Comentariu art 318 Noul Cod de Procedura Penala VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala comentat din

15-iun-2015, Hamangiu
Comentariu la articolul 318 din Noul Cod de Procedura Penala
Comentariu
1.
Soluţia de renunţare la urmărirea penală. Ca element de noutate, noul Cod de procedură penală reglementează
soluţia de renunţare la urmărirea penală, modalitate prin care a fost introdus principiul oportunităţii urmăririi penale. Astfel,
în România s-a trecut de la un sistem de urmărire obligatorie (principiul legalităţii acuzării) la unul de urmărire bazată pe
principiul oportunităţii acuzării. Motivaţia acestei schimbări este legată de supraîncărcarea organelor judiciare cu cauze
penale şi necesitatea de a oferi o soluţie de mijloc pentru faptele de gravitate redusă între soluţia de a trimite în judecată şi
cea de a dispune clasarea (în afara oricărei sancţionări ori atenţionări a făptuitorului). În plus, pentru faptele vădit lipsite de
importanţă au dispărut şi mult criticata instituţie a faptei care nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni (art.
18 1 CP 1969), precum şi, pe cale de consecinţă, soluţia de scoatere de sub urmărire penală întemeiată pe aceste dispoziţii
[art. 10 alin. (1) lit. b1 ) CPP 1968]. Din acest punct de vedere, observăm mai multe similitudini – referitor la condiţiile de
aplicare – între noua instituţie şi cea prevăzută de art. 18 1 CP 1969.
În privinţa condiţiilor care se cer a fi îndeplinite pentru dispunerea acestei soluţii (art. 318 NCPP), aprecierea asupra
oportunităţii este condiţionată în primul rând de o limită a legii, mai precis o condiţionare referitoare la pericolul social
abstract al infracţiunii: fapta ce face obiectul urmăririi penale să fie prevăzută de lege cu pedeapsa amenzii ori cu pedeapsa
închisorii al cărei maxim special să nu depăşească 7 ani.
În ceea ce priveşte criteriile în baza cărora procurorul poate decide dacă este oportun sau nu să se procedeze la
urmărirea penală – dacă există sau nu un interes public în urmărirea faptei –, legea procesuală face referire la criterii de
ordin obiectiv (legate de fapta comisă) şi, respectiv, criterii de ordin subiectiv (referitoare la făptuitor), cu precizarea că
soluţia ar putea fi dispusă chiar în ipoteza în care autorul faptei nu este cunoscut.
Pentru verificarea acestor criterii subiective sau obiective, apreciem că dosarul cauzei trebuie să cuprindă un probatoriu
temeinic care să permită procurorului a stabili, fără îndoială, existenţa faptei şi împrejurările comiterii acesteia sau, după caz,
şi identitatea făptuitorului şi elementele care să permită aprecieri asupra vinovăţiei, gradului de implicare, motivaţie, scop
ş.a.
Criteriile de ordin obiectiv vizează conţinutul faptei, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi împrejurările
concrete de săvârşire, urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii2603 .
2 6 0 P 3 o t r i 1 v ai tl i a
n r. t .( 2 1) 8 C P 1 9 6 9 , „ L a s t a b i l i r e a î n c o n c r e t
d e s ă v â r ş i r e a f a p t e i , d e s c o p u l u r m ă r i t , d e î m p r e j u r
p r o d u c e ( . . . ) ” .

