Sunteți pe pagina 1din 17

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT „Simion Bărnuţiu”

REFERAT

la disciplina:
PROCEDURI SPECIALE I

Titlul referatului:
Acordul de recunoaștere a vinovăției

Profesor coordonator:

Autor:

Partea I: Aspecte teoretice

1
Considerații preliminare

După anul 1989 s-a observat că procedurile judiciare au devenit excesiv


de formaliste, greoaie, costisitoare și lipsite de celeritate. De asemenea aplicarea
strictă a principiilor aflării adevărului și nemijlocirii administrării probelor de
către instanța de judecată duceau de multe ori la o prelungire nejustificată a
duratei de soluționare a procesului penal, precum și la o risipire inutilă a
resurselor statului, în unele cauze în care vinovăția inculpatului era evidentă.
Legislația procesual penală din țara noastră nu era adaptată fenomenului
infracțional în plină expansiune, iar resursele financiare și materiale alocate de
stat nu erau proporționale cu gradul de creștere a criminalitățiiși cu
perfecționarea modalităților de comitere a faptelor ilicite. Astfel se impunea o
relocare a resurselor organelor judiciare dinspre cauzele în care situația de fapt
era clară, către cauzele cu adevărat complexe.

Pornind de la realitățile evidente ale vieții juridice actuale, care au relevat


atât lipsa de celeritate a desfășurării proceselor penale în general, neîncrederea
justițiabililor în actul de justiție, cât și costurile sociale și umane uneori
semnificative, a apărut necesitatea gândirii unui sistem procedural penal
modern. Codul de procedură penală își păstrează caracterul predominant
continental european, dar el va presupune multe elemente care își au originea în
procedura anglo-saxonă, respectiv de tip adversial, într-o manieră care să le
adapteze corespunzător la propriul nostru concept legislativ. Combinarea
elementelor din cele două mari sisteme de procedură penală existente în lume
este o formă de convergență a celor mai bune soluții comparate, păstrând însă
premisele fundamentale ale procedurii penale europene clasice.

În cadrul sistemului procesual adversial, fiecare dintre părțile care se


confruntă într-un proces penal este deținătoarea propriului adevăr, pe care
încearcă să îl impună în urma unei proceduri corecte și echitabile.

2
Elementele specifice sistemului anglo-american au fost preluate în
vederea reducerii duratelor proceselor încă dinainte ca noul cod de procedură
penală să fie adoptat.
Astfel, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea
soluționării proceselor a fost introdus în Codul de procedură penală anterior art.
3201, vizând posibilitatea desfășurării fazei de judecată într-o procedură
simplificată, doar pe baza declarației de recunoaștere a inculpatului, în cazul în
care acesta recunoștea faptele așa cum fuseseră ele reținute în actul de sesizare a
instanței și solicita ca desfășurarea procesului să se facă pe baza probelor
administrate în faza de urmărire penală.
Pentru introducerea acestei proceduri speciale în C.proc.pen., legiuitorul
s-a inspirat, după cum se menţionează în Expunerea de motive a Legii nr.
135/2010 privind C.proc.pen., din sistemul francez şi german, adaptând
procedura la sistemul nostru de drept, scopul acestei proceduri constând, în
principal, în celeritatea procedurii, diminuarea costurilor, cât şi în simplificarea
activităţii din cursul urmăririi penale.
Noul Cod de procedură penală a preluat, cu unele mici modificări,
procedura simplificată a recunoașterii vinovăției (denumită procedura în cazul
recunoașterii învinuirii) și a introdus o nouă instituție specfică sistemului
adversial, respectiv acordul de recunoaștere a vinovăției. Procedura acordului de
recunoaștere a vinovăției nu numai că reduce durata judecării cauzei, dar
simplifică și activitatea din cadrul urmăririi penale. Cel mai des întâlnit
argument în favoarea acestei proceduri este avantajul economic, care
favorizează aproape toate părțile unui proces, dar mai ales statul, care are
posibilitatea de a economisi resurse bănești și umane esențiale.

