Studiu Integrat Recidiva

Working together for a green, competitive and inclusive Europe
STUDIU INTEGRAT PRIVIND CAUZELE

RECIDIVEI
____________________________________
Septembrie-Decembrie 2023
Realizat în cadrul proiectul „A SAFE AND EDUCATED COMMUNITY UNDERTAKING

RESPONSIBLE ENGAGEMENT - SECURE” (O comunitate sigură, educată și implicată în
mod responsabil), finanțat prin Programul „Justiție”, Mecanismul Financiar Norvegian 2014-
2021, Contract de finanțare nr. 7/1583/28.04.2021
Program operat de: Promotor de proiect:
Proiect SECURE, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, Programul „Justiție”
https://eeagrants.org
https://www.eeagrants.ro
http://anp.gov.ro/norwaygrants
1/378
Granturile norvegiene și Programul „Justiție”
Granturile Norvegiene reprezintă contribuția Norvegiei pentru o Europă verde,

competitivă și incluzivă.
În cuantum de 1,3 miliarde euro, granturile sunt finanțate exclusiv de Norvegia și sunt
disponibile în cele 13 țări care au aderat la UE după 2003.
Obiectivele generale ale Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021 vizează reducerea

disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și întărirea relațiilor
bilaterale dintre Norvegia și Statele Beneficiare, prin contribuții financiare în următoarele
sectoare prioritare:
 Inovare, cercetare, educație și competitivitate;

 Incluziune socială, ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și combaterea
sărăciei;
 Mediu, energie, schimbări climatice și economie cu emisii reduse de carbon;
 Cultură, societate civilă, bună guvernare și drepturi și libertăți fundamentale;
 Justiție și afaceri interne.
Programul „Justiție” este gestionat de Ministerul Justiției, în calitate de Operator de

Program și are o valoare de 57.294.118 euro, din care 48.700.000 euro asistență financiară
nerambursabilă din partea Regatului Norvegiei.
Programul va fi implementat în perioada 2018-2024 și cuprinde 10 proiecte pre-definite, în

următoarele domenii de interes:
 servicii corecționale (sistemul penitenciar și cel de probațiune);

 eficiența și eficacitatea sistemului judiciar,
 consolidarea statului de drept;
 violența domestică și violența bazată pe deosebirea de gen.
Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitate de Promotor de Proiect, în parteneriat

cu două instituții din România, gestionează proiectul SECURE în valoare de 2,9 milioane
euro, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2024.
2/378
Proiectul este finanțat din fonduri ale Mecanismului Financiar Norvegian 2014 - 2021, prin
Programul „Justiție”, administrat de Ministerul Justiției, Operator de Program.
Obiectivul general al proiectului este de a dezvolta un set integrat de măsuri care să asigure
prevenirea recidivei, creșterea gradului de responsabilizare și șansele deținuților de a se
reintegra în societate.
3/378
CUPRINS
SCURTĂ PREZENTARE A CONTRACTULUI ............................................... 9
ABREVIERI ................................................................................................. 11
SUMAR EXECUTIV ..................................................................................... 13
CONTEXTUL STUDIULUI INTEGRAT ........................................................ 16
1. ANALIZA MULTINIVELARĂ (LA NIVEL SOCIOLOGIC, CRIMINOLOGIC,

PSIHOLOGIC ȘI ECONOMIC) A CAUZELOR RECIDIVEI .......................... 19
1.1. Mecanismele interne și sociale de corectare a comportamentului infracțional ........ 27
1.2. Recidiva – definiție și criterii de includere ............................................................... 33
1.3. Modelul RISC-NEVOI-RESPONSIVITATE (RNR) .................................................. 38
1.3.1 Factorii statici și factorii dinamici de risc ................................................................. 45
1.3.2. Alți factori de risc privind recidiva ............................................................................ 47
1.3.3. Ce funcționează pentru combaterea recidivei? ........................................................ 53
1.4. Efectele închisorii asupra recidivismului și alternativele la detenție ........................ 54
2. ANALIZA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA CERCETĂRILOR

CANTITATIVE ȘI CALITATIVE .................................................................... 61
2.1. Metodologiile cercetărilor ........................................................................................ 61
2.2. Recidiva în mediul penitenciar ................................................................................ 63
2.2.1. Analiza datelor referitoare la întregul sistem ............................................................ 64
2.2.2. Analiza datelor din sondaj ........................................................................................ 69
4/378
2.3. Recidiva în sistemul de probațiune ......................................................................... 93
2.3.1. Analiza datelor la nivel de sistem ............................................................................. 93
2.3.2. Analiza datelor din sondaj ........................................................................................ 97
2.4. Percepțiile populației generale – analiza datelor din sondaj.................................. 108
2.5. Rezultatele cercetării calitative .............................................................................. 117
2.5.1 Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile cu ofițerii de penitenciare ... 117
2.5.2 Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile cu consilierii de probațiune 126
2.5.3. Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile realizate cu angajatorii din
mediul public și privat....................................................................................................... 136
2.5.4. Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile realizate cu furnizorii de

servicii, publici și privați.................................................................................................... 140
2.5.5. Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile realizate cu deținuți și foști
deținuți ............................................................................................................................. 156
2.5.6. Principalele rezultate din interviurile realizate cu aparținătorii persoanelor private de

libertate ............................................................................................................................ 168
2.5.7. Minorități etnice ...................................................................................................... 170
3. PERSPECTIVA ECONOMICĂ A RECIDIVEI........................................171

3.1. Costurile pentru sistemul penitenciar .................................................................... 171
3.2. Costurile pentru sistemul de probațiune ................................................................ 176
3.3. Impactul economic asupra persoanelor care au executat pedepse private de libertate
sau foste condamnate...................................................................................................... 178
3.4. Costurile pentru comunitate .................................................................................. 179
4. RECOMANDĂRI CARE POT FUNDAMENTA O POLITICĂ PUBLICĂ DE

PREVENIRE A RECIDIVEI .........................................................................181
4.1. Implicarea familiei și rolul educației în prevenirea și combaterea recidivei ........... 181
5/378
4.1.1. Cadrul legislativ și instituțional privind minorii care comit fapte penale ................. 184
4.1.2. Cadrul legislativ și instituțional privind violența domestică .................................... 187
4.1.3. Cadrul legislativ și instituțional privind abandonul școlar....................................... 190
4.1.4. Moduri în care familia și educația sunt implicate în fenomenul recidivei penale
desprinse din cele trei studii sociologice .......................................................................... 194
4.1.5. Recomandări internaționale (prezentate în extras la Anexa 2) privind implicarea

familiei și rolul educației ................................................................................................... 198
4.1.6. Concluzii principale privind rolul familiei și al educației în recidiva penală ............ 201
4.2. Rolul consumului de substanțe (droguri/ alcool/ substanțe psihoactive) în prevenirea

și combaterea recidivei .................................................................................................... 202
4.2.1. Cadrul legislativ și instituțional privind consumul de droguri, substanțe psihoactive și

alcool 205
4.2.2. Moduri în care consumul de droguri, substanțe psihoactive și alcool este implicat în
fenomenul recidivei penale desprinse din cele trei cercetări sociologice desfășurate ..... 208
4.2.3. Recomandări și strategii naționale și internaționale .............................................. 209
4.2.4. Propuneri de măsuri .............................................................................................. 214
4.2.5. Concluzii ............................................................................................................... 216
4.3. Rolul sănătății mintale în prevenirea și combaterea recidivei................................ 217
4.3.1. Sănătatea mintală și recidiva din perspectiva studiilor realizate ........................... 220
4.3.2. Cadrul legislativ și instituțional privind sănătatea mintală...................................... 222
4.3.3. Recomandări internaționale .................................................................................. 225
4.3.4. Propuneri de măsuri .............................................................................................. 231
4.3.5. Concluzii ............................................................................................................... 235
4.4. Rolul comunității în prevenirea și combaterea recidivismului ................................ 236
4.4.1. Moduri în care comunitatea este implicată în fenomenul recidivei penale desprinse
din cele trei studii sociologice desfășurate ....................................................................... 240
6/378
4.4.2. Recomandări internaționale (prezentate în extras la Anexa 3) privind implicarea
comunității........................................................................................................................ 250
5. ANALIZA LEGISLAȚIEI NAȚIONALE RELEVANTE ÎN DOMENIU .......257

5.1. Definiția legală și operațională a recidivei ................................................................. 257
5.2. Cadrul legal național în materia recidivei .............................................................. 258
5.3. Măsuri implementate la nivel național de a preveni recidiva ..................................... 286
5.4. Recomandări internaționale în materia prevenirii recidivei........................................ 291
6. PREZENTAREA CADRULUI INSTITUȚIONAL RELEVANT LA NIVEL

NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL ................................................................309
6.1. Cadrul instituțional național ................................................................................... 309
6.2. Cadrul instituțional internațional ............................................................................ 315
7. RECOMANDĂRI PRIVIND TIPUL DE DOCUMENT DE POLITICĂ

PUBLICĂ DESPRINSE DIN CUPRINSUL ANALIZEI ÎN PROFUNZIME A
CAUZELOR RECIDIVEI .............................................................................317
7.1. Recomandări privind metodologia de elaborare a strategiei naționale pentru
prevenirea recidivei .......................................................................................................... 319
7.2. Obiective generale, obiective specifice și exemple de măsuri sau acțiuni pentru
documentul de politica publică ......................................................................................... 326
8. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ..........................................................339
ANEXE .......................................................................................................343
Anexa 1. Implicarea familiei și rolul educației în prevenirea și combaterea recidivismului
......................................................................................................................................... 343

......................................................................................................................................... 346
Anexa 3. Rolul comunității în prevenirea și combaterea recidivismului............................ 352
7/378
Anexa 4. Bibliografie. Legislația națională relevantă în materia recidivei, grupată pe domenii
......................................................................................................................................... 358
Anexa 5. Bibliografie. Legislație și recomandări internaționale, grupate în funcție de

autoritatea emitentă ......................................................................................................... 363
Anexa 6. Bibliografie. Strategii consultate, relevante în domeniul prevenirii recidivei ...... 366
Anexa 7. Bibliografie. Publicații........................................................................................ 368
Anexa 8. Bibliografie. Mediu de internet .......................................................................... 375
SEMNĂTURI EXPERȚI ..............................................................................377
8/378
SCURTĂ PREZENTARE A CONTRACTULUI
Titlul contractului: „Servicii pentru elaborarea unui studiu (cu 3

componente sociologice) a cauzelor recidivei în
România, un document de politici publice și un plan
de acțiune pentru prevenirea recidivei în România,
finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-
2021”
Numărul contractului: 214/1633/19.12.2022
Data de demarare a 22 decembrie 2022

contractului:
Durata contractului: 13 luni
Prestatorul: Asocierea dintre SC ENCORE RESEARCH SRL și

CC SAS SRL
Autori, echipa de proiect a  Alina BÎRSAN, sociolog, manager proiect;

Prestatorului  Gabriela GROZA, expert jurist, lider de echipă;
 Ioana Paula CURT, expert jurist criminolog;
 Răzvan JURCHIȘ, expert psiholog;
 Septimiu SUCIU, expert sociolog;
 Valeriu INCEU, expert sociolog;
 Delia STĂNICĂ, expert sociolog.
Echipa de proiect a  Lorin Ovidiu HAGIMĂ, coordonator proiect;
Ministerului Justiției:  Ana Lorena SAVA, expert jurist;
 Răzvan BOŞTINARU, expert jurist;
 Cristina LIŢĂ, expert;
 Cosmin Gabriel RADU, expert sociolog.
Colaboratori consultați:  Chestor de poliție penitenciară Ioana MORAR,
director general adjunct și comisar șef Andreea
NEAGOE (Administrația Națională a
Penitenciarelor);
 Iuliana CĂRBUNARU și Rebeca POPESCU,
inspectori de probațiune (Direcția Națională de
Probațiune);
9/378
 Ioan DURNESCU, profesor Universitatea
București, CEO European Strategies Consulting,
Fellow of the Probation Institute, London;
 Ana Cornelia BULAI și Ionuț Marian BOJAN
(Civitta Strategy & Consulting S.A).
Instituții consultate în cadrul  Ministerul Justiției;
cercetării:  Administrația Națională a Penitenciarelor;
 Penitenciarul Mărgineni;
 Direcția Națională de Probațiune;
 Autoritatea Națională pentru Protecția
Drepturilor Copilului și Adopție;
 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale;
 Ministerul Educației, Direcția Generală
Învățământ Preuniversitar; Direcția Strategii,
Evaluare și Monitorizare Curriculum; Serviciul
Învățământ Special și Incluziune Socială;
Scopul contractului  Elaborarea unui studiu (cu 3 componente
sociologice) a cauzelor recidivei în România, a
unui document de politici publice și a unui plan de
acțiune pentru prevenirea recidivei în România.
Obiectivele contractului  Realizarea unei analize (studiu) aprofundate a
cauzelor recidivei, inclusiv a legislației relevante
din domeniu;
 Un document de politică publică pentru
prevenirea fenomenului recidivei;
 Un plan de acțiune aferent documentului de
politică publică menționat anterior.
10/378
ABREVIERI
AJOFM Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă

ANA Agenția Națională Antidrog
ANAF Agenția Națională de Administrare Fiscală
ANOFM Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă
ANP Administrația Națională a Penitenciarelor
ANPDCA Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
APL Autorități publice locale
C. pen . Vechiul Cod Penal
C. proc. pen. Codul de Procedură Penală
C.N.S.M.L.A Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog
CDS Caiet de Sarcini
CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CJRAE Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională
CNAS Casa Națională de Asigurări de Sănătate
CNEI Centrul Național pentru Educație Inclusivă
CPECA Centrul pentru Evaluare și Consiliere Antidrog
CPT Comitetul pentru Prevenirea Torturii (Consiliul Europei)
DAS Direcția de Asistență Socială
DASM Direcția de Asistență Socială și Medicală
DGASPC Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
DJIP Direcția Județeană de Învățământ Preuniversitar
DNP Direcția Națională de Probațiune
DPC Direcția de Prevenire a Criminalității
FTF Față în față
HG Hotărâre de Guvern
IDI Interviu individual
IML Institutul de Medicină Legală
INM Institutul Național al Magistraturii
ISJ Inspectoratul Școlar Județean
MAI Ministerul Afacerilor Interne
11/378
MJ Ministerul Justiției
MMSS Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
N.C.pen. Noul Cod Penal
ONG Organizații non-guvernamentale
ONU Organizația Națiunilor Unite
PNMS Programul Național ”Masă sănătoasă”
PPL Persoane private de libertate
RNR Modelul Risc-Nevoie-Responsivitate (RNR)
SPAS Serviciul public de asistență socială
UE Uniunea Europeană
UNICEF Fondul Națiunilor Unite pentru Copii
UNODC Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate
12/378
SUMAR EXECUTIV
Prezentul studiu analizează cauzele recidivei penale în România. Demersul de cercetare se

fundamentează atât conceptual, cât și empiric. După prezentarea literaturii științifice
internaționale actuale în domeniul recidivei, am selectat cei mai cunoscuți predictori și i-am
testat pe populația românească. Am optat pentru folosirea unui model consacrat în materie,
Modelul Risc-Nevoi-Responsivitate (RNR), însă datele colectate au fost mult mai
numeroase. Am ales definirea recidivei ca fiind reiterarea comportamentului infracțional
documentat. Definiția juridică ne-ar fi limitat demersul la o sferă mult mai îngustă decât cea
necesară abordării unui fenomen atât de complex.
Cercetările psiho-sociologice desfășurate în cadrul proiectului au implicat o metodologie
plurivalentă de abordare a cauzelor recidivei, axată pe trei componente principale:
a) o componentă cantitativă constând în anchetă socială pe un eșantion național
de persoane recidiviste (N=1000) și non-recidiviste (N=300), aflate în detenție sau în
stare de libertate sub supravegherea serviciilor de probațiune;
b) o componentă cantitativă constând într-un sondaj pe un eșantion reprezentativ
la nivel național de persoane din populația generală (N=1023);
c) o componentă calitativă bazată pe focus grupuri și interviuri cu reprezentanții
mai multor categorii relevante (6 grile de focus grup și 8 ghiduri de interviu individual):
foști și actuali deținuți - recidiviști și non-recidiviști, angajatori, reprezentanți ai
sistemelor penitenciar și de probațiune, reprezentanți ai furnizorilor de servicii sociale
și persoane relevante pentru foști sau actuali deținuți recidiviști.
Principalele concluzii ale studiului sunt următoarele:
1. Cel mai puternic predictor al recidivei penale în România este familia

disfuncțională. Studiul realizat pe populația penitenciară din România a arătat că 1 din 8
recidiviști provin dintre minorii față de care s-a luat, la un moment dat, o măsură de protecție
specială (plasament), 31% dintre recidiviști au avut cel puțin un părinte cu probleme de
consum de droguri sau alcool și 26% au avut măcar un părinte cu cazier judiciar. Toți minorii
care cresc în familii disfuncționale, caracterizate prin infracționalitate (de exemplu, părinți
privați de libertate), prin dependențe de substanțe ale părinților, violență domestică, prin
abuz în familie ce a dus la instituirea unei măsuri de protecție asupra minorilor, sunt
persoane vulnerabile, cu o probabilitate de comitere a unor fapte penale.
2. Jumătate dintre recidiviști sunt foști minori care au abandonat școala. Abandonul
școlar este al doilea factor ca importanță în determinarea riscului de recidivă.
13/378
3. Vârsta (comiterii primei infracțiuni) este un alt predictor important al recidivei, 24%
dintre deținuți au fost privați de libertate în perioada de minorat și o treime dintre condamnați
au avut prima recidivă între 18 și 24 ani. Astfel prevenția și intervențiile timpurii sunt cele
care pot reduce riscul la recidivă. Minorii care au comis fapte penale (inclusiv bullying)
înainte de 14 ani constituie un grup vulnerabil.
4. În privința persoanelor condamnate, am identificat mai multe vulnerabilități:
a. 38% dintre recidiviști au avut probleme cu consumul de alcool și 25% dintre recidiviști
au avut probleme cu consumul de substanțe psihoactive sau droguri. Aproape jumătate
dintre recidiviști se aflau sub influența alcoolului sau a drogurilor, în momentul în care
au comis faptele pentru care au fost condamnați;
b. lipsa continuității intervențiilor necesare în privința asistenței psihosociale și medicale
în perioada post-detenție;
c. dificultatea în a-și găsi un loc de muncă având cazier. 84% dintre deținuți consideră
că locul de muncă reprezintă cel mai important factor al prevenirii recidivei.
5. Există un grad ridicat de stigmatizare și respingere a foștilor condamnați în ceea ce
privește angajarea și acceptarea lor în vecinătate, comunitate sau în familie. 71% dintre
respondenți ar alege în calitate de nou coleg de muncă mai degrabă o persoană deloc
pregătită profesional, dar care nu a suferit nicio condamnare în detrimentul unei persoane
foarte bine pregătite, dar care a fost condamnată de 2 ori în trecut; 70% nu ar alege să
trăiască în aceeași localitate cu recidiviști/persoane care au avut mai multe condamnări;
73% nu i-ar accepta ca vecini; 84% nu i-ar accepta ca prieteni apropiați și 89% nu ar accepta
ca un membru al propriei familii să se căsătorească cu o persoană recidivistă.
6. Pedepsele privative de libertate lungi nu scad riscul de recidivă. Recomandările
internaționale sunt în sensul identificării unor alternative la măsurile privative de libertate și
la pedeapsa închisorii cu executare (chiar și pentru recidiviști).
Cercetările realizate în România ne arată că rădăcinile recidivei comportamentului
infracțional sunt în familie și în educație, sens în care, sistemul penal nu poate combate
singur, în mod eficient, recidiva penală. Măsurile ce pot fi luate în etapa execuțională sunt
limitate și pot cel mult diminua parțial recidiva.
O strategie națională pentru prevenirea recidivei trebuie să formuleze obiective pentru

susținerea copiilor care provin din familii disfuncționale și a celor care prezintă un grad mare
de risc pentru abandon școlar. În privința persoanelor condamnate, recomandările sunt în
direcția evaluării standardizate și intervenției specifice/personalizate. Asumarea
responsabilității pentru fapta săvârșită, completarea educației, educația morală, formarea
pentru obținerea unui loc de muncă și antrenarea abilităților trebuie să facă parte din
programele de reintegrare.
14/378
Siguranța comunității se realizează și prin responsabilizarea ei. O strategie națională pentru
prevenirea recidivei trebuie să implice și comunitatea prin angajarea în acțiuni de voluntariat
pentru persoanele vulnerabile, înlăturarea stigmatizării persoanelor care au săvârșit fapte
penale și informarea cu privire la ineficiența pedepselor privative de libertate lungi în privința
recidivei penale.
În ceea ce privește cadrul instituțional la nivel național, există suficiente instituții care au
printre atribuțiile lor aspecte necesare prevenției și intervenției pentru recidivă. Probabil pot
fi îmbunătățite programele sau eficientizată activitatea acestora. În egală măsură, legislația
din România permite implementarea strategiilor de prevenire și combatere a recidivei.
Precizăm că România a implementat normele internaționale în domeniu. Problema recidivei
însă, nu poate fi gândită pe subsecțiuni. Este nevoie de o abordare integrată, abordare ce
excedează mult limitele sistemului de justiție.
În final, dorim să menționăm că din documentarea noastră rezultă că prezentul studiu are
un caracter de raritate. Cercetările realizate până în prezent la nivel național nu au nici pe
departe anvergura acestei cercetări. Unicitatea prezentului studiu este dată de abordarea
multidisciplinară (sociologică, psihologică, criminologică și juridică) și de metodologia
eclectică. La nivel de metodă am combinat o profundă documentare științifică cu metodele
sociologice, cu măsurători psihologice și cu analize statistice efectuate pe bazele de date
(ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Direcției Naționale de Probațiune). De
asemenea, abordarea a fost una multifațetară, încercând să înțelegem fenomenul recidivei
atât din punctul de vedere al societății, cât și al persoanei recidiviste, respectiv al
specialiștilor care au un rol în reabilitarea infractorilor. Pentru a respecta normele științifice
am optat pentru constituirea unui eșantion de control (compus din non-recidiviști) și am
colectat atât date autoraportate (răspunsurile libere date de persoanele chestionate) cât și
date obiective (culese cu ajutorul angajaților ANP și DNP prin completarea unor fișe pentru
cei implicați în studiu). Rezultatele obținute sunt originale și de mare interes la nivel național.
Știm în urma efectuării acestei cercetări că, profilul recidivistului român este conturat
de următorii factori: proveniența din familii disfuncționale, săvârșirea de fapte penale
din copilărie, abandonarea școlii și consumul de substanțe interzise sau alcool. Orice
programe de prevenție a infracționalității și/sau a recidivei în România, trebuie să țintească
acești predictori.
15/378
CONTEXTUL STUDIULUI INTEGRAT
Proiectul SECURE, A Safe and Educated Community Undertaking Responsible

Engagement, care este finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021 este
implementat de către Administrația Națională a Penitenciarelor în calitate de promotor al
proiectului, precum și de către Direcția de Prevenire a Criminalității (DPC) din Ministerul
Justiției și Penitenciarul Mărgineni, în calitate de parteneri.
Conform statisticilor publicate în cadrul Caietului de Sarcini1 aferent prezentului contract (nr.
214/1633/22.12.2022), rata recidivei în cazul persoanelor aflate în detenție din România era
de 38,4%, valoare care indică faptul că măsurile luate de autoritățile și instituțiile publice
române nu au avut, pe deplin, rezultatele prevăzute. Studiul fenomenului recidivei în
vederea prevenirii acesteia necesită abordări științifice interdisciplinare care să aibă drept
obiectiv, printre altele, înțelegerea cauzelor și consecințelor recidivei, în raport cu dinamica
numărului persoanelor aflate în detenție, a numărului persoanelor liberate care nu au
beneficiat de efectele reabilitării și a numărului de persoanelor reabilitate (atât ca urmare a
reabilitării de drept, cât și a celei judecătorești).
În acest context, al unui fenomen social complex și divers care aduce o atingere gravă ordinii
sociale, prezentul contract acoperă, prin componentele sale de cercetare, o abordare
științifică, riguroasă și amplă a recidivei. O astfel de cercetare, din datele pe care le deținem,
nu a mai fost elaborată până acum în România. Demersul reprezintă unul cu caracter de
cvasipionierat la nivel internațional, prin anvergura și complexitatea sa, plasând România
într-o zonă de elită la nivel mondial, alături de state precum Japonia. Unul dintre obiectivele
principale ale proiectului a fost acela de a elabora un studiu integrat care să conțină
următoarele:
a) rezultatele interpretate și analizate ale cercetărilor sociologice, în baza rapoartelor
finale elaborate pentru cele trei cercetări;
b) o analiză a legislației naționale relevante în domeniu, inclusiv prin raportare la
instrumentele și standardele internaționale de actualitate din domeniu;
c) o analiză a cadrului instituțional relevant la nivel național și internațional;
d) o cercetare din punct de vedere criminologic, sociologic, psihologic și economic a
fenomenului recidivei;
e) un set de concluzii și recomandări.
1 Ministerul Justiției, Caiet de Sarcini privind achiziția de servicii pentru elaborarea unui studiu (cu 3
componente) a cauzelor recidivei în România, un document de politici publice și un plan de acțiune pentru
prevenirea recidivei în România, Informații despre contextul care a determinat achiziția serviciilor, p. 7.
16/378
Cel de-al doilea obiectiv principal al proiectului constă în redactarea unui document de
politică publică și a unui plan de acțiune aferent pe baza studiului. Documentul de politică
publică va face bilanțul principalelor concluzii ale studiului și va stabili acțiuni specifice
pentru autoritățile române de prevenire a recidivei pentru: îmbunătățirea condițiilor de
detenție, deoarece reducerea recidivei va duce la o scădere a numărului populației
penitenciare; reducerea costurilor asociate cu funcționarea serviciilor corecționale ca
urmare a diminuării volumului populației penitenciare; creșterea numărului de persoane
active pe piața muncii; alte aspecte relevante rezultate din cercetările realizate.
Documentul de politică publică va avea ca scop introducerea unei abordări sistematice
pentru prevenirea recidivei în România și va fi însoțit de un plan de acțiune, cu măsuri și
termene clare, autoritățile responsabile cu implementarea măsurilor, indicatori de
performanță și riscuri de punere în aplicare.
În contextul abordării prevenirii recidivei la nivel internațional, preocupările recente reflectă

o schimbare semnificativă către abordări integrate, susținute de Organizația Națiunilor Unite
(ONU) și doctrina contemporană. Această evoluție presupune o tranziție de la politici
fragmentate la strategii cuprinzătoare, unde statul se orientează spre politici de reintegrare
socială și profesională a infractorilor. Acest tip de politici promovează intervenții care nu se
limitează doar la sancțiuni penale, ci vizează, de asemenea, furnizarea de resurse și servicii
pentru a ajuta foștii infractori să-și reconstruiască viața și să evite recidiva. În paralel, se
subliniază importanța unei comunități mai responsabile, implicată activ în procesul de
reintegrare. Comunitatea este privită ca un partener esențial în asigurarea resurselor și
sprijinului necesar pentru a oferi o șansă reală de reintegrare pentru cei care au comis
infracțiuni, astfel contribuind la reducerea recidivei și la construirea unei societăți mai sigure
și mai incluzive.
Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-
2024, elaborată de către Administrația Națională a Penitenciarelor și aflată în curs de
implementare reflectă dezideratele internaționale, având ca țintă strategică reintegrarea
funcțională a persoanelor private de libertate în mediul familial, în comunitate și pe piața
muncii, prin consolidarea, optimizarea și dezvoltarea mecanismelor legale și procedurale
necesare. Ciclul de implementare al acestei strategii se va finaliza în 2024 însă continuarea
demersurilor este absolut necesară pentru determinarea unor schimbări pozitive, atât la
nivelul individual al persoanei private de libertate, cât și la nivel comunitar.
O abordare integrată înseamnă și corelarea diverselor politici publice. Astfel, viitorul
document de politică publică de prevenire a recidivei va trebui corelat cu alte strategii
naționale existente, relevante:
17/378
 Strategia Națională de Ocupare a Forței de Muncă 2021-2027: Integrarea cu
această strategie ar putea facilita plasarea foștilor condamnați în programe de
formare și calificare profesională, pregătindu-i pentru piața muncii și facilitând
reintegrarea lor profesională;
 Proiectul ”România Educată” 2018-2030: Colaborarea cu această strategie poate
viza prevenirea părăsirii timpurie a școlii și eforturile de reducere a abandonului
școlar;
 Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2022-2027:
Reintegrarea socială a foștilor deținuți este strâns legată de aspecte sociale și
economice. Colaborarea cu această strategie poate implica dezvoltarea unor
programe care să abordeze problemele legate de sărăcie și marginalizare socială.
 Strategia națională în domeniul drogurilor 2022 – 2026, documentul programatic
ce definește politica României în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri,
cuprinde concepția de abordare a fenomenului drogurilor și asigură cadrul de
cooperare pentru actorii sociali care au competențe și responsabilități în domeniu.
 Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului ”Copii
protejați, România sigură” 2023-2027, care îşi propune, inclusiv prin implicarea
copiilor, realizarea efectivă a drepturilor tuturor copiilor, inclusiv a celor mai
vulnerabili, în toate domeniile vieții, prin asigurarea deplină a accesului la servicii
publice de calitate.
Prin conectarea acestui document de politică publică la aceste strategii se creează o

punte solidă între diferitele aspecte sociale, economice și de sănătate care influențează
parcursul de reintegrare. Această abordare sinergică nu doar eficientizează resursele și
eforturile guvernamentale, ci și adaugă o perspectivă comprehensivă asupra nevoilor
complexe ale foștilor deținuți.
18/378
1. ANALIZA MULTINIVELARĂ (LA NIVEL SOCIOLOGIC,
CRIMINOLOGIC, PSIHOLOGIC ȘI ECONOMIC) A CAUZELOR
RECIDIVEI
În cele ce urmează, vom prezenta o analiză detaliată a fenomenului recidivei, pornind de la

fundamentarea teoretică, cadrul legal și instituțional, expunerea rezultatelor obținute în
demersul de cercetare asupra populației din România, ajungând la măsuri de politică
publică și un set de recomandări. Departe de a fi exhaustiv, demersul nostru radiografiază
în spațiul național și internațional problematica recidivei penale din România, la momentul
actual.
Poate pedeapsa penală să corecteze comportamentul infracțional?
Recidiva penală este un fenomen complex care implică atât factori personali (valori,
abilități, motivație, educație), cât și factori socio-culturali (suportul social, atitudini,
stigmatizări, normalizarea infracționalității în anumite subculturi) ori economici (statutul
socio-economic și resursele materiale pentru întreținere).
Un obiectiv precum cel al prevenirii și reducerii recidivei nu poate avea decât o
abordare interdisciplinară și multinivelară. Pe de altă parte, oricât de motivați am fi din
punct de vedere social și individual să găsim soluții pentru reducerea recidivei, nu putem să
nu observăm că indiferent de cultura, statutul socio-economic, măsurile penale aplicate, rata
de recidivă nu a putut fi coborâtă sub un anumit prag nicăieri în lume.
La doar doi ani după executarea primei pedepse, ratele de recondamnări au variat de la
20% la 63%, iar procentul persoanelor reîntoarse în detenție a variat de la 14 la 45%.2
Specialiștii au căutat să răspundă acestui fenomen. Este greu însă de formulat un răspuns
complet, dar putem evidenția câteva explicații ce țin de comportamentul uman. Astfel,
comiterea infracțiunilor, și recidiva presupun de fapt încălcarea unor reguli (sociale, de
natură penală). Încălcarea regulilor înseamnă că persoana fie nu a fost motivată în a le
respecta, fie nu a putut să le respecte. Înțelegerea cauzelor ce au dus la săvârșirea
comportamentului infracțional, inclusiv a celui repetat, este esențială pentru încercările
noastre de a modifica acest comportament.
La nivel individual, conștient sau nu, omul percepe un schimb. Simplu spus, ce oferă el
societății trebuie să echivaleze cu ce primește de la societate. Uneori schimbul merită,
alteori, nu.
2 Denis, Yukhnenko, Shivpriya Sridhar, Seena Fazel, A systematic review of criminal recidivism rates
worldwide: 3-year update, Wellcome Open Research 4, 2019.
19/378
Figura 1. Schemă: schimb Individ-Societate
Când nu este o persoană motivată să respecte reguli? Psihologia cognitiv-comportamentală

ne indică o analiză de cost-beneficiu pentru a înțelege de ce o persoană adoptă și menține
un anume comportament. Pe de o parte trebuie să analizăm ce-i determină pe cei care nu
comit infracțiuni să se abțină, iar pe de altă parte trebuie să analizăm ce-i determină pe cei
care comit infracțiuni să o facă.
Am fi tentați să ne gândim în primul rând la pedeapsa penală asociată comportamentului
infracțional. Dar majoritatea dintre noi, atunci când alegem să nu furăm sau să nu lovim
o altă persoană, nu ne gândim neapărat la pedeapsa penală ce ar urma, ci ne abținem
de la astfel de comportamente antisociale având propria convingere internă că valorile
protejate sunt importante. Considerăm că nu este bine să furăm, să lovim. Credem asta
pentru că am integrat în identitatea noastră valori precum dreptatea, evitarea suferinței,
compasiunea etc. Iar acest proces de integrare a valorilor este unul extrem de complex
ce ține atât de familie și mediul de educație al fiecăruia, cât și de societate în
ansamblul ei.
Astfel, odată ce conștiința îmi ghidează comportamentul, aproape că nu mai contează care
este pedeapsa pentru furt sau lovire. Nu vom comite infracțiuni pentru că am anticipa un
puternic sentiment de vinovăție. Iar vinovăția este un sistem de ”auto-pedepsire” mult mai
puternic decât o pedeapsă ce vine din exterior. Mă simt însă vinovat doar în măsura în care
încalc o normă în care cred.
Vinovăția și pedeapsa sunt mecanisme ale modificării comportamentului infracțional, deci
și a recidivei. Vinovăția și pedeapsa funcționează ca motivație negativă: ajung să nu adopt
un anumit comportament pentru că m-aș simți vinovat dacă l-aș face și/sau pentru că nu mi-
ar plăcea ce s-ar întâmpla după ce l-aș face (pedeapsa). Un real succes în demersurile de
reducere a recidivei penale ar presupune integrarea valorilor prosociale la persoanele cu
20/378
risc infracțional. Un control intern al comportamentului este incomparabil mai eficient decât
orice încercare exterioară (pedepsele penale) de modificare al acestuia. Redăm mai jos un
model de analiză comportamentală aplicat pentru infracționalitate.
Figura 2. Analiza comportamentului infracțional
Antecedentele infracțiunii reprezintă starea mentală și comportamentală înainte de

săvârșirea actului infracțional. Motivația joacă un rol esențial în comiterea oricărui
comportament, respectiv în modificarea comportamentală, cu atât mai mult în situația
recidivei penale. Indiferent de tipul de intervenție pe care îl aplicăm asupra unei persoane
(de exemplu un infractor asupra căruia se dorește o intervenție în sensul reducerii riscului
de recidivă) trebuie să măsurăm motivația de schimbare a comportamentului.
Orice schimbare pe care o facem la propria persoană necesită efort, iar organismul uman,
fiind construit după legile supraviețuirii, dorește să obțină un efect maxim dintr-un efort
minim, conservându-și energia.
Știm că pentru a mobiliza eforturile necesare schimbării, trebuie să existe o motivație
suficientă. Trebuie să-i răspundem infractorului căruia vrem să-i scădem riscul de recidivă
la întrebarea: ”de ce să nu fiu infractor?” Uneori nu este deloc ușor să formulăm un răspuns
în care persoana să creadă. Dacă infracționalitatea a fost normalizată (considerată normală)
în grupul de referință al persoanei (familie, mediul în care aceasta s-a dezvoltat) nu este
ușor să-i schimbăm percepția și să o facem să creadă că săvârșirea de infracțiuni este un
lucru rău. Ar însemna, în multe situații, ca persoana să ajungă să creadă în același timp că,
părintele, fratele, prietenul, etc. sunt persoane care fac lucruri ”rele”, adică să-și invalideze
persoanele de suport. Nimănui nu-i este ușor să facă asta, cu atât mai mult cu cât, de multe
ori, nici nu rămân prea multe persoane care să le ia acestora locul (persoane apropiate care
nu comit infracțiuni).
21/378
Ca mecanism individual și social, valorile transmise în familie și în grupurile de referință
joacă un rol esențial în percepția privind infracționalitatea pe care și-o formează
persoana. Iar valorile care sunt transmise implicit și explicit din primii ani de viață, fac
parte din identitatea noastră și din rolul social pe care ni-l asumăm, fiind poate credințele
cel mai greu de schimbat la nivel individual.
Gândurile justificative sunt acele explicații pe care și le spune mintea umană atunci când își
argumentează de ce este sau nu acceptabil un comportament. Acestea pot fi antecedente
ale comportamentului (spre exemplu, pot să cred, în principiu că ”este acceptabil să lovești
pe cineva care te înjură”), caz în care ne așteptăm ca o persoană care are multe gânduri
justificative pentru comportamentele infracționale să aibă un risc ridicat de a le comite, fiind
doar o chestiune de timp până când ajunge în situația ce-i justifică comportamentul
infracțional.
Gândurile justificative pot apărea și după comiterea infracțiunii, la persoane care în principiu
nu ar fi fost de acord cu săvârșirea acelei infracțiuni, pentru că, după comiterea faptei,
mintea încearcă să înlăture responsabilitatea, evitând astfel un sentiment de vinovăție
(sentiment neplăcut), situație în care gândurile justificative apar ca un mecanism de apărare
al psihicului uman. Anticiparea consecințelor unui (oricărui) comportament este un
antecedent important ce duce la realizarea sau nerealizarea acelei conduite, fiind un
mecanism de control comportamental.
Pe de o parte, anticiparea corectă a consecințelor ține de un anumit nivel de dezvoltare
mentală (persoana trebuie să aibă capacitatea necesară, capacitate de vârstă și de intelect),
acesta fiind motivul pentru care cei ce nu au discernământ nici nu pot răspunde penal. Pe
de altă parte, anticiparea consecințelor este dependentă de o stare nealterată de
conștiință (persoana să nu fie sub influența substanțelor psihoactive/drogurilor, alcoolului
ori a medicamentelor).
Mecanismul de control al comportamentului prin anticiparea consecințelor deseori
nu funcționează în cazul infractorilor, din mai multe motive: unii sunt cu un intelect la
limită (sau chiar cu tulburări psihice fără însă să le fie înlăturată răspunderea penală), foarte
mulți comit infracțiuni pe fondul consumului de substanțe (inclusiv droguri/alcool), iar alții
consideră că beneficiul obținut din comiterea de infracțiuni merită riscul consecințelor. Din
această ultimă categorie fac parte cei care știu foarte bine că riscă o pedeapsă, însă după
o analiză cost-beneficiu concluzionează că sunt dispuși să plătească prețul pentru ceea ce
obțin. Uneori, analiza lor se bazează pe speranța de a nu fi prinși, întrucât pedepsele penale
nu sunt certe și aplicarea lor depinde de multe condiții. Această categorie de infractori care
își asumă conștient riscul închisorii considerând că săvârșirea infracțiunilor poate fi rentabilă
este una aparte, întrucât este foarte grea schimbarea acestor percepții. De multe ori, ei
susțin afirmații precum: ”Nu aș reuși niciodată să fac atâția bani dacă aș lucra, așa că mai
22/378
bine stau 3-4 ani închis și știu că trăiesc în rest cum îmi place.” Nu este ușor de combătut o
astfel de perspectivă.
În primul rând, este foarte posibil să fie real faptul că (având în vedere caracteristicile
individuale, calificarea și educația) nu ar putea ajunge prin mijloace legale la sumele de bani
pe care le poate obține săvârșind infracțiuni. În al doilea rând, nici valorile ca mecanism de
control comportamental nu joacă un rol în analiza cost-beneficiu atâta vreme cât persoana
nu crede în valorile care l-ar opri de la săvârșirea infracțiunilor având în vedere că aceasta
are suficiente gânduri justificative. De exemplu, persoana poate să dezvolte ideații precum
”nu cred că este un lucru rău să furi, sunt șmecher și mă descurc” sau ”viața nu e corectă,
unii au și alții nu au și oricum nu am furat niciodată de la săraci”.
Ultimul element al antecedentelor, cunoștințele procedurale ale comportamentului – ”știu
cum să nu fiu infractor” – are legătură cu abilitățile de control comportamental pe care nu le
are infractorul. Există o categorie de infractori care nu știu cum să-și controleze impulsul (de
exemplu, se înfurie foarte intens și nu reușesc să-și controleze agresivitatea în acel moment
sau să-și controleze impulsul sexual atunci când doresc să vizioneze pornografie infantilă
sau când se gratifică prin diferitele tipuri de dependență pe fondul cărora comit infracțiuni,
etc.) și chiar dacă sunt motivați să nu mai săvârșească comportamentul infracțional și se
simt vinovați după comiterea lui, nu reușesc să-și controleze comportamentul. Din punctul
de vedere al modificării comportamentale, asupra acestei categorii de infractori se intervine
cu programe privind formarea de abilități.
Consecințele infracțiunii sunt beneficiile pe care le obține infractorul prin comiterea
comportamentului infracțional și pedepsele care urmează.
Orice comportament este motivat de beneficiile obținute și poate fi inhibat de anticiparea
consecințelor neplăcute, a pedepselor.
Indiferent dacă ne gândim la obținerea de resurse materiale prin furt, descărcarea tensiunii
interne prin agresivitate, descărcarea impulsului sexual prin comiterea de infracțiuni sexuale
sau altele, întotdeauna prin comportamentul infracțional fie se obține ceva plăcut, fie
se evită ceva neplăcut.
Pedepsele sunt cele interne (la nivel individual) și cele externe (aplicate de cei din afara
noastră).
Intern, pot să simt vinovăție și/sau rușine, emoții care nu-mi plac sau pot să simt o tensiune
puternică generată de disonanța între ceea ce cred despre mine (identitatea mea) și ceea
ce fac. De exemplu, eu cred despre mine că sunt un om corect (aceasta fiind credința) și,
în același timp, înșel (acesta fiind comportamentul disonant în raport cu credința).
Anticiparea emoțiilor neplăcute poate inhiba un anumit comportament.
Extern, se suportă o pedeapsă penală aplicată de societate și reacțiile comunității (de
exemplu, respingerea socială). Dacă normele penale, inclusiv codul penal, prevăd
23/378
comportamentele ce constituie infracțiuni și pentru care se pot aplica pedepse penale,
psihologia ne dă informații despre cum trebuie să fie o pedeapsă pentru a-și atinge scopul
(diminuarea sau eliminarea comportamentul ce o precedă).
Figura 3. Pedeapsa penală
Pedeapsa este un stimul aversiv (neplăcut) ce urmează unui comportament și care duce
la diminuarea sau chiar eliminarea lui. Precum recompensele, nu toate pedepsele sunt
universale.
Altfel spus, ceea ce constituie pentru mine un beneficiu, respectiv, o pedeapsă, este posibil
să nu aibă aceeași funcție pentru un alt individ.
Există o categorie de infractori pentru care închisoarea nu are funcție de pedeapsă și nu va
duce niciodată la corectarea comportamentului infracțional. Acest lucru se întâmplă în
situația în care închisoarea nu este o consecință neplăcută, fie pentru că oferă niște minime
condiții pe care unele persoane nu știu cum altfel să le obțină (de exemplu anumiți oameni
ai străzii care comit toamna infracțiuni pentru a se asigura că vor avea căldură și masă peste
iarnă), fie pentru că oferă un mediu în care persoana se simte integrată îndeplinind nevoia
umană de afiliere la un grup (de exemplu persoane care în subcultura închisorii au prestigiu,
sunt respectați, au un grup mare de suport social și își întrețin astfel stima de sine, iar în
afara închisorii au parte de singurătate și respingere).
Câtă vreme pedeapsa penală nu are funcție de pedeapsă la nivel individual
(nereprezentând un stimul aversiv), în mod cert nu va modifica comportamentul
infracțional.
Presupunând că pedeapsa penală aplicată chiar are funcție de pedeapsă pentru individ,
prezentăm în cele ce urmează cum trebuie să fie o pedeapsă pentru a reduce riscul de
apariție a comportamentului.
Astfel, o pedeapsă cu șansele cel mai mari de corectare a comportamentului este o
pedeapsă certă (știi sigur că dacă vei efectua un comportament, vei suporta consecința
neplăcută), o pedeapsă imediată (consecința apare imediat după săvârșirea
comportamentului), o pedeapsă previzibilă (știi de la momentul efectuării comportamentului
ce-ți asumi), o pedeapsă considerată dreaptă (o pedeapsă disproporționată ducând mai
degrabă la dorința de răzbunare decât la corectarea comportamentului).
Pedeapsa penală, indiferent care este aceasta, deseori ajunge să nu răspundă niciuneia
dintre cerințele necesare modificării comportamentului. În primul rând, nu este certă întrucât
24/378
există întotdeauna șansele ca făptuitorul să nu fie prins sau din diferite motive juridice să nu
se ajungă la aplicarea pedepsei penale (inclusiv prin prescripție sau grațiere). Apoi, în
majoritatea cazurilor, pedeapsa nu este imediată. Chiar dacă persoana este prinsă la
momentul comiterii faptei și, chiar dacă își recunoaște vinovăția, Carta Europeană a
Drepturilor Omului și toate principiile procesual penale ce asigură un stat de drept, ne obligă
la cercetarea faptelor și la existența unui proces penal care necesită timp. Uneori, foarte
mult timp. Pedeapsa penală nu este previzibilă. Pe de o parte, dreptul penal continental
oferă judecătorului posibilitatea de a stabili o pedeapsă între anumite limite (încadrare
juridică a faptei) destul de generoase. Pe de altă parte, în anumite condiții, se poate renunța
la aplicarea pedepsei, se poate amâna aplicarea pedepsei, fapta poate fi prescrisă sau
grațiată. Oricum, făptuitorul nu știe la momentul luării rezoluției infracționale (atunci când
decide să comită fapta) în mod previzibil care va fi pedeapsa. Probabil, din acest punct de
vedere sistemul anglo-saxon și cel american respectă mai bine condițiile previzibilității,
bazându-se pe ”precedent”. Știm însă și faptul că mulți dintre infractori nu au o capacitate
bună de planificare și nici de previziune, astfel că, și dacă pedeapsa ar fi previzibilă pentru
alții, este foarte posibil ca ei să nu o ia în calcul la momentul săvârșirii infracțiunii. Mai știm
și faptul că alcoolul și drogurile/substanțele psihoactive potențează comportamentul
infracțional, iar capacitatea de a judeca rațional la momentul în care organismul este sub
influența substanțelor este mult diminuată. Deci, chiar și în situația în care persoana ar putea
prevedea pedeapsa în mod normal, atunci când consumă substanțe nu mai are această
capacitate. În fine, pedeapsa penală nu este considerată dreaptă. Majoritatea condamnaților
declară că pedeapsa primită este prea mare în raport cu ce au făcut și se compară cu alți
condamnați care au făcut fapte similare și față de care au fost stabilite pedepse mai blânde.
Având în vedere sistemul nostru de drept și toate exigențele ce trebuie respectate pentru a
ajunge la aplicarea unei pedepse pentru comportamentul infracțional devine evident că nu
ne putem baza pe mecanismul pedepsei penale când dorim să diminuăm recidiva. Adevărul
este că infractorii nu aleg să comită sau nu o faptă penală în funcție de felul în care aceasta
este pedepsită în codul penal și nu se opresc din săvârșirea unei fapte în momentul când
se înăspresc pedepsele.
Astfel, psihologic analizând pedeapsa, se poate concluziona faptul că pedeapsa penală nu
este mecanismul prin care putem reduce recidiva, ea neputând fi nici certă, nici
imediată, nici previzibilă și nici considerată ca fiind dreaptă, adică neputând respecta
condițiile necesare unei pedepse pentru a opri un comportament. Acest lucru a reieșit
indiscutabil și din experiența altor state. La nivel internațional au fost adoptate politici de
înăsprire a pedepselor în speranța că ar reduce rata recidivei. Nu au avut succes. Spre
exemplu, în anii 1990, ca răspuns la nemulțumirea publicului față de politicile ineficiente de
reducere a criminalității, mai multe state din SUA au adoptat o politică penală ce presupunea
25/378
ca la a treia infracțiune săvârșită (deci la a doua recidivă), infractorului să i se stabilească o
pedeapsă de 25 de ani de închisoare sau chiar detențiune pe viață (în statul Virginia3).
Această lege este cunoscută sub denumirea “three strikes and you’re out”, iar autorii care
au analizat-o în California, au concluzionat că legea este un exemplu extrem de populism
în elaborarea normelor penale4. S-a observat că legislația nu a avut efectele dorite asupra
recidivismului și a suprapopulat penitenciarele, nefiind o politică penală eficientă. Astfel,
oricât de tentați am fi să ascultăm vocile opiniei publice care solicită pedepse mai
mari în speranța că acestea ar reduce infracționalitatea, datele ne arată contrariul. O
pedeapsă mare poate răspunde unei nevoi colective de pedepsire a infractorului, însă nu
ne garantează schimbarea comportamentului acestuia. Ori, până la urmă, după ce trece
furia și revolta pe care le simțim deseori în fața diferitelor fapte comise, trebuie să găsim
soluții pentru a diminua șansele ca acestea să se mai întâmple. Scopul statului și al
oamenilor, în general, este acela de a se simți în siguranță, de a crea ordine socială. Această
siguranță nu poate depinde de privarea de libertate căci majoritatea persoanelor din
închisoare ajung să fie liberate la un moment dat. Scopul statului în privința reabilitării este
de a încerca să diminueze semnificativ șansele ca o persoană liberată să mai comită
infracțiuni, iar pedeapsa penală nu este eficientă pentru a răspunde acestui scop.
Concluzii
1. Indiferent de măsurile penale aplicate, nu a putut fi coborâtă sub un anumit
prag nicăieri în lume, acest lucru arătându-ne că modificarea
comportamentului infracțional este un proces extrem de complex.
2. Potrivit studiilor psihologice, pedeapsa penală nu este un mecanism suficient
pentru a opri comportamentul infracțional.
3. Oricât de tentați am fi să ascultăm vocile opiniei publice care solicită pedepse
mai mari în speranța că acestea ar reduce infracționalitatea, datele arată
contrariul.
4. Scopul cel mai important al pedepsei este reducerea comportamentului
infracțional pentru a crește siguranța în comunitate.
3 Robert, Heglin, A flurry of recidivist legislation means: Three strikes and you're out., J. Legis. 20 (1994): 213.
4 Franklin, Zimring; Gorden, Hawkins; Sam, Kamin, Punishment and democracy: Three strikes and you're out
in California. Oxford University Press, USA, 2001, Cap. I, p. 3.
26/378
1.1. Mecanismele interne și sociale de corectare a comportamentului infracțional
Modificarea unui comportament se poate produce în măsura în care înțelegem ”de ce”
ajunge persoana să adopte acel comportament.
Am arătat că pedeapsa penală nu este un mecanism suficient pentru a opri comportamentul
infracțional.
Pentru a reduce recidiva trebuie să apelăm mai ales la mecanismele interne și individuale.
În propria analiză cost-beneficiu, persoana trebuie să aibă costuri mai mari și beneficii mai
puține din săvârșirea unei infracțiuni.
Studiile arată că vinovăția anticipată (predispoziția de a resimți vinovăție) inhibă
comportamentul (dacă eu cred că m-aș simți foarte vinovat să comit un furt, anticiparea
acestei vinovății m-ar face să nu-l comit, fiind un mecanism mult mai eficient decât
pedepsirea furtului).
Astfel, ar fi util să stimulăm vinovăția, ea acționând precum o pedeapsă anticipativă
internă.
Unul dintre avantaje este că nu implică costurile coerciției penale, alt avantaj este acela că
respectă condițiile pedepsei ca mecanism de modificare comportamentală (prin urmare,
dacă m-aș simți vinovat să comit un furt, aș ști că vinovăția apare în mod cert și imediat
după ce l-am comis). Vinovăția este așadar predictibilă, certă și imediată și deci există
așteptarea rezonabilă ca ea să producă rezultate.
Cum îi facem pe oameni să se simtă vinovați de săvârșirea unui comportament?
Această problemă este complicată. O analiza mai complexă a vinovăției a fost propusă de
Kubany și Watson (2003) prin Modelul multidimensional al vinovăției5. În acest model,
vinovăția este un construct multicomponențial. Magnitudinea vinovăției trăită de o
persoană care participă la un eveniment negativ este o funcție de cinci factori determinanți:
 stresul (despre un rezultat negativ – mă simt rău că am produs un anume rezultat)
și patru convingeri interconectate:
 responsabilitatea percepută pentru provocarea unui rezultatului negativ;
 percepția justificărilor pentru acțiunile întreprinse ca fiind insuficiente;
 încălcarea valorilor percepute și
5 Edward Kubany; Susan Watson, Elaboration of a Multidimensional Model, The Psychological Record 53,
2003, pp.51-90.
27/378
 convingeri despre previzibilitate și prevenție: gradul în care o persoană crede că
știa (în avans), că se va produce rezultatul negativ și l-ar fi putut evita.
Aplicând modelul multidimensional asupra recidivei, un potențial recidivist ar putea ajunge

să creadă că va simți vinovăție dacă ar comite o infracțiune, dacă s-ar afla într-una dintre
următoarele scenarii:
 anticipează că s-ar simți neplăcut după comiterea infracțiunii;
 se consideră responsabil pentru comiterea infracțiunii - nu plasează responsabilitatea
în exterior (de exemplu, ”nu trebuia să mă înjure, și atunci nu îl loveam”);
 nu are gânduri justificative pentru comiterea infracțiunii (de exemplu, ”e normal să
lovești pe cineva care te înjură, nu te poți lăsa călcat în picioare”);
 crede în valori care sunt încălcate odată cu comiterea comportamentului (de
exemplu, crede că ”violența nu este o soluție în nicio situație” sau crede în principiul
”evitării provocării suferinței”);
 consideră că ar fi putut preveni rezultatul (de exemplu, ”aș fi putut să-mi controlez
furia și să nu lovesc, chiar dacă sunt înjurat”).
Alți autori6 consideră că a te simți vinovat presupune:

 a accepta că ai încălcat o interdicție;
 a accepta legitimitatea interdicției;
 a recunoaște autoritatea instanței care a instituit respectiva interdicție.
Altfel spus, accept că am încălcat legea săvârșind comportamentul infracțional, legea este
legitimă (este corectă, dreaptă, justificată) și statul este o autoritate competentă pentru a-mi
stabili pedeapsa penală.
Analizând aceste perspective, putem observa că, indiferent de modelul pe care îl asumăm,
vinovăția este strâns legată de încălcarea normelor interne, individuale ale persoanei
care săvârșește un comportament. A fi vinovat din punct de vedere legal nu implică și
nu presupune a te simți vinovat. Degeaba sunt vinovat pentru acte de violență dacă eu
consider că violența este justificată în situația în care am comis-o.
Valorile sociale pot sau nu să fie integrate intern, iar atunci când valorile sociale protejate
de normele penale nu coincid cu valorile persoanei, individul nu se va simți vinovat odată cu
încălcarea legii.
6 Gerrord, Parrott; Harre Rom, The emotions: Social, cultural and biological dimensions, New York: Sage
Publications, 1996, pp. 59-73.
28/378
Un studiu7 în care s-a măsurat predispoziția spre vinovăție la 550 deținuți dintr-un
penitenciar din Washington D.C. a arătat că predispoziția spre vinovăție corelează negativ
cu personalitatea antisocială, cu antecedentele penale și cu rata recidivei.
Toate aceste date demonstrează că predispoziția spre vinovăție este o componentă
importantă în procesul de reabilitare fiind demonstrat rolul predictiv al predispoziției
spre vinovăție asupra recidivei (analizată în primul an de la liberarea din detenție).
Perspectiva cognitiv-comportamentală postulează că emoțiile sunt determinate de cognițiile

(gândurile) asociate acestora. Astfel, un infractor se poate simți mai mult sau mai puțin
vinovat, în funcție de cum se raportează din punct de vedere cognitiv la fapta comisă.
Persoanele care se consideră vinovate, dar nu se simt vinovate apelează la
mecanisme defensive (negări, raționalizări etc.).
Au fost identificate tipuri specifice de raționalizări învățate și confirmate de grupul de
referință al infractorilor. Vinovăția ca emoție, indică faptul că persoana acceptă încălcarea
unei norme sociale ce și-o însușește și regretă acțiunea. Rezultă că vinovăția predispune la
schimbarea comportamentului considerat greșit. Dacă cel condamnat nu se simte vinovat,
fie (1) nu recunoaște norma socială încălcată, fie (2) recunoaște norma socială încălcată
însă consideră ca fiind justificabilă încălcarea (cazul raționalizării). Ambele situații avizează
asupra menținerii comportamentului în viitor, previzionând recidiva.
Ce trebuie făcut pentru ca persoanele să simtă vinovăție?
Pentru a crește predispoziția persoanelor de a simți vinovăție, trebuie să cultivăm valorile

pro-sociale. Dacă persoanele predispuse la săvârșirea comportamentelor infracționale ar
crede intern în valori pro-sociale, acestea ar simți vinovăție la momentul săvârșirii faptelor
(aceasta funcționând ca o pedeapsă internă).
Pe de altă parte, în programele de intervenție asupra recidivei, pe lângă cultivarea valorilor
este necesară disputarea justificărilor (raționalizărilor) astfel încât sentimentul de
vinovăție să nu fie blocat de aspectele contextuale care funcționează în mintea individului
ca justificări. De exemplu, în primul rând trebuie cultivată valoarea dreptății, astfel încât
persoanele să își însușească valorile (că ”nu este bine să furi”).
În paralel, trebuie acționat asupra justificărilor contextuale (gândurile justificative) ale
comportamentului infracțional, astfel încât cei care cred în această valoare să nu-și blocheze
vinovăția prin raționalizări de tipul ”nu este bine să furi, însă dacă nu ai ce să le dai copiilor
7 June, Price, Tangney; Jeff, Stuewig; Logaina Hafez, Shame, guilt, and remorse: Implications for offender
populations. Journal of Forensic Psychiatry & Psychology, 22(5), 2011, pp.706-723.
29/378
să mănânce, este mai important să îi îngrijești” sau ”nu este drept să furi, dar dacă furi de
la alții, care tot prin furt au obținut banii, nu e la fel de rău”.
Când decizi să săvârșești o faptă penală, nu încalci doar o lege cu care ești sau nu de acord,
care poate fi mai mult sau mai puțin „bună” sau mai mult sau mai puțin temporară, ci încalci
în primul rând un principiu moral. Altfel spus, motivul principal pentru care respectăm
normele penale este însușirea principiilor morale pe care sunt fundamentate.
Cei care încalcă regula, fie nu recunosc valoarea protejată, fie renunță la ea. Așa cum s-a
arătat într-o lucrare anterioară8, putem clasifica infractorii și după aceste categorii:
1. Cei care nu și-au însușit niciodată un sistem moral de valori sau mai corect spus,
cei ale căror valori nu corespund cu cele asumate de normele sociale/legale (de
exemplu, „nu văd nimic greșit în a face rău cuiva, oricum viața este nedreaptă”). Așa
cum am arătat mai sus, motivația de a respecta normele sociale rezidă și în beneficiile
pe care le primim de la societate (statut social, recunoaștere și apreciere socială,
oportunitatea de desăvârșire a potențialului, etc.), formându-se un schimb convenabil
între individ și societate. Dacă persoana este desconsiderată social, nu are
oportunități să-și demonstreze valoarea și simte o „nedreptate socială” ce o
dezavantajează, nu va considera echitabil acest schimb. Pentru unii dintre noi este
mai motivantă respectarea regulilor, în timp ce alții nu primesc prea multe în schimb
de la societate, iar respectarea regulilor le restrânge mult posibilitățile. Pe de altă
parte, formarea unor valori morale presupune învățarea acestora de la un model.
Sunt categorii de persoane care nu au avut niciodată un model social „sănătos”, ci
dimpotrivă, modelul urmat a fost unul infracțional.
2. Cei care aleg să încalce sistemul moral de valori în care cred. Mai precis, aceste
persoane aleg să încalce anumite principii morale în care cred fiind:
(2.1) mult mai motivați de satisfacerea unor nevoi primare decât deranjați de
încălcarea principiilor ce i-ar putea opri. Conform ierarhiei nevoilor, valorile morale
sunt plasate mult mai sus decât nevoile primare (de exemplu, „știu că este foarte
greșit să fur, dar nu văd nicio altă variantă și sunt mort de foame”). Piramida nevoilor
arată că nevoia de statut social și recunoaștere socială devine o prioritate doar după
ce sunt satisfăcute nevoile primare sau
(2.2) nevoiți să aleagă între două principii morale. Atunci când le cântăresc
importanța, o fac diferit față de felul în care este statuată această importanță în
sistemul penal (de exemplu, „chiar dacă comit infracțiunea de mărturie mincinoasă
8 Gabriela, Culda, Vinovăția și pedeapsa penală-aplicații ale psihologiei cognitive, teză de doctorat nepublicată,
Cluj-Napoca 2017.
30/378
spunând că nu știu nimic despre ce a făcut prietenul meu, pentru mine este mult mai
important să fiu un prieten loial decât să servesc justiției”).
De aici rezultă faptul că motivația pentru a respecta normele sociale implică cel puțin
următoarele condiții necesare: însușirea sistemului moral și social de valori; satisfacerea
nevoilor primare ce preced nevoia de statut și recunoaștere socială; prioritizarea respectării
legii față de alte valori umane.
Atât comportamentul infracțional, cât și cel moral, se învață. Mai ales în perioada
formării identității noastre, avem nevoie de mentori de la care învățăm „cum este un bun
cetățean”, ”ce este bine și ce este rău”.
De regulă, mentorii îi alegem din proximitatea noastră și sunt cei mai apreciați oameni din
familie sau din cercul nostru social. Familia este un dat, iar în copilărie nu suntem noi cei
care alegem cercul social. Astfel, se întâmplă ca pentru unii dintre noi să fie un ideal cultura
vastă, educația bună, muzica clasică și arta, iar pentru alții să devină țeluri „a face bani din
nimic”, „a fi șmecher”, „a fi cel mai puternic fizic”, „a nu fi omul pentru care sunt făcute
regulile” etc.
Procesul este complex, dar ideea ce se desprinde de aici este regula conform căreia pentru
a deveni model social trebuie să fi fost cel puțin expus la un alt model social, la un
mediu sănătos.
Este nerealist să ne așteptăm de la un copil crescut între infractori să-și dorească să devină
profesor sau medic. Nu știe cum ar putea deveni altceva decât ceea ce vede. În termeni
cognitiviști, unora le lipsesc cunoștințele procedurale pentru a fi „un bun cetățean”, iar, odată
ce ți-ai format idealul/modelul social, pentru a dori să îl schimbi ai nevoie de motivație. Omul
este reticent la schimbare. Pentru noi toți, modificarea anumitor valori și abaterea de la
idealurile formate de multă vreme, este un proces îndelungat și presupune mult efort.
În concluzie, la nivel individual, mecanismele schimbării sunt cele legate de formarea
valorilor, restructurarea cognitivă a gândurilor justificative despre comportamentul
infracțional (adică, schimbarea percepției mentale care justifică comiterea de infracțiuni),
inducerea vinovăției (care va funcționa ca un mecanism de reglare internă, inhibând
comportamentul infracțional), renunțarea la consumul de substanțe (inclusiv droguri)/alcool
(pentru aceia care comit infracțiuni legate de consumul de substanțe) și formarea de abilități
(spre exemplu, controlul furiei, gestionarea conflictelor etc.) pentru aceia ce au un deficit în
acest sens.
La nivel social, recidiva are legătură cu percepția socială asupra persoanelor care au comis
infracțiuni. Aici se pune întrebarea în ce măsură societatea sprijină schimbarea. Dacă un
infractor își propune să nu mai comită niciodată infracțiuni, are suportul social necesar
31/378
pentru a face acest lucru? Este acceptat într-un grup social neinfracțional, își găsește un loc
de muncă, este stigmatizat? Omul are nevoie să fie acceptat social și să fie afiliat unui grup
(satisfăcându-și astfel nevoia de apartenență). Dacă doar infractorii acceptă în grupul lor
foști condamnați, atunci procesul schimbării comportamentului devine extrem de
greu. Dacă tot ce simt din partea cetățenilor este respingere, evitare, blamare, stigmatizare,
în mod natural și adaptativ voi merge spre un grup social care mă acceptă. Dacă singurul
grup social care mă acceptă este unul infracțional, mă voi integra în acel grup infracțional și
cel mai probabil, voi recidiva.
Tot din punct de vedere social, persoana care nu și-a însușit un set de valori pro-sociale și
a ajuns să fie condamnată penal, pentru a-și schimba comportamentul are nevoie de modele
sociale pe care să le urmeze. Adică să poată intra în contact cu persoane care au atitudini
pro-sociale și eventual cu mentori. Una dintre condițiile necesare modificării
comportamentului este să știu cum să fiu altfel, să am în minte modelul comportamental
spre care tind.
Concluzii
1. Un program eficient împotriva recidivei penale trebuie să-și propună să formeze
valori morale pentru condamnați, astfel încât eliminarea comportamentului
infracțional să se realizeze intern prin anticiparea vinovăției resimțite în ipoteza
săvârșirii comportamentului infracțional.
2. Scăderea riscului de recidivă presupune ca persoana condamnată să învețe să-și
satisfacă nevoile primare (hrană, căldură etc.) fără a încălca norma
socială/legală și să aibă concret această posibilitate.
3. Pentru a nu se afilia din nou unui cerc social infracțional, un fost condamnat penal ar
trebui să poată fi acceptat și de grupurile sociale non-infracționale. În acest sens, un
program eficient împotriva recidivei trebuie să vizeze și atitudinea de respingere și
stigmatizare a comunității față de fostul condamnat.
4. Comportamentul uman se învață social prin expunerea la modele. Un program
eficient împotriva recidivei presupune expunerea persoanelor condamnate la cât
mai multe modele dezirabile social.
5. Siguranța comunității depinde de gradul în care și aceasta se
responsabilizează în procesul de reducere a recidivei.
32/378
1.2. Recidiva – definiție și criterii de includere
Potrivit art. 41 din Codul penal există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei
hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an sau a detențiunii pe viață
și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din
nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii de un an sau mai mare sau pedeapsa detențiunii pe viață.
În funcție de momentul săvârșirii celei de-a doua infracțiuni, legiuitorul distinge între recidiva
postcondamnatorie și cea postexecutorie. În cazul recidivei postcondamnatorii, infracțiunea
de la termenul II este săvârșită înainte de executarea sau considerarea ca executată a
pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară, pe când în cazul recidivei postexecutorii cea
de-a doua infracțiune este săvârșită după executarea sau considerarea ca executată a
pedepsei privative de libertate, dar până împlinirea termenului de reabilitare.
Tratamentul sancționator atribuit în legislație celor două forme este diferit (cumul aritmetic
în cazul recidivei postcondamnatorii, majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă a
infracțiunii de la termenul II în cazul celei postexecutorii), considerându-se că este mai gravă
comiterea unei noi infracțiuni după executarea pedepsei, întrucât funcția de reeducare a
pedepsei presupune - în teorie cel puțin - înlăturarea componentei-viciu ce a condus la
comiterea infracțiunii și formarea unei mentalități și a unor deprinderi noi, ce ar corespunde
exigențelor comunității.
Așa cum se poate observa, din perspectiva dreptului penal, există anumite condiții (existența
unei hotărâri de condamnare, gravitatea faptelor, forma de vinovăție, vârsta autorului,
momentul comiterii uneia dintre infracțiuni) care exclud reținerea recidivei în unele ipoteze
în care autorul reiterează comportamentul infracțional. Limitarea impusă de legiuitor se
justifică prin aceea că doar în cazul anumitor infracțiuni perseverența infracțională, care
fundamentează regimul recidivei, atinge un nivel de intensitate care să reclame un tratament
agravat.
Câteva exemple pot fi edificatoare. Nu se va afla în stare de recidivă cel care comite prima
infracțiune înainte de împlinirea vârstei majoratului. De asemenea, dacă pedeapsa pentru
prima infracțiune este închisoarea de fix un an sau mai mică, iar cea de-a doua infracțiune
se comite în timpul executării acestei pedepse nu vom avea recidivă postcondamnatorie, ci
o altă formă de pluralitate de infracțiuni (pluralitatea intermediară), cu tratament sancționator
distinct. În fine, dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei consecutiv săvârșirii unei
infracțiuni de mai mică gravitate, săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de
supraveghere va conduce la reținerea unui concurs de infracțiuni, și nu a unei recidive
postcondamnatorii.
33/378
În ceea ce ne privește, deși complet justificată din perspectivă juridică, această limitare
„tehnică” conduce la restrângerea universului cercetării. Pentru a obține rezultatele
preconizate în cadrul proiectului, se dorește cuprinderea întregului spectru al ipotezelor în
care, după o primă „abatere” sancționată de organele judiciare, agentul reiterează
comportamentul infracțional.
Definiții din literatura de specialitate - cercetări criminologice și psihologice asupra

recidivei:
1. Recidiva este definită ca „participarea penală oficială” (pe baza unui cazier judiciar)
a unei persoane care, după ce a fost condamnată pentru o infracțiune anterioară,
săvârșește o nouă infracțiune pentru care a primit o altă condamnare. 9
2. Recidiva a fost definită de unii autori ca reangajarea în comportamente infracționale
după ce un individ a primit o sancțiune sau a participat la un program de prevenire a
infracționalității.10
3. Într-o altă cercetare, sursele recidivei s-au considerat orice condamnări, arestări sau
acuzații, dosare instituționale, rapoarte neoficiale, auto-raport.11
4. Într-o meta-analiză, studiile care au fost incluse au definit recidiva ca o nouă arestare,
re-condamnare, sau o încălcare a condițiilor judiciare.12
5. Într-un alt studiu recidiva a fost operaționalizată ca o nouă sentință la închisoare.13
6. Alți autori s-au raportat la recidivă incluzând doar cazurile de reîntoarcere în
penitenciar. Astfel au definit recidiva ca fiind revenirea în unitatea de detenție în urma
comiterii unei noi infracțiuni.14
7. Într-o cercetare recentă recidiva a fost definită ca re-arestarea după liberarea din
închisoare.15
9 Georgia, Zara, David, Farrington, Criminal recidivism: Explanation, prediction and prevention. Abingdon, UK:
Routledge, 2016.
10 Ryan King; Brian Elderbroom, Improving recidivism as a performance measure. Washington, DC: Urban
Institute, 2014.
11 Theresa, Gannona; Mark, Olver; Jaimee, Mallion, Does specialized psychological treatment for offending
reduce recidivism? A meta-analysis examining staff and program variables as predictors of treatment
effectiveness. Clinical psychology review, 2019.
12 Mara, Eisenberg; Joan. van Horn; Judith, Dekker de Waag; Mark Assink; Claudia, van der Put; Jan Hendriks;
Geert Jan, Stams, Static and Dynamic Predictors of General and Violent Criminal Offense Recidivism in the
Forensic Outpatient Population A Meta-Analysis, 2019.
13 Berny, Salo; Toni, Laaksonen; Pekka, Santilla, Predictive power of dynamic (vs. static) risk factors in the
Finnish risk and needs assessment form. Criminal Justice and Behavior, 46(7), 2019, pp. 939-960.
14Elisabet, Moles-Lopez; Fanny, Añaños, Factors of Prison Recidivism in Women: A Socioeducational and
Sustainable Development Analysis. Sustainability, 2021.

15 Kailey A. Richner1, Sandra Pavelka and Dennis E. McChargue1, A Restorative Justice Intervention in United
States Prisons: Implications of Intervention Timing, Age, and Genderon Recidivism, 2022.
34/378
Definiția operațională a recidivei
Recidiva - în sens larg (psihologic/sociologic/criminologic) - va cuprinde atât ipotezele de

recidivă juridică, precum și celelalte situații în care o persoană a comis o primă infracțiune -
pentru care i-a fost angajată printr-o hotărâre definitivă răspunderea penală, iar ulterior
acestui moment, în pofida existenței unei „avertizări oficiale”, a reiterat comportamentul
infracțional. Un recidivist va fi considerat orice persoană care, la momentul comiterii celei
de-a doua infracțiuni, avea antecedente penale.
Întreaga documentare pentru acest studiu este bazată pe studii empirice, pe analiza unor
materiale de tip evidence-based. Această exigență a lumii științifice este tot mai des
prezentă în recomandările diferitelor foruri internaționale și în ceea ce privește justiția.
Abordarea bazată pe dovezi (evidence-based) se referă la utilizarea explicită și judicioasă
a celor mai puternice dovezi științifice existente la un moment dat, în luarea deciziilor privind
intervenția asupra unei probleme.16 Cu toate că acest concept se referea inițial la evaluarea
tratamentelor medicale, acesta s-a generalizat, în timp, și la alte tipuri de intervenții, precum
programe de prevenție sau politici publice. De pildă, un document recent al Consiliului
Europei subliniază necesitatea accelerării cercetării în domeniul intervențiilor pentru
reducerea recidivei, în scopul conceperii de programe bazate pe dovezi (evidence-based).17
În același sens sunt și recomandările UNODC (a se vedea documentul E/CN.15/2023/13)
formulate de grupul deschis interguvernamental de experți în vederea elaborării unor
strategii-model de reducere a recidivei convocat prin rezoluția 77/232 intitulată „Reducerea
recidivei prin reabilitare și reintegrare” a Adunării Generale ONU:
 proiectul de strategie-model nr. 6 prevede ca toate programele de reabilitare,
indiferent că au loc în context comunitar sau privativ de libertate, trebuie să fie bazate
pe dovezi, să fie adaptate vârstei, să ia în considerare dimensiunea de gen și să fie
revizuite periodic;
 la art. 61 se prevede importanța asigurării educației și formării altor actori din sectorul
justiției, incluzând poliția, procuratura și autoritățile judiciare, astfel încât aceștia să
înțeleagă obiectivele și impactul detențiunii și al măsurilor neprivative de libertate. În
plus, este nevoie de dezvoltarea și susținerea capacității organizațiilor societății civile
și a voluntarilor, inclusiv a furnizorilor de sprijin inter pares, de a asista și de a
16 Izet, Masic; Milan, Miokovic; Belma, Muhamedagic. Evidence based medicine–new approaches and
challenges, Acta Informatica Medica, 2008, p. 219.
17 Charlie, Brooker și Jorge, Monteiro,Prisons and probation: a Council of Europe White Paper regarding
persons with mental health disorders, Council for Penological Cooperation, Council of Europe, 2022, p. 19.
35/378
implementa în închisori și în comunitate programe eficiente și bazate pe dovezi
privind reabilitarea și reintegrarea socială;
 la art. 65 se prevede că toate deciziile privind dimensiunile care trebuie măsurate și
modul de întreprindere a colectării și analizei de date referitoare la recidivă trebuie
desfășurate cu urmărirea obiectivului general de susținere a dezvoltării unor politici
bazate pe dovezi, care să îmbunătățească perspectivele de reabilitare și reintegrare
pentru infractori.
Există o multitudine de modalități pentru a obține dovezi științifice pentru eficiența unei
intervenții. Abordarea întemeiată pe dovezi prioritizează însă modalitățile care (a) măsoară
variabilele țintite pentru modificare, (b) oferă cele mai precise mijloace pentru determinarea
cauzelor unor potențiale modificări și (c) oferă cel mai înalt grad de precizie pentru
măsurătorile și inferențele statistice efectuate.18
Concret, criteriul a. (măsurarea) presupune faptul că este nevoie ca problema vizată să fie
operaționalizată (definită) și evaluată prin intermediul unor instrumente și indici relevanți și
valizi (de exemplu, prin cuantificarea procentului de persoane care recidivează în urma
participării într-un program, prin calcularea/examinarea nivelului simptomatologiei
dependenței în urma unei intervenții psihoterapeutice, cu ajutorul unei scale validate etc.).
Criteriul b. (determinarea cauzalității) presupune izolarea variabilei despre care
presupunem că va produce modificarea; acesta se poate realiza, cel mai riguros, în cazul
studiilor clinice controlate, prin folosirea unui grup de control. Grupul de control este similar
din toate punctele relevante de vedere cu grupul care beneficiază de o anumită intervenție,
singura diferență fiind aceea că grupul de control nu primește intervenția. Prin urmare, dacă
grupul cu intervenția manifestă îmbunătățiri față de grupul de control, rezultă că
îmbunătățirile sunt datorate prezenței intervenției, toate celelalte variabile fiind „controlate”.
În studiul recidivei, pentru a observa științific care sunt caracteristicile ce-i diferențiază pe
recidiviști de ceilalți infractori, orice cercetare trebuie să includă în metodologie un grup de
control (condamnați penal nerecidiviști). Astfel, atunci când formulăm concluziile, putem
delimita acele caracteristici ce apar doar la recidiviști față de acele caracteristici ce se
evidențiază la toți condamnații penal. În acest mod, se identifică factorii de risc asociați cu
recidiva penală.
În fine, în ceea ce privește criteriul c. (robustețea inferențelor statistice), dovezile cele
mai puternice sunt în general obținute din studii cu un număr cât mai mare de participanți,
deoarece un număr mare de participanți permite estimările cele mai precise ale variabilelor
măsurate (precizie cuantificată, de pildă, prin indicatorul statistic „eroare standard”). Acest
18 Izet, Masic; Milan, Miokovic; Belma, Muhamedagic. Evidence based medicine–new approaches and
challenges, Acta Informatica Medica, 2008, p. 219.
36/378
lucru înseamnă, în practică, faptul că se preferă studii individuale realizate asupra unor
eșantioane mari sau, atunci când sunt disponibile, meta-analize care agregă statistic
rezultatele din mai multe studii individuale. Atunci când nu există meta-analize recente pe o
anumită temă, se poate proceda și la analiza unor recenzii sistematice narative (systematic
review) sau la analiza directă a unor studii individuale diferite și evaluarea măsurii în care
rezultatele acestor studii diferite sunt convergente. În plus, în zonele de cercetare care
beneficiază de un număr mare de studii individuale, este posibil să existe recenzii
sistematice ale mai multor meta-analize sau meta-analize ale unor meta-analize individuale
(meta-meta-analize).19
În cele ce urmează vom prezenta literatura de specialitate relevantă în domeniul recidivei
penale. Recidiva penală este o problematică atât în sfera dreptului penal, cât și în sfera
psihologiei judiciare. Dacă legislația ne poate stabili regimul sancționator care se aplică
persoanelor recidiviste și poate adopta politici penale de reducere a riscului de recidivă, în
domeniul de cercetare al psihologiei judiciare și al criminologiei găsim mai multe studii și
modele care încearcă să stabilească principalii factori predictivi ai recidivei. Problematica
legislației aplicabile va fi tratată într-o secțiune separată. Am extras în mod special datele
științifice/empirice sintetizate în meta-analize cantitative, de preferință preînregistrate și
publicate în reviste internaționale (de exemplu, Beaudry și colab., 2021; MacKenzie &
Farrington, 2015). Precizăm faptul că în literatura științifică, acestea constituie cel mai
puternic instrument de agregare a dovezilor empirice care susțin sau contrazic un anumit
fenomen, o anumită ipoteză. În analiza noastră am inclus de asemenea studiile individuale
cele mai recente asupra factorilor relevați de către aceste meta-analize ca având impactul
cel mai mare în prevenția recidivei, dar și studii de frontieră asupra unor factori emergenți,
care nu au fost încă incluși în meta-analize.
Dată fiind complexitatea fenomenului recidivei, respectiv multitudinea de factori care
contribuie la geneza și menținerea acestui fenomen, orice încercare de înțelegere a recidivei
trebuie să procedeze la o analiză multinivelară și interdisciplinară a acesteia. Vom evalua,
deci, bazându-ne pe literatura de specialitate, factori studiați în diverse discipline, cum ar fi:
factori psihologici individuali (atitudini, personalitate), variabile criminologice (tipurile de
infracțiuni asociate cu probabilitate mai ridicată de recidivă), factori sociali (atitudini ale
membrilor comunității) sau economici (statut economic, oportunități de angajare).
19 Alberto, Signore și Giuseppe, Campagna,Evidence-based medicine: reviews and meta-analysis, Clinical
and Translational Imaging, 2023. pp. 109-112.
37/378
1.3. Modelul RISC-NEVOI-RESPONSIVITATE (RNR)
Modelul cel mai cunoscut și consacrat la nivel internațional pentru studierea fenomenului
recidivei este Modelul Risc-Nevoi-Responsivitate (RNR) realizat de autorii Andrews și
Bonta. În cercetarea de față, desfășurată pe populația penitenciară din România, am preluat
și adaptat în chestionarul propus de către noi, interviul folosit în cadrul acestui model în
conformitate cu studiul lui Grieger, L. și Hosser, D. (2014).20
Modelul Risc-Nevoi-Responsivitate (RNR) al lui Bonta și Andrews (2010, 2017), prezentat
în „The Psychology of Criminal Conduct” a fost foarte influent în evaluarea, explicarea și
intervenția asupra comportamentului infracțional.
Pe scurt, principiul riscului postulează că intensitatea “tratamentului” (intervențiilor pentru
reabilitare) ar trebui să fie adaptată nivelului de risc al infractorului, astfel încât infractorilor
cu risc mai ridicat să li se aplice intervenții mai puternice decât celor cu un nivel de risc mai
scăzut. Principiul nevoii statuează că variabilele dinamice/factorii de risc dinamici sau
nevoile criminologice asociate cu cauza și predicția comportamentului infracțional ar trebui
prioritizate pentru aplicarea măsurilor. În final, principiul responsivității sugerează că
intervențiile ar trebui adaptate la caracteristicile persoanei condamnate: responsivitatea
generală susține că pentru a promova comportamente prosociale pozitive ar trebui folosite
abordările cognitiv- comportamentale, livrate cu mare atenție pentru a menține alianța
terapeutică, în timp ce responsivitatea specifică sugerează că intervențiile ar trebui
individualizate și adaptate la caracteristicile persoanei - stilul de învățare, capacitatea
cognitivă, personalitatea, moștenirea culturală și altele. Riscul denotă evaluarea
probabilității recidivismului, în timp ce nevoia denotă identificarea zonelor de intervenție
care, dacă au succes, vor reduce riscul la recidivă.
În studiile de cercetare care folosesc Modelul RNR cu 8 factori, informațiile despre subiecți
sunt culese din trei surse: cazierul judiciar, dosarul personal al deținutului de la penitenciar
și interviu (I) realizat cu persoana condamnată. Aceste surse sunt toate necesare având în
vedere că se colectează atât informații subiective (trăsături personale ale subiectului), cât și
date obiective: abaterile constatate în penitenciar, condamnările suferite anterior etc.
Prezentăm în tabelul de mai jos cei 8 factori ai Modelului RNR, după care a fost elaborat
chestionarul aplicat persoanelor condamnate din acest proiect investigativ.
20 Lena, Grieger; Daniela, Hosser, Which risk factors are really predictive? An analysis of Andrews and Bonta’s
“Central Eight” risk factors for recidivism in German youth correctional facility inmates, Criminal justice and
behavior, 41(5), 2014, pp. 613-634.
38/378
Domeniul Descriere
Antecedente penale Faptul că cel mai bun predictor al comportamentului viitor (recidivă)
este comportamentul trecut (antecedente penale) este susținut de
meta-analizele referitoare la populațiile generale de infractori
(Gendreau, Little și Goggin, 1996), infractorii tineri (Cottle, Lee și
Heilbrun, 2001), infractorii cu tulburări mintale (Bonta et al., 1998) și
infractorii sexuali (Hanson și Bussière, 1998). Antecedentele penale
sunt un predictor puternic pentru o gamă largă de rezultate ale
recidivei penale. Toate instrumentele care conțin factori statici
măsoară, de obicei, direct acest domeniu. Interogarea istoricului
penal al persoanei poate dezvălui atitudini și sentimente neplăcute
care sugerează prezența unor factori psihologici ce pot avea o
influență importantă asupra riscului și nevoilor, precum căutarea
senzațiilor, impulsivitatea și devianța sexuală.
Atitudini antisociale Modelul personalității generale și al învățării sociale cognitive

(GPCSL) a comportamentului criminal (vezi Andrews și Bonta, 2010)
subliniază contribuția factorilor cognitivi la comportamentul
infracțional/delincvent. În esență, atitudinile se referă la o
conglomerare stabilă de gânduri (credințe), sentimente și intenții
comportamentale asupra unor dimensiuni diferite ale judecății,
precum atitudinile privind crima, sexul cu copii (pedofilia), schimbările
climatice, avortul, etc. Rezultatele meta-analitice susțin eficacitatea
predictivă a atitudinilor antisociale pentru recidiva generală și violentă
(Olver, Stockdale, și colab., 2014), precum și a atitudinilor care susțin
infracțiunea sexuală pentru recidiva sexuală (Helmus, Hanson,
Babchishin și Mann, 2013). Majoritatea instrumentelor privind riscul
vor avea elemente pentru evaluarea atitudinilor infracționale; măsurile
de auto-evaluare a atitudinilor infracționale și a gândirii de acest tip
sunt des folosite (ex, Psychological Inventory of Criminal Thinking
Styles; Walters, 1995), și pot avea valoare în evaluările
riscurilor/nevoilor.
Asociați antisociali Acest domeniu, strâns legat de atitudinile antisociale, este, de

asemenea, o parte importantă a cadrului personalității generale și
învățării sociale cognitive (GPCSL). Valorile și atitudinile antisociale
39/378
sunt adesea afectate de importante influențe sociale și de surse de
învățare cum ar fi prietenii delincvenți și membrii familiei, care
modelează și întăresc astfel de atitudini și valori. Importanța
anturajului antisocial în prezicerea recidivei este bine
argumentată/fundamentată (Bonta și colab., 1998; Cottle și colab.,
2001; Gendreau și colab., 1996; Olver, Stockdale, și colab., 2014).
Multe instrumente de risc generale și specifice evaluează relațiile cu
“colegii antisociali”, iar întrebările/itemii privind rețeaua socială
reprezintă un aspect important al evaluării riscului/nevoii.
Tulburare de Tulburările de personalitate (PDs) sunt tipare persistente

personalitate dezadaptative funcționării interpersonale și emoționale, care tind să
antisocială dureze în timp și să fie stabile în diferite contexte. Tulburările de
personalitate antisociale și, în special, psihopatia au fost legate de
cele mai multe, dacă nu chiar de toate rezultatele recidivei (ex. Bonta
și colab., 1998; Gendreau și colab., 1996; Hanson și Bussière, 1998;
Hanson & Morton‐Bourgon, 2005). Cu toate acestea, literatura de
specialitate disponibilă a arătat că personalitatea antisocială și
psihopatia tind să fie predictori mai puternici ai unor infracțiuni
generale de gamă mai largă (spre exemplu, ai recidivei generale și
violente), dar oarecum mai slabă (totuși semnificativă) în predicția
infracțiunilor specifice (spre exemplu, cu privire la recidiva sexuală).
O meta-analiză recentă întocmită de Hawes, Boccaccini și Murrie
(2013) a demonstrat că psihopatia combinată cu devianța sexuală a
fost asociată cu o creștere de trei ori a șanselor de recidivă sexuală.
Serviciu/educație Deși acest domeniu nu se încadrează în ”Cei Patru Mari Factori de

risc”, acesta este unul dintre „Cei Opt Factori de risc”. Cercetările
meta-analitice au demonstrat că domeniul educației/ angajării a fost
al treilea cel mai puternic predictor al nevoilor criminogene pentru
recidiva generală și violentă (Olver, Stockdale, și colab., 2014). Este
evident că rezultatele slabe în ceea ce privește locul de muncă, etica
muncii, abilitățile profesionale și pregătirea educațională (poate legată
de inabilitatea de a învăța) vor dezavantaja persoana, fie că este
liberată condiționat sau se află la finalul unei pedepse privative de
libertate.
40/378
Familie/căsătorie Strâns legate de rețeaua unei persoane cu cei de aceeași vârstă sunt
suportul social și emoțional din familia nucleară sau extinsă ori din
relațiile intime. Relațiile familiale și maritale pozitive pot oferi ajutor
vital și sunt/pot fi un stimul pentru schimbarea tendințelor antisociale.
Uneori, pot să constituie factori de risc semnificativi dacă relațiile sunt
antisociale, volatile/instabile din punct de vedere emoțional sau
permisive. Funcționarea familială/maritală prezice recidiva generală
(Olver, Stockdale, și colab., 2014; Gutierrez, Wilson, Rugge și Bonta,
2013), în timp ce deficitul de intimitate prezice recidiva sexuală
(Hanson & Morton ‐ Bourgon, 2005). Factorii legați de familie sunt căi
importante de investigare a riscurilor și a nevoilor; legăturile familiale
parțial absente, reci sau nesuportive sunt un indicator îngrijorător
privind perspectivele de liberare.
Abuzul de substanțe21 Abuzul de droguri și alcool este legat de nenumărate comportamente

sociale negative, dintre care comportamentul infracțional/delincvent
este doar unul. Aceste relații sunt complexe și adesea reciproce.
Abuzul de droguri/alcool servește ca dezinhibitor al comportamentului
antisocial. Pe de altă parte, deseori comportamentul infracțional este
comis pentru a susține dependența de droguri sau, în cazul traficului,
pentru câștiguri financiare. Folosirea substanțelor poate, de
asemenea, agrava simptome ce țin de sănătatea mintală, crescând
probabilitatea comportamentului neregulat, impulsiv și volatil. Mai
multe meta-analize demonstrează asocierile predictive dintre abuzul
de substanțe psihoactive/droguri și recidivă (Bonta și colab., 1998;
Gendreau și colab., 1996; Olver, Stockdale, și colab., 2014), iar cele
mai multe instrumente dinamice de risc vor include itemi pentru a
evalua acest domeniu.
Odihnă (agrement) / Dintre Cei Opt Factori de Risc, lipsa de recreere prosocială sau
recreere anumite interese privind petrecerea timpului liber și utilizarea
deficitară a timpului nestructurat/de odihnă poate fi ușor trecut cu
vederea. Problemele din acest domeniu au legături cu recidiva, deși
21Precizăm că vom folosi generic expresia abuz/consum ”de substanțe” referindu-ne la definiția stabilita de
Manualul de Diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale- American Psychiatric Association.
(2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (DSM-5®). American Psychiatric Pub., trad.
Editura Medicală Callisto, 2016, p.481, care cuprinde 10 clase diferite, printre care alcoolul, substanțele
psihoactive și drogurile de risc și de mare risc.
41/378
cu o magnitudine ceva mai mică [un coeficient de corelație de 16%
pentru recidiva generală și 12% pentru cea violentă; (Olver,
Stockdale, și colab., 2014)].
Cei opt factori - „Central Eight risk/needs factors” – se împart în:
Cei Patru Mari Factori de risc: istoric de comportament antisocial, tiparul de personalitate
antisocială (comportament impulsiv sau agresiv, insensibilitatea față de ceilalți), cogniții
antisociale (atitudini, valori și raționalizări care acceptă comportament antisocial), factori
asociați comportamentului antisocial (prieteni implicați în comportamente antisociale) și
Cei Patru Factori Moderați de risc: familie, relații (lipsa sprijinului social al membrilor
familiei și/sau o relație violentă cu un partener romantic/intim), școală/muncă (calitatea
relațiilor interpersonale la școală sau la locul de muncă, performanța și angajamentul
scăzut), agrement/recreere/timp liber (nivel scăzut de implicare și satisfacție în alte activități
decât antisociale), abuz de substanțe (probleme cu alcool și/sau droguri).
Dintre Cei Patru Mari Factori de Risc doar antecedentele de comportament antisocial sunt
considerate un predictor static, restul fiind considerați dinamici.
Conform autorilor RNR, clasificarea factorilor de risc este de tip ierarhic. Cei Patru Mari
factori de risc prezintă o cauzalitate semnificativă și ar trebui să fie abordați în intervenții.
Cei Patru factori Moderați de risc prezintă factori de mediu care influențează direct rata de
recidivă prin oferirea de oportunități pentru comportamentul infracțional/delincvent, dar și
indirect prin interacțiunea lor cu cei Patru Mari factori de Risc. Mai multe meta-analize care
au analizat factorii de risc pentru recidivă au adus dovezi pentru categoriile „Central Eight
risk/needs factors”. La baza acestei clasificări stă „Modelul de personalitate și învățare
socială cognitivă (GPCSL) al comportamentului criminal” (Andrews & Bonta, 1994; Andrews
& Bonta, 2010). GPCSL propune ca identificarea cauzelor infracțiunii să fie găsite în
interiorul individului și în mediul social de învățare al acestuia.
Dintre cei 8 factori, cei proximi care influențează comportamentul infracțional sunt anturajul,
atitudinile și cunoștințele care susțin comportamentul infracțional/delincvent și trăsăturile de
personalitate antisocială (autocontrol slab, debut precoce și comportament infracțional,
insensibilitatea emoțională, ostilitatea) (Bonta & Wilson, 2014). În aceeași direcție se înscriu
rezultatele unei alte cercetări (Delfin et al., 2019), care a descoperit că cei mai importanți
factori de risc și recidivă sunt prezența unei tulburări de personalitate antisociale și/sau
nivelul ridicat de trăsături psihopate.
Literatura de specialitate demonstrează că un diagnostic de tulburare de personalitate
antisocială este asociat cu recidiva și că acesta trebuie să fie o țintă a tratamentului ca
strategie de prevenire a criminalității (Fridell, Hesse, Jæger și Kühlhorn, 2008). Pacienții din
42/378
spitalele de psihiatrie pentru deținuți îndeplinesc mai multe criterii pentru tulburarea de
personalitate antisocială decât populația generală și au un nivel mai crescut de recidivă
pentru infracțiuni violente (Baillargeon, Binswanger, Penn, Williams, & Murray, 2009; Lovell,
Gagliardi, & Peterson, 2002).
Boccaccini, Murrie, Hawes, Simpler și Johnson (2010) au examinat trăsăturile antisociale,
agresivitatea și dominanța pentru a previziona recidiva la un eșantion mare de infractori
sexuali. Agresivitatea a fost cel mai puternic predictor al recidivei violente non-sexuale, al
recidivei non-violente și al încălcării registrului infractorilor sexuali, ceea ce îl face să fie cel
mai consistent predictor pentru recidivă în general.
Studiile recente22 au ajuns la câteva constatări principale:
1. factorii de risc dinamici, cum ar fi: nevoile de sănătate mintală, abuzul de substanțe,
asocierea cu un anturaj antisocial și problemele privind ocuparea unui loc de muncă au
crescut riscul de recidivă în rândul populațiilor condamnate în cadrul comunității;
2. dintre factorii de risc statici, vârsta tânără și antecedentele penale au avut cea mai
mare legătură cu recidiva. Forța acestei asocieri poate fi considerată moderată. Acești
factori, împreună cu sexul, sunt predictorii comuni ai recidivei în diferite populații.
Frecvența comportamentului infracțional atinge un vârf în adolescență și la începutul

vieții adulte, iar existența unui cazier judiciar anterior poate reflecta o conduită infracțională
persistentă de-a lungul vieții, care, începe, adesea, în timpul adolescenței.
O cercetare23 desfășurată în Spania, pe un eșantion de 210 adolescenți cu vârste cuprinse
între 14 și 18 ani care au fost intervievați la judecătorie a concluzionat faptul că afilierea cu
persoane de aceeași vârstă care au un comportament antisocial este cel mai bun predictor
pentru recidivă în general, dar și pentru recidiva în infracțiuni non-violente asupra
patrimoniului. Tipul de infracțiune nu pare să fie indicată de anumiți predictori în sine.
Lucrarea susține faptul că vârsta joacă un rol important în relația dintre angajarea în
comportamente delincvente și recidivă, deoarece nevoia de afiliere este mai mare la vârste
mai mici. Datorită nevoii de acceptare în grupurile de persoane de aceeași vârstă,
adolescenții se identifică mai ușor cu comportamentul antisocial al celor din jur. Totodată,
băieții sunt mai predispuși în angajarea în infracționalitate. García-Gomis și colaboratorii s-
au centrat în lucrarea lor pe cei 4 factori numiți „Big four”, din General Personality and Social
Psychological Model of Criminal Conduct, elaborat de Andrews și Bonta. Se precizează că,
există anumiți factori de risc feminini specifici, precum: relațiile familiale și sociale, trauma,
22 Denis, Yukhnenko; Nigel, Blackwood; Seena, Fazel, Risk factors for recidivism in individuals receiving
community sentences: a systematic review and meta-analysis, CNS spectrums, 25(2), 2020, pp. 252-263.
23 Arancha, García-Gomis; Lidon, Villanueva; Pilar, Jara, Risk factors and youth recidivism prediction in
general and property offenders, Psychiatry, Psychology and Law, 24(2), 2017, pp. 308-318.
43/378
victimizarea, sănătatea mintală, autovătămarea și abuzul de substanțe, care joacă un rol
important în dezvoltarea traiectoriilor infracționale feminine.
În sistemul României național de probațiune, scala de evaluare a riscului și nevoilor (SERN)

se fundamentează teoretic pe Modelul RNR.24 Factorii de risc din Modelul RNR au fost
identificați și de alte modele. În Finlanda, la intrarea în penitenciar se întocmește un plan
pentru executarea pedepsei. Planul include intervenția și activitățile ce urmează a se derula
în timpul executării și se bazează pe informațiile disponibile cu privire la sentințele
anterioare, abilitățile funcționale și de muncă, infracționalitate și alte circumstanțe. În unele
cazuri (de obicei, persoane cu sentințe mai lungi de un an), unitatea de evaluare utilizează
un formular structurat de evaluare, denumit Formularul Finlandez de Evaluare a Riscurilor
și Nevoilor [Riski- ja tarvearvio (RITA)]. Acest instrument de evaluare este bazat pe Sistemul
de Evaluare a Infractorilor (OASys) folosit în Anglia și Țara Galilor. A fost tradus și adaptat
pentru populația finlandeză în 2004 și folosit de către Agenția Sancțiunilor Penale din
Finlanda. OASys a fost dezvoltat spre sfârșitul anilor 1990, plecând de la dovezile empirice
existente și bazat pe o strategie denumită „Ce funcționează (”What works”). Factorii de risc
din OASys, respectiv din RITA, se suprapun considerabil cu „Cei opt factori” catalogați de
Andrews, Bonta și Wormith.
Conform cercetătorilor25, un motiv important pentru luarea în considerare a factorilor de risc
dinamici în RITA este acela că, pe măsură ce aceștia se schimbă, pot fi folosiți să
actualizeze evaluările riscurilor. Ei citează mai multe cercetări ce susțin această idee. Dacă
există o schimbare datorată unei intervenții și dacă această schimbare poate fi legată de
schimbări în ratele de recidivism, atunci evaluarea factorilor de risc dinamici ne poate ajuta
să stabilim explicații cauzale pentru acest fenomen. Este nevoie de examinări repetate ale
acelorași variabile pentru ca acest potențial să intre în joc și, pentru moment, aceasta nu
este o caracteristică a sistemului finlandez de evaluare a riscurilor. Fără dovezi că variabilele
se schimbă sau că această schimbare are vreun efect asupra probabilității de recidivă,
factorii pot fi numiți, cu precauție, markeri variabili (Kraemer, 2003) sau factori de risc
potențial dinamici (Hanson & Harris, 2000). În meta-analize, instrumentele de evaluare a
riscurilor cu factori de risc dinamici au arătat performanță predictivă similară celor fără
aceștia (Campbell et al., 2009; Yang, Wong & Coid, 2010). În plus, pare să existe o
suprapunere considerabilă a informațiilor predictive pe care le oferă itemii unui instrument.
24
https://publications.gc.ca/collections/collection_2018/scc-csc/PS83-3-402-eng.pdf accesat în 9.10.2023
25Benny, Salo; Toni, Laaksonen; Pekka, Santilla, Predictive power of dynamic (vs. static) risk factors in the
Finnish risk and needs assessment form, Criminal Justice and Behavior, 46(7), 2019, pp.939-960.
44/378
1.3.1 Factorii statici și factorii dinamici de risc
Cercetătorii Andrews și Bonta au identificat două categorii de factori de risc pentru recidivă:
statici și dinamici. Factorii de risc statici (vârstă, condamnări trecute) reprezintă aspecte
ale trecutului infractorului predictive pentru recidivă, ce nu pot fi schimbate. Factorii de risc
dinamici, sau ceea ce Andrews și Bonta numesc în mod obișnuit nevoi criminogene (cogniții
antisociale, valori și comportamente) sunt muabili și servesc drept ținte adecvate pentru
tratament.
Conform altor autori26, factorii dinamici de risc pot fi subdivizați în factori dinamici stabili
și acuți. Este de așteptat ca factorii de risc dinamici stabili să rămână neschimbați timp de
luni sau ani (alcoolismul). În consecință, intervenția îndreptată spre crearea unei îmbunătățiri
durabile trebuie să vizeze factori dinamici stabili. În contrast, factorii dinamici acuți, precum
intoxicația cu alcool sau starea de spirit negativă, se schimba rapid (în zile, ore sau chiar
minute). Factorii de risc dinamici acuți sunt legați de momentul recidivei, dar au o relație
redusă cu potențialul de risc pe termen lung.
O lucrare recentă27 a parcurs mai multe studii și a clasificat factorii statici, cei dinamici și cei
protectivi, după cum urmează:
Factorii statici - care nu pot fi schimbați și care sunt importanți în evaluarea riscului de
recidivă sunt: vârsta la care a fost comisă infracțiunea și la care a avut loc prima
arestare. Minorii sunt cei care au cea mai mare probabilitate de a comite o altă infracțiune.
În Marea Britanie, infractorii condamnați prima dată la vârsta de 10-13 ani au, în medie, o
carieră infracțională de 9,9 ani, iar cei care debutează cu un comportament infracțional după
această vârstă, au un comportament delincvent persistent, în medie, timp de 5,8 ani. Același
studiu stabilește că vârsta medie pentru încetarea comportamentului infracțional este cea
de 23,3 ani (Farrington, 1991); antecedentele penale - în perioada juvenilă și adultă.
Probabilitatea de recidivă crește la bărbați după fiecare infracțiune, iar la femei s-a constat
că probabilitatea ca acestea să recidiveze după prima condamnare este de 22%, iar după
a treia de 78%. (Wolfgang 1972, Tarling 1993); criminalitatea în familie; relațiile familiale,
în funcție de socializarea parentală și relația acesteia cu anxietatea socială și victimizarea;
nivelul de educație; structura familiei (copii, partener); naționalitatea– persoană de
origine străină sau nu și statutul socio-economic.
Factorii dinamici - care se pot schimba și care sunt importanți nu numai în evaluarea riscului,
ci și în conceperea diferitelor programe de intervenție în mediul penitenciar- includ:
26 Karl Hanson; Andrew Harris, Where should we intervene? Dynamic predictors of sexual offense
recidivism, Criminal Justice and behavior, 27(1), 2000, pp.6-35
27 Elisabet, Moles-Lopez; Fanny, Añaños, Factors of Prison Recidivism in Women: A Socio-educational and
Sustainable Development Analysis, Sustainability, 2021, p. 5822.
45/378
personalitatea antisocială sau tulburările mentale sau de personalitate; abuzul de
substanțe; tipul de infracțiune săvârșită.
Factorii de protecție sunt împărțiți în:

