UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

SPECIALIZAREA: DRPET

CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

DREPT PROCESUAL PENAL II

TEMA CONTROL

SOLUŢIILE DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ

Profesor de disciplină:

Conf. univ. dr. Ion Poiană Student:

Chiciu Adrian-Cătălin

Anul III Drept ID

Anul universitar 2018-2019

Semestrul II
 Soluţiile de netrimitere în judecată

Urmărirea penală încetează o dată cu finalizarea activităţilor organelor de

urmărire penală (art. 321 raportat la 314 și urm. C.proc.pen), concretizată fie în trecerea în faza
următoare a procesului penal, fie în stabilirea unor cauze care duc la finalizarea activităţilor
procesuale şi, implicit a procesului penal,respectiv a soluţionării cauzei de către procuror si
anume, clasarea(prin ordonanță) sau renunțarea (prin ordonanță) la urmărirea penală.
Soluțiile privind urmărirea penală sunt de neurmărire sau de netrimitere în
judecată. Practic, constau în stabilirea unor cauze care duc la finalizarea activităţilor procesuale
şi, implicit a procesului penal, respectiv a soluţionării cauzei de către procuror. Conform art. 314
alin. 1 C.proc.pen., după examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare
potrivit art. 285 C.proc.pen., procurorul, la propunerea organului de cercetare penală (art. 320
C.proc.pen.) sau din oficiu, soluționează cauza prin ordonanță, dispunând clasarea sau renunțarea
la urmărirea penală(scoaterea de sub urmărire penală,
încetarea urmăririi penale).
Soluţiile de mai sus pot fi date atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi la
terminarea acesteia. În acest sens, în literatura de specialitate se arăta ca soluţia încetării urmăririi
penale poate fi dată în mod frecvent pe parcursul urmăririi penale, pe când soluţia scoaterii de
sub urmărire penală poate fi dată la terminarea urmăririi penale, după ce au fost administrate
probele de către organele de cercetare penală.

Încetarea urmăririi penale reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată, care are

loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 lit. f)-h), i) şi j)
C.proc.pen şi există învinuit sau inculpat în cauză.Încetarea urmăririi penale este consecinţa
existenţei vreunuia din cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale
prevăzute în art. 16 lit. f-h, i1 şi j C.pr.pen şi există învinuit sau inculpat în cauză.Dacă învinuitul
sau inculpatul nu mai poate fi supus răspunderii penale, nici activitatea procesuală desfăşurată în
acest scop nu mai poate fi confirmată, întrucât este lipsită de obiect.

Se poate dispune numai de către procuror, fie la propunerea organelor de, fie din
oficiu, în cazurile prevăzute în art. 16, lit. f) - j), C.pr.pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. i),
prin rezoluţie sau prin ordonanţă.Regula generală este că ori de câte ori legea prevede expres se
dă ordonanţă, iar atunci când legea nu prevede se dă rezoluţie.Cu toate acestea, în toate cazurile
în care există inculpat procurorul trebuie să se pronunţe prin ordonanţă. În privinţa învinuitului,
de regulă, încetarea urmăririi penale se dispune prin rezoluţie, în timp ce în privinţa inculpatului
se dă întotdeauna ordonanţa de încetare a urmăririi penale.

Dispoziţiile Codului de procedură penală, care reglementează instituţia procesuală

a încetării urmăririi penale, nu prevăd un termen înăuntrul căruia sau până la care procurorul
trebuie să se pronunţe asupra propunerii făcute de organul de cercetare penală privind încetarea
urmăririi penale. Aceasta înseamnă că legea lasă la aprecierea procurorului termenul de
rezolvare, însă acesta va trebui să aibă permanent în vedere principiul celerităţii şi legalităţii
procesului penal în această situaţie.Atunci când cazul de încetare a urmăririi penale priveşte un
învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunţe asupra încetării urmăririi penale în
aceeaşi zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală. Dacă a dispus
încetarea urmăririi penale, procurorul trebuie să ceară de îndată instanţei revocarea măsurii
arestării preventive.