Procedura specială a acordului de recunoastere a vinovăției reprezintă o


instituție cu caracter de noutate în sistemul judiciar român care presupune

3
schimbarea modului de desfăşurare a proceselor penale româneşti, fiind
reglementată aşa cum reiese din Expunerea de motive a Legii Nr. 135/2010 ca o
„soluție legislativă inovatoare ce va asigura soluționarea cauzelor într-un termen
optim şi previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unor deficiențe
majore ale sistemului judiciar român, respectiv durata desfăşurării procedurilor
judiciare”1. Cu alte cuvinte, este o procedură menită a simplifica activitățile din
cadrul fazei de urmărire penală, a reduce durata judecării cauzei şi, de
asemenea, a reduce costurile de judecată atât pentru statul român cât şi pentru
părțile implicate în proces.

Titularii, condițiile, forma şi conținutul acordului de recunoaştere a vinovăției

Acordul de recunoaştere a vinovăției poate fi încheiat aşa cum rezultă din


dispozițiile art. 478, al. 1 NCPP, după punerea în mişcare a acțiunii penale şi
constituie o înțelegere între inculpat şi procuror prin care inculpatul îşi
recunoaşte vinovăția şi acceptă aplicarea sancțiunii pentru fapta săvârşită, iar de
cealaltă parte, procurorul este de acord cu aplicarea acesteia într-un anumit fel,
cuantum şi formă de executare acceptabile pentru inculpat.2

Din al.3 al art. 478 NCPP, reiese faptul că titularii acordului de


recunoaştere a vinovăției sunt procurorul şi inculpatul la inițiativa cărora acest
acord se poate încheia. Unii autori însă, consideră că pe lângă aceştia, titulari ar
fi şi procurorul ierarhic superior şi unele instanțe de judecată.

Autorii care susțin că procurorul ierarhic superior este şi el unul dintre


titularii acordului de recunoaştere a vinovăției îşi motivează opinia pe o anumită

1
A se vedea Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura
penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale,
publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013

2
A se vedea Petre Buneci, NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ; Note, Corelații, Explicații, edit,
C.H.Beck, p. 575

4
interpretare a celui de-al doilea alineat al art. 478 NCPP, conform căruia
efectele acordului de recunoaştere a vinovăției sunt supuse avizului procurorului
ierarhic superior, astfel considerând că discuțiile vor fi purtate între procurorul
de caz şi inculpatul asistat de apărător şi vor fi consemnate într-un proiect scris
de acord de recunoaştere a vinovăției asupra căruia procurorul ierarhic superior
se va pronunța în scris în sensul avizării acestuia fie în forma propusă, fie în alte
limite stabilite de el.1

Alți autori includ printre titularii procedurii acordului de recunoaştere a


vinovăției şi instanțele de judecată, respectiv cea căreia i-ar reveni competența
de a judeca fondul cauzei, deoarece aceasta trebuie să se pronunțe asupra
admiterii sau respingerii acordului şi instanța de control judiciar datorită
faptului că sentința pronunțată în soluționarea cauzei poate fi atacată cu apel.2

Procurorul ierarhic superior nu poate refuza încheierea acordului, ci poate


doar stabili alte limite ale felului pedepsei, cuantumului şi formei de executare,
cu excepția situațiilor în care nu sunt indeplinite cumulativ condițiile legale
pentru încheierea acestuia, reglementate în art. 480 NCPP, respectiv: (1)
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este amenda penală sau
închisoarea de cel mult 7 ani; (2) din probele administrate să rezulte suficiente
date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mişcare acțiunea penală
şi cu privire la vinovăția inculpatului; (3) inculpatul să fie asistat juridic la
încheierea acordului. În situația în care inculpatul nu este de acord cu limitele
stabilite de procurorul ierarhic superior, atunci acordul nu va mai fi încheiat.

1
A se vedea Petre Buneci, Gh. Şerban, I. Ciolcă, I. Dragnea, A. Vasilache, S. Crețu, A. Pichler, I.
Vasilache, V. Stoica, D. Tițian, M. Jiganic- Şerban NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ; Note,
Corelații, Explicații, edit, C.H.Beck, Bucureşti 2014, pag. 575/576

2
A se vedea Ion Neagu, Mircea Damaschin, TRATAT DE PROCEDURĂ PENALĂ, PARTEA
SPECIALĂ, ÎN LUMINA NOULUI COD DE PROCEDURĂ PENALĂ, edit. Universul Juridic, 1 aprilie
2014, p. 471

5
In al. 3 al art. 478 NCPP se precizează că acordul de recunoaştere a
vinovăției poate fi încheiat atât la inițiativa procurorului cât şi la cea a
inculpatului.