 Factori legați de capitalul uman: includ capacitatea persoanei de a face schimbări și
a-și atinge obiectivele. Aici sunt incluse abilitățile sociale și intelectuale.
 Factori legați de capitalul social: locul de muncă sau familie, prin sprijinul acordat și
prin promovarea conduitei prosociale.
Conform unei meta-analize28 recente, factorii statici sunt predictori mai buni pentru recidivă,
dar nu sunt ținta intervenției. Meta-analiza include 15 studii publicate între anii 1997 și 2018,
în cinci țări (SUA, Suedia, UK, Irlanda, Chile), având 246.608 participanți (dintre care 82%
bărbați) care au fost condamnați la muncă în folosul comunității. Rezultatele sunt în
concordanță cu cele prezentate anterior, recidiva fiind asociată cu factorii de risc statici
precum: istoricul infracțional, vârsta tânără, problemele educaționale, sexul masculin
și etnia. Printre factorii dinamici care indică recidiva se numără: abuzul de substanțe
(droguri sau alcool), nevoile legate de sănătatea mintală, problemele de angajare,
veniturile mici și statusul marital.
Mark E. Olver și Stephen C. P. Wong de la Universitatea din Saskatchewan, Canada au
explicat29 că instrumentele statice și dinamice de evaluare a riscului la recidivă îndeplinesc
funcții diverse. În cazul în care obiectivul este doar prezicerea recidivei într-un moment
singular, instrumentele statice funcționează foarte bine. Cu toate acestea, în cazul în care
obiectivul este de a identifica nevoile criminogene sau de a evalua schimbările riscului,
instrumentele dinamice sunt mai potrivite. Aceiași autori consideră mai importantă existența
dovezilor solide potrivit cărora atât instrumentele statice, cât și instrumentele dinamice
indică/anunță în mod unic și treptat recidiva. Aceștia menționează factorii de protecție testați
empiric, respectiv: inteligența, sprijinul social, utilizarea pozitivă a timpului liber, religia,
atitudinea pozitivă față de intervenție, cazarea sau locuința și rezolvarea prosocială a
problemelor (Lodewijks, de Ruiter și Doreleijers, 2010; Rennie și Dolan, 2010; Ullrich și
Coid, 2011). Evaluarea Structurată a Factorilor de Protecție (SAPROF; de Vogel, de Ruiter,
Bouman și de Vries Robbé, 2009) este o scală de evaluare clinică structurată a acelor factori
de protecție cunoscuți ca fiind asociați cu un risc scăzut de recidivă. Coupland30 (2015) a
28 Denis, Yukhnenko; Nigel,Blackwood; Seena, Fazel, Risk factors for recidivism in individuals receiving
community sentences: a systematic review and meta-analysis, CNS spectrums, 25(2), 2020, pp. 252-263.
29 Devon, Polaschek; Andrew, Day; Clive, Hollin, The Wiley International Handbook of Correctional
Psychology, 2019.
30 Richard, Coupland, An examination of dynamic risk, protective factors, and treatment-related change in
violent offenders, Doctoral dissertation, University of Saskatchewan, 2015.
46/378
descoperit ulterior că SAPROF, precum și o colecție de factori de protecție adunați din
literatura existentă, au fost, de asemenea, asociate cu rezultate pozitive crescute, cum ar fi
obținerea unui loc de muncă, obținerea unei locuințe, relații stabile și activități prosociale.
O altă analiză complexă legată de puterea de predicție a factorilor de risc privind recidiva o
fac cercetătorii31 Salo, Laaksonen și Santtila. Ei arată că previzionarea și explicarea unui
fenomen, precum recidivismul, sunt sarcini care impun diferite solicitări ale metodelor
statistice utilizate, iar scopurile de a avea o predicție corectă și o explicație interpretabilă pot
fi incompatibile, deoarece maximizarea unuia presupune, de obicei, compromiterea celuilalt.
Autorii susțin că, atunci când încercăm să explicăm care sunt factorii care
indică/anunță/arată recidivismul, ne concentrăm pe funcția care leagă predictorii de rezultat.
Această funcție poate fi complicată și este nevoie, de obicei de simplificarea modelului
pentru a-l putea descrie. O alternativă propusă de ei este renunțarea la înțelegerea foarte
riguroasă a modelului în favoarea maximizării predicției. O centrare pe predicție, mai
degrabă decât pe explicare, permite o testare mai explicită a puterii predictive a factorilor de
risc dinamici, comparativ cu predictorii statici. Ei subliniază că evaluările făcute la începutul
sentinței oferă un instantaneu la un moment dat, dar după un timp, atât predictorii statici,
cât și cei dinamici, ar trebui să își piardă din puterea de predicție din cauza unor schimbări
induse sau spontane ale riscului de recidivă. Totuși, este posibil ca factorii de risc dinamici
să-și piardă puterea predictivă mai repede decât cei statici. Factorii de risc dinamici ar
prezenta putere predictivă mai mare dacă ar fi actualizați mai aproape, în timp de liberare.
1.3.2. Alți factori de risc privind recidiva
Una dintre cele mai citate cercetări psiho-criminologice asupra predictorilor recidivei32 a
subliniat faptul că se știe încă din 1996, că predictorii cei mai puternici sunt nevoile
criminogene, istoricul infracțional și comportamentul antisocial, realizarea socială,
vârsta/genul/rasa și factorii familiali. Predictorii mai puțin robuști au inclus funcționarea
intelectuală, factori psiho-emoționali personali și statutul socio-economic din familia de
origine. Domeniile dinamice ale predictorilor au performat cel puțin la fel de bine ca cele
statice. În această meta-analiză asupra predictorilor recidivei la adulți, s-a descoperit că
încălcările disciplinare din închisoare, considerate pentru scopurile meta-analizei ca
făcând parte din vasta categorie a antecedentelor penale, au prezis recidiva viitoare.
31 Benny, Salo; Toni, Laaksonen; Pekka, Santilla, Predictive power of dynamic (vs. static) risk factors in the
Finnish risk and needs assessment form, Criminal Justice and Behavior, 46(7), 2019, pp. 939-960.
32 Paul, Gendreau; Tracy, Little; Claire, Goggin, A meta‐analysis of the predictors of adult offender recidivism:
What works!, Criminology, 34(4), 1996, pp. 575-608.
47/378
Într-o meta-analiză mai recentă33 a studiilor asupra prezicerii recidivei la adulții eliberați de
curând din închisoare, s-au identificat opt studii care au investigat relația dintre
infracțiunile instituționale (săvârșite în mediul de detenție) și recidiva ulterioară prin
analiza bivariată sau multivariată. Conform analizei studiilor relevante, numărul de infracțiuni
instituționale a prezis recidiva.
O altă lucrare34 (axată pe factorii de risc ai recidivei) a avut ca scop clasificarea optimă a
factorilor, împreună cu nivelul de predicție a acestora privind săvârșirea infracțiunilor grave,
în rândul delincvenților tineri. Participanții acestui studiu au fost 728 adolescenți de sex
masculin, cu vârste cuprinse între 12 și 22 de ani, din Olanda, condamnați între anii 1995 și
2004. Aceștia au fost puși sub tratament într-o instituție specializată, tratament care poate
dura de la doi la șase ani, după ce au fost condamnați pentru infracțiuni non-violente
împotriva patrimoniului, infracțiuni violente (omucidere, crimă și incendiere) și infracțiuni
sexuale. În urma analizării datelor de la fiecare participant, a fost elaborat un model de nouă
factori de risc identificați, care cuprindea: 1.comportamentul antisocial, 2. problemele
sexuale, 3. problemele familiale, 4. axa I psihopatologie35, 5. caracteristicile
infracțiunii, 6. conștiința și empatia, 7. capacitățile intelectuale și sociale, 8. rețelele
sociale și 9. abuzul de substanțe. Mai mult, cercetarea s-a axat pe diferențele dintre cei
care au recidivat și cei care nu au recidivat, prima categorie comițând ulterior infracțiuni
violente sau non-violente, precum și pe gravitatea infracțiunilor în funcție de prevederile
legale. Astfel, a rezultat un procent de recidivă de 79,9% după părăsirea institutului, din care
63% au comis ulterior infracțiuni violente, iar 5,2% infracțiuni de natură sexuală. În plus, cei
care au recidivat au avut scoruri mai mari la istoricul de infracțiuni și la conștiință și
empatie, iar cei care au obținut scoruri mai mari la problemele sexuale și axa I
psihopatologie au avut un risc mai scăzut. În ceea ce privește angajarea ulterioară în
infracțiuni violente, scorurile mari la comportamentul antisocial, probleme sexuale și
probleme familiale sunt predictive pentru recidivă, în timp ce axa 1 psihopatologie este
considerată un factor de protecție. Aceiași factori care au prezis recidiva în cazul
infracțiunilor violente sunt semnificativi și pentru prezicerea recidivei în cazul infracțiunilor
33 Gary, Goodley; Dominic, Pearson; Paul, Morris, Predictors of recidivism following release from custody: a
meta-analysis, Psychology, Crime & Law, 28(7), 2022, pp. 703-729.
34 Eva, Mudlar; Eddy Brand; Ruud, Bullens; Hjalmar, Van Marle, A classification of risk factors in serious
juvenile offenders and the relation between patterns of risk factors and recidivism, Criminal Behaviour and
Mental Health, 20(1), 2010, pp. 23-38.
35 Axa I psihopatologie conținea conform DSM IV (Manualul de Diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor
mintale ediția IV) tulburările clinice (psihiatrice) altele decât tulburările de personalitate sau cele medicale. De
exemplu, tulburări anxioase, depresive.
48/378
grave. Într-un studiu ulterior36 Mulder și colaboratorii (2011) au identificat ca factori de risc
pentru recidiva generală: un număr mare de condamnări anterioare, vârsta fragedă la
comiterea primei infracțiuni, victima necunoscută în infracțiunile anterioare, lipsa
abilităților parentale și lipsa empatiei față de victimă. Pentru recidiva în infracțiuni
violente au identificat ca fiind factori semnificativi: comportamentul infracțional în familie,
lipsa strategiilor de reglare (gestionare) emoțională sănătoasă (coping pozitiv),
victima necunoscută în infracțiunile anterioare și incidente sau comportamente
agresive în instituția privativă de libertate. Cercetătorii au descoperit că 62,9% dintre
infractorii minori au recidivat printr-o infracțiune violentă. În ceea ce privește
severitatea infracțiunilor în recidivă, aceasta se asociază cu o serie de factori statici:
numărul mare de infracțiuni săvârșite în trecut, vârsta fragedă la comiterea primei
infracțiuni, istoricul de abuz fizic, neglijarea de către părinți, tulburarea de conduită,
victima necunoscută în infracțiunile anterioare și dependența de jocurile de noroc.
Factorii de risc dinamici asociați cu severitatea recidivei au fost: lipsa aderării la tratament,
lipsa strategiilor sănătoase de coping și implicarea într-un anturaj infracțional.
Rezultatele au arătat că rata recidivei nu diferă în funcție de infracțiunea comisă, iar
persoanele care sunt asociate cu mai mulți factori de risc, sunt mai predispuse să comită
infracțiuni grave.
O altă cercetare recentă37 care a analizat predictorii recidivei, a concluzionat că abuzul de

substanțe și problemele personale/emoționale au fost mai predictive pentru recidiva la femei
decât la bărbați, în timp ce lipsa distracției (modului plăcut de a petrece timpul liber) a fost
un predictor al recidivei mai bun în grupul de etnic majoritar față de cei din grupurile
minorităților etnice. Vârsta infractorului s-a dovedit și ea a fi moderator (statistic) în
relația dintre valoarea predictivă a factorilor de risc și recidivă. Este interesant că
Spruit, van der Put, Gubbels și Bindels (2017) au descoperit o relație în formă de U (U
shaped) între factorii de risc și recidivă în legătură cu vârsta, cu un efect ridicat în rândul
infractorilor sub vârstă de 40 de ani și efect scăzut în rândul celor cu vârsta de la 40 de ani
în sus.
36 Eva, Mudlar; Eddy Brand; Ruud, Bullens; Hjalmar, Van Marle, Risk factors for overall recidivism and severity
of recidivism in serious juvenile offenders, International journal of offender therapy and comparative
criminology, 55(1), 2021, pp. 118-135.
37 Mara, Eisenberg; Joan, Van Horn; Judit Dekker; Mark, Assink; Claudia, Van Der Put; Jan, Hendricks; Geert
Jan, Strams, Static and dynamic predictors of general and violent criminal offense recidivism in the forensic
outpatient population: A meta-analysis, Criminal justice and behavior, 46(5), 2019, pp. 732-750.
49/378
O meta-analiză38 care s-a concentrat pe diferențele de gen, și a inclus 3.014 participanți
femei și 23.520 participanți bărbați, ambele categorii fiind adulți eliberați din penitenciar în
anul 2007. Datele au fost obținute din sistemele electronice de date și de la poliția de stat
din Illinois. Din tot eșantionul, 67% au fost arestați din nou, dintre care 28% au fost arestați
pentru o infracțiune violentă (violență domestică, jaf, agresiune sexuală, abuz și omucidere).
Mai mult, timpul mediu de recidivă a fost 1.059 de zile, sau aproximativ 2,9 ani, iar bărbații
au recidivat mai repede. Persoanele de sex masculin au săvârșit mai multe infracțiuni
violente ulterior, comparativ cu cele de sex feminin. La femei, au fost identificați ca factori
semnificativi pentru predicția recidivei, încălcările disciplinare din închisoare și arestările
anterioare pentru posesia de droguri. În schimb, vârsta, rasa, neterminarea liceului, statusul
marital „necăsătorit”, condamnarea inițială pentru o infracțiune violentă și pedepsele
anterioare cu închisoarea, au crescut probabilitatea unei noi arestări pentru bărbați, dar nu
și pentru femei.
Pe lângă Modelul celor 8 factori – RNR – prezentat mai sus, literatura de specialitate indică
următorii factori ca fiind relevanți pentru studierea complexă a recidivei:
1. Dacă antecedentele penale anterioare au fost sancționate cu închisoarea cu

executare sau alte pedepse/măsuri (suspendare, suspendare sub supraveghere,
măsuri educative, amenda, etc.). Mai multe studii recente au relevat rate mai mari de
recidivă la persoanele liberate din închisoare comparativ cu persoanele care au
săvârșit pedepse ce presupuneau supraveghere din partea serviciului de probațiune,
nu privare de libertate.
2. Vârsta - cu cât primul comportament infracțional a apărut mai repede, cu atât șansele
de recidivă sunt mai mari.
3. Genul, rasa, structura familiei, statutul socio-economic, tipul infracțiunii,
timpul total petrecut în închisoare, rapoartele disciplinare din penitenciar,
riscul infracțional, stima de sine, autocontrolul, agresivitatea, nevoile de
sănătate mintală (inclusiv axa I psihopatologie), problemele de angajare,
empatia față de victimă/conștientizare39, rezistența la schimbare.40
38 David, Olson; Loretta, Stalans; Gypsy, Escobar, Comparing male and female prison releasees across risk
factors and postprison recidivism, Women & Criminal Justice, 26(2), 2016,pp. 122-144.
39 Eva, Mudler; Eddy, Brand; Ruud Bullens; Hjalmar, Van Marle, A classification of risk factors in serious
juvenile offenders and the relation between patterns of risk factors and recidivism. Criminal Behaviour and
Mental Health, 20(1), 2010, pp. 23-38.
40 Benny, Saloș Toni, Laaksonenș Pekka, Santilla, Predictive power of dynamic (vs. static) risk factors in the
Finnish risk and needs assessment form, Criminal Justice and Behavior, 46(7), 2019,pp. 939-960.
50/378
4. Atitudinile și cognițiile pro-infracționalitate (atitudini antisociale, gândirea
criminală) sunt un factor predictiv important și dinamic. Un studiu foarte recent41
investighează relațiile dintre gândirea criminală și timpul petrecut în închisoare.
Interacțiunea dintre gândirea criminală proactivă și timpul petrecut în închisoare a
prezis un număr ridicat de infracțiuni în închisoare, care, la rândul lor, au prezis
niveluri crescute de recidivă în urma eliberării din închisoare. Aceste rezultate
sugerează faptul că timpul petrecut în închisoare poate oferi un context în care
gândirea criminală proactivă încurajează comportamentul antisocial în închisoare,
ceea ce predispune ulterior individul la săvârșirea de infracțiuni. Gândirea criminală
reactivă (RCT) reprezintă aspectele impulsive, imprudente și expresive ale
cogniției antisociale, iar gândirea socială proactivă (PCT) reprezintă aspectele
planificate, calculate și instrumentale. În cercetarea originilor RCT, Walters (2017)
a descoperit că acesta reprezintă produsul unui auto-control scăzut și al infracțiunilor
anterioare. El a postulat, de asemenea, că RCT este o caracteristică sau trăsătură
umană înnăscută, similară cu auto-controlul scăzut explicat de Gottfredson și Hirschi.
La fel ca auto-controlul scăzut, RCT nu se poate învăța, ci se poate doar gestiona
mai bine. PCT are caracteristici contrare, fiind obținut în urma interacțiunii sociale cu
alți oameni. Acest aspect a fost documentat de studii realizate cu privire la influența
colegilor, la loialitatea față de gașcă și la infracțiunea realizată împreună cu alte
persoane. În fiecare dintre cazuri a fost documentată doar influența PCT, aceasta
mediind relația dintre una dintre cele trei variabile sociale (asociații de colegi, afilierea
găștii, delincvenți asociați) și delincvență. Există diferențe în ceea ce indică PCT și
RCT. Astfel, în timp ce PCT și RCT arată cu aceeași acuratețe infracțiunile
instituționale din închisori, RCT prezice mai corect recidiva în comunitate . Deoarece
gândirea criminală pune în evidență comportamentul antisocial și este modificabilă,
poate fi considerată un factor al nevoilor (Inventarul Psihologic al Stilurilor de Gândire
Criminală PICTS). Contrar RCT și auto-controlului scăzut, care sunt dobândite în
mod natural, PCT trebuie învățată, de obicei într-un context social. Contextul poate
să apară la nivel individual, atunci când persoana se asociază cu un prieten sau un
alt inculpat antisocial, sau poate să apară la nivelul colectiv, cum ar fi atunci când
acesta se alătură unei găști sau intră în penitenciar. Mediul penitenciarului, indiferent
dacă este privit ca sursă de socializare sau ca mijloc de privare, găzduiește multe
influențe antisociale. Cel puțin două studii examinează relația dintre detențiune și
41Gleen, Walters, Risk, Needs, and Behavior: Moderating the Mediated Relationship Between Criminal
Thinking, Institutional Infractions, and Recidivism with Time Spent in Prison, Criminal Justice and Behavior,
50(4), 2023, pp. 480-496.
51/378
gândirea criminală. În primul dintre aceste studii, Walters a urmărit 55 de bărbați
recent intrați în penitenciar, care nu fuseseră în detenție niciodată (deținuți novici) și
93 de bărbați care avuseseră 5 sau mai mulți ani de experiență în penitenciar (grupul
experimentat). Deși s-a observat în ambele grupuri o creștere medie a scorurilor PCT
înregistrate prin Inventarul Psihologic al Stilurilor de Gândire Criminală (PICTS), pe
parcursul primelor 6 luni de detenție într-un penitenciar federal de siguranță medie,
doar grupul de novici a experimentat o creștere semnificativă din punct de vedere
statistic. Astfel, o parte importantă a experienței detențiunii prin care trec novicii când
ajung în penitenciar pentru prima dată este adoptarea unui model de gândire similar
cu cel afișat de alți indivizi din acel mediu. Folosind date din studiul “Pathways to
Desistance”, Walters (2021)42 a determinat că nu certitudinea pedepsei, ci PCT a
mediat relația dintre detențiune și infracțiunea viitoare într-un grup de bărbați tineri
delincvenți.
5. Există vulnerabilități specifice infractorilor sexuali, respectiv factori specifici
pentru estimarea recidivei la această categorie de infractori.
6. Diagnosticele/atitudinile specifice personalității antisociale/trăsături
psihopate, agresivitate și tulburări conexe, respectiv tulburările privind
consumul de substanțe, indiferent că sunt măsurători psihologice sau
diagnostice psihiatrice, având în vedere că toată literatura indicată mai sus arată
că acești factori sunt deosebit de relevanți pentru evaluarea riscului recidivei.
7. Experiențele adverse din copilărie - Într-o meta-analiză43 care s-a efectuat după o
căutare cuprinzătoare a bazelor de date electronice care acoperă domeniile științelor
sociale, criminologiei, psihologiei și domeniile conexe, autorii au constatat că
experiențele adverse din copilărie cresc riscul de recidivă în rândul tinerilor. Până la
publicarea acestor rezultate se cunoștea oricum că experiențele adverse din copilărie
cresc riscul infracțional, fără să existe suficiente date cu privire la relația dintre
experiențele adverse și recidivă.
42 Gleen, Walters, Criminal thinking and gang affiliation: Antecedents and consequences, Journal of
Criminological Research, Policy and Practice, 7(2), 2021, pp. 150-163.
43 Alexis, Yohros, Examining the relationship between adverse childhood experiences and juvenile recidivism:
A systematic review and meta-analysis. Trauma, Violence, & Abuse, 24(3), 2023, pp. 1640-1655.
52/378
1.3.3. Ce funcționează pentru combaterea recidivei?
O meta-analiză din 201544 și-a propus să revizuiască cunoștințele despre ceea ce

funcționează în prevenirea recidivei. Cercetătorii au examinat ceea ce s-a învățat din studiile
randomizate controlate, revizuirile sistematice (review-uri) și meta-analizele din perioada
2005-2015 cu privire la eficacitatea intervențiilor corecționale. Concluziile au arătat că
intervențiile bazate pe supraveghere, control, descurajare sau disciplină sunt ineficiente.
Intervențiile bazate pe metode restaurative și formarea deprinderilor sunt eficiente.
Eficacitatea intervențiilor care oferă servicii și oportunități este neclară. Oricum, sunt
necesare mai multe studii randomizate pentru a evalua eficacitatea programelor.
Recomandarea fermă este de a se implementa numai programe bazate pe dovezi
(evidence-based). Organizația Terre des Hommes a demarat două proiecte ce pot fi amintite
cu titlul de bune practice în justiția restaurativă:
 proiectul "i-Restore 1.0. pentru o mai bună protecție a victimelor copii cu ajutorul
justiției restaurative, Better Protecting Child Victims Rights through Restorative
Justice”;
 proiectul ”I-Restore 2.0. pentru o justiție restaurativă și de calitate, accesibilă tuturor
copiilor din Europa aflați în contact cu legea.
Într-o meta-analiza recentă45 care a inclus un număr de 6345 de articole de cercetare ( cu

un total de 9443 de participanți, 1104 [11,7%] femei, 8111 [85,9%] bărbați și 228 [2,4%]
persoane de sex necunoscut) și persoane cu vârsta medie la adulți de 31,4 ani (interval
24,5–41,5) și la tineri, 17,5 ani (cu o deviație standard de 1,9 ani; interval de vârstă 14,6–
20,2 ani), intervențiile psihologice au fost asociate cu reducerea recidivei. Pe baza a două
studii, comunitățile terapeutice au fost asociate cu rate scăzute de recidivă. Autorii au
concluzionat că ar trebui să se prioritizeze comunitățile terapeutice și intervențiile care
asigură continuitatea îngrijirii în cadrul comunității.
O abordare statistică care va fi folosită, probabil tot mai frecvent, în viitor pentru a analiza
predictorii recidivei sau alte domenii de interes din justiția penală este cea bazată pe
44 Doris, MacKenzie; David, Farrington, Preventing future offending of delinquents and offenders: what have
we learned from experiments and meta-analyses?, Journal of Experimental Criminology, 11, 2015, pp. 565-
595.
45 Gabrielle, Beaudry; Rongqin, Yu; Amanda, Perry; Seena, Fazel, Effectiveness of psychological interventions
in prison to reduce recidivism: a systematic review and meta-analysis of randomised controlled trials, The
Lancet Psychiatry, 8(9), 2021, pp.759-773.
53/378
inteligență artificială de tip ”învățare automată” (machine learning). Deja există studii46 care
propun această metoda pentru evaluarea riscului de recidivă și sugerează că avantajele
folosirii unor baze de date voluminoase ar putea garanta concluzii mai robuste.
Cu privire la intervențiile eficiente, studiile recente47 privind metodele de intervenție în
comunitate la tinerii care au săvârșit o faptă penală arată că mentoratul este o intervenție
eficientă împotriva recidivei.
1.4. Efectele închisorii asupra recidivismului și alternativele la detenție
Efectele închisorii au fost analizate într-un capitol distinct de către autorii Robert D. Morgan,
Stephanie A. Van Horn, Nina MacLean, Joseph T. Hunter, și Rebecca L. Bauer, profesori la
Universitatea Texas Tech48. Principalele probleme identificate au fost: adaptarea la mediul
penitenciar, decompensarea (afectarea funcționării), victimizarea și stigmatizarea.
Vom prezenta în cele ce urmează analizele autorilor cu privire la ”adaptarea la mediul

penitenciar” și cu privire la stigmatizare, acestea fiind relevante pentru demersul nostru.
Adaptarea la mediul penitenciar se produce atunci când deținuții preiau obiceiurile locului,
își însușesc cultura penitenciarului. Cu toate că un anumit grad de adaptare la mediul
penitenciar este benefic, făcând parte din procesul firesc de adaptare (spre exemplu,
folosirea argoului de penitenciar), atunci când deținuții încep să adopte comportamentul
specific (credințe anti-instituționale, atitudini antisociale), detenția devine puternic
criminogenă. Adaptarea la mediul penitenciar este asociată cu atitudini antisociale
accentuate și poate contribui la creșterea riscului de recidivă. Legat de adaptarea la mediul
penitenciar și trăsăturile criminogene ale închisorii, îngrijorarea apare atunci când ajung
după gratii cei cu probabilitate mică de recidivă. Specific, s-a arătat că detențiunea acestor
persoane crește acest risc. În același timp, și durata detenției reprezintă un factor de luat
în considerare în unele cazuri, atunci când vorbim de efectele criminogene produse
de detențiune. Când infracționalitatea a crescut, odată cu ea au apărut politici de
intensificare a măsurilor punitive, respectiv perioade de detenție mai lungi. Chiar dacă
scopul acestora a fost descurajarea criminalității, politicile s-au dovedit a avea, în cel mai
46 Guido, Vittorio, Travaini; federicol Pacchioni; Silvia Bellumore; Marta Bosia; Francesco De Micco, Machine
learning and criminal justice: A systematic review of advanced methodology for recidivism risk
prediction. International journal of environmental research and public health, 19(17), 2022, 10594.
47 David, DuBois, Reconsidering the effectiveness of mentoring for prevention of juvenile criminal recidivism:
A brief comment on systematic review and meta-analysis of noninstitutional psychosocial interventions to

prevent juvenile criminal recidivism, 2021.
48 Devon, Polascheck; Andrew, Day; Clive, Hollin, The Wiley International Handbook of Correctional
Psychology, 2019, pp. 63-72
54/378
bun caz, efecte nesemnificative, iar în cel mai rău caz, au determinat creșterea ratelor de
recidivă.
În ceea ce privește stigmatizarea, aceasta apare în cazul infractorilor, prin prezența

cazierului și se accentuează dacă aceștia au petrecut timp după gratii. Fenomenul este bine
ilustrat în situațiile în care foștii deținuți aplică pentru un loc de muncă, ei având parte de
stigmatizare și judecată, ceea ce atrage după sine diminuarea șanselor de reintegrare cu
succes în comunitate. De obicei, pentru infractori, găsirea și menținerea unui loc de muncă
reprezintă o provocare. Aceste dificultăți apar, deseori, din cauza lipsei de oportunități
pentru dobândirea experienței și abilităților profesionale necesare cauzate de incapacitatea
de a dezvolta relații profesionale și din cauza legăturilor limitate cu angajatorii pe timpul
detențiunii. De asemenea, legislația poate restrânge aria profesiilor disponibile pentru cei cu
antecedente penale. De exemplu, posibilitățile unui fost condamnat de a obține o slujbă în
domenii precum sănătatea, îngrijirea copiilor, securitatea, vor fi limitate. Ca rezultat al
stigmatizării și prejudecăților, foștii condamnați au mai puține șanse de a fi acceptați la un
interviu de angajare, iar locurile de muncă pe care le obțin sunt necalificate și prost plătite.
Alternativele ”detențiune versus probațiune” au fost dezbătute pe larg în literatura de

specialitate. Redăm în continuare analiza făcută într-o cercetare recentă49: În urma asocierii
a 406 perechi de indivizi condamnați pentru agresiune simplă (non-agravată), s-a descoperit
că participanții condamnați la executarea pedepsei cu închisoarea au experimentat rate
semnificativ mai mari de recidivă decât participanții condamnați la pedepse neprivative de
libertate, care presupuneau perioade de probațiune. Mai multe studii recente au relevat rate
mai mari de recidivă la persoanele liberate din închisoare comparativ cu persoanele care au
executat o pedeapsă neprivativă de libertate sub supravegherea serviciilor de probațiune.
O întrebare care continuă să îi preocupe pe cercetători este dacă efectul de risc al pedepsei
privative de libertate este contracarat de efecte pozitive, sau dacă închisorile produc doar
efecte nule și criminogene. Autorii Bhati și Piquero (2007) au încercat să răspundă la
această întrebare urmărind conduita infracțională a condamnaților. În urma analizei datelor
despre 38.624 de persoane liberate din închisorile din 15 state, Bhati și Piquero au identificat
un grup mic (4%) care, după liberarea din penitenciar, au revenit la o conduită infracțională
mai accentuată decât cele pe care le aveau înainte de a se afla în detenție, semnalând astfel
un efect criminogen. La polul opus, 40% dintre cei eliberați au revenit la conduite
infracționale diminuate față de cele pe care le aveau înainte de a se afla în detenție, având
astfel o probabilitate mai mică de a săvârși infracțiuni în viitor. Walters a utilizat, de
49 Gleen, Walters; Needs, and Behavior Moderating the Mediated Relationship Between Criminal Thinking,
Institutional Infractions, and Recidivism With Time Spent in Prison, 2022.
55/378
asemenea, analiza traiectoriei pentru a face distincția între efectele de risc și cele de progres
și a obținut un raport de 2,6:1 (72% vs. 28%) în favoarea efectelor de progres, în opoziție
cu raportul de 10:1 indicat de Bhati și Piquero50 (2007).
În România, una dintre cercetările51 care au analizat traiectoria deținutului după liberare, a
identificat cinci stadii: anticipare liberării, recuperare și reunire, activare, consolidare și
recidivă. Desistarea depindea de modul în care factorii de suport interveneau în viața
persoanei liberate, pe parcursul acestor stadii. Autorul a făcut parte din echipa de
implementare a proiectului Between Inclusion and Re-Inclusion: How to Deal with Roma
Offenders (ROMA OFFIN) finanțat de Comisia Europeană. Scopul a fost identificarea
bunelor practici de incluziune și prevenire a discriminării în penitenciar și după liberare, în
România, Italia și Bulgaria. Conform documentului final, acestea sunt:
 existența unui birou de asistență socială administrat de un ONG care are ca scop
rezolvarea problemelor deținuților și care este conectat la sistemul național de
asistență socială;
 posibilitatea deținuților de a apela la educatori de mediere (bridge educators) pentru
a-i pune în legătură cu resursele din afara penitenciarului;
 existența unui ONG care lucrează în penitenciar pentru a facilita angajarea deținuților
defavorizați;
 sprijinul financiar oferit de statul deținuților defavorizați la liberare în valoare de 100
de euro apare ca un sprijin important în prevenirea recidivei;
 existența mediatorilor educaționali și sanitari.
O analiză recentă52 a examinat modul în care experiența detențiunii poate avea un impact
asupra probabilității ca indivizii să recidiveze. Majoritatea studiilor examinate de autori au
constatat că experiența penitenciarului după condamnare are un impact redus asupra
probabilității recidivei. Cu toate acestea, un număr mai mic de studii găsesc efecte
semnificative, atât pozitive, cât și negative. Detențiunea scade rata recidivei în mediile în
care se pune accentul pe reabilitare, iar detențiunea crește riscul recidivei în mediile în care
reabilitarea nu este o prioritate. Constatările studiilor privind arestarea preventivă sunt mai
consistente – majoritatea constată un trend de creștere a recidivei după liberare. Autorii
concluzionează că este nevoie de muncă suplimentară pentru a înțelege mai bine efectele
50 Bhati, Avinash Singh, and Alex R. Piquero. "Estimating the impact of incarceration on subsequent offending
trajectories: Deterrent, criminogenic, or null effect." J. Crim. L. & Criminology 98, 2007, p. 207.
51
Ioan, Durnescu, "The five stages of prisoner reentry: Toward a process theory." International Journal of
Offender Therapy and Comparative Criminology 62.8 (2018): 2195-2215.
52 Charles, Loeffer; Daniel, Nagin, The impact of incarceration on recidivism. Annual Review of Criminology,
5, 2022, pp. 133-152.
56/378
eterogene ale detențiunii, precum și mecanismele prin care acestea acționează. În ceea ce
privește politica penală, concluzia cercetătorilor cu privire la efectul general dăunător
al arestării preventive (asupra recidivei) se adaugă la un corp mai larg de dovezi care
indică importanța limitării utilizării acesteia.
În acord cu abordările internaționale actuale, apreciem că detenția și privarea de libertate
trebuie folosite ca o ultimă soluție (ultimo ratio), astfel încât, înainte ca instanțele
judecătorești să hotărască privarea de libertate, ele trebuie să ia în considerare toate
celelalte sancțiuni posibile, mai puțin radicale. Principiul minimei intervenții a dreptului penal
implică restrângerea recurgerii la mijloacele penale de protecție a valorilor sociale, atunci
când imperativul apărării acestor valori poate fi realizat prin mijloace aparținând altor ramuri
ale dreptului (spre exemplu, dreptul civil, contravențional etc.)53.
O alternativă care merită să fie luată în considerare este aplicarea unor sancțiuni sau măsuri
comunitare. Consiliul Europei a întocmit un Ghid pentru „Implementarea sancțiunilor și
măsurilor comunitare”54, un document care oferă linii directoare importante. Autorii ghidului
definesc sancțiunile și măsurile comunitare după cum urmează: „Sancțiuni și măsuri
comunitare înseamnă sancțiuni și măsuri care mențin suspecții sau infractorii în comunitate
și implică anumite restricții asupra libertății acestora prin impunerea de condiții și/sau
obligații. Termenul desemnează orice sancțiune impusă de o autoritate judiciară sau
administrativă și orice măsură luată înaintea sau în locul unei decizii privind o sancțiune,
precum și modalități de aplicare a unei pedepse cu încarcerare, în afara unei unități
penitenciare.”55 Autorii Ghidului notează că politicile de intervenție au avut un istoric ce a
început prin a-i vedea pe infractori niște ”păcătoși”, mai târziu, persoane neadaptate
(aproape pacienți), iar mai recent – infractori sau utilizatori ai serviciilor, așa cum sunt
cunoscuți, în general, în zilele noastre.56 În prezent, există două modele teoretice principale
care ghidează punerea în aplicare a sancțiunilor și măsurilor comunitare în majoritatea
statelor membre ale Consiliului Europei: „Ce funcționează” și „Desistarea”. Ambele modele
beneficiază de o susținere solidă din partea diferitor recomandări ale Consiliului Europei, în
special, din partea Regulilor de Probațiune ale Consiliului Europei – este vorba despre
Modelul RNR (risc – nevoi – responsivitate) dezvoltat de Andrews și Bonta (1998)57 și la
care am făcut referiri mai sus, respectiv Modelul Desistării, dezvoltat de Sampson și Laub
(1993).58
53 Florin,Streteanu; Daniel, Nițu, Drept penal, Partea generala, volumul II, 2019.
54 Vivian, Geiran; Ioan, Durnescu, Implementarea sancţiunilor şi măsurilor comunitare, Consiliul Europei,
Chişinău, 2020.
55Ibidem, p. 9
56 „Implementarea…”, Ibidem, p. 22
57 . Andrews, D. și Bonta, J. (1998), Psihologia conduitei infracționale, ed. a doua, Anderson,Cincinnati.
58 Robert, Sampson; John, Laub, Crime in the making: Pathways and turning points through life. Crime &
Delinquency, 39(3), 1993, pp. 396-396.
57/378
Pe baza acestor teorii, McNeill și colegii săi59 au rezumat, în mod util, implicațiile pentru
practica justiției penale, în opt teme:
1. Desistarea este un proces dificil și complex, care poate implica regrese și recidive.
Prin urmare, este important ca lucrătorii din domeniul justiției penale să fie realiști, să
se adapteze acestor situații de regres și să le abordeze în mod constructiv.
2. Desistarea este un proces individualizat și subiectiv. Acest lucru înseamnă că
abordările de tipul soluțiilor universale nu vor funcționa și instituțiile de justiție penală
vor trebui să răspundă unor anumite probleme, precum identitatea persoanei și
diversitatea.
3. Dezvoltarea motivației și speranței sunt sarcini foarte importante pentru practicienii
din domeniul justiției penale.
4. Desistarea este un proces relațional, care implică o relație bună între infractor și
practician, dar și relații constructive între infractori și cei care contează pentru aceștia.
5. În afară de riscuri și nevoi, infractorii au, de asemenea, puncte forte și resurse pe
care le pot utiliza pentru a depăși obstacolele care pot apărea în calea renunțării la
conduita infracțională. Susținerea și dezvoltarea acestor capacități este utilă pentru
practica justiției penale.
6. Desistarea implică auto-descoperire și eficacitate. Prin urmare, pentru practică, este
important ca infractorii să fie implicați în propriul parcurs.
7. Dezvoltarea capitalului uman – competențe și capacități – nu este suficientă. De
asemenea, practicienii trebuie să lucreze la dezvoltarea capitalului social și a
oportunităților prin care foștii infractori să-și poată exersa noile competențe și
identitatea.
8. Limbajul practicii trebuie să fie pozitiv și constructiv, să evite identificarea
persoanelor pe baza comportamentelor nedorite ale acestora.60
Plecând de la ideea că scopul pedepsei nu este de a chinui și a lovi o ființă sensibilă, nici
de a desființa o infracțiune care a fost săvârșită61, au fost dezvoltate o serie de teorii care
pledează pentru alternativele la privarea de libertate, toate având ca punct comun critica
pedepsei cu închisoarea în regim de executare. Dinamica alternativelor la contactul cu
59 Fergus, McNeill; Steve, Farrall; Claire, Lightowler; Shadd, Maruna, Reexamining evidence-based practice
in community corrections: Beyond “a-confined view” of what works. Justice Research and Policy, 14(1), 2012,
pp. 35-60.
60 „Implementarea…”, Ibidem, p. 22
61 Cesare Beccaria, Of Crimes and Punishments. Crime. New York, Routledge, 1, 2003, pp. 233-251.
58/378
sistemul formal al justiției penale și la privarea de libertate trebuie însă apreciată în funcție
de contextele social-culturale și schimbările la nivelul ideologiilor și politicilor generale de
guvernare.
Într-o analiză realizată sub egida Națiunilor Unite de către Institutul pentru Cercetarea și
Prevenirea Infracțiunilor, J. Klaus62 propunea patru argumente în favoarea probațiunii și a
măsurilor comunitare:
 măsurile comunitare sunt mult mai potrivite pentru anumite tipuri de infracțiuni și
infractori;
 întrucât evită privarea de libertate și detențiunea, aceste măsuri sunt centrate pe
reintegrarea în comunitate și reabilitare, fiind, din aceste motive, mult mai umane;
 sunt, în general, mai puțin costisitoare decât sancțiunile privative de libertate;
 prin descreșterea numărului de condamnați din închisori se evită supraaglomerarea
acestora și se îmbunătățește calitatea programelor educative în care sunt integrați cei
care rămân în detenție.
Recomandările cuprinse în Raportul Națiunilor Unite asupra Alternativelor la privarea de
libertate (UNODOC) adresate guvernelor încă din anul 2007,identifică două motive esențiale
pentru care măsurile comunitare sunt alternative eficiente în comparație cu privarea de
libertate: „Privarea de libertate încalcă în mod inevitabil cel puțin unele drepturi ale omului
și este foarte scumpă. Adevărul este că marea parte dintre obiectivele sale pot fi realizate
cu mai multă eficiență, cu alte mijloace. Alternativele la privarea de libertate încalcă în mai
mică măsură drepturile omului și sunt mai ieftine. Evaluate pe baza standardelor drepturilor
omului și a cheltuielilor implicate, argumentele împotriva detențiunii sunt foarte
puternice.”63Se aduc și multiple a lte argumente în favoarea alternativelor detenției.
Mai multe demersuri ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) - Biroului ONU pentru Controlul
Drogurilor și Prevenirea Criminalității (ODCCP) prin Documentul de lucru
E/CN.15/2023/13,vizează elaborarea unor strategii model pentru reducerea recidivei.
Convocarea unui grup interguvernamental de experți, care să contribuie la împărtășirea
bunelor practici și agrearea unor modele de strategie, care să fundamenteze eforturile
Statelor Membre de elaborare a politicilor naționale în domeniul prevenirii criminalității, a
rezultat în urma adoptării, la data de 16 decembrie 2021, a Rezoluției 76/182 a Adunării
Generale ONU – prin care se reafirma angajamentul exprimat în Declarația de la Kyoto
62 John, Klaus, Handbook for Probation Services. Guidelines for Probation Practitioners and Managers, United
Nations Publications, No.60, Rome, London, 1998.
63 UNODOC, Handbook of basic principles and promising practices On Alternatives to Imprisonment,
UNODOC, Criminal Justice Handbook Series, United Nations, 2007
59/378
(Kyoto Declaration on Advancing Crime Prevention, Criminal Justice and the Rule of Law:
Towards the Achievement of the 2030 Agenda for Sustainable Development).
Cu ocazia celei de-a 31-a sesiuni a CCPCJ (Rețeaua Programului ONU de prevenire a
criminalității și justiție penală) din mai 2022, a fost adoptată rezoluția
E/CN.15/2022/L.4/Rev.1 intitulată „Reducerea recidivei prin reabilitare și reintegrare”, care
încuraja Statele Membre să împărtășească cu UNODC, prin contribuții scrise, informații cu
privire la practicile promițătoare pentru o posibilă includere în proiectele de strategii model
de reducere a recidivei, pentru a fi examinate de către un grup de experți inter-
guvernamentali.
În consecința tuturor acestor demersuri, Secretariatul UNODC a elaborat un document de
lucru, care include atât observațiile formulate de către experții reuniți în luna aprilie 2022,
cât și mențiuni din rapoartele scrise de țară transmise de Statele Membre, acesta constituind
suportul discuțiilor pentru întâlnirea grupului interguvernamental de experți, ce a avut loc în
perioada 4-6 septembrie 2023. Toate recomandările agreate sunt în direcția evitării
privării de libertate și identificării altor alternative la pedeapsa cu închisoarea (chiar
și pentru recidiviști). Al doilea din cele șase principii adoptate este evitarea privării
de libertate - ”Detenția ar trebui evitată în situațiile în care nu este strict necesară,
deoarece poate agrava condițiile care au contribuit la comportamentul penal al unei
persoane și poate înrăutăți dificultăți preexistente la nivelul integrării sociale a
infractorilor.”64
Alternativele la detenție sunt recomandate și de autorii care analizează aspectele financiare.
La nivel socio-economic, într-un studiu65 care a estimat costurile economice și sociale ale
recidivei, cercetătorii au menționat și consecințele devastatoare pe care recidiva le are
asupra victimelor, comunităților și infractorilor, precum și asupra familiilor condamnaților,
care, de obicei, nici măcar nu sunt menționate printre părțile vătămate. Așadar, susțin autorii
studiului, este foarte important să încercăm să reducem rata ridicată a recidivei infracționale
și să reducem aceste efecte. Aceștia sunt de părere că unul dintre cele mai interesante
experimente din acest domeniu este înlocuirea detențiunii cu monitorizarea electronică
(pe gleznă, încheietură).
64 Disponibil la https://documents-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/V23/016/06/PDF/V2301606.pdf, accesat la

13.10.2023
65 A., Newton, X, May, S., Eames, M., Ahmad, Economic and Social Costs of Reoffending, Ministry of Justice
Analytical Series, 2019.
60/378
2. ANALIZA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA CERCETĂRILOR
CANTITATIVE ȘI CALITATIVE
2.1. Metodologiile cercetărilor
Cercetarea realizată în cadrul proiectului a implicat o metodologie plurivalentă de abordare

a cauzelor recidivei, axată pe trei componente principale: o componentă cantitativă
constând în anchetă socială pe un eșantion național de persoane recidiviste (atât cele aflate
încă în custodie, cât și cele aflate în stare de libertate sub supravegherea serviciilor de
probațiune); o componentă cantitativă constând într-un sondaj pe un eșantion reprezentativ
la nivel național de persoane din populația generală; o componentă calitativă bazată pe
focus grupuri și interviuri cu reprezentanții mai multor categorii relevante: ofițeri de
penitenciar, consilieri de probațiune, deținuți recidiviști și non-recidiviști, angajatori publici și
privați, reprezentanți furnizori de servicii sociale și persoane relevante pentru foști sau
actuali deținuți recidiviști.
Prima componentă a cercetării a abordat fenomenul recidivei pornind de la informațiile

din literatura de specialitate și evaluând percepția persoanelor custodiate și aflate sub
supraveghere, respectiv a datelor culese din mediul penitenciar și din sistemul de
probațiune. Eșantionul a vizat peste 1000 de persoane recidiviste66 (atât cele din
penitenciare, cât și cele aflate în stare de libertate sub supravegherea serviciilor de
probațiune). În scopul rigorii cercetării, eșantionul inițial a fost completat cu două sub-
eșantioane de control (populație non-recidivistă) care au totalizat un număr suplimentar de
300 de chestionare cu persoane non-recidiviste. Chestionarul utilizat a inclus în principal
întrebări factuale care au vizat antecedentele penale ale respondentului; fapta/faptele care
a/au atras starea de recidivă și contextul/împrejurările acesteia, precum și experiența
subiectului cu diferite "surse" de (re)integrare socio-economică: familie, prieteni, comunitate,
școală, piața muncii, atât în perioadele de detenție, dar și în perioada în care s-a aflat în
stare de libertate. Totodată, instrumentul a fost structurat în mai multe secvențe care vizează
starea de recidivă, cuprinzând întrebări referitoare la: săvârșirea faptei, urmărirea penală,
trimiterea în judecată, condamnarea și privarea de libertate. Chestionarul a analizat, de
asemenea, antecedentele penale precum și episoadele de agresiune, comportamentul
antisocial și posibilele evenimente traumatice din copilăria și viața adultă a respondentului.
Ca urmare a dezvoltării design-ului metodologic, au fost abordate următoarele categorii de
populație țintă: persoanele recidiviste din sistemul penitenciar, din baza de date a ANP la
66Un eșantion reprezentativ al populației recidiviste la nivel național.
61/378
data de 31.12.2022, atât cei descriși ca ”recidiviști”, cât și cei ”cu antecedente penale”;
persoanele aflate sub supraveghere (beneficiari ai serviciilor de probațiune) din baza de
date a DNP la data de 31.12.202267, cei ”cu antecedente penale”; persoane non-recidiviste
din sistemul penitenciar, din baza de date a ANP la data de 31.12.2022 (cei descriși în bază
ca fiind ”fără antecedente penale”); persoanele aflate sub supraveghere (beneficiari ai
serviciilor de probațiune) din baza de date a DNP la data de 31.12.202268, cei ”fără
antecedente penale”. Culegerea datelor s-a realizat în perioada martie-iunie 2023.
Cea de a doua componentă cantitativă a cercetării a avut ca obiectiv măsurarea

percepțiilor, opiniilor și atitudinile populației generale față de fenomenul recidivei și
recidiviști. Acest obiectiv s-a realizat prin intermediul unui studiu reprezentativ național
pentru populația adultă a României. Această componentă s-a realizat pe un eșantion
reprezentativ la nivel național de 1.023 de respondenți din populația generală, având ca
scop măsurarea percepțiilor, opiniilor și atitudinile populației generale față de fenomenul
recidivei și recidiviști și s-a concentrat asupra factorilor care ar putea facilita și îmbunătăți
reintegrarea persoanelor aflate în stare de libertate. Conform cerințelor caietului de sarcini,
aceasta s-a bazat pe un chestionar care a explorat recidiva din două perspective: definiția
recidivei ca problemă pentru societate și pentru participanții la studiu și identificarea de
soluții pentru reducerea ratei recidivei. O parte importantă a chestionarului a inclus întrebări
de percepție cu privire la deținuții recidiviști, persoanele liberate aflate sub supravegherea
serviciilor de probațiune și reabilitate și a încercat să determine înțelegerile populației cu
privire la reintegrarea socială. Cercetarea pe populația generală a fost realizată în perioada
mai-iulie 2023.
Cea de a treia componentă a cercetării a avut ca obiectiv principal obținerea și analizarea

percepțiilor unor grupuri specifice de participanți cu privire la cauzele recidivei. Acest aspect
a fost abordat prin intermediul unui design metodologic calitativ, care a inclus utilizarea a 14
instrumente specifice: 6 grile de focus grup și 8 ghiduri de interviu individual. Pentru a obține
o perspectivă comprehensivă asupra percepției cauzelor recidivei, au fost selectate și
67 Baza de date a DNP utilizată pentru eșantionare a cuprins doar acele persoane care la data de 31.12.2022
se aflau în evidența serviciilor de probațiune și cărora le expira termenul de supraveghere stabilit de instanță
la finalul lunii mai 2023. A fost agreată această modalitate de selectare pentru a nu încărca baza de date și
pentru a avea posibilitatea eșantionării doar pentru acele persoane care, la data realizării studiului, să se aflau
în perioada termenului de supraveghere.
68 Baza de date a DNP utilizată pentru eșantionare a cuprins doar acele persoane care la data de 31.12.2022
se aflau în evidența serviciilor de probațiune și cărora le expira termenul de supraveghere stabilit de

instanță la finalul lunii mai 2023. A fost agreată această modalitate de selectare pentru a nu încărca baza
de date și pentru a avea posibilitatea eșantionării doar pentru acele persoane care, la data realizării studiului,
se aflau în perioada termenului de supraveghere.
62/378
intervievate mai multe grupuri țintă relevante. Aceste grupuri au inclus: personal din unitățile
penitenciare, personal din sistemul de probațiune, furnizori de servicii sociale (publici și
privați), angajatori, foști și actuali deținuți precum și membri ai familiilor acestora. Focus
grupurile au implicat discuții de grup cu participanți din aceeași categorie, în timp ce
interviurile individuale au permis explorarea în detaliu a percepțiilor și experiențelor
individuale ale participanților. Aceste instrumente de cercetare au fost adaptate pentru a
aborda specificitățile și perspectivele diferitelor grupuri de participanți. Ele au fost concepute
pentru a explora în profunzime percepțiile cauzelor recidivei din multiple perspective, oferind
astfel o înțelegere mai completă și contextualizată a fenomenului și o bază solidă pentru
înțelegerea cauzelor recidivei din perspectiva actorilor sociali implicați. În total au fost
realizate 3 perechi de focus grupuri și 30 de interviuri (câte 10 din fiecare pereche de FG);
focus grup-urile au fost alcătuite din câte 12 persoane fiecare și au avut următoarea
componență: prima pereche a explorat perioada executorială și a inclus 1 focus grup cu
ofițeri de penitenciare și 1 focus grup cu consilieri de probațiune; cea de-a doua pereche s-
a concentrat pe perioada post-executorie și a constat într-un focus grup cu angajatori privați
și publici și 1 focus grup cu furnizori de servicii sociale; cea de-a treia pereche s-a concentrat
pe persoanele liberate din penitenciare și a inclus 1 focus grup cu foști deținuți recidiviști și
1 focus grup cu foști deținuți non-recidiviști. În plus, studiul calitativ a fost completat cu 20
de interviuri pentru cea de-a treia pereche de focus grupuri, dintre care 10 cu deținuți
recidiviști actuali și 10 cu persoane relevante pentru deținuții recidiviști (foști și actuali):
membri ai familiei, parteneri/soți, prieteni, vecini. Cercetarea calitativă a fost derulată în
perioada martie-aprilie 2023.
2.2. Recidiva în mediul penitenciar
Această primă componentă cantitativă a cercetării a avut ca obiectiv măsurarea cauzelor

recidivei prin prisma experienței persoanelor recidiviste, aspect abordat prin intermediul unui
design complex de cercetare, care a inclus formarea a 2 grupuri experimentale: persoane
recidiviste și persoane non-recidiviste din mediul penitenciar. Chestionarul utilizat a inclus,
conform cerințelor Caietului de Sarcini69, în principal întrebări factuale care vizează
antecedentele penale ale respondentului; fapta/faptele care a/au atras starea de recidivă și
contextul/ împrejurărilor acesteia, precum și experiența respondentului cu diferite "surse" de
(re)integrare socio-economică: familie, prieteni, comunitate, școală, piața muncii, atât în
perioadele de detenție și în perioada în care s-a aflat în stare de libertate.
Definiția recidivei în accepțiunea prezentei metodologii a vizat recidiva în sens larg
(psihologic/sociologic/criminologic) și a cuprins ipostazele de recidivă juridică, precum și
69 Caiet de Sarcini, Capitolul 3. Descrierea serviciilor solicitate, 2022, p.10
63/378
celelalte situații în care o persoană a comis o primă infracțiune - pentru care i-a fost angajată
printr-o hotărâre definitivă răspunderea penală, iar ulterior acestui moment, în pofida
existenței unei „avertizări oficiale”, a reiterat comportamentul infracțional. Așadar, un
recidivist a fost considerat orice persoană care, la momentul comiterii celei de-a doua
infracțiuni, avea antecedente penale.
2.2.1. Analiza datelor referitoare la întregul sistem
Studiile anterioare realizate asupra populației penitenciare70, recidivismului71 sau asupra

reintegrării desfășurate în România72,73,74 nu se bucură de eșantioane foarte numeroase din
cadrul populației penitenciare, aceasta fiind o limită metodologică a cercetărilor anterioare.
În România, evoluția numărului/procentului persoanelor private de libertate recidiviste,
cu/fără antecedente penale din unitățile penitenciare, în perioada 2010-2021 este
descrescătoare. Conform datelor furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor,
media ratei de recidivă- în sens juridic75 (neincluzându-i pe cei cu antecedente penale) la
31.12. 2022 era de 36.93%, reprezentând cea mai scăzută valoare din ultimii 12 ani.
Cea mai ridicată valoare a ratei de recidivă a fost în România în perioada 2011-2013.
70 Gabriela, Groza; Adrian, Opre; Andrei, Miu, Social support and empathy as predictors for guilt proneness in
inmates. Cognition, Brain, Behavior, 20(3), 2016, p.195.
71 Daniel, Muranyi; Alina, Zamoșteanu, Recidivism factors in male and female Romanian inmates." Theoretical
and Applied in Psychology SICAP23 (2016): 115.

72 Ioan, Durnescu, The five stages of prisoner reentry: Toward a process theory. International Journal of
Offender Therapy and Comparative Criminology, 62(8), 2018, pp. 2195-2215.

73 Ioan, Durnescu; Andrada, Istrate, Former prisoners between non-category and invisibility: The Romanian
experience. Probation Journal, 67(4), pp. 427-446.

74 Ioan, Durnescu; Sorina, Poledna, Prison leave in Romania and the power of street level bureaucrats.
European Journal on Criminal Policy and Research, 26, 2020, pp. 231-246
75 Art. 41 Cod penal – Recidiva - (1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de
reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
64/378
Tabelul nr. 1. Evoluția ratei de recidivă în ultimii 12 ani, în România
Recidiviști Cu antecedente penale Fără antecedente penale Total PPL
31.12.2010 44.93% 21.44% 33.63% 100%
12960 6057 9497 28514
31.12.2011 45.86% 20.96% 33.18% 100%
14078 6434 10182 30694
31.12.2012 45.77% 20.93% 33.30% 100%
14565 6661 10591 31817
31.12.2013 45.77% 20.96% 33.26% 100%
15305 7010 11119 33434
31.12.2014 43% 21.28% 35.72% 100%
12968 6417 10771 30156
31.12.2015 40.33% 22.85% 36.82% 100%
11426 6476 10432 28334
31.12.2016 38.27% 23.43% 38.30% 100%
10508 6434 10513 27455
31.12.2017 38.37% 24.33% 37.30% 100%
8998 5706 8746 23450
31.12.2018 38.47% 25.18% 36.35% 100%
7998 5235 7559 20792
31.12.2019 38.43% 26.41% 35.16% 100%
7908 5434 7236 20578
31.12.2020 38.15% 26.54% 35.31% 100%
8241 5805 7707 21753
31.12.2021 37.03% 27.87% 35.10% 100%
8513 6407 8069 22989
31.12.2022 36.93% 28.06% 35.01% 100%
8523 6477 8082 23082
În contextul accepțiunii extinse a termenului de recidivă (incluzând atât recidiviștii, cât și cei
cu antecedente penale), dintre cele 21.878 persoane private de libertate aflate în 34 de
unități penitenciare la data de 31.12.202276, 14.419 (65.9%) nu erau la prima confruntare
cu legea penală, în timp ce 7.459 (34.1%) se aflau la prima infracțiune (infractori primari),
neavând antecedente penale. Din punct de vedere al vârstei, vârsta medie a recidiviștilor
este ușor mai mică (38.1 ani) decât cea a celor fără antecedente penale (39.3 ani). Deși nu
76
Cifra de 21.878 de persoane private de libertate se referă la deținuții din 34 penitenciarele la nivelul cărora s-a făcut
eșantionarea (din eșantion nu au făcut parte penitenciarele spital, centrele educative și centrele de detenție). Datele au fost
extrase la 31.12.2022 și au fost comunicate printr-o adresă oficială prestatorului la data de 24.02.2023.
65/378
variază foarte mult, ponderea recidivei este mai ridicată în rândul celor de vârstă mediană
(30-44 ani) și este mai redusă în categoriile de început (18-24 ani) și de final (50+ani).
Media numărului de clase la nivelul întregului sistem penitenciar este de 7.95. Gradul de
școlarizare pe cele două grupuri principale de persoane custodiate, cei recidiviști și cei non
recidiviști (grupul de control) diferă semnificativ: media numărului de clase la nivelul grupului
de recidiviști este 7.54, în timp ce media la nivelul grupului de non-recidiviști este de 8.74.
Relația dintre gradul de școlarizare și probabilitatea de recidivă este una invers
proporțională: cu cât un deținut are mai puțini ani de școală, cu atât probabilitatea de a
recidiva crește. Astfel, dacă în cazul celor fără școală sau cu un nivel primar de educație,
probabilitatea de recidivă este de peste 73%, ea scade constant, până la 42%, în cazul
absolvenților de studii superioare. Capitalul educațional reprezintă o resursă importantă în
accederea la o poziție profesională care să îndepărteze riscul de a persista în infracțiune,
ca atare, pentru cei care ajung în penitenciare într-o primă condamnare, posibilitatea de a-
și completa studiile sau de a se (re)califica reprezintă șanse reale de a-și reduce riscul de
recidivă.
Grafic 1. Distribuția pe niveluri de educație (analiză pe întreaga bază ANP)
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35%
Fără nivel de 13.3%

școlarizare absolvit 9.4%
Recidiva
21.9%
Studii primare Control
14.2%
31.7%
Studii gimnaziale
28.2%
Studii vocaționale, 10 18.0%

clase 22.3%
Studii liceale, 13.0%

postliceale 20.1%
2.2%
Studii superioare
5.8%
Total bază: 21.878 persoane private de libertate
66/378
Grafic 2. Ponderea recidiviștilor pe niveluri de educație
Ponderea recidiviștilor
80%
75.0%
73.3%
68.6%
70% media
61.1%
60% 55.7%
50%
42.0%
40%
30%
20%
10%
0%
Fără nivel de Studii primare Studii gimnaziale Studii vocaționale, Studii liceale, Studii superioare
școlarizare 10 clase postliceale
absolvit
Cele mai frecvente fapte săvârșite, care au condus la condamnările deținuților, prezintă
ponderi diferite de recidivă. Astfel, infracțiuni precum furtul calificat, conducerea vehiculelor
fără permis de conducere sau conducerea vehiculelor sub influența alcoolului prezintă
probabilități de recidivă de 87%-92%. De asemenea, tâlhăria calificată atinge un risc de
recidivă de 76.5%. În general, infracțiunile asociate conducerii vehiculelor pe drumurile
publice sunt cele cu o probabilitate de recidivă ridicată, de peste 80%, în timp ce, în cazul
infracțiunilor cu violență, procentul recidiviștilor este de aproximativ două ori mai mic, variind
în jurul valorii de 40%. Pe de altă parte, recidiviștii condamnați pentru omor (art. 188/189
N.C.P.) sau viol (art. 218 N.C.P.) sunt, proporțional, mult mai puțini în grupul celor
condamnați pentru aceste infracțiuni, ponderea recidivei variind între 38% și 51%.
67/378
Grafic 3. Distribuția pe principalele categorii de fapte săvârșite
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35%

20.7%
furtul calificat
5.8%
6.8%
omorul Recidiva
21.1%
11.1%
tâlhăria calificată Control
6.6%
6.3%
violul
13.7%
5.2%
trafic de droguri
6.7%
7.3%
conducere fără permis
1.2%
3.9%
omorul calificat
7.3%
4.0%
conducerea sub…
1.2%
2.2%
omor deosebit de grav
3.2%
32.5%
alte fapte
33.2%
Grafic 4. Ponderea recidiviștilor pe categorii de fapte săvârșite
Ponderea recidiviștilor
100% 91.9%
87.3% 86.8%
90%
80% 76.5%
70% 65.4%
60.1% media
57.1%
60%
50.6%
47.3%
50%
38.3%
40%
30%
20%
10%
0%
furtul omorul tâlhăria violul trafic de conducere omorul conducere omor Alte fapte
calificat calificată droguri fără permis calificat sub deosebit de
influența grav
alcoolului
68/378
Ponderea deținuților de naționalitate română depășește 90%. Cu toate acestea, observăm
că ponderile cele mai mari de recidivă le înregistrează deținuții de naționalitate romă (73,6%)
sau turco-tătară (70,3%), în timp ce numai 61,8% dintre deținuții de naționalitate maghiară
sunt recidiviști. Firesc, fiind naționalitatea majoritară, ponderea recidiviștilor în rândul
deținuților români este una apropiată de media populației penitenciare (66.1%).
În cazul celor de altă naționalitate, procentul de recidiviști e unul discutabil, deoarece mulți
dintre ei își execută pedeapsa în țările de origine și nu în sistemul penitenciar românesc.
Și în privința religiei, ponderea ortodocșilor depășește 80%, atât în grupul de recidiviști, cât
și în cel de non-recidiviști. Corelat cu apartenența la grupurile de naționalitate turcă sau
tătară, comunitatea religioasă musulmană prezintă ponderea cea mai mare de persoane
care au persistat în comportament infracțional (76,7%). De asemenea, și cei fără religie
declarată sunt mai predispuși la recidivă (70,9%), în timp ce romano-catolicii sau greco-
catolicii sunt cei cu o pondere de recidivă mai scăzută, de 60,1%. Reiterăm observația că
în categoria ”recidiviști” analizată de noi intră atât cei menționați ca ”recidiviști” în baza de
date ANP, cât și cei menționați cu antecedente penale (28.2%). Astfel rezulta 65.9%
recidiviști raportat la cele 34 de penitenciare din eșantion.
Starea civilă nu pare a diferi foarte mult între cele două categorii de deținuți, recidiviști și
non-recidiviști. Putem observa ușoare diferențe între cei cu și fără experiența căsătoriei,
primii fiind ceva mai predispuși spre recidivă, în special cei care se află în uniune liber
consimțită. Întemeierea unei familii poate atrage cu sine un plus de responsabilitate față de
membrii acestei noi familii, aspect care poate frâna reluarea comportamentului infracțional.
2.2.2. Analiza datelor din sondaj
Modelul RISC-NEVOI- RESPONSIVITATE (RNR)
În domeniul de cercetare al psihologiei judiciare regăsim mai multe studii și modele care
încearcă să stabilească principalii factori predictivi ai recidivei. Având în vedere susținerea
teoretică și empirică a Modelului RISC—NEVOI- RESPONSIVITATE (RNR), acesta a stat
la baza cercetării desfășurate asupra populației din România în prezentul proiect.
În evaluarea persoanelor condamnate am preluat și adaptat chestionarul folosit după acest

model în conformitate cu studiul lui Grieger și Hosser, D. (2014).77 Prezentăm în cele ce
77 Lena, Griegger; Daniela, Hosser, Which risk factors are really predictive? An analysis of Andrews and
Bonta’s “Central Eight” risk factors for recidivism in German youth correctional facility inmates. Criminal justice
and behavior, 41(5), 2014, pp. 613-634.
69/378
urmează rezultatele cele mai importante ale cercetării, urmând cei 8 factori ai Modelului
RNR.
 Factorul I. Antecedente antisociale
Măsurile educative78 sunt sancțiuni de drept penal de sine stătătoare, care se iau față de
minorii care au săvârșit infracțiuni, având o funcție preponderent sau în exclusivitate
educativă. Codul Penal face distincția între două categorii de măsuri educative: măsuri
educative neprivative de libertate și măsuri educative privative de libertate. Măsurile
neprivative de libertate sunt stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la
sfârșit de săptămână și asistarea zilnică; Măsurile educative, privative de libertate pot fi
internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție. Măsura educativă
a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituție specializată
în recuperarea minorilor, unde acesta va urma un program de pregătire școlară și formare
profesională potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială. Internarea
se poate dispune pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani. Mai multe considerente despre
măsurile educative vor fi tratate în secțiunea de legislație de mai jos.
Experiența privării de libertate la minori poate avea diverse efecte asupra tinerilor implicați,
unul dintre cele mai importante fiind impactul emoțional și psihologic79. Privarea de libertate
la minori poate cauza stres, anxietate, depresie și tulburări de sănătate mentală la tineri.
Separarea de familie și prieteni, precum și stigmatizarea socială pot agrava aceste
probleme. Totodată, tinerii aflați în detenție pot fi privați de oportunitățile normale de
dezvoltare socială și educațională, ceea ce poate duce la întârzieri în educație, la scăderea
abilităților sociale, precum și la dificultăți în reintegrarea în sistemul de învățământ și în
comunitate după liberare. Astfel, după cum concluzionează și cercetările în domeniu,
detenția tinerilor nu garantează reducerea comportamentului infracțional.80,81,82
În cadrul studiului de față observăm că aproximativ un sfert dintre deținuții recidiviști (24%)
au fost privați de libertate sau le-a fost aplicată o altă măsură educativă pentru minori. În
cazul deținuților non-recidiviști, procentul este unul semnificativ mai scăzut, de 5%. Prin
78 Art. 115 Cod Penal - Măsurile educative

79 Disponibil la https://www.sentencingproject.org/reports/why-youth-incarceration-fails-an-updated-review-of-
the-evidence/, accesat în 9.10.2023
80 Disponibil la https://www.sentencingproject.org/reports/why-youth-incarceration-fails-an-updated-review-of-
the-evidence/, accesat în 9.10.2023

81 Disponibil la https://njdc.info/wp-content/uploads/2016/10/The-Harms-of-Juvenile-Detention.pdf, accesat în
9.10.2023
82 Disponibil la https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5260153/, accesat în 9.10.2023
70/378
urmare, experiența detenției juvenile reprezintă un marker important în depistarea a circa
un sfert dintre recidiviști.
În cadrul studiului nostru, aproape un sfert dintre deținuții recidiviști (24%) au declarat că au
fost deținuți sau li s-a aplicat o altă măsură educativă în perioada de minorat. În cazul celor
non-recidiviști, procentul este unul semnificativ mai scăzut, de 5%. Experiența detenției ca
minor reprezintă așadar un marker destul de important în depistarea a circa un sfert dintre
recidiviști.
Grafic 5. Ați fost vreodată în detenție juvenilă/măsuri educative pentru minori înainte de încarcerare?
100% 95%
Recidiva Control
90%
80% 76%
70%
60%
50%
40%
30% 24%
20%
10% 5%
0%
nu da
 Factorul II. Tiparul de personalitate antisocială
Tiparul de personalitate anti-socială a fost operaționalizat în cele trei dimensiuni principale:

istoric de încălcare a legii la vârstă fragedă, inhibiție scăzută și agresivitate.
În ceea ce privește indicatorii referitori la istoricul de încălcare a legii la vârstă fragedă,
majoritatea au incidențe aproape duble în cazul recidiviștilor, comparativ cu grupul de
control. De exemplu, un procent de 12% dintre cei recidiviști aveau obiceiul, ca anterior
vârstei de 15 ani să agreseze sau să amenințe alți copii, comparativ cu doar 5% în cazul
grupului de control. De asemenea, s-a observat că un procent de 15% dintre deținuții
recidiviști au declarat că, anterior vârstei de 15 ani obișnuiau să sară primii la bătaie,
comparativ cu 8% dintre cei non-recidiviști. Analiza datelor relevă că ponderea
comportamentelor care descriu un tipar de personalitate anti-socială este de două ori mai
mare în cazul recidiviștilor decât în cel al grupului de control, diferență semnificativă statistic.
71/378
Grafic 6. Comportamente anti-sociale. Înainte de a împlini vârsta de 15 ani, când erați copil...?
Recidiva Control
0% 2% 4% 6% 8% 10% 12% 14% 16%
12%
...aveați obiceiul să îi agresați și să îi amenințați pe
ceilalți copii?
5%
15%
...aveați obiceiul să săriți primul la bătaie?
8%
...ați rănit sau amenințat pe cineva cu o armă, cum ar 13%

fi o bâtă, cărămidă, sticlă spartă, cuțit sau armă de
foc? 8%
8%
...ați torturat în mod intenționat sau i-ați produs durere
ori suferință fizică?
4%
9%
...ați chinuit sau rănit animale în mod intenționat?
8%
Asocierea cu valorile morale, etice, denotă nivelul de predispoziție spre obediență sau, din
contră, spre încălcarea unor norme, legi sau cutume. Sondajul nu evidențiază diferențe
majore în această privință, ponderea celor care sunt de acord cu aceste valori fiind una
ridicată, în rândul ambelor categorii de grupuri, atât al recidiviștilor, cât și cel al non-
recidiviștilor. Desigur, în acest caz, putem identifica și distorsiuni cauzate de dezirabilitate,
de exprimarea unor opinii în acord cu așteptările pe care ceilalți le au. O alta explicație este
legată de justificările contextuale (raționalizările) pe care le găsesc condamnații pentru
comportamentele lor infracționale, în pofida valorilor pe care le promovează la nivel de
discurs.
Asocierea dintre agresivitate și recidivă, deși nu foarte ridicată, ne indică totuși o
predispoziție spre violență, răzbunare și un acord ceva mai redus în raport cu anumite valori
care guvernează relațiile interumane. Astfel, un procent de 14% dintre recidiviști (și 8%
dintre non-recidiviști) nu ar ezita să facă rău unor persoane din familie sau unui prieten, iar
21% nu ar tolera un comportament considerat rău la adresa lor.
72/378
 Factorul III. Gândirea antisocială/infracțională
Justificarea unor atitudini favorabile față de activitățile infracționalității se asociază într-o

oarecare măsură cu recidiva, dar nu într-o măsură mult mai mare decât în cazul grupului de
control. Modalitățile care diferențiază cel mai mult în privința infracționalității sunt caracterul
universal (“și ceilalți fac la fel”) sau riscul (“ riscul de a fi prins este mic”). În rest, nu putem
afirma că diferențele depășesc limitele marjelor de eroare.
Grafic 7. Atitudini favorabile față de infracționalitate. Merită să comiți infracțiuni, deoarece…
`Deloc de acord Oarecum de acord În mare parte de acord Total de acord

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
…și ceilalți fac bani cum pot 73% 14% 5% 8%
…riscul de a fi prins este destul de mic 72% 9% 8% 10%

Recidiva
…este distractiv 84% 7% 4%5%
…beneficiile sunt mai mari decât pedeapsa 84% 7% 4%5%
…nu poți obține ce vrei fără să comiți infracțiuni 80% 9% 4% 7%
…și ceilalți fac bani cum pot 82% 10% 4%4%
…riscul de a fi prins este destul de mic 77% 10% 6% 7%

Control
…este distractiv 90% 3%4%3%
…beneficiile sunt mai mari decât pedeapsa 86% 5%4%5%
…nu poți obține ce vrei fără să comiți infracțiuni 87% 6%3%4%
Tendința de asumare a responsabilității pentru faptele comise și, în general, pentru statutul
de infractor, diferențiază într-o anumită măsură cele două grupuri analizate. Diferențele apar
în privința impactului mediului și al caracterului discriminatoriu al legilor. Astfel, recidiviștii se
declară într-o mai mare măsură victime ale mediului în care au crescut și ale cadrului
legislativ în baza căruia au fost condamnați iar această diferență între cele două grupuri este
semnificativă statistic. Recidiviștii se suprapun, într-o mai mare măsură, cu profilul celor care
nu își asumă comportamentul infracțional și plasează vinovăția în exterior.
73/378
Grafic 8. În ce măsură vi se potrivesc următoarele afirmații...
Deloc nu mi se potrivește Oarecum mi se potrivește În mare parte mi se potrivește Mi se potrivește total

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%100%
Am intrat la închisoare pentru că am avut o serie de

41% 19% 16% 24%
ghinioane
Nu este vina mea pentru nimic din ceea ce s-a întâmplat 43% 21% 14% 22%
Recidiva
Poate că sunt un infractor, dar mediul sau cei din jur m-

43% 20% 13% 23%
au făcut să fiu infractor
Legile sunt făcute doar ca să îi țină pe cei săraci sub
60% 12% 10% 19%
control
Am intrat la închisoare pentru că am avut o serie de
41% 20% 16% 24%
ghinioane
Nu este vina mea pentru nimic din ceea ce s-a întâmplat 41% 24% 14% 22%
Control
Poate că sunt un infractor, dar mediul sau cei din jur m-

60% 20% 8% 13%
au făcut să fiu infractor
67% 12% 9% 11%
control
În privința atitudinii empatice, operaționalizată prin cinci afirmații (”mă întristez atunci când
aud despre cineva că a pierdut tot ce avea într-un dezastru natural”, ”mă întristez atunci
când văd pe cineva că plânge”, ”uneori sunt atât de emoționat sau afectat de o situație, încât
simt emoții pe care nu le pot descrie”, ”mă supăr sau mă îngrijorez atunci când un prieten
are probleme personale”, ”oamenii sunt importanți pentru mine”), diferențele dintre cele
două grupuri, de recidiviști și non-recidiviști, sunt mici. În general, respondenții își asumă în
proporții variind între 70% și 87% atributele empatice, în special când se referă la importanța
oamenilor, a celorlalți pentru ei înșiși.
 Factorul IV. Asocieri infracționale: număr de prieteni infractori
Descrierea anturajului din afara penitenciarului nu indică diferențe majore între cele două
grupuri, dar confirmă faptul că anturajul recidiviștilor este mai predispus la activități
infracționale. Un procent de 17%-20% dintre recidiviști consideră că prietenii lor vor avea
mereu probleme cu legea, fiind infractori, și că, la un moment dat, vor fi condamnați. În cazul
non-recidiviștilor, segmentul care afirmă aceleași opinii este de 11%-16%, iar diferența
dintre cele două grupuri este semnificativă statistic. Un procent de 48% dintre recidiviști
74/378
declară că niciunul dintre prieteni nu are cazier judiciar, procent semnificativ mai mare în
cazul non-recidiviștilor (61%).
Prezența unui grup de prieteni cu tendințe criminogene este un alt factor predictiv pentru
recidivă. Deși cercetările asupra modalităților de contracarare a acestui factor specific sunt
încă relativ restrânse, o serie de programe, cu adresabilitate preponderentă în rândul
tinerilor și adolescenților, au fost dovedite ca eficiente asupra reducerii infracționalității, în
general. Aceste intervenții vizează preponderent modalități non-violente și non-infracționale
de rezolvarea a problemelor și conflictelor, respectiv modalități de a rezista presiunii și
influenței grupului.83 Problema anturajului infracțional este una multifațetară. Pe de o parte,
suportul social este necesar reintegrării și sănătății mintale. Pe de altă parte, marginalizarea
și stigmatizarea face ca, de multe ori, prietenii persoanelor care au comis fapte penale să
fie alte persoane care au comis fapte penale. Dezideratul pentru această componentă este
facilitarea incluziunii persoanelor care au comis fapte penale în grupuri sociale ce nu au
tendințe criminogene.
 Factorul V. Familia
Acest factor a fost operaționalizat prin patru sub-dimensiuni: experiență plasament/serviciu

de tip rezidențial/asistent maternal; experiență a respondentului cu serviciile de protecție a
copilului; istoric legat de consumul de alcool sau de droguri a părinților; cazier judiciar al
părinților.
Din punct de vedere al istoricului familial, datele ne indică diferențe majore între
recidiviști și non-recidiviști. Mediul familial al primilor era în mod cert mai viciat, ca
atare, unul din 8 recidiviști s-a aflat sub observațiile serviciilor de protecția copilului
și a trăit în centru de plasament. Spre deosebire de aceștia, în cazul non-recidiviștilor,
procentul este înjumătățit.
Un alt aspect important, 21% dintre recidiviști (față de 6% non-recidiviști) au fost privați de
libertate când erau minori. Și în cazul comportamentului părinților, aproape o treime dintre
recidiviști declară că cel puțin unul dintre părinți a avut probleme cu consumul de alcool sau
droguri. În general, ponderea cazurilor cu părinți cu cazier judiciar sau părinți violenți (chiar
și fără cazier) este cu 5%-7% mai mare în cazul recidiviștilor, decât în cazul non-
recidiviștilor, diferență care este semnificativă statistic.
83 Christoper, Sullivan; Darrick, Joilliffe, Peer influence, mentoring, and the prevention of crime, in B. Welsh &
D. Farrington (Eds.), Oxford handbook of crime prevention New York, NY: Oxford University Press, 2012, pp.
207-255.
75/378
Grafic 9. Istoric familial
Recidiva Control 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35%
Ai trăit vreodată în centru de plasament/în grija unui 12%

asistent maternal? 6%
Te-ai aflat vreodată sub observația serviciilor de 13%

protecție a copilului? 7%
Ai fost vreodată în centre de detenție pentru minori, 21%

înainte de încarcerare? 6%
Vreunul dintre părinții tăi a avut probleme cu 31%

consumul de alcool sau de droguri? 24%
26%
Vreunul dintre părinții tăi a avut cazier?
19%
26%
Vreunul dintre părinții tăi a fost violent?
21%
Analizele statistice suplimentare realizate în cadrul cercetării noastre (prin intermediul unei
regresii ierarhice) au relevat faptul că prezența unui mediu familial disfuncțional,
caracterizat prin infracționalitate sau dependențe de substanțe în cazul părinților, precum și
necesitatea implicării serviciilor de protecție a copilului, este factorul cu cea mai mare
putere predictivă pentru recidivă. De asemenea, analize de regresie simplă arată faptul
că mediul familial disfuncțional este un predictor semnificativ statistic pentru
personalitatea antisocială, gândirea infracțională, nivelul de școlarizare, sănătatea
mentală și abuzul de substanțe. Aceste asocieri statistice, coroborate cu cercetări
anterioare, sugerează faptul că există o potențială relație de cauzalitate, în sensul în care
este plauzibil ca existența unei familii disfuncționale să cauzeze tiparul de personalitate,
cogniție antisocială și pe o parte din restul variabilelor enumerate (fără să fie neapărat cauză
exclusivă și fără a ignora componenta genetică, care nu este de obicei măsurată în studiile
din acest domeniu).
Din păcate, problematica familiilor disfuncționale este una probabil la fel de complexă și de
dificilă precum problematica recidivei; în cadrul ei, interacționează factori individuali, sociali,
societali, economici și culturali. Această complexitate face ca îmbunătățirile majore să fie
dificil de atins84. Cu toate acestea, sunt posibile ameliorări prin intermediul unor intervenții
84 Amalee, McCoy; G.J. Melendez-Torres; Frances, Gardner, Parenting interventions to prevent violence
against children in low-and middle-income countries in East and Southeast Asia: A systematic review and
multi-level meta-analysis. Child Abuse & Neglect, 2020, p. 103.
76/378
de natură să reducă conflictele din cadrul familiei, să promoveze un stil parental bazat pe
ascultare activă, afecțiune și reguli, și să îi conducă pe părinți spre înțelegerea efectelor
neglijării, violenței fizice și psihologice, precum și expunerii sistematice a copilului la un
context criminogen asupra dezvoltării acestuia. Aceste intervenții ar putea avea o dublă
țintă: tratamentul pentru familiile cu părinți sau rude dependente de droguri și care au
probleme cu justiția, și prevenția pentru familiile conflictuale cu comunicare disfuncțională și
un climat negativ.85 Creșterea accesibilității tratamentelor pentru dependențele de
substanțe, asigurarea nevoilor de bază (hrană, adăpost), un climat economic caracterizat
de oportunități pe piața muncii inclusiv pentru părinții din categorii sociale defavorizate, toate
acestea sunt direcții specifice care pot îmbunătăți climatul familial și, deci, reduce
probabilitatea formării tiparelor cognitive, de personalitate, de raportare la școală și societate
favorabile recidivei.
 Factorul VI. Școlaritate
Acest factor a fost operaționalizat prin trei sub-dimensiuni: număr de clase absolvite;
istoric de abandon școlar; istoric de repetenție școlară.
Structura pe categorii de educație a eșantionului reproduce cu diferențe mici structura
întregii populații. Se poate observa ponderea mai mare a celor cu educație elementară
(maxim 7 clase) în cazul recidiviștilor și proporția mai mare a non-recidiviștilor în
categoriile de educație medie și superioară.
Grafic 10. Nivel de școlaritate
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35%
Fără nivel de 17.1%

Recidiva
școlarizare absolvit 7.5%
Control
22.0%
Studii primare
13.4%
31.4%
Studii gimnaziale
27.9%
Studii vocaționale, 10 16.3%
clase 24.1%
Studii liceale, 11.9%
postliceale 24.1%
1.2%
Studii superioare
3.0%
85 Valeria, Saladino; Oriana, Mosca; Filippo, Petruccelli; Lilli, Hoelzlhammer; Marco, Lauriola; Valeria,
Verrastro; Cristina, Cabras, The vicious cycle: problematic family relations, substance abuse, and crime in
adolescence: a narrative review. Frontiers in psychology, 2021, p. 2906.
77/378
Dacă segmentăm datele în raport cu principalele praguri educaționale (8 clase, respectiv 12
clase), observăm iarăși decalajele dintre cele două grupuri, în cazul categoriilor de extreme
și modul în care aceste decalaje se estompează în categoria mediană.
Grafic 11. Praguri educaționale
Recidiva Control
60%
50% 48.2%
42.7% 42.7%
40%
30% 27.1%
24.7%
20%
14.6%
10%
0%
Mai puțin de 8 clase 8-11 clase 12 clase și mai mult
Repetenția școlară a reprezentat o problemă pentru circa 10% dintre respondenți. În

această privință, putem afirma că diferențele dintre cele două grupuri sunt practic
inexistente. În schimb, în privința abandonului școlar, jumătate dintre recidiviști au
abandonat școala, la un moment dat, față de 37% dintre non-recidiviști, diferență
semnificativă statistic. Abandonul școlar limitează semnificativ opțiunile și perspectivele de
viitor, într-o măsură mai accentuată decât repetenția.
78/378
Grafic 12. Repetenție și abandon școlar
100%
90% 90% Recidiva Control
90%
80%
70% 63%
60%
50% 50%
50%
40% 37%
30%
20%
10% 10%
10%
0%
Da Nu Da Nu
repetarea unei clase abandon școlar
Regresia ierarhică amintită anterior a relevat nivelul de educație ca fiind al doilea factor ca
și putere predictivă pentru recidivă (după familia disfuncțională). Prin urmare, implicația
imediată este că reducerea abandonului școlar, alături de alte măsuri remediale în cazul
elevilor cu dificultăți de învățare, trebuie să constituie o prioritate reală și imediată. Literatura
de specialitate accentuează eficiența unor programe complexe, multinivelare, care se
concentrează în mare parte pe: (1) practici de prevenire, generale sau primare, pentru a
promova comportamentul adaptativ (de exemplu, performanță academică, competențe
socio-emoționale, comportament adecvat și implicat în clasă) și pentru a descuraja
comportamentul maladaptativ; (2) intervenții selective timpurii sau practici de prevenire
secundare pentru a aborda problemele emergente academice și socio-
emoționale/comportamentale (de exemplu, dificultăți la citire, anxietate, perturbări în clasă);
(3) intervenții intensive sau practici de prevenire terțiară pentru a aborda probleme
academice și socio-emoționale/comportamentale mai cronice și severe.86
 Factorul VII. Abuzul de substanțe
Abuzul de substanțe (alcool, droguri) constituie un factor favorizant pentru comportamentul

infracțional. Datele culese ne indică acest lucru. Astfel, 38% dintre recidiviști au avut
probleme cu consumul de alcool, spre deosebire de 25% dintre non-recidiviști, diferența fiind
semnificativă statistic. Și în cazul drogurilor, disproporția este ridicată și semnificativă, 25%
86 Chrisopher, Kearney; Patricia, Graczyk, Multidimensional, Multi-tiered System of Supports Model to Promote
School Attendance and Address School Absenteeism. Clin Child Fam Psychol Rev 23, 2020, pp. 316–337.
79/378
recidiviști și numai 14% non-recidiviști având probleme cu consumul de stupefiante.
Aproape jumătate (47%) dintre recidiviști se aflau sub influența alcoolului sau a
drogurilor, în momentul în care au comis fapta pentru care au fost condamnați.
Grafic 13. Dacă vă gândiți la dvs. … ?
38%
Ai avut vreodată probleme cu
consumul de alcool?
25%
Recidiva
25%
Ai avut vreodată probleme cu
consumul de droguri? Control
14%
6%
Ai în prezent probleme cu consumul
de droguri?
4%
Ai fost internat vreodată în spital 20%

pentru probleme emoționale, psihice
sau de sănătate mentală 15%
În momentul în care ați comis 47%

infracțiunea/ ultima infracțiune pentru
care ai fost condamnat, te aflai sub
influența alcoolului/drogurilor? 36%
 Factorul VIII. Evaluarea stării generale a sănătății mintale
Evaluarea generală a stării sănătății mentale în cadrul chestionarelor aplicate pe cele două
grupuri arată, de asemenea, diferențe semnificative între eșantionul de recidiviști și cel de
non recidiviști. În toate situațiile testate, recidiviștii se încadrează cu 4%-8% mai mult decât
non-recidiviștii.
Cu toate acestea, un indice compozit, care să măsoare starea de sănătate mentală, nu
indică diferențe majore între grupul de recidiviști și cel de non-recidiviști, la nivelul
chestionarului aplicat față în față. În acest caz, analiza s-a bazat pe declarațiile subiecților,
pe auto-evaluarea stării de sănătate mentală, prin răspunsurile la întrebările sub-sumate
acestui item.
În scopul unei rigurozități cât mai ridicate a studiului, la nivelul penitenciarelor a fost utilizat
și un instrument de cercetare suplimentar, care să evalueze sănătatea mentală pe baza
evaluărilor consemnate de către specialiștii de la nivelul penitenciarelor.
80/378
Analiza sănătății mentale, realizată pe baza evaluării independente (prin intermediul datelor
colectate în ”fișa de diagnostice”), făcută de profesioniștii din penitenciare (psiholog,
personal medical) pe perioada detenției, ne indică incidențe mai mari ale unor tulburări,
în cazul recidiviștilor (de personalitate, personalitate antisocială, ale consumului de
substanțe, atitudini antisociale / criminogene), dar, în privința consumului de alcool,
a agresivității sau a trăsăturilor psihopate, diferențele sunt mici, de sub 4%.
O comparație a datelor obținute în cadrul chestionarului (cele bazate pe declarațiile
deținuților) cu a celor obținute din fișa medicală ale acestora (datele au fost corelate printr-
un cod unic, anonim) ne arată că:
 În privința consumului de substanțe (alcool, droguri), aproximativ 70% dintre
respondenții care au acest diagnostic în fișa medicală declară că au avut sau au în
prezent probleme cu consumul de droguri. Recidiviștii admit în procent de 71%, față
de non-recidiviști (63%) că au această dependență.
 În privința consumului de alcool, aproximativ 60% dintre respondenții care au acest
diagnostic declară în chestionar că au avut probleme cu consumul de alcool. În acest
caz, ambele categorii, recidiviști sau non-recidiviști, recunosc această problemă în
proporții similare.
 Doar 20% dintre deținuții diagnosticați cu tendințe de agresivitate în fișa medicală,
admit în chestionar că, atunci când se enervează, adesea sunt gata să lovească pe
cineva. Recidiviștii admit acest lucru în procent de 21%, față de non-recidiviști (14%).
Alți factori: istoric infracțional, faptele comise, vârsta primei infracțiuni, vârsta
recidivei
În medie, deținuții din eșantionul de recidiviști au în istoricul infracțional 2,6 infracțiuni. Un

procent de 41% dintre ei au 2 infracțiuni, iar alți 41% au 3 sau mai multe. Firesc, cei din
eșantionul de control au o sigură infracțiune. În cazul eșantionului de recidiviști, peste 80%
dintre aceștia menționează cel puțin o dată furtul, ca infracțiune pentru care au fost
condamnați, urmat de tâlhărie (33%), conducere fără permis (14%), omor (13%) sau
trafic/deținere de droguri (12%).
Răspunsurile celor din eșantionul de control, format din non-recidiviști, configurează o
ierarhie diferită, în care, pe primele infracțiuni sunt omorul (25%), violul (14%), tentativa de
omor (12%), tâlhăria (6%) sau traficul/ deținerea de droguri (6%).
Agregarea datelor în două mari dimensiuni infracționale, infracțiuni contra persoanei și
infracțiuni contra patrimoniului, ne indică o asociere ridicată a recidivei cu infracțiunile
contra patrimoniului (58% din totalul faptelor infracționale săvârșite de recidiviști) și a non-
81/378
recidivei cu infracțiunile contra persoanei (68% din totalul infracțiunilor săvârșite de non-
recidiviști).
Grafic14. Număr de infracțiuni
45%
41%
40%
35%
30%
25%
20% 20%
20%
15%
10% 8%
7%
4%
5%
0.5%
0%
O infracțiune 2 infracțiuni 3 infracțiuni 4 infracțiuni 5 infracțiuni 6 sau mai multe NS/NR
infracțiuni
82/378
Grafic 15. Faptele infracționale comise
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%
furt 82%
4%
tâlhărie 33%
6%
omor 13%
25%
conducere fără permis 14%
1%
trafic de droguri, deținere 12%
6%
tentativă de omor 8%
12% Recidiva
viol 7%
14%
loviri, alte violențe, vătămări 8% Control
4%
furt calificat 7%
2%
conducere sub influența alcoolului 6%
0%
trafic de persoane 4%
3%
înșelăciune 5%
0%
ultraj 4%
0%
falsuri, fraude, mită 3%
2%
tâlhărie calificată 2%
2%
violență domestică 2%
2%
proxenetism 2%
2%
lipsire de libertate 2%
1%
evaziune fiscală 2%
2%
agresiune sexuală 2%
2%
tulburarea ordinii si liniștii publice 2%
0%
violare de domiciliu 2%
0%
act sexual cu un minor 1%
2%
omor calificat 0%
2%
trafic de influență 1%
0%
tentativă de viol 0%
0%
altele 8%
3%
NS/NR 2%
4%
83/378
Grafic 16. Categorii de infracțiuni
80%
68%
70% Recidiva
58% Control
60%
50%
40%
30% 23%
18% 18%
20%
10%
10% 4%
1%
0%
Infracțiuni contra persoanei Infracțiuni contra Altele NS/NR
patrimoniului
În cazul recidiviștilor, vârsta medie a primei infracțiuni este de 25 ani, cu 10 ani mai mică
decât vârsta medie a primei fapte comise de non-recidiviști. Se poate observa că aproape
două treimi dintre recidiviști își încep istoricul infracțional înainte de 24 ani, în timp ce, în
cazul non-recidiviștilor, deși există același vârf de incidență (18-24 ani), distribuția pe vârste
este mai echilibrată.
Grafic 17. Vârsta primei infracțiuni
50%
Recidiva
45% 44%
Control
40%
35%
30%
26%
25%
20% 18%
15%
15% 14% 15% 14%
10% 11%
10% 8%
7% 7%
4%
5% 2% 2%
2% 2%
0%
0%
14-17 ani 18-24 ani 25-29 ani 30-34 ani 35-39 ani 40-44 ani 45-49 ani 50+ ani NS/NR
84/378
Dincolo de comiterea primei infracțiuni, la fel de importantă este și analiza vârstei recidivei,
a momentului în care comportamentul infracțional a fost repetat. Datele sondajului ne indică
faptul că o treime dintre deținuți recidivează în aceeași grupă de vârstă vulnerabilă (18-24
ani), iar 60%, nu mai târziu de 34 ani.
Diferența de vârstă dintre prima și a doua condamnare este destul de variabilă și, desigur,
depinde de perioada primei condamnări. Dar putem observa că mai mult de jumătate dintre
recidiviști comit a doua infracțiune în maxim 5 ani de la comiterea primei fapte. În medie,
durata dintre prima și a doua faptă este de circa 6 ani.
După 10 ani, probabilitatea de recidivă scade, doar unul din 7 recidiviști reluând
comportamentul infracțional după mai mult de un deceniu de la primul. Este necesar să
menționăm și faptul că aceste date sunt influențate și de unele ”variabile confundate”
(variabile care pot influența atât variabila independentă, cât și variabila dependentă a unei
cercetări, făcând dificilă determinarea relației cauzale între ele; aceste variabile pot afecta
rezultatele cercetării și pot duce la concluzii incorecte sau distorsionate). De exemplu,
elemente precum durata proceselor sau numărul recidiviștilor ne-prinși pot reprezenta astfel
de variabile. Corelația dintre vârsta comiterii primei infracțiuni și durata până la recidivă este
una foarte mică, ceea ce nu validează un model de predicție a recidivei exclusiv pe baza
momentului comiterii primei infracțiuni. Cu toate acestea, putem observa o corelație medie
între durata până la recidivă și numărul de infracțiuni comise. Deținuții care comit a doua
faptă la mai puțin de 3 ani de la prima sunt predispuși la un istoric infracțional mult mai vast
decât cei care recidivează după 6-7 ani.
Grafic 18. Vârsta recidivei
35% 32%
30%
25%
20%
16%
14%
15% 13%
10% 9%
7%
5% 3% 3% 3%
0%
14-17 ani 18-24 ani 25-29 ani 30-34 ani 35-39 ani 40-44 ani 45-49 ani 50+ ani NS/NR
85/378
O altă diferență semnificativă între deținuții care au recidivat și non-recidiviști constă în
percepția vinovăției, asumarea caracterului infracțional al faptelor comise. Non-
recidiviștii tind să respingă total sau parțial vinovăția faptelor comise (mai mult de jumătate
se consideră nevinovați sau doar parțial vinovați), în timp ce recidiviștii își acceptă într-o mai
mare măsură vinovăția, încă de la prima condamnare. Cu toate acestea, numai pentru două
treimi dintre faptele comise sunt asumate vinovățiile.
Pe măsură ce recidivează, deținuții tind să accepte într-o mai mare măsură vinovăția faptelor
lor, tendința fiind de reducere a ponderii acceptării parțiale a vinovăției. Pe de altă parte
apare și o creștere ușoară a procentului celor care resping total vinovăția.
Cauzele percepute ale recidivei
Datele indicate arată că, în percepția deținuților, există anumiți factori considerați mai
importanți în determinarea recidivei, precum sărăcia/lipsa banilor, anturajul și consumul de
droguri sau alcool. Acești factori sunt considerați a avea o influență semnificativă asupra
comportamentului infracțional și al recidivei.
Pe de altă parte, aspecte cum ar fi modul în care au fost tratați în penitenciare și modul în
care sunt priviți de alți oameni sunt percepute ca având o influență redusă asupra recidivei
în percepția deținuților. Aceasta poate reflecta faptul că deținuții consideră că există alți
factori mai determinanți în recidivă decât experiențele din penitenciar sau percepția socială
negativă.
Conform datelor prezentate, motivele concrete care au favorizat sau generat ultima
infracțiune în rândul recidiviștilor sunt lipsa banilor și nevoia de câștiguri rapide, care sunt
considerate factori cu o importanță dublă față de grupul de control non-recidivist. Aceste
constatări relevă că presiunea financiară și tentația de a obține rapid resurse financiare pot
fi un motor puternic în comportamentul infracțional al recidiviștilor.
Pe lângă acest aspect, consumul de alcool și influența anturajului sunt menționate și ele ca
motive semnificative în generarea ultimei infracțiuni. Consumul de alcool poate afecta
judecata și comportamentul, crescând riscul de implicare în infracțiuni. De asemenea,
anturajul poate avea o influență puternică asupra deciziilor și acțiunilor individuale, fiind
uneori un factor de presiune sau de încurajare în comiterea infracțiunilor.
86/378
Grafic 19. Care au fost motivele care v-au determinat să comiteți ultima infracțiune? (întrebare deschisă)
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30%
consumul de alcool 14%
14%
am fost provocat, agresat, auto-apărare 6%
9%
consumul de droguri 6%
7%
lipsa banilor, nevoia de câștiguri rapide 27%
14%
influența anturajului 11%
10%
adulter, infidelitate partener/ă 2%
2%
dependența de jocuri de noroc 1%
2%
gelozie 1%
3%
greșeala, neatenție, conjunctură nefericită 4%
7%
furie, enervare, certuri escaladate 3%
4%
am vrut să ajut pe cineva 3%
4%
neînțelegeri cu membrii familiei 2%
4%
depresie, supărare, amărăciune 1%
2% Recidiva
lipsă loc de munca, lipsă locuință 2%
plăcere, distracție, teribilism 2%
1% Control
prostia, inconstiență, lipsa educației 2%
2%
nu am comis această infractiune 5%
8%
altceva 4%
1%
NS/NR 5% 7%
Datele indică faptul că există o ușoară diferență în atitudinea respondenților față de cei care
recidivează. În rândul recidiviștilor, 68% consideră că persoanele care au fost condamnate
de două sau mai multe ori pot redeveni cetățeni ca toți ceilalți și se pot îndrepta, fără a mai
comite alte infracțiuni. În grupul de non-recidiviști, procentul celor cu o atitudine optimistă
este mai scăzut, de 57%.
Această diferență poate sugera că actualii deținuți care au trecut prin experiența recidivei
au o perspectivă mai bună cu privire la capacitatea de reabilitare și reintegrare a celor care
recidivează; în același timp ei pot fi subiectivi și tind să se identifice cu grupul. Aceștia pot
înțelege mai bine dificultățile și provocările cu care se confruntă aceste persoane și pot fi
mai deschiși să ofere oportunități de reintegrare și sprijin în vederea evitării recidivei.
Pe de altă parte, grupul de non-recidiviști poate fi mai precaut și mai sceptic în privința
posibilității de schimbare a persoanelor care recidivează. Aceștia pot fi mai conștienți de
riscurile și consecințele comportamentului infracțional repetat și pot avea o abordare mai
rezervată în acordarea de încredere și sprijin.
87/378
31% dintre subiecții din grupul de control consideră că persoanele care au fost condamnate
de două sau mai multe ori cel mai probabil nu se vor îndrepta niciodată și vor mai comite
alte infracțiuni. Doar 18% din grupul de recidiviști împărtășesc acest pesimism.
Grafic 20. Dacă v-ați gândi la persoanele recidiviste, care au fost condamnate de două sau mai multe ori, ați
spune că...?
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%
68%
Pot redeveni cetățeni ca toți ceilalți, se pot îndrepta, fără
a mai comite alte infracțiuni
57%
18%
Cel mai probabil nu se vor îndrepta niciodată, vor mai
comite infracțiuni
31%
Recidiva
14% Control
Nu știu / Nu răspund
12%
Percepții cu privire la măsuri de reducere a recidivei
Opiniile populației din mediul penitenciar cu privire la prevenirea recidivei sunt concordante,
neexistând diferențe majore între cele două categorii de deținuți investigate. Un procent de
84% dintre deținuți consideră că cel mai important factor este locul de muncă: lipsa locului
de muncă este, în percepția acestora primul pas spre evitarea reiterării comportamentului
infracțional deoarece este asociat cu un venit stabil, cu acces la resurse și cu o oportunitate
de reintegrare în societate. Deținuții sunt de părere că un loc de muncă le oferă nu doar un
scop și o rutină zilnică, ci și un sentiment de demnitate și auto-realizare. De asemenea, ei
consideră că prin angajare pot dobândi abilități și competențe noi, ceea ce le poate deschide
uși în viitor și poate reduce tentația de a recidiva.
Pe lângă locul de muncă, deținuții mai consideră că sprijinul familial este extrem de
important în prevenirea recidivei. Un procent de 79% dintre aceștia apreciază că sprijinul
emoțional și susținerea din partea familiilor în perioada de reintegrare și reabilitare sunt
factorii deosebit de importanți, întrucât, contactul și comunicarea regulată cu cei dragi le
oferă un sentiment de apartenență și îi motivează să adopte și să mențină o conduită
conformă normelor sociale și legale.
88/378
Grafic 21. Care anume credeți că sunt cele mai importante aspecte care îi ajută pe foștii condamnați să nu
încalce legea din nou (să nu mai recidiveze)? (întrebare deschisă)
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40% 45% 50%
suport familial, al partenerilor si copiilor 18%
23%
un loc de munca stabil 44%
35%
suport in combaterea dependentelor dupa eliberare 3%
3%
locuinta 2%
1%
suport financiar la eliberare 2%
1%
eliminarea mai rapida a cazierului 1%
0%
servicii de reabilitare si reintegrare in societate 3%
2%
acceptarea de catre societate, combaterea discriminarii 1%
2%
consiliere in vederea schimbarii mentalitatii 3%
3%
centre speciale de suport pentru cei eliberati 0%
0%
evitarea vechilor anturaje 2%
2%
sa nu mai comita infractiuni, sa respecte legea 6%
7%
schimbarea comportamentului prin propria vointa 4% Recidiva
5%
suport din partea statului 4%
3% Control
continuarea educatiei 2%
4%
eforturi mai sustinute ale personalului din penitenciar 1%
1%
altceva 2%
3%
NS/NR 3%
4%
Într-o proporție ridicată, deținuții (în special cei recidiviști) consideră că un sprijin din partea
statului acordat imediat după liberare ar fi de dorit și ar contribui la prevenirea recidivei.
Aceste forme de sprijin pot include asistență în găsirea unui loc de muncă, consiliere în
vederea reintegrării sociale și profesionale, precum și facilitarea accesului la o locuință.
Deținuții sunt conștienți că, în lipsa unui sprijin după liberare, se pot confrunta cu dificultăți
în găsirea unui loc de muncă și în stabilirea unei vieți stabile. Fără un venit și fără un adăpost
adecvat, riscul de a reveni la comportamentul infracțional poate crește. Prin urmare, ei
consideră că sprijinul din partea statului este necesar pentru a le oferi o șansă reală de
reintegrare în societate și de evitare a recidivei. În opinia deținuților, rolul comunității locale
poate fi mai puțin valorizat în comparație cu familia și statul. Acest lucru se datorează, în
parte, faptului că familia reprezintă o sursă de suport directă și personală, iar statul este
responsabil de furnizarea de servicii și programe de reintegrare la nivel mai larg. Nu în
ultimul rând, deținuții recunosc că este necesară o hotărâre personală și angajamentul de a
se schimba și de a evita comportamentul infracțional în viitor. Astfel, 88% din totalul
respondenților consideră că propria voință este elementul care i-ar împiedica să recidiveze
pe viitor.
O politică publică în domeniul prevenirii recidivei ar fi recomandabil să aibă în vedere câțiva
piloni esențiali de intervenție, precum: facilitarea accesului la piața muncii a celor eliberați,
inclusiv prin cursuri de pregătire profesională, facilitarea accesului la o locuință temporară
89/378
și de lungă durată, măsuri de cultivare a legăturilor familiale pe perioada detenției, dar și
după liberare.
Grafic 22. În ce servicii sau instituții ar trebui să investească statul? Cu ce ar trebui să ajute statul cel mai
mult?
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%
Dezvoltarea instituțiilor responsabile cu ordinea publică 12%

(poliție, jandarmerie) 15%
45%
Îmbunătățirea condițiilor din penitenciare
45%
Sprijin pentru cei eliberați din penitenciare (loc de 74%
cazare, loc de muncă) 70%
Susținerea asociațiilor și organizațiilor care se ocupă de 26%
reabilitarea foștilor deținuți 27%
Serviciile de probațiune (se ocupă cu supravegherea 15%
celor liberați înainte de termen) 17%
Servicii de consiliere pentru foști deținuți (persoane 29%
care să îi ajute să se descurce mai bine după eliberare) 24%
51% Recidiva
Servicii de calificare / recalificare a foștilor deținuți (să îi
califice într-o meserie) 52%
Control
20%
Servicii de educație pentru foștii deținuți
21%
Servicii medicale pentru foștii deținuți (să îi ajute cu 9%
problemele medicale) 8%
Concluziile studiului pe populația penitenciară
Cadrul teoretic al cauzalității recidivei infracționale este confirmat de analiza datelor socio-
demografice ale populației investigate, persoane condamnate pentru infracțiuni în recidivă,
analiză care conturează și un profil al recidivistului.
 Recidiva este mai frecventă în rândul persoanelor de gen masculin, față de cele
de gen feminin. În cazul femeilor, ponderea recidiviștilor din totalul persoanelor
private de libertate este de aproximativ40%, în timp ce în cazul bărbaților, depășește
65%;
 Recidiva este mai frecventă în rândul persoanelor din categoria de vârstă
medie, față de cei tineri (maxim 24 ani) sau înaintați în vârstă (50+ ani). Perioada
maturității fizice și sociale predispune la recidivă, mai ales în contextul în care deținuții
se simt stigmatizați în situații precum: întemeierea unei familii, accesul la un loc de
muncă, obținerea și recunoașterea unui statut social;
90/378
 Persoanelor fără educație sau cu educație primară. Educația reprezintă cea mai
importantă resursă convertibilă în plan profesional și social. Fără pregătire, calificare,
șansele de reintegrare profesională ale unui fost condamnat sunt extrem de mici, iar
acest fapt conduce la sărăcie și marginalizare socială;
 Persoanelor care au comis infracțiuni contra patrimoniului, spre deosebire de
cele care au comis infracțiuni contra persoanei. Deresponsabilizarea este acceptată
într-o mai mare măsură de primii, care văd, de cele mai multe ori în comportamentul
infracțional (furt, tâlhărie, înșelăciune, etc.) moduri de a obține bunuri și valori
materiale nu foarte diferite de cele acceptate social.
 Persoanelor aparținând unor minorități etnice (romi, turci, tătari). Desigur, în
aceste cazuri, asocierea dintre recidivă și background etnic este mediată de lipsa
educației, de sărăcie, de marginalizare. Ca atare, fără a se constitui ca o cutumă
culturală, infracționalitatea în anumite comunități etnice este, în mare parte,
consecința pauperizării acestora.
Concluzii cheie:
 aproximativ un sfert dintre deținuții recidiviști (24%) au fost în detenție ca minori sau
au fost subiecții unor măsuri educative pentru minori;
 incidența de încălcare a legii la vârstă fragedă este aproape dublă în cazul
recidiviștilor, comparativ cu grupul de control;
 este o asociere semnificativă între agresivitate și recidivă, deși nu foarte ridicată;
 datele ne indică diferențe majore între recidiviști și non-recidiviști în privința istoricului
familial; 1 din 8 recidiviști s-a aflat sub observațiile serviciilor de protecția
copilului și a trăit în centru de plasament, incidență dublă comparativ cu non-
recidiviștii;
 aproximativ o treime dintre recidiviști declară că cel puțin dintre părinți a avut
probleme cu consumul de alcool sau droguri
 ponderea cazurilor cu părinți care au cazier judiciar sau a cazurilor cu părinți violenți
este cu 5%-7% mai mare în cazul recidiviștilor, decât în cazul non-recidiviștilor.
 jumătate dintre recidiviști au abandonat școala, la un moment dat, față de 37%
dintre non-recidiviști; ponderea abandonului școlar este mult mai frecvent în rândul
celor recidiviști, comparativ cu grupul de control;
 abuzul de substanțe constituie un factor favorizant pentru comportamentul
infracțional.
 în medie, deținuții din eșantionul de recidiviști au în istoricul infracțional 2,6
infracțiuni, majoritatea având furtul ca infracțiune pentru care au fost condamnați;
91/378
 datele ne indică o asociere ridicată a recidivei cu infracțiunile contra
patrimoniului;
 abuzul de substanțe (alcool, droguri) este un factor favorizant al recidivei. Aproape
jumătate dintre recidiviști se aflau sub influența alcoolului sau a drogurilor, în
momentul în care au comis faptele pentru care au fost condamnați;
 în cazul recidiviștilor, vârsta medie a primei infracțiuni este de 25 ani, cu 10 ani
mai mică decât vârsta medie a primei fapte comise de non-recidiviști;
 mai mult de jumătate dintre recidiviști comit a doua infracțiune în maximum 5
ani de la comiterea primei fapte. În medie, durata dintre prima și a doua faptă este
de circa 6 ani;
 84% dintre deținuți consideră că locul de muncă reprezintă cel mai important
factor al prevenirii recidivei;
 pe lângă locul de muncă, deținuții mai consideră că sprijinul familial este extrem
de important în prevenirea recidivei;
 într-o proporție ridicată, deținuții (în special cei recidiviști) consideră că un sprijin din
partea statului imediat după liberare ar fi de dorit și ar contribui la prevenirea
recidivei.
92/378
2.3. Recidiva în sistemul de probațiune
2.3.1. Analiza datelor la nivel de sistem

Din analiza efectuată rezultă că, la data de 31.12.2022, dintre cele 66.474 de persoane
aflate sub supraveghere un număr de: 45.756 (69%) nu au mai fost sancționați; 7.965 au
mai fost sancționați ca majori (12%), 3.983 (6%) au fost sancționați ca minori, 365 (0.5%)
au fost sancționați ca majori și minori, iar 7.382 lipsesc datele referitoare la antecedente
penale.
Analiza pe vârste a populației aflată în perioada termenului de supraveghere ne indică o
distribuție diferită de cea a populației din penitenciare. Astfel, dacă în penitenciare
ponderea tinerilor (18-24 ani) era una redusă în comparație cu celelalte categorii, relativ
egale ca procent, în sistemul de probațiune, ponderea celor de 18-24 ani este cea mai
ridicată, iar, pe măsură ce vârsta crește, scade ponderea categoriei din totalul populației
aflate în evidența serviciului de probațiune. Această distribuție este firească, având în
vedere faptul că probațiunea este calea juridică pentru majoritatea tinerilor care de multe ori
sunt la prima faptă penală, evitându-se detențiunea dacă periculozitatea făptuitorului nu este
extrem de mare.
Ponderea recidiviștilor în cadrul diverselor categorii de vârstă indică, similar celor observate
în rândul deținuților, rate mai ridicate în cadrul categoriilor de vârstă mediană (30-44 ani),
cu procentaje de 21%-22%. După 45 de ani, procentul de recidiviști scade constant,
ajungând la 13.5%, în cazul celor de 60 ani și peste.
Grafic 23. Distribuția pe categorii de vârstă – populație aflată sub supraveghere
0% 2% 4% 6% 8% 10% 12% 14% 16% 18%

0.3%
sub 18 ani
0.4%
18-24 ani 15.1%
16.6%
14.0%
25-29 ani
13.7%
16.0%
30-34 ani
14.2%
13.7%
35-39 ani
11.7%
12.4%
40-44 ani
11.3%
10.7%
45-49 ani
10.2%
8.5%
50-54 ani
9.4% Recidiva
55-59 ani 3.9%
4.7% Control
5.5%
60+ ani
7.8%
93/378
Distribuția pe genuri, deși la fel de dezechilibrată ca și în cazul populației din penitenciare,
ne indică o pondere mai ridicată a persoanelor de gen feminin (8.1%) în probațiune decât
în penitenciar (4.3%). În cazul grupului de recidiviști, ponderea femeilor este mai redusă, ca
și în cazul populației din penitenciare, iar ponderea recidivei e și ea mult mai scăzută în
cazul femeilor, doar 11.9%, față de 19.4%, în cazul bărbaților.
Grafic 24. Distribuția și ponderea recidivei pe genuri – populație aflată sub supraveghere
Recidiva Control Ponderea recidiviștilor

100% 94.7% 25%
91.1%
90%
20.7%
80% media 20%
70%
60% 15%
13.0%
50%
40% 10%
30%
20% 5%
8.9%
10% 5.3%
0% 0%
feminn masculin
Și în cadrul sistemului de probațiune, distribuția pe categorii de educație indică în mod clar

o asociere a unui nivel precar de educație formală cu recidiva. Aproximativ un sfert dintre
cei care au persistat în infracționalitate nu au un nivel de școlarizare absolvit. Datele ne
indică distribuții diferite de nivel de educație între populațiile de recidiviști și non-recidiviști.
Dacă aproximativ două treimi dintre respondenții grupului de control au absolvit cel puțin 10
clase, mai mult de jumătate (58%) dintre recidiviști au atins maxim nivelul studiilor
gimnaziale.
94/378
Grafic 25. Distribuția pe niveluri de educație – populație aflată sub supraveghere
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30%

25.8%
Fara scoala
2.7%
7.2%
Studii primare
4.9%
23.8%
Studii gimnaziale
19.6%
19.0%
Studii vocaționale
21.7%
Studii liceale 14.6%
23.9%
Studii postliceale 1.0%
2.3%
Studii universitare 4.2%
10.0% Recidiva Control
4.4%
Nemenționat
14.9%
În cazul ponderii recidivei, datele ne indică o mult mai puternică corelație negativă între
nivelul de educație și riscul de a repeta un comportament infracțional decât în cazul
populației din penitenciar. Astfel, dacă în cazul celor fără școală sau cu un nivel primar
de educație aflați sub supraveghere, probabilitatea de recidivă este de peste 55.2%, ea
scade mult în cazul celor cu studii primare (28.3%), ajungând până la 9.2%, în cazul
absolvenților de studii superioare.
Ponderea recidivei este ușor mai mare în zona urbană (19.3%), în comparație cu cea rurală
(18.4%), dar putem observa că, practic, mediul de rezidență nu este un factor cu putere de
diferențiere între cele două categorii investigate.
Analiza statusului ocupațional al celor aflați sub supraveghere ne indică disproporții în
special în privința continuării studiilor (unul din patru recidiviști se declară elev sau student).
De asemenea, ponderea angajaților pe perioadă nedeterminată este mai redusă în cazul
recidiviștilor decât în situația celorlalți, iar, în contrapondere, situațiile de activități ocazionale
sau lipsa unui loc de muncă sunt mai frecvente în cazul recidiviștilor.
95/378
Grafic 26. Distribuția pe niveluri de status ocupațional – populație aflată sub supraveghere
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40%

13.3%
Șomer, fără ocupație
11.9%
5.7% Recidiva
Zilier, angajat ocazional
5.3%
21.2% Control
Angajat perioadă determinată
17.6%
21.9%
Angajat perioadă nedeterminată
35.0%
2.8%
Patron, asociat, free lancer
3.5%
24.5%
Elev, student
1.2%
3.2%
Pensionar
6.6%
2.7%
Altceva
2.6%
4.8%
Nemenționat
16.2%
Analiza ponderii recidivei la nivelul categoriilor ocupaționale ne indică o valoare mult mai
ridicată în rândul elevilor și studenților (și dintre aceștia, în special în rândul elevilor). Astfel,
aproximativ 65% dintre cei care își declară ocupația ca elev, se încadrează în categoria
recidiviștilor. Procente mai mari decât media apar și în cazul celor fără ocupație sau cu un
statut ocupațional incert (zilier, muncitori ocazionali), în timp ce, ponderi mai mici de
recidiviști se regăsesc în categoriile de pensionari sau în cele cu un statut ocupațional sigur
(angajați pe perioadă nedeterminată).
O analiză a asocierii dintre stabilitatea statusului ocupațional și nivelul de educație ne indică

în mod semnificativ faptul că raportul dintre cei cu status ocupațional instabil (angajați pe
perioadă determinată, zilieri sau fără loc de muncă) și cei cu un status ocupațional stabil
(angajați pe perioadă nedeterminată, patroni, free-lancer-i) este de 66% - 37%, în cazul
celor fără studii sau maxim 4 clase și scade la 16% - 84%, în cazul celor cu studii superioare.
96/378
Grafic 27. Status ocupațional
Pondere persoane cu status ocupațional stabil (angajați pe perioadă nedeterminată, patroni, free-lanceri)
Pondere persoane cu status ocupațional instabil (angajați pe perioadă determinată, zilieri sau fără loc de muncă)
100%
90%
34%
80% 39%
51%
70% 62%
72%
60% 84%
50%
40%
66%
30% 61%
49%
20% 38%
28%
10% 16%
0%
Fără nivel de Studii primare Studii gimnaziale Studii Studii liceale, Studii superioare
școlarizare vocaționale, 10 postliceale
absolvit clase
2.3.2. Analiza datelor din sondaj
Modelul RISC-NEVOI-RESPONSIVITATE
Comparativ cu populația din penitenciare, în cazul celor aflați sub supraveghere putem
observa faptul că, între grupurile de recidiviști și non-recidiviști diferențele sunt mult
diminuate, nefiind semnificative statistic, deși se păstrează trendurile observate și în
cercetarea din penitenciare. O posibilă explicație derivă din structura acestei populații, mult
mai educată, cu mai multe șanse la un loc de muncă stabil și cu un istoric infracțional diferit,
aspecte care nu favorizează recidiva.
 Factorul I. Antecedente antisociale
La nivelul populației aflate sub supraveghere, ponderea celor cu antecedente anti-sociale

juvenile este relativ similară în grupul de recidiviști (9%) și cel de non-recidiviști (4%).
97/378
Grafic 28. Ați fost vreodată în detenție juvenilă/măsuri educative pentru minori înainte de a intra în
penitenciar?
100% 96%
91%
Recidiva Control
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
9%
10% 4%
0%
nu da
 Factorul II. Tipar de personalitate antisocială:
Istoricul comportamentelor anti-sociale, deși cu o incidență redusă, este net mai ridicat
în cazul recidiviștilor. Agresiunile și violența sunt menționate de 3%-6% dintre aceștia, în
timp ce niciun non-recidivist aflat sub supraveghere nu a menționat un astfel de
comportament.
În privința inhibiției scăzute, situația e similară celei din cazul populației din penitenciare.
Avem o pondere ridicată a celor care se declară de acord cu valorile ce fac apel la
comportament etic și observăm o predispoziție a celor din grupul de recidivă spre disciplină,
ca modalitate de prevenție timpurie a infracționalității.
Incidența agresivității nu este foarte ridicată, dar este ceva mai des menționată de către
respondenții din grupul de recidivă decât de către cei din grupul de control.
98/378
Grafic 29. Agresivitate
Recidiva Control
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%100%
89%
Nicio persoană normală nu s-ar gândi vreodată să
îi facă rău unui prieten apropiat sau unei rude
94%
9%
Atunci când mă enervez, adesea sunt gata să
lovesc pe cineva.
7%
Când cineva îmi face rău, încerc să mă răzbun, ca
să fim chit.
6%
Recunosc că îmi place uneori să rănesc fizic pe

cineva.
Prefer uneori să „întorc celălalt obraz” și să las de 85%

la mine atunci când cineva se comportă rău cu
mine. 81%
 Factorul III. Gândirea antisocială/infracțională
Justificarea unor atitudini favorabile infracționalității nu se diferențiază semnificativ între

cele două categorii de grupuri studiate. Datele nu reflectă o demarcație în privința acestor
atitudini între grupul de recidiviști și cel de non recidiviști, aspect care întărește idea că
diferențele între cele două grupuri din cadrul sistemului de probațiune sunt diminuate în
raport cu cele din mediul penitenciar. În general, respondenții din cadrul sistemului de
probațiune, indiferent dacă sunt recidiviști sau non recidiviști, sunt mai predispuși să
respingă argumentele care ar justifica activitățile infracționale în comparație cu populația
penitenciară.
Tendința de asumare a responsabilității pentru faptele comise și, în general, pentru

statutul de infractor, se diferențiază între cele două populații, în același mod cu populația
penitenciară: și recidiviștii din sistemul de probațiune se declară într-o măsură mai mare
victime ale mediului în care au crescut și ale cadrului legislativ în baza căruia au fost
condamnați. Astfel, 36% dintre recidiviști consideră că au fost condamnați pentru că au avut
o serie de ghinioane, comparativ cu 19% din grupul de control; 31% dintre ei consideră că
nu este vina lor pentru ce s-a întâmplat, comparativ cu 21% din grupul de control. Astfel, și
99/378
în cazul persoanelor aflate sub supraveghere recidiviștii se suprapun, într-o mai mare
măsură, cu profilul celor care nu își asumă comportamentul infracțional și plasează vinovăția
în exterior.
Grafic 30. Atitudini favorabile față de activitățile infracționale
`Deloc de acord Oarecum de acord In mare parte de acord Total de acord
…și ceilalți fac bani cum pot 98% 2%

1%
…riscul de a fi prins este destul de mic 93% 6%2%
Recidiva
…este distractiv 97% 3%

…beneficiile sunt mai mari decât pedeapsa 90% 5%
2%3%
…nu poți obține ce vrei fără să comiți infracțiuni 95% 4%
1%
…și ceilalți fac bani cum pot 96% 4%
…riscul de a fi prins este destul de mic 98% 2%
Control
…este distractiv 98% 2%

…beneficiile sunt mai mari decât pedeapsa 100%
…nu poți obține ce vrei fără să comiți infracțiuni 94% 6%
Grafic 31. Responsabilitate personală

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%100%
Am fost condamnat pentru că am avut o serie de

44% 20% 20% 16%
ghinioane.
Nu este vina mea pentru nimic din ceea ce s-a
46% 21% 8% 25%
Recidiva
întâmplat.
Poate că sunt un infractor, dar mediul sau cei din jur
62% 19% 9% 10%
m-au făcut să fiu infractor.
68% 15% 3% 13%
control.
Am fost condamnat pentru că am avut o serie de
63% 19% 6% 13%
ghinioane.
Nu este vina mea pentru nimic din ceea ce s-a
65% 15% 13% 8%
Control
întâmplat.
Poate că sunt un infractor, dar mediul sau cei din jur
63% 15% 8% 15%
m-au făcut să fiu infractor.
77% 8%2%13%
control.
Deloc nu mi se potriveste Oarecum mi se potrivește În mare parte mi se potrivește Mi se potrivește total
100/378
În privința atitudinii empatice, apar diferențe parțiale dintre cele două grupuri, de recidiviști
și non-recidiviști. Cu excepția auto-percepției a gradului de emotivitate, diferențele între
ponderile celor din grupul de control care își asumă atributele empatice (în special când se
referă la importanța oamenilor, a celorlalți pentru ei înșiși) și cei recidiviști sunt de
aproximativ 10%.
Grafic 32. Empatie

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%100%
Mă întristez atunci când aud despre cineva că a

3%5% 15% 78%
pierdut tot ce avea într-un dezastru natural…
Mă întristez atunci când văd pe cineva că plânge. 3%12% 24% 61%

Recidiva
Uneori sunt atât de emoționat sau afectat de o

6% 20% 26% 48%
situație, încât simt emoții pe care nu le pot descrie
Mă supăr sau mă îngrijorez atunci când un prieten are
3%11% 26% 60%
probleme personale.
Oamenii sunt importanți pentru mine 5% 9% 27% 59%
Mă întristez atunci când aud despre cineva că a

19% 81%
pierdut tot ce avea într-un dezastru natural…
Mă întristez atunci când văd pe cineva că plânge. 6% 10% 19% 65%

Control
Uneori sunt atât de emoționat sau afectat de o

25% 27% 29% 19%
situație, încât simt emoții pe care nu le pot descrie
Mă supăr sau mă îngrijorez atunci când un prieten are
6% 10% 25% 58%
probleme personale.
Oamenii sunt importanți pentru mine 8% 8% 25% 58%
Deloc nu mi se potrivește Oarecum mi se potrivește În mare parte mi se potrivește Mi se potrivește total
 Factorul IV. Asocieri infracționale: număr de prieteni infractori
Descrierea anturajului nu indică diferențe majore între cele două grupuri: aproximativ 20%
din cadrul ambelor grupuri de respondenți afirmă că au ”prieteni care vor avea mereu
probleme cu legea” și că o parte dintre prietenii lor sunt infractori.
Singura afirmație unde răspunsurile diferă parțial sunt în privința prietenilor care au cazier
judiciar: un procent de 52% dintre recidiviști declară că niciunul dintre prieteni nu are cazier
judiciar, procent semnificativ mai mare în cazul non-recidiviștilor (63%).
101/378
 Factorul V. Familia
Din punct de vedere al istoricului familial (experiență centru de plasament/în grija unui
asistent maternal, experiență a respondentului cu serviciile de protecție a copilului, istoric
legat de consumul de alcool sau de droguri a părinților, cazier judiciar al părinților) datele ne
indică unele diferențe între recidiviști și non-recidiviști. Un procent de 4% dintre recidiviști s-
a aflat sub observațiile serviciilor de protecția copilului și a trăit în centre de plasament. Spre
deosebire de aceștia, în cazul non-recidiviștilor, procentul este mai mare, de 10%. Cei din
grupul de control provin din familii în care părinții consumau într-o mai mare măsură droguri
sau se manifestau violent.
Grafic 33. Mediul familial
Recidiva Control 0% 5% 10% 15% 20% 25%
Ai trăit vreodată în centru de plasament/în grija unui 4%

asistent maternal? 10%
Te-ai aflat vreodată sub observația serviciilor de 4%

protecție a copilului? 10%
Vreunul dintre părinții tăi a avut probleme cu consumul 14%

de alcool sau de droguri? 21%
6%
Vreunul dintre părinții tăi a avut cazier?
4%
7%
Vreunul dintre părinții tăi a fost violent?
19%
 Factorul VI. Școlaritate
Structura pe categorii de educație a eșantionului reproduce cu diferențe mici structura

întregii populații. Se poate observa ponderea mai mare a celor cu educație medie în cazul
ambelor grupuri și proporția mai mare a non-recidiviștilor în categoriile de educație
superioară. În ansamblu, se poate observa diferența de școlaritate comparativ cu populația
penitenciară: populația aflată sub supraveghere are un capital educațional mai ridicat
comparativ cu populația din penitenciare.
Repetenția școlară a reprezentat o problemă pentru circa 16% dintre respondenții recidiviști
și pentru 17% dintre cei din grupul de control. În privința abandonului școlar, 22% dintre
recidiviști au abandonat școala, la un moment dat, față de 10% dintre non-recidiviști.
102/378
Grafic 34. Număr de clase absolvite
0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35%
2.5%
Fără educație
4.2% Recidiva
3.3%
Educație primară (4 clase) Control
6.3%
Educație gimnazială (5-8 28.3%
clase) 18.8%
Școală profesională, treapta 29.2%
întâi de liceu (9-10 clase), 22.9%
Liceu (9-12/13 clase), șc. 32.5%
Postliceală 16.7%
Studii superioare (licență, 4.1%
master, doctorat) 31.3%
Grafic 35. Repetenție și abandon școlar

100%
90%
90% 84% 83%
Recidiva Control 78%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
22%
20% 16% 17%
10%
10%
0%
Da Nu Da Nu
repetarea unei clase abandon școlar
103/378
 Factorul VII. Abuzul de substanțe
Abuzul de substanțe (alcool, droguri) constituie un factor favorizant pentru comportamentul

infracțional și în cazul populației aflate sub supraveghere. Astfel, 21% dintre recidiviști și
19% dintre cei din grupul de control au avut probleme cu consumul de alcool. În cazul
drogurilor, 4% dintre recidiviști și 8% dintre non-recidiviști au avut probleme cu consumul de
stupefiante, dar, în prezent, proporția e inversă, 8% dintre recidiviști și 6% dintre non-
recidiviști. Aproximativ 40% recidiviști și 52% non-recidiviști se aflau sub influența alcoolului
sau a drogurilor, în momentul în care au comis fapta pentru care au fost condamnați. Aceste
procente pot fi explicate și prin numărul ridicat de infracțiuni de conducere sub influența
alcoolului la nivelul întregii populații aflate sub supraveghere.
Grafic 36. Dacă vă gândiți la dvs. … ?

