UNIVERSITATEA ”LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ”SIMION BĂRNUȚIU”

MASTER SPECIALIZAREA ȘTIINȚE PENALE

SEMESTRUL I

PROCEDURI SPECIALE I
(Conf. univ. dr. Ion POIANĂ)

Aspecte privind
procedura de recunoaștere a vinovăției

Masterand: Cîrstea Dănuț-Petru

-SIBIU 2020-
 CUPRINS:

1. Considerații preliminare.....................................................................................................2
3. Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției...............................................................5
4. Condițiile pentru încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției..............................9
5. Obiectul acordului..............................................................................................................10
6. Conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției........................................................11
7. Procedura în fața instanței................................................................................................11
8. Soluții...................................................................................................................................13
9. Calea de atac.......................................................................................................................14
Anexa 1 Modele de documente...............................................................................................15
Anexa 2 Decizia nr. 25 din 17.09.2014 a Î.C.C.J..................................................................17
Bibliografie selectivă..............................................................................................................23

1
1. Considerații preliminare
Procesul penal este activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele
competente, cu participarea părților și a altor persoane, în scopul constatării la timp și în mod
complet a faptelor ce constituie infracţiunii, astfel ca orice persoană care a săvârșit o
infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie
trasă la răspundere penală. Pentru a se putea atinge scopul procesului penal legiuitorul a
instituit o serie de norme juridice cuprinse în codul de procedură penală și în legile speciale,
norme ce sunt menite a disciplina desfășurarea procesului penal. 
Ţinând cont de nevoia de unitate în reglementarea normelor aplicabile desfășurării
procesului penal există la momentul actual o serie de dispoziții aplicabile în toate cauzele
penale deservite justiției, norme ce formează procedura comună în dreptul procesual
penal.  Procedura comună se aplică nediferențiat în marea majoritate a cauzelor penale
deoarece este necesară formarea desfășurării procesului penal și respectarea dreptului la
egalitate în fața legii penale.  În unele cazuri, însă procedura obișnuită nu este suficient de
eficace și nu poate alcătui cadrul optim pentru aflarea adevărului și instrumentarea cauzelor.
De aceea legea penală a instituit anumite reglementări derogatorii de la procedura comună,
norme ce se aplică în mod limitat în funcție de cauza în discuție. Rolul lor este de a menține
functional mecanismul justiției fără a aduce atingere libertăților garantate de lege și fără a
influența justa soluționare a cauzei. Aceste derogări sunt numite proceduri speciale. Pentru a
putea constitui o procedură specială normele derogatorii trebuie ca prin conținut,
sistematizare și mod de aplicare să formeze un complex de norme cu caracter complementar
și derogatoriu, ceea ce presupune că, procesul penal se desfășoară după normele comune
numai în măsura în care nu exista dispoziții speciale care au prioritate1.
Procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției reprezintă o instituție cu
caracter de relative noutate în sistemul judiciar român care presupune schimbarea modului de
desfăşurare a proceselor penale româneşti, fiind reglementată aşa cum reiese din Expunerea
de motive a Legii Nr. 135/2010 ca o „soluție legislativă inovatoare ce va asigura soluționarea
cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unor
deficiențe majore ale sistemului judiciar român, respectiv durata desfăşurării procedurilor
judiciare.”2 Acordul de recunoaștere a vinovăție este așadar o procedură specială cu caracter
1
Gh.Theodoru, L.Moldovan, Drept procesual penal, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979, p. 335;
2
Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru
modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale,publicată în
Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013;
2
de relativă noutate pentru legislația penală din România, fiind reglementată în Titlul IV al
Părții speciale din Codul de procedură penală, art. 478-488. Această procedură specială este
aplicabilă exclusiv în faza urmăririi penale şi doar pentru infracţiuni de o anumită gravitate
(cele pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau închisorii de cel mult 7 ani). Procedura
specială a acordului de recunoaștere a vinovăției a fost gândită ca un nou instrument menit să
simplifice şi să scurteze durata procedurilor judiciare, şi, implicit, să conducă la economisirea
de resurse materiale şi umane, alternativ judecăţii în procedura recunoaşterii învinuirii,
desfăşurată tot pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar abia după
începerea judecăţii. Astfel, odată încheiat acordul, desfăşurarea în continuare a procedurii se
face necontradictoriu, direct în faţa instanţei, fără ca dosarul să mai fie supus examinării în
camera preliminară, fapt ce asigură soluţionarea cauzelor într-un termen considerabil mai
scurt şi, de asemenea, previzibil pentru cei care sunt părţi ale respectivului acord3.
Acordul de recunoaștere a vinovăție constituie, în esență, o înțelegere făcută între
procuror și inculpat, cu privire la felul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia, cauza
urmând a fi soluționată într-o procedură simplificată în scopul reducerii duratei procedurilor
judiciare.
Acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o procedură derogatorie de la dreptul
comun, aplicabilă anumitor infracțiuni de mai mică gravitate, a cărei principală caracteristică
este posibilitatea acordată inculpatului de a participa la procesul de luare a deciziei în cauza
sa și de a negocia pedeapsa ce urmează să i se aplice4.

