Eroarea de fapt si eroarea de

drept penal in Noul Cod Penal.

Privire comparativa.
1
Eroarea de fapt si eroarea de drept penal in Noul Cod Penal. Privire comparativa.
Cu toate ca nu este agreata de nimeni si nicaieri, in unele ramuri ale dreptului, cum este
dreptul penal, fiind chiar sanctionata in unele cazuri, eroarea este un fenomen absolut
natural care pur si simplu se petrece, independent de vointa noastra.
Eroarea a fost privita cu scepticism la inceput, ne referim la perioadele moderne de
inceput ale dreptului penal, cand aproape in fiecare stat se sanctiona eroarea, crezanduse ca nu are nicio relevanta. Apoi, rand pe rand, statele au acceptat ideea psihologilor ca
eroarea ar trebui sa exonereze faptuitorul de raspundere penala, intrucat acesta nu a
dorit comiterea faptei respective.
In lucrarile de psihologie, s-a aratat ca eroare poate avea cauze multiple : erori de
rationament, erori de senzatie, erori de perceptie etc. Procesul de cunoastere prin care
se evita sau se incearca evitarea erorii tine de gradul de cultura, de experienta de viata
acumulata, sau chiar de insusi individul prin capacitatile cu care a fost inzestrat.

Eroarea de fapt.

Eroarea de fapt este definita in de unii penalisti ca fiind ca reprezentarea gresita de catre
cel ce savarseste o fapta prevazuta de legea penala a realitatii din momentul savarsirii
faptei, reprezentare determinata de necunoasterea sau cunoasterea gresita a unor date
ale realitatii.[1]Alti autori apeleaza la definitii mai simple[2] si mai concise[3], insa noi
ales sa definim eroarea de fapt ca reprezentarea falsa in mintea faptuitorului a tuturor
elementelor ce au legatura cu fapta savarsita, sanctionata de legea penala.
Codul Penal in art 51 alin.1. defineste eroarea nu constituie infraciune fapta prevzut
de legea penal, cnd fptuitorul, n momentul svririi acesteia, nu cunotea existena
unei stri, situaii sau mprejurri de care depinde caracterul penal al faptei.
Cu toate ca legea penala imprima erorii o definitie aparent exacta, legiuitorul a omis sa
explice unii termeni si conditii, definitorii dupa parerea noastra, pentru intelegerea
exacta a erorii de fapt. Astfel, doctrina a incercat sa explice care sunt conditiile existente

necesare ca sa ne putem afla in prezenta unei erori si de asemenea s-a incercat o

definire a elementelor stare, situatie sau imprejurare.
Pentru a fi in prezenta unei erori, s-a conchis ca sunt necesare 3 elemente si anume :
1. Savarsirea unei fapte penale;
2. Faptuitorul, in momentul savarsirii faptei penale, sa nu fi cunoscut anumite stari,
situatii sau imprejurari, pe tot parcursul desfasurarii actiunii;
3. Starile, situatiile si imprejurarile care nu au fost cunoscute, sa aibe legatura cu
caracterul penal al faptei;
Legat de primul aspect, este evident ca trebuie sa se savarseasca o fapta prevazuta de
legea penala, deoarece, eroarea este o cauza exoneratoare de raspundere (alaturi de
legitima aparare, starea de necesitatea, constrangerea fizica, betia, minoritatea etc).
Daca persoana care savarseste o fapta este in eroare cu privire la anumite aspecte dar
nu savarseste o fapta penala atunci dreptul penal nu isi are aplicare, fapta fiind in sfera
de reglementare a altei ramuri.
Referitor la cel de-al doilea aspect, spuneam mai sus, ca legiuitorul a omis sa defineasca
termenii atributi erorii. De aceea doctrina a vazut necesar, pentru o mai buna intelegere
a legii penale, definirea termenilor de stare, situatie sau imprejurare.
Astfel, prin stare se intelege felul sau modul in care se prezinta o persoana sau un bun
(de exemplu, un bun care este patrimoniu national). Sau cu privire la starea unei
persoane[4] s-ar putea retine urmatorul exemplu de eroare. Conform art. 199 Cod
penal, infractiunea de seductie este , fapta aceluia care, prin promisiuni de casatorie,
determina o persoana de sex feminin mai mica de 18 ani de a avea cu el raport sexual,
se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. Daca faptuitorul a fost in eroare cu privire
la varsta ei, din cauza dezvoltarii fizice care parea a fi in concordanta cu o varsta mai
mare de 18 ani, acesta nu va raspunde pentru infractiunea de seductie.
Prin situatie se desemneaza pozitia bunului sau persoanei in cadrul relatiilor
sociale[5] (ruda apropiata, cetatean, membru de familie, amintiri de familie) trasatura
esentiala pentru existenta infractiunii.
Iar prin imprejurare se intelege o realitate externa care daca este pusa in corelatie cu
fapta savarsita, o particularizeaza[6] (ex furtul, daca este comis pe timpul noptii sau in
public se va transforma in furt calificat)
In sfarsit, cel de-al treilea aspect, vizeaza conditionarea aspectului penal de starea,
situatia sau imprejurarea necunoscuta sau cunoscuta gresit. Pe scurt, este necesar ca
starea, situatia sau imprejurarea, sa fie un element constitutiv al infractiunii respective,
neputand fi conceputa existenta acesteia fara elementul respectiv.[7] De exemplu,
faptuitorul sa nu cunoasca aspectul ca bunul pe care il cumpara provine dintr-un furt si
savarseste asfel infractiunea de tainuire, infractiune prevazuta de art. 221 Cod Penal.
Clasificarea erorii de fapt.

