MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA DE POLIȚIE “ALEXANDRU IOAN CUZA”

MASTER
MANAGEMENTUL COOPERĂRII POLIȚIENEȘTI INTERNAȚIONALE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

TEMA: POLITICI ȘI STRATEGII DE COOPERARE POLIȚIENEASCĂ

ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA TERORISMULUI

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr.
CONSTANTIN EUGENIU - CIPRIAN

MASTERAND:
GHERGHINA ANDREI

BUCUREȘTI
 2017
CUPRINS

INTRODUCERE.............................................................................................................................3
Capitolul I........................................................................................................................................5
FENOMENUL TERORIST ŞI EVOLUŢIA ACESTUIA...............................................................5
1.1. ACCEPȚIUNI ALE CONCEPTULUI DE TERORISM......................................................5
1.2. EVOLUŢIA FENOMENULUI TERORIST.......................................................................7
1.2.1 Scurt istoric al fenomenului terorist...............................................................................7
1.2.2 Trăsături caracteristice ale terorismului contemporan..................................................10
1.3. MANIFESTĂRI ALE FENOMENULUI TERORIST....................................................12
1.3.1 Clasificarea terorismului...............................................................................................12
1.3.2 Sursele şi resursele terorismului...................................................................................15
1.3.3 Scopurile şi motivaţiile acţiunilor teroriste..................................................................18
1.4. FORMELE SI METODELE ACTELOR TERORISTE.................................................21
1.4.1 Formele actelor teroriste...............................................................................................21
1.4.2 Metodele actelor teroriste.............................................................................................23
Capitolul II.....................................................................................................................................26
ROLUL MASS - MEDIA ÎN ABORDAREA TERORISMULUI INTERNAŢIONAL...............26
2.1. MASS - MEDIA, VIOLENŢA ŞI TERORISMUL............................................................26
2.2. DERAPAJELE MEDIATICE ŞI PROBLEMA OBIECTIVITĂŢII...................................29
MASS – MEDIA.......................................................................................................................29
2.3. TERORISM ŞI MASS - MEDIA: MANIPULAREA PRIN LIMBAJ...............................31
2.4. MEDIA ÎN VIZORUL TERORIŞTILOR..........................................................................34
2.5. MASS - MEDIA INSTRUMENT DE ACŢIUNE PENTRU GRUPĂRILE TERORISTE
...................................................................................................................................................37
2.5.1. Dependenţa actelor teroriste de mass-media...............................................................37
2.5.2. Terorismul şi mass – media - influența actelor teroriste asupra audienţei...................38
2.5.3. Construirea imaginii teroristului în cultura de masă - cazul producţiilor
cinematografice hoollywood-iene.........................................................................................40
Capitolul III...................................................................................................................................42
REACŢIA SOCIALĂ ÎMPOTRIVA ACTELOR TERORISTE....................................................42
3.1. POLITICA PENALĂ ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR DE TERORISM........................42
3.2. COLABORAREA ORGANELOR SPECIALIZATE ÎN CONTRACARAREA ACTELOR
TERORISTE..............................................................................................................................46
3.3.ORGANIZAŢII JUDICIARE INTERNAŢIONALE ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA
TERORISMULUI.....................................................................................................................50
3.4.SISTEME DE PREVENIRE SI COMBATERE A TERORISMULUI...............................54
CONCLUZII..................................................................................................................................63
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................65

2
 INTRODUCERE

Terorismul este un flagel al societăţii care există încă din Antichitate, dar care a luat
amploare după evenimentele din 11 septembrie. Acestea au provocat nu numai o transformare
profundă a mediului de securitate şi o redefinire a conceptelor teoretice cu care analizam acest
mediu, dar au modificat chiar şi modul în care percepem pacea lumii, libertăţile individuale,
viaţa de zi cu zi a semenilor noştri. Astăzi, terorismul afectează tot mai mult nivelul de trai,
calitatea vieţii populaţiei precum şi siguranţa acestora, dar noutatea provine din alinierea lui la
tehnologie, metodele internaționalizate de finanțare, capacitaea rețelelor teroriste de a se extinde
continuu, folosirea mediilor de comunicare actuale și capacitaea de a înțelege și de a folosi
kocurile politice internaționale. De asemenea, generează relaţii ce pot fi uşor exploatate de către
crima organizată şi alte tipuri de infracţiuni care alterează coeziunea socială. Constituind
amenințarea majoră la adresa societății umane a satelor lumii a democrației, terorismul
internațional continuă să reprezinte, la acest început de secol, un pericol destul de grav, atât
pentru structura de coeziune socială, cât și pentru securitatea statelor.
Literatura internaţională asupra terorismului este bogată, existând diferite tipuri de
abordări: sociologice, politologice, economice, juridice. În România, preocupările academice şi
politice asupra terorismului sunt recente şi reflectă necesitatea alinierii la trendul mondial
reprezentat de lupta împotriva terorismului. Lupta pentru combaterea terorismului a devenit o
problemă serioasă, cuprinzând întreaga societate şi devenind astfel un stil de viaţă.
Considerând că fenomenul terorist în lume este extrem de ridicat, lucrarea de faţă îşi
propune o inventariere a principalelor aspecte teoretice, metodologice şi practice legate de
specificul şi particularităţile acestui fenomen în condiţiile societăţii contemporane.
Lucrarea este structurată pe trei capitole, fiecare având un număr diferit de subcapitole. În
prima parte a lucrării sunt prezentate unele aspecte teoretice, accentul fiind pus pe însăşi definiţia
terorismului (o definiţie universal valabilă a fenomenului este dificil de formulat datorită
complexităţii acestuia). De asemenea, în cadrul acestui capitol sunt tratate sensurile principale,
semnificaţiile, formele de manifestare şi cauzele care determină apariţia terorismului.
În capitolul al doilea sunt prezentate cauzele care au creat o relație de interdependență
între fenomenul terorist și mass-media, beneficiile ambelor tabere precum și consecințele acestei
relații.
În capitolul al treilea sunt prezentate principalele organizații judiciare internaționale ce
luptă împotriva terorismului dar și sisemele de prevenire și combatere a acestuia.

3
 Prezenta lucrare este o evaluare a stadiului fenomenului terorism din societatea
contemporană, făcându-se referire atât la percepția opiniei publice despre acest fenomen, dar și
la rapoartele diferitelor organizații internaționale privind evoluția și modalitatea de implementare
a strategiilor de combatere a folosirii mass - media de către teroriști.

4
 Capitolul I

FENOMENUL TERORIST ŞI EVOLUŢIA ACESTUIA

1.1. ACCEPȚIUNI ALE CONCEPTULUI DE TERORISM

Definirea conceptului de terorism este extrem de dificilă, fenomenul căpătând pe plan

internaţional multiple forme de manifestare şi accepţiuni. De aceea este dificil să se dea o
definiţie universal valabilă pentru toate societăţile. Acceptând această idee, diferiţi specialişti sau
practicieni din domeniul terorismului sunt de acord, aproape unanim, că acest concept este, de
cele mai multe ori, evaziv, ambiguu şi reducţionist.
Dicţionarul Explicativ al limbii române defineşte termenul terorism în următoarele
moduri: „1) totalitatea actelor de violenţă comise de un grup sau de o organizaţie pentru a crea
un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat; 2) folosirea
sistematică a măsurilor de violenţă şi de intimidare în vederea atingerii unui scop politic; 3)
totalitatea actelor de violenţă pe care le săvârşeşte o organizaţie sau un regim politic reacţionar“.1
În marea lor majoritate, definiţiile legate de terorism sunt bazate pe trei factori: violentă,
ţintă şi scop (pentru a instala frica sau o schimbare socială).2
Prima tentativă de a defini şi reglementa terorismul aparţine legiuitorilor romani, care în
anul 103 î.Hr, în Lex Apelia au incriminat Crimes Majestatis, respectiv orice acţiune internă sau
externă îndreptată împotriva integrităţii statului3.
Unii teoreticieni consideră că aproape orice act de violenţă poate fi inclus în categoria
terorismului, cu toate că pot apărea o serie de confuzii din cauza comportamentului aparent
similar al unui individ care, din considerente politice, comite un act violent, în raport cu
comportamentul unui criminal de drept comun sau al unui dezechilibrat mintal. De asemenea,
din cauza implicaţiilor morale, tentativele de definire a conceptului pornesc de la supoziţia că
unele tipuri de violenţă politică sunt justificabile, în timp ce altele nu.
Definirea terorismului şi a teroriştilor face obiectul cercetării şi înţelegerii fenomenului
care a luat amploare pe glob. Definiţiile terorismului sunt foarte variate şi de obicei inadecvate.
Până şi cercetătorii terorismului neglijează adesea să definească termenul, preluând definiţii de la
Departamentul de Stat SUA, cum ar fi : „violenţa premeditată, motivată politic, folosită

1
Dicţionarul explicativ al limbii romane (Ediţia a II-a), Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p. 1088;
2
Harvey W. Kushner, Encyclopedia of terrorism, Editura SAGE Publications, 2003, p. 359;
3
Ion Suceava, Interpol la început de mileniu, Bucureşti, Editura Meronia, 2007, p. 578;

5
împotriva unor ţinte noncombatante de către grupări subnaţionale sau agenţi clandestini, de
obicei cu intenţia de a influenţa publicul.”4
De menţionat că primele încercări de definire a terorismului modern au fost iniţiate de
Quintilliano Saladana, în timpul „Conferinţei Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale”, din
1925, prin introducerea conceptului de „crimă internaţională” care includea crimele împotriva
drepturilor omului şi crimele comise împotriva şefilor de state sau a reprezentanţilor diplomatici
ai acestora.5
În era contemporană, terorismul este definit ca fiind un act voluntar comis împotriva
vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii sau libertăţii oficialităţilor, orice act care primejduieşte o
comunitate, crează o stare de teroare în vederea schimbării autorităţii publice sau împiedicarea
acţiunilor acesteia, sau care urmăreşte deranjarea relaţiilor internaţionale.6
Noţiunea de „terorism” este din punct de vedere etimologic un derivat de la „teroare ”
cuvânt de origine latină. Unii specialişti consideră terorismul ca fiind forma cea mai organizată
de teroare. Sufixul „-ism” care se adaugă la rădăcina cuvantului teroare este deseori interpretat ca
denotând un caracter sistematic, fie la nivel teoretic, unde sufixul se referă la un concept politic,
fie la nivel practic, unde se are în vedere un mod de acţiune sau o atitudine.7
Într-una din definiţiile uzitate, Guvernul S.U.A consideră că, “terorismul reprezintă
ameninţarea cu violenţă sau folosirea violenţei în scopuri politice de către indivizi sau grupuri,
indiferent dacă acţionează pro sau contra autorităţilor guvernamentale existente, când aceste
acţiuni au intenţia de a şoca, intimida sau consterna un grup ţintă mai larg decât victimele
imediate. Terorismul este relaţionat cu indivizi sau grupuri care urmăresc răsturnarea regimurilor
politice, corectarea unor deficienţe sociale percepute de grupurile respective sau erodarea ordinii
publice internaţionale”.
Jean Servier ne oferă o viziune practică a termenului de terorism. El consideră că
originile terorismului se confundă oarecum cu originile omului pe Terra. Dacă confruntarea
dintre două armate reprezintă un război, iar invadarea unui teritoriu un posibil scop al războiului,
masacrul populaţiei civile, ca şi orice atingere a drepturilor şi libertăţilor sale, înseamnă terorism.
Trebuie precizat că revolta unui grup de persoane împotriva unei armate de ocupaţie, atâta timp
cât aceştia nu se dedau la acţiuni de intimidare, nu reprezintă o formă de terorism.8
Pentru a surprinde mai multe caracteristici relevante ale conceptului de terorism, doi
cercetători olandezi de la Universitatea din Leiden, Alex Schmid şi Albert Jongman au publicat
4
Cristian Delcea, Psihologia terorismului-studiul psihologic asupra teroriştilor-ediţia a II-a, revăzută şi adaptată,
Editura Diversitas, 2006, p. 20;
5
Cristian Barna, Terorismul.Ultima soluţie?, Bucureşti, Editura Top Form, 2007, p. 36;
6
Cristian Barna, Irena Chiru, Contraterorism şi securitate internaţională, Bucureşti, Editura TopForm, 2008, p.197;
7
Gheorghe Arădăvoaice, Dumitru Iliescu, Laurenţiu Dan Niţă, Terorism, antiterorism, contraterorism, Oradea,
Editura Antet, 1997, pp. 8-9;
8
Jean Servier - Terorismul, Iaşi, Institutul European, 2002, pp. 30 – 31;

6
109 definiţii care fac referire la formele de manifestare ale terorismului. Acestea constituie
componentele unei statistici, care arată criteriile de definire ale terorismului. Ele sunt: violenţa,
forţa (83,5% din definiţii), politicul (65% din definiţii), frica accentuată, teroarea (51% din
definiţii), ameninţarea (47% din definiţii), efectele psihologice şi anticiparea reacţiilor (41,5%
din definiţii), discrepanţa dintre ţinte şi victime (37,5% din definiţii), acţiunea intenţionată,
planificată, sistematică (32% din definiţii), metodele de luptă, strategiile, tacticile (30,5% din
definiţii).9

1.2. EVOLUŢIA FENOMENULUI TERORIST

1.2.1 Scurt istoric al fenomenului terorist

La prima vedere, terorismul poate părea o problemă aparţinând exclusiv epocii moderne
şi contemporane. Într-adevăr, datorită virulenţei sale, a armelor folosite şi a cruzimii, care
caracterizează acest “cutremur” ce zguduie societatea actuală, terorismul apare ca un obstacol în
calea civilizaţiei şi a speranţei unui viitor frumos.
Dar terorismul a existat întotdeauna, însă impactul asupra societăţii a fost mai puţin
vizibil în alte epoci, mai îndepărtate pentru că şi acele vremuri erau mult mai instabile şi nesigure
decât perioada actuală. În contextul unor războaie şi a unei justiţii mai puţin conturate, plaga
terorismului nu părea atât de nocivă ca dezastrul pricinuit de unele acţiuni teroriste din epoca
noastră. Lumea creştină a cunoscut practica atentatului încă de la începuturi. Diverşi capi ai
Bisericii Catolice, cum au fost Ioan al VI-lea, Leon al VI-lea, Ioan al X-lea, Benedict al VI-lea,
au murit în asasinate comandate de adversarii lor politici. Regii europeni au căzut şi ei victime
atentatelor: Otto al II-lea rege german, Filip rege german, Richard al II-lea, regele Angliei,
Giuliano de Medici, suveran al Florenţei şi al Toscanei, Petru al III-lea, tar al Rusiei10.
Rădăcinile terorismului islamic actual par a se afla în negura trecutului, undeva prin sec.
XI, când existau structuri organizate. Începând cu secolul al XI-lea, secta asasinilor - o
ramură a sectei musulmane şiite Ismaeliţii, au recurs la metode care, în prezent ar putea fi
considerate teroriste. Asasinii îşi ucideau victimele în plină zi (mai ales politicieni sau clerici
care refuzau să adopte versiunea purificată a islamului, pe care aceştia o provăduiau cu forţa).
Etimologia denumirii sectei „Asasinilor” (care a dat naştere termenului modern de asasin) este

9
Cristian Delcea, Aurelian Bădulescu, Studii şi cercetări asupra fenomenului terorist, Cluj-Napoca, Editura
Risoprint, 2008, p. 16;
10
Mihaela Negrescu, Marius Negrescu, Terorism şi antiterorism în epoca modernă, Bucureşti, Editura ANI, 2008,
p.14;

7
„mâncător de haşiş”, motivată de participarea la ritualul administrării de droguri atentatorilor,
pentru a-i încuraja în îndeplinirea misiunilor.11
Un alt exemplu este cultul sacrificiului de sine, un element caracteristic în cazul
atentatelor executate de catre „Ștrangulatorii”- un cult religios indian al cărui adepti îşi
ștrangulau în mod ritualic, victimele (de obicei călători aleşi la întâmplare) ca o jertfă adusă
zeiţei induse Kali, care simboliza teroarea şi distrugerea. 12 Secta teroristă Thung se deda la
acţiuni sângeroase, "fără nicio picătură de sânge scurs". Membrii ei obişnuiau să se
deghizeze pentru a se infiltra în caravanele negustorilor sau pelerinilor. Îşi reperau victimele
şi aşteptau momentul prielnic. În câteva fracţiuni de secundă, asasinul ataca victima
întoarsă cu spatele spre el, cu o eşarfă neagră trecută printr-un inel pe care i-o înfăşura
în jurul gâtului, ștrangulându-l, după care îl deposeda de bunuri, invocând numele zeiţei
Kali, care se afla, conform legendei, la originea apariţiei thungilor şi a tehnicii lor de a ucide.
Thungii ajunseseră să omoare peste 30.000 de oameni anual, timp de peste un secol.13
La începutul secolului al XIX-lea, terorismul în forma asasinatelor politice a devenit un
fenomen major la nivel global. Anarhiştii ruşi luptau împotriva guvernării ţariste, grupuri de
naţionalişti radicali, armeni, sârbi sau irlandezi foloseau metode teroriste în lupta lor
pentru autonomie, teroriştii spanioli, francezi, italieni sau americani utilizau atentatele cu
bombe, ceea ce a constituit sursa a nenumărate articole de presă, cărţi şi filme,
publicitatea făcută teroriştilor fiind imensă, iar terorismul devenind un termen comun. Astfel, un
anarhist rămas celebru, Felice Orsini, ajutat de cinci complici, a săvârşit un atentat în
1858 împotriva lui Napoleon al III-lea, care a scăpat cu viaţă datorită caleştii blindate pe care
o folosea. Tot în Franţa, în perioada 1892-1894, a avut loc un atentat cu bombă asupra
unei cazărmi militare, un atentat asupra reşedinţei unui procuror şi unui comisariat de
poliţie, ce a provocat moartea a cinci comisari, considerat în epocă cel mai sângeros
atentat, deşi nu suferă comparaţie cu atentatele cu sute sau chiar mii de victime din zilele
noastre. 14
Carlo Pisacane a rămas cunoscut până astăzi mai ales pentru teoria „propagandei prin
fapte", pe care se spune că a lansat-o şi care a exercitat o influenţă covârşitoare asupra rebelilor
şi a teroriştilor. „Propaganda unei idei este doar o himeră", scria el. „Ideile rezultă din fapte, nu
invers. Astfel, oamenii nu se vor elibera prin educaţie, ci se vor educa daca sunt liberi." In
viziunea lui Pisacane, violenţa este necesară nu doar pentru a atrage atenţia asupra unei cauze, ci
pentru a informa, a educa şi, în final, a strânge masele în jurul revoluţiei. Obiectivul didactic al

11
Teodoru Ştefan, Cristian Barna, Globalizarea ameninţărilor asimetrice, Bucureşti, Editura ANI, 2007, p. 15;
12
Cristian Barna, Terorismul.Ultima soluţie?, Bucureşti, Editura Top Form, 2007, p. 15;
13
Ion Marin,Ţuţu Pişleag, Geopolitica şi terorismul, Craiova, Editura SITECH, 2009, p.160;
14
Ion Marin,Ţuţu Pişleag, op.cit., p. 162;

8
violenţei nu poate fi înlocuit în mod eficient de pamflete, afişe sau adunări populare. Prima
organizaţie care a aplicat ideile lui Pisacane a fost Narodnaia Volia (al cărei nume a fost tradus
ca Voinţa populară sau Libertatea populară) un grup restrâns de constituţionalişti ruşi care s-au
organizat în 1878 pentru a se opune ţarismului. Cei din Narodnaia Volia erau de părere că apatia
şi alienarea maselor ruseşti nu puteau fi zdruncinate decât de acte curajoase şi dramatice de
violenţă, care aveau ca scop atragerea atenţiei asupra grupului şi cauzei.15
În Rusia, anarhiştii au reuşit, la 1 martie 1891, să-l asasineze pe ţarul Alexandru
al II-lea la Petersburg, în urma unui atentat cu bombă. De remarcat că era vorba de cel
de-al şaptelea atentat comis asupra sa, organizat în cele mai mici detalii, inclusiv prin
săparea unui tunel până la mijlocul străzii pe unde trebuia să treacă ţarul şi amplasarea
unei mine, traseu pe care, însă, suita ţarului l-a schimbat în ultimul moment. Cu toate
acestea, ţarul a fost omorât cu o altă bombă, ce i-a fost aruncată în sania cu care se
deplasa.
Sfârşitul secolului al XlX-lea a fost marcat de alte atentate răsunătoare. În 1892 a
fost ucis primul ministru spaniol Canovas del Castillo. Doi ani mai târziu, în 1894,
preşedintele francez Sadi Carnot, în 1898, Elisabeta, cunoscută sub numele de Sissi,
împărăteasa Austro-Ungariei, a fost înjunghiată mortal la Geneva de anarhistul italian
Luigi Lucheni, iar în ultimul an al secolului, în 1900, a fost omorât regele Umberto al
Italiei. Unul dintre cele mai cunoscute atentate teroriste din istorie, folosit ca pretext
pentru declanşarea Primului Război Mondial dintre Puterile Centrale şi Antanta, a avut loc
în 28 iunie 1914, la Sarajevo, când a fost împuşcat, împreună cu soţia sa, arhiducele
Franz Ferdinand, moştenitorul Habsburgilor, de către Gavrilo Princip, un student sârb
bosniac.
În Statele Unite ale Americii, în secolul al XX-lea, au fost ucişi doi preşedinţi,
asupra altor doi având loc tentative de asasinat. Astfel, în 1901, la Pan American
Exposition, Buffalo - New York, a fost asasinat preşedintele William McKinley, de către un
tânăr refugiat ungur Leon Czolgocz, care deşi nu era membru al vreunei organizaţii anarhiste, era
influenţat de acest mod de gândire. Cronica neagră a terorismului continuă cu evenimente
dintre cele mai sângeroase şi după cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale
Americii fiind, cu precădere, scena unor atentate politice zguduitoare. Astfel, la 23
noiembrie 1963 a fost asasinat John Fitzgerald Kennedy, în împrejurări care nu aveau să
fie lămurite nici până în ziua de astăzi, deşi dosarele comisiei Warren au numărat 26 de
volume de depoziţii şi probe. La 4 aprilie 1968 a fost asasinat pastorul Martin Luther
King, luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare. Victime ale unor

15
Magda Ferchedau-Muntean, Terorismul,istoric, forme, combatere, Bucureşti, Editura OMEGA, 2001, p. 14;

9
atentate teroriste nefinalizate, au fost şi preşedintele SUA, Ronald Reagan, iar în Europa,
Papa Ioan Paul al II-lea. În multe cazuri, astfel de acte teroriste nu au fost elucidate pe
deplin nici până în zilele noastre, ceea ce a făcut posibile nenumărate alegaţii, cele mai
răspândite fiind cele privitoare la implicarea unor servicii secrete în organizarea şi, mai ales,
în muşamalizarea acestora.16