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%
21%
Ați avut vreodată probleme cu consumul de alcool?
19%
Recidiva
4%
Ați avut vreodată probleme cu consumul de droguri? Control
8%
8%
Ați în prezent probleme cu consumul de droguri?
6%
6%
Ați fost internat vreodată în spital pentru probleme
emoționale, psihice sau de sănătate mentală?
6%
În momentul în care ați comis infracțiunea/ ultima 39%

infracțiune pentru care ați fost condamnat, vă aflați
sub influența alcoolului/drogurilor? 52%
 Factorul VIII. Evaluarea stării generale a sănătății mentale
Evaluarea generală a stării sănătății mentale (prin intermediul chestionarelor aplicate) nu

arată diferențe semnificative între eșantionul de recidiviști și cel de non recidiviști. În toate
situațiile testate, micile diferențe variază în favoarea unuia sau altuia dintre grupuri. Un
procent de 6%-7% din ambele grupuri declară că au fost internați în spital pentru probleme
emoționale, psihice sau de sănătate mentală, procent semnificativ mai mic decât în cazul
populației din penitenciare, unde aproape o cincime dintre respondenți au avut această
experiență.
104/378
Percepții ale populației aflată sub supraveghere cu privire la recidivă și posibile măsuri de
prevenire
Datele indică faptul că există o ușoară diferență în atitudinea respondenților față de cei care
recidivează. În rândul recidiviștilor, 78% consideră că persoanele care au fost condamnate
de două sau mai multe ori pot redeveni cetățeni ca toți ceilalți și se pot îndrepta, fără a mai
comite alte infracțiuni. În grupul de non-recidiviști, procentul celor cu o atitudine optimistă
este mai mare, de 88%.
Grafic 37. Dacă v-ați gândi la persoanele recidiviste, care au fost condamnate de două sau mai multe ori, ați
spune că...?
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
13%
Cel mai probabil nu se vor îndrepta niciodată, vor mai
comite infracțiuni Recidiva
10%
Control
78%
Pot redeveni cetățeni ca toți ceilalți, se pot îndrepta,
fără a mai comite alte infracțiuni
88%
8%
NS/NR
2%
Gradul de satisfacție cu privire la diversele activități din perioada de supraveghere diferă în

privința următoarelor aspecte între cele două eșantioane: 81% dintre cei recidiviști și 91%
dintre cei non-recidiviști sunt mulțumiți cu privire la activitatea consilierilor de probațiune;
38% dintre persoanele recidiviste și 35% dintre cei non-recidiviști sunt mulțumiți cu privire
la activitățile desfășurate în cadrul programelor de reintegrare obligatorii desfășurate de
asociații/alte instituții; 52% dintre recidiviști și 59% dintre non-recidiviști sunt mulțumiți cu
privire la participarea la muncă în cadrul acestei perioade. În același timp se observă și
expunerea limitată la anumite servicii cum sunt îmbunătățirea educației, asistență socială
sau participarea la activități de mediere a muncii.
105/378
Ambele categorii de respondenți consideră că propria voință este principalul factor care îi
poate ajuta să nu recidiveze. Cu alte cuvinte, aceștia consideră că ei sunt principalul motor
al acestui comportament. Pe lângă aceasta, consideră important accesul la un loc de
muncă, dar și ajutorul din partea familiei. În privința acestor factori menționați mai sus, nu
sunt diferențe între răspunsurile celor două grupuri. Se observă însă că, cei din grupul de
control consideră, într-o pondere mai mare, semnificativă din punct de vedere statistic, că
statul, prin diversele forme de implicare, dar și societatea civilă ar putea ajuta foștii
condamnați să nu mai încalce legea. Acest rezultat poate indica faptul că non recidiviștii au
mai multă încredere în sprijinul instituțiilor și organizațiilor din afara sistemului de probațiune
pentru a facilita reintegrarea și prevenirea recidivei.
În privința serviciilor și a instituțiilor în care statul ar trebui să investească, opiniile dintre cele
două grupuri diferă în privința următoarelor aspecte: recidiviștii consideră într-o măsură mai
ridicată că ar trebui acordat sprijin direct celor eliberați din penitenciare, mai mult sprijin din
partea sistemului de probațiune, dar și al organizațiilor civice. Ambele grupuri susțin
importanța serviciilor de calificare/recalificare, a celor educative dar și a celor de consiliere.
Grafic 38. În ce servicii sau instituții ar trebui să investească statul? Cu ce ar trebui să ajute statul cel mai
mult?
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%
Dezvoltarea instituțiilor responsabile 17%

cu ordinea publică (poliție,… 8% Recidiva Control
Îmbunătățirea condițiilor din 17%
penitenciare 8%
Sprijin pentru cei eliberați din 60%
penitenciare (loc de cazare, loc de… 58%
Susținerea asociațiilor și 20%
organizațiilor care se ocupă de… 15%
Serviciile de probațiune (se ocupă cu 28%
supravegherea celor liberați… 19%
Servicii de consiliere pentru foști 26%
deținuți (persoane care să îi ajute… 19%
Servicii de calificare / recalificare a 51%
foștilor deținuți (să îi califice într-o… 63%
Servicii de educație pentru foștii 45%
deținuți 50%
Servicii medicale pentru foștii deținuți 21%
(să îi ajute cu problemele medicale) 29%
106/378
Concluzii cheie:
 comparativ cu populația de deținuți, cea aflată sub supraveghere are un istoric
infracțional mai redus, fie că ne referim la infracționalitatea juvenilă sau la cea
săvârșită ca adult. Regăsim însă, aceeași diferență între recidiviști și non-recidiviști,
în privința experiențelor infracționale;
 deși distribuția pe gen este la fel de dezechilibrată ca și în cazul populației din
penitenciare, datele ne indică o pondere mai ridicată a persoanelor de gen
feminin în probațiune decât în sistemul penitenciar;
 factorul care diferențiază cel mai bine între populațiile aflate în probațiune și cele din
penitenciare este structura pe vârste. În cazul probațiunii, prezența tinerilor este
mai ridicată, în timp ce în penitenciare, predominanți sunt cei de vârstă mediană (30-
45 ani).
 din punct de vedere al educației, regăsim aceleași decalaje între recidiviști și non-
recidiviști, primii fiind, în mod cert, mai puțin educați, mai deficitari sub raportul
accesului la resurse și, așa cum apare și în cazul celor din penitenciare, cu șanse
mai mici de a accede la un loc de muncă stabil; posibilitatea completării educației
reprezintă o modalitate eficientă de a oferi celor condamnați șanse
suplimentare de a putea obține o stabilitate profesională și, implicit, una
financiară, scenariu care conduce într-o mai mică măsură spre recidivă;
 din punct de vedere al opiniilor, discrepanțele dintre cei incluși în sistemul de
probațiune și cei din penitenciar sunt reduse, inclusiv între recidiviști și non-
recidiviști. Percepția și evaluarea mediului social sau a anumitor situații cu potențial
criminogen sunt relativ similare, existând totuși, la nivel factual, o tendință spre
expunerea mai ridicată la infracțiune în rândul recidiviștilor.
107/378
2.4. Percepțiile populației generale – analiza datelor din sondaj
Sondajul pe populația generală a avut ca obiectiv măsurarea percepțiilor, opiniilor și

atitudinile populației generale față de fenomenul recidivei și recidiviști și s-a realizat prin
intermediul unui studiu reprezentativ național pentru populația adultă a României87. Temele
abordate în cadrul chestionarului s-au concentrat și asupra factorilor care ar putea ușura și
îmbunătăți reintegrarea persoanelor aflate în stare de libertate.
La nivelul populației există o varietate de percepții asociate termenului "recidivist".
Aproximativ 14% dintre respondenți îl asociază cu ”persoanele condamnate”, ”deținuții” sau
”pușcăriașii”. Alți 10% consideră că recidiviștii sunt cei care au fost în detenție, iar un procent
de 9% îi asociază cu persoanele care au avut antecedente penale. Aproximativ 45% dintre
respondenți asociază recidiva cu repetarea infracțiunii, a faptei sau cu primirea mai multor
pedepse. Pentru aproximativ 9% dintre respondenți, recidiviștii sunt considerați ”persoane
rele și periculoase”, care ”comit infracțiuni grave în mod repetat” și reprezintă o amenințare
pentru societate. De asemenea, răspunsurile reflectă faptul că recidiviștii sunt percepuți ca
fiind ”cei mai periculoși infractori dintre cei condamnați”. Este important de menționat că un
procent de aproximativ 16% dintre respondenți nu știu exact ce înseamnă termenul
"recidivist".
Grafic 39. Ce înțelegeți dvs. prin ”recidivist”?
Condamnat / infractor / deținut / pușcăriaș 14%

Persoană care repetă o fapta rea / o greșală 14%
Persoană care a făcut închisoare / a fost… 11%
Fost pușcăriaș / persoană care a făcut… 10%
Persoană cu antecedente penale 9%
Condamnat / pușcăriaș care repetă fapta 8%
Persoană care a comis mai multe infracțiuni 7%
Persoană care a făcut mai multe fapte rele /… 5%
Răufăcător / om rău / certat cu legea 4%
Altceva 4%
Nu știu 16%
Eșantion total; Ponderat; bază n = 1023
87 Eșantionul a fost reprezentativ la nivel național și a cuprins 1.023 de respondenți din populația generală
108/378
Analizând experiența populației respondente în legătură cu infracționalitatea, se observă o
variație în ceea ce privește relația directă și indirectă cu sistemul judiciar. Un procent de 2%
dintre respondenți declară că ei înșiși au fost condamnați penal, adică au trecut prin
experiența sistemului judiciar ca infractori. De asemenea, 2% dintre respondenți afirmă că
un membru al gospodăriei lor a fost condamnat penal. În ceea ce privește cercul social al
respondenților, se observă diversitatea experiențelor legate de sistemul judiciar. Un procent
de 30% dintre respondenți declară că în cercul lor de cunoștințe se regăsesc persoane care
au trecut prin experiența condamnării, și-au executat pedeapsa și nu au mai comis
infracțiuni. Acest lucru sugerează că acești respondenți au o experiență directă de
interacțiune cu persoane reabilitate și reintegrate cu succes în societate.
O proporție de 15% dintre respondenți declară că au în cercul lor de cunoștințe persoane
care au trecut prin multiple condamnări, au executat pedepsele și nu au mai comis
infracțiuni. Un procent de 8% au declarată că au în cercul de cunoștințe persoane ce au
trecut prin multiple condamnări și au continuat să comită infracțiuni.
Relevant este și faptul că 70% dintre respondenți nu au în cercul de cunoștințe persoane
care să fi fost condamnate; aceasta le poate influența opiniile și percepțiile față de
persoanele care au avut contact cu sistemul de justiție penală. În cazul acestora pot avea o
mai mare influență informațiile obținute din diverse mijloace mass media, precum știrile,
rapoartele media sau discuțiile publice. Categoria celor care au interacționat cu diverse
categorii de persoane condamnate este mai tolerantă cu privire la acceptarea recidiviștilor
în localitate, vecinătate, cerc de prieteni, loc de muncă sau propria familie.
Graficul 40. În cercul dvs. de cunoștințe aveți persoane care... au fost condamnate?
o singură dată, dar și-au executat pedeapsa și

30% 70%
nu au mai comis infracțiuni
de mai multe ori, și-au executat pedepsele și nu

15% 85%
au mai comis infracțiuni
de mai multe ori și au comis infracțiuni în

8% 92%
continuare
Da Nu
109/378
Rezultatele indică faptul că există diferențe de percepție în ceea ce privește perspectiva
asupra capacității unei persoane de a se schimba și de a-și corecta greșelile. Un număr
semnificativ de respondenți susțin ideea că o greșeală anterioară poate influența
comportamentul viitor. Aproximativ 60% dintre respondenți susțin ideea conform căreia “cine
a greșit o dată va greși mereu”. Aceste cifre arată că există o proporție semnificativă de
respondenți care cred că o greșeală anterioară poate influența comportamentul viitor al unei
persoane. Pe de altă parte, ideea că oamenii merită o a doua șansă primește un sprijin
masiv din partea respondenților, un procent de 86% dintre aceștia susținând această
afirmație. Doar 12% dintre respondenți nu sunt de acord cu această perspectivă. Aceste
cifre reflectă o perspectivă pozitivă a respondenților cu privire la importanța oferirii unei
oportunități de îmbunătățire și reinserție pentru cei care au greșit în trecut.
Grafic 41. În ce măsură sunteți sau nu de acord cu următoarele afirmații?
Dezacord total Mai degrabă dezacord Mai degrabă acord

Acord total (Nu știu / Non răspuns)
Cine a greșit o dată, va greși mereu 14% 22% 22% 38% 4%
Legile din România sunt prea blânde cu cei care

8% 11% 20% 56% 6%
greșesc de mai multe ori
Oamenii merită o a doua șansă 5%7% 24% 62% 3%
Societatea face suficient de mult pentru a-i

33% 26% 15% 16% 10%
reintegra pe cei care încalcă legea
În ceea ce privește percepția asupra legilor din România, rezultatele indică faptul că trei
sferturi dintre respondenți (76%) sunt de acord cu afirmația că acestea sunt prea blânde cu
cei care comit greșeli de mai multe ori, 56% dintre respondenți exprimând un acord total, iar
un procent de 20% fiind mai degrabă de acord. Cifrele relevă că există o preocupare
semnificativă în rândul respondenților cu privire la necesitatea unei abordări mai ferme a
sistemului judiciar în ceea ce îi privește pe cei care comit greșeli repetate.
Rezultatele indică o diversitate de opinii în ceea ce privește eforturile societății de a-i
reintegra pe cei care încalcă legea. Aproximativ 58% dintre respondenți nu sunt de acord
cu afirmația că ”societatea face suficient de mult pentru a-i reintegra pe foștii condamnați”,
110/378
în timp ce, mai puțin de o treime dintre ei (31%) sunt sceptici cu privire la eficacitatea
măsurilor luate de societate pentru reintegrarea acestora. În același timp 33% sunt de
părere că „societatea face suficient de multe pentru foștii condamnați” (17% tind să fie de
acord și 16% sunt de acord total).
Datele indică faptul că există un grad ridicat de stigmatizare și respingere a foștilor

condamnați în ceea ce privește angajarea și acceptarea lor în vecinătate, comunitate sau
în familie. Populația generală manifestă reticență în a interacționa cu persoanele
condamnate, în special cu recidiviștii. Toleranța este mai ridicată în cazul celor care au avut
o singură condamnare sau a celor care își execută pedeapsa în libertate. Singura categorie
față de care respingerea este mai accentuată decât în cazul recidiviștilor este cea a
consumatorilor de droguri. Astfel, atunci când subiecții sunt puși să aleagă un nou coleg de
muncă dintre o persoană deloc pregătită, dar care nu a suferit nicio condamnare și o
persoană foarte bine pregătită, dar care a fost condamnată de 2 ori în trecut, mai mult de
două treimi dintre ei (71%) preferă persoanele fără condamnări, chiar dacă nu sunt pregătite
din punct de vedere profesional, fapt care arată o toleranță scăzută pentru persoanele cu
două condamnări la care riscul de recidivă este sporit.
Indicii de toleranță măsurați în cadrul sondajului ilustrează modul în care cetățenii percep și
reacționează față de diverse categorii de persoane care ar putea locui în aceeași localitate
sau pe care i-ar putea avea ca vecini, colegi de muncă sau chiar membrii ai familiei.
Grafic 42. Dvs. ați accepta ca următoarea categorie de persoane ... să vă fie vecini?
Persoane de altă etnie 83% 17%
Persoane sărace, fără bani 95% 5%
Persoane de altă religie 89% 11%
Condamnați reabilitați, care și-au executat pedeapsa 62% 38%
Persoane care consumă droguri 12% 88%
Persoane de altă orientare sexuală 34% 66%
Recidiviști, persoane cu mai multe condamnări 27% 73%
Persoane condamnate care își execută pedeapsa în

51% 49%
libertate, cu suspendare
Da Nu
111/378
Grafic 43. Dvs. ați accepta ca următoarea categorie de persoane ... să vă fie colegi de muncă?
Persoane de altă etnie 88% 12%
Persoane sărace, fără bani 95% 5%
Persoane de altă religie 93% 7%
Condamnați reabilitați, care și-au executat pedeapsa 67% 33%
Persoane care consumă droguri 12% 88%
Persoane de altă orientare sexuală 35% 65%
Recidiviști, persoane cu mai multe condamnări 29% 71%

Persoane condamnate care își execută pedeapsa în
55% 45%
libertate, cu suspendare
Da Nu
În rezultatele prezentate, se observă diferențe în percepția respondenților cu privire la

acceptarea persoanelor care au fost condamnate și s-au reabilitat. Un procent de 66%
dintre respondenți ar fi de acord să trăiască în aceeași localitate cu astfel de persoane și
62% le-ar accepta ca vecini, date care pot reflecta încredere în capacitatea lor de a se
reintegra în societate. Cu toate acestea, un procent de 38% dintre respondenți ar refuza
această posibilitate, exprimând unele îngrijorări și rezerve în ceea ce privește recidiva.
În ceea ce privește persoanele condamnate care își execută pedeapsa în libertate, cu
suspendare, rezultatele indică un nivel moderat de acceptare. Aproximativ 51% dintre
respondenți ar accepta să aibă astfel de persoane ca vecini, exprimând o anumită încredere
în capacitatea lor de reintegrare. Restul de 49% ar refuza această posibilitate, reflectând o
oarecare rezervă sau îngrijorare în ceea ce privește riscul de recidivă.
Rezultatele arată o reticență accentuată în acceptarea a recidiviștilor sau a celor cu
mai multe condamnări, practic procentele de acceptare a lor se înjumătățesc față de
condamnații reabilitați, care și-au executat pedeapsa. Doar 27% ar accepta ca vecini
recidiviștii sau persoanele care au avut mai multe condamnări și doar 30% ar accepta să
trăiască în aceeași localitate cu această categorie de persoane.
Cea mai mare reticență a populației se manifestă în privința persoanelor care consumă
droguri. Doar 16% dintre respondenți ar fi de acord să aibă astfel de persoane în localitatea
lor și doar 12% i-ar accepta ca vecini, reflectând preocupările și temerile cu privire la
impactul negativ al consumului de droguri asupra comunității.
112/378
În cazul acceptării membrilor diverselor grupuri sociale ca și colegi de muncă, se păstrează
aceeași ierarhie a respingerii diverselor categorii sociale. Un grad de acceptare ridicat au
membrii diverselor grupuri etnice, sociale sau religioase, iar cele mai respinse categorii sunt
consumatorii de droguri, recidiviștii, dar și persoane de altă orientare sexuală. Un procent
de 67% din populație nu ar accepta să aibă colegi de muncă persoane cu mai multe
condamnări. Segmentele cele mai intolerante cu privire la recidiviști sunt respondenții de
peste 65 de ani și cei cu studii inferioare.
Aceste date confirmă rezultatele obținute în celelalte două componente ale cercetării (studiul
calitativ și sondajul pe populația de recidiviști), conform cărora foștii condamnați se
confruntă cu un grad ridicat de stigmatizare și respingere la angajare, dar și la locul de
muncă, faptul că o mare parte din populația generală nu dorește să interacționeze cu
persoane condamnate, îndeosebi cu cei recidiviști. Datele susțin că, în mediul profesional
există încă provocări în ceea ce privește acceptarea și integrarea deplină a anumitor grupuri
(de exemplu, există o puternică respingere a celor de o altă orientare sexuală). În acest
context, și această componentă a studiului întărește necesitatea realizării unor campanii de
promovare a toleranței și incluziunii la locul de muncă și de acceptare a diversității.
În cadrul analizei am urmărit și în ce măsură se conturează un profil al celor toleranți față
de recidiviști respectiv un profil al celor intoleranți cu privire la acest grup. Testele statistice
relevă faptul că intoleranții sunt mai degrabă persoanele de gen feminin, din mediul rural,
având ca ultim nivel de educație absolvit cel mult gimnaziul, persoanele în vârstă (65+) și
persoanele care nu au în cercul de cunoștințe persoane care să fi fost condamnate;
intoleranții sunt mai degrabă convinși că ”cei care au greșit o dată vor greși mereu”, susțin
într-o măsură mai redusă decât ceilalți oferirea de suport persoanelor care sunt liberate și
susțin în mai mare măsură întărirea instituțiilor responsabile cu ordinea publică. Cei
toleranți față de recidiviști sunt mai degrabă bărbații, persoanele din mediul urban,
persoanele cu studii superioare, persoanele care au în cercul social foști condamnați
(fie recidiviști, fie non-recidiviști), dar și cei care nu merg niciodată la biserică; aceștia
susțin ideea oferirii de suport foștilor deținuți, după liberare, cred în mai mare măsură
în acordarea unei a doua șanse și consideră că societatea nu face suficient de mult
pentru a-i reintegra pe cei care încalcă legea.
Percepțiile asupra factorilor care influențează recidiva au fost evaluate printr-o întrebare
similară din cercetarea sociologică realizată cu persoanele recidiviste din mediul penitenciar
și din sistemul de probațiune. De remarcat faptul că respondenții din populația generală
atribuie reiterarea comportamentului infracțional în principal consumului de alcool și droguri,
anturajului infractorului, dar și anumitor tulburări/afecțiuni psihice sau comportamentale.
113/378
Această ierarhie indică o tendință de a plasa responsabilitatea mai degrabă asupra
individului în ceea ce privește alegerea de a comite infracțiuni și de a recidiva, și mai puțin
unor circumstanțe externe.
Rezultatele arată că există o variație în percepția populației cu privire la capacitatea
sistemului penitenciar din România de a ajuta deținuții să evite recidiva. Aproximativ 36%
dintre respondenți consideră că sistemul penitenciar are un impact semnificativ sau mare în
prevenirea recidivei. Aceasta reflectă încrederea unui procent important de participanți în
abilitatea sistemului penitenciar de a furniza programe de reabilitare și resurse necesare
pentru reintegrarea deținuților în societate. Cu toate acestea, aproximativ 32% dintre
participanți consideră că sistemul penitenciar contribuie doar într-o măsură mică în
prevenirea recidivei. Aceasta poate indica îngrijorări cu privire la eficiența programelor de
reabilitare sau la disponibilitatea resurselor necesare pentru deținuți în cadrul sistemului
penitenciar.
Grafic 44. În ce măsură credeți că sistemul penitenciar din România poate ajuta deținuții să NU mai recidiveze?
24%
22%
19%
14% 13%
9%
Foarte mare Mare măsură Măsură medie Mică măsură Foarte mică NS/NR
măsură măsură, deloc
În privința măsurilor viitoare, majoritatea respondenților consideră necesară o investiție mai

mare din partea statului în instituțiile responsabile cu ordinea publică (80%). Acest lucru
reflectă nevoia de alocare a resurselor adecvate pentru asigurarea unei aplicări eficiente a
legii, protejarea cetățenilor și menținerea unui climat de siguranță în societate. De
asemenea, un procent semnificativ de respondenți (72%) susține că statul ar trebui să
investească mai mult în oferirea de suport pentru deținuți după liberare. Un procent de 47%
dintre participanți consideră că statul ar trebui să investească mai mult în îmbunătățirea
condițiilor din penitenciare. De asemenea, peste jumătate dintre participanți (55%)
menționează necesitatea susținerii asociațiilor și organizațiilor care activează pentru
reabilitarea foștilor deținuți. Aceste rezultate subliniază importanța colaborării între sectorul
public și organizațiile neguvernamentale în furnizarea de servicii și programe adecvate
pentru reintegrarea deținuților în societate.
114/378
Grafic 45. În opinia dvs., statul ar trebui să investească în… ?
Instituțiile responsabile cu ordinea publică 4% 16% 80%
Îmbunătățirea condițiilor din penitenciare 18% 35% 47%
Oferirea de suport deținuților, după eliberare 9% 19% 72%
Susținerea asociațiilor și organizațiilor care

17% 28% 55%
activează pentru reabilitarea foștilor deținuți
Mai puțin La fel Mai mult

Concluzii cheie:
 ideea că oamenii merită o a doua șansă primește un sprijin masiv din partea
respondenților, un procent de 86% dintre aceștia susținând această idee;
 43% dintre respondenți consideră că persoanele care au fost condamnate de două
sau mai multe ori pot redeveni cetățeni ca toți ceilalți și se pot îndrepta, fără a mai
comite alte infracțiuni;
 58% dintre respondenți nu sunt de acord cu afirmația că societatea face suficient de
mult pentru a-i reintegra pe foștii condamnați;
 analiza datelor relevă corelații statistice semnificative: cei care au interacționat
cu oricare categorie de foști condamnați sunt mai toleranți cu privire la
acceptarea lor în comunitate, vecinătate, cerc de prieteni, loc de muncă sau
chiar familie;
 aproximativ 45% dintre respondenți asociază recidiva cu repetarea infracțiunii, a
faptei sau cu primirea mai multor pedepse, fapt care indică o interpretare relativ
corectă a termenului de către o bună parte a populației.
 se conturează foarte clar și un grup al celor pesimiști cu privire la reabilitarea
celor care au încălcat legea în repetate ori; aproximativ 60% dintre respondenți
susțin ideea conform căreia “cine a greșit o dată va greși mereu”;
 cei care au fost victime ale unor diverse infracțiuni sunt mai degrabă sceptici
cu privire la reabilitarea foștilor infractori;
 peste jumătate dintre respondenți nu interpretează corect termenul de
recidivist.
115/378
 dintre grupurile vulnerabile analizate, care pot constitui de obicei obiectul
stigmatizării, marginalizării și respingerii populației generale, o singură
categorie întrunește valori mai ridicate de repudiere și intoleranță a celorlalți:
consumatorii de droguri.
Recomandări:
 campanii de conștientizare care să atenueze reticența în acceptarea

recidiviștilor: există o rezistență semnificativă în acceptarea recidiviștilor sau a
persoanelor cu mai multe condamnări ca vecini, concetățeni, colegi de muncă sau
membri ai familiei. Datele reflectă preocupări și îngrijorări legate de riscul de recidivă
și percepția asupra persoanelor recidiviste ca fiind mai periculoase sau că prezintă
un risc mai mare pentru societate; campaniile pot ilustra cazuri de succes și
insistarea pe ideea conform căreia, oamenii care au greșit merită o a doua șansă;
 nevoia de investiții și sprijin pentru reintegrare: respondenții susțin necesitatea
investițiilor mai mari din partea statului în instituțiile responsabile cu ordinea publică,
în oferirea de suport pentru deținuți după liberare, în îmbunătățirea condițiilor din
penitenciare și în sprijinul asociațiilor și organizațiilor care se implică în reabilitarea
foștilor deținuți. Aceasta subliniază importanța dezvoltării și implementării unor
programe eficiente de reintegrare și alocarea de resurse adecvate pentru sprijinirea
foștilor deținuți în reconstruirea vieții lor și pentru evitarea recidivei.
 necesitatea suplimentării serviciilor, a măsurilor care vizează perioada post-
liberare: Studiul evidențiază grade ridicate de respingere a foștilor condamnați în
diverse medii comunitare. Aceste servicii ar trebui să fie adresate atât foștilor
condamnați, cât și membrilor comunității gazdă, pentru a construi o societate mai
empatică, care oferă oportunități pentru un nou început;
 studiul relevă nevoia de educație și de sensibilizare publică, precum și de
dezvoltare și îmbunătățire a politicilor și programelor care să promoveze o societate
mai incluzivă și mai echitabilă pentru toți membrii săi, inclusiv pentru cei care au avut
experiența sistemului penal; este necesară o abordare integrată, care să includă
măsuri de prevenire a recidivei, de reabilitare, de reintegrare eficientă, de colaborare
între instituțiile relevante, precum și de implicare a comunității în susținerea
reintegrării sociale a foștilor deținuți.
116/378
2.5. Rezultatele cercetării calitative
Componenta calitativă a cercetării a avut ca obiectiv principal obținerea și analiza

percepțiilor unor grupuri specifice de participanți cu privire la cauzele recidivei. Acest aspect
a fost abordat prin intermediul unui design complex de cercetare, care a inclus utilizarea a
14 instrumente specifice, 6 grile de focus grup și 8 ghiduri de interviu individual. Pentru a
obține o perspectivă comprehensivă asupra percepției cauzelor recidivei, s-au selectat și
intervievat mai multe grupuri țintă relevante. Aceste grupuri au inclus personal din unitățile
penitenciare, personal din sistemul de probațiune, furnizori de servicii sociale (publici și
privați), angajatori, foști și actuali deținuți precum și membri ai familiilor acestora. În total, au
fost realizate 6 focus grupuri și 50 de interviuri individuale.
O primă serie de focus grupuri a vizat două contexte de intervenție ale furnizorilor de servicii:
perioada executorie și perioada post-executorie. Astfel, pentru perioada executorie, a fost
realizat un focus grup cu ofițeri de penitenciare și un focus grup cu consilieri de probațiune.
Fiecare focus grup a fost completat cu interviuri individuale, cu persoane din categoria
aceluiași grup țintă. Cea de-a doua pereche de focus grupuri a avut în vedere serviciile
sociale adresate deținuților și foștilor deținuți și accesul pe piața forței de muncă. În cadrul
acestei sub-componente au fost realizate un focus grup cu angajatori privați și publici și un
focus grup cu furnizori de servicii sociale. Cele două focus grupuri au fost completate cu
interviuri individuale cu angajatori (publici și privați) și furnizori de servicii sociale din sectorul
public și privat.
Cea de a treia pereche de focus grupuri a vizat foștii deținuți, atât categoria celor care au
recidivat, cât și a celor care au fost în penitenciar o singură dată, ”non-recidiviștii”.
2.5.1 Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile cu ofițerii de penitenciare
În vederea investigării acestui grup țintă, conform proiectului metodologic aprobat, a fost
realizat un focus grup online, la care au participat în total 12 angajați din penitenciarele:
Giurgiu, Arad, București-Jilava, București-Rahova, Timișoara, Gherla, Constanta-Poarta
Albă, Tulcea, Mioveni, Oradea, Botoșani, Aiud, Mărgineni. Alegerea acestora a avut la bază
procentele ridicate de recidiviști, precum și intenția de a acoperi cele două categorii
principale ale angajaților din penitenciare care interacționează cel mai mult cu persoanele
private de libertate, categoria personalului din sectorul siguranța deținerii și categoria
personalului din sectorul reintegrare socială. Focus grupul a fost completat cu 5 interviuri
individuale cu reprezentanți ai aceluiași grup țintă.
117/378
Respondenții incluși în această primă categorie, cea a ofițerilor din penitenciare, angajați
în sectoarele precizate mai sus, au oferit o perspectivă din interiorul sistemului penitenciar
asupra comportamentului infracțional și a cauzelor acestuia. Respondenții au descris
anumite caracteristici comune ale persoanelor recidiviste, care au fost observate în mod
repetat. Astfel, au fost evidențiați factori individuali (socio-psihologici) care contribuie la
creșterea riscului comportamentului infracțional:
 proveniența din familii dezorganizate cu istoric de abuzuri și violență domestică, dar
și experiențele traumatice din copilărie pot contribui la dezvoltarea unor
comportamente infracționale în viața adultă;
 antecedentele în comportamente infracționale ale membrilor familiei sunt de
asemenea des întâlnite în rândul celor care recidivează;
 dependența de substanțe (alcool, droguri) este un factor favorizant în
comportamentul infracțional și recidivă; persoanele recidiviste pot fi susceptibile la
consumul excesiv de alcool, consumul de droguri sau alte tipuri de adicții, care pot
contribui la implicarea lor în activități infracționale.
 lipsa unei rețele de suport; mulți recidiviști se confruntă cu absența suportului familial,
dar și a unei rețele de suport comunitar non-infracțional; aspect care poate afecta
capacitatea lor de a se reintegra în societate și poate crește riscul de recidivă.
Conform relatărilor ofițerilor din penitenciare, majoritatea celor care recidivează provin din
familii dezorganizate, cu antecedente în comportamente infracționale, familii cu istoric de
abuzuri și violența domestică. Consumul de alcool sau alte dependențe (consumul de
droguri sau adicții pe fondul jocurilor de noroc) apar de asemenea ca factori favorizanți în
multe cazuri de recidivă. Ofițerii de penitenciar au semnalat o creșterea a infracțiunilor
realizate pe baza unei conduite adictive. Un element deosebit de important care face
diferența între cei care revin și cei care reușesc să se reintegreze în societate este suportul
familial: mulți dintre cei care recidivează nu au familie sau nu beneficiază de suportul
acesteia; pe de altă parte, cei care au copii sunt mult mai motivați să nu mai ajungă în
penitenciar.
Persoanele care au în familie, în cercul rudelor apropiate, persoane cu antecedente penale
sau persoane care au fost custodiate tind să preia acest pattern și să perpetueze această
raportare la infracționalitate. Deseori, în rândul membrilor familiilor celor care recidivează se
găsesc foști sau actuali deținuți.
Nivelul de educație scăzut este o altă caracteristică a celor mai mulți care recidivează și
care sunt prinși în acest cerc vicios în care lipsa instrumentelor de adaptare la mediul extern
(educație scăzută, șanse reduse la angajare, competențe scăzute), în contextul absenței
suportului comunitar în localitatea de proveniență, îi determină să încalce din nou legea.
118/378
„Categoriile de deținuți pe care noi le custodiem provin mai degrabă din familii
dezorganizate, din familii care au în antecedente ori abuzuri, violență domestică, consum
de alcool sau alte adicții. Riscul de recidivă la ei este un pic mai ridicat. În momentul în care
ei se întorc în comunitate sau din locul de unde provin, ei nu au susținerea aceasta a familiei,
a mediului de suport și atunci întâmpină dificultăți”. (ofițer de penitenciar)
„O mare parte din deținuți au în familie rude apropiate, inclusiv părinți cu antecedente, care
de asemenea au fost încarcerați. Adică au preluat cumva modelul familial și el se
perpetuează și majoritatea nu sunt la prima infracțiune. De acolo se formează, se
structurează cumva și comportamentul lor și valorile în care cred și, mă rog,
comportamentele pe care ei le preiau pe viitor”. (ofițer de penitenciar)
„Din deținuții pe care-i avem, adică 1000, peste 600 nu au nici măcar opt clase terminate.
Deci în peste jumătate populație slab școlarizată, ca să nu spunem neșcolarizată deloc și
de la an cifrele sunt în creștere. Nivelul de studii cu care vin și sunt depuși la arestare este
foarte scăzut. În completare, am putea să spunem că majoritatea persoanelor au diverse
adicții”. (ofițer de penitenciar)
„După ce ies, vor să obțină rapid beneficii, bani, nu au noțiunea de a merge la muncă, de a
câștiga un salariu. Mereu îmi spun că ’nu pot să vin ca dvs. la servici și să aștept luna și să
îmi iau salariu. Eu acuma trebuie să fac ceva să obțin bani’. Probabil asta de mici au învățat.
Și cred că dacă facem un bilanț, tot aceștia recidivează cu precădere și revenim iarăși la
mediul din familie, așa au fost învățați”. (ofițer de penitenciar)
„Recidivează pentru că se re-întorc în același mediu din care au plecat. Majoritatea din ei n-
au puterea de a pleca din mediul familial sau din anturajul din care a făcut parte înainte de
a intra în penitenciar pentru furt sau tâlhărie și după o pedeapsă de 3 - 4 ani, revin în același
mediu. Este o chestiune de timp până recidivează, de obicei cu aceeași faptă”. (ofițer de
penitenciar)
La nivel instituțional, ofițerii din penitenciare au semnalat lipsa de continuitate a

intervențiilor și măsurilor de reintegrare în perioada post-detenție. Programele și
intervențiile inițiate în timpul șederii în închisoare nu sunt urmate de o susținere și continuare
adecvată după liberare. Lipsa de continuitate poate afecta eficacitatea programelor de
reintegrare și poate contribui la recidivă. Deținuții care beneficiază de intervenții și programe
în închisoare pot obține anumite abilități și cunoștințe care să-i ajute să se reintegreze în
119/378
societate. Cu toate acestea, dacă aceste eforturi nu sunt susținute și continuate după
liberare, există riscul ca beneficiile obținute să fie diminuate sau chiar pierdute
complet. De exemplu, un deținut poate primi o terapie de reabilitare în timpul detenției, dar
după liberare poate avea dificultăți în a găsi un terapeut sau un program de reabilitare în
comunitatea sa. De asemenea, există probleme cu transferul dosarului și a informațiilor
relevante către serviciile de probațiune, ceea ce poate duce la întârzieri sau la pierderea
unor informații importante. Astfel, în multe cazuri, liberarea la termen sau liberarea
condiționată este echivalentă cu întreruperea unor programe de asistență psihologică sau
programe de specialitate în prevenirea adicțiilor, dependențelor sau re-căderilor. Există și o
demarcație clară în privința accesului la servicii medicale. Cei din unitățile de detenție sunt
asigurați din punct de vedere medical, dar cei eliberați nu au asigurare medicală. Astfel, cei
cu probleme psihice, care în penitenciar sunt stabilizați, tratați, compensați cu tratament
psihotrop și monitorizați, odată liberați, nu mai sunt în evidența vreunui serviciu medical.
„Lipsa de acces la serviciile medicale de la nivelul comunității duce la întreruperea
tratamentului. La nivel ideal, suportul comunitar ar însemna vreo 2-3 asistenți sociali care
să se ocupe de el și să-i urmărească evoluția. Ar însemna accesul la un medic, continuarea
tratamentului, ar însemna o comunitate, vecin, cunoștințe, familie care să ajute. În momentul
în care ieși pe poartă nu mai sunt asigurați medical. Deci singura formă de asistență
medicală a lor este la urgență. Și dacă ajung acolo le face un calmant sau le dau două
pastile, dar nu îi ajută cu nimic, în special pe cei cu tratamentul psihotrop”. (ofițer de
penitenciar)
„La fel cei din mediul rural: au fost în penitenciar, au beneficiat de anumite servicii prin efortul
nostru, al educatorilor, ai medicului, a psihologului și a altor specialiști de pe secție, și în
momentul în care se duce într-un sat de câteva sute de locuitori nu are nici medic acolo, nici
vorbă de alte servicii sociale”. (ofițer de penitenciar)
„Nu este asigurat medical, nu are medic de familie, deoarece nu lucrează, nu are
posibilitatea să-și plătească contribuții …este clar că în zona aceasta apar foarte multe
probleme. Noi avem în prezent aproximativ 400 deținuți cu tratament psihotrop”. (ofițer de
penitenciar)
„Ar trebui să-și continue tratamentul, adică să aibă acea scrisoare medicală, rețeta pe care
o au ei de aici, dar ca să și în continue acest tratament trebuie să fie cineva care să se
ocupe de ei. De principiu se ocupă familia, cei care au. Pentru cei care nu au familie, de
regulă responsabilitatea ar trebui asumată de comunitatea locală, a primăriei de domiciliu,
a primarului, a asistentului social, a medicului din localitate. Comunitatea, în momentul în
care se liberează un deținut, trebuie să fie cumva implicată și să dispună de resursele
120/378
necesare ca să poate să-și primească și să-l accepte și să prevină riscul acesta de recidivă,
dacă acel fost deținut nu va avea nimic din toate serviciile pe care le avea în penitenciar și
era obișnuit cu ele, atunci îi va fi foarte greu să gestioneze situația și să se adapteze”.(ofițer
de penitenciar)
„Și ideea de a se întoarce înapoi pentru el este mult mai acceptabilă. Este prima opțiune
care o are în calcul, pentru că efectiv nu are ce să facă. Să nu mai vorbim de cei care nu au
o locuință. Noi avem un trend, avem clienții noștri fideli, care dacă se liberează de exemplu
primăvara spre vară, rămân în libertate câteva luni de zile până în iarnă. În schimb, dacă au
plecat în toamnă-iarnă, într-o lună, două, maxim sunt înapoi. Nu neapărat că nu săvârșesc
infracțiuni din a 2-a a 3-a zi, doar că durează până sunt prinși, cercetarea penală, dar ei clar
nu au nicio opțiune”.(ofițer de penitenciar)
„Faptele de violență, de cele mai multe ori, au la bază conduită adictivă. Dacă ei nu reușesc
să stăpânească consumul de alcool, vin cu infracțiuni cu conducere sub influență, poate
parcurg programul clar pentru adicții, pentru consum. Aici, în penitenciar însă revine în
același mediu. Pe fondul acelorași adicții revine cu același tip de infracțiune, de exemplu cu
ucidere din culpă”.(ofițer de penitenciar)
„Dacă după un consum, după ce iese din penitenciar nu există continuitate în a urmări un
program sau în a face ceva pentru a continua efortul de a ține departe respectiva adicție, nu
are cum să reușească. În mod cert, cu acest lucru ar trebui să se ocupe probațiunea după
punerea în libertate, mai ales pentru cei cu adicții, pentru cei care vin pentru prima dată în
penitenciar și clar ar trebui să-i încurajăm sau să facem ceva în sensul de a urma ceva
programe care să le permită să nu mai recidiveze„.(ofițer de penitenciar)
„În evaluările pe care le derulăm, ei sunt într-adevăr motivați să renunțe. Și perioada asta în
care stau în penitenciar, abstinență forțată, dar în mediu controlat îi motivează și mai mult
să vadă ce au avut de pierdut în urma adicției, dar mai este o componentă de care au nevoie
și efectiv capacitatea de a se abține și din punctul ăsta de vedere nu sunt realiști la modul
că de cele mai multe ori ne spun ‚dacă am stat în penitenciar 1 an, 2, 3, 7 și n-am consumat
și nu m-o tentat și n-am urmărit să fac rost de…, înseamnă că am capacitatea să mă abțin
și afară, ceea ce nu este adevărat și din păcate au nevoie de sprijin odată ce au plecat de
aici, ca într-adevăr să-și mențină abstinența, pentru că lupta cu dependența; singur nu faci
față și lucrul ăsta le lipsește”.(ofițer de penitenciar)
Impactul mediului penitenciar asupra reabilitării unei persoane poate varia în funcție de mai
mulți factori, inclusiv de durata șederii în închisoare, de programele de reintegrare
121/378
disponibile și de cei cu care intră în contact în penitenciar. În mediul de detenție, persoana
poate intra în contact cu deținuți cu un trecut infracțional extins și cu un comportament
antisocial. Aceste interacțiuni pot expune persoana la influențe negative, precum adoptarea
unor atitudini sau comportamente antisociale, creșterea nivelului de agresivitate sau
dobândirea abilităților infracționale suplimentare.
Un suport familial puternic poate face diferența între reușita și eșecul re-integrării sociale a
deținuților. În cazul multor persoane aflate în detenție, familia reprezintă o sursă de motivație
pentru adoptarea unui comportament adecvat, în timp ce absența suportului familial poate
contribui la recidivă.
„Sunt deținuți care asta își doresc, să muncească, pentru că știu că au și beneficii, poate și
financiare. Unii dintre ei care sunt la activități lucrative și sunt plătiți din banii pe care îi
primesc de la muncă, trimit și acasă familiilor, ceea ce cumva îi responsabilizează. Chiar
dacă rolul lor de tată, de soț, de părinte, s-a redus în momentul în care el a intrat în detenție,
faptul că participă la activități și cumva își dorește să sprijine familia, chiar și din detenție, îi
responsabilizează. Și în momentul în care ei se întorc le este mai ușor să se adapteze, iar
aici riscul de recidivă este cumva mai scăzut”. (ofițer de penitenciar)
Lipsa unei rețele de suport își manifestă efectele încă din mediul penitenciar. Rețeaua
externă de suport determină, într-o măsură extrem de ridicată, o ierarhie socială internă, în
care cei care nu sunt vizitați, cei care nu au nicio ancoră în mediul social extern devin extrem
de vulnerabili. În această categorie pot fi încadrați și cei care au crescut în sistemul
instituțional. „A fi căutat” nu înseamnă doar accesul la mai multe resurse, ci și un statut care
conferă o anumită protecție. Capitalul relațional se traduce într-o sursă de putere pe plan
intern, rețeaua de sprijin exterior conferă putere în interior. Beneficiile concrete ale celor
„căutați” constau în resurse financiare sau produse (țigări, haine, alimente) care ajută la
crearea unei imagini, dar și la dobândirea, prin intermediul schimburilor, a puterii în interior
(cumpărând produse, cumpără putere).
Vulnerabilitatea celor ”ne-căutați” se transferă și în exterior - odată cu liberarea din
penitenciar și lipsa oricărei rețele de suport, aceasta constituie un factor favorizant al
recidivei. Situația este critică îndeosebi în cazul celor care provin dintr-un mediu
instituționalizat.
„La nivelul comunității nu există servicii care să supravegheze și să asiste aceste persoane
revenite în comunitate. Și mă mai gândesc și la categoria deținuților care au crescut într-un
mediu instituționalizat. Știm foarte bine cât de greu le este să se integreze în societate. După
ce au făcut și o pedeapsă, situația lor este cruntă”. (ofițer de penitenciar).
122/378
„Sunt unii care vin de la casa de copii, de exemplu, cu situații de traume, vin de la casa de
copii, săvârșesc infracțiuni. E clar că ei când se eliberează nu au unde să se ducă. Au tot
felul de drame sociale și asta determină clar și recidiva”. (ofițer de penitenciar)
„Cred că din prima zi de libertate deținătorul sau cel liberat are nevoie de suport atât din
partea familiei, cât și din partea societății. În lipsa unui astfel de suport, revenirea lui în
penitenciar va fi cât mai rapidă, asta depinzând doar de resursele lui limitate o perioadă
scurtă de timp. Dacă dintre acești factori - locuință, familie, găsirea unui loc de muncă -
oricare dintre astea lipsește, revenirea în penitenciar este iminentă”. (ofițer de penitenciar)
Potrivit opiniilor exprimate în interviuri, vârsta și profilul psihologic al persoanei care

experimentează pentru prima dată detenția sunt factori importanți. De asemenea, se poate
observa un comportament de contagiune între deținuți în ceea ce privește comportamentele
infracționale, de preluare a comportamentelor infracționale între cei din mediul penitenciar.
Astfel, conform respondenților intervievați, mediul penitenciar poate influența negativ
comportamentele infracționale și poate duce la copierea acestora. Există factori care pot
influența pozitiv experiența din penitenciar, printre aceștia numărându-se implicarea în
activități productive, cum ar fi munca în penitenciar sau participarea la activități educative.
Petrecerea unui timp cât mai scurt în celule, cât și cazarea cu deținuți non-recidiviști pot fi,
de asemenea, factori pozitivi.
„Contează foarte mult și vârsta la care comite prima infracțiune, nivelul de educație pe care
îl are la momentul primei custodieri. Într-un penitenciar, acesta va căuta să aparțină unui
anumit grup. Unii au tendința de a respecta normele instituționale, au interesul de a se
reintegra în societate, alții încearcă să adere la diverse grupuri care au sfere de influență în
penitenciar și încearcă să facă parte din acel grup, ceea ce-i determină să fie oarecum
opozanți normelor legale. În general, deținuții care la prima pedeapsă au un mod de a se
raporta la penitenciar, ulterior vor avea aceeași conduită la următoarele pedepse. Cei care,
la prima infracțiune, vin în penitenciar și au o conduită de ocolire a normelor sau de
răzvrătire, sunt cei care vor reveni”. (ofițer de penitenciar)
„Sunt situații în care eu mă uit la un deținut care știu că va fi pus în libertate. Noi știm deja
cine va veni înapoi în penitenciar. Deja putem prezice cine va recidiva. Pentru că eu știu
unde se duce, eu știu ce prieteni a avut, eu știu care-i tiparul lui”. (ofițer de penitenciar)
„Cred că sunt influențați și foarte mult de deținuții cu care intră în contact. Dacă ei sunt în
cameră cu deținuți care au un comportament agresiv sau săvârșesc tot timpul abateri
disciplinare, ei atunci copiază această tendință, această validare din partea celorlalți și
atunci ca să se integreze mult mai bine în camera de deținere, ei încep să săvârșească
123/378
aceste infracțiuni. Deci are un impact și asupra comportamentelor pe care el le va dezvolta
sau le va adopta în momentul în care el se va libera din penitenciar, pentru că ceea ce își
creează sau își dezvoltă aici pe parcursul detenției clar le va pune în practică și în libertate”.
(ofițer de penitenciar)
Unii deținuți pot recidiva voluntar pentru a-și regăsi un anumit statut în interiorul
penitenciarului, pentru a reveni într-un mediu în care a primit validare și atenție. În interiorul
penitenciarului, acești deținuți pot avea un anumit statut și pot beneficia de serviciile altor
deținuți, ceea ce îi face să se simtă confortabil. În acest context, ei comit infracțiuni pentru
a reveni în penitenciar, unde se simt mai bine decât în exteriorul acestuia. Revin și pentru a
schimba atitudinea de marginalizare, discriminare și stigmatizare din societate cu
acceptarea și integrarea de care au parte în grupul din interiorul unității de detenție.
Recomandări rezultate din discuțiile cu acest grup țintă:
 în opinia ofițerilor de penitenciar cheia prevenției recidivei constă în înființarea și

derularea de programe care să implice responsabilizarea comunității locale, a
primăriei de domiciliu, a furnizorilor de servicii sociale publice în localitățile
gazdă - aceste programe ar trebui să încurajeze cooperarea și coordonarea între
diferitele agenții și organizații locale pentru a asigura o abordare integrată a
reintegrării deținuților în comunitatea lor de origine. Acestea pot include proiecte de
formare și sensibilizare pentru angajații instituțiilor și serviciilor publice, pentru a-i
ajuta să înțeleagă mai bine nevoile și problemele deținuților care se întorc în
comunitate, dar și inițiative pentru a reduce stigmatizarea și discriminarea. În același
timp, abordarea integrate ar însemna implicare, supervizare, monitorizare din partea
asistenților sociali din localitățile de proveniență;
 înființarea unor centre destinate asigurării unor servicii sub forma unei "zone
tampon" după liberare, poate fi de ajutor pentru deținuții care nu au unde să se
întoarcă sau nu au alte opțiuni de locuire după liberare. Aceste centre pot furniza un
loc sigur și temporar pentru acești foști deținuți, ajutându-i să se adapteze la viața din
societate și să își poată construi un nou început. De asemenea, aceste centre pot
furniza și alte servicii, cum ar fi îngrijire medicală, consiliere, formare profesională,
ajutor în căutarea de locuri de muncă, servicii de acompaniere și alte servicii de
reintegrare socială;
 intensificarea programelor de pregătire a deținuților cu aproximativ 6 luni înainte
de liberare pentru adaptarea la societate - aceste programe ar trebui să acopere o
124/378
gamă largă de subiecte, cum ar fi îmbunătățirea abilităților de: comunicare, a
competențelor sociale și emoționale, a capacității de căutare a unui loc de muncă și
de gestionarea finanțelor, precum și de dezvoltarea abilităților necesare unei de viați
independente;
 utilizarea unui instrument științific de evaluare a riscului la recidivă pentru a
putea furniza servicii și programe personalizate, adaptate nevoilor individuale ale
fiecărui deținut. Acest instrument poate ajuta la identificarea factorilor de risc specifici
pentru fiecare deținut, precum și la identificarea nevoilor individuale de tratament și
servicii. Prin urmare, recomandarea și furnizarea de servicii ulterioare pot fi ajustate
și calibrate în funcție de rezultatele acestor evaluări. O parte dintre cei intervievați
consideră că eforturile de prevenire a recidivei ar trebui concentrate doar pe acele
categorii care, în urma acestor evaluări, ar rezulta că ar putea avea succes. Alții
susțin că întreaga populație de deținuți ar trebui să aibă acces la astfel de servicii, cu
precizarea că ele ar trebui personalizate, nu oferite în masă;
 dezvoltarea serviciului de probațiune, care să continue munca specialiștilor din
sistemul penitenciar și să asigure sustenabilitatea intervențiilor din perioada de
detenție;
 campanii de sensibilizare a opiniei publice cu privire la prevenirea stigmatizării foștilor
deținuți;
 insistarea pe măsurile de suport în perioada imediat următoare ieșirii din penitenciar
în special la nivelul serviciilor de asistență socială la nivel local din mediul rural sau
urbanul mic.
 implicarea deținuților pe perioada penitenciară în activități lucrative, într-un ritm mai
susținut, în scopul responsabilizării acestora și creării premiselor unei integrări
profesionale mai facile, ulterioare liberării;
 programe de intervenție specializată la nivelul tinerilor: ei sunt mult mai tentați să
săvârșească aceste abateri disciplinare în mediul penitenciar și intervenția
specialiștilor și dezvoltarea de programe specializate pentru ei ar fi mult mai benefică
tocmai pentru a preveni aceste comportamente;
 prevederi de tip legal sau procedural prin care să se permită cazarea separată în
mediul penitenciar a celor care sunt la prima condamnare;
 formarea și specializarea personalului din penitenciare, pe diverse domenii:
prevenirea adicțiilor, gestionarea agresivității etc.
125/378
 preluarea și generalizarea unor programe care au dat rezultate sau a unor modele
care s-au dovedit a fi bune practici: de exemplu, programul de prevenire a recidivei
prin dezvoltarea abilităților decizionale în situații de risc infracțional; în cadrul
programului se implementează servicii de dezvoltare a unor abilități de a gestiona
anumite impulsuri, în special a celor agresive; promovarea, ca modele, a unor foști
deținuți care au venit în penitenciare pentru a-și spune povestea de viață și modul în
care au reușit să se reintegreze în societate; campaniile de conștientizare realizate
în comunitate care implică tinerii din penitenciare în împărtășirea experiențelor lor cu
tinerii din școli, pot avea un impact pozitiv semnificativ asupra prevenției recidivei;
aceste campanii pot ajuta la schimbarea percepțiilor negative și stereotipurilor cu
privire la deținuți și la îmbunătățirea relațiilor dintre deținuți și comunitatea largă; prin
împărtășirea propriilor experiențe și a deciziilor greșite luate, tinerii din penitenciare
pot influența tinerii din școli să ia decizii mai bune în viața lor și să evite activitățile
infracționale.
Analiza opiniilor acestui grup țintă relevă faptul că se dorește un focus mai mult pe calitate
și nu doar pe cantitate în furnizare serviciilor către persoanele private de libertate. Cei
intervievați consideră că unul dintre principalii factori care contribuie la recidivă constă în
lipsa de continuitate a serviciilor după liberare, fapt care afectează sustenabilitatea
programelor de reabilitare din cadrul unităților de detenție. Interviurile au evidențiat și
importanța covârșitoare a rețelei de suport de după liberare, ca factor care poate preveni
riscul la recidivă.
În prezent, continuitatea serviciilor în perioada post-executorie nu este asigurată în nici un
fel. După cum o reflectă de altfel și celelalte capitole ale acestei cercetări, orice program de
intervenție, orice legătură între sistemul penitenciar și deținut se încheie odată cu liberarea
acestuia.
2.5.2 Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile cu consilierii de

probațiune
În cadrul acestei componente, conform proiectului metodologic aprobat, a fost realizat un

focus grup online, la care au participat angajați ai serviciilor de probațiune din 12 județe,
respectiv: Constanța, Iași, Galați, Brașov, Cluj, Arad, Timișoara, Bacău, Dolj, Ilfov,
București, Prahova. Alegerea județelor a avut la bază situația acelor servicii de probațiune
cu rate ridicate de recidiviști. Focus grupul a fost completat cu 5 interviuri individuale face-
to-face cu reprezentanți ai aceluiași grup țintă.
126/378
Discuțiile au acoperit teme precum percepția celor din sistemul de probațiune asupra
factorilor care influențează recidiva, percepții cu privire la rolul sistemului de probațiune în
ce privește procesul de re-integrare socială, inventarierea unor soluții, măsuri de intervenție
care să ducă la reducerea recidivei, măsuri concrete de reintegrare socială, care pot fi
desfășurate în timpul executării măsurilor neprivative de libertate.
Persoanele supravegheate de consilierii de probațiune sunt în general într-o etapă în care
pot beneficia de intervenții și programe de reabilitare mai personalizate și adaptate nevoilor
lor specifice. Aceste intervenții pot include elemente din terapia cognitiv-comportamentală,
consiliere, programe de prevenire și combatere a abuzului de substanțe interzise sau
dezvoltare a abilităților sociale. Prin urmare, consilierii de probațiune percep oportunități mai
mari pentru schimbare și dezvoltare în această etapă, comparativ cu persoanele care sunt
închise într-un mediu limitat și supravegheat.
Un avantaj al persoanelor care nu ajung să execute în penitenciar pedeapsa închisorii este
atenuarea stigmatului social. Executarea pedepsei în libertate poate însemna și faptul că
legăturile cu familia nu se rup, eventuale relații de angajare continuă; cu alte cuvinte, în
cazul celor care au un mediu de suport, acesta nu dispare, iar conexiunile sociale pot juca
un rol important în sprijinirea procesului de reintegrare și reducerea riscului de recidivă.
Inclusiv stigmatizarea socială este mai redusă comparativ cu cei care nu au avut experiența
custodierii în penitenciar. Acesta este și motivul pentru care, în opinia consilierilor de
probațiune, rata de reiterare a comportamentului infracțional în cazul persoanelor sub
supraveghere este una relativ redusă. Această concluzie este susținută și de datele
statistice disponibile la nivelul sistemului de probațiune. O altă explicație rezidă din faptul
că, de regulă, persoanele față de care se stabilește executarea pedepsei cu suspendarea
executării prezintă, de la bun început, un risc infracțional diminuat (pedeapsa fiind una
redusă, persoana infractorului fiind evaluată ca fiind mai puțin amenințătoare/ dăunătoare/
nepotrivită/ nocivă, iar pericolul social concret diminuat), altfel instanța de judecată nu ar
putea opta pentru executarea în afara detenției.
Serviciile de probațiune pot acționa în calitate de facilitatori ai reintegrării sociale a
persoanelor sub supraveghere sprijinindu-le în accesarea programelor de formare și de
angajare, ceea ce poate contribui la prevenirea recidivei prin creșterea șanselor de
reintegrare și de succes în viața post-execuțională. Există însă și limitări în facilitarea acestui
proces de reintegrare, acestea putând fi de natură legislativă, organizatorică sau generate
de contextul economic și social.
Deși serviciile de probațiune pot juca un rol important în prevenirea recidivei și în reabilitarea
infractorilor, ele nu pot rezolva singure problemele profunde și complexe care stau la
baza/ sau determină comportamentul infracțional. Insuficienta dezvoltare a unei rețele
comunitare este de asemenea, o limitare, ca și lipsa unor ONG-uri specializate cu care să
127/378
se poată realiza parteneriate de colaborare. Reticența societății și a reprezentanților altor
instituții de a-i reprimi în structura socială pe cei care au comis infracțiuni îngreunează
eforturile consilierilor de probațiune.
„Ne putem compara cu sistemul medical care doar tratează niște boli, nu le previne. Dacă
venim doar cu medicamente pe niște simptome și nu rezolvăm cauzele bolii, cauzele vor
rămâne tot acolo și vor genera iarăși boală - în cazul nostru, infracționalitate crescută. Am
văzut o discuție la un moment dat în mediul online: de ce nu se reduce infracționalitatea și
de ce nu sunt eficiente pedepsele la penitenciar și sistemul de probațiune. Păi de ce nu sunt
eficiente? Pentru că ele vin la sfârșit. Ele vin după ce acele cauze deja au acționat și sunt
cronicizate”. (consilier de probațiune)
„Am mai observat o chestiune în practică - ceea ce au tinerii, anume un sindrom al ”gândirii
magice” - se întâlnește mai ales la minori, și se traduce în convingerea că mie nu mi se va
întâmpla nimic pentru că eu sunt special; deși am văzut ce a pățit prietenul meu, dar eu
chiar dacă nu iau nicio măsură de precauție, eventual comit infracțiunea chiar sub camera
de supraveghere, mie nu mi se poate întâmpla nimic’. Tiparul acesta de gândire magică de
obicei duce și la recidivă pentru că ei pur și simplu nu cred că vor fi prinși. Am auzit asta în
practică până acum la extrem de mulți minori și tineri”. (consilier de probațiune)
„Supravegheații noștri execută pedepsele în libertate sub îndrumarea noastră și continuă să

presteze munca pe care o fac sau să continue un anumit stil de viață. Nu sunt rupți nici de
familie, nici de societate. E o chestie care contrabalansează cumva, adică da, există încă
stigmatul social, da, dar ei nu se duc la pușcărie, stau în libertate și continuă viața și noi
lucrăm cu ei. Contează foarte mult lucrul ăsta, e un alt avantaj pe care îl avem în rata asta
mică de reiterare”. (consilier de probațiune)
Principalele elemente care pun în dificultate eficiența serviciilor și afectează impactul

acestora asupra beneficiarilor depind de infrastructura deficitară, insuficiența personalului,
de legislație și de beneficiarii înșiși.
 infrastructura deficitară este unul dintre factorii care pun în dificultate eficiența
serviciilor de probațiune. Spațiile în care funcționează serviciile de probațiune sunt în
unele cazuri necorespunzătoare pentru furnizarea serviciilor de consiliere -
aglomerate sau inadecvate (întrevederile se desfășoară pe holuri, există dificultăți în
asigurarea confidențialității discuțiilor cu beneficiarii). De asemenea, logistica este
învechită și lipsesc echipamentele necesare pentru a oferi servicii de calitate, cum ar
128/378
fi computere noi, programe specializate, software. Infrastructura deficitară afectează
și performanța angajaților din cadrul serviciilor de probațiune și generează, în multe
cazuri, un grad redus de satisfacție în muncă și o productivitate scăzută;
 resursele umane insuficiente reprezintă un alt element care generează efecte
negative în lanț. Consilierii de probațiune trebuie să facă față unui volum mare de
muncă, din cauza numărul ridicat de cazuri alocate, iar încărcarea excesivă a
acestora are ca efect o atenție insuficientă acordată fiecărui caz în parte. În plus,
personalul nu este suficient pregătit sau instruit pentru a implementa anumite
programe de reabilitare;
„În continuare sunt dificultăți legate de rețeaua comunitară, de cei care ar trebui să le asigure
angajarea. Noi, spre exemplu, în municipiu, nu avem nicio instituție abilitată pe partea
aceasta de livrare de programe de reintegrare socială cu excepția CPECA, tot instituție de
stat. Dintre privați nu avem pe nimeni, nici un ONG care să se fi abilitat să livreze asemenea
programe de reintegrare socială. Deci cred că și în rândul organizațiilor non guvernamentale
este o reticență și o rezistență din partea societății de a oferi servicii pentru categoria asta
de persoane, de beneficiari ai noștri”. (consilier de probațiune)
„Aș vrea să mă refer un pic la reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni
și cred că una din dificultăți este reticența societății de a de a-i reprimi în rândurile lor pe cei
care au comis infracțiuni. Îmi amintesc cât de greu a fost după ce a apărut noua legislație
penală în 2014 să punem în aplicare obligația cum ar fi munca în folosul comunității. Cu câtă
rezistență ne-am confruntat din partea instituțiilor din comunitate pentru a-i primi pe cei care
aveau această obligație stabilită de instanță, să presteze în instituția din comunitate muncă
în folosul comunității. A trebuit să-i însoțim absolut în fiecare caz. Deci, la început, în 2014,
i-am însoțit absolut la fiecare caz la instituția din comunitate, primărie sau unde trebuia în
județ, întrucât se temeau de ei și ne spuneau că nu îi primesc dacă nu-i însoțim și nu le
garantăm cumva siguranța fizică. Deci, până au înțeles despre ce este vorba și până am
defrișat cumva aceste prejudecăți, în acest domeniu, a fost foarte complicat”. (consilier de
probațiune)
„Această percepție asupra infractorului se regăsește nu numai la instituțiile publice, ci la

nivelul întregii societăți. Cei mai mulți ar dori o distanțare totală, infractorul să nu meargă în
tramvai cu noi, să nu meargă pe stradă cu noi, să fie izolat de noi. Pentru ceilalți ei reprezintă
un pericol, sunt băgați toți în aceeași oală, indiferent de infracțiunea comisă. Și ceea ce
este remarcabil în sens negativ, chiar și specialiști în instituții au această percepție asupra
129/378
infractorului, nu doar omul de rând pe stradă, ca urmare, orice este dificil pentru persoana
respectivă la capitolul de integrare în societate". (consilier de probațiune)
 consilierii de probațiune au indicat și alte dificultăți în furnizarea anumitor servicii,

precum costurile anumitor programe de formare și perioada prea scurtă a masurilor
educative în cazul minorilor, care nu permite întotdeauna intervenții sustenabile la
nivel individual. Totodată, a fost semnalată problema perioadei prea îndelungate de
timp între comiterea infracțiunii și accesarea serviciilor de probațiune, cazuri în care
furnizarea serviciilor de probațiune este tardivă, recidiva putând să apară până la
intervenția consilierilor;
„Minorii intră în supravegherea noastră, fiind condamnați la măsuri educative neprivative de

libertate, care, așa cum sunt ele menționate în codul penal, au o durată scurtă. Cu un minor
lucrez maxim șase luni. E foarte greu să produci transformări comportamentale în acest timp
scurt, de șase luni. Ori cu o personalitate în curs de formare, și cu maturitatea specifică
vârstei, infracțiunile comise în minorat prezintă multe semne de exclamare, chiar dacă noi
intervenim rapid, ei fiind la o vârstă fragedă, și putem să modelăm ceva în același timp.
Faptul că a comis o infracțiune la 14, 15, 16 ani este, dintr-o anumită perspectivă, mai grav
decât dacă ar fi comis acea infracțiune mai târziu. În această perioadă a vârstei se poate
contura o gândire de tip infracțional și atunci este cu atât mai importantă intervenția noastră,
asistarea pe care o asigurăm minorilor, în condițiile în care legea dispune la supraveghere
și la asistare zilnică. Maxim șase luni. E greu să faci în șase luni ceea ce poate că ar trebui
să facem în 2 ani ori o propunere de lege aferentă în sensul ăsta cred că ar ajuta mult la
scăderea și mai accentuată a ratei de recidivă în rândul beneficiarilor noștri”. (consilier de
probațiune)
”dar mai este un element la minori din experiența mea în evaluare, pentru că sunt foarte
multe cazuri care vin la noi în evaluare, noi suntem numai trei persoane, tot serviciul, care
facem referat, deci o pondere destul de mare. Problema este și la nivelul organelor de
urmărire penală, pentru că dosarul penal al minorului ajunge foarte târziu în instanță. În
instanță se respectă acel principiu al celerității procesului penal. Judecătoria se mișcă destul
de repede, dar dacă fapta este comisă în 2017-2018 și dosarul ajunge în instanță în 2023,
deja impactul pe care l-am fi putut avea noi ca sistem de justiție penală asupra minorului
este extrem de tardiv și bineînțeles nesemnificativ. Să zicem că el ori s-a reintegrat între
timp pentru că avut niște experiențe de viață care au ajutat în stilul ăsta, sau poate dosarul
penal a avut efectul ăla de exemplaritate, ori nu s-a integrat și a continuat o rafală să comită
infracțiuni, pentru că minorii au această modalitate, să spunem în serie de a comite furturi
130/378
pe bandă rulantă, să zicem sau la ei agresivitatea este foarte greu de controlat, deci o
infracțiune de lovire sau alte violențe probabil că va fi urmată și încă de vreo două-trei de
acest tip, dacă el simte că nu este sancționat. La poliție este chemat, dă o declarație și după
aia este trimis acasă. Mulți au impresia și 2-3 ani nu-i mai caută nimeni, să zicem, nu în
toate cazurile vă spun, sunt situații în care fapta îi comisă, știu eu acum câteva luni și ajunge
la noi cu solicitare de referat de evaluare. Deci aici o problemă, pentru că nu se acționează
la timp”.
„De exemplu, avem obligația de educație în cazul minorilor - e termenul foarte scurt să găsim
un curs care să fie potrivit pentru ei sau să îi înscriem într-un nou an școlar. Dacă termenul
de supraveghere expiră înainte de începerea anului școlar, noi nu mai știm cum se
finalizează. Poate se înscrie, dar după… nu urmează cursurile și abandonează și iar
ajungem la lipsa de educație”. (consilier de probațiune)
„Da, anumite cursuri sunt dificil de asigurat, multe sunt contra cost. Persoanele în
supraveghere nu au resurse financiare disponibile. Totodată, avem obligația de a-i înscrie
la curs de educație școlară. Dacă anul în curs a început deja, legea prevede să se înscrie
în următorul an școlar, dar până începe următorul an școlar s-ar putea să-ți expire acea
măsură educativă scurtă. Și nu mai avem finalitate, beneficiarul nu mai are o continuitate
din momentul în care a ieșit din supraveghere”. (consilier de probațiune)
 în unele cazuri, beneficiarii înșiși pot avea un impact negativ asupra eficienței
serviciilor de probațiune. Unele persoane care beneficiază de serviciile de probațiune
sunt reticente în a lua parte la program și în a urma recomandările consilierilor. De
asemenea, unii beneficiari pot fi implicați în comportamente care încalcă regulile sau
care pun în pericol alte persoane sau bunurile acestora, ceea ce poate face ca
serviciile de probațiune să fie neputincioase în a împiedica recidiva. Educația scăzută
și abilitățile reduse de înțelegere a cadrului legal și a condițiilor pe care ei trebuie să
le respecte pentru a rămâne în libertate sunt de asemenea elemente care
îngreunează eficiența serviciilor de probațiune. Consilierii de probațiune semnalează
această dificultate pe care o au cu unii dintre beneficiari, aceea de a respecta regulile
stabilite prin hotărârea de condamnare:
”Ei au o problemă față de autoritate, față de recunoașterea vinovăției. Majoritatea se

consideră nedreptățiți de sistemul de justiție, se consideră nevinovați sau parțial vinovați, își
asumă doar într-o proporție mică vinovăția față de săvârșirea faptelor sau, de cele mai multe
ori, nu-și asumă vinovăția și atunci există probleme de comunicare”. (consilier de
probațiune)
131/378
 accesul la aceste servicii poate fi problematic pentru unele categorii vulnerabile:
persoane cu diverse afecțiuni mentale, persoane marcate de sărăcie și marginalizare
extremă, romi, persoane fără adăpost, persoane cu dizabilități.
„În cadrul serviciului nostru, în ultimii ani am primit în evidență multe persoane care au
diverse afecțiuni mentale și intervenția în aceste cazuri este foarte dificilă, uneori nu se poate
realiza datorită stării sănătății mentale a persoanelor. Îi îndrumăm sau solicităm obligarea
lor la tratament. Dar la noi nu există suficiente servicii medicale sau suficiente instituții care
să asigure toate serviciile medicale de care persoanele acestea au nevoie”. (consilier de
probațiune)
„Este și o problemă legată de asigurarea medicală. Sunt persoane care nu au asigurare

medicală pentru că nu au venituri, spre deosebire de deținuți, în cazul cărora legea a
prevăzut că ei beneficiază. Practic, asigurările lor sunt plătite de stat. Cei care vin din partea
serviciului de probațiune se confruntă cu mari dificultăți dacă nu au această asigurare
medicală, deoarece acele servicii nu sunt acoperite de stat. Deci, aici ar trebui făcută o
modificare de lege prin care și persoanele aflate în evidența serviciilor de probațiune să
beneficieze de asigurări medicale, așa cum beneficiază cei care față de care sunt dispuse
măsurile de siguranță. Deci uneori sunt nevoiți să-și plătească aceste servicii medicale
tocmai pentru că nu sunt asigurați prin efectul legii”. (consilier de probațiune)
Recomandări rezultate în urma realizării focus grupului și a interviurilor individuale cu

consilierii de probațiune:
Recomandarea principală a consilierilor de probațiune de a acorda mai mult interes

asistării beneficiarilor și de a se concentra pe schimbarea comportamentală este în
concordanță cu abordările moderne în domeniul justiției penale. Aceasta implică o trecere
de la o abordare bazată pe monitorizatoare strictă la una mai degrabă orientată spre
sprijin și intervenție în scopul promovării schimbării pozitive și prevenirii recidivei.
Recomandări la nivel legislativ
 Diverse măsuri legislative ar putea fi adoptate în scopul regândirii pedepselor cu

închisoarea și al reglementării duratei măsurii educative în codul penal. O sugestie a
vizat extinderea perioadei de probațiune în cazul minorilor aflați sub supraveghere:
în locul unei perioade de probațiune mai scurte, care poate fi ineficientă în
schimbarea comportamentului infractorilor, ar putea fi introdusă o perioadă mai lungă
de intervenție, cu suportul unor specialiști și programe educaționale și de reabilitare
132/378
(programele de 6 luni sunt considerate prea scurte pentru a putea produce
schimbări).
 Una dintre sugestiile furnizate vizează introducerea unor alternative la închisoare
pentru infracțiuni minore, care ar putea fi, în opinia respondenților, mai eficiente în
reducerea recidivei și ar putea ajuta la evitarea suprapopulării în închisori. De
asemenea, alternativa amenzii ar putea fi utilizata mai frecvent.
 A treia sugestie de ordin legislativ s-a referit la o eventuală regândire a prevederii
obligativității de prestarea muncii neremunerate în folosul comunității, care este
percepută ca excesivă în prezent. Totodată, s-a recomandat în rândul posibilelor
modificări legislative ideea conform căreia persoanele aflate în evidența serviciilor de
probațiune să beneficieze de asigurări medicale, similar celor din detenție. Lipsa
acestor asigurări medicale îngreunează considerabil accesul beneficiarilor la servicii
de sănătate esențiale în recuperarea lor.
Și dacă va exista vreo posibilitate în viitor de modificare a Codului Penal, de exemplu, eu
consider complet excesiv aplicarea muncii în folosul comunității la toți supravegheații. Deci
toate persoanele aflate în supraveghere au obligatoriu, clar vorbim de majori aici, da la
minori nu există această obligație, iar la majori la amânarea aplicării pedepsei este
facultativă. Judecătorul poate sau nu impună, dar în rest, la suspendarea sub supraveghere,
peste tot avem această obligație, care ea trebuie privită tot așa într-un context, pentru că ce
ne propunem noi să adresăm niște nevoi criminogene prin pedeapsă, nu numai aspectul
punitiv. Aici ar trebui personalizat. Și știți că în sistemul din străinătate este personalizat. Nu
știu de ce noi am luat așa, de a otova, ca să spunem iar, bine, noi avem legea romană,
dreptul roman. Ei au să zicem sistemul britanic. Da. De acolo a pornit de la principiul justiției
restaurative, da, în sensul că eu ți-am făcut ție un rău, ți-am adus un prejudiciu, ți-am distrus
ceva, vin la tine și repar prejudiciul. Fac munca aceea în folosul părții vătămate. Este
personalizat pe nevoile criminologice a fiecărei persoane. Nu da la toată lumea la fel și aici
aș spune ca propunere de lege să lase la latitudinea judecătorului dacă el consideră
necesar. Și noi, bineînțeles, prin referate de evaluare, putem unde se solicită, putem spune
dacă se impune sau nu, impunerea acestor obligații
Recomandări la nivel organizatoric și funcțional
 Reducerea numărului de cazuri aferente fiecărui consilier de probațiune și

formarea acestora în domenii legate de cele mai noi practici în domeniu, ar fi măsuri
importante pentru îmbunătățirea calității serviciilor de probațiune și pentru creșterea
eficienței intervenției.
133/378
 Analiza oportunității de a externaliza unele servicii de reintegrare din cadrul
probațiunii poate fi o soluție eficientă pentru a oferi persoanelor aflate sub
supraveghere servicii specializate, acolo unde există furnizori abilitați pentru a furniza
aceste servicii și în domeniile în care consilierii de probațiune nu au expertiză
specifică. Aceasta poate reduce încărcarea de muncă a consilierilor de probațiune.
Prevederile legale în vigoare impun consilierilor de probațiune multe obligații de
supraveghere (inclusiv în cazurile de liberare condiționată), obligații ce nu s-ar putea
externaliza în afara sistemului de justiție.
 Consilierii de probațiune recomandă un accent sporit pe partea de asistare a
beneficiarilor, nu doar pe cea de monitorizare a punerii în executare a hotărârilor
judecătorești.
 S-a făcut referire deseori în cadrul discuțiilor la importanța colaborării între serviciile
de probațiune și celelalte instituții publice, relație care în prezent nu este una pe
deplin funcțională. Conform respondenților, este necesară dezvoltarea unei rețele
inter-instituționale de suport pentru a oferi persoanelor aflate sub
supraveghere servicii integrate, adecvate nevoilor lor. Această colaborare ar putea
implica instituții furnizoare de servicii medicale, sociale și educaționale, dar și
organizații non-guvernamentale care pot oferi sprijin pentru dezvoltarea abilităților
socio-profesionale ale persoanelor aflate sub supraveghere. Conform opiniilor
exprimate de către angajații sistemului de probațiune, administrația locală ar trebui
să aibă un rol important în coordonarea acestei rețele instituționale. Aceasta ar trebui
să includă un plan de acțiune clar și bine definit pentru fiecare caz în parte, precum
și resursele necesare pentru a pune în aplicare acest plan. Dezvoltarea unei rețele
funcționale între serviciile de probațiune și alte instituții publice ar putea aduce
beneficii importante în ceea ce privește reintegrarea socială a persoanelor aflate sub
supraveghere, iar o coordonare eficientă ar putea contribui la reducerea ratei
recidivei.
 Este de asemenea considerată necesară dezvoltarea unor politici și programe
care să sprijine ocuparea forței de muncă pentru aceste persoane, pentru a le
ajuta să se reintegreze în societate și să-și construiască un viitor stabil. Acest lucru
poate include programe de formare și pregătire profesională, de integrare în piața
muncii și de sprijin financiar.
 În plus, a fost subliniată nevoia unor programe de tip a doua șansă destinate celor
liberați sau celor care execută pedepse sub supraveghere; mai multe oportunități de
reîntoarcere în sistemul educațional sunt importante pentru a oferi posibilitatea de a
continua educația și de a obține calificări suplimentare. Aceste programe ar trebui să
134/378
fie adaptate nevoilor specifice ale beneficiarilor și să fie accesibile și relevante pentru
aceștia.
135/378
2.5.3. Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile realizate cu
angajatorii din mediul public și privat
Focus grupul cu angajatori publici și privați a inclus reprezentanți ai unor companii private și
instituții de stat care au avut interacțiuni cu sistemul penitenciar din diverse zone ale țării
(Arad, Prahova, Constanța, Vaslui, Craiova, Cluj, București, Sălaj, Timiș, Ilfov), dar și
angajatori care nu au avut până în prezent nicio experiență cu persoane condamnate. Focus
grupul a fost realizat în sistem hibrid, cu participare fizică și online. Interviurile individuale au
completat discuția din cadrul grupului, fiind realizate cu reprezentanți din aceeași categorie
a grupului țintă.
În rândul angajatorilor privați au fost reprezentate diverse domenii precum creștere și
comercializare carne de pasăre, reciclare, fabricare de peleți și mase plastice, sortare de
deșeuri și compost, prestare de servicii. Din rândul angajatorilor publici au fost prezenți
reprezentanți ai unor companii de salubritate.
Discuțiile de grup și interviurile cu angajatorii publici și privați au fost centrate pe câteva

elemente cheie: identificarea dificultăților foștilor deținuți în a accesa piața forței de muncă,
existența și accesarea serviciilor destinate integrării acestora pe piața forței de muncă,
identificarea deosebirilor între perspectiva angajatorilor publici și perspectiva angajatorilor
privați, identificarea diferențelor între angajatorii care au interacționat până în prezent cu
sistemul penitenciar și cei care nu au avut această experiență, formularea unor recomandări
cu privire la un set de măsuri destinate reducerii recidivei.
Angajatorii care lucrează în prezent cu persoane din mediul penitenciar o fac în baza unor
contracte de prestări servicii încheiate cu Administrația Națională a Penitenciarelor. Gradul
lor de satisfacție în urma acestei colaborări este unul ridicat, istoricul unor relații fiind și de
peste 10 ani. Conform unei situații publicate de ANP în 2021, la nivel național, peste 7000
de persoane custodiate erau declarate apte de muncă, fie necalificată, fie semicalificată. De
asemenea, potrivit datelor publicate pe site-ul ANP, anual, peste 2000 de persoane private
de libertate lucrează cu agenți economici în diverse domenii, precum: cablaje auto, confecții
încălțăminte, mase plastice, construcții, domeniul tipografic, asamblare componente
electrice, etc.
Contractele de prestări servicii sunt îndeosebi cu firme mari, care au colective largi de
personal, axate îndeosebi pe partea de producție. Conform opiniilor exprimate, angajatorii
care în prezent lucrează cu persoane din unitățile de detenție beneficiază de o forță de
muncă stabilă și predictibilă, comparativ cu ceilalți angajați care sunt pe o piață a forței de
muncă extrem de competitivă și care au un grad de mobilitate relativ ridicat. Totodată,
136/378
aceștia menționează faptul că persoanele private de libertate din unitățile de detenție au o
productivitate mai ridicată, un randament mai bun, comparativ cu ceilalți salariați. Alți
angajatori privați au deschis chiar puncte de lucru în penitenciare.
„Am apelat și la penitenciare, la colaborarea cu penitenciarele pentru că sunt o alternativă

la ceea ce avem nevoie. Este o colaborare foarte bună. A fost inițiativa noastră să căutăm
forță de muncă în penitenciar pentru că aveam foarte mult de lucru, nu mai aveam personal
și a fost o alternativă potrivită, avem un istoric de colaborare de-a lungul a 15 ani”. (angajator
privat)
„Persoanele din penitenciar s-au adaptat și au acceptat stilul nostru de muncă fără
probleme. Colaborăm cu penitenciarul din 2018, și suntem foarte mulțumiți, în ideea că
angajații proveniți de acolo respectă ceea ce cerem. Noi avem un plan de inducție prin care
instruim orice personal pe care îl angajăm. Ei tot timpul ne răspund afirmativ, uneori ne
deranjează faptul că nu e numărul constant de oameni asigurați. Noi avem contract pentru
40 de deținuți la regim deschis, o parte din ei se liberează sau au alte activități. Uneori
numărul celor care vin nu este constant, dar de 5 ani am învățat să apreciem numărul de
persoane pe care ni-l trimit și este ok”. (angajator privat).
„Avem un contract de colaborare pentru opt posturi. În momentul de față avem doar patru
oameni care sunt pe un schimb. Noi ne-am dori mai mulți, dar, momentan nu am putut primi
deoarece cred că solicitările sunt destul de mari. Sperăm ca în viitor să avem mai mulți. Anul
trecut am avut 12 oameni și dorim să ajungem din nou la acest număr”. (angajator privat)
„Am găsit soluția să lucrăm cu penitenciarul și am mai deschis un punct de lucru acolo. Prin
aceasta noi compensăm o parte din diferența de personal pe care o avem. Cei din
penitenciar lucrează foarte bine și sunt foarte motivați, poate mai motivați decât ceilalți din
exterior. Și atunci avantajul este că avem acest grup, acest punct de lucru cu care lucrăm
deja de 6 ani de zile. De obicei avem aproape constant 30 de persoane, au fost și 60 și mai
mulți. Noi trimitem doi reprezentanți ai firmei care îi instruiește, le acordăm ce este necesar
pentru a lucra eficient”. (angajator privat)
Cei mai mulți angajatori sunt reticenți în a colabora cu sistemul penitenciar din diverse
cauze:
 lipsa de informații cu privire la contextul legal și practic în care se poate operaționaliza
o eventuală colaborare;
137/378
 lipsa de cunoștințe despre măsurile de siguranță necesare în timpul lucrului cu
deținuții și riscurile potențiale asociate cu atitudinea celorlalți angajați;
 preocuparea față de posibilele implicații ale lucrului cu persoane private de libertate
în termeni de reputație sau de relații cu alți parteneri comerciali;
 reticența față de ideea de a oferi oportunități de muncă deținuților, din cauza unor
prejudecăți sau stereotipuri legate de aceștia.
Există numeroase bariere și reticențe din partea managerilor companiilor sau instituțiilor
publice în a angaja persoane liberate din închisoare. Aceste preocupări și reticențe pot fi
cauzate de mai multe motive. O primă barieră constă în lipsa informațiilor despre contextul
legal și practic în care se poate desfășura o colaborare cu persoanele liberate din
închisoare. În același timp, există preocupări legate de riscurile potențiale asociate cu
angajarea persoanelor liberate, inclusiv preocupări referitoare la comportamentul
infracțional anterior sau la comportamentele de risc. Angajatorii sunt reticenți în a avea
încredere în capacitatea persoanelor liberate de a se reintegra în societate și de a-și menține
comportamentul în limite legale și etice, sens în care pentru ei, angajarea unui fost deținut
presupune asumarea unui risc.
„Într-adevăr, dacă tu ai o gestiune, ți-este greu să știi că lași anumite bunuri sau anumite
sume de bani pe mâna unui om care a făcut detenție din diverse motive, nu neapărat
pedeapsa pentru furt sau pentru tâlhărie”. (angajator privat)
„Nu toate joburile necesită acest cazier, pentru că nu toate sunt de o responsabilitate
maximă. Ca simplu muncitor, nu contează dacă are cazier sau nu are. Aici contează
capacitatea lui de adaptabilitate și de eficiență și de productivitate, atâta tot. De aceea noi
în trecut nu am cerut niciodată cazier judiciar, dar într-adevăr este o problemă în România”.
(angajator privat)
„Din punctul meu de vedere, pentru a putea fi angajat pe un post cu responsabilitate, un fost
deținut ar trebui să-și câștige credibilitatea. Nu poți, de exemplu, să angajezi într-un birou
de contabilitate unde este vorba de acces la bani, la conturi, un deținut care are cazier. Mai
ales dacă a avut o infracțiune pe aceeași speță. Deci trebuie puțin particularizate cazurile.
Din punctul meu de vedere, ar trebui să înceapă drumul de jos în sus ca să-și câștige în
timp credibilitatea”. (angajator public)
Conform discuțiilor cu angajatorii, nu există în prezent nicio formă de beneficiu social

specific pentru a încuraja angajarea foștilor deținuți, care ar acorda angajatorilor un
avantaj fiscal pentru a-i angaja. Majoritatea celor intervievați nu au cunoștință despre astfel
138/378
de măsuri și cei care le cunosc le consideră neatractive. În plus, angajatorii care sunt
familiarizați cu stimulentele fiscale referitoare la angajarea persoanelor vulnerabile nu sunt
conștienți că foștii deținuți fac parte din această categorie.
Recomandări rezultate din discuțiile cu angajatorii
 Problema persoanelor care au executat o pedeapsa privativa de libertate și urmează

a fi angajate trebuie abordată din cel puțin trei perspective: angajatul (care poate
dobândi abilități mai bune în penitenciar pentru căutarea unui loc de muncă, în
disciplina zilnică și controlul comportamental, în creșterea motivației de a găsi un loc
de muncă, respectiv dobândirea unor atitudini corecte față de muncă), angajatorul
(care trebuie să acceptăm că trebuie să aibă niște facilități motivante pentru a
compensa riscul de a angaja o persoana cu cazier judiciar) și opinia publică
(stigmatizarea fiind relevantă pentru întreg fenomenul de angajare a persoanelor cu
cazier judiciar, orice persoană putând fi coleg de muncă sau client al unei companii
care adoptă astfel de politici);
 Angajatorii recomandă realizarea unor evaluări profesioniste și sprijin din partea
sistemului penitenciar sau a celui de probațiune în vederea creșterii șanselor la
angajare a celor în căutarea unui loc de muncă. Prin intermediul acestor programe,
angajatorii pot beneficia de evaluări profesioniste în identificarea potențialilor
angajați. Acest sprijin poate include evaluarea abilităților și competențelor, informații
despre parcursul și evoluția acestor persoane în timpul detenției sau a perioadei de
probațiune.
 Totodată, părerile au fost unanime în a propune unele facilități fiscale pentru
angajatorii care recrutează foști deținuți. Aceste beneficii financiare pot compensa
posibilele riscuri sau dificultăți asociate cu angajarea acestor persoane, inclusiv
percepția negativă sau stigmatul social asociat. Este important ca facilitățile fiscale
să fie implementate în mod responsabil și să fie însoțite de măsuri de sprijin și
monitorizare pentru a asigura succesul reintegrării și a preveni potențiale abuzuri.
Oferirea de facilități fiscale (scutiri de taxe și impozite, reducerea taxei pe muncă,
deduceri fiscale pentru costurile de formare), pentru angajatorii care decid să
colaboreze cu persoanele liberate din penitenciar ar putea fi o măsură care să
crească motivația de a angaja acest persoane din acest grup țintă.
 Implementarea unor campanii de conștientizare în rândul angajatorilor din
anumite domenii de activitate în vederea promovării persoanelor private de libertate
ca resursă de forță de muncă și promovarea unor cazuri de succes, de colaborare
139/378
între companii și penitenciare ar putea evidenția avantajele pentru cele trei părți
implicate (angajator, persoane private de libertate și penitenciar.
 Altă oportunitate constă în utilizarea experiențelor de angajare din perioada
detenției pentru creșterea șanselor de angajare viitoare; pot fi încurajate astfel
inițiativele de recrutare post-detenție din rândul celor care au muncit la diverse
companii pe parcursul executării pedepsei, avantajele constând în faptul că
angajatorul are deja o imagine cu privire la competențele și comportamentul
respectivelor persoane. Totodată, pentru a crește șansele de angajare ale
persoanelor private de libertate, se poate considera implementarea unor programe
de recrutare în penitenciar în perioada anterioară eliberării sau în cadrul
serviciilor de probațiune. Astfel, angajatorii ar putea beneficia de evaluări
profesioniste și sprijinul sistemului penitenciar sau a celui de probațiune în vederea
identificării potențialilor angajați pe termen lung. Această metodă ar putea facilita o
tranziție mai lină către piața muncii și ar putea oferi persoanelor private de libertate
șansa de a-și demonstra calitățile și abilitățile într-un context profesional. De
asemenea, ar putea fi dezvoltate programe specifice de formare și instruire în
colaborare cu angajatorii, astfel încât persoanele private de libertate să dobândească
abilitățile necesare pentru ocuparea unui loc de muncă specific.
 Gândirea unor strategii naționale privind angajatorii persoanelor ce au executat
pedepse privative de libertate are un potențial mult mai ridicat de a genera angajarea
în rândul foștilor deținuți decât intervențiile individuale de creștere a abilităților în a-și
găsi un loc de muncă. Astfel, implicarea instituțiilor statului în medierea serviciilor
de ocupare ar fi benefică din mai multe puncte de vedere. Angajatorii, chiar cei
deschiși la ideea de a colabora cu persoane liberate din penitenciar, caută referințe
și garanții, iar instituțiile guvernamentale ar putea să le ofere acestea prin intermediul
serviciilor de ocupare.
2.5.4. Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile realizate

cu furnizorii de servicii, publici și privați
În cadrul acestei sub-activități a fost realizat un focus grup cu ONG –uri care furnizează
servicii persoanelor din detenție și celor care s-au liberat în scopul reintegrării acestora.
Focus grupul a avut 13 participanți și a fost realizat în sistem hibrid (cu participanți online și
față-în-față). Acesta a fost completat cu 5 interviuri individuale, 4 realizate cu furnizori de
servicii sociale din sistemul public (șef centru social, director serviciul public de asistență
socială, preot, profesor) și 1 cu un reprezentant al unei organizații nonprofit.
140/378
Discuțiile cu furnizorii de servicii au fost centrate pe câteva elemente-cheie: dificultățile cu
care se confruntă instituțiile și organizațiile în furnizarea de servicii sociale, percepții cu
privire la accesul beneficiarilor la servicii, nevoia de servicii sociale destinate acestor grupuri
vulnerabile, propuneri cu privire la măsuri de reducere a ratei de recidivă, destinate atât
perioadei executorii, cât și post-executorii.
Furnizarea de servicii sociale de către organizații non-guvernamentale (ONG-uri) în

interiorul spațiilor de detenție are ca scop principal sprijinirea și facilitarea procesului de
reintegrare socială a persoanelor private de libertate. Prin intermediul unui protocol de
colaborare încheiat între ONG-uri și Administrația Națională a Penitenciarelor, se stabilesc
condițiile și modalitățile de prestare a serviciilor sociale. Aceste servicii furnizate de ONG-
uri pot acoperi o gamă largă de domenii: asistență juridică și informații privind drepturile
persoanelor private de libertate (consiliere juridică, sprijin în accesarea justiției, informare
cu privire la drepturile fundamentale și modalități de exercitare a acestora); servicii religioase
și spirituale în conformitate cu credințele și nevoile persoanelor deținute; programe de
formare și instruire profesională; servicii de consiliere psihologică pentru a sprijini
persoanele private de libertate în gestionarea problemelor emoționale, stresului și traumelor
asociate detenției; servicii de consiliere și intervenție în scopul îmbunătățirii relațiilor
interpersonale, gestionării furiei și a conflictelor, rezolvării problemelor și dezvoltării
abilităților de comunicare eficientă.
În ceea ce privește serviciile sociale din perioada post-detenție, foștii deținuți pot accesa
servicii și beneficii sociale furnizate de instituții publice (direcții de asistență socială, agenții
județene de ocupare și formare a forței de muncă, agenții județene de plăți și inspecții
sociale, primării), ca persoane aparținând grupurilor vulnerabile. Totodată, ei pot deveni
beneficiarii diverselor servicii furnizate de către organizațiile non-guvernamentale cu
activitate în domeniu.
Rezultatele cercetării confirmă una dintre concluziile88 Strategiei Naționale de reintegrare
socială a persoanelor private de libertate 2020-2024: ”în prezent, nu există o instituție
publică responsabilă cu monitorizarea și consultanța post-execuțională a foștilor
condamnați atât asupra problemelor care țin de angajarea în câmpul muncii, cât și asupra
altor probleme de ordin social. Este necesară, în egală măsură, o conectivitate între
serviciile sociale derulate în penitenciar și cele similare din cadrul administrațiilor publice
locale. În plus, trebuie încurajate organizațiile neguvernamentale care pot oferi sprijin locativ
și asistare foștilor deținuți”.
88
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2020/05/ANEXA-14.pdf, p.16, accesat în 13.10.2023.
141/378
Au fost menționate și o serie de dificultăți cu care ONG-urile se confruntă în furnizarea de
servicii sociale pentru persoanele liberate din penitenciare:
 accesul limitat la finanțare - afectează capacitatea lor de a oferi servicii suficiente și
de calitate; reprezentanții acestor organizații au declarat că nu sunt linii de finanțare
(în cadrul diverselor programe cu finanțare externă) dedicate proiectelor cu acest
grup vulnerabil; în același timp, sursele alternative de venit sunt limitate: campaniile
de strângere de fonduri sau donații pentru acest segment nu au foarte mare succes,
fiind îngreunate de reticența generală a societății cu privire la intenția de a ajuta
persoane care au încălcat legea;
„O problemă pe care noi am reperat-o este finanțarea. Noi punem mână de la mână, toți
cei care suntem implicați în diverse programe pentru copiii care au părinți în penitenciar.
Pentru alte cauze a fost mult mai simplu și mai sensibilă lumea să participe sau să
susțină financiar, de exemplu, un demers care vizează copiii orfani, persoane
vulnerabile, femei abuzate. Însă când vine vorba de deținuți există această reticență: ’dă-
i încolo, își merită soarta’”. (reprezentant ONG)
„La nivel de finanțări, putem să prindem această categorie de beneficiari doar la capitolul,
’alți vulnerabili’, îi considerăm pe toți vulnerabili și ne ocupăm de toți și de aceștia. Eu nu
am întâlnit în 25 de ani de muncă în domeniul social și de resurse umane o linie de
finanțare sau vreun finanțator care să accepte susținerea unor programe și proiecte strict
și clar direcționate către această categorie de persoane”. (reprezentant ONG)
 dificultatea de a atrage resurse umane competente - voluntari care să fie implicați și

să își asume activități cu cei din mediul penitenciar sau cu cei eliberați; multe
persoane au prejudecăți și stereotipuri negative despre foștii deținuți, ceea ce îi poate
face să fie reticenți să lucreze cu aceștia sau să se implice în activitățile care îi
vizează. Este menționată și notorietatea scăzută a organizațiilor care furnizează
servicii foștilor deținuți: mulți oameni nu sunt informați cu privire la existența acestor
organizații și la modul în care pot ajuta, sau pot avea prejudecăți despre scopurile și
activitățile acestora;
 accesul limitat la potențialii beneficiari – persoanele liberate din penitenciare – unele
organizații care furnizează servicii sociale nu au suficiente resurse pentru a relaționa
cu un număr mare de beneficiari, ceea ce limitează capacitatea lor de contacta foștii
deținuți care au nevoie de servicii; accesul limitat la persoanele private de libertate,
din mediul penitenciar;
142/378
„Noi, ca ONG, mergem în aceste două penitenciare cu acest program de informare, formare
pe ceea ce înseamnă societate civilă, drepturi și obligații pe care le avem ca cetățeni. Însă
putem intra în penitenciar doar o dată pe lună, pe o temă prestabilită, pe care îți trebuie
aprobări, 15 hârtii pentru a avea acces, copie după buletin, pe urmă aștepți accesul. Ulterior,
dacă se întâmplă ceva, trebuie reprogramări, se schimbă totul. În interior nu se pot face
decât anumite programe, materialele sunt verificate și supra-verificate. Despre discuții
particulare, de unu la unu cu deținutul nici nu poate fi vorba. Ce am putut să obținem au fost
discuții cu grupuri mici de deținuți, care și-au manifestat interesul pe un anumit subiect, altfel,
sesiunile noastre se desfășoară cel mai adesea cu 60-70 de deținuți. Abia apucăm să ne
prezentăm materialele și să facem o sesiune de întrebări și răspunsuri, cam atât. Unii dintre
ei vin la sesiuni ca să bifeze că au participat, ca să li se mai scadă din pedeapsă. Unii sunt
interesați, alții vin de plictiseală, ca să nu stea degeaba”. (reprezentant ONG)
 dificultăți în a colabora cu autoritățile locale sau centrale, inclusiv cu instituțiile

penitenciare, fapt care afectează capacitatea acestora de a furniza servicii sociale
pentru persoanele private de libertate, dar și pentru cele liberate;
Cu cei care vin din mediul penitenciar, care au fost încarcerați în regiune, în apropierea
mediului rezidențial, avem foarte mari probleme. Spre exemplu, ca să poată fi declarate
persoane vulnerabile și să primim subvenție pentru angajarea lor, noi trebuie să cerem
anchetă socială la primăria de domiciliu. Primăria de domiciliu nu-l mai vede, nu mai
recunoaște, nu-l mai știe. Familia s-a mutat, el e de foarte mult timp închis, și nu, n-au mai
fost niște servicii care să i se ofere sau înregistrări care să fi luat în evidență persoana
respectivă. Și primăria îmi trimite, după cele 45 de zile legale de răspuns la solicitare, că e
adresa necunoscută, iar persoana inexistentă. Păi, da, domnule, a fost în mediul penitenciar
15 ani, normal că nu-l găsești, dar spune-mi ce-a fost până atunci, dă-mi niște informații, să
le pot duce eu mai departe, ca să mi-l înregistreze la șomaj, să putem primi subvenție”.
(reprezentant ONG)
„În momentul în care persoana este pusă în libertate, legătura dintre personalul
penitenciarului și deținut se pierde, astfel încât cel eliberat e pe cont propriu. Este absurd că
accesul la servicii nu e dinspre instituții spre deținut, ci invers. Acesta de multe ori nu are un
nivel de școlarizare care să îi permită să știe unde să se adreseze. Ar fi ideal ca, în momentul
în care este pus în libertate, în momentul în care merge și se anunță la poliție, în zona
arondată, serviciile sociale să se auto-sesizeze. Sau în momentul în care sunt puși în
libertate, să li se facă o informare cu posibilele servicii sociale pe care ar trebui să le
143/378
acceseze sau ar avea nevoie, astfel încât informația dintre ceea ce se întâmplă în
penitenciar și ceea ce se întâmplă în libertate să asigure o continuitate”. (reprezentant ONG)
 complexitatea problemelor celor eliberați: Cei mai mulți dintre cei care se eliberează
au probleme complexe și multiple, cum ar fi probleme de sănătate mintală sau fizică,
probleme financiare sau probleme legate de dependența de droguri sau alcool.
Aceste probleme sunt dificil de abordat și necesită abordări individualizate și
coordonarea cu alte organizații sau furnizori de servicii. Nu întotdeauna ONG-urile
găsesc deschiderea necesară din partea celorlalte instituții în vederea asigurării unei
abordări integrate a problemelor cu care foștii deținuți se confruntă;
 lipsa de continuitate în furnizarea serviciilor, comunicarea deficitară între instituțiile
statului. Discuțiile cu reprezentanții societății civile au relevat lipsa unei coerențe între
serviciile publice, deficiențe privind comunicarea și conectivitatea care ar trebui să
existe între diversele instituții. În condițiile unei instabilități legislative și a unor
frecvente schimbări procedurale, reprezentanții ONG întâmpină ei înșiși dificultăți în
a accesa informațiile necesare și în a putea progresa în furnizarea serviciilor, în a
colabora cu instituțiile publice. Riscul este ca intervențiile realizate să fie fragmentate,
funcționale doar în zonele unde, în baza unor relații informale, unde există deschidere
și colaborare între instituții. Un alt risc vizează predictibilitatea intervențiilor dar și
sustenabilitatea lor pe termen lung. În contextul unei colaborări fragmentare, a lipsei
de parteneriat public-privat în furnizarea serviciilor, a lipsei unei viziuni de ansamblu
care să evalueze toți furnizorii de servicii și tipurile de intervenții pe care le realizează,
intervențiile realizate riscă să nu fie sustenabile și să nu poată acoperi o plajă
suficientă de beneficiari;
„Nu există coerență, o comunicare și o digitalizare a relațiilor dintre serviciile publice, dinspre
autoritățile publice, cu serviciile de tip penitenciar, spre serviciile de tip ONG. Nimeni nu știe
nimic despre nimeni. Vorbim de toți cei vulnerabil în general, dar și de foștii deținuți. Oamenii
aceștia, cei eliberați, se trezesc în stradă, plimbați de la o instituție la alta, de la un serviciu
la altul, cu 15 formulare de completat într-un limbaj de lemn și cu o structură care uneori se
schimbă de două-trei ori într-un an. Nu ai cum să te aștepți la adaptare, flexibilizare și
integrare din partea unei persoane care vine din mediul penitenciar nici dacă are, 1-2 ani de
detenție. Nici noi nu știm, cei din societatea civilă, ce se întâmplă într-un singur an, cu servicii
care apar și dispar, cu proceduri care sunt și nu mai sunt, cu legi care se schimbă peste
noapte, darămite ei. Este gravă această lipsă de coerență, de cursivitate și de informatizare
între serviciile pe care le poți accesa ca cetățean, indiferent de unde vii. Cred că este ceva
extrem de important pentru toată lumea. Și noi ne confruntăm, în cazul acestor grupuri
vulnerabile, inclusiv ale celor care vin din mediul penitenciar cu această problemă extrem
144/378
de gravă. Mai mult de jumătate din munca noastră într-o zi este să înțelegem unde să-l
trimitem pe om și cu cine să luăm legătura”. (reprezentant ONG)
Cu cei care vin din mediul penitenciar, care au fost încarcerați în regiune, în apropierea
mediului rezidențial, avem foarte mari probleme. Spre exemplu, ca să poată fi declarate
persoane vulnerabile și să primim subvenție pentru angajarea lor, noi trebuie să cerem
anchetă socială la primăria de domiciliu. Primăria de domiciliu nu-l mai vede, nu mai
recunoaște, nu-l mai știe. Familia s-a mutat, el e de foarte mult timp închis, și nu, n-au mai
fost niște servicii care să i se ofere sau înregistrări care să fi luat în evidență persoana
respectivă. Și primăria îmi trimite, după cele 45 de zile legale de răspuns la solicitare, că e
adresa necunoscută, iar persoana inexistentă. Păi, da, domnule, a fost în mediul penitenciar
15 ani, normal că nu-l găsești, dar spune-mi ce-a fost până atunci, dă-mi niște informații, să
le pot duce eu mai departe, ca să mi-l înregistreze la șomaj, să putem primi subvenție”.
(reprezentant ONG)
„Și noi care lucrăm cu legi și cu servicii publice, avem surpriza să constatăm de două-trei
ori într-un an că s-au schimbat lucrurile. Darămite omul ăla a ieșit în poartă închisorii, după
niște ani de pedeapsă, încotro, să apuce, că uneori nici noi nu știm unde să-l direcționăm
mai bine… Întâmpinăm noi înșine, ca organizații, ca instituții care ar oferi suport, dificultăți
în a accesa aceste informații și servicii pentru beneficiari”. (reprezentant ONG)
„Ar fi bine, dacă s-ar găsi unele modalități de intervenție pentru a schimba, inclusiv la nivel
legislativ și procedural, felul în care trebuie să interacționăm, noi, diferitele tipuri de instituții
care, într-un fel sau altul, putem să oferim servicii și suport. Altfel, fiecare dintre noi facem
care cât poate, la nivel local, cât se pricepe și în funcție de felul în care reușește să-și
gestioneze relațiile instituționale acolo. Legislația, așa, într-o manieră largă, statul român,
nu ne ajută - nu doar în susținerea persoanelor care vin din mediul penitenciar, ci în general
privind vulnerabilii”. (reprezentant ONG)
 dificultatea de a duce la capăt programele de re-inserție; conform furnizorilor de