Un aspect important este reprezentat de al. 5 al art. 478 NCPP, conform


căruia atunci când acțiunea penală se va pune în mişcare față de mai mulți
inculpați, se va încheia un acord de recunoaştere a vinovăției cu toți inculpații
sau distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a se aduce atingere prezumției de
nevinovăție a inculpaților pentru care nu s-a încheiat acord. Totodată, următorul
alineat al aceluiaşi articol interzice încheierea acordului de recunoaştere a
vinovăției cu inculpații minori.

În situațiile în care se încheie acord de recunoaştere a vinovăției,


procurorul nu va mai întocmi rechizitoriu cu privire la inculpații cu care a
încheiat acord şi nici cu privire la faptele pentru care s-a încheiat acordul, iar în
toate situațiile în care acesta se va încheia, va fi supus conditiei de formă scrisă
pentru a putea fi verificată ulterior respectarea condițiilor prevăzute de lege
pentru această procedură specială.

Obiectul acordului de recunoaştere a vinovăției este reprezentat de


recunoaşterea faptei de către inculpat şi acceptarea încadrării juridice pentru
care a fost pusă în mişcare acțiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul
pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia (art. 479 NCPP). În situația
în care se pune în mişcare acțiunea penală cu privire la mai multe fapte față de
acelaşi inculpat, se poate încheia acord de recunoaştere a vinovăției doar pentru
unele dintre acestea, iar pentru celelalte se va proceda conform dispozițiilor art.
327 NCPP, respectiv: procurorul va putea emite rechizitoriu prin care dispune
trimiterea în judecată dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta
există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal sau va putea
emite o ordonanță prin care clasează sau renunță la urmărire.

6
Conținutul acordului de recunoaştere a vinovăției prevede elemente
similare conținutului rechizitorului şi anume: data şi locul emiterii; numele,
prenumele şi calitatea celor între care se încheie; date privitoare la persoana
inculpatului; descrierea faptei ce formează obiectul acordului; încadrarea
juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege; probele şi mijloacele de probă;
declarația expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă
încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acțiunea penală; felul şi
cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la
aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a
ajuns la un acord între procuror şi inculpat; semnăturile procurorului, ale
inculpatului şi ale avocatului.

Procedura acordului de recunoaştere a vinovăției în faza de judecată

După ce acordul de recunoaştere a vinovăției a fost încheiat cu avizul


procurorului ierarhic superior, procurorul de caz sesizează instanța căreia i-ar
reveni competența să judece cauza în fond şi trimite acesteia acordul de
recunoştere a vinovăției însoțit de dosarul de urmărire penală (art. 483 NCPP).
Dacă inculpatul a recunoscut pretențiile civile şi s-a încheiat tranzacție sau
acord de mediere cu partea civilă, procurorul înaintează instanței unul dintre
actele mai sus menționate. Dacă acordul a fost incheiat numai cu privire la unele
fapte sau la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se
dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se va face separat. În această
situație, procurorul va înainta instanței numai actele de urmărire penală care se
referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a
vinovăției. (al. 2 art. 483 NCPP)

După sesizarea instanței, aceasta verifică conținutul acordului, iar dacă


lipseşte una dintre mențiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate
condițiile de încheiere a acestuia din urmă, se va sesiza tot prin instanță

7
conducătorul parchetului care a emis acordul şi va dispune acoperirea
omisiunilor într-un termen de 5 zile.

Asupra acordului valabil încheiat instanța se pronunță prin sentință, în


şedință publică, în urma unei proceduri necontradictorii în care au fost ascultați
procurorul, inculpatul şi avocatul acestuia precum şi partea civilă - dacă este
prezentă. Având în vedere că procedura este necontencioasă, ascultarea
procurorului, inculpatului si avocatului se limiteză la analiza condițiilor de
admisibilitate a acordului şi la pedeapsă, respectiv la modalitatea de executare a
acesteia.1

După ce instanța analizează acordul, ea va pronunța prin sentință una


dintre următoarele soluții: (1) va admite acordul de recunoaştere a vinovăției
putând dispune condamnarea inculpatului, renunțarea la aplicarea pedepsei sau
amânarea aplicării pedepsei, soluție care însă nu poate crea pentru inculpat o
situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord, dacă sunt îndeplinite
condițiile, forma şi conținutul cu privire la toate faptele reținute în sarcina
inculpatului, care au făcut obiectul acordului , sau (2) va respinge acordul de
recunoaştere a vinovăției şi va trimite dosarul procurorului în vederea
continuării urmăririi penale dacă nu sunt îndeplinite condițiile, forma şi
conținutul cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au
făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a
ajuns la un acord între inculpat şi procuror este nejustificat de bândă în raport cu
gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului (art. 485 NCPP).