1.2.2 Trăsături caracteristice ale terorismului contemporan

Terorismul contemporan are deja un caracter mondial. El se axează îndeosebi pe

extremismul religios violent, pe extremismul politic şi efectele dezrădăcinării 17. Cauzele
fenomenului rămân, în continuare, extrem de diferite şi complexe. Ele trebuie căutate în
dinamica crizelor economice, culturale şi sociale, în politica de alienare a tinerilor care trăiesc ca
imigranţi, în reacţiile virulente la influenţele pe care le exercită civilizaţia occidentală asupra
societăţilor încă tributare fantasmelor şi prejudecăţilor, în recrudescenţa criminalităţii şi
expansiunea reţelelor controlate de lumea interlopă 18, făcând posibilă existența unui număr tot
mai mare de organizații.
Mai mult chiar, terorismul are tendinţa de a se extinde în toate mediile, inclusiv în
Europa, vizând aproape toate activităţile omeneşti, întrucât acest fenomen este antivaloare şi
vizează însăşi distrugerea caracterului eficient al oricărei activităţi progresiste19.
Terorismul contemporan nu are obiective foarte clare, iar exponenţii săi nu-şi propun în
nici un fel preluarea puterii sau schimbarea unui regim. El nu face decât să promoveze un protest
confuz contra Occidentului şi admiratorilor săi împotriva „Marelui Satan", căruia teroriştii
încearcă să-i provoace „cât mai multe pagube şi durere".
Conceptual, pentru a defini terorismul contemporan, violenţa trebuie să fie: ilegală,
sistematică (o crimă izolată cum a fost asasinarea lui Kennedy sau tulburările ce apar spontan,
neorganizat, nu înseamnă terorism), exercitată de anonimi (deci nu include loviturile de stat şi
revoluţiile), îndreptată împotriva ordinii de drept, să aibă motivaţie politică (aşadar nu include
naţionalismul, nici gangsterismul mafiot).20
Nu pot fi asimilate terorismului contemporan mişcările de eliberare naţională, luptele
pentru independenţă şi integritate teritorială duse de diferite popoare sau minorităţi naţionale, în

16
Magda Ferchedau-Muntean, op.cit., p. 17;
17
Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale în
condiţiile Statutului de membru NATO, Bucureşti, Ed. U.N.Ap., 2005, p.86;
18
http//europa.eu.int/scadplusAeg/fr/vb/133168htm, accesat la data de 17.03.2011;
19
Strategia europeană de securitate, Institutul de Studii al Uniunii Europene, decembrie, 2003, disponibila pe
http://www.scribd.com/doc/473893/POLITICA-EUROPEAN-DE-SECURITATE-I-APRARE, accesat la data de
18.04.2011;  
20
Gheorghe Arădăvoaice, Gabriel Naghi, Dan Niţă, Sfârşitul terorismului?, Bucureşti, Editura ANTET, 2002, p. 93;

10
propriul teritoriu împotriva ocupantului străin. Aceste mişcări sunt legitime, fiind ca atare
recunoscute de către Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi de Carta ONU21.
Ca geneză, terorismul contemporan provine din Noua Stângă, desprinsă din stânga
leninistă, pe care a acuzat-o de pierderea spiritului revoluţionar. Ea s-a pronunţat, de la început,
fără echivoc, pentru violenţă, susţinând că acţiunile violente sunt cele care duc la apariţia şi
dezvoltarea premiselor revoluţiei. Noua Stângă a apărut în Europa la sfârşitul anilor 60. În
deceniile cinci şi şase a apărut şi s-a extins o stare de spirit propice violenţei, favorizată şi de
insuccesele social-economice din Franţa şi Germania. Ca urmare, indivizii şi grupuri mici de
oameni s-au pronunţat pentru terorism.22
Un element ce caracterizează terorismul contemporan îl constituie trecerea de la actele
sporadice ale unor indivizi izolaţi, la acţiunile teroriste de amploare, comise de regulă de către
grupuri teroriste bine organizate, precum şi diversificarea tacticilor şi metodelor de acţiune,
concomitent cu folosirea unui larg evantai de mijloace. În acest sens se pot menţiona luările de
ostatici şi sechestrările de persoane, ocuparea sediilor unor instituţii de stat sau politice, atacuri
armate întreprinse împotriva unor persoane sau obiective, provocarea de avarii, incendii sau
explozii, acţiuni de tip militar - diversionist, infestarea unor medii sau obiective, deturnările de
mijloace de transport terestru, maritim, aerian, folosirea teroriştilor sinucigaşi.23
Pentru a oferi o imagine cât mai corectă asupra evoluţiei fenomenului terorist
internaţional este necesar să evidenţiem principalele caracteristici24 ale acestui flagel
contemporan: principala caracteristică a terorismului contemporan o constituie preponderenţa la
nivel global a grupărilor teroriste etnice şi religioase, în detrimentul celor exclusiv „ideologice".
După anii '90, o dată cu sfârşitul „războiului rece", în prim - planul scenei mondiale a
apărut „terorismul etnic" şi „terorismul religios": ETA (separatismul basc), IRA (catolicii contra
protestanţilor), separatiştii corsicani, grupările palestiniene (OEP, OPEP) sau cele islamiste
(Hamas, Hezbollah, Gama at al - Islamyya, Harakatul Mujahidin). Grupările marxiste ori
maoiste de extremă stângă („Tupac Amaru", „Sendero Luminoso"), fără să dispară, au trecut în
planul secundar al terorismului internaţional ori cei marxişti au devenit naţionalişti etnici
(P.K.K.-ul kurd).
Sunt cazuri în care o organizaţie teroristă manifestă un caracter dublu, etnic şi religios:
Al-Qaida, mişcarea talibanilor afgani, ori UCK (etnicii albanezi, musulmani contra etnicilor
sârbi ortodocşi).
21
Mădălina Virginia Antonescu, Relaţia dintre terorism, stat de drept şi drepturile omului, Bucureşti,
Institutul Diplomatic Român, disponibil pe www.bibliotecavirtuala.com;
22
Gheorghe Arădăvoaice, Gabriel Naghi, Dan Niţă, op.cit., p. 93 ;
23
Lucian Ciuchiţă, Daniel Toma, Eusebiu Tihan, Scurtă analiză asupra terorismului contemporan. Orientări.
Strategii de combatere, disponibil pe http://www.psihologiaonline.ro/download /carti/ C005_ AnalizaTerorism.pdf,
accesat la 09.02.2011;
24
Vladimir Alexe, Terorismul trebuie combătut şi anihilat, apărut în „România Liberă" din 22 septembrie 2001;

11
 Cu toate că nu a renunţat la arsenalele clasice ale terorismului anilor '60-'70 (explozibili,
pistoale diferite, sau chiar cuţite), terorismul actual a inclus în arsenalele sale mijloacele de
distrugere în masă (weapons of mass destruction - WMD): arme biologice (BW), arme chimice
(CW), ori armele nucleare (NW). Robert Blitzer, şeful „DTCTP" (Biroul pentru Planificare în
Terorism şi Contra Terorism) al FBI, arată că în 1998, numai în Statele Unite au existat 86 de
ameninţări teroriste domestice cu arme de distrugere în masă (WMD): material chimic, biologic
şi nuclear. În 1997, fuseseră înregistrate de FBI 68 de ameninţări tip WMD. Organizaţiile
islamiste supervizate de bin Laden au intrat (după 1990) în posesia unor componente nucleare
strategice, achiziţionate din statele aparţinând fostei URSS, precum şi a unor arme chimice (CW)
şi biologice (BW) puse la dispoziţie de Sadam Hussein, Gaddafi şi Sudan: gaz sarin, agenţii
antraxului şi botulismului etc. Astfel, au apărut forme noi de terorism: terorismul biologic,
terorismul chimic şi terorismul nuclear.
De asemenea, terorismul contemporan deţine cele mai moderne sisteme de înaltă
tehnologie. Spre exemplu, sistemul „MEMEX” permite teroriştilor accesul rapid la orice
înregistrare electronică din instituţii militare, de securitate sau bănci. Terorismul modern este
foarte interesat de inteligenţa artificială. Grupările teroriste actuale dispun şi de cele mai noi
tehnologii „night-vision” (vedere pe timp de noapte), de mijloace de supraveghere parabolice,
care detectează conversaţii pe o rază de 1.000 m, camere stroboscopice, care iau sute de imagini
în câteva secunde şi individualizează ţintele umane, de arme de anihilare din generaţia a doua
(generatoare de ultrasunete, care provoacă instantaneu voma, defecaţia şi dezorientarea ţintei;
arme de reducere a energiei kinetice, care nu lasă urme; arme termale care pătrund prin zid şi
ridică temperatura victimei la 107° F; magnetosfere, care provoacă senzaţia unor lovituri
puternice la cap etc).
Terorismul modern, aşa cum se arată, nu renunţă nici la armamentul şi mijloacele
„clasice", însă foloseşte cele mai noi metode şi mijloace pe care le oferă tehnologia modernă.

1.3. MANIFESTĂRI ALE FENOMENULUI TERORIST

1.3.1 Clasificarea terorismului

Terorismul se manifestă sub multiple aspecte, scopurile şi mobilurile acestuia nefiind

aceleasi. Departamentul de Stat al SUA clasifică terorismul în: terorism organizaţional, terorism
practicat în contextul insurgenţelor şi terorism sponsorizat (implicarea directă în operaţii

12
teroriste; încurajarea, asistenţa logistică şi sprijinul material acordat grupărilor teroriste;
procurarea de armament, explozibil, asistenţă în domeniul instrucţiei).25
Luând în discuţie actorii şi scopul actului terorist, avem de-a face cu următoarele
manifestări ale terorismului26:
Terorismul ordinar sau banditismul - nu are scopuri politice, fiind canalizat pe obţinerea
de avantaje şi foloase materiale, acte comise individual sau în bandă. Ca mod de manifestare, în
funcţie de scopul urmărit de individ sau de grup, nu trebuie ignorate manifestările de vandalism,
profanare şi satanism.
Terorismul politic - are la origine intoleranţa ideologică în plan politic şi a apărut pe
fondul luptei dintre grupuri, reprezentând diferite ideologii pentru adjudecarea conducerii
politice a unor entităţi teritoriale. Grupurile ce au pierdut lupta pentru obţinerea puterii politice
ori care au devenit conştiente că nu au şanse să câştige pe căi democratice urmează, de regulă, o
evoluţie spre radicalizare, în plan ideologic, ajungându-se inclusiv la situaţia de a apela la
extremism - terorism ca o ultimă formă de atingere a obiectivelor politice pe care şi le-au propus.
În adoptarea unui astfel de comportament, grupurile în cauză au în permanenţă în vedere
exploatarea nemulţumirii maselor faţă de modul în care forţele politice aflate la putere abordează
unele probleme sensibile, inclusiv în ceea ce priveşte unele aspecte de factură naţionalistă,
erijându-se în promotori şi susţinători ai opţiunilor contrare atitudinilor manifestate de aceştia
din urmă.
Terorismul de stat27 - acest concept presupune folosirea deliberată a violenţei sau a
ameninţării cu violenţa de către state suverane (sau grupuri naţionale încurajate sau asistate de
state suverane) pentru obţinerea unor obiective strategice şi politice, cu violarea normelor
dreptului internaţional. Aceste acte criminale vizează declanşarea unei stări de teamă/panică în
rândurile unei populaţii-ţintă mult mai numeroasă decât cea reprezentată de victimele civile sau
militare afectate de violenţă.
Terorismul internaţional - ocupă două nivele diferite: forma individuală şi forma statală.
Vorbim de terorism individual în cazul actelor de terorism intern, la care se adaugă un element de
extraneitate referitor la autori, victimă sau locul de executare a actului şi locul de producere a
efectelor sale, iar de terorism statal, atunci când actele respective sunt îndreptate împotriva unui
stat. Această clasificare, apărută cu câteva decenii în urmă, este din ce în ce mai puţin acceptabilă
astăzi, deoarece aria de manifestare a terorismului s-a dovedit a fi mult mai complexă, necesitând
un efort de cuantificare mult mai amănunţit.

25
Vasile Simileanu, Asimetria Fenomenului Terorist, Bucureşti, Editura TOP FORM, 2003, p. 112;
26
Ioan V. Maxim, Terorismul, Bucureşti, Editura Politică, 1989, p. 80.
27
George Surugiu, Mass-media şi terorismul, Curs Universitatea Bucuresti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele
Comunicării, p.19;

13
 Terorismul psihologic, reprezentat de persoane care provin de obicei din familii
dezorganizate, cu indivizi cu probleme de adaptabilitate socială, de comportament, care s-au aflat
mult timp în şomaj sau nu au fost integrati organizaţional. În general atacă personalităţi
politice28.
Terorismul simbolic, în care victima ce trebuie distrusă reprezintă un simbol deosebit
pentru partea adversă şi prin a cărei eliminare se încearcă obţinerea de avantaje.29
Terorismul manipulativ creează unele situaţii de negociere prin mijloace specifice,
folosindu-se de mass - media pentru manipularea sentimentelor de simpatie ale opiniei publice.30
Karl A. Seger, unul din cei mai reputaţi specialişti în domeniu, 31 preciza că există numai
trei mari categorii de manifestare a fenomenului terorist contemporan. Acesta susţine că
grupările teroriste pot fi: cele nesprijinite de stat, cele patronate de către stat şi cele dirijate de
stat.
Grupurile care nu sunt sprijinite de stat sunt formaţiuni mici, animate de un interes
special, cum ar fi cei ce se opun avortului şi care aruncă în aer clinicile cu acest profil sau
ecologiştii militanţi, care distrug instalaţiile amplasate pe terenuri sensibile din punct de vedere
al mediului înconjurător.
Potrivit Departamentului de Stat al S.U.A., grupurile din această categorie sunt
răspunzătoare pentru 70% din incidentele teroriste internaţionale. Ei dispun de resurse limitate şi
nu posedă infrastructura necesară pentru acţiuni îndelungate. Sunt adeseori prinşi, pentru că nu
au cunoştinţele şi deprinderile căpătate prin instruire de către teroriştii “profesionişti”. Cu toate
acestea, un mic grup terorist nesponsorizat, dar dedicat unei cauze speciale şi care a avut şansa
de a-şi face publicitate prin acţiuni cu caracter de atentat, poate intra în legătură cu alte grupuri
mai puternice, îmbunătăţindu-şi astfel statutul şi rezultatele.
Grupurile patronate de stat sunt instruite şi înzestrate cu armament, primind sprijin
logistic şi administrativ din partea acestuia. Instruirea poate avea loc într-o altă ţară, departe de
statul care o patronează. Sprijinul pe care aceste grupări îl primesc de la ţările care le patronează
le asigură posibilităţi de transport internaţional, arme şi explozibili de mare putere, precum şi
coordonarea activităţii lor cu cea a altor grupări teroriste. De exemplu, “euro - terorismul” apărut
sub forma unei alianţe a diferitelor grupări teroriste din Centrul şi Vestul Europei, încheiată la
jumătatea anilor ‘60 cu sprijinul unor ţări din blocul răsăritean.
Grupurile dirijate de către stat sunt cele pe care acesta le organizează, aprovizionează şi
controlează. Teroriştii dirijaţi de stat au asasinat, cu precădere, compatrioţii disidenţi aflaţi în
28
Doru Blaj, Ţuţu Pişleag, Constantin Onişor, Despre terorism aproape tot..., Bucureşti, Editura Centrului Tehnic,
2007, p.14;
29
Idem;
30
Idem;
31
Vasile Simileanu, op.cit., p. 113;

14
întreaga lume. De exemplu, Iranul a hotărât în 1984 să formeze o unitate specială, cu un efectiv
de 2.500 de oameni care, pretându-se la acte teroriste, să răspândească în zona Golfului Persic şi
a Africii de Nord, propriul său gen de fundamentalism islamic.
K. Seger consideră că dezvoltarea terorismului patronat de stat duce la creşterea
semnificativă a pericolului terorist, deoarece majoritatea acestor grupuri dirijate sunt tot mai bine
înarmate, echipate şi instruite şi sunt capabile să găsească sprijin logistic şi tactic aproape peste
tot în lume.32

1.3.2 Sursele şi resursele terorismului

Terorismul comportă un proces lung şi minuţios de pregătire, pentru a putea constitui acel
act brusc, brutal şi spectaculos de manifestare. Diversitatea structurilor teroriste şi multitudinea
modalităţilor în care acesta încearcă să se manifeste în spectrul larg al violenţei teroriste, atrage
după sine şi variabilitatea surselor lor materiale, tehnologice şi de finanţare. Căutarea de
fonduri a devenit din ce în ce mai mult o necesitate vitală pentru terorişti datorită mijloacelor din
ce în ce mai performante de acţiune. Acestea sunt obţinute pe diferite căi, mergând de la
cotizarea de către membrii grupului sau organizaţiei teroriste, fapte de banditism, întreprinderi
paravan, trafic de arme şi droguri, spălare de bani şi chiar până la susţinerea financiară de către
anumite state interesate. 33
În contextul internaţionalizării infractionalităţii, grupările criminale şi teroriste sunt
permanent preocupate pentru a găsi surse de finanţare cât mai stabile, un rol important în această
direcţie jucându-l derularea unor activităţi economice care să le asigure veniturile necesare şi să
mascheze provenienţa banilor rezultaţi din activităţi ilegale. Un factor de dificultate în
combaterea finanţării grupărilor teroriste îl reprezintă faptul că acestea utilizează mecanisme de
tranzacţie şi plăţi în numerar care nu se desfăşoară prin intermediul băncilor, un exemplu în acest
sens fiind sistemul Al Hawala34, folosit iniţial pe scară largă pentru tranzacţiile cu droguri şi
armament35.
Metodele de finanţare a terorismului sunt numeroase, însă cele mai cunoscute sunt36:
· Starbust - transferul de bani (sume foarte mici) dintr-un depozit, conturi din diverse
locuri, la care au acces teroriştii sau intermediarii care transferă sumele respective în alte conturi.

32
Idem;
33
Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare "CAROL I" EDITURA Universităţii Naţionale de Apărare "CAROL
I" Bucureşti – 2006, disponibil pe http://buletinul.unap.ro/pagini/pdf/buletin-2-2006.pdf, accesat la data de
29.03.2011;
34
Întregul mecanism funcţionează doar pe baza încrederii dintre părţi. De altfel, însuşi termenul hawala, în limba
arabă, are sensul de "încredere". Serviciile reţelei sunt atractive pentru rapiditatea lor, dar mai ales pentru discreţia
tranzacţiilor, care se fac în lipsa oricăror documente.
35
Teodoru Ştefan, Cristian Barna, op.cit., p. 24;
36
Doru Blaj, Ţuţu Pişleag, Constantin Onişor, op.cit., p.56;

15
 · Boomerang - rularea banilor prin tranzacţii financiare mici prin bănci/sucursale care nu
solicită dovezi şi în final legalizarea acestora.
· Charity Money - resursele financiare provin din surse legale de la indivizi sau
comunităţi de credinţă cu o bună situaţie materială.
· Shell Companies - înfiinţarea de firme - fantomă cu ajutorul experţilor internaţionali în
impozite pentru identificarea mijloacelor financiare criminale, „spălarea” banilor şi ulterior
finanţarea acţiunilor teroriste.
Într-o simplă enumerare, putem spune că sursele de finanţare ale terorismului pot fi 37:
internaţionale, regionale, locale, accidentale. În ceea ce priveşte natura resurselor, acestea sunt:
financiare, economice, tehnice şi ştiinţifice, umane, religioase, din spectrul crimei organizate şi
al lumii interlope, ideologice, politice etc.
Există şi alte resurse care pot fi folosite pentru sprijinirea terorismului. Unele sunt
întâmplătoare şi provin din asocierea unor interese de moment, altele ţin de evoluţia unor
conflicte şi a unor spaţii de confruntare. Activitatea umană, fiind foarte complexă, produce nu
numai structuri şi acţiuni în sensul evoluţiei pozitive, ci şi pe cele care frânează această evoluţie.
Implicarea statelor în terorismul internaţional se poate manifesta în diferite moduri, de la
oferirea de asistenţă la diverse niveluri, la ajutoare operaţionale şi chiar la iniţierea şi orientarea
activităţii organizaţiilor teroriste.
În funcţie de gradul de implicare în terorismul internaţional, statele pot fi împărţite în 38:
state - sponsor şi state - teroriste, dar acest gen de clasificare este problematic prin faptul că se
poate transforma în armă politică utilizată de naţiuni pentru a-şi descrie astfel adversarii sau de
organizaţiile teroriste pentru motivarea acţiunilor teroriste la adresa statelor rivale.
Lupta împotriva statelor implicate în terorismul internaţional reflectă conflictele de
interese din arena internaţională dintre state şi superputeri, dintre alianţe şi ligi de state, dintre
grupuri şi organizaţii diverse.
Dintotdeauna, eforturile luptei împotriva terorismului au creat conflicte de interese, în
interiorul statelor, între securitatea naţională şi interesele economice. Astfel, într-o analiză a
măsurilor internaţionale adoptate împotriva statelor implicate în terorism se arată că majoritatea
statelor nu sunt dispuse să-şi sacrifice interesele economice în schimbul stopării sau diminuării
terorismului, cel mai relevant exemplu al acestei tendinţe fiind atitudinea unor state europene (în
special Germania, Franţa, Italia) în ceea ce priveşte Iranul (stat considerat de Departamentul de
Stat american ca lider în poziţia de stat-sponsor al terorismului).

37
Terorismul. Dimensiune Geopolitică şi Geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, Centrul
de Studii Strategice de Securitate, Bucuresti, 2002, p.53, disponibil pe
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/is23.pdf, accesat la data de 23.03.2011;
38
Idem;

16
 Resursele terorismului, fie ele economice, financiare, ştiinţifice, tehnice, ideologice
(religioase) sau de altă natură, se concretizează în diverse forme de manifestare39:
Sursa/suportul ideologic oferit de statele implicate prezintă o importanţă majoră şi se
manifestă ca:
● îndoctrinare politică şi religioasă prin intermediul agenţilor statului - sponsor, prin
programe de pregătire în cadrul unor instituţii ale statului - sponsor ;
● propagandă în favoarea terorismului, directă sau mascată, exercitată prin mass - media,
biserică, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, etnice, religioase etc;
Sprijinul financiar, absolut necesar pentru ca o organizaţie teroristă să acţioneze şi să se
dezvolte, poate fi oferit de actori individuali, statali (state, organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale, partide politice etc.), regionali sau globali şi poate lua următoarele forme40:
● bugetele unor state care practică sau susţin financiar terorismul;
● fonduri indirecte alocate sub masca “asistenţei”, a “ajutoarelor internaţionale”,
“sprijinirii forţelor democratice, progresiste”;
● subvenţii ale unor oameni de afaceri, emigranţi etc.;
● bani obţinuţi de traficanţi de arme, muniţii, droguri, substanţe radioactive, materiale
strategice, carne vie, opere de artă etc;
● fonduri strânse de partide, organizaţii religioase, organizaţii neguvernamentale,
persoane particulare etc.;
● fraude, evaziuni fiscale, deturnări de fonduri, falsificare şi spălare de bani etc.
Sprijinul militar constituie una din modalităţile de ajutor absolut indispensabile şi se
concretizează în:
● antrenamente în tabere specializate;
● programe de ajutor militar în armament şi echipament aprobate de parlamentele unor
state;
● armamente rezultate din destructurarea unor armate (ca aceea a fostei URSS);
● armament, muniţie provenite din contrabandă sau puse la dispoziţie de state, guverne,
organizaţii teroriste, persoane etc.
Suportul operaţional include directa asistenţă a statelor implicate în terorismul
internaţional la alegerea ţintelor şi pregătirea atacurilor specifice, putând lua diferite forme, de la
pregătirea documentelor false, a unor arme speciale, sofisticate (ca urmare a utilizării rezultatelor
unor cercetări ştiinţifice şi a unor tehnologii de vârf, a resurselor informaţionale la diferite
niveluri, oferite de unii actori internaţionali statelor sau organizaţiilor teroriste sau obţinute pe căi
diverse) până la folosirea propriilor agenţii naţionale de spionaj.
39
Idem;
40
http://www.arduph.ro/consideratii-generale-privind-terorismul/, accesat la 09.02.2011

17
 De exemplu, este un fapt dovedit că ambasadele iraniene din lume aprovizionează
celulele teroriste cu armament (transportat prin filieră diplomatică), bani, paşapoarte, vize etc,
fiind implicate şi în recrutarea de colaboratori din comunităţile islamice de pretutindeni.
Se poate spune că suportul operaţional reprezintă anticamera iniţierii şi canalizării
atacurilor teroriste.
O altă sursă a terorismului internaţional, care poate fi considerată şi cel mai înalt nivel de
implicare a unui stat în sprijinirea activităţilor teroriste, este reprezentată de utilizarea propriilor
forţe de securitate, a serviciilor de informaţii şi chiar a agenţiilor guvernamentale în punerea în
aplicare a unor atacuri teroriste.
Nu în ultimul rând, musulmani bogaţi precum sauditul Osama bin Laden, adepţi ai
doctrinei fundamentalist islamice, pot să sponsorizeze grupările islamice violente. Un alt
exemplu este cetăţeanul saudit Mustafa Ahmad al-Hasnawi care a finanţat operaţiunile teroriste
de la 11 septembrie 2001 sau Yasin Al-Qadi, un marcant om de afaceri din Jeddah, Arabia
Saudită, preşedintele „Fundaţiei Muwafaq”, care a sprijinit numeroase grupări teroriste de
sorginte fundamentalist-islamică, printre care se numără Al Qaida sau Hamas41.
Pentru a împiedica sponsorizarea terorismului, este necesar un efort internaţional bine
coordonat pentru a controla aria largă de răspândire a organizaţiilor care transferă fonduri în
folosul grupărilor teroriste. Multe state s-au alăturat iniţiativei SUA în această direcţie, blocând
milioane de dolari din fondurile teroriste. În acest scop, în 15 ianuarie 2003, Adunarea Generală
ONU a adoptat rezoluţia 1456, în care se stipulează rolul pe care Consiliul de Securitate al ONU
îl joacă în conformitate cu rezoluţia 1373/2001, în adoptarea de către statele membre a măsurilor
financiare legale şi tehnice, necesare suprimării finanţării grupărilor teroriste, precum şi
ratificării convenţiilor şi protocoalelor internaţionale relevante42.

