Tema: Liberarea de răspundere penală

Săvârșirea unei infracţiuni are drept consecinţă răspunderea penală a infractorului și sancţionarea
acestuia. Însă, în cazul săvârșirii de infracţiuni caracterul inevitabil al răspunderii penale nu trebuie
înţeles ca fiind absolut, fiindcă este posibil ca, prin voinţa legiuitorului, în anumite situaţii, stări,
împrejurări, să fie înlăturată răspunderea penală pentru fapta săvârșită, apreciindu-se că nu mai este
necesară tragerea la răspundere penală a infractorului.
Prin voinţa legiuitorului persoana poate fi liberată de răspundere penală conform prevederilor art. 53-60
cuprinse în Capitolul VI din Codul penal al Republicii Moldova.
Liberarea de răspundere penală reprezintă punerea în libertate a persoanei ce a săvârșit infracţiunea,
care în urmare și-a pierdut gradul prejudiciabil în virtutea unor împrejurări prevăzute de legea
penală.Altfel spus, într-un șir de cazuri scopul de luptă cu criminalitatea poate fi realizat fără tragerea
la răspundere penală a persoanelor vinovate sau, în cazul condamnării lor, pot fi liberate de ispășirea
pedepsei penale.
Conform art. 53 CP al RM - Persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de
infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de
către instanţa de judecată în cazurile:
a) minorilor;
b) tragerii la răspundere contravenţională;
c) renunţării de bună voie la săvîrşirea infracţiunii;
d) căinţei active;
e) schimbării situaţiei;
f) liberării condiţionate;
g) prescripţiei de tragere la răspundere penală.
Liberarea de răspundere penală poate consta în:

- emiterea de către instanţa de judecată a sentinţei de încetare a procesului penal (art. 391 din
CPP al RM) în cazurile prevăzute de art. 54-56 din CP al RM;
- în emiterea de către procuror a unei ordonanţe de suspendare condiţionată a urmăririi penale
(art. 519-512 din CPP al RM) în cazul prevăzut de art. 59 din CP al RM;
- emiterea de către procuror a unei ordonanţe de clasare a cauzei penale (art. 286 din CPP al
RM) în cazul prevăzut de art. 60 din CP al RM;
- în emiterea sentinţei de condamnare fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere
- penală în cazurile prevăzute de art. 57 și 58 din CP al RM (art. 389 din CPP al RM), care atrag
după sine încetarea relaţiilor penal-juridice.
Altfel spus:
- renunţarea instanţei de judecată de a intenta dosarul penal;
- în clasarea cauzei;
- în renunţarea de a pronunţa sentinţa.

Persoana vinovată poate fi eliberată de răspundere penală la etapa:

- intentării procesului penal;
- în procesul examinării cauzei şi dezbaterilor judiciare,
însă până ce judecata se va izola în camera de consiliu pentru a determina sentinţa de condamnare.
Temeiurile tipice pentru liberarea de răspundere penală sunt
- gradul prejudiciabil nu prea înalt al infracţiunii săvârșite (infracţiune ușoară sau mai puţin
gravă);
- gradul nu prea înalt de periculozitate al infractorului (persoană în vârstă de până la 18 ani,
persoană care a săvârșit pentru prima oară o infracţiune, își recunoaște vinovăţia, renunţă de
bunăvoie la săvârșirea infracţiunii ș.a.).
 Liberarea de răspundere penală a minorilor:
Conform art. 54 (alin. 1) CP persoana în vârstă de sub optsprezece ani, care a săvârşit pentru prima oară
o infracţiune ușoară, sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală, dacă s-au constatat că
corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Faţă, de această persoană pot fi aplicate
măsuri de constrângere cu caracter educativ prevăzute de art. 104 CP al RM.
Liberarea minorilor de răspundere penală este posibilă doar în cazul respectării următoarelor condiţii
cumulative:
1) infracţiunea să fie săvârșită de o persoană în vârstă de până la 18 ani;
2) infracţiunea să fie săvârșită pentru prima oară (sau în cazul unei persoane care anterior a mai comis
o infracţiune, dar pentru care s-au stins antecedentele penale sau căreia i s-a scurs termenul prescripţiei
tragerii la răspundere penală);
3) infracţiunea săvârșită să fie ușoară sau mai puţin gravă;
4) să fie posibilă corectarea persoanei fără ca ea să fie supusă răspunderii penale.