2. Acordul de recunoaștere a vinovăției și procedura abreviată a judecății în

cazul recunoașterii învinuirii

Instanţa poate proceda la judecarea cauzei în condiţiile procedurii abreviate a

recunoaşterii învinuirii dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
 inculpatul să fi fost acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede
numai pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai
pedeapsa închisorii;
 înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul să fi declarat personal că
recunoaşte în totalitate fapta/faptele descrise în rechizitoriu sau în încheierea judecătorului de
cameră preliminară (atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv);
3
Georgiana Bodoroncea, Acordul de recunoaștere a vinovăției, în Analele Universității București, Seria Drept,
Supliment 2014, p.328;
4
B. Micu, A.G. Păun, R. Slăvoiu, Procedură Penală, Curs pentru admitere în magistratură și avocatură, p. 336;

3
  inculpatul să fi solicitat personal ca judecata să se facă în baza probelor
administrate în faza de urmărire penală care au fost apreciate ca fiind legal sau loial
administrate de judecătorul de cameră preliminară şi a înscrisurilor (în circumstanţiere ori cu
privire la fondul acuzaţiei penale ori al acţiunii civile) prezentate de părţi sau de persoana
vătămată;
 instanţa să nu considere necesară administrarea altor probe decât cele din cursul
urmăririi penale pentru formarea convingerii sale.
Acordul de recunoaștere a vinovăției nu se confundă cu cea a recunoașteriii învinuirii,
prevăzută de art. 374 alin.(4), art. 375 și art. 377 din CPP, între cele două putând fiind
semnalate mai multe deosebiri. Și anume:
 acordul de recunoaștere a vinovăției este încheiat în timpul urmăririi penale, iar
procedura recunoașterii învinuirii presupune o cercetare judecătorească abreviată.
 acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie cu procurorul și presupune o
recunoaștere a faptelor așa cum au fost reținute de procuror, în totalitate a probelor
administrate și a încadrării juridice date faptei de procuror. În acest caz, procesul capătă o
formă cu totul diferită, pentru că în această situație instanța este sesizată cu acordul de
recunoaștere a vinovăției, ceea însemnă că:
o numai există un alt act de sesizare a instanței
o nu mai există procedura de cameră preliminară
o acordul de recunoaștere a vinovășiei trebuie încuviințat de conducătorul parchetului,
întrucât acesta reprezintă actul de sesizare a instanței, ca și în cazul rechizitoriului (care este
verificat sub aspectul legalității și temeiniciei)
o nu se soluționează acțiunea civilă
 acordul de recunoaștere implică o negociere purtată între procuror și inculpat cu
privire la individualizarea pedepsei (felul și cuantumul acesteia, forma de executare,
renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei), al cărei rezultat obligă în
anumite condiții pe judecător. Recunoașterea învinuirii nu are un asemenea specific,
judecătorul având sarcina exclusivă a individualizării pedepsei în cazul în care dispune o
soluție de condamnare.
 condițiile de admisibilitate a celor două proceduri sunt diferite. Spre exemplu, din
perspectiva cauzelor penale în care poate interveni, acordul de recunoaștere a vinovăției este
mai restrictiv, fiind permis numai la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii
sau închisorii de cel mult 7 ani, în timp ce recunoașterea învinuirii este exclusă numai în
cazul infracțiunilor sancționabile cu detențiunea pe viată.

4
  în cazul recunoașterii învinuirii, deși cercetarea judecătorească este simplificată,
se admite totuși proba cu înscrisuri, în schimb cu ocazia soluționării de către judecător a
acordului de recunoaștere a vinovăției, nu se administrează probe. Judecata în caz de
recunoaștere vinovăției cunoaște etapa dezbaterilor și ultimul cuvânt al inculpatului, ceea ce
nu se întalnește în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției.

3. Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției

Procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției cunoaște doi titulari:

procurorul și inculpatul (persoană fizică majoră sau persoană juridică). Organul judiciar
trebuie să aducă la cunoștință inculpatului posibilitatea încheierii în cursul urmăririi penale, a
unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției. Avocatul inculpatului major sau inculpații
minori nu au dreptul de a iniția încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. Codul de
procedură penală nu stipulează drepturi pentru persoana vătămată, partea civilă sau partea
respunsabilă civilmente relativ la procedura de încheiere a acordului de recunoaștere a
vinovăției. În cazul în care inițiativa aparține procurorului, inculpatul nu are obligația de a
adera la aceasta, putând respinge declanșarea unei astfel de proceduri, respectiv dacă
inițiativa aparține inculpatului, procurorul nu este obligat să accepte încheierea acordului,
putând dispune prin ordonanță respingerea cererii inculpatului de încheiere a acordului.
Procurorul ierarhic superior celui care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală nu este îndreptățit nici să inițieze el însuși încheierea unui acord și nici să dispună ca
procurorul de caz să o facă. El nu poate da o dispoziție cu caracter obligatoriu procurorului de
caz în sensul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției. În situația în care se încheie
un acord de recunoaștere a vinovăției, procurorul nu mai întocmește rechizitoriul cu privire la
inculpatul care a încheiat acord.
Autorii care susțin că procurorul ierarhic superior este şi el unul dintre titularii
acordului de recunoaştere a vinovăției îşi motivează opinia pe o anumită interpretare a celui
de-al doilea alineat al art. 478 NCPP, conform căruia efectele acordului de recunoaştere a
vinovăției sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior, astfel considerând că discuțiile
vor fi purtate între procurorul de caz şi inculpatul asistat de apărător şi vor fi consemnate într-
un proiect scris de acord de recunoaştere a vinovăției asupra căruia procurorul ierarhic
superior se va pronunța în scris în sensul avizării acestuia fie în forma propusă, fie în alte
limite stabilite de el.5
5
Petre Buneci, Gh. Şerban, I. Ciolcă, I. Dragnea, A. Vasilache, S. Crețu, A. Pichler, I. Vasilache, V.
Stoica, D. Tițian, M. Jiganic- Şerban, Noul cod de procedură penală; Note, Corelații, Explicații, Editura
5
 În legătură cu avizul procurorului ierarhic superior, există mai multe opinii referitor la
numarul avizelor, și anume:
A. Într-o primă opinie (avută în vedere de exemplu, la redactarea modelelor de acte
procedurale întocmite sub coordonarea Institutului Național al Magistraturii) este vorba de un
singur aviz, anterior semnării acordului de către procurorul de caz și inculpat. Potrivit acestei
opinii, atunci cand procurorul, din inițiativa sa sau la cererea inculpatului, intenționează să
încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, procedează astfel:
 se asigură că inculpatul recunoaște fapta și nu contestă încadrarea juridică a
acesteia și convine cu inculpatul asupra soluției, felului, cuantumului și a formei de executare
a pedepsei și redactează acordul, conform înțelegerii fără a-l semna
 supune proiectul acordului de recunoaștere a vinovăției avizului procurorului
ierarhic superior, care dacă este de acord cu conținutul acestuia, face o mențiune în acest sens
pe înscrisul în care este consemnat acordul
 semnează împreună cu inculpatul acordul
În cadrul acestei interpretări, conținutul acordului este stabilit de către procurorul de
caz, iar procurorul ierarhic superior lui urmează să încuviințeze sau să respingă încheierea
acordului, neputând impune un anumit conținut al acestuia. Emiterea avizului pozitiv sau
negative al procurorului ierarhic superior nu trebuie concretizat într-o ordonanță, potrivit art.
286 CPP. Emiterea avizului reprezintă doar o condiție pentru ca actul procesual pe care îl
reprezintă acordul să fie încheiat.
B. Într-o altă interpretare, se pornește de la ideea că alineatele (2) și (4) ale art. 478
conțin o aparentă contradicție: dacă alin. (4) se referă la acordul prealabil al procurorului
ierarhic superior- prin urmare la un act ce reprezintă o condiție anterioară încheierii
acordului, în schimb alin. (2) arată că efectele acordului sunt supuse avizului procurorului
ierarhic superior celui care l-a întocmit. Prin referire la efecte textul pare a viza o procedură
ulterioară încheierii acordului. Potrivit acestei opinii, observând numai așezarea celor doua
texte, nu se poate considera că alin. (2) s-ar referi la o procedură ulterioară celei reglementate
de alin. (4). Pe de altă parte sintagma “efectele acordului”, care să fie supuse avizului
procurorului ierarhic superior celui de caz, are ea însăși un caracter imprecis, de vreme ce
acordul nu produce, prin el însuși vreun efect asupra situației inculpatului: numai
încuviințarea lui de către instanță urmată de pronunțarea de către aceasta a unei soluții cu
privire la acțiunea penală va avea acestă aptitudine. Faptul că după încheierea acordului, este