1.3.3 Scopurile şi motivaţiile acţiunilor teroriste

Cauzele şi motivaţiile terorismului sunt dintre cele mai diverse. De la încercarea unor
organizaţii ecologice de a convinge lumea cu privire la pericolul care îl reprezintă distrugerea
ecosistemelor, la încercarea altor organizaţii de a prelua puterea într-un stat şi a o exercita în
folosul propriu. Aceste cauze şi motivaţii ale activităţilor teroriste trebuie să fie în atenţia
analiştilor, deoarece ele pot asigura o perspectivă folositoare privind posibilele intenţii şi ţinte ale
grupurilor teroriste.
Acţiunile organizaţiilor teroriste se bazează pe o interpretare subiectivă a realităţii care
diferă de percepţiile guvernelor şi societăţilor cu care se confruntă. Acţunile teroriştilor nu sunt
conduse de o motivaţie sau o hotărâre care să aibă la bază nişte percepţii corecte privind
41
Cristian Barna, Terorismul.Ultima soluţie?, Bucureşti, 2007, Editura Top Form, p. 94;
42
Teodoru Ştefan, Cristian Barna, op.cit., p. 25;

18
realitatea. Unul din obiectivele organizaţiilor teroriste este să convingă opinia publică vizată să
privească lumea aşa cum o privesc ele. Sistemul de convingeri format din imagini, simboluri şi
mituri dominante contribuie la percepţiile şi interpretările eronate care determină acţiuni şi
speranţe. Conţinutul şi originea convingerilor teroriştilor influenţează motivaţia şi strategia
teroristă, reacţia teroriştilor la politica guvernelor respective, precum şi consecinţele
confruntărilor teroriste.43
Scopurile actelor teroriste variază de la un caz la altul, fiind foarte complexe44:
● schimbarea regimurilor politice din unele ţări;
● atragerea atenţiei opiniei publice asupra necesitaţii rezolvării unor situaţii conflictuale
sau faţă de o problemă publică asupra necesitaţii rezolvării unor situaţii conflictuale sau faţă de o
problemă anume;
● dedicarea unui ţel politic, considerat ca o obligaţie faţă de înaintaşi şi urmaşi;
● eliberarea unor compatrioţi deţinuţi în închisori;
● obţinerea unor sume de bani;
● atingerea unor scopuri naţionale sau etnice;
● intimidarea sau influenţarea poziţiei unor personalităţi, organisme sau guverne în
soluţionarea unor probleme sociale, politice, economice;
● răzbunarea faţă de unele personalităţi sau guverne etc.
Un studiu interdisciplinar, asupra a 250 de terorişti din Germania (227 cu orientare de
stânga şi 23 cu orientare de dreapta) a reliefat următoarele aspecte: 25% dintre teroriştii de
stânga pierduseră unul din părinţi înainte de a implini 14 ani, (în general, pierderea tatălui este
corelată cu tulburări psihice grave), 79% din cei investigaţi avuseseră relaţii conflictuale cu
părinţii; 33% şi-au descris taţii în termeni ostili; una din trei persoane vizate a fost anterior
condamnată de un tribunal pentru minori. Studiul a arătat că teroriştii sunt înclinaţi spre eşec, iar
alegerea unei asemenea cariere poate fi considerată „punctul final într-o serie de încercări de
adaptare nereuşite"45.
Studiile asupra terorismului au arătat că motivaţiile care stau la baza acţiunilor teroriste
pot fi clasificate în trei categorii: raţionale, psihologice şi culturale 46.
Motivaţii raţionale: Teroristul raţional face o analiză aprofundată a costurilor şi
beneficiilor referitoare la scopurile şi opţiunile sale. În timpul planificării unei acţiuni, el caută să

43
Mihai Mărgărit, Tipologia şi psihologia terorismului, Bucureşti, Materialul a apărut în ziarul JURNALUL
NAŢIONAL, în suplimentul de colecţie, din data de 13 septembrie 2004;
44
http://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism;
45
Kenneth Katzman, specialist în problemele Orientului Mijlociu în cadrul Diviziei afaceri externe, apărare și
comerț din cadrul Serviciului de cercetări al Congresului american;
46
Marius Petrescu, Organizaţii teroriste, Bucureşti, Editura Milenium, 1999, p. 134;

19
determine care sunt cele mai scăzute costuri şi cele mai eficiente căi pentru a-şi realiza
obiectivele.
Teroristul face o evaluare a riscurilor la care se expune, cântărind mijloacele de apărare
ale ţintei împotriva propriilor sale posibilităţi de atac. El analizează capacitatea colaboratorilor
săi de a-l sprijini pentru distrugerea ţintei, luând în considerarea scopul urmărit şi condiţiile
sociale existente la un moment dat.
Motivaţii psihologice: Motivaţia unei persoane pentru a săvârşi acte teroriste derivă, din
punct de vedere psihologic, din insatisfacţiile şi nerealizările existente în viaţa sa personală. El
îşi găseşte raţiunea de a trăi, dedicându-se actelor de terorism.
Deşi nu s-a determinat o psihopatie clară în rândurile teroriştilor, există un element
aproape universal, care îi caracterizează, şi anume acela că sunt „fideli desăvârşiţi”. Teroriştii nu
iau în considerare punctele de vedere din exteriorul grupului; ei cred în cauza lor şi au
convingerea că nu pot greşi niciodată.
Teroriştii au tendinţa să proiecteze asupra altora propriile lor motivaţii antisociale,
manifestându-se printr-o atitudine de genul "noi împotriva tuturor". Această perspectivă duce la
dezumanizarea victimelor şi elimină orice ambiguitate din mintea lor atunci când acţionează.
Motivaţii culturale: Culturile modelează valorile şi motivează oamenii să acţioneze în
moduri care pot părea nerezonabile pentru observatorii din afara arealului cultural respectiv.
Modul de viaţă în general şi al fiecărui individ, în special, este o caracteristică culturală,
care are un impact de proporţii asupra terorismului. În societăţile în care fiecare individ se
identifică prin apartenenţa la un anumit grup (familie, clan, trib), se va manifesta o incitare spre
sacrificiu, rar întâlnită. Teroriştii reprezintă un caz special: ei sunt dornici să-şi sacrifice viaţa
pentru cauza şi organizaţia lor. Pe de altă parte, vieţile celor din afara grupului, care în sistemul
lor de valori reprezintă răul, pot fi distruse fără nicio remuşcare.
Religia poate fi considerată cea mai sensibilă valoare culturală prin care se identifică o
persoană, deoarece cuprinde valori adânc înrădăcinate. O ameninţare la adresa religiei
(secularizarea, demagifierea, desacralizarea) generează un risc, nu numai asupra prezentului, dar
şi asupra trecutului şi viitorului cultural. Multe religii, incluzând creştinismul şi islamismul, se
consideră îndreptăţite să folosească forţa pentru convertire. În numele religiei, terorismul poate fi
foarte violent, iar teroriştii motivaţi religios privesc acţiunile lor ca fiind morale şi reprezentând o
sancţiune divină. În concepţia lor, acţiunile ce le întreprind, considerate acte de disperare în alte
împrejurări, reprezintă o datorie divină. Astfel se explică spiritul de sacrificiu şi dăruire existent
în rândurile celor mai extremiste grupuri teroriste

20
 1.4. FORMELE SI METODELE ACTELOR TERORISTE

1.4.1 Formele actelor teroriste

Jean Luc Marret, studiind tehnicile terorismului, spunea foarte elocvent, referindu-se la
evoluţia, lupta internă şi dispoziţia organizaţiei teroriste: „să privim deci organizaţiile teroriste
aşa cum am privi un partid sau un lobby, în acelaşi fel conducătorii lor, ca şi membrii obişnuiţi
au motivaţii de ordin personal. Sunt şi ei nişte actori ai politicii, au o coeziune internă,
acţionează, formează coaliţii cu alte grupări sau intră în concurenţă cu ele, simt lipsa unui şef, în
fine, decad şi în cele din urmă dispar asemenea oricărei alte grupări politice. Profesionalizarea
terorismului, ca şi cea a politicii, antrenează o selecţie, o luptă pentru posturile de decizie, fără de
care formularea şi îndeplinirea obiectivelor nu este posibilă”.47
Astfel grupările teroriste sunt compuse din 48:
● Membri activi care formează nucleul central şi care decid asupra activităţilor
distructive, efectuează pregătirile necesare şi acţionează.
● Militanţi care îi sprijină logistic pe cei din primul cerc, asigurânduli-se securitatea în
situaţii diverse, ascunzători, hrană etc.
● Simpatizanţi, adică o populaţie cu grad de participare variat, inconstant sau parţial, şi
care acţionează ca o potenţială pepinieră de recrutare şi de susţinere logistică.
Din punct de vedere al pagubelor provocate şi al publicităţii obţinute, terorismul este, de
departe cea mai ieftină strategie politică. Acestei strategii i se subordonează o panoplie diversă
de mijloace şi tactici de exercitare a violenţei alese în funcţie de avantajele pe care le oferă şi
riscurile pe care le implică49:
● atentate cu bombă – cea mai uzuală tactică a terorismului contemporan, aproximativ
50% din totalul actelor teroriste, prezintă cel mai avantajos raport costuri-efecte: maximizarea
numărului de victime cu un consum minim de resurse (chiar şi în atacurile sinucigaşe organizaţia
pierde un singur individ), efect de şoc puternic;
● incendiere – în jur de 14%, necesită mijloace de realizare foarte ieftine cu efecte uneori
devastatoare mai ales din punct de vedere al pierderilor materiale;
● luările de ostatici şi răpirile – permite actorilor maximizarea publicităţii
evenimentului şi a manipulării media, folosite pentru realizarea unor obiective strategice –
eliberarea unor membri ai organizaţiei, obţinerea de fonduri. Implică numeroase riscuri pentru
iniţiatori întrucât aceştia scapă cu greu măsurilor de securitate;

47
Jean-Luc Marret, Tehnicile terorismului, Bucureşti, Editura Corint, 2003, p. 51.
48
Idem;
49
International Encyclopedia of Terrorism, 1997, p. 223;

21
 ● asasinate şi ambuscade – ţintele sunt de notorietate şi au valoare simbolică, folosite fie
în scopul propagării unei teorii politice ce oferă legitimitate acţiunilor făptuitorului, fie pur şi
simplu pentru eliminarea unui personaj incomod. De multe ori este şi rezultatul acţiunilor unor
cazuri patologice care ucid din nevoia de atenţie;
● deturnările aeriene – maximizarea şocului, aceleaşi avantaje şi riscuri ca şi în cazul
luării de ostatici, dar folosite în scop distructiv ca în cazul septembrie 2001, produc efecte
catastrofice;
● ameninţare, intoxicare – costuri foarte scăzute, eficiente în combinaţie cu alte tactici
violente;
● atacuri cu arme de distrugere în masă (arme chimice, biologice, nucleare) – cel mai
ridicat potenţial distructiv, condiţionat de obţinerea mijloacelor necesare, care nu sunt foarte
accesibile.
Marea diversitate a modurilor de manifestare a acţiunilor teroriste se explică atât prin
strategiile lor tot mai variate şi mai elaborate, cât şi prin accesul structurilor respective la
tehnologiile avansate, în frecvente situaţii acestea urmărind achiziţionarea de armament
neconvenţional (arme chimice, biologice etc.). Astfel, în prezent, în contextul impresionantei
dezvoltări a ştiinţei şi tehnicii, pe lângă efectele pozitive, se constată şi apariţia unor noi forme
de terorism, pe care literatura de specialitate le încadrează în: terorism informaţional,
cyberterorism, megaterorism, bioterorism şi - poate cel mai grav şi mai primejdios prin forţa sa
distructivă - terorismul NBC (nuclear, bacteriologic şi chimic). Prevenirea, urmărirea şi
răspunsul la aceste noi forme potenţiale de terorism trebuie completate cu metode de apărare
împotriva unor posibile scenarii de ameninţare.50 De altfel, specialiştii CIA51, estimează că
flagelul terorismului nu se va diminua în următorii 15-20 de ani, ci, dimpotrivă, se va amplifica.
Discuţiile pe tema terorismului cu arme de distrugere în masă au fost şi sunt nenumărate,
inclusiv în mass-media şi în mediul academic de profil; ele au ajuns, la un moment dat, să inspire
inclusiv industriile culturale, cinematografia fiind prima care a profitat de pe urma imaginarului
catastrofic de sfârşit de mileniu al II-lea52.
Bioterorismul53, formă a terorismului inspirată de războiul biologic, foloseşte diverşi
germeni (agenţi biologici toxici, în stare naturală sau prelucrată), în scopul răspândirii lor pentru

50
Jawad Mohamad, O perspectivă arabă asupra terorismului contemporan, disponibil pe
http://www.ispri.ro/content/revista/3%20%2043-62%20Jawad%20Mohamad.pdf, accesat la data de 10.04.2011;
51
într-o amplă cercetare intitulată Maping the Global Future, realizată de National Intelligence Council (institutul
pentru cercetări al CIA);
52
Florin Marcu, Marele Dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura. Saeculum I.O, 2000, p. 322.
53
Constantin-Gheorghe Balaban, Securitatea şi dreptul internațional. Provocări la început de secol XXI, Bucureşti,
C.H. Beck, 2006, p. 223;

22
îmbolnăvirea populației vizate. Specialiştii CIA anticipează o dezvoltare a acestui tip de terorism
în paralel cu cyberterorismul:
Cyberterorismul se manifestă prin acţiunile de sabotare a reţelelor de calculatoare, cu
intenţia de perturbare a întregului sistem, producând astfel daune cu efecte sociale, politice sau
ideologice, afectând economia, producând totodată, dezastre ecologice. După unii anchetatori,
ilustrativă în acest sens este pana de curent din S.U.A (august 2003), dar statisticile consemnează
un număr de peste 200.000 de atacuri cybernetice asupra sistemelor de afaceri, într-un interval de
numai şase luni.
Narcoterorismul - desemnează acţiunile teroriste organizate de grupuri implicate direct în
cultivarea, producerea, transportul sau distribuţia drogurilor, precum şi pe acelea ale unor grupuri
care folosesc traficul de droguri pentru finanţarea unor mişcări sau acte teroriste.

1.4.2 Metodele actelor teroriste

Terorismul, ca reacţie a celui slab împotriva celui puternic, este în principiu, o răzvrătire
la terorism (sau la ceea ce cel care se răzvrăteşte consideră terorism), este adică terorism
contraterorism. Aceasta-i esenţa, numai mijloacele sunt diferite. Cel puternic face ce vrea, cel
slab face ce poate. Justificările care s-au adus de duşmanii declaraţi ai Statelor Unite pentru actul
de terorism din 11 septembrie 2001 (deşi nimeni nu şi-a asumat în mod serios, până acum, aceste
atentate) sunt de notorietate.
Ele înseamnă, în esenţa lor: terorism contraterorism. Terorismul exercitat de lumea a treia
contra terorismului exercitat de America în lumea a treia, îndeosebi în lumea islamică. Acesta-i
limbajul în care vorbesc o parte din statele lumii islamice. Americanii folosesc bani şi sisteme
sofisticate de arme, organizaţiile teroriste antiamericane folosesc oameni. Folosesc oameni nu
numai pentru motivul că nu dispun de sisteme sofisticate de arme, ci şi pentru că ele consideră că
arma cea mai performantă şi, în concluzie, cea mai eficientă o reprezintă omul dispus la
sacrificiul de sine pentru cauză.
Metodele şi procedeele prin care se acţionează sunt şi ele foarte numeroase. Totul este
permis, de la înjunghierea în plină stradă a persoanelor vizate la atacul cu bombă, de la
ambuscade în puncte obligatorii de trecere la virusarea reţelelor de calculatoare.
Aceste atacuri sunt efectuate de persoane dispuse să sacrifice orice, inclusiv propria lor
viaţă, în numele unor idealuri şi convingeri care, pentru cei în cauză, sunt indestructibile şi au
valoare de simboluri.
Terorismul, ca reacţie a celui slab împotriva celui puternic, are foarte multe cauze.
Acestea rezidă în principiu în:54
54
Terorismul. dimensiune geopolitică şi geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, Centrul de
Studii Strategice de Securitate, Bucuresti, 2002, pp.23-24;

23
 ● inegalitatea socială, polarizarea bogăţiei şi a sărăciei;
● aroganţa puterii;
● lupta pentru putere şi supremaţie;
● ura celui slab împotriva celui puternic, izvorâtă din negarea ordinii existente pe care cel
slab o consideră nedreaptă;
● proliferarea disperării;
● exercitarea de către cel puternic a unor presiuni şi acţiuni pe care cel slab le consideră a
fi acte sau acţiuni teroriste;
● incompatibilităţi grave în perceperea sistemelor de valori;
● existenţa unor tensiuni, convingeri şi prejudecăţi care cer alt proiect al lumii;
● hotărârea de a distruge nu pentru a se construi, ci pentru a spulbera;
● nevoia de a fi luat în seamă.
Acţiunile teroriste din partea celui slab împotriva celui puternic nu au reguli, nici zone
preferenţiale, nici frontiere. Ele se desfăşoară pretutindeni şi vizează, de regulă:
● asasinarea unor personalităţi;
● distrugerea unor obiective culturale, economice şi militare;
● producerea unor catastrofe cu morţi şi răniţi;
● spargerea codurilor sistemelor de comandă şi control, virusarea şi perturbarea reţelei
Internet, distrugerea sistemelor de comunicaţii, instalaţiilor portuare şi aeroportuare, a nodurilor
de cale ferată, lucrărilor de artă etc.
Forţele şi mijloacele folosite în astfel de acţiuni şi reacţii sunt cele pe care le au la
îndemână organizaţiile teroriste sau pe care şi le pot procura. Niciodată nu se va şti cu precizie
când, unde, cum şi cu ce forţe şi mijloace vor acţiona teroriştii. În momentul când astfel de
acţiuni şi reacţii sunt previzibile şi, ca atare, parabile, organizaţia care le întreprinde îşi pierde
raţiunea de a mai exista şi, din acest motiv, intră în conservare sau se desfiinţează.
Primul pas este cel mai direct și constă în captarea atenţiei prin şoc, oroare, teamă.
Nevoia de ordine a sistemului social determină stabilirea unor limite ale posibilităţilor de
exercitare a violenţei coercitive. Când aceste limite sunt depăşite, în special prin atacarea celor
lipsiţi de apărare, anxietatea legată de insecuritate este amplificată dramatic, iar şocul este pe
măsură. Următoarea etapă reclamă perceperea mesajului iniţiatorilor, a intenţiilor şi mobilurilor
teroriştilor. În funcţie de modul de percepere a mesajului se va contura, în ultima etapă răspunsul
sub forma luptei sau a fugii din faţa pericolului. O percepţie amplificată, supra - evaluată a
ameninţării se va traduce într-o reacţie panicardă şi alarmistă a publicului care va legitima
contraofensiva şi represaliile. Rezultatul pe termen mediu şi lung, dincolo de satisfacerea pornirii
instinctuale către răzbunare, va fi o spirală a violenţei din care toate părţile implicate vor ieşi în

24
pierdere. Pe acest efect se bazează teroristul atunci când ucide fără discriminare: strategia
provocării este singura care-i permite instituţionalizarea violenţei ca formă de expresie politică în
aşa fel încât, fiind incapabil de orice altă iniţiativă acceptabilă din punct de vedere social, să
mute disputa pe unicul teren pe care este capabil să evolueze.
Pusă în faţa acestei realităţi, autoritatea statală are de rezolvat o situaţie fără ieşire: pe de
o parte reacţia violentă va duce la pierderea sprijinului politic şi a legitimităţii morale (a se vedea
recentele sondaje de opinie din Satele Unite privind adeziunea populaţiei la susţinerea războiului
împotriva terorismului sau modul în care atentatele din capitala Spaniei au răsturnat opţiunile
electorale ale populaţiei), pe de altă parte “o ţintă care este incapabilă să răspundă la teroare, este
ameninţată să-şi piardă credibilitatea şi încrederea în sine pentru a lupta contra terorismului”55.
De regulă, cele mai multe din acţiunile teroriste importante ale celui mai slab împotriva
celui puternic se pregătesc timp îndelungat şi se desfăşoară pe teritoriul celui puternic, loviturile
fiind bine aplicate, fie în punctele sale cele mai vulnerabile, fie în zonele sale cele mai puternice
(„lovitura de decapitare”)56.