Pentru a stabili dacă este posibilă corectarea persoanei fără ca ea să fie supusă răspunderii penale,
instanţa de judecată ia în considerare diverse circumstanţe atenuante ce se referă atât la personalitatea
infractorului, cât și la fapta săvârșită, cum ar fi: căinţa sinceră, contribuirea activă la descoperirea
infracţiunii, repararea benevolă a pagubei pricinuite, motivul săvârșirii infracţiunii, condiţiile de trai,
referințele pozitive și alte împrejurări.

În cazul când instanţa de judecată ajunge la concluzia că este posibilă liberarea de răspundere penală a
minorului, acestuia îi pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter educativ, care poartă totodată
și un caracter de constrângere, de executare forţată, ce se exprimă prin faptul că se stabilesc indiferent
de dorinţa sau de acordul minorului sau al reprezentantului legal al acestuia.
Art. 104 din CP al RM prevede următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ:
- avertismentul,
- încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau
organelor specializate de stat,
- obligarea minorului să repare daunele cauzate,
- obligarea minorului de a urma un tratament medical de reabilitare psihologică,
- internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ și de reeducare sau într-o instituţie
curativă și de reeducare.
Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ.
În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter educativ de către minor
instanţa de judecată, la propunerea organelor de stat specializate, anulează măsurile aplicate și decide
trimiterea cauzei penale procurorului sau stabilește pedeapsa conform legii pe baza căreia persoana a
fost condamnată, după caz.

Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă

Conform legii, răspunderea penală pentru infracţiunea săvârșită poate fi înlocuită cu o altă formă de
răspundere, extrapenală, care atrage o sancţiune cu caracter administrativ
Art.55 alin (1) CP al RM prevede: Persoana care a săvîrşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau
mai puţin gravă, cu excepţia infracțiunilor prevăzute la art. 1811, 256, 303, 314, art. 326 alin. (1) şi (11),
art. 327 alin. (1), art. 328 alin. (1), art. 332 alin. (1), art. 333 alin. (1), art. 334 alin. (1) şi (2), art. 335 alin.
(1) și art. 3351 alin. (1), poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere contravenţională
în cazurile în care şi-a recunoscut vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a constatat că
corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.
Condiţiile în care este posibilă liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă
sunt următoarele:
1) persoana a săvârșit o infracţiune pentru prima oară;
2) infracţiunea săvârșită este ușoară sau mai puţin gravă;
3) este posibilă corectarea persoanei fără a fi supusă răspunderii penale.
Aceste condiţii trebuie să fie prezente în cumul.
Infracțiunea se consideră a fi savârșită pentru prima oară dacă:
- persoana a fost anterior condamnată pentru o altă infracţiune, însă antecedentul penal a fost
ridicat sau s-a stins în ordinea prevăzută de lege;
- Dacă persoana a comis anterior vreo infracţiune, însă termenul prescripţiei tragerii la
răspundere penală a expirat.
Pentru a aprecia posibilitatea corectării persoanei fără a fi supusă răspunderii penale este necesar să
fie luate în considerare mai multe aspecte, cum ar fi atitudinea făptuitorului, din care rezultă că el
regretă fapta comisă, depune eforturi pentru a înlătura rezultatul infracţiunii, colaborează la
descoperirea infracţiunii ș.a.
În cazul când instanţa de judecată apreciază că sunt îndeplinite condiţiile expuse mai sus, poate libera
persoana de răspundere penală, adoptând o sentinţă de încetare a procesului penal (art. 391 din CPP al
RM) și aplicându-i făptuitorului sancţiunicontravenționale, pe care le avem stipulate la art. 55, alin (2)
CP al RM:
a) amendă în mărime de pînă la 150 de unităţi convenţionale;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an;
c) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii pe un termen de la 3 luni la un an;
d) privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 3 ani;
e) privarea de dreptul special de a deţine armă şi de portarmă pe un termen de la 3 luni la un an;
f) muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 10 la 60 de ore;
g) arest contravenţional de pînă la 30 de zile.

Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bunăvoie la săvârșirea infracţiunii

Conform alin. (1) al art. 56 din CP al RM, se consideră renunţare de bunăvoie la săvârșirea infracţiunii
încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate
nemijlocit spre săvârșirea infracţiunii, dacă persoana era conștientă de posibilitatea consumării
infracţiunii.
Spre exemplu, o persoană pătrunde noaptea, folosindu-se de chei potrivite, în locuinţa alteia pentru a
comite un furt, însă, înainte de a-și însuși vreun obiect, din propria iniţiativă, temându-se de consecinţe,
se răzgândește și pleacă.
Renunţarea presupune o atitudine pasivă de abandonare a executării faptei începute, însă există și
situaţia în care ea implică – în mod necesar – o atitudine activă, ca, de exemplu, în cazul tentativei de
distrugere prin incendiere (art. 197 din CP al RM), când făptuitorul stinge focul care l-a aprins.
În cazul renunţării de bunăvoie la săvârșirea infracţiunii persoana va fi liberată de răspundere penală
doar dacă renunţarea va fi benevolă și definitivă (Art. 56, alin (2) CP al RM).
Benevolă înseamnă renunţarea voluntară, nesilită de nimeni și de nimic, adică atunci când există
voinţa făptuitorului de a înceta activitatea infracţională în condiţiile în care există posibilitatea reală de
a o continua.
Motivul determinant al renunţării nu are importanţă: aceasta se poate datora, de exemplu, milei sau
căinţei, preocupării făptuitorului de a nu dăuna bunei imagini de care se bucură în societate, temerii de a
fi descoperit sau de a nu putea valorifica bunurile dobândite în mod ilicit etc.
Renunţarea mai presupune și refuzul definitiv de a săvârși fapta prejudiciabilă. Dacă făptuitorul
abandonează numai pentru un oarecare timp executarea începută, cu gândul de a o relua ulterior, în
condiţii mai favorabile, nu există o renunţare efectivă la infracţiune, ci doar o întrerupere a executării.
Alin. (3) al art. 56 din CP al RM enunţă: “Persoana care a renunţat de bunăvoie la ducerea infracţiunii
până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârșită conţine o altă
infracţiune consumată”.
Spre exemplu, pentru comiterea omorului, persoana a procurat ilegal o armă de foc. Ulterior a renunţat
de bunăvoie să comită omorul și de aceea răspunderea penală va surveni doar pe baza art. 290 din CP al
RM.
În conformitate cu prevederile alin. (4) al art. 56 din CP al RM, organizatorul și instigatorul infracţiunii
nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane, printr-o înștiinţare la timp a organelor de drept
sau prin alte măsuri întreprinse, au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt.
Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau
de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii.
Renunţarea de bunăvoie a participanţilor este posibilă la orice formă de participaţie, în orice etapă a
activităţii infracţionale, însă în mod obligatoriu până la momentul survenirii rezultatului infracţional.
Încetarea de bunăvoie a acţiunilor infracţionale de către unul dintre participanţii la infracţiune nu
exclude pericolul social al activităţii infracţionale continuate de către alţi participanţi. Totodată
renunţarea de bunăvoie la săvârșirea infracţiunii de către autor formează temei pentru a-l elibera de
răspundere penală, însă aceasta nu înseamnă că faţă de alţi participanţi nu se va aplica răspunderea
penală.

Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă

În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 57 din CP al RM, persoana care a săvârșit pentru prima
oară o infracţiune ușoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după
săvârșirea infracţiunii, s-a autodenunţat de bunăvoie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a
compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de
infracţiune.
Căinţa activă trebuie deosebită de renunţarea de bunăvoie. Prima este posibilă doar după consumarea
infracţiunii, pe când renunţarea de bunăvoie la săvârșirea infracţiunii constă în încetarea pregătirii
infracţiunii sau în încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârșirea infracţiunii,
dacă persoana era conștientă de posibilitatea reală a consumării infracţiunii.
Condiţiile liberării de răspundere penală în legătură cu căinţa activă sunt expuse suficient de clar în alin.
(1) al art. 57 din CP al RM:
- persoana a săvârșit o infracţiune pentru prima oară;
- infracţiunea săvârșită este ușoară sau mai puţin gravă;
- persoana s-a autodenunţat de bunăvoie;
- persoana a contribuit activ la descoperirea infracţiunii;
- persoana a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul
pricinuit de infracţiune.