C.H.Beck, Bucureşti 2014, p. 575, 576;

6
obligatorie parcurgerea unei proceduri apte să fie finalizată de instanță printr-o soluție de
condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, ori amânarea aplicării pedepsei nu poate avea
semnificația unui ”efect juridic”. De aceea, notiunea de “efect” este inadecvat folosită în
cadrul acestei dispoziții. Această redactare defectuoasă nu trebuie să împieteze asupra
stabilirii adevăratului sens al normei, asupra identificării rațiunii ei.
Cu privire la această rațiune se precizează că norma din alin. (2) instituie doar regula
generală: aceea că încheierea acordului este condiționată de avizul procurorului ierarhic
superior celui de caz, iar apoi acest principiu este transpuns în dizpoziția alin. (4), care
precizează condițiile în care avizul se acordă (prealabil și scris). Potrivit acestei opinii,
interpretarea este confirmată și de observarea raportului dintre celelalte dispoziții din cadrul
art. 478 CPP, abordare care permite concluzia potrivit căreia întreg articolul este construit în
aceeași tehnică: primele două alineate enunță regulile generale ale procedurii, acelea care
instituie posibilitatea încheierii acordului, rolul procurorului superior. Pentru ca alineatele
următoare să transpună aceste norme cu caracter general în etape de procedură și alte reguli
cu caracter special privind dreptul de a iniția acordul, obținerea avizului prealabil, situația
cauzelor cu mai mulți inculpați, excluderea minorilor de la acestă procedură. Concluzia ar fi
aceea că, în cadrul procedurii încheierii acordului rolul procurorului ierarhic superior se
exercită într-un singur moment prealabil încheierii acordului între procurorul de caz și
inculpat. După încheierea acordului procurorului de caz îi mai revine doar obligația sesizării
instanței. Atribuția de a stabili limitele acordului revine procurorului ierarhic superior, iar
procurorul de caz va proceda doar la întocmirea acordului în limitele stabilite de cel dintâi.
Prin avizul procurorului ierarhic superior nu se exprimă punctul de vedere al acestuia cu
privire la conținutul unui acord deja propus de procuror, ci se stabilește cadrul în care trebuie
să se situeze înțelegerea acestuia cu inculpatul. Acesta este motivul pentru care avizul este
unul prealabil încheierii acordului, având rolul de a fixa reperele pentru încheierea acestuia,
spre deosebire de verificarea legalității și temeiniciei unui act deja efectuat de procuror, care
este ulterioară.
C. O altă interpretare a art. 478 CPP este aceea că textul reglementează două avize,
unul prealabil prevăzut la alin. (4) iar altul ulterior încheierii acordului de recunoaștere a
vinovăției, prevăzut la alin. (2).
Potrivit acestei opinii, singura eroare de redactare a textului este amplasarea
dispozițiilor privind avizul prealabil dupa cele referitaore la avizul ulterior, intenția
legiuitorului fiind aceea de a distinge între momentul stabilirii limitelor încheierii acordului
de vinovăție și cel al verificării efectelor produse de acestea. Un argument în acest sens îl