Capitolul II

ROLUL MASS - MEDIA ÎN ABORDAREA TERORISMULUI

INTERNAŢIONAL

2.1. MASS - MEDIA, VIOLENŢA ŞI TERORISMUL

Mass - media joacă un rol esenţial în educaţia democratică a cetăţenilor prin faptul că
prescrie şi indică regulile politice, structurează şi mediază înţelegerea proceselor decizionale şi
coordonează mişcările actorilor pe scena politică. Principala contribuţie a mass-media la

55
Gheorghe Arădăvoaice, Dumitru Iliescu, Laurenţiu Dan Niţă, Terorism, antiterorism, contraterorism, Editura
Antet, p. 43;
56
Constantin Onişor, Teoria strategiei militare, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1999, p. 382;

25
procesul politic constă în stabilirea agendei publice. Ca cetăţeni, nu putem asimila totalitatea
evenimentelor din lume, aşa că ne bazăm de cele mai multe ori pe activitatea mass - media care
urmăresc realitatea şi o analizează57.
Teroriştii au început să se folosească de mass - media încă din anii '60, datorită
impactului emoţional pe care l-au constatat în rândul societăţii civile în urma unei mari
mediatizări atunci când în 1968 s-au îmbarcat la bordul unui avion cu destinația Roma şi l-au
deturnat spre Algeria cerând să fie eliberaţi cei 1200 de arabi arestaţi de către statul Israel. Apoi
au urmat cele mai spectaculoase mediatizări ale terorii care au şocat lumea până în ziua de azi. S-
a demonstrat încă o dată că practicile lor mediatice ating cele mai mari ţinte. Teroriştii de azi
cunosc cele mai performante metode de sensibilizare folosindu-se de televiziune şi internet. De-a
lungul anilor au dobândit noi forme mediatice de comunicare şi noi modalităţi prin care să-şi
atingă scopul58.
Mediatizarea excesivă a violenţei a stârnit reacţii critice dintre cele mai vehemente,
considerându-se că impactul său nefast asupra tinerilor este cu atât mai puternic, cu cât scenele
de violenţă vizionate sunt mai numeroase. Într-o astfel de perspectivă, mass-media a fost privită
ca o adevărată „şcoală a crimei şi delincvenţei”, deoarece tinerii au tendinţa de a reproduce
formele de conduită însuşite pe această cale, aflate într-o evidentă discordanţă cu valorile şi
normele socio-morale59.
Rolul mass - media în faţa terorismului este dificil, întrucât violenţa ridică serioase
probleme privind legătura socială şi democraţia. Societatea se constituie pentru a contracara
violenţa, iar democraţia îşi găseşte aici justificarea existenţei sale: legătura socială este cea care
garantează protecţia fiecăruia şi a tuturor împotriva folosirii necontrolate a violenţei.
Confruntarea mass-media cu un fenomen atât de „antisocial”, cum este terorismul, nu poate
decât să genereze dificultăţi. M. Wieviorka şi D. Wolten le descriau astfel: terorismul, în
societăţile care au respins oficial şi pe scară largă violenţa, inclusiv pedeapsa cu moartea,
aparţine situaţiilor limită în care ordinea socială se află, din nou, în faţa a ceea ce respinsese.
Terorismul reactualizează anumite fantasme colective, iar rolul presei este esenţial deoarece arată
cu ardoare ceea ce societăţile moderne resping în practică. 60
Intimidarea şi ameninţarea sunt forme de manifestare ale violenţei la adresa societăţii
civile săvârşite în mod deliberat de terorişti prin mass-media, pentru a genera un sentiment de
insecuritate, teamă iraţională şi nelinişte. Emiţătorul (teroristul) mediatizează un mesaj al temerii
57
Ioana Bude, Importanța mass-media în comunicarea politică, disponibil pe
http://www.culturasicomunicare.com/v3/Bude%20%20Importanta%20massmedia%20in%20comunicarea%
20politica.pdf, accesat la data de 14.05.2011;
58
Cristian Delcea, Ad-Terorismul relaţia de simbioză dintre terorism şi mass-media, Cluj-Napoca, Editura ASCT,
2007, p. 55;
59
Ion Albulescu, Educaţia şi mass-media, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003, p.147;
60
Isabelle Garcin-Marrou, Media vs Terorism, Bucureşti, Editura Tritonic, 2005, p. 103;

26
către grupul ţintă (societatea civilă) pentru a slăbi procesele psihofiziologice de adaptare şi
funcţionare la parametrii normali ai consumatorilor de media61.
În terorismul modern, teroriştii sunt preocupaţi de cantitatea şi calitatea „timpului de
antenă”, de a ajunge cât mai cunoscuţi şi de a provoca cât mai multe dispute în opinia publică şi
politică. Terorismul are drept scop să răspândească frica, nu doar la nivelul victimei, ci la cel al
comunităţii din care face parte. În termeni statistici, victimele şi pagubele provocate de un atentat
terorist sunt, adesea, mai mici decât cele care rezultă în urma unui accident pe autostradă, însă
efectele psihologice la public sunt cu mult mai mari în cazul terorismului.62
Jean-Luc Marret63 consideră că există două tendinţe atunci când un grup terorist îşi
gândeşte planurile media sau de „marketing”. Efectul de saturaţie sau de întamplare şi efectul de
urmărire. Prin efectul de saturaţie grupul terorist multiplică atentatele sau masacrele pentru o
perioadă de timp foarte scurtă, fară a face un numar mare de morţi, chiar dacă alege să atace un
loc foarte aglomerat. Aceste atentate generează frică colectivă (de amintit practicile GIA în
perioada Ramadanului), fiecare se teme că va fi lovit şi din acest motiv oamenii ocolesc locurile
publice, ceea ce dă sentimentul unei ameninţări teroriste difuze. Aici intervin mediile de
informare. Ele sunt cele care amplifică sentimentul de pericol iminent şi de nesiguranţă. Un
exemplu edificator este ziua de 30 ianuarie 1972, „duminica sângeroasă” (Bloody Sunday) la
Londonderry, atunci când o confruntare dintre armata britanică şi IRA s-a soldat cu moartea a
treisprezece persoane civile. Guvernul britanic profită de tragedie pentru a impune o administrare
directă a Ulsterului. IRA va comemora regulat această drama în manieră proprie. Astfel, în iulie
1972, ea orchestra o „vinere sângeroasă” (Bloody Friday) şi făcea să explodeze nouăsprezece
bombe într-o ora, deflagraţii în care şi-au pierdut viaţa nouă oameni şi alţi o sută au fost raniţi.
Efectul de urmărire, conform părerii lui Marret, caută mai ales o altă formă de
spectaculos: lovind de exemplu o personalitate cunoscută, identificată de grupul terorist ca
aflându-se la originea unui rău politic sau organizând un atac asupra unui simbol al regimului
(asasinarea unui responsabil al industriei de apărare sau al unui partid de guvernământ, din
administraţie, cartierul general al armatei sau poliţie. Teroriştii nu caută numai un efect de masă
difuz ci şi un efect precis, identificabil (de exemplu atacarea cu automobile capcană a unui
imobil al administraţiei federale în Oklahoma).
Atenția grupărilor teroriste asupra mass-media a devenit atât de mare astfel încât acestea
și-au construit adevărate trusturi de presă. Cea mai cunoscută grupare teroristă, Al Qaida deţine
chiar și o revista online, orientată spre a oferi sfaturi celor care vor să comită atacuri teroriste.

61
Cristian Delcea, op.cit., p. 46;
62
Dan Octavian Rusu, Andrea Fabian, Cristian Delcea, Deontologia instituţiilor mediatice cu privire la actele
teroriste, articol publicat în revista „Crima organizată şi terorismul azi”, volumul 42, an V, 2009, p.39;
63
Jean-Luc Marret, op.cit., pp. 166-174

27
"Dacă veţi urma aceste sfaturi, va fi aproape imposibil pentru autorităţi să vă descopere", este
scris în Inspire. Revista este organizată pe mai multe capitole. Astfel, în capitolul "Open Souce
Jihad" este prezentată cea mai inovativă idee, preluată, cel mai probabil, dintr-un film horror.
"Ridicaţi o maşină marca Ford cu bare de oţel, din faţă şi din spate, şi aruncaţi-o cu o viteză cât
mai mare într-o mulţime de oameni. Cel mai bine ar putea face acest lucru un măcelar", este
sugestia revistei Al-Qaida. Pentru ca atentatul să nu dea greş, se recomandă şoferului
automobilului să poarte asupra sa o armă, pentru ca în urma atentatului, eventualii supravieţuitori
să fie măcelăriţi cu gloanţe. În alta ordine de idei, se sugerează că islamistul care vrea să se
sinucidă, va ajunge în Rai ca "erou al cauzei islamice", înainte de a fi ridicat, mort, de poliţie.
Ţările vizate pentru astfel de operaţiuni sunt: Statele Unite, Marea Britanie, Australia,
Franţa, Germania, Danemarca şi Olanda. Justificarea islamului pentru aceste atentate stă în
următorul citat: "Milioane de islamici şi-au pierdut viaţa din cauza brutalităţii americane. A sosit
timpul ca islamicii să se trezească şi să se răzbune pe americani"64.
În general, terorismul este un subiect care se vinde şi care produce tiraj. Dorinţa de a
transforma în eveniment un atac sângeros, alimentează setea de senzaţional a opiniei publice,
speculează sentimentele de compasiune, amestecate şi cu susţinerea că, în felul acesta, se obţine
atât condamnarea din partea opiniei publice, cât şi prevenirea altor categorii, expuse riscului, de
a fi la rândul lor atacate.

2.2. DERAPAJELE MEDIATICE ŞI PROBLEMA OBIECTIVITĂŢII

MASS – MEDIA

Terorismul, la fel ca și propaganda, este un act de comunicare persuasiv şi, la fel ca şi

aceasta, este un termen persuasiv. Unii autori l-au numit chiar „propaganda morţii”. Mass -
media şi terorismul se exploatează reciproc, iar terorismul îşi pierde raţiunea de a fi fară mass -
media în era comunicării în masă. Teroriştii folosesc media atat în scop tactic cât şi strategic.
Un aspect destul de discutat în prezent este aşa numita complicitate între terorism şi mass
- media, alimentându-se reciproc, însă având motivaţii diferite: politice sau ideologice în cazul
terorismului, respectiv succes comercial în cazul mass - media. De aici rezultă derapajele
64
Revista Inspire, disponibil pe http://www.hstvchannel.com/Documents/intel/InspireSummerIssue2.pdf, accesat la
data de 05.04.2011;

28
mediatice ale mass - media, care, în goana după senzaţional, îşi uită principala funcţie, şi anume
informarea. Concepţia de mass-media, complici ai teroriştilor este destul de prezentă în rândul
partizanilor „statului puternic” dar, în aceeaşi măsură şi la artizanii „contra - revoluţiei” care
proslăvesc un control strict al discursului mass - media de către statele democratice. De fapt, în
opinia lor, mass - media reprezintă o adevărată cameră de ecou pentru actele teroriste, aceste
ecouri putând provoca o contagiere a fenomenului terorist în tot spaţiul public şi în toate
grupurile excluse din dezbaterile publice. O formulare explicită a acestei concepţii se găseşte, de
altfel în celebra declaraţie a „Doamnei de fier”, Margaret Thatcher, care explica: „teroriştii se
hrănesc din publicitatea mediatică şi ar trebui, deci, să fie privaţi de oxigenul mass - media”.65
Într-o democraţie confruntată cu violenţa, susţine Isabelle Garcin-Marrou66, mass - media
este plasată în mijlocul dificultăţilor. Ea crede că situaţia decurge logic din presupoziţiile tezei
complicităţii şi concură la o largă raspândire a acestei explicaţii implicite, care presupune, într-
adevar, din cauza circumstanţelor, ca teroriştii şi mass-media să fie aliaţi, eficace totuşi în co-
determinarea impactului acţiunilor violente. Această teză a complicităţii cade totuşi în faţa unei
analize mult mai profunde. Cercetatoarea franceză crede că această teză are succces pentru că ea
prezintă un interes care depaşeşte lupta antiteroristă, utilizarea ei permiţându-le guvernelor
democratice liberale să revină în numele interesului naţional, asupra unor libertăţi mediatice.
Există numeroase exemple notorii în care eforturile poliţiei au fost zădărnicite de anumite
secţiunii ale mass - media. De exemplu, în timpul ocupării ambasadei iraniene din Londra de
către terorişti în 1980, poliţia londoneză se arata îngrijorată că secretul salvării de către trupele
speciale SAS a ostaticilor ar putea ajunge la urechile presei şi astfel acţiunea şi-ar pierde
elementul surpriză. Totuşi, o echipă de foto - reporteri a ignorat instrucţiunile poliţiei şi a pozat
salvatorii căţărându-se pe zidurile ambasadei. Dacă aceste imagini ar fi fost arătate în direct la
televizor, ele ar fi făcut ineficientă întreaga operaţiune de salvare.
Un alt exemplu clar de iresponsabilitate media, este cazul deturnării unui avion kuweitian
în 1988 de către terorişti membrii ai grupării Hezbollah. Atunci când aeronava se afla pe timp de
noapte la sol în Larnaca, Cipru, ar fi fost o oportunitate foarte bună pentru un comando de elită
să încerce eliberarea ostaticilor. Un mare obstacol în faţa unei asemenea operaţiuni a fost
prezenţa media în jurul avionului, înzestrată cu echipament infraroşu. Astfel a fost imposibilă
iniţierea acţiunii de comando pe întuneric, deoarece mai mult ca sigur teroriştii ar fi aflat despre
ea prin intermediul mass - media.
Evenimentele care au avut loc pe 11 septembrie 2001 în Statele Unite au făcut obiectul
unei uriaşe desfăşurări mediatice. Din acest punct de vedere, al ecoului mediatic, autorii crimelor
au obţinut cel mai mare succes din istoria terorismului. Cu o investiţie de câteva sute de mii de
65
Cristian Delcea, op.cit., p. 81;
66
Isabelle Garcin-Marrou, op.cit., pp. 14 – 18;

29
dolari (500 000), aceste atentate au dus la cheltuirea mai multor miliarde pentru prezentarea lor
în presă. O asemenea publicitate, după părerea lui Marret, cu efecte desigur negative în
democraţiile reprezentative din America de Nord şi Europa, va face noi prozeliţi în rândul
elementelor fundamentaliste din comunităţile musulmane, în întrega lume. Paradoxul este acela
că, deşi presa, analiştii şi opinia publică vorbesc despre Al-Qaida ca despre o organizaţie
constituită formal şi organizată ca atare, iar despre Ben Laden ca despre şeful său, nu există
deocamdată dovezi că ea nu este altceva decât o vagă structură informală67.
Derapajele media vor fi din ce în ce mai întâlnite, atât timp cât mass-media vor fi
dependente de audienţă, iar promovarea terorismului va produce audienţă. Evitarea acestor
derapaje va fi posibilă doar atunci când instituțiile media vor pune mai presus de audiență
deontologia profesională și vor face coduri de conduită profesională pe care să le și respecte.
Chiar dacă lupta pentru audienţă este acerbă, fiecare instituţie mediatică trebuie să acorde o
atenţie susţinută formei prezentării ştirilor (în conformitate cu normele deontologice, verificarea
veridicităţii din cel putin două, trei surse), preocuparea pentru separarea informaţiei de
comentariu, asumarea responsabilităţii sociale faţă de faptele şi fenomenele tratate în materialele
de presă (urmărirea subiectului în evoluţia sa, apelarea la cometatori avizaţi, neutri dar şi la
actori sociali implicaţi şi cu responsabilitate în domeniul tratat).

2.3. TERORISM ŞI MASS - MEDIA: MANIPULAREA PRIN LIMBAJ

Se consideră din ce în ce mai mult că ceea ce nu trece prin structurile mediatice nu mai
are decât o influenţă neglijabilă asupra evoluţiei societăţii; această observaţie generează tentaţia
manipulării structurilor mediatice de către practicieni şi specialişti conform unor tabele de valori
care le sunt proprii sau pe care le acceptă reacţionând doar slab şi încet asupra lor. Orice om
intuieşte ce reprezintă manipularea. De aici şi până la folosirea acestui termen în mod abuziv nu
este decât un singur pas. Este interesant de ştiut că termenul de „manipulare” nu exista în
dicţionarele limbii române de dinainte de revoluţie decât pentru a desemna acţiunea tehnică de
mânuire sau manevrare a unor aparate, mecanisme, iar după 1990, doar în dicţionarele de
sociologie termenul este definit oarecum exact.
Manipularea este definită ca ''acţiunea de a determina un actor social (persoană, grup,
colectivitate) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, ci nu

67
Jean-Luc Marret, op.cit., p. 5;

30
cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsionează intenţionat
adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire si de decizie68.
Limbajul, prin care mass - media raportează şi dezbate faptele organizaţiilor teroriste,
este extrem de important, deoarece el este cel care formează de obicei parametrii, liniile şi
discursul public. Frazeologia şi terminologia folosite de terorişti şi de oficialii guvernamentali
sunt folosite de obicei pentru a crea un avantaj, media fiind astfel forţată să adopte discursul în
mare parte aşa cum este şi care va deveni în general modul acceptat de exprimare a ideii către
public. Mai mult, dacă organizaţiile teroriste sau grupurile anti - teroriste pot face media să le
accepte nomenclatura, acest lucru înseamnă că deja au câştigat o victorie importantă. Jurnaliştii
sunt forţaţi de multe ori să folosească cuvinte care par să indice o simpatie ieşită din comun
pentru anumite cuvinte care de multe ori sunt neutre din punct de vedere semantic. Există câteva
substantive neutre prin care poate fi descris un terorist, precum: terorist, soldat, luptător pentru
libertate, criminal, toate obligându-l pe jurnalist la o judecată morală înainte de a le folosi. Iată
anumite exemple în acest sens de exprimare eufemistică din partea jurnaliştilor: criminalii sunt
revoluţionari în media, teroriştii - gherilă, ucigaşii - luptători pentru libertate, găştile - armate,
elementul subversiv - eliberator, lunaticul - martir, mercenarul - soldat, ameninţarea -
avertisment, agresiunea - contraatac preventiv, asasinul - răzbunător.
Manipularea în mass - media se poate realiza prin69:
● cuvinte magice: o anumită opinie se poate impune şi prin ceea ce se cheamă „cuvinte
magice”, adică acei termeni cu conotaţie pozitivă (flexibilitate, toleranţă) sau negativă (radical,
ilegal, fundamentalism). Respectarea respectivilor termeni poate duce la dobândirea unei valori
de sine stătătoare a acestora indiferent de context.
● asocierea cuvintelor cu faptele: unele cuvinte sunt asociate de la sine anumitor persoane
sau grupuri. Astfel că e suficient menţionarea primului termen pentru ca el să-l evoce aproape
automat pe al doilea. „Forţă armată”, „fundamentalism islamic”, ”radicalism basc” sunt cuvinte
care au fost folosite de atâtea ori împreună încât simpla pronunţare a cuvântului „islamic” recuză
„fundamentalismul”.
● eufemismele şi tehnicismele . Folosirea eufemismelor şi tehnicismelor are efectul de a
banaliza, de a reduce valoarea, sensul real al unui cuvânt sau al unei expresii fiind modificat.
„Victime colaterale” în loc de morţi civili, „intervenţie aeriană” în loc de bombardament
reprezintă sintagme care nu par atât de violente pe cât sunt realităţile pe care le reprezintă.
În studiul lui de Graaf, Violence as Comunication, acesta argumentează că atunci când
jurnaliştii intervievează surse, există o şansă foarte mare ca ei să adopte mare parte din limbajul
acestora. Acest lucru înseamnă că atunci când un jurnalist foloseşte un terorist ca sursă, limbajul
68
Ştefan Buzărnescu, Sociologia opiniei publice, Timişoara, Editura Editura de Vest, 2005, p. 67;
69
Sonia Cristina Stan, Manipularea prin presă, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004, p. 51;

31
acestuia îl seduce de multe ori, determinându-l să îl adopte inconştient. Un exemplu al acestui
fenomen este cazul răpirii şi uciderii fostului premier italian Aldo Moro, atunci când editorul de
la La Republica publica: „Au lovit inima statului”, care pare să fie o parafrazare directă a
declaraţiei Brigăzii Roşii: „...am condus atacul chiar în inima statului.” Este clar în acest caz că
organizaţia teroristă a „mişcat” ziarul cu limbajul ei atrăgător, angrenant.
Folosirea „de-a gata” a anumitor termeni şi idei rezultă într-o simplificare excesivă şi
stereotipizare a limbajului. Din aceasta perspectivă, una dintre funcţiile media este „pre -
împachetarea” incidentelor teroriste în aşa fel încât audienţa să le asimileze mai uşor. De
exemplu, termeni precum „terorist”, „act de teroare”, „fundamentalism” sau „ameninţare”,
reprezintă adevăraţi stâlpi de referinţă pentru public, permiţându-i acestuia să-şi structureze
gândurile. Termenii ar fi altfel de neînţeles în complexitatea lor. Practic, prin simplificare,
conceptele de negru (prin care am desemna de exemplu ceva negativ ca teroristul) sau alb
(antiteroristul), sunt relativ uşor de descris, spre deosebire de gri (combinaţie între cele două)
care este destul de dificil de descris în cuvinte70.
Media joacă un rol central în a-i spune publicului ce cuvinte vor fi judecate de societate
ca fiind potrivite pentru orice discurs nou. Astfel, este de o importanţă crucială, atât pentru
terorişti cât şi pentru agenţiile statale, ca media să folosească limbajul lor pentru a descrie actele
de violenţă politic motivate. În cazul lui Osama Ben Laden, publicul mass-media a devenit
familiar cu acest nume o dată cu marile atentate teroriste şi cu o serie de termeni şi sintagme mai
puţin folosite anterior. De exemplu „cel mai căutat om de pe planetă” este o expresie intrată în
vocabularul mass - media în săptămânile ce au urmat zilei de 11 septembrie 2001. Datorită mass
-media, sintagma era asociată, oriunde pe mapamond, cu persoana miliardarului de origine
saudită, liderul reţelei teroriste Al-Qaida. Între timp acesta a devenit graţie media, „una dintre
cele mai influente persoane din lume”, aflându-se în tovărăşia preşedinţilor Statelor Unite ale
Americii, Chinei şi al premierului Federatiei ruse, George W. Bush, Hu Jintao şi Vladimir Putin.
Aceştia sunt oamenii ale căror acţiuni afectează masiv destinele popoarelor pe care le conduc,
dar şi pe ale celorlalţi locuitori ai globului. Nu este vorba doar de celebritate născută din putere,
ci şi de „leadership” politic, acea capacitate de a conduce oameni prin impunerea voinţei
personale, cu scopul atingerii unei viziuni pentru îndeplinirea căreia individul respectiv este
dispus să-şi asume riscuri.
De aceste calităţi a dat dovadă Bin Laden, iar principalul instrument de care s-a folosit în
promovarea imaginii sale publice a fost mass - media, prin intermediul căreia ideile şi faptele

70
James Igoe Walsh, Media Attention to Terrorist Attacks: Causes and Consequences, disponibil pe
https://www.ihssnc.org/portals/0/Documents/VIMSDocuments/IHSS_Research%20Brief_Walsh.pdf, accesat la data
de 09.04.2011;

32
sale au făcut înconjurul lumii. Una dintre frazele principale pe care le foloseşte reţeaua Al -
Qaida în războiul psihologic împotriva Statelor Unite şi a aliaţilor lor este cea prin care încearcă
să-i ralieze pe musulmani la cauza Jihadului – „susţinerea războiului împotriva necredincioşilor”.
În acest mod reţeaua nu acţionează numai ca organizaţie teroristă ci şi cu scopul de a folosi
media ca principal mijloc de propagare a terorii, cu scopul de a şoca publicul şi de a-l înstrăina
de autorităţile legitime ale unui stat. Avem de a face cu un calcul strategic, un raţionament care
trădează o atenţie deosebită acordată de Bin Laden şi organizaţia sa acţiunii şi influenţei presei
internaţionale.
La 15 aprilie 2004, postul de televiziune Al Arabiya din Dubai, a difuzat o înregistrare
sonoră atribuita lui Bin Laden, în care acesta propune „pace” ţărilor europene şi se angajează să
„nu-i agreseze pe musulmani”. Autorul mesajului a justificat atentatele din 11 martie 2004 de la
Madrid, soldate cu moartea a 191 de persoane, fără a le revendica însă ca fiind comise de Al -
Qaida. Serviciile de informaţii americane au confirmat ulterior ca vocea îi aparţinea lui Bin
Laden.
O altă tentativă de manipulare din partea sauditului este documentul intitulat Declaraţia
de Război71. Acesta a fost transmis prin fax mai multor ziare de limbă arabă editate la Londra. A
fost redactat în Afganistan, unde Bin Laden s-a mutat în iunie 1996, părăsind Sudanul. Conţine
mesaje precum: „Să luptăm împotriva americanilor care ocupă Locurile Sfinte, să-i expulzăm pe
necredincioşi din Peninsula Arabă”, apel pentru a „elibera pământul pe care a călcat Profetul”.
Textul face referire inclusiv la victoria mujahedinilor afghani împotriva trupelor sovietice, care
ar constitui un model pentru înfrângerea americanilor: „În timp ce mujahedinii intonau „Allah
Akbar” (Dumnezeu este cel mai mare), mitul superputerii sovietice a fost înlăturat. Timp de zece
ani aceşti tineri au luptat în Afganistan şi s-au rugat lui Allah ca, atât timp cât vor trăi, să
continue să lupte împotriva voastră (a americanilor), până ce, prin voia lui Allah, veţi fi
expulzaţi, înfrânţi şi umiliţi.” Oricum acest apel s-a bucurat de mai mare atenţie în rândul
agenţiilor de informaţii decât în mass - media internaţională. Cu toate acestea declaraţia
marchează începutul virulentei campanii mediatice antiamericane a sauditului.
Şi Simona Ştefănescu72. consideră că termeni precum „terorism”, „atentat terorist” sau
„terorist” au fară nici o îndoială o conotaţie negativă, implicând înţelesul de acţiuni criminale,
impardonabile. Prin conţinutul lor ei se deosebesc de termeni precum „acţiune de gherilă”,
„luptători pentru libertate/ eliberare” sau „membru al rezistenţei” care, deşi pot fi forma
lingvistică pentru acelaşi tip de acţiuni criminale, capătă dintr-o dată o valoare pozitivă,

71
James Igoe Walsh, Media Attention to Terrorist Attacks: Causes and Consequences , disponibil pe
https://www.ihssnc.org/portals/0/Documents/VIMSDocuments/IHSS_Research%20Brief_Walsh.pdf , accesat la
data de 09.04.2011;
72
Simona Ştefănescu, Media şi conflictele , Bucureşti, Editura Tritonic, 2004, p.51;

33
percepută de public ca atare. Mass - media sunt de obicei primele instituţii sociale care dau
termenul sau definesc o acţiune ca fiind teroristă sau nu. De obicei ele transmit informaţii
referitoare la aceste acţiuni înaintea instituţiilor statale. Media au astfel capacitatea de a eticheta
un astfel de act politic, putând chiar să-i inducă opiniei publice o atitudine pozitivă sau negativă
asupra acestuia. În mod normal însă mass-media se situează de partea poziţiei oficiale. Există
însă şi excepţii de la această regulă în funcţie de societatea în care se petrec astfel de acte, de
guvernul statului respectiv, de libertatea mass - media şi de capacitatea lor de a fi obiective şi
responsabile.
De aceea, în concluzie, cuvintele sunt mai mult decât pure simboluri ce conţin înţelesuri.
Ele influenţează gândirea şi limitează ideile şi conceptele ce pot fi transmise de la un individ la
altul.

