Ca toată lumea, de altfel, şi organizaţiile teroriste utilizează Internetul, în
primul rând, în calitatea sa de mijloc de comunicare. Prin site-urile pe care şi le-au creat pe
World Wide Web aceştia îşi propagă intens ideologiile pe care le-au îmbrăţişat, utilizând
Internetul ca vector principal al legitimării lor ideologice. La rândul lor, simpatizanţii
diferitelor organizaţii teroriste, cu diferite ocazii, cum ar fi reuşita unor acţiuni ale acestora,
construiesc site-uri de simpatie faţă de asemenea grupări. Surprinzător este faptul că, în ceea
ce priveşte pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor teroriste clasice, dar şi a celor de natură
informatică, orice individ amator de astfel de „distracţii” care posedă un minimum de
cunoştinţe şi de deprinderi pentru a utiliza un computer, o tastatură şi un mouse, poate să
obţină, de pe Internet, datele de care are nevoie pentru atingerea scopurilor sale. Astfel, unele
site-uri, uşor identificabile în această reţea, furnizează informaţii de ultimă oră cu privire la
confecţionarea bombelor, instrucţiuni privind manipularea substanţelor explozive şi reţetele
necesare. Pe aceste site-uri pot fi găsite Manualul teroristului şi Cartea de bucate a
anarhistului, în care este descris cu lux de amănunte modul de construire a mai multor tipuri
de bombe.10
Site-urile de pe Internet, după cum am vorbit mai sus, constituie prăzi dintre cele mai
uşoare pentru hackeri. De altfel, printre aceştia domneşte moda întrecerilor în imaginaţie
pentru a sabota site-urile guvernamentale Web. Spre exemplu, în noaptea de 15 spre 16 august
1996, un hacker a atacat site-ul Web al Ministerului Justiţiei din S.U.A. şi a transformat
textele şi imaginile. În urma modificărilor făcute, Departamentul Justiţiei a devenit
Departamentul Injustiţiei, locul fotografiei Procurorului general a fost luat de fotografia lui
Adolf Hitler, împreună cu aceea a manechinului-vedetă de televiziune – Jennifer Aniston. La
rândul lor, hackerii din ţara noastră au spart site-ul Ministerului de Finanţe şi au modificat
informaţia guvernamentală în diferite moduri. Una dintre principalele modificări a fost
adăugarea unei „taxe pe prostie”, care trebuia să fie cu atât mai mare cu cât persoana era mai
importantă. Banii încasaţi din această taxă urma să fie folosiţi pentru a mitui N.A.T.O. să ne
primească la sânul său cu braţele deschise. Există însă temerea îndreptăţită că, depăşind astfel
de manifestări ludice, hackerii vor merge mult mai departe şi vor modifica listele de preţuri,
textele juridice sau chiar rezultatele cercetărilor ştiinţifice, ceea ce ar avea consecinţe mult
mai grave.11

9
E. Stancu, Terorism şi Internet, în „Pentru Patrie”, nr. 12/2000, pag. 26.
10
Ș. Prună, I.C. Mihai, Criminalitatea informatică, Ed. Sitech, București, 2008, pag. 48.
11
T. Amza, Criminalitatea informatică, Ed. Lumina Lex, București, 2003, pag. 153.