Autodenunţarea reprezintă înștiinţarea benevolă a persoanei despre săvârșirea de către ea a unei

infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu sunt la curent cu această faptă (art. 264 din
CPP al RM).
Contribuirea activă la descoperirea infracţiunii (care poate fi doar benevolă) presupune faptul că, prin
acţiunile sale, persoana acordă ajutor activ organelor de drept la descoperirea instrumentelor,
mijloacelor și urmelor săvârșirii infracţiunii, la efectuarea acţiunilor de urmărire penală, la stabilirea
circumstanţelor de fapt, ce au importanţă pentru cauză în scopul descoperirii și reţinerii participanţilor la
infracţiune, al elucidării cauzelor și condiţiilor săvârșirii infracţiunii.
Compensarea valorii daunei materiale cauzate sau, altfel zis, repararea prejudiciului pricinuit de
infracţiune constă în înlăturarea totală sau parţială, benevolă, a urmărilor negative ale infracţiunii
comise. Ea se poate exprima, spre exemplu, prin plata unei compensaţii bănești pentru deteriorarea
averii sau repararea ei, restaurarea ei, acordarea unei sume de bani pentru tratament în cazul vătămării
integrităţii corporale, a sănătăţii, compensarea pagubei morale prin prezentarea scuzelor pentru cele
comise.
Alin. (2) al art. 57 din CP al RM prevede că persoana care în condiţiile alin. (1) a săvârșit o infracţiune de
altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute de articolele
corespunzătoare din Partea specială a Codului penal.
Este vorba despre modalităţi speciale de liberare de răspundere penală, prevăzute de Partea specială a
Codului penal. În legătură cu căinţa activă, persoanele pot fi liberate în caz de corupere activă (art. 328),
de dare de mită (art. 334 din CP al RM), de trădare de patrie (art. 337 din CP al RM) ș.a. Trebuie
menţionat că în normele respective condiţiile liberării în legătură cu căinţa activă nu sunt identice. Ele
reies din specificul infracţiunilor, din posibilitatea de a repara prejudiciul cauzat.

Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei

În virtutea art. 58 din CP al RM, persoana care a săvârșit pentru prima oară o infracţiune ușoară sau mai
puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă, la data judecării cauzei, datorită schimbării
situaţiei, se va stabili că persoana sau fapta săvârșită nu mai prezintă pericol social.
Condiţii obligatorii pentru liberarea de răspundere penală:
1) săvârșirea infracţiunii pentru prima oară;
2) săvârșirea unei infracţiuni ușoare sau mai puţin grave;
3) pierderea pericolului social al faptei săvârșite sau al persoanei ce a săvârșit-o datorită schimbării
situaţiei.
Fapta comisă își poate pierde pericolul social odată cu modificarea esenţială a condiţiilor social-
economice, politice, spirituale în limitele unui stat sau ale unei regiuni a acestuia, ori în limitele unei
instituţii, întreprinderi sau localităţi. Aceste modificări influenţează conștiinţa juridică, care în noile
condiţii create nu percepe fapta comisă ca socialmente periculoasă. Spre exemplu,schimbarea banilor,
revocarea stării excepţionale, reorganizarea sau lichidarea unei întreprinderi.

Liberarea condiţionată de răspundere penală

Conform art. 59 CP al RM, în privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârșirea unei infracţiuni
ușoare sau mai puţin grave, care își recunoaște vinovăţia și nu prezintă pericol social, urmărirea penală
poate fi suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu
procedura penală, dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale.

Trebuiesc întrunite cumulativ următoarele condiţii:

- persoana a comis o infracţiune ușoară sau mai puţin gravă;
- persoana este pusă sub învinuire pentru comiterea acestei infracţiuni;
- persoana își recunoaște vinovăţia;
- persoana nu prezintă pericol social;
- este posibilă corectarea persoanei fără aplicarea unei pedepse penale.
Persoana poate fi pusă sub învinuire penală pentru comiterea infracţiunii în temeiul art. 281 din CPP
printr-o ordonanţă de punere sub învinuire emisă de către procuror.