Desi legiuitorul nu a facut o asemenea clasificare, doctrina a pus in vedere mai multe
forme pe care eroarea de fapt le poate lua.
1. 1.

Eroarea de fapt si ignoranta

A nu cunoaste ceva, inseamna a nu sti, adica a ignora ceva; a cunoaste ceva in mod
gresit, inseamna a fi in eroare[8], deci prin urmare eroare nu este decat o ignoranta
partiala iar ignoranta apare a fi sursa primordiala a erorii. De aceea, sunt asimiliate
impreuna, fiind supuse acelorasi reguli juridice[9].

1. 2.

Eroarea de fapt proprie si eroarea de fapt provocata.

Doctrina a facut o diferenta intre eroarea de fapt proprie, care nu este altceva decat o
eroare determinata exclusiv de conduita faptuitorului, fie a uitat, fie nu a fost atent, si
eroarea de fapt provocata sau amagirea cum mai este denumita, care este inducerea in
eroare a unei persoane, similiara dolului in dreptul civil.
Daca eroarea de fapt proprie nu necesita prea multa atentie, eroarea de fapt provocata
implica cateva precizari.
Eroarea de fapt provocata este eroarea prin care o persoana este indusa in eroare, fie
prin intermediul direct al amagitorului, fie prin intermediul unui lucru sau chiar a altei
persoane. Ceea ce este interesant, este faptul ca daca amagirea a fost intentionata, cel
ce a comis fapta va fi exonerat de raspundere penala, cel mult va raspunde pentru culpa,
iar cel ce a indus in eroare va raspunde pentru fapta comisa cu intentie directa.

1. 3.

Eroarea de fapt invincibila si eroarea de fapt vincibila

Eroarea invincibila exonereaza complet de raspundere penala, pe cand eroare vincibila

sau culpabila cum mai este denumita, nu exonereaza de raspundere penala, lasand
astfel posibilitatea pedepsirii inculpatului cel putin pentru culpa.
Astfel, in cazul erorii invincibile, ea exonereaza complet de raspundere penala. De
exemplu, in cazul unui act sexual cu un minor, infractiune prevazuta de art. 198 Cod
Penal, faptuitorul nu si-a putut da seama de varsta reala a fetei pe care a apreciat-o in
mod eronat peste 18 ani, in realitate neavand nici 15, nu va raspunde pentru nicio
infractiune. Nu se va putea retine nici macar culpa din cauza faptului ca infractiunea este
prevazuta doar in modalitatea comiterii cu intentie.
Un alt exemplu clasic lansat de catre doctrina este cel in care la o partida de vanatoare,
A trage intr-un tufis in care misca ceva si il ucide pe B. Nu se va putea retine intentie din