servicii, după liberare, foștii deținuți descoperă că libertatea nu este exact ceea ce și-
au imaginat și se confruntă cu dificultăți în a se adapta la o viață normală. Acest lucru
poate duce la abandonarea programelor de reinserție și la dificultăți în găsirea unui
loc de muncă stabil și în asigurarea unui venit;
„În momentul în care persoana este pusă în libertate, legătura dintre personalul
penitenciarului și deținut se pierde, astfel încât cel eliberat e pe cont propriu. Este absurd că
accesul la servicii nu e dinspre instituții spre deținut, ci invers. Acesta de multe ori nu are un
145/378
nivel de școlarizare care să îi permită să știe unde să se adreseze. Ar fi ideal ca, în momentul
în care este pus în libertate, în momentul în care merge și se anunță la poliție, în zona
arondată, serviciile sociale să se auto-sesizeze. Sau în momentul în care sunt puși în
libertate, să li se facă o informare cu posibilele servicii sociale pe care ar trebui să le
acceseze sau ar avea nevoie, astfel încât informația dintre ceea ce se întâmplă în
penitenciar și ceea ce se întâmplă în libertate să asigure o continuitate”. (reprezentant ONG)
Serviciile pe care le oferim sunt gratuite, asta însemnând găzduire și hrană. Cu jumătate din
venituri facem educație financiară, iar jumătate din venituri să și le poate economisi. În
momentul în care pleacă de la noi după 1 an de zile beneficiarul trebuie să se poată auto-
susține, să poate să-și plătească o chirie, să poată să se să-și plătească utilitățile, facturile,
tot ce are ce are nevoie. Iar noi punem foarte mult accent și pe autogospodărire, considerăm
că e un lucru extrem, extrem de important, pentru că trebuie să se obișnuiască cu viața
normală, viața în care nimeni nu face nimic în mod gratuit. Însă gustul libertății e atât de
dulce și ei vor libertate totală și atunci devine dificil, să îi prindem în programe care durează
mai mult”. (reprezentant ONG)
În același timp și furnizorii publici de servicii au menționat o serie de provocări importante:
 resursele umane insuficiente la nivelul serviciilor publice de asistență socială (SPAS)

sunt o problemă majoră în furnizarea de servicii de calitate pentru persoanele liberate
din penitenciare; lipsa de personal în general și lipsa de personal calificat duc la o
capacitate redusă de a oferi sprijin în re-integrarea socială și profesională a acestora;
o altă problemă semnalată, referitor la ultimii ani se referă la noile atribuții ale
asistenților sociali în contextul politicilor de reformă, încărcătura de sarcini, care sunt
dificil de gestionat, fără resursele umane corespunzătoare și capacitățile necesare.
Conform descrierii Ministerului Muncii89, ”asistența socială are drept scop dezvoltarea
capacităților individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale,
creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.
Asistentul social este specialistul de bază care asigură serviciului public de asistență
socială din primărie, respectiv de la nivelul administrativ cel mai aproape de cetățean.
Serviciul public de asistență socială are atribuții în promovarea drepturilor omului, a
unei imagini pozitive a persoanelor, familiilor, grupurilor vulnerabile, în monitorizarea
situațiilor de risc și conștientizare și sensibilizare a publicului privind riscul de
89
https://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/familie/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-
sociala/6086-infiintarea-serviciului-public-de-asistenta-sociala-la-nivelul-comunelor,-oraselor-%C8%99i-
judetelor, accesat la 13.10.2023.
146/378
excluziune socială, în valorificarea potențialului comunității în vederea prevenirii și
depistării precoce a situațiilor de neglijare, abuz, abandon, violență, a cazurilor de
risc de excluziune socială etc. În conformitate cu prevederile Regulamentului de
organizare și funcționare al SPAS, aprobat prin HG nr.797/2017, cu modificările și
completările ulterioare, acesta are obligația să comunice sau, după caz, să pună la
dispoziția instituțiilor/structurilor cu atribuții în monitorizarea și controlul respectării
drepturilor omului, în monitorizarea utilizării procedurilor de prevenire și combatere a
oricăror forme de tratament abuziv, neglijent, degradant asupra beneficiarilor
serviciilor sociale și, după caz, instituțiilor/structurilor cu atribuții privind prevenirea
torturii informațiile solicitate, acordându-le sprijin în realizarea vizitelor de
monitorizare, în condițiile legii”.
 respondenții consideră că finanțarea serviciilor publice în general este una sub nivelul
cererii și nu acoperă nevoile existente la nivelul grupurilor vulnerabile. Având în
vedere faptul că nu există servicii publice dedicate foștilor deținuți, ei accesează cel
mai frecvent beneficii sau servicii sociale adresate tuturor categoriilor de persoane
vulnerabile, cum sunt centrele de adăpost, centre de zi, venit minim garantat,
indemnizație de șomaj, etc. În contextul în care serviciile de reintegrare pentru foștii
deținuți ar necesita asistență în găsirea de locuri de muncă, servicii de consiliere și
terapie, asistență în găsirea de locuințe și resurse financiare pentru a-i ajuta să-și
înceapă viața de la zero, serviciile publice care există în prezent acoperă într-o
măsură redusă aceste nevoi;
 lipsa serviciilor la nivel local, în orașele mici și mediul rural; multe dintre persoanele
liberate din penitenciare sunt originare din mediul rural și se reîntorc în localitățile de
origine după liberare, în contextul în care majoritatea serviciilor publice existente se
oferă în orașele mari (centre de zi, centre de adăpost); primăriile mici, cum sunt
primăriile de comună nu au personal suficient, iar persoanele angajate nu sunt
neapărat specializate în furnizarea de servicii sociale. Astfel, în cele mai multe cazuri,
odată cu liberarea, se pierde contactul cu foștii deținuți, aceștia nu sunt preluați în
evidențele serviciilor de asistență socială;
 lipsa ONG-urilor sau numărul insuficient al acestora în cele mai multe localități;
reprezentanții instituțiilor publice au semnalat faptul că sunt puține organizații non-
profit care includ servicii pentru acest segment de populație;
 dificultatea de a colabora cu persoanele liberate, dificultatea acestora de a respecta
obligațiile impuse de furnizarea anumitor servicii sau beneficii sociale.
„Deci noi avem o serie de servicii. Pe de-o parte, omul acesta care vine la noi, noi îi
acordăm niște servicii sau niște beneficii sociale. În procesul de acordare a serviciilor
147/378
atât furnizorul cât și beneficiarul au și drepturi și obligații. Am avut unele cazuri care nu
au acceptat condițiile acordării serviciilor, faptul că au niște obligații. De exemplu, o
persoană care a venit la noi… i s-a asigurat cazare în centrul nostru pentru persoane
fără adăpost. A beneficiat de niște servicii integrate - cazare, masă, informare, consiliere,
ajutor social. Fiind persoană aptă de muncă, trebuia să facă niște ore de muncă însă a
refuzat, deși este o obligație stabilită de lege. La fel, în centrul persoanelor fără adăpost
există un regulament, dacă respecți regulamentul, poți rămâne, dacă nu, nu”.
(reprezentant instituție publică)
La nivelul serviciilor și beneficiilor sociale din sistemul public, persoanele liberate din mediul
penitenciar sunt asimilate la alte categorii de grupuri vulnerabile. Conform art. 6 lit. p din
Legea Asistenței Sociale nr. 292/2011, ”grupul vulnerabil desemnează persoane sau
familii care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din
cauza unor situații de boală, dizabilitate, sărăcie, dependență de droguri sau de alcool ori a
altor situații care conduc la vulnerabilitate economică și socială.” Conform unor precizări din
aceeași lege, o parte dintre persoanele private de libertate sunt asimilate categoriei
“persoane fără adăpost”90: acestea reprezintă o categorie socială formată din persoane
singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate, de ordin social, medical, financiar,
economic, juridic ori din cauza unor situații de forță majoră, trăiesc în stradă, locuiesc
temporar la prieteni sau cunoscuți, se află în incapacitate de a susține o locuință în regim
de închiriere ori sunt în risc de evacuare ori se află în instituții sau penitenciare de unde
urmează ca, în termen de 2 luni să fie externate, respectiv liberate și nu au domiciliu ori
reședință. După cum rezultă și din discuțiile cu reprezentanții organizațiilor non-profit și ale
instituțiilor publice, nu există în prezent o categorie de servicii sau beneficii care să fie
dedicate exclusiv acestor persoane.
Cu toate acestea, sunt prevederi actuale care le asigură accesul la servicii de sănătate
(alături de alte categorii vulnerabile), de exemplu pachetul minim de servicii pentru cei
neasigurați la un medic de familie.
Și reprezentanții ONG au menționat o serie de factori care accentuează riscul de recidivă:

nivelul de educație scăzut, slaba pregătire profesională, accesul limitat la mijloace de
subzistență (hrană, locuință, venituri), lipsa unui grup de suport, consumul și dependența de
substanțe (alcool, droguri), vârsta înaintată.
90 Legea asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare.
148/378
„Recidiva este cu siguranță influențată de nivelul de educație, de pregătire profesională, pe
lângă trăsăturile de personalitate, caracter care și acelea primează. Contează și
identificarea unei locuințe proprii, dacă are sau nu are o sursă de venit stabilă. Riscul de
recidivă este de asemenea accentuat în contextul lipsei unui mediu de suport. Un grup de
suport poate avea o influență pozitivă în viața fostului deținut, dar la fel de mulți se întorc în
mediul din care au plecat, probabil un mediu în care a învățat comportamente antisociale și
atunci riscul de recidivă este foarte mare”. (reprezentant ONG)
„Recidiva pe care noi am constatat-o s-a datorat mai ales antecedentelor, trecutului legat
de consumul și traficul de droguri. Din păcate, am înțeles că în mediul penitenciar de multe
ori își pot continua obișnuința de a consuma. Cei dependenți de consumul de droguri s-au
întors, i-am integrat în muncă, dar în câteva luni, până la un an, au recidivat pe consum sau
poate chiar pe trafic și uneori pe furt pentru a procura bani pentru trafic de droguri. Asta este
una dintre cauze. O altă situație destul de grea cu care ne confruntăm este vârsta. După ani
îndelungați petrecuți în penitenciar ei devin foarte, foarte, foarte greu angajabili, sunt foarte
greu acceptați de familie, care ar trebui să le ofere suport o perioadă îndelungată”.
(reprezentant ONG)
„Pensionarilor și cei care au peste 50-55 de ani le este foarte greu să se readapteze la
mediul social și economic pe care îl întâlnesc la ieșirea din penitenciar. Am avut, din păcate,
câteva cazuri de recidivă. Pe principiul ”măcar acolo știu cu ce să-mi trăiesc viața și știu la
ce să mă aștept și am ceva asigurat, oricum, câți ani mai am eu de muncit și de trăit, mă
întorc”. Și au făcut cumva, într-o manieră voluntară, ce au făcut, pentru că nu au găsit în
societatea civilă căi de reintegrare suficient de stabile, de sustenabile, care să le creeze o
proiecție de viitor. Oamenii aceștia au foarte mare nevoie să vadă cum arată viitorul lor,
pentru că mediul penitenciar este strict sigur, stabil”. (reprezentant ONG)
„Eu cred că pedeapsa cu detenția uneori favorizează starea de recidivă, nu o reduce. Dacă
unele pedepse, în cazul unor infracțiuni minore, ar fi cu suspendare, da, rezultatele în
privința recidivei ar fi mai bune. Foarte mulți oameni ajung în penitenciar pentru o faptă mică
și învață acolo tot felul de alte nebunii”. (reprezentant ONG)
Similar altor grupuri țintă și aici a fost menționat contextul unei recidive ”voluntare”, al
reiterării unei infracțiuni cu scopul de a ajunge din nou în detenție.
„Un alt aspect: sunt persoane care se obișnuiesc cu detenția și pe aceste persoane nu le
mai sperie faptul că se vor întoarce acolo. Deci părerea mea este că inclusiv pedepsele
149/378
privative de libertate pe undeva încurajează recidiva prin faptul că anumite persoane nu
înțeleg rolul acestei pedepse”. (reprezentant ONG)
„Și o altă problemă este că ei nu găsesc suficiente motive pentru a renunța la acest
comportament pentru că auzi adesea când ai de-a face cu un fost deținut. Noi de exemplu
aici, avem de-a face cu deținuți care nu au familii, nu au casă, nu au masă, nu au pe nimeni
și nimic. Și atunci spune ’’eu nu am nimic de pierdut, îți dau în cap, ajung din nou acolo,
acolo am masă, au grijă de mine’’. Adică văd în sistemul de detenție un refugiu”.
(reprezentant instituție publică)
Recomandări ale furnizorilor de servicii
Recomandări cu privire la perioada de detenție:
 o ancorare a programelor de pregătire profesională din mediul penitenciar la cerințele

pieței muncii;
 mai mult sprijin oferit ONG-urilor pentru programele desfășurate în mediul
penitenciar: infrastructură adecvată (de exemplu un birou dedicat reprezentanților
ONG), mai multă promptitudine în aprobarea materialelor, mai mult suport, astfel
încât aceștia să poată asigura calitatea intervențiilor;
 program de informare a persoanelor private de libertate cu privire la serviciile sociale
post-detenție; furnizarea datelor de contact ale deținuților furnizorilor de servicii astfel
încât aceștia să îi poată contacta după plecarea din penitenciar;
 un instrument științific de evaluare/măsurare a riscului la recidivă, unitar, implementat
în toate penitenciarele, la o perioadă fixă înaintea eliberării (câteva luni); măsurile
propuse să fie adaptate și în funcție de acest profil al persoanei care urmează să se
elibereze, în funcție de acești factori de risc; evaluarea individuală a riscului la
recidivă să fie pusă la dispoziția furnizorilor de servicii care vor lucra cu respectivele
persoane liberate din penitenciar;
 o atenție sporită acordată programului de tranziție, cel dinaintea eliberării: este
important ca programul de tranziție să fie bine structurat și să ofere deținuților
oportunități concrete de a se adapta la lumea din exterior, astfel încât să poată evita
situațiile de recidivă. Aceste oportunități pot include mai multe ieșiri în comunitate,
astfel încât deținuții să poată obișnui cu viața din afara închisorii și să-și poată
dezvolta abilități de viață independent; mai multe activități de muncă și de pregătire
pentru piața muncii, astfel încât deținuții să poată avea oportunități concrete de a-și
dezvolta abilitățile și de a-și câștiga existența; consiliere și sprijin psihologic, astfel
150/378
încât deținuții să poată face față schimbărilor și provocărilor din viața de după
închisoare. Este important ca aceste oportunități să fie disponibile și diseminate
înainte ca deținuții să fie eliberați, astfel încât să poată fi bine pregătiți pentru tranziția
către viața din exterior.
„Adaptarea ofertei de formare profesională din timpul detenției, să fie într-o manieră în care
să fie aliniată cu realitatea pieței muncii. Pentru cei care au deja studii să se poată face
cursuri de reconversie profesională care să fie adaptate realității de pe piața muncii, pentru
că noi deja vedem, noi care suntem în libertate, tendințele și dinamica pieței muncii de multe
ori ne depășesc și persoanele mai în vârstă deja sunt de multe ori depășite”. (reprezentant
ONG)
„Penitenciarele ar trebui să faciliteze această apropiere a deținutului de comunitatea civilă

de care se vorbește așa de mult în strategia națională de reintegrare. Atunci când, în
practică, încercăm și ne luptăm să facem lucrul acesta, ne lovim de regulamentul de aplicare
care nu permite contactul, nu permite să dai mâna cu el, nu poți să stai la masă, o grămadă
de in alte interdicții care pur și simplu se bat cap în cap”. (reprezentant ONG)
„E esențial ca încă din perioada detenție să ni se permită nouă, ONG-urilor, să stabilim o

conexiune cu ei, să apucăm să-i cunoaștem cât de cât și atunci când ies afară, să se simtă
mult mai ușor integrați decât dacă îi preluăm așa, fără nici un istoric. La un delincvent
eliberat vine un necunoscut, stau doi necunoscuți față în față, unul care acum a ieșit pe
poartă și unul dispus să-l ajute. Eu, reprezentantul ONG nu-l cunosc, nu știu ce apucături
are, nu cunosc ce fapte a făcut, nu am un profil psihologic, nu știu la ce reacționează. Noi îi
angajăm prin asociația noastră încă din perioada de detenție, și atunci se stabilește deja
acel anturaj pozitiv, acel grup de colegi de serviciu, colegi de lucru și în momentul în care
iese pe poarta unității el deja are mediul în care să fie integrat. Face lucrul acesta mult mai
simplu și mai ușor de gestionat”. (reprezentant ONG)
„După 22 de ani de voluntariat în sistemul penitenciar din țară, după 12 ani de program ”O
zi cu tata”, ani în care nu am întâmpinat absolut nicio problemă, nicio tentativă de evadare,
nici voluntari care să ducă obiecte interzise, nici alte neajunsuri, încă suntem tratați la poarta
penitenciarelor cu suspiciunea că am putea introduce înăuntru obiecte interzise, substanțe.
Suntem priviți cu reticență. Ca unul care încerc să recruteze voluntari și să motiveze oameni
să vină în sistemul penitenciar, m-ar ajuta fantastic dacă am fi tratați ca și colegi. Adică
vizăm același lucru împreună, noi, ca și voluntari neplătiți de sistem, și ei ca și ofițeri de
sistem - avem același scop, reintegrarea persoanelor private de libertate”. (reprezentant
ONG)
151/378
„Deținuții, înainte de liberare, beneficiază de regimul deschis și cred că penitenciarul ar
trebui să aibă mai mult curaj în a le da drumul celor care sunt în regimul deschis să meargă
la muncă în comunitate, în fiecare zi. Acest lucru i-ar ajuta pe oameni ca pe ultima perioadă
a detenției să intre în contact cu societatea și să se adapteze treptat. Contează foarte mult
ca, în ultima perioadă de detenție, deținutul să simtă că i se acordă încredere că poate să
meargă dimineața la muncă, să se întoarcă după-amiaza și să înceapă să-și urmeze un
traseu de integrare în societate”. (reprezentant ONG)
Recomandări cu privire la perioada post-detenție:
 înființarea unor centre-tampon, în care foștii deținuți sau persoanele vulnerabile în

general să beneficieze de servicii integrate care să îi ajute să se adapteze la noile
transformări;
 programe de finanțare adresate ONG-urilor care furnizează servicii persoanelor
liberate din penitenciare și persoanelor private de libertate;
 campanii de conștientizare axate pe reducerea stigmatizării față de cei cu cazier
judiciar, de sensibilizare a populației, campanii de responsabilizare socială, de
creștere a toleranței (adresate angajatorilor, potențialilor voluntari, societății în
general);
 servicii de consiliere personalizate dedicate persoanelor care au recidivat;
 o mai mare deschidere și interacțiune între sistemul penitenciar și ONG-uri, inclusiv
în perioada post-detenție;
 mai multe informații care să ajungă la furnizorii de servicii, cu privire la cei eliberați
(evaluări psiho-sociologice) astfel încât intervenția și asistența să poată fi
personalizate și de impact;
 dezvoltarea unor programe de tranziție, programe de readaptare asistată, mediată
de un furnizor de servicii, fie privat, fie public;
 programe de formare și instruire pentru voluntari, campanii de educație cu privire la
importanța și beneficiile acestui tip de implicare;
 îmbunătățirea serviciilor de asistență socială din mediul rural și urban mic; este
important să se aloce mai multe resurse financiare și umane în domeniul asistenței
sociale, în special în comunitățile mai mici și rurale; investițiile în formare profesională
și dezvoltarea abilităților personalului existent în aceste zone, pot fi de ajutor în
îmbunătățirea calității serviciilor furnizate;
 condiționarea furnizării anumitor servicii sociale de anumite responsabilități ale
beneficiarilor;
 servicii pentru cei eliberați la termen, cei care nu trec prin evidența serviciilor de
probațiune.
152/378
„La ieșirea din mediul penitenciar, cei mai mulți dintre ei încearcă să se reîntoarcă în
comunitatea și la familia de la care au plecat și gândurile lor, energia lor, intențiile lor, de
cele mai multe ori sunt: ”mă duc eu acasă și văd ce fac, mă duc eu la prietenii mei care mă
așteaptă și văd ce fac”. Astfel, se creează o ruptură între momentul ieșirii din penitenciar și
accesarea serviciilor organizațiilor neguvernamentale sau ale structurilor autorității publice
de care ar avea nevoie, de exemplu, acte de identitate, medic de familie, poate recuperare
a unor documente de studii etc. Este foarte greu pentru noi ca organizații să ne prezentăm
serviciile. Unde să îi căutăm? Imaginați-vă că am fi ca niște tarabe la poarta penitenciarului,
cu oferta de servicii. Nu se poate…De aceea aș spune că accesul nostru în mediul
penitenciar, fiecare cu ce poate oferi și cu ce poate interveni, ar fi de dorit să fie mai facil.
Noi avem niște contracte de parteneriat încheiate cu cele două penitenciare, însă programul
și accesul este dictat de strategia, planificările, programele și curricula pe care ei o au intern,
ei implementează doar ce scrie acolo. Cred că e nevoie de un pic de flexibilizare, de o
interacțiune mai bună și de un schimb mai bun de informații”. (reprezentant ONG)
„Esențial pentru reintegrare pentru orice deținut, indiferent de fapta comisă, este acea micro-
comunitate în care el trebuie să se simtă că face parte. Nu poți să îl iei dintr-o comunitate,
cum este cea din penitenciar, în care a avut rolul lui ani de zile, a avut și el poziția lui în în
cameră, în anturajul în care s-a învârtit și să îl lași, fără nimic în exterior. Ieri am avut un caz
de care ne ocupăm acum, după 21 de ani de penitenciar, a ieșit în fața unității cu patru genți
în mână. Fără nicio direcție, deconectat de familie, nici nu mai vrea să audă familia de el,
nici el de familie. A fost foarte reticent când i-am propus să îl însoțim să își viziteze familia”.
(reprezentant ONG)
„Profilul fiecărui deținut sau al unui fost deținut diferă, ar trebui evaluat printr-un chestionar
de evaluare a gradului de risc. Una este dacă e o persoană de 30 de ani care a terminat
liceul și a stat 3 ani închisă și alta dacă e, nu știu, o persoană de 50 de ani cu patru clase.
Cumva, toți acești factori (inclusiv lipsa sau existența suportului familial), dacă ar putea fi
integrați într-un proces de evaluare psiho-socială, și, în funcție de perioada de detenție deja
ei să fie luați în evidență și să lucreze la aceste profiluri, să vadă care sunt riscurile de a
recidiva, care sunt pârghiile care ar putea ajuta, nu știu, educație, sprijin, alte programe pe
care le accesează”. (reprezentant ONG)
„Se creează cumva o constelație de factori care îl determină pe omul respectiv să recidiveze
– anturajul nepotrivit, lipsa suportului familia, etc. Iar în condițiile astea cred că e nevoie de
o legătură personală care ar trebui asigurată printr-un serviciu social sau al unui ONG, prin
care recuperarea să se facă exact ca într-un program de reducere a dependenței, prin
153/378
întâlniri permanente, întâlniri de grup, în care să existe o formă de comuniune și de
apartenență și de încercare de reasumare a unor valori pozitive la nivel social. Dar pentru
asta nu e nevoie doar de un program sec, ci e nevoie de o cunoaștere a nevoilor fiecărei
persoane. Asta se poate face doar în perioada în care este în penitenciar sau în ultima
perioadă de finalizare a pedepsei, când se apropie perioada de liberare. Haideți să lucrăm,
să creăm o fișă socio-psihologică pe care o putem folosi în serviciile de reintegrare”.
(reprezentant ONG)
„Problema financiară reprezintă o lipsă sau o luptă pe care o avem de dus fiecare ONG. Un
pic de ajutor din partea statului, a serviciilor locale de asistență socială de la primării sau un
parteneriat cu ei, prin care să susțină niște specialiști în direcția asta și să susțină
programele pe care le derulăm. Acest lucru ar viza binele tuturor și al persoanelor private
de libertate, al familiilor de proveniență, dar și al societății care ulterior va fi protejată de
eventuale riscuri la care ar putea fi supusă”. (reprezentant ONG)
„Iarăși revenim la acea verigă lipsă, acolo, la momentul când ei ies din penitenciar, e necesar
un sistem care să le asigure un minim de subzistență, o locuință socială. Dar care impună
anumite condiții pe care să le respecte beneficiarul, care să-i fie aduse la cunoștință din
când în când și foarte din scurt supravegheați. Să știe că dacă face un pas greșit poți pierde
subvenția sau locuința. Atunci poate încet, încet, învață. Capătă o anumită disciplină să
poată să mențină un loc de muncă”. (reprezentant instituție publică)
Opiniile exprimate de furnizorii de servicii sociale sugerează că există o serie de probleme

sistemice în furnizarea serviciilor sociale pentru persoanele care ies din penitenciare. O
primă concluzie se referă la lipsa politicilor publice la nivel sistemic și la sincopele,
discontinuitățile care există în furnizarea măsurilor de intervenție și suport, deoarece
serviciile sociale furnizate depind de numărul și locația organizațiilor neguvernamentale.
Fără o abordare sistemică, este dificil să se asigure furnizarea serviciilor necesare pentru
toate persoanele care ies din penitenciare.
În prezent, nu există o monitorizare clară a nevoilor persoanelor care ies din penitenciare și
nici o direcționare a acestora spre diverse servicii sociale. În special a categoriei celor care
se eliberează la termen și care nu intră în sistemul serviciilor de probațiune. Acest lucru
poate duce la situații în care persoanele liberate nu primesc serviciile de care au nevoie sau
nu sunt direcționate către serviciile potrivite. În multe cazuri, localitățile spre care se
îndreaptă persoanele post-detenție nu au servicii sociale disponibile pentru a le furniza.
Aceasta poate duce la o lipsă de sprijin pentru acești oameni și poate face ca reintegrarea
lor în societate să fie mai dificilă.
154/378
Principala recomandare a acestui grup se referă la o atenție sporită acordată programului
de tranziție, cel dinaintea eliberării: este important ca programul de tranziție să fie bine
structurat și să ofere deținuților oportunități concrete de a se adapta la lumea din exterior,
astfel încât să poată evita situațiile de recidivă. Îmbunătățirea capacității de intervenție a
organizațiilor non-profit și asigurarea accesului la finanțare și resurse umane competente
sunt măsuri esențiale pentru a spori oferta de servicii sociale destinate persoanelor liberate
din detenție.
Organizațiile neguvernamentale care furnizează servicii sociale pentru persoanele post-
detenție se confruntă cu o serie de dificultăți, prima dintre ele fiind accesul la potențialii
beneficiari. Persoanele care ies din penitenciare pot fi dificil de contactat și abordat prin
programe pe termen lung, deoarece acestea pot fi reticente să solicite ajutor sau să se
implice în programe sociale. De asemenea, acești oameni pot fi marginalizați și stigmatizați
în societate, ceea ce face ca abordarea lor să fie și mai dificilă. Resursele financiare
insuficiente, dificultatea de a atrage personal specializat și numărul limitat de opțiuni de
finanțare reprezintă de asemenea provocări care afectează capacitatea acestora de a
furniza servicii.
În ceea ce privește serviciile destinate persoanelor liberate din penitenciare, acestea sunt
adesea insuficiente sau inexistente. Deși în orașele mari și municipii există unele servicii
specializate care se pot adresa și persoanelor liberate din penitenciare, în mediul rural sau
în orașele mici acestea pot fi complet absente.
În plus, în multe cazuri, serviciile publice nu sunt coordonate sau integrate într-un sistem
care să asigure o abordare coerentă și eficientă a nevoilor persoanelor post-detenție. De
exemplu, autoritățile publice locale nu dispun de resursele și competențele necesare pentru
a furniza servicii de calitate pentru persoanele liberate din penitenciare, iar acestea sunt
adesea direcționate către servicii generale sau universale, care nu sunt adecvate pentru
nevoile lor specifice.
Cei mai vulnerabili dintre cei eliberați din penitenciare se confruntă în primul rând cu nevoi
imediate de subzistență, cum ar fi locuința, asigurarea hranei de zi cu zi, asistența medicală
și de sănătate mintală. Lipsa acestor resurse esențiale creează un cerc vicios care se
finalizează deseori cu recidiva.
În aceste condiții, este important ca instituțiile de stat să colaboreze cu organizațiile
neguvernamentale și cu alte instituții implicate în furnizarea de servicii sociale pentru a
asigura accesul persoanelor post-detenție la servicii specializate și la servicii publice
adecvate. Este important ca instituțiile de stat să investească în resursele umane și în
finanțarea serviciilor publice pentru a asigura o abordare coerentă și eficientă a nevoilor
persoanelor post-detenție.
155/378
2.5.5. Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile realizate cu deținuți și foști
deținuți
Conform informațiilor statistice furnizate de ANP, la finalul anului 2022, populația

penitenciară la nivelul întregii țări era de aproximativ 23.082 persoane. Distribuirea
persoanelor private de libertate în funcție de gen și de educație era următoarea: 95,6% erau
bărbați, 64% aveau maxim 8 clase sau maxim studii gimnaziale (media numărului de clase
absolvite de către populația penitenciară este de 7,93), 81,4% sunt ortodocși, 36,8% sunt
recidiviști și alți 28,2% dintre ei au antecedente penale.
În cadrul acestei componente, au fost selectate în vedere investigării prin tehnici calitative
de cercetare, următoarele categorii: persoanele liberate din unitățile de detenție (au fost
realizate două focus grupuri, unul cu recidiviști și unul cu non – recidiviști; acestea au fost
completate cu interviuri individuale cu reprezentanți ai acelorași grupuri țintă); persoanele
custodiate (conform metodologiei, au fost realizate interviuri față în față cu deținuți
recidiviști).
Discuțiile de grup și interviurile individuale cu deținuții și foștii deținuți au fost axate pe
evaluarea atitudinilor cu privire la infracționalitate, percepțiile lor cu privire la factorii care
influențează recidiva, experiența din penitenciar, evaluarea suportului din perioada post-
executorie, experiența excluderii și marginalizării sociale, experiența cu surse de reintegrare
socială, aspecte care au influențat săvârșirea primei infracțiuni, factorii și contextele care au
influențat recidiva.
Dificultățile de reintegrare socială în perioada post-executorială; experiențe cu surse

de reintegrare socială
O primă dificultate se referă la lipsa accesului la informații și, îndeosebi, a celor referitoare
la anumite drepturi sociale. Cei care se eliberează, mai ales cei care au avut pedepse mai
lungi, de multe ori nu știu cui să se adreseze sau cine ar trebui să îi ajute să-și rezolve
problemele. Deseori ies din penitenciare persoane care nu au documente de identitate, care
se află în imposibilitatea de a se angaja, care au nevoie de consiliere în acest sens, de
orientare spre instituțiile abilitate, de ajutor în a obține cartea de identitate provizorie. Acești
foști deținuți, în special cei fără sprijin extern, întâmpină dificultăți serioase în a ști cum să
își rezolve problemele legate de acte, servicii medicale, identificarea unei locuințe sau
accesarea serviciilor sociale (nu cunosc organizațiile non-profit, profilul acestora sau
serviciile pe care le oferă). Mulți se întorc în localitățile lor de origine unde oferta de servicii
poate fi foarte limitată (orașe mici, mediul rural). Lipsa acestor informații combinată cu
abilitățile scăzute de a se orienta în interacțiunea cu furnizorii de servicii și cu lipsa unor
156/378
specialiști, care să ofere servicii de orientare/consiliere, agravează marginalizarea și
excluderea socială.
Un aspect care a fost discutat este reticența din partea comunității față de persoanele
provenite din mediul penitenciar, barierele în relaționare și colaborare. Comunitatea, fie
că este vorba de angajatori, furnizori de servicii sau chiar prieteni sau cunoștințe, îi respinge
pe foștii deținuți, îi privește cu ostilitate, iar schimbarea acestei percepții este extrem de
dificilă. Declarațiile celor intervievați reflectă faptul că ei se confruntă cu o atitudine
generalizată de intoleranță și de respingere din partea societății. Acest lucru se
datorează unei imagini stereotipe a fostului deținut ca fiind o persoană periculoasă și
instabilă, care prezintă un risc pentru societate și trebuie ținută departe de "noi", ceilalți.
Participanții la studiu precizează că această atitudine se manifestă atât în penitenciar, cât
și în afara lui: pentru angajații din penitenciar noi nu suntem oameni, suntem niște numere,
nimic mai mult (fost deținut). Această atitudine se datorează, în opinia celor intervievați,
lipsei de empatie și lipsei de înțelegere a celorlalți cu privire la cauzele care au dus la
comiterea infracțiunilor.
În cadrul discuțiilor, a fost evidențiat faptul că stigmatizarea în interacțiunea cu instituțiile
publice este o problemă majoră. Statutul de fost condamnat reprezintă o etichetare
negativă și se reflectă deseori în atitudinea unor angajați din mediul instituțional public,
inclusiv personal din primării, agenții ale ocupării forței de muncă sau chiar poliție. Practicile
discriminatorii înseamnă etichetări, limbaj nepotrivit, atitudini de respingere și chiar limitarea
accesului la anumite beneficii sociale, cum ar fi cursuri de calificare sau locuri de muncă.
De exemplu, s-a menționat că A.J.O.F.M. nu acordă prioritate serviciilor pentru foștii deținuți
sau integrării acestora pe piața forței de muncă. Aceste atitudini de discriminare pot fi
manifestate prin diverse mijloace, inclusiv prin limbajul de respingere și etichetare, limitarea
accesului la beneficiile sociale (cum ar fi cursuri de calificare sau locuri de muncă).
Etichetarea (asumpții discriminatorii care se fac asupra unui grup social), presupune în
cazul celor eliberați de etnie romă o dublă stigmatizare. Percepția generală, stereotipică față
de foștii deținuți, și mai ales față de cei recidiviști, se manifestă prin convingeri că eforturile
de reintegrare sunt inutile și că resursele investite în "recuperarea" lor sunt irosite.
Foștii deținuți se confruntă cu dificultăți majore în găsirea unui loc de muncă datorită
reticenței angajatorilor și a stigmatizării sociale la care sunt supuși. Cei eliberați declară că,
în cazul celor mai mulți angajatori, chiar și a celor cunoscuți, cazierul judiciar blochează
șansele de angajare. Pentru mulți dintre ei, plecarea în străinătate este singura soluție de a
evita stigmatizarea și de a avea un loc de muncă decent. Totuși, la nivel instituțional, există
un cadru de colaborare între ANOFM și ANP, în ceea ce privește organizarea și derularea
activităților de informare și consiliere profesională, de mediere a muncii și formarea
profesională a deținuților în sistemul administrației penitenciare. De asemenea, există
157/378
măsuri programate și implementate în cadrul Programului Ocupare a Forței de Muncă. Din
analiza acestuia, ca și a celui de formare profesională, reiese existența unui focus pe grupul
țintă vizat de proiectul de cercetare, ca fiind inclus în categoria mai largă a persoanelor cu
dificultăți de integrare pe piața muncii. Mai jos, cu titlu de exemplu, prezentăm date extrase
din programul aferent anului 2022.
Din analiza pe grupuri țintă, din cele 493.698 persoane cuprinse în servicii /măsuri de
stimulare a ocupării, 152.307 de persoane aparţin unor categorii cu dificultăți de integrare
pe piața muncii, iar din acestea:
 265 persoane aflate în detenţie;
 169 persoane aflate într-o măsură neprivativă de libertate dispusă de organele
judiciare, altele decât măsura educativă;
 76 persoane care au executat pedepse privative de libertate;
 32 persoane aflate într-o măsură educativă;
 2 persoane care au executat măsuri educative.
Cei mai vulnerabili dintre persoanele liberate întâmpină dificultăți financiare

semnificative, având în vedere că mulți dintre ei se confruntă cu lipsa unui loc de muncă
sau cu acces limitat la resurse financiare, afectează capacitatea acestora de a acoperi
nevoile de bază și de a se integra în societate. Ieșirea din rutina stabilă a mediului de
detenție, după o perioadă îndelungată petrecută într-un mediu structurat și organizat, cum
este cel din penitenciar, creează dificultăți din perspectiva adaptării la viața din societate
și la responsabilitățile pe care aceasta le implică.
Suprapunerea problemelor întâmpinate le solicită cel mai adesea resurse, abilități de
adaptare, nevoia de susținere. Mulți dintre ei au multe alte probleme, pe lângă cea a
condamnării, dificultăți personale legate de familie, divorțuri, copii, în condițiile unei situații
economice precare la nivel familial, astfel, devine dificilă participarea la programul de
reintegrare.
Accesul la servicii sociale reprezintă o problemă importantă pentru persoanele liberate
din detenție. Pentru mulți dintre cei eliberați, absența unei locuințe stabile reprezintă un
obstacol în accesarea ajutorului social. Fără un loc de adăpost sigur și constant, este dificil
să beneficieze de asistența socială sau să se înscrie în programele de sprijin. Totodată,
persoanele liberate din detenție pot avea dificultăți în a obține asigurare medicală și în
consecință, în a accesa serviciile medicale. Aceste probleme sunt cauzate de faptul că nu
au un doctor de familie sau nu cunosc procedurile necesare pentru a se înscrie la un
program de asigurare medicală. Dificultățile sunt exacerbate și de stigmatizarea asociată cu
trecutul lor infracțional. În plus, persoanele liberate din detenție se confruntă adesea cu
dificultăți în a găsi cazare. Centrele de adăpost sunt limitate ca număr iar spațiile de
158/378
cazare sunt adesea insuficiente. Aceste persoane pot fi nevoite să trăiască pe stradă sau
în condiții precare, aspecte care agravează problemele de sănătate.
Lipsa actelor de identitate și dificultatea obținerii acestor documente sunt în multe cazuri
primele bariere în calea reintegrării. În lipsa actelor de identitate, aceștia nu pot beneficia de
servicii sociale, nu se pot angaja, nu pot accesa împrumuturi bancare sau alte servicii
financiare, li se restricționează accesul la o serie de drepturi și servicii esențiale. În plus,
obținerea buletinului provizoriu poate fi o problemă, deoarece acest document are o
valabilitate limitată și nu este recunoscut de toate instituțiile publice și private. De asemenea,
procesul de obținere a actelor de identitate poate fi complicat și costisitor, necesitând
adesea documente suplimentare și chiar asistență juridică, ceea ce poate fi un impediment
în plus pentru foștii deținuți. Această problemă este cu atât mai acută în cazul persoanelor
care provin din familii cu resurse financiare reduse sau care nu au nicio susținere socială,
precum și în cazul celor care au fost eliberați din închisoare după o perioadă lungă de
detenție și nu mai au acte de identitate valabile.
În general, aceste cauze sunt interconectate și contribuie la riscul de recidivă, ceea ce
subliniază importanța abordării prin prisma unor servicii integrate, care să implice atât
autoritățile, cât și organizațiile non-guvernamentale.
„Problema e că sunt foarte multe locuri unde nu te ia ca fost deținut. Mereu am întâmpinat
dificultăți. Nici nu te ia. Deci dacă mergi cu cazier să te angajezi, nu te ia. Nici vorbă. La
penitenciar ne vrăjește și ne spune că lasă când te eliberezi te duci și te angajezi și eu le-
am zis de multe ori.. nu ne mai prostiți, că pe noi care suntem cu cazier nu ne angajează
nimeni… Mai nou, și în străinătate cere deja cazier”. (fost deținut, recidivist)
„Dumneavoastră cum priviți pe stradă un sărac, un amărât care stă așa și e pierdut? Și nu
știe să rupă de pe o creangă o frunză, să mânce, să muște. Dacă l-o eliberat și el nu are pe
nimeni, nu are nici unde să meargă. Știți ce înseamnă să fii flămând, să nu ai ce să mănânci?
Unii nici nu vor să se elibereze din penitenciar. Și te duci în magazin și vezi acolo salamul,
vezi pâinea, vezi aia, vezi aia. Doamnă, am fost plecat în străinătate, am furat un salam și
o pâine, o zis ăla din magazin care m-o prins.. du-te acasă, să nu mai furi! Dar dacă te
prinde la noi, ce îți face?” (fost deținut, recidivist)
„Cu un deținut când iese de la penitenciar, să zicem după 5-7-10 ani, ce se întâmplă în
prima săptămână? Ești pierdut. Dacă ai pe cineva să te primească, bine, dacă ai pe cineva
să te țină cu mâncare, e bine, dar te ține o zi, două, după aceea trebuie să pleci. Dacă nu
ai pe nimeni, ajungi la azilul de bătrâni, dacă ajungi acolo. Dar trebuie să mergi să faci rost
159/378
de o pâine sau un salam ca să nu mori de foame...Dacă n-ai de unde, faci din nou o
infracțiune... Ca să te saturi în ziua aia, să nu mori de foame”. (fost deținut, recidivist)
„Statul român trebuia să-mi pună mie la dispoziție un loc de muncă. Și dacă nu o locuință,
măcar un loc de muncă. Dar nu ne dă nimic. Dar dumneavoastră, dacă nu le este bine la
copiii dumneavoastră, ce faci? Nu te împinge să faci ceva necurat?” (fost deținut, recidivist)
„N-ai domiciliu, nu primești nimic, nici ajutorul social. Dar și acela e foarte puțin. Ce să ne
dea? 100 de lei?” (fost deținut, recidivist)
„Sunt unii care nu vor să se elibereze, din cauza că statul român nu le oferă niciun sprijin.
El știe că o făcut 4, 5 ani. Dacă merg afară, ce fac afară? Iar vin înapoi. Pe mine m-o scos
afară, m-o eliberat. N-am vrut să mă elibereze. Nu am avut încotro unde să mă duc. Și am
stat pe stradă până am comis o infracțiune”. (fost deținut, recidivist)
„Știți ce buletin am? De hârtie. Când mă duc și arăt cuiva, râde de mine. Buletin din ăla de
hârtie. Provizoriu, da. De unică folosință. Din când ies, penitenciar dacă nu am nici
provizoriu, n-am nici cartelă, îmi dă foaie de liberare și după aceea te lasă să te descurci”.
(fost deținut, recidivist)
„Nu putem merge nici la doctor, că nu avem asigurare. Uitați, eu acum nu am nici medic de
familie, m-am eliberat acuma și eu nu am medic de familie. Și am probleme, nu am cum să
merg la doctor, nu am asigurare medicală. Dacă ne îmbolnăvim, doar la urgență, unde ne
ține 3 zile. 3 zile sunt obligatorii, după 3 zile plătești spitalizarea. Întrebare:) Cum sunteți
tratați de doctorii de la urgență? (Răspuns:) Depinde de ce culoare ai la piele. Adică fac și
ei diferențe. Plus că sunt mai reci cu cei din penitenciar, când aud că am fost eliberați, sunt
și mai răi”. (fost deținut, recidivist)
Foștii deținuți care s-au liberat în urmă cu mai mulți ani raportează numeroase probleme în
legătură cu procedura de reabilitare și ștergerea cazierului judiciar. Reabilitarea este un
proces juridic care încetează efectele unei condamnări, cum ar fi interdicțiile, incapacitățile
și decăderile, pentru viitorul fostului condamnat, care a demonstrat prin comportamentul său
că s-a îndreptat și că este capabil de reintegrare socială deplină. În sistemul nostru de drept
există două tipuri de reabilitări, în funcție de gravitatea faptei comise (gravitate cuantificată
în pedeapsa stabilită). Astfel, conform dispozițiilor Codului Penal, reabilitarea se poate
160/378
produce ”de drept”91, fiind operată în cazierul judiciar odată cu trecerea timpului și fără a fi
necesare alte demersuri sau este ”judecătorească”92, situație în care fostul condamnat
trebuie să deschidă un proces în care să-și demonstreze reabilitarea. Conform celor relatate
în interviuri, procesul de ștergere a cazierului poate fi complicat și îndelungat, ceea ce poate
afecta capacitatea fostului deținut de a se reintegra în societate și de a-și construi o viață
nouă după liberare. Totodată, în percepția celor eliberați, serviciile de probațiune sunt
depășite și au o capacitate scăzută de a acorda servicii care să sprijine cu adevărat
beneficiarii în procesul de reintegrare.
„Și după 12 ani de voluntariat și te bagi la munca în folosul societății. Ei spun ceva de genul,
”nu cred că te potrivești ca să fii reabilitat, să fii curat, cu cazierul curat”. Eu săptămâna
trecută am avut a șaptea oară înfățișare la judecătorie pentru cazier, am dus toate actele,
de la ANAF, de la A la Z, și nu vor să-mi dea cazierul curat. Și am zis, doamna judecătoare,
nu vreți să mi-l dați, ok, dar oricum nu am nevoie de el. Sunt patron, am firmă. Nu vrea să
fie curat, da. Și i-am dus toate dovezile”. (fost deținut)
„Sistemul de probațiune este complet depășit. Sunt cam 355 de ofițeri de probațiune pentru
40.000 de deținuți, dacă împărțim 40.000 la 355...Cât poți acorda la un om că să îl asiști,
să-l ajuți și să faci mediere pe piața muncii?” (fost deținut)
Însă, cea mai semnificativă și profundă problemă depinde, de fapt, în opinia foștilor și
actualilor condamnați, de o atitudine socială generalizată de neîncredere în reabilitarea celor
care au comis infracțiuni.
91 Art. 165 - Reabilitarea de drept - Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii,
la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată
sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.
92 Art. 166 - Reabilitarea judecătorească (1) Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după
împlinirea următoarelor termene:
a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani;
b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;
c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detențiunii pe
viață, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;
d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, considerată executată ca urmare a grațierii,
a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei sau a liberării condiționate.
(2) Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanța, evaluând
comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.
161/378
„Uitați-vă în societatea noastră! Dacă sunt accidente cu mașina și unul a rămas fără picior,
sunt instituții care ajută la a folosi ce le-a mai rămas. Mi-a rămas un picior, o mână. Îmi faci
o proteză, mă ajuți să folosesc ce am. Cred că asta este lacuna sistemului penal. Nu
vrea să mă ajute să folosesc, să dezvolt ce a mai rămas din mine. Da, sunt de acord că
am fost un criminal, un hoț, un bandit, un curvar, un violator. Am fost de toate, da? Dar o
intrat acum în mine, mai e ceva bun. Ajută-mă să văd, mai e sau nu mai e ceva bun?
Lucrează la mine, dom'le, lucrează cu chestia asta. Vezi ce e bun în mine. Și cred că în
fiecare om, indiferent de fapta care o comite, există ceva bun, dar nu este nimeni care
să se aplece până acolo să dezvolte ce a rămas din el bun. Asta este o problemă foarte
mare în sistemul acesta. De asta m-am lovit eu, de asta se lovesc cred că fiecare om care
intră în penitenciar... este din start, un produs, un număr, un hoț, un bandit, un nenorocit. Și
așa rămâne”. (fost deținut)
Dificultatea resimțită cel mai acut de către toți cei intervievați se referă la o atitudine
generalizată de neîncredere în reabilitarea celor care au comis infracțiuni, la faptul că nimeni
nu crede în schimbarea lor. Cei care au trăit experiența penitenciarului, experiența
încercărilor de angajare ulterioară, experiența respingerii celorlalți sunt convinși că primul
demers care trebuie întreprins constă într-o schimbare de mentalitate a societății față de cei
care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns într-un context de încălcare a legii.
Contextele și cauzele care au influențat recidiva
Au fost menționate mai multe cauze care pot influența recidiva, adică reintrarea unui fost
deținut în sistemul de justiție penală după liberare. Principalele categorii au vizat:
 lipsa sprijinului social: foștii deținuți care nu au avut un sprijin social adecvat după
liberare, cum ar fi susținerea familiei, prietenilor sau comunității, au fost mai puțin
capabili să se reintegreze cu succes în societate și să evite comportamentele
infracționale;
 dificultăți în găsirea unui loc de muncă: foștii deținuți care nu pot găsi un loc de muncă
după liberare, sau care nu pot găsi un loc de muncă stabil și bine plătit, sunt mai puțin
capabili să-și acopere nevoile financiare și să se îndepărteze de infracțiuni;
 probleme de sănătate mintală sau fizică: foștii deținuți care se confruntă cu probleme
de sănătate mintală sau fizică, cum ar fi dependența de droguri sau alcool, tulburări
de stres post-traumatic sau boli cronice, sunt mai puțin capabili să se integreze cu
succes în societate și să evite comportamentele infracționale;
162/378
 ieșirea din rutina stabilă a închisorii: după o perioadă îndelungată petrecută într-un
mediu structurat și organizat, cum este cel din închisoare, foștii deținuți pot avea
dificultăți în a se adapta la viața din societate și la responsabilitățile pe care aceasta
le implică;
 factori socio-economici: foștii deținuți care provin din medii sociale și economice
defavorizate sau care trăiesc în zone cu o rată mare de infracționalitate pot fi mai
susceptibili să recidiveze, din cauza lipsei de opțiuni de viață sau a presiunilor
sociale;
 probleme de reintegrare familială: foștii deținuți care întâmpină dificultăți în a se
reintegra în viața de familie, în special dacă aceasta a fost afectată în timpul perioadei
de detenție, pot fi mai puțin capabili să evite comportamentele infracționale;
 lipsa de acces la servicii sociale: serviciile sociale, cum ar fi serviciile de consiliere,
formare profesională sau de îngrijire a sănătății mintale, pot fi insuficiente sau
indisponibile, ceea ce poate face mai dificilă reintegrarea foștilor deținuți și poate
crește riscul de recidivă; lipsa de acces la beneficii sociale contribuie de asemenea
la acutizarea nevoilor lor;
 mediul de proveniență: proveniența dintr-un mediu de viață precar, marcat de sărăcie
extremă; proveniența din mediu instituționalizat;
 atitudinea de respingere a societății.
În cele mai multe cazuri, aceste cauze sunt interconectate și pot contribui la creșterea
riscului de recidivă, ceea ce subliniază importanța abordării lor prin prisma unor servicii
integrate, care să implice atât autoritățile, cât și organizațiile non-guvernamentale.
„În prima zi a fost, când m-am liberat. În ziua aceea cred că m-am simțit cel mai puternic
om. Nu îmi venea să cred. Nu realizam că sunt afară. Dar abia după o săptămână am
realizat că sunt și eu lângă familia și tot nu îmi venea să cred. Vă zic sincer: după o lună
jumate m-am stricat, am luat drogul înapoi. Şi nu am rezistat mult timp la muncă. Am luat
jumate din salariu, i-am dat lui mama niște bani – țin minte și acum , m-am dus prin oraș, la
Kaufland, să cumpăr de mâncare ce trebuie prin casă, alimente. Nu am mai apucat să ajung
la cumpărături, că am făcut altfel de cumpărături. M-am drogat. M-a atras înapoi drogul…”
(deținut recidivist)
„După ce ne bagă la pușcărie, pușcăria înrăiește. Din punctul meu de vedere, ăsta e primul
lucru pentru care apare recidiva. Pentru că oamenii, cum să zic, nu sunt deșteptați acolo.
Sunt multe programe dintr-astea prin care se fac, școli, se fac reabilitări sociale, se fac doar
așa, să fie făcute”. (fost deținut, recidivist)
163/378
(Întrebare: Spuneți-mi vă rog, cum transformă închisoarea un om? Cum ați intrat prima dată
și cum ați ieșit după prima condamnare?) Răspuns: „Hai să vă zic. Deci prima dată când
intri la penitenciar te vrăjește, că uite o să fie bine, că participi, că o să te băgăm la muncă.
După o lună de zile te lasă să stai acolo pe camere, să urli…De exemplu, eu am fost eliberat,
am făcut 10 ani. Am pierdut familia, nu o venit nimeni la mine. Ei nu s-au gândit, când mă
eliberez, ce fac? Eu merg acum pe stradă și nu am bani să iau un suc, am buzunarele goale.
Nu am avut bani de bilet, n-am avut bani să-mi iau o țigară. Eu puteam să dau oricui în cap
pentru țigara aia. Ei nu s-au gândit la asta? Deținut eliberat după 5 ani sau după 10 ani și îi
lași pe stradă pe acel deținut?” (fost deținut, recidivist)
(Întrebare: Îmi spuneați că v-a fost foarte greu în penitenciar, și că nu ați fost tratat corect.
Totuși, ați revenit în acest mediu….) Răspuns: „Pentru că sărăcia asta te îndeamnă, nu ai
încotro…De ce nu mi-o dat pușcăria ceva? Am 7 copii. Ce mi-o dat mie statul? Ajutor social
nu am avut, alocație nu am avut. Eu ies afară și nu am unde să stau. M-am dus, am lucrat
la două baruri, apoi iar am intrat”. (fost deținut, recidivist)
„Foamea care îl recidivează, 80% recidivează tot din cauza că nu ajută cu nimic statul român
după ce te eliberează. Eu de exemplu, am tată, mamă, să zicem de exemplu, am nevastă,
nevasta mea e bogată are firmă, am unde să merg. Restul… o sută, n-are. Ce fac suta când
iese? Deci care ies singuri n-au pe nimeni, n-au nimic. Ăia ajung înapoi în penitenciar. Uite,
ei dorm pe străzi. Cei care sunt ei la Azilul de Noapte, păi ei trebuie ajutați, direct din
penitenciar deja. Când ajunge noaptea la azil poate să zică, nu mai avem locuri pentru voi…”
(fost deținut recidivist)
„Un om care iese după 13 ani afară, nu mai are noțiunea locului de muncă, a banilor, nu știe
să își cheltuie banii, nu știe cum să se gestioneze și asta e mare problemă. Dar pe partea
cealaltă unul care iese și nu mai are pe nimeni, e foarte greu să gestioneze pentru că nu-i
învățat cum să gestioneze. Că el daca iese dintr-o dată în societate. Nu reprezintă nimic în
afara, pentru nimeni. Nu are locul lui în societate, nu e respectat, nu-l ajuta nimeni, pai ce
să caut. Uite aveam un statut, dau cu pumnul, fac pe toată lumea se alinia și știam o treaba.
Aici ce să fac? Mă duc înapoi. Și nesimțirea mare care este, că daca mergi înapoi, nu poți
merge cu o găinărie. Trebuie să te duci pe ceva serios, că să impui, când te duci înapoi
acolo. Și asta contează și te afectează enorm. Și atunci trebuie să intri cu ceva serios, și din
nou societatea plătește”. (fost deținut)
„Știți de ce recidivează, deși nu le-a fost bine în penitenciar? Societatea, pentru anumiți
oameni care n-au șanse, e mai rea decât penitenciarul. Eu am cunoscut oameni care
164/378
preferau să se întoarcă pentru că efectiv, dintre două rele, îl alegeau pe cel mai mic. Care
sunt cele două rele? E răul mai mic pentru acești oameni care n-au pe nimeni în penitenciar
și răul mai mare să-l arunci în societate, unde lumea numai că nu îl ia cu pietre, în rest...Deci
societatea nu se implică, nu primește, nu ajută, nu încurajează, nu sunt ONG-uri îndeajuns
pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestor oameni care vin acasă”. (fost deținut)
Concluzii și recomandări rezultate din focus grupurile și interviurile cu deținuți și

foștii deținuți:
Discuțiile realizate în cadrul acestei componente cu diverse categorii de deținuți și foști

deținuți reflectă într-o oarecare măsură o atitudine de resemnare a acestora față de un
sistem care nu crede în posibilitățile de reabilitare a lor. Cei care au trăit experiența
penitenciarului, experiența încercărilor de angajare ulterioară, experiența respingerii
celorlalți sunt convinși că primul demers care trebuie întreprins constă într-o schimbare de
mentalitate a societății față de cei care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns într-un context de
încălcare a legii.
În rândul posibilelor categorii de intervenții care ar veni în sprijinul celor eliberați și ar

contribui și la prevenirea recidivei au fost menționate: accesul la educație și formare în timpul
detenției realizat cu personal specializat, preferabil din mediul extern penitenciarului;
consiliere psihologică; terapie și consiliere pentru deținuții cu dependență de abuzul de
substanțe, măsuri care ar trebui să fie furnizate atât pe timpul detenției, cât și după liberare;
programe specifice, dedicate celor eliberați din penitenciar axate pe creșterea șanselor la
angajare; măsuri de ocupare și mediere a locurilor de muncă; îmbunătățirea accesului
acestora la servicii și beneficii sociale; accesul la locuințe stabile - deținuții eliberați fără un
loc de muncă și o locuință stabilă pot fi expuși la factori care îi pot împinge spre recidivă.
Supravegherea și sprijinul după liberare sunt esențiale în prevenirea riscului de recidivă.
Este important ca aceste măsuri de suport să fie furnizate cât mai repede după liberare (este
critică perioada primelor două luni) și să se acorde atenție factorilor care contribuie la
comportamentul infracțional pentru a evita ca aceste probleme să escaladeze. Din discuțiile
cu cei intervievați, pare că cea mai importantă resursă pentru ei, după liberare, este locul
de muncă.
Recomandări menționate în vederea prevenirii/reducerii recidivei:
 asigurarea/crearea de servicii suport post liberare, prin dezvoltarea unor programe care
să intermedieze integrarea foștilor deținuți în societate;
165/378
 facilitați direcționate individualizat spre persoana care se angajează, nu neapărat înspre
angajator, ci pentru cei care intră în câmpul muncii;
 mai multă înțelegere acordată acelor foști deținuți care s-au îndreptat, care pot dovedi
prin activitățile realizate că merită ștergerea cazierului judiciar;
 intensificarea colaborării dintre sistemul penitenciar și furnizorii de servicii din exterior
(de exemplu, ONG-uri);
 facilități oferite angajatorilor care angajează foști deținuți, inclusiv prin acordarea de
stimulente fiscale, subvenționarea salariilor și taxelor aferente; acestea ar trebui
completate și de către facilități/stimulente la locul de muncă pentru foștii deținuți, nu doar
pentru angajator;
 regândirea criteriilor de reabilitare – să conteze experiența în muncă la ștergerea
cazierului; eliminarea solicitării la angajare a cazierului;
 un plan de pregătire a liberării – implementat în penitenciar dar realizat cu persoane
exterioare mediului penitenciar care să realizeze activități de impact;
 înființarea unor centre de tranziție, finanțate de stat, la care să poată apela cei care se
eliberează și care să ofere câteva condiții minime: acomodare pentru un număr de nopți,
eventual suport în rezolvarea problemelor actelor de identitate, consiliere;
 ONG-uri care să asigure puntea de legătură între societate și detenție, care să activeze
în perioada premergătoare liberării;
 îmbunătățirea condițiilor din penitenciare;
 prevenirea și sancționarea comportamentelor abuzive și discriminatorii din partea
angajaților din penitenciare;
 realizarea unor programe educative și de formare de impact la nivel de penitenciar, care
să depășească nivelul formal și care să fie axate pe meserii, pe aspecte practice, căutate
de angajatori;
 cursuri de conștientizare cu grupuri specifice relevante din comunitate (angajatori publici
și privați, furnizori de servicii) pentru evitarea discriminării și pentru respectarea
drepturilor deținuților;
 încurajarea unei culturi deschise spre educație și antreprenoriat: cei care dovedesc spirit
antreprenorial, deși l-au folosit ilegal, pot fi ajutați prin diferite metode să-și capitalizeze
calitățile;
 munca plătită pentru cât mai mulți deținuți, în prezent, cei care au acces la un job plătit
în penitenciar sunt considerați privilegiați;
 prioritizarea cazurilor sociale urgente, cei nevizitați, fără familie, izolați social sau prea
săraci să reziste afară;
166/378
 măsuri de eficientizare a cooperării între Administrația Națională a Penitenciarelor
(AN.P.) și Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (A.N.O.F.M.), cu norme
special adresate populației penitenciare și instrumente suplimentare;
 măsuri de sprijin pentru aparținători, îndeosebi pentru copii; în multe cazuri, abandonul
școlar si stigmatizarea copiilor sunt printre primele efecte ale custodierii părintelui.
Deși nevoile și posibilitățile de intervenție sunt cunoscute de către mulți dintre respondenți,
experiența de interacțiune cu diverse structuri ale statului le-a format o altă percepție:
persoanele liberate din detenție sunt adesea marginalizate și mai puțin importante în ochii
instituțiilor. De multe ori, acestea sunt excluse de la resursele limitate destinate altor grupuri
vulnerabile și sunt privite cu suspiciune și prejudecăți, chiar și de către autoritățile locale
responsabile de furnizarea de servicii de asistență socială. Cu alte cuvinte, foștii deținuți
sunt adesea lăsați în afara programelor de sprijin social și sunt o categorie de oameni care
este marginalizată sau ignorată complet. Mediul social din care fac parte nu le oferă un
tratament mai bun. În acest context, mulți dintre ei privesc fenomenul recidivei ca un rezultat
al acestei atitudini generalizate de respingere:
„Orice deținut, indiferent cât de exemplar se poartă în penitenciar, când va ieși afară, va da
de un zid mai înalt decât gardul penitenciarului!” (fost deținut)
167/378
2.5.6. Principalele rezultate din interviurile realizate cu aparținătorii persoanelor
private de libertate
Aparținătorii persoanelor private de libertate sunt membrii familiei sau alte persoane
apropiate care sunt în relații personale sau de sânge cu o persoană aflată în detenție sau
în închisoare. Aceștia pot fi soții/soțiile, părinții, frații/surorile, copiii, partenerii de viață sau
orice altă persoană cu care deținutul are o legătură strânsă. Rolul aparținătorilor persoanelor
private de libertate este de a sprijini și de a oferi susținere morală, emoțională și financiară
persoanei aflate în detenție. Ei pot vizita în mod regulat persoana deținută, pot trimite
corespondență, pot contracta servicii de asistență juridică în numele persoanei deținute, pot
gestiona afacerile legate de familie sau finanțe și pot contribui la reintegrarea persoanei
după liberare.
Aparținătorii au o importanță crucială în menținerea legăturilor familiale și sociale ale
persoanelor private de libertate. Aceste legături pot avea un impact semnificativ asupra
bunăstării și reintegrării lor în societate după liberare. În plus, aparținătorii pot juca un rol
important în asigurarea unei comunicări eficiente între persoanele private de libertate și
autoritățile penitenciare.
Datele culese prin intermediul interviurilor individuale relevă că o custodierea unei persoane
poate avea efecte semnificative asupra aparținătorilor acesteia, printre care stresul
emoțional, probleme financiare, stigmatizarea socială, probleme de comportament în rândul
copiilor. Opiniile aparținătorilor cu privire la factorii care influențează recidiva sunt diverse și
variază în funcție de experiențele lor personale. În plus, acestea pot fi încărcate și de
subiectivism: unul dintre elementele comune, prezente în toate interviurile cu aparținători
vizează faptul că ei tind să învinovățească mai degrabă factorii externi individului, contextul
extern (anturaj, greutăți economice, chiar și destinul) și mai puțin factorii interni, cei care țin
de cel care a încălcat legea. De multe ori, aceștia consideră că persoana în cauză a fost
victima unui context extern dificil și că nu a avut control asupra acțiunilor sale. Probabil mulți
dintre aparținători nu fac altceva decât să internalizeze raționalizările condamnaților,
justificările și scuzele în care aceștia cred.
Cele mai multe programe de reintegrare vizează persoanele din detenție sau liberate, și mai
puțin sunt adresate și membrilor familiilor acestora, deși efectele custodierii nu se răsfrâng
doar asupra celui închis, ci și asupra aparținătorilor acestuia, în special asupra membrilor
familiei.
Interviurile individuale au oferit o serie de date care evidențiază că închiderea unei persoane
poate avea efecte semnificative asupra aparținătorilor acestuia, precum:
168/378
 stresul emoțional: în unele dintre cazurile analizate, membrii familiilor celor închiși au
experimentat stres emoțional puternic datorat lipsei de informații și a incertitudinii cu
privire la situația deținutului, îngrijorări cu privire la comportamentul acestuia în
mediul penitenciar. Comunicarea cu cei închiși este prima problemă întâmpinată de
aparținători: din relatările celor intervievați, experiența penitenciarului își pune
amprenta asupra relațiilor, care au de suferit pe perioada detenției;
 probleme financiare: închiderea unui membru al familiei a avut ca efect în unele
cazuri scăderea veniturilor familiei și a resurselor financiare. În plus, familiile trebuie
să suporte costurile vizitelor în penitenciar, transportul și, uneori, costurile avocaților;
 stigmatizarea socială: au fost exemplificate și cazuri în care aparținătorii au fost
afectați de stigmatizare de către comunitate din cauza condamnării unui membru al
familiei, aparținătorii celor închiși se confruntă cu izolare socială în unele cazuri și cu
dificultăți în găsirea unui loc de muncă;
 copiii care au un părinte în închisoare pot avea probleme de sănătate mintală și fizică,
precum și probleme de comportament. Aceștia pot fi supuși stresului, anxietății și
chiar traumei din cauza separării de părinte. Totodată, lipsa supravegherii unui
părinte și modelul acestuia îi poate determina să intre în anturaje nepotrivite, să
abandoneze școala și să ducă povara stigmatizării în cercul de prieteni. Sunt și cazuri
în care partenerii de viață ai celor din detenție ascund copiilor faptul că părintele lor
este închis. Interacțiunile dintre copii și părinți sunt cele mai problematice pe perioada
detenției.
În general, furnizorii publici și privați de servicii sociale ar trebui să ia în considerare nu doar

nevoile celui închis, ci și ale familiei acestuia și să ofere suport adecvat pentru ambele părți.
Acest lucru poate include servicii de consiliere, asistență financiară și sprijin pentru a
menține legăturile familiale în timpul detenției și după liberare.
Posibile direcții de intervenție rezultate din discuțiile cu aparținătorii:
 încurajarea activităților și evenimentelor care implică participarea familiilor, pe
perioada detenției, astfel încât să se prevină ruptura care poate apărea între deținut
și mediul social din care a făcut parte;
 organizarea unor programe de asistență socială special dedicate familiei și eventual
relațiilor dintre deținuți și copii lor;
 intensificarea interacțiunilor cu familia în perioada pre-eliberării și implicarea
aparținătorilor în programele de asistență socială din penitenciar pentru a constitui un
suport în menținerea comportamentului pro-social al deținuților;
 măsuri de suport pentru familiile care au avut un aparținător în penitenciar;
169/378
 măsuri prin care fostul deținut să fie sprijinit în a evita anturajul anterior, eventuale
tentații în cazul adicțiilor.
2.5.7. Minorități etnice
Interpretarea datelor cu privire la etnie este afectată de unele limitări metodologice. Conform
legislației privind protecția datelor persoanelor, prelucrarea datelor cu caracter personal cu
privire la originea etnică sau rasială este interzisă, inclusiv în sistemul penitenciar. Dacă
aceste caracteristici sunt utilizate, ulterior, ca bază pentru crearea unui profil, există un risc
ridicat de discriminare împotriva persoanelor care aparțin acestor grupuri. Prin urmare, nu
există date disponibile concrete (formale, oficiale) cu privire la proporția populației de etnie
romă din penitenciare sau la cele din sistemul de probațiune.
În cadrul studiului efectuat pe bază de chestionar anonimizat ponderea deținuților de etnie
română este una care depășește 90%. Cu toate acestea, observăm că probabilitățile cele
mai mari de recidivă le înregistrează reprezentanții minorităților (auto-asumate în
răspunsuri): deținuții de etnie romă (73.6%) sau turco-tătară (70.3%), în timp ce numai
61.8% dintre deținuții de etnie maghiară sunt recidiviști.
Asocierea dintre recidivă și background-ul etnic este mediată de lipsa educației, de sărăcie,
de marginalizare. Ca atare, fără a se constitui ca o cutumă culturală, infracționalitatea în
anumite comunități etnice este, în mare parte, consecința pauperizării acestora.
În ceea ce-i privește foștii deținuți de etnie romă, aceștia au declarat în cadrul interviurilor
că, odată liberați din penitenciar, se confruntă cu o dublă stigmatizare. Percepția generală,
stereotipică față de foștii deținuți, mai ales față de cei recidiviști, mai ales față de recidiviștii
de etnie romă, se manifestă prin convingeri că eforturile de reintegrare sunt inutile și
că resursele investite în "recuperarea" lor sunt irosite. Dintre foștii deținuți care au
participat la cercetarea sociologică desfășurată, unul dintre ei a făcut aluzie la discriminarea
etnică:
(Întrebare:) Cum sunteți tratați de doctorii de la urgență? (Răspuns:) Depinde de ce culoare

ai la piele. Adică fac și ei diferențe. Plus că sunt mai reci cu cei din penitenciar, când aud că
am fost eliberați, sunt și mai răi”. (fost deținut, recidivist)
În concluzie, etnia contribuie la reiterarea comportamentului infracțional, dar este dificil de

măsurat impactul izolat al acestui factor, având în vedere influența altor variabile precum
educația, sărăcia și stigmatizarea.
170/378
3. PERSPECTIVA ECONOMICĂ A RECIDIVEI
O perspectivă economică asupra recidivei se referă la analiza și evaluarea impactului

economic al repetării infracțiunilor comise de către infractori. Câteva elemente cheie
conturează costurile și beneficiile asociate recidivei dintr-o perspectivă economică.
3.1. Costurile pentru sistemul penitenciar
Un prim element al acestei analize se referă la costurile sistemului de justiție penală, aici
fiind incluse cheltuielile legate de urmărirea penală, judecată, executarea hotărârilor penale
și alte proceduri judiciare speciale. Prezenta analiză se concentrează pe costurile
Administrației Națională a Penitenciarelor și Direcției Naționale de Probațiune, ca instituții
deținătoare de atribuții substanțiale în ceea ce privește executarea hotărârilor penale.
Datele furnizate de către Administrația Națională a Penitenciarelor reflectă următoarele
costuri referitoare la executarea pedepselor privative de libertate:
Tabel 2. Costuri sistem penitenciar93

An 2022 2021 2020 2019 2018
Cost mediu zilnic/ persoană

privată de libertate raportat la
bugetul pe bunuri si servicii
(hrană deținuți, utilități, 38.19 lei 28.30 lei 29.22 lei 29.72 lei 27.54 lei
materiale pentru igiena
personală și curățenie,
medicamente, materiale
sanitare, dezinfectanți, etc)
Cost mediu zilnic/ persoană
privată de libertate raportat la
bugetul total (inclusiv drepturi
207.35 lei 193.42 lei 208.65 lei 199.58 lei 170.33 lei
pentru personal, proiecte
investiții, bunuri și servicii, etc)
alocat/zi
Număr mediu (persoane private
23.114 22.989 21.753 20.578 20.792
de libertate)
93 Conform datelor furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor la 20.10.2023.
171/378
Cost mediu zilnic/ persoană privată de libertate raportat la bugetul total 207,35 lei
alocat/zi
Cost mediu lunar/ persoană privată de libertate raportat la bugetul total 6.220,57 lei
alocat/luna
Cost mediu anual/ persoană privată de libertate raportat la bugetul total 74.646,88 lei
alocat/anual
Costul mediu zilnic per persoană privată de libertate raportat la bugetul pe bunuri și servicii
a crescut în mod constant în perioada menționată, crescând de la 27,54 de lei în 2018 la
38,19 de lei în 2022.
Costul mediu zilnic per persoană privată de libertate raportat la bugetul total a crescut și el
în aceeași perioadă, cu o ușoară fluctuație, de la 170,33 de lei în 2018 la 207,35 de lei în
2022. Nu doar costurile au crescut progresiv, ci și numărul mediu de persoane private de
libertate, în 2022 sunt cu 11% mai mulți deținuți decât în 2018.
Având în vedere aceste cifre și luând în considerare și media ratei de recidiva, care la 31.12
2022 era de 36,93%94, putem concluziona că peste o treime din cheltuielile sistemului
penitenciar pe anul trecut au fost generate de recidiviști. Recidiva implică nu numai
costuri directe pentru reașezarea și menținerea acestor deținuți în penitenciar, ci și costuri
indirecte, precum cele pentru procedurile judiciare repetate și costurile sociale legate de
victime și daunele cauzate de infracțiuni.
Important de evidențiat este costul mediu zilnic per deținut, raportat la bugetul de bunuri și
servicii: astfel, din costul de 207.35 lei, doar suma de 38.19 lei este strict alocată deținutului
(hrană, resurse), restul reprezentând drepturi pentru personal, proiecte, investiții, bunuri și
servicii etc.
Structura de personal al ANP a evoluat în modul următor:
 numărul total al posturilor prevăzute la 31.12.2022 era de 16.041, iar ocupate erau
13.039;
12.505;
11.783.
În ceea ce privește evoluția numărului de angajați pe principalele categorii, conform site-ului

ANP, ponderile diverselor structuri nu s-au schimbat semnificativ, cu excepția anului 2020:
Tabel 3. Evoluție structură personal
172/378
An Operativ Educație și Medical Alte sectoare de Total
asistență activitate
psihosocială
2015 7988 625 3322 3322 15257
2016 7676 693 2976 2976 14321
2017 8037 795 3064 3064 14960
2018 8085 818 3109 3109 15121
2019 7889 773 3018 3018 14698
2020 7456 734 803 2790 11783
Grafic 46. Evoluția structurii personalului ANP

Operativ Educație și asistență psihosocială Medical Alte sectoare de activitate
70%
63%
60%
52% 54% 54% 53% 54%
50%
40%
30%
24%
22%22% 21%21% 20%20% 21%21% 21%21%
20%
10% 5% 5% 5% 5% 6% 7%
4%
0%
2015 2016 2017 2018 2019 2020
Evoluția capacității de cazare a penitenciarelor în ultimii 5 ani95 arată o creștere constantă

a numărului de locuri disponibile: 18,235 locuri la data de 31.12.2019, 18,245 locuri la data
de 31.12.2020, 18,623 locuri la data de 31.12.2021, 19,174 locuri la data de 31.12.2022,
19,724 locuri la data de 03.10.2023. Aceste date indică o creștere semnificativă a capacității
de cazare a penitenciarelor în această perioadă de 5 ani. Această creștere reflectă eforturile
autorităților de a extinde și îmbunătăți infrastructura penitenciarelor pentru a face față
creșterii numărului de deținuți sau pentru a oferi condiții mai bune de detenție. Facem
precizarea faptului că locurile de mai sus sunt raportate la capacitatea legală de cazare de
4mp, fără a fi incluse și locurile de cazare prevăzute în spitalele-penitenciar.
173/378
În ceea ce privește locurile noi create în perioada 2019-2023, situația se prezintă în felul
următor: în perioada 2019-2020 nu au fost realizate locuri noi sau modernizate; în anul 2021
au fost realizate 216 locuri noi de detenție; în anul 2022 au fost realizate 505 locuri noi de
detenție și modernizate 218 locuri de detenție; în anul 2023, până în octombrie 2023, au
fost realizate 580 locuri noi de detenție. Luând în considerare ponderea de recidiviști pe anul
precedent, cea de 36.93%, putem observa ce înseamnă recidiva și din punct de vedere al
presiunii pe capacitatea de cazare a sistemului penitenciar. Creșterea capacității de cazare
nu a fost suficientă pentru a ține pasul cu creșterea numărului de deținuți, dată fiind și rata
semnificativă de recidivă. În ciuda eforturilor de creare a unor noi locuri de detenție,
problema recidivei rămâne o provocare semnificativă pentru sistemul penitenciar, iar
creșterea capacității de cazare a deținuților nu este suficientă pentru a gestiona
impactul recidivei.
În cadrul ambelor sisteme, atât cel penitenciar, cât și cel de probațiune, cei condamnați pot
desfășura activități lucrative, contribuind astfel la reducerea costurilor de întreținere a
acestora. Conform art. 174 din Regulamentul de Aplicare a Legii nr. 254/2013 privind
executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157 din 10 martie 2016
administrația locului de deținere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea
posibilităților de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deținuți. În cadrul
muncii prestate de deținuți se ține seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile fiecăruia,
de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate
sprijinirii formării profesionale a acestora. Prestarea muncii de către persoanele private de
libertate se face cu respectarea procedurii și criteriilor de selecționare și repartizare la
muncă, asigurarea măsurilor de siguranță specifice fiecărui regim de executare, întocmirea
documentelor de organizare și funcționare a punctelor de lucru, pregătirea și dotarea
locurilor de muncă, asigurarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, întocmirea
documentelor de evidență a muncii și acordarea drepturilor cuvenite pentru munca prestată.
Conform art. 174 din Regulamentul de Aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157 din 10 martie 2016,
selecționarea și repartizarea la muncă a deținuților se face în funcție de regimul de
executare, cu aprobarea directorului locului de deținere, la propunerea unei comisii formate
din reprezentanții sectorului reintegrare socială, regim penitenciar, medical, evidență și
organizarea muncii, sub coordonarea directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim
penitenciar, în calitate de președinte. Comisia poate fi completată cu personal de
specialitate, în vederea verificării deprinderilor profesionale sau abilităților practice ale
174/378
deținuților. Deținuții selecționați la muncă semnează un angajament care cuprinde
drepturile, obligațiile și interdicțiile prevăzute de Lege în perioada desfășurării activităților
lucrative și care se păstrează la dosarul individual. În măsura posibilităților, a cerințelor de
disciplină din locurile de deținere și în limite rezonabile, deținuții pot opta pentru un anumit
loc de muncă sau pot solicita schimbarea acestuia, dacă posedă calificarea sau deprinderile
necesare noului loc de muncă. Prestarea muncii se face individual sau în grupuri organizate
în formațiuni de lucru, care nu depășesc 50 de persoane, în interiorul sau în exteriorul locului
de deținere. Tarifele referitoare la activitățile ce urmează a se desfășura se negociază între
administrația penitenciarului și beneficiar și nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim
brut pe țară garantat în plată, în raport cu programul de lucru stabilit prin contract. Prin
contract, tarifele pot fi stabilite și în baza normelor de lucru determinate prin probe de lucru
efectuate în prezența persoanelor delegate de ambele părți contractante.
Conform datelor96 furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor, evidența aferentă

ultimilor 5 ani referitoare la munca prestată de deținuți prezintă astfel:
Tabel 3. Număr de deținuți care au prestat muncă

An Nr. mediu de deținuți care au Nr. de deținuți care au prestat
prestat muncă în total muncă la diverși angajatori
2022 5.990 1.838
2021 4.884 905
2020 4.664 696
2019 6.523 2.228
2018 7.054 2.573
Se poate observa impactul anilor de pandemie (2020, 2021) asupra posibilităților de a presta
muncă la diverși angajatori. Totalul veniturilor anuale97 obținute din munca prestată de
deținuți la diverși angajatori în ultimii 5 ani arată, de asemenea, o variație semnificativă în
această perioadă:
Total venituri anul 2022 - 74.752.347 lei


175/378
Aceste venituri pot fi importante din perspectiva sistemului penitenciar, deoarece pot
contribui la acoperirea unor costuri asociate cu gestionarea deținuților, precum și la
furnizarea deținuților cu oportunități de câștig și dezvoltare a abilităților profesionale.
3.2. Costurile pentru sistemul de probațiune
Conform Raportului Statistic al Direcției Naționale de Probațiune pe anul 2022, costul pentru
o persoană supravegheată este de peste 50 de ori mai mic decât pentru o persoană
deținută. În cadrul aceluiași raport se menționează că, la sfârșitul anului 2022 consilierii de
probațiune – manageri de caz lucrau cu aproape 70.000 de persoane supravegheate, mai
mult de jumătate dintre acestea fiind persoane intrate în evidențele serviciilor de probațiune
pe parcursul anului 2022; la acestea s-a adăugat lucrul cu aproape 33.000 persoane
supravegheate care au ieșit din evidențele serviciilor de probațiune, în cursul anului 2022.
Dintre cele aproximativ 70.000 de persoane sancționate penal, cu care lucrau consilierii de
probațiune la sfârșitul anului 2022, 75% aveau obligația de a presta muncă neremunerată
în folosul comunității. Sancțiunile comunitare pe care sistemul de probațiune le gestionează
presupun un cost mult mai redus comparativ cu sancțiunile privative de libertate.
Conform Raportului Statistic al Direcției Naționale de Probațiune pentru anul 202298,

în anul 2022, costul mediu cu o persoană supravegheată (sancționată penal, în comunitate),
a fost 303,17 euro. Raportul mediu, al bugetului/persoană supravegheată, este calculat prin
raportarea întregului buget alocat probațiunii, la numărul persoanelor supravegheate
înregistrate la 31 decembrie 2023, fără a include numărul semnificativ (peste 10 000) al
referatelor/rapoartelor de evaluare; în alte cuvinte, calculul este realizat în ipoteza că
sistemul de probațiune are doar activitate de asistare și supraveghere cu persoanele
sancționate în comunitate.
Beneficiile pe care măsurile și sancțiunile comunitare le aduc pot fi înțelese în mai mare
măsură, dacă ținem cont de faptul că persoanele astfel sancționate sunt parte activă în
efortul de reintegrare socială:
 aproape jumătate dintre persoanele aflate în evidențele serviciilor de probațiune sunt
ocupate profesional, fiind implicate în activități legale, constructive și aducătoare de
venituri impozabile;
98 Disponibil la https://probatiune.just.ro/rapoarte-si-studii/, accesat în 6.10.2023
176/378
 trei sferturi dintre persoanele aflate în evidențele serviciilor de probațiune muncesc
neremunerat în folosul comunității, potrivit obligației impuse prin hotărâre
judecătorească.
Persoanele sancționate cu măsuri neprivative de libertate, aflate în supravegherea

serviciilor de probațiune, având impusă obligația de a presta muncă neremunerată în folosul
comunității desfășoară mai multe activități, stabilite de consilierul de probațiune manager de
caz în colaborare cu reprezentantul instituției. Munca în folosul comunității reprezintă o
activitate în beneficiul societății, pe care o desfășoară o persoană sancționată printr-o
sentință penală, fără a fi plătită pentru desfășurarea acelei munci.
De regulă, munca în folosul comunității se efectuează în cadrul primăriilor și unităților
subordonate acestora, dar și în cadrul altor instituții ce se regăsesc în baza de date cu
instituțiile din comunitate, constituită la nivel național, cum ar fi: Direcțiile de Asistență
Socială, spitale, școli, biserici, muzee, biblioteci ș.a.
Conform raportului Munca neremunerată în folosul comunității: impact, mărturii,
perspective99, publicat de Direcția Națională de Probațiune la 21.06.2023, colaborarea
serviciilor de probațiune cu instituțiile din comunitate este bazată pe transparență și
încredere, iar activitățile în care sunt implicate persoanele sancționate sunt diverse și
cuprind: plantarea unor arbuști, tăierea ierburilor, văruirea copacilor, vopsirea băncilor și a
bordurilor, activități de salubrizare, igienizare, întreținerea gazonului, întreținerea curățeniei
aleilor cimitirelor, activități de curățenie în bazele sportive, întreținerea și amenajarea
spațiului public stradal, a parcurilor, dar și activități de arhivare și organizare a documentelor
sau alte activități specifice instituției în care se realizează activitatea neremunerată. De
asemenea, persoanele sancționate pot desfășura și alte activități, potrivit pregătirii și/sau
abilităților individuale și nevoilor unității, cum ar fi: lucrări în construcții, activități de
reamenajare a clădirilor, cu respectarea normelor de protecție a muncii și legislației
incidente. Conform aceluiași raport, au existat multe situații în care, persoanele sancționate
care au executat obligația de a presta muncă în folosul comunității în anumite instituții
publice, au primit oferte de angajare din partea acestora. Acesta este un element important
al procesului de reabilitare pe care îl traversează persoanele sancționate și care conduce
implicit la creșterea stimei de sine dar, în același timp, poate reprezenta și o bună premisă
pentru o integrare socio-profesională ulterioară.
99 Disponibil la https://probatiune.just.ro/munca-neremunerata-in-folosul-comunitatii-impact-marturii-
perspective/, accesat în 6.10.2023.
177/378
3.3. Impactul economic asupra persoanelor care au executat pedepse private de
libertate sau foste condamnate
Impactul economic asupra persoanelor care au executat pedepse private de libertate sau
foste condamnate reprezintă un alt aspect important în perspectiva economică a justiției
penale. Faptul că o persoană a fost condamnată și are un statut de fost condamnat îi poate
cauza multiple dificultăți, inclusiv cele legate de găsirea unui loc de muncă. Aceste dificultăți
au un impact semnificativ asupra indivizilor, dar pot avea și repercusiuni economice
semnificative, precum:
 șanse reduse de angajare: mulți angajatori sunt reticenți să angajeze foști deținuți,
ceea ce poate duce la șanse reduse de a găsi un loc de muncă stabil și bine plătit;
 venituri mai mici: când foștii deținuți reușesc să găsească un loc de muncă, acesta
este adesea slab plătit sau de calitate inferioară din cauza lipsei de calificări sau
experiență;
 dependența de asistență socială: dificultățile în găsirea unui loc de muncă pot duce
la o dependență crescută de asistența socială și beneficiile publice, ceea ce
generează costuri suplimentare pentru guvern;
 recidiva: după cum au relevat și studiile sociologice anterioare, persoanele care nu
reușesc să se reintegreze în societate și să găsească un loc de muncă au un risc
crescut de a recidiva, ceea ce produce costuri suplimentare pentru sistemul de justiție
penală;
 costuri pentru servicii de reintegrare: furnizarea de servicii de reintegrare, precum
consiliere, formare profesională și asistență pentru găsirea unui loc de muncă,
implică costuri suplimentare pentru sistemul de justiție penală.
Pentru a reduce aceste costuri și pentru a sprijini reintegrarea reușită a foștilor deținuți, este
important să existe programe și politici care vizează pregătirea profesională și educarea
acestora pentru a-și îmbunătăți șansele de angajare, eliminarea barierelor în calea angajării
lor și oferirea de sprijin pentru reintegrarea lor socială și economică.
Persoanele liberate din mediul penitenciar au nevoie de o gamă largă de servicii sociale
pentru a-și putea reconstrui viața și pentru a se reintegra în societate. Conform studiilor
sociologice desfășurate în cadrul acestui proiect, cei care ies din închisoare au dificultăți în
a-și găsi o locuință, din cauza lipsei resurselor financiare sau cazierului judiciar. Totodată,
persoanele care au petrecut o perioadă lungă de timp în închisoare au reale dificultăți în a-
și găsi un loc de muncă: nu au abilitățile pentru a reuși în acest demers, în a identifica
oportunități de angajare, mulți nu sunt conștienți de realitățile pieței muncii și nu au o
178/378
înțelegere clară a competențelor și abilităților lor. În plus, experiența lor în sistemul
penitenciar poate fi limitată la muncă necalificată, ceea ce poate alimenta, în unele cazuri,
așteptări exagerate în privința salariului și poziției în cadrul unui loc de muncă. În acest
context, este important ca furnizorii de servicii să poată ajuta foștii deținuți să își evalueze
corect competențele și să le ofere instruire și pregătire profesională în domenii care sunt
solicitate pe piața muncii, astfel încât să poată obține un loc de muncă potrivit cu nivelul lor
de pregătire. De asemenea, este important ca foștii deținuți să primească sprijin în
dezvoltarea unui plan realist de carieră, care să le permită să își construiască treptat
abilitățile și să avanseze pe parcursul timpului.
Mulți deținuți sunt eliberați fără nicio resursă financiară. Serviciile sociale ar putea oferi ajutor
în obținerea unor beneficii sociale de asistență socială, în gestionarea bugetului personal
sau în obținerea de împrumuturi mici pentru a-i ajuta să își înceapă o nouă viață. Foștii
deținuți se confruntă deseori cu o situație financiară precară după liberare și nu au deprinderi
solide de gestionare a banilor. Mulți dintre ei au fost condamnați pentru infracțiuni legate de
furt sau fraudă, ceea ce sugerează că au probleme în a lua decizii financiare corecte. În
plus, mulți dintre foștii deținuți se confruntă cu dificultăți în a găsi un loc de muncă stabil și
bine plătit, ceea ce poate duce la instabilitate financiară și dificultăți în a-și plăti facturile și
datoriile. Este nevoie așadar de servicii axate pe dezvoltarea de abilități necesare pentru a-
și gestiona resursele financiare eficient, de a învăța să economisească și să își planifice
cheltuielile astfel încât să poată acoperi toate necesitățile și să își construiască un viitor
financiar stabil. De asemenea, educația financiară îi poate ajuta să evite situațiile de
exploatare financiară și să ia decizii corecte în legătură cu eventuale împrumuturi și credite,
astfel încât să evite datorii greu de plătit sau să devină victime ale fraudelor financiare.
3.4. Costurile pentru comunitate
Recidiva poate avea un impact semnificativ asupra comunității în termeni de costuri, atât
economici, cât și sociali, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna ușor de cuantificat.
Recidiva cauzează un impact negativ economic și din perspectiva costurilor suplimentare
legate de victime și daunele cauzate de infracțiuni. Acestea pot include costuri medicale,
costuri legate de repararea pagubelor materiale și costurile asociate îngrijirii victimelor.
Comunitățile locale pot fi afectate prin creșterea infracționalității, scăderea siguranței și
creșterea costurilor legate de asistența socială și serviciile de sănătate mintală. În prezent
nu avem acces la date suficiente pentru a putea estima impactul economic al recidivei la
nivelul comunității.
179/378
Concluzii:
 costurile sistemului penitenciar și de probațiune: cheltuielile pentru gestionarea
deținuților și supravegherea persoanelor condamnate au crescut în ultimii ani, cu un
număr tot mai mare de beneficiari și un cost mediu zilnic per persoană în creștere;
 impactul economic: recidiva reprezintă o problemă semnificativă, generând
cheltuieli suplimentare legate de reinserție și reintegrare, asistență socială și servicii
de sănătate, precum și costuri asociate victimelor infracțiunilor;
 creșterea capacității de cazare: în ultimii 5 ani, s-au întreprins eforturi pentru a
crește capacitatea de cazare a penitenciarelor, pentru a face față numărului crescut
de deținuți;
 participarea la muncă a deținuților: numărul de deținuți care au lucrat (fie în
penitenciare, fie pentru angajatori externi) a fluctuat, cu o creștere semnificativă în
anul 2022, când totalul celor care au prestat muncă a fost de 5990;
 veniturile din muncă prestată de deținuți: veniturile generate de deținuți din munca
la angajatori externi au variat semnificativ în ultimii ani, cu o scădere în anul 2020,
probabil ca urmare a pandemiei de coronavirus, și o creștere semnificativă în 2022.
180/378
4. RECOMANDĂRI CARE POT FUNDAMENTA O POLITICĂ PUBLICĂ DE
PREVENIRE A RECIDIVEI
În cele ce urmează vom aborda separat cei mai importanți predictori ai recidivei identificați
în cercetările desfășurate pe populația din România: familia, educația, consumul de
substanțe interzise/droguri/alcool, sănătatea mintală și comunitate. Structura subcapitolelor
este una comună, respectiv vom începe cu o analiză a literaturii de specialitate, integrarea
rezultatelor cercetărilor desfășurate în România, urmată de cadrul legislativ și instituțional și
recomandările internaționale.
4.1. Implicarea familiei și rolul educației în prevenirea și combaterea recidivei
Analiza literaturii de specialitate fundamentate empiric ne indică moduri în care familia și

educația sunt implicate în fenomenul recidivei penale.
În limbajul de specialitate psiho-criminologic săvârșirea de infracțiuni de către minori se

numește delincvență juvenilă. Factorii de risc ai delincvenței juvenile au fost analizați100 atât
la nivel individual (IQ scăzut, control slab al impulsurilor antisociale, încălcarea normelor,
dezangajare morală, consumul de substanțe), cât și la nivel social (anturajul: asocierea
adolescentului cu covârstnici delincvenți este unul dintre cei mai puternici predictori ai
comportamentului delincvent; cu cât adolescentul este mai respins de către persoanele
de aceeași vârstă, cu atât crește riscul de a dezvolta comportamente delincvente101). Se
poate observa că, așa cum am explicat la începutul acestei lucrări (în cadrul analizei
comportamentului infracțional), dezangajarea morală (lipsa valorilor pro-sociale) și
respingerea socială sunt importanți predictori ai delincvenței.
Fenomenul infracționalității la minori este extrem de complex, neputând fi desprins de familia
de proveniență și caracteristicile ei, de educația precară sau de felul comunității în care
crește și se dezvoltă minorul. În privința familiei, infracționalitatea la minori se asociază cu:
infracționalitatea tatălui, care este cel mai puternic predictor pentru dezvoltarea
comportamentelor delincvente102;maternitatea timpurie (băieții cu mame de vârste de
100 Gabriela, Groza, Comportamentul antisocial și delincvența juvenilă. Curierul judiciar 21.6 (2022): 355-357.
101 Thomas, Dishion; Sarah, Nelson; Charlotte, Winter; Bernadettte, Marie Bullock, Adolescent friendship as a
dynamic system: Entropy and deviance in the etiology and course of male antisocial behavior. Journal of
abnormal child psychology, 32(6), 2004, pp. 651-663.
102 Thomas, Dishion; Lee, Owen; Bernadette, Bullock, Like father, like son: Toward a developmental model for
the transmission of male deviance across generations. European Journal of Developmental Psychology, 1(2),
2004, pp. 105-126.
181/378
sub 17 ani în comparație cu băieți cu mame de vârste de peste 20 ani la naștere, au fost de
unsprezece ori mai predispuși delincvenței103); structura familiei104 (copiii crescuți de un
singur părinte sunt mai predispuși riscului), practicile parentale (disciplina parentală
inconsistentă105, lipsa monitorizării comportamentelor copiilor prin impunerea unor
norme și standarde de conduită), nivelul redus de autodezvăluire106 pe care îl are
adolescentul în raport cu părintele; conflictul familial (tendința membrilor familiei de a se
angaja în agresivitate fizică și verbală formează copiii în acest mod, ei fiind mai predispuși
spre comportamente antisociale); abuzul în familie (copiii abuzați fizic înainte de 5 ani au
prezentat un risc semnificativ mai ridicat de a fi condamnați pentru infracțiuni violente și
nonviolente înainte de 18 ani107); expunerea la violență domestică (îi face pe copiii de
două ori mai predispuși riscului de a prezenta ulterior comportamente delincvente108).
În privința educației, infracționalitatea la minori se asociază cu: dezangajarea școlară
(absenteismul, abandonul școlar), frecventarea unei școli cu un mediu defavorabil (un
nivel ridicat de neîncredere între elevi și cadre didactice, reguli neclare și inconstanță în
sancționare, sancțiuni frecvente și încurajări rare109) și performanță academică scăzută
(care este asociată cu comportamente delincvente mai frecvente, infracțiuni mai violente și
comportamente infracționale mai persistente în timp110).
În contextul în care observăm că foarte mulți predictori ai infracționalității au rădăcinile în
familie, educație și comunitate, este ușor de înțeles de ce aplicarea unei pedepse sau luarea
unei măsuri educative (în cazul minorilor) nu poate corecta un comportament infracțional.
Minorii se întorc în același mediu de proveniență, același mediu care le-a potențat trăsăturile
103 Jackson, Goodnight; Benjamin, Lahey; Carol, Van Hulle; Joseph, Rodgers; Paul, Rathouz; Irwin, Waldman;
Brian, D’Onofrio, Maternal age at childbirth and offspring disruptive behaviors: Testing the causal
hypothesis. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 50(8), 2009, pp. 1018-1028.
104 Stephen, Demuth; Susan, Brown, Family structure, family processes, and adolescent delinquency: The
significance of parental absence versus parental gender. Journal of research in crime and delinquency, 41(1),
2004, pp. 58-81.
105 Linda, Halgunseth; Daniel, Perkins; Melissa, Lippold; Robert, Nix, Delinquent-oriented attitudes mediate the
relation between parental inconsistent discipline and early adolescent behavior. Journal of family psychology,
27(2), 2013, p. 293.
106 Loes, Keijsers; Susan, Branje; Inge, VanderValk; Wil, Meeus, Reciprocal effects between parental
solicitation, parental control, adolescent disclosure, and adolescent delinquency. Journal of Research on
Adolescence, 20(1), 2010, pp. 88-113.
107 Jennifer, Lansford; Shari, Miller-Johnson; Lisa, Berlin; Kenneth, Dodge; John, Bates; Gregory, Pettit, Early
physical abuse and later violent delinquency: A prospective longitudinal study. Child maltreatment, 12(3), pp.
233-245.
108 Veronica, Herrera; Laura, McCloskey, Gender differences in the risk for delinquency among youth exposed
to family violence. Child abuse & neglect, 25(8), 2001, pp. 1037-1051.
109 Mihaela, Dufur; John, Hoffmann; David, Braudt; Toby, Parcel; Karen, Spence, Examining the effects of
family and school social capital on delinquent behavior. Deviant Behavior, 36(7), 2015, pp. 511-526.
110 Janne, Kivivouri; Jukka, Savolainen; Mikko, Aaltonen, The revenge motive in delinquency: Prevalence and
predictors. Acta Sociologica, 59(1), 2016, pp. 69-84.
182/378
antisociale. Pe de altă parte, minorii sub 14 ani nu răspund penal. Foarte frecvent,
comportamentele antisociale și încălcarea normelor (chiar și penale) apar înainte de 14 ani.
Ce poate face o comunitate responsabilă pentru acești tineri? Un foarte recent studiu111
asupra minorilor condamnați penal a arătat printre altele că privarea de libertate nu reduce
comportamentul infracțional, însă împiedică succesul în educație și ulterior în
ocuparea unui loc de muncă la vârsta adultă. Delincvența juvenilă (infracționalitatea
minorilor) se datorează în mare parte imaturității creierului, care este în dezvoltare până la
vârsta de 25 de ani. Aceasta este explicația principală pentru care 63% dintre tinerii care
comit infracțiuni nu mai recidivează niciodată la vârsta adultă.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări internaționale în domeniul reabilitării a tratat într-un
capitol distinct rolul familiei, educația copiilor și vizitele la închisoare112. S-a subliniat că
majoritatea persoanelor private de libertate sunt părinți. Acest fapt s-a confirmat și
pentru populația din România, așa cum arătăm mai jos, 58% dintre persoanele private
de libertate fiind părinți. S-a mai arătat că repercusiunile privării de libertate se răsfrâng
adesea ”asupra unor membri invizibili ai comunităților din care facem parte, printre care și
copiii, ce ispășesc, metaforic vorbind, împreună cu cei privați de libertate, pedepsele
acestora”113. Un studiu ce are la bază intervievarea a 34 de copii (cu vârste cuprinse între
8-17 ani) a sugerat că cel mai bun mod de a sprijini copiii în perioada privării de libertate a
părinților este prin ajutorul acordat părinților și îngrijitorilor acestora. Mai multe cercetări au
arătat că familiile, și implicit copiii, pot fi resurse pozitive și avantajoase pentru cei privați de
libertate. Pe de altă parte, s-a recunoscut existența impactului privării de libertate a părinților
asupra copiilor, fiind afectați copii care aveau o relație activă cu părintele condamnat (fie
prin sprijinul financiar acordat, fie prin interacțiune și grija pe care părintele o manifesta față
de ei). Autorii au amintit un studiu mai amplu (efectuat pe 209 de familii, respectiv 424 copii),
unde a fost intervievat un subgrup de 25 de copii (cu vârste între 3-18 ani) cu tați privați de
libertate. Rezultatele au confirmat efectele negative ale separării de părinți, în urma privării
de libertate ale unui părinte. În studiul asupra dezvoltării delincvenței al Universității
Cambridge114, separarea datorată privării de libertate a părinților, în primii 10 ani de viață, a
fost asociată cu un risc crescut de apariție a comportamentelor antisociale, la băieții cu
vârste între 8-11 ani. Privarea de libertate parentală a rămas un predictor pentru
manifestări antisociale pe tot parcursul vieții. Autorii au concluzionat că acei copii cu
părinți privați de libertate au parte de o serie de dezavantaje și sunt expuși unui risc
111 Richard Mendel, Why youth incarceration fails: An updated review of the evidence, 2023.
112 Devon, Polaschek; Andrew, Day, Clive, Hullin, The Wiley International Handbook of Correctional
Psychology, 2019, p. 169.
113
Ibidem
114 Joseph, Murray; David, Farrington, Parental imprisonment: effects on boys’ antisocial behaviour and
delinquency through the life‐course.Journal of Child Psychology and psychiatry 46.12, 2005, pp. 1269-1278.
183/378
crescut de apariție a problemelor de natură psihologică și comportamentală. Ei
sugerează că cei implicați în sistemul judiciar (guvernanți, judecători, psihologi, ofițeri
corecționali, administratori) trebuie să conștientizeze și impactul pe care privarea de
libertate îl va avea asupra copiilor și familiilor celor condamnați, aceștia devenind un grup
vulnerabil. Uitând de copiii celor privați de libertate, aceștia „vor fi în continuare nedreptățiți
de un sistem care îi consideră doar niște pagube colaterale în exercitarea justiției”115.
Privarea de libertate a părinților este inclusă pe lista Experiențelor Adverse din Copilărie116
(ACE) ce pot avea un impact negativ puternic asupra copiilor. Aceste experiențe pot duce
la abuz fizic, emoțional și sexual, neglijare fizică și emoțională, boli mentale, violență asupra
mamei, divorț și abuz de substanțe117.
Având în vedere complexitatea socială a problemei infracționalității la minori, trebuie să
recunoaștem că mediul defavorabil în care se nasc unii copii nu poate fi complet eradicat.
Sărăcia și lipsa de educație a părinților cauzează multe dintre problemele care devin factori
de vulnerabilitate pentru copii.
Statul poate interveni totuși asupra anumitor aspecte. Ne vom opri asupra violenței
domestice, monitorizării minorilor care nu beneficiază de această monitorizare în familie și
asupra abandonului școlar.
4.1.1. Cadrul legislativ și instituțional privind minorii care comit fapte penale
Minorii care comit fapte penale se împart în două categorii: minorii care răspund penal și
minorii care (din lipsa discernământului, a vârstei, care nu este de peste 14 ani) nu răspund
penal.
În privința minorilor care răspund penal, arătăm în secțiunea destinată cadrului legislativ
din cuprinsul acestei lucrări că se pot dispune măsuri educative. La nivel instituțional, în
funcție de măsurile educative dispuse de instanța de judecată, cele privative de libertate
sunt gestionate de ANP, iar cele neprivative de libertate sunt gestionate de DNP.
Față de minori se pot lua măsuri privative de libertate (internarea într-un centru educativ sau
internarea într-un centru de detenție). În cadrul ANP există două centre educative, Centrul
Educativ Buziaș și Centrul Educativ Târgu Ocna, respectiv două centre de detenție, Centrul
de detenție Brăila-Tichilești și Centrul de Detenție Craiova, unde pot fi internați minori.
Măsurile neprivative de libertate ce se pot lua față de minori sunt gestionate de DNP. În
cadrul DNP, consilierii de probațiune coordonează procesul de supraveghere al persoanelor
115
Ibidem
116 https://www.cdc.gov/violenceprevention/aces/ accesat la 20.10.2023.
117 Jones, Adele, Gallagher, Bernard, Manby, Martin, Robertson, Oliver, Schützwohl, Matthias, Berman, Anne
H., Hirschfield, Alexander, Ayre, Liz, Urban, Mirjam, Sharratt, Kathryn and Christmann, Kris, Children of
Prisoners: Interventions and mitigations to strengthen mental health, 2013.
184/378
minore față de care instanța de judecată a dispus una din următoarele măsuri educative
neprivative de libertate: a) stagiul de formare civică; b) supravegherea; c) consemnarea la
sfârșit de săptămână; d) asistarea zilnică.
În ceea ce-i privește pe minorii care comit fapte penale, dar nu răspund penal, există
Hotărârea Guvernului nr. 1439/2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a
săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal. Serviciile specializate destinate protecției
copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal sunt asigurate de către Direcția
Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului (DGASPC), precum și de către
organismele private acreditate. Atribuțiile serviciilor prevăzute la alin. (1) sunt cele
reglementate, pentru fiecare tip de serviciu, de Hotărârea Guvernului nr. 1.438/2004 pentru
aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor de prevenire a
separării copilului de familia sa, precum și a celor de protecție specială a copilului lipsit
temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi. În conformitate cu art. 4 alin (1) a acestui
act normativ, ”Activitățile desfășurate în cadrul serviciilor specializate destinate protecției
copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal au drept obiective: a) prevenirea
și combaterea acțiunilor sau comportamentelor deviante ale copiilor; b) educarea copiilor în
spiritul respectului față de lege și față de valorile morale, în spiritul toleranței, demnității și
solidarității; c) încurajarea și sprijinirea copiilor în evoluția spre o viață responsabilă și
corectă; d) responsabilizarea și conștientizarea copiilor față de factorii ce le-ar putea periclita
dezvoltarea fizică și morală; e) reintegrarea școlară, familială ori socială a copilului”.
În conformitate cu cele consemnate în Strategia națională pentru protecția și promovarea
drepturilor copilului „Copii protejați, România sigură” 2023-2027 adoptată prin Hotărârea nr.
969/2023, serviciile comunitare care se preocupă de facilitarea reintegrării sociale a copiilor
care comit fapte penale sunt rare. Nu au fost identificate servicii licențiate pentru copii
care au comis fapte penale dar nu răspund penal, organizate la nivelul primăriilor, iar
reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor au subliniat sincope majore în
colaborarea cu serviciile comunitare pentru continuarea implementării de programe de
reabilitare a copiilor, respectiv pentru facilitarea reintegrării părinților deținuți. Noi apreciem
deosebit de importantă lipsa serviciilor pentru copii care nu răspund penal. Legătura dintre
vârstă și criminalitate este bine stabilită; nivelurile totale ale criminalității ating un maxim în
perioada adolescenței târzii și cea a vârstei adulte timpurii118. Intervențiile timpurii în privința
comportamentului infracțional sunt deosebit de importante.
118 Conform asumpțiilor UNODC (United Nations Office on Drugs and Crime) formulate de grupul deschis
interguvernamental de experți în vederea elaborării unor strategii model de reducere a recidivei convocat prin
rezoluția 77/232 intitulată „Reducerea recidivei prin reabilitare și reintegrare” a Adunării Generale ONU.
185/378
O altă formă de violență asupra minorilor săvârșită uneori tot de minori care nu răspund
penal este bullying-ul. Pentru prevenirea și combaterea bullying-ului, Ministrul Educației a
emis Ordinul nr. 4.343/2020 din 27 mai 2020 privind aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 și ale pct. 6^1 din anexa la Legea educației
naționale nr. 1/2011, privind violența psihologică – bullying. În cadrul acestui ordin se
prevede crearea și funcționarea grupului de acțiune anti-bullying în unitățile de învățământ
preuniversitar. Autoritățile implicate sunt DGASPC, Serviciul Public de Asistență Socială
(SPAS), consilierul școlar, directorul unității de învățământ și poliția. Chiar dacă între timp a
intervenit abrogarea Legii educației naționale nr.1/2011 prin adoptarea Legii nr. 198/2023 a
învățământului preuniversitar, încă nu s-au modificat prevederile privind bullying-ul.
Conform art. 65 din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, în vederea creșterii
nivelului de siguranță în școli se va aproba, prin hotărâre a Guvernului, la inițiativa
Ministerului Educației, într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, Planul
național de combatere a violenței școlare (PNCVS). PNCVS va viza prevenirea și reducerea
activităților și comportamentelor care încalcă sau favorizează încălcarea normelor de
moralitate/conduită, în orice formă de manifestare, atât ca violență verbală, fizică,
psihologică - bullying, emoțională, sexuală, socială, culturală, cibernetică, cât și ca orice alte
activități sau comportamente care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea
beneficiarilor primari și a personalului din învățământ. Față de data de intrare în vigoare a
Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, 5 iulie 2023, termenul de 6 luni se va
împlini în 5 ianuarie 2023.
La art. 120 alin (5) lit. j. din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar prevede
printre funcțiile centrelor județene de resurse și asistență educațională (CJRAE): servicii de
informare, consiliere și sprijin pentru personalul unităților de învățământ și pentru elevi în
scopul prevenirii traficului și consumului de droguri, a delincvenței și predelincvenței
juvenile și a altor comportamente de risc, precum și a oricărei forme de violență în
spațiul școlar, inclusiv bullying, cyberbullying, hărțuire. În lista anexă de definire a
termenilor, Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, la punctul 63 definește
violența psihologică, denumită și bullying, ca fiind ”acțiunea sau seria de acțiuni fizice,
verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu
intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori
crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare,
îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane și vizează aspecte de
discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă,
naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de
convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, și care se desfășoară
în instituțiile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării
186/378
profesionale.” După cum putem observa, bullying-ul, în funcție de forma în care se
manifestă, poate să constituie sau nu o faptă penală. Conform literaturii științifice
prezentate, minorii care săvârșesc bullying sunt mai predispuși în a se angaja în
comportamente infracționale. Datele obținute prin cercetările desfășurate de către noi
asupra recidiviștilor din România, au arătat și ele că tiparul de personalitate antisocială este
mai pregnant în cazul recidiviștilor, care, în proporție de 12%, agresau și amenințau alți
copii sau săreau primii la bătaie înainte de împlinirea vârstei de 15 ani.
4.1.2. Cadrul legislativ și instituțional privind violența domestică
Violența domestică face obiectul Legii nr. 217 din 2003 republicată pentru prevenirea și
combaterea violenței domestice care definește toate formele de violență și care prevede
măsuri ce pot fi luate pentru protecția membrilor de familie care sunt expuși violenței în
familie. În sensul acestui act normativ (art. 5 alin.2), copiii care sunt martori la formele de
violență sunt considerate victime, aspect foarte corect având în vedere vulnerabilitățile pe
care le cauzează expunerea la violență (inclusiv riscul copiilor de a se angaja în
comportamente agresive). Apreciem de asemenea faptul că ordinele de protecție ce pot fi
emise pentru victimele violenței domestice fac obiectul unor dosare ce intră în competența
instanțelor civile (și nu penale). Astfel, membrii familiei expuși la violență pot solicita protecție
fără să-l expună pe agresor la o pedeapsă penală. Este importantă această abordare, având
în vedere că majoritatea victimelor violenței domestice nu ar vrea să le ”facă rău” membrilor
de familie care i-au agresat (aceștia putând fi soți, copii, părinți etc).
Din punct de vedere legislativ, apreciem că există un cadru legal suficient și eficient pentru
a se lua măsuri împotriva agresorilor din familie. Legea nr. 217 din 2003 a fost constant
îmbunătățită, prin Legea nr. 240 din 2003 privind modificarea Legii nr. 217/2003 pentru
prevenirea si combaterea violentei domestice prelungindu-se termenul maxim pentru luarea
ordinului de protecție de la 6 luni la 12 luni.
Subliniem aici faptul că minorii care fac parte din familii în care se exercită violență pot fi
identificați și pornind de la ordinele de protecție emise (provizoriu de poliție și definitive de
instanțele de judecată).
Copiii care sunt expuși unor forme grave de violență și/sau abuz sunt monitorizați de
DGASPC. În funcție de caz, se pot lua față de aceștia măsuri de protecție specială. Legea
care reglementează situația minorilor vulnerabili este Legea nr. 272 din 21 iunie 2004
(republicată) privind protecția și promovarea drepturilor copilului. În cuprinsul acestui act
187/378
normativ sunt definite formele de abuz119 și măsurile de protecție ce se pot lua față de copilul
abuzat. Protecția legislativă oferită minorului este atât de natură civilă, conform normelor
prevăzute de art. 489 120din Noul Cod Civil privind limitele măsurile disciplinare pe care le
poate lua părintele împotriva copilului cât și de natură penală, conform de art. 197121 din
Noul Cod Penal care reglementează infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului. De
menționat aici este și Hotărârea de Guvern nr. 49 din 2011 pentru aprobarea Metodologiei-
cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de
violență asupra copilului și de violență în familie și a Metodologiei de intervenție
multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc de
exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum și copiii români
migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state.
Măsurile de ocrotire ce pot fi luate față de minori în temeiul Legii nr. 272/2004 sunt prevăzute
la art. 119 din actul normativ: ”Pentru prevenirea separării copilului de părinții săi, precum și
pentru realizarea protecției speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții
săi, se organizează și funcționează următoarele tipuri de servicii: a) servicii de zi; b)
servicii de tip familial; c) servicii de tip rezidențial.” Tinerii pot beneficia de protecție
până la vârsta de 26 ani, în măsura în care își continuă studiile. Art. 55 alin (3) prevede
posibilitatea ca tânărul care a dobândit capacitate deplină de exercițiu și a beneficiat de o
măsură de protecție specială, dar care nu și-a continuat studiile și nu are posibilitatea
revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, să beneficieze, la
cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecție specială, în scopul facilitării integrării
sale sociale. Acest drept se pierde în cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit
un loc de muncă și/sau locuință cel puțin de două ori, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut
119 Articolul 94 din Legea 272/2004 - ”(1) Prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei
persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care sunt
periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea
fizică sau psihică a copilului, și se clasifică drept abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic.(2) Prin
neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are
responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune
îndeplinirea acestei responsabilități, care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală
sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului și poate îmbrăca mai multe forme:
alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educațională, neglijarea
emoțională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.”
120 Art. 489 din Codul Civil privind măsurile disciplinare – ”Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinți decât
cu respectarea demnității copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum și aplicarea unor pedepse fizice,
de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului”.
121 Art. 197 din Noul Cod Penal - Relele tratamente aplicate minorului –”Punerea în primejdie gravă, prin măsuri
sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de
orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.”
188/378
din motive imputabile lui. Modificările122 aduse de Legea nr. 191 din 28 iunie 2022 asupra
Legii nr. 272/2004 prin introducerea art. 55^1 arată că există o preocupare guvernamentală
pentru situația tinerilor care împlinesc vârsta majoratului și față de care nu se mai iau măsuri
de protecție, aceștia fiind vulnerabili. Aceste modificări sunt foarte importante, având în
vedere procentul identificat de noi în cadrul populației penitenciare de recidiviști, respectiv
1 din 8 recidiviști care provin din centre de plasament.
Alte acte normative incidente fenomenului de violență sau abuz asupra minorilor sunt:
 Legea nr. 252 din 14 decembrie 2010 ce ratifică Convenției Consiliului Europei pentru
protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, Lanzarote,
2007;
 Legea nr. 300 din 11 iulie 2006 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei
privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005 și semnată
de România la Varșovia la 16 mai 2005;
 Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie
2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția
victimelor criminalității;
 Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatărilor sexuale
și a abuzurilor sexuale din 2007, ratificată prin Legea nr. 252/2010;
 Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva
femeilor și a violenței domestice deschisă adoptată la data de 11.05.2011 (Convenția
de la Istanbul), ratificată de România prin Legea nr.30 din 17.03.2016.
Nu vom putea analiza cu ocazia acestei lucrări toate actele normative enumerate mai sus,
observăm însă că există un cadru normativ larg pentru protecția minorilor față de orice formă
de abuz. În același sens apreciem foarte oportună Strategia națională pentru protecția și
promovarea drepturilor copilului „Copii protejați, România sigură” 2023-2027 adoptată prin
122Articolul 55^1 ”(1) În ultimul an în care tinerii prevăzuți la art. 55 alin. (2) și (3) se află în sistemul de protecție
specială, direcția generală de asistență socială și protecția copilului are obligația de a-i sprijini în căutarea unui
loc de muncă și a unui loc de cazare. (2) Pentru tinerii prevăzuți la art. 55 alin. (2) și (3), direcția generală de
asistență socială și protecția copilului are obligația să transmită copia hotărârii comisiei pentru protecția
copilului privind încetarea măsurii de protecție specială, serviciului public de asistență socială de la domiciliul
tânărului sau, după caz, din localitatea în care acesta declară că va locui, cu prilejul exprimării acordului
prevăzut la art. 55 alin. (4), însoțită de copii după actele doveditoare referitoare la căutarea unui loc de muncă
și a unui loc de cazare. (3) Serviciul public de asistență socială de la domiciliul tânărului sau, după caz, din
localitatea în care acesta declară că va locui, cu prilejul exprimării acordului prevăzut la art. 55 alin. (4), are
obligația de a urmări semestrial evoluția acestuia pentru o perioadă de 2 ani și de a transmite rapoartele
întocmite direcției generale de asistență socială și protecția copilului care a propus încetarea măsurii de
protecție specială.”
189/378
Hotărârea nr. 969/2023. Strategia stabilește măsurile și direcțiile de acțiune pentru a asigura
protecția și promovarea drepturilor copiilor, inclusiv ale celor din comunitățile vulnerabile. În
cadrul categoriilor vulnerabile sunt incluși și copiii ce provin din familiile monoparentale,
respectiv copii cu părinți deținuți. Totuși, situația copiilor cu părinți deținuți nu este suficient
tratată. Se menționează că trebuie să facilităm menținerea contactului copiilor cu părinții
deținuți și crearea unor resurse sau formarea personalului instituțiilor din sistemul de justiție.
În strategie au fost expuse, de asemenea, următoarele: ”Copiii ai căror părinți comit fapte
penale și care se află în arest preventiv, condamnați, nu beneficiază de măsuri de suport
specifice. Copiii pot intra în contact cu sistemul de justiție în timpul mai multor proceduri care
îi vizează pe părinții lor: reținerea, arestarea preventivă, detenția părinților, pe perioada
implementării programelor de asistență post-detenție. Copiii cu părinți privați de libertate
sunt de trei ori mai vulnerabili în ceea ce privește dezvoltarea de probleme mintale și
comportamente antisociale, mai vulnerabili la stigmă și discriminare, inclusiv risc de a fi
agresori sau victime ale fenomenului de bullying în mediul școlar, iar în cazul lor
probabilitatea de a adopta un comportament infracțional crește. În cazul copiilor care
provin din aceste familii crește riscul de sărăcie pentru că de obicei se pierde venitul adus
anterior de părintele deținut, ba mai mult, apar cheltuieli suplimentare generate de
susținerea acestuia sau a relației cu acesta pe durata detenției, și alte riscuri asociate,
precum abandonul școlar.”123
4.1.3. Cadrul legislativ și instituțional privind abandonul școlar
Conform definiției indicate în Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, Anexa 1,

