UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE DREPT
CLUJ-NAPOCA

ȘTIINTE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

CĂILE DE ATAC ÎN PROCESUL PENAL

CLASAREA ȘI RENUNȚAREA
LA URMĂRIREA PENALĂ

Masterand: Toderici Cristina

Desfășurarea urmăririi penale presupune efectuarea tuturor actelor procesuale și

procedurale necesare pentru realizarea obiectului urmăririi, motiv pentru care majoritatea
activităților se concentrează în jurul strângerii și administrării probelor referitoare la existența
infracțiunii, la identificarea făptuitorului și la stabilirea răspunderii acestuia, în așa fel încât să se
poată decide dacă este sau nu cazul să fie trimis în judecată.
Soluţiile de neurmărire şi netrimitere în judecată (art. 314 C. proc. pen)
După examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit
dispoziţiilor art. 285, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu,
soluţionează cauza prin ordonanţă, dispunând:
a) clasarea, când nu exercită acţiunea penală ori, după caz, stinge acţiunea penală
exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16, alin. (1) din C. proc. pen;
b) renunţarea la urmărirea penală, când nu există interes public în urmărirea penală a
inculpatului.
Procurorul întocmeşte o singură ordonanţă chiar dacă lucrările dosarului privesc mai
multe fapte ori mai mulţi suspecţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite.
Clasarea se dispune când:
a) nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și
formă esențiale ale sesizării;
b) există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din C.proc. pen.
Cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale:
A. Cazuri determinate de lipsa temeiului de drept al acțiunii penale, prevăzute de art. 16,
alin. (1), lit. a) - d) CPP și sunt fundamentate pe lipsa infracțiunii ce constituie unicul
temei al răspunderii penale.
a. Fapta nu există - în materialitatea ei sau din probele administrate nu rezultă că a fost
săvârșită o faptă prevăzută de legea penală; se va reține această cauză și în ipoteza existenței unui
dubiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni (in dubio pro reo); acest caz operează in rem,
nefiind condiționat de persoana făptuitorului.
b. Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută
de lege – se va reține în cazul în care fapta există în materialitatea ei însă lipsește
trăsătura esențială a infracțiunii ca fapta să fie prevăzută de legea penală (tipicitatea
obiectivă sau subiectivă)
Tipicitatea, prevăzută de art. 15, alin. (1) din CP, fiind prima trăsătură esențială a infracțiunii,
rezultă din principiul legalității incriminării și presupune corespondența dintre fapta concret
săvârșită, direct sau indirect, de o persoană și elementele de natură obiectivă și subiectivă
stabilite de legiuitor în modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare;
O faptă concretă este tipică dacă corespunde modelului abstract prevăzut în norma de
incriminare de legiuitor, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv;
Se va reține acest impediment fie atunci când fapta a fost dezincriminată, fie când ea
constituie o faptă civilă ori o contravenție, fie când îi lipsește unul dintre elementele constitutive
ale infracțiunii;
Acest caz operează in rem, nefiind condiționat de persoana făptuitorului.
c. Nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea – se reține atunci când în probele
administrate rezultă că fapta există, constituie infracțiune, însă nu a fost săvârșită de
persoana față de care a fost formulată sesizarea, de suspect sau inculpat, ci de o altă
persoană (determinată sau nedeterminată);
Se poate reține acest impediment și în ipoteza în care există un dubiu cu privire la faptul că
suspectul sau inculpatul este persoana care a săvârșit infracțiunea (in dubio pro reo);
Acest caz operează in personam.
d. Există o cauză justificativă sau de neimputabilitate – Potrivit art. 18, alin. (1) CP, o
faptă prevăzută de legea penală nu constituie infracțiune, dacă există vreuna dintre
cauzele justificative prevăzute de lege, astfel, constatarea de către organele judiciare că o
faptă este tipică, nu implică întotdeauna că aceasta este nejustificată, putând exista vreuna
dintre împrejurările care înlătură caracterul nejustificativ al faptei (cauze justificative
prevăzute de art. 19 – 22 CP);1
Constatarea existenței unei cauze justificative produce efecte cu privire la faptă (in rem) care
este considerată licită, fiind, pe cale de consecință, înlătură caracterul penal al acesteia;
Întrucât efectele cauzelor justificative se produc in rem, acestea nu vor fi limitate doar la
autorul faptei, ci se extind și asupra celorlalți participanți, fapta acestora fiind, de asemenea,
justificativă;
Pentru a se reține că o persoană a săvârșit o infracțiune, organele judiciare trebuie să
stabilească în ce măsură fapta tipică și nejustificată este imputabilă făptuitorului; dacă se constată
că fapta nu este tipică, ori, deși întrunește trăsătura esențială a tipicității este justificată, iar
organele judiciare nu vor mai proceda la analiza imputabilității;