Renunațarea la urmărirea penală poate fi avută în vedere (ca soluție de netrimitere

în judecată), conform art. 318 C.proc.pen., în cazurile in care infracțiunea ce face obiectul
cercetărilor penale este pedepsită de lege cu pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisporii de cel
mult 7 ani,procurorul constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia sau dacă
autorul este cunoscut (urmărirea penală a fost începută și împotriva persoanei) și având în vedere
și persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și
eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, procurorul constată
că nu există un interes public în urmărirea acesteia.

În situația în care autorul este cunoscut și se dispune renunțarea la urmărirea

penală, procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, îndeplinirea de
către acesta a uneia sau mai multor obligații dintre cele enumerate de art. 318 alin. 3 C.proc.pen.
pentru un interval de cel mult 6 luni, respectiv 9 luni (a) să înlăture consecințele faptei penale sau
să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; b) să
ceară public scuze persoanei vătămate; c) să presteze o muncă neremunerată în folosul
comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza
stării de sănătate, persoana nu poate presta aceasta muncă; d) să frecventeze un program de
consiliere).
În cazul neîndeplinrii cu rea-credință, în termenul stabilit, a obligațiilor impuse prin ordonanța de
renunțare la urmărire penală, acesta urmează a fi revocată. Într-un asemenea caz, o nouă
renunțare la urmărire penală nu mai este posibilă în același dosar (art. 318 alin. 6 C.proc.pen.).
Renunțarea la urmărire penală poate fi dispusă de către procuror fie la propunerea organului de
cercetare penală făcută printr-un referat în acest sens (art. 320 C.proc.pen), fie din oficiu.
Ordonanța de renunțare la urmărire penală se comunică persoanei care a făcut
sesizarea (care poate face plângere potrivit art. 336 și urm. NCPP), suspectului sau inculpatului,
precum și altor persoane interesate (art. 318 alin. 7 C.proc.pen.).

Ordonanţa de încetare a urmăririi penale este un act complex şi cu forţă

superioară. Legea prevede că ordonanţa trebuie să curpindă obligatoriu menţiuni referitoare la
revocarea măsurilor preventive şi asigurătorii instituite pentru garantarea executării pedepsei
amenzii.Dacă învinuitul sau inculpatul este arestat prin insăşi efectul încetării urmăririi penale,
trebuie să se constate încetarea de drept a măsurilor preventive. Dacă măsurile asigurătorii se iau
pentru repararea pagubei produsă prin infracţiune, ele ramân valabile 30 de zile de la data
comunicării ordonanţei pentru ca partea civilă să formuleze acţiunea civilă în faţa instanţei civile.

Procurorul nu va putea dispune prin ordonanţă asupra desfiinţării totale sau

parţiale a unui înscris, ca modalitate de reparare a prejudiciului. Ordonanţa va curpinde
menţiunea referitoare la restituirea cauţiunii, la confiscarea specială în folosul statului, la
celelalte măsuri de siguranţă şi menţiunea referitoare la cheltuielile judiciare avansate de stat
pentru efectuarea urmăririi penale. Întotdeauna ordonanţa de încetarea a urmăririi penale se
comunică părţilor procesului penal. Diferenţa dintre o ordonanţă şi o rezoluţie este că rezoluţia se
comunică numai persoanei ce a facut plângerea, în timp ce ordonanţa se comunică tuturor
persoanelor interesate. În termen de 24 ore de la primirea de la procuror a dosarului, împreună cu
un referat în care se menţionează cazul său cazurile de încetare a urmăririi penale constatate,
instanţa dispune, prin încheiere, revocarea măsurii şi punerea de îndată în libertate a învinuitului
sau inculpatului şi restituie dosarul procurorului în acelaşi termen, împreună cu o copie a
încheierii.
 Scoaterea de sub urmărire penală reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată,
care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 lit. a)-e)
C.pr.pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.Pentru a se putea dispune scoaterea de sub
urmărire penală pe parcursul desfăşurării urmăririi penale este necesară îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiţii: să fie începută urmărirea penală,să existe învinuit sau inculpat în cauză,să
se constate existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16, lit.a-e, din Codul de procedură
penală(fapta nu există,fapta nu este prevăzută de legea penală,fapta nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracţiuni,fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat,faptei îi lipseşte unul
din elementele constitutive ale infracţiunii,există vreuna din cauzele care înlătură caracterul
penal al faptei.)