6
 În condiţiile Internetului, teroriştii au acum posibilitatea de a lansa atacuri greu
detectabile din orice punct al globului. Pot infecta sistemele informatice cu viruşi complecşi
ceea ce ar putea provoca disfuncţionalităţi grave în sisteme. Conform unor estimări, pagubele
aduse de celebrul virus „I Love You”, lansat în anul 2011 la începutul lunii mai, sunt de
ordinul miliardelor de dolari. Bande teroriste, seniori ai narcoticelor sau unele state dedate la
acte teroriste pot intra în reţeaua Internet şi sabota nodurile critice din foarte vulnerabilul
sistem de comunicaţii şi legături prin satelit al unei ţări. Ei pot lansa atacuri masive cu viruşi
informatici asupra reţelelor de telecomunicaţii, de apărare, de alimentare cu energie electrică,
gaze şi apă sau asupra sistemelor de dirijare a transporturilor aeriene, navale şi terestre,
asupra sistemelor informatice din bănci, burse, societăţi de asigurări etc. Viaţa a demonstrat
că, chiar sistemele militare americane, care se presupune că sunt printre cele mai sigure din
lume, prezintă cu regularitate semne de slăbiciune în faţa atacurilor informatice, adesea
întreprinse de amatori cu motivaţii ludice, care aproape întotdeauna rămân surprinşi de
amploarea şi consecinţele faptelor lor.12
În principiu, în cazul criminalităţii în domeniul reţelelor de date, în special în ce
priveşte Internetul, se pot distinge infracţiunile care vizează paralizarea lor în întregime, a
unor părţi ale acestora sau a unor structuri care lucrează cu ele, prin programe virusate sau cu
atacuri DoS prin Hacking. Atacurile Denial of Service (DoS) constau în inundarea unei adrese
de IP13 cu date şi în consecinţă blocarea lui şi a legăturii Internet. Cele mai multe atacuri DoS
sunt lansate împotriva site-urilor Web, cu scopul de a împiedica vizitarea acestora de către
utilizatorii obişnuiţi.
Organizaţiile criminale s-au convertit cu o viteză uimitoare la tehnologiile actuale
cele mai sofisticate. Spre exemplu, ele folosesc programele informatice de criptografiere 14
pentru a comunica pe Internet cu o marjă foarte mare de siguranţă sau, aşa cum recunoşteau
autorităţile columbiene, una dintre noile grupări apărute la Cali, după loviturile date
cartelurilor din această zonă, a utilizat Internetul pentru a-şi extinde şi coordona traficul de
droguri. Dar, Internetul constituie un mijloc formidabil şi pentru bandele organizate care se
ocupă cu traficul ilegal de arme, de medicamente, cu spălarea enormelor sume de bani
murdari etc.
Piratarea programelor pentru calculator reprezintă altă formă a criminalităţii legate de
Internet. Ea se realizează prin încărcarea programelor difuzate pe Internet în memoria internă
a unui calculator atunci când această operaţiune nu este expres autorizată de către titularul
dreptului de autor. Astăzi, când există un număr foarte mare de baze de date, care graţie
Internetului pot fi consultate din orice colţ al lumii, spionajul informatic cunoaşte o şi mai
mare amploare şi diversificare. Furtul de informaţii îngrijorează tot mai mult companiile,
societăţile şi firmele din cele mai variate domenii de activitate. Informaţiile comerciale, de
genul listelor de produse, de preţuri, de clienţi, de furnizori, al metodelor de promovare a
produselor sau al studiilor de marketing sunt cele mai „vânate”.

12
,,Buletin Informativ” al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Ed. Academica, Bucureşti, 2000,
pag. 158.
13
Internet Protocol – număr de identificare a unui calculator sau alt tip de dispozitiv conectat direct la Internet.
14
scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenționale.