Criteriile de ordin subiectiv sunt aplicabile doar în măsura în care autorul faptei este cunoscut, având calitatea de suspect
sau inculpat: persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru
înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.
Soluţia de renunţare la urmărirea penală se poate dispune doar de către procuror, prin ordonanţă. Procurorul poate
dispune soluţia de renunţare la urmărirea penală şi prin rechizitoriul prin care dispune, cu privire la alte fapte sau/şi cu privire
la alte persoane, soluţia de trimitere în judecată.
În ceea ce priveşte conţinutul ordonanţei de renunţare la urmărirea penală, ea trebuie să cuprindă obligatoriu motivele în
fapt şi în drept ce stau la baza acestei soluţii, respectiv să conţină, în esenţă, elementele ordonanţei de clasare – anterior
precizate în prezenta lucrare, anume cele arătate în cuprinsul art. 286 alin. (2) şi art. 315 alin. (2)-(4) NCPP.
Suplimentar, doar în cazul în care autorul este cunoscut, având calitatea de suspect sau inculpat, procurorul îi poate
impune îndeplinirea uneia sau a mai multor obligaţii, ordonanţa de renunţare la urmărirea penală trebuind să cuprindă şi
aceste dispoziţii. Întrucât suspectul sau inculpatul trebuie să agreeze respectarea obligaţiilor în schimbul soluţiei de
netrimitere în judecată, art. 318 alin. (3) NCPP prevede că procurorul va impune aceste obligaţiidupă consultarea
inculpatului sau suspectului.
Această „consultare” trebuie înţeleasă prin prisma rolului procurorului, ca reprezentant al Ministerului Public, de a decide
dacă există sau nu interes în continuarea urmăririi penale a unei fapte şi a unui făptuitor, interes public care nu poate face
obiectul unei negocieri cu suspectul sau inculpatul. Aşadar, această „consultare” nu înseamnă „negociere”, ci semnifică, mai
întâi, stabilirea obligaţiilor de către procuror, în deplină libertate de decizie în limitele legale, iar mai apoi chestionarea
făptuitorului asupra împrejurării dacă înţelege să respecte – pentru viitor – aceste obligaţii. În ipoteza în care inculpatul sau
suspectul îşi manifestă de la bun început intenţia de a nu se supune obligaţiilor stabilite, interesul public nu va mai fi acela de
a se renunţa la urmărirea penală, ci de a se dispune, eventual, trimiterea în judecată (dacă sunt întrunite toate condiţiile
prevăzute de lege). Această interpretare rezultă din consecinţele prevăzute de lege în cazul în care, la expirarea termenelor
stabilite, suspectul sau inculpatul nu şi-a respectat cu rea-credinţă obligaţiile dispuse, anume revocarea ordonanţei de
renunţare la urmărirea penală [art. 318 alin. (6) NCPP], redeschiderea urmăririi penale [art. 335 alin. (3) NCPP] şi interdicţia
de a dispune, din nou, pentru aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, soluţia de renunţare la urmărirea penală.
În caz de renunţare la urmărirea penală, pentru a asigura rolul preventiv al legii penale, procurorul poate decide stabilirea
în sarcina suspectului sau inculpatului a uneia sau a mai multor obligaţii, anume:
a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de
reparare a acesteia;
b) să ceară public scuze persoanei vătămate;
c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de
situaţia în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;
d) să frecventeze un program de consiliere.
Pentru ca aceste obligaţii să aibă rolul preventiv preconizat de dispoziţia procedurală, procurorul este dator a stabili şi
termenul în care trebuie îndeplinite. Durata termenului este de maxim 6 luni, excepţie făcând obligaţia prevăzută la lit. a), în
pag. 1 3/3/2023 : andreia.dumitrescu@dragne.ro
Comentariu art 318 Noul Cod de Procedura Penala VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala comentat din 15-iun-2015, Hamangiu
măsura în care inculpatul sau suspectul a încheiat un acord de mediere cu privire la latura civilă a cauzei2604 , caz în care
termenul poate fi extins până la 9 luni2605 . Durata concretă a acestui termen-limită va fi stabilită de procuror pornind de la
particularităţile fiecărei fapte şi fiecărei persoane în parte. În ceea ce priveşte munca în folosul comunităţii, procurorul o
poate dispune ca obligaţie doar persoanelor apte de muncă.
2 6 0A 4 c o r d u l d e m e d i e r e î n c h e i a t î n l a t u r a p e n a l ă – î n
a p r e c i e r i i a s u p r a o p o r t u n i t ă ţ i i c o n t i n u ă r i i s a u n u a
c o n t i n u a a c e a s t ă u r m ă r i r e p e n a l ă , d i s p u n â n d u - s e s o l u
2 6 0T 5e r m e n e c a r e c u r g d e l a d a t a c o m u n i c ă r i i o r d o n a n ţ e