Scoaterea de sub urmărire penală poate fi totală (când stingerea cauzei penale are
loc în întregime) sau parţială (dacă în aceeaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, ori
dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării acţiunii
penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, ori numai la anumite fapte).
Scoaterea de sub urmărire penală prezintă particularităţi doar într-un anumit caz,atunci când este
însoţită şi de aplicarea de către procuror a unei sancţiuni administrative. De aceea, scoaterea de
sub urmărire penală se dispune mai aproape de momentul finalizării urmăririi penale, după ce au
fost administrate aproape toate probele. Scoaterea de sub urmărire penală corespunde soluţiei de
achitare pe care o dispune judecătorul.Dacă organul de cercetare penală constată existenţa
vreunuia dintre cazurile de scoatere de sub urmărire penală, va înainta procurorului dosarul,
împreună cu un referat cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală.

Procurorul poate dispune restituirea dosarului la organul de cercetare penală(cu

dispoziţia de a continua cercetarea, în cazul în care constată că nu este cazul să dispună scoaterea
de sub urmărire sau când a dispus scoaterea de sub urmărire parţial) sau scoaterea de sub
urmărire penală prin ordonanţă (în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală),prin rezoluţie
motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală) sau numai prin ordonanţă, în
cazul prevăzut de art. 16 lit. b C.pr.pen (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracţiuni), indiferent dacă acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare).

Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală va cuprinde aceleaşi menţiuni ca şi

ordonanţa de încetare a urmăririi penale.Termenul la care procurorul trebuie să se pronunţe
asupra scoaterii de sub urmărire penală din momentul înregistrării dosarului cu propunerea
organului de cercetare penală la secretariatul parchetului nu este precizat. În cazul în care s-a
dispus scoaterea de sub urmărire penală pe considerentul lipsei gradului de pericol social se vor
pune în executare sancţiunile cu caracter administrative.

Clasarea este o rezolvare pe care procurorul o poate da numai în cazul unei

urmăriri penale in rem, fiind exclusă punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi însăşi
existenţa unui invinuit. Clasarea reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată,reglementata de
art.315 C.proc.pen care are loc când se constată existenţa anumitor cazuri prevăzute în art. 16
C.proc.pen. şi nu există învinuit în cauză.

Conform art. 315 alin. 1 C.proc.pen., clasarea, ca soluție de neurmărire penală, se

dispune atunci când nu se poate începe urmărirea penală deoarece nu sunt îndeplinite condițiile
de fond și de formă ale sesizării. Trebuie să fie vorba de neregularități esențiale și nu cele
prevăzute în art. 294 alin. 2 C.proc.pen. privind condițiile de formă ale plângerii prealabile.De
asemenea,clasarea se dispune si cand există unul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. 1
C.proc.pen.

Dacă lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent

ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale sau a
intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, acțiunea penală poate fi pusă din nou în mișcare,
ulterior unei soluții de clasare. Clasarea poate fi dispusă de către procuror fie la propunerea
organului de cerectare penală făcută printr-un referat în acest sens -art. 320 C.proc.pen -fie din
oficiu.
În ordonanța de clasare se vor face mențiuni și cu privire la ridicarea sau
menținerea măsurilor asigurătorii, restituirea bunurilor ridicare sau a cauțiunii, sesizarea
judecătorului de cameră preliminară cu eventuala propunere de luare a măsurii confiscării
speciale ori cea a desființării totale sau aprțiale a unui înscris, măsuri de siguranță, eventuala
încetare a măsurii arestului preventiv. Motivarea ordonanței, prin menționarea motivelor de fapt
și de drept este obligatorie numai dacă procurorul nu își însușește argumentele organului de
cercetare penală ori dacă în cursul urmăririi penale suspectului i s-a adus la cunoștință această
calitate.
 În mod excepţional, într-un singur caz, procurorul poate da ordonanţa de clasare,
şi anume atunci când se face propunere de trimitere în judecată, când procurorul va da ordonanţa
de clasare, nu rezoluţie. Este vorba de ipoteza în care rechizitoriul, ca act complex, vizează fapte
şi persoane diferite, susceptibile de rezolvări diferite, căruia îi corespunde un referat de terminare
a urmăririi penale cu acelaşi conţinut. Dacă prin referat se propune trimiterea în judecată a unei
persoane cu privire la unele fapte pentru care sunt îndeplinite condiţiile clasării (se constată că
este prezentă una din situaţiile prevăzute de art. 16, C.proc.pen.) şi nu există învinuit în cauza în
sensul legii, adică fie urmarea nu este datorată vreunei fapte, fie persoana nu este cunoscută,
procurorul va da ordonanţa de clasare. Dacă cu privire la alte fapte şi persoane sunt îndeplinite
condiţiile, va da ordonanţa de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală.