7
constituie și precizarea în sensul că avizul prealabil trebuie să fie “în scris” , precizare ce nu
mai apare în cazul avizului ulterior. Distincția trebuie înțeleasă în sensul că avizul prealabil
trebuie materializat într-un înscris separat, în cuprinsul căruia sunt indicate explicit limitele
încheierii acordului, în timp ce avizul ulterior poate îmbrăca și forma unei mențiuni pe
înscrisul în care este consemnat acordul. La emiterea avizului prealabil, procurorul ierarhic
superior stabilește faptele și persoanele cu privire la care încuviințează încheierea acordului,
verifică dacă din probele administrate în cauză rezultă existența faptelor pentru care
procurorul dorește încheierea acordului și dacă vinovăția inculpaților cu care urmează a se
încheia acordul este dovedită, dacă încadradrea juridică este corectă, precum și îndeplinirea
celorlalte condiții formale necesare pentru încheierea acordului. Se stabilesc “limitele”
acordului, în sensul că se fixează cadrul procesual (cu privire la fapte și persoane) în care se
încuviințează încheierea acordului și se indică soluțiile considerate acceptabile pentru
încheierea acordului.
În sensul existenței unei a doua intervenții a procurorului ierarhic superior în
procedura acordului de recunoaștere a vinovăției pledează și prevedereile art. 484 alin. (1).
Potrivit acestui text dacă acordului îi lipsește vreuna din mențiunile obligatorii sau dacă nu au
fost respectate condițiile prevăzute la art. 482 și 483 CPP, instanța dispune acoperirea
omisiunilor în cel mult cinci zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a
emis acordul, ceea ce nu s-ar justifica decât dacă acestuia i-ar reveni responsabilitatea
verificării acordului și prealabil sesizării instanței, nu doar prealabil încheierii lui.
Alți autori includ printre titularii procedurii acordului de recunoaştere a vinovăției şi
instanțele de judecată, respectiv cea căreia i-ar reveni competența de a judeca fondul cauzei,
deoarece aceasta trebuie să se pronunțe asupra admiterii sau respingerii acordului şi instanța
de control judiciar datorită faptului că sentința pronunțată în soluționarea cauzei poate fi
atacată cu apel.6

4. Condițiile pentru încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției

Pentru a fi încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției trebuie îndeplinite

următoarele condiții:

6
Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală, partea specială, în lumina noului cod de
procedură penală, Editura Universul Juridic, 1 aprilie 2014, p. 471;

8
 a) Să fie pusă în mișcare acțiunea penală
b) Inculpatul cu care se încheie acordul să fie major (în cazul persoanelor fizice) și
asistat de un avocat ales sau desemnat din oficiu
c) Legea să prevadă pentru infracțiunea pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea
penală numai pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de până la 7 ani alternativ sau nu cu
pedeapsa amenzii.
Se va avea în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru
infracțiunea consumată. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie
amenda ori închisoarea de 5 ani sau mai mică în cazul în care se intenționează negocierea
unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei.
d) Din probele administrate în cursul urmăririi penale să rezulte suficiente date cu
privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiune penală și cu privire la
vinovăția inculpatului. Insuficiența probelor pentru stabilirea faptei și a vinovăției va atrage
respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției de către instanță.
e) Să existe avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior prin care acesta
să fie de acord cu limitele acordului. Avizul procurorului superior este obligatoriu și se emite
în urma sesizării acestui de către procurorul de caz printr-un referat în care sunt propuse
limitele acordului. Procurorul ierarhic poate aviza cadrul în care trebuie să se situeze acordul
dintre procurorul de caz și inculpat (limitele pot fi similare cu cele propuse de procurorul de
caz chiar diferite de acestea) sau poate respinge propunerea formulată de procurorul de caz.
Avizul se realizează prin mențiune datată și semnată, înscrisă pe referatul procurorului de
caz. Procurorul de caz nu trebuie să depășească limitele de negociere avizate de procurorul
ierarhic superior, astfel încât să ajungă la o soluție mai grea sau mai ușoară decât cea propusă
prin referat și avizată. Cu toate acestea, dacă procurorul de caz și inculpatul ajung în urma
negocierii la o altă soluție decât cea avizată prealabil de procurorul ierarhic superior și acesta
din urmă avizează acordul astfel cum a fost întocmit, consider că sesizarea instanței este
legală, neputându-se dispune o soluție de respingere a acordului.
f) Procurorul de caz și inculpatul să agreeze obiecul acordului. Nu este necesar
acordul persoanei vătămate sau al părții civile ori responsabile civilmente pentru încheierea
valabilă a unui acord. Pocurorul nu are obligația procedurală pozitivă de a informa acesti
subiecți procesuali cu privire la demararea procedurii.

5. Obiectul acordului

9
 Această procedură specială are ca obiect:
I. recunoașterea necondiționată a comiterii faptei/faptelor pentru care a fost pusă în
mișcare acțiunea penală
II. acceptarea încadrării juridice a faptei/faptelor pentru care a fost pusă în mișcarea
acțiune penală. Încadrarea juridică nu poate face obiectul negocierii între procuror și inculpat,
aceasta fiind stabilită prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale. Inculpatul trebuie
să accepte atât încadrarea juridică a faptei prin raportare la norma de incriminare cât și
existența vreunei stari de agravare (recidiva, puralitatea intermediară) sau de atenuare
(tentativa) ori a unor circumstanțe agravante legale sau atenuante, dacă au fost reținute de
procuror în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
III. felul și cuantumul pedepsei (principale, accesorii, complementare).
IV. forma de individualizare a executării pedepsei principale
În legătură cu pedeapsa principală, aceasta trebuie menționată într-un cuantum
determinat. În cazul consursului de infracțiuni este necesar să se precizeze pedeapsa pentru
fiecare infracțiune concurentă. Încheierea acordului nu conduce la o negociere între limitele
de pedeapsă reduse ca în procedura abreviată a recunoașterii învinuirii în faza de judecată. Nu
este exclus ca acordul să vizeze și reținerea circumstanțelor atenuante legale (de ex, reținerea
provocării) sau judiciare. Dar, chiar dacă procurorul reține existența circumstanțelor
atenuante judiciare (a căror reținere este facultativă) aceasta nu va putea conduce la stabilirea
în procedura încheierii acordului negocierea unei pedepse în limitele reduse cu o treime în
condițiile art. 76 alin. (1) CP. În această ipoteză instanța de judecată apreciază că reținerea
circumstanței atenuante judiciare este justificată față de probatoriul din cauză și va da efect
dispozițiilor art. 76 CP, putând stabili o pedeapsă mai mică decât cea agreată prin acord.
În cazul pedepselor complementare, procurorul și inculpatul trebuie să agreeze atât
felul pedepsei complementare cât și durata în ipoteza în care a fost agreată aplicarea pedepsei
complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Pedeapsa accesorie va fi totdeauna
aplicată dacă se aplică și o pedeapsă complementară, ceea ce însemnă că negocierea cu
privire la aplicarea pedepsei complemetare a interzicerii unor drepturi echivalează și cu o
negociere sub aspectul pedepselor accesorii.
Acordul de recunoaștere a vinovăției poate viza fie o soluție de condamnare (cu
executare sau cu suspendarea sub supraveghere a executării), fie amânarea aplicării pedepsei
(dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 83 CP, inclusiv cu privire la maximul special
al pedepsei prevăzute de norma de incriminare, pedeapsa închisorii de până la 7 ani), sau
renunțarea la aplicarea pedepsei (dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 80 CP,