Prin recunoașterea vinovăţiei se înţelege situaţia în care, deși persoanei învinuite i s-a explicat dreptul
său de a tăcea și a nu mărturisi împotriva sa (p. 2) din alin. (2) al art. 66 din CPP), el totuși depune
mărturii benevol și dă explicaţii referitoare la fapta socialmente periculoasă pentru care este învinuit.

Faptul dacă persoana prezintă sau nu pericol social este apreciat de către instanţa de judecată
ţinându-se cont de particularităţile ce o caracterizează pe aceasta, de modul său de viaţă, de
comportamentul acesteia înainte și după săvârșirea infracţiunii ș.a.

Dacă este sau nu posibilă corectarea persoanei fără aplicarea unei pedepse penale rămâne, de
asemenea, la discreţia instanţei de judecată. În acest caz se examinează personalitatea făptuitorului,
modul său de viaţă, activitatea și alte împrejurări care ar permite stabilirea unei posibilităţi de corectare
a persoanei puse sub învinuire.

Faţă de persoanele ce corespund condiţiilor enumerate mai sus urmărirea penală poate fi suspendată
condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală.

Aceste prevederi nu se aplică faţă de persoanele:

- care au antecedente penale;

- care sunt dependente de alcool sau droguri;
- cu funcţii de răspundere, care au comis infracţiunea făcând abuz de serviciu;
- care au comis infracţiuni contra securităţii statului;
- care nu au reparat paguba cauzată în urma infracţiunii.

Urmărirea penală faţă de persoanele ce corespund prevederilor art. 59 din CP al RM poate fi

suspendată condiţionat de către procuror pe un termen de un an, stabilindu-se una sau mai multe
dintre următoarele obligaţii:

- să nu părăsească localitatea unde își au domiciliul decât în condiţiile stabilite de procuror;

- să comunice organului de urmărire penală orice schimbare de domiciliu;
- să nu săvârșească infracţiuni sau contravenţii;
- să-și continue munca sau studiile.

Dacă învinuitul a respectat condiţiile stabilite de către procuror în termenul de suspendare

condiţionată a urmăririi penale, procurorul înaintează un demers judecătorului de instrucţie cu
propunerea de a libera persoana de răspundere penală.

Judecătorul de instrucţie examinează demersul procurorului și adoptă una dintre următoarele soluţii:
ori acceptă demersul, liberează persoana de răspundere penală și încetează procesul, ori respinge
demersul.
În cazul în care învinuitul nu a respectat condiţiile stabilite de procuror, precum și în cazul respingerii
demersului de liberare de răspundere penală, procurorul trimite cauza în judecată cu rechizitoriu în
ordinea generală.

Prescripţia tragerii la răspundere penală

Eficacitatea combaterii și prevenirii infracţiunilor este strâns legată de promptitudinea cu care

organele specializate ale statului intervin și trag la răspundere penală pe cei vinovaţi de săvârșirea
infracţiunii.
Cu cât stabilirea răspunderii penale și aplicarea pedepsei este mai aproape de momentul săvârșirii
infracţiunii, cu atât scopul legii penale este realizat mai eficient.

Realitatea socială prevede și situaţii în care răspunderea penală nu poate fi stabilită cu promptitudine,
deoarece fapta nu este descoperită ori făptuitorul reușește să se sustragă de la urmărirea penală, astfel
că de la săvârșirea infracţiunii se poate scurge un timp ce poate fi uneori îndelungat.

Pentru a nu lăsa nesoluţionate astfel de situaţii, în CP s-a prevăzut instituția prescripției, ca posibilitate
de liberare de răspundere penală pentru situaţiile în care de la săvârșirea infracţiunii a trecut o anumită
perioadă de timp.

Justificarea prescripţiei constă în următoarele idei:

- după trecerea unui timp îndelungat de la săvârșirea infracţiunii, aplicarea pedepsei devine
ineficientă în raport cu scopul pedepsei penale;
- infractorul, asupra căruia planează tot timpul ameninţarea pedepsei, se poate îndepărta;
- probele de vinovăţie ori de nevinovăţie se pierd ori se denaturează atât în materialitatea lor, cât
și în memoria martorilor,etc.

Putem defini prescripţia tragerii la răspundere penală ca un tip de liberare de răspundere penală pentru
o infracţiune datorită trecerii, în anumite condiţii, a unui anumit interval de timp de la data săvârșirii ei.