Atunci când se admite acordul, instanța se pronunță cu privire la


restituirea cheltuielilor şi totodată cu privire la menținerea, revocarea, înlocuirea

1
A se vedea Petre Buneci, Gh. Şerban, I. Ciolcă, I. Dragnea, A. Vasilache, S. Crețu, A. Pichler, I.
Vasilache, V. Stoica, D. Tițian, M. Jiganic- Şerban NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ; Note,
Corelații, Explicații, edit, C.H.Beck, Bucureşti 2014, pp. 580/581

8
sau încetarea de drept a unei măsuri preventive, dacă aceasta a fost luată față de
inculpat pe parcursul procesului penal.

În situația în care instanța respinge acordul de recunoaştere a vinovăției,


din oficiu, instanța se poate pronunța şi în privința stării de arest a inculpatului
(art. 485, al. 3, lit. b)

Datorită faptului că instanța poate pronunța sentință prin care admite


acordul de recunoaştere a vinovăției, atât procurorul cât şi inculpatul au
posibilitatea şi dreptul de a declara apel cu privire la felul şi cuantumul pedepsei
sau la forma în care aceasta se va executa.

Legat de problema soluționării acțiunii civile, prin art. 486 NCPP se


prevede că aceasta are importanță doar în cazul admiterii acordului şi, dacă
există o înțelegere cu privire la pretențiile civile, se va lua act de aceasta prin
sentință, deoarece în cazul respingerii acordului, instanța, va lăsa nesoluționată
atât acțiunea penală, cât şi acțiunea civila, rezolvarea acesteia din urmă
depinzând de prima şi va restitui cauza procurorului pentru continuarea fazei de
urmărire penală.

Tot în legătură cu sentința pronuntată de către instanță prin care aceasta


poate admite sau respinge acordul de recunoaştere a vinovăției, menționăm că
împotriva acesteia procurorul şi inculpatul pot declara apel în termen de 10 zile
de la comunicare, cu mețiunea că în cazul celei de admitere a acordului se poate
declara apel numai în legătură cu felul şi cuantumul pedepsei sau cu forma de
executare a acesteia. La soluționarea apelului, deşi au fost participante la
judecata în primă instanță partea civilă, partea responsabilă civilmente sau
partea vătămată, acestea nu vor fi citate, legea dispunând prin art. 485, al. 3
NCPP că la soluționarea apelului se citează doar inculpatul. 1 Instanța de apel va

1
A se vedea Petre Buneci, Gh. Şerban, I. Ciolcă, I. Dragnea, A. Vasilache, S. Crețu, A. Pichler, I.
Vasilache, V. Stoica, D. Tițian, M. Jiganic- Şerban NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ; Note,
Corelații, Explicații, edit, C.H.Beck, Bucureşti 2014, p. 584

9
putea respinge apelul şi va menține sentința primei instanțe dacă apreciază că
apelul este tardiv, inadmisibil sau nefondat, sau va putea admite apelul dacă îl
consideră întemeiat şi va proceda la una dintre următoarele acțiuni: (1) va
desființa în parte sentința prin care a fost admis acordul şi va pronunva o altă
soluție privind felul, cuantumul pedepsei şi forma de executare a acesteia şi (2)
va desființa în totalitate sentința prin care acordul a fost respins şi va pronunța o
soluție de admitere a acordului.