7
 3. Tehnici moderne de criminalitate informatică
Comenzile de produse frauduloase de pe Internet cu cărţi de credit false sunt, deja, de
domeniul trecutului, sau au rămas doar în „grija” infractorilor începători. Întrucât majoritatea
magazinelor virtuale cu nume mari au încetat să mai trimită în România produse comandate
din ţara noastră, datorită faptului că multe cumpărături se făceau cu cărţi de credit folosite
fraudulos, „specialiştii” români în frauda pe Internet au găsit metode mult mai sigure şi mai
profitabile de a fura din conturile altora.15
Acest lucru s-a întâmplat odată cu deschiderea de către Internet a unei noi ere pentru
publicitate. Spre exemplu, există companii de publicitate care îi plătesc pe deţinătorii de site-
uri pentru faptul că aceştia ataşează pe site-urile lor un banner al unei firme sau pentru faptul
că îşi afiliază site-ul personal la una dintre companiile specializate în promovarea pe Internet
(„affiliate”). În ceea ce priveşte ultima metodă, trebuie precizat faptul că aceste companii
plătesc deţinătorului site-ului care s-a afiliat şi a ataşat un spot publicitar o sumă de bani
proporţională cu numărul de click-uri de pe banner-ul promoţional instalat pe site-ul acestuia.
O astfel de activitate este profitabilă pentru toate părţile şi, în acelaşi timp, perfect legală.
Dar, infractorii români de pe Internet au găsit în această metodă o nouă posibilitate de
a-şi însuşi anumite sume de bani tot cu ajutorul cărţilor de credit fraudate. Infractorul se
afiliază la mai multe site-uri, de regulă site-uri comerciale, care acordă un procentaj din
vânzări celor care au adus cumpărători pentru produsele expuse. Concret, utilizatorul pune
mai multe link-uri pe site-ul său. Acestea te duc la site-uri de vânzări şi infractorul cumpără
cu cărţi de credit false. Astfel, face cumpărături cât de mult poate, cu adrese de livrare la
întâmplare, căci nu îl interesează să primească produsele, ci doar procentajul din vânzări,
deoarece este ,,affiliate”. Astfel, la sfârşitul lunii, „affiliate”-ul primeşte prin cec suma ce i se
cuvine, sub formă de procente din vânzările realizate prin intermediul său. Spre a nu risca să
intre sub incidenţa Interpol-ului, infractorii preferă să fraudeze până la 2.000 de dolari într-o
lună (peste această sumă intervine Interpol-ul), apoi să construiască un alt site şi să facă o altă
afiliere ştiind bine că autorităţile, potrivit actualei legislaţii, nu se pot atinge de ei.16
O altă afacere, nu tocmai ortodoxă, este cea are vizează cumpărarea în scop de
revânzare a domeniilor Internet care aparţin unor personalităţi sau firme renumite. Sperând să
se îmbogăţească peste noapte, unii „întreprinzători” au cumpărat domenii cu numele anumitor
celebrităţi, în ideea că mai târziu vor primi bani grei în schimbul acestora.

În multe ţări ale lumii, afişarea şi distribuirea materialelor obscene în public constituie
o infracţiune. Ori nu există nici un dubiu că Internetul, prin natura sa deschisă, a devenit un
15
V. Damian, Frauda pe Internet are sediul în România, în „Capital”, nr. 38/ 2000, pag. 27.
16
I. Vasiu, L. Vasiu , Prevenirea criminalității informatice, Ed. Hamangiu, 2000, pag. 176.

8
astfel de loc. Înmulţirea unor astfel de cazuri şi impactul negativ al diseminării materialelor
obscene pe Internet au dus la creşterea îngrijorării opiniei publice în legătură cu multiplicarea
unor astfel de activităţi în reţea. Dar, pe lângă unele forme mai vechi ale criminalităţii legate
de Internet, şi-au făcut apariţia şi altele mai noi ca: „ofertele pentru adopţie” care ascund
vânzări mascate de copii, furtul de identitate, violarea zonei informaţiilor private a
utilizatorilor Internetului, vânzarea la licitaţie a unor obiecte naziste.17