Răspunderea penală se prescrie pentru orice infracţiune, cu excepţia:

- infracţiunilor contra păcii și securităţii omenirii;

- infracţiunilor de război;
- a altor infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte
(alin. (8) al art. 60 din CP al RM).

Potrivit dispoziţiilor alin. (1) al art. 60 din CP al RM, termenele prescripţiei tragerii la răspundere penală
sunt următoarele:
a) 2 ani de la săvârșirea unei infracţiuni ușoare;
b) 5 ani de la săvârșirea unei infracţiuni mai puţin grave;
c) 15 ani de la săvârșirea unei infracţiuni grave;
d) 20 de ani de la săvârșirea unei infracţiuni deosebit de grave;
e) 25 de ani de la săvârșirea unei infracţiuni excepţional de grave.

În cazul infracţiunilor săvârșite de minori, termenele prescripţiei se reduc la jumătate (alin. (7) al art.
60 din CP al RM).
Potrivit prevederilor alin. (2) al art. 60 din CP al RM, prescripţia curge din ziua săvâr șirii infracţiunii și
până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată.

În cazul infracţiunii continue termenul de prescripţie începe să curgă din momentul încetării activităţii
infracţionale sau din momentul survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (spre
exemplu, autodenunţarea, prinderea infractorului), iar în cazul infracţiunii prelungite – de la momentul
săvârșirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.
Pentru infracţiunile săvârșite în concurs real, termenul de prescripţie curge separat, distinct pentru
fiecare infracţiune (alin. (3) al art. 60 din CP al RM), spre deosebire de infracţiunile săvârșite în concurs
ideal, la care termenul curge pentru toate infracţiunile de la data comiterii acţiunii ori inacţiunii
infracţionale.
În caz de participaţie, termenul prescripţiei tragerii la răspundere penală curge pentru toţi participanţii
de la data comiterii de către autor a acţiunii sau inacţiunii, indiferent de momentul în care ceilalţi
participanţi și-au adus contribuţia.

Potrivit art.60, alin. (3) CP al RM, în cazul săvîrşirii de către persoană a unei noi infracţiuni, prescripţia
se calculează pentru fiecare infracţiune separat.

Termenul de prescripţie trebuie să curgă nestingherit!

Potrivit dispoziţiilor alin. (4) al art. 60 din CP al RM, prescripţia se va întrerupe dacă până la expirarea
termenelor prevăzute de lege persoana va săvârși o infracţiune pentru care, conform Codului penal,
poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea mai mare de 2 ani.

Efectul întreruperii termenului de prescripţie constă în aceea că timpul scurs anterior întreruperii se
șterge (nu se ia în calcul) și începe un nou termen de prescripţie. Calcularea prescripţiei în acest caz
începe din momentul săvârșirii infracţiunii noi. În cazul în care noua infracţiune comisă este o infracţiune
ușoară, termenul de prescripţie nu se întrerupe.

Potrivit alin. (5) al art. 60 din CP al RM, curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvârșit
infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată.
În aceste cazuri, curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau din momentul
autodenunţării.
Persoana însă nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârșirii infracţiunii au trecut 25 de
ani și prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârșirea unei noi infracţiuni. Suspendarea cursului
prescripţiei are un efect mai limitat decât întreruperea, fiindcă ea determină doar o amânare a curgerii
termenului de prescripţie, termen care se prelungește cu durata cât a existat obstacolul ce a generat
suspendarea.

Alin. (6) al art. 60 din CP al RM conţine o specificare referitoare la aplicarea prescripţiei faţă de
persoana care a săvârșit o infracţiune excepţional de gravă. În acest caz aplicarea prescripţiei este
decisă de către instanţa de judecată, care, dacă nu va găsi posibilă aplicarea prescripţiei și liberarea de
răspundere penală, detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe 35 de ani.

Trecând cu vederea temeiurile care justifică pe deplin prescripţia răspunderii penale, trebuie să arătăm
că beneficiul efectelor sale este de multe ori și consecinţa unor carenţe din activitatea organelor
judiciare, având în vedere că acestea au datoria, potrivit legii, să descopere infracţiunile, să identifice și
să prindă pe cei care le-au săvârșit aplicându-le pedepsele prevăzute de lege.