Partea a II-a : Aspecte practice

În seara zilei de 17.07.2015, numitul D. D., care este posesor de permis


de conducere, inclusiv categoria B, din anul 1993, s-a deplasat cu autoturismul
proprietate personală, marca Audi, cu nr. de înmatriculare AG01MWT, de la
domiciliul său, din Toploveni, jud. Argeș, la restaurantul „Valmar”.
Aici, D.D. a consumat băuturi alcoolice (mai precis vin), în cantitate de
aproximativ 500 ml. Deși consumase băuturi alcoolice, în jurul orei 21,00 D.D.
s-a urcat la volanul autoturismului marca AUDI, cu nr. de înmatriculare
AG01MWT, pe care l-a condus pe DN 7, din direcția Călinești către centrul
orașului Toploveni, jud. Argeș. La P., a efectuat o curbă către dreapta, în dreptul
stației de maxi-taxi și, din cauza consumului de alcool, a pierdut controlul
volanului, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală cu
autospeciala Poliției, marca VW, model Polo, cu nr. de înmatriculare MAI_,
condusă de martorul A. M.. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală
a numitului D.D., care a fost transportat cu ambulanța, la Spitalul Județean
Argeș, precum și a martorului C. G. M., pasager în autospeciala Poliției, care a
fost transportat și el cu ambulanța, la Spitalul Județean Argeș.
Conducătorul auto, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest. La spitalul
Spitalul Județean Argeș, numitului D.D. i-a fost recoltată o probă de sânge, în

10
vederea stabilirii alcoolemiei. Cea de-a doua probă de sânge a fost refuzată de
suspect.
Conducătorul auto al autospecialei Poliției de Frontieră, martorul A. M., a
fost testat și el cu aparatul etilotest, rezultând 0,00 mg/l alcool pur în aerul
expirat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea
infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor
substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, obiect al cauzei penale
nr.1056/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
Cauza a fost instrumentată de către Formațiunea de Poliție Rutieră din
cadrul Poliției Orașului Topoloveni, jud. Argeș, la data de 17.07.2015, fiind
începută urmărirea penalaă in rem pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a
unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336
alin.1 Cod penal. La data de 22.09.2015, în cauză s-a dispus efectuarea în
continuarea a urmăririi penale față de suspectul D.D. pentru săvârșirea
infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor
substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal. Din adresa nr.1.198/L/2015
din 31.07.2015 a Serviciului de Medicină Legală Argeș, conform buletinului de
analiză a sângelui nr.522/v/16.07.2015, a rezultat că proba de sânge recoltat de
la inculpatul D. D. conținea o îmbibație alcoolică de 1,30g% alcool pur în
sânge, proba 1.
La data de 15.12.2015, în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală
față de inculăpatul D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui
vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336 alin.1
Cod penal. În cursul urmăririi penale procurorul a propus încheierea unui acord
de recunoștere a vinovăției, fapt pentru care la data de 10.01.2016 a fost încheiat
un acord ca urmare a recunoașterii vinovăției, urmând a fi înaintat Judecătoriei
Topoloveni spre judecare.

11
Aşa cum s-a menţionat in prima parte a prezentei lucrări, legiuitorul
român avut o serie de motive pentru care a introdus această nouă instituţie de
drept procesual penal in sistemul nostru.

Este deja bine-cunoscut faptul că procesul de urmărire penală şi de


judecată sunt procese complexe, cu un grad de dificultate destul de ridicat. Din
acest motiv, organele de cercetare penală si instanţele de judecată au adesea o
incărcătură prea mare de dosare aflate pe rolul lor. Astfel, soluţionarea cauzelor
se poate întinde pe o perioada mai îndelungată, iar costurile sunt de obicei mai
mari, nu doar pentru statul român, ci pentru toate părţile implicate în proces.

Pornind de la aceste raţionamente şi având în vedere obiectul legii


procesual penale, legiuitorul a preluat această procedură specială şi a adaptat-o
în vederea integrării acesteia în sistemul judiciar românesc, cu scopul de a
simplifica procedurile în cadrul urmăririi penale, de a responsabiliza părţile din
proces şi de a degreva instanţele de judecată, respectiv de a economisi resurse
băneşti şi umane în cadrul procedurilor judiciare.1

Odată intrată în vigoare reglementarea acordului de recunoaştere a


vinovăţiei, s-au semnalat mai multe probleme legate de implementarea acesteia,
unele dintre care contravin motivelor pentru care a fost introdus. În acest sens,
ne putem opri la două alineate din reglementare, respectiv alin.(5) al art. 478,
conform căruia: „ dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţa de mai mulţi
inculpaţi, se poate incheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu
fiecare dintre aceştia ”, şi alin. (2), Teza I a art. 483, care ne spune că „ în
situaţia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau cu
privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau inculpaţi se dispune
trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se face separat.”
1
A se vedea Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura
penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale,
publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013