10
inclusiv cu privire la maximul special al pedepsei prevăzute de norma de incriminare,
pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani inclusiv). În ipoteza în care soluția ce se intenționează a
fi negociată este cea de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare sub supraveghere a
executării pedepsei, procurorul trebuie să audieze în prealabil pe inculpat și sub aspectul
manifestării de către acesta a consimțământului de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunității.

6. Conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției

Acordul de recunoaștere se încheie în scris și trebuie să cuprindă mențiunile de la art.

482 CPP. Chiar dacă acordul de recunoaștere a vinovăției este actul de sesizare al instanței,
având în vedere faptul că acesta reprezintă una din modalitățile de obiectivare a elementelor
de justiție, negociată în procesul penal român, este necesară semnarea acordului de fiecare
dintre titularii acestuia, precum și de avocatul inculpatului. În cazul în care lipsește vreunul
dintre elementele de conținut ale acordului, instanța va dispune respingerea acordului.
După întocmirea acordului de procurorul de caz, acesta este supus avizării de
procurorul ierarhic superior. Această verificare (existentă și în privința celuilalt act de
sesizare a instanței, rechizitoriul) are ca scop aigurarea unui control pe cale ierarhică a
legalității și temeiniciei acordului de recunoaștere a vinovăției, având în vedere și faptul că
procesul penal va continua direct cu faza judecății, făra parcurgerea camerei preliminare, iar
nu avizarea “efectelor acordului”, acestea producându-se numai după admiterea acordului de
către instanța de judecată. Procurorul poate aviza acordul prin mențiune pe acesta, sau
infirma prin ordonanță acordul dacă nu sunt îndeplinite elementele prevăzute la art. 482 CPP.

7. Procedura în fața instanței

După încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul sesizează instanţa

căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond şi trimite acesteia acordul de
recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală. În situaţia în care se încheie
acordul de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu
privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau inculpaţi se dispune trimiterea în
judecată, sesizarea instanţei se face separat pentru acestea din urmă prin rechizitoriu.
Procurorul înaintează instanţei numai actele de urmărire penală care se referă la faptele şi
persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei. În cazul în care

11
inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente au încheiat o tranzacţie sau un acord
de mediere pe latura civilă a cauzei, procurorul le va înainta instanţei alături de acordul de
recunoaştere a vinovăţiei. În ipoteza în care instanţa este sesizată cu un acord de recunoaştere
a vinovăţiei, nu se mai parcurge faza camerei preliminare.
După înregistrarea dosarului și repartizarea aleatorie a acestuia unui complet de
judecată, se va efectua o verificare preliminară a elementelor de formă. Astfel, instanţa
verifică dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile
obligatorii sau dacă nu au fost respectate condiţiile pentru încheierea sa în mod valabil şi
dispune, dacă este cazul, acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile, sesizând în acest sens
conducătorul parchetului care a emis acordul. Acoperirea nu presupune suplinirea unor
carențe ale actului de sesizare care ar fi trebuit să rezulte în urma procesului de negociere.
Spre exemplu, nu se pot acoperi omisiuni cu privire la stabilirea pedepselor pentru fiecare
infracțiune concurentă sau cele referitoare la impunerea unor obligații facultative, ori cu
privire la numărul de zile de muncă în folosul comunității). Acoperirea omisiunilor nu se va
realize de procurorul ierarhic superior, ci de procurorul de caz care a negociat acordul,
trebuind să fie realizată cel mai târziu până la momentul în care instanța se pronunță cu
privire la admiterea sau respingerea acordului.
Procedura de judecată este necontradictorie cu privire la conținutul acordului și la
soluționarea acțiunii civile în temeiul tranzacției sau al acordului de mediere. Pe cale de
consecință, inculpatul nu poate solicita aplicarea unei pedepse mai mici decât cea negociată
sau a unei modalități de individualizare a executării pedepsei mai ușoare.
Ședința de judecată este publică, și se desfășoară cu citarea părţilor şi a subiecţilor
procesuali principali, cu ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum
şi a părţii civile, dacă este prezentă. Instanța va face adresă la barou în vederea desemnării
unui avocat din oficiu în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Participarea
procurorului este obligatorie. În cadrul acestei proceduri speciale, în fața instanței nu se mai
administrează/readministrează probe.

8. Soluții

Instanţa, analizând acordul, pronunţă una dintre următoarele soluţii cu privire la latura
penală a cauzei:
a) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre următoarele
soluţii:

12
 1. condamnarea - soluţia dispusă atunci când fapta există, constituie infracţiune, iar
inculpatul este vinovat de săvârşirea ei, instanţa poate dispune aplicarea pedepsei amenzii sau
închisorii (cu executare in regim de detenţie ori suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei).
2. renunţarea la aplicarea pedepsei - dacă fapta există, constituie infracţiune şi a
fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82 NCP;
3. amânarea aplicării pedepsei - dacă fapta există, constituie infracţiune şi a fost
săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90 NCP.
Pentru a se dispune admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, trebuie să fie
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru încheierea acestuia în mod valabil cu privire la
toate faptele reţinute în sarcina inculpatului (la art. 480-482 NCPP). Mai mult, soluţia
pronunţată de instanţă nu poate fi mai grea decât cea prevăzută în acord, nici sub aspectul
pedepsei şi nici cu privire la modalităţile de individualizare judiciară a acesteia.
Instanţa de judecată nu poate dispune admiterea acordului de recunoaştere a
vinovăţiei şi achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal, în aceste ipoteze urmând să
dispună o soluţie de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Însă, instanţa poate
admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unii dintre inculpaţi.
În cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi s-a
încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa ia act de aceasta
prin sentinţă, art. 486 CPP. În cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a
vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea
civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În această situaţie, hotărârea prin care s-a
admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii
prejudiciului în faţa instanţei civile.
b) respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în
vederea continuării urmăririi penale, dacă:
1. nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru încheierea acestuia în mod
valabil cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului (a se vedea art. 480-482
NCPP) care au făcut obiectul acordului;
2. dacă instanţa apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între
procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau
periculozitatea infractorului.

13
 Judecătorul care a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe motiv că pedeapsa
este prea blândă este incompatibil să judece cauza în care procurorul a dispus, ulterior,
trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu.

9. Calea de atac

Împotriva sentinței pronunțate, procurorul și inculpatul pot declara apel în termen de

10 zile de la comunicare. Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis,
se poate declara apel numai cu privire la:
1. felul şi cuantumul pedepsei;
2. forma de executare a acesteia.
La soluţionarea apelului se citează numai inculpatul. Instanţa de apel pronunţă una
dintre următoarele soluţii:
a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau
inadmisibil ori nefondat;
b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis
numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia şi
pronunţă o nouă hotărâre;
c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost
respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
În calea de atac nu se poate critica legalitatea încheierii a acordului de recunoaştere a
vinovăţiei şi nici soluţia pronunţată pe latura civilă.

Anexa 1

Modele de documente

III. MODEL

14
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei

MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA X
DOSAR NR.
Avizat de PRlM-PROCUROR

Acord

de recunoaştere a vinovăţiei

Anul... luna....ziua ...

Astăzi........(data de mai sus), a fost încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei între

procuror... din cadrul Parchetului de pe lângă ........... şi inculpatul X (date de stare civilă)
cercetat (în stare de liber ta te/arest preventiv, arest la domiciliu ori altă măsură preventivă),
sub aspectul acuzaţiei de a fi comis infracţiunea de.....prevăzută de art. ... NCP.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei

de............ şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

1. În fapt,....[descrierea faptelor reţinute, analiza coroborată a probelor (cu indicarea filelor şi

a volumelor de urmărire penală)],

2. Mijloacele de probă (enumerarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi

penale, cu indicarea filelor, indicarea mijloacelor materiale de probă, a modului în care au
fost păstrate. De exemplu: Probaţiunea administrată în cauză se compune din ....).

3. în drept
Analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a început urmărirea
penală: latură obiectivă, latură subiectivă.

15
4. Fiind ascultat, în prezenţa apărătorului ales/din oficiu........., inculpatul a declarat explicit că
recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare
acţiunea penală.

5. Pedeapsa: se va indica felul şi cuantumul,- precum şi forma de executare a pedepsei

(executare în regim de detenţie sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei) ori,
după caz, renunţarea la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la
care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat.

6. Latura civilă: se va face menţiune dacă între părţi s-a încheiat o tranzacţie sau un acord de
mediere cu privire la acţiunea civilă;

7. Date cu privire la urmărire penală: sesizarea, începerea urmăririi penale in rem; efectuarea
în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă faţă de suspect, punerea în mişcare
a acţiunii penale; ascultarea inculpatului cu privire la obiectul acordului, asistenţa juridică,
avizarea acordului de procurorul ierarhic superior.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) NCPP, dosarul de urmărire penală/
actele de urmărire penală care se referă la faptele privind pe inculpatul şi prezentul acord de
recunoaştere a vinovăţiei vor fi înaintate judecătoriei competente să judece cauza în prima
instanţă urmând a fi citaţi:

Inculpat.................

Parte civilă...................................

P RO CU RO R , AVOCAT, IN C U L P A T ,

Anexa 2
Decizia ICCJ nr. 25 din 17.09.2014

16
În M. Of. nr. 935 din 22.12.2014, s-a publicat Decizia nr. 25 din 17.09.2014 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție de admitere a sesizării formulate de către Curtea de Apel Galați –
Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 10.204/233/2014, prin care se solicită,
pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei probleme de drept,
în materie penală. Problema de drept vizată, se referă la posibilitatea procurorului, în faza de
urmărire penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, de a reține în încadrarea
juridică dată faptei inculpatului și dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură
penală, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru
infracțiunea săvârșită.
Conform art. 396 alin. (10), când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2),
când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când
cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar
instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de
către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă
prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei
amenzii, cu o pătrime.
Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel
Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, prin Încheierea din data de 8 septembrie
2014 pronunțată în Dosarul nr. 10.204/233/2014, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de
procedură penală, se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii
de drept referitoare la posibilitatea procurorului, în faza de urmărire penală, în procedura
acordului de recunoaștere a vinovăției, de a reține în încadrarea juridică dată faptei
inculpatului și dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecințe
directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.
S-a avut în vedere jurisprudența națională, fiind identificate hotărâri judecătorești în
această materie la instanțele arondate Curții de Apel București (Judecătoria Oltenița,
Judecătoria Slobozia), Galați (Tribunalul Galați, Judecătoria Galați), Ploiești, Suceava
(Judecătoria Suceava) și Timișoara (Tribunalul Caraș-Severin).
 Astfel, prin Sentința penală nr. 556 din 12 mai 2014 pronunțată de Judecătoria
Slobozia în Dosarul nr. 802/312/2014 a fost respins acordul de recunoaștere a
vinovăției din data de 12 februarie 2014, încheiat în Dosarul penal nr. 1.853/P/2012 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, Instanța reținând că acordul de
recunoaștere a vinovăției a fost încheiat cu nerespectarea limitelor de pedeapsă pentru