cauza erorii, dar se va putea retine ucidere din culpa. Astfel, eroarea poate exonera de
raspundere penala, insa in unele infraciuni poate exonera doar de forma agravanta,
infractiunea simpla ramanand susceptibila de pedeapsa.
Un aspect interesant il putem regasi in doctrina italiana, care considera ca nu e necesara
distinctia intre eroare invincibila, pe care un om o diligenta normala nu ar fi putut-o
evita, si eroarea vincibila care cu o minima diligenta s-ar fi putut evita, intrucat ambele
constitutie erori si astfel nu conteaza intensitatea si nici originea erorii de fapt. Astfel,
daca exista o eroare, ea va exonera de raspundere.
Unii autori[10] considera ca este imperios necesar ca organele de cercetare si de
judecata sa faca o diferenta clara intre eroarea culpabila si incertitudinea care
reprezinta o indoiala sau nesiguranta iar autorul trebuie sa nu actioneze pana ce nu isi
clarifica incertitudinile, in caz contrar va raspunde pentru fapta comisa, efectele erorii
find excluse.
Un exemplu concret[11], pe scurt, pentru incertitudine poate fi desprins din practica
recenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Inculpatii lucrau ca soferi la o firma de transport din Republica Moldova si efectau
transport de colete pe ruta Republica Moldova Spania. In Republica Moldova, inculpatii
aveau un punct de lucru unde primeau colete pentru a fi transportate in Spania.
Procedura era riguroasa, fiecare colet era controlat pentru a nu contine obiecte interzise
(medicamente, droguri, arme, etc) apoi intr-un carnet era notat numele si numarul de
telefon al destinatarului, apoi se incasa contravaloarea.
Urmand sa se intoarca din Spania in Republica Moldova, procedura s-a indeplinit precar,
un numar de aproximativ 128 de colete au fost incarcate fara a mai fi verificate daca
contin obiecte interzise. La vama Nadlac din Romania, la controlul efectuat, intr-un colet
sau gasit mai multe pachete continand cannabis.
Inculpatii au invocat eroarea de fapt, intrucat ei nu stiau ceea ce contin pachetele.
Instanta a respins cererea inculpatilor de a se aplica prevederile erorii de fapt, cu
motivarea ca pentru a fi incidenta aceasta cauza de inlaturare a caracterului penal al
faptei, trebuie sa existe eroare, si nu indoiala, adica o cunoastere nesigura a rezultatului
faptei, pe care il concepe ca posibil sau probabil.
In speta mentionata mai sus, s-ar fi putut retine eroare de fapt, daca inculpatii ar fi
cautat in cele 128 de colete primite si nu ar fi gasit efectiv drogurile, existand atunci o
culpa cu prevedere, ei bazandu-se pe controlul efectuat insa nu au gasit drogurile. Atunci
ne-am fi aflat in prezenta unei erori de fapt, care ar fi atras exonerarea raspunderii
penale. Cu toate acestea infractiunea de trafic de stupefiante prevede comiterea
infractiunii doar cu intentie.

Tot in doctrina s-a aratat ca excluderea aplicarii circumstantelor agravante care insotesc
o inractiune intentionata se face indiferent daca eroare este invincibila sau culpabila, dar
in cazul unei infractiuni din culpa, eroare inlatura circumstanta agravanta doar in cazul in
care nu este datorita culpei faptuitorului. Este normal sa fie asa, pentru ca in masura in
care eroarea culpabila si-ar produce efectele si in cazul in care s-ar datora culpei
faptuitorului, atunci circumstantele agravante nu ar putea fi retinute niciodata, ele
nefiind prevazute tocmai datorita culpei faptuitorului.
1. 4.

Eroarea fireasca si eroarea negativa sau inversa

Eroarea fireasca este eroarea de fapt, adica necunoasterea unei stari, situatii sau
imprejurari in care actioneaza faptuitorul.
Eroarea inversa de fapt nu are ca efect aducerea faptei in sfera raspunderii penale. De
exemplu, daca subiectul actioneaza convins ca sustrage un bun care nu este al sau, dar
in realitate este bunul sau, nu va fi sanctionat pentru infractiunea de furt. Merita
mentionat si faptul ca atunci cand infractorul crede ca actioneaza in conditiile unei
circumstante atenunate, desi in realitate nu exista, totusi aceasta va fi retinuta. Spre
exemplu, inculpatul ii aplica unei persoane mai multe lovituri, cauzandu-i leziuni,
inculpatul aflandu-se in eroare cu privire la injuraturile adresate de victima, aceasta
adresandu-i injuriile unei persoane la telefon, folosind un dispozitiv hands-free, care l-a
dus in eroare pe inculpat, se va retine circumstanta atenunata, de provocare, desi ea nu
exista.
1. 5.