12
Putem aprecia faptul că legiuitorul nu a condiţionat incheierea acordului
de recunoaşterea tuturor faptelor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală
sau de toţi inculpaţii, deoarece considerăm că această condiţie ar fi compromis
insuşi obiectul acţiunii penale, respectiv tragerea la răspundere penală a
persoanelor care au savârşit infracţiuni. Spre exemplu, dacă încheierea
acordului ar avea prevăzută aceasta condiţie sub sancţiunea nulitaţii acordului,
inculpatul ar putea fi pus in situaţia de a recunoaşte inclusiv asupra unor fapte
pe care nu le-a comis, sperând la o pedeapsa mai mică, o forma de executare
mai uşoara a acesteia sau chiar la suspendarea aplicarii ei. Astfel, prin admiterea
acordului de către instanţă s-ar considera ca faptuitorul a fost prins şi judecat,
sentinţa punând capăt urmaririi penale, context în care adevaratul faptuitor ar
ramane, de fapt, nepedepsit.

Pe de altă parte, din articolele mai sus menţionate putem deduce faptul că
sesizarea instanţei se face prin acordul de recunoaştere a vinovaţiei -ca act de
sesizare- pentru faptele şi inculpaţii pentru care s-a încheiar acord, iar pentru
celelalte fapte sau inculpaţi, conform procedurii obişnuite, prin rechizitoriu.

Pentru a sublinia problema ridicată de aceste articole vom împrumuta un


exemplu din doctrină.1 Să ne imaginam situaţia în care, „ în aceeaşi cauză, sunt
cercetaţi mai mulţi inculpaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni, iar acordul
de recunoaştere se încheie numai cu privire la unele fapte şi la unii faptuitori.
Date fiind dispoziţiile art. 478, [...] vom avea atâtea acorduri câţi inculpaţi
există în cauză, vor opera tot atâtea disjungeri în cursul urmăririi penale câte şi
în faza de judecată cu privire la latura civilă a cauzei, deoarece instanţele
învestite separat nu vor avea cum sa judece latura civilă a cauzei atunci când
raspunderea inculpaţilor este solidara.”

1
A se vedea Sorina Siserman, ACORDUL DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI. OBSERVAŢII
CRITICE, publicat in Revista de drept penal nr. 1/2012 , p.74.

13
O altă situaţie mai poate fi imaginata pe baza dispoziţiilor celor două
articole, respectiv cea în care un inculpat recunoaşte toate faptele, insă la
momente diferite in cursul urmăririi penale, ceea ce presupune, prin natura
lucrurilor, incheierea mai multor acorduri cu acelaşi inculpat, de unde poate
rezulta o nouă serie de sesizari separate ale instanţelor de judecată. Din toate
aceste exemple reiese destul de clar riscul dobândirii opusului celerităţii vizate
de legiuitor.O posibila soluţie pentru aceste probleme reiese din interpretarea
reglementării realizata de către un autor 1, care subliniaza libertatea procurorului
de a respinge prin ordonanţă cererea formulată de inculpat in vederea încheierii
unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, acesta nefiind obligat să demareze
procedura sau să sesizeze procurorul ierarhic superior in vederea obţinerii
avizului prealabil, iar inculpatul neavând dreptul de a obţine incheierea
acordului, ci doar dreptul de a solicita încheierea acestuia. Mai mult, autorul
susţine că procurorul de caz este singurul în masură a decide dacă acordul se va
incheia sau nu, chiar şi in situaţia în care procurorul ierarhic superior şi-a dar
avizul în vederea încheierii acestuia.

Încă un aspect din aceasta nouă reglementare ne atrage atenţia, şi anume


prevederea redată de alin. (6) al art. 478, care interzice categoric încheierea unui
acord de recunoaştere a vinovăţiei de către un minor. Probabil că legiuitorul a
pornit de la raţiunea potrivit căreia minorul nu are capacitate deplina de
exerciţiu, însă putem aprecia că un astfel de acord i-ar fi putut profita minorului,
acesta putând fi încheiat cu încuviinţarea reprezentantului legal şi în prezenţa
unui consilier de probaţiune.