Abandonul școlar reprezintă încetarea frecventării învățământului obligatoriu de către
un beneficiar primar al educației, demonstrată prin absențe nemotivate care au
condus la imposibilitatea finalizării a 2 ani școlari succesivi.
Statisticile Eurostat arată că rata de abandon școlar în România a fost și este una dintre
cele mai mari din Uniunea Europeană. Datele Eurostat arată că rata de abandon școlar
prematur din România a rămas constantă în ultimii ani, de la 17% în 2013 până la 16% în
2022, în timp ce media europeană a scăzut de la 12% la 9%.
123
Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului „Copii protejați, România sigură”
2023-2027 adoptată prin Hotărârea nr. 969/2023, p. 41
190/378
Grafic nr. 46 Abandonul școlar în țările europene
Guvernul a luat mai multe măsuri pentru reducerea abandonului școlar sau părăsirea
timpurie a școlii, sens în care a adoptat Hotărârea Guvernului 1.309/2021 privind
aprobarea Programului național pentru reducerea abandonului școlar, iar Ministerul
Educației a dat Ordinul nr. 6.000/30.12.2021 privind aprobarea Mecanismului de Avertizare
Timpurie în Educație (MATE) și a Metodologiei de implementare și utilizare a modulului
informatic MATE pentru prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii.
Principalele programe sociale naționale anuale derulate de Ministerul Educației sunt:
Programul Masă Caldă, Programul național de protecție socială Bani de Liceu, Programul
Euro 200, Programul Bursa profesională, Bursele de ajutor social și transportul gratuit
prevăzute de Legea 198 din 2023 a Învățământului Preuniversitar, Programul pentru școli
al României, Programul Rechizite Școlare, Programul național de activități remediale și
altele. Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar s-a realizat prin
utilizarea metodologiei și a instrumentului Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație
(MATE). Alte programe complementare în acest scop sunt: Profesori motivați în școli
defavorizate și Școala pentru toți.
Pe de altă parte, Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului
„România Educată” și-a asumat la 2.09.2021, la domeniul prioritar de acțiune nr. 6. Educație
Incluzivă pentru Toți Copiii următoarele obiective strategice:
191/378
1. Creșterea accesului la educație de calitate pentru toate categoriile sociale, în special,
a celor provenite din medii dezavantajate.
2. Reducerea ratei de părăsire a sistemului de învățământ (indiferent de nivelul de
educație la care preșcolarul /elevul abandonează studiile).
Două dintre măsurile propuse în cadrul acestui obiectiv sunt:
a) creșterea retenției în sistemul educațional a elevilor cu risc crescut de abandon;
b) implementarea unui sistem de identificare timpurie a elevilor în situații de risc de
abandon școlar și a școlilor defavorizate; una dintre acțiunile acestei măsuri este
”Crearea cadrului legal și instituțional prin Programul Național pentru Reducerea
Abandonului Școlar (PNRAS)”.
3. Îmbunătățirea și promovarea programelor de susținere a reintegrării școlare a
persoanelor care au abandonat școala, indiferent de momentul abandonului.
4. Susținerea copiilor cu părinții plecați să lucreze în străinătate, prin ajutor psiho-
emoțional și prin asigurarea participării acestora la o educație de calitate.
Direcția de acțiune Educație Incluzivă de Calitate pentru Toți Copiii prezintă măsuri și acțiuni
cu termene din 2022 până în 2026.
Observăm că Direcția de acțiune Educație Incluzivă de Calitate pentru Toți Copiii vizează
elevii cu risc crescut de abandon, sens în care apreciem că nu ar fi oportună suprapunerea
obiectivelor unei strategii naționale de reducere a recidivei penale cu cele formulate de
Ministerul Educației. Totuși, strategia națională de reducere a recidivei poate include
obiective complementare privind reducerea abandonului școlar în rândul copiilor deținuților,
în rândul minorilor care au comis o faptă penală, respectiv programe de tipul ”a doua șansă”
pentru persoanele condamnate la o pedeapsă penală (fie în sistemul de probațiune, fie în
penitenciar).
Amintim, fără să fim exhaustivi, câteva dintre proiectele importante privind abandonul școlar
derulate în România:
 Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar // Runda a II-a, desfășurat
de Ministerul Educației;
 Programul de tip Școală după Școală și de tip Educație Remedială, derulate de
Salvați Copiii în centrele educaționale, ce au ca scop prevenirea abandonului școlar;
 Pachetul Educație Incluzivă de Calitate UNICEF în România susține educația
copiilor, contribuind la întărirea legăturilor dintre familie, școală și comunitate.
Obiectivul Pachetului Educație Incluzivă de Calitate este ca toți copiii să meargă la
școală de la vârsta potrivită, să învețe la potențialul lor maxim și să fie pregătiți pentru
viață. În acest scop, a fost creat un parteneriat școală-familie-comunitate care sprijină
copiii. Acest program este implementat din anul 2014 în 51 de instituții școlare din
județul Bacău.
192/378
Programele de tipul ”A doua șansă” s-au implementat în România începând cu anul școlar
1999-2000, fiind dezvoltat în Programul multianual Phare 2001-2006 ”Acces la educație
pentru grupurile dezavantajate”, iar începând cu anul școlar 2007-2008, a fost extins la nivel
național. Din punctul de vedere al legislației actuale, apreciem că prin Legea nr. 198/2023
a învățământului preuniversitar s-a menținut cadrul legislativ necesar prevenirii abandonului
școlar și s-a creat cadrul pentru continuarea și dezvoltarea măsurilor de reducere a
abandonului școlar și pentru implementarea și altor tipuri de intervenții precum, învățarea
remedială sau alfabetizarea funcțională (Anexa 1). Astfel, amintim că art. 20 din actul
normativ reglementează în regim gratuit și cu durată flexibilă programele de tip „A doua
șansă“ atât pentru învățământul primar, cât și pentru învățământul gimnazial și liceal, pentru
persoanele care au depășit vârsta corespunzătoare clasei. În Capitolul V. Educația incluzivă
de calitate pentru toți beneficiarii primari ai educației din Legea nr. 198/2023 a
învățământului preuniversitar, secțiunea a 5-a este destinată reducerii abandonului școlar.
Prevenția și combaterea abandonului școlar presupune un efort colectiv în care trebuie
implicate atât unitățile de învățământ, cât si voluntarii, organizațiile non-guvernamentale,
autoritățile din cadrul MAI (pentru a combate absenteismul) și DGASPC.
Concluzii generale privind implicarea familiei, rolul educației și riscul de recidivă:

 pentru minorii care comit fapte penale, dar nu răspund penal, minori înregistrați la
DGASPC, se pot implementa programe care să măsoare caracteristicile
psihologice asociate cu infracționalitatea timpurie (control slab al impulsurilor
antisociale, încălcarea normelor, dezangajare morală, consumul de substanțe și
anturajul delincvent). Minorii care comit fapte penale dar nu răspund penal sunt un
grupul vulnerabil cu risc spre comiterea de noi infracțiuni (odată cu împlinirea vârstei
de 14 ani). La această categorie se pot propune intervenții de prevenire și combatere
a comportamentului antisocial;
 infracționalitatea tatălui este cel mai bun predictor pentru adoptarea
comportamentului infracțional la copil, copii cu părinți privați de libertate constituind
un grup vulnerabil. Populația penitenciară din România este compusă din 58%
părinți. În acest context se impun măsuri care să prevină infracționalitatea în
rândul copiilor persoanelor private de libertate. Precizăm că riscul asupra copiilor
persistă pe tot parcursul vieții și nu se rezumă la perioada în care părintele este lipsit
de libertate. În acest sens, programele ce vizează acest grup vulnerabil trebuie să
țintească toți copiii care au avut la un moment dat un părinte lipsit de libertate;
 copiii crescuți de un singur părinte, expuși unei discipline parentale inconsistente,
lipsiți de monitorizarea comportamentelor, sunt vulnerabili. În măsura în care față de
193/378
ei se ia o măsură de protecție specială, trebuie să beneficieze de intervenții
concepute pentru vulnerabilitățile prezente (inclusiv riscul de delincvență);
 copiii expuși la conflict familial, abuzul în familie și la violență domestică sunt
predispuși la delincvență, sens în care aceștia constituie un grup vulnerabil. Astfel,
copiii din familiile în care s-au dispus ordine de protecție reprezintă o categorie de
risc.
4.1.4. Moduri în care familia și educația sunt implicate în fenomenul recidivei

penale desprinse din cele trei studii sociologice
a) La nivelul populației penitenciare

În privința antecedentelor antisociale, s-a evidențiat faptul că 24% dintre deținuții recidiviști
au fost anterior condamnați la măsuri educative, în timp ce doar 5% dintre deținuții non-
recidiviști au avut astfel de antecedente. Aceste procente arată incontestabil că
antecedentele penale în perioada minoratului reprezintă un important predictor de recidivă.
Tiparul de personalitate antisocială este mai pregnant în cazul recidiviștilor, care, 12%
agresau, amenințau alți copii sau săreau primii la bătaie înainte de 15 ani. Referitor la
gândirea antisocială, în privința responsabilității percepute pentru faptele lor, recidiviștii se
consideră într-o mai mare măsură decât non-recidiviștii victime ale mediului în care au
crescut, plasând vinovăția exterior. Aceste date confirmă modelul teoretic indicat în partea
introductivă a acestui studiu, arătând că lipsa vinovăției/responsabilității percepute se
asociază cu recidiva. Familia constituie un factor de risc important pentru recidivă; unul din
opt recidiviști s-a aflat sub observațiile serviciilor de protecție a copilului și a trăit în centru
de plasament, 31% dintre recidiviști au avut cel puțin un părinte cu probleme de consum de
alcool sau droguri și 26% au avut părinți cu cazier judiciar. Subliniem de asemenea că 58%
dintre persoanele private de libertate sunt părinți, condamnarea lor constituind un risc
infracțional pentru copiii lor. În privința educației/școlarizării s-au identificat doi factori de
risc prezenți în populația penitenciară: repetenția școlară și abandonul școlar. Repetenția
școlară este la un nivel similar între recidiviști și non-recidiviști, un procent de 10%.
Abandonul școlar, în schimb este un factor de risc asociat mai puternic cu recidivismul,
jumătate dintre recidiviști abandonând școala la un moment dat.
b) La nivelul sistemului de probațiune

În privința celor supravegheați de sistemul de probațiune, se confirmă tendințele observate
în rândul populației din penitenciare, însă variabilele măsurate nu fac diferența atât de mult
între recidiviști și non-recidiviști. Altfel spus, apar aceiași factori de risc însă nu sunt cu mult
194/378
mai prezenți la populația recidivistă din sistemul de probațiune comparativ cu cea non-
recidivistă. O explicație este dată de faptul că, prin natura ei, o faptă ce a dus la o
condamnare neprivativă de libertate era o faptă ce reprezenta un pericol social mai scăzut.
Concluzii specifice privind implicarea familiei, rolul educației și riscul de recidivă

rezultate din analiza populației condamnate din România:
 minorii care comit infracțiuni reprezintă un grup vulnerabil cu risc pentru recidivă, 24%
dintre recidiviști având aceste antecedente;
 minorii cu tipar de personalitate antisocială, care agresează, amenință alți copii sau
sar primii la bătaie înainte de 15 ani, reprezintă o categorie de risc pentru inițierea
comportamentelor infracționale, fiind un grup vulnerabil;
 gradul în care condamnatul plasează vinovăția în exterior punând responsabilitatea
faptelor sale pe mediul în care a crescut, prezice recidiva;
 minorii față de care s-au luat măsuri de protecție specială reprezintă un grup
vulnerabil, 1 din 8 recidiviști provenind dintre minori care au trăit în centru de
plasament. Mediul familial disfuncțional (caracterizat prin infracționalitate și
dependențe de substanțe ale părinților, respectiv necesitatea luării măsurilor de
protecție specială față de copii) este factorul cu cea mai mare putere predictivă pentru
recidivă;
 minorii care au părinți condamnați penal reprezintă un factor de risc pentru recidivă.
58% dintre persoanele private de libertate au copii;
 jumătate dintre recidiviști sunt foști minori care au abandonat școala; abandonul
școlar este al doilea factor de risc ca importanță în privința recidivismului;
 completarea educației, atât în sistemul penitenciar cât și în sistemul de probațiune
reprezintă un factor de protecție împotriva recidivei.
c) La nivelul percepției populației generale

Respondenții au atribuit reiterarea comportamentului infracțional în principal consumului de
alcool și droguri, anturajului infractorului și afecțiunilor psihice. Această atribuire a cauzelor
indică tendința de a se plasa responsabilitatea mai degrabă asupra individului și nu asupra
unor circumstanțe externe.
d) La nivelul populației cheie - personal din unitățile penitenciare, personal din sistemul
de probațiune, furnizori de servicii sociale (publici și privați), angajatori, foști și actuali
deținuți precum și membri ai familiilor acestora
195/378
 Ofițerii de penitenciar consideră că experiențele traumatice din copilărie și
proveniența din familii dezorganizate cu istoric de abuzuri și violență se
regăsesc deseori în cazul infractorilor. Ei mai apreciază că antecedentele
infracționale ale membrilor familiei sunt de asemenea des întâlnite în rândul celor
care recidivează, iar lipsa suportului familial poate contribui la recidivă.
 Consilierii de probațiune apreciază că un avantaj al probațiunii este faptul că
legăturile cu familia nu se rup, persoana condamnată primind în continuare suportul
familial. Ei subliniază importanța extinderii perioadei de probațiune în cazul minorilor
aflați în supraveghere și ponderarea mai puternică a asistării beneficiarilor în locul
monitorizării lor. În privința educației, recomandă rularea unor programe de tip „A 2-
a șansă” destinate celor eliberați sau celor care execută pedepse sub supraveghere.
Aceștia consideră că mai multe oportunități de reîntoarcere în sistemul educațional
sunt importante pentru a oferi posibilitatea de a continua educația și de a obține
calificări suplimentare.
 Deținuții și foștii deținuți, în privința implicării familiei și rolului educației, consideră că
recidiva este influențată de: lipsa suportului din partea familiei, greutățile de
reintegrare în viața de familie, mediul de proveniență precar (marcat de sărăcie
extremă) și proveniența din mediul instituționalizat.
 Aparținătorii persoanelor private de libertate au reliefat problemele cu care se
confruntă odată cu privarea de libertate a unui membru al familiei: stresul emoțional,
probleme financiare, stigmatizarea socială, probleme de comportament în rândul
copiilor. Aparținătorii plasează și ei responsabilitatea membrului de familie
condamnat extern și nu-l percep vinovat. Ei cred că persoana condamnată a fost
victima unui context extern dificil și că nu a avut control asupra acțiunilor sale. Copiii
persoanelor private de libertate sunt mai predispuși la abandon școlar, nebeneficiind
de supravegherea parentală necesară.
Concluzii specifice privind implicarea familiei, rolul educației și riscul de recidivă

rezultate din analiza opiniilor profesioniștilor, condamnaților și aparținătorilor:
 Proveniența din familii dezorganizate cu istoric de abuz și violență constituie un factor
de vulnerabilitate în fața recidivei.
 Antecedentele penale din familie constituie un factor de risc pentru recidivă.
 Absența suportului familial în perioada executării pedepsei poate contribui la
creșterea riscului de recidivă. Statutul de persoană ”ne-căutată” în penitenciar
vulnerabilizează.
 Persoanele care au crescut în mediul instituțional sunt mai vulnerabile în fața
recidivei.
196/378
 Pentru rezultate relevante asupra minorilor este necesară extinderea perioadei de
probațiune peste limita de 6 luni.
 Se recomandă rularea unor programe de tip „A doua șansă” destinate persoanelor
condamnate penal care doresc să reia educația.
 Se recomandă luarea unor măsuri de sprijin pentru aparținători, îndeosebi pentru
copii. În multe cazuri, abandonul școlar și stigmatizarea copiilor sunt printre primele
efecte ale privării de libertate a părintelui.
 Aparținătorii persoanelor condamnate sunt afectați direct de condamnarea penală,
iar copiii unei persoane condamnate prezintă un grad în comportamentul problematic.
 Se recomandă încurajarea și facilitarea păstrării relațiilor de familie ale condamnaților
la pedepse privative de libertate.
197/378
4.1.5. Recomandări internaționale (prezentate în extras la Anexa 2) privind
implicarea familiei și rolul educației
a) Regulile standard minime privind măsurile neprivative de libertate (Regulile Tokyo)

postulează următoarele:
 se respectă toate drepturile privind intimitatea familiei condamnatului;

 se pot lua măsuri post-liberare care să vizeze educația (liberare pentru educație);
 participarea publicului ar trebui să fie încurajată, deoarece este o resursă
majoră și unul dintre cei mai importanți factori în îmbunătățirea legăturilor
dintre condamnații supuși unor măsuri neprivative de libertate și familie.
b) Regulile standard minime ale Națiunilor Unite privind tratamentul deținuților (Regulile
Nelson Mandela) postulează următoarele:
 administrațiile penitenciarelor și alte autorități competente ar trebui să ofere

educație, formare profesională și muncă, precum și alte forme de asistență care sunt
adecvate și disponibile, inclusiv cele de remediere morală, spirituală, socială, de
natură sportivă și de sănătate;
 în sistemul de gestionare a dosarelor deținuților la admiterea fiecăruia vor fi incluse
informații despre numele membrilor familiei sale, inclusiv, unde este cazul, ale
copiilor săi, vârstele acestora, locația și statutul de custodie sau tutelă;
 deținuților li se va permite să cheltuiască cel puțin o parte din veniturile lor pe articole
aprobate pentru uz propriu și să trimită o parte din veniturile lor familiei;
 se va prevedea continuarea educației tuturor deținuților capabili să beneficieze
de aceasta, inclusiv instruirea religioasă în țările în care acest lucru este posibil.
Educația deținuților analfabeți și a celor tineri va fi obligatorie și administrația
penitenciarului îi va acorda o atenție specială;
 în măsura în care este posibil, educația deținuților va fi integrată în sistemul de
învățământ al țării, astfel încât, după liberare, aceștia să își poată continua
studiile fără dificultate;
 deținutul trebuie să fie încurajat și să i se acorde asistență pentru a menține sau
stabili relații cu persoane sau agenții din afara închisorii care ar putea promova
reabilitarea deținutului și interesele familiei acestuia.
198/378
c) Regulile Națiunilor Unite pentru tratamentul femeilor private de libertate și a femeilor
condamnate față de care s-au luat măsuri neprivative de libertate (Regulile Bangkok)
postulează următoarele:
 sancțiunile disciplinare pentru femeile deținute nu includ interdicția contactului

familial, în special cu copiii;
 este încurajat contactul dintre femeile condamnate la măsuri neprivative de libertate
și copiii lor;
 autoritățile penitenciare vor facilita trecerea femeilor deținute de la închisoare la
libertate, pentru a reduce stigmatul și pentru a-și restabili contactul cu familiile lor
cât mai curând posibil;
 femeile condamnate nu vor fi separate de familiile și comunitățile lor fără a se
ține cont în mod corespunzător de mediile și legăturile lor familiale.
d) Reuniunea grupului deschis interguvernamental de experți cu privire la strategiile-model

de reducere a recidivei, Organizația Națiunilor Unite, E/CN.15/2023/13, Comisia pentru
prevenirea criminalității și justiția penală, Utilizarea și aplicarea standardelor și a
normelor Organizației Națiunilor Unite pentru prevenirea criminalității și justiția penală,
a concluzionat următoarele aspecte privind implicarea comunității în reducerea
recidivismului:
 printre factorii care trebuie luați în calcul în evaluările individualizate se numără genul,
vârsta, situația familială a infractorului, obligațiile acestuia de îngrijire a unui
copil, situația sa socioeconomică, educația și formarea sau competențele
profesionale ale acestuia;
 riscurile de recidivă ar putea crește mai degrabă decât să fie diminuate, date
fiind condițiile de detenție, precum mediul restrictiv și traumatizant, separarea
de familie și comunitate, pierderea șanselor la educație și la remunerație și a
contactului apropiat cu persoane și rețele infracționale;
 în cazul femeilor condamnate, este deosebit de important ca autorităților judiciare să
le fie furnizate informațiile relevante referitoare la circumstanțele femeilor respective
la momentul condamnării, inclusiv informații despre relațiile lor familiale, istoricul
de victimizare, obligațiile de îngrijire a copiilor, traume sau nevoi de îngrijire a
sănătății mintale. La fel, ar trebui să se acorde o atenție specială adulților tineri și
circumstanțelor în care au comis infracțiuni, inclusiv prin colectarea de informații
privind relațiile lor de familie, istoricul de victimizare, traumele și experiențele
adverse din copilărie, educația, starea de sănătate și nevoile de îngrijire;
199/378
 la construirea noilor penitenciare și la renovarea unităților existente, ar trebui să se
acorde atenția cuvenită aspectelor care țin de reabilitare, inclusiv accesibilității
pentru familii, parteneri, servicii și personal calificat, precum și proiectelor care sunt
mai mici și de natură mai puțin instituțională;124
 păstrarea contactului cu familia și cu prietenii în timpul privării de libertate este
esențială pentru reușita reintegrării deținuților, iar importanța păstrării și
dezvoltării relațiilor familiale trebuie afirmată clar și trebuie să se reflecte în
politicile și regulamentele închisorilor;
 ar trebui să se încerce plasarea deținuților în unități situate în apropierea domiciliilor
lor. Transferul deținuților străini în țările de origine, dacă sunt de acord cu acest
lucru,125 le-ar putea spori șansele de reintegrare, prin facilitarea contactului mai
des cu familia și prin intervenții de reabilitare adecvate cultural. Contactul deschis
ar trebui să reprezinte modalitatea standard de desfășurare a vizitelor familiei
și ar trebui să existe o prezumție contra unei interdicții puse vizitelor efectuate
de copii. Totodată, ar trebui să existe o flexibilitate a organizării vizitelor, precum și
a drepturilor de utilizare a apelurilor telefonice și video, în funcție de nevoile
familiei, mai ales atunci când membrii familiei locuiesc departe sau nu au
posibilitatea de a vizita;
 trebuie elaborate politici cu privire la persoanele care nu sunt membri de familie,
dar care au o influență favorabilă asupra infractorului;
 ar trebui să li se acorde susținere membrilor familiilor deținuților, pentru ca
membrii de familie să poată gestiona dificultățile practice, emoționale și
interpersonale asociate eliberării din închisoare a infractorilor, incluzând
inițiative de asistență a membrilor din familiile deținuților care suferă de tulburări
asociate consumului de substanțe psihoactive;
 accesul la educație și formare profesională acreditate, precum și la programe de
muncă, poate fi util pentru îmbunătățirea identității de sine pozitive a deținuților,
sporindu-le șansa de inserție profesională după liberare și promovând legături
pozitive cu comunitatea;
 contactul extins cu familia și implicarea sporită a familiei în pregătirea pentru
liberare ar putea facilita suplimentar reintegrarea. Deciziile referitoare la liberarea
anticipată trebuie luate cu considerația cuvenită dată situației familiale a fiecărui
deținut, inclusiv a responsabilităților parentale, precum și a nevoilor și
problemelor specifice de reintegrare familială.
124Regulile Nelson Mandela, regula 89.3.

125UNODC, Handbook on the International Transfer of Sentenced Persons, Criminal Justice Handbook Series,
Viena, 2012.
200/378
Concluzii privind implicarea familiei, rolul educației și riscul de recidivă rezultate din
analiza recomandărilor internaționale
 Toate recomandările internaționale în materie susțin contactul cât mai apropiat cu

familia, considerând relațiile de familie un factor protectiv pentru recidivă.
 Toate recomandările internaționale în materie susțin educația ca parte componentă
a reintegrării.
 Educația deținuților analfabeți și a celor tineri este obligatorie și administrația
penitenciarului trebuie să îi acorde o atenție specială.
 Reușita reintegrării depinde de păstrarea contactului cu familia și cu prietenii în
perioada privării de libertate.
4.1.6. Concluzii principale privind rolul familiei și al educației în recidiva penală
 Identificarea copiilor vulnerabili (abandon școlar, familii care nu-i supraveghează,

minorii cu părinți privați de libertate).
 Oferirea posibilității de a se completa educația în cadrul populației penitenciare și în
cazul populației aflată sub supravegherea sistemului de probațiune.
 Sprijinirea copiilor care au cel puțin un părinte privat de libertate.
 Sprijinirea copiilor expuși la violență domestică.
 Creșterea numărului de servicii licențiate pentru copiii care au comis fapte penale dar
nu răspund penal.
 Derularea programelor de tipul ”A doua șansă”.
201/378
4.2. ROLUL CONSUMULUI DE SUBSTANȚE (DROGURI/ ALCOOL/
SUBSTANȚE PSIHOACTIVE) ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA
RECIDIVEI
Modul în care consumul de substanțe psihoactive și alcool este implicat în fenomenul

recidivei penale este reflectat de literatura de specialitate bazată pe studii empirice.
Mai multe studii și meta-analize demonstrează asocierile predictive dintre consumul de

substanțe psihotrope și recidivă (vezi de ex 126, 127). Mai mult, unele studii identifică
consumul de substanțe ca fiind cel mai puternic predictor pentru recidivă, dintre toate
problemele de sănătate mintală (vezi exemplul unui studiu care a urmărit longitudinal 10000
de condamnați, timp de 36 de luni în perioada post-liberare).128
Consumul de droguri/alcool servește ca dezinhibitor al comportamentului antisocial, în timp
ce un comportament infracțional este comis pentru a susține dependența de substanțe sau,
în cazul traficului, pentru câștiguri financiare. Folosirea substanțelor poate, de asemenea,
agrava simptome ce țin de sănătatea mintală, crescând probabilitatea comportamentului
neregulat, impulsiv și volatil. Explicațiile potențiale pentru această relație facilitatoare ating
mai multe mecanisme, sistematizate de Stefani (2013)129. Din punctul de vedere al
mecanismelor psihologice, consumul de substanțe psihoactive poate provoca
comportamente infracționale, în special acte de violență, din cauza dezinhibiției,
distorsiunilor perceptive, deficitului de atenție și altor efecte cognitive asimilate. Stările de
sevraj și alte aspecte legate de întreruperea consumului de droguri pot amplifica aceste
comportamente. De pildă, consumul de alcool, în doze mici și moderate, poate crește
agresivitatea, mai ales atunci când persoana este provocată. Deși modelul este valid pentru
alcool, cercetările nu susțin neapărat același lucru pentru toate drogurile. Prin urmare, alte
abordări, axate pe motivația economică, sugerează că unele infracțiuni sunt comise în
scopul obținerii de resurse financiare pentru achiziționarea de droguri. Cercetările au indicat
că există o relație între consumul de droguri și frecvența infracțiunilor, mai ales în cazul
126 Yukhnenko Denis, Nigel Blackwood, and Seena Fazel. Risk factors for recidivism in individuals receiving
community sentences: a systematic review and meta-analysis, CNS spectrums, 2020, p. 252.
127 Olver, Mark; Keira, Stockdale, Stephen Wormith, Thirty years of research on the level of service scales: a
meta-analytic examination of predictive accuracy and sources of variability. Psychological Assessment 26.1
(2014). p. 156.
128 Kristen, Zgoba; Rusty, Reeves; Anthony, Tamburello; Lisa, Debilio, Criminal recidivism in inmates with
mintal illness and substance use disorders. J Am Acad Psychiatry Law, 2020, p. 209.
129 Claudiu Stefani, Criminalitatea şi controlul consumului de alcool şi droguri, abordări şi tendinţe
internaţionale. Teza de Doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, (2013) p. 4.
202/378
consumatorilor de heroină. Programele de tratament și asistență, care promovează
abstinența, au avut succes nu doar în reducerea consumului de droguri, ci și a ratei
infracționalității. Însă, dacă persoana a avut un istoric infracțional înainte de a începe
consumul de droguri, acest consum poate amplifica activitățile infracționale. Nu în ultimul
rând, abordările sistemice concep infracționalitatea ca rezultat al conflictelor legate de
comerțul cu droguri. Acest punct de vedere a fost folosit pentru a cerceta violențele, mai
ales omuciderile, legate de comerțul cu droguri. Cercetările au relevat faptul că, în unele
circumstanțe, confruntările violente izbucnesc între distribuitori de droguri și pot fi vizați și
polițiști, martori sau informatori. Prezența armelor de foc în rândul distribuitorilor facilitează
această violență.
Relația dintre consumul de substanțe și recidivă a fost abordată din mai multe perspective
teoretice, acestea încadrându-se în patru categorii principale, conform clasificării realizate
de Link și Hamilton (2017)130. Fiecare categorie încearcă să ofere o explicație pentru modul
în care consumul de droguri și infracționalitatea pot fi interconectate. Prima categorie de
teorii, ale cărei mecanisme potențiale le-am expus mai sus, susține faptul că abuzul sau
consumul de droguri poate preceda comportamentul deviant sau infracțional. Cu alte
cuvinte, există argumente care sugerează că persoanele pot recurge la droguri înainte de a
comite infracțiuni. În contrast, o a doua categorie de teorii subliniază ruta opusă, prin care
infracțiunile pot preceda consumul de droguri, sugerând că indivizii pot ajunge să consume
droguri ca răspuns la un comportament infracțional anterior. În categoria a treia, se
avansează ideea conform căreia consumul de droguri și comportamentul deviant sau
infracțional pot să se potențeze reciproc sau să se accelereze. Aceasta înseamnă că
implicarea în una dintre aceste activități poate duce la o creștere a probabilității celeilalte. În
fine, în categoria a patra, există teorii care sugerează că atât consumul de droguri, cât și
comportamentul infracțional au o cauză externă comună (de ex., impulsivitatea).
În ceea ce privește tratamentul, numeroase studii susțin eficiența psihoterapiei cognitiv-

comportamentale, administrată în format individual sau de grup. În cele ce urmează, vom
prezenta structura tipică a acestui tip de intervenție, conform unei sinteze recente a
literaturii131. Este important de reținut faptul că elementele din această structură pot fi
adaptate pentru construcția unor programe de prevenție.
130 Link Nathan Wong; Leah, Hamilton, The reciprocal lagged effects of substance use and recidivism in a
prisoner reentry context. Health & Justice, 2017, pp. 1-3.
131 Magill Molly, Brian, Kiluk; Lara, Ray, Efficacy of Cognitive Behavioral Therapy for Alcohol and Other Drug
Use Disorders: Is a One-Size-Fits-All Approach Appropriate?. Substance Abuse and Rehabilitation, 2023, pp.
1-11.
203/378
 Explicarea logicii/structurii tratamentului - Se oferă o introducere concisă privind
abordarea cognitiv-comportamentală, evidențiind relația dintre gânduri, emoții și
comportamente. Se explică metoda de tratament, incluzând activitățile experiențiale,
respectiv activitățile dintre sesiuni.
 Gestionarea motivației - Se explorează pe scurt preocupările prezentate de pacient,
construind relația terapeutică și evaluând motivația pentru tratament.
 Stabilirea obiectivelor/„Contractul” terapeutic - Se identifică obiectivele pentru
tratament și se evaluează potrivirea lor cu abordarea cognitiv-comportamentală. Se
ajunge la un acord reciproc privind planul de tratament.
 Analiza funcțională/Analiza situațiilor cu risc înalt - Se efectuează o evaluare
personalizată a situațiilor în care are loc consumul de substanțe, analizând gândurile,
emoțiile și comportamentele asociate, precum și consecințele acestor
comportamente.
 Antrenamentul abilităților de coping - Se învață și se exersează abilități pentru a
gestiona și a face față situațiilor care de regulă declanșează consumul, dar folosind
mecanisme diferite (de ex., reglarea emoțională), fără a recurge la consumul de
substanțe.
 Auto-monitorizare - Se folosește în continuare modelul "situație-gând-
comportament-consecință", sau un model similar, pentru a promova o conștientizare
sporită a principalelor riscuri asociate comportamentului de consum de substanțe.
 Gestionarea dorinței/impulsurilor/gândurilor legate de consum - Se definește
"dorința" sau "impulsul", se identifică situațiile sau declanșatorii acestora, se învață o
serie de strategii alternative pentru a face față dorinței și se practică.
 Abilități de refuz al substanțelor/ Abilități de comunicare - Se identifică situațiile
frecvente în care ar putea fi necesare abilități de refuz al alcoolului sau altor droguri.
Se practică, prin exerciții și jocuri de rol, refuzul și se antrenează alte abilități de
comunicare și asertivitate pentru a evita declanșatorii interpersonali comuni pentru
consumul de substanțe.
 Gestionarea emoțiilor și dispoziției afective - Se identifică stările afective
relevante personal care ar putea fi declanșatoare interne pentru consumul de
substanțe. Se practică diverse alternative prin care se pot gestiona emoțiile cum ar fi
exercițiile de restructurare cognitive, distragere sau exercițiile fizice sau alte strategii
comportamentale.
 Elemente de psihologie pozitivă- Se identifică o serie de activități recompensatorii,
consistente cu propriile valori, obiective și/sau motivații sanogene, care pot înlocui
comportamentele de consum de substanțe. Se planifică aceste activități între sesiuni
și se revizuiește folosirea lor în termeni de consecințe pozitive.
204/378
 Planificare și întreținere - Se referă la învățarea unor strategii de menținere a
progresului realizat și de planificare pentru viitor.
 Prevenirea recăderii - După atingerea obiectivelor, se creează planuri pentru
menținerea obiectivelor și prevenirea recăderii. Pacienții sunt învățați despre natura
recăderii și cum să reacționeze când apare un potențial de recidivare în consum.
 Suportul social - Se identifică sursele de suport social (de exemplu, familie, prieteni)
care ar putea fi integrate în planul de prevenire a recăderii.
O meta-analiză recentă, efectuată asupra a 30 de studii individuale, a arătat faptul că

intervenția produce modificări semnificative față de grupurile de control, efectele situându-
se în zona de eficiență „moderată”132. Faptul că nici măcar forma de psihoterapie care se
bucură de cel mai puternic suport empiric nu reușește să producă efecte „mari” (în termen
statistici, de exemplu de mărime a efectului estimată prin indicatorul standard d133), relevă,
încă o dată complexitatea și dificultatea acestui tip de tulburare. O altă meta-analiză, care a
inclus 62 de comparații din 30 de studii individuale, confirmă aceste rezultate. În plus,
aceasta relevă faptul că terapia cognitiv-comportamentală, în combinație cu farmacoterapia
(cu diverse tipuri de medicație psihiatrică), poate fi mai eficientă decât psihoterapia fără
farmacoterapie, deși autorii subliniază necesitatea unor studii suplimentare care să releve
condițiile în care aceasta combinație produce, într-adevăr, rezultate superioare.134 Direct
relevant pentru demersul nostru, un studiu longitudinal arată faptul că intervențiile de grup,
aplicate în penitenciar, care țintesc și problema consumului de droguri / psihotrope sunt
eficiente în reducerea recidivei135.
4.2.1. Cadrul legislativ și instituțional privind consumul de droguri, substanțe

psihoactive și alcool
Fenomenul consumului de substanțe psihoactive nu poate fi ignorat de legislația penală,

deoarece adesea acesta este asociat cu comiterea infracțiunilor în practică. Codul penal în
132 Molly, Margil; Lara, Ray; Brian, Kiluk; Ariel, Hoadley; Michael, Bernstein; Scott, Tonigan; Kathleen, Carroll,
A meta-analysis of cognitive-behavioral therapy for alcohol or other drug use disorders: Treatment efficacy by
contrast condition. Journal of consulting and clinical psychology, 87(12), 2019, p. 1093.
133 Jacob Cohen. Statistical Power Analysis for the Behavioral Sciences. 2022, New York, Routledge
Academic.
134Leichsenring Falk; Christian Steiner; Sven Rabung; John, Ioannidis, The efficacy of psychotherapies and
pharmacotherapies for mintal disorders in adults: an umbrella review and meta‐analytic evaluation of recent
meta‐analyses. World Psychiatry, 2022, p. 133.
135 JoAnn, Sacks; Karen McKendrick; Zachary Hamilton, A Randomized Clinical Trial of a Therapeutic
Community Treatment for Female Inmates: Outcomes at 6 and 12 Months After Prison Release, Journal of
Addictive Diseases, 2012. p. 258
205/378
vigoare nu mai face referire la beție, ca în reglementarea anterioară, ci la intoxicație, astfel
acoperind ipoteza tuturor substanțelor (alcool, droguri, medicamente etc.) susceptibile de a
avea efecte psihoactive136.
În funcție de cauzele care au provocat-o și de intensitatea acesteia, intoxicația cunoaște mai
multe forme137:
 intoxicația involuntară completă este singura formă care înlătură
responsabilitatea. Ea survine atunci când subiectul a ajuns în mod involuntar să
consume substanțele care i‐au provocat această stare;138
 intoxicația involuntară incompletă nu înlătură imputabilitatea, dar ar putea fi
reținută de către instanțe ca o circumstanță atenuantă judiciară, în baza art. 75 alin.
(2) lit. b) C. pen.;
 intoxicația voluntară (completă sau incompletă) nu înlătură imputabilitatea, dar
va putea constitui o circumstanță agravantă legală, atunci când a fost provocată în
scopul comiterii infracțiunii [art. 77 lit. f)]. De asemenea, intoxicația voluntară poate fi
și element constitutiv al infracțiunii, în cazul unor fapte ca vătămarea corporală din
culpă [art. 196 alin. (1) C. pen.] sau conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
sau a altor substanțe (art. 336 C. pen.).
Din perspectiva legislației speciale, amintim două acte normative importante. În primul rând,
Legea nr. 143/2000 pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de
droguri stabilește regimul juridic aplicabil în cazul cultivării, producerii, fabricării,
experimentării, extragerii, preparării, livrării cu orice titlu, trimiterii, transportului, procurării,
cumpărării, deținerii ori altor operațiuni privind circulația drogurilor de risc și mare risc, fără
drept. Acest act normativ stabilește în conținutul său substanțele care intră în categoria
drogurilor și cele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor (precursorii). În funcție de pericolul
pe care îl reprezintă consumul lor pentru sănătatea publică, drogurile se împart în două
subcategorii: droguri de mare risc (înscrise în tabelele – anexă nr. I și II din Legea nr.
143/2000) și droguri de risc (înscrise în tabelul – anexă nr. III din Legea nr. 143/2000).
Relevant în context este art. 4 alin. (1), potrivit căruia cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de
droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni
136 Potrivit art. 241 din Legea nr. 187/2012, prin substanțe psihoactive se înțelege substanțele stabilite prin
lege, la propunerea Ministerului Sănătății.
137 Florin Streteanu; Daniel Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.
419.
138 Astfel, potrivit art. 29 C. pen., „nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana
care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să îşi dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu putea
să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau alte substanțe psihoactive”.
206/378
la 2 ani sau cu amendă. În cazul în care faptele menționate privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de 6 luni la 3 ani, potrivit alin. (2) al aceluiași articol.
În al doilea rând, Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse
susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte
normative în vigoare stabilește cadrul legal aplicabil preparatelor, substanțelor, plantelor,
ciupercilor sau combinațiilor acestora, susceptibile să aibă efecte psihoactive,
asemănătoare celor determinate de substanțele sau preparatele stupefiante ori psihotrope,
plantele sau substanțele aflate sub control național, altele decât cele care au regimul juridic
stabilit prin acte normative în vigoare, și instituie măsuri de prevenire, control și combatere
a consumului în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora. Un
aspect important de menționat în acest context este faptul că deținerea sau procurarea139
în vederea consumului propriu de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (de
către consumatorul final) nu este incriminată, însă este incriminată fapta persoanei care,
fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează fără drept operațiuni
cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (practic, este incriminat „traficul”, nu și
deținerea sau procurarea în vederea consumului).
Ca un element de noutate, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat un proiect de act normativ,

luând în considerare necesitatea punerii în acord a aspectelor reclamate de contextul social
recent, determinate de accentuarea consumului de droguri și a noilor substanțe psihoactive
în rândul populației140. Prin acest proiect, se vizează majorarea limitelor de pedeapsă pentru
infracțiunea de îndemnare a unei persoane la consumul ilicit de droguri, reevaluarea
situațiilor în care persoana care a comis o infracțiune beneficiază de reducerea până la
jumătate atunci când în timpul urmăririi penale facilitează identificarea și tragerea la
răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, precum și
introducerea ca circumstanță agravantă a deținerii de droguri de risc sau mare risc, atunci
când este comisă în spațiul public, la evenimente sportive/cultural - artistice, manifestații, în
unități de învățământ.
Privim cu prudență o astfel de inițiativă din două motive: a) vizează în mare parte
consumatori (printre care și persoane dependente) și b) politicile de majorare a pedepselor,
așa cum am arătat în această lucrare, nu opresc fenomenul infracțional. Apreciem că
139 A se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, Decizia nr. 10/2018 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din
Legea nr. 194/2011, publicată în M. Of. nr. 894 din 24 octombrie 2018.
140 Potrivit Expunerii de motive pentru proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative
privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și substanțe cu efecte psihoactive,
disponibil la https://www.mai.gov.ro/informatii-publice/transparenta-decizionala, accesat în 20.10.2023.
207/378
intervențiile trebuie să se axeze pe prevenirea consumului de droguri și tratarea persoanelor
dependente și nu prin majorarea pedepsei.
Din perspectiva cadrului instituțional, menționăm ca actor principal Agenția Națională

Antidrog, care a luat ființă în anul 2002, prin instituționalizarea cadrului de lucru al Comisiei
Interministeriale Antidrog și crearea unei structuri guvernamentale moderne, care să
răspundă cerințelor europene în domeniu. Misiunea Agenției Naționale Antidrog este de a
elabora, coordona, evalua și monitoriza, la nivel național, politicile în domeniul prevenirii și
combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, precum și în domeniul asistenței integrate
a consumatorilor, politici aplicate de către instituțiile cu atribuții în domeniu141.
4.2.2. Moduri în care consumul de droguri, substanțe psihoactive și alcool este

implicat în fenomenul recidivei penale desprinse din cele trei cercetări
sociologice desfășurate
Consumul de substanțe constituie un factor favorizant pentru comportamentul infracțional,

după cum rezultă și din cercetările sociologice realizate. Astfel, 38% dintre recidiviști au avut
probleme cu consumul de alcool, spre deosebire de 25% dintre non-recidiviști. Și în cazul
drogurilor, disproporția este ridicată, 25% recidiviști și numai 14% non-recidiviști având
probleme cu consumul de stupefiante. Aproape jumătate (47%) dintre recidiviști se aflau
sub influența alcoolului sau a drogurilor, în momentul în care au comis fapta pentru care au
fost condamnați. Un indice sumativ de agregare a efectului acestor factori indică diferențe
dincolo de pragul statistic de semnificație între recidiviști și non-recidiviști. Doar o parte
dintre rezultate sunt replicate în studiul asupra populației aflate în evidența serviciului de
probațiune, diferențele în acest caz fiind nesemnificative, în unele cazuri. Astfel, 21% dintre
recidiviști și 19% dintre cei din grupul de control au avut probleme cu consumul de alcool.
În cazul drogurilor, 4% dintre recidiviști și 8% dintre non-recidiviști au avut probleme cu
consumul de stupefiante, dar, în prezent, proporția e inversă, 8% dintre recidiviști și 6%
dintre non-recidiviști se confruntă cu astfel de probleme. Aproximativ 40% recidiviști și 52%
non-recidiviști se aflau sub influența alcoolului sau a drogurilor, în momentul în care au
comis fapta pentru care au fost condamnați. Aceste procente pot fi explicate și prin numărul
ridicat de infracțiuni de conducere a autovehiculelor sub influența alcoolului la nivelul întregii
populații aflate sub supraveghere.
Datele colectate din fișa medicală a persoanelor din populație penitenciară susțin importanța
consumului de substanțe în determinarea recidivei: aproximativ 70% dintre respondenții
care au acest diagnostic în fișa medicală declară că au avut sau au în prezent probleme cu
141 Disponibil la http://ana.gov.ro/despre-institutie/organizare, accesat în 20.10.2023.
208/378
consumul de substanțe. Recidiviștii admit în procent de 71%, față de non-recidiviști (63%)
că au această dependență. În privința consumului de alcool, aproximativ 60% dintre
respondenții care au acest diagnostic declară în chestionar că au avut probleme cu
consumul de alcool. În acest caz, ambele categorii, recidiviști sau non-recidiviști, recunosc
această problemă în proporții similare. Mai mult decât atât, studiile calitative relevă faptul că
un număr substanțial al persoanelor condamnate atribuie comiterea infracțiunilor
consumului de alcool sau de droguri; similar, consilierii de probațiune și reprezentanții ONG-
urilor subliniază necesitatea facilitării accesului la servicii de sănătatea mintală care vizează
dependențele de substanțe.
4.2.3. Recomandări și strategii naționale și internaționale

postulează faptul că:
 infractorii ar trebui, atunci când este nevoie, să primească asistență psihologică,

socială și materială și oportunități de a consolida legăturile cu comunitatea și de a
facilita reintegrarea lor în societate.
b) Regulile standard minime ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind tratamentul
deținuților (Regulile Nelson Mandela) postulează faptul că:
 fiecare închisoare trebuie să dispună de un serviciu de asistență medicală care se

ocupă de evaluarea, promovarea, protejarea și îmbunătățirea sănătății fizice și
mintale a deținuților, acordând o atenție deosebită deținuților cu nevoi speciale sau
cu probleme de sănătate care împiedică reabilitarea acestora;
 serviciul de asistență medicală este alcătuit dintr-o echipă interdisciplinară cu
suficient personal calificat care acționează în deplină independență clinică și trebuie
să cuprindă suficientă expertiză în psihologie sau psihiatrie;
 relația dintre medic sau alți profesioniști din domeniul sănătății și deținuți este
guvernată de aceleași standarde etice și profesionale ca și cele aplicabile pacienților
din comunitate, în special, obligația de a proteja sănătatea fizică și psihică a
deținuților și prevenția și tratarea bolilor numai pe baza unor motive clinice;
 pentru fiecare deținut cu o pedeapsă de durată adecvată, directorul penitenciarului
primește, cât mai curând posibil după admiterea acestuia, rapoarte care vor include
întotdeauna un raport al medicului sau al altor profesioniști calificați din domeniul
sănătății privind starea fizică și psihică a deținutului;
209/378
 dacă este necesar, alți deținuți cu dizabilități mintale și/sau afecțiuni de sănătate pot
fi observați și tratați în instituții specializate, sub supravegherea personalului medical
calificat;
 serviciul de asistență medicală asigură tratamentul psihiatric al tuturor deținuților care
au nevoie de un astfel de tratament.
 un medic sau alți profesioniști calificați în domeniul sănătății, indiferent dacă sunt sau
nu obligați să raporteze medicului, trebuie să vadă, să vorbească cu și să examineze
fiecare deținut cât mai curând posibil după admiterea acestuia în penitenciar, și
ulterior, după caz, o atenție deosebită va fi acordată: identificării nevoilor care țin de
sănătate și luării tuturor măsurilor necesare pentru tratament; identificării oricăror
semne de stres psihologic sau de altă natură cauzate de faptul privării de libertate,
inclusiv, dar fără a se limita la, riscul de suicid sau auto-vătămare și simptome de
sevraj rezultate din consumul de droguri, medicamente sau alcool; și luării tuturor
măsurilor sau tratamentelor individualizate adecvate;
 este de dorit să fie luate măsuri, în acord cu agențiile corespunzătoare, pentru a
asigura, dacă este necesar, continuarea tratamentului psihiatric după liberare și
asigurarea îngrijirii social-psihiatrice ulterioare.
c) Regulile ONU pentru tratamentul femeilor private de libertate și al femeilor

postulează următoarele aspecte:
 screening-ul privind sănătatea femeilor deținute reprezintă examinarea completă

pentru determinarea nevoilor de asistență medicală primară și include evaluarea
dependenței de droguri;
 toți angajații desemnați să lucreze cu femeile prizoniere vor fi instruiți cu privire la
nevoile specifice de gen și din perspectiva drepturilor omului;
 va fi realizată o pregătire de bază a personalului care lucrează în penitenciarele
pentru femei cu privire la principalele probleme legate de sănătatea acestora, pe
lângă instruirile privind primul ajutor și medicina de bază;
 deținutele minore vor avea acces la programe și servicii specifice vârstei și sexului;
 personalul penitenciarelor trebuie instruit pentru a detecta nevoile de îngrijire privind
sănătatea mintală și riscul de auto-vătămare și sinucidere în rândul femeilor deținute
și vor fi pregătiți pentru a oferi asistență și sprijin, prin referirea acestor cazuri
specialiștilor.
210/378
d) Organizația Națiunilor Unite face următoarele recomandări cu privire la problematica
consumului de substanțe și a sănătății mintale142, în scopul prevenirii recidivei :
 printre factorii care trebuie luați în calcul la evaluările individualizate se numără genul,
vârsta, situația familială a infractorului, obligațiile acestuia privind îngrijirea unui copil,
situația sa socioeconomică, educația și formarea sau competențele profesionale ale
acestuia, experiența profesională, condițiile de locuire și de trai și starea de sănătate,
inclusiv starea de sănătate mintală și orice fel de tulburare asociată consumului
de droguri, traume anterioare, victimizare și dizabilități. O diagnosticare
completă a afecțiunilor medicale ale infractorului și tratamentul sau intervențiile
ulterioare ar putea presupune o evaluare suplimentară desfășurată de un profesionist
din domeniul sănătății. Totodată, este important să se țină cont de alți factori asociați
unui comportament delincvent, precum excluderea socială și diferiți factori psihologici
și cognitivi legați de conceptul de sine, identitate și atitudini față de comiterea de
infracțiuni, precum și factori de reziliență, de exemplu punctele forte, abilitățile și
competențele infractorului de a soluționa probleme;
 în cele mai multe situații și într-o etapă cât mai timpurie posibil, dejudiciarizarea ar
trebui să reprezinte modul prioritar de abordare a adulților tineri aflați în conflict cu
legea. Totodată, oriunde acest lucru este adecvat și fezabil și în cea mai timpurie fază
posibil a procesului, dejudiciarizarea ar trebui să fie răspunsul prioritar în cazul
infractorilor cu dizabilități mintale sau cu tulburări asociate consumului de
substanțe psihoactive. Dejudiciarizarea nu ar trebui să fie obligatoriu limitată la cei
aflați la prima infracțiune, mai ales atunci când o tulburare care se poate trata, precum
abuzul de substanțe psihoactive, reprezintă principalul factor antrenant al săvârșirii
infracțiunii;
 statele ar trebui să dezvolte o paletă largă de programe de reabilitare care să fie
aplicate atât în comunități, cât și în medii privative de libertate. Aceste programe ar
putea implica aspecte care țin de educație, formare profesională, îngrijirea
sănătății fizice și mintale, inclusiv asistență psihologică și consiliere, terapie
cognitiv-comportamentală, prevenirea recăderii, controlul furiei, programe
religioase și tratamentul tulburărilor asociate consumului de substanțe
psihoactive, formarea abilităților practice și programe orientate familial,
activități culturale, exerciții fizice și sport, precum și alte forme de activități
constructive sau asistență. Asigurarea disponibilității și a accesibilității programelor
142 Reuniunea grupului interguvernamental de experți al Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC)
Comisia pentru prevenirea criminalității și justiția penală, Utilizarea și aplicarea standardelor și a normelor
Organizației Națiunilor Unite.
211/378
de reabilitare este esențială, inclusiv prin stabilirea unor proceduri și a unor criterii
clare de participare;
 la construirea noilor penitenciare și la renovarea unităților existente ar trebui să se
acorde atenția cuvenită aspectelor care țin de reabilitare, inclusiv accesibilității pentru
familii, parteneri, servicii și personal calificat, precum și proiectelor care sunt mai mici.
Recrutarea și formarea personalului potrivit standardelor minime internaționale sunt
vitale, la fel ca sistemele de supervizare și de responsabilizare pentru a permite ca
sarcinile să fie îndeplinite și ordinea să fie asigurată numai de către administrație, iar
ierarhiile și activitățile infracționale să nu fie tolerate în mediul penitenciar. Referitor
la păstrarea disciplinei și a ordinii, trebuie să se încerce în mod special
minimizarea aplicării măsurilor privative de libertate în izolare, despre care s-a
conchis că ar crește riscul de recidivă, ca urmare atât a lipsei de acces la
programe de reabilitare, cât și a impactului negativ sever pe care un astfel de
tratament îl are asupra sănătății fizice și mintale a deținuților.
Strategia UE în materie de droguri pentru 2021-2025 urmărește să abordeze problemele

legate de droguri printr-o tratare într-un mod echilibrat și bazat pe dovezi. Această strategie
este fundamentată pe respectarea drepturilor și a demnității omului, precum și pe
promovarea unei societăți sănătoase și sigure.
Principalele obiective și acțiuni ale Strategiei UE în materie de droguri pentru 2021-2025

includ:
 reducerea cererii de droguri - este unul dintre obiectivele principale și se referă la

prevenirea consumului de droguri, tratamentul dependenței, reintegrarea în societate
a consumatorilor și reducerea consecințelor negative pentru sănătate;
 reducerea ofertei de droguri - UE își propune să combată producția, traficul și
distribuția ilegală de droguri prin îmbunătățirea cooperării dintre statele membre și a
măsurilor de aplicare a legii;
 abordarea problemelor emergente legate de droguri - UE își propune să dezvolte
mecanisme de identificare rapidă și de răspuns la noile substanțe psihoactive și la
tendințele emergente în domeniul drogurilor;
 consolidarea cunoștințelor și a bazei de dovezi - colectarea și analiza datelor privind
drogurile, precum și cercetarea sunt esențiale pentru a informa deciziile politice și
pentru a adapta răspunsurile la evoluțiile din domeniu;
212/378
 consolidarea cooperării internaționale - UE recunoaște că problema drogurilor este
una globală și, ca atare, își propune să colaboreze mai strâns cu partenerii
internaționali și cu organizațiile relevante pentru a aborda această problemă;
 promovarea unei abordări globale și coordonate - Strategia subliniază necesitatea
unei abordări coordonate la nivelul UE, cu implicarea tuturor actorilor relevanți,
inclusiv societatea civilă și alte organizații relevante;
 evaluarea și monitorizarea - UE își propune să monitorizeze și să evalueze în mod
regulat eficacitatea măsurilor adoptate, pentru a se asigura că acestea sunt adaptate
și eficiente în abordarea problemelor legate de droguri.
În linii generale, Strategia UE în materie de droguri pentru perioada 2021-2025 se
concentrează pe promovarea unei abordări holistice și coordonate la nivelul Uniunii
Europene, având în vedere prevenirea, tratamentul, precum și combaterea producției și
traficului ilegal de droguri.
Strategia Națională în Domeniul Drogurilor 2022-2026 a României, urmărește obiective
similare. Astfel, aceasta urmărește un număr de patru obiective generale.
 Obiectivul General 1: Întărirea cadrului național de prevenire care integrează toate
programele și inițiativele de prevenire adresate populației generale, mediului școlar
și grupurilor expuse, bazat pe cercetări solide; acest obiectiv are ca scop extinderea
inițiativelor de prevenire pentru publicul larg, promovând strategii care să prevină și /
sau să întârzie începerea consumului de droguri în rândul tinerilor și grupurilor
expuse. De asemenea, vizează ușurarea accesului la măsuri preventive pentru cei
aflați în faza de debut a consumului, pentru a preveni trecerea la un consum frecvent.
Tot în cadrul acestui obiectiv, se dorește întărirea colaborării cu ONG-urile și alte
entități ale societății civile.
 Obiectivul General 2: Expansiunea serviciilor menite să diminueze consecințele
negative ale consumului de droguri, susținută de studii științifice - urmărește
îmbunătățirea accesului utilizatorilor de droguri la servicii de prevenție și tratament
pentru diverse boli asociate, cu un accent special pe drogurile injectabile. Se acordă
atenție specială combaterii supradozelor și a deceselor legate de consumul de
droguri. De asemenea, se vizează o colaborare strânsă cu ONG-urile și alte entități
ale societății civile pentru a atinge aceste obiective.
 Obiectivul General 3: Amplificarea serviciilor de suport medical, psihologic și social
pentru consumatorii de droguri, pe baza de date științifice -acesta se concentrează
pe facilitarea accesului consumatorilor de droguri la servicii integrate adaptate
nevoilor lor, încercând să sprijine reziliența consumatorilor și să combată stigmatul
asociat cu aceștia. Se pune accent și pe femei și grupuri vulnerabile, înlesnind
213/378
accesul acestora la servicii adaptate nevoilor lor specifice. De asemenea, se
promovează alternative terapeutice la pedepsele tradiționale pentru consumatorii de
droguri.
 Obiectivul General 4: Implementarea unei abordări holistice privind consumul de
droguri în locurile de detenție - are în vedere asigurarea continuității serviciilor pentru
deținuții consumatori, cu accent pe reintegrarea lor post-liberare. Se dorește, de
asemenea, prevenirea consumului și a riscurilor asociate în închisori și a
supradozelor printre deținuți, indiferent de etapa detenției se află.
4.2.4. Propuneri de măsuri
Consumul de substanțe constituie o problemă complexă de sănătate mintală. Prin urmare,

o parte dintre considerațiile care se aplică în cazul tratamentului problemelor mintale se vor
aplica și în cazul abuzului de substanțe. Cu certitudine, strategiile de prevenție și intervenție
existente trebuie amplificate atât în cadrul populației generale, cât și în cadrul celei
penitenciare. Este de notat faptul că o bună parte dintre aceste intervenții sunt parțial
implementate în cadrul unor programe specifice deja existente (spre exemplu, cele
prevăzute și inițiate în cadrul Strategiei naționale). Evaluarea punctuală a măsurii
implementării și eficienței acestora va fi efectuată în demersul de pregătire a documentului
de politică publică. Totuși, este necesară o analiză a eficienței demersurilor existente,
dublată de semnalarea ariilor rămase insuficient acoperite. Instituția cea mai apropiată de
specificul activităților propuse este Agenția Națională Antidrog, însă pentru implementarea
unora dintre măsuri pot fi cooptate structuri ale Ministerului Educației, Ministerului Sănătății,
precum și alte organizații și asociații profesionale, enumerate în secțiunea aferentă sănătății
mintale.
În școli:
 educație și conștientizare - implementarea programelor de educație privind

drogurile care informează elevii despre efectele negative ale abuzului de substanțe;
 dezvoltarea aptitudinilor sociale - învățarea/antrenarea elevilor să facă față
presiunii colegilor și dezvoltarea aptitudinilor de luare a deciziilor;
 intervenții timpurii - identificarea și sprijinirea elevilor cu risc prin evaluare și
intervenție timpurie;
 parteneriate cu părinții - organizarea de ateliere și sesiuni informative pentru părinți
pentru a-i informa despre semnele abuzului de substanțe și despre modul în care pot
sprijini prevenția.
214/378
La nivelul populației generale:
 campanii de conștientizare - intensificarea campaniilor media de informare și

conștientizare privind pericolele abuzului de substanțe;
 tratament și reabilitare - oferirea de programe de tratament accesibile pentru cei
care suferă de dependență, inclusiv terapie, consiliere și sprijin pe termen lung, care
trebuie să vizeze și reducerea stigmei asociate accesării serviciilor de sănătate
mintală;
 intervenții la nivel comunitar - organizarea de programe comunitare care
promovează stilurile de viață sănătoase și oferă alternative la consumul de droguri;
 instruire și pregătire - asigurarea de instruire pentru profesioniștii din domeniul
sănătății, învățământ și forțele de ordine pentru a identifica și ghida spre tratament
specializat persoanele cu abuz de substanțe;
 politici publice sistemice - implementarea de politici care adresează cauzele
fundamentale ale abuzului de substanțe, precum sărăcia, lipsa de oportunități de
educație sau de locuri de muncă.
În penitenciar și în perioada subsecventă eliberării
Închisorile adună o populație cu un risc crescut de abuz de substanțe, detenția poate

amplifica aceste comportamente. Iată câteva măsuri pentru tratarea și prevenirea abuzului
de substanțe în penitenciare:
 screening la intrare - identificarea deținuților cu probleme de abuz de substanțe la

intrarea în penitenciar poate facilita intervențiile timpurii și poate ghida planurile de
tratament;
 programe de tratament în penitenciar și în centre post-detenție implementarea
programelor de tratament specializate pentru abuz de substanțe, care pot include
terapie, consiliere, programe educaționale și medicație;
 programe de reducere a cererii - educația privind riscurile asociate cu abuzul de
substanțe, precum și cursuri care să ajute deținuții să dezvolte aptitudini de viață
pozitive, pot reduce cererea de droguri;
 măsuri de securitate îmbunătățite (unde este cazul) - implementarea unor măsuri
stricte de securitate pentru a reduce introducerea ilegală de droguri în închisori;
 programe post-detenție - oferirea de programe de reabilitare și sprijin după liberare
pentru a reduce riscul de recădere (reangajare în consumul de substanțe) și a
încuraja foștii deținuții să rămână pe calea abstinenței;
215/378
 formare pentru personalul penitenciarului - pregătirea personalului penitenciar
pentru formarea unor competențe de identificare a semnelor abuzului de substanțe
și pentru o intervenție corespunzătoare;
 încurajarea participării la programe de tratament -promovarea beneficiilor
participării la programele de tratament, inclusiv posibile reduceri ale pedepsei sau
alte recompense;
 integrarea serviciilor de sănătate mintală- mulți deținuți cu probleme de abuz de
substanțe suferă și de tulburări de sănătate mintală. Oferirea unor servicii integrate
poate – și, cel mai adesea este necesar – să abordeze concomitent aceste probleme.
4.2.5. Concluzii
Așa cum arată și strategiile naționale și europene în domeniu, abordarea problematicii

consumului de substanțe psihotrope necesită acțiuni concertate la mai multe niveluri ale
societății.
Similar altor probleme de sănătate mintală, cele asociate consumului de substanțe necesită
abordări structurate, cu mai multe componente, care țintesc atât factori motivaționali, cât și
factori cognitivi, comportamentali sau sociali. Mesajele de conștientizare, deși necesare,
trebuie să fie coroborate cu alte abilități și dimensiuni specifice. Abordarea acestor factori
se poate face prin intermediul unor programe de prevenție, respectiv prin intermediul unor
intervenții curative, care pot fi administrate în populația generală, în timpul detenției sau
ulterior acesteia.
216/378
4.3. Rolul sănătății mintale în prevenirea și combaterea recidivei
Literatura de specialitate arată fără echivoc faptul că sănătatea mintală este strâns asociată
cu recidiva.143 Această asociere între sănătatea mintală, sau mai precis tulburările mintale,
și recidivă este și mai evidentă în populația aflată în detenție. Problema sănătății mintale
este una complexă și eterogenă. Când discutăm despre asocierile dintre sănătatea mintală
și recidivă, este esențial să diferențiem mecanismele care pot interveni în cadrul diferitelor
categorii de tulburări mintale. În ciuda particularităților pe care le deține fiecare categorie de
tulburări mintale, există mecanisme comune valabile pentru toate categoriile. Acestea pot
juca un rol în procesele sau fenomenele infracționale, inclusiv în cazul recidivei. Aici ne
referim, în special, la faptul că, prin definiție, toate tulburările mintale produc alterări în modul
în care persoana procesează informația. Desigur, aceste alterări pot avea grade de
severitate variabile, de la alterări grave, cum ar fi prezența halucinațiilor sau ideilor delirante,
până la inhibarea/afectarea capacității de a gândi pe termen lung și de a estima rațional
consecințele propriilor acțiuni. Similar, într-o multitudine de diagnostice, se observă și o
reactivitate emoțională crescută care se asociază cu funcționarea suboptimă a funcției
inhibitive și a controlului comportamentului, în general.144
Schizofrenia și tulburările psihotice: O meta-analiză care a cuprins 27 de studii, totalizând

peste 3500 de persoane diagnosticate cu tulburări psihotice a analizat ratele lor de recidivă,
comparativ cu persoane sănătoase sau cu alte tipuri de tulburări mintale. Studiul a
concluzionat că persoanele diagnosticate cu tulburări psihotice sunt mai susceptibile să
recidiveze comparativ cu persoanele care nu au acest diagnostic145. Tulburările psihotice,
în general, afectează semnificativ funcționarea cognitiv-comportamentală a indivizilor. De
exemplu, cei afectați pot avea alterări marcante ale percepției realității, comportamentul lor
fiind alterat de idei delirante sau halucinații. Aceste perturbări, în lipsa tratamentului adecvat,
pot duce la comportamente imprevizibile sau chiar agresive.
Tulburările de personalitate: Acestea se manifestă diferit față de tulburările psihotice.

Tulburările de personalitate se caracterizează prin tipare pervazive de gândire,
comportament și interacțiune socială care sunt alterate și disfuncționale. De pildă,
persoanele cu tulburare de personalitate antisocială pot manifesta o lipsă generală de
143 Charlie Brooker și Jorge Monteiro. Prisons and probation: a Council of Europe White Paper regarding
persons with mental health disorders. Council for Penological Cooperation, 2022. Council of Europe.
144 Daniel David, Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Polirom, 2006.
145 Fazel, Seena; Rongqin Yu, Psychotic disorders and repeat offending: systematic review and meta-analysis,
Schizophrenia bulletin, 2011, pp.800-810.
217/378
empatie în majoritatea relațiilor lor interpersonale și o desconsiderare aproape completă față
de orice formă de autoritate.146 O multitudine de studii au arătat că deținuții cu tulburări de
personalitate, în special cei cu tulburare de personalitate antisocială, dar și cei cu tulburare
de personalitate borderline (caracterizată prin tipare relaționale instabile și impulsivitate), au
o rată mai mare de recidivă. Aceste tulburări sunt asociate cu niveluri ridicate de
impulsivitate, dificultăți în gestionarea furiei și relații interpersonale problematice, care pot
îngreuna adaptarea și funcționarea optimă în societate. Dificultățile pot fi observate atât în
contexte intime, precum familia sau grupul de prieteni, cât și în contexte profesionale,
conducând, de exemplu, la conflicte la locul de muncă. Chiar și în absența unui diagnostic
formal de tulburare de personalitate, elemente care fac parte din tabloul clinic asociat
acestor tulburări, precum iritabilitatea, predispoziția spre furie sau impulsivitatea, au fost
relevate de diverse studii ca fiind asociate cu recidivismul și infracționalitatea. Prin urmare,
nu este necesar ca simptomele să atingă pragul pentru un diagnostic de sănătate mintală.
Este suficient ca ele să aibă un nivel elevat pentru a putea să se constituie în factori
predispozanți pentru recidivă. Astfel, într-un studiu longitudinal - care a urmărit în timp un
eșantion de persoane cu antecedente infracționale – 147 au fost identificați factorii principali
de risc pentru recidivă ca fiind existența unei tulburări de personalitate antisocială și/sau
manifestarea intensă a trăsăturilor psihopate. Drept urmare, aceasta ar trebui să constituie
un obiectiv primordial în cadrul tratamentelor orientate spre prevenirea actelor criminale.
Este de remarcat faptul că indivizii internați în unități psihiatrice pentru deținuți prezintă mai
multe simptome specifice tulburării de personalitate antisocială comparativ cu restul
populației. Aceștia, de asemenea, prezintă un risc accentuat de a recidiva în comiterea unor
infracțiuni de natură violentă.
Tulburările de personalitate își au originea, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, în

copilărie și adolescență. Altfel spus, tiparele dezadaptative comportamentale, cognitive și
emoționale care caracterizează aceste tulburări de personalitate, se formează în copilărie
și adolescență. Această geneză timpurie le face extrem de pervazive, structurează întreaga
personalitate și dezvoltare ulterioară a individului. Pe cale de consecință, ele tind să fie și
extrem de greu de tratat; intervenția este, de regulă, dificilă, de lungă durată și, în unele
cazuri, ameliorările sunt doar parțiale148. Pe de altă parte, geneza lor timpurie oferă și
146 Aaron, Beck; Denise, Davis; Arthur Freeman, Cognitive therapy of personality disorders, Guilford
Publications, 2015.
147 Carl, Delfin; Hedvig, Krona; Peter, Andiné; Erik, Ryding, Märta, Wallinius; Björn, Hofvander, Prediction of
recidivism in a long-term follow-up of forensic psychiatric patients: Incremental effects of neuroimaging data.
PLoS One. 2019, p 1.
148Aaron, Beck; Denise, Davis; Arthur Freeman, Cognitive therapy of personality disorders, Guilford
Publications, 2015.
218/378
oportunitatea detectării și intervenției încă în perioada în care personalitatea este în formare:
așadar, orice ameliorare poate produce, în cascadă, consecințe pozitive asupra traiectoriei
ulterioare a individului. Conform standardelor internaționale și naționale care guvernează
diagnosticul psihiatric, diagnosticul de tulburare de personalitate poate fi acordat doar după
împlinirea vârstei de 18 ani, tocmai datorită faptului că personalitatea este încă în formare
pe parcursul copilăriei și adolescenței.
Așa cum am precizat, nu doar tulburările de intensitate clinică pot favoriza recidiva și
infracționalitatea. Factori care nu sunt suficient de pronunțați pentru a determina un
diagnostic pot favoriza apariția comportamentelor infracționale; de asemenea, astfel de
factori pot fi prezenți încă din copilărie și adolescență, deci înainte ca persoana să devină
eligibilă pentru obținerea unui diagnostic de tulburare mintală. Pentru abordarea cât mai
comprehensivă a aspectelor de sănătate mintală relevanți pentru problematica recidivei,
este necesară, deci luarea în considerare a unui spectru mai larg de factori. Cei mai relevanți
factori identificați, în acest sens de către literatura de specialitate sunt cogniția infracțională
(antisocială) și tiparul de personalitate antisocială (nu neapărat la nivelul unui diagnostic de
tulburare mintală).
Atitudinile și gândirea legate de infracționalitate sunt factori predictivi esențiali și dinamici în

comportamentul infracțional. Un studiu recent a examinat legătura dintre această gândire și
perioada petrecută în detenție. S-a constatat că interacțiunea dintre o mentalitate criminală
proactivă și durata închisorii anticipează un număr crescut de infracțiuni în detenție. Aceste
infracțiuni au corelat, de asemenea, cu rate mai mari de recidivă după liberare. Astfel, se
sugerează că mediul închisorii poate amplifica gândirea proactivă legată de infracțiuni,
sporind riscul de comportament infracțional ulterior.149
Există două tipuri principale de gândire infracțională: reactivă (RCT) și proactivă (PCT). RCT
se referă la aspectele impulsive și neraționale ale gândirii antisociale, în timp ce PCT se
concentrează pe abordările premeditate și calculate. Walters, în cercetările sale, a indicat
că RCT este influențat de un auto-control redus și de antecedentele infracționale și este o
caracteristică cu o componentă genetică pronunțată, similară cu conceptul de auto-control
redus. Pe de altă parte, PCT se dezvoltă prin interacțiunea socială, demonstrat de studii
149 Glenn D. Walters. Risk, Needs, and Behavior: Moderating the Mediated Relationship Between Criminal
Thinking, Institutional Infractions, and Recidivism with Time Spent in Prison, Criminal Justice and Behavior,
2023, pp 480-496.
219/378
care au legat-o de influența colegilor, loialitatea față de grupuri infracționale și activități
infracționale colective.150
Cauzele tulburărilor mintale sunt complexe și dificil de determinat în mod exhaustiv.

Literatura curentă indică faptul că, de regulă, în cadrul tulburărilor mintale intervine o
combinație de factori, a căror pondere variază în funcție de tipul tulburării. Astfel, au fost
identificate influențe semnificative din partea factorilor genetici, cognitivi, sociali și
economici. În ciuda acestor limitări ale nivelului cunoașterii din domeniu, în ultimele decenii
s-au produs progrese evidente privind tratamentul și gestionarea multor categorii de
tulburări. Tratamentele cele mai recomandate constau în intervenții psihosociale
(psihoterapia) deseori în combinație cu medicația, necesară mai ales în cazul tulburărilor
psihotice. Încurajator, de asemenea, este faptul că aceste intervenții psihosociale pot fi
administrate și și-au dovedit eficiența într-o multitudine de contexte și formate. De exemplu,
s-a arătat faptul că aceste intervenții pot fi livrate nu doar în contextul prototip al cabinetului
psihologic ci și în format de grup, în context penitenciar sau - mai important din punct de
vedere al prevenției acestor tulburări - în contextul unor programe psiho-educaționale;
acestea din urmă pot fi livrate în format față în față sau online, și pot fi adaptate în contextul
sistemului educațional, sau a celui penitenciar.
4.3.1. Sănătatea mintală și recidiva din perspectiva studiilor realizate
Studiul cantitativ asupra populației penitenciare a relevat o serie de diferențe semnificative

între recidiviști și non-recidiviști în ce privește incidența tulburărilor mintale, dar și a factorilor
asociați acestora, precum tiparele de personalitate antisocială sau de gândire
criminogenă/antisocială. Este de notat faptul că, deși diferențele sunt reduse ca magnitudine
și o proporție mare a acestora nu sunt semnificative statistic, tipare de date similare reies și
în cazul studiului asupra populației aflate în evidența sistemului de probațiune.
Examinarea stării sănătății mintale bazată pe chestionarele administrate celor două grupuri
evidențiază diferențe notabile între recidiviști și non-recidiviști. Recidiviștii prezintă un
procent cu 4%-8% mai mare în toate situațiile testate comparativ cu non-recidiviștii. Totuși,
un indice compozit ce evaluează sănătatea mintală nu arată diferențe substanțiale între cele
două grupuri, la nivelul sondajului față în față. Această analiză se bazează pe autoevaluările
subiecților referitoare la sănătatea lor mintală, obținute din răspunsurile la întrebările
specifice din chestionar. Pentru a asigura o acuratețe maximă a studiului, în penitenciare s-
a apelat și la un instrument suplimentar de cercetare, care evaluează sănătatea mintală pe
baza opiniilor specialiștilor din penitenciare. Evaluarea stării mintale, bazată pe datele
150 Glenn D. Walters. Op. cit.
220/378
colectate din "fișa de diagnostice" și realizată de experții din penitenciare (psihologi,
personal medical) în timpul detenției, arată rate crescute ale anumitor tulburări la recidiviști
(cum ar fi cele de personalitate, consum de substanțe sau atitudini antisociale). Cu toate
acestea, când vine vorba de consumul de alcool, agresivitate sau trăsături psihopatice,
diferențele rămân minore, sub 4%.
În cadrul studiilor, tiparul de personalitate anti-socială a fost operaționalizat în cele trei
dimensiuni principale: istoric de încălcare a legii la vârstă fragedă, inhibiție scăzută și
agresivitate. În ceea ce privește indicatorii referitori la istoricul de încălcare a legii la vârstă
fragedă, majoritatea au incidențe aproape duble în cazul recidiviștilor, comparativ cu grupul
de control. De asemenea, ponderea comportamentelor care descriu un tipar de
personalitate anti-socială, este de două ori mai mare în cazul recidiviștilor decât în cel al
grupului de control, iar diferența este semnificativă statistic. De asemenea, agresivitatea,
tradusă și în ostilitatea în relații interpersonale apare mai ridicată în cazul recidiviștilor.
În ce privește tiparele de gândire criminogenă/antisocială, justificarea atitudinilor favorabile
față de infracționalitate prezintă o asociere moderată cu recidiva, dar nu semnificativ diferită
de grupul de control. Principalii factori care influențează aceste atitudini sunt percepția că
"și ceilalți fac la fel" și convingerea că "riscul de a fi prins este mic". Alte diferențe dintre
grupuri sunt în marja de eroare. În ceea ce privește asumarea responsabilității pentru fapte
și statutul de infractor, se constată diferențieri semnificative între cele două grupuri
analizate. Recidiviștii se văd mai mult ca victime ale mediului și ale legislației actuale. Ei tind
să se identifice cu cei care nu își recunosc comportamentul infracțional și pun vina pe factori
externi. Referitor la empatie, evaluată printr-o serie de afirmații despre reacții și relații
emoționale, distincțiile dintre recidiviști și non-recidiviști sunt minime. Majoritatea
respondenților manifestă trăsături empatice, cu accent pe importanța relațiilor interumane.
Studiile calitative realizate au relevat și ele o serie de factori relevanți pentru situația sănătății
mintale a persoanelor care manifestă comportamente infracționale și/sau de recidivă. Astfel,
persoanele aflate într-un centru de detenție se confruntă cu o serie de dificultăți economice,
care tind să se agraveze odată cu antecedentele penale. O multitudine de studii au relevat,
însă, faptul că dificultățile economice sunt factori care predispun puternic la problemele de
sănătate mintală151152. Prin urmare, ameliorarea acestor dificultăți economice, dincolo de
efectele practice ale acestei ameliorări, poate aduce cu sine și o ameliorare a problemelor
de sănătate mintală. De asemenea, din studiile calitative au reieșit și atitudinile negative,
sau stigma, din partea diverșilor actori sociali, față de persoanele condamnate. Dificultatea
151 Crick, Lund; Mary, de Silva; Sophie, Plagerson; Sara Cooper; Dan, Chisholm, Poverty and mental disorders:
breaking the cycle in low-income and middle-income countries, The Lancet, 2011, pp. 1502-1514.
152 Aaron, Reeves; David, Gunnell; Shu-Sen, Chang; Sanjay, Basu; Benjamin, Barr; David, Stuckler, Economic
shocks, resilience, and male suicides in the Great Recession: cross-national analysis of 20 EU countries, The
European Journal of Public Health, 2015, pp 404-409.
221/378
acceptării acestora în societate se traduce în dificultăți în a-și forma relații interpersonale
sănătoase, aspect care, din nou, favorizează problemele de sănătate mintală. Mai mult,
stigmatizarea din partea celorlalți poate contribui și la auto-stigmatizare, adică, la înglobarea
în schemele centrale a concepției conform căreia statutul de infractor este o parte imuabilă
a identității propriei persoane. 153
4.3.2. Cadrul legislativ și instituțional privind sănătatea mintală
Potrivit art. 28 C. pen., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de
persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să‐și dea seama de acțiunile sau
inacțiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte
cauze. Datorită diversității mari a afecțiunilor psihice care pot influența responsabilitatea,
legiuitorul a preferat să recurgă la un concept generic, și anume, cel de boală psihică. Așa
cum s-a arătat în doctrină154, existența bolii psihice este un indiciu privind iresponsabilitatea,
dar aceasta din urmă trebuie dovedită în concret printr‐o expertiză medico‐legală psihiatrică
(art. 184 C. proc. pen.).
Iresponsabilitatea înlătură una dintre trăsăturile generale ale infracțiunii (imputabilitatea)
fiind exclusă astfel posibilitatea aplicării unei pedepse sau măsuri educative. În schimb,
iresponsabilitatea nu afectează prevederea în legea penală, vinovăția și caracterul
nejustificat al faptei, rămânând astfel posibilă aplicarea unor măsuri de siguranță. În cele
mai multe cazuri, vor fi incidente măsurile de siguranță cu caracter medical (obligarea la
tratament medical sau internarea medicală).
În cazul în care afecțiunea psihică a inculpatului doar diminuează capacitatea sa de
înțelegere sau voință, și nu o elimină complet, prevederile art. 28 din C. pen. nu sunt
aplicabile, deoarece imputabilitatea nu este înlăturată. Instanța are posibilitatea de a lua în
considerare această situație în momentul individualizării pedepsei, deoarece starea de
sănătate a infractorului este explicit menționată de legiuitor ca un criteriu general de
individualizare [conform art. 74 alin. (1) lit. g) C. pen.] sau, eventual, ca o circumstanță
atenuantă judiciară [conform art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.].
Pe lângă prevederile din materia penală relevantă în context este și Legea sănătății
mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice (nr. 487/2002), care
reglementează procedura internării nevoluntare. Potrivit art. 45 din acest act normativ, una
dintre ipotezele în care o persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară
este aceea în care un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare
153 Kelly, Moore; June Tangney; Jeffrey, Stuewig, The self-stigma process in criminal offenders. Stigma and
Health, 2016, pp. 206–224.

154 A se vedea Florin Streteanu, Daniel Nițu, op. cit.(vol. I), p. 417.
222/378
psihică și consideră că din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de
vătămare pentru sine sau pentru alte persoane. Așa cum se poate observa, această ipoteză
vizează și prevenirea săvârșirii unor eventuale fapte prevăzute de legea penală. Diferențele
esențiale față de dispunerea măsurii de siguranță a internării medicale este că această
procedură se derulează în fața instanței civile și nu este necesară comiterea unei fapte
prevăzute de legea penală pentru a o declanșa. Subiecții care pot solicita internarea
nevoluntară sunt prevăzuți în art. 56 din Legea nr. 487/2002: medicul de familie sau medicul
specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană, familia persoanei, reprezentanții
administrației publice locale cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine publică,
reprezentanții poliției, jandarmeriei sau ai pompierilor, procurorul, respectiv instanța de
judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale a unei persoane aflate
în cursul judecății ar putea necesita internare.
Din perspectiva hotărârilor relevante pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
în materia sănătății mintale, amintim cauzele Centrul de Resurse Juridice în numele lui
Valentin Câmpeanu și N. (nr. 2) împotriva României (cererile nr. 47848/08 și 38048/18).
Aceste cauze privesc lacunele din sistemul de protecție legală pentru adulții cu dizabilități
intelectuale și afecțiuni psihice, în special restricțiile semnificative pe care le pun în calea
capacității acestor persoane protejate de a-și exercita drepturile, și lipsa de soluții adecvate
pentru adulții vulnerabili care nu au nicio rudă capabilă sau dispusă să acționeze în numele
lor. Suplimentar, prima dintre aceste cauze vizează alte deficiențe grave în asistența socială
și medicală acordată unui tânăr orfan cu dizabilități intelectuale. Acestea includ lipsa unei
investigații adecvate privind circumstanțele decesului său, care a survenit după ce a fost
transferat în mod nejustificat la un spital de psihiatrie.
O altă serie de cauze - Cauza Parascineti, grupul Cristian Teodorescu, cauzele N. și
R.D. și I.M.D. împotriva României (cererile nr. 32060/05, 22883/05, 59152/08 și 35402/14)
vizează problemele structurale de lungă durată legate de supraaglomerarea și de condițiile,
tratamentul și îngrijirea inadecvate pentru pacienții din instituțiile psihiatrice din România.
Aceste probleme includ privarea ilegală sau arbitrară de libertate a pacienților care sunt
internați nevoluntar în astfel de instituții, precum și deficiențe în procedurile relevante și în
garanțiile care ar trebui să însoțească internările nevoluntare și tratamentul psihiatric
acordat acestor pacienți.
Tot în acest context, precizăm că, într-un raport dat publicității155 de dată recentă (în 5
octombrie 2023), Comitetul pentru prevenirea torturii și a tratamentelor sau pedepselor
inumane sau degradante al Consiliului Europei (CPT) solicită autorităților române să ia
măsuri urgente pentru a se asigura că toate persoanele internate în unități de psihiatrie
beneficiază de condiții de trai decente și de un tratament adecvat pentru tulburările lor
155 Disponibil la https://rm.coe.int/1680acbdde, accesat în 20.10.2023.
223/378
psihice. Raportul prezintă rezultatele unei vizite desfășurate în țară în intervalul 19-30
septembrie 2022 și se axează pe îngrijirea pacienților din unitățile psihiatrice și pe rezidenții
din centrele de îngrijire rezidențială.
Trecem în revistă câteva dintre concluziile și recomandările CPT. În primul rând, condițiile
de cazare a persoanelor cu tulburări mintale și dizabilități intelectuale constatate la Spitalul
de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri pot fi considerate ca fiind echivalente
cu un tratament inuman și degradant (unde nu mai puțin de 104 pacienți au fost nevoiți să
împartă patul cu un alt pacient). Apoi, au existat acuzații de rele tratamente din partea
personalului de îngrijire în patru spitale. În plus, s-a constatat că tratamentul pacienților
psihiatrici se bazează în principal pe farmacoterapie, iar CPT solicită să se ia măsuri pentru
a aplica abordări moderne de tratament clinic multidisciplinar. Cu privire la imobilizarea
pacienților agitați la pat cu ajutorul curelelor, CPT susține că această practică nu ar trebui
să mai fie utilizată în cazul copiilor. CPT a constatat, de asemenea, că majoritatea spitalelor
au eludat dispozițiile Legii privind sănătatea mintală, care reglementează internarea
nevoluntară, în scopul de a admite pacienți pe bază voluntară. Alte garanții, cum ar fi
consimțământul pentru tratament, informarea pacienților și procedurile de reclamații trebuie,
de asemenea, consolidate.
La solicitarea Ministerului Justiției, s-a constituit un grup de lucru interinstituțional156 pentru
analizarea acestui raport. În cadrul lucrărilor acestui grup, coordonat de către consilierul de
stat al Prim-ministrului, s-a ajuns prin consens la concluzia unei abordări unitare a
problematicii sănătății mintale în România.
În răspunsul157 lor la raportul CPT, autoritățile române au furnizat informații cu privire la
diverse măsuri, luate sau preconizate a fi luate, pentru a pune în aplicare recomandările
formulate de Comitet în raportul de vizită, în special prin intermediul Strategiei naționale de
sănătate 2023-2030 și al Planului de acțiune al acesteia.
Din perspectiva cadrului instituțional, menționăm ca actor principal Centrul Național de
Sănătate Mintală și Luptă Antidrog București158. C.N.S.M.L.A. este o instituție publică de
156 Din acest grup de lucru fac parte reprezentanți ai Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse,
Ministerului Finanțelor, Administrației Prezidențiale, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Departamentului

Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Avocatului Poporului, Ministerului
Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției
ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate,
Consiliului Național al Siguranței Pacientului, Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie, Ministerului
Sănătății, Centrului Național de Sănătate Mintală și Lupta Antidrog București, Ministerului Afacerilor Interne,
Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Asociației Municipiilor din România, Asociației Spitalelor
Publice de Psihiatrie din România, Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, Spitalului
Universitar de Urgență București, Centrului de Resurse Juridice.
157 Disponibil la https://rm.coe.int/1680acbe07, accesat în 20.10.2023.
158 Disponibil la https://cnsm.org.ro, accesat în 20.10.2023.
224/378
specialitate, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Sănătății, și asigură
coordonarea, implementarea și evaluarea la nivel național a politicilor de sănătate mintală.
4.3.3. Recomandări internaționale

postulează faptul că:
 deținuții și persoanele liberate ar trebui, atunci când este nevoie, să primească

asistență psihologică, socială și materială și oportunități de a consolida legăturile cu
comunitatea și de a facilita reintegrarea lor în societate;
 măsurile neprivative de libertate nu implică experimente medicale sau psihologice
pe, sau risc nejustificat de vătămare fizică sau mintală a infractorului.
b) Regulile standard minime ale Națiunilor Unite privind tratamentul deținuților (Regulile
Nelson Mandela) postulează faptul că:
 fiecare închisoare trebuie să dispună de un serviciu de asistență medicală care se

ocupă de evaluarea, promovarea, protejarea și îmbunătățirea sănătății fizice și
mintale a deținuților, acordând o atenție deosebită deținuților cu nevoi speciale sau
cu probleme de sănătate care împiedică reabilitarea acestora;
 serviciul de asistență medicală este alcătuit dintr-o echipă interdisciplinară cu
suficient personal calificat care acționează în deplină independență clinică și trebuie
să cuprindă suficientă expertiză în psihologie sau psihiatrie. Serviciile unui dentist
calificat vor fi disponibile pentru fiecare deținut;
 relația dintre medic sau alți profesioniști din domeniul sănătății și deținuți este
guvernată de aceleași standarde etice și profesionale ca și cele aplicabile pacienților
din comunitate, în special, obligația de a proteja sănătatea fizică și psihică a
deținuților și prevenția și tratarea bolilor numai pe baza unor motive clinice;
 medicul va raporta directorului penitenciarului ori de câte ori consideră că sănătatea
fizică sau psihică a unui deținut a fost sau va fi afectată în mod vătămător de
continuarea detențiunii sau de orice condiție din închisoare;
 izolarea va fi utilizată numai în cazuri excepționale, în ultimă instanță, pe o perioadă
cât mai scurtă posibil și sub rezerva unei revizuiri independente și numai în baza
autorizației unei autorități competente; nu va fi impusă în virtutea pedepsei unui
deținut;
225/378
 impunerea izolării ar trebui interzisă în cazul deținuților cu dizabilități psihice sau fizice
când acestea ar fi exacerbate prin astfel de măsuri; interzicerea folosirii izolării și a
măsurilor similare în cazurile care implică femei și copii, așa cum se face referire în
alte standarde și norme ale Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și justiția
penală, continuă să se aplice;
 personalul sanitar va raporta, fără întârziere, directorului penitenciarului orice efect
negativ al sancțiunilor disciplinare sau al altor măsuri restrictive asupra sănătății fizice
sau psihice a deținutului supus unor astfel de sancțiuni sau măsuri și îl va informa pe
director, dacă consideră necesar acest lucru, spre a rezilia sau modifica aceste
măsuri din motive de sănătate;
 personalul sanitar va avea autoritatea de a revizui și recomanda modificări ale
separării involuntare a unui deținut pentru a se asigura că o astfel de separare nu
exacerbează condiția medicală sau dizabilitatea fizică sau psihică a deținutului;
 este interzisă folosirea lanțurilor, a fiarelor sau a altor instrumente de constrângere,
care sunt, în mod inerent, degradante sau dureroase;
 alte instrumente de constrângere se utilizează numai atunci când sunt autorizate prin
lege și în următoarele circumstanțe: 1. ca măsură de precauție împotriva evadării în
timpul unui transfer, cu condiția ca acestea să fie îndepărtate atunci când deținutul
se prezintă în fața unei autorități judiciare sau administrative; 2. prin ordinul
directorului penitenciarului, în cazul în care alte metode de control eșuează, pentru a
preveni ca un deținut să se rănească pe sine sau pe alții sau să distrugă bunuri; în
astfel de cazuri, directorul va alerta imediat medicul sau alți profesioniști calificați în
domeniul sănătății și va raporta autorității administrative superioare.
 pentru fiecare deținut cu o pedeapsă de durată adecvată, directorul penitenciarului
primește, cât mai curând posibil după admiterea acestuia, rapoarte care vor include
întotdeauna un raport al medicului sau al altor profesioniști calificați din domeniul
sănătății privind starea fizică și psihică a deținutului;
 persoanele care se dovedesc a nu fi responsabile penal, sau care sunt ulterior
diagnosticate cu dizabilități mintale severe și/sau afecțiuni de sănătate, pentru care
șederea în închisoare ar însemna o exacerbare a afecțiunii lor, nu vor fi ținute în
închisori, iar aranjamente trebuie să se facă astfel încât aceștia să fie transferați cât
mai curând în unități de sănătate mintală;
 dacă este necesar, alți deținuți cu dizabilități mintale și/sau afecțiuni de sănătate pot
fi observați și tratați în instituții specializate, cub supravegherea personalului medical
calificat;
 serviciul de asistență medicală asigură tratamentul psihiatric tuturor deținuților care
au nevoie de un astfel de tratament;
226/378
 un medic sau alți profesioniști calificați în domeniul sănătății, indiferent dacă sunt sau
nu obligați să raporteze medicului, trebuie să vadă, să vorbească cu și să examineze
fiecare deținut cât mai curând posibil după admiterea acestuia, și ulterior, după caz;
o atenție deosebită va fi acordată: identificării nevoilor care țin de sănătate și luarea
tuturor măsurilor necesare pentru tratament; identificării oricăror rele tratamente la
care ar fi putut fi supuși deținuții înainte de detențiune; identificării oricăror semne de
stres psihologic sau de altă natură cauzate de faptul detențiunii, inclusiv, dar fără a
se limita la, riscul de suicid sau auto-vătămare și simptome de sevraj rezultate din
consumul de droguri, medicamente sau alcool; și luării tuturor măsurilor sau
tratamentelor individualizate adecvate;
 este de dorit să fie luate măsuri, prin acord cu agențiile corespunzătoare, pentru a
asigura, dacă este necesar, continuarea tratamentului psihiatric după liberare și
asigurarea îngrijirii social-psihiatrice ulterioare.
c) Regulile Națiunilor Unite pentru tratamentul femeilor private de libertate și a femeilor

 Screening-ul de sănătate al femeilor deținute include screening-ul complet pentru a

determina nevoile de asistență medicală primară și, de asemenea, va determina:
prezența bolilor cu transmitere sexuală sau a bolilor transmise de sânge; și, în funcție
de factorii de risc, femeilor deținute li se pot oferi, de asemenea, teste pentru HIV, cu
consiliere pre și post-test; nevoile de îngrijire a sănătății mintale, inclusiv tulburarea
de stres post-traumatic și riscul de sinucidere și auto-vătămare; istoricul sănătății
reproductive al deținutelor, inclusiv sarcinile actuale sau recente, nașterea copiilor și
orice probleme legate de sănătatea reproducerii; existența dependenței de droguri;
abuz sexual și alte forme de violență care ar fi putut fi suferite înainte de admitere.
 Dacă existența abuzului sexual sau a altor forme de violență înainte sau în timpul
detenției este diagnosticată, femeia deținută este informată despre dreptul său de a
solicita recurs de la autoritățile judiciare. Persoana trebuie să fie pe deplin informată
cu privire la procedurile și etapele implicate. Dacă deținuta este de acord să ia măsuri
legale, personalul specialist este informat și va trimite imediat cazul autorității
competente pentru anchetă. Autoritățile penitenciare ajută aceste femei să acceseze
asistență juridică.
 Indiferent dacă femeia alege sau nu să ia măsuri legale, autoritățile penitenciare se
străduiesc să se asigure că are acces imediat la asistență sau consiliere psihologică
specializată.
227/378
 Metodele alternative de screening, cum ar fi scanările, trebuie dezvoltate pentru a
înlocui căutările cu bandă și căutările invazive ale corpului, pentru a evita impactul
psihologic posibil dăunător al căutărilor invazive ale corpului.
 Femeilor deținute care raportează abuzul li se oferă protecție, sprijin și consiliere
imediată, iar cererile lor sunt cercetate de autoritățile competente în mod
independent, respectând pe deplin principiul confidențialității. Măsurile de protecție
iau în considerare în mod specific anticiparea riscurilor privind posibilele represalii
împotriva persoanei.
 Deținutele care au fost supuse abuzurilor sexuale și, în special, cele care au rămas
însărcinate ca urmare a acestora, primesc consultanță și consiliere medicală
corespunzătoare și trebuie să li se ofere asistența fizică, psihică și juridică.
 Pentru a monitoriza condițiile de detenție și tratament ale femeilor, inspectoratele,
comitetele de vizită sau de monitorizare sau organismele de supraveghere trebuie să
includă membrii de gen feminin.
 Deținutele mențin contactul cu familiile lor, inclusiv cu copiii lor. Tutorii și
reprezentanții legali ai copiilor lor sunt încurajați să mențină acest contact și li se
facilitează acest lucru prin toate mijloacele rezonabile. Dacă este posibil, se vor lua
măsuri pentru a compensa dezavantajele cu care se confruntă femeile deținute în
unități situate departe de domiciliu.
 În cazul în care sunt permise vizite conjugale, deținutele vor putea exercita acest
drept în mod egal cu bărbații.
 Vizitele care implică copii se desfășoară într-un mediu propice unei experiențe de
vizită pozitive, inclusiv în ceea ce privește atitudinile personalului și vor permite
contactul deschis între mamă și copil. Vizitele care implică un contact extins cu copiii
ar trebui încurajate, acolo unde este posibil.
 Tot personalul desemnat să lucreze cu femeile deținute va primi instruire cu privire la
nevoile specifice genului și la drepturile omului femeilor deținute.
 Pregătirea de bază este oferită personalului penitenciar care lucrează în
penitenciarele pentru persoane de genul feminin, cu privire la principalele probleme
legate de sănătatea femeilor, pe lângă primul ajutor și medicina de bază.
 Deținutele minore vor avea acces la programe și servicii specifice vârstei și sexului,
cum ar fi consilierea pentru abuz sexual sau violență. Acestea vor primi educație
pentru îngrijirea sănătății și vor avea acces regulat la ginecologi, similar cu deținutele
adulte.
 Personalul penitenciarelor este instruit pentru a detecta nevoile de îngrijire a sănătății
mintale și riscul de auto-vătămare și sinucidere în rândul femeilor deținute și pentru
a oferi asistență, oferind sprijin și trimițând astfel de cazuri specialiștilor.
228/378
d) Un document recent, cuprinzător, elaborat de Consiliul Europei159, subliniază faptul că,
așa cum relevă literatura de specialitate, persoanele cu tulburări de sănătate mintală sunt
supra-reprezentate în închisori și în sistemele de probațiune. Încercând să ofere o serie de
principii de care statele trebuie să țină cont în gestionarea acestei realități, documentul
propune o serie de măsuri:
 fiecare jurisdicție trebuie să aibă o politică pentru gestionarea tulburărilor de sănătate
mintală în închisori, ca parte a unei strategii mai ample pentru populația generală;
 politica trebuie să asigure aceeași calitate a serviciilor și același nivel de expertiză a
personalului clinic;
 intervențiile trebuie să fie bazate pe dovezi, realizate de echipe multidisciplinare și să
țină cont de gen. Utilizatorii serviciilor și familiile lor ar trebui implicați în dezvoltarea
acestor intervenții;
 persoanele cu boli mintale incompatibile cu detenția ar trebui trimise în instituții
specializate;
 la admiterea în închisoare, toți deținuții ar trebui evaluați medical, luând în
considerare confidențialitatea;
 penitenciarele trebuie să asigure accesul la tratament și îngrijire pentru toți deținuții;
 administrațiile penitenciarelor trebuie să detecteze semnele precoce ale tulburărilor
mintale și ale riscului de suicid;
 evaluarea multidisciplinară ar trebui să fie standardizată și folosită constant;
 programul de diagnostic și tratament pentru tulburări mintale trebuie să fie integrat în
toate unitățile de detenție;
 deținuții cu tulburări de sănătate mintală trebuie să poată participa la activități
terapeutice;
 deținuții trebuie să aibă acces la informații relevante privind viața în închisoare;
 personalul din închisori trebuie să fie instruit în prevenirea suicidului și recunoașterea
semnelor tulburărilor mintale;
 pedepse precum izolarea, ar trebui folosite ca ultimă soluție, mai ales dacă
comportamentul este cauzat de o tulburare mintală;
 închisorile ar trebui să promoveze contactul dintre deținuți și familiile lor;
 infrastructura închisorilor trebuie să răspundă nevoilor celor cu tulburări de sănătate
mintală;
 la liberare, deținuții cu tulburări mintale ar trebui îndrumați către serviciile de
sănătate mintală externe.
159 Charlie Brooker; Jorge Monteiro, Prisons and probation: a Council of Europe White Paper regarding
persons with mental health disorders. Council for Penological Cooperation, Council of Europe, 2022.
229/378
De asemenea, Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)160 recunoaște
impactul negativ al detenției asupra sănătății mintale. CEDO a abordat în mai multe rânduri
probleme legate de detenția persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Curtea a
subliniat importanța tratamentului adecvat pentru aceste persoane și a considerat că
detenția în condiții inadecvate sau tratamentul inuman și degradant pot constitui încălcări
ale drepturilor omului. În anumite cazuri, Curtea a concluzionat că plasarea unei persoane
cu probleme de sănătate mintală într-o celulă disciplinară sau în condiții de izolare prelungită
poate agrava starea sa și poate ridica probleme în temeiul articolului 3 al Convenției
Europene a Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane sau degradante.
160 Institutul European din România (2019). Detenție și Sănătate mintală. Fișă Tematică. Disponibil la
https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/FS_Detention_mental_health_RON , accesat la 17.10.2023
230/378
4.3.4. Propuneri de măsuri
Așa cum am arătat anterior, dezvoltarea timpurie a persoanei poate avea efecte
disproporționat de mari asupra funcționării ulterioare a personalității, cogniției și
comportamentului uman. Așadar, prezența antecedentelor și a tiparelor de personalitate
antisociale timpurii se poate dovedi dificil de ameliorat ulterior; prin urmare, este esențială
identificarea și corijarea acestora cât mai devreme. La fel cum prezența unor tipare
dezadaptative timpurii se poate amplifica ulterior, și crearea unei traiectorii adaptive,
sanogene, de la o vârstă timpurie poate duce la consolidarea acesteia la vârsta adultă. Acest
fapt este susținut puternic și de asocierea între vârsta primei infracțiuni și probabilitatea
recidivei: cu cât vârsta primei infracțiuni este mai scăzută, cu atât crește probabilitatea unor
infracțiuni subsecvente.
O sinteză a studiilor care au avut ca obiective reducerea riscului de recidivă în cazul
persoanelor condamnate, a relevat faptul că factorii abordați în cadrul intervențiilor
psihologice trebuie să includă: atitudini și credințe infracționale/ antisociale și antisociale,
agresivitatea și credințe care susțin violența, rezolvarea problemelor, componente ale
controlului și expresiei furiei, provocarea, ostilitatea, impulsivitatea și empatia.
Luând în calcul aspectele relevate de către cercetările anterioare, respectiv rezultatele

studiilor noastre, considerăm necesare, în acest sens, abordarea mai multor direcții.
1. Evaluări precoce:
 instruirea profesorilor
 evaluarea psihologică efectuată în școli, la nivelul serviciilor de asistență
socială sau alte instituții și organizații care interacționează cu tinerii pentru
identificarea semnelor precoce ale tulburărilor/deficiențelor asociate cu
infracționalitatea. În acest scop, profesorii pot fi instruiți pentru a recunoaște
semnele probabile ale unor afecțiuni de sănătate mintală , urmând să le
semnaleze psihologului școlar;
 evaluări psihologice standardizate pentru copiii și adolescenții identificați deja
ca având comportamente de risc, pentru a determina cauzele subiacente și a
planifica intervenții adecvate.
2. Facilitarea accesului la terapie individuală și de grup:
231/378
 asigurarea accesului la terapie comportamentală pentru tinerii identificați ca
având comportamente antisociale sau care prezintă riscul de a dezvolta astfel
de comportamente. Studiile și meta-analizele recente recomandă în acest
sens terapia cognitiv-comportamentală161, care duce la ample ameliorări în
cazul copiilor și adolescenților cu tulburare de opoziționism, precursoare a
tulburării de personalitate antisocială (tulburare ce reprezintă un factor de risc
major pentru reiterarea unui comportament infracțional);
 creșterea acceptanței sociale și normalizarea participării la intervenții
psihoterapeutice și psihiatrice; specific, aceasta se poate realiza prin
deconstruirea miturilor și stigmatului asociat participării la astfel de activități și
programe. Specific, abordarea lor se poate face prin intermediul lecțiilor de
sănătate mintală, în context școlar, și/sau a unor campanii media.
3. Programe de Educație Parentală:

 oferirea de programe pentru părinți care se concentrează pe identificarea și
gestionarea comportamentelor antisociale ale copiilor. Conform studiilor
existente, acestea trebuie să vizeze educarea părinților cu privire la stabilirea
de limite clare, respectiv oferirea de consecințe adecvate și promovarea
comportamentelor alternative dezirabile, dezvoltarea abilităților sociale,
folosind secvențe video ca puncte de discuție în grupul de părinți, jocuri de rol,
repetiții și teme pentru acasă. Studiile de specialitate relevă faptul că unele
dintre aceste programe produc efecte similare psihoterapiei
162 163 164
individuale , , . De asemenea, aceste studii relevă, în mod încurajator,
faptul că programele de educație parentală care vizează problemele de
comportament ale copiilor își păstrează eficiența chiar și atunci când sunt
adaptate și aplicate în culturi diferite decât cele în care au fost create și testate
161 Eili, Riise; Gro Janne, Wargeland; Urdur, Njardvik; Lars-Göran Öst, Cognitive behavior therapy for
externalizing disorders in children and adolescents in routine clinical care: A systematic review and meta-
analysis. Clinical Psychology Review. 2021. p.1.
162 Bo Larsson; Sturla, Fossum; Graham, Cliffor; May Britt, Drugli; Bjørn Helge Handegård; Willy-Tore; Mørch,
Treatment of oppositional defiant and conduct problems in young Norwegian children: results of a randomized
controlled trial. European child & adolescent psychiatry, 2009, pp. 42-52.
163 Daniel, Michelson; Clare, Davenport; Janine, Dretzke; Jane, Barlow; Crispin, Day, Do evidence-based
interventions work when tested in the “real world?” A systematic review and meta-analysis of parent
management training for the treatment of child disruptive behavior. Clinical child and family psychology review,
2013. pp. 18-34.
164 Laura, Maciel; Aitana Gomis-Pomares; Crispin, Day; Miguel Basto-Pereira, Cross-cultural adaptability of
parenting interventions designed for childhood behavior problems: A meta-analysis. Clinical psychology
review. 2023. pp. 1-4.
232/378
inițial. Aceste programe pot fi oferite prin intermediul școlilor (de exemplu, pot
fi oferite chiar de către psihologul școlar pentru părinții copiilor de la școala în
care acesta își desfășoară activitatea), sau de către Ministerul Sănătății,
eventual decontate prin CNAS, cel puțin în cazul părinților copiilor cu
diagnostic formal. O altă posibilitate ar putea fi constituită de contractarea unor
specialiști din mediul privat care să realizeze o platformă cu conținuturi psiho-
educaționale pe tema educației parentale (de la explicații în limbaj accesibil
ale unor constructe și fenomene psihologice relevante, până la strategii și
activități practice), care să ofere conținuturi accesibile online și/sau prin
intermediul televiziunii publice.
4. Reabilitare și Reintegrare:
 dezvoltarea programelor de reabilitare pentru tinerii care au fost deja implicați
în acte antisociale sau delincvente;
 suport pentru reintegrarea tinerilor delincvenți în comunitate, inclusiv mentorat,
consiliere și oportunități educaționale.
5. Educație Socială în Școli
 integrarea în curriculumul școlar a lecțiilor care se concentrează pe
dezvoltarea atitudinilor pro-sociale, abilităților sociale, empatiei și a abilităților
de rezolvare adaptivă a conflictelor;
 implementarea programelor de prevenire a bullying-ului, care este unul dintre
elementele prin care se manifestă comportamentul antisocial, dar și un factor
care poate duce la geneza sau perpetuarea comportamentelor antisociale de
către victima bullying-ului165;
 abordarea problemelor legate de personalitate cu tendințe antisociale nu se
poate face în mod adecvat fără adresarea factorilor de natură cognitivă pe
care i-am identificat (atitudini favorabile față de activități infracționale,
responsabilitate personală, empatie). Aceste aspecte pot face obiectul unor
discipline școlare deja existente în cadrul sistemului de educație (spre
exemplu, educație civică, dezvoltare personală, dirigenție), dar, în cazul
persoanelor identificate ca având posibile tipare de agresivitate,
165 Glenn, Walters; Dorothy, Espeleage, Mediating the pathway from bullying victimization to bullying
perpetration with hostility, peer delinquency, and pro-bullying attitudes: Transforming victims into
aggressors. Psychology of Violence, 2023, p 194.
233/378
infracționalitate sau personalitate antisociale, acestea trebuie incluse în cadrul
intervenției țintite, individuale sau, eventual, de grup;
 pentru a asigura existența resursei umane adecvate implementării acestor
măsuri, psihologii vor trebui să fie pregătiți în aplicarea celor mai recente
dezvoltări din domeniul tratamentelor și prevenției acestor problematici
complicate. Acest fapt se poate realiza prin intermediul colaborării cu instituții
și asociații profesionale formatoare (Colegiul Psihologilor, universități, alte
asociații profesionale).
6. Gestionarea impactului detențiunii asupra sănătății mintale:
 detenția în închisori sau alte instituții penale poate avea un impact semnificativ
asupra stării mintale a individului. Faptul de a fi închis, într-un mediu restrictiv
și stresant, deși e parte integrantă a pedepsei, poate accentua orice problemă
preexistentă sau poate duce la apariția unor noi probleme de sănătate mintală.
Izolarea de lumea exterioară, lipsa interacțiunii sociale adecvate și potențiala
expunere la violență sau la comportamente abuzive din partea celorlalți
deținuți sau a personalului pot contribui la deteriorarea stării mintale. De
asemenea, condițiile de detenție, precum suprapopularea, lipsa intimității și
accesul limitat la îngrijire medicală adecvată, pot accentua aceste efecte;
 prin urmare, favorizarea condițiilor și comportamentelor sanogene, devine
necesară: Vizitele din exterior, organizarea de evenimente care să favorizeze
păstrarea legăturilor și angajarea în activități comune cu familia (de exemplu,
spectacole la care să poată participa și membri ai familiei) încurajarea
activității fizice, implicarea în activități educaționale, formative sau profesionale
de orice natură, pot ameliora stările emoționale negative potențial favorizante
pentru problemele mintale. Similar, accesul la servicii specializate de sănătate
mintală în cadrul penitenciarului, dar și în perioada post-liberare, trebuie să
devină accesibil și încurajat (prin reducerea stigmei asociate, de exemplu prin
oferirea unor modele de persoane cunoscute, admirate – modele sociale -
care pot, în cadrul unor activități în cadrul penitenciarului, să-și prezinte
propriile experiențe benefice legate de accesarea unor servicii de sănătate
mintală).
234/378
4.3.5. Concluzii
 Tulburările de sănătatea mintală sunt probleme sistemice, a căror intervenție

și prevenție se poate face din copilărie și adolescență.
 Este nevoie de implementarea unor instrumente de evaluare în școli, servicii
de asistență socială sau instituții și organizații care interacționează cu tinerii
pentru a identifica semnele precoce ale problemelor de sănătate mintală care
ar putea conduce la comportamente antisociale.
 Reducerea stigmei și creșterea accesului la servicii de sănătate mintală, la
nivelul întregii societăți trebuie să devină o prioritate. Similar, asigurarea
accesului și reducerea stigmei asociate, trebuie să fie implementată în cadrul
penitenciarelor și în perioada post-liberare.
235/378
4.4. Rolul comunității în prevenirea și combaterea recidivismului
”Societatea, pentru anumiți oameni care n-au șanse, e mai rea decât penitenciarul.” (fost
deținut)
Siguranța comunității depinde de responsabilizarea socială. Așa cum a reieșit din

întreaga analiză, recidivismul este un fenomen complex care nu-și găsește nici începutul,
nici sfârșitul în cadrul sistemului penal. Comportamentul infracțional este un comportament
învățat social și poate fi cooptat, menținut, sau dimpotrivă, schimbat doar cu o serioasă
implicare socială.
Scopul unei societăți care-și dorește să creeze siguranță este acela de a scădea riscul de
recidivă. Dezideratul eliminării recidivei nu poate fi atins, fapt dovedit de istorie și de prezent,
peste tot în lume. Indiferent de politicile adoptate, un procent din populație va săvârși
infracțiuni. Totuși, reducerea spre minim a acestui procent, conform tuturor datelor implică
responsabilizarea comunității. În cele ce urmează vom prezenta concluziile desprinse din
analiza noastră (atât fundamentarea științifică, cât și studiile desfășurate pe populație
românească) corelate cu recomandările internaționale din domeniu. Reiese fără nicio urmă
de îndoială că în lipsa implicării sociale, recidiva devine inevitabilă pentru o mare parte
dintre foștii condamnați.
Documentarea materialelor științifice destinate implementării de măsuri de tip ”evidence-
based”166prezentată în prima secțiune a acestui studiu a reliefat câteva moduri în care
comunitatea este implicată în fenomenul recidivei penale.
Șase din cei opt factori de risc ai recidivei identificați în modelul Risc-Nevoi-Responsivitate
(RNP), sunt factori care au legătură cu comunitatea. Un important predictor al recidivei sunt
atitudinile antisociale (gândurile și credințele persoanelor față de infracționalitate – de
exemplu, ”mi se pare acceptabilă violența uneori”, inclusiv gândurile justificative privind
infracționalitatea – de exemplu, ”fur pentru că sunt sărac”). În mod evident, o persoană nu-
și formează aceste atitudini antisociale într-un mediu izolat, ci le preia de la grupul de
referință, de la comunitatea restrânsă în care crește și se dezvoltă, prin învățare socială
(imitarea comportamentelor celor din jur – de exemplu, ”dacă toți din jurul meu sunt violenți
când se enervează, le fel îmi voi gestiona și eu furia”; comportarea în acord cu modelul
social care îi place – de exemplu, ”și eu mă impun prin forță pentru că așa face și unchiul
meu, iar eu vreau să fiu ca el”).
166 Sintagma „evidence-based” se referă la măsuri politice şi administrative, activităţi aplicate în diverse
domenii, susținute de o mare cantitate de rezultate desprinse din cercetări științifice, conform Dicţionarului
Cambridge, https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/evidence-based, accesat la 13.10.2023.
236/378
Același mecanism al învățării sociale susține un alt predictor al recidivei dintre cei 8
consacrați de model, respectiv anturajul antisocial (familia, prietenii și oamenii cu care
persoana își petrece timpul). Valorile și atitudinile antisociale sunt învățate prin modelare de
la familie și prieteni. La adolescenți, afilierea cu alți adolescenți care comit infracțiuni a fost
identificată167 ca fiind predictor pentru recidivă.
Locul de muncă și educația sunt alți factori de risc strâns legați de comunitate. Conform
studiilor precedente, acest factor de risc este al treilea cel mai puternic predictor pentru
recidiva generală (Olver, Stockdale, și colab., 2014), iar problemele de angajare ce duc
inevitabil la venituri mici au fost asociate cu riscul de recidivă la persoanele care primesc
pedepse în comunitate (Yukhnenko, D., Blackwood, N., & Fazel, S., 2020). Comunitatea
este cea care poate sau nu să prevină abandonul școlar, să integreze persoanele
needucate, să ofere posibilități pentru formarea de abilități profesionale, să angajeze
persoane care au avut o condamnare penală.
Dacă o comunitate nu oferă oportunități de educare și de muncă, individul nu poate lupta
singur cu acest factor de risc. În acest sens, este responsabilitatea comunității să ofere un
cadru care să potențeze reabilitarea. Pentru a scădea acest factor de risc instituțiile statului
trebuie să gândească politici sociale ce încurajează educația și ocuparea în cadrul forței de
muncă a foștilor condamnați.
În egală măsură, politicile sociale adoptate ar avea un efect redus dacă nu s-ar reduce
stigmatizarea socială, respectiv dacă nu s-ar acționa asupra creșterii incluziunii sociale.
Alt predictor al recidivei identificat de RNP este familia/căsătoria. Persoanele condamnate
care nu au relații familiale suportive au un risc mai mare de recidivă. În această privință,
comunitatea poate oferi mecanisme de suport care să suplinească lipsa familiei, a relațiilor
suportive.
S-a demonstrat și asocierea între consumul de substanțe (droguri/alcool) și recidivă.
Problema dependențelor sau abuzurilor de substanțe excedează spațiul individual sau
familial. Este o problemă socială de sănătate mintală (tratată de noi într-un capitol separat).
La nivel comunitar ajutorul social oferit persoanelor cu tulburări ale consumului de substanțe
sau alcool este esențial.
Abuzul de substanțe (droguri sau alcool), nevoile legate de sănătatea mintală, problemele
de angajare, veniturile mici și statusul marital au fost identificate ca fiind principalii factori de
risc dinamici pentru recidivă într-o meta-analiză168, iar cercetările noastre sociologice
confirmă acest fapt.
167 Arancha, Garcia-Gomis; Lidon, Villanueva; Pilar, Jara, Risk factors and youth recidivism prediction in
general and property offenders. Psychiatry, Psychology and Law, 24(2), 2017, pp. 308-318.
168 Denis, Yukhnenko; Nigel, Blackwood; Seena, Fazel, Risk factors for recidivism in individuals receiving
community sentences: a systematic review and meta-analysis. CNS spectrums, 25(2), 2020, pp. 252-263.
237/378
În fine, modul de petrecere a timpului liber este asociat cu recidiva și are o puternică
componentă comunitară. Persoanele care prezintă risc de recidivă au nevoie de ghidaj în
privința petrecerii timpului liber și au nevoie de incluziune comunitară pentru a se putea
angaja în activități pro-sociale.
Cercetările169,170,171 au arătat că printre factorii de protecție împotriva recidivei se
numără: factori legați de capitalul social (sprijinul social acordat și promovarea ”bunei
conduite”), utilizare pozitivă a timpului liber, religia, oferirea de cazare, rezolvarea
prosocială de probleme, obținerea unui loc de muncă, obținerea unei locuințe, relații umane
stabile și implicarea în activități prosociale. De asemenea, comunitățile terapeutice au fost
asociate cu rate scăzute de recidivă172.
Studiile173 care au analizat legătura dintre comunitate și infracționalitatea la minori
(delincvența juvenilă), au arătat că: adolescenții care trăiesc în comunități defavorizate sunt
mai predispuși delincvenței174. Comunitățile defavorizate sunt caracterizate prin dezavantaj
economic (unde trăiesc familii cu venituri mici), deficit instituțional (nu au asigurate resurse
umane corespunzătoare, nu au resurse financiare, nu au locuri de muncă variate, nu au
centre comunitare și culturale care să asigure activități extra-școlare pentru copii)175, un
nivel redus al controlului social (măsura în care membrii comunității sunt dispuși să
monitorizeze comportamentele celorlalți și să intervină atunci când sunt martori ai unui
comportament problematic) și un nivel redus al coeziunii sociale (măsura în care membrii
comunității împărtășesc aceleași valori și sunt dispuși să se ajute unii pe ceilalți). Controlul
social redus al unei comunități se poate observa prin semne de vandalism (geamuri sparte
la clădiri, graffitti pe pereții instituțiilor, distrugeri ale bunurilor publice). Expunerea
169 Elisabet, Moles-Lopez; Fanny, Añaños, Factors of Prison Recidivism in Women: A Socioeducational and
Sustainable Development Analysis, Sustainability, 13(11), 2021, p. 5822.
170 Richard, Coupland, An examination of dynamic risk, protective factors, and treatment-related change in
violent offenders, Doctoral dissertation, University of Saskatchewan, 2015.