Eroare directa si eroare indirecta

Eroarea directa este atunci cand faptuitorul sau agentul considera in mod eronat ca nu
sunt realizate elementele constitutive ale infractiunii. Per a contrario, eroarea indirecta
este atunci cand faptuitorul in mod eronat considera ca nu comite o infractiune desi fapta
sa constituie toate elementele infractiunii, de exemplu crede in mod gresit ca actioneaza
in legitima aparare.
1. Eroare reala si eroare disimulata
Clasificare specifica dreptului francez, eroarea reala este eroarea de fapt cand agentul nu
cunoaste sau cunoaste gresit anumite stari, situatii sau imprejurari, iar eroarea
disimulata exista atunci cand inculpatul, in mod fraudulos, incearca sa se foloseasca de
invocarea erorii pentru o pedeapsa mai mica sau chiar pentru exonerarea de raspundere
penala. Merita mentionat, ca din punct de vedere penal, doar eroarea reala exista,
eroarea disimulata, nefiind decat o eroare simulata, in realitate nu exista.
1. 7.

Eroare esentiala si eroare neesentiala

Eroare esentiala sau principala care are ca efect inlaturarea vinovatiei si poarta asupra
unui element de care depinde caracterizarea faptei ca infractiune

Eroarea neesentiala sau secundara nu inlatura vinovatia, cel mult, poate avea ca efect
o circumstanta atenunanta.
Efectele erorii in cazuri particulare. Error in obiecto, error in persona, aberratio causae.
Error in obiecto. Aceasta forma de eroare, apare atunci cand obiectul material al
infractiunii este diferit de ceea ce isi imaginase autorul, caz in care se admite irelevanta
erorii, pentru ca legea penala protejeaza in mod egal valorile sociale. De exemplu, A
incearca sa sustraga bunul lui B, dar il ia pe cel a lui C. Fapta lui A constituie infractiunea
de furt, eroarea in cauza fiind una neesentiala. Cu toate acestea, este important obiectul
juridic, astfel, daca in exemplul de mai sus, A ar fi sustras propriul sau bun, crezand ca a
sustras bunul lui B, acesta nu ar fi comis o infractiune ci doar o fapta putativa. Interesant
este faptul ca in doctrina germana, se considera furt si daca agentul si-a sustras propriul
bun.
Error in persona. Este error in persona atunci cand agentul vrea sa lezeze o persoana
insa o confunda cu alta. De regula, eroarea asupra persoanei constituie o eroare
neesentiala. Spre exemplu, in cazul omorului este suficienta uciderea unei persoane
indiferent de identitatea victimei. Nu conteaza ca A l-a ucis pe B crezand ca este C.
Aberratio causae aceasta eroarea apare atunci cand rezultatul produs de actiunea
faptuitorului, s-a produs altfel decat l-a gandit acesta. De exemplu, A il impusca pe B iar
apoi da foc casei in care se afla victima, B murind din cauza focului si nu a impuscaturii.
In privinta acestui tip de eroare se vorbeste despre deviere totala a cursului cauzal, de
exemplu A il loveste pe B, cauzandu-i nenumarate leziuni interne. In timp ce B este
transportat la spital, masina intra intr-un magazin situat ilegal pe strada iar B decedeaza.
Lui A nu i se va putea imputa infractiunea de omor, ci doar o tentativa de omor si nu din
cauza erorii aberratio causae ci din cauza faptului ca nu exista o relatie de cauzalitate
intre actiunea lui A si rezultatul final (risc deviat)[12]. Tot legat de devierea cursului
cauzal, mai exista si situatia cand A il loveste pe B, cauzandu-i nenumarate leziuni, iar
acesta decedeaza la spital dupa cateva saptamani, din cauza leziunilor interne. Astfel, A
va raspunde pentru infractiunea de omor, eroarea fiind neesentiala. Mai trebuie
mentionat in cadrul acestei sectiuni si dolus generalis cand autorul convins fiind ca
rezultatul s-a produs deja, mai desfasoara o actiune care produce de fapt rezultatul
dorit.
Eroarea de drept si eroarea de drept extrapenala.

Eroarea de drept penal ar putea fi definita ca interpretarea gresita sau chiar

necunoasterea unei norme de drept penal. De exemplu, faptuitorul comite o infractiune,
acesta nu a inteles ca aceasta este interzisa de legea penala, ci a considerat ca fapta
este permisa.