CONCLUZII

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o instituţie de drept procesual


penal nouă în legislaţia românească, prin intermediul căreia, legiuitorul a
1

14
urmărit soluţionarea cu celeritate a proceselor penale, într-un termen optim şi
previzibil. Din acest punct de vedere, conform expunerii de motive care
însoţeşte Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, judecata
infracţiunilor pe baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei, la fel ca şi judecata
pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, reprezintă o formă
abreviată a judecăţii privind anumite infracţiuni, de natură a responsabiliza
părţile din proces.

Prin intermediul modificărilor aduse Codului de procedură penală prin


adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, au fost acoperite numeroasele carenţe
ale textului iniţial, prin care se încălcau mai multe principii constituţionale,
printre care se numărau principiul legalităţii, dreptul la apărare ori liberul acces
la justiţie.
Prin introducerea alin. (4) al art. 480 C. pr. Pen. care prevede reducerea
limitelor de pedeapsă în cazul inculpaţilor care uzează de această procedură
specială, se urmărește să crească numărul de dosare soluţionate în acest mod,
aspect ce va conduce la reducerea costurilor ce sunt suportate de stat, la
concentrarea resurselor umane în vederea creşterii operativităţii în
instrumentarea dosarelor complexe şi, nu în ultimul rând, la soluţionarea cu
celeritate a proceselor penale.

Bibliografie:

15
1. Volonciu, N., Uzlău, A.S., Atasiei, D., Chiriţă, C.M., Gheorghe, T.V.,
Ghigheci, C., Moroşanu, R., Tudor, G., Văduva, V., Voicu, C., Noul cod
de procedură penală, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014
2. C Ghighenci, Principiile procesului penal în Noul Cod de procedură
penală, editura Universul Juridic, București, 2014, p. 21-22
3. www.just.ro, Noul cod de procedura penala
4. Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind
Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte
normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 515 din 14 august 2013
5. Petre Buneci, NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ; Note, Corelații,
Explicații, edit, C.H.Beck, p. 575
6. Petre Buneci, Gh. Şerban, I. Ciolcă, I. Dragnea, A. Vasilache, S. Crețu, A.
Pichler, I. Vasilache, V. Stoica, D. Tițian, M. Jiganic- Şerban NOUL COD
DE PROCEDURĂ PENALĂ; Note, Corelații, Explicații, edit, C.H.Beck,
Bucureşti 2014, pag. 575/576
7. Ion Neagu, Mircea Damaschin, TRATAT DE PROCEDURĂ PENALĂ,
PARTEA SPECIALĂ, ÎN LUMINA NOULUI COD DE PROCEDURĂ
PENALĂ, edit. Universul Juridic, 1 aprilie 2014, p. 471
8. Petre Buneci, Gh. Şerban, I. Ciolcă, I. Dragnea, A. Vasilache, S. Crețu, A.
Pichler, I. Vasilache, V. Stoica, D. Tițian, M. Jiganic- Şerban NOUL COD
DE PROCEDURĂ PENALĂ; Note, Corelații, Explicații, edit, C.H.Beck,
Bucureşti 2014, pp. 580/581
9. Petre Buneci, Gh. Şerban, I. Ciolcă, I. Dragnea, A. Vasilache, S. Crețu, A.
Pichler, I. Vasilache, V. Stoica, D. Tițian, M. Jiganic- Şerban NOUL COD
DE PROCEDURĂ PENALĂ; Note, Corelații, Explicații, edit, C.H.Beck,
Bucureşti 2014, p. 584
10.Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind
Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte

16
normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicată în
Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013

11.Sorina Siserman, ACORDUL DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI.


OBSERVAŢII CRITICE, publicat in Revista de drept penal nr. 1/2012 ,
p.74.
12. http://www.curieruljudiciar.ro/2015/04/08/exceptie-de-
neconstitutionalitate-admisa-privind-ncpp/
13. Alexandru-Nicolae Volintiru, Acordul de recunoaștere a vinovăției în
lumina modificărilor aduse C.pr.pen. prin O.U.G. NR. 18 din 18 mai
2016, Revista Universul Juridic nr. 8, august 2016, p. 53

17