Fixarea unui termen pentru obligaţiile stabilite permite controlul asupra îndeplinirii sau nu a acestora de către suspect sau
inculpat. În ipoteza în care, la expirarea termenelor prevăzute în ordonanţa de renunţare la urmărirea penală, se constată
că inculpatul sau suspectul nu le-a respectat cu rea-credinţă, atunci procurorul de caz va dispune revocarea ordonanţei,
reluarea urmăririi penale şi soluţionarea cauzei cu excluderea posibilităţii de a mai dispune din nou aceeaşi soluţie. Reaua-
credinţă se va constata atunci când inculpatul sau suspectul avea posibilitatea de a îndeplini acele obligaţii, dar a refuzat cu
intenţie a o face. Sarcina probei cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sau motivele ce au condus la imposibilitatea îndeplinirii
acestora aparţine suspectului sau inculpatului, nu incumbă organelor de urmărire penală obligaţia de a dovedi reaua-credinţă
a acestuia. Opinia procurorului cu privire la reaua-credinţă a suspectului sau inculpatului va face subiectul verificării şi
judecătorului de cameră preliminară, întrucât, potrivit art. 335 alin. (4) raportat la art. 335 alin. (3) NCPP, redeschiderea
urmăririi penale dispusă de procurorul de caz (ca urmare a revocării ordonanţei de renunţare la urmărirea penală) este
supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii.
În acest caz, deşi nu mai este posibilă o nouă soluţie de renunţare la urmărirea penală, instanţa poate dispune renunţarea
la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Ca şi în cazul ordonanţei de clasare, şi ordonanţa de renunţare la urmărirea penală se impune a fi comunicată în copie
persoanei care a făcut sesizarea, suspectului sau inculpatului, precum şi altor persoane interesate.
Deşi puţin plauzibilă, în situaţia în care inculpatul fusese supus unei măsuri preventive în cursul urmăririi penale, ordonanţa
de renunţare la urmărirea penală trebuie să constate şi încetarea de drept a acesteia. Dacă se constată încetată de drept
măsura arestării preventive [în temeiul art. 241 alin. (1) lit. b) NCPP], deşi legea nu prevede expres, procurorul va fi obligat
să facă o înştiinţare în acest sens către locul de deţinere, în condiţiile prevăzute de art. 316 alin. (2) NCPP.
2.
Renunţarea la urmărirea penală în cazul infractorilor minori. Apreciem că în privinţa minorului se poate dispune de
către procuror renunţarea la urmărirea penală.
Potrivit art. 318 alin. (1) şi (2) NCPP, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa
închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când, în raport de conţinutul faptei, de modul şi
mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit şi de împrejurările concrete de săvârşire, de urmările produse sau care s-ar fi
putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.
Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a
inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor
infracţiunii.
Nu există nicio dispoziţie legală care să interzică procurorului să dispună renunţarea la urmărirea penală, cum este cazul
acordului de recunoaştere a vinovăţiei, cu privire la care noul Cod de procedură penală precizează expres că nu poate fi
încheiat de minori. În plus, dispoziţia ce interzice încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei de către minori este o
dispoziţie de protecţie a acestora, pentru multiple motive, spre exemplu, pentru a nu exista conflicte între interesul superior
al minorului şi reprezentantul legal al acestuia, minorul neputând dispune singur asupra unui act juridic. Renunţarea la
urmărirea penală nu este însă o instituţie care să poată fi folosită în defavoarea minorului, dimpotrivă; din această
perspectivă, nu există niciun temei pentru ca minorii să fie discriminaţi şi trataţi în mod diferit faţă de majori2606 .
2 6 0 I 6d e m , p . 3 1 9 .