17
 infracțiunile săvârșite, respectiv prin stabilirea pedepselor cu privire la care s-a ajuns
la acord sub limitele minime speciale.
De asemenea, s-a constatat că niciunul din textele legale din Codul de procedură penală care
reglementează procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției nu prevede
posibilitatea reducerii sau majorării limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea cu privire la
care s-a încheiat respectivul acord, urmând astfel ca individualizarea pedepsei să fie efectuată
conform regulilor cuprinse în Codul penal.
 Prin hotărârile pronunțate de Judecătoria Galați în Dosarul nr. 11.433/233/2014
(Sentința nr. 1.731 din 6 august 2014), Dosarul nr. 8.447/233/2014 (Sentința nr. 1.791
din 22 august 2014), Dosarul nr. 13.445/233/2014 (Sentința nr. 1.829 din 2
septembrie 2014) au fost respinse acordurile de recunoaștere a vinovăției.
Instanțele au reținut că reducerea pedepsei sub limitele speciale prevăzute de lege este
nelegală. Legiuitorul a înțeles să lase aplicarea procedurii abreviate a judecății și a
consecinței naturale a reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii învinuirii
în faza de judecată doar la aprecierea instanței de judecată. În acest sens, a abrogat textul art.
480 alin. (3) din Codul de procedură penală care ar fi permis acest lucru și procurorului.
 De asemenea, prin Decizia nr. 793 din 5 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr.
475/310/2014, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că nu poate fi reținut argumentul
procurorului conform căruia, în faza de urmărire penală, în cadrul întocmirii acordului
de recunoaștere a vinovăției, s-ar putea reține dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul
de procedură penală, deoarece lipsa acestei posibilități este o simplă scăpare a
legiuitorului.
Cauzele de majorare ori de micșorare a limitelor de pedeapsă se stabilesc prin lege organică
de către Parlamentul României. A dispune contrar acestor argumente printr-un simplu acord
de recunoaștere a vinovăției că limitele de pedeapsă prevăzute pentru anumite infracțiuni pot
fi reduse prin raportare la un text legal excede ordinii constituționale.
De asemenea, s-a avut în vedere și jurisprudența relevantă a Curții Europene a
Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că existența procedurilor de
recunoaștere a vinovăției, cu consecința reducerii pedepselor, nu încalcă, prin ea însăși, nici
litera, nici spiritul art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
fundamentale [Babar Ahmad, Haroon Rashid Aswat, Syed Tahla Ahsan and Mustafa Kamal
Mustafa (Abu Hamza) c. Regatului Unit, paragrafele 167-169].

18
Această opinie se regăsește și în hotărârea dată în Cauza Natsvlishvili and Togonidze
c. Georgiei (paragrafele 90-98), în cuprinsul căreia, Curtea a efectuat și un studiu comparativ
al legislației statelor membre ale Consiliului Europei în ceea ce privește procedura de
recunoaștere a vinovăției (paragrafele 62-75).
De asemenea, s-a ținut cont și de opinia specialiștilor consultați. În conformitate cu
dispozițiile art. 476 alin. (10) raportate la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a
fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști asupra chestiunii de drept ce formează obiectul
sesizării.
Singurul punct de vedere transmis a fost cel al domnului conferențiar universitar doctor Dorel
Julean din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept – Catedra de drept
penal, care a precizat că posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de
procedură penală de către procurorul de caz, în faza de urmărire penală, în cadrul procedurii
acordului de recunoaștere a vinovăției, este inadmisibilă.
În primul rând, a delimitat aplicabilitatea fiecărei instituții în parte, precizând că, în vreme ce
procedura acordului de recunoaștere a vinovăției reprezintă o procedură specială reglementată
expres de legiuitor în faza de urmărire penală în cuprinsul art. 478-488 din Codul de
procedură penală, procedura recunoașterii învinuirii reglementată în faza de judecată
reprezintă un moment procesual distinct, posibil a fi înfăptuit doar în fața judecătorului,
ulterior sesizării instanței prin actul de sesizare.
Având în vedere că dispozițiile art. 396 alin. (10) se regăsesc în Titlul III intitulat „Judecataˮ,
Capitolul II din Codul de procedură penală, care se referă la judecata în primă instanță, a
apreciat că voința legiuitorului a fost în sensul reglementării unei posibilități de recunoaștere
a învinuirii în fața primei instanțe imediat după citirea actului de sesizare, iar nu în procedura
acordului de recunoaștere a vinovăției, moment procesual distinct ca procedură specială în
faza de urmărire penală.
A opinat că individualizarea judiciară a pedepsei rezultată din aplicarea dispozițiilor
referitoare la recunoașterea învinuirii prin reducerea limitelor de pedeapsă conform
dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală este un atribut exclusiv în
sarcina judecătorului, procurorul nefiind în măsură să individualizeze astfel o pedeapsă.
Singura posibilitate pe care procurorul de caz o are, în situația recurgerii la procedura
acordului de recunoaștere a vinovăției, este de a stabili de comun acord cu inculpatul o
pedeapsă între limitele legale, fără aplicarea dispozițiilor referitoare la recunoașterea din faza
de judecată. Totuși, a apreciat că existența altor circumstanțe atenuante, legale sau judiciare,