În celelalte situaţii, cercetarea penală se finalizează cu un referat de terminare a

urmăririi penale prin care se face propunerea de trimitere în judecată. El este precedat de
prezentarea materialului de urmărire penală, care însemna punerea la dispoziţia învinuitului sau
inculpatului a întregului material al dosarului cauzei.

Participarea firească a procesului penal presupune participarea învinuitului sau a

inculpatului la efectuarea actelor de urmărire penală. Atunci când se constată printr-o expertiză
medico-legală, că învinuitul sau inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la
procesul penal, organul de cercetare penală înaintează dosarul cauzei procurorului, cu
propunerea de suspendare a urmăririi penale. Boala gravă de care suferă
învinuitul,respectiv,inculpatul trebuie să-l împiedice pe acesta să ia parte la efectuarea actelor de
urmărire penală la care trebuie să fie prezent. Suspendarea urmăririi penale nu este condiţionată
de posibilitatea de însănătoşire a acestuia. Dacă însă printr-o expertiză medico-legală psihiatrică
se constată că inculpatul suferea de o boală psihică care nu-i permitea la momentul comiterii
faptei să-şi dea seama de acţiunile sale, din cauza alienaţiei mintale, procurorul va dispune
scoaterea de sub urmărire penală şi nu suspendarea urmăririi penale. Suspendarea urmăririi
penale se dispune de către procuror prin ordonanţă care trebuie să conţină pe lângă menţiunile
obişnuite, datele privitoare la persoana inculpatului fapta de care este învinuit, cauzele care au
determinat suspendarea urmăririi penale şi măsurile luate în vederea însănătoşirii. Măsura
suspendării urmăririi penale se comunică în copie învinuitului şi persoanei vătămate. După
comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penală care va trebui ca periodic să se
intereseze dacă mai subzistă cauza de suspendare. În timpul cât urmărirea este suspendată,
organul de cercetare penală va continua să efectueze toate actele a căror îndeplinire nu este
împiedicată de situaţia inculpatului.

Clasarea poate fi totală (când sunt întrunite condițiile prevăzute pentru toate
faptele, respectiv toți suspecții) sau parțială (numai față de anumite fapte sau față de anumiți
suspecți, caz în care dispune disjungerea conform art. 46 C.proc.pen și restituie cauza organului
de cercetare penală pentru continuarea urmăririi penale în ceea ce privește fapta/faptele sau pe
suspectul/suspecții față de care nu s-a dispus măsura clasării) ,conform art. 317 C.proc.pen.

Când va constata că sunt îndeplinite condiţiile clasării, organul de cercetare

penală va face propuneri la procuror, iar dacă procurorul este de acord cu propunerea organului
de cercetare penală, va dispune pe bază de rezoluţie motivată clasarea cauzei penale.

Procurorul va dispune restituirea cauzei la organul de cercetare penală și atunci

când nu sunt întrunite condițiile de clasare (art. 317 C.proc.pen.Ordonanța de clasare se
comunică persoanei care a făcut sesizarea (care poate face plângere potrivit art. 336 C.proc.pen.)
și suspectului sau inculpatului, precum și altor persoane interesate (art. 316 alin. 1 C.proc.pen.).