1
Cauzele justificative : legitimă apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații și consimțământul persoanei
vătămate.
 Spre deosebire de cauzele justificative, cauzele de neimputabilitate 2 produc efecte numai cu
privire la persoana căreia nu îi poate fi reproșat fapta tipică ilicită (in personam).
B. Cazuri determinate de lipsa de obiect a acțiunii penale – prevăzute de art. 16, alin. (1),
lit. e) - j) CPP și sunt fundamentale pe lipsa de obiect a acțiunii penale, care face astfel
imposibilă tragerea la răspundere penală a infractorului.
e. Lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă
condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale,
Lipsește plângerea prealabilă reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală în materia
infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, constând în absența plângerii prealabile legal formulate.
Lipsește plângerea prealabilă când nu este formulată deloc sau este introdusă de o persoană
ce nu avea calitatea ori cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege (formă, termen)3
În cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu ori are capacitate de
exercițiu restrânsă, plângerea prealabilă se face de reprezentanții ei legali (părinte, tutore,
curator), respectiv cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă, în aceste cazuri
acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
Lipsa autorizației prealabile
Acțiune penală nu poate fi pusă în mișcare sau exercitată în cazul lipsei autorizației
organelor competente în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Spre deosebire de plângerea prealabilă, autorizarea prealabilă nu poate fi retrasă ulterior.
Lipsa sesizării organelor competente
Este necesară sesizarea organului competent pentru punerea în mișcarea sau exercitarea
acțiunii penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 413 – 417 Cod Penal, acțiunea penală se
pune în mișcare la sesizarea comandantului unității militare.
Spre deosebire de plângerea prealabilă, sesizarea organului competent poate fi retrasă
ulterior.
În toate ipotezele enumerate mai sus, dacă, ulterior soluției de clasare, se constată, în
condițiile legii, lipsa impedimentului (este depusă ulterior, în termenul legal, plângerea

2
Cauzele de neimputabilitate : constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea,
intoxicația, eroarea și cazul fortuit.
3
Plângerea prealabilă trebuie formulată de persoana vătămată personal sau prin mandatar special, trebuie să îndeplinescă condițiile prevăzute de
lege si să fie adresată organului de urmărire penală competent; plângerea prealabilă trebuie formulată în termen de 3 luni din ziua în care
persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei, când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data
când reprezentantul legal a aflat despre săvâșirea faptei, iar în cazul în care făptuitorul este reprezentantul legal al minorului sau incapabilului,
termenul de 3 luni curge de la data numirii unui nou reprezentant legal. (art. 296 CPP)
prealabilă, sau este depusă, în condițiile legii, sesizarea organului competent), se poate dispune
infirmarea soluției de clasare și reluarea procesului penal.
f. A intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori inculpatului persoană
fizică sau s-a dispus radierea suspectului sau a inculpatului persoană juridică.
Este necesar să fi intervenit amnistia antecondamnatorie (amnistia postcondamnatorie
înlătura numai consecințele condamnării); legea de amnistie are, în general, caracter retroactiv
aplicându-se cu privire la infracțiunile prevăzute în actul de clemență săvârșite până la data
intrării în vigoare a legii sau până la data prevăzută în această lege.
În cazul intervenției grațierii antecondamnatorii, organele de urmărire penală pot dispune
începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a
inculpatului urmând ca instanța să constate pedeapsa grațiată în tot sau în parte.
Înainte de începerea urmării penale ori în cursul procesului penal trebuie să se fi împlinit
termenul de prescripție (general sau special) a răspunderii penale cu privire la infracțiunea
săvârșită.
Decesul suspectului sau inculpatului ori radierea persoanei juridice face să nu mai existe
subiect procesul ce poate fi tras la răspundere penală.
g. A fost retrasă plângerea prealabilă în cazul infracțiunilor pentru care retragerea
acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un
acord de mediere în condițiile legii.
Retragerea plângerii prealabile reprezintă care înlătură răspunderea penală în materia
infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, constând în retragerea plângerii prealabile legal formulate în orice fază a
procesului penal, înainte ca hotărârea judecătorească să devină definitivă. 4
Retragerea plângerii prealabile trebuie să fie explicită (personal sau prin mandatar specia)
necondiționată și trebuie să fie realizată până la judecarea definitivă a cauzei. Aceasta se face
oral sau în scris, în fața organelor judiciare, iar în încheiere penală