IV. Aspecte finale

Este cunoscut faptul că, în cercetarea criminologică, criminalitatea ca fenomen social,

cuprinde:
- criminalitatea reală - presupune totalitatea faptelor penale săvârșite pe un anumit teritoriu și
într-un anumit interval de timp;
- criminalitatea aparentă - cuprinde totalitatea infracțiunilor semnalate organelor abilitate ale
statului și înregistrate ca atare;
- criminalitatea legală - reprezintă totalitatea faptelor de natură penală comise și pentru care
s-au pronunțat hotărâri judecătorești rămase definitive.18
Fiecare acest segment de criminalitate își are corespondența și în criminalitatea
informatică.
Diferența dintre criminalitatea informatică reală și criminalitatea informatică aparentă
reprezintă cifră neagră a acestui nou gen de crimă și ea cuprinde toate faptele sancționate de
legiuitor, dar care, din anumite motive, rămân nedescoperite de către organele abilitate ale
justiției penale. Dacă în cazul criminalității generale se apreciază că cifra neagră reprezintă un
important segment de fapte penale nedescoperite, în cadrul criminalității informatice,
procentul acesteia tinde să fie în jur de 90 %. Această rată extrem de mare a crimelor
nedescoperite se cauzează faptului că infracțiunea informatică este un act ilegal mai recent
sancționat și se află ascuns în spatele noilor tehnologii informaționale.
Zilnic, până la 600 000 de conturi de Facebook trebuie blocate din cauza unor tentative
de piraterie. Numai în Belgia, numărul de cazuri de fraudă pe internet a crescut de la 4 000
(2008) la peste 7 000 (2010). În Regatul Unit, preluările ilegale de conturi bancare au crescut
cu 207% în 2009, faţă de 2008.
Pentru a combate acest fenomen, UE propune înfiinţarea unui centru european de
combatere a criminalităţii informatice. El ar urma să avertizeze statele membre cu privire la
ameninţările majore şi să le atragă atenţia asupra punctelor slabe ale sistemelor de apărare on-
line. În acelaşi timp, ar urma să identifice reţelele organizate de criminalitate şi pe cei mai
importanţi infractori şi să furnizeze ajutor în cadrul investigaţiilor.

Pentru a veni în sprijinul investigatorilor, procurorilor şi judecătorilor care se ocupă de

criminalitatea informatică, centrul va colecta informaţii provenind din domeniul public, din
sectorul privat, de la serviciile de poliţie şi din mediul academic.

17
Ș.Prună, I.C. Mihai, Criminalitatea informatică, Ed. Sitech, București, 2008, pag. 137.
18
N. Bujdoiu, Note de curs, 2012.

9
 Intensificarea luptei împotriva criminalităţii informatice va spori încrederea în
serviciile bancare şi de rezervare on-line, permiţând economisirea a milioane de euro. Potrivit
unui studiu realizat în 2011, criminalitatea informatică generează costuri cuprinse între 85 şi
291 de miliarde de euro.
Prin natura sa paneuropeană, noul centru va permite transmiterea rapidă a alertelor
privind ameninţările informatice în toate ţările din UE. De exemplu, dacă în Lituania se
raportează un incident de accesare ilegală a unui cont bancar, centrul va fi în măsură să facă
imediat legătura cu incidente similare înregistrate în Grecia sau Irlanda. Astfel, va putea
avertiza rapid toate statele membre.19

BIBLIOGRAFIE:

19
www.ec.europa.eu.

10
1. Tudor Amza, Criminalitatea informatică, Ed. Lumina Lex, București, 2003
2. ,,Buletin Informativ” al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Ed. Academica,
Bucureşti, 2000
3. Nicolae Bujdoiu, Note de curs
4. Vasile Damian, Frauda pe Internet are sediul în România, în „Capital”, nr. 38/2000
5. Ștefan Prună, Ioan-Cosmin Mihai, Criminalitatea informatică, Ed. Sitech, București, 2008
6. Emilian Stancu, Terorism şi Internet, în „Pentru Patrie”, nr. 12/2000
7. Ioana Vasiu, Criminalitatea informatică, Ed. Nemira, Bucuresti, 1998
8. Ioana Vasiu, Lucian Vasiu, Prevenirea criminalității informatice, Ed. Hamangiu, 2007
9. www.ec.europa.eu

11