O alta regulă este aceea potrivit căreia nici o persoană nu poate sta în faţa unei
instanţei penale decât dacă are calitatea de parte în proces, ceea ce presupune că persoana faţă de
care s-au efectuat acte de urmărire penală să aibă calitatatea de inculpat. Aceasta înseamnă că
dacă în cursul urmăririi penale nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de un învinuit prin
ordonanţă, atunci, în mod obligatoriu, la sfârşitul urmăririi penale, prin rechizitoriu, procurorul
trebuie să dispună în prealabil punerea în mişcare a acţiunii penale. De aceea, la sfârşitul
urmăririi penale, prin rechizitoriu se va dispune, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, punerea
în mişcare a acţiunii penale şi apoi trimiterea în judecată a inculpatului, lucru care presupune
îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe fapta; fapta să fie prevăzută de legea
penală; fapta să fie săvârşită de către inculpat; să fie îndeplinite condiţiile răspunderii penale; să
nu fie prezent nici unul din cazurile de împiedicare a trimiterii în judecată (trimiterea în judecata
este o modalitate de susţinere a învinuirii sau acuzării în procesul penal); să se refere la fapta şi
persoana cu privire la care s-a început urmărirea penală. Această condiţie este cerută de existenţa
unor limite ale obiectului judecăţii (art. 313, C.proc.pen.) care se răsfrâng şi asupra trimiterii în
judecată. Dacă se constată că rechizitoriul priveşte alte fapte sau persoane este motiv de refacere
a urmăririi penale.

Suspectul sau inculpatul poate cerere continuarea urmăririi penale în caz de

clasare (ca urmare a constatării intervenției amnistiei, prescripției, retragerii plânerii prealabile
sau a existenței unei cauze de nepedepsire) ori în cazul renunțării la urmărirea penală. Cererea de
continuare a urmăririi penale trebuie formulată în termen de 20 de zile de la comunicarea
ordonanței privind soluția procurorului (art. 319 alin. 1 C.proc.pen.).
Dacă, ca urmare a formulării unei asemenea cereri se constată un alt caz de netrimitere în
judecată decât cele menționate expres în art. 319 alin. 1 C.proc.pen., procurorul va dispune
clasarea în raport cu acest nou caz (319 alin. 2 C.proc.pen.). În caz contrar (se confirmă de fapt
existența cazul de clasare sau renunțare la urmărire penală), procurorul va pronunța (va reitera de
fapt) prima soluție de netrimitere în judecată (319 alin. 3 C.proc.pen.).

În schimb, dacă în urma analizării cererii de continuare a urmăririi penale

procurorul constată că nu există de fapt nici unul din cazurile de clasare prevăzute de art. 16 alin.
1 C.proc.pen., va trebui să dispună trimiterea în judecată, neputând să dispună renunțarea la
urmărirea penală.

Plângere în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în

judecată sau împotriva dispoziţiilor de netrimitere în judecata din rechizitoriu se poate uza în
cazul în care se respinge de către procuror plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire
penală. Este o cale “extrema ratio” a cărui folosire presupune un control prealabil asupra actului
atacat de către procuror sau de către procurorul ierarhic superior , control ce vizează în primul
rând legalitatea şi temeinicia actului ce emană de la organele de urmărire penală.Actele ce pot fi
atacate sunt rezoluţia de neînceperea urmăririi penale,ordonanţa,respectiv,rezoluţia de încetare a
urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărirea penală,ordonanaţa sau rezoluţia de clasare si
dispoziţia din rechizitoriu de scoatere de sub urmărirea penală sau încetare a urmăririi penale.
Bibliografie:

i. Tratat de drept procesual penal – parte specială , Editura Lumina Lex , Ion
Neagu;
ii. http://www.avocatnet.ro;
iii. I. Poiana, I. Păcurariu, Drept procesual penal-note de curs, Universul Juridic,
Bucureşti, 2011;
iv. Corina Voicu, Andreea Simona Uzlău, Georgiana Tudor, Victor Văduva, Noul
Cod de procedură penală – Ghid de aplicare pentru practicieni, Editura
Hamangiu, București, 2014 ;
v. Anastasiu Crişu, „Drept procesual penal”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011 ;