171 Devon, Polaschek; Andrew, Day; Clive, Hollin, The Wiley International Handbook of Correctional
Psychology, 2019.
172 Gabrielle, Beaudry; Rongqin, Yu; Amanda, Perry; Seena, Fazel, Effectiveness of psychological
interventions in prison to reduce recidivism: a systematic review and meta-analysis of randomised controlled
trials. The Lancet Psychiatry, 8(9), 2021, pp. 759-773.
173 Gabriela, Groza, Comportamentul antisocial și delincvența juvenilă, Curierul judiciar 21.6, 2022, 355-357.
174 Margaret, Elliot; Veronique, Dupéré; Tama, Leventhal, 16 Neighborhood Context and the Development of
Criminal and Antisocial Behavior. In The development of criminal and antisocial behavior, Springer, Cham,
2015, pp. 253-265.
175 Eric Dearing; Kathleen, McCartney; Beck, Taylor, Within-child associations between family income and
externalizing and internalizing problems. Developmental psychology, 42(2), 2006, p. 237.
238/378
adolescenților la un astfel de mediu este asociată cu dezvoltarea comportamentelor
delincvente176.
Concluzii generale privind implicarea comunității și riscul de recidivă:
 șase din cei opt mari factori de risc pentru recidivă au legătură cu comunitatea;
 fostul condamnat depinde de oportunitățile pe care i le oferă comunitatea pentru
educare, formare profesională și ocuparea forței de muncă;
 politicile sociale adoptate de stat trebuie dublate de reducerea stigmatizării și
scăderea nivelului de respingere socială a fostului condamnat, încurajându-se
incluziunea la nivel comunitar. Atingerea acestui scop presupune schimbarea
atitudinilor cetățenilor față de foștii deținuți;
 riscul de recidivă al persoanelor care nu au familie și/sau relații sociale poate fi
acoperit doar comunitar. Societatea prin serviciile sociale și prin membrii ei poate
suplini (parțial) rolul familiei și al grupului social;
 o comunitate responsabilă pentru care siguranța socială este un deziderat va
răspunde problemelor legate de consumul de substanțe și alcool. Va găsi soluții
pentru consumatorii care nu sunt privați de libertate (condamnați sau nu), va separa
în penitenciare persoanele private de libertate care au probleme cu consumul de
substanțe sau alcool de celelalte categorii de condamnați;
 modul de a petrece timpul liber este un factor de risc al recidivei ce poate fi diminuat
cu implicarea comunității. În acest scop, societatea trebuie să ofere posibilități reale
foștilor condamnați sau condamnaților la o pedeapsă neprivativă de libertate de a se
integra în activități sociale sănătoase;
 reducerea riscului la recidivă se realizează și prin creșterea factorilor protectivi
împotriva acesteia. Altfel, sprijinul social, integrarea persoanelor fost condamnate în
activități pro-sociale efectuate în timpul liber, oferirea unei cazări, antrenarea
abilităților de rezolvare pro-socială de probleme, facilitarea obținerii unei locuințe și a
unui loc de muncă, respectiv implicarea în comunități terapeutice/grupuri de suport,
toate trebuie să facă parte dintr-o strategie de combatere a recidivismului.
176 Preeti, Chauhan; Dickon, Reppucci, The impact of neighborhood disadvantage and exposure to violence
on self-report of antisocial behavior among girls in the juvenile justice system, Journal of Youth and
Adolescence, 38(3), 2009, pp. 401-416.
239/378
4.4.1. Moduri în care comunitatea este implicată în fenomenul recidivei penale
desprinse din cele trei studii sociologice desfășurate
a) La nivelul populației penitenciare și al populației aflate în probațiune atitudinile

antisociale au fost identificate atât la recidiviști, cât și la non-recidiviști.
Printre recidiviști sunt mai prezente gândurile justificative precum ”și ceilalți fac la fel”,
acest fapt arătând o normalizare a actului infracțional, respectiv ”riscul de a fi prins este
mic”, arătând percepția incertitudinii pedepsei. Recidiviștii se declară într-o mai mare
măsură victime ale mediului în care au crescut, plasând vinovăția extern. Este de
menționat, în privința importanței valorilor, faptul că studiile anterioare realizate în
România pentru fundamentarea strategiei naționale anticorupție177, au ajuns la concluzia
că ”Referitor la principalele motive care ar împiedica implicarea în fapte de corupție, s-
au evidențiat următorii factori de prevenire: valorile morale și educația (68%), riscul de
compromitere a carierei profesionale, pierderea locului de muncă (25%) și teama de a fi
condamnat penal ori de a intra la închisoare (4%).” Așa cum s-a expus în secțiunea
introductivă a acestei lucrări, valorile morale și educația sunt mult mai importante decât
pedeapsa în privința comportamentului infracțional. Anturajul antisocial face diferența
între recidiviști și nonrecidiviști: 17%-20% dintre recidiviști (spre deosebire de 11%-16%
non-recidiviști) consideră că prietenii lor vor avea mereu probleme cu legea, fiind
infractori, și că, la un moment dat, vor fi condamnați. Un procent de 48% dintre recidiviști
declară că niciunul dintre prieteni nu are cazier judiciar, procent semnificativ mai mare
în cazul non-recidiviștilor (61%). Prezența grupului de prieteni cu tendințe criminogene
trebuie înlocuită prin crearea unor grupuri de suport compus din persoane fără tendințe
criminogene.
La predictorul familie, am identificat că unul din 8 recidiviști s-a aflat sub observațiile
serviciilor de protecția copilului și a trăit în centre de plasament. În cazul non-
recidiviștilor, procentul este înjumătățit. Plasamentul este soluția comunitară oferită
copiilor care se află în situații de vulnerabilitate și risc și/sau în situații de lipsă de suport
familial. În mod evident soluția oferită de comunitate pentru acești copii este departe de
a fi eficientă, câtă vreme 1 din 8 recidiviști provin din centre de plasament.
La predictorul educație s-a identificat un factor important de risc în abandonul școlar:
jumătate dintre recidiviști au abandonat școala, la un moment dat, față de 37% dintre
177 Strategia naţională anticorupţie 2021-2025 aprobată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1269/2021
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 22 decembrie 2021 – Capitolul C.2.2.
Concluziile studiului criminologic şi ale cercetării sociologice referitoare la fenomenul corupției.
240/378
non-recidiviști. Implicarea comunității în privința reducerii riscului de abandon școlar
este importantă, câtă vreme 50% dintre recidiviști au fost tineri care au renunțat la
școlarizare. Aceste constatări sugerează că lupta comunitară împotriva recidivei trebuie
să implice eforturile sociale spre evitarea abandonului școlar.
În privința consumului de substanțe sau alcool, 47% dintre recidiviști erau sub
influența alcoolului sau a substanțelor (drogurilor) la momentul la care au comis
infracțiunea pentru care au fost condamnați. Un asemenea procent ne arată că sistemul
penal nu poate rezolva singur acest fenomen. Tulburările legate de consumul de
substanțe sau alcool sunt probleme de sănătate mintală și trebuie să fie abordate la nivel
comunitar prin centre de suport, reabilitare, dezintoxicare etc.
Concluzii specifice privind implicarea comunității și riscul de recidivă rezultate din

analiza percepțiilor populației condamnate din România
 Atitudinile antisociale au fost identificate atât în cercetările internaționale, cât și în

studiile efectuate pe populația românească ca fiind un factor de risc pentru recidivă.
Aceste atitudini nu există doar la persoanele condamnate, ci sunt tipice comunităților
din care fac parte persoanele condamnate. Nu este suficient să încercăm modificarea
atitudinilor antisociale la nivel individual, ci trebuie acționat comunitar. Un demers util
ar putea fi identificarea comunităților cu un grad ridicat de atitudini antisociale și
elaborarea unor programe educaționale care să vizeze aceste atitudini și gânduri
asociate cu infracționalitatea. O prevenție bună a abandonului școlar ar putea acționa
și asupra reducerii atitudinilor antisociale.
 Recidiviștii au în general un anturaj social cu tendințe criminogene. Politicile de
incluziune și acceptare socială ar trebui să ofere rețele sociale care să poate oferi
o alternativă anturajului antisocial. Câtă vreme o proporție majoră din grupul
persoanelor fost condamnate sunt persoane cu tendințe criminogene, valorile pro-
sociale nu vor fi cultivate suficient.
 Copiii aflați sub observațiile serviciilor de protecția copilului sunt cei pentru care statul
propune soluții și suport în creștere și dezvoltare. În mod evident, câtă vreme unul
din 8 recidiviști sunt foști copii care au trăit în plasament, societatea nu a găsit o
soluție bună pentru dezvoltarea lor. Implicarea comunității în privința copiilor aflați
sub observația serviciilor de protecție a copilului este crucială. Reținem că una dintre
categoriile vulnerabile privind recidiva, este constituită din persoanele care
provin din centre de plasament, respectiv copii aflați sub observațiile serviciilor de
protecția copilului, deveniți adulți. Pentru înțelegerea corectă a cauzelor ce stau la
241/378
baza acestui risc se recomandă efectuarea unor analize la nivelul DGASPC.
Analizele trebuie să identifice dacă sunt sau nu sunt evaluați copii sub aspectul
riscului infracțional, să identifice eventualele politici de susținere a persoanelor din
centrele de plasament la momentul la care minorii împlinesc 18 ani. ONG-urile,
angajatorii și comunitatea în general (prin implicarea cetățenilor în programe
de voluntariat) pot să fie mai dispuși în a susține persoanele ce provin din
centre de plasament decât în a susține ”infractori/recidiviști”. Politicile sociale
de susținere a persoanelor ce provin din centre de plasament vor avea un efect direct
asupra reducerii riscului la recidivă.
 Una dintre categoriile vulnerabile privind recidiva sunt persoanele care au abandonat
școala. Abandonul școlar este un indicator important al recidivei, sens în care se
recomandă acțiuni comunitare de prevenire a acestuia. Acțiunile pot face obiectul
voluntariatelor sau a programelor unor ONG-uri, respectiv pot face parte din
programe comune ale Ministerului Justiției, autorităților din sfera judecătorească și
Ministerul Educației. Înainte de a propune măsuri foarte specifice este necesar a
se explora cauzele principale ale abandonului școlar.
 Una dintre categoriile vulnerabile privind recidiva sunt persoanele care consumă
substanțe psihoactive sau alcool. Suportul acestor grupuri de persoane se poate
realiza și prin servicii de voluntariat, însă trebuie să facă parte și din programe
comune ale Ministerului Justiției, MAI, Agenția Națională Antidrog, Ministerului
Educației și Ministerului Sănătății. Mai multe recomandări privind această categorie
de persoane vulnerabile sunt tratate într-un capitol separat. A devenit oricum
evidentă necesitatea înființării unor centre medicale destinate persoanelor care
prezintă tulburări ale consumului de substanțe sau alcool, atât prin implicarea ONG-
urilor, cât și legislativ și instituțional. La nivelul ANP se recomandă aplicarea unor
intervenții de grup privind consumul de substanțe și alcool, respectiv tratarea distinctă
a condamnaților care prezintă probleme cu consumul de substanțe sau alcool. La
nivelul DNP se recomandă creșterea numărului de parteneri sociali care sunt
specialiști în probleme legate de dependențe de substanțe și/sau alcool.
b) La nivelul percepției populației generale s-au măsurat opiniile și atitudinile populației

generale față de fenomenul recidivei.
Aproximativ 9% dintre respondenți consideră recidiviștii ca fiind ”persoane rele și

periculoase”, care ”comit infracțiuni grave în mod repetat” și reprezintă o amenințare pentru
societate.
242/378
70% dintre respondenți nu au în cercul de cunoștințe persoane care să fi fost condamnate,
sens în care cel mai probabil preiau atitudinea publică existentă în societate față de aceste
persoane și sunt mai intoleranți. Această observație este crucială și reflectă cât de
importantă este formarea unei atitudini publice corecte.
Chiar dacă 60% dintre respondenți susțin ideea conform căreia “cine a greșit o dată va greși
mereu”, ideea că oamenii ”merită o a doua șansă este susținută de 86% dintre respondenți.
Din acest punct de vedere, oamenii au credințe ce ar putea susține reintegrarea.
Contrar tendințelor internaționale (a se vedea mai jos principiul evitării privării de libertate)
76% dintre cei chestionați sunt de acord cu afirmația că ”legile sunt prea blânde cu cei care
comit greșeli de mai multe ori”.
Aici identificăm o atitudine socială care nu sprijină reintegrarea, care contravine principiilor
de reintegrare și susține mai degrabă o funcție punitivă a pedepsei decât una de reabilitare.
38% dintre respondenți nu ar fi de acord să trăiască în aceeași localitate cu persoane care
au fost condamnate și s-au reabilitat, ceea ce indică încă o dată greutatea foștilor
condamnați în a se integra. Una dintre concluziile importante ale cercetării pe populație
generală este cea conform căreia singura categorie față de care respingerea este mai
accentuată decât în cazul recidiviștilor este cea a consumatorilor de droguri.
Având în vedere proporția ridicată de consumatori în rânduri condamnaților, identificăm aici
o dublă stigmatizare (și pentru infracționalitate, și pentru consumul de substanțe).
Respingerea socială este demonstrată și prin următoarele procente: 70% nu ar alege să
trăiască în aceeași localitate cu recidiviști/persoane care au avut mai multe condamnări;
73% nu i-ar accepta ca vecini; 84% nu i-ar accepta ca prieteni apropiați și 89% nu ar accepta
ca un membru al propriei familii să se căsătorească cu o persoană recidivistă.
Aceste atitudini ne conduc spre concluzia că persoanele care au suferit condamnări vor
locui mai degrabă în apropierea altor persoane care au suferit condamnări sau care încalcă
legea penală și se vor integra în grupuri sociale, respectiv vor întemeia familii cu alte
persoane similare lor. Această segregare nu este benefică reintegrării. Așa cum s-a arătat
în prima parte a acestei lucrări, modelele sociale sănătoase sunt esențiale în formarea unor
comportamente prosociale, iar valorile sociale protejate de legea penală se regăsesc mai
degrabă în grupurile non-infracționale. Astfel, devine esențial pentru reintegrarea foștilor
condamnați să diminuăm cât de mult posibil stigmatizarea și să le oferim șansa integrării în
medii sociale sănătoase.
În ceea ce privește integrarea în muncă, procentul de 71% a respondenților care preferă
persoanele fără condamnări, chiar dacă nu sunt pregătite din punct de vedere profesional,
respectiv, procentul de 67% care nu ar accepta să aibă colegi de muncă persoane cu mai
multe condamnări subliniază stigmatizarea și arată că problemele de integrare pe piața
muncii a foștilor condamnați sunt reale.
243/378
Implicarea comunității în procesul de reabilitare este susținută și de respondenți: peste
jumătate dintre participanți menționează necesitatea susținerii asociațiilor și organizațiilor
care activează pentru reabilitarea foștilor deținuți (55%) și nu sunt de acord cu afirmația că
societatea face suficient de mult pentru a reintegra foștii condamnați (58%).
Concluzii specifice privind implicarea comunității și riscul de recidivă analizând

opinia publică din România
 Datele obținute din chestionarele aplicate populației generale au indicat stigmatizare

și respingere față de persoanele condamnate, atitudinea tolerantă fiind totuși mai
ridicată în cazul celor care au avut o singură condamnare sau a celor care își execută
pedeapsa în libertate.
 Sunt necesare campanii pentru conștientizare, responsabilizare și modificarea
atitudinilor de stigmatizare socială a foștilor condamnați. Campaniile vizează
creșterea toleranței și trebuie adresate angajatorilor, potențialilor voluntari pentru
procesul de reabilitare și societății în general.
 Sunt necesare campanii pentru conștientizare și înlăturare a convingerilor privind
eficiența pedepsei închisorii în privința reabilitării.
 Persoanele care au interacționat în viața lor cu fost condamnați sunt mai toleranți față
de aceștia. Pornind de la aceste date, campaniile de incluziune ar trebui să faciliteze
interacțiunea foștilor condamnați cu comunitatea.
c) La nivelul populației cheie - personal din unitățile penitenciare, personal din sistemul de
probațiune, furnizori de servicii sociale (publici și privați), angajatori, foști și actuali deținuți
precum și membri ai familiilor acestora – s-au desprins mai multe idei privind rolul comunității
în privința recidivismului.
Ofițerii de penitenciare au identificat lipsa unei rețele de suport social. Mulți recidiviști se
confruntă cu absența suportului familial, dar și al unei rețele de suport comunitar non-
infracțional. ” Recidivează pentru că se reîntorc în același mediu din care au plecat”, „Cred
că din prima zi de libertate cel liberat are nevoie de suport atât din partea familiei, cât și din
partea societății. În lipsa unui astfel de suport, revenirea lui în penitenciar va fi cât mai rapidă,
asta depinzând doar de resursele lui limitate o perioadă scurtă de timp. Dacă dintre acești
factori - locuință, familie, găsirea unui loc de muncă - oricare dintre astea lipsește, revenirea
în penitenciar este iminentă”. Societatea nu le oferă opțiuni reale foștilor deținuți în a se
integra în alte medii sociale decât cele infracționale. La nivel instituțional, au mai subliniat
ofițerii de penitenciare, societatea nu oferă continuitate în privința intervențiilor
necesare și în privința asistenței sociale în perioada post-detenție: ”La nivel ideal,
244/378
suportul comunitar ar însemna vreo 2-3 asistenți sociali care să se ocupe de el și să-i
urmărească evoluția. Ar însemna accesul la un medic, continuarea tratamentului, ar
însemna o comunitate, vecin, cunoștințe, familie care să ajute. În momentul în care ieși pe
poartă nu mai sunt asigurați medical.” Aceștia au arătat, de asemenea, importanța suportului
social în perioada detenției, ”a fi căutat” în penitenciar fiind un adevărat statut care oferă
protecție. Se subliniază vulnerabilitatea celor crescuți în sistem instituțional,
vulnerabilitate care se reflectă și în rata mare de recidivă în rândul acestor persoane: ” „La
nivelul comunității nu există servicii care să supravegheze și să asiste aceste persoane
revenite în comunitate. Și mă mai gândesc și la categoria deținuților care au crescut într-un
mediu instituționalizat. Știm foarte bine cât de greu le este să se integreze în societate. După
ce au făcut și o pedeapsă, situația lor este cruntă”.” Ofițerii de penitenciare subliniază
importanța muncii în penitenciar.
Consilierii de probațiune au identificat următoarele aspecte: insuficienta dezvoltare a unei
rețele comunitare, lipsa unor ONG-uri specializate cu care să se poată realiza parteneriate
de colaborare, reticența societății și a reprezentanților altor instituții de a-i reprimi în
structura socială pe cei care au comis infracțiuni.
Angajatorii din mediul public și privat sunt parte din comunitate. Un exemplu pro-social din
partea unui angajator privat a fost acela de a apela la forța de muncă din penitenciar. ”A fost
inițiativa noastră să căutăm forță de muncă în penitenciar pentru că aveam foarte mult de
lucru, nu mai aveam personal și a fost o alternativă potrivită, avem un istoric de colaborare
de-a lungul a 15 ani”. Majoritatea participanților au arătat deschidere în a angaja și mai mulți
deținuți, fapt ce ne arată că odată ce au avut contact cu persoanele private de libertate în
câmpul muncii, stigmatizarea s-a diminuat: ”În momentul de față avem doar patru oameni
care sunt pe un schimb. Noi ne-am dori mai mulți.” Cei mai mulți angajatori sunt reticenți în
a colabora cu sistemul penitenciar din cauza lipsei de informații și a riscului perceput.
Totodată, s-a observat că potențialii angajatori nu cunosc faptul că persoanele care au fost
private de libertate pot face parte din categoria persoanelor vulnerabile pentru care se oferă
facilități fiscale. Aceste date ne indică faptul că informarea comunității este esențială în
vederea dezvoltării oportunităților de muncă pentru condamnați/foști condamnați.
Reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale au subliniat următoarele aspecte:
dificultatea în a atrage voluntari competenți pentru oferirea serviciilor sociale pentru
foști condamnați/condamnați. O altă problemă semnalată este lipsa serviciilor la nivel
local, în orașele mici și mediul rural. În acest sens, un scop al comunității responsabile
ar fi acela de a asigura șanse egale de reabilitare și persoanelor care nu locuiesc în orașele
mari. Reprezentanții ONG-urilor au arătat că nu este facilitată legătura persoanelor private
de libertate cu comunitatea civilă.
245/378
O bună practică în privința integrării prin facilitatea ONG-urilor este crearea unui anturaj
pozitiv persoanelor ce execută o pedeapsă privativă de libertate încă de dinaintea liberării:
Se evidențiază și în contextul implicării comunității în procesul de reabilitare, importanța
integrării treptate a persoanelor private de libertate în mediul extern/comunitar.
Deținuții și foștii deținuți au semnalat lipsa de informare în etapa post-execuțională și au
recunoscut nevoia de consiliere pe care o au pentru a reuși să acceseze serviciile sociale:
”De exemplu, eu am fost eliberat, am făcut 10 ani. Am pierdut familia, nu o venit nimeni la
mine. Ei nu s-au gândit, când mă eliberez, ce fac? Eu merg acum pe stradă și nu am bani
să iau un suc, am buzunarele goale. Nu am avut bani de bilet, n-am avut bani să-mi iau o
țigară. Eu puteam să dau oricui în cap pentru țigara aia. Ei nu s-au gândit la asta? Deținut
eliberat după 5 ani sau după 10 ani și îl lași pe stradă pe acel deținut?” Observăm că cele
indicate de reprezentanții ONG-urilor privind incapacitatea persoanelor liberate de a solicita
ajutor se confirmă. Foștii deținuți au vorbit și despre lipsa grupului social, al suportului
social pe care o resimt cei liberați: ”Că el daca iese dintr-o dată în societate. Nu reprezintă
nimic în afară, pentru nimeni. Nu are locul lui în societate, nu e respectat, nu-l ajuta nimeni,
pai ce să caut. Uite, aveam un statut, dau cu pumnul, fac pe toată lumea se alinia și știam
o treabă. Aici ce să fac? Mă duc înapoi.”
Un alt aspect discutat a fost reticența din partea comunității față de persoanele provenite
din mediul penitenciar. Cei eliberați din penitenciar se confruntă cu intoleranță și
respingere socială: ”Știți de ce recidivează, deși nu le-a fost bine în penitenciar?
Societatea, pentru anumiți oameni care n-au șanse, e mai rea decât penitenciarul. Eu am
cunoscut oameni care preferau să se întoarcă pentru că efectiv, dintre două rele, îl alegeau
pe cel mai mic. Care sunt cele două rele? E răul mai mic pentru acești oameni care n-au pe
nimeni în penitenciar și răul mai mare să-l arunci în societate, unde lumea numai că nu îl ia
cu pietre, în rest... Deci societatea nu se implică, nu primește, nu ajută, nu încurajează, nu
sunt ONG-uri îndeajuns pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestor oameni care vin
acasă.” Ei au identificat o serie de practici discriminatorii precum etichetări, limbaj nepotrivit,
atitudini de respingere și chiar limitarea accesului la anumite beneficii sociale, cum ar fi
cursuri de calificare sau locuri de muncă. Au mai evidențiat dificultățile în găsirea unui loc
de muncă, dificultăți puse pe seama stigmatizării ce nu poate fi evitată odată cu prezentarea
cazierului judiciar: ”Deci dacă mergi cu cazier să te angajezi, nu te ia. Nici vorbă. La
penitenciar ne vrăjește și ne spune că lasă când te eliberezi te duci și te angajezi și eu le-
am zis de multe ori… nu ne mai prostiți, că pe noi care suntem cu cazier nu ne angajează
nimeni”. Deținuții și foștii deținuți consideră că cea mai importantă dificultate pe care o au în
reintegrarea lor este neîncrederea comunității în capacitatea lor de reabilitare, sens în
246/378
care consideră că schimbarea mentalității sociale față de ei este punctul crucial în
reintegrare.
Aparținătorii persoanelor private de libertate au arătat că stigmatizarea apropiaților care
au fost condamnați se poate extinde spre ei. Membrii familiilor celor privați de libertate
se confruntă cu izolare socială în unele cazuri, cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă.
Copiii condamnaților pot fi respinși, pot abandona școala și pot fi lipsiți de supraveghere.
Toți acești factori constituie riscuri infracționale. Comunitatea ar trebui să sprijine copiii
persoanelor condamnate astfel încât să preîntâmpine săvârșirea unor infracțiuni. Familia
este cercul social cel mai restrâns, iar suportul oferit de familie condamnatului este esențial
în scăderea riscului la recidivă.
Concluzii specifice privind implicarea comunității și riscul de recidivă rezultate din

analiza opiniei personalului din penitenciar și din probațiune, reprezentanților ONG,
angajatorilor, condamnaților și aparținătorilor
 Ofițerii de penitenciar au observat importanța suportului social în privința recidivei și

au remarcat vulnerabilitatea celor care ”nu sunt căutați” în penitenciar. Parte
dintre aceștia sunt persoanele care provin din mediul instituțional. Se întărește
așadar ideea necesității sprijinirii persoanelor care provin din mediul
instituțional. De asemenea, implicarea comunității trebuie să presupună constituirea
de rețele sociale (non-infracționale) pentru foștii condamnați.
 Una dintre problemele majore în confruntarea recidivei, identificate de toți cei
intervievați este lipsa continuității în privința intervențiilor necesare și în privința
asistenței sociale în perioada post-detenție. Rolul comunității este esențial în
etapa de după liberare, sens în care este necesară îmbunătățirea activităților
centrelor de incluziune, implicarea comunității prin ONG-uri pentru oferire de suport
și alte parteneriate. În acest sens se pot pune în valoare inclusiv acțiunile propuse în
Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private 2020-2024.
 Se impune suplimentarea serviciilor oferite condamnaților în perioada post-detenție
concomitent cu adoptarea unor strategii de schimbare a atitudinilor publice de
stigmatizare a foștilor condamnați. O societate care nu include foștii condamnați este
o societate care împiedică reintegrarea și potențează în acest fel riscul de recidivă.
În acest sens, se recomandă înființarea și derularea de programe care să implice
responsabilizarea comunității locale, proiecte de formare și sensibilizare pentru
angajații instituțiilor și serviciilor publice, pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine nevoile
și problemele deținuților care se întorc în comunitate. O soluție ar fi înființarea mai
247/378
multor centre destinate asigurării unor servicii sociale sub forma unei „zone
tampon” după liberare.
 Conform reprezentanților organizațiilor non-guvernamentale, persoanele tocmai
liberate pot fi dificil de contactat. Încă din perioada privării de libertate, persoanele
care-și dau acordul pot să-și ofere datele spre a fi ajutate. Trebuie gândit un astfel de
sistem cu mult înainte de liberare, astfel încât contactul dintre persoanele ce urmează
a se libera și organizațiile non-guvernamentale să se realizeze din timp, creându-se
legături de încredere și căutându-se oportunități de reintegrare. Având în vedere cele
semnalate de reprezentanții ONG-urilor, ANP trebuie să faciliteze mai mult accesul
ONG-urilor în mediul penitenciar, să implice programele oferite de aceștia în procesul
de reabilitare și să conlucreze pentru a face trecerea dinspre mediul penitenciar
înspre comunitate.
 La nivel social, comunitatea poate oferi suport pentru reintegrarea celor care au
comis o infracțiune prin mentorat, consiliere, oportunități educaționale, oferirea de
locuri de muncă. Oferirea locurilor de muncă pentru foștii condamnați (inclusiv prin
limitarea informațiilor privind cazierul judiciar al persoanei) devine o prioritate.
De observat că și recomandările Organizației Națiunilor Unite pentru prevenirea
criminalității și justiția penală (recomandări redate mai jos) sunt în sensul limitării
disponibilizării informațiilor din cazier judiciar. Se poate propune un sistem de
instituire a unui certificat de conformitate în locul cazierului - un certificat ce atestă
că persoana nu este înregistrată cu anumite tipuri de infracțiuni, fiind aptă pentru
orice loc de muncă.
 Stimularea angajatorilor privați prin sensibilizarea opiniei publice la ideea angajării
persoanelor condamnate/fost condamnate. S-ar putea crea o platformă comună
ANP, DNP, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (A.N.O.F.M.), ANAF,
unde angajatorii privați să poată accesa forță de muncă dintre condamnați/foștii
condamnați. Angajarea prin platformă ar putea fi încurajată comunitar prin oferirea
de facilități fiscale (nu doar generic - persoanelor vulnerabile, ci foștilor condamnați
penal în mod special). Este de analizat și posibilitatea de interconectare cu HUB-ul
de servicii al MMSS. În măsura în care ar exista politici sociale de suportare a unui
pachet minim de asigurări sociale pentru condamnații penal care au nevoie, s-ar
putea compensa cheltuielile acestui pachet minimal angajatorilor care încheie
contracte de muncă cu persoanele condamnate în ultimele 6 luni sau liberate în
primele 6 luni.
 Având în vedere importanța angajamentului în muncă (atât în timpul executării unei
pedepse privative sau nu de libertate), cât și găsirea unui loc de muncă, instituțiile
statului trebuie să prioritizeze includerea foștilor deținuți în câmpul muncii. Pentru
248/378
atingerea unui astfel de scop se pot institui politici fiscale avantajoase pentru agenții
economici care angajează foști deținuți, se pot gândi parteneriate avantajoase pentru
agenții economici care colaborează cu ANP, respectiv cu DNP în oferirea de locuri
de muncă pentru condamnați. În egală măsură, o politică eficientă ar putea fi ca statul
să creeze locuri de muncă destinate strict condamnaților penal asigurând astfel o
componentă importantă a reabilitării. O altă măsură bună ar fi implementarea unor
programe de recrutare în penitenciar în perioada anterioară liberării sau în
cadrul serviciilor de probațiune.
 La nivelul serviciului de probațiune, o comunitate responsabilă oferă posibilitatea
persoanelor condamnate în regim de executare cu suspendare sub supraveghere,
celor pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei și celor liberate condiționat
să găsească locuri de muncă. De asemenea, faptul că obligația penală de a ”munci
în folosul comunității” are o plajă extrem de redusă de activități, majoritatea fiind
fizice, poate întreține stigmatizarea persoanelor condamnate. Dacă statul nu le oferă
posibilitatea condamnaților să muncească în folosul comunității în diverse locuri,
contribuind real la folosul comunității în funcție de capacitatea individuală, cu atât mai
puțin vor fi deschiși membrii comunității să integreze persoanele condamnate. Un
bun exemplu social este acela de a oferi oportunități diverse pentru îndeplinirea
obligațiilor de muncă în folosul comunității.
 La nivelul serviciilor de probațiune comunitatea poate fi implicată și prin serviciile
specializate ce trebuie oferite persoanelor supravegheate. Propunem și
externalizarea mai extinsă a serviciilor de reintegrare din cadrul probațiunii, multe
dintre ele putând fi sprijinite comunitar prin voluntariat și/sau ONG-uri.
 Reprezentanții ONG-urilor au subliniat lipsa de specializare a voluntarilor care
implementează programe de reabilitare. Ministerul Educației și corpurile profesionale
(Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Medicilor) ar trebui să gândească
programe educaționale și de formare profesională care să țintească reabilitarea
persoanelor condamnate penal. Neexistând specializări în multe din aceste domenii,
profesioniștii (psihoterapeuții, psihiatrii care derulează programe pentru dependențe
etc.) vor evita să ofere serviciile în programele de reabilitare a persoanelor
condamnate.
 Implicarea voluntarilor în tot procesul de prevenire și combatere a recidivei penale,
transmițându-se implicit mesajul că recidiva penală este o problemă comunitară.
 O altă recomandare identificată în documentarea teoretică este construirea unor
rețele sociale de mentorat și ”peer support” (persoane de aceeași vârstă), încercând
susținerea persoanelor condamnate și prin suportul social primit de la ceilalți cetățeni.
249/378
4.4.2. Recomandări internaționale (prezentate în extras la Anexa 3) privind
implicarea comunității
Regulile standard minime privind măsurile neprivative de libertate (Regulile Tokyo)

 o mai mare implicare a comunității în gestionarea justiției penale.

Responsabilitatea socială presupune atât implicarea comunității în tratarea
infractorilor cât și promovarea în rândul infractorilor a simțului responsabilității față
de societate;
 tratarea infractorilor în comunitate, evitându-se, pe cât posibil, recurgerea la
proceduri formale sau la judecarea unei instanțe, în conformitate cu garanțiile legale
și cu statul de drept;.
 oferirea pentru infractori a serviciilor de asistență psihologică, socială și materială și
oportunități de a consolida legăturile cu comunitatea și de a facilita reintegrarea
lor în societate;
 încurajarea participării publicului, deoarece este o resursă majoră și unul dintre
cei mai importanți factori în îmbunătățirea legăturilor dintre infractori supuși unor
măsuri neprivative de libertate și familie și comunitate. Ar trebui să completeze
eforturile administrației de justiție penală. Participarea publicului ar trebui să fie
privită ca o oportunitate pentru membrii comunității de a contribui la protejarea
societății lor;
 încurajarea agențiilor guvernamentale, sectorului privat și publicului larg
pentru sprijinirea organizațiilor de voluntari care promovează măsurile
neprivative de libertate;
 informarea socială prin organizarea în mod regulat de conferințe, seminarii,
simpozioane și alte activități pentru a stimula conștientizarea necesității
participării publicului la aplicarea măsurilor neprivative de libertate;
 utilizarea tuturor formelor de mass-media pentru a contribui la crearea unei
atitudini constructive a societății, care să conducă la activități care să conducă la
o aplicare mai largă a tratamentului neprivativ de libertate și la integrarea socială a
infractorului;
 informarea publicului cu privire la importanța rolului său în implementarea
măsurilor neprivative de libertate;
250/378
 voluntarii ar trebui să încurajeze infractorii și familiile lor să dezvolte legături
semnificative cu comunitatea și o sferă mai largă de contact, oferind consiliere
și alte forme adecvate de asistență în funcție de capacitatea și nevoile infractorilor.
Regulile standard minime ale Națiunilor Unite privind tratamentul deținuților (Regulile Nelson
Mandela) postulează următoarele aspecte:
 tratamentul deținuților ar trebui să sublinieze nu excluderea lor din comunitate ci
rolul lor continuu în aceasta. Prin urmare, organizațiile non-guvernamentale ar
trebui să fie implicate ori de câte ori este posibil pentru a ajuta personalul
penitenciarului în sarcina de reabilitare socială a deținuților.
Regulile Națiunilor Unite pentru tratamentul femeilor private de libertate și a femeilor

 autoritățile penitenciare vor utiliza programele și serviciile comunitare în măsura

maximă posibilă pentru femeile deținute, pentru a ușura trecerea lor de la
închisoare la libertate, pentru a reduce stigmatul și pentru a-și restabili contactul
cu familiile lor cât mai curând posibil;
 autoritățile penitenciare, în cooperare cu cele din probațiune și/sau serviciile de
asistență socială, grupurile comunitare locale și organizațiile non-
guvernamentale, proiectează și implementează programe complete de
reintegrare înainte și după liberare, care iau în considerare nevoile specifice
femeilor;
 se va acorda sprijin suplimentar în urma eliberării femeilor deținute care au nevoie
de ajutor psihologic, medical, legal și practic pentru a asigura reintegrarea lor
socială de succes, în cooperare cu serviciile din comunitate;
 va îmbunătăți furnizarea de programe de tratament pentru abuzul de substanțe
adaptate problematicii relațiilor de gen și abordării traumei la femei. Se va
îmbunătăți de asemenea accesul femeilor la astfel de tratamente, pentru
prevenirea infracționalității, precum și pentru diversificarea pedepselor și
condamnare la pedepse alternative detenției.
251/378
Organizației Națiunilor Unite -Comisia pentru prevenirea criminalității și justiția penală178, a
concluzionat următoarele aspecte în privința implicării comunității în reducerea
recidivismului:
 limitarea disponibilizării, utilizării și transmiterii cazierelor și a registrelor

judiciare, pentru a crește probabilitatea reintegrării reușite a infractorilor;
 infractorii condamnați care, de la momentul condamnării, au încetat comiterea de
acte de criminalitate și s-au reintegrat cu succes în comunitate ar trebui să aibă
posibilitatea radierii sau a sigilării cazierelor lor judiciare, mai ales în raport cu
verificările de antecedente pe care le realizează potențialii angajatori. Se
subliniază că statele ar trebui să aibă în vedere reglementarea acestui proces în
drept. Ar trebui să se țină cont în mod special de cazierele judiciare ale adulților tineri,
pentru a evita stigmatizarea suplimentară și pentru a susține reintegrarea;.
 autoritățile penitenciare ar trebui să coopereze îndeaproape cu specialiștii din
domeniul justiției penale, precum și cu factorii interesați guvernamentali sau
neguvernamentali, pentru a asigura o tranziție unitară pentru infractori, din
mediul privativ de libertate către comunitate, inclusiv prin furnizarea de
asistență în domeniul locuirii, al angajării și al asistenței medicale și sociale.
Pregătirea pentru reintegrare ar trebui să înceapă din momentul intrării în
închisoare a unui infractor, iar asistența ar trebui să fie acordată și după
momentul eliberării sau al supravegherii comunitare după liberare,
consolidând progresul înregistrat în închisoare și continuând atât cât este
nevoie;.
 închisorile în regim deschis și semideschis, care permit deținuților să petreacă
timp în comunitate, pot susține reintegrarea infractorilor, mai ales a celor care
au ispășit o pedeapsă îndelungată cu închisoarea, precum și tranziția lor treptată de
la închisoare la comunitate. Sistemele de liberare condiționată pe baza unei conduite
ireproșabile sau de liberare condiționată, care permit liberarea sub supraveghere a
infractorilor de îndată, pot avea și ele un rol important în susținerea reușitei
reintegrării infractorilor, fără să pună în pericol siguranța publică. Condițiile de locuire
supravegheată, de exemplu în centre corecționale de tranzit, centre de tranziție,
unități de relocare și centre de pre-liberare, sunt necesare pentru a ajuta infractorii
să gestioneze o tranziție planificată de la detenție la traiul într-o comunitate, care
178Reuniunea grupului deschis interguvernamental de experți cu privire la strategiile model de reducere a

recidivei, Organizația Națiunilor Unite, E/CN.15/2023/13, Comisia pentru prevenirea criminalității și justiția
penală, Utilizarea și aplicarea standardelor și a normelor Organizației Națiunilor Unite pentru prevenirea
criminalității și justiția penală
252/378
să le permită interacțiunea substanțială cu lumea exterioară, precum și contact
cu familiile lor, rețelele de suport și angajatorii existenți sau posibili;
 deținuții sunt supuși unui risc de recidivă ridicat în perioada imediat următoare
eliberării. Prin conectarea acestora cu serviciile din comunitate, perioada
prealabilă eliberării oferă o ocazie de a-i pregăti pentru viața în afara închisorii.
Cooperarea între agenții și comunicarea dintre închisoare și serviciile din comunitate
sunt esențiale pentru asigura continuitatea asistenței pe parcursul procesului de
reintegrare. Și implicarea actorilor din sectorul privat poate fi avută în vedere pentru
a explora ocaziile de angajare sau stagiile pentru cei eliberați din detenție;
 reducerea recidivei necesită participare activă nu doar din partea sectorului
justiției, ci a tuturor sectoarelor societății, iar volume semnificative de timp și
de resurse trebuie investite în parteneriate, intervenții de proximitate, formare
și măsuri de sustenabilitate;
 trebuie instituite parteneriate cu o mare diversitate de actori atât din interiorul, cât și
din exteriorul sectorului de justiție penală și trebuie depuse eforturi pentru a asigura
că obiectivele și justificarea de la baza politicilor relevante sunt transmise clar
publicului; ar trebui să se dea prioritate investițiilor în formarea personalului din
justiția penală și a altor profesioniști implicați în susținerea inițiativelor de reabilitare
și de reintegrare, iar reducerea recidivei ar trebui să fie specific tratată în legislația și
strategiile naționale;
 ar trebui recunoscută, promovată și susținută posibilitatea ca voluntari și
organizații ale societății civile să contribuie la reabilitarea și reintegrarea
socială a infractorilor;
 cooperarea cu voluntari și cu organizații ale societății civile care activează atât în
închisori, cât și în comunitate, ar trebui recunoscută și susținută activ. În cadrele
legale adecvate și sub supravegherea și pe exclusiva răspundere a autorităților
judiciare competente, organizațiile societății civile, în urma unei selecții și a unei
instruiri corespunzătoare, pot fi folosite la pregătirea rapoartelor premergătoare
pronunțării pedepselor și pentru a oferi sprijin persoanelor pe durata
implementării de măsuri neprivative de libertate și a reintegrării din medii
privative de libertate;
 activitățile voluntarilor ar putea include implicarea în programe de sprijin inter pares,
încurajarea legăturilor dintre infractori și comunitate și furnizarea de asistență
practică în procesul de reintegrare; totodată, voluntarii ar putea avea un rol
semnificativ în furnizarea unei platforme pentru implicarea comunității și
sensibilizarea publicului la importanța reintegrării infractorilor;
253/378
 ar trebui elaborate mecanisme juridice și administrative pentru a asigura
responsabilizarea organizațiilor societății civile și a voluntarilor din comunitate,
precum și sustenabilitatea activităților acestora. Aceste mecanisme ar trebui să
cuprindă recrutări judicioase, selecție, formare, îndrumări și asistență (practică,
financiară și psihologică), evaluare, monitorizare și supraveghere desfășurată de
autorități judiciare competente. Totodată, este important ca munca acestor organizații
și voluntari să fie recunoscută public, inclusiv prin punerea în valoare a contribuțiilor
acestora în cadrul unor evenimente relevante, prin sprijinirea asociațiilor naționale de
voluntari și prin dezvoltarea de rețele internaționale de voluntari;
 ar trebui să se creeze și să se pună în aplicare campanii de sensibilizare a
publicului și de înțelegere a inițiativelor de reducere a recidivei, mai ales
campanii de încurajare a acceptării și a sprijinului pentru utilizarea de măsuri
neprivative de libertate și a altor măsuri pentru reintegrarea infractorilor;
 este vital să se încerce o îmbunătățire a înțelegerii la nivel public a justificării și a
avantajelor măsurilor neprivative de libertate, cu accent pe obiectivul lor de sporire
a siguranței comunității. În același timp, ar trebui desfășurate analize cost-
beneficiu și ar trebui făcute publice, ca instrument important de sensibilizare a
publicului și a responsabililor de elaborarea politicilor. Acceptarea și conștientizarea
în rândul publicului sunt esențiale pentru diminuarea stigmatizării cu care se
confruntă persoanele liberate din închisoare sau supuse unor măsuri neprivative de
libertate. În vreme de activitățile de sensibilizare ar putea avea diferite forme și ar
putea fi desfășurate atât la nivel național, cât și la nivel local, aceste activități ar trebui
să transmită mesajul comun că sprijinul comunității este vital pentru
reintegrarea infractorilor, iar acest fapt va duce, în cele din urmă, la un număr
mai mic de infracțiuni și la un grad mai mare de siguranță publică. Liderii din
cadrul comunității și organizațiile societății civile se numără printre actorii cu un rol
esențial în acest sens și ar trebui să fie implicați activ pentru a contribui la tratarea
numeroaselor nevoi complexe ale infractorilor și a crea sprijinul necesar în
comunitățile în care aceștia se întorc.179
Concluzii privind implicarea comunității și riscul de recidivă rezultate din analiza
recomandărilor internaționale:
 implicarea comunității este considerată vitală în procesul de reabilitare;
179 Declarația de la Kyoto referitoare la realizarea de progrese în ceea ce privește prevenirea criminalității,
justiția penală și statul de drept: către îndeplinirea obiectivelor Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă
(rezoluția 76/181 a Adunării Generale).
254/378
 printre obiectivele din comunitate sunt crearea unei atitudini constructive a
cetățenilor, informarea acestora privind rolul lor în procesul de reabilitare, implicarea
publicului în întreg procesul de reabilitare;
 grupuri comunitare locale și organizații non-guvernamentale trebuie să proiecteze și
să implementeze programe complete de reintegrare înainte și după liberare;
 trebuie redusă stigmatizarea persoanelor condamnate;
 organizațiile nonguvernamentale ar trebui să fie implicate ori de câte ori este
posibil pentru a ajuta personalul penitenciarului în sarcina de reabilitare
socială a deținuților;
 continuitatea intervențiilor pentru a se asigura o tranziție unitară pentru infractori,
din mediul privativ de libertate către comunitate, inclusiv prin furnizarea de
asistență în domeniul locuirii, al angajării și al asistenței medicale și sociale;
 limitarea folosirii cazierului judiciar pentru evitarea stigmatizării;
 reducerea recidivei necesită participare activă nu doar din partea sectorului
justiției, ci a tuturor sectoarelor societății;
 este importantă punerea în aplicare a unor campanii de sensibilizare a publicului și
de înțelegere a inițiativelor de reducere a recidivei, mai ales campanii de încurajare
a acceptării și a sprijinului pentru utilizarea de măsuri neprivative de libertate
și a altor măsuri pentru reintegrarea infractorilor.
Legat de această ultimă recomandare, respectiv inițierea de campanii de acceptare pentru

utilizarea măsurilor neprivative de libertate, subliniem încă o dată că, așa cum a reieșit din
studiul nostru, mulți respondenți din populația generală consideră că ”pedepsele sunt prea
blânde”. În primul rând, atitudinile față de foștii condamnați pot contribui la reducerea
recidivei (prin incluziune), sau, dimpotrivă, la creșterea riscului de recidivă (prin respingere).
În egală măsură, opinia publică poate susține politici penale care contribuie sau nu la
prevenirea recidivei (de exemplu, politica ”three strikes and you’re out” a fost adoptată la
presiunea comunității). La nivelul Organizației Națiunilor Unite, grupul deschis
interguvernamental de experți cu privire la strategiile-model de reducere a recidivei citat mai
sus a formulat 18 strategii pentru combatere a recidivismului. Al doilea din cele șase principii
adoptate este evitarea privării de libertate - ”detenția ar trebui evitată în situațiile în care
nu este strict necesară, deoarece poate agrava condițiile care au contribuit la
comportamentul penal al unei persoane și poate înrăutăți dificultăți preexistente la
nivelul integrării sociale a infractorilor.” Pentru aplicarea unui astfel de principiu la nivel
de stat, comunitatea trebuie să fie pregătită mental, adică să fie informată corect. Doar
înțelegând mecanismele care stau în spatele comportamentului infracțional și doar
cunoscând efectele privării de libertate asupra recidivismului, opinia publică va putea susține
255/378
prin reacțiile ei aplicarea principiului evitării privării de libertate. Reacțiile sociale sunt avute
în vedere atât de decidenții politici cât și de instanțele de judecată.
În practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), reacția opiniei publice este unul
dintre criteriile pericolului pentru ordinea publică evaluat de către judecător cu ocazia luării
măsurilor preventive: ”instanțele interne au definit în cursul timpului criterii și elemente de
luat în calcul la examinarea existenței « pericolului pentru ordinea publică », de unde și
reacția publică declanșată datorită faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi
generată de menținerea sau punerea în libertate a acuzatului” (CEDO: Cazul Calmanovici
contra României, paragraf 97, 2008).
De asemenea, la nivel național, privarea de libertate provizorie și preventivă se dispune

luându-se în calcul opinia comunității: ”prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de
natura celor reținute în sarcina inculpatului, sunt considerate că suscită o tulburare a
societății, așa încât se justifică o detenție preventivă” (Curtea de Apel Cluj, Încheierea
penală nr. 127, 2011) și se menține din aceleași considerente - ”prin punerea în libertate a
inculpatului s-ar produce o reacție de oprobriu din partea societății” (Curtea Supremă de
Justiție, Decizia nr.1435, 2002), avându-se în vedere reacția socială la infracțiunea
cercetată. Astfel, suspecții pot fi arestați preventiv și în urma reacției publice față de cazul
cercetat: ”din motive ce țin de gravitatea lor și reacția publică generată de ele, infracțiunile
pot justifica arestul preventiv, cel puțin o perioadă” (CEDO: Cazul Letellier contra Franței,
paragraf 51, 1991); ”prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor,
anumite infracțiuni pot genera tulburări sociale care să justifice arestarea preventivă, cel
puțin o anumită perioadă de timp”( CEDO: Cazul Tiron contra României, paragraf 40, 2009).
Nu doar în privința măsurilor preventive, ci și în cazul condamnărilor penale, infractorilor li
se pot stabili pedepse ”pe măsura tulburării pe care fapta a produs-o în mediul social” (Înalta
Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 176, 2014).
Reacțiile sociale constituie așadar unul dintre criteriile ce fundamentează deciziile penale.
Din acest punct de vedere, atitudinile pe care le formează opinia publică contribuie direct la
politicile penale. Astfel devine esențială în România formularea unor scopuri legate de
crearea unor atitudini sociale ce facilitează reintegrarea foștilor condamnați și
descurajează măsurile privative de libertate, reducând astfel recidiva. Pentru
atingerea unor astfel de scopuri sunt necesare campanii de informare comunitară.
256/378
5. ANALIZA LEGISLAȚIEI NAȚIONALE RELEVANTE ÎN DOMENIU
5.1. Definiția legală și operațională a recidivei
Potrivit art. 41 din Codul penal există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei
hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an sau a detențiunii pe viață
și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din
nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii de un an sau mai mare sau pedeapsa detențiunii pe viață.
Recidiva este națională atunci când condamnarea care constituie primul termen a fost
pronunțată de o instanță română și devine internațională atunci când condamnarea
respectivă a fost pronunțată în străinătate. În Codul penal român este prevăzută și recidiva
internațională, în condițiile art. 41 alin. (3). Astfel, pentru stabilirea stării de recidivă se va
ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă
prevăzută și de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută
potrivit legii. În acest sens, sunt incidente dispozițiile din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internațională în materie penală – în cazul statelor non-UE se va aplica
Titlul V (Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a
actelor judiciare în relația cu statele terțe), iar pentru statele membre se va aplica Titlul VI
(Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-
cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun
pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană).
În accepțiunea prezentului studiu, definiția recidivei vizează această problematică în sens
larg (psihologic/sociologic/criminologic) și cuprinde ipotezele de recidivă juridică, precum și
celelalte situații în care o persoană a comis o primă infracțiune - pentru care i-a fost angajată
printr-o hotărâre definitivă răspunderea penală, iar ulterior acestui moment, în pofida
existenței unei „avertizări oficiale”, a reiterat comportamentul infracțional. Așadar, recidivist
va fi considerat orice persoană care, la momentul comiterii celei de-a doua infracțiuni,
avea antecedente penale, indiferent de locul săvârșirii primei infracțiuni (pe teritoriul
României sau în străinătate).
257/378
5.2. Cadrul legal național în materia recidivei
5.2.1. Legislația relevantă
Având în vedere complexitatea fenomenului recidivei și importanța sa, există numeroase

acte normative care vizează direct sau indirect sursele-cadru ale reglementării recidivei și a
formelor sale, precum și a instrumentelor ce vizează reducerea sau chiar combaterea
fenomenului. Lista acestor acte normative, organizată pe domenii, este regăsită în Anexa 4.
Cel mai important act normativ în domeniu este, fără îndoială, Codul penal (Legea nr.
286/2009, în continuare C. pen.). În cuprinsul acestuia, în partea generală, este definită
infracțiunea, recidiva și formele sale precum și întreg „arsenalul” sancțiunilor de drept penal
prin intermediul cărora se încearcă (inter alia) combaterea acestui fenomen. În completarea
acestor principii generale, reglementări specifice privind executarea pedepselor și a altor
măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt regăsite în Legea nr.
254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv în Legea nr. 253/2013 privind
executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și Regulamentele lor de
punere în aplicare. Pe lângă aceste reglementări principale, există și alte acte normative
care pot dobândi relevanță punctuală cu privire la unele aspecte care vizează problematica
prevenirii recidivei, cum ar fi Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului, Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări
psihice sau Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea
ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.
5.2.2. Sancțiunile de drept penal
Pornind de la definiția din secțiunea anterioară, se poate constata că premisa prezentului

studiu are, ca actor principal, o persoană deja intrată în câmpul infracțional. În varianta
ideală, această „alunecare” a fost accidentală și infractorul găsește singur resorturile interne
pentru a nu reitera comportamentul reprobabil. Statisticile naționale arată însă o altă
realitate, care reclamă intervenția sistemului de justiție penală, cu toate instrumentele sale
specifice. Care sunt aceste instrumente și cum pot fi ele dozate astfel încât să asigure
prevenirea recidivei? Pe scurt, organele judiciare au la dispoziție o paletă diversificată de
sancțiuni, menite (inter alia) să aducă infractorii „pe calea cea bună”.
258/378
Odată cu intrarea în vigoare, în februarie 2014, a actualului Cod penal, a avut loc o
schimbare de paradigmă, care a antrenat o amplă reformă în materia sancțiunilor de drept
penal. Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive a acestui act normativ, „în
reglementarea sistemului pedepselor principala preocupare a fost aceea de a crea un
mecanism care, prin flexibilitate și diversitate, să permită alegerea și aplicarea celor mai
adecvate măsuri, pentru a putea asigura în acest fel atât o constrângere proporțională în
raport cu gravitate infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului cât și o modalitate
eficientă de recuperare socială a infractorului”180.
Se poate observa, pe de o parte, diversificarea paletei de sancțiuni aplicabile infractorilor
față de vechea reglementare (în special a alternativelor la detenție), iar pe de altă parte,
faptul că accentul este pus pe reintegrarea socială a celor care aduc atingere ordinii penale,
deziderat care, la nivel sistemic, echivalează cu prevenirea recidivei (în sens larg).
În prezent, pentru a asigura un echilibru între pedepsirea eficientă a persoanei vinovate de
comiterea unei infracțiuni și protecția societății împotriva săvârșirii altor infracțiuni în viitor,
în Codul penal sunt reglementate mai multe categorii de sancțiuni: pedepse, măsuri
educative, respectiv măsuri de siguranță. În cele ce urmează vom prezenta - succint -
principalele elemente care compun tabloul sancțiunilor de drept penal în viziunea
legiuitorului național.
5.2.2.1. Pedepsele
Pedeapsa poate fi dispusă atunci când instanța de judecată constată, printr-o hotărâre
definitivă, săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană care avea cel puțin 18 ani la
momentul comiterii acesteia. În literatura de specialitate, pedeapsa a fost definită ca fiind „o
măsură coercitivă, utilizată de stat împotriva celor care sunt găsiți vinovați de comiterea unor
infracțiuni și care constă în privarea sau restrângerea exercițiului unor drepturi, în scopul
reeducării persoanelor în cauză și al prevenirii săvârșirii altor infracțiuni în viitor”181.
Pornind de la această definiție și în special de la scopul pedepsei, fie ea privativă sau
neprivativă de libertate, doctrina182 a identificat și funcțiile pe care aceasta le îndeplinește:
funcția retributivă, funcția de intimidare, respectiv funcția de reeducare a infractorului.
Această din urmă funcție este esențială în contextul prezentei analize și are în vedere
transformarea infractorului - prin intermediul executării pedepsei - într-un nou individ, cu
mentalitate și deprinderi pro-sociale.
180 Pct. 2.13. din Expunerea de motive la Codul penal, disponibilă la https://www.cdep.ro/proiecte/2009/300/
00/4/em304.pdf, accesat în 4.09.2023.
181 Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2018,
p. 281.
182Ibidem.
259/378
La nivel legislativ, funcția educativă își face resimțită prezența, în ce privește pedepsele
privative de libertate, în art. 3 din Legea 254/2013, potrivit căruia „(1) Scopul executării
pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi
infracțiuni. (2) Prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se
urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de
conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau
persoanelor internate”. Aceeași abordare este prezentă și în cazul executării pedepselor
neprivative de libertate (în art. 3 din Legea 253/2013), cu mențiunea că, în acest caz se
urmărește nu reintegrarea, dată fiind absența eliminării inițiale din societate, ci menținerea
persoanei în comunitate. Cu alte cuvinte, scopul este prevenirea unor viitoare încălcări ale
legii care, foarte probabil, ar putea duce la aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Pedepsele sunt clasificate de lege în trei categorii: pedepse principale, pedepse
complementare și pedepse accesorii. Aceste două din urmă categorii se aplică (în anumite
condiții, prevăzute de lege183) alături de o pedeapsă principală și pot, uneori, contribui la
prevenirea comiterii unor noi infracțiuni, așa cum se întâmplă, de exemplu, când pedeapsa
complementară (și cea accesorie) constă în interzicerea drepturilor părintești, a dreptului de
a conduce anumite categorii de vehicule sau a dreptului de a comunica cu victima.
Potrivit art. 53 C. pen., în ordinea descrescătoare a severității lor, pedepsele principale
aplicabile persoanei fizice sunt: detențiunea pe viață, închisoarea, respectiv amenda.
Una dintre pedepsele profund reformate în actuala reglementare este amenda (art. 61-64
C. pen.). Pe lângă introducerea sistemului zilelor-amendă (care asigură „o mai bună
individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporționalității, exprimat în
numărul zilelor-amendă, cât și al eficienței, prin determinarea valorii unei zile-amendă ținând
seama de situația patrimonială a condamnatului”184), important de notat este faptul că sfera
acesteia de aplicare este semnificativ mai mare față de codul penal anterior, prin creșterea
numărului infracțiunilor ori a variantelor acestora pentru care amenda poate fi aplicată ca
pedeapsă unică, dar mai ales ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii. În ipoteza în
care condamnatul este de bună credință, dar se află în imposibilitatea de a executa în tot
sau în parte pedeapsa amenzii, instanța, cu consimțământul prealabil al condamnatului,
înlocuiește zilele de amendă cu un număr corespunzător de zile de muncă în folosul
comunității. Dacă, însă, condamnatul este de rea credință, instanța va înlocui amenda
inițială cu un număr corespondent de zile de închisoare (cu executare).
Individualizarea pedepselor este considerată chiar de legiuitor esențială185, reușita
procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului fiind direct influențată de acuratețea
183 A se vedea art. 65-70 din C. pen.

184 Pct. 2.17. din Expunerea de motive la Codul penal, precit.
185 Așa cum reiese din pct. 2.23 din Expunerea de motive la Codul penal, precit.
260/378
acestei operațiuni. Pentru a obține o evaluare cât mai precisă a gravității infracțiunii și a
periculozității infractorului, s-au stabilit, în art. 74 C. pen., criteriile generale de
individualizare a pedepsei. Aceste criterii, printre care se află și „natura și frecvența
infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului” ajută judecătorul să obțină
o perspectivă mai clară asupra semnificației sociale a infracțiunii comise și a persoanei
infractorului.
Individualizarea judiciară a sancțiunilor reprezintă, la rândul ei, una dintre instituțiile
fundamental reformate în noul Cod penal. Așa cum se indică în Expunerea de motive a
acestui act normativ, „caracterul proporțional al pedepsei în raport cu gravitatea infracțiunii
și periculozitatea infractorului nu trebuie să se reflecte doar în natura, durata sau cuantumul
acesteia ci și în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru
reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit”186.
Astfel, în materia alternativelor la detenție, au fost introduse două instituții noi, respectiv
renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, iar instituția suspendării
executării pedepsei sub supraveghere a fost reevaluată. Aceste măsuri sunt concepute într-
o ordine progresivă, determinată de gravitatea infracțiunii comise, periculozitatea
infractorului, nivelul de intervenție necesar pentru îndreptarea condamnatului și impactul
asupra acestuia.
Renunțarea la aplicarea pedepsei, reglementată în art. 80-82 C. pen., constă în dreptul
recunoscut instanței de judecată de a renunța definitiv la stabilirea și aplicarea unei pedepse
pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia,
ținând seama de infracțiunea săvârșită, de persoana infractorului și de conduita acestuia,
este suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea
unei pedepse ar fi inoportună.
Amânarea aplicării pedepsei, reglementată în art. 83-90 C. pen.,constă în stabilirea unei
pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni și amânarea
temporară a aplicării acesteia, atunci când pedeapsa concret stabilită este amenda sau
închisoarea de cel mult 2 ani, iar instanța apreciază, ținând seama de persoana infractorului
și de conduita acestuia, că în raport cu situația personală a inculpatului, aplicarea imediată
a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o
perioadă fixă de 2 ani. Pe durata acestui termen de supraveghere, persoana pentru care s-
a dispus amânarea aplicării pedepsei este supusă unui proces de supraveghere care are
un caracter flexibil și variat. Acesta este un proces care acoperă o gamă variată de
intervenții, având ca scop atât verificarea respectării condițiilor legale, cât și sprijinirea
persoanei pentru a se reintegra cu succes în societate și pentru a preveni recidiva.
261/378
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, reglementată în art. 91-98 C.
pen.,constă în stabilirea și aplicarea unei pedepse cu închisoarea de cel mult 3 ani, dacă
instanța apreciază că, ținând seama de persoana infractorului și de conduita acestuia,
aplicarea pedepsei este suficientă, și chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va
mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o
perioadă determinată. Termenul de supraveghere este unul variabil, fiind cuprins între 2 și
4 ani, dar nu mai mic decât durata pedepsei aplicate, iar sistemul de supraveghere la care
este supus condamnatul este asemănător cu cel prevăzut în cazul amânării aplicării
pedepsei. Diferența notabilă este aceea că prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunității este o caracteristică ce ține de esența acestei instituții, întrucât prin suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere se instituie în sarcina condamnatului, cu acordul
acestuia, obligația executării unei asemenea activități.
Unica modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei post-sententiam (după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în etapa executării pedepsei) este
liberarea condiționată, reglementată de art. 99-106 C. pen. Aceasta reprezintă un
instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară
continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei
stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata
executării, dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale și
convinge astfel instanța că nu va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă
nici un pericol pentru colectivitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, constând în
restul de pedeapsă neexecutat, condamnatul poate fi supus unui regim de supraveghere și
îi pot fi impuse obligații „prin care se urmărește reacomodarea acestuia cu viața în
colectivitate pentru înlesnirea reintegrării sale sociale”187.
5.2.2.2. Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de

libertate și neremunerată în folosul comunității ca instrumente de reintegrare
Potrivit art. 83 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative
de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, munca persoanelor
condamnate în penitenciare se realizează: în regim de prestări de servicii pentru persoane
fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului; în regie proprie; pentru
activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului; în caz de calamitate; în caz de
voluntariat; în alte cazuri, în condițiile legii, iar art. 175-180 din Regulamentul de aplicare a
Legii (aprobat prin HG nr. 157 din 10 martie 2016) detaliază modul de organizare al
acestora. Potrivit art. 173 alin. (5), munca prestată de deținuți urmărește, pe lângă realizarea
262/378
unor venituri, menținerea și creșterea capacității deținuților de a-și câștiga existența
după liberare.
Potrivit art. 174 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, selecționarea la muncă188
a deținuților se face în funcție de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de
deținere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanții sectorului reintegrare socială,
regim penitenciar, medical, evidență și organizarea muncii, sub coordonarea directorului
adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte.
Avantajele prestării unei munci în timpul perioadei de detenție sunt obținerea de venituri
(40% din venit revine persoanei condamnate) dar mai ales din perspectiva considerării
ca executată a unei fracțiuni din pedeapsă (calculată în funcție de tipul muncii prestate) în
vederea obținerii mai rapide a liberării condiționate.
Potrivit opiniilor exprimate în interviuri de ofițerii din penitenciare, există factori care pot
influența pozitiv experiența în penitenciar, printre aceștia numărându-se implicarea în
activități productive, cum ar fi munca în penitenciar sau participarea la activități educative.
Dreptul la muncă este consfințit în art. 78 din Legea nr. 254/2013. Potrivit art. 173 alin. (2)
din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, „în raport cu tipul regimului de executare,
deținuților li se poate cere să muncească. În acest sens se ține seama de calificarea,
deprinderile și aptitudinile fiecăruia, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță,
precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora”. Potrivit art.
174 alin. (8), în situația refuzului de a munci, comisia amintită anterior întocmește un proces-
verbal care se depune la dosarul individual, fiind avut în vedere la evaluarea conduitei
deținutului și a eforturilor depuse în cadrul muncii prestate.
În Strategia Națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024
(în secțiunea - 5.4. Modele de bună practică în Europa) au fost evidențiate și descrise câteva
modele de bună practică identificate la nivel european. Aceste repere vizează modul în care
alte sisteme penitenciare din Europa (de exemplu Danemarca, Norvegia, Germania, Franța,
Belgia, Polonia etc.) pregătesc și susțin procesul de reintegrare socială a persoanelor care
execută pedepse privative de libertate, dar pot constitui o sursă de inspirație pentru
specialiștii români și în materia prevenirii recidivei. Un numitor comun ce poate fi identificat
este încurajarea muncii în perioada detenției, ca un factor care contribuie la reintegrarea
188 Procedura și criteriile de selecționare la muncă a deținuților sunt regăsite în Decizia directorului general al
ANP nr. 500165/2017 privind aprobarea instrucțiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de
libertate, cu modificările și completările ulterioare.
263/378
după liberare și previne recidiva. Credem că această direcție de acțiune trebuie fructificată
și la nivelul legislației noastre.
Potrivit opiniilor exprimate în focus grupurile și interviurile cu ofițerii din penitenciare, cheia
prevenției recidivei constă, printre altele, în implicarea deținuților pe perioada penitenciară
în activități lucrative, într-un ritm mai susținut, în scopul responsabilizării acestora și creării
premiselor unei integrări profesionale mai facile, ulterioare liberării.
Cu toate acestea, datele statistice189 indică un procent extrem de redus al persoanelor

deținute implicate în activități lucrative. Astfel în anul 2022, din efectivul mediu de 23.114 de
persoane private de libertate, au fost repartizate la muncă 5.990 de persoane, iar în anul
2021, raportat la un efectiv mediu de 22.565 deținuți, au fost implicate 4.884 de persoane.
Așa cum se poate observa, procentul celor repartizați la muncă este în jur de 25%.
Potrivit opiniilor exprimate în focus grupurile și interviurile cu deținuți și foștii deținuți, cei
care au acces la un job plătit în penitenciar sunt considerați privilegiați.
Procentul redus al celor repartizați la muncă, coroborat cu opiniile exprimate în focus

grupurile și interviurile cu deținuți și foștii deținuți conduce la concluzia că ANP ar trebui să
intensifice eforturile de a atrage agenți economici cu care să încheie contracte de prestări
servicii. Pe de altă parte, în ceea ce îi privește pe cei privați de libertate, s-ar putea lua
măsuri care să condiționeze recompense diferențiate pentru condamnații care muncesc față
de cei care aleg să nu o facă. De exemplu, condamnații care muncesc pot să petreacă un
timp regulat în afara penitenciarului (în funcție de regimul de executare al pedepsei) alături
de familie.
Munca neremunerată în folosul comunității reprezintă o activitate dispusă printr-o

hotărâre judecătorească, cu rol educativ pentru persoana care o realizează și rol reparator
pentru societate190.
Dintr-o perspectivă istorică, sub imperiul vechiului Cod penal, munca neremunerată într-o
instituție de interes public era o obligație care putea fi dispusă doar în cazul minorilor
189 A se vedea Raportul anual de activitate al ANP pe anul 2022, p. 23, disponibil la https://anp.gov.ro/wp-
content/uploads/2023/03/Raport-de-activitate-ANP-2022-1.pdf, accesat în 13.10.2023.

190 Broșura Munca neremunerată în folosul comunității, realizată de Direcția Națională de Probațiune în cadrul
proiectului „Ateliere de lucru pentru munca în folosul comunității” (Proiect finanțat prin Acordul tematic de
finanțare pentru fondul de securitate încheiat între Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian pentru
perioada 2011 – 2019), p. 14.
264/378
infractori. În literatura de specialitate s-a reținut191, în legătură cu acea perioadă, că
judecătorii erau reticenți în a dispune această obligație datorită dificultăților întâmpinate pe
perioada supravegherii executării. Proiectul pilot intitulat „Ateliere de lucru pentru munca în
folosul comunității” a fost inițiat în anul 2007, în cadrul parteneriatului dintre Ministerul
Justiției – Direcția de Probațiune și organizația elvețiană Vereinzur Entwicklung der
Bewährungshilfe in Osteuropa (VEBO – Asociația pentru Dezvoltarea Probațiunii în Europa
de Est)192.
Proiectul a fost dezvoltat plecând de la modelul elvețian implementat de organizația ZSGE
și a avut ca obiectiv creșterea încrederii judecătorilor în aplicarea unor astfel de sentințe.
Elveția a fost printre primele țări din Europa Occidentală care a introdus munca în folosul
comunității în Codul penal. Această decizie de politică penală a fost fundamentată de
implementarea unui experiment controlat în mai multe cantoane din Elveția, realizat în
perioada 1993-1995 de cercetătorii Killian, Aebi și Ribeaud. Conform rezultatelor acestui
experiment, munca în folosul comunității a avut o serie de avantaje în comparație cu
închisoarea pe termen scurt: infractorii care au executat muncă în folosul comunității
au avut o rată mai mică de recidivă și au dezvoltat mai puține atitudini negative față de
sentință și față de sistemul de justiție penală193.
Pe baza rezultatelor înregistrate de primul atelier de muncă în folosul comunității, deschis
la Brașov în 2009194, proiectul a fost inclus ulterior în Programul de Cooperare Elvețiano
Român, asigurându-se finanțare pentru încă două astfel de ateliere, unul la București în
2011 și altul la Timișoara, în 2012. Unul dintre argumentele principale pentru includerea
României în Programul de cooperare a acestui proiect l-a reprezentat faptul că noua
legislație penală în materie urma să extindă semnificativ rolul muncii în folosul comunității,
atelierele anticipând intrarea în vigoare a acestor prevederi și pregătind cadrul necesar
implementării lor195.
Codul penal actual, intrat în vigoare în 2014, a renunțat la posibilitatea dispunerii muncii
neremunerate în folosul comunității în cazul minorilor, dar, așa cum am precizat în secțiunea
anterioară, a reglementat posibilitatea dispunerii muncii neremunerate în folosul comunității
în cadrul sancțiunilor ce pot fi aplicate persoanelor majore care au săvârșit infracțiuni.
Astfel, în situația în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din
motive neimputabile persoanei condamnate, instanța poate înlocui obligația de plată a
191 Anamaria Szabo, Ateliere de muncă în folosul comunității în România, plecând de la experiența elvețiană,
Revista de Criminologie, de Criminalistică și de Penologie nr. 2/2009, p. 167.
192 Broșura Munca neremunerată în folosul comunității, precit., p. 7-8.
193 Anamaria Szabo, op. cit., p. 167.
194 Activitatea de bază pe care condamnații au prestat-o în cadrul atelierelor a constat în dezmembrarea
manuală a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

195 Broșura Munca neremunerată în folosul comunității, precit., p. 8-9.
265/378
amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității
(pe sistemul o zi-amendă echivalează cu o zi de muncă în folosul comunității). De
asemenea, munca neremunerată în folosul comunității poate fi dispusă ca o obligație:
facultativ, cu ocazia dispunerii amânării aplicării pedepsei, respectiv obligatoriu, odată cu
pronunțarea unei soluții de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere.
În toate cazurile menționate, munca poate fi dispusă de către instanța de judecată numai
sub rezerva îndeplinirii a altor două condiții: inculpatul și-a exprimat acordul pentru prestarea
muncii neremunerate în folosul comunității, iar starea de sănătate îi permite efectuarea
acestei activități. Coordonarea executării obligației de muncă neremunerată în folosul
comunității se face de către serviciul de probațiune. Datele statistice existente pe site-ul
Direcției Naționale de Probațiune196 indică faptul că, dintre cele aproximativ 70.000 de
persoane sancționate penal, care erau în supravegherea serviciilor de probațiune la sfârșitul
anului 2022, aproximativ 75% aveau obligația de a presta muncă neremunerată în folosul
comunității.
În cuprinsul sentinței penale, instanța specifică două instituții publice în cadrul cărora se
poate presta activitatea, iar în cadrul primei întrevederi cu persoana sancționată sau
condamnată, consilierul de probațiune stabilește în care dintre cele două instituții
menționate în sentința penală va fi executată obligația de a presta o muncă neremunerată
în folosul comunității, ținând cont de abilitățile de care dispune persoana și de tipurile de
activități care pot fi desfășurate în fiecare dintre cele două instituții197. Potrivit art. 52 alin. (2)
din Legea 253/2013, o zi de muncă neremunerată în folosul comunității echivalează cu 2
ore de activitate prestată efectiv.
Potrivit datelor rezultate dintr-un studiu asupra unui eșantion de 517 persoane(specialiști
din instituțiile publice cu rol în punerea în executare a obligației de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunității), realizat în cadrul proiectului „Ateliere de lucru pentru
munca în folosul comunității”198, din perspectiva activităților concrete care pot fi prestate,
cele mai frecvente activități desfășurate sunt cele de salubritate (realizarea curățeniei în
locuri publice), în peste 95% din cazuri, respectiv amenajarea și întreținerea spațiilor verzi,
196 https://probatiune.just.ro/munca-neremunerata-in-folosul-comunitatii-impact-marturii-perspective,accesat
în 11.10.2023.
197 De regulă, munca în folosul comunității se efectuează în cadrul primăriilor și unităților subordonate acestora,
dar și în cadrul altor instituții din comunitate, cum sunt spitale, școli, muzee, Direcțiile de Asistență Socială etc.
Baza de date cu instituțiile din comunitate, constituită la nivel național, este disponibilă la
https://probatiune.just.ro/baza-institutiilor-din-comunitate, accesat în 6.09.2023.
198 Prezentarea Power Point a Direcției Naționale de Probațiune care corespunde prelegerii susținute în cadrul
conferinței regionale de la București din 16 aprilie 2018, desfășurată în cadrul proiectului „Ateliere de lucru
pentru munca în folosul comunității”, slide 18-19.
266/378
în peste 81% din cazuri. Alte exemple de activități199 care pot fi desfășurate ca muncă
neremunerată în folosul comunității în România includ întreținere și reparații drumuri, tăiatul
și stivuitul lemnelor de foc, deszăpezire, construcții, activități de arhivare sau specifice
muncii în bibliotecă.
Cu titlu de exemplu200, o persoană aflată în supravegherea Serviciului de Probațiune Mureș

pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului a participat la restaurarea
zonei istorice din satul natal, prin activități specifice de pavare. Totodată, și-a adus aportul
atât la recondiționarea clădirii Școlii din satul Maiorești, cât și la văruirea capelei mortuare.
Persoana supravegheată a executat 60 de zile de muncă neremunerată în folosul
comunității, pe care nu le-a resimțit ca o pedeapsă, relatând că a avut mulțumirea de a
contribui prin abilitățile sale la bunăstarea comunității, la ceva ,,care se vede”.
O altă persoană, aflată în evidența Serviciului de Probațiune Giurgiu, după finalizarea celor
200 de ore de muncă neremunerată în cadrul Mănăstirii Comana, și-a exprimat dorința de
a ajuta în continuare persoanele din comunitate și, alături de personalul din cadrul
Mănăstirii, a continuat să ofere sprijin oamenilor nevoiași din comună.
În fine, un tânăr aflat în evidența Serviciului de Probațiune Satu Mare, implicat în activități
de întreținere și curățenie a spațiilor verzi pe raza unei comune cu populație îmbătrânită
afirmă că munca în folosul comunității este o modalitate prin care își răscumpără greșeala
în fața comunității și arată că îi pare rău pentru comportamentul său negativ din trecut.
Dincolo de aceste exemple concrete revelatoare, trebuie menționat că, potrivit informațiilor
regăsite pe site-ul al Direcției Naționale de Probațiune201, au existat situații în care
persoanele supravegheate care au executat obligația de a presta muncă în folosul
comunității în anumite instituții publice au primit oferte de angajare din partea acestora.
5.2.2.3. Măsurile educative
Măsurile educative, reglementate de art. 113-134 C. pen., sunt sancțiuni care se dispun de
instanța de judecată față de un infractor minor (care la momentul comiterii faptei avea vârsta
între 14 și 18 ani). Aceste reglementări constituie unul dintre punctele centrale ale reformei
199 Pentru o listă extinsă a tipurilor de activități, a se vedea Broșura Munca neremunerată în folosul comunității,
precit., p. 5-6.
200 Exemplele sunt preluate de pe site-ul web https://probatiune.just.ro/munca-neremunerata-in-folosul-
comunitatii-impact-marturii-perspective, accesat în 12.10.2023.

201 Idem.
267/378
noului Cod penal întrucât prin intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a renunțat complet
la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal, în favoarea măsurilor educative, care
au o funcție preponderent sau în exclusivitate educativă. Regula în materie este dispunerea
măsurilor educative neprivative de libertate, măsurile privative de libertate constituind
excepția și fiind rezervate ipotezelor de infracțiuni grave sau de minori care au comis mai
multe infracțiuni. Ca o observație generală, putem concluziona că sistemul sancționator în
cazul minorilor a fost creat tocmai pentru a reduce riscul de reiterare a comportamentului
infracțional.
Măsurile educative neprivative de libertate sunt, în ordinea crescătoare a gravității lor:
stagiul de formare civică; supravegherea; consemnarea la sfârșit de săptămână; asistarea
zilnică. Obligațiile pe care instanța le poate impune minorului concomitent cu una dintre
măsurile educative neprivative de libertate acoperă, în linii mari, o arie similară cu cea a
obligațiilor impuse majorului infractor care beneficiază de o modalitate de individualizare a
pedepsei neprivative de libertate.
Există două măsuri educative privative de libertate – internarea într-un centru educativ
pe o durată de la unu la 3 ani sau internarea într-un centru de detenție, pe o durată de la 2
la 5 ani sau, în mod excepțional, de la 5 la 15 ani, aceasta din urmă posibilitate fiind
rezervată infracțiunilor foarte grave.
Executarea acestor măsuri în instituții specializate „oferă premisele obținerii unor rezultate
optime în activitatea educativă și de reintegrare socială a minorilor”202. Regimul prevăzut
pentru executarea acestor măsuri este astfel conceput încât să ofere largi posibilități de
individualizare, permițând adaptarea sa în funcție de conduita fiecărui minor pe durata
executării. Astfel, atunci când un minor demonstrează că a făcut progrese semnificative în
ceea ce privește reintegrarea sa socială, după executarea a cel puțin jumătate din durata
măsurii, se poate decide fie înlocuirea acestei măsuri cu măsura asistării zilnice, în cazul în
care nu a împlinit vârsta de 18 ani, fie liberarea, atunci când a împlinit această vârstă. În
ambele situații, instanța va impune respectarea uneia sau mai multor obligații care asigură
o supraveghere a minorului în perioada imediat următoare eliberării sale, având în vedere
că riscul comiterii de noi infracțiuni este mai mare în această perioadă.
Standardele internaționale în materie subliniază importanța luării în considerare a nevoilor
specifice ale infractorilor minori în conceperea centrelor de deținere a acestora. Astfel,
Regulile de la Havana recomandă ca instituțiile de custodiere a minorilor să fie deschise, cu
măsuri minime de securitate care să faciliteze contactul între minori și mediul lor de suport,
și care să ofere o gamă cât mai largă de tratamente și programe educaționale, adaptate
diferitelor tipuri de nevoi. De asemenea, potrivit regulii 53 din Recomandarea nr. R (2008)
11 a Comitetului Miniștrilor privind Regulile Europene pentru infractorii minori subiecți ai unor
268/378
sancțiuni sau măsuri, viața în instituțiile de deținere trebuie să se apropie cât mai mult posibil
de viața din comunitate, iar potrivit regulii 59 din același act, minorii nu trebuie custodiați, de
regulă, în instituții pentru adulți, ci în unele special concepute pentru aceștia.
Centrele educative și de detenție au fost concepute tocmai în sensul celor expuse, ca
niște instituții specializate în reeducarea minorilor sancționați penal. Potrivit art. 1 alin. (1)
din Regulamentul privind organizarea și funcționarea centrelor educative și a centrelor de
detenție din subordinea ANP (aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 3936/C/2017),
acestea sunt instituții publice cu personalitate juridică, în subordinea Administrației
Naționale a Penitenciarelor, și fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și
securitate națională.
Potrivit H.G. nr. 756/2016, în prezent, în România există două centre educative (Buziaș și
Târgu Ocna), respectiv două centre de detenție (Brăila-Tichilești și Craiova). Potrivit
Strategiei Naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, aproximativ
1% dintre persoanele custodiate la nivelul sistemului penitenciar sunt minori, intrarea în
vigoare a noului Cod penal având un impact semnificativ asupra efectivului de minori
custodiați în sistemul penitenciar, care a scăzut semnificativ. Acest aspect este o consecință
a regulii impuse de legiuitor în sensul dispunerii, doar prin excepție și în anumite cazuri
expres prevăzute de lege, a unei măsuri educative privative de libertate.
Trebuie precizat că minorii care au acționat fără discernământ – cei sub 14 ani, cei cu
vârsta între 14 – 16 ani pentru care expertiza nu a demonstrat existența discernământului,
respectiv cei peste 16 ani pentru care s-a probat că au acționat fără a fi responsabili – nu
vor răspunde penal, căci nu au comis o infracțiune, ci doar o faptă prevăzută de legea
penală, cu vinovăție și nejustificată. În consecință, în cazul acestora nu se vor putea aplica
măsuri educative.
Pentru acești minori, Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
a prevăzut două măsuri speciale de protecție: supravegherea specializată și plasamentul.
Competența de a dispune măsurile de protecție diferă, după cum există sau nu acordul
părinților pentru aplicarea acestora. Astfel, în cazul în care există acordul părinților sau al
reprezentantului legal, măsura se dispune de către comisia pentru protecția copilului, iar în
lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească.
Măsura supravegherii specializate constă în menținerea copilului în familia sa, sub condiția
respectării de către acesta a unor obligații (de exemplu, frecventarea cursurilor școlare;
utilizarea unor servicii de îngrijire de zi; urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau
psihoterapie; interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite
persoane).
În cazul în care menținerea în familie nu este posibilă, sau atunci când copilul nu își
îndeplinește obligațiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia/instanța
269/378
poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă. Dacă fapta
comisă prezintă un grad de pericol social ridicat, precum și în cazul în care ulterior aplicării
măsurilor deja expuse, minorul mai comite fapte prevăzute de legea penală,
comisia/instanța dispune, pe perioadă determinată, plasamentul într-un serviciu de tip
rezidențial. Potrivit art. 5 din H.G. nr. 1439/2004privind serviciile specializate destinate
copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal, serviciile de tip rezidențial
specializate se organizează ca centre de orientare, supraveghere și sprijinire a reintegrării
sociale a copilului.
5.2.2.4. Măsurile de siguranță
În timp ce pedepsele și măsurile educative sunt aplicate în temeiul comiterii unei infracțiuni,
în funcție de vârsta infractorului la momentul săvârșirii faptei, măsurile de siguranță au o
premisă distinctă, care le conferă un statut aparte în cadrul sancțiunilor din dreptul penal.
Astfel, potrivit art. 107 C. pen., măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de
pericol și preîntâmpinarea săvârșirii de noi fapte prevăzute de legea penală. Astfel,
caracterul coercitiv este subsidiar în acest caz, accentul fiind pus pe caracterul preventiv,
care este esențial în demersurile de prevenire a recidivei.
Măsurile de siguranță cu caracter medical (obligarea la tratament medical, prev. de art.
109 C. pen., respectiv internarea medicală, reglementată în art. 110 C. pen.) se dispun
atunci când făptuitorul prezintă pericol pentru societate din cauza unei boli (infecto-
contagioasă sau psihică, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau alte
substanțe psihoactive). Măsurile se dispun pe perioadă nedeterminată, până la însănătoșire
sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, indiferent dacă s-a
aplicat și o pedeapsă sau nu.
Interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, reglementată de art. 111
C. pen., se dispune, tot pe durată nedeterminată, când instanța constată incapacitatea,
nepregătirea sau alte cauze care îl fac impropriu pe făptuitor pentru exercitarea acestora.
Spre deosebire de pedeapsa complementară cu conținut similar, în acest caz nu este vorba
de o exercitare abuzivă a funcției sau profesiei. Ca atare, autorul exercită funcția sau
profesia cu bună-credință, dar este inapt sau nepregătit pentru exercitarea acesteia și din
această cauză a comis o faptă tipică și anti-juridică (spre exemplu, un conducător auto are
grave deficiențe de vedere și astfel comite un accident rutier soldat cu moartea unei
persoane).
Confiscarea specială (reglementată de art. 112 C. pen.) și confiscarea extinsă
(reglementată de art. 1121 C. pen.) sunt măsuri de siguranță cu caracter patrimonial,
constând fie în confiscarea unor bunuri determinate, aflate în legătură cu fapta penală
270/378
comisă, fie în confiscarea bunurilor a căror valoare excedează nivelul veniturilor licite ale
infractorului, dobândite într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul
săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței. Rațiunea acestor
instituții este aceea că păstrarea profiturilor obținute din săvârșirea de infracțiuni în posesia
făptuitorilor reprezintă un îndemn la comiterea unor noi astfel de fapte pe viitor, putând,
totodată deveni un stimul încurajator pentru alte persoane să comită infracțiuni, motiv pentru
care se impune confiscarea acestora.
Concluzii
 Organele judiciare au la dispoziție o paletă diversificată de sancțiuni (pedepse,

măsuri educative, măsuri de siguranță), menite să asigure atât o constrângere
proporțională în raport cu gravitate infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului
cât, și o modalitate eficientă de recuperare socială a acestuia.
 Munca prestată de persoanele private de libertate și cea neremunerată în folosul
comunității reprezintă un bun instrument pentru a preveni recidiva.
 S-a renunțat complet la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal, în
favoarea măsurilor educative, care au o funcție preponderent sau în exclusivitate
educativă. Regula în materie este dispunerea măsurilor educative neprivative de
libertate, măsurile privative de libertate constituind excepția.
 În cazul minorilor care au acționat fără discernământ, nu se pot aplica măsuri
educative, doar măsuri speciale de protecție (supravegherea specializată și
plasamentul).
271/378
5.2.3. Sistemul sancționator aplicabil persoanelor cu antecedente penale
Persoanele aflate la „primul contact” cu legea penală pot beneficia de toate modalitățile de
individualizare judiciară (inclusiv cele care nu presupun privarea de libertate), trecute în
revistă în secțiunile anterioare. Nu același lucru este valabil pentru cei care recidivează (în
sens larg). Aceasta este și viziunea legiuitorului național, surprinsă în Expunerea de motive
la Codul penal: „într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie
să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale
lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească
progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și
cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă
prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite
o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de
infracțiuni”203.
Din perspectiva tratamentului sancționator aplicabil, acesta variază considerabil în funcție
de situația concretă.
În ipoteza recidivei propriu-zise, în funcție de momentul săvârșirii celei de-a doua infracțiuni,
legiuitorul distinge între recidiva postcondamnatorie și cea postexecutorie. În cazul recidivei
postcondamnatorii, infracțiunea de la termenul II este săvârșită înainte de executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară, pe când în cazul
recidivei postexecutorii cea de-a doua infracțiune este săvârșită după executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate, dar până la împlinirea
termenului de reabilitare.
Tratamentul sancționator atribuit în legislație celor două forme este diferit (cumul aritmetic
în cazul recidivei postcondamnatorii, majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă a
infracțiunii de la termenul II în cazul celei postexecutorii), considerându-se că este mai gravă
comiterea unei noi infracțiuni după executarea pedepsei. Aceasta întrucât, funcția de
reeducare a pedepsei presupune - în teorie cel puțin - înlăturarea componentei-viciu ce a
condus la comiterea infracțiunii și formarea unei mentalități și a unor deprinderi noi, ce ar
corespunde exigențelor comunității.
Având în vedere însă definiția atribuită recidivei în prezentul proiect, trebuie avute în vedere
și situațiile în care, la momentul comiterii celei de-a doua infracțiuni, infractorul avea
antecedente penale, fără a se afla în stare de recidivă, așa cum este ea definită în Codul
penal.
Fără a încerca să fim exhaustivi, câteva exemple pot fi edificatoare. Nu se va afla în stare
de recidivă cel care comite prima infracțiune înainte de împlinirea vârstei majoratului. În
203 Pct. 1. din Expunerea de motive la Codul penal, precit.
272/378
cazul său, există reglementări speciale în materia tratamentului sancționator, prevăzute la
art. 129 C. pen. De asemenea, dacă pedeapsa pentru prima infracțiune este închisoarea de
fix un an sau mai mică, iar cea de-a doua infracțiune se comite în timpul executării acestei
pedepse nu vom avea recidivă postcondamnatorie, ci o altă formă de pluralitate de
infracțiuni (pluralitatea intermediară), cu tratament sancționator distinct, preluat de la
concursul de infracțiuni (de regulă, acesta presupune cumul juridic cu spor obligatoriu și fix).
În fine, dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei consecutiv săvârșirii unei infracțiuni
de mai mică gravitate, săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul se
supraveghere va conduce la reținerea unui concurs de infracțiuni, și nu a unei recidive
postcondamnatorii.
O altă consecință importantă ce derivă din statutul de „recidivist” (în sens larg) este că
„activează” anumite impedimente în dispunerea modalităților de individualizare judiciară a
pedepsei neprivative de libertate. Astfel, o soluție de condamnare (cu excepția celor care
privesc fapte dezincriminate, amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a
împlinit termenul de reabilitare) va constitui impediment de dispunere a renunțării la
aplicarea pedepsei. De asemenea, nu se va putea dispune amânarea aplicării pedepsei
dacă infractorul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii (cu aceleași excepții).
Prin urmare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei poate fi dispusă numai
dacă infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an
(aici, la excepțiile anterioare se adaugă și ipoteza infracțiunii din culpă).
Mai mult decât atât, există unele situații în care comiterea unei noi infracțiuni conduce
automat la aplicarea unei pedepse privative de libertate. Așa se întâmplă când noua
infracțiune este intenționată și comisă în termenul de supraveghere a unei amânări a
aplicării pedepsei sau a unei suspendări sub supraveghere a executării pedepsei, caz în
care instanța este obligată să dispună revocarea instituției inițiale și executarea efectivă a
pedepsei rezultante.
În concluzie, comiterea unei noi infracțiuni va conduce, în cele mai multe cazuri, la aplicarea
unui tratament sancționator agravat care constă, deseori, în privarea de libertate a
„recidivistului”.
Concluzii
 Persoanele aflate la prima încălcare a legii penale pot beneficia de toate modalitățile
de individualizare judiciară (inclusiv cele care nu presupun privarea de libertate), însă
comiterea unei noi infracțiuni conduce, de cele mai multe ori, la aplicarea unui
tratament sancționator agravat care constă, deseori, în privarea de libertate a
„recidivistului”.
273/378
5.2.4. Serviciile de asistență post-detenție
5.2.4.1. Asistența socială
La nivelul serviciilor și beneficiilor sociale din sistemul public, persoanele liberate din
mediul penitenciar nu beneficiază de o reglementare specifică/distinctă. Foștii deținuți ar
putea fi incluși în noțiunea de grup vulnerabil, definit de art. 6 lit. p) din Legea Asistenței
Sociale nr. 292/2011 ca desemnând persoane sau familii care sunt în risc de a-și pierde
capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală,
dizabilitate, sărăcie, dependență de droguri sau de alcool ori a altor situații care conduc la
vulnerabilitate economică și socială.
Una dintre dificultățile întâmpinate de o parte dintre deținuți la liberare este găsirea
unui adăpost, în cazul în care nu dețin o locuință și nu au membri de familie sau cunoștințe
dispuși să îi găzduiască. Aceștia sunt asimilați categoriei persoane fără adăpost. Potrivit 6
lit. z) din același act normativ, acestea reprezintă o categorie socială formată din persoane
singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate, de ordin social, medical, financiar,
economic, juridic ori din cauza unor situații de forță majoră, trăiesc în stradă, locuiesc
temporar la prieteni sau cunoscuți, se află în incapacitate de a susține o locuință în regim
de închiriere ori sunt în risc de evacuare ori se află în instituții sau penitenciare de unde
urmează ca, în termen de 2 luni să fie externate, respectiv liberate și nu au domiciliu ori
reședință.
 Din discuțiile cu reprezentanții organizațiilor non-profit și ale instituțiilor publice,

rezultă că nu există în prezent o categorie de servicii sau beneficii care să fie dedicate
exclusiv persoanelor care provin din mediul penitenciar.
 Aceiași respondenții consideră că finanțarea serviciilor publice în general este una
sub nivelul cererii și nu acoperă nevoile existente la nivelul grupurilor vulnerabile.
Având în vedere faptul că nu există servicii publice dedicate foștilor deținuți, ei
accesează cel mai frecvent beneficii sau servicii sociale adresate tuturor categoriilor
de persoane vulnerabile, cum sunt centrele de adăpost, centre de zi, venit minim
garantat, indemnizație de șomaj, etc.
 S-a semnalat lipsa serviciilor sociale la nivel local, în orașele mici și mediul rural;
multe dintre persoanele liberate din penitenciare sunt originare din mediul rural și se
reîntorc în localitățile de origine după liberare, în contextul în care majoritatea
serviciilor publice existente se oferă în orașele mari (centre de zi, centre de adăpost);
primăriile mici, cum sunt primăriile de comună nu au personal suficient, iar
persoanele angajate nu sunt neapărat specializate în furnizarea de servicii sociale.
274/378
5.2.4.2. Asistența medicală
În ceea ce privește asistența medicală, potrivit art. 71 din Legea nr. 254/2013 persoanele
condamnate au, pe perioada detenției, dreptul la asistență medicală, tratament, îngrijiri și
medicamente în mod gratuit. Așadar, persoanele private de libertate beneficiază de
asistență medicală gratuită, în condiții echivalente celei acordate populației generale
asigurate.
Persoanele care se liberează condiționat sau cele liberate la termen sunt, de cele mai multe
ori (cel puțin în perioada imediat următoare liberării), neasigurate în sistemul public de
sănătate. Sigur, acestea pot dobândi statutul de asigurat prin obținerea unui loc de muncă,
iar pentru persoanele neangajate, prin plata unei contribuții individuale sau prin intermediul
unui membru al familiei care este deja asigurat în sistemul de sănătate. Însă, având în
vedere dificultățile post-detenție în găsirea unui loc de muncă precum și cele financiare (care
pot împiedica plata acelei contribuții voluntare), precum și (uneori) lipsa unui membru de
familie deja asigurat, nu sunt puține cazurile în care persoanele liberate rămân neasigurate
o perioadă lungă de timp după executarea pedepsei.
Așadar, foștii deținuți pot beneficia, în mod gratuit, în unitățile sanitare publice, de pachetul
minimal de servicii stabilit pentru persoanele neasigurate, asemenea tuturor cetățenilor
români care nu asigurare medicală.
În vechea reglementare, persoanele neasigurate puteau beneficia doar de servicii medicale
de urgență, consultații pentru depistarea bolilor cu potențial endemo-pandemic, servicii de
planificare familială sau consultații pentru monitorizarea evoluției sarcinii și lăuziei. Noile
reglementări în domeniu204 au extins acest pachet minimal de servicii, prin completarea
acestuia cu serviciile medicale primare acordate de medicii de familie205, dar și cu un pachet
204 A se vedea, pentru lista completă a serviciilor incluse Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea
pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a
medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, respectiv
Ordinul ministrului sănătății și al Casei naționale de asigurări de sănătate nr. 1857/2023 privind aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii
și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a
dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
205 Pachetul minimal de servicii medicale în asistența medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii
medicale:
 servicii medicale curative;
 servicii medicale de prevenție și profilactice;
 servicii medicale la domiciliu;
 servicii diagnostice și terapeutice;
 activități de suport;
275/378
minimal de servicii medicale pentru medicină dentară206. În ceea ce privește asistența
medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice, respectiv asistența
medicală spitalicească, acestea rămân rezervate situațiilor de urgență.
Deși extinderea paletei de servicii medicale de care pot beneficia persoanele neasigurate
este bine-venită, trebuie observat că, pe de o parte, există anumite impedimente în
accesarea acestora, iar pe de altă parte, acestea nu includ unele servicii medicale
esențiale în asigurarea tranziției în comunitate a foștilor deținuți diagnosticați cu
afecțiuni psihiatrice și/sau dependenți de substanțe psihoactive.
Pentru a beneficia de asistența medicală primară a unui medic de familie, un fost deținut va
trebui să parcurgă o procedură administrativă de a se înscrie pe listele unui medic de familie,
aceasta după identificarea unui medic de familie care este de acord să îl preia în evidență.
Mai mult decât atât, potrivit pct. 2 din Capitolul I, lit. A din Anexa 1 cu privire la pachetele de
servicii, respectiv pachetul minimal de servicii și pachetul de servicii de bază a H.G. nr.
521/2023, persoanele care beneficiază de pachetul minimal de servicii medicale primare
suportă integral costurile pentru investigațiile paraclinice recomandate și tratamentul
prescris de medicii de familie. Așadar, dincolo de consultația gratuită, costurile
tratamentului și investigațiilor suplimentare incumbă tot persoanei neasigurate, care,
în lipsa unor venituri, nu își va putea urma tratamentul.
De asemenea, atunci când afecțiunea medicală și tratamentul acesteia depășesc
competența medicului de familie, acesta din urmă nu va putea emite un bilet de
trimitere „clasic” spre un medic specialist207, care să ofere asistența medicală
 servicii de administrare de medicamente [doar administrarea schemei de tratament direct observat

(DOT) pentru bolnavul TBC confirmat]
206 Pachetul minimal cuprinde următoarele categorii de acte terapeutice:
 consultație;
 activități profilactice;
 tratamente odontale;
 tratamentul parodontitelor apicale;
 tratamentul afecțiunilor parodonțiului;
 tratamente chirurgicale buco-dentare;
 tratamente protetice.
207 Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor
de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a

medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în cazul în
care medicul de familie recomandă persoanelor neasigurate investigații paraclinice în vederea stabilirii
diagnosticului și/sau pentru monitorizare, consultație la medicul de specialitate din ambulatoriu inclusiv pentru
servicii de îngrijiri paliative în ambulatoriu, internare în spital pentru cazurile care necesită aceasta sau care
depășesc competența medicului de familie, sau alte tipuri de recomandări, după caz, medicul de familie nu va
utiliza formularele utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru prescrierea de medicamente
sau dispozitive medicale pentru persoanele neasigurate, medicul de familie nu va utiliza formularele de
prescripție utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
276/378
ambulatorie, atunci când constată că este necesar un consult de specialitate pentru
diagnostic, monitorizare și/sau tratament.
Astfel, în cazul foștilor deținuți diagnosticați cu afecțiuni psihiatrice, în multe cazuri,
liberarea la termen sau liberarea condiționată coincide cu întreruperea tratamentului.
Dacă în penitenciar erau stabilizați, tratați, compensați cu tratament psihotrop și monitorizați,
odată liberați, nu mai sunt în evidența vreunui serviciu medical. Așa cum reiese din
cele expuse anterior, asistența medicală necesară pentru acest tip de situații nu este inclusă
în pachetul minimal de servicii stabilit pentru persoanele neasigurate.
Lipsa de acces la serviciile medicale de la nivelul comunității duce la întreruperea

tratamentului. La nivel ideal, suportul comunitar ar însemna vreo 2-3 asistenți sociali care
să se ocupe de el și să-i urmărească evoluția. Ar însemna accesul la un medic, continuarea
tratamentului, ar însemna o comunitate, vecin, cunoștințe, familie care să ajute. În momentul
în care ieși pe poartă nu mai sunt asigurați medical. Deci singura formă de asistență
medicală a lor este la urgență. Și dacă ajung acolo le face un calmant sau le dau două
pastile, dar nu îi ajută cu nimic, în special pe cei cu tratamentul psihotrop”. (ofițer de
penitenciar)
Considerăm că trebuie găsită o soluție prin care să fie asigurată asistența medicală post-
detenție, cel puțin o perioadă de tranziție după liberarea din penitenciar. O propunere în
acest sens ar putea fi ca persoanele liberate din penitenciar să beneficieze în
continuare, pentru o perioadă limitată de timp (de exemplu 3 sau 6 luni) de asistență
medicală gratuită, în condiții echivalente celei acordate populației generale asigurate.
5.2.4.3. Facilitarea accesului la piața muncii
O primă chestiune care merită supusă atenției vizează accesul la programele de formare
profesională, întrucât finalizarea acestora crește considerabil șansele persoanelor
condamnate în a-și găsi un loc de muncă.
În ceea ce privește perioada executării pedepsei, potrivit art. 66 alin. (4) din Legea nr.
76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu
modificările și completările ulterioare, „persoanele private de libertate, începând cu finalul
perioadei de carantină și până la ultima zi de executare a pedepsei ori a măsurii educative
sau până la data la care sunt propozabile pentru liberare condiționată ori pentru înlocuirea
internării cu măsura asistării zilnice, pot urma un program de formare profesională organizat
de agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București,
cheltuielile necesare formării fiind suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj”. Această
277/378
prevedere legală a fost modificată prin Legea nr. 335/2018, în forma anterioară modificării
având acces la astfel de programe de formare profesională doar deținuții care mai au aveau
executat cel mult 9 luni până la liberare. Extinderea posibilității de a urma un program de
formare profesională pe întreaga durata a executării pedepsei (cu excepția perioadei de
carantină) este, fără îndoială, un progres în materie.
Cu privire la accesul la programe de formare profesională după executarea pedepsei,
incidente în materie sunt dispozițiile art. 66 alin. (1) prin raportare la art. 16 lit. f) din Legea
nr. 76/2002 modificările și completările ulterioare. Astfel, persoanele care nu au putut ocupa
loc de muncă după repatriere sau după liberarea din detenție, respectiv în timpul sau după
executarea unei pedepse ori a unei măsuri educative sau a altor măsuri neprivative de
libertate dispuse de organele judiciare beneficiază, în mod gratuit, de servicii de formare
profesională. Această prevedere legală a fost modificată prin Legea nr. 244/2021, în forma
anterioară modificării având acces la astfel de programe de formare profesională doar
persoanele care nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după liberarea din
detenție. Extinderea posibilității de a urma un program de formare profesională și în cazul
pedepselor sau a măsurilor neprivative de libertate este bine-venită.
Din perspectiva angajării propriu-zise, potrivit art. 53 lit. d) din Legea nr. 76/2002 cu
modificările și completările ulterioare, măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă
vizează și stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor care au
executat o pedeapsă privativă de libertate sau care au fost condamnate la executarea
unei pedepse, a unei măsuri educative ori a altor măsuri neprivative de libertate
dispuse de organele judiciare. Introducerea literei d) în art. 53208 conduce la așteptarea
legitimă că, o dată cu această modificare, au fost introduse în Legea nr. 76/2002 cu
modificările și completările ulterioare și măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează
în muncă această categorie de persoane (cei care au executat o pedeapsă privativă de
libertate sau care au fost condamnate la executarea unei pedepse, a unei măsuri educative
ori a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare). În realitate,
dispozițiile legale în materie nu vizează direct persoanele condamnate, angajatorii putând
beneficia de avantaje fiscale doar în măsura în care condamnatul pe care dorește să îl
încadreze în muncă face parte din alte categorii de grupuri vulnerabile. E important de
subliniat faptul că este vorba de persoane care nu se află în penitenciar, ci sunt fie persoane
care au executat pedepse privative de libertate, fie persoane aflate în supraveghere la
serviciile de probațiune.
Așadar, de lege lata, potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002 cu modificările și completările
ulterioare, persoanele condamnate (care au executat o pedeapsă privativă de libertate sau
care au fost condamnate la executarea unei pedepse, a unei măsuri educative ori a altor
208 Prin Legea 244/2021.
278/378
măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare) pot ocupa locuri de muncă
subvenționate doar în măsura în care sunt înregistrate în evidențele agențiilor județene
pentru ocuparea forței de muncă și se află într-una din următoarele situații: sunt șomeri în
vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor
monoparentale, șomeri de lungă durată, tineri NEET209, persoane cu dizabilități sau șomeri
care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a
solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu
îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială.
De asemenea, potrivit art. 934 din Legea nr. 76/2002 cu modificările și completările
ulterioare, există avantaje fiscale acordate angajatorilor care încadrează în muncă tineri cu
risc de marginalizare socială. Tânăr cu risc de marginalizare socială este, potrivit art. 5, pct.
IV3, din Legea nr. 76/2002 cu modificările și completările ulterioare, șomerul cu vârsta
cuprinsă între 16-26 de ani care se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința și se încadrează în una
dintre categoriile prevăzute la lit. a)-g). Una dintre aceste categorii, cea prevăzută la lit. g)
(introdusă relativ recent, prin Legea nr. 244/2021) este chiar persoana care se află în
executarea unei pedepse, a unei măsuri educative sau a altor măsuri neprivative de libertate
dispuse de organele judiciare. Așa după cum se poate observa din coroborarea acestor
prevederi, angajatorii beneficiază de avantaje fiscale doar în cazul angajării
persoanelor cu vârsta de sub 26 de ani.
Astfel, rezultă că nu există prevederi legale specifice prin care să fie încurajați
angajatorii să încadreze în muncă persoane condamnate. Această constatare este
confirmată și de rezultatele cercetărilor sociologice.
 Conform discuțiilor cu angajatorii, nu există în prezent nicio formă de beneficiu

social specific pentru a încuraja angajarea foștilor deținuți, care ar acorda
angajatorilor un avantaj fiscal pentru a-i angaja. Majoritatea celor intervievați nu au
cunoștință despre astfel de măsuri și cei care le cunosc le consideră neatractive. În
plus, angajatorii care sunt familiarizați cu stimulentele fiscale referitoare la angajarea
persoanelor vulnerabile nu sunt conștienți că foștii deținuți fac parte din această
categorie.
 Totodată, părerile au fost unanime în a propune unele facilități fiscale pentru
angajatorii care recrutează foști deținuți. Aceste beneficii financiare pot compensa
posibilele riscuri sau dificultăți asociate cu angajarea acestor persoane, inclusiv
209 Tânărul NEET este definit în art. 5 al Legii nr. 76/2002 cu modificările și completările ulterioare ca fiind
persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă,
nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.
279/378
percepția negativă sau stigmatul social asociat și ar putea fi o măsură care să crească
motivația de a angaja acest persoane din acest grup țintă.
Pentru argumentele expuse în cele ce preced, propunem de lege ferenda completarea

cadrului legal (art. 85 din Legea nr. 76/2002 cu modificările și completările ulterioare privind
sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și
completările ulterioare) în sensul acordării de facilități și angajatorilor care încadrează pe
perioadă nedeterminată în muncă persoanele care au executat o pedeapsă privativă de
libertate sau care au fost condamnate la executarea unei pedepse, a unei măsuri educative
ori a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.
Concluzii
 Propunem continuarea demersurilor de constituire a unor centre de incluziune
speciale post detenție.
 Foștii deținuți pot beneficia, în mod gratuit, în unitățile sanitare publice, de pachetul
minimal de servicii stabilit pentru persoanele neasigurate. Acesta nu include asistența
medicală psihiatrică pentru persoanele diagnosticate cu afecțiuni psihiatrice și/sau
dependente de substanțe psihoactive.
 Propunem ca persoanele liberate din penitenciar să beneficieze în continuare, pentru
o perioadă limitată de timp (de exemplu 3 sau 6 luni) de asistență medicală gratuită,
în condiții echivalente celei acordate populației generale asigurate.
 Persoanele private de libertate și cele care nu au putut ocupa loc de muncă după
liberarea din detenție, respectiv în timpul sau după executarea unei pedepse ori a
unei măsuri educative sau a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele
judiciare beneficiază, în mod gratuit, de servicii de formare profesională.
 Nu există prevederi legale specifice prin care să fie încurajați angajatorii să încadreze
în muncă persoane condamnate, sens în care propunem de lege ferenda
completarea cadrului legal pentru a include distinct această categorie (art. 85 din
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării
forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare).
 Propunem limitarea disponibilității și utilizării cazierului judiciar.
280/378
5.2.5. Cauzele care înlătură consecințele condamnării
Reglementată atât în dispozițiile Codului penal (art. 150, art. 165-171), cât și cele ale Codului
de procedură penală (art. 527-537), reabilitarea reprezintă instituția juridică prin care
efectele produse de o condamnare încetează pentru viitor pentru persoana condamnată,
care după o perioadă de timp a demonstrat că a reușit să se îndrepte prin comportamentul
său. Scopul acesteia este cel de a stimula efortul de îndreptare și de integrare al fostei
persoane condamnate în interiorul societății, prin redarea acesteia a tuturor drepturilor
politice și social-economice pe care le-a avut înaintea condamnării210.
Pornind de la cele prezentate în secțiunile anterioare, se pune problema în ce măsură
statutul de „recidivist” (în sens larg) și toate consecințele care derivă din acesta pot dispărea.
Așa cum se arată și în literatura de specialitate, în dreptul penal român recidiva este
întotdeauna temporară211, întrucât legiuitorul a reglementat, în capitolul dedicat cauzelor
care înlătură consecințele condamnării din Codul penal două forme de reabilitare: cea de
drept și cea judecătorească. Cele două nu diferă sub aspectul efectelor, ci doar din
perspectiva condițiilor în care pot interveni.
Reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă
din condamnare, fiind posibilă pentru orice infracțiune, indiferent de gravitate. Reabilitarea
produce efecte in personam, cu privire la persoana condamnatului, iar nu cu privire la
infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea și are caracter indivizibil, deoarece se
dispune sau se constată cu privire la toate condamnările pe care le-a suferit o persoană212.
Trebuie menționat că reabilitarea nu este aplicabilă în cazul măsurilor educative, soluțiile de
renunțare la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei, întrucât acestea nu
atrag interdicții, decăderi sau incapacități. Totodată, aceasta nu are efecte asupra măsurilor
de siguranță.
Reabilitarea de drept operează, în cazul pedepsei amenzii, a pedepsei închisorii care nu
depășește 2 ani sau a pedepsei închisorii a cărei executare a fost suspendată sub
supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.
Reabilitarea de drept intervine prin simpla împlinire a termenului, nefiind necesar ca ea să
fie pronunțată de către instanță. Condamnatul poate, eventual, solicita instanței să constate
intervenirea reabilitării și să dispună radierea condamnărilor din cazierul judiciar, în măsura
în care acest lucru nu s-a făcut din oficiu.
210 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ediția a III-a, revăzută și
adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 541.
211 Florin Streteanu, Daniel Nițu, op. cit., p. 144.
212 Mihail Udroiu, Sinteze de drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 982.
281/378
Reabilitarea judecătorească este acordată de instanță pentru celelalte condamnări decât
cele vizate de reabilitarea de drept, dacă s-a împlinit termenul de reabilitare (care variază
între 4 și 10 ani, în funcție de durata pedepsei) fără a comite noi infracțiuni pe parcursul
acestuia și persoana condamnată a achitat integral cheltuielile de judecată și obligațiile civile
stabilite de instanță. Pentru a „stimula reintegrarea socială a condamnaților și de a-i încuraja
la aceasta”213, legiuitorul a redus substanțial termenele de reabilitare judecătorească față
de reglementarea anterioară.
În cazul în care persoana reabilitată săvârșește din nou o infracțiune, nu se va reține starea
de recidivă. De asemenea, se va putea dispune o modalitate de individualizare judiciară a
pedepsei care nu implică privarea de libertate.
Așa cum menționam anterior, unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzut la
art. 74 C. pen., este legat de antecedentele penale ale infractorului. Se pune problema în
ce măsură pot fi luate în considerare de către instanță aceste antecedente după reabilitare
(fie ea de drept sau judecătorească) cu titlu de criteriu general de individualizare. Achiesăm
opiniei exprimate în doctrină214, potrivit căreia odată intervenită reabilitarea, aceasta șterge,
pentru viitor, orice consecințe, interdicții și decăderi care ar putea rezulta din săvârșirea
infracțiunilor respective, astfel că nu ar putea fi avute în vedere nici pentru a sugera un plus
de periculozitate a infractorului trimis actualmente în judecată. În caz contrar, s-ar încălca
chiar rațiunea care stă la baza instituției reabilitării, aceea de a constitui un „burete” cu care
se șterge cazierul condamnatului, punându-l, din perspectiva statutului juridic, pe picior de
egalitate cu o persoană fără antecedente penale.
În finalul acestei secțiuni dorim să expunem o potențială problemă care privește procedura
reabilitării. Potrivit art. 532 alin. (3) C. proc. pen., titularii cererii de reabilitare nu vor putea
formula cererea de reabilitare dacă pedeapsa privativă de libertate aplicată persoanei
condamnate s-a prescris din motive imputabile acesteia. Condiția negativă, nou introdusă
de Codul de procedură penală actual, nu are un corespondent în legislația anterioară.
Problema care apare în privința textului menționat este îngrădirea unor categorii de
condamnați de la beneficiul reabilitării. Cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor legale în vigoare,
în situația în care a intervenit prescripția executării pedepsei din motive imputabile
persoanei condamnate, iar ulterior s-a împlinit și termenul reabilitării judecătorești,
persoana condamnată nu poate depune cerere de reabilitare, iar în cazul în care o
depune, aceasta va fi respinsă. Practic, o persoană aflată în această situație va avea
statutul de „recidivist perpetuu”, neputând obține niciodată reabilitarea.