Codul Penal in vigoare, prin art. 51. alin 4. ar face orice scriere despre eroarea de drept
penal care sa duca la exonerare de raspundere panala, ca fiind inutila. Asta pentru ca
alin. 4 din art. 51 prevede expres ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii.
Pe buna dreptate legiuitorul a facut o asemenea precizare, mai ales ca la ora actuala se
fac eforturi pentru a face cunoscuta legea penala. Exista tot felul de mijloace de
promovare, Monitorul Oficial in varianta on-line, mass-media etc. Totusi, unii autori au
sustinut[13] ca se poate invoca eroarea de drept in anumite circumstante, opinie la care
ne alaturam si noi. Spre exemplu, in locurile unde a existat o catastrofa, un cutremur
sau inudatie de mari proportii, iar in timpul cat a durat evenimentul respectiv, s-a
publicat in Monitorul Oficial o noua lege care ar incrimina o fapta, iar cetatenii respectiv
nu ar fi avut acces la Monitorul Oficial din cauza dezastrului respectiv. Sau, s-ar mai
putea invoca necunoasterea legii si in momentul cand o instanta de fond constata ca
fapta comisa nu constituie infractiune, iar apoi o instanta superioara decide contrariul, iar
in timpul acesta faptuitorul a comis fapta din nou, crezand ca este permisa.
Un alt element de noutate cu care vine Noul Cod Penal, este art 30. alin 4 care prevede
expres eroarea de drept extrapenala, care atrage exonerarea raspunderii penale.. In
actualul cod acesta prevedere nu exista, insa eroarea asupra unei legi nepenale este
asimilata cu o eroare de fapt, iar daca este invincibila, aceasta exonereaza numai pentru
faptele comise cu intentie, nu si pentru cele savarsite din culpa.

Pentru a se retine eroarea asupra unei norme extrapenale sunt necesare doua conditii a
fi indeplinite[14] :

necunoasterea de catre faptuitor a reglementarii extrapenale incidente in cauza,

avandu-se in vedere mai multe criterii si anume specificul normei, gradul de

cultura al subiectului, domeniul sau de activitate, pregatirea acesteia etc.

necunoasterea de catre faptuitor, din orice alta sursa, a situatiei, sau a regulii de
conduita reglementate de actul normativ nepenal.[15]

In ceea ce priveste eroarea de drept penal, in Noul Cod Penal care ar trebui sa intre in
vigoare de la data de 1 februarie 2014, se prevede in art 30. alin 5. nu este imputabila
fapta prevazuta de legea penala savarsita ca urmare a necunoasterii sau cunoasterii
gresite a caracterului ilicit al acesteia, din cauza unei imprejurari care nu putea fi in
niciun fel evitata.
Astfel, in noul cod penal, eroarea de drept va fi admisa, in anumite conditii si va fi
echivalentulul unei erori de fapt, asimiliata erorii de fapt invincibile. S-a ajuns la
introducerea acestui alineat, la cerintele doctrinei si mai ales la modernizarea dreptului
penal romanesc, alaturandu-se astfel celorlalte legisilatii moderne. Cu toate acestea,
sunt autori de parere ca s-a trecut peste un principiu fundamental, pe care se bazeaza

actualul cod penal si anume nemo censetur ignorare legem. Cu alte cuvinte, intr-o
societate moderna, nimeni nu ar trebui sa isi permita sa ignore legea. Insa, multitudinea
legilor, avalansa de legislatie, atat interna cat si internationala, face oarecum imposibila
cunoasterea tuturor normelor incriminate.[16] Se admite insa unanim, ca in cazul
infractiunilor arhicunoscute (de exemplu : omor, talharie, furt) principiul va dainui in
continuare, insa trebuie temperat, pentru ca exista cazuri cand eroarea se datoreaza
chiar din culpa autoritatilor. Tot in doctrina s-a aratat ca mentinerea acestui principiu tine
de asigurarea autoritatii statului (de drept).[17]
Un aspect interesant de drept comparat, este in cazul Italiei, unde Curtea Constitutionala
a intervenit in textul normei care prevedea ca eroarea de drept nu este admisibila si l-a
transformat intr-un articol care permite eroarea de drept penal, numai in masura in care
aceasta era invincibila. Tot pe aceeasi idee s-a fundamentat si schimbarea adusa de Noul
Cod Penal, in materia erorii atat de drept.

Bibliografie

Antoniu, G., Vinovatia penala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1995

Basarab M, Pasca V, Mateut, G, Butiuc, C, Codul penal comentat vol I, Ed. Hamangiu,
Bucuresti, 2007
Bulai, C., Manual de drept penal, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2007
Bulai, C., Dictionar de drept penal si procedura penala, Ed. Hamangiu, Bucuresti 2011
Dongoroz, V., Drept penal. Reeditarea Editiei din 1939, Ed. Asociatia Romana de Stiinte
Penale, 2000
Mitrache, C., Drept penal roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011
Pavaleanu, V., Drept penal general, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012
Sergiu, B., Eroarea in dreptul penal, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008
Streteanu, F., Tratat de drept penal vol I, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008
Udroiu, M., Drept pena Editia 4, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2013

Zolyneak, M., Drept penal vol II, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1992