19
poate fi reținută de procuror în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției, în vederea
reducerii cuantumului de pedeapsă de către judecător în momentul admiterii acordului.
Un alt aspect subliniat a fost cel referitor la modalitatea strictă de aplicare a procedurii
acordului de recunoaștere a vinovăției în faza de urmărire penală, această procedură fiind
posibilă doar în condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită
este amenda sau închisoarea de până la 7 ani, conform art. 480 alin. (1) din Codul de
procedură penală. De asemenea, procedura acordului de recunoaștere a vinovăției nu poate fi
aplicată minorilor. Or aplicarea dispozițiilor cu privire la recunoașterea învinuirii din faza de
judecată poate avea loc în cazul oricărei infracțiuni, cu excepția celor pedepsite cu detențiune
pe viață, conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, condițiile de
aplicare a procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției sunt mult mai riguroase decât
cele privind recunoașterea învinuirii, o eventuală mixtură între cele două instituții excedând
cadrului procesual tranșat în mod riguros de către legiuitor.
În ceea ce privește procedura de soluționare a acordului de recunoaștere a vinovăției în fața
judecătorului, a arătat că dispozițiile art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd
că instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentință, în urma
unei proceduri necontradictorii. Prin urmare, legiuitorul nu oferă posibilitatea unei proceduri
contradictorii în această situație, spre deosebire de procedura recunoașterii învinuirii, inclusiv
sub acest aspect cele două instituții fiind incompatibile.
De asemenea, a subliniat că a permite procurorului în cadrul procedurii acordului de
recunoaștere a vinovăției să rețină în încadrarea juridică dată faptei și dispozițiile art. 396
alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecințe directe asupra limitelor de pedeapsă
aplicabile, ar însemna o extindere a voinței legiuitorului dincolo de scopul ei, permițând
includerea în categoria infracțiunilor pentru care se poate aplica procedura acordului de
recunoaștere a vinovăției a infracțiunilor cu un grad de pericol mediu, dar care prin reducerea
cu 1/3 a limitelor de pedeapsă [aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală] se
situează la limita de 7 ani închisoare prevăzută de art. 480 alin. (1) din Codul de procedură
penală.
În sfârșit, a precizat că în situația în care procurorul ar putea aplica prevederile art. 396 alin.
(10) din Codul de procedură penală în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, s-ar
da o dublă valență juridică unei singure situații de fapt, respectiv atitudinii sincere de
recunoaștere a faptei și vinovăției, aspect ce contravine principiilor procesuale reglementate
în noua legislație penală.

20
De asemenea, s-a luat în considerare și punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Prin concluziile scrise, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție a susținut că procurorul, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, nu poate
să rețină în încadrarea juridică dată faptei inculpatului și dispozițiile art. 396 alin. (10) din
Codul de procedură penală, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă
prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Dispozițiile art. 396 alin (10) din Codul de procedură penală instituie o cauză legală de
reducere a pedepsei incidență în anumite situații prevăzute expres în cuprinsul acesteia.
Astfel, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru
infracțiunea săvârșită (cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul
pedepsei amenzii), pe lângă recunoașterea acuzației de către inculpat și solicitarea acestuia ca
judecata să aibă loc conform procedurii abreviate, este necesară și existența uneia dintre
ipotezele expres și limitativ prevăzute de legiuitor și exprimate fără echivoc în cuprinsul
textului de lege sus-menționat.
În consecință, întrucât dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală fac
trimitere expresă la procedura recunoașterii învinuirii (prevăzută de art. 375 din Codul de
procedură penală), această cauză specială de reducere a pedepsei nu va fi aplicabilă, prin
analogie, și altor instituții juridice, sfera de aplicare a acestor dispoziții neputând fi extinsă și
la procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 478 și
următoarele din Codul de procedură penală.
Un alt argument în sensul că dispoziția legală examinată nu este incidență în procedura
specială a acordului de vinovăție a fost acela că, în această materie, a existat o dispoziție
specială care prevedea o cauză de reducere similară [art. 480 alin. (3) din Codul de procedură
penală], dar care a fost ulterior abrogată prin art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013.
Abrogarea dispozițiilor legale menționate reflectă faptul că voința legiuitorului a fost aceea
de a nu se crea și un astfel de beneficiu inculpaților, ci doar pe acela de a le oferi
oportunitatea de a negocia cu procurorul condițiile acordului și, astfel, de a participa la
procesul de luare a deciziei în cadrul stabilirii pedepsei, de a le asigura previzibilitatea
cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia.
Pe de altă parte, procedura soluționării, prin admitere, a acordului de recunoaștere a
vinovăției, prevăzută de art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, trimite expres
numai la aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (2)-(4) din același cod, iar nu și la cele ale alin.

21
(10) ale aceluiași articol. În consecință, această trimitere expresă constituie un alt argument în
sensul inaplicabilității alin. (10) al textului de lege invocat.
Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare și raportul asupra chestiunii de drept
supuse dezlegării. Potrivit opiniei judecătorului-raportor, procurorul nu poate, în faza de
urmărire penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, să rețină dispozițiile art.
396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor
de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 480-485 din Codul de
procedură penală, stabilește că procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, în
procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, să rețină dispozițiile art. 396 alin. (10)
din Codul de procedură penală, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de
pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Decizia este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit art. 477 alin. (3)
din Codul de procedură penală.

22
 Bibliografie selectivă

1) BODORONCEA, Georgiana, Acordul de recunoaștere a vinovăției, în Analele

Universității București, Seria Drept, Supliment, 2014;
2) BUNECI, Petre, ŞERBAN Gh., CIOLCĂ I., DRAGNEA I., VASILACHE A.,
CREȚU S., PICHLER A., VASILACHE I., STOICA V., TIȚIAN D., JIGANIC-
ŞERBAN, M., Noul cod de procedură penală; Note, Corelații, Explicații, Editura
C.H.Beck, Bucureşti;
3) MICU, Bogdan, PĂUN, Alina-Gabriela, SLĂVOIU, Radu, Procedură Penală, Curs
pentru admitere în magistratură și avocatură, Editura Hamangiu, București, 2014.
4) NEAGU, Ion, DAMASCHIN, Mircea, Tratat de procedură penală, Partea specială,
Editura Universul juridic, București, 2014;
5) VOLONCIU, Nicolae, VASILIU, Alexandru, GHEORGHE, Radu, Noul cod de
procedură penală adnotat, Partea specială, Editura Universul juridic, București,
2016;

Resurse electronice:

https://www.academia.edu
https://www.ccr.ro/
https://www.ilegis.ro/

23