2.4. MEDIA ÎN VIZORUL TERORIŞTILOR

În fiecare zi importanţa spaţiului cybernetic în viaţa fiecăruia creşte şi, implicit, sectorul
IT&C capătă o importanţă din ce în ce mai mare în bunul mers al societăţii. Prin migrarea către
internet a majorităţii serviciilor financiare, de informare, de socializare, de educaţie, nivelul de
importanţă al acestuia creşte până într-acolo încât devine componentă esenţială a infrastructurii
critice, iar securitatea sectorului IT&C devine o problemă de securitate naţională. Ameninţările
la adresa celor ce utilizează spaţiul cybernetic variază de la phisingul pentru obţinerea datelor
personale (furt de identitate) şi spionajul industrial, până la atacuri ce pot paraliza sectoare
întregi ale infrastructurii critice cu pierderi incalculabile pentru un stat73.
Cyberterorismul este convergenţa terorismului cu spaţiul cybernetic. Se înţelege prin el
atacurile nelegale şi ameninţările contra computerelor, reţelelor şi informaţiilor înmagazinate în
aceste sisteme, când sunt făcute cu intenţia de intimidare ori dăunare a unui guvern ori a unei
structuri sau organ, a personalului lor în vederea obţinerii îndeplinirii revendicărilor pe care le
fac.
Mai mult, pentru a califica un act ca fiind terorist, trebuie să fie caracterizat de violenţă
împotriva persoanei sau proprietăţii care pot duce la moarte, daune cauzate de explozii, prăbuşiri
de avioane, contaminarea apelor sau severe pierderi economice. Atacurile contra unor
infrastructuri sau sisteme pot fi calificate drept acte de terorism în funcţie de impactul lor.

73
Marius Sticlaru, Ameninţarea cibernetică o realitate, articol publicat în revista Intelligence, numarul 18,
octombrie-decembrie, 2010, p.13;

34
 RAND Corporation74 defineşte sabotajele informatice ca „actele de distrugere şi
destructurare a infrastructurilor informatice” subliniind că ameninţarea cyber-terorismului
trebuie să fie luată în calcul în elaborarea strategiilor de acţiune antiteroristă75.
Cyberteroristul operează exclusiv în spaţiul virtual şi nu distruge fizic infrastructura care
susţine existenţa acestuia. În vreme ce teroriştii informatici urmăresc un impact asupra acţiunilor
persoanelor „reale” din lumea „reală”, cyberteroriştii operează în cyberspaţiu pentru a manipula
aceşti actori76.
Atacurile cybernetice produc daune extreme. De exemplu, virusul “I love you”, s-a
estimat că a produs pagube la 10 milioane de utilizatori. Unele atacuri au substrat politic sau
social. Astfel în 1996, un hacker ce se asocia cu mişcarea Supremaţia Albilor a atacat providerul
de Internet (ISP) din Massachusets, trimiţând totodată mesaje rasiste. Hackerul a semnat atacul
ameninţând astfel:” Veţi vedea adevăratul atac cibernetic. Vă promit.”
Atacurile asupra unor reţele informatice guvernamentale sau private, derulate până în
prezent, şi-au demonstrat eficienţa, cauzând atât prejudicii financiare, cât şi de imagine, aspect
care generează „atractivitatea” pentru astfel de acţiuni din partea grupărilor extremist-teroriste.
Astfel, încă din 1999, un grup de hackeri sârbi a desfăşurat atacuri de tip DDOS asupra unor
sisteme informatice ale NATO, protestând astfel, împotriva bombardării provinciei Kosovo şi
Metohija. De asemenea, în mai 2007, activitatea reţelei informatice guvernamentale a Estoniei a
fost grav perturbată în urma unei agresiuni cibernetice, eveniment care s-a repetat în luna iunie
2008, în Lituania77.
Cel mai cunoscut exemplu de atentat cyber-terorist a fost comis de Internet Black Tigers,
ramura grupării teroriste Mişcarea de Eliberare a Tigrilor Eelamului Tamil, care a blocat
serviciile de poştă electronică a majorităţii ambasadelor sri-lankeze pentru o perioadă de două
saptămâni78 .
Totodată, grupările teroriste folosesc tehnlogia şi ca un mijloc de facilitare a
comunicaţiilor şi pentru protejarea informaţiilor şi instrucţiunilor transmise între membrii
acesteia. Este de notorietate detonarea dispozitivelor explozive prin intermediul telefoanelor
mobile „modus operandi” specific Armatei de Eliberare Irlandeze, extremiştilor algerieni sau
Hamas79. Conform oficialilor israelieni din structurile de informaţii, Hamas face apel la internet
pentru a transmite hărţi, fotografii, ordine şi coduri specifice diferitelor atacuri şi, nu în ultimul
74
RAND Corporation este o instituţie non-profit care ajută la îmbunătăţirea politicii luare a deciziilor prin cercetare
şi analiză;
75
Teodoru Ştefan, Cristian Barna, op.cit., p. 72;
76
Maricel Antipa, Triumviratul dezastrului global: Terorismul global, arme de distrugere în masă, criminalitate
organizată,, Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 2010, p. 103;
77
Adrian Şolea, Agresiunea cibernetică, valenţa modernă a fenomenului terorist, articol publicat în revista
Intelligence, numarul 19, martie-mai, 2011, p.3;
78
Teodoru Ştefan, Cristian Barna, op.cit., p. 74;
79
Cristian Barna, Terorismul.Ultima soluţie?, Bucureşti, Editura Top Form, 2007, p. 103;

35
rând, sugestii despre cum trebuie detonată o bombă. Ceea ce corespunde întru totul cu
declaraţiile reprezentanţilor grupării: „Folosim toate instrumentele pe care le avem pentru a
sprijini Jihadul împotriva cotropitorilor şi suporterilor acestora. Cele mai strălucite minţi
lucrează pentru noi.”, a declara fondatorul şi liderul organizaţiei Hamas, şeicul Ahmad Yassin80.
Conflictul din Kosovo a fost caracterizat ca fiind primul război dus prin intermediul
internetului. Actorii guvernamentali cât şi cei neguvernamentali au folosit reţeaua internet
pentru: diseminare de informaţii, facilitarea propagandei, demonetizarea inamicilor, solicitarea
de sprijin pentru propriile acţiuni. Hackerii au folosit internetul pentru a exprima obiecţiile cu
privire la agresiunile venite atât din partea Iugoslaviei, cât şi a NATO, prin dezafectarea
computerelor guvernamentale sau prin atacarea paginilor de web ale diverselor instituţii 81. În
timpul conflictului din Kosovo, computerele NATO au fost atacate cu bombe mail de către
hackeri care se opuneau bombardamentelor. Unii dintre aceşti atacatori erau chinezi şi au
reacţionat când ambasada Chinei din Belgrad a fost lovită accidental de bombardamente.
Unele atacuri sunt motivate de idei politice sau sociale sau pur şi simplu de idei anarhiste
cum sunt cele provocate de un grup numit Electrohippies. Însă până acum cyberterorismul nu a
provocat daune comparabile cu cele ale terorismului clasic, dar în viitor trebuie acordată o
atenţie specială acestui fenomen. Pentru a înţelege potenţialul ameninţărilor cyberteroriste
trebuie consideraţi doi factori: vulnerabilitatea ţintelor şi posibilii atacatori cu motivaţie şi
capacitate de a lansa atacuri informatice.
Măsurile pentru combaterea terorismului cybernetic sunt numeroase. La Summit-ul
NATO de la Bucureşti, a fost ridicată pentru prima dată, într-un cadru formal, problema
cyberterorismului. Discuţiile s-au concretizat prin adoptarea de măsuri la nivel operaţional şi
strategic: înfiinţarea Cyber Defence Management Authority care are ca principală
responsabilitate coordonarea apărării cibernetice a Alianţei şi crearea la Tallin, a Cooperative
Cyber Defence Centre of Excellence, care are ca principală menire elaborarea şi dezvoltarea
strategiei de apărare contra terorismului informatic82.
Guvernele statelor democratice trebuie să se angajeze şi să împartă responsabilităţile de
îmbunătăţire a securizării internetului, asigurând o reacţie globală şi optimă faţă de incidentele
de securitate şi faţă de alte evenimente. Asigurarea succesului se va realiza numai în condiţiile
unei colaborări operative a tuturor categoriilor de forţe participante în aceste activităţi aferente
sistemelor informatice.

80
Maricel Antipa, op.cit., p. 104;
81
Maxim Dobrinoiu, Criminalitatea informatică, Bucureşti, Editura ANI, 2009, p. 159;
82
Cristian Bucur, Mihai Filipescu, Măsuri legislative pentru combaterea terorismului cibernetic, articol publicat în
revista Intelligence, numarul 19, martie-mai, 2011, p.5;

36
2.5. MASS - MEDIA INSTRUMENT DE ACŢIUNE PENTRU GRUPĂRILE TERORISTE

2.5.1. Dependenţa actelor teroriste de mass-media

Teoria dependenţei teroriştilor mass - media este realizată pe baza faptului că subiecţii
umani devin progresiv dependenţi de comunicarea în masă, ce le oferă comentarii, informaţii,
interpretări şi soluţii de rezolvare a conflictelor şi problemelor teroriste de astăzi, fără a solicita
un efort deosebit din partea celor care beneficiază de aceste servicii. Se crează o puternică
dependenţă psihologică de mas-media, care se amplifică în momente de criză, tulburări sociale
sau catastrofe naturale. Într-unul din studiile asupra „efectului negativ” realizat după 11
Septembrie 2001, se afirmă că nu există nicio diferenţă între cei care au experimentat direct
şocul şi groaza evenimentelor şi cei care urmăreau evenimentele la televizor83.
Se poate spune însă că terorismul este condiţionat de un lucru: nevoia de publicitare a
atentatului. O mişcare teroristă câştigă prestigiu prin simplul fapt că mass-media raportează
incidentul, oferindu-l publicului ca subiect de analiză. Mai mult, atunci când mediile de
informare, din motive diverse, decid să supraliciteze semnificaţia incidentului, grupurile teroriste
capătă credibilitate; platforma lor politico - ideologică este făcută publică, dezbătută; nu în
ultimul rând, cauza lor ajunge, (şi nu de puţine ori) să fie asumată de diverşi indivizi prin simpla
exercitate a dreptului la liberă expresie.
Spre exemplu, răpirea celor trei jurnalişti din 29 martie 2005 a scos la iveală unele din
caracteristicile acestei „dependenţe”. După răpirea acestora s-a trecut la publicitatea/reclama
grupării teroriste, Tawhid wal Jihad, condusă de iordanianul Abu Musab Al-Zarqawi cu un
număr de 1500 de membri în Irak. Teroriştii au ameninţat statul român cerându-i să-şi retragă
trupele din Irak. Din sursele serviciilor secrete se cunoaşte că această grupare teroristă a făcut
reclamă cu teroarea, fiind în concurenţă chiar cu compania Coca - Cola din America. Toate
sursele media din SUA şi din Europa au făcut reclamă gratis grupării teroriste până acolo că într-
un studiu recent realizat de BBC Londra s-a remarcat faptul că există nişte cogniţii inoculate de
mass -media, în rândul consumatorilor de media din mai multe state, cu privire la trupele
americane din Irak. Cercetările făcute de jurnaliştii de la BBC au dovedit teoria mesajului
inoculat în mod repetativ (Ex: „Retrageţi-vă trupele din Irak”). Ca efect al acestui mesaj s-a
ajuns la un răspuns din partea societăţii civile, ameninţare şi intimidare prin intermediul mass -
media, sub forma unui acord cu teroriştii din gruparea teroristă „Tawhid wal Jihad”.84
Această nevoie a publicităţii, pe care doar prezenţa mass - media o poate satisface, induce
de multe ori o direcţionare clară a atacurilor. Ţintele devin, astfel, obiectivele cu valoare de
simbol, cum s-a întâmplat în cazul atentatelor de la 11 septembrie 2001: World Trade Center din
83
Cristian Delcea, op.cit., pp.63-65;
84
Idem;

37
New York reprezenta “inima” economiei americane, în timp ce Pentagonul – emblema puternicei
armate americane. WTC a mai fost ţinta unui atac similar, la 23 februarie 1993 (şase morţi şi
peste 1.000 de răniţi); tot un obiectiv simbolic a fost şi atentatul asupra ambasadei Israelului din
Buenos Aires, aruncată în aer în martie 1992 (29 de morţi).85
Mass-media constituie însă, înainte de toate, ţinta efortului de persuasiune venit din
partea grupărilor teroriste. În efortul de a atrage atenţia publicului, teroriştii îşi duc la îndeplinire
acţiunile având drept subiect al strategiei lor însăşi mass - media; acest calcul strategic este bazat
pe presupunerea că accesul la structurile comunicării de masă reprezintă un atribut al puterii
politice.

2.5.2. Terorismul şi mass – media - influența actelor teroriste asupra audienţei

În termeni generali, victimele şi pagubele provocate de un atentat terorist sunt,
adesea, mai mici decât cele care rezultă în urma unui accident pe autostradă; însă efectele
psihologice la public sunt cu mult mai mari în cazul terorismului. Conştiente de
importanţa acoperirii mediatice, teroriştii au început încă din anii 70 să îşi organizeze
acţiunile astfel încât să beneficieze de maximum de atenţie din partea mass-media. Interesul faţă
de mass-media este atât de ridicat, încât unele grupări teroriste au ajuns să invite jurnalişti la
locurile unde pregătesc atentate sau să solicite să fie intervievaţi în timpul luărilor de ostatici,
negociind eliberare treptată a acestora pentru spaţiul de antenă.
Un obiectiv important al specialiştilor în acest domeniu este de a explica de ce unele
atacuri primesc mai multă atenţie din partea mass - media decat altele. Explicaţiile pentru
preferinţele mass - media pentru unele atentate se încadrează în două categorii. Prima categorie
evidenţiază caracteristicile atacurilor cum ar fi tacticile folosite, „spectacolul oferit de atac”,
obiectivele, şi în special autorii. A doua categorie se uită la obiectivele mass - media şi anume
acela de a face audienţă.86
Unele studii au descoperit că teroriştii şi mass - media au o relaţie de simbioză, în care
ambele pot beneficia de pe urma acestei relaţii. Din cercetările recente, reiese că majoritatea
atacurilor teroriste nu primesc atenţia dorită de la principalele canale media de mare circulaţie,
ziare de calitate din Statele Unite şi Europa de Vest sau de la emisiunile de ştiri de la televizor.
De aceea, grupările teroriste, variază în capacitatea lor de a obţine atenţia mass - media prin
atacuri teroriste cât mai diverse şi cât mai „inovatoare” . Atacurile care au ca rezultat moartea sau

85
Dan Octavian Rusu, Andreea Fabian, Cristian Delcea, Simbioza perfectă între terorismul contemporan şi mass-
media, articol publicat în revista „Crima organizată şi Terorismul”, volumul 42, an V, 2009, p. 31;
86
James Igoe Walsh, Media Attention to Terrorist Attacks: Causes and Consequences, disponibil pe
https://www.ihssnc.org/portals/0/Documents/VIMSDocuments/IHSS_Research%20Brief_Walsh.pdf, accesat la data
de 09.04.2011;

38
vătămarea, implică avioane deturnate, companii aeriene, şi sunt săvârşite împotriva unor ţinte
occidentale atrag mai mult atenţia mass - media. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că
mass - media sunt dependente de audienţe, iar terorismul este dependent de mass - media.87
De aceea, teroriştii au ales, deseori, să execute atentate cu prilejul unor evenimente care
presupun o concentrare mediatică mare. În septembrie 1972, opt terorişti ai grupării “Septembrie
Negru” au pătruns în dormitoarele delegaţiei sportive israeliene la Jocurile Olimpice ce se
desfăşurau la Munchen. Doi atleţi au fost ucişi iar alţi nouă sunt au fost luaţi ostatici. Atacatorii
au revendicat eliberarea a peste 200 de palestinieni deţinuţi în Israel şi a altor camarazi aflaţi în
închisori germane (cei doi lideri ai grupării “Facţiunea Armata Roşie”, Andreas Baader şi Ulrike
Meinhof). Israelul a refuzat propunerea, iar autorităţile germane, după 17 ore de discuţii, au
trecut la acţiune: după un schimb de focuri care a durat 90 de minute, toţi ostaticii şi un poliţist
au fost ucişi, sub privirile a sute de jurnalişti sosiţi din întreaga lume, pentru a prezenta Jocurile
Olimpice. Efectul devastator al atentatului a fost anihilat doar un an mai târziu, când Mossad-ul a
desfășurat o campanie de asasinate împotriva tuturor membrilor grupării „Septembrie Negru”
implicaţi în atentat – echipele serviciului israelian i-au localizat şi eliminat pe toţi, unul câte
unul; mai mult, agenţii Mossad au „scăpat” informaţii presei
occidentale, ceea ce a produs panică printre organizaţiile palestiniene cu filiale în Europa,
dezorganizându-le şi slăbindu-le.88
În concluzie, este bine cunoscut că principiul după care se ghidează teroriştii este acela că
nu contează, câţi oameni mor în atentate, tot ce contează este câţi văd la televizor atentatul.

2.5.3. Construirea imaginii teroristului în cultura de masă - cazul producţiilor

cinematografice hoollywood-iene

Longevitatea stereotipului teroristului, în special arab, în cultura americană se datorează

unui cumul de factori subiectivi impuşi de cinematografia americană. Văzuţi prin lentila
hoollywood-iană, din 1896 şi până astăzi, arabii sunt percepuţi ca inamici publici, brutali, fără
inimă, necivilizaţi, fanatici religioşi, aplecaţi spre a teroriza occidentul civilizat, în special pe
evrei89. În nenumăratele filme de la Hoollywood răspunsul la întrebarea „Ce este un arab?” este:
arabii sunt brute ucigaşe şi violatori, după cum afirma eroina principală din filmul Sheik Steps
Out (1937), palestinian înseamnă terorist se afirmă în filme precum The Ambasador (1984), The
Delta Force (1986), Wanted Dead or Alive (1987)90.

87
Idem;
88
George Surugiu, Mass-media şi terorismul, Curs Universitatea din Bucureşti Facultatea de Jurnalism şi ştiinţele
comunicării, p.45;
89
Jack Shaheen, Reel Bad Arabs: How Hoollywood Vilifies a People, disponibil pe
http://ics.leeds.ac.uk/papers/pmt/exhibits/2501/shaheen.pdf, accesat la data de 10.05.2011;
90
Jack Shaheen, Hollywood’s Muslim Arabs, disponibil pe http://www.scribd.com/doc/29094204/ Holly wood-s-
Muslim-Arabs-Jack-G-Shaheen, accesat la data de 17.05.2011;

39
 Vizionând filmele americane cu şi despre terorişti, se pot desprinde mai multe concluzii
definitorii pentru modul în care este construită imaginea teroristului de către cultura
cinematografică americană. În primul rând, eficienţa violenţei este principalul criteriu de
diferenţiere a personajelor pozitive de cele negative, în condiţiile confuziei de valori morale şi
sociale vizibilă în mai toate producţiile. Confuzia respectivă este rezultanta mai multor factori,
dintre care cei mai importanţi sunt prejudecăţile rasiale, xenofobe, stereotipurile de imagine (care
afectează în mod egal atât personajele pozitive cât şi pe cele negative) şi mesajele
propagandistice cu ţintă directă (chiar dacă mai puţin vizibilă, în unele cazuri).
Prejudecăţile rasiale sunt evidente, în special în cazul personajelor negative prezentate ca
fiind de origine arabă. Stereotipurile de imagine sunt, în principal, cele clasice (politicianul
veros, militarul violent, poliţistul/agentul FBI/ agentul CIA incompentent). Lor li se adaugă o
serie de alte stereotipuri, care vizează direct fenomenul terorismului. Astfel , teroriştii sunt
prezentaţi întotdeauna drept foarte bine pregătiţi pentru atacarea ţintei (avion, tren, clădire,
vapor); chiar şi atunci când nu există un insider, totul merge bine, sistemele de securitate sunt
învinse, paznicii sunt adormiţi/împuşcaţi/imobilizaţi, ostaticii sunt mânaţi şi strânşi ca o turmă
înfricoşată91.
Incompetenţa autorităţilor este explicată cu ajutorul eroului pozitiv, care, de multe ori,
este , la momentul desfăşurării acţiunii, marginalizat, considerat ratat: poliţistul din Die Hard
with a Vengeance, jucat de Bruce Willis, este semi-alcoolic; Steven Segal, în Under Siege, fusese
exclus din forţele speciale pentru indisciplină; agentul CIA interpretat de Harrison Ford în
Patriot Games este la pensie; personajul lui Wesley Snipes din Passenger 57 (specialist în
protecţie anti-teroristă a aeronavelor) este obraznic şi rău de gură92.
Toată această desfăşurare de forţe confirmă mesajul general al producţiilor Hollywood-
ului, anume că în confruntarea cu inamicul terorist, Statele Unite sunt şi vor fi întotdeauna
câştigătoare.
Interesant este că și în desenele animate americane, arabii sunt stereotipizați. În desene
precum Porky in Egypt (1938), Popeye, Bugs Bunny, Woody Woodpecker, Superman, Daffy
Duck, arabii sunt ridiculizați, considerați inferiori și înfățișați ca fiind personajele negative. 93
Poporul arab a avut dintotdeauna parte de cele mai dure şi mai neînțelegătoare abordări
din partea Hollywood-ului însă, o dată cu terminarea Războiului Rece, stereotipului i-a fost
acordată o importanţă și mai mare. Regretabil este faptul că majoritatea americanilor sunt
închistați de aceste prejudecăți, cel mai bun exemplu fiind atentatul de la Oklahoma City, atunci
91
George Surugiu, Imaginea teroristului în producţiile Hollywood-iene ale anilor 90, studiu prezentat la cea de-a
IX-a Sesiune de Comunicări ştiinţifice a Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti, martie 2003;
92
Idem;
93
Jack Shaheen, Hollywood’s Muslim Arabs, disponibil pe http://www.scribd.com/doc/29094204/Holly wood-s-
Muslim-Arabs-Jack-G-Shaheen, accesat la data de 17.05.2011;

40
când, deși nu exista niciun indiciu despre autorul atentatului, opinia publică afirma că atacul a
fost produs de un arab. S-a dovedit în final că autorul atentatului era chiar un american Timothy
McVeigh.