214 Florin Streteanu, Daniel Nițu, op. cit., p. 375.
282/378
În literatura de specialitate s-a pus la îndoială, pe de o parte necesitatea acestei dispoziții,
iar pe de altă parte, chiar constituționalitatea sa215, opinii la care autorii studiului achiesează.
În ce privește necesitatea acestei dispoziții, un autor216 arată că prescripția executării
pedepsei presupune într-adevăr că pedeapsa (sau cel puțin o parte a acesteia) nu a mai
ajuns să fie executată, însă comparativ cu ipoteza executării efective a pedepsei, trece un
interval semnificativ mai lung până la momentul în care pedeapsa va ajunge să fie
considerată ca executată [ca regulă, în cazul pedepsei închisorii, pe lângă pedeapsa
concretă se va adăuga o durată de 5 ani, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen]. Suplimentar,
se subliniază faptul că intervenția prescripției executării pedepsei reprezintă și o sancțiune
la adresa pasivității organelor statului care nu reușesc, într-un interval de timp considerabil,
să pună în executare pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare. Astfel, cu toate că
instituția care îl declanșează, și anume instituția prescripției executării pedepsei are ca
fundament sancționarea pasivității statului, în cadrul punerii în executare a pedepselor
privative de libertate se produce o veritabilă deturnare a mecanismului sancționator
tradițional. Acest fapt „se datorează pierderii persoanei condamnate a dreptului de a fi
reabilitată, în detrimentul statului care, prin efectul împlinirii termenului de prescripție, ar fi
trebuit obligat la renunțarea anticipată la dreptul de a cere și de a pune în aplicare
executarea pedepsei, dar care însă se bucură de avantajul oferit de prevederile art. 532
alin. (3) C. proc. pen.”217. Așa fiind, restrângerea drepturilor persoanei condamnate (prin
blocarea reabilitării acesteia) apare ca fiind excesivă.
Din perspectiva alinierii acestui text la prevederile Constituției, în opinia unor autori, se
arată218 că s-ar putea pune problema unei lipse de previzibilitate a textului, nefiind clar dacă
suntem în prezența unei condiții de formă sau de fond privind reabilitarea și în ce măsură
va putea fi dispusă reabilitarea într-un astfel de caz.
Faţă de această ipoteză, așa cum este detaliat mai jos, Ministerul Justiţiei consideră că
textul actual al articolului în cauză din Codul de procedură penală respectă cerințele de
claritate și previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție. În plus, Curtea
Constituțională a tranșat acest aspect în cuprinsul Deciziei nr. 399/2016, statuând că este
o condiție de fond.
O altă problemă care a fost semnalată în doctrină referitor la textul art. 532 alin. (3) C. proc.
pen., este reprezentată de existența unei diferențe de tratament între persoanele
215 Mihail Udroiu, op. cit., p. 974.

216 Daniel Nițu, Unele aspecte controversate privind reabilitarea, în Flaviu Ciopec, Laura-Maria Stănilă, Ioana-
Celina Pașca, Previzibilitatea legislației și jurisprudenței în materie penală, Ed. Universul Juridic, București,
2019, p. 31.
217 Alexandru Matache, Considerații critice cu privire la articolul 532 alin. (3) din codul de procedură penală.
Argumente de neconstituționalitate, în Penalmente Relevant, nr. 1/2018, p. 16.

218 Daniel Nițu, op. cit., p. 32.
283/378
condamnate cărora le-ar fi incidentă reabilitarea judecătorească și celor în privința cărora li
se aplică reabilitarea de drept219. De remarcat este faptul că această condiție negativă
specială se aplică doar în cazul reabilitării judecătorești a unei persoane condamnate,
necondiționând și intervenția reabilitării de drept.
În fine, prin raportare la prevederile art. 53 din Constituție, s-a arătat220 că restrângerea
drepturilor persoanei condamnate nu poate fi justificată, măsura nefiind proporțională cu
situația care față de această ipoteză a determinat-o, tocmai luând în considerare că
pedeapsa va fi considerată ca executată la o dată semnificativ mai îndepărtată decât în
situația clasică, alături de faptul că intervenția prescripției constituie o sancțiune și pentru
autorități.
Având în vedere argumentele doctrinare expuse anterior, în opinia experților care au
redactat acest studiu planează o îndoială serioasă asupra utilității și constituționalității
acestei prevederi normative, care par a institui recidiva perpetuă pentru o categorie de
persoane condamnate.
Cu toate acestea, potrivit opiniei Ministerului Justiției, soluția de lege lata trebuie menținută,
în vederea prevenirii și combaterii fenomenului actual de sustragere de la executarea
pedepsei prin părăsirea țării înainte de pronunțarea soluției de condamnare, nefiind sesizate
aspecte care să indice neconstituționalitatea dispozițiilor în vigoare. Mai mult, este de
menționat Decizia Curții Constituționale nr. 399/2016 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Textul actual din Codul de procedură penală respectă cerințele de claritate și previzibilitate
impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție. Din interpretarea textului, rezultă cu claritate că în
situația în care executarea pedepsei s-a prescris din motive imputabile condamnatului, nu
se poate dispune reabilitatea judecătorească. Prin urmare, într-o atare situație nu se poate
dispune reabilitarea judecătorească.
În concluzie, dată fiind această diversitate de opinii, recomandăm analiza atentă a acestui
text în perspectiva elaborării măsurilor din viitoarea strategie.
Concluzii
 Reabilitarea reprezintă instituția juridică prin care efectele produse de o condamnare
(decăderile, incapacitățile, interdicțiile) încetează pentru viitor pentru persoana
condamnată, care după o perioadă de timp a demonstrat că a reușit să se îndrepte
prin comportamentul său.
 Potrivit art. 532 alin. (3) C. proc. pen., în situația în care a intervenit prescripția
executării pedepsei din motive imputabile persoanei condamnate, iar ulterior s-a
219 Anca Vlad, Aspecte actuale privind reabilitarea, Caiete de Drept Penal, nr. 3/2020, p. 122.
220 D. Nițu, op. cit., p. 32.
284/378
împlinit și termenul reabilitării judecătorești, persoana condamnată nu ar putea
depune cerere de reabilitare; acest text pare, în opinia unor autori, a pune probleme
din perspectiva utilității și a alinierii sale cu prevederile Constituției, fiind necesară
dezvoltarea unei analize suplimentare cu privire la acest aspect.
285/378
5.3. Măsuri implementate la nivel național de a preveni recidiva
Dincolo de componenta legislativă, care constituie baza relativ „statică” a demersului nostru,
ne-am propus, în cele ce urmează, să punctăm câteva dintre reperele care vizează partea
„dinamică”, mai exact inițiativele aflate deja în desfășurare ale puterii executive sau ale
autorităților competente în supravegherea și coordonarea executării sancțiunilor, care
intersectează aria infracționalității/reabilitării.
Unul dintre obiectivele incluse în Programul de guvernare 2023-2024221 în domeniul
justiției este reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, iar un altul vizează
îmbunătățirea infrastructurii sistemului penitenciar, urmărindu-se crearea, extinderea și
modernizarea spațiilor de detenție în conformitate cu standardele CEDO. Investițiile
financiare în acest sens urmăresc oferirea unor spații de detenție ce facilitează o evoluție
armonioasă a deținuților, fapt ce conduce - cel puțin în teorie - la scăderea numărului de
recidiviști.
Obiectivul prevenirii fenomenului recidivei se coroborează cu prevederile unor strategii
naționale și sectoriale și memorandumuri, din care amintim, cu titlu exemplificativ, Strategia
de dezvoltare a sistemului național de probațiune din România pentru perioada 2021-
2025222, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale "SINERGIE"
2021-2030223, respectiv Memorandumul privind Planul de acțiune pentru perioada 2020-
2025, elaborat în vederea executării hotărârii-pilot Rezmiveș și alții împotriva României,
precum și a hotărârilor pronunțate în grupul de cauze Bragadireanu împotriva României224.
Un loc aparte în acest context îl ocupă Strategia națională de reintegrare socială a
persoanelor private de libertate 2020-2024225, aprobată prin H.G. nr. 430 din 27 mai 2020.
O mare parte dintre obiectivele și principiile pe care se bazează această strategie coincid
cu dezideratul prevenirii recidivei. Sigur, trebuie precizat că strategia amintită vizează doar
persoanele private de libertate, iar cercetarea noastră include alte două categorii -
persoanele supuse unor sancțiuni neprivative de libertate, respectiv persoanele care, chiar
dacă au comis o faptă penală, din cauza vârstei sau a iresponsabilității, nu răspund penal.
Cu toate acestea, considerăm utilă o scurtă incursiune în principalele direcții pe care și le
propune strategia.
221 Disponibil la https://gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/23-06-16-12-32-52Programul_de_Guvernare_2023-

2024.pdf, accesat în 6.10.2023.
222Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 863 din 2021.
223Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 592 din 2021.
224Aprobat de Guvernul României în luna noiembrie 2020, disponibil la https://sgg.gov.ro/1/wp-
content/uploads/2020/11/PLANUL-DE-ACTIUNE-.pdf, accesat în 5.09.2023.

225 Strategia se află la al doilea exercițiu, succedând Strategiei naționale de reintegrare a persoanelor private
de libertate 2015 – 2019, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 389 din 2015.
286/378
Un prim obiectiv al strategiei este dezvoltarea capacității instituționale și inter-
instituționale în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Al
doilea obiectiv strategic vizează creșterea eficienței și eficacității intervenției
specializate derulate în perioada de executare a sancțiunilor privative de libertate. Al
treilea obiectiv, facilitarea asistenței post-detenție la nivel sistemic are în vedere
dezvoltarea unor servicii de suport social, disponibile în plan local, pentru beneficiarii direcți
(persoane revenite în comunitate după executarea unei pedepse sau măsuri privative de
libertate). Prin acest obiectiv se urmărește asigurarea continuității intervenției destinate
persoanelor care au executat pedepse sau măsuri privative de libertate, prin preluarea
cazurilor și acordarea asistenței necesare în perioada post-detenție. Demersurile întreprinse
de autorități în realizarea acestui din urmă obiectiv sunt esențiale din perspectiva prevenirii
recidivei, așa cum rezultă și din rezultatele studiilor sociologice.
În ceea ce privește executarea pedepselor privative de libertate, arătăm că pe lângă
activitățile educative, de asistență psihologică, socială, de formare profesională, respectiv
munca eventual prestată de deținuți (factori care contribuie la reintegrarea persoanelor
private de libertate și la reducerea riscului de recidivă) o măsură luată de autorități,
fundamentată în psihologia stimulării motivaționale, este reprezentată de implementarea
Sistemului de creditare a participării persoanelor private de libertate la activități și
programe educative, de asistență psihologică și asistență socială, la activități
lucrative, precum și pentru prevenirea situațiilor de risc226. Potrivit datelor regăsite pe site-
ul ANP227, promovarea acestui sistem a avut în vedere importanța intervenției directe asupra
motivației în procesul de recuperare psihosocială a persoanelor care au comis infracțiuni,
deoarece aceasta reprezintă o condiție favorabilă pentru schimbarea comportamentului.
Motivația extrinsecă sprijină, de asemenea, procesul de internalizare a valorilor sociale și
morale, în contextul respectării normelor juridice. În ceea ce privește influențarea
comportamentelor într-o direcție pozitivă, întărirea pozitivă joacă un rol semnificativ, mediind
repetarea comportamentelor dorite în societate. În plus, Sistemul de creditare facilitează
implicarea responsabilă și consecventă a persoanelor private de libertate în activitățile de
recuperare desfășurate în mediul de detenție și contribuie la stimularea receptivității
acestora. Aceste aspecte sunt relevante pentru realizarea completă a obiectivelor stabilite
în procesul de recuperare.
Un proiect notabil care are aptitudinea de a preveni recidiva, desfășurat prin colaborarea
dintre Patriarhia Română și ANP, este Proiectul TABOR (Tradiție și Actualitate în Biserica
226 Decizia D.G. al ANP nr. 443/2016 privind aprobarea Procedurii de lucru pentru acordarea recompenselor
pe baza Sistemului de creditare a participării la activităţi şi programe educative, de asistenţă psihologică şi
asistenţă socială, activităţi lucrative, precum şi la prevenirea situaţiilor de risc, cu modificările și completările
ulterioare
227 Disponibil la https://anp.gov.ro/blog/lnk/bune-practici, accesat în 6.09.2023.
287/378
Ortodoxă Română) privind creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor
aflate în detenție. Acesta se adresează deținuților cu risc de marginalizare socială post-
liberare, și face parte din ariile de intervenție religioasă și de asistență socială. Inițiativa
expusă arată cum un actor important din comunitate (Patriarhia Română) contribuie, prin
demersurile sale, la sprijinirea eforturilor de revenire în mediul social al persoanei, după
liberarea din penitenciar, întrucât una dintre modalitățile viabile de a reduce infracționalitatea
este implicarea comunității și anume „reconectarea individului cu instituțiile societății”, astfel
punându-se accent pe caracteristicile individului, legăturile familiale și cu ceilalți membri ai
comunității de origine. Reintegrarea în comunitate reprezintă pilonul de bază al asigurării
tranziției între perioada detenției și cea post-executorie, iar în acest context activitatea
preoților din unitățile penitenciare apare ca parte a unui ansamblu de demersuri integrate ce
au ca finalitate reintegrarea socială a celor ce au comis infracțiuni, în spiritul Strategiei
naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate. Printre obiectivele
operaționale ale proiectului se numără îmbunătățirea stării emoționale a beneficiarilor prin
susținere moral-religioasă, medierea relațiilor acestora cu mediul de suport (familie, parohie,
comunitate) și sprijinirea foștilor deținuți în vederea asigurării nevoilor imediate post-liberare
(hrană, îmbrăcăminte, locuință, loc de muncă etc.). Principala activitate specifică proiectului
este realizarea unui plan comun de intervenție personalizată de către preotul unității și
preotul din comunitate, în baza căruia este consiliat deținutul beneficiar și sunt realizate
acțiuni comune, în penitenciar și/sau în parohie, cu participarea familiei beneficiarului, după
caz. Suplimentar față de suportul moral-religios, în cadrul proiectului sunt prevăzute atât
demersuri de mediere cu instituții publice (primării, direcții de asistență socială, spitale,
centre de îngrijire paliativă) sau organizații neguvernamentale cu atribuții în domeniul
asistenței sociale, în funcție de nevoile identificate, cât și derularea de demersuri comune
de identificare adăpost temporar, surse temporare de venit, loc de muncă etc. în rețeaua de
așezăminte social-filantropice eparhiale sau cu sprijinul colaboratorilor și voluntarilor din
comunitate.
În acest context merită menționat și Proiectul POCU „Prima cameră” (finanțat de Fondul
Social European), care, fără a viza direct persoanele care au intrat în câmpul infracțional,
este destinat unei categorii de persoane vulnerabile - tinerilor care părăsesc sistemul
instituționalizat. Prin intermediul acestui proiect, autoritățile publice centrale și locale cu
responsabilități în domeniu, respectiv furnizorii de servicii sociale (singuri sau în parteneriat
cu entități relevante) pot obține finanțare pentru a dezvolta și furniza programe de servicii
integrate, programe de sprijin prin măsuri menite să faciliteze integrarea pe piața muncii a
acestor tineri și chiar programe care presupun acordarea de sprijin financiar pentru
asigurarea unei locuințe și a plății utilităților care au părăsit sistemul instituționalizat de
protecție a copilului. Printre obiectivele specifice ale acestui proiect se numără reducerea
288/378
numărului de copii și tineri plasați în instituții prin furnizarea de servicii la nivelul comunității
și creșterea numărului tinerilor care părăsesc sistemul instituționalizat (cu vârsta de până la
18 ani) pregătiți pentru a avea o viață independentă.
În plus, în ceea ce privește instituția amânării aplicării pedepsei și a suspendării executării
pedepsei, instanța poate impune persoanei supravegheate să frecventeze unul sau mai
multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau
organizate în colaborare cu instituții din comunitate [în baza art. 85 alin. (2) lit. c), respectiv
art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.]. Programele de reintegrare disponibile228 pot fi de grup [cum
este Programul de prevenție: În siguranță la volan. Stop accidentelor!] sau individuale [un
exemplu fiind Programul „One to one” (OTO)], destinate persoanelor care au comis orice
infracțiune [cum este Programul „Stop! Gândește și schimbă” (STOP)] sau doar anumitor
categorii de infractori [de exemplu, Programul „Drink and Drive”]. Aceste programe
contribuie la reducerea recidivei în rândul unor categorii de condamnați, prin producerea de
schimbări la nivel cognitiv și comportamental.
Un alt proiect notabil, a cărui derulare presupune colaborarea practicienilor din penitenciare
și a celor din serviciile de probațiune este Programul „Reducerea Riscului de Recidivă
după închisoare”. Acesta este un program de grup, destinat pregătirii pentru liberare și
asistență post-penală a deținuților aflați în executarea ultimelor 6 luni din pedeapsă privativă
de libertate. Programul cuprinde un modul de bază (derulat în penitenciar care cuprinde 6
sesiuni – primele două sesiuni de evaluare a problemelor, nevoilor și comportamentului
infracțional, a treia sesiune – stabilirea obiectivelor, a patra sesiune – elaborarea planurilor
individuale de acțiune, a cincea – prevenirea recidivei, iar a șasea – ,,Piața’’), modulele
opționale individualizate (se au în vedere aspectele problematice cu care se confruntă
deținuții după liberare: obținerea unui loc de muncă, probleme financiare, abuz de
alcool/droguri, lipsa locuinței, probleme de sănătate mintală, probleme legate de
documentele de identitate, probleme în viața de familie) și partea de asistență post-penală
(care se va derula la sediul serviciului de probațiune, dacă persoana liberată din penitenciar
va solicita sprijinul în acest sens). Acest tip de program, conceput special pentru prevenirea
recidivei, este cu atât mai valoros cu cât asigură și tranziția de la mediul penitenciar la
comunitate.
În concluzie, din cele ce preced se poate observa că există anumite demersuri ale
autorităților deja implementate care au aptitudinea să reducă riscul recidivei persoanelor
intrate în câmpul infracțional. Cu toate acestea, credem că o abordare concertată,
interdisciplinară în materie (de exemplu, prin implementarea unei strategii naționale) ar avea
mai mari șanse de succes.
228 Programele disponibile sunt regăsite pe site-ul https://probatiune.just.ro/programe-de-reintegrare, accesat
la 6.09.2023.
289/378
Concluzii
 O mare parte dintre obiectivele și principiile pe care se bazează Strategia națională
de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024 coincid cu
dezideratul prevenirii recidivei.
 Există proiecte / demersuri notabile, deja implementate, care au aptitudinea de a
preveni recidiva, cum ar fi Proiectul TABOR privind creșterea șanselor de incluziune
socială a persoanelor aflate în detenție, desfășurat prin colaborarea dintre Patriarhia
Română și ANP sau Programul „Reducerea Riscului de Recidivă după
închisoare”, a cărui derulare presupune colaborarea practicienilor din penitenciare
și a celor din serviciile de probațiune.
 O abordare concertată, interdisciplinară în materie (de exemplu, prin implementarea
unei strategii naționale) ar avea mai mari șanse de succes în prevenirea recidivei
decât demersurile izolate.
290/378
5.4. Recomandări internaționale în materia prevenirii recidivei
5.4.1. Surse
Având în vedere complexitatea fenomenului recidivei și importanța sa, există numeroase
acte normative care vizează direct sau indirect sursele-cadru ale reglementării recidivei și a
formelor sale, precum și a instrumentelor ce vizează reducerea sau chiar combaterea
fenomenului. Lista acestor acte normative, organizată în funcție de autoritatea emitentă,
este regăsită în Anexa 5.
Reducerea ratei recidivei este o preocupare globală în domeniul justiției și se bazează
pe numeroase standarde internaționale și bune practici. Organizații internaționale precum
Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Consiliul Europei au emis recomandări și standarde
pentru a ajuta statele membre să dezvolte politici și practici eficiente în acest sens. Aceste
instrumente și standarde subliniază importanța unei abordări holistice și unitare a reducerii
recidivei, care să includă măsuri de reintegrare socială, educație și formare profesională,
asistență socială și sprijin pentru victimele infracțiunilor.
Cu ocazia realizării analizelor pentru elaborarea prezentului studiu, singurul stat identificat
ca având o strategie națională guvernamentală (publică) pentru reducerea recidivei
este Japonia229. Planul lor național de prevenire a recidivei include 115 măsuri specifice în
cadrul a șapte direcții prioritare și necesită cooperarea între multiple instituții implicate pentru
promovarea acestor măsuri, pe parcursul perioadei planului de cinci ani. Măsurile acoperă
o varietate de servicii de asistență socială, inclusiv suport pentru angajare, găsirea unei
locuințe, pentru studii și suport special pentru abordarea problemelor personale ale
infractorilor.
5.4.2. Standarde degajate și alinierea lor cu legislația internă
Pentru o mai bună sistematizare a materiei, am ales să identificăm, pornind de la

instrumentele amintite în secțiunea precedentă și regăsite în Anexa 5, un decalog de
principii (standarde) care sunt reglementate la nivel internațional în materia prevenirii
recidivei și care sunt cele mai potrivite în a ghida eforturile autorităților române în
combaterea fenomenului.
Structura propusă urmărește (parțial) Documentul de lucru E/CN.15/2023/13 vizând
strategiile model pentru reducerea recidivei al UNODC, întrucât acesta este cel mai recent
și cuprinzător act internațional care tratează direct problema fenomenului recidivei.
229 Potrivit https://www.unodc.org/documents/justice-and-prison-reform/ReducingReoffending/MS/Japan_-

_Input_on_reducing_reoffending.pdf, accesat în 13.09.2023.
291/378
5.4.2.1. Deciziile autorităților judiciare penale ar trebui adaptate la circumstanțele
concrete ale cauzei și trebuie bazate pe evaluări standardizate temeinice și continue
ale riscurilor și nevoilor infractorilor;
Așa cum a reieșit din analiza legislației interne în materie, individualizarea pedepselor
este considerată de legiuitor esențială, reușita procesului de îndreptare și recuperare a
condamnatului fiind direct influențată de acuratețea acestei operațiuni. Potrivit art. 74 C.
pen., stabilirea naturii, duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea
infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele
criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
De asemenea, individualizarea judiciară a sancțiunilor reprezintă, una dintre instituțiile
fundamental reformate în noul Cod penal. Așa cum se indică în Expunerea de motive a
acestui act normativ, „caracterul proporțional al pedepsei în raport cu gravitatea infracțiunii
și periculozitatea infractorului nu trebuie să se reflecte doar în natura, durata sau cuantumul
acesteia ci și în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru
reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit”.
Astfel, credem că legislația noastră este aliniată parțial standardului menționat. Nu toate
deciziile autorităților judiciare sunt bazate pe evaluări standardizate. Luarea unei măsuri
preventive nu se bazează pe astfel de evaluări în România. Totuși, comisia de liberare
condiționată include în analiza sa evaluările nevoilor criminogene și a riscurilor.
5.4.2.2. Pedepsele privative de libertate și măsurile educative privative de libertate ar

trebui evitate dacă nu sunt strict necesare, inclusiv pentru recidiviști, deoarece pot
agrava dificultățile preexistente în integrarea socială a infractorilor;
În ceea ce privește măsurile educative, așa cum am precizat în capitolul dedicat analizei
legislației interne, regula în materie este dispunerea măsurilor educative neprivative de
libertate, măsurile privative de libertate constituind excepția și fiind rezervate ipotezelor de
infracțiuni grave (cele în cazul cărora pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 7 ani
292/378
sau mai mare ori detențiunea pe viață) sau în cazul minorilor care au mai săvârșit o
infracțiune, pentru care s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei
executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat (potrivit art.
114 C. pen.). Important de menționat în acest context este faptul că instanța poate, dar nu
este obligată să dispună o măsură educativă privativă de libertate.
În ceea ce privește materia pedepselor, persoanele aflate la „primul contact” cu legea
penală pot beneficia, în principiu, de toate modalitățile de individualizare judiciară
(inclusiv cele care nu presupun privarea de libertate). Nu același lucru este valabil pentru
cei care recidivează (în sens larg). Așa cum s-a arătat într-o secțiune anterioară, comiterea
unei noi infracțiuni va conduce, în cele mai multe cazuri, la aplicarea unui tratament
sancționator agravat care constă, deseori, în privarea de libertate a „recidivistului”. Totuși,
există situații în care comiterea unei noi infracțiuni nu conduce în mod automat la dispunerea
unei pedepse privative de libertate. De exemplu, în cazul săvârșirii unei infracțiuni din culpă
în termenul unei amânări a aplicării pedepsei sau a unei suspendări sub supraveghere a
executării pedepsei, revocarea este facultativă și poate fi dispusă o nouă amânare a aplicării
pedepsei sau o nouă suspendare a executării pedepsei, după caz. De asemenea, în cazul
săvârșirii unei noi infracțiuni după ce s-a pronunțat o soluție de renunțare la aplicarea
pedepsei, se poate dispune o modalitate de individualizare judiciară neprivativă de libertate.
Astfel, credem că legislația noastră este aliniată standardului menționat.
5.4.2.3. Se recomandă utilizarea măsurilor non-custodiale în etapa urmăririi penale;
În legislația noastră, în etapa urmăririi penale sunt prevăzute în Codul de procedură penale
suficiente alternative non-custodiale la arestarea preventivă (controlul judiciar, controlul
judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu).
5.4.2.4. Operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei ar trebui să permită

alternative neprivative de libertate, ori de câte ori este potrivit;
În legislația noastră, în etapa urmăririi penale (numită în doctrină și etapa pre-sentențială)

există suficiente alternative la detenție. De asemenea, la momentul pronunțării hotărârii
instanței prin care se angajează răspunderea penală (uneori aceasta coincide cu etapa
sentențială), există câteva alternative la detenție: pedeapsa amenzii, renunțarea la aplicarea
pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere. Nu același lucru se poate spune despre etapa executării pedepsei (etapa
293/378
post-sentențială, cum mai este numită), în care singura modalitate de individualizare
judiciară neprivativă de libertate este liberarea condiționată.
Astfel, considerăm că legiuitorul ar trebui să ia în considerare această lipsă de diversitate și
să extindă gama de măsuri alternative detenției în etapa executării pedepsei. Așa cum s-a
propus și în literatura de specialitate,230 o posibilă soluție ar fi reglementarea posibilității
executării unei/ultimei fracțiuni din pedeapsa închisorii la domiciliu (eventual cu
supraveghere electronică). O astfel de modalitate de individualizare ar asigura o tranziție
lină între penitenciar și comunitate și ar putea rezolva problema supraaglomerării în
penitenciare. De asemenea, potrivit standardelor internaționale, ar putea contribui la
reducerea recidivei. Suplimentar, în opinia noastră, este inechitabil și paradoxal ca o
persoană împotriva căreia a fost dispus arestul la domiciliu în timpul procesului (în general,
o persoană care prezintă pericol pentru ordinea publică) să aibă oportunitatea de a executa
anticipat o parte din pedeapsă acasă (întrucât timpul petrecut în arest la domiciliu se deduce
din pedeapsa finală), în timp ce o persoană care a fost urmărită penal fără a fi supusă unei
măsuri preventive (de regulă, o persoană care nu prezintă pericol pentru ordinea publică)
să fie privată de această posibilitate fără echivoc.
Menționăm în acest context că o astfel de modalitate a individualizării executării pedepsei
sau unele similare sunt deja întrebuințate într-o serie de state europene.
Remarcăm că aceste state reglementează utilizarea detenției domiciliare sau a monitorizării
electronice și în etapa pronunțării pedepsei, de regulă, în cazul unor infracțiuni de gravitate
foarte redusă. De exemplu, în Italia, judecătorul de pace poate dispune în cazul judecării
infracțiunilor de competența sa, ca sancțiune principală, un tip de detenție domiciliară
(„obbligo di permanenza domiciliare”), în baza art. 53 din Decretul-Lege nr. 274/2000.
Similar, în Belgia, Codul penal belgian prevede că în cazul faptelor sancționate cu
închisoare de cel mult 1 an, instanța poate condamna persoana la pedeapsa principală de
monitorizare electronică (pentru lista infracțiunilor exceptate în mod expres și procedura de
dispunere, a se vedea mai pe larg art. 37ter – 37quater Cod penal belgian). Și în sistemul
de drept penal spaniol există sancțiunea principală a arestului la domiciliu („arresto
domiciliario”, „localización permanente”), aplicabilă în cazul anumitor infracțiuni de gravitate
redusă (a se vedea art. 171-173 Cod penal spaniol). În Olanda, în cazul pedepselor de 6
luni sau mai mici, monitorizarea electronică este utilizată ca sancțiune principală alternativă
detențiunii. În Franța a fost, de asemenea, introdusă prin Legea nr. 2019-222 ca sancțiune
penală de sine stătătoare, iar nu ca o simplă modalitate de executare a pedepsei închisorii,
230 Florin Streteanu, Daniel Nițu, Ioana Curt, Romania în Alessandro Bernardi, Adriano Martufi (coord.), Prison
overcrowding and alternatives to detention. European sources and national legal system, Jovene Editore,
Napoli, 2016, p. 400.
294/378
detenția domiciliară sub supraveghere electronică (a se vedea art. 131-4-1 Cod penal
francez).
În cele ce urmează vom face trimitere la câteva dintre statele care reglementează detenția
la domiciliu în etapa executării pedepsei, modele care ar putea sta în vizorul autorităților
române pentru o viitoare reglementare.
În Italia, instituția detenției domiciliare („detenzione domiciliare”) a fost introdusă în anul
1986 și reformată substanțial începând cu anul 1998, pentru a se permite aplicarea sa unui
număr mai mare de ipoteze231. Astfel, în prezent, conform art. 47-ter alin. (1-bis) din Legea
nr. 354/1975 privind organizarea penitenciarelor și executarea măsurilor privative de
libertate, detenția domiciliară poate fi dispusă, printre alte ipoteze, și în cazul persoanelor
care au de executat o pedeapsă sau un rest de pedeapsă (s.n.) cu închisoarea de cel mult
doi ani, care nu întrunesc condițiile necesare acordării suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei, dacă aceștia nu au fost condamnați pentru o serie de infracțiuni
considerate de gravitate deosebită și doar atunci când se consideră că o astfel de măsură
ar fi suficientă pentru a evita recidivarea persoanei condamnate. Potrivit art. 58-quinquiesdin
Legea nr. 354/1975, coroborat cu art. 275-bis din Codul de procedură penală, în cazul
dispunerii executării pedepsei la domiciliu, judecătorul sau instanța de executare poate
dispune totodată, cu consimțământul persoanei condamnate, proceduri de control realizate
prin mijloace electronice (brățări electronice – s.n.) sau tehnice.
În Belgia, monitorizarea electronică îi permite persoanei condamnate executarea pedepsei
sau a unei părți din pedeapsă în afara penitenciarului, conform unui plan de executare
prestabilit, plan a cărui respectare este monitorizată prin mijloace electronice. Ea se poate
dispune,la cerere, doar începând cu șase luni anterioare datei de la care persoana ar deveni
eligibilă pentru acordarea liberării condiționate232.
Similar, în Olanda, monitorizarea electronică este utilizată pentru a permite liberarea
persoanelor condamnate la pedepse de 6 luni închisoare sau mai mari, în vederea executării
ultimei părți din pedeapsă în comunitate233.
231 Benedetta Bertolini, Stefania Carnevale, Maria Lombardi Stocchetti, Adriano Martufi, Italy în Alessandro
Bernardi, Adriano Martufi (coord.), op. cit., p. 299.
232 Art. 22-23 din Legea nr. 35 din 17 mai 2006 privind statutul juridic extern al persoanelor condamnate la o
pedeapsă privativă de libertate și drepturile victimei în cadrul modalităților de executare a pedepsei.

Pentru date statistice privind dispunerea monitorizării electronice în Belgia în perioada 2010-2014, a se vedea
Yves Cartuyvels, Christine Guillain, Thibaut Slingeneyer, Belgium în Alessandro Bernardi, Adriano Martufi
(coord.), op. cit., p. 162-163.
233 Michiel van der Veen, Professionalising electronic monitoring in the Netherlands, în Criminal Justice
Monitoring nr. 95/2014, p. 7;Miranda Boone, Matthijs van der Kooij, Stephanie Rap, Electronic Monitoring in
the Netherlands - raport național în cadrul proiectului The use of Electronic Monitoring in EU member States
desfășurat în perioada 2014-2016, p. 16-17 (raportul este disponibil pe pagina web a proiectului, la
adresahttps://emeu.leeds.ac.uk/wp-content/uploads/sites/87/2016/06/EMEU-Electronic-monitoring-in-the-
295/378
În Polonia, de asemenea, se utilizează monitorizarea electronică ca modalitate de executare
a pedepsei sau a unei părți din pedeapsă, în cazul condamnărilor de până la 1 an
închisoare234.
În Franța, monitorizarea electronică a fost reglementată deja de aproximativ 2 decenii ca
modalitate de executare a pedepsei închisorii, în etapa pronunțării pedepsei sau în cea a
executării pedepsei235, ultimele modificări semnificative în materie fiind realizate în anul
2019. Cu privire la posibilitatea întrebuințării sale în etapa executării pedepsei, arătăm că
potrivit art. 747-1 Cod proc. penală, în cazul unei condamnări definitive la o pedeapsă cu
închisoarea de cel mult 6 luni, judecătorul delegat cu executarea poate dispune, chiar și în
cursul executării pedepsei (s.n.), înlocuirea pedepsei sau a restului rămas neexecutat din
aceasta, cu (printre altele) detenția la domiciliu sub supraveghere electronică, dacă
apreciază că această conversie ar fi de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei
și ar preveni recidivarea sa.
În fine, pentru a dezvolta un ultim exemplu, în sistemul spaniol putem identifica o modalitate
de individualizare similară - în cazul executării pedepsei în regim deschis, se poate aproba
ca persoana condamnată să nu revină în fiecare zi în peniteciar, cu condiția ca persoana să
își dea consimțământul la supravegherea electronică a faptului că nu părăsește domiciliul
în timpul nopții - art. 86 alin. (4) din Decretul nr. 190/1996. Regimul deschis de executare a
pedepsei, inclusiv în varianta utilizării monitorizării electronice în maniera descrisă anterior,
este pus la dispoziția acelor condamnați care dau dovadă de îndreptare și de progres în
vederea reintegrării sociale și are drept scop cultivarea responsabilității, prin permiterea
acestor persoane să realizeze diverse sarcini, activități, munci în afara locului de deținere,
respectiv facilitarea și sprijinirea reintegrării lor sociale, înainte de executarea integrală a
pedepsei236.
Revenind la propunerea formulată pentru sistemul nostru penal, apreciem că
supravegherea electronică ar putea fi realizată în baza Legii nr. 146/2021 privind
monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, care a
creat deja cadrul în materie. Supravegherea ar putea fi realizată de către organe de
Netherlands.pdf, accesat în 15.10.2023). Monitorizarea electronică se realizează pe cel puțin o treime din
durata programului penitenciar în care se află persoana – Miranda Boone, Matthijs van der Kooij, Stephanie
Rap, The highly reintegrative approach of electronic monitoring in the Netherlands, în European Journal of
Probation, vol. 9, nr. 1/2017, p. 52.
234 Mike Nellis, Understanding the electronic monitoring of offenders in Europe, în Crime, Law and Social
Change, vol. 62, nr. 4/2014, p. 499; Celina Nowak, Poland în Alessandro Bernardi, Adriano Martufi (coord.),
op. cit., p. 348-349.
235 Julie Alix, Genevieve Giudicelli-Delage, Cristina Mauro, Raphaele Parizot, Juliette Tricot, France în
Alessandro Bernardi, Adraino Martufi (coord.), op. cit., p. 222.

236 Adan Nieto Martín, Cristina Rodriguez Yagüe, Marta Muñoz de Mora - Les Romero, Spain în Alessandro
Bernardi, Adriano Martufi (coord.), op. cit., p. 454.
296/378
supraveghere reprezentând personal din cadrul Poliției Române. Aceștia au deja, în baza
legii menționate, atribuții în supravegherea electronică a celor care execută măsura arestului
la domiciliu.
În măsura în care se apreciază că monitorizarea electronică nu este oportună sau viabilă la
acest moment în sistemul nostru pentru o eventuală executare a pedepsei la domiciliu,
supravegherea persoanei ar putea fi realizată de către serviciul de probațiune (după modelul
supravegherii realizate de către acesta în cazul amânării aplicării pedepsei, al suspendării
sub supraveghere a executării pedepsei și al liberării condiționate) sau de către organele de
poliție, care ar putea realiza mai ușor vizite inopinate, în diverse momente ale zilei.
Cu toate acestea, potrivit opiniei Ministerului Justiției, o astfel de reglementare ar fi
inoportună întrucât nu ar aduce o îmbunătățire a procesului de pregătire a persoanei private
de libertate în vederea reintegrării sociale, ar putea fi aplicată discriminatoriu în funcție de
situația financiară a persoanelor vizate, ar fi de natură să conducă la imposibilitatea
asigurării traiului persoanei în cauză, inclusiv în situația în care aceasta nu ar putea munci
de la domiciliu din cauza stării de sănătate, ar implica resurse materiale și umane
suplimentare necesare supravegherii acestei măsuri, precum și ar fi de natură să creeze
dificultăți de punere în practică cu privire la persoanele care au su săvârșit infracțiuni de
violență contra membrilor de familie cu care locuiește. De asemenea, se subliniază că
propunerea de lege ferenda ar interfera cu instituția liberării condiționate, existând situații
când acestea s-ar suprapune.
În concluzie, recomandăm analiza atentă a acestei propuneri în perspectiva elaborării
măsurilor din viitoarea strategie.
5.4.2.5. Executarea sancțiunilor neprivative de libertate ar trebui supravegheată de

profesioniști bine pregătiți, cu resurse adecvate și instrumente de evaluare
standardizate, iar condițiile concrete de executare (regim de supraveghere, obligații)
ar trebui să fie individualizate, flexibile și limitate la cele necesare pentru a aborda
riscul, nevoile și situația infractorului;
Potrivit dispozițiilor legale în materie, sarcina supravegherii executării sancțiunilor

neprivative de libertate (care presupun un astfel de regim de supraveghere) revine
serviciului de probațiune, prin intermediul consilierilor de probațiune. Coordonarea întregului
proces de supraveghere este în sarcina consilierului manager de caz (desemnat de șeful
serviciului de probațiune).
În ceea ce privește condițiile concrete de executare, legiuitorul nostru a prevăzut
posibilitatea modificării sau încetării obligațiilor atât în cazul amânării aplicării pedepsei (art.
87 C. pen.), a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 95 C. pen.), a
297/378
liberării condiționate (art. 103 C. pen.), cât și în cazul măsurilor educative neprivative de
libertate (art. 122 C. pen.)
5.4.2.6. Programele de reintegrare și alte intervenții destinate să prevină recidiva

trebuie să răspundă nevoilor individuale ale infractorilor și factorilor de risc care îi
determină să comită infracțiuni, trebuie să fie bazate pe dovezi (evidence-based), să
fie adaptate vârstei, să ia în considerare dimensiunea de gen și să fie revizuite
periodic;
Autoritățile implicate în procesul de evaluare inițială a infractorilor întocmesc o serie de acte

care surprind atât nevoile individuale ale acestora, cât și riscul de săvârșire a unor infracțiuni.
De exemplu, potrivit art. 34 din Legea nr. 252/2013, referatul de evaluare al inculpatului
minor realizat de consilierul de probațiune la solicitarea organelor judiciare conține date
privind mediul familial și social al minorului, situația educațională și profesională, conduita
generală a minorului, analiza comportamentului infracțional, riscul de săvârșire a unor
infracțiuni, precum și orice alte date relevante pentru situația minorului. De asemenea,
referatul poate face referire și la starea de sănătate, la evoluția minorului din punct de vedere
fizic, afectiv, moral și intelectual, în măsura în care acestea au influențat sau pot influența
comportamentul infracțional. Suplimentar, sunt incluse și propuneri motivate privind măsura
educativă considerată a fi potrivită pentru minor, cu referire la natura și durata programelor
de reintegrare socială, precum și la alte obligații care pot fi impuse acestuia, în vederea
reducerii riscului de săvârșire de infracțiuni.
În cazul inculpaților majori, legislația în materie stabilește reguli comune pentru cele 3 situații
în care serviciul de probațiune coordonează procesul de supraveghere în cazul amânării
aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv în
cazul liberării condiționate, atunci când restul de pedeapsă este de cel puțin 2 ani. Potrivit
art. 1446 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 252/2013, în scopul stabilirii riscului de
comitere a noi infracțiuni, a clasei de supraveghere și a planificării executării obligațiilor
impuse persoanei, evaluarea inițială a nevoilor vizează aspecte precum: situația familială,
locativă, socială, școlară, profesională și financiară, trecutul infracțional, analiza
comportamentului infracțional, descrierea comportamentului adictiv, starea de sănătate etc.
Datele obținute în procesul de evaluare se consemnează într-o fișă numită scală de
evaluare a riscului și nevoilor. Mai mult decât atât, potrivit art. 1448 din același act normativ,
planul de supraveghere conține, inter alia, atât nevoile cu potențial criminogen ale persoanei
supravegheate, cât și riscul săvârșirii de noi infracțiuni.
298/378
Cu privire la persoanele majore condamnate la pedepse privative de libertate, potrivit art.
89 din Legea nr. 254/2013, pentru fiecare persoană condamnată, la depunerea în
penitenciar, în perioada de carantină și observare, se realizează o evaluare
multidisciplinară, din perspectivă educațională, psihologică și socială. În funcție de
concluziile acestei evaluări, se întocmește Planul individualizat de evaluare și intervenție
educativă și terapeutică, în care consemnează activitățile și programele recomandate, în
funcție de riscurile și nevoile identificate, cu respectarea nevoilor prioritare de intervenție.
Acest plan se completează și se modifică ori de câte ori este necesar. Dispoziții similare
găsim și în cazul minorilor care execută măsuri educative privative de libertate (cu
precizarea că în cazul lor se întocmește un Plan de intervenție recuperativă, potrivit art. 169
din Legea 254/2013).
Din perspectiva modelelor de bună practică, menționăm exemplul Canadei237. The
Correctional Service of Canada (CSC) este organizația guvernamentală federală,
responsabilă cu administrarea pedepselor privative de libertate pentru infractorii condamnați
la o perioadă de cel puțin doi ani, așa cum este impusă de instanță. CSC are în grijă
gestionarea instituțiilor cu diferite niveluri de securitate și supravegherea infractorilor liberați
condiționat în comunitate. Câteva elemente din procesele utilizate de această instituție ne-
au atras atenția, putând constitui repere pentru autoritățile naționale. Procesul de evaluare
la intrarea deținutului (the Offender Intake Assessment process) este o evaluare
cuprinzătoare efectuată asupra tuturor deținuților în momentul admiterii lor în Serviciul
Corecțional și s-a dovedit a fi un predictor robust și valid al riscului de recidivă. Această
evaluare este realizată de ofițerii instituționali și are ca scop adunarea de informații detaliate
despre fiecare deținut. Acest lucru ajută la înțelegerea nevoilor, riscurilor și circumstanțelor
individuale ale fiecărui deținut, inclusiv factorii care l-au determinat la comiterea
infracțiunii, ceea ce este esențial pentru dezvoltarea planurilor și intervențiilor corecționale
adecvate. Pornind de la acest exemplu, propunem ca autoritățile implicate în procesul de
evaluare a infractorilor în diverse etape ale procesului penal, să acorde în acest proces o
atenție sporită factorilor care i-au determinat la comiterea infracțiunii.
În opinia noastră, legislația română este aliniată parțial standardului menționat. Se pot face
îmbunătățiri importante în privința validării intervențiilor privind reducerea recidivei pe
populație românească.
237 Larry Motiuk, Predicting, Influencing and Measuring Recidivism - A Virtual Presentation to the Ministry of
Justice Romania and the Norwegian Correctional Services, prezentarea din 24 iunie 2021.
299/378
5.4.2.7. Pentru anumite tipuri de infracțiuni (de regulă, de mică gravitate) se
recomandă utilizarea programelor de justiție restaurativă, care ar putea preveni
recidiva;
Justiția restaurativă238 (sau reparatorie) constă într-un set de principii, practici și mecanisme
care abordează într-un mod aparte infracțiunea și urmările sale și/sau riscul de comitere al
unei noi infracțiuni, prin implicarea tuturor celor afectați – inculpat, victimă, familiile acestora,
comunitate, în vederea obținerii unui acord comun cu privire la modul în care urmările
negative, prejudiciul cauzat ar putea fi remediat și justiția ar putea fi astfel obținută. Justiția
restaurativă nu privește infracțiunea ca pe o simplă încălcare a unei norme juridice, ci o
percepe în primul rând drept încălcare a unor relații interpersonale. De aici și scopul ei
principal de a restaura ordinea, relațiile anterioare. Pentru aceasta, se încearcă analizarea
răului produs și modul în care poate fi reparat, asigurându-se că persoana care l-a cauzat
va răspunde pentru faptele sale – întrucât se are în vedere „restaurarea” comunității, un
obiectiv este și reintegrarea infractorului în comunitate, astfel că răspunderea infractorului,
în optica justiției restaurative, implică asumarea comiterii faptei (recunoașterea vinovăției)
de către cel în cauză și o implicare activă în vederea reparării răului produs. Totodată, pe
lângă repararea răului produs, se are în vedere și abordarea motivelor care au condus la
comiterea infracțiunii în vederea reducerii șanselor de recidivare a persoanei.
Concentrându-se asupra răului produs și repararea acestuia în vederea refacerii relațiilor
afectate în interiorul comunității, justiția restaurativă urmărește să includă în procesul de
administrare a justiției și victimele sau familiile acestora ca persoane afectate în mod direct
de comiterea infracțiunii. Se consideră că poziția victimelor infracțiunii este foarte importantă
în determinarea modului în care răul cauzat prin infracțiune poate fi remediat. De asemenea,
se apreciază că oportunitatea infractorului de a-i cere scuze victimei și de a fi iertat ar putea
avea efecte benefice atât pentru victimă, cât și pentru infractor.
În sistemele drept anglo-saxon, justiția restaurativă a fost administrată în mod deosebit prin
intermediul mecanismelor de conferințe familiale239 (family group conferences) sau
238 A se vedea The roots of restorative justice concepts în European Forum for Restaurative Justice,
https://www.euforumrj.org/en/idea-restorative-justice-and-how-it-developed-europe, accesat în 14.10.2023.

Pentru Germania, a se vedea și Andrea Păroșanu, Restorative justice in Germany, în The 3E Model for a
Restorative Justice Strategy in Europe – Final National Report of Germany, 2013, disponibil în format
electronic la adresa http://3e-rj-model.web.auth.gr/files/national_reports/Germany.pdf, accesat în 14.10.2023,
precum și Gerd Dellatre, Christoph Willms, Atfer three decades of restaurative justice in Germany: thoughts
on the needs for a strategic re-orientation, în The International Journal of Restorative Justice, vol. 3, nr. 2/2020,
p. 283.
239 Conferințele familiale reprezintă întâlniri formale mediate de persoane abilitate (cum ar fi asistenți sociali,
polițiști) cu scopul de a se ajunge la un consens în legătură cu îngrijirea și protecția unui minor infractor.
300/378
comunitare240(community conferences), în vreme ce în sistemele de drept continental
modelul predominant de mecanism de justiție restaurativă este cel al medierii victimă-
infractor241. Trebuie precizat că în majoritatea statelor întrebuințarea medierii ca alternativă
la trimiterea în judecată a rămas limitată la cauzele de gravitate mai redusă242.
Aceste mecanisme nu funcționează însă independent de sistemul tradițional de justiție
penală, ci sunt în general valorificate în cadrul acestuia243, în diferite etape procesuale
(adesea chiar post-condamnare sau post-executare a pedepsei): bunăoară, medierea dintre
victimă și infractor poate fi avută în vedere la dispunerea renunțării la urmărirea penală de
către procuror, ori acele cercuri sau conferințe comunitare pot fi realizate post-condamnare
și constau în discuții între condamnat, victimă sau membrii familiei acesteia, alți membri ai
comunității și specialiști cu activitate în sistemul de justiție penală, având menirea de a
facilita recunoașterea comiterii faptei de către cel condamnat, asumarea vinei sale și
stabilirea de comun acord a unui mod de reparare a prejudiciului cauzat, precum și
modalități de sprijin pentru a se evita comiterea de noi infracțiuni. De asemenea, pe lângă
aceste mecanisme de funcționare proprii justiției restaurative, sunt valorificate în diferite
etape procesuale ale sistemului de justiție penală tradițională și principii care țin de acest tip
de justiție (recunoașterea comiterii faptei, repararea răului produs sau atitudinea activă în
vederea reparării acestuia, prestarea unei munci în folosul comunității etc.).
Din statele care întrebuințează mecanisme de justiție restaurativă menționăm, cu titlu
exemplificativ: Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța,
Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Norvegia, Olanda, Polonia,
Slovenia, Spania, Suedia, SUA.
În sistemul de drept penal român, putem observa următoarele mecanisme sau principii de
justiție restaurativă întrebuințate în diferite etape ale procesului penal:
 munca în folosul comunității, care a fost analizată pe larg într-o secțiune
anterioară;
240 Conferințele comunitare corespund unui proces în care infractorul, prin intermediul unui dialog organizat,
cu sprijinul membrilor familiei și ai comunității, se întâlnesc cu victimele infracțiunii pentru a crea un plan de
reparare a prejudiciului cauzat de fapta comisă.
241 A se vedea Different models adopted across Europe în European Forum for Restaurative Justice,
https://www.euforumrj.org/en/idea-restorative-justice-and-how-it-developed-europe, precum și David Miers,

An international review of restorative justice, Crime Reduction Series Paper 10, 2001 – studiul este disponibil
și în format electronic la adresa:
https://restorativejustice.org.uk/sites/default/files/resources/files/An%20International%20Review%20of%20R
estorative%20Justice.pdf, accesat în 14.10.2023.
242 Pentru exemplul Germaniei, a se vedea D. Miers, op. cit., p. 33.
243 UNODC, Handbook on Restaurative Justice Programmes, ediția a 2-a, 2020, p. 11 (raportul este disponibil
și în format electronic la adresa https://www.unodc.org/documents/justice-and-prison-reform/20-

01146_Handbook_on_Restorative_Justice_Programmes.pdf, accesat în 14.10.2023).
301/378
 renunțarea la urmărirea penală, reglementată de art. 318 C. proc. pen., poate fi
dispusă de procuror, atunci când nu există interes public în urmărirea faptei. Odată
cu pronunțarea acestei soluții, procurorul poate dispune obligația ca suspectul sau
inculpatul să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să
convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia și să își ceară scuze
public persoanei vătămate;
 acordul de mediere și împăcarea, care implică o recunoaștere a vinovăției față de
persoană vătămată [implicită – în cazul împăcării, dat fiindcă că inculpatul nu mai
poate cere continuarea procesului pentru dovedirea nevinovăției sale, respectiv
explicită – în cazul acordului de mediere – art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006] și
au ca efect înlăturarea răspunderii penale a infractorului;
 eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor
infracțiunii pot îmbrăca forma circumstanței atenuante legale a acoperirii integrale a
prejudiciului material cauzat prin infracțiune, prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. d) C.
pen. sau a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. 1) C.
pen. (eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor
infracțiunii); odată reținute, acestea au ca efect obligatoriu de reducere cu 1/3 a
limitelor pedepsei amenzii sau închisorii sau de înlocuire a pedepsei detențiunii pe
viață cu închisoarea de la 10 la 20 de ani;
 plata obligațiilor, în cazul infracțiunii de abandon de familie prevăzute de art. 378
C. pen., constituie cauză de nepedepsire, dacă se realizează înainte de finalizarea
urmăririi penale, respectiv obligă instanța să dispună soluții alternative la
condamnare/la condamnare cu executare efectivă (amânarea aplicării pedepsei sau
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei), dacă intervine după
finalizarea urmăririi penale, dar înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare.
În opinia experților, ar putea fi create și implementate programe bazate pe principii de

justiție restaurativă adresate persoanelor private de libertate, chiar de la începutul
executării pedepsei, la care să participe membri ai comunității, iar acolo unde este posibil,
și participarea victimelor, precum și a altor agenți implicați în procesul de administrare a
justiției (agenți de poliție, judecători, procurori etc.), după modelul conferințelor comunitare.
Aceasta întrucât studiile arată că astfel de procedee ajută nu doar la îmbunătățirea atitudinii
infractorilor față de agenții implicați în procesul de administrare a justiției, ci și la întărirea
mai multor legături interpersonale, fapt care poate contribui semnificativ la creșterea
percepției de apartenență la o comunitate a celor condamnați și astfel, la schimbarea
302/378
veritabilă a modului de gândire și la abandonarea ideii de a recidiva244. Forma concretă pe
care ar trebui să o îmbrace aceste conferințe trebuie supusă consultărilor în vederea
includerii în viitoarea strategie.
5.4.2.8. Legislația ar trebui să limiteze disponibilitatea și utilizarea cazierelor judiciare,

în special în relație cu potențialii angajatori, pentru a reduce eventuala stigmatizare
și a crește șansele de reintegrare cu succes a foștilor condamnați;
În legislația internă există o serie de funcții sau profesii în cazul cărora este necesar
certificatul de cazier judiciar la angajare/intrarea în profesie, pentru a se putea verifica un
eventual caz de nedemnitate. De exemplu, în cazul funcționarilor publici, a avocaților, a
medicilor, a personalului pentru pază etc. Această limitare este justificată de natura activității
ce urmează a fi derulată, incompatibilă cu un „cazier pătat”.
În rest, nu există nicăieri o prevedere în lege care să limiteze posibilitatea altor angajatori,
care nu se circumscriu descrierii de mai sus, în a cere un certificat de cazier judiciar unui
potențial angajat.
Problema în discuție este una extrem de sensibilă. Pe de o parte, interesele angajatorului
sau chiar ale societății pot justifica solicitarea certificatului de cazier judiciar la angajare, așa
cum se întâmplă, de exemplu, în cazul instituțiilor din sistemul de învățământ, sănătate sau
protecție socială. Pe de altă parte, șansele unei persoane cu antecedente penale de a se
angaja la angajatori privați, în domenii care nu pot fi calificate ca fiind „sensibile”, scad
considerabil, dacă angajatorul poate să solicite un certificat de cazier judiciar la angajare.
În consecință, pentru a alinia legislația internă la standardul internațional menționat,
propunem de lege ferenda completarea articolului 27 din Codul muncii (Legea 53/2003) cu
alin. (6), care să prevadă: „La angajarea în domeniile în cazul cărora există prevederi
exprese în materie, în actele normative în vigoare, precum și în alte domenii în care natura
activității ce urmează a fi desfășurată o justifică rezonabil, se poate solicita, la angajare, și
certificatul de cazier judiciar”. Credem că un astfel de text ar asigura echilibrul între
interesele angajatorului/societății și cele ale unui potențial angajat.
244 European Forum for Restorative Justice, Effectiveness of restorative justice practices - An overview of
empirical research on restorative justice practices in Europe, 2017, p. 4 – raportul este disponibil în format
electronic la adresa https://www.euforumrj.org/sites/default/files/2019-11/a.2.7.-effectiveness-of-restorative-
justice-practices-2017-efrj.pdf, accesat în 14.10.2023.
303/378
5.4.2.9. În materia executării pedepselor privative de libertate este importantă
respectarea standardelor referitoare la condițiile adecvate de detenție și facilitarea
menținerii contactului cu familia/mediul de suport;
În ceea ce privește respectarea standardelor referitoare la condițiile adecvate de detenție,

o problemă sistemică în România, cu consecințe negative atât asupra drepturilor deținuților,
cât și asupra sistemului penitenciar în ansamblu, este suprapopularea penitenciară.
Această problemă este relevată și la nivelul instrumentelor internaționale, recomandările
fiind îndreptate în sensul eforturilor pe care trebuie să îl dezvolte statele în vederea reducerii
fenomenului. Cu titlu de exemplu, amintim Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul
deținuților (Regulile Mandela), Rezoluția Consiliului Economic și social al O.N.U. privind
Cooperarea internațională în vederea îmbunătățirii condițiilor din penitenciare,
Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. Rec(99)22 privind
suprapopularea penitenciarelor și creșterea populației penitenciare sau Cartea albă privind
suprapopularea în penitenciare. Suplimentar, vizitele C.P.T. și rapoartele întocmite de acest
comitet au subliniat constant problema suprapopulării, propunând o serie de direcții de
acțiune în vederea soluționării acestei probleme.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO în materie, trebuie notat că domeniul de aplicare a
art. 3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului (care interzice tortura, pedepsele sau
tratamentele inumane sau degradante) vizează și condițiile materiale precare de detenție.
În cazul României, Cauza Bragadireanu c. României245 a fost una dintre primele cauze în
care CEDO a constatat că România a încălcat articolul 3 din Convenție în ceea ce privește
condițiile de detenție.
O altă hotărâre notabilă în materie este cauza „semi-pilot” Iacov Stanciu c. României246, prin
care Curtea a reținut aplicarea prevederilor art. 46 din Convenție, constatând o problemă
structurală a sistemului penitenciar românesc prin raportare la condițiile materiale de
detenție.
În final, având în vedere că problema identificată de Curte în cauza semi-pilot nu a fost
rezolvată, în aprilie 2017 CEDO a pronunțat o hotărâre-pilot în cauza Rezmiveș și alții c.
României247. Curtea a constatat că spațiul personal alocat reclamanților a fost, în cea mai
mare parte a detenției mai mic de 3 m2, existând o prezumție solidă că a fost încălcat art. 3
din Convenție. Guvernul nu a reușit să demonstreze prezența unor factori care ar putea
compensa adecvat această lipsă de spațiu, așa încât Curtea a ajuns la concluzia că
245 CEDO, hotărârea din 6 decembrie 2007, în cauza Bragadireanu c. României, nr. 22088/04.
246 CEDO, hotărârea din 24 iulie 2012, în cauza Iacov Stanciu c. României, nr. 35972/05.
247 CEDO, hotărârea din 25 aprilie 2017, în cauza Rezmiveș și alții c. României, nr. 61467/12, 39516/13,
48231/13 și 68191/13.
304/378
reclamanții au fost supuși unor suferințe de o intensitate care depășește nivelul inerent
detenției. Așa fiind, prin aceeași hotărâre România a fost obligată să asigure, în colaborare
cu Comitetul de Miniștri, un calendar clar pentru punerea în practică a măsurilor generale
corespunzătoare pentru a soluționa problema suprapopulării și a condițiilor precare de
detenție. Sugestiile de rezolvare au fost atât de natură administrativă (cum ar fi construirea
de noi locuri de cazare, modernizarea cele existente), dar și de natură legislativă (de
exemplu: dezincriminarea unor infracțiuni, reglementarea unor instrumente suficiente de
individualizare, încurajarea evitării sistemului penitenciar, extinderea posibilității liberării
condiționate sau instituirea unor mecanisme compensatorii).
În urma acestei hotărâri, autoritățile române au realizat o serie de demersuri importante în
sensul reducerii ratei suprapopulării248. În acest sens, amintim mecanismul recursului
compensatoriu (instituit prin Legea nr. 169/2017), prin care pentru fiecare perioadă de 30
de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar neconsecutive, se considerau
executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. De asemenea, au fost realizate
investiții în infrastructura fizică a penitenciarelor.
Cu toate acestea, potrivit datelor publice din octombrie 2023249 cu privire la efectivele
persoanelor private de libertate, la 3.10.2023 în penitenciare (fără a lua în considerare
centrele educative, de detenție, respectiv spitalele-penitenciar) erau cazate 22.343 de
persoane, capacitatea totală de cazare la același moment fiind de 18.436 de locuri. Rata
suprapopulării în penitenciare, este așadar, pentru momentul 3.10.2023, 121,19%.
În ceea ce privește facilitarea menținerii contactului cu mediul de suport, aceasta este
asigurată prin intermediul dreptului de a primi vizite şi dreptul de a fi informat cu privire la
situaţiile familiale deosebite (reglementat de art. 68 din Legea nr. 254/2013), la vizită intimă
(reglementat de art. 69 din Legea nr. 254/2013), respectiv dreptul la corespondență
(reglementat de art. 63 din Legea nr. 254/2013), la convorbiri telefonice (reglementat de art.
65 din Legea nr. 254/2013), și cel la comunicări on-line (reglementat de art. 66 din Legea
254/2013) de care beneficiază toate persoanele private de libertate. De asemenea, legislația
execuțional-penală reglementează recompensa permisiunii de ieșire din penitenciar.
248 Pentru o analiză detaliată a măsurilor deja implementate, precum și a măsurilor propuse pentru
îmbunătățirea condițiilor de detenție, a se vedea Planul de acțiune pentru perioada 2020-2025, elaborat în
vederea executării hotărârii-pilot Rezmiveș și alții împotriva României, precum și a hotărârilor pronunțate în
grupul de cauze Bragadireanu împotriva României, disponibil la https://sgg.gov.ro/1/wp-
content/uploads/2020/11/PLANUL-DE-ACTIUNE-.pdf, accesat în 14.10.2023.
249 Preluate de pe site-ul
https://anp.gov.ro/wpcontent/uploads/InformatiiDeInteresPublic/DinamicaEfectivelor/2023/03.10.2023-
Capacitatea-de-cazare-a-unitatilor-si-efectivele-acestora-ef-23535-CC19724-new.pdf, accesat în
13.10.2023.
305/378
În concluzie, autoritățile române trebuie să continue eforturile întreprinse pentru a rezolva
problema supraaglomerării din penitenciarele românești, pentru a respecta standardele
internaționale referitoare la condițiile adecvate de detenție.
306/378
5.4.2.10. Autoritățile judiciare ar trebui să coopereze cu practicienii din sistemul de
justiție penală și cu alți actori din sectorul guvernamental și cel non-guvernamental,
pentru a facilita asistența post-detenție;
Așa cum s-a putut observa din analiza realizată într-o secțiune anterioară, la nivelul
serviciilor și beneficiilor sociale din sistemul public, persoanele liberate din mediul
penitenciar nu beneficiază de o reglementare specifică/distinctă.
Foștii deținuți pot beneficia, în mod gratuit, în unitățile sanitare publice, doar de pachetul
minimal de servicii stabilit pentru persoanele neasigurate. Acesta nu include, însă, asistența
medicală psihiatrică pentru persoanele diagnosticate cu afecțiuni psihiatrice și/sau
dependente de substanțe psihoactive.
Persoanele private de libertate și cele care nu au putut ocupa loc de muncă după liberarea
din detenție, respectiv în timpul sau după executarea unei pedepse ori a unei măsuri
educative sau a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare
beneficiază, în mod gratuit, de servicii de formare profesională. Pe de altă parte, chiar dacă
legislația în vigoare reglementează unele măsuri pentru stimularea angajatorilor în vederea
încadrării în muncă a persoanelor condamnate (Legea nr. 76/2002), dispozițiile legale în
materie nu vizează direct persoanele condamnate, angajatorii putând beneficia de avantaje
fiscale doar în măsura în care condamnatul pe care dorește să îl încadreze în muncă face
parte din alte categorii de grupuri vulnerabile. Mai mult decât atât, chiar și măsurile existente
se dovedesc a fi puțin cunoscute, întrucât cu ocazia cercetării derulate în cadrul acestui
proiect, angajatorii care au participat la focus grupuri s-au dovedit a fi nefamiliarizați cu
aceste prevederi. În secțiunea privitoare la rolul comunității am tratat importanța susținerii
condamnaților în perioada post-detenție.
În ceea ce privește asistența post-detenție și sensibilizarea opiniei publice cu privire la

acceptarea în comunitate a foștilor deținuți, un model-etalon se găsește în Singapore.
Yellow Ribbon250 este o organizație subordonată Ministerului Afacerilor Interne, dedicată
reintegrării sociale și profesionale a infractorilor eliberați din detenție. Organizația
promovează conștientizarea publicului cu privire la problemele infracționalității și
stigmatizării infractorilor, susținându-i pe cei eliberați să își reconstruiască viețile și să devină
membri productivi ai societății. Yellow Ribbon oferă programe de formare, consiliere și sprijin
pentru infractorii eliberați, facilitându-le accesul la locuri de muncă și resurse sociale.
Organizația colaborează cu angajatori și companii pentru a ajuta infractorii eliberați să
găsească locuri de muncă potrivite. Aceasta implică adesea pregătire în vederea angajării,
inclusiv dezvoltarea competențelor de interviu și resurse pentru căutarea de locuri de
250 Disponibil la https://www.yellowribbon.gov.sg, accesat în 6.09.2023.
307/378
muncă. "Running with the Yellow Ribbon" este un proiect de conștientizare implementat în
Cehia începând din 2016. Directorul Asociației Yellow Ribbon din Cehia s-a inspirat din
Singapore, unde evenimentul este organizat din 2008, pentru a sprijini integrarea
persoanelor cu un trecut infracțional. Colegii din Singapore i-au împărtășit principiile și
aspectul vizual al proiectului și au sprijinit răspândirea principiilor "yellow ribbon" în Europa.
În concluzie, autoritățile române trebuie să intensifice eforturile pentru a facilita asistența
post-detenție, implicând comunitatea.
Concluzii
 Analiza legislației interne conduce la concluzia că cea mai mare parte dintre
standardele enunțate în secțiunea anterioară sunt respectate. Există însă loc de
îmbunătățiri.
 În etapa executării pedepsei privative de libertate, singura modalitate de
individualizare judiciară neprivativă de libertate este liberarea condiționată.
Considerăm că legiuitorul ar trebui să ia în considerare această lipsă de diversitate
și să extindă gama de măsuri disponibile, prin reglementarea posibilității executării
unei/ultimei fracțiuni din pedeapsa închisorii la domiciliu (eventual cu supraveghere
electronică).
 Ar putea fi create și implementate programe bazate pe principii de justiție restaurativă
adresate persoanelor private de libertate la care să participe membri ai comunității,
iar acolo unde este posibil, și participarea victimelor, precum și a altor agenți implicați
în procesul de administrare a justiției, după modelul conferințelor comunitare.
 Propunem de lege ferenda completarea articolului 27 din Codul muncii (Legea
53/2003) cu alin. (6), care să prevadă: „La angajarea în domeniile în cazul cărora
există prevederi exprese în materie, în actele normative în vigoare, precum și în alte
domenii în care natura activității ce urmează a fi desfășurată o justifică, se poate
solicita, la angajare, și certificatul de cazier judiciar”.
 Autoritățile române trebuie să continue eforturile întreprinse pentru a rezolva
problema supraaglomerării din penitenciarele românești, pentru a respecta
standardele internaționale și referitoare la condițiile adecvate de detenție.
 Autoritățile române trebuie să intensifice eforturile pentru a facilita asistența post-
detenție. Exemplificativ, avem în vedere continuarea demersurilor de constituire a
unor centre de incluziune speciale post detenție, încurajarea angajatorilor pentru
încadrarea în muncă a persoanelor condamnate (ca o categorie distinctă de cele
existente deja în legislație) sau acordarea temporară a asistenței medicale gratuite
pentru persoanele liberate.
308/378
6. PREZENTAREA CADRULUI INSTITUȚIONAL RELEVANT LA NIVEL
NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL
6.1. Cadrul instituțional național
6.1.1. Ministerele
Ministerul Justiției, în sensul oferirii cadrului instituțional, monitorizării și implementării

viitoarei strategii naționale.
Conform HG nr. 652 din 27 mai 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului
Justiției, cu modificările și completările ulterioare, printre funcțiile și atribuțiile principale ale
Ministerul Justiției se regăsesc:
 elaborează politicile publice, strategiile și planurile de acțiune în domeniul justiției, al
prevenirii și combaterii corupției și formelor grave de criminalitate, inclusiv în
concordanță cu obiectivele programului de guvernare;
 elaborează proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul său de
activitate;
 evaluează legislația, în sfera de competență, din punctul de vedere al
constituționalității, al tehnicii legislative și al compatibilității cu acquis-ul comunitar și
tratatele și convențiile internaționale, ori alte documente juridice cu caracter
internațional la care România este parte și propune Guvernului, altor ministere sau
autorități soluții de îmbunătățire legislativă, inclusiv în forma unor proiecte de acte
normative;
 exercită competențele de autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare
internaționale, precum și cele prevăzute de tratatele și acordurile internaționale
interesând domeniul justiției
 coordonează activitatea sistemului de probațiune și a sistemului penitenciar;
 coordonează executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri privative
ori neprivative de libertate și asigură condițiile pentru respectarea drepturilor
persoanelor față de care s-au dispus astfel de pedepse sau măsuri.
Ministerul Educației, în sensul sprijinirii activității serviciilor de probațiune în procesul de

reintegrare socială a persoanelor condamnate aflate în supraveghere, oferirea de cursuri
școlare precum” A doua șansă”, derularea stagiului de formare civică.
309/378
Ministerul Educației este organizat prin HG nr. 369/2021 și funcționează în baza
Regulamentului de Organizare și Funcționare aprobat prin Ordinul de ministru nr.
3.188/2022. Acesta are rol de sinteză și de coordonare în domeniul educației, formării
profesionale și cercetării științifice universitare, elaborând și implementând politica națională
în aceste domenii. Ministerul Educației îndeplinește următoarele funcții principale:
 de strategie, prin care se asigură elaborarea Strategiei de punere în aplicare a
Programului de guvernare în domeniul educației, formării profesionale și cercetării
științifice universitare;
 de evaluare, coordonare și control al realizării politicilor în domeniul educației,
formării profesionale și cercetării științifice universitare;
 de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ
metodologic, funcțional, operațional, instituțional și financiar necesar pentru
realizarea obiectivelor strategice din domeniile sale de activitate.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței
de Muncă, în sensul sprijinirii activității serviciilor de probațiune în procesul de reintegrare
socio-profesională a persoanelor condamnate aflate în supraveghere.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale realizează politicile naționale, corelate cu cele la
nivel european și internațional, în domeniile sale de activitate, îndeplinind rolul de autoritate
de stat, strategie și planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecție
și control și este organizat prin HG nr. 23/2022, cu modificările și completările ulterioare.
Printre funcțiile și atribuțiile principale ale Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se
regăsesc:
 asigură cadrul juridic și instituțional pentru facilitarea și stimularea dialogului asupra
politicilor, strategiilor și deciziilor ce decurg din domeniile sale de activitate;
 elaborează proiecte de acte normative în domeniile sale de activitate;
 asigură implementarea principiului solidarității sociale în cadrul politicilor și strategiilor
elaborate la nivelul Guvernului României;
 asigură, prin compartimentele proprii sau instituțiile aflate în subordinea ori sub
autoritatea sa, controlul respectării legii în domeniile sale de activitate.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale
pentru Ocuparea Forței de Muncă, republicată, Agenția Națională aplică politicile și
strategiile privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor în
căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Atribuțiile
principale ale Agenției se regăsesc în art. 6 al aceluiași act normativ.
310/378
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Şanse asigură coordonarea aplicării
strategiei și politicilor Guvernului în domeniile politicilor familiale, tineretului, protecției
drepturilor copilului și adopției, violenței domestice și egalității de șanse între femei și
bărbați.
Printre funcțiile și atribuțiile principale ale Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de
Şanse se regăsesc:
 asigură cadrul juridic și instituțional pentru facilitarea și stimularea dialogului asupra
politicilor, strategiilor și deciziilor ce decurg din domeniile sale de activitate;
 elaborează proiecte de acte normative în domeniile sale de activitate;
 avizează proiecte de acte normative elaborate de alte ministere și autorități ale
administrației publice centrale care privesc domeniile politicilor familiale, tineretului,
protecției drepturilor copilului și adopției, violenței domestice și egalității de șanse
între femei și bărbați;
 asigură includerea măsurilor destinate domeniilor politicilor familiale, tineretului,
protecției drepturilor copilului și adopției, violenței domestice și egalității de șanse
între femei și bărbați în cadrul politicilor și strategiilor elaborate la nivelul Guvernului
României;
 coordonează, monitorizează și asigură implementarea unitară a legislației naționale
în domeniile sale de activitate, armonizată cu prevederile și cerințele legislației
Uniunii Europene, tratatelor, convențiilor, acordurilor, memorandumurilor și
protocoalelor la care România este parte.
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) funcționează
ca instituție de specialitate a administrației publice centrale, în subordinea Ministerului
Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu personalitate juridică, având atribuții în
elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiilor și politicilor Guvernului în domeniul egalității
de șanse și de tratament între femei și bărbați și în domeniul prevenirii și combaterii violenței
domestice. Misiunea ANES este aceea de a promova principiul egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate
pe criteriul de sex și de a preveni și combate violența domestică, prin implementarea unor
măsuri, politici și programe adaptate nevoilor victimelor.
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) este un alt
organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în
subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Misiunea ANPDCA este
de a proteja și promova drepturile copiilor din România, iar în acest sens exercită urmărirea
modului în care sunt respectate și promovate, de către persoanele fizice sau juridice, de
drept public ori privat, drepturile copilului.
311/378
Ministerul Afacerilor Interne prin schimb interinstituțional de date, verificarea executării
unor obligații, derularea programelor de lucru comune cu persoanele condamnate aflate în
probațiune, inclusiv prin intermediul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea
Bazelor de Date, Jandarmeria Română, Agenția Națională Antidrog – CPECA (Centrul de
Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog), Poliția rutieră și Serviciul de analiză și prevenire
a Criminalității.
Ministerul Sănătății, prin unitățile spitalicești implicate în executarea unor obligații impuse
de instanța de judecată și pentru persoanele iresponsabile care au comis fapte prevăzute
de legea penală, dar care nu răspund penal fiind internate la dispoziția organelor judiciare,
respectiv pentru persoanele internate nevoluntar (de interes pentru prezentul demers fiind
bolnavii mintali care prezintă un risc pentru ceilalți, nu pentru ei înșiși).
Printre funcțiile și atribuțiile principale ale Ministerului Sănătății, ca autoritate centrală în
domeniul asistenței de sănătate publică, se regăsesc:
 stabilește prioritățile naționale de sănătate publică;
 elaborează și avizează reglementări în domeniul sanitar;
 coordonează din punct de vedere științific și metodologic, prin comisiile de
specialitate ale Ministerului Sănătății, rețeaua de asistență medicală;
 elaborează normele de organizare și funcționare a unităților care asigură asistența
de sănătate publică, autorizează și controlează activitatea instituțiilor de sănătate
publică și asigură funcționarea unităților din subordine.
6.1.2. Administrația Națională a Penitenciarelor
Responsabilitatea organizării executării pedepselor privative de libertate și a măsurilor

educative privative de libertate revine, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr.
254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare,
Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), instituție publică de interes național, cu
personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiției. Administrația Națională a
Penitenciarelor este coordonator a 44 de unități subordonate, dintre care 34 penitenciare, 2
centre educative, 2 centre de detenție și 6 penitenciare spital.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea,
funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției,
cu modificările și completările ulterioare, Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile
312/378
subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională
ale statului și constituie sistemul administrației penitenciare.
Astfel, cum se menționează în art. 1 din Ordinul nr. 2724/C/2018 pentru aprobarea
Regulamentului de organizare și funcționare a penitenciarelor, penitenciarele sunt instituții
publice de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Administrației Naționale
a Penitenciarelor, făcând parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță
națională. În conformitate cu dispozițiile art. 139 din Legea nr. 254/2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, centrele educative și centrele de
detenție sunt instituții specializate în recuperarea socială a persoanelor internate, cu
personalitate juridică, în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, fiind
înființate prin hotărâre a Guvernului. Regulamentul de organizare și funcționare a centrelor
educative și a centrelor de detenție se aprobă prin ordin al ministrului justiției.
6.1.3. Direcția Națională de Probațiune
Sistemul de probațiune251 este un serviciu public de interes național, care contribuie la

înfăptuirea actului de justiție și își desfășoară activitatea în scopul menținerii siguranței
comunității, al reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârșire a unor noi
infracțiuni.
În România, sistemul de probațiune este reprezentat la nivel central de Direcția Națională
de Probațiune, instituție publică cu personalitate juridică din cadrul Ministerului Justiției,
constituită în temeiul Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de
probațiune, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 1079/2013
pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013 privind
organizarea și funcționarea sistemului de probațiune și de 42 de structuri teritoriale,
denumite servicii de probațiune.
Activitatea de probațiune este derulată de consilieri de probațiune252, personal cu statut
special, numiți în funcție prin Ordin al Ministrului Justiției. Consilierii de probațiune pot fi
licențiați în drept, psihologie, asistență socială, pedagogie sau sociologie, conform Legii
Statutului personalului de probațiune. Activitatea de probațiune presupune implicarea în
procesul de reintegrare a tuturor tipurilor de resurse existente la nivelul persoanei, la nivelul
familiei acesteia, la nivelul comunității și al societății civile.
251https://probatiune.just.ro/prezentare/
252Broșura de prezentare a serviciilor de probațiune din cadrul proiectului „Consolidarea capacității sistemului
românesc de probațiune de a furniza servicii eficiente alternative închisorii", Programul RO 23 „Servicii
corecționale, inclusiv sancțiuni non-privative de libertate, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-
2014, p. 7.
313/378
6.1.4. Instituțiile care își desfășoară activitatea în domeniul justiției penale
Organele de urmărire penale, parchetele (inclusiv cele specializate) și instanțele de

judecată, acestea fiind implicate în procesul de individualizare a sancțiunilor, măsurilor
educative și pedepselor, precum și în procesul de punere în executare a acestora.
6.1.5. Instituțiile din domeniul ordinii și siguranței publice
Inspectoratul General al Poliției și Jandarmeria, responsabile cu ordinea publică în școli

pentru minorii ce au săvârșit fapte prevăzute de legea penală și care nu răspund penal.
6.1.6. Instituțiile publice locale
Primăriile, Consiliile județene, DGASPC, acestea fiind implicate în executarea unor

obligați impuse de instanța de judecată, precum activitate neremunerată, respectiv
contribuind la prevenirea recidivei la minorii care nu răspund penal și care pot fi monitorizați
cu ajutorul autorității tutelare, respectiv cu colaborarea asistenților sociali prin programele
pentru populația vulnerabilă.
6.1.7. Alte instituții din comunitate
Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională pentru colaborarea cu

psihologii școlari care au contact cu minorii ce au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
Instituții de învățământ preuniversitar pentru colaborarea în privința identificării copiilor
ce au comis o faptă de natură penală și sunt vizați de programele privind prevenția recidivei.
Instituțiile de învățământ superior prin coordonarea practicii de specialitate a studenților
și alte parteneriate.
Instituțiile de cult, care sunt implicate în executarea obligaților impuse de instanța de
judecată, precum activitate neremunerată.
Instituțiile de cultură, care sunt implicate în executarea obligaților impuse de instanța de
judecată, precum activitate neremunerată.
Cabinetele individuale de psihologie, care sunt abilitate în condițiile prevăzute de lege,
pentru desfășurarea unor programe de reintegrare specifice.
ONG-urile, ca urmare a parcurgerii procedurii de abilitare prevăzută de lege sau în baza
unor colaborări pentru implementarea unor proiecte, sunt implicate în executarea unor
obligați impuse de instanța de judecată, precum activitate neremunerată, curs de calificare,
program de reintegrare, etc.
314/378
6.2. Cadrul instituțional internațional
Așa cum precizam și în secțiunea privind standardele internaționale, la nivel internațional

există mai multe instituții și organizații a căror activitate se referă și la reintegrarea
persoanelor care au fost condamnate. Aceste organizații globale și regionale au un impact
semnificativ asupra dezvoltării și implementării politicilor și programelor care vizează
sprijinirea deținuților în reintegrarea lor în societate. Ele facilitează schimbul de experiență
și bune practici între țările din întreaga lume și contribuie la promovarea drepturilor omului
și a justiției sociale în contextul sistemelor de justiție penală. Câteva dintre aceste instituții
includ:
ONU și organizațiile sale, cum ar fi Oficiul ONU însărcinat cu Controlul Drogurilor și
Prevenirea Criminalității (UNODC), care se implică activ în promovarea unor politici și
programe care vizează reducerea recidivei și îmbunătățirea sistemelor de justiție penală la
nivel global sau Organizația Internațională a Muncii, o agenție specializată care sprijină
reintegrarea socială și profesională a persoanelor condamnate prin intermediul programelor
de formare și a promovării locurilor de muncă pentru aceste persoane.
La nivel regional, amintim Organizația Statelor Americane, Comisia Africană a Drepturilor
Omului și a Popoarelor, Institutul Interamerican pentru Drepturile Omului, Asociația
Națiunilor din Asia de Sud-Est.
Consiliul Europei operează într-un cadru tridimensional, care include trei componente
principale (stabilirea standardelor, monitorizare și cooperare). Consiliul este emitentul
Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
(împreună cu protocoalele adiționale), act normativ care a constituit primul reper important
în dezvoltarea dreptului internațional al drepturilor omului. Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO), este o instanță internațională care funcționează sub Consiliul Europei și
are sediul la Strasbourg. Rolul principal al CEDO este de a superviza respectarea
Convenției Europene a Drepturilor Omului de către statele membre ale Consiliului Europei.
Suplimentar, la nivelul Consiliului există o serie de rezoluții și recomandări cu privire la
tratamentul deținuților și măsurile de reintegrare a infractorilor în statele membre ale Uniunii
Europene, precum și un Comitet pentru prevenirea Torturii (CPT). CPT nu este un organ de
control, ci furnizează un instrument preventiv nejudiciar pentru protejarea persoanelor
private de libertate împotriva torturii sau a altor forme de rele tratamente. El completează
astfel activitatea juridică a Curții Europene pentru Drepturile Omului. CPT organizează vizite
la locurile de detenție pentru a evalua situația persoanelor private de libertate. Aceste locuri
includ penitenciarele, centrele de reeducare, centrele de arest preventiv din cadrul poliției,
centrele pentru imigranți, spitalele psihiatrice, adăposturile sociale etc. După fiecare vizită,
315/378
CPT trimite un raport detaliat țării respective. Acest raport cuprinde starea de fapt constatată
de CPT, recomandările, comentariile și eventualele solicitări de informații. De asemenea
CPT solicită un răspuns detaliat la problemele expuse în raportul său. Aceste rapoarte și
reacțiile/răspunsurile statului fac parte din dialogul permanent cu țările în cauză.
Sistemul de protecție instituit de către Uniunea Europeană include Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, care a dobândit forță juridică obligatorie în 2009 și
regrupează drepturile proclamate în jurul a șase valori fundamentale: demnitate, libertate,
egalitate, solidaritate, cetățenie, respectiv justiție. De asemenea, a fost elaborată de către
Comisia Europeană Cartea verde privind aplicarea legislației Uniunii Europene referitoare
la detenție în cadrul justiției penale. Tot în acest context, amintim importanța jurisprudenței
Curții Europene de Justiție în materia cooperării judiciare în materie penală.
Un actor relevant în acest context este Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii
Europene. Obiectivul agenției este acela de a furniza instituțiilor, organismelor, oficiilor și
agențiilor relevante ale Uniunii, precum și statelor membre, în punerea în aplicare a dreptului
Uniunii, asistență și expertiză referitoare la drepturile fundamentale pentru a le ajuta să
respecte pe deplin aceste drepturi atunci când iau măsuri sau definesc direcții de acțiune în
cadrul domeniilor proprii de competență.
ONG-urile precum Prison Fellowship International, Penal Reform International sau Amnesty
International se concentrează pe sprijinirea persoanelor condamnate în procesul de
reintegrare și pe promovarea drepturilor lor.
Suplimentar, fiecare stat are propriile sale instituții și organisme guvernamentale sau non-
guvernamentale care se ocupă de reintegrarea persoanelor condamnate. Acestea pot varia
de la agenții penitenciare și departamente de justiție penală până la organizații
neguvernamentale.
Toate aceste instituții și organizații internaționale lucrează (uneori în colaborare) pentru a
dezvolta politici și practici eficiente în ceea ce privește reducerea recidivei și reintegrarea
socială a persoanelor condamnate, contribuind la promovarea unui sistem de justiție penală
mai echitabil și eficient la nivel global.
316/378
7. RECOMANDĂRI PRIVIND TIPUL DE DOCUMENT DE POLITICĂ
PUBLICĂ DESPRINSE DIN CUPRINSUL ANALIZEI ÎN PROFUNZIME A
CAUZELOR RECIDIVEI
Documentul de politică publică va sintetiza principalele concluzii ale acestui studiu și va

stabili acțiuni specifice și implementabile pentru autoritățile române în scopul prevenirii
recidivei.
Documentul de politică publică va avea ca scop introducerea unei abordări sistematice
pentru prevenirea recidivei în România.
Potrivit art. 3 lit. j) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația
publică253, documentele de politici publice sunt instrumentele de decizie prin intermediul
cărora sunt identificate posibilele soluții pentru rezolvarea problemelor de politici publice,
astfel cum acestea sunt definite și structurate în Hotărârea Guvernului nr. 870/2006 privind
aprobarea Strategiei pentru îmbunătățirea sistemului de elaborare, coordonare și planificare
a politicilor publice la nivelul administrației publice centrale și în Hotărârea Guvernului nr.
775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare
și evaluare a politicilor publice la nivel central, cu modificările ulterioare.
Așa cum reiese din prevederile H.G. nr. 870/2006 (Subpunctul 1.1. din Punctul 1. aferent
Punctului II - Tipuri de documente de politici publice), „există diferite tipuri de documente de
politici publice folosite în practică - strategii, programe, propuneri de politici publice, planuri,
memorandumuri, note informative. Unele documente sunt incluse în mod oficial în
reglementările normative (strategia, programul, propunerea de politici publice), altele sunt
folosite în practică, dar statutul lor nu este definit în acte normative (memorandum, notă
informativă, plan). De asemenea, structura propunerii de politici publice este în prezent
singura definită în mod detaliat. Există și alte tipuri de documente care sunt definite oficial
în legislație și care pot fi considerate drept documente de politici publice, deoarece acestea
sunt propuse ca instrumente ale procesului politic decizional (de exemplu - tezele
preliminare ale proiectelor de lege). Aceste ultime instrumente sunt foarte rar folosite în
practică […] Strategia propune reducerea numărului de documente de politici publice și
definirea clară a structurii lor. Sunt propuse trei tipuri de astfel de documente: Strategia;
Planul; Propunerea de politici publice.”
253 Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 281/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 52/2003
privind transparența decizională în administrația publică, publicată în M. Of. nr. 679 din 5 noiembrie 2013,
dându-se textelor o nouă numerotare.
317/378
La data de 24.03.2022, Subpunctul 1.1.1. din Punctul 1. aferent Punctului II a H.G. nr.
870/2006 (Definirea și structura documentelor de politici publice) a fost abrogat de art. 2 din
H.G. nr. 379 din 23 martie 2022254.
Cu privire la definirea și structura strategiei guvernamentale, acestea au fost preluate de
H.G. nr. 379/2022, însă nu mai există actualmente vreun text legal în vigoare care să
prevadă definiția și structura planului, respectiv a propunerii de politici publice. În ceea ce
ne privește, chiar dacă suntem în prezența unui vid legislativ, credem că Subpunctul 1.1.1.
din Punctul 1. aferent Punctului II a H.G. nr. 870/2006 (abrogat), poate să constituie un reper
în materia care ne interesează.
Astfel, “planul este un document menit să asigure implementarea politicilor. Planul poate fi
pe termen mediu sau pe termen scurt în funcție de scopul politicii și de perioada
implementării acesteia. Planul pe termen mediu presupune un grad mai mare de
generalitate în comparație cu cel pe termen scurt. Planul poate fi întocmit numai după ce
strategia sau propunerea de politici publice a cărei implementare o detaliază a fost adoptată.
Obiectivele, direcțiile generale, rezultatele politicilor incluse în plan trebuie să coincidă cu
cele din strategie dar să fie completate cu mai multe detalii legate de activități concrete,
instituții responsabile, termene de realizare și resurse.
Propunerea de politici publice este un document de politici publice destinat rezolvării unor
probleme de politici publice specifice în cazul în care există mai multe variante posibile de
rezolvare sau dacă este necesar un acord conceptual privind fondul reglementării
normative. O propunere de politici publice poate genera unul sau mai multe acte normative”.
Pe de altă parte, strategia guvernamentală este definită, potrivit art. 4 lit. a) din Metodologia
din 23 martie 2022 de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare și actualizare a
strategiilor guvernamentale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 379/2022 ca un
document de politică publică inițiat și aplicabil la nivel guvernamental ce definește viziunea,
prioritățile, obiectivele, acțiunile, resursele și indicatorii de performanță asociați, după caz,
privind un anumit domeniu de activitate, pe termen mediu și lung.
Având în vedere prezentul studiu, complexitatea fenomenului recidivei și multitudinea
de instituții implicate într-un astfel de demers, tipul de document de politică publică
care ar trebui elaborat pentru prevenirea recidivei este o strategie națională, ce
urmează a fi adoptată prin Hotărârea Guvernului.
Documentul de politică publică va fi însoțit de un plan de acțiune, cu măsuri și termene clare,
autoritățile responsabile cu implementarea măsurilor, un buget estimat, indicatori de
performanță și riscuri de punere în aplicare.
254 Publicată în M. Of. nr. 285 din 24 martie 2022.
318/378
Strategia națională pentru prevenirea recidivei va cuprinde secțiunile prevăzute în
Metodologia de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare și actualizare a strategiilor
guvernamentale aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 379/2022. La acest moment vom
identifica prioritățile, obiectivele și modele de măsuri ce pot fi propuse. De asemenea, vom
enumera câteva dintre strategiile guvernamentale sau programele naționale conexe.
Așa cum s-a demonstrat pe parcursul prezentului studiu, recidiva penală este un fenomen
complex și interconectat cu multe aspecte ale vieții (familie, educație, justiție, comunitate).
Astfel, un document public ce își propune prevenirea recidivei penale trebuie să selecteze
grupurile-țintă cele mai relevante și să formuleze obiective pentru aceste grupuri.
7.1. Recomandări privind metodologia de elaborare a strategiei naționale pentru

prevenirea recidivei
Prezenta lucrare are la bază trei studii sociologice realizate asupra populației penitenciare,
populației generale și asupra unor eșantioane de specialiști și foști deținuți. În urma
concluziilor extrase, coroborate cu datele existente în literatura internațională relevantă, s-a
constatat că un document de politică publică pentru prevenirea recidivei trebuie să vizeze
grupurile vulnerabile la infracționalitate și presupune intervenții timpurii. Astfel, multe dintre
prioritățile formulate pentru o viitoare strategie vor viza grupuri la care nu s-a avut acces prin
cercetări psiho-sociologice. Pentru a se formula obiectivele cele mai potrivite, respectiv
măsurile și acțiunile cele mai eficiente, în metodologia de elaborare a strategiei naționale
pentru prevenirea recidivei propunem:
1. Consultări cu instituțiile responsabile pentru minorii vulnerabili.
De exemplu, consultări cu DGASPC - solicitare de date privind minorii față de care
s-a dispus măsura de ocrotire a plasamentului (inclusiv rata de minori aflați în
plasament și care au un părinte privat de libertate).
Consultări cu Ministerul Educației – solicitare de date privind cauzele abandonului
școlar în România, în măsura în care există date colectate în acest sens.
2. Consultări cu DGASPC și organismele private acreditate conform Hotărârii
Guvernului nr. 1439/2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a
săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal - solicitare de date despre eficiența
procedurilor și elaborarea propunerilor privind îmbunătățirea acestora.
3. Consultări cu instituțiile ce au atribuții în domeniul sănătății mintale și al consumului
de substanțe (inclusiv droguri) și alcool (ANA, Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor,
Colegiul Psihologilor din România etc.)
4. Consultări inter-instituționale pentru fiecare obiectiv general al strategiei.
319/378
5. Constituirea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanți ai instituțiilor și
ministerelor relevante.
În elaborarea strategiei naționale pentru prevenirea recidivei vor fi avute în vedere strategiile
guvernamentale și programele naționale care sunt în strânsă legătură cu prioritățile
strategiei împotriva recidivei, dintre care enumerăm exemplificativ:
 Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului „Copii

protejați, România sigură” 2023-2027 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr.
969/2023 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 18
octombrie 2023;
 Strategia naționale privind promovarea egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada
2022—2027 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 1547/2022 publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1239 din 22 decembrie octombrie 2022;
 Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru
perioada 2022—2027 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 440/2022 a fost
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 12 aprilie 2022
 Strategia națională în domeniul drogurilor 2022—2026 adoptată prin Hotărârea
Guvernului nr. 344/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 334 din 5 aprilie 2022;
 Strategia Națională Împotriva Criminalității Organizate 2021-2024 adoptată prin
Hotărârea Guvernului nr. 930/2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 898 din 20 septembrie 2021;
 Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2021 - 2027 adoptată prin
României, Partea I, nr. 559 din 31 mai 2021;
 Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-
2024 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2020 a fost publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 11 iunie 2020;
 Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar adoptată prin
României, Partea I, nr. 1250 din 30 decembrie 2021.
 Strategia Națională de Sănătate 2023 - 2030, adoptată prin Hotărârea Guvernului
nr. 1004/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962
din 24 octombrie 2023;
320/378
 Strategia națională de incluziune a romilor 2022-2027, adoptată prin Hotărârea
Guvernului nr. 560/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 450 din 5 mai 2022;
 Strategia națională pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale
"SINERGIE" 2021-2030 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 592/2021 a fost
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021;
O serie de alte strategii guvernamentale se suprapun parțial cu domeniile relevante

identificate în acest studiu. Pentru a nu reitera același tip de obiective și pentru a nu dubla
măsurile și acțiunile din planurile de acțiune, vom selecta câteva priorități ale strategiei
pentru prevenirea recidivei penale:
1. Colectarea interinstituțională și analiza centralizată a datelor privind

infracționalitatea
2. Prevenirea infracționalității la minorii vulnerabili
3. Prevenirea recidivei la minorii care au comis fapte penale
4. Prevenirea recidivei la persoanele condamnate penal
5. Scăderea recidivei penale la persoanele cu tulburări mintale sau cu tulburări
ale consumului de substanțe (inclusiv droguri) sau alcool
6. Scăderea riscului infracțional la persoanele care au săvârșit violență în
familie
7. Implicarea comunității în prevenirea recidivei
Vom descrie în cele ce urmează fiecare dintre aceste priorități, după care vom propune
câteva obiective ce pot fi formulate în strategia națională pentru prevenirea recidivei.
1. Colectarea interinstituțională și analiza centralizată a datelor privind

infracționalitatea
Având în vedere că la momentul actual nu există un reper instituțional comun privind

măsurarea infracționalității și nici baze de date care să centralizeze aceste informații, se
impune implementarea unui astfel de sistem. Așa cum am arătat, sunt multe instituții care
321/378
intră într-un fel sau altul în contact cu fenomenul infracțional. Pe de altă parte, în funcție de
felul în care definim recidiva, datele pot fi colectate neunitar. Este necesar a se elabora o
definiție comună.
2. Prevenirea infracționalității la minorii vulnerabili
Argument 1: Dintre categoriile de copii vulnerabili sunt câteva mai predispuse la a săvârși
comportamente infracționale. De exemplu, studiul desfășurat pe populația penitenciară din
România a arătat că 1 din 8 recidiviști provin dintre minorii față de care s-a luat la un moment
dat o măsură de protecție specială, 31% dintre recidiviști au avut cel puțin un părinte cu
probleme de consum de droguri sau alcool și 26% au avut cel puțin un părinte cu cazier,
24% dintre recidiviști au antecedente penale în perioada în care erau minori (indiferent dacă
au răspuns sau nu penal) și 12% au fost agresivi cu ceilalți înainte de 15 ani.
Argument 2: Delincvența este asociată cu disciplina parentală inconsecventă și/sau
deficitară, abandonul școlar, abuzurile la care au fost supuși, copii care trăiesc pe stradă,
au fugit de acasă sau au fost alungați, fac parte din familii disfuncționale, au un anturaj cu
potențial criminogen. Literatura de specialitate și studiile de cercetare științifică au arătat că
un risc de vulnerabilitate important în privința angajării în comportamente infracționale îl
prezintă copiii față de care s-au dispus măsuri de protecție specială, copiii care au
abandonat școala, copiii expuși violenței domestice.
Argument 3: Principalul predictor al recidivei penale identificat pe populația din România
este familia disfuncțională. Astfel, toți minorii care cresc în familii disfuncționale,
caracterizate prin infracționalitate (de exemplu, părinți privați de libertate), prin dependențe
de substanțe ale părinților, violență domestică, prin abuz în familie ce a dus la instituirea
unei măsuri de protecție asupra minorilor, sunt minori vulnerabili la comiterea faptelor
penale.
Argument 4: Abandonul școlar este recunoscut la nivel științific ca fiind unul dintre cei 8 mari
factori de prezicere a recidivismului. Studiul desfășurat pe populația penitenciară din
România a arătat că jumătate dintre recidiviști au abandonat școala.
Argument 5: Literatura de specialitate și studiile de cercetare științifică au arătat că sunt
factori de risc în privința angajării în comportamente infracționale atât condiția copilului care
are un părinte privat de libertate, cât și abandonul școlar. În România, 58% dintre persoanele
private de libertate au copii.
Complementaritatea cu celelalte strategii guvernamentale și acte normative
Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar a dezvoltat cadrul legislativ necesar

prevenirii abandonului școlar. În Capitolul V Educația incluzivă de calitate pentru toți
beneficiarii primari ai educației din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar,
322/378
secțiunea a 5-a este destinată reducerii abandonului școlar. Precizăm că obiectivul strategic
Reducerea ratei de părăsire a sistemului de învățământ face parte și din proiectul ”România
Educată” al Ministerului Educației. Printre măsurile propuse este aceea de identificare
timpurie a elevilor în situații de risc de abandon școlar. Un alt obiectiv strategic este acela
de ”Susținere a copiilor cu părinții plecați să lucreze în străinătate, prin ajutor psiho-
emoțional și prin asigurarea participării acestora la o educație de calitate”. Observăm că în
programul ”România Educată” nu se regăsește un obiectiv specific pentru facilitarea
accesului la educație a copiilor care au un părinte privat de libertate, în afară de bursa
socială ce le poate fi acordată dacă sunt respectate celelalte condiții.
Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar prevede aprobarea prin Hotărâre de

Guvern, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Planul național de combatere a
violenței școlare (PNCVS) care va conține prevederi anti-bullying. Până la acel moment,
unitățile de învățământ preșcolar urmează Ordinul nr. 4.343/2020 din 27 mai 2020 privind
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 și
ale pct. 6^1 din anexa la Legea educației naționale nr. 1/2011, privind violența psihologică
– bullying, Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra
antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ, precum și a
altor situații corelate, în mediul școlar și a suspiciunii de violență asupra copiilor în afara
mediului școlar (aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 6.235/2023) și Ordinul nr.
6.631/10.11.2023 pentru aprobarea Programului de prevenire a violenței și a infracțiunilor
în mediul școlar ”Împreună prindem curaj” și pentru alocarea sumelor provenind din
Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității.
Principala strategie guvernamentală cu obiective comune prevenirii infracționalității la minori

este Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului „Copii protejați,
România sigură” 2023-2027 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 969/2023 a fost
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 18 octombrie 2023.
3. Prevenirea recidivei la minorii care au comis fapte penale

Această prioritate presupune identificarea grupurilor de minori care prezintă un risc ridicat
pentru angajarea în comportamente infracționale. În privința celor care nu au săvârșit nicio
faptă penală, vom selecta grupul de risc din cadrul grupurilor identificate în prezentul studiu
ca fiind vulnerabile pentru infracționalitate: minorii față de care s-au dispus măsuri de
ocrotire specială, minorii cu risc de abandon școlar, minorii care sunt expuși violenței
domestice, minorii care au cel puțin un părinte cu probleme legate de consumul de substanțe
sau alcool sau au cel puțin un părinte față de care s-au dispus măsuri privative de libertate.
323/378
Complementaritatea cu celelalte strategii guvernamentale și acte normative:
Principalele strategii guvernamentale cu obiective comune prevenirii recidivei sunt :
Strategia națională de reintegrare sociala a persoanelor private de libertate 2020-2024
adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 494 din 11 iunie 2020 și Strategia de dezvoltare a sistemului național
de probațiune din România pentru perioada 2021-2025 adoptată prin Hotărârea Guvernului
nr. 863/2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 24 august
2021.
4. Prevenirea recidivei la persoanele condamnate penal

Cele mai bun predictor pentru viitor este trecutul. Persoanele care au săvârșit la un moment
dat o faptă penală sunt predispuse să recidiveze.