Aşa fiind, renunţarea la urmărirea penală este posibilă şi în cazul minorilor, însă nu toate dispoziţiile art. 318 NCPP sunt
aplicabile acestora.
Conform art. 318 alin. (3) NCPP, procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să
îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de
reparare a acesteia;
b) să ceară public scuze persoanei vătămate;
c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de
cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;
d) să frecventeze un program de consiliere.
Coroborat cu dispoziţiile din Codul penal relative la răspunderea penală a minorului, respectiv art. 121 NCP referitor la
obligaţiile ce pot fi impuse minorilor odată cu luarea unei măsuri educative neprivative de libertate, se constată că obligaţiile
prevăzute de art. 318 alin. (3) lit. a), b) şi d) NCPP sunt compatibile cu regimul răspunderii penale a minorilor, în timp ce
obligaţia de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunităţii nu este aplicabilă în cazul minorilor.
Apreciem că este exclusă posibilitatea de aplicare a acestei obligaţii indiferent de vârsta pe care suspectul sau inculpatul
ce a comis fapta în timpul minorităţii o are la data emiterii ordonanţei de renunţare la urmărirea penală2607 . În consecinţă,
în situaţia faptelor comise de minori, procurorul nu va putea dispune ca aceştia să se supună obligaţiei prevăzute în art. 318
alin. (3) lit. c) NCPP, chiar dacă suspectul sau inculpatul minor devine major înainte de emiterea ordonanţei prin care se
dispune renunţarea la urmărirea penală, deoarece în cursul judecăţii o asemenea obligaţie nu poate fi dispusă în sarcina
minorului devenit major, căruia i se aplică acelaşi regim sancţionator special.
pag. 2 3/3/2023 : andreia.dumitrescu@dragne.ro
Comentariu art 318 Noul Cod de Procedura Penala VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala comentat din 15-iun-2015, Hamangiu
2 6 0R7 . M o r o ş a n u , S . F r a n g u l o i u , M . K l e i n , o p . c i t . , p . 3

În cazul obligaţiei prevăzute în art. 318 alin. (3) lit. a) NCPP, minorul va trebui să îşi asume înlăturarea consecinţelor
faptei sale ori repararea pagubei sau să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a pagubei; în această situaţie,
echivalentă ca efecte unei tranzacţii, sunt obligatorii asistarea minorului de către avocat, ales sau din oficiu, precum şi
prezenţa părinţilor, a tutorelui, curatorului sau a persoanei în îngrijirea căreia se află temporar minorul, întrucât această
situaţie impune asigurarea unei asistenţe minorului, cu atât mai mult cu cât el nu poate încheia singur acte juridice civile.
Credem că dispoziţia art. 318 alin. (1) lit. a) NCPP nu exclude încheierea unei tranzacţii ori a unui acord de mediere,
deoarece dispoziţiile art. 23 NCPP sunt incidente pe tot parcursul procesului penal, deci şi pe parcursul urmăririi penale,
numai că o asemenea tranzacţie sau acord de mediere presupune participarea şi acordul părţii responsabile civilmente, care
poate fi părintele sau o altă persoană2608 .
2 6 0 I 8d e m , p . 3 1 3 .

Cât priveşte cea de-a doua obligaţie ce poate fi impusă minorului, prevăzută în art. 318 alin. (1) lit. b) NCPP, procurorul
trebuie să precizeze în ordonanţă, de comun acord cu minorul, reprezentantul său şi persoana vătămată, modalitatea în
care va fi executată obligaţia, însă această modalitate nu trebuie să aducă atingere dezvoltării psihice a minorului sau să îl
supună unei publicităţi ori mediatizări inutile şi dăunătoare2609 .
2 6 0R9 . M o r o ş a n u , S . F r a n g u l o i u , M . K l e i n , o p . c i t . , p . 3

Referitor la obligaţia prevăzută în art. 318 alin. (3) lit. d) NCPP, apreciem că şi aceasta este permisă de lege în cazul
minorilor, iar conform art. 90 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a
altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal2610 , în cazul în care s-a dispus
frecventarea unui program de consiliere, persoana faţă de care s-a renunţat la urmărirea penală este obligată ca în termenul
stabilit de procuror să identifice şi să urmeze pe cheltuială proprie un program de consiliere indicat de procuror, oferit de o
instituţie din comunitate abilitată potrivit procedurii prevăzute la art. 20 din aceeaşi lege. Cu atât mai mult în această situaţie
se impune prezenţa unui ocrotitor al minorului în faţa procurorului, deoarece obligaţia presupune cheltuieli ce nu pot fi
acoperite de minor personal, fiind necesar ca procurorul să aibă în vedere, la stabilirea obligaţiei prevăzute în art. 318 alin.
(3) lit. d) NCPP, posibilităţile financiare ale minorului şi ale reprezentanţilor săi legali, precum şi utilitatea programului de
consiliere.
2 6 1 M0 . O f . n r . 5 1 3 d i n 1 4 a u g u s t 2 0 1 3 .

VOLONCIU Nicolae;colectiv, Noul Cod de Procedura Penala comentat din 15-iun-2015, Hamangiu

pag. 3 3/3/2023 : andreia.dumitrescu@dragne.ro