Capitolul III

REACŢIA SOCIALĂ ÎMPOTRIVA ACTELOR TERORISTE

3.1. POLITICA PENALĂ ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR DE TERORISM

Reacţia socială împotriva criminalităţii presupune lupta împotriva oricărei forme de

manifestare a acesteia, prin mijloace specifice apărării valorilor sociale, respectiv mijloacelor
penale.
Cuvântul ’’reacţie’’ desemnează felul în care se răspunde la o acţiune exterioară, dar şi un
mod de a răspunde la un stimul, răspuns văzut ca o contrareacţie necesară.
În societatea contemporană au fost studiate diferite modele de reacţie socială împotriva
criminalităţii, însă cele care sau evidenţiat cel mai mult sunt următoarele:
- modelul represiv;
- modelul preventiv;
- modelul mixt;
- modelul curativ.
Modelul represiv

41
 În cadrul acestui model, sunt relevante acele reglementări juridice care confirmă atât
existenţa răzbunării personale, cât şi a aplicării sancţiunii penale.
Cutumele justiţiei private considerau că atingerile aduse unui grup trebuie să aibe
consecinţe asupra macrogrupului, responsabilitatea de ariposta revenind întregului grup. Astfel,
responsabilitatea individuală devine colectivă.
Răzbunarea privată limitată restrânge riposta de la nivelul grupului şi o concentrează
asupra făptuitorului, fiind egală cu răul provocat (legea talionului).
Reacţia socială bazată pe ideea retributivă a fost combătută de Platon, care considera că
reacţia la încălcarea legii trebuie să prezinte utilitate socială, deci scopul pedepsei trebuie să fie
prevenirea specială şi prevenirea generală.
Aceeaşi idee se impune şi în lucrarea "Despre infracţiuni şi pedepse" a lui Cesare
Beccaria, care atacă arbitrariul şi corupţia ce există în sistemul judiciar şi penitenciar, sens în
care susţine ideea tratamentului judiciar egal în scopul respectării demnităţii fiinţei umane.
Principalele idei exprimate în lucrarea lui Beccaria se referă la următoarele aspecte:
- codificarea delictelor şi pedepselor, necesitatea elaborării unui corp de legi scrise, clare şi
accesibile, fiind prezentă în toate domeniile vieţii sociale;
- justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv şi util pentru conservarea ordinii sociale;
- necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure şi prompte;
- desfiinţarea pedepsei cu moartea;
- probele şi judecata să fie publice;
- necesitatea prevenirii delictelor.
Ideea de bază propusă de Beccaria în lucrarea sa este aceea că pedeapsa trebuie să fie
publică, promptă şi necesară, proporţională cu delictul şi să fie stabilită prin lege. Teoria sa a fost
reformulată şi susţinută de Jeremy Bentham, filozof britanic, care considera că pedeapsa are
urmatoarele valenţe:
- de a preveni săvârşirea infracţiunilor;
- de a-l detemina pe infractor să comită o faptă mai puţin gravă când prevenirea nu s-ar
realiza ;
- de a menţine fenomenul infracţional la un nivel mai scăzut
Modelul preventiv
Aparţine doctrinei pozitiviste şi contestă sistemul represiv, promovând propriile idei:
- importanţa comportamentului infracţional pentru instanţa de judecată;
- relevarea factorilor ereditari şi de mediu care au determinat evoluţia comportamentului
infractorului;
- infractorul nu este întotdeauna liber să aleagă, fiind determinat de legiile naturale;

42
 - individualizarea pedepsei să se realizeze ţinăndu-se seama de personalitatea infractorului
şi de condiţiile concrete care au determinat producerea activităţii infracţionale.
Conform acestei teorii, pedeapsa constituie un mod de apărare socială cu caracter curativ,
prin care se urmăreşte "vindecarea" infractorului.
Modelul mixt (doctrina apărării sociale) încearcă o îmbinare a primelor două concepţii
conferind dreptului penal o nouă finalitate: apărare socială realizată prin prevenire şi represiune.
Ideile de bază ale acestei doctrine susţineau că:
- apărarea socială se referă la protejarea societăţii împotriva criminalităţii;
- protecţia se realizează prin măsuri penale şi extrapenale de natură a neutraliza infractorul;
- apărarea socială susţine acea politică penală ce acordă prioritate prevenirii crimei şi
tratamentului delincventului, având ca obiectiv resocializarea infractorului;
- resocializarea este considerată o rezultantă a procesului de umanizare a noilor legislaţii
penale;
- umanizarea dreptului penal şi procesual penal se bazează pe cunoaşterea ştiinţifică a
fenomenului infracţional şi a personalităţii infractorului.
Teoriile criminologice au influenţat procesul de elaborare şi punere în aplicare a unor
metode de tratament şi reeducare a condamnatului, dar şi programele de prevenire a
criminalităţii.
Cel mai cunoscut program de prevenire este "Chicago Area Project", conform căruia rata
criminalităţii poate fi redusă ca efect al ameliorării mediului social (prin îmbunătăţiri de ordin
social, economic şi cultural, schimbări atitudinale prin implicarea directă a cetăţenilor la
reducerea criminalităţii).
Modelul curativ este modelul de politică penală fundamentat pe rezultatele cercetării
ştiinţifice în criminologie. Fundamentarea ştiinţifică a tendinţei non-represive în politica penală a
fost stimulată şi de evoluţia criminologiei în perioada interbelică, mai ales a criminologiei
clinice, care situează persoana infractorului în centrul preocupărilor, urmărind tratamentul şi
resocializarea acestuia.
Modelul curativ viza:
- axarea politicii penale pe ideea de resocializare a infractorului;
- adoptarea unor metode de tratament apte să contribuie la readaptarea socială a
individului;
- adoptarea unor tehnici de individualizare menite să contribuie la creşterea eficienţei
tratamentului, atât în momentul individualizării judiciare a sancţiunii, cât şi în perioada
executării acesteia;

43
 - adoptarea unui ansamblu de măsuri de ordin social, economic, cultural, în scopul
facilitării reinserţiei sociale adecvate.
Programele de tratament au la bază metoda clinică, ce abordează personalitatea
infractorului.
Conform Recomandărilor de politică penală ale Congresului de la Havana, tendinţa
represivă ar trebui să se manifeste mai ales în cazul terorismului şi al crimei organizate.
Tendinţa moderată în politica penală reprezintă "tentaţia echilibrului într-o lume din ce în
ce mai dezechilibrată".94 A fost marcată cu prilejul tuturor reuniunilor internaţionale de
specialitate din ultimele două decenii şi exprimate cu claritate cu prilejul congreselor O.N.U. de
la Milano şi Havana.
"Trebuie explorate şi încurajate formele diverse ale participării comunităţii în scopul
creării alternativelor viabile la intervenţia judiciară pură, alternative care ar putea furniza metode
mai accesibile pentru administrarea justiţiei, cum ar fi medierea, arbitrajul şi curţiile de
conciliere."95
În acelaşi sens se remarcă şi importanţa Seminarului European asupra alternativelor la
pedeapsa cu închisoarea (Helsinki 1988), prilej cu care s-a susţinut că pedeapsa cu închisoarea
trebuie să fie aplicată cu moderaţie şi numai în cazul săvârşirii unor infracţiuni grave, ori atunci
când subiecţii activi ai faptelor penale sunt de nerecuperat.
Tendinţa moderată în politica penală, orientată pe ideea de alternativitate, oferă multiple
soluţii viabile. Important este însă modul în care acest model este transmis în practică, fondurile
alocate şi nivelul de calificare a personalului din sistemul justiţiei penale.
În contextul geopolitic actual, terorsimul apare drept cea mai reprezentativă ameninţare
asimetrică la adresa umanităţii. Cuvântul de ordine al statelor democratice împoriva acestuia este
prevenirea prin solidaritate ca aliniament de reacţie concentrată împotriva unui inamic difuz şi
tot mai imprevizibil.
În ciuda unor aşteptări pozitive şi spreanţe de apropiere de ’’suma zero’’ a terorismului,
caracteristica de mare actualitate a fenomenului întârzie declinul acestuia, continuând să
provoace sfidător, efecte grave în planul coeziunii sociale, al securităţii indivizilor, comunităţilor
şi statelor.
Experienţa în domeniu a comunităţii informative internaţionale dovedeşte că prevenirea
prin cooperare este esenţială, iar mijlocul de ’’dialog’’ real pe această dimensiune îl reprezintă
prin excelenţă informaţia.

94
Rodica M Stănoiu, Introducere în criminologie, Editura Academiei, Bucureşti, 1989, p.170
95
Lygia Negrier-Dormont, Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Introducere în criminologia aplicată, Universul
Juridic, Bucureşti, 2004, p.130

44
 Fundamentală în anticiparea riscurilor şi ameninţărilor de orice natură, în antiterorism,
puterea informaţiei nu are rival. Acel 11 septembrie 2001 a demonstrat care sunt consecinţele
când primordialitatea acesteia este subestimată.
Angajamentele de coalizare a statelor democratice în lupta împotriva terorismului au
relevat, în egală măsură, importanţa liniei de forţă pe care o reprezintă cooperarea în domeniu,
prin profilaxie.
Putem învinge fiecare în parte şi deopotrivă împreună, prin conştientizara unanimă a
pericolului pe care terorismul îl reprezintă, azi, pentru stabilitatea mediului de securitate
internaţională.
Contribuţia statelor demcratice la realizarea acestui scop trebuie să aibă ca fundament
prevenirea, exprimată prin starea de veghe şi prin obiectivele programatice realiste.

3.2. COLABORAREA ORGANELOR SPECIALIZATE ÎN CONTRACARAREA

ACTELOR TERORISTE

Parlamentul României a adoptat la 18 decembrie 2001 Strategia de Securitate Naţională a

României care subliniază: "Terorismul internaţional se manifestă într-o formă acută fără
precedent, prefigurând efecte multiple asupra securităţii statelor ş stabilităţii internaţionale în
general. Romănia îşi afirmă disponibilitatea de a participa, alături de comunitatea internaţională,
la lupta împotriva terorismului internaţional şi va dispune în permanenţă constituirea mijloacelor
adecvate pentru combaterea acestuia".96
În cadrul preocupărilor în acest domeniu, la data de 19 octombrie 2001, Serviciul Român
de Informaţii a fost desemnat de C.S.A.T. ca autoritate naţională în materie antiteroristă.
România a fost printre primele ţări din sud-estul Europei care, după 11 septembrie 2001 a avut
iniţiativa elaborării unei Strategii Naţionale de Prevenire şi Combatere a Terorismului. Acest
document valorifică solidar interesele şi necesităţile de siguranţă internă ale societăţii romăneşti,
prin consolidarea mecanismelor sale de autoprotecţie faţă de fenomenul terorist.
Cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului se realizează în România
prin Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (S.N.P.C.T.), alcătuit din 21 de
autorităţi şi instituţii publice. Conform prevederilor Protocolului General de Organizare şi
Funcţionare a S.N.P.C.T., în vederea îndeplinirii rolului ce îi revine în coordonarea tehnică a
Sistemului, în cadrul S.R.I. a intrat în funcţiune la 15.02.2004, Centrul de Cooperare Operativă
Antiteroristă (C.C.O.A.).
96
Hotărârea Parlamentului României nr. 36 din 18 decembrie 2001, privind adoptarea Strategiei de Securitate
Naţională a României, publicată în M.O. nr. 822 din 20 decembrie 2001

45
 În actuala conjunctură regională, marcată de recentele ameninţări teroriste proferate la
adresa unor state central şi est-europene, C.C.O.A., din cadrul S.R.I. acţionează permanent
pentru evaluarea situaţiei interne şi internaţionale în domeniu, având drept scop prevenirea
materializării în România a manifestărilor teroriste.
În calitate de coordonator tehnic al S.N.P.C.T., S.R.I., a evidenţiat ca necesară elaborarea
unui Sistem Naţional de Alertă Teroristă, de natură să conducă la consacrarea ca obligaţii legale a
responsabilităţilor asumate de instituţiile semnatare ale Protocolului General de Organizare şi
Funcţionare a S.N.P.C.T., în raport cu stările de ameninţare care reprezintă un nivel de risc
privind iminenţa unui atac terorist.
C.S.A.T. a aprobat, în reuniunea din data de 15.04.2004 înfiinţarea Sistemului Naţional
de Alertă Teroristă (S.N.A.T.), acesta fiind un instrument adecvat de prevenire, descurajare şi
combatere a activităţilor de pregătire şi desfiinţare a unor eventuale atentate pe teritoriul
României.
S.N.A.T. este structurat pe cinci niveluri de alertă: scăzut, precaut, moderat, ridicat, critic,
care au drept corespondent câte o culoare:
- verde - scăzut- informaţiile disponibile şi evenimentele recente estimează că un atentat
este puţin probabil;
- albastru - precaut - informaţiile disponibile şi evenimentele recente estimează existenţa
unui risvc scăzut de producere a unui atentat terorist;
- galben - moderat - informaţiile disponibile şi evenimentele recente evidenţiază că există
risc general de producere a unor atentate teroriste şi se estimează că un atenta terorist este
posibil;
- portocaliu - ridicat - informaţiile disponibile şi evenimentele recente evidenţiază că există
un risc semnificativ de producere a unor atentate teroriste şi se estimează că un atentat
terorist este probabil;
- roşu - critic - informaţiile disponibile estimează faptul că există un risc iminent de
producere a unor atentate.
Modificarea indicativelor de alertă teroristă se transmite componentelor S.N.P.C.T. prin
C.C.O.A., conform deciziilor C.S.A.T., luate ca urmare a evaluărilor realizate la nivel naţional.
Ministerele şi celelalte autorităţi şi instituţii publice care au atribuţii în aplicarea
prevederilor Legii nr. 535/2004, au obligaţia de a sesiza S.R.I. cu privire la persoanele fizice şi
persoanele juridice suspecte de săvârşirea sau favorizarea în orice mod a actelor de terorism.
România este parte la acorduri şi convenţii intenaţionale cu privire la prevenirea şi
combaterea terorismului care se regăsesc pe lista-anexă a Poziţiei Comune a Consiliului U.E. din
25.12.2001 referitoare la combaterea terorismului:

46
 - Convenţia Europeană pentru Reprimarea terorismului (Strasbourg 1977) ratificată de
România prin Legea nr.191/1997;
- Convenţia Internaţională contra luării de ostatici (New York 1979), ratificată prin
Decretul-lege 111/1990;
Totodată, România este parte a Acordului între guvernele statelor participante la
cooperarea economică a Mării Negre, privind combaterea criminalităţii, în special a formelor ei
organizate, alături de Albania, Armenia, Azerbaidjan, Blgaria, Rusia, Ucraina, ratificată prin
legea nr.164/2003, în cadrul căruia un aspect al cooperării vizează prevenirea, descoperirea,
reprimarea, divulgarea şi investigarea actelor de terorism, precum şi la o serie de acorduri
bilaterale de cooperare.
În anul 2004 România a acceptat Codul Internaţional pentru securitatea navei şi facilităţi
portuare privind măsuri de securitate împotriva terorismului.
În 2001 România a înaintat Coferinţei Interguvernamentale pentru Aderararea la U.E.,
Documentul de Poziţie al României cu privire la capitolul 24- "Justiţie şi Afaceri Interne" ulterior
fiind înaintate Documentele de Poziţie Complementare ale României, cu privire la aceleaşi
aspecte.
În cadrul celei de a35-a Conferinţe de Aderare, în decembrie 2004, Consiliul
Reprezentanţilor permanenţi ai Statelor Membre (COREPER), a convenit asupra proiectului
Documentului Poziţiei Comune a U.E. privind negocierea capitolului 24, consfinţind astfel
închiderea din punct de vedere tehnic a negocierilor asupra acestui capitol.
Negocierea propriu-zisă s-a bazat pe activităţile concrete de construcţie legislativă şi
instituţională şi de implementare a aquis-ului comunitar, inclusiv în domeniul combaterii
terorismului.
S.R.I., în calitate de autoritate naţională în materie antiteroristă şi de coordonator tehnic al
S.N.P.C.T., şi-a orientat eforturile în direcţia întreprinderii de măsuri pentru implemetarea unor
reglementări juridice euro-atlantice în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului precum şi
pentru armonizarea reglementărilor în domeniul cooperării regionale pe linia luptei împotriva
terorismului, avându-se în vedere inclusiv regiunea Mării Negre.
De asemenea, S.R.I. este angrenat în activităţî de cooperarea cu organisme europene ce
au în atribuţii, printre altele, combaterea terorismului (relaţia cu Europa fiind definitorie),
precum şi în elaborarea sau completarea unor documente de parteneriat în domeniul antiterorist,
în principal cu state din zona Europie de Est.
În caz de atat terorist, S.R.I., prin structura sa specializată, Brigada Antiteroristă execută
intervenţia contrateroristă independent sau în cooperare cu alte forţe abilitate, pe întreg teritoriul
ţării asupra obiectivelor atacate ori ocupate de terorişti în scopul capturării sau anihilării acestora

47
şi restabilirii oridinii legale. Lupta împotriva terorismului reprezintă o prioritate pentru
Guvernul României. Un rol major în gestionarea aspectelor de securitate îl au alianţele,
organizaţiile suprastateale şi coaliţiile. În prezent, există două mari teatre de operaţii care
prezintă un interes deosebit pentru comunitatea internaţională: Irakul şi Afganistanul.
Prezenţa principalelor organizaţii internaţionale cu rol în domeniul securităţii, N.A.T.O.,
U.E., O.N.U. şi coaliţiile conduse de S.U.A., precum şi interactiunea acestora demonstrează
unitatea de voinţă şi acţiune necesară rezolvării problemelor de securitate. În ierarhia riscurilor la
care este supusă comunitatea internaţională, pe primul loc se află în prezent, terorismul.
Atât Irakul, cât şi Afganistanul sunt ţări care oferă un cadru propice instruirii grupărilor
teroriste, grupări ce îşi pot fructifica apoi experienţa în alte zone, extinzându-şi astfel aria
operaţională.
Menţinerea unui climat de securitate în lume are un rol fundamental în activitatea de
cooperare la nivel mondial pentru contracararea actelor teroriste.
Atât Strategia de Securitate a S.U.A., cât şi cea a U.E. se referă la terorsim ca la un
adintre principalele ameninţări. Strategia de Securitate a S.U.A., elaborată în 2002 a prevăzut
întărirea alinţelor pentru distrugerea terorismului global.
Strategia de Securitate a U.E. pune terorismul pe primul plan în ordinea ameninţărilor la
adresa statelor Uniunii, drept urmare, este indispensabilă o acţiune europeană comună.
U.E. a adoptat o Strategie de Combatere a Terorismului, care detaliză acţiunile şi măsurile
de prevenire, conţinând un Plan de Acţiune, în care sunt prevăzute responsabilităţile concrete ale
unor organisme şi instituţii, precum Europol, Eurojust. Planul de Acţiune European susţine
necesitatea coordonării tuturor mecanismelor şi instrmentelor de care se dispune în prevenirea şi
combaterea terorismului, respectiv cel de protecţie civilă, militare, informative, un rol important
avându-l schimbul de informaţii.
Cadrul de cooperare internaţională în prevenirea şi combaterea terorismului s-a
amplificat continuu după evenimentele din 11 septembrie 2001. În acest context, s-a întărit
cooperarea şi s-au extins acţiunile de parteneriat între statele membre N.A.T.O. şi cele din alte
spaţii geopolitice (nordul Africii, statele arabe din Golf) pentru descurajarea şi prevenirea
extinderii influenţei grupărilor teroriste, a ideilor şi doctrinelor acestora.
11 septembrie 2001 a constituit un moment de cotitură în amplificarea eforturilor de
cooperare pentru prevenirea şi combaterea actelor de terorism, în contextul în care S.U.A. şi-a
asumat rolul de a atrage cât mai multe state într-o largă coaliţie de voinţă, declarând un război
global şi total împotriva organizaţiilor şi grupărilor teroriste, precum şi a susţinătorilor acestora
(war on terror).

48
 Angajamentul N.A.T.O de a acţiona imprenă cu partenerii si alte organizaţii internaţionale
impotriva terorismului este evidenţiat de o seria de iniţiative şi masuri concrete. Carta fondatoare
a Consiliului N.A.T.O. - Rusia, creat în 2002, a identificat terorismul drept un domeniu-cheie al
consultărilor şi cooperării practice dintre N.A.T.O. şi Rusia, iar un Plan de Acţiune impotriva
Terorismului s-a convenit în decembrie 2004.
Conferinţa de la Strasbourg a Consiliului Europei a marcat in Declaratia Finală şi în Planul
de Acţiune prevederea conform căreia şefii de stat şi de guvern cer adaptarea unor măsuri
complementare pentru prevenirea terorismului şi pentru întărirea cooperării internaţionale în
domeniul luptei antiteroriste, în spiritul respectării dispoziţiilor pertinente ale dreptului
internaţional, inclusiv cele referitoare la protecţia drepturilor omului şi în lumina recomandărilor
Conferinţei ministeriale asupra terorismului, ţinută la Paris în 1996.
Conlucrarea internaţională în domeniul contraterorist este tot mai mult percepută sub
forma extinderii comunităţii occidentale de informaţii, prin cooptarea ţărilor din estul şi centrul
Europei şi prin elaborarea unor planuri comune de acţiune în care toate serviciile de informaţii
parteneresunt egale, indiferent de cuantumul resurselor umane şi materiale de care dispun.
În România, prin H.G. nr. 79/1996 s-a înfiinţat Comitetul Naţional de Securitate
Aeronautică (C.N.S.A.). Acesta este un organ consultativ şi de coordonare interministerială, care
asigură Ministerului Transporturilor suportul decizional şi procedural în prevenirea actelor ilicite
îndreptate împotriva aviaţiei civile. Scopul său principal este asigurarea securităţii, regularităţii
traficului şi eficienţei aviaţiei civile naţionale şi internaţionale în spaţiul aerian al ţării, în
reglamentări, practici şi proceduri în vederea asigurării protecţiei operatorilor aerieni autonomi şi
străini împotriva actelor de intervenţie ilicită pe aeroporturile din România şi în spaţiul aerian
naţional.

3.3.ORGANIZAŢII JUDICIARE INTERNAŢIONALE ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA

TERORISMULUI

Ideea unui Oficiu European de Poliţie a fost lansată pentru prima dată cu ocazia întrunirii
Consiliului European la Luxemburg din 28 şi 29 iunie 1991.

Europol
Convenţia prin care s-au pus bazele Europolului a fost semnată în iulie 1995 şi a intrat în
vigoare la 1 octombrie 1998. Pentru a concretiza mai repede cooperarea poliţiei europene, aşa

49
cum este ea definită în Titlul VI al Tratatului asupra Uniunii Europene, în ianuarie 1994 a fost
înfiinţată Unitatea Droguri.
Scopul principal al acestei Unităţi a fost combatera traficului de droguri şi a activităţilor
de spălare a banilor asociate acestuia. Ulterior, mandatul său a fost lărgit pentru a include şi
măsuri de combaterea a traficului cu substanţe radioactive şi nucleare, a reţelelor de imigrare
clandestină, traficului ilegal cu autoturisme şi a spălării banilor proveniţi din astfel de delicte;
mai târziu, la toate acestea s-a adăugat şi combaterea traficului cu fiinţe umane.
Oficiul European de Poliţie, care a preluat activităţile Unităţii Droguri - Europol, a
devenit operaţional de la 1 iulie 1999. Europol, cu sediul la Haga, acţionează în aceleaşi domenii
şi, de la 1 inuarie 1999 are competenţe şi în combaterea terorismului şi a falsificării banilor.
Tratatul de la Amsterdam conferă Europol o serie de sarcini: coordonarea şi implementarea
investigaţiilor specifice întreprinse de autorităţile statelor membre, dezvoltarea unei competenţe
de specialitate, pentru a ajuta statele membre în investigaţiile lor în domeniul crimei organizate,
precum şi stabilirea de contacte cu procurorii şi anchetatorii specializaţi în combaterea crimei
organizate.

Interpol
Cooperarea poliţienească internaţională nu este o idee nouă. Organizaţia Internaţională a
Poliţiei Criminale a fost creată încă la începutul secolului, iar sub denumirea de Interpol este
cunoscută din 1956.
INTERPOL este o organizaţie internaţională, interguvernamentală care, conform Statului,
asigură şi dezvoltă asistenţa reciprocă între autorităţile de poliţie ale ţărilor membre, în
prevenirea şi reprimarea criminalităţii de drept comun în cadrul legilor existente în fiecare ţară şi
în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Interpol este un intermediar în cooperarea practică a poliţiei criminale a diferitelor ţări şi
acţionează ca un centru mondial unic de elaborare a unei strategi şi tactici poliţieneşti comune de
combatere a criminalităţii internaţionale. În activitatea sa, Interpol respectă principiile de
neamestec în afacerile interne ale statelor membre, în problemele cu caracter politic, militar,
religios sau rasial. Deunmirea completă este Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale -
Interpol (O.I.P.C. - Interpol).
Interpol conlucrează eficient cu alte organizaţîî internaţionale:
- O.N.U.;
- Comitetul Economic şi Social;
- Centrul pentru Drepturile Omului;
- Centrul pentru Prevenirea Crimei şi Justiţiei;

50
 - Programul Internaţional al Naţiunilor Unite pentru Controlul Drogurilor;
- UNESCO;
- Consiliul Europei;
- Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (I.C.A.O.);
- Uniunea Internaţională a Comunicaţiilor (I.T.U.);
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.);
- Organizaţia Internaţională a Proprietăţii Intelectuale (WIPO);
- Consiliul de Cooperare a Vămilor.
Interpolul reuneşte în prezent 181 state membre şi o echipă de poliţişti din toată lumea
lucrează la sediul lui.
Structura Interpolului a evoluat pe parcursul anilor. Rolul lui constă în asigurarea şi
dezvoltarea cooperării poliţieneşti internaţionale, activitatea sa având drept scop apărarea şi
respectarea drepturilor omului, încurajarea creării serviciilor menite să contribuie la prevenirea şi
reprimarea infracţiunilor.
Cooperarea este fondată pe principii de respect al suveranităţii naţionale (ceea ce,
bineînţeles, exclude existenţa "unităţilor operaţionale Interpol" înzestrate cu posibilitatea de
anchetare internaţională) şi de neintervenire în afacerile cu caracter politic, militar, religios sau
rasial.
Alt principiu nu mai puţin important, este faptul că cooperarea nu trebuie să fie limitată
de bariere lingvistice şi geografice şi că toate ţările membre trebuie să beneficieze de aceleaşi
servicii şi de aceleaşi trepturi. Toate serviciile de stat responsabile de cercetările criminale,
poliţieneşti, serviciile regionale şi federale dispun de posibilitatea de a coopera cu omoloagele
lor din alte ţări prin intermediul Interpolului.
Organul suprem al Organizaţiei este Adunarea Generală compusă din delegaţi desemnaţi
de către guvernele statelor membre. Adunarea Generală se convoacă odată pe an pentru a lua
deciziile de bază privitor la metodele de lucru, finanţare, mijloacele de cooperare şi programul de
lucru.
Comitetul Executiv, care se întruneşte de trei ori pe an, veghează la aplicarea deciziliior
Adunării Generale.
Organul administrativ şi tehnic permanent al Organizaţiei este Secretariatul General situat
la Lyon (Franţa).
Fiecare ţară membră are un Birou Naţional Central. Secretariatului General, condus de
către Secretarul General, îi revine un rol de coordonare.
În cadrul fiecărui stat membru cooperarea poliţienească internaţională este efectuată pin
intermediul Biroului Naţional Central. B.N.C. este un serviciu de poliţie, desemnat de către

51
guvernul ţării respective pentru a fi reprezentant al Interpolului în ţară şi pentru a reprezenta ţara
în Interpol.
Delegaţii ce participă la reuniunile regionale europene organizate de către Interpol
menţionează din an în an creşterea proporţiilor criminalităţii şi influenţa incontestabilă a
organizaţiilor criminale.
Europa întotdeauna a ocupat o poziţie aparte în cadrul Organizaţiei şi ea continuă să joace
un rol principal. Astfel 80% din mesajele Interpolului sunt trimise de către statele - membre
europene.
Astfel apare ca natural faptul că Secretariatul General a creat în 1986 Secretariatul
European, care se dedică exclusiv acestei regiuni şi problemelor ei specifice. Această structură
are funcţia de secretariat permanent al Conferinţei Regionale Europene, şi în astfel de calitate
efectuează studii pe problemele criminalităţii.
În 1988 Secretariatului European îi revine şi funcţia de legătură. Secretariatul European
devine apoi Biroul European de Legătură. Serviciile acordate de acest birou ţin de cadrul juridic
şi tehnic al anchetelor criminale în diferite ţări europene.
Pentru cercetările complexe privind unele cazuri specifice Birolului European de
Legătură, ofeind susţinere tehnică, organizează reuniuni ad-hoc pentru funcţionarii specializaţi şi
experimentaţi. Altă misiune importantă a Biroului constă în contribuţia sa la ameliorarea
documentaţiei criminale, adăugând şi difuzând informaţii utile, pregătind rapoarte detaliate
privind situaţia criminală în fiecare stat- membru european, detaşând regulat ofiţeri în diferite
ţări cu scopul de a recenza şi a dezvolta problemele privind cooperarea internaţională care
eventual apar.
Putem spune fără exagerare că serviciile Interpolului sunt accesibile tuturor funcţionarilor
de poliţie, tuturor statelor membre. Reţeaua de comunicaţii a Interpolului este cea mai importantă
în lume.
Toată munca lor constă în cooperarea şi reacţionarea la evenimente. Dar cooperarea
trebuie efectuată din ambele direcţii şi presupune bunăvoinţa şi buna înţelegere a partenerilor.
Interpolul, departe de a lucra izolat, este o organizaţie deschisă, a cărei activitate îi
priveşte pe toţi poliţiştii.

Southeast European Cooperative Intiative (S.E.C.I. Center)

Printre componenntele Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională se evidenţiază
Centrul regional S.E.C.I.
Conceptul de bază al acordului S.E.C.I. îl constituie crearea cadrului juridcic necesar
cooperării între statele membre, acordara asistenţei reciproce în desfăşurarea investigaţiilor

52
vamale şi penale, prevenirea şi combaterea fenomenului de criminalitate transfrontalieră prin
schimburi de informaţii operative, asistenţă tehnică şi schimburi de experienţă, acţiuni comune
(’’task-force’’), cooperare judiciară în materie penală, pregătire specifică, accelerarea fluxului
informaţional, depăşirea barierelor existente la nivelul instituţiilor de aplicare a legii din state
diferite, cooperarea cu organismele de profil similar la nivel regional şi internaţional.
Cooperarea în interiorul Centrului Regional S.E.C.I. - unde ţările membre sunt
reprezentate de câte doi ofiţeri de legătură (unul din poliţie şi unul din administraţia vamală) -
este organizată pe mai multe grupuri de lucru, fiecare stat semnatar fiind coordonator regional în
combaterea unui anumit tip de trafic ilegal.
Astfel, România, Albania şi Turcia sunt coordonatori regionali pe linia combaterii
terorismului.
În momentul actual, la nivel european se află în proces de creare un mecanism de lucru
robust cu o structură aliniată noii arhitecturi de securitate a spaţiului european, menită să
faciliteze schimbul de date şi informaţii între structurile specializate din statele membre ale U.E.,
statele candidate şi ţările asociate la aderare.

3.4. SISTEME DE PREVENIRE SI COMBATERE A TERORISMULUI

Prevenirea şi combaterea terorismului se realizează în conformitate cu prevederile

convenţiilor internaţionale privind reprimarea terorismului, la care România este parte, precum şi
cu respectarea reglementărilor internaţionale şi a legislaţiei interne cu privire la drepturile
onmului.
Activitatea naţională antiteroristă este axată pe concepţia de prevenire, care consacră
caracterul prioritar şi imperativ al identificării anticipate, prin culegere de informaţii, a
premiselor de apariţie sau manifestare a unei ameninţări de natură teroristă, indiferent de origine,
formă de manifestare şi tinţă vizată.
Pe acest fundament, la 19 octombrie 2001, C.S.A.T. a desemnat S.R.I. drept autoritate
naţională în materie antiteroristă. Potrivit legii, activitatea antiteroristă se organizează şi se
desfăşoară unitar, în baza cooperării între autorităţile şi instituţiile publice din componenţa
Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (S.N.P.C.T.).
În cadrul Sistemulului, C.S.A.T., condus de preşedintele României, deţine rolul de
coordonator strategic, iar S.R.I. pe acela de coordonator tehnic.

53
 S.N.P.C.T., funcţional din iulie 2001 a fost proiectat ca mecanism interinstituţional
flexibil, care poate fi adaptat în funcţie de evoluţiile înregistrate în problematica teroristă, astfel
încât să asigure parametrii maximali de eficienţă.
Componentele S.N.P.C.T. sunt următoarele: S.R.I., M.A.I., MApN, Ministerul Afacerilor
Externe, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Justiţiei,
S.I.E.,S.P.P., Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, B.N.R., Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
(O.N.P.C.S.B.).
Potrivit Legii nr. 535/2004, atribuţiile autorităţilor şi instituţiilor publice din componenţa
Sistemului se exercită pe două componente: prevenirea terorismului şi combaterea sa.
Prevenirea terorismului se realizează prin activităţi specifice:
- activităţi informativ-operative;
- activităţi împotriva fluxului de alimentare cu mijloace specifice de acţiune, precum şi cu
resurse financiare, logistice sau informaţionale a entităţilor teroriste, desfăşurate în
interiorul şi/sau exteriorul teritoriului naţional;
- activităţi împotriva fluxului de alimentare cu resurse umane entităţilor teroriste
desfăşurate în interiorul şi/sau exteriorul teritoriului naţional;
- activităti de pază, protecţie şi alte forme speciale de descurajare realizate de forţele unor
autorităţi şi instituţii publice din componenţa S.N.P.C.T., pentru asigurarea securităţii
principalelor categorii de factori umani şi de obiective autohtone ori străine de pe
teritoriul naţional, precum şi a principalelor obiective româneşti din străinătate, potenţial
vizate de entităţi teroriste;
- activităţ de pregătire a intervenţiei în urgenţe civile, generate de acţiuni teroriste, în
vederea limitării şi combaterii acestora;
- activităţi de cooperare internaţională;
- activităţi de instruire şi perfecţionare profesională;
- activităţi destinate optimizării continue a cadrului legislativ aplicabil categoriilor de
misiuni ce revin S.N.P.C.T., inclusiv sub aspectul penal şi procesual-penal.
Combaterea terorismului presupune întreprinderea următoarelor activităţi:
- activităţi de identificare şi activităţi desfăşurate, potrivit atribuţiilor autorităţilor şi
instituţiilor publice componente, în vederea tragerii la răspundere, potrivit legii, a
persoanelor care iniţiază, pregătesc, comit, ori favorizează actele de terorism;
- intervenţia antiteroristă în situaţia iminenţei producerii unui atac terorist şi cea
contrateroristă, când se desfaşoară ori s-au produs atacuri teroriste;
- participarea la acţiuni de cobatere a terorismului, prin cooperare internaţională.

54
 Ţintind terorismul, N.A.T.O. examinează modul în care unele tehnologii cum ar fi air
bag-urile şi scaunele protejate împotriva focului de la sol pot intra în componenţa elicopterelor
existente în prezent şi a celor ce vor fi proiectate în viitor.
La Summit-ul de la Istanbul, pe lângă alte decizii luate în vederea întăririi capabilităţilor
Alianţei împotriva terorismului, liderii N.A.T.O. au andosat oficial un Program de Lucru pentru
Apărarea împotriva Terorismului. Acest program a fost lansat de către Directorii Naţionali pentru
Armament ai N.A.T.O., care se întâlnesc în mod oficial de două ori pe an în cadrul grupului
cunoscut sub numele de Conferinţa Directorilor Naţionali pentru Armament (C.M.A.D), şi
urmăreşte să întărească expertiza la nivel naţional şi să sprijine programele de dezvoltare în
vederea realizării de tehnologii noi şi mai performante de combatere a terorismului.
Programul de Lucru pentru Apărarea împotriva Terorismului al N.A.T.O. dezvoltă
un sistem care să ofere instituţiilor militare noi tehnologii de ultimă oră pentru detectarea,
dezorganizarea şi anihilarea teroriştilor.
Programul de Lucru pentru Apărarea împotriva Terorismului urmăreşte în prima etapă să
dezvolte noi sisteme pentu prevenirea tipurilor specifice de atacuri teroriste cunoscute şi să ofere
armatelor tehnologii noi, de ultimă generaţie, pentu a detecta, dezorganiza şi urmări teroriştii.
Pentru coordonarea acestui efort, N.A.T.O. a numit un Coordonator pentru Tehnologiile
de Combatere a Terorismului, care se subordonează preşedintelui C.N.A.D. şi supervizează
activitatea unei echipe de specialişti provenind din câteva ţări N.A.T.O. Principalele grupuri ale
C.N.A.D. - Aviaţia Militară, Marină Militară, Grupurile de armament ale Forţelor Terestre,
Organizaţia pentru Cercetare şi Tehnologie, precum şi Grupul Consultativ Industrial al N.A.T.O.
- reprezintă forţele motrice ale acestui program.
Dispozitivele explozive artizanale sau bombele construite de amatori, reprezintă în
prezent arma preferată a teroriştilor şi cea mai importantă cauză a pierderilor de vieţi omeneşti în
rândul forţelor aliate şi al populaţiei civile în cazul atacurilor teroriste. Aceste arme sunt
amplasate şi utilizate prin folosirea unei game largi de mijloace şi procedee, inclusiv maşini şi
camioane cu explozivi, bombe plasate pe căile rutiere şi purtători sinucigaşi de centuri sau veste
cu explozivi.
Pentru abordarea acestei ameninţări, N.A.T.O. urmăreşte realizarea unei înţelelegeri
aprofundate a modului în care teroriştii produc şi utilizează aceste dispozitive şi efectul suflului
în cadrul fiecăruia dintre acestea. Odată cunoscute diferitele căi prin care teroriştii pot fabrica
aceste arme, vom începe să concepem o varietate de tehnologii pentru a împiedica funcţionarea
bombelor, precum şi procedee pentru a "mirosi" locurile unde sunt produse şi ascunse aceste
bombe. Spania a luat deja conducerea în cadrul C.N.A.D. în formularea noilor procedee şi

55
realizarea capabilităţilor din acest domeniu, iar un efort major la nivel industrial a fost deja
declanşat în acest sens.
Al Qaeda şi grupurile afiliate la aceasta au intrat în posesia rachetelor sol-aer portabile,
aşa numitele MADPADS, pe care le-au întrebuinţat în cazul unor atacuri, atât reuşite, cât şi
nereuşite, asupra aeronavelor civile şi militare. Această serie include atacurile nereuşite din
Kenia, îndreptate împotriva zborurilor companiei El Al în 2002, precum şi atacurile reuşite
asupra avioanelor militare şi civile din Irak.
Experţii N.A.T.O. desfăşoară în prezent un program riguros de testare şi analiză pentru a
determina modul în care cei doritori să intre în posesia rachetelor îşi aleg şi urmăresc aeronavele
ţintă. Deţinerea acestor date va face posibilă optimizarea sistemelor de apărare care să permită
devierea, anihilarea şi distrugerea rachetelor.
O protecţie sporită a aeronavelor poate fi asigurată de asemenea prin folosirea unei
varietăţi de mijloace non-tehnice. Atât aviaţia civilă, cât şi cea militară pot adopta o serie de
contramăsuri procedurale, cum ar fi alocarea de timp pentru pregătirea piloţilor la simulatoare în
vederea antrenării acestora să facă faţă situaţiilor în care unul dintre motoare se detectează brusc.
De aceea, N.A.T.O. intenţionează ca, printr-o combinaţie între metode tehnice şi non-tehnice, să
sporească protecţia aeronavelor de mari dimensiuni şi cu viteză mică de deplasare împotriva
ameninţării rachetelor portabile.Un program de testare este în plină desfăşurare, având mai multe
probe programate în anul următor.
Atacurile cu grenade propulsate de proiectile reactive nedirijate (RPG-uri) şi focul
executat cu arme mici îndreptate împotriva elicopterelor au provocat numeroase vitime în
conflictele recente. Drept răspuns, N.A.T.O., a început dezvoltarea unor pachete pentru auto-
protecţia elicopterelor, precum şi pentru detectarea ameninţărilor şi realizarea mijloacelor de
contracarare a amenintărilor contra acestor aeronave. N.A.T.O. examinează în prezent felul în
care mijloacele tehnice cum ar fi air bag-urile şi scaunele antiglonţ, precum şi materialele şi
straturile rezistente la RPG, destinate iniţial pentru protecţia personalului autovehiculelor
blindate, pot fi incorporate în construcţia elicopterelor actuale şi a celor care vor fi proiectate în
viitor. Un parteneriat cu sectorul industrial a fost deja lansat pentru a definitiva aceste idie.
Atacul cu sarin asupra metroului din Tokio, executat de grupul Aum Shinrikyo în 1995,
rămâne un exemplu extrem de alarmant al abilităţii grupurilor teroriste de a dezvolta şi
întrebuinţa arme chimice şi, posibil, biologice, nucleare şi radiologice. Documente ale Al Qaeda
găsite în Afganistan şi alte informaţii obţinute de guvernele statelor membre N.A.T.O. indică
existenţa unei capacităţi rudimentare a teroriştilor de folosire a armelor de distrugere în masă în
viitoarele atacuri dar care evoluează.

56
 Într-adevăr, au fost găsite dovezi ale unui program experimental care foloseşte
componenţi ai cianurii, precum şi ale dezvoltării unor procedee primitive pentru producerea
gazului- muştar, sarin-ului şi a agenţilor neuroparalitici VX. Câteva atacuri la scară redusă cu
substanţe toxice ale grupărilor afiliate ale Al Qaeda au fost deja anihilate în Europa şi există
îngrijorarea că teroriştii planifică desfăşurarea unui atac în America de Nord prin răspândirea
substanţelor radiologice.
În sprijinul Batalionului de Apărare CBRN al N.A.T.O., comunitatea armamentelor a
Alianţei dezvoltă capacităţile necesare detectării, protecţiei şi gestionării urmărilor generate de
întrebuinţarea agenţilor chimici, biologici, radiologici şi nucleari. Aliaţii au elaborat documente
care fixează aceeaşi doctrină precum şi aceleaşi proceduri şi standarde de echipament comune
pentru protecţia împotriva acestor arme şi asigurarea decontaminării după producerea atacului.
Mai mult decât atât, Alianţa a realizat deja un dispozitiv de decontaminare pe apă, care este în
prezent testat de către ţările membre N.A.T.O. Activitatea de cercetare s-a concentrat de
asemenea asupra dezvoltării tehnologiilor pentru detectarea de la distanţă a prezenţei
substanţelor letale. Totodată, activitatea ulterioară vizează capabilităţile militare pntru anihilarea
unor astfel de arme prezente în teren.
Teroriştii caută frecvent un adăpost sigur în localităţi izolate, unde consideră că forţelor şi
serviciilor de securitate ale N.A.T.O. le va fi mai dificil să acţioneze. Acţiunile întreprinse
împotriva Al Qaeda în Afganistan au demonstrat că forţele pentru operaţii speciale ale aliaţilor au
deja o rază lungă de acţiune. Având în vedere acest lucru, implantarea cu precizie a personalului
şi a echipamentului, precum şi asigurarea materială şi a armelor necesare, în orice condiţii de
vreme, la altitudini extrem de mici sau înalte, într-o varietate de circumstanţe, reprezintă o
capabilitate militară de importanţă critică greu de realizat.
Într-un mediu solicitant precum cel din Afganistan, în care infrastructura de transport este
redusă, posibilitatea de a implanta forţe pentru operaţii speciale şi a le reaproviziona prin lansări
de înaltă precizie poate avea o importanţă crucială. Drept urmare, aliaţii cooperează pentru
realizarea unei game de tehnologii şi sisteme pentru a fi siguri că niciun loc, indiferent cât de
izolat este, nu mai poate fi un adăpost sigur pentru terorişti. Primul test de acest fel a fost
programat pentru primăvara anului 2005, cu participarea activă a câtorva ţări N.A.T.O. şi non-
N.A.T.O.
Anonimatul şi posibilitatea de a lansa atacuri în momentul şi în locurile pe care le aleg
reprezintă principalele avantaje folosite de terorişti. N.A.T.O. acţionează pentru reducerea sau
eliminarea acestor avantaje. O varietate de noi senzori şi sisteme de detecţie, programe soft,
modele computerizate şi mijloace analitice sunt examinate în scopul de a oferii guvernelor ţărilor
aliate capacitatea de a identifica teroriştii, indiferent cât de mult aceştia vor încerca să se

57
identifice cu restul societăţii, pentru a-i descoperi şi urmări şi a întreprinde acţiunile necesare în
vederea eliminării ameninţării reprezentate de aceştia.
În afara analizei unei game diverse de măsuri de natură tehnologică Organizaţia pentru
Cercetare şi Tehnologii a N.A.T.O. şi Comitetul pentru Ştiinţă al N.A.T.O. explorează împreună
domeniile de importanţă crucială ale ştiinţelor comportamentale, cum ar fi "analiza factorilor
umani" şi aspectele psihologice ale terorismului. Un simpozion recent al experţilor internaţionali
în domeniul purtătorilor de bombe sinucigaşi a identificat un număr de recomandări
fundamentale pe care N.A.T.O. le examinează în prezent în vederea implementării rapide a
acestora.
Această iniţiativă revoluţionară şi întregul Program de Acţiune pentru Apărarea împotriva
Terorismului sunt importante pentru protecţia armatelor, a populaţiei şi infrastructurilor civile ale
ţărilor N.A.T.O. Pe măsură ce acţionăm pentru dezvoltarea unor căi mai bune care vizează
înarmarea şi echiparea forţelor aliate în vederea dezorganizării şi distrugerii reţelelor teroriste,
precum şi în vederea dejucării atacurilor teroriste planificate, comunitatea armamentelor din
cadrul N.A.T.O. joacă un rol din ce în ce mai important în lupta împotriva terorismului.
Realizarea scopurilor mai largi ale programului va contribui de asemenea la stabilitatea şi
securitatea comunităţii internaţionale şi întărirea legăturilor cu organizaţiile non- N.A.T.O., cum
ar fi Uniunea Europeană, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi Organizaţia
Naţiunilor Unite.

Strategii de securitate
Atât Strategia de Securitate a S.U.A., cât şi cea a Uniunii Europene se referă la
terorism ca una dintre principalele ameninţări.
Strategie de Securitate a S.U.A., caracterizată încă din preambul ca o "strategie pe timp
de război", defineşte ca principală ameninţare şi adversar al S.U.A. şi al statelor democratice
terorismul global, bazat pe "o nouă ideologie totalitaristă" rezultată din "pervertirea unei religii
mândre", care utilizează mijloacele, "intoleranţei (în special al celei religioase), crimei, terorii,
înrobirii şi represiunii". Se precizează că unele regimuri dictatoriale sau represive (Coreea de
Nord, Iran, Cuba, Siria, Belarus, Burma şi Zimbabwe), "în goana lor după arme de distugere în
masă sau de sponsorizare a terorismului, ameninţă interesul mondial de extindere a libertăţii şi
interesele imediate de securitate ale Statelor Unite". Lupta împotriva terorismului este una
globală şi directă, principalul obiectiv de atins fiind cel de "a bloca accesul teroriştilor la
instrumentele de care au nevoie pentru a supravieţui: teren sigur, sprijin financiar şi sprijinul în
protecţia pe care anumite naţiuni le-au acordat de-a lungul timpului".

58
 Strategia de Securitate a U.E. pune terorismul pe primul plan în ordinea ameninţărilor
la adresa statelor Uniunii (alături de conflictele regionale şi criminalitatea organizată),
menţionând că "Europa reprezintă atât o ţintă, cât şi o bază pentru astfel de acte de terorism;
ţările europene constituie ţinte şi au fost atacate; este, prin urmare, indinspensabilă o acţiune
europeană comună". Documentul în cauză arată că "punând împreună aceste elemente diferite -
terorismul asociat cu violenţa maximă, posibilitatea de procurare a armelor de distrugere în
masă, criminalitatea organizată, slăbirea sistemului de stat şi forţele armate private- ne dăm
seama că ne putem confrunta într-devăr cu o ameninţare radicală".
Uniunea Europeană a adoptat şi o Strategie de combatere a terorismului, care
detaliază acţiunile şi măsurile de prevenire (7 puncte), protecţie (14 puncte), distrugere (9
puncte) şi ripostă (6 puncte). Strategia U.E. în domeniu conţine un Plan de Acţiune, in care sunt
prevăzute responsabilităţile concrete ale unor organisme şi intituţii, precum EUROPOL,
EUROJUST, FRONTEX, necesitatea elaborării unui lexic de termeni privind ideile radicale şi
extremiste, operaţionalizarea reţelei ARGUS pentru gestionarea situaţiilor de criză, elaborarea
unui program european de protecţie a infrastructurii critice (EPCIP), crearea reţelei de avertizare
şi alertă in domeniul infrastructurilor critice (CIWIN). Planul de acţiune european susţine
necesitatea coordonării tuturor mecanismelor şi instrumentelor de care se dispune în prevenirea
şi combaterea terorismului, respectiv cele de protecţie civilă, militare şi informative, un rol
important avându-l schimbul de informaţii, inclusiv prin utilizarea reţelelor FIU.net.
Având o valoare strategică, documentele amintite demonstrează preocuparea guvernelor
unor state din mediul euroatlantic faţă de ameninţarea terorismului, acestea stând la baza
fundamentării unor planuri şi programe de acţiune concrete şi modificând, prin efectele aplicării
lor, arhitectura mediului de securitate. Orice analiză pertinentă a mediului de securitate actual nu
poate exclude prezenţa noilor ”actori non-statali" sau "competitori de tip C", reprezentaţi de
grupările şi organizaţîile teroriste şi de crimă organizată transfrontalieră.
Războiul împotriva terorismului capătă un tot mai pornunţat caracter global, iar acest gen
de abordare va influenţa semnificativ evoluţiile politice din anumite zone geografice şi, în
ansamblu cele din arena internaţională, putând să conducă la izolarea unor regimuri, la
reconfigurarea raporturilor de putere în anumite spaţii geopolitice, şi, într-o anumită măsură, la
grăbirea procesului de reformare a O.N.U., organizaţie ce trebuie să-şi asume sarcina găsirii unor
soluţii practice la provocările cu care se confruntă statele membre.
Totodată, lupta împotriva terorismului, pe termen lung, înseamnă câştigarea unei lupte de
idei, pentru că ideile radicale şi extremiste, subcultura conspiraţiei şi dezinformării, promovarea
violenţei ca mijloc de atingere a unor scopuri politice sunt elemente care pot transforma anumiţi

59
indivizi în criminali gata să planifice sau să participe efectiv la uciderea unor victime inocente cu
sânge rece.
În acest context, se manifestă creşterea rolului comunităţilor de informaţii şi a seviciilor
care le compun în războiul purtat împotriva terorismului. Oricât de bine dotate, antrenate şi
performante ar fi unităţile speciale antiteroriste, trebuie ţinut cont de faptul că intervenţia lor se
bazează pe informaţii veridice obţinute, atunci câns are rol de prevenire sau descurajare; în cazul
contracarării, intervenţia are loc după ce luarea de ostatici sau un alt act terorist a fost deja
consumat.
Acţiunile armate pentru distrugerea bazelor de antrenament şi ale unor grupuri teroriste
înarmate necesită de asemenea o bună cunoaştere prealabilă a locaţiei ţintelor şi a
caracteristicilor acestora. În acest cadru, informaţia oportună şi relevantă, analizată în mod
integrat şi diseminată de serviciile de informaţii constituie o cheie în acţiunile de prevenire şi
descurajare a acţiunilor teroriste.
Ameninţările de natură teroristă şi materializarea unor atentate în Statele Unite, Spania,
Marea Britanie sau Turcia, ţări ale spaţiului transatlantic şi euroatlantic, au relevat, în mod
dramatic, importanţa activităţii serviciilor secrete, care se află în linia întâi a frontului nevăzut de
luptă împotriva acestui flagel.
Procesele de reformare şi restructurare înregistrate după momentul 11 septembrie 2001
au, în acest context, scopul de a spori eficienţa muncii de cunoaştere şi supraveghere a vectorilor
potenţiali, contribuind la prevenirea unor noi acte teroriste şi sporind securitatea şi siguranţa
individuală a cetăţenilor.
Evoluţiile recente arată că vulnerabilităţile specifice societăţilor democratice pot fi
diminuate sensibil prin amplificarea mecanismelor de cooperare şi printr-un schimb de informaţii
continuu, bine organizat şi direcţionat.
Serviciile de informaţii de înaltă calitate reprezintă nucleul central al strategiei
contrateroriste, având posibilitatea să se afle în avans despre planificarea unor acţiuni, persoanele
implicate, armele uitilizate, mijloacele financiare şi tacticile de strângere de fonduri, facând
posibile acţiunile de prevenire. Chiar dacă exemplele în acest sens sunt deseori ignorate sau
uitate prea repede de opinia publică, acest fapt nu tebuie să ducă la subestimarea valorii aportului
serviciilor secrete în lupta dusă contra terorismului.
Serviciul Român de Informaţii - autoritate naţională în domeniul prevenirii şi
combaterii terorismului
În noul context generat de momentul 11 septembrie, Serviciul Român de Informaţii a fost
desemnat la 19.11.2001 de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării ca autoritate naţională în
materie antiteroristă. Pe acest fundament, Serviciul Român de Informaţii acţionează în

60
conformitate cu prevederile Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Terorismului
(aprobată de C.S.A.T. în aprilie 2002), care stabileşte obiectivele acţiunii statului Român pe linia
prevenirii şi combaterii terorismului.
Implicarea Serviciului Român de Informaţii în activitatea de apărare a societăţii în faţa
ameninţărilor terorismului nu poate fi unilaterală. În calitate de autoritate naţională în materie
antiteroristă, S.R.I. acţionează independent, dar şi în cooperare, pentru prevenirea şi descurajarea
oricăror acţiuni ale organizaţiilor teroriste străine, cu reprezentare în România, de natură să pună
în pericol atăt securitatea internă cât şi a altor state.
În baza Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Terorismului, a Protocolului
General de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Terorismului (S.N.P.C.T.), precum şi a Legii nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea
terorismului, Serviciului Român de Informaţii îi revine rolul de coordonator tehnic al S.N.P.C.T..
Acesta reprezintă mecanismul de asigurare, organizare şi desfăşurare într-o viziune
unitară, atât al cooperării interinstituţionale, destinate optimizării cadrului normativ operând în
materie antiteroristă, cât şi al conlucrării şi realizării unui schimb permanent de informaţii,
necesare prevenirii producerii de acţiuni teroriste pe teriroriul României.
În conformitate cu reglementările naţionale în materie şi cu angajamentele internaţionale
ale ţării noastre convergente standardelor N.A.T.O. şi ale Uniunii Europene, Serviciul Român de
Informaţii, prin structurile sale specializate, acţionează constant pentru iniţierea, derularea ori
sprijinirea, prin activităţi specifice, a demersurilor României destinate racordării active la
campania antiteroristă intenaţională. Eficienţa măsurilor întreprinse în acest context este dată de
valorificarea superioară a contribuţiei Serviciului Român de Informaţii la susţinerea specifică a
acţiunii de parteneriat extern în problematica antiteroristă, de interes comun pentru România,
pentru statele euroatlantice, ţările vecine şi cele din Balcani, având ca finalitate prevenirea
oricăror acţiuni terorsite, indiferent de aria de derulare, de obiectivele ori ţintele acestora.

61
 CONCLUZII

Problema combaterii terorismului, alături de combaterea altor forme extrem de

periculoase precum crima organizată sau corupția, constituie o preocupare din ce în ce mai
puternică a comunității internaționale din ultimul timp. Astfel, globalizarea fenomenului terorist,
diversificarea formelor și tipurilor acesteia, întrepătunderea cu alte forme ale criminalității
economico-financiare, produc consecințe nefaste.
Conceptul de terorism este foarte des utilizat în ultimii ani pe plan internațional, reușind
astfel să-și facă loc în vocabularul comun al politicienilor, reprezentanților organizațiilor
neguvernamentale sau al mass - media, cît și al publicului în general, a cărui sensibilitate și
interes față de acest fenomen sunt în creștere.
În ultimul timp tot mai numeroase sunt episoadele de terorism pe care mass - media pare
că le promovează în fața unui public vast, contribuind astfel la construcția socială a acestui
fenomen. Un lucru este destul de cert. Mass - media nu se află într-o poziţie confortabilă atunci
când trebuie să trateze terorismul. Este aprope imposibil pentru media să vorbească de terorism
fără a-i face totodată şi publicitate. De asemenea de multe ori presa trebuie să urmeze linia
discursivă trasată de conducerea politică. Se pune astfel întrebarea dacă mai este presa liberă în
astfel de situaţii, ea care este câinele de pază al democraţiei şi unul dintre stâlpii pe care se
fundamentează societăţile liberale. De această dilemă cu care se confruntă mass – media provită
grupările teroriste care au reușit să facă din mass – media partizane, cea mai puternică armă în
promovarea propriilor cauze, dar și în racolarea de noi adepți. Prin intermediul mass – media,
teroriștii reușesc să depășească granițele teritoriale și comunicaționale, pătrunzând în cele mai
îndepărtate colțuri ale planetei.

62
 Pe de altă parte opinia publică și mass – media joacă un rol foarte important în
combaterea fenomenului terorist, aspect confirmat și subliniat de documentele internaționale care
stabilesc planuri și direcții de acțiune pentru stoparea acestui flagel. În momentul în care
jurnaliștii și patronii trusturilor de presă vor reuși să-și depășească setea pentru audiențe și vor
trasa norme deontologice conform eticii profesionale pe care să le respecte toată lumea, mass –
media v-a deveni arma cea mai puternică în lupta împotriva terorismului.
Deşi multi ziarişti sunt însufleţiţi de romantismul profesiei şi tind spre aşa ceva, sunt
înfrânaţi însă de politica editorială dictată în special de finanţatorii organizaţiilor de presă. Din
păcate chiar dacă o întreprindere mediatică lucrează ţinând cont de cutume jurnalistice şi de
obiectivitate, ea nu are credibilitate dacă nu se bucură de putere financiară.
Atunci când vine vorba de tratarea terorismului întreprinderile media se află oarecum
între ciocan şi nicovală. Pe de o parte trebuie să se alinieze politicii şi liniei discursive
guvernamentale, iar pe de cealaltă trebuie să evite să reprezinte pentru terorişti ceea ce Margaret
Thatcher numea pe bună drepate „oxigenul publicităţii.”
Există păreri care susţin că pentru a diminua flagelulul terorist mass - media ar trebui să
ignore acţiunile acestuia. Însă atentatele, deturnarile de avione sau exploziile în mijlocul unei
mulţimi, soldate de multe ori cu zeci şi sute de victime, au o implicaţie socială, politică şi chiar
economică mult prea mare pentru a putea fi ignorate de media. Şi cu siguranţă terorismul nu ar
dispărea pentru că este aproape imposibil ca acesta să fie vreodată eradicat. Ignorarea lui cu
siguranţă ar duce la o stare de fapt mult mai gravă. Să nu uităm faptul că nu este greu să filmezi
un atentat terorist întâmplător, în timpul unui concert rock, unei olimpiade sau al unui mare meci
de fotbal, ş.a. Ce ar putea face media într-o atare situaţie, să întrerupă difuzarea şi să spună că nu
s-a întâmplat nimic, deşi acolo au fost prezenţi zeci de mii de martori? Atentatul şi-ar atinge
oricum scopul iar publicitatea ar fi şi ea sigur atinsă prin transmiterea prin viu grai a părerilor
martotilor.
Există însă din păcate şi o parte a media care se află într-o relaţie simbiotică cu
terorismul. Această facţiune îi ajută pe terorişti fie să-şi promoveze ideologia, fie să-şi atingă
obiectivele sau în unele cazuri să scape nevătămaţi, dejucând eforturile pe care le fac autorităţile
pentru a-i prinde. Un bun exemplu în acest sens este postul de televiziune arab Al-Jazeera, care
oricât ar nega acest lucru, duce o politică colaboraţionistă, de apropiere şi expunere a doctrinelor
teroriste şi a mesajelor acestora. Întotdeauna, atunci când are loc un atentat sau explodează o
bombă primele imagini sunt difuzate de postul din Qatar, iar conducerea susţine fie că imaginile
au fost trimise anonim la redacţie, fie că au fost filmate accidental de cameramanii sau
corepondenţii săi.

63
 Implicaţiile legate de tratarea evenimentelor de către mass - media nu se vor diminua,
întrucât societăţile occidentale, spre care tindem şi noi, vor rămâne nişte societăţi mediatice.
Posibilitatea de a vedea discursuri autonome constă în capacitatea pe care o au mass - media de a
menţine un raport distant faţă de surse şi faţă de evenimente.
Autonomia discursului mediatic trece printr-o mai bună stăpânire mediatică a
discursurilor celorlalţi actori publici. Însă, perspectiva de a vedea mass - media dezvoltând un
discurs autonom nu se poate baza, decât pe principalii acori implicaţi în comunicarea mediatică:
jurnaliştii şi cititorii. Este deci necesar şi pentru noi, în calitate de cititori să reflectăm la astfel de
problematici.

BIBLIOGRAFIE

I. Legislație
1. Rezoluţia 1003/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica
jurnalistică;
2. Legea nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului;

II. Lucrări autori români

1. Albulescu, Ion, Educaţia şi mass-media, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003;
2. Antipa, Maricel, Triumviratul dezastrului global: Terorismul global, arme de
distrugere în masă, criminalitate organizată, Bucureşti, Editura Monitorul Oficial,
2010;
3. Arădăvoaice, Gheorghe, Iliescu, Dumitru, Niţă, Laurenţiu, Dan, Terorism,
antiterorism, contraterorism, Oradea, Editura Antet, 1997;
4. Arădăvoaice, Gheorghe, Naghi, Gabriel, Niţă, Dan, Sfârşitul terorismului?, Bucureşti,
Editura ANTET, 2002;
5. Balaban, Constantin-Gheorghe, Securitatea şi dreptul internaþional. Provocãri la
început de secol XXI, Bucureşti, C.H. Beck, 2006;
6. Barna, Cristian, Terorismul.Ultima soluţie?, Bucureşti, Editura Top Form, 2007;

64
7. Barna, Cristian, Chiru, Irena, Contraterorism şi securitate internaţională, Bucureşti,
Editura TopForm, 2008;
8. Barna, Cristian, Ștefan, Teodoru, Globalizarea ameninţărilor asimetrice, Bucureşti,
Editura ANI, 2007;
9. Buzărnescu, Ștefan, Sociologia opiniei publice, Timişoara, Editura Editura de Vest,
2005;
10. Delcea, Cristian, Psihologia terorismului-studiul psihologic asupra teroriştilor-ediţia
a II-a, revăzută şi adaptată, Editura Diversitas, 2006;
11. Delcea, Cristian, Ad-Terorismul relaţia de simbioză dintre terorism şi mass-media,
Cluj-Napoca, Editura ASCT, 2007
12. Delcea, Cristian, Bădulescu, Aurelian, Studii şi cercetări asupra fenomenului terorist,
Cluj-Napoca, Editura RISOPRINT, 2008;
13. Dicţionarul explicativ al limbii romane (Ediţia a II-a), Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 1998;
14. Dobrinoiu, Maxim, Criminalitatea informatică, Bucureşti, Editura ANI, 2009;
15. Ferchedau-Muntean, Magda, Terorismul, istoric, forme, combatere, Bucureşti, Editura
OMEGA, 2001;
16. Marcu, Florin, Marele Dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura. Saeculum I.O,
2000;
17. Marin, Ion, Pişleag, Țuțu, Geopolitica şi terorismul, Craiova, Editura SITECH, 2009;
18. Maxim, Ioan, Terorismul, Bucureşti, Editura Politică, 1989
19. Negrescu, Mihaela, Negrescu, Marius, Terorism şi antiterorism în epoca modernă,
Bucureşti, Editura ANI, 2008;
20. Onişor, Constantin, Teoria strategiei militare, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte
Studii Militare, 1999;
21. Onișor, Constantin, Blaj, Doru, Pişleag, Țuțu, Despre terorism aproape tot...,
Bucureşti, Editura Centrului Tehnic, 2007;
22. Petrescu, Marius, Organizaţii teroriste, Bucureşti, Editura Milenium, 1999;
23. Petrescu, Stan, Ameninţări primare, Bucureşti, Editura Militară, 2008;
24. Popescu, Cristian, Florin, Manual de jurnalism, Bucureşti, Editura Tritonic, 2003;
25. Simileanu, Vasile, Asimetria Fenomenului Terorist, Bucureşti, Editura TOP FORM,
2003;
26. Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004;
27. Suceava, Ion, Interpol la început de mileniu, Bucureşti, Editura Meronia, 2007;

65
 28. Surugiu, George, Imaginea teroristului în producţiile Hollywood-iene ale anilor 90,
studiu prezentat la cea de-a IX-a Sesiune de Comunicări ştiinţifice a Academiei
Naţionale de Informaţii, Bucureşti, martie 2003;
29. Surugiu, George, Mass-media şi terorismul, Curs Universitatea Bucuresti, Facultatea
de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării;
30. Surugiu, George, Televiziunea și terorismul – Lecția Afganistanului, Academia
Nationala de Informatii, a VIII-a Sesiune de Comunicari Stiintifice, Bucuresti, aprilie
2002;
31. Ştefănescu, Simona, Media şi conflictele, Bucureşti, Editura Tritonic2004
32. Văduva, Gheorghe, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securităţii şi
apărării naţionale în condiţiile Statutului de membru NATO, Bucureşti, Ed. U.N.Ap.,
2005;

III. Lucrări autori străini

1. International Encyclopedia of Terrorism, 1997;
2. Bahry, Louay, The new arab media phenomenon: Qatarʹs Al-Jazeera, Middle east
policy, Vol VIII;
3. Garcin-Marrou, Isabelle, Media vs Terorism, Bucureşti, Editura Tritonic, 2005;
4. Kushner, Harvey. W., Encyclopedia of terrorism, Editura SAGE Publications, 2003;
5. Marret, Jean, Luc, Tehnicile terorismului, Bucureşti, Editura Corint, 2003;
6. Servier, Jean - Terorismul, Iaşi, Institutul European, 2002;
7. Tsang, Steve, Activitatea de informaţii şi drepturile omului în era terorismului global,
Editura Praeger Security Internaţional;
8. Tsang, Steve, Serviciile de informaţii şi drepturile omului în era terorismului global,
Editura Univers Enciclopedic, 2008;
9. Wright-Neville, David, Dicţionar de terorism, Editura CAPublishing, Cluj-Napoca,
2010

IV. Publicații periodice

1. Revista „Crima organizată şi terorismul azi”, volumul 42, an V, 2009;
2. Revista Intelligence, numarul 18, octombrie-decembrie, 2010;
3. Revista Intelligence, numarul 19, martie-mai, 2011;

V. Surse internet

66
1. Antonescu Mãdãlina Virginia, Relaţia dintre terorism, stat de drept şi drepturile
omului, Bucureşti, Institutul Diplomatic Român, disponibil pe
www.bibliotecavirtuala.com;
2. Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare "CAROL I" EDITURA Universităţii
Naţionale de Apărare "CAROL I" Bucureşti – 2006, disponibil pe
http://buletinul.unap.ro/pagini/pdf/buletin-2-2006.pdf, accesat la data de 29.03.2011;
3. Christopher M. Blanchard, Al Qaida: Statements and Evolving Ideology, disponibil pe
http://www.fas.org/irp/crs/RS21973.pdf
4. Ioana Bude, Importanța mass-media în comunicarea politică, disponibil pe
http://www.culturasicomunicare.com/v3/Bude%20%20Importanta%20mass-media
%20in%20comunicarea%20politica.pdf, accesat la data de 14.05.2011;
5. Jack Shaheen, Hollywood’s Muslim Arabs, disponibil pe
http://www.scribd.com/doc/29094204/Hollywood-s-Muslim-Arabs-Jack-G-Shaheen,
accesat la data de 17.05.2011;
6. Jack Shaheen, Reel Bad Arabs: How Hoollywood Vilifies a People, disponibil pe
http://ics.leeds.ac.uk/papers/pmt/exhibits/2501/shaheen.pdf, accesat la data de
10.05.2011;
7. James Igoe Walsh, Media Attention to Terrorist Attacks: Causes and
Consequences,disponibil pe https://www.ihssnc.org/portals/0/Documents
/VIMSDocuments/IHSS_Research%20Brief_Walsh.pdf, accesat la data de
09.04.2011;
8. Jawad Mohamad, O perspectivă arabă asupra terorismului contemporan, disponibil
pe http://www.ispri.ro/content/revista/3%20%2043-62%20Jawad%20Mohamad.pdf,
accesat la data de 10.04.2011;
9. Lucian Ciuchiţă, Daniel Toma, Eusebiu Tihan, Scurtă analiză asupra terorismului
contemporan. Orientări. Strategii de combatere, disponibil pe
http://www.psihologiaonline.ro/download/carti/C005_AnalizaTerorism.pdf, accesat la
09.02.2011;
10. Revista Inspire, disponibil pe http://www.hstvchannel.com/ Documents
/intel/InspireSummerIssue2.pdf, accesat la data de 05.04.2011;
11. Scott Stewart, Analiză de fond şi de cercetare cu privire la prima ediţie a revistei şi
implicaţiile publicării sale,disponibil pe
http://www.stratfor.com/weekly/20100721_fanning_flames_jihad

67
12. Strategia europeană de securitate, Institutul de Studii al Uniunii Europene,
decembrie, 2003, disponibila pe http://www.scribd.com/doc/473893/ POLITICA-
EUROPEAN-DE-SECURITATE-I-APRARE, accesat la data de 18.04.2011;  
13. Terorismul. Dimensiune Geopolitică şi Geostrategică. Războiul terorist. Războiul
împotriva terorismului, Centrul de Studii Strategice de Securitate, Bucuresti 2002,
disponibil pe http://cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/is23.pdf, accesat la data de
23.03.2011;
14. http://www.arduph.ro/consideratii-generale-privind-terorismul/ , accesat la
09.02.2011;
15. http//www.europa.eu.int/scadplusAeg/fr/vb/133168htm, accesat la data de 17.03.2011
16. http://www.guardian.co.uk/world/2008/jul/13/history.alqaida
17. http://www.humansecuritygateway.com/documents/ITIC_AlQaidaMediaCampaign.pd
f
18. http://www.ro.wikipedia.org/wiki/Terorism
19. http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/COMBATEREA-
TERISMULUI23761.php

68