Principalele strategii guvernamentale cu obiective comune prevenirii recidivei sunt Strategia
națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024 adoptată prin
Hotărârea Guvernului nr. 430/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 494 din 11 iunie 2020 și Strategia de dezvoltare a sistemului național de probațiune
din România pentru perioada 2021-2025 adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2021
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 24 august 2021.
Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar a dezvoltat cadrul legislativ necesar

completării educației. Art. 20 din actul normativ reglementează în regim gratuit și cu durată
flexibilă programele de tip „A doua șansă“ atât pentru învățământul primar, cât și pentru
învățământul gimnazial și liceal, pentru persoanele care au depășit vârsta corespunzătoare
clasei. În strategia pentru prevenirea recidivei se vor formula obiective specifice și măsuri
destinate completării educației persoanelor condamnate penal. Precizăm faptul că
programul ”A doua șansă” a fost implementat inclusiv pentru școlarizare persoanelor private
de libertate, așa cum este menționat și în Protocolul de colaborare dintre Ministerul
Educației nr. 57914/17.09.2012 și Ministerul Justiției prin Administrația Națională a
Penitenciarelor nr. 6.1557/05.10.2012, precum și în documentele ulterioare din anul 2017 și
2022, fiind astfel creat cadrul general de colaborare pentru asigurarea instruirii școlare și a
profesionalizării persoanelor private de libertate, în condiții similare celor din comunitate.
5. Scăderea recidivei penale la persoanele cu tulburări mintale sau cu tulburări

ale consumului de substanțe (inclusiv droguri) sau alcool
324/378
Argument 1:Reprezentanții ONG-urilor au subliniat lipsa de specializare a voluntarilor ce se
implică în programele de reabilitare.
Argument 2: Conform rezultatelor acestei cercetări, aproape jumătate dintre persoanele
recidiviste au comis fapta penală pe fondul consumului de substanțe interzise/alcool/droguri
sens în care reducerea consumului impactează în mod direct recidiva.

Strategia națională în domeniul drogurilor 2022—2026 adoptată prin Hotărârea Guvernului
nr. 344/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 5 aprilie
2022.
6. Scăderea riscului infracțional la persoanele care au săvârșit violență în familie
Argument 1: Familiile disfuncționale sunt caracterizate și de violență domestică. Familiile

disfuncționale sunt predictorul cel mai important pentru recidivă în România, conform
prezentei cercetări.
Argument 2: Având în vedere că procedura emiterii unui ordin de protecție este o procedură
civilă, mulți dintre cei care comit violențe în familie (chiar și infracțiuni) pot să nu fie niciodată
supuși unui program de reabilitare.
Principala strategie guvernamentală cu obiective comune prevenirii recidivei este Strategia
națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și
prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022—2027 adoptată prin
Hotărârea Guvernului nr. 1547/2022 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1239 din 22 decembrie octombrie 2022.
Actul normativ care reglementează violența domestică este Legea nr. 217 din 2003
republicată pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. În cuprinsul acestei legi,
Capitolul II stabilește instituțiile cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice
și Capitolul III serviciile sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.
Conform Legii nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice,
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați gestionează baza de
date națională privind victimele violenței domestice și agresorii care beneficiază de
furnizarea serviciilor sociale existente la nivelul fiecărui județ.
Pentru a nu suprapune atribuțiile și obiectivele, strategia pentru prevenirea recidivei ar trebui
să vizeze strict implicarea în programe naționale de reducere a recidivei pentru agresorii din
familie.
325/378
7. Implicarea comunității în prevenirea recidivei
Argument nr. 1: șase din cei opt mari factori de risc pentru recidivă au legătură cu
comunitatea.
Argument nr. 2: 38% dintre respondenții din cercetările sociologice nu ar fi de acord să
trăiască în aceeași localitate cu persoane care au fost condamnate și s-au reabilitat.
Argument nr. 3: 76% dintre cei chestionați în cercetările sociologice sunt de acord cu
afirmația că ”legile sunt prea blânde cu cei care comit greșeli de mai multe ori”.
Așa cum s-a precizat în capitolul destinat comunității din această lucrare, implicarea
voluntarilor și a organizațiilor non-guvernamentale în tot procesul de prevenire și combatere
a recidivei penale este vital pentru a se transmite implicit mesajul că recidiva penală este o
problemă de responsabilitate comunitară.
7.2. Obiective generale, obiective specifice și exemple de măsuri sau acțiuni

pentru documentul de politica publică
Față de prioritățile stabilite mai sus, formulăm în paragrafele următoare o serie de obiective
generale, obiective specifice și exemple de măsuri sau acțiuni pentru documentul de politica
publică.
Obiectivul general nr. 1. Colectarea interinstituțională și analiza centralizată a datelor

privind infracționalitatea
Acest obiectiv este necesar pentru a putea demara un proces lung de măsurare a
infracționalității, respectiv a recidivei. Orice măsurători longitudinale trebuie să pornească
de la un nivel de bază. Efectul intervențiilor adoptate va putea fi măsurat în raport cu acest
nivel de bază. Pe de altă parte, având măsurători constante, putem evalua tendințe și putem
adapta măsurile pe parcurs.
Obiectivul general nr. 2. Prevenirea infracționalității la minorii vulnerabili
Acest obiectiv general presupune identificarea grupurilor de minori care prezintă un risc
ridicat pentru angajarea în comportamente infracționale. În privința celor care nu au săvârșit
nicio faptă penală, vom selecta grupul de risc din cadrul grupurilor identificate în prezentul
326/378
studiu ca fiind vulnerabile pentru infracționalitate: minorii față de care s-au dispus măsuri de
ocrotire specială, minorii cu risc de abandon școlar, minorii care sunt expuși violenței
domestice, minorii care au cel puțin un părinte cu probleme legate de consumul de substanțe
sau alcool, minorii care săvârșesc acte de bullying.
În privința abandonului școlar, considerăm prioritară într-o strategie de prevenire a recidivei
intervenția asupra copiilor care au un părinte privat de libertate. Această categorie de copii
prezintă un risc infracțional multiplu: a) lipsind cel puțin un părinte din educația lui, este
vulnerabil; b) având un model parental infracțional, este vulnerabil; c) fiind stigmatizat social,
este vulnerabil. Riscul de abandon școlar este mai pronunțat la copiii care au un părinte față
de care s-a dispus o măsură privativă de libertate, iar abandonul școlar este un predictor al
recidivei.
Obiectiv specific nr. 1. Susținerea copiilor cu părinți față de care s-au luat măsuri
privative de libertate
Obiectiv specific nr. 2. Prevenirea și combaterea neșcolarizării și a abandonului

școlar la copiii cu părinți față de care s-au luat măsuri privative de libertate
Un indicator precum rata de abandon școlar la copiii cu un părinte privat de libertate poate
fi urmărit în măsura în care se vor colecta date pentru această categorie de copii. Pentru a
respecta drepturile copiilor, orice registre trebuie să fie anonimizate.
Obiectiv specific nr. 3. Identificarea și evaluarea minorilor cu risc infracțional

Exemple de măsuri/acțiuni:
 conceperea unui instrument de măsurare pentru riscul infracțional la minori, ținând
cont de caracteristicile psihologice asociate infracționalității timpurii.
 derularea unor studii de cercetare asupra minorilor față de care s-au dispus măsuri
neprivative sau măsuri privative de libertate.
Responsabili: DNP și ANP (prin cele două centre educative, Centrul Educativ Buziaș și
Centrul Educativ Târgu Ocna, respectiv cele două centre de detenție, Centrul de detenție
Brăila-Tichilești și Centrul de Detenție Craiova).
Obiectiv specific nr. 4. Scăderea riscului infracțional la minorii față de care s-au
dispus măsuri de ocrotire specială
Obiectiv specific nr. 5. Finanțarea unor proiecte sociale care să vizeze implicarea
comunității în vederea sprijinirii copiilor aflați în sistemul de protecție specială
327/378
Exemplu de măsură: implementarea unui program de orientare profesională/în carieră a
tinerilor care se află în plasament, înainte de 18 ani.
Obiectiv specific nr. 6. Scăderea riscului infracțional la minorii care prezintă risc de
abandon școlar
Obiectiv specific nr. 7. Scăderea riscului infracțional la minorii care sunt expuși
violenței domestice
Obiectiv specific nr. 8. Scăderea riscului infracțional la minorii care au cel puțin un
părinte cu probleme legate de consumul de substanțe sau alcool
Obiectiv specific nr. 9. Scăderea riscului infracțional la minorii care au comis bullying
Exemplu de măsuri/acțiuni:
 conceperea unui instrument standardizat de măsurare a riscului de recidivă pentru
copii care comit fapte penale sau bullying înainte de vârsta de 14 ani;
 conceperea unui program de intervenție standardizat asupra riscului de recidivă
pentru copii care comit fapte penale sau bullying înainte de vârsta de 14 ani;
 creșterea numărului de servicii licențiate pentru copii care au comis fapte penale dar
nu răspund penal;
 implementarea unor programe de prevenție, programe construite pe Modelul RNR și
gestionate inter-instituțional în echipe multidisciplinar;
 înrolarea timpurie a minorilor care prezintă un grad ridicat de risc infracțional în
programe educative;
 încheierea unor protocoale inter-instituționale și a unor proceduri de lucru comune
pentru a se urma același plan de acțiune pentru fiecare minor identificat ca fiind
vulnerabil;
 implementarea unui program național de prevenire a recidivei pentru minorii care
comit fapte penale înaintea vârstei de 14 ani; responsabili: DGASPC și organismele
private acreditate (conform Hotărârii Guvernului nr. 1439/2004 privind serviciile
specializate destinate copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal și
organismele private acreditate);
 organizarea unui cadru de mentorat prin voluntari și organizații non-guvernamentale.
Exemple de modalități prin care se poate atinge obiectivul specific nr. 2:
328/378
 finanțarea proiectelor organizațiilor non-guvernamentale255 care au ca scop principal
reducerea abandonului școlar, axându-se specific pe grupul țintă: ”copii cu un părinte
privat de libertate”;
 crearea unei platforme educaționale online susținută de Ministerul Educației;
Platforma poate oferi meditații gratuit (susținute de voluntari) care să urmeze
curricula națională și care să pregătească elevii vulnerabili pentru evaluările
naționale. Un astfel de program ar susține copiii fără resurse și pe cei din mediul rural
în vederea scăderii riscului de abandon școlar. Programul ar răspunde atât
obiectivului de reducere de abandon școlar, cât și celui de implicare a comunității în
demersul privind riscul la recidivă. O altă variantă a acestui program poate presupune
implicarea unor platforme educaționale existente (de exemplu, platforma
educaționala Teach4u256) care să ofere gratuitate pentru tinerii vulnerabili, respectiv
posibilitatea de a presta muncă voluntară pentru cei ce oferă meditații. În această
situație s-ar putea reduce stigmatizarea prin faptul că nu s-ar segrega copiii
vulnerabili accesând o platformă dedicată lor. Platforma poate pune la dispoziția
elevilor conținuturi video cu toate lecțiile cuprinse în curricula educațională adoptată
la nivel național. În acest scop, implicarea comunității se poate realiza prin selectarea
celor mai buni profesori care (fie plătiți, fie în regim de voluntariat) ar fi filmați în timp
ce predau lecțiile. Toate materiile pot face obiectul acestui demers. Elevii cu risc de
abandon școlar ar putea accesa conținuturile video ori de câte ori ar avea nevoie.
Exemplu de măsură/acțiune:
 identificarea copiilor care au vârsta aferentă învățământului obligatoriu și care au cel
puțin un părinte privat de libertate. –identificarea acestor copii va putea fi făcută prin
cooperarea mai multor instituții; de exemplu, ANP poate sprijini acest proces, la fel și
Primăriile (prin Direcția de evidență a persoanelor).
Principalele instituții implicate în realizarea obiectivelor: Direcția Generală de Asistență
Socială și Protecție a Copiilor, primăriile prin asistenții sociali, Direcția de asistență Socială
și Medicală, Direcția Națională de Probațiune, Ministerul Educației - instituțiile de învățământ
255 Un exemplu în acest sens este Asociaţia Profesor Gheorghe Balaci. Misiunea acesteia este reducerea
numărului abandonurilor școlare în mediul rural, precum și oferirea de sprijin în vederea continuării studiilor,
atât la nivel liceal cât și universitar, prin atragerea de sprijin financiar și non-financiar, în vederea demarării
proiectelor dedicate alfabetizării și sprijinirii elevilor. Conţinut disponibil la https://profesorgheorghebalaci.ro/,
accesat la data 06.10.2023.
256 Teach4u este o platformă ce oferă meditații pentru pregătirea la școală a elevilor și pentru evaluarea
națională. Fiecare elev care își face un cont poate plăti pentru lecții cu profesori la diferite discipline. Conţinut
disponibil la https://teach4u.ro/, accesat la data 13.10.2023.
329/378
preuniversitar, Biroul de Siguranță Școlară, Centrele Județene de Resurse și Asistență
Educațională – psihologii școlari care au contact cu minorii, Inspectoratul General al Poliției
și Jandarmeria responsabile cu ordinea publică în școli, Autoritatea Tutelară, Instituții
medicale, IML, ANP, Ministerul Familiei, ANPDCA și alte instituții relevante.
330/378
Obiectivul general nr. 3. Prevenirea recidivei la minorii care au comis fapte penale
În privința minorilor care au săvârșit fapte penale, se va urmări intervenția asupra tuturor,
indiferent dacă minorii fac parte din categoria celor care nu răspund penal (sub 14 ani) sau
dacă față de ei s-a dispus o măsură educativă privativă sau neprivativă de libertate.
Obiectiv specific nr. 1. Scăderea riscului de recidivă la minorii care au comis fapte
penale (inclusiv bullying) înainte de 14 ani
Obiectiv specific nr. 2. Scăderea riscului de recidivă la minorii față de care s-au dispus
măsuri educative privative sau neprivative de libertate
Exemplu de măsuri/acțiuni:
 achiziționarea, adaptarea pentru populația românească și validarea unor instrumente
pentru evaluarea riscului la recidivă a minorilor care săvârșesc infracțiuni;
 licențierea psihologilor din cadrul ANP și DNP în testarea și intervenția asupra unor
programe specifice de reducerea comportamentului infracțional, pentru diferite
categorii de infracțiuni (de exemplu, managementul furiei, tulburări ale consumului de
substanțe, etc);
 evaluarea pre-test și post-test a tuturor intervențiilor asupra corectării
comportamentului infracțional pentru măsurarea impactului;
 extinderea perioadei de probațiune în cazul minorilor aflați în supraveghere cu o
durată mai mare de 6 luni.
Obiectivul general nr. 4. Prevenirea recidivei la persoanele condamnate penal
Prevenirea recidivei la persoanele condamnate penal trebuie să vizeze următoarele

aspecte:
 reabilitarea și reintegrarea socială: accentul ar trebui pus pe programe de reabilitare
și pregătire profesională în penitenciare/la nivelul serviciilor de probațiune pentru a
ajuta condamnații să dobândească abilități și competențe utile în viața de zi cu zi cu
scopul de a crește șansele acestora de a se reintegra cu succes în societate după
executarea pedepsei;
 educație și instruire în mediile corecționale: Oferirea de programe (mai multe și mai
eficiente) educaționale și de instruire în penitenciare/la nivelul serviciilor de
probațiune poate spori șansele de reintegrare și reducere a recidivei. Acest lucru
poate include programe de învățare a abilităților de bază, cursuri de pregătire
profesională, educație superioară și programe de alfabetizare digitală;
331/378
 furnizarea unui set complet de servicii integrate în perioada pre-liberare, respectiv
perioada imediat următoare liberării, se pot crea un mediu de sprijin și resurse care
să faciliteze reintegrarea cu succes a foștilor deținuți și să reducă șansele de recidivă.
Aceste servicii ar trebui să fie personalizate și să abordeze multiplele nevoi ale
individului după liberare.
Obiectiv specific nr. 1. Evitarea privării de libertate a persoanelor și extinderea
alternativelor la pedeapsa închisorii
Exemplu de măsură:
 introducerea în cadrul, respectiv în programele de formare continuă a magistraților a
unei tematici referitoare la recidiva penală, unde să fie incluse toate recomandările
internaționale actuale privind evitarea privării de libertate.
Obiectiv specific nr. 2. Extinderea ariei și a partenerilor DNP pentru desfășurarea
muncii în folosul comunității
Obiectiv specific nr. 3. Creșterea implicării în muncă în perioada detenției

Exemplu de măsură:
 colaborarea cu reprezentanții serviciului public comunitar de evidență a persoanelor
care să viziteze periodic penitenciarele pentru a accelera procesul de obținere a
cărților de identitate.
Obiectiv specific nr. 4. Creșterea angajării în muncă în perioada de probațiune
Obiectiv specific nr. 5. Crearea unor locuri de muncă care pot fi ocupate doar de foști
condamnați
Exemplu de măsuri:
 introducerea unui birou de asistență socială sau a unei structuri similare în cadrul
sistemului penitenciar românesc subliniază importanța existenței unei organizații
dedicate rezolvării problemelor sociale și cetățenești ale deținuților
 existența educatorilor de mediere (bridge educators) poate spori eforturile asistenților

sociali din cadrul sistemului penitenciar în ce privește ocuparea forței de muncă,
stabilitatea financiară și angajamentul continuu cu instituțiile externe și
municipalitățile
332/378
Obiectiv specific nr. 6. Completarea educației la persoanele condamnate penal prin
programe de tipul” a doua șansă”
Obiectiv specific nr. 7. Identificarea grupurilor vulnerabile pentru recidivă (persoanele

care nu au niciun grup social de suport sau care au în grupul de suport preponderent
persoane care comit fapte penale, persoanele care nu pot schimba regimul de
executare a pedepselor cu unul mai permisiv din cauza comportamentului din
penitenciar etc.) și derularea unor intervenții specifice și standardizate
Obiectiv specific nr. 8. Încurajarea și facilitarea păstrării relațiilor de familie ale

condamnaților la pedepse privative de libertate
Obiectiv specific nr. 9. Facilitarea reabilitării prin continuitatea intervențiilor necesare

în privința asistenței sociale în perioada post-detenție
 Planificarea post-liberare: Încă dinainte de liberare, se poate efectua o planificare

atentă a reintegrării sociale. Aceasta poate include evaluarea nevoilor individuale,
stabilirea obiectivelor și dezvoltarea unui plan de acțiune care să aibă în vedere
aspecte precum: locuirea, angajarea, educația și serviciile de sănătate. Pentru un
astfel de program ar fi necesară colaborarea dintre ANP, serviciile sociale din cadrul
primăriilor și organizațiile non-guvernamentale.
 Servicii de consiliere și suport individualizat: Foștii deținuți pot beneficia de servicii
de consiliere și suport individualizat în perioada post-detenție. Aceste servicii pot
acoperi aspecte precum gestionarea stresului, rezolvarea conflictelor, dezvoltarea
abilităților de viață și stabilirea unor obiective personale.
 Program de gestionare a riscurilor și supraveghere în cadrul comunității: Pentru a
reduce riscul de recidivă, se poate implementa un program de gestionare a riscurilor
care să implice monitorizarea și supravegherea foștilor deținuți în comunitate.
Aceasta poate include: evaluarea și gestionarea riscurilor, verificarea respectării
condițiilor liberării și oferirea de suport și intervenție rapidă în caz de nevoie. Pentru
un astfel de program ar fi necesară colaborarea dintre DNP, serviciile sociale din
cadrul primăriilor și organizațiile non-guvernamentale.
 Programe de formare profesională și sprijin pentru angajare: Pentru a spori șansele
de succes în găsirea unui loc de muncă, se pot oferi programe de formare
profesională și susținere pentru angajare. Acestea pot include: consiliere vocațională,
pregătire pentru interviuri, dezvoltarea abilităților de căutare a locurilor de muncă și
facilitarea plasamentului într-un loc de muncă potrivit.
333/378
 Servicii de asistență socială și acces la servicii de bază: Pentru a ajuta foștii deținuți
să se stabilească și să se integreze în comunitate, pot fi furnizate servicii de asistență
socială și acces la servicii de bază, cum ar fi serviciile de sănătate, asistența juridică,
asigurările sociale, asistența pentru locuință și asistența financiară, în funcție de
nevoile individuale.
 Program de reintegrare și sprijin comunitar: Oferirea de programe de reintegrare și
sprijin comunitar poate contribui la stabilirea unei rețele de suport solide și la
implicarea în activități constructive în comunitate. Aceasta poate include grupuri de
sprijin, mentorat, voluntariat și acces la resurse comunitare.
 Monitorizarea, evaluarea și ajustarea serviciilor: Este important să existe o
monitorizare și o evaluare continuă a eficacității serviciilor furnizate pentru a putea fi
ajustate în funcție de nevoile și cerințele individuale. Un astfel de proces poate
contribui la optimizarea rezultatelor și la adaptarea serviciilor pentru a răspunde în
mod corespunzător schimbărilor și evoluțiilor individuale.
 Furnizarea de sprijin post eliberare, inclusiv cupoane de transport, asistență pentru
cazare și sprijin alimentar, se aliniază cu ideea de sprijin financiar pentru eliberare.
Este necesară stabilirea de criterii clare pentru determinarea eligibilității pentru ajutor
financiar, aspect care poate asigura că asistența este direcționată către cei care au
cea mai mare nevoie de ea.
Obiectiv specific nr. 10. Implicarea condamnaților la o pedeapsă neprivativă de

libertate și/sau a foștilor deținuți care nu au locuință în voluntariate pentru dobândirea
unei locuințe
Un astfel de proiect răspunde mai multor scopuri identificate în cercetările noastre: creșterea
coeziunii sociale, lărgirea rețelei de suport social și ocuparea într-un mod prosocial a
timpului liber. Se pot propune programe precum cele implementate de organizațiile non-
guvernamentale257 ce au ca obiectiv construirea de locuințe sociale pentru condamnații
penal vulnerabili. Astfel, voluntarii pot să fie condamnați cărora li s-a oferit cazare în
perioada post-condamnare și care prin muncă prestată pentru construirea altor locuințe să
o poată dobândi pe a lor.
257Un foarte bun exemplu în acest sens este organizația Habitat for Humanity - o organizație non-profit globală,
prezență în 70 de țări, care are misiunea de a eradica locuirea precară și de a ajuta comunitățile vulnerabile
să depășească lipsa cronică a locuințelor decente și accesibile - https://www.habitat.ro/impact/cum-sa-aplici-
pentru-o-locuinta-habitat/, accesat la data 13.10.2023
334/378
 susținerea persoanelor ”ne-căutate” în penitenciar în vederea reintegrării sociale;
 implementarea unor programe evidence-based în reabilitarea persoanelor
condamnate care să vizeze: combaterea atitudinilor antisociale, cultivarea valorilor
pro-sociale;
 integrarea programelor educaționale desfășurate în penitenciare cu programele
educaționale naționale, astfel încât să fie facilă continuarea studiilor după liberare;.
 prevederea liberării condiționată în scopul completării educației post-liberare (liberare
pentru educație);
 recrutare în câmpul muncii în perioada de dinainte de liberare; facilități pentru
angajatorii care sunt de acord să ofere un contract de muncă persoanelor ce urmează
să se libereze; posibilitatea desfășurării unei perioade de probă în muncă înainte de
liberare pentru cei care sunt în regim de detenție deschis;
 informarea persoanelor ce urmează să se libereze despre programele și resursele
din etapa post-detenție (inclusiv prin crearea unei baze de date cu persoanele private
de libertate care își dau acordul să primească suport în perioada post-liberare);
 implementarea unor programe de continuitate în perioada post-detenție cu oferirea
unei cazări, antrenarea abilităților de rezolvare pro-socială de probleme, facilitarea
obținerii unei locuințe și a unui loc de muncă, implicarea în comunități
terapeutice/grupuri de suport;
 identificarea unor mecanisme de colaborare instituțională, colaborare cu actorii
sociali, ONG-uri, voluntari, operatori economici care să aibă drept scop găsirea unei
locuințe și găsirea unui loc de muncă pentru persoanele ce urmează a-și finaliza de
executat pedeapsa;
 introducerea posibilității pentru persoanele condamnate la închisoare și care se află
în regim deschis să se întoarcă la penitenciar doar pentru sfârșitul de săptămână, în
măsura în care persoana condamnată are un loc de muncă și o locuință.
 implementarea unor măsuri de facilitate fiscală pentru angajatorii persoanelor fost-
condamnate;
 limitarea disponibilizării și utilizarea și perpetuarea cazierelor judiciare pentru
angajarea în muncă în cazul anumitor tipuri de infracțiuni;
 eliminarea textului art. 532 alin. (3) C. proc. pen., potrivit căruia titularii cererii de
reabilitare nu vor putea formula cererea de reabilitare dacă pedeapsa privativă de
libertate aplicată persoanei condamnate s-a prescris din motive imputabile acesteia,
întrucât textul va contribui la stigmatizarea persoanei condamnate; o persoană aflată
în această situație va avea statutul de „recidivist perpetuu”, neputând obține niciodată
reabilitarea.
335/378
Obiectiv specific nr. 11. Colectarea de date comune la nivel inter-instituțional privind
recidiva.
Obiectivul general nr. 5. Scăderea recidivei penale la persoanele cu tulburări mintale

sau cu tulburări ale consumului de substanțe (inclusiv droguri) sau alcool
Atingerea obiectivului se realizează prin acordarea de sprijin pentru sănătatea mintală și

dependențe: Tratamentul și sprijinul adecvat și adaptat pentru problemele de sănătate
mintală și dependențele de alcool sau droguri pot juca un rol semnificativ în reducerea
recidivei. Este important să existe acces la servicii de evaluare și tratament în mediul social
necorecțional, în penitenciare și la nivelul serviciilor de probațiune.
Obiectiv specific nr. 1. Scăderea numărului de persoane cu tulburări mintale care

ajung în unități penitenciare
Obiectiv specific nr. 2. Informarea autorităților locale, poliției și jandarmeriei privind

procedurile de internare nevoluntară
 construirea unor centre de dezintoxicare și tratare a dependențelor;

 decontarea serviciilor medicale și a celor conexe ce au ca scop combaterea
dependențelor de substanțe sau alcool (încheierea unor protocoale cu Casele de
Asigurări de Sănătate);
 amenajarea unor secții speciale în interiorul unităților penitenciare destinate tratării
persoanelor care au tulburări ale consumului de substanțe (inclusiv droguri) sau
alcool;
 ministerul Educației și corpurile profesionale (Colegiul Psihologilor din România,
Colegiul Medicilor) trebuie să acrediteze programe educaționale și de formare
profesională care să țintească reabilitarea persoanelor condamnate penal.
Obiectivul general nr. 6: Scăderea riscului infracțional la persoanele care au săvârșit

acte de violență în familie
Exemplu de măsuri:
 instituirea obligativității parcurgerii unui program de prevenirea a recidivei în domeniul
violenței domestice (standardizate la nivel național) pentru reducerea violenței
domestice pentru agresori, sens în care trebuie modificat textul de lege de la art. 38
336/378
alin. (4)258 din Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie,
republicată, cu modificările și completările ulterioare; textul de lege ar trebui să
prevadă obligativitatea (nu posibilitatea) parcurgerii unui astfel de program, și , în
măsura în care nu se contestă de către cel care săvârșește actele de violență că
acestea au fost comise pe fondul consumul de droguri sau de alcool, ar trebui să se
instituie obligativitatea frecventării unor programe privind consumul de substanțe și
alcool.
Obiectivul general nr. 7. Implicarea comunității în prevenirea recidivei
Obiectiv specific nr. 1. Susținerea minorilor și a tinerilor vulnerabili (față de care s-au
luat măsuri de protecție specială, care au abandonat școala, care au probleme cu
consumul de substanțe sau alcool, care provin din familii disfuncționale și care au
săvârșit fapte de bullying sau fapte penale)
Obiectiv specific nr. 2. Reducerea stigmatizării și scăderea nivelului de respingere

socială a persoanelor care au comis fapte penale
Obiectiv specific nr. 3. Reducerea stigmatizării și scăderea nivelului de respingere

socială a persoanelor care au tulburări ale consumului de substanțe și/sau alcool
Obiectiv specific nr. 4. Integrarea persoanelor fost condamnate în activități pro-

sociale efectuate în timpul liber
Obiectiv specific nr. 5. Creșterea gradului de implicare a comunității de voluntari

specializați în intervențiile psiho-sociale necesare în perioada post-detenție
Obiectiv specific nr. 6. Modificarea percepției publice asupra eficienței pedepselor

privative de libertate lungi (76% dintre români sunt de acord cu afirmația că ”legile sunt
prea blânde cu cei care comit greșeli de mai multe ori”).
258(4)Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea
agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie și poate recomanda internarea voluntară sau,
după caz, poate solicita internarea nevoluntară, în condițiile Legii sănătății mintale și a protecției
persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată. În cazul în care agresorul este consumator de
substanțe psihoactive, instanța poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea acestuia într-un
program de asistență a persoanelor consumatoare de droguri, conform art. 22 din Legea nr.
143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările
și completările ulterioare.
337/378
Obiectiv specific nr. 7. Implicarea comunității în susținerea persoanelor condamnate
penal
 desfășurarea unor campanii de încurajare a acceptării și a sprijinului pentru utilizarea
de măsuri neprivative de libertate;
 desfășurarea unor campanii pentru conștientizarea, responsabilizarea și modificarea
atitudinilor de stigmatizare socială a foștilor condamnați;
 desfășurarea unor campanii pentru conștientizarea și înlăturarea convingerilor
privind eficiența pedepsei închisorii în privința reabilitării.
Aceste obiective urmează a fi modificate și prioritizate după consultarea cu specialiștii din

cadrul mai multor ministere, instituțiile implicate și consultanții grupului de elaborare.
Strategia națională va fi însoțită (în anexă) de un plan de acțiune - defalcat pe acțiuni,
instituții responsabile, perioade de implementare, rezultate așteptate, resurse, indicatori de
monitorizare și etapele evaluării.
338/378
8. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Concluzii și recomandări referitoare la documentul de politică publică cu privire la

abordarea generală
1. Documentul de politică publică trebuie să fie o strategie națională.

2. Documentul de politică publică trebuie să formuleze obiective generale și specifice,
la care să atașeze acțiuni și măsuri, incluzând toate prioritățile identificate de
prezentul studiu pentru prevenirea și combaterea recidivei: minorii cu risc de
infracționalitate, minorii care au comis fapte penale, dar nu răspund penal, minori față
de care s-au dispus măsuri educative, condamnații penal, persoanele cu tulburări
mintale și cu tulburări ale consumului de substanțe sau alcool, persoane care au
comis fapte de violență în familie și care nu răspund penal din lipsa plângerii
prealabile și responsabilizarea comunității.
3. Toate măsurile, programele și planurile strategiei naționale pentru prevenirea
recidivei trebuie să se bazeze pe informații științifice și să urmeze modele teoretice
consacrate. În acest sens, orice demers trebuie să acționeze asupra diminuării
factorilor de risc sau dezvoltării factorilor de protecție identificați prin studii bazate pe
dovezi empirice (evidence-based).
4. Atât studiile din literatura de specialitate, cât și abordările internaționale asupra
recidivei pledează pentru evitarea măsurilor/pedepselor privative de libertate și
găsirea mai multor alternative la pedeapsa privativă de libertate, acolo unde acest
lucru este posibil în considerarea realizării scopului pedepsei. Prin urmare, unul dintre
obiectivele strategiei naționale trebuie să fie diversificarea alternativelor la detenție
în etapa execuțională. Un exemplu poate fi introducerea posibilității executării ultimei
fracțiuni din pedeapsa închisorii la domiciliu și prin alte politici ce ar trebui să vizeze
reintegrarea persoanei în societate încă din timpul executării pedepsei.
5. În măsura în care se impune pedeapsa privativă de libertate pentru o primă
infracțiune săvârșită de o persoană, importantă este eficiența pedepsei şi nu
neapărat durata acesteia. Această abordare necesită atât schimbări legislative acolo
unde este cazul, prin raportare la instrumentarul pe care îl are la dispoziție instanța
pentru a stabili o pedeapsă eficientă şi la limitele de pedeapsă ale unor infracțiuni,
cât și schimbarea mentalității opiniei publice. În societatea din România multe
persoane asociază eronat durata lungă a pedepsei cu creșterea șanselor de
reabilitare.
339/378
6. Toate evaluările și toate intervențiile pentru prevenirea recidivei trebuie să fie
standardizate și bazate pe dovezi (evidence-based). Persoanele care fac măsurători
ale riscului recidivei, respectiv cele care implementează programe de prevenție sau
combatere, trebuie să fie formate special în acest sens.
7. Trebuie folosite abordări individualizate pentru fiecare caz, plecându-se de la nevoile
identificate și factorii de risc prezenți. Protocoalele de intervenție, indiferent dacă se
folosesc în comunitate, de către DGASPC, în cadrul serviciilor de probațiune sau în
penitenciare, trebuie să țintească motivații infracționale specifice, atitudini
infracționale pre-evaluate și vulnerabilitățile identificate la fiecare persoană în parte,
evitându-se abordările generale.
8. Având în vedere că una dintre problemele identificate în implementarea Strategiei
naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024 a fost
etapa post-detenție, trebuie identificate mecanisme de colaborare instituțională,
respectiv colaborare cu actorii sociali, ONG-uri, voluntari, operatori economici care
să aibă drept scop găsirea unei locuințe și găsirea unui loc de muncă pentru
persoanele ce urmează a-și finaliza de executat pedeapsa. În etapa pre-liberare
tranziția dinspre mediul penitenciar înspre comunitate ar trebui să fie progresivă şi să
permită de exemplu, întoarcerea în penitenciar doar pentru sfârșitul de săptămână,
în măsura în care persoana condamnată are un loc de muncă și o locuință asigurate.
Legislația în vigoare reglementează deja o pregătire a persoanei condamnate pentru
punerea în libertate. De exemplu, în regimul deschis, persoana poate să meargă
neînsoțită la muncă în exteriorul locului de deținere. Cu toate acestea, în multe situații
tranziția nu se poate efectua, întrucât din cauza abaterilor disciplinare din penitenciar,
mulți deținuți ajung să execute pedeapsa la termen, fără să treacă niciodată într-un
regim de executare al pedepsei deschis sau semi-deschis.

minori
9. Cele mai eficiente abordări sunt cele timpurii vizând minorii cu un risc crescut spre
infracționalitate. Una dintre direcțiile mari ale strategiei naționale pentru prevenirea
recidivei trebuie să vizeze delincvența juvenilă. Pentru a putea face analize complexe
în viitor și pentru a putea desfășura cercetări asupra minorilor care au comis fapte
penale și nu răspund penal, populație vulnerabilă, trebuie colectate date, cu
respectarea drepturilor copilului şi trebuie să existe planuri de acțiune comune, inter-
instituționale. De asemenea, se impune formarea persoanelor care au atribuții de
evaluare și intervenție asupra minorilor.
340/378
10. Având în vedere predictorii cei mai puternici ai recidivei identificați în studiul nostru
(familiile disfuncționale și abandonul școlar) trebuie alocate eforturi considerabile
pentru identificarea cât mai rapidă a grupurilor de risc. Această necesitate rezidă și
în eficiența limitată pe care o au intervențiile asupra persoanelor care și-au format
deja o personalitatea antisocială și o identitate din care face parte rolul de ”infractor”.
Intervențiile ce au loc înainte de formarea personalității pot preveni dezvoltarea
gândirii criminale.
11. În privința minorilor care devin actori ai procesului penal, recomandăm celeritatea pe
parcursul procesului penal (atât în faza de cercetare penală cât și de judecată),
folosirea metodelor de justiție restaurativă, a mentoratului și a suportului oferit de
persoane de aceeași vârstă.

persoanele care au probleme cu consumul de substanțe (inclusiv droguri)
12. Față de procentele foarte mari de persoane recidiviste care au probleme cu consumul
de substanțe psihoactive (inclusiv droguri) sau de alcool, prevenirea și tratarea
acestor dependențe trebuie să fie o prioritate socială.

atitudinea față de muncă și angajatori
13. Încurajarea atitudinilor corecte față de muncă trebuie să fie un obiectiv transversal ce
atinge toate direcțiile strategiei: copiilor ce prezintă un risc de recidivă trebuie să li se
formeze atitudini încurajatoare față de muncă, iar instituțiile trebuie să colaboreze
activ pentru a facilita munca și pentru a o face posibilă, atât pentru persoanele ce
sunt supuse unor pedepse sau măsuri neprivative de libertate, cât și pentru
persoanele ce execută o pedeapsă privativă de libertate. Munca este un factor care
contribuie la reintegrare și previne recidiva. Legislația în vigoare prevede deja
anumite beneficii pentru persoanele condamnate care muncesc. Aceste măsuri ar
putea fi suplimentate pentru a diferenția şi mai mult între categoria condamnaților
care aleg să muncească şi cea a condamnaților care aleg să nu muncească. De
exemplu, condamnații care aleg să muncească și cărora le permite regimul de
executare al pedepsei, inclusiv prin raportare la gradul de pericol social al acestora,
pot să petreacă un timp regulat în afara penitenciarului alături de familie.
341/378
14. Actorii economici care angajează persoane ce au fost condamnate penal trebuie să
cunoască măsurile fiscale de care pot beneficia potrivit cadrului juridic existent.
Acestea ar putea fi analizate din perspectiva suficienței şi eficienței lor, prin raportare
la nevoile angajatorului şi ale persoanei care a fost condamnată.

opinia publică
15. Opinia publică trebuie sensibilizată față de persoanele iresponsabile din cauza unor
boli psihice și față de minorii vulnerabili astfel încât atitudinea socială să fie una ce
se raportează la o victimă și nu la un rău-făcător.
16. Având în vedere stigmatizarea existentă față de persoanele care au fost condamnate
penal, se impun abordări naționale ce urmează să vizeze schimbarea atitudinilor
sociale prin înțelegerea mecanismelor fenomenului infracțional. Societatea trebuie să
fie sensibilizată la vulnerabilitățile persoanelor care au comis fapte penale și trebuie
să dezvolte atitudini de incluziune a acestora.
17. Sensibilizarea opiniei publice față de situația copiilor vulnerabili ce prezintă un risc de
abandon școlar și au un potențial criminogen simultan cu crearea instituțională a unor
programe de voluntariat pentru prevenție poate fi mai atractivă pentru actorii sociali
decât deschiderea pentru adulții infractori.
342/378
ANEXE
Anexa 1
Abandon școlar
LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 învățământului preuniversitar
ANEXĂ
LISTA - definițiilor termenilor și expresiilor utilizate în cuprinsul legii
1. Abandonul școlar reprezintă încetarea frecventării învățământului obligatoriu de către un
beneficiar primar al educației, demonstrată prin absențe nemotivate care au condus la
imposibilitatea finalizării a 2 ani școlari succesivi.
Articolul 20 (1) Ministerul Educației, prin DJIP, respectiv DMBIP, în colaborare cu autoritățile
administrației publice locale, mediul economic, cultele recunoscute de lege și organizațiile
neguvernamentale, poate organiza, în regim gratuit și cu durată flexibilă, programe de tip „A
doua șansă“ atât pentru învățământul primar, cât și pentru învățământul gimnazial și liceal,
pentru persoanele care au depășit vârsta corespunzătoare clasei potrivit dispozițiilor art. 17
alin. (2), indiferent dacă persoana respectivă a mai fost sau nu înscrisă în sistemul de
învățământ preuniversitar sau de momentul și motivele abandonului școlar. Înscrierea în
program se face prin intermediul unei solicitări transmise online sau prin depunerea acesteia
la sediul unității de învățământ din localitatea de domiciliu a solicitantului sau la cea mai
apropiată unitate de învățământ. (2) Programele educaționale „A doua șansă“ se
organizează de unități de învățământ acreditate/autorizate sau de alte entități în parteneriat
cu o unitate de învățământ acreditată/autorizată, conform metodologiei privind organizarea
programului educațional „A doua șansă“ aprobate prin ordin al ministrului educației.
Capitolul V Educația incluzivă de calitate pentru toți beneficiarii primari ai educației

Secțiunea 1. Prevederi generale
Articolul 67(1) Statul garantează dreptul la o educație incluzivă de calitate tuturor
beneficiarilor primari ai educației, respectând principiul incluziunii. Incluziunea pune
accentul pe respectarea dreptului la educație al fiecărui copil și reprezintă procesul și
măsurile complexe prin care sunt asigurate cadrul și condițiile pentru atingerea finalităților
educaționale, dezvoltarea comportamentelor adaptative, dezvoltarea abilităților cognitive,
construirea unor relații afective pozitive, asigurarea stării de bine, cu accent pe nevoile și pe
particularitățile individuale ale fiecărui copil. (2) Educația incluzivă vizează totalitatea
343/378
beneficiarilor primari cu caracteristici, interese, abilități și nevoi de învățare unice, cu o
atenție specială în ceea ce privește copiii expuși riscului de marginalizare, excludere sau de
a avea rezultate școlare scăzute. (3) Se consideră în risc de excluziune școlară beneficiarii
primari care sunt în risc de stigmatizare, discriminare, desconsiderare a identității lor
culturale, segregare, abandon școlar și insucces școlar din cauza apartenenței lor la una
sau mai multe categorii: statut social, economic sau cultural, minoritate națională, remigranți
sau audienți, refugiați, zone rurale sau urbane marginalizate, copii cu cerințe educaționale
speciale, copii cu dizabilități, copii separați temporar sau definitiv de părinți, gravide și mame
minore, copii și tineri din cadrul comunităților de romi vulnerabile, copii și tineri din
penitenciare, centre educative și centre de detenție, copii victime ale violenței, ale abuzului,
neglijării sau ale exploatării și ale oricărei forme de violență asupra lor, copii și tineri
consumatori de droguri. (4) Se înființează Centrul Național pentru Educație Incluzivă,
denumit în continuare CNEI, instituție publică, de interes național, în subordinea Ministerului
Educației, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la
bugetul de stat. În cadrul CNEI funcționează Departamentul de cercetare în educație
incluzivă și specială. În domeniul incluziunii, Ministerul Educației implementează politici
publice cu sprijinul CNEI.
Secțiunea a 5-a. Reducerea abandonului școlar

Articolul 77(1) Ministerul Educației derulează programe de reducere a abandonului școlar/a
ratei de părăsire timpurie a școlii în cadrul Programului național integrat de reducere a
abandonului școlar, care stabilește priorități, programe, activități și servicii în scopul
reducerii absenteismului, a abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, la toate
nivelurile de învățământ. Programul național integrat de reducere a abandonului școlar se
aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.(2) Pilonii principali ai
Programului național integrat de reducere a abandonului școlar sunt asigurarea transportului
gratuit, acordarea burselor sociale și a rechizitelor școlare.(3) Anual, DJIP/DMBIP publică
situația privind abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii de la nivel județean.(4)
Începând cu anul școlar 2023-2024, la nivelul sistemului național de învățământ se
derulează Programul național „Masă sănătoasă“, denumit în continuare PNMS, pentru cel
puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor
copiilor. (5) PNMS este implementat, în parteneriat, de Ministerul Educației și Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale. (6) Hotărârea de Guvern de instituire a PNMS se adoptă în
termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (7) PNMS este derulat și
finanțat din bugetul național și din fonduri externe, venituri proprii și sponsorizări. Autoritățile
administrației publice locale pot stabili suplimentarea numărului de beneficiari, la nivelul
unității administrativ-teritoriale, cu asigurarea finanțării, cu încadrare în sumele aprobate cu
344/378
această destinație în bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. (8)
Includerea unităților de învățământ preuniversitar în PNMS se realizează pe baza unor
criterii aprobate prin ordin al ministrului educației. PNMS va fi generalizat la nivelul întregii
țări pentru toți beneficiarii primari până la debutul anului școlar 2029-2030.(9) Lista unităților
de învățământ incluse în PNMS se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și al
ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu încadrarea în limita fondurilor aprobate, și este
completată anual până la data de 1 februarie a anului calendaristic în curs pentru anul școlar
următor. (10) DJIP/DMBIP transmit Ministerului Educației, trimestrial și ori de câte ori este
nevoie, indicatorii de eficiență și impact pentru PNMS, precum și modul în care acesta este
derulat. Indicatorii de eficiență și impact sunt stabiliți prin ordin al ministrului educației.
Valorile indicatorilor de eficiență și impact transmise de DJIP/DMBIP sunt publicate anual
pe site-ul Ministerului Educației. (11) În funcție de indicatorii de eficiență și impact obținuți
în conformitate cu prevederile alin. (10), Ministerul Educației implementează măsuri pentru
remedierea deficiențelor apărute în derularea PNMS.(12) Elevii identificați ca fiind în
categoria cu risc de abandon școlar participă cu prioritate la activitățile programului „Școala
după școală“, ale programului național „Învățare remedială“, la activitățile de consiliere
psihopedagogică și beneficiază de gratuitate la taberele organizate în centrele de agrement
aflate în domeniul statului.
345/378
Anexa 2
Recomandări internaționale privind implicarea familiei și rolul educației:

Regulile standard minime privind măsurile neprivative de libertate (Regulile Tokyo)
postulează:
3.11. În aplicarea măsurilor neprivative de libertate, dreptul infractorului la intimitate va fi

respectat, la fel ca și dreptul la intimitate al familiei acestuia.
9. Dispoziții post-condamnare
9.2. Dispozițiile ulterioare condamnării pot include:
(a) furlough and half-way houses;

(b) liberare pentru muncă sau educație;
(c) diferite forme de liberare condiționată;
(d) remitere;
(e) grațiere.
17.1. Participarea publicului ar trebui să fie încurajată, deoarece este o resursă majoră și
unul dintre cei mai importanți factori în îmbunătățirea legăturilor dintre infractori supuși unor
măsuri neprivative de libertate și familie și comunitate. Ar trebui să completeze eforturile
administrației de justiție penală.
Regulile standard minime ale Națiunilor Unite privind tratamentul deținuților (Regulile Nelson
Mandela) postulează:
Regula 4
1. Scopurile unei pedepse cu închisoarea sau ale altor măsuri similare privative de libertate
a unei persoane sunt, în primul rând, de a proteja societatea împotriva criminalității și de
a reduce recidiva. Aceste scopuri pot fi atinse numai dacă durata pedepsei cu
închisoarea este folosită pentru a asigura, pe cât posibil, reintegrarea acestor persoane
în societate după liberare, astfel încât să ducă o viață respectând legea și auto-
susținându-se.
2. În acest scop, administrațiile penitenciarelor și alte autorități competente ar trebui să
ofere educație, formare profesională și muncă, precum și alte forme de asistență care
sunt adecvate și disponibile, inclusiv cele de remediere, morală, spirituală, socială, de
346/378
natură sportivă și de sănătate. Toate aceste programe, activități și servicii ar trebui să fie
furnizate în conformitate cu nevoile individuale de tratament ale deținuților.
Regula 7
Nicio persoană nu poate fi primită într-o închisoare fără un ordin de arest valabil.
Următoarele informații vor fi introduse în sistemul de gestionare a dosarelor deținuților la
admiterea fiecăruia:
(a) Informații precise care permit determinarea identității sale unice, respectarea genului
auto-perceput al acestuia/acesteia;
(b) Motivele arestului și autoritatea responsabilă, pe lângă data, ora și locul arestării;
(c) Ziua și ora admiterii și eliberării sale, precum și ale oricărui transfer;
(d) Orice răni vizibile și plângeri privind relele tratamente anterioare;
(e) Un inventar al bunurilor sale personale;
(f) Numele membrilor familiei sale, inclusiv, unde este cazul, ale copiilor săi, vârstele
acestora, locația și statutul de custodie sau tutelă;
(g) Date de contact în caz de urgență și informații despre rudele apropiate ale deținutului.
Regula 103
1. Trebuie să existe un sistem de remunerare echitabilă a muncii deținuților.
2. În cadrul unui sistem, deținuților li se va permite să cheltuiască cel puțin o parte din
veniturile lor pe articole aprobate pentru uz propriu și să trimită o parte din veniturile lor
familiei.
3. Sistemul ar trebui să prevadă, de asemenea, că o parte din câștiguri ar trebui să fie pusă
deoparte de către administrația penitenciarului astfel încât să constituie un fond de
economii care să fie predat deținutului la liberarea acestuia.
Regula 104
1. Se va prevedea continuarea educației tuturor deținuților capabili să beneficieze de
aceasta, inclusiv instruirea religioasă în țările în care acest lucru este posibil. Educația
deținuților analfabeți și a celor tineri va fi obligatorie și administrația penitenciarului îi va
acorda o atenție specială.
2. În măsura în care este posibil, educația deținuților va fi integrată în sistemul de
învățământ al țării, astfel încât, după liberare, aceștia să își poată continua studiile fără
dificultate.
347/378
Regula 107
De la începutul pedepsei unui deținut, se va lua în considerare viitorul acestuia după liberare
și acesta trebuie să fie încurajat și să i se acorde asistență pentru a menține sau stabili relații
cu persoane sau agenții din afara închisorii care ar putea promova reabilitarea deținutului și
interesele familiei acestuia.
Regulile Națiunilor Unite pentru tratamentul femeilor private de libertate și a femeilor

postulează:
Regula 23
Sancțiunile disciplinare pentru femeile deținute nu includ interdicția contactului familial, în
special cu copiii.
Regula 26
Femeile deținute contactul cu familiile lor, inclusiv copiii lor, tutorii și reprezentanții legali ai
copiilor lor sunt încurajați și facilitați prin toate mijloacele rezonabile. Dacă este posibil, se
vor lua măsuri pentru a contrabalansa dezavantajele cu care se confruntă femeile reținute
în instituțiile situate departe de casele lor.
Regula 45
Autoritățile penitenciare vor utiliza opțiuni, cum ar fi concediul de acasă, închisorile deschise,
casele la jumătatea drumului și programele și serviciile comunitare în măsura maximă
posibilă pentru femeile deținute, pentru a ușura trecerea lor de la închisoare la libertate,
pentru a reduce stigmatul și pentru a-și restabili contactul cu familiile lor cât mai curând
posibil.
Regula 58
Ținând cont de dispozițiile regulii 2.3 din Regulile de la Tokyo, femeile condamnate nu vor
fi separate de familiile și comunitățile lor fără a se ține cont în mod corespunzător de mediile
și legăturile lor familiale. Modalități alternative de gestionare a femeilor care comit infracțiuni,
cum ar fi măsuri diversionare și alternative preventive și de condamnare, sunt puse în
aplicare, acolo unde este posibil și posibil.
Reuniune a grupului deschis interguvernamental de experți cu privire la strategiile model de

reducere a recidivei, Organizația Națiunilor Unite, E/CN.15/2023/13, Comisia pentru
prevenirea criminalității și justiția penală, Utilizarea și aplicarea standardelor și a normelor
Organizației Națiunilor Unite pentru prevenirea criminalității și justiția penală, a concluzionat
în privința implicării comunității în reducerea recidivismului:
348/378
14. Printre factorii care trebuie luați în calcul la evaluările individualizate se numără genul,
vârsta, situația familială a infractorului, obligațiile acestuia de îngrijire a unui copil, situația
sa socioeconomică, educația și formarea sau competențele profesionale ale acestuia,
experiența profesională, condițiile de locuire și de trai și starea de sănătate, inclusiv starea
de sănătate mentală și orice fel de tulburare asociată consumului de droguri, traume
anterioare, victimizare și dizabilități. O diagnosticare completă a afecțiunilor medicale ale
infractorului și tratamentul sau intervențiile ulterioare ar putea presupune o evaluare
suplimentară desfășurată de un profesionist din domeniul sănătății. Totodată, este important
să se țină cont de alți factori asociați unui comportament de criminalitate, precum excluderea
socială și diferiți factori psihologici și cognitivi legați de conceptul de sine, identitate și
atitudini față de comiterea de infracțiuni, precum și factori de reziliență, de exemplu punctele
forte, abilitățile și competențele infractorului de a soluționa probleme.
15. În tot procesul decizional din domeniul justiției penale ar trebui să se dea prioritate celor
mai puțin restrictive măsuri adecvate, detenția urmând să fie folosită ca măsură de ultimă
instanță. Trebuie să se obțină un echilibru între drepturile infractorilor, drepturile victimelor
și protejarea societății, în timp ce se asigură că răspunsul este proporțional cu gravitatea,
natura și circumstanțele infracțiunii.259Riscurile de recidivă ar putea crește mai degrabă
decât să fie tratate, date fiind condițiile de detenție, precum mediul restrictiv și traumatizant,
separarea de familie și comunitate, pierderea șanselor la educație și la remunerație și a
contactului apropiat cu persoane și rețele infracționale.
26. Statele ar trebui să ia în calcul posibilitatea de a face din raportarea premergătoare
pronunțării sentinței o cerință obligatorie în cazul condamnării femeilor, a adulților tineri și a
membrilor unor grupuri vulnerabile sau marginalizate, inclusiv a infractorilor cu dizabilități
mentale.260 În cazul infractoarelor, este deosebit de important ca autorităților judiciare să le
fie furnizate informațiile relevante referitoare la circumstanțele femeilor respective la
momentul condamnării, inclusiv informații despre relațiile lor familiale, istoricul de
victimizare, obligațiile de îngrijire de copii, traume sau nevoi de îngrijire a sănătății mentale.
La fel, ar trebui să se acorde o atenție specială adulților tineri și circumstanțelor în care au
comis infracțiuni, inclusiv informații privind relațiile lor de familie, istoricul de victimizare,
traumele și experiențele adverse din copilărie, educația, starea de sănătate și nevoile de
îngrijire.
36. Statele ar trebui să dezvolte o paletă largă de programe de reabilitare care să fie aplicate
atât în comunități, cât și în medii privative de libertate. Aceste programe ar putea implica
aspecte care țin de educație, formare profesională, îngrijirea sănătății fizice și mentale,
259 Regulile de la Tokyo, regula 1.4.

260 Regulile de la Bangkok, regula 61.
349/378
inclusiv asistență psihologică și consiliere, terapie cognitiv-comportamentală, prevenirea
recăderii, controlul furiei, programe religioase și tratamentul tulburărilor asociate consumului
de substanțe psihoactive, formarea abilităților practice și programe orientate familial,
activități culturale, exerciții fizice și sport, precum și alte forme de activități constructive sau
asistență. Asigurarea disponibilității și a accesibilității programelor de reabilitare este
esențială, inclusiv prin stabilirea unor proceduri și a unor criterii clare de participare.
44. La construirea noilor închisori și la renovarea unităților existente, ar trebui să se acorde

atenția cuvenită aspectelor care țin de reabilitare, inclusiv accesibilității pentru familii,
parteneri, servicii și personal calificat, precum și proiectelor care sunt mai mici și de natură
mai puțin instituțională.261
Contact cu familia
Proiect de strategie model nr. 10
Păstrarea contactului cu familia și cu prietenii în timpul detenției este esențială
pentru reușita reintegrării deținuților, iar importanța păstrării și dezvoltării relațiilor
familiale trebuie afirmată clar și trebuie să se reflecte în politicile și regulamentele
închisorilor.
45. Ar trebui să se încerce plasarea deținuților în unități situate în apropierea domiciliilor lor.
Transferul deținuților străini în țările de origine, dacă sunt de acord cu acest lucru,262 le-ar
putea spori șansele de reintegrare, prin facilitarea contactului mai des cu familia și prin
intervenții de reabilitare adecvate cultural. Contactul deschis ar trebui să reprezinte
modalitatea standard de desfășurare a vizitelor familiei și ar trebuie să existe o prezumție
contra unei interdicții puse vizitelor efectuate de copii. Totodată, ar trebui să existe o
flexibilitate a organizării vizitelor, precum și a drepturilor de utilizare a apelurilor telefonice și
video, în funcție de nevoile familiei, mai ales atunci când membrii familiei locuiesc departe
sau nu au posibilitatea de a vizita. Trebuie elaborate politici cu privire la persoanele care nu
sunt membri de familie, dar care au o influență favorabilă asupra infractorului, iar deținuții ar
trebui să fie consultați cu privire la persoanele cărora să li se permită să-i viziteze; totodată,
ar trebui să aibă dreptul de a refuza vizite de la anumite persoane, cu precauții implementate
pentru a preveni situațiile de învinuiri reciproce. În același timp, ar trebui să li se acorde
susținere membrilor familiilor deținuților, pentru ca membrii de familie să poată gestiona
dificultățile practice, emoționale și interpersonale asociate eliberării din închisoare a
261Regulile Nelson Mandela, regula 89.3.

262UNODC, Handbook on the International Transfer of Sentenced Persons, Criminal Justice Handbook Series,
Viena, 2012.
350/378
infractorilor, incluzând inițiative de asistență a membrilor din familiile deținuților care suferă
de tulburări asociate consumului de substanțe psihoactive.
Programe desfășurate în închisoare
Programele concepute să trateze cauzele săvârșirii infracțiunilor ar trebui să fie
disponibile tuturor făptașilor; a în plus, programele oferite în închisori ar trebui să
vizeze sporirea perspectivelor de reintegrare socială a deținuților după liberare, cu
evitarea potențialului de exploatare.
a A se vedea secțiunea D.
46. Accesul la educație și formare profesională acreditate, precum și la programe de muncă,
poate fi util pentru îmbunătățirea identității de sine pozitive a deținuților, sporindu-le șansa
de inserție profesională după liberare și promovând legături pozitive cu comunitatea.
50. Sub rezerva unei evaluări individualizate și a luării în calcul a unui posibil istoric de
violență domestică, contactul extins cu familia și implicarea sporită a familiei în pregătirea
pentru liberare ar putea facilita suplimentar reintegrarea. Deciziile referitoare la liberarea
anticipată trebuie luate cu considerația cuvenită dată situației familiale a fiecărui deținut,
inclusiv a responsabilităților parentale, precum și a nevoilor și problemelor specifice de
reintegrare familială.
351/378
Anexa 3
Anexa 3. Rolul comunității în prevenirea și combaterea recidivismului
Recomandări internaționale privind implicarea comunității:

a) Extras din Regulile minime standard privind măsurile neprivative de libertate
(Regulile Tokyo) care prevăd implicarea comunității:
1.2. Regulile sunt menite să promoveze o mai mare implicare a comunității în gestionarea
justiției penale, în special în tratamentul infractorilor, precum și să promoveze în rândul
infractorilor simțul responsabilității față de societate.
2.5 Se va avea în vedere tratarea infractorilor în comunitate, evitându-se, pe cât posibil,
recurgerea la proceduri formale sau la judecarea unei instanțe, în conformitate cu
garanțiile legale și cu statul de drept.
10.4 Infractorii ar trebui, atunci când este nevoie, să primească asistență psihologică,
socială și materială și oportunități de a consolida legăturile cu comunitatea și de a facilita
reintegrarea lor în societate.
13.4 Autoritatea competentă poate implica comunitatea și sistemele de asistență socială în

aplicarea măsurilor neprivative de libertate.
17.1 Participarea publicului ar trebui să fie încurajată, deoarece este o resursă majoră și
unul dintre cei mai importanți factori în îmbunătățirea legăturilor dintre infractori supuși
unor măsuri neprivative de libertate și familie și comunitate. Ar trebui să completeze
eforturile administrației de justiție penală.
17.2 Participarea publicului ar trebui să fie privită ca o oportunitate pentru membrii
comunității de a contribui la protejarea societății lor.
18 Înțelegerea și cooperarea publicului
18.1 Agențiile guvernamentale, sectorul privat și publicul larg ar trebui să fie încurajate să
sprijine organizațiile de voluntari care promovează măsurile neprivative de libertate.
18.2 Ar trebui organizate în mod regulat conferințe, seminarii, simpozioane și alte activități
pentru a stimula conștientizarea necesității participării publicului la aplicarea măsurilor
neprivative de libertate.
18.3 Toate formele mass-media ar trebui utilizate pentru a contribui la crearea unei
atitudini constructive a publicului, care să conducă la activități care să conducă la o
352/378
aplicare mai largă a tratamentului neprivativ de libertate și la integrarea socială a
infractorului.
18.4 Trebuie făcut tot efortul posibil pentru a informa publicul cu privire la importanța rolului
său în implementarea măsurilor neprivative de libertate.
19.1. Voluntarii ar trebui să încurajeze infractorii și familiile lor să dezvolte legături

semnificative cu comunitatea și o sferă mai largă de contact, oferind consiliere și alte forme
adecvate de asistență în funcție de capacitatea și nevoile infractorilor.
b) Extras din Regulile standard minime ale Națiunilor Unite privind tratamentul
deținuților (Regulile Nelson Mandela) care prevăd implicarea comunității:
Regula 88
1. Tratamentul deținuților ar trebui să sublinieze nu excluderea lor din comunitate ci rolul
lor continuu în aceasta. Prin urmare, agențiile comunitare ar trebui să fie implicate ori
de câte ori este posibil pentru a ajuta personalul penitenciarului în sarcina de
reabilitare socială a deținuților.
c) Extras din Regulile Națiunilor Unite pentru tratamentul femeilor private de libertate
și a femeilor condamnate față de care s-au luat măsuri neprivative de libertate
(Regulile Bangkok) care prevăd implicarea comunității:
Regula 45
Autoritățile penitenciare vor utiliza opțiuni, cum ar fi concediul de acasă, închisorile deschise,
casele la jumătatea drumului și programele și serviciile comunitare în măsura maximă
posibilă pentru femeile deținute, pentru a ușura trecerea lor de la închisoare la libertate,
pentru a reduce stigmatul și pentru a-și restabili contactul cu familiile lor cât mai curând
posibil.
Regula 46
Autoritățile penitenciare, în cooperare cu probațiune și / sau servicii de asistență socială,
grupuri comunitare locale și organizații non-guvernamentale, proiectează și implementează
programe complete de reintegrare înainte și după liberare, care iau în considerare nevoile
specifice femeilor.
353/378
Regula 47
Se va acorda sprijin suplimentar în urma eliberării femeilor deținute care au nevoie de ajutor
psihologic, medical, legal și practic pentru a asigura reintegrarea lor socială de succes, în
cooperare cu serviciile din comunitate.
Regula 62
Se va îmbunătăți furnizarea de programe de tratament pentru abuzul de substanțe sensibile
la gen, informate cu traume, doar pentru femei în comunitate și accesul femeilor la un astfel
de tratament, pentru prevenirea criminalității, precum și pentru diversificare și condamnare
alternativă.
d) Extras din Reuniune a grupului deschis interguvernamental de experți cu privire

la strategiile model de reducere a recidivei, Organizația Națiunilor Unite,
E/CN.15/2023/13, Comisia pentru prevenirea criminalității și justiția penală,
Utilizarea și aplicarea standardelor și a normelor Organizației Națiunilor Unite
pentru prevenirea criminalității și justiția penală, care prevăd implicarea
comunității:
Caziere judiciare
Statele ar trebui să limiteze disponibilitatea, utilizarea și perpetuarea cazierelor și a
registrelor judiciare, pentru a crește probabilitatea reintegrării reușite a
infractorilor.
40. Infractorii condamnați care, de la momentul condamnării, au încetat comiterea de acte

de criminalitate și s-au reintegrat cu succes în comunitate ar trebui să aibă posibilitatea
radierii sau a sigilării cazierelor lor judiciare, mai ales în raport cu verificările de antecedente
pe care le realizează potențialii angajatori; statele ar trebui să aibă în vedere reglementarea
acestui proces în drept. Ar trebui să se țină cont în mod special de cazierele judiciare ale
adulților tineri, pentru a evita stigmatizarea suplimentară și pentru a susține reintegrarea.
Liberare și reintegrare
Autoritățile penitenciare ar trebui să coopereze îndeaproape cu specialiștii din
domeniul justiției penale, precum și cu factorii interesați guvernamentali sau
neguvernamentali, pentru a asigura o tranziție unitară pentru infractori, din mediul
354/378
privativ de libertate către comunitate, inclusiv prin furnizarea de asistență în
domeniul locuirii, al angajării și al asistenței medicale și sociale. Pregătirea pentru
reintegrare ar trebui să înceapă din momentul intrării în închisoare a unui infractor,
iar asistența ar trebui să fie acordată și după momentul eliberării sau al
supravegherii comunitare după liberare, consolidând progresul înregistrat în
închisoare și continuând atât cât este nevoie.
48. Închisorile în regim semideschis, care permit deținuților să petreacă timp în comunitate,
pot susține reintegrarea infractorilor, mai ales a celor care au ispășit o pedeapsă îndelungată
cu închisoarea, precum și tranziția lor treptată de la închisoare la comunitate. Sistemele de
liberare condiționată pe baza unei conduite ireproșabile sau de liberare condiționată, care
permit liberarea sub supraveghere a infractorilor de îndată posibil, pot avea și ele un rol
important în susținerea reușitei reintegrării infractorilor, fără să pună în pericol siguranța
publică. Condițiile de locuire supravegheate, de exemplu în centre corecționale de tranzit,
centre de tranziție, unități de relocare și centre de pre-liberare, sunt necesare pentru a ajuta
infractorii să gestioneze o tranziție planificată de la detenție la traiul într-o comunitate, care
să le permită interacțiunea substanțială cu lumea exterioară, precum și contact cu familiile
lor, rețelele de suport și angajatorii existenți sau posibili.
49. Deținuții sunt supuși unui risc de recidivă ridicat în perioada imediat următoare eliberării.
Prin conectarea acestora cu serviciile din comunitate, perioada prealabilă eliberării oferă o
ocazie de a-i pregăti pentru viața în afara închisorii. Cooperarea între agenții și comunicarea
dintre închisoare și serviciile din comunitate sunt esențiale pentru asigura continuitatea
asistenței pe parcursul procesului de reintegrare. Și implicarea actorilor din sectorul privat
poate fi avută în vedere pentru a explora ocaziile de angajare sau stagiile pentru cei eliberați
din detenție.
F. Parteneriate, implicarea comunității, consolidarea capacităților și sustenabilitate
Principiu de bază V
Reducerea recidivei necesită participare activă nu doar din partea sectorului
justiției, ci a tuturor sectoarelor societății, iar volume semnificative de timp și de
resurse trebuie investite în parteneriate, intervenții de proximitate, formare și
măsuri de sustenabilitate.
52. Trebuie instituite parteneriate cu o mare diversitate de actori atât din interiorul, cât și din
exteriorul sectorului de justiție penală și trebuie depuse eforturi pentru a asigura că
obiectivele și justificarea de la baza politicilor relevante sunt transmise clar publicului. Ar
trebui să se dea prioritate investițiilor în formarea personalului din justiția penală și a altor
355/378
profesioniști implicați în susținerea inițiativelor de reabilitare și de reintegrare, iar reducerea
recidivei ar trebui să fie specific tratată în legislația și strategiile naționale.
Voluntari și organizații ale societății civile
Ar trebui recunoscută, promovată și susținută posibilitatea ca voluntari și
organizații ale societății civile să contribuie la reabilitarea și reintegrarea socială a
infractorilor.
55. Cooperarea cu voluntari și cu organizații ale societății civile care activează atât în
închisori, cât și în comunitate, ar trebui recunoscută și susținută activ. În cadrele legale
adecvate și sub supravegherea și pe exclusiva răspundere a autorităților judiciare
competente, organizațiile societății civile, în urma unei selecții și a unei instruiri
corespunzătoare, pot fi folosite la pregătirea rapoartelor premergătoare pronunțării
sentințelor și pentru a oferi sprijin persoanelor pe durata implementării de măsuri neprivative
de libertate și a reintegrării din medii privative de libertate.
56. Activitățile voluntarilor ar putea include implicarea în programe de sprijin inter pares,
încurajarea legăturilor dintre infractori și comunitatea și furnizarea de asistență practică în
procesul de reintegrare. Totodată, voluntarii ar putea avea un rol semnificativ în furnizarea
unei platforme pentru implicarea comunității și sensibilizarea publicului la importanța
reintegrării infractorilor.
57. Ar trebui elaborate mecanisme juridice și administrative pentru a asigura
responsabilizarea organizațiilor societății civile și a voluntarilor din comunitate, precum și
sustenabilitatea activităților acestora. Aceste mecanisme ar trebui să cuprindă recrutări
judicioase, selecție, formare, îndrumări și asistență (practică, financiară și psihologică),
evaluare, monitorizare și supraveghere desfășurată de autorități judiciare competente.
Totodată, este important ca munca acestor organizații și voluntari să fie recunoscută public,
inclusiv prin punerea în valoare a contribuțiilor acestora în cadrul unor evenimente relevante,
prin sprijinirea asociațiilor naționale de voluntari și prin dezvoltarea de rețele internaționale
de voluntari.
Conștientizare și înțelegere în rândului publicului
Statele ar trebui să creeze și să pună în aplicare campanii de sensibilizare a
publicului și de înțelegere a inițiativelor de reducere a recidivei, mai ales campanii
356/378
de încurajare a acceptării și a sprijinului pentru utilizarea de măsuri neprivative de
libertate și a altor măsuri pentru reintegrarea infractorilor.
58. Este vital să se încerce o îmbunătățire a înțelegerii la nivel public a justificării și a

avantajelor măsurilor neprivative de libertate, cu accent pe obiectivul lor de sporire a
siguranței comunității. În același timp, ar trebui desfășurate analize cost-beneficiu și ar trebui
făcute publice, ca instrument important de sensibilizare a publicului și a responsabililor de
elaborarea politicilor. Acceptarea și conștientizarea în rândul publicului sunt esențiale pentru
diminuarea stigmatizării cu care se confruntă persoanele liberate din închisoare sau supuse
unor măsuri neprivative de libertate. În vreme de activitățile de sensibilizare ar putea avea
diferite forme și ar putea fi desfășurate atât la nivel național, cât și la nivel local, aceste
activități ar trebui să transmită mesajul comun că sprijinul comunității este vital pentru
reintegrarea infractorilor, iar acest fapt va duce, în cele din urmă, la un număr mai mic de
victime și la un grad mai mare de siguranță publică. Liderii din cadrul comunității și
organizațiile societății civile se numără printre actorii cu un rol esențial în acest sens și ar
trebui să fie implicați activ pentru a contribui la tratarea numeroaselor nevoi complexe ale
infractorilor și a crea sprijinul necesar în comunitățile în care aceștia se întorc.263
263 Declarația de la Kyoto referitoare la realizarea de progrese în ceea ce privește prevenirea criminalității,
justiția penală și statul de drept: către îndeplinirea obiectivelor Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă
(rezoluția 76/181 a Adunării Generale).
357/378
Anexa 4
Anexa 4. Bibliografie. Legislația națională relevantă în materia recidivei, grupată pe domenii
Drept penal și drept procesual penal
1. Constituția României, republicată;

2. Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și
protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
4. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;
6. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările
ulterioare;
7. Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal, cu modificările ulterioare;
8. Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care
cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare.
Executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
1. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate

dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și
2. Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și
3. Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile
Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii Guvernului
nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu completările
ulterioare;
4. Ordinul ministrului justiției nr. 1322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind
organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență
358/378
psihologică și asistență socială din locurile de deținere aflate în subordinea
Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare.
5. Ordinul ministrului justiției nr. 2772/C/2017 pentru aprobarea Normelor minime
obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate;
6. Decizia D.G. al ANP nr. 443/2016 privind aprobarea Procedurii de lucru pentru
acordarea recompenselor pe baza Sistemului de creditare a participării la activități și
programe educative, de asistență psihologică și asistență socială, activități lucrative,
precum și la prevenirea situațiilor de risc;
7. Decizia directorului general al ANP nr. 500165/2017 privind aprobarea instrucțiunilor
privind organizarea muncii persoanelor private de libertate, cu modificările și
completările ulterioare.
Executarea pedepselor și a măsurilor neprivative de libertate
1. Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probațiune, cu

modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, cu
3. Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor
măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal, cu modificările și completările ulterioare;
4. Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri
judiciare și execuțional penale;
5. Hotărârea Guvernului nr. 1.079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispozițiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de
probațiune, cu modificările și completările ulterioare;
6. Hotărârea Guvernului nr. 604/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor
măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal;
7. Hotărârea Guvernului nr. 818/2018 privind aprobarea standardelor minime de lucru
în probațiune pentru instituțiile din comunitate.
Ordine și administrație publică
1. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată;
359/378
2. Hotărârea Guvernului nr. 870/2006 privind aprobarea Strategiei pentru îmbunătățirea
sistemului de elaborare, coordonarea și planificare a politicilor publice la nivelul
administrațiilor publice centrale;
3. Ordinul comun MAI/MMJS nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare de
către polițiști a cazurilor de violență domestică;
Educație
1. Legea nr. 198/2023 - Legea învățământului preuniversitar;

2. Legea nr. 199/2023 - Legea învățământului superior;
3. Ordinul nr. 3141/2019 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei
Naționale pentru Desegregare și Incluziune Educațională.
Sănătate
1. Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice;

2. Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a
Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a
medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale
de sănătate;
3. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările
ulterioare;
4. Ordinul ministrului sănătății publice și al ministrului internelor și reformei
administrative nr. 2021/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
ale titlului IV "Sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor
calificat" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;
5. Ordinul ministrului sănătății și al Casei naționale de asigurări de sănătate nr.
1857/2023 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii
Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-
cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor
și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Integrare post-detenție (asistență socială, piața muncii)
360/378
1. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării
forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu
modificările ulterioare;
3. Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
4. Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată, cu modificările și
5. Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
6. Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu
7. Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările ulterioare;
8. Hotărârea Guvernului nr. 377/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la
măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și
instrucțiunile de implementare a acestora;
9. Hotărârea Guvernului nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea
profesională a adulţilor;
10. Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul
serviciilor sociale cu modificările și completările ulterioare;
11. Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor
sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor
sociale, cu modificările și completările ulterioare;
12. Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de
organizare și funcționare a serviciilor publice de asistență socială și a structurii
orientative de personal, cu modificările ulterioare;
13. Hotărârea Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru
serviciile sociale;
14. Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, cu
15. Ordinul comun al ministrului muncii și justiției sociale, ministrului sănătății, ministrului
educației naționale nr. 393/630/4.236/2017 pentru aprobarea Protocolului de
colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare
prevenirii excluziunii sociale și combaterii sărăciei;
16. Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 29/2019 pentru aprobarea
standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate
361/378
persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de
protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum
și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și
cantinele sociale.
Protecția familiei și a copilului
1. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată,

cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea nr. 30/2016 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea
și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la
Istanbul la 11 mai 2011;
4. Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele
care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra
minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și
funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare;
5. Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind
prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență
asupra copilului și de violență în familie și a Metodologiei de intervenție
multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc
de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum și copiii
români migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state;
6. Ordinul nr. 2524/2018 privind aprobarea Metodologiei privind modalitatea de
participare la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de către
serviciile de specialitate publice sau private;
7. Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 28/2019 privind aprobarea
standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate
prevenirii și combaterii violenței domestice;
8. Ordinul nr. 2525/2018 privind aprobarea evaluării gradului de risc realizată de către
personalul din cadrul SPAS/DGASPC, din perspectiva acordării serviciilor sociale.
362/378
Anexa 5
Anexa 5. Bibliografie. Legislație și recomandări internaționale, grupate în funcție de
autoritatea emitentă
A. Organizația Națiunilor Unite

1. Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, adoptată de
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite;
2. Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau
degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, la care România a aderat
prin Legea nr. 19/1990;
3. Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990;
4. Declarația de la Viena și Planul de acțiune pentru drepturile omului, adoptate prin
consens la Conferința Mondială a Drepturilor Omului, 25 iunie 1993;
5. Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor
mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor,
adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinței Generale a Organizației
Internaționale a Muncii, Geneva, ratificată prin Legea nr. 203/2000;
6. Principiile Națiunilor Unite privind prevenirea delincvenței juvenile (Principiile de la
Riyadh), adoptate în 1990 prin rezoluția Adunării Generale 45/112;
7. Ansamblul Regulilor Minime de Tratament al Deținuților, aprobat de către Consiliul
Economic și Social prin Rezoluțiile nr. 663 C (XXIV) din 31 iulie 1957 și nr. 2076 (LXII)
din 13 mai 1977;
8. Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea justiției
pentru minori (Regulile de la Beijing), adoptat de Adunarea Generală prin Rezoluția
nr. 40/33 din 29 noiembrie 1985;
9. Regulile minimale ale Națiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de
libertate (Regulile de la Tokio), adoptate de Adunarea Generală prin Rezoluția nr.
45/110 din 14 decembrie 1990;
10. Ansamblul Regulilor Minime de Tratament al Deținuților (Regulile Nelson Mandela),
aprobat de către Adunarea Generală prin Rezoluția nr. 70/175 din 17 decembrie
2015;
11. Regulile Națiunilor Unite pentru tratamentul femeilor deținute și măsuri neprivative de
libertate pentru femeile infractori (Regulile de la Bangkok).
12. Documentul de lucru E/CN.15/2023/13 vizând strategiile model pentru reducerea
recidivei al UNODC.
363/378
B. Consiliul Europei
1. Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994;
2. Recomandarea nr. 1286 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind o
strategie europeană pentru copii (1996);
3. Recomandarea nr. 5 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei privind drepturile
copiilor instituționalizați (2005);
4. Recomandarea Comitetului de Miniștri ai statelor membre referitoare la Regulile
Penitenciare Europene, Rec(2006)2, adoptată de Comitetul de Miniștri, la data de 11
ianuarie 2006;
5. Recomandarea Rec.(2010)1 privind Regulile Europene în domeniul Probațiunii,
adoptată de către Comitetul de Miniștri la 20 ianuarie 2010, la cea de-a 1075 adunare
a Vice-miniștrilor;
6. Recomandarea nr. R (89) 12 cu privire la educația în penitenciare, adoptată de
Comitetul de Miniștri la 13 octombrie 1989, în cadrul celei de a 429-a reuniuni a
Miniștrilor Adjuncți;
7. Recomandarea CM/REC(2008)11 a Comitetului de Miniștri ai statelor membre privind
normele europene pentru delincvenții minori care fac obiectul unor sancțiuni sau
măsuri dispuse de organele judiciare;
8. Recomandarea nr. R (97) 12 a Comitetului de Miniștri privind personalul implicat în
aplicarea sancțiunilor și măsurilor comunitare;
9. Recomandarea REC (2017) 3 a Comitetului de Miniștri privind Regulile europene
referitoare la sancțiuni și măsuri comunitare.
C. Uniunea Europeană
1. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
2. Cartea verde privind aplicarea legislației Uniunii Europene referitoare la detenție în
cadrul justiției penale;
3. Regulamentul (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor
date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția
datelor)
4. Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie
2011 privind ordinul european de protecție;
5. Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor
infracționalității;
364/378
6. Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie
2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a
copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a
Consiliului;
7. Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011
privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor
acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului.
365/378
Anexa 6
Anexa 6. Bibliografie. Strategii consultate, relevante în domeniul prevenirii recidivei
Strategii naționale:
1. Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-

2024, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2020, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 494 din 11 iunie 2020;
2. Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2021 - 2027, aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 558/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 559 din 31 mai 2021;
3. Strategia Națională Anticorupție 2021-2025, aprobată prin Hotărârea Guvernului
1269/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1218 din 22 decembrie 2021;
4. Strategia Națională Împotriva Criminalității Organizate 2021-2024, aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 930/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 898
din 20 septembrie 2021;
5. Strategia de dezvoltare a sistemului național de probațiune din România pentru
perioada 2021-2025, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 863 din 2021, publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 809 din 24 august 2021;
6. Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei
și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022—
2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1547/2022, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1239 din 22 decembrie 2022;
7. Strategia națională în domeniul drogurilor 2022—2026, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 344/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334
din 5 aprilie 2022;
8. Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada
2022—2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 440/2022, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 12 aprilie 2022;
9. Strategia națională pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale "SINERGIE"
2021-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 592 din 2021, publicată în
Monitorul Oficial nr. 608 din 18 iunie 2021;
10. Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului „Copii
protejați, România sigură” 2023-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.
969/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 18
octombrie 2023;
366/378
Programe/proiecte naționale:
1. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 1309/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1250 din 30 decembrie 2021;
2. Proiectul ”România Educată” 2018-2030, elaborat de Administrația Prezidențială
în colaborare cu Ministerul Educației;
367/378
Anexa 7
Anexa 7. Bibliografie. Publicații
1. Beaudry, Gabrielle; Yu, Rongqin; Perry, Amanda; Fazel, Seena, Effectiveness of

psychological interventions in prison to reduce recidivism: a systematic review and
meta-analysis of randomised controlled trials, The Lancet Psychiatry, 8(9), 2021.
2. Beccaria, Cesare, Of Crimes and Punishments, Crime, New York, Routledge, 1,
2003.
3. Beck, Aaron; Davis, Denise; Freeman, Arthur, Cognitive therapy of personality
disorders, Guilford Publications, 2015.
4. Brooker, Charlie; Monteiro, Jorge, Prisons and probation: a Council of Europe White
Paper regarding persons with mental health disorders, Council for Penological
Cooperation, Council of Europe, 2022.
5. Chauhan, Preeti; Reppucci, Dickon, The impact of neighborhood disadvantage and
exposure to violence on self-report of antisocial behavior among girls in the juvenile
justice system, Journal of Youth and Adolescence, 38(3), 2009.
6. Coupland, Richard, An examination of dynamic risk, protective factors, and
treatment-related change in violent offenders, Doctoral dissertation, University of
Saskatchewan, 2015.
7. Culda, Gabriela, Vinovăția și pedeapsa penală-aplicații ale psihologiei cognitive,
2017.
8. David, Daniel, Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Polirom, 2006.
9. Dearing, Eva; McCartney, Kathleen; Taylor, Beck, Within-child associations between
family income and externalizing and internalizing problems, Developmental
psychology, 42(2), 2006.
10. Delfin, Carl; Krona, Hedvig; Andiné, Peter; Ryding, Erik; Wallinius, Märta; Hofvander,
Björn, Prediction of recidivism in a long-term follow-up of forensic psychiatric patients:
Incremental effects of neuroimaging data, PLoS One, 2019.
11. Demuth, Stephen; Brown, Susan, Family structure, family processes, and adolescent
delinquency: The significance of parental absence versus parental gender, Journal
of Research in Crime and Delinquency, 41(1), 2004.
12. Dishion, Thomas; Nelson, Sarah; Winter, Charlotte; Bullock, Bernadettte Marie,
Adolescent friendship as a dynamic system: Entropy and deviance in the etiology and
course of male antisocial behavior, Journal of Abnormal Child Psychology, 32(6),
2004.
13. Dishion, Thomas; Owen, Lee; Bullock, Bernadette, Like father, like son: Toward a
developmental model for the transmission of male deviance across generations,
European Journal of Developmental Psychology, 1(2), 2004.
368/378
14. DuBois, David, Reconsidering the effectiveness of mentoring for prevention of
juvenile criminal recidivism: A brief comment on systematic review and meta-analysis
of noninstitutional psychosocial interventions to prevent juvenile criminal recidivism,
2021.
15. Dufur, Mihaela; Hoffmann, John; Braudt, David; Parcel, Toby; Spence, Karen,
Examining the effects of family and school social capital on delinquent behavior,
Deviant Behavior, 36(7), 2015.
16. Durnescu, Ioan, The five stages of prisoner reentry: Toward a process theory,
International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology, 62(8), 2018.
17. Durnescu, Ioan; Istrate, Andrada, Former prisoners between non-category and
invisibility: The Romanian experience, Probation Journal, 67(4), 2019.
18. Durnescu, Ioan; Poledna, Sorin, Prison leave in Romania and the power of street
level bureaucrats, European Journal on Criminal Policy and Research, 26, 2020.
19. Eisenberg, Mara; Van Horn, Joan; Dekker, Judit; Assink, Mark; Van Der Put, Claudia;
Hendricks, Jan; Strams, Geert Jan, Static and dynamic predictors of general and
violent criminal offense recidivism in the forensic outpatient population: A meta-
analysis, Criminal Justice and Behavior, 46(5), 2019.
20. Elliot, Margaret; Dupéré, Veronique; Leventhal, Tama, Neighborhood Context and
the Development of Criminal and Antisocial Behavior, in The Development of Criminal
and Antisocial Behavior, Springer, Cham, 2015.
21. Falk, Leichsenring; Steiner, Christian; Rabung, Sven; Ioannidis, John, The efficacy
of psychotherapies and pharmacotherapies for mental disorders in adults: An
umbrella review and meta‐analytic evaluation of recent meta‐analyses, World
Psychiatry, 2022.
22. Fazel, Seena; Yu, Rongqin, Psychotic disorders and repeat offending: systematic
review and meta-analysis, Schizophrenia bulletin, 2011.
23. Gallagher, Jones Adele; Bernard, Manby Martin; Robertson, Oliver; Schützwohl,
Matthias; Berman, Anne H.; Hirschfield, Alexander; Ayre, Liz; Urban, Mirjam;
Sharratt, Kathryn; Christmann, Kris, Children of Prisoners: Interventions and
mitigations to strengthen mental health, 2013.
24. Gannona, Theresa; Olver, Mark; Mallion, Jaimee, Does specialized psychological
treatment for offending reduce recidivism? A meta-analysis examining staff and
program variables as predictors of treatment effectiveness, Clinical Psychology
Review, 2019.
25. Garcia-Gomis, Arancha; Villanueva, Lidon; Jara, Pilar, Risk factors and youth
recidivism prediction in general and property offenders, Psychiatry, Psychology and
Law, 24(2), 2017.
26. Geiran, Vivian; Durnescu, Ioan, Implementarea sancțiunilor și măsurilor comunitare,
Consiliul Europei, Chișinău, 2020.
369/378
27. Gendreau, Paul; Little, Tracy; Goggin, Claire. "A meta-analysis of the predictors of
adult offender recidivism: What works!, Criminology, 34(4), 1996.
28. Goodley, Gary; Pearson, Dominic; Morris, Paul, Predictors of recidivism following
release from custody: a meta-analysis, Psychology, Crime & Law, 28(7), 2022.
29. Goodnight, Jackson; Lahey, Benjamin; Van Hulle, Carol; Rodgers, Joseph; Rathouz,
Paul; Waldman, Irwin; D’Onofrio, Brian, Maternal age at childbirth and offspring
disruptive behaviors: Testing the causal hypothesis, Journal of Child Psychology and
Psychiatry, 50(8), 2009.
30. Grieger, Lena; Hosser, Daniela, Which risk factors are really predictive? An analysis
of Andrews and Bonta’s 'Central Eight' risk factors for recidivism in German youth
correctional facility inmates, Criminal Justice and Behavior, 41(5), 2014.
31. Groza, Gabriela, Comportamentul antisocial și delincvența juvenilă, Curierul judiciar
21.6, 2022.
32. Groza, Gabriela; Opre, Adrian; Miu, Andrei, Social support and empathy as predictors
for guilt proneness in inmates, Cognition, Brain, Behavior, 20(3), 2016.
33. Halgunseth, Linda; Perkins, Daniel; Lippold, Melissa; Nix, Robert, Delinquent-
oriented attitudes mediate the relation between parental inconsistent discipline and
early adolescent behavior, Journal of Family Psychology, 27(2), 2013.
34. Hanson, Karl; Harris, Andrew, Where should we intervene? Dynamic predictors of
sexual offense recidivism, Criminal Justice and Behavior, 27(1), 2000.
35. Heglin, Robert, A flurry of recidivist legislation means: Three strikes and you're out,
J. Legis. 20, 1994.
36. Herrera, Veronica; McCloskey, Laura, Gender differences in the risk for delinquency
among youth exposed to family violence, Child Abuse & Neglect, 25(8), 2001.
37. Kearney, Chrisopher; Graczyk, Patricia, Multidimensional, Multi-tiered System of
Supports Model to Promote School Attendance and Address School Absenteeism,
Child Fam Psychol Rev, 23, 2020.
38. Keijsers, Loes; Branje, Susan; VanderValk, Inge; Meeus, Will, Reciprocal effects
between parental solicitation, parental control, adolescent disclosure, and adolescent
delinquency, Journal of Research on Adolescence, 20(1), 2010.
39. King, Ryan; Elderbroom, Brian. "Improving recidivism as a performance measure."
Washington, DC: Urban Institute, 2014.
40. Kivivouri, Janne; Savolainen, Jukka; Aaltonen, Mikko, The revenge motive in
delinquency: Prevalence and predictors, Acta Sociologica, 59(1), 2016.
41. Klaus, John, Handbook for Probation Services. Guidelines for Probation Practitioners
and Managers, United Nations Publications, No.60, Rome, London, 1998.
42. Kubany, Edward; Watson, Susan, Elaboration of a Multidimensional Model, The
Psychological Record, 53, 2003.
370/378
43. Lansford, Jennifer; Miller-Johnson, Shari; Berlin, Lisa; Dodge, Kenneth; Bates, John;
Pettit, Gregory, Early physical abuse and later violent delinquency: A prospective
longitudinal study, Child Maltreatment, 12(3), 2007.
44. Larsson, Bo; Fossum, Sturla; Cliffor, Graham; Mørch, May Britt, Treatment of
oppositional defiant and conduct problems in young Norwegian children: results of a
randomized controlled trial, European child & adolescent psychiatry, 2009.
45. Loeffer, Charles; Nagin, Daniel, The impact of incarceration on recidivism, Annual
Review of Criminology, 5, 2022.
46. Lund, Crick; de Silva, Mary; Plagerson, Sophie; Cooper, Sara; Chisholm, Dan,
Poverty and mental disorders: breaking the cycle in low-income and middle-income
countries, The Lancet, 2011.
47. Maciel, Laura; Gomis-Pomares, Aitana; Day, Crispin; Basto-Pereira, Miguel, Cross-
cultural adaptability of parenting interventions designed for childhood behavior
problems: A meta-analysis, Clinical Psychology Review, 2023.
48. MacKenzie, Doris; Farrington, David, Preventing future offending of delinquents and
offenders: what have we learned from experiments and meta-analyses?, Journal of
Experimental Criminology, 11, 2015.
49. Margil, Molly; Ray, Lara; Kiluk, Brian; Hoadley, Ariel; Bernstein, Michael; Tonigan,
Scott; Carroll, Kathleen, A meta-analysis of cognitive-behavioral therapy for alcohol
or other drug use disorders: Treatment efficacy by contrast condition, Journal of
Consulting and Clinical Psychology, 87(12), 2019.
50. Masic, Izet; Miokovic, Milan; Muhamedagic, Belma, Evidence-based medicine–new
approaches and challenges, Acta Informatica Medica, 2008.
51. McCoy, Amalee; Melendez-Torres, G.J.; Gardner, Frances, Parenting interventions
to prevent violence against children in low- and middle-income countries in East and
Southeast Asia: A systematic review and multi-level meta-analysis, Child Abuse &
Neglect, 2020.
52. McNeill, Fergus; Farrall, Steve; Lightowler, Claire; Maruna, Shadd, Reexamining
evidence-based practice in community corrections: Beyond “a-confined view” of what
works, Justice Research and Policy, 14(1), 2012.
53. Mendel, Richard, Why youth incarceration fails: An updated review of the evidence,
2023.
54. Michelson, Daniel; Davenport, Clare; Dretzke, Janine; Barlow, Jane; Day, Crispin, Do
evidence-based interventions work when tested in the “real world?” A systematic
review and meta-analysis of parent management training for the treatment of child
disruptive behavior, Clinical Child and Family Psychology Review, 2013.
55. Mitrache, Constantin; Mitrache, Cristian, Drept penal român. Partea generală, Ediția
a III-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2019.
56. Moles-Lopez, Elisabeth; Añaños, Fanny, Factors of Prison Recidivism in Women: A
Socioeducational and Sustainable Development Analysis, Sustainability, 2021.
371/378
57. Moore, Kelly; Tangney, June; Stuewig, Jeffrey, The self-stigma process in criminal
offenders, Stigma and Health, 2016.
58. Mudlar, Eva; Brand, Eddy; Bullens, Ruud; Van Marle, Hjalmar, A classification of risk
factors in serious juvenile offenders and the relation between patterns of risk factors
and recidivism, Criminal Behaviour and Mental Health, 20(1), 2010.
59. Mudlar, Eva; Brand, Eddy; Bullens, Ruud; Van Marle, Hjalmar, Risk factors for overall
recidivism and severity of recidivism in serious juvenile offenders, International
Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology, 55(1), 2021.
60. Muranyi, Daniel; Zamoșteanu, Alina, Recidivism factors in male and female
Romanian inmates, Theoretical and Applied in Psychology, 2016.
61. Murray, Joseph; Farrington, David, Parental imprisonment: Effects on boys’ antisocial
behavior and delinquency through the life‐course, Journal of Child Psychology and
Psychiatry, 46.12, 2005.
62. Newton, Alexander; May, Xennor; Eames, Steven; Ahmad, Maryam, Economic and
Social Costs of Reoffending, Ministry of Justice Analytical Series, 2019.
63. Olson, David; Stalans, Loretta; Escobar, Gypsy, Comparing male and female prison
releasees across risk factors and postprison recidivism, Women & Criminal Justice,
26(2), 2016.
64. Olver, Mark; Stockdale, Keira; Wormith, Stephen, Thirty years of research on the
level of service scales: A meta-analytic examination of predictive accuracy and
sources of variability, Psychological Assessment, 26.1, 2014.
65. Parrott, Gerrord; Rom, Harre, The emotions: Social, cultural and biological
dimensions, Sage Publications, 1996.
66. Polascheck, Devon; Day, Andrew; Hollin, Clive, The Wiley International Handbook of
Correctional Psychology, 2019.
67. Price, June Tangney; Stuewig, Jeff; Hafez, Logaina, Shame, guilt, and remorse:
Implications for offender populations, Journal of Forensic Psychiatry & Psychology,
22(5), 2011.
68. Reeves, Aaron; Gunnell, David; Chang, Shu-Sen; Basu, Sanjay; Barr, Benjamin;
Stuckler, David, Economic shocks, resilience, and male suicides in the Great
Recession: cross-national analysis of 20 EU countries, The European Journal of
Public Health, 2015.
69. Riise, Eili; Wargeland, Gro Janne; Njardvik, Urdur; Öst, Lars-Göran, Cognitive
behavior therapy for externalizing disorders in children and adolescents in routine
clinical care: A systematic review and meta-analysis, Clinical Psychology Review,
2021.
70. Sacks, JoAnn; McKendrick, Karen; Hamilton, Zachary, A Randomized Clinical Trial
of a Therapeutic Community Treatment for Female Inmates: Outcomes at 6 and 12
Months After Prison Release, Journal of Addictive Diseases, 2012.
372/378
71. Saladino, Valeria; Mosca, Oriana; Petruccelli, Filippo; Hoelzlhammer, Lilli; Lauriola,
Marco; Verrastro, Valeria; Cabras, Cristina, The vicious cycle: problematic family
relations, substance abuse, and crime in adolescence: a narrative review, Frontiers
in Psychology, 2021.
72. Salo, Benny; Laaksonen, Toni; Santilla, Pekka, Predictive power of dynamic (vs.
static) risk factors in the Finnish risk and needs assessment form, Criminal Justice
and Behavior, 46(7), 2019.
73. Salo, Benny; Laaksonen, Toni; Santilla, Pekka, Predictive power of dynamic (vs.
static) risk factors in the Finnish risk and needs assessment form, Criminal Justice
and Behavior, 46(7), 2019.
74. Sampson, Robert; Laub, John, Crime in the making: Pathways and turning points
through life, Crime & Delinquency, 39(3), 1993.
75. Signore, Alberto; Campagna, Giuseppe, Evidence-based medicine: reviews and
meta-analysis, Clinical and Translational Imaging, 2023.
76. Stefani, Claudiu, Criminalitatea și controlul consumului de alcool și droguri, abordări
și tendințe internaționale, Teza de Doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, (2013).
77. Streteanu, Florin; Nițu, Daniel, Drept penal, Partea generala, volumul II, 2019.
78. Streteanu, Florin; Nițu, Daniel, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul
Juridic, București, 2014.
79. Streteanu, Florin; Nițu, Daniel, Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Universul
Juridic, București, 2018.
80. Sullivan, Christoper; Joilliffe, Darrick. Peer influence, mentoring, and the prevention
of crime, B. Welsh & D. Farrington (Eds.), Oxford Handbook of Crime Prevention,
New York, NY: Oxford University Press, 2012.
81. Szabo, Anamaria, Ateliere de muncă în folosul comunității în România, plecând de la
experiența elvețiană, Revista de Criminologie, de Criminalistică și de Penologie, nr.
2/2009.
82. Travaini, Guido Vittorio; Pacchioni, federicol; Bellumore, Silvia; Bosia, Marta; De
Micco, Francesco, Machine learning and criminal justice: A systematic review of
advanced methodology for recidivism risk prediction, International journal of
environmental research and public health, 19(17), 2022.
83. Vlad, Anca, Aspecte actuale privind reabilitarea, Caiete de Drept Penal, nr. 3/2020.
84. Walters, Gleen, Criminal thinking and gang affiliation: Antecedents and
consequences, Journal of Criminological Research, Policy and Practice, 7(2), 2021.
85. Walters, Gleen, Risk, Needs, and Behavior: Moderating the Mediated Relationship
Between Criminal Thinking, Institutional Infractions, and Recidivism With Time Spent
in Prison, Criminal Justice and Behavior, 50(4), 2023.
86. Walters, Glenn; Espeleage, Dorothy, Mediating the pathway from bullying
victimization to bullying perpetration with hostility, peer delinquency, and pro-bullying
attitudes: Transforming victims into aggressors, Psychology of Violence, 2023.
373/378
87. Wong, Link Nathan; Hamilton, Leah, The reciprocal lagged effects of substance use
and recidivism in a prisoner reentry context, Health & Justice, 2017.
88. Yohros, Alexis, Examining the relationship between adverse childhood experiences
and juvenile recidivism: A systematic review and meta-analysis, Trauma, Violence, &
Abuse, 24(3), 2023.
89. Yukhnenko, Denis; Blackwood, Nigel; Fazel, Seena, Risk factors for recidivism in
individuals receiving community sentences: A systematic review and meta-analysis,
CNS Spectrums, 2020.
90. Yukhnenko, Denis; Blackwood, Nigel; Fazel, Seena, Risk factors for recidivism in
individuals receiving community sentences: a systematic review and meta-analysis,
CNS Spectrums, 25(2), 2020.
91. Yukhnenko, Denis; Sridhar, Shivpriya; Fazel, Seena, A systematic review of criminal
recidivism rates worldwide: 3-year update, Wellcome Open Research 4, 2019.
92. Zara, Georgia; Farrington, David, Criminal recidivism: Explanation, prediction and
prevention, Routledge, 2016.
93. Zgoba, Kristen; Reeves, Rusty; Tamburello, Anthony; Debilio, Lisa, Criminal
recidivism in inmates with mental illness and substance use disorders, J Am Acad.
Psychiatry Law, 2020.
94. Zimring, Franklin; Hawkins, Gorden; Kamin, Sam, Punishment and democracy: Three
strikes and you're out in California, Oxford University Press, USA, 2001.
374/378
Anexa 8
Anexa 8 – Bibliografie. Mediu de internet
https://anp.gov.ro/wpcontent/uploads/InformatiiDeInteresPublic/DinamicaEfectivelor/2023/03.10.2023-
Capacitatea-de-cazare-a-unitatilor-si-efectivele-acestora-ef-23535-CC19724-new.pdf, accesat în 13.10.2023.
http://ana.gov.ro/despre-institutie/organizare, accesat în 20.10.2023.
https://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2023/03/Raport-de-activitate-ANP-2022-1.pdf, accesat în 13.10.2023.
https://anp.gov.ro/blog/lnk/bune-practici, accesat în 6.09.2023.
https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/814650/ec
onomicsocial-costs-reoffending.pdf, accesat în 18 iunie 2023.
https://cnsm.org.ro, accesat în 20.10.2023.
https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/evidence-based, accesat în 13.10.2023.
https://www.euforumrj.org/sites/default/files/2019-11/a.2.7.-effectiveness-of-restorative-justice-practices-
2017-efrj.pdf, accesat în 14.10.2023.
https://gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/23-06-16-12-32-52Programul_de_Guvernare_2023-2024.pdf, accesat în
6.10.2023.
https://www.intechopen.com/chapters/74455, accesat în 6.10.2023.
https://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/familie/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-
sociala/6086-infiintarea-serviciului-public-de-asistenta-sociala-la-nivelul-comunelor,-oraselor-%C8%99i-
judetelor, accesat în 13.10.2023.
https://njdc.info/wp-content/uploads/2016/10/The-Harms-of-Juvenile-Detention.pdf, accesat în 13.10.2023.
https://probatiune.just.ro/munca-neremunerata-in-folosul-comunitatii-impact-marturii-perspective, accesat în
06.10.2023.
https://probatiune.just.ro/prezentare, accesat în 13.10.2023.
https://probatiune.just.ro/programe-de-reintegrare, accesat în 6.09.2023.
https://probatiune.just.ro/rapoarte-si-studii/, accesat în 6.10.2023.
https://publications.gc.ca/collections/collection_2018/scc-csc/PS83-3-402-eng.pdf, accesat în 9.10.2023.
https://restorativejustice.org.uk/sites/default/files/resources/files/An%20International%20Review%20of%20R
estorative%20Justice.pdf, accesat în 14.10.2023.
accesat în 13.10.2023.
https://rm.coe.int/1680acbdde, accesat în 20.10.2023.
https://rm.coe.int/1680acbe07, accesat în 20.10.2023.
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2020/05/ANEXA-14.pdf, accesat în 13.10.2023.
375/378
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2020/11/PLANUL-DE-ACTIUNE-.pdf, accesat în 5.09.2023.
https://www.cdc.gov/violenceprevention/aces/ , accesat în 20.10.2023.
https://www.cdep.ro/proiecte/2009/300/00/4/em304.pdf, accesat în 4.09.2023.
https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/FS_Detention_mental_health_RON, accesat în 17 octombrie
2023.
https://www.euforumrj.org/en/idea-restorative-justice-and-how-it-developed-europe, accesat în 13.10.2023.
https://www.mai.gov.ro/informatii-publice/transparenta-decizionala, accesat în 20.10.2023.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5260153/, accesat în 13.10.2023.
https://www.sentencingproject.org/reports/why-youth-incarceration-fails-an-updated-review-of-the-evidence/,
accesat în 13.10.2023.
https://www.unodc.org/documents/justice-and-prison-reform/ReducingReoffending/MS/Japan_-
_Input_on_reducing_reoffending.pdf, accesat în 13.09.2023.
https://www.yellowribbon.gov.sg, accesat în 6.09.2023.
376/378
SEMNĂTURI EXPERȚI
Nume și prenume expert Rol Semnătura

Bîrsan Alina Claudia Manager de proiect
Groza Gabriela Lider de echipă
Ioana Paula Curt Expert jurist criminolog
Jurchiș Răzvan Expert psiholog
Suciu Septimiu Expert sociolog
Inceu Valeriu Expert sociolog
Stănică Delia Expert sociolog
377/378
Mai multe informații despre proiectul SECURE
http://anp.gov.ro/norwaygrants/ro/category/proiecte/noi/secure/
Disclaimer: Proiect finanțat de Regatul Norvegiei prin Granturile Norvegiene.

Valoarea grantului acordat proiectului este de 2,9 milioane euro.
Obiectivul general al proiectului este de a dezvolta un set integrat de măsuri care

să asigure prevenirea recidivei, creșterea gradului de responsabilizare și șansele
deținuților de a se reintegra în societate.
© SECURE, 2023
Reproducerea textului este autorizată cu condiția menționării sursei.
378/378

Studiu Integrat Recidiva

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu Integrat Recidiva

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Working together for a green, competitive and inclusive Europe

STUDIU INTEGRAT PRIVIND CAUZELE

Realizat în cadrul proiectul „A SAFE AND EDUCATED COMMUNITY UNDERTAKING

Program operat de: Promotor de proiect:

Granturile Norvegiene reprezintă contribuția Norvegiei pentru o Europă verde,

Obiectivele generale ale Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021 vizează reducerea

 Inovare, cercetare, educație și competitivitate;

Programul „Justiție” este gestionat de Ministerul Justiției, în calitate de Operator de

Programul va fi implementat în perioada 2018-2024 și cuprinde 10 proiecte pre-definite, în

 servicii corecționale (sistemul penitenciar și cel de probațiune);

Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitate de Promotor de Proiect, în parteneriat

Program operat de: Promotor de proiect:

Program operat de: Promotor de proiect:

SCURTĂ PREZENTARE A CONTRACTULUI ............................................... 9

SUMAR EXECUTIV ..................................................................................... 13

CONTEXTUL STUDIULUI INTEGRAT ........................................................ 16

1. ANALIZA MULTINIVELARĂ (LA NIVEL SOCIOLOGIC, CRIMINOLOGIC,

1.2. Recidiva – definiție și criterii de includere ............................................................... 33

1.3. Modelul RISC-NEVOI-RESPONSIVITATE (RNR) .................................................. 38

1.3.1 Factorii statici și factorii dinamici de risc ................................................................. 45

1.3.2. Alți factori de risc privind recidiva ............................................................................ 47

1.3.3. Ce funcționează pentru combaterea recidivei? ........................................................ 53

1.4. Efectele închisorii asupra recidivismului și alternativele la detenție ........................ 54

2. ANALIZA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA CERCETĂRILOR

2.2. Recidiva în mediul penitenciar ................................................................................ 63

2.2.1. Analiza datelor referitoare la întregul sistem ............................................................ 64

2.2.2. Analiza datelor din sondaj ........................................................................................ 69

Program operat de: Promotor de proiect:

2.3.1. Analiza datelor la nivel de sistem ............................................................................. 93

2.3.2. Analiza datelor din sondaj ........................................................................................ 97

2.4. Percepțiile populației generale – analiza datelor din sondaj.................................. 108

2.5. Rezultatele cercetării calitative .............................................................................. 117

2.5.4. Principalele rezultate din focus grupurile și interviurile realizate cu furnizorii de

2.5.6. Principalele rezultate din interviurile realizate cu aparținătorii persoanelor private de

2.5.7. Minorități etnice ...................................................................................................... 170

3. PERSPECTIVA ECONOMICĂ A RECIDIVEI........................................171

3.2. Costurile pentru sistemul de probațiune ................................................................ 176

3.4. Costurile pentru comunitate .................................................................................. 179

4. RECOMANDĂRI CARE POT FUNDAMENTA O POLITICĂ PUBLICĂ DE

Program operat de: Promotor de proiect:

4.1.2. Cadrul legislativ și instituțional privind violența domestică .................................... 187

4.1.3. Cadrul legislativ și instituțional privind abandonul școlar....................................... 190

4.1.5. Recomandări internaționale (prezentate în extras la Anexa 2) privind implicarea

4.2. Rolul consumului de substanțe (droguri/ alcool/ substanțe psihoactive) în prevenirea

4.2.1. Cadrul legislativ și instituțional privind consumul de droguri, substanțe psihoactive și

4.2.3. Recomandări și strategii naționale și internaționale .............................................. 209

4.2.4. Propuneri de măsuri .............................................................................................. 214

4.2.5. Concluzii ............................................................................................................... 216

4.3. Rolul sănătății mintale în prevenirea și combaterea recidivei................................ 217

4.3.2. Cadrul legislativ și instituțional privind sănătatea mintală...................................... 222

4.3.3. Recomandări internaționale .................................................................................. 225

4.3.4. Propuneri de măsuri .............................................................................................. 231

4.3.5. Concluzii ............................................................................................................... 235

4.4. Rolul comunității în prevenirea și combaterea recidivismului ................................ 236

Program operat de: Promotor de proiect:

5. ANALIZA LEGISLAȚIEI NAȚIONALE RELEVANTE ÎN DOMENIU .......257

5.2. Cadrul legal național în materia recidivei .............................................................. 258

5.3. Măsuri implementate la nivel național de a preveni recidiva ..................................... 286

5.4. Recomandări internaționale în materia prevenirii recidivei........................................ 291

6. PREZENTAREA CADRULUI INSTITUȚIONAL RELEVANT LA NIVEL

6.2. Cadrul instituțional internațional ............................................................................ 315

7. RECOMANDĂRI PRIVIND TIPUL DE DOCUMENT DE POLITICĂ

8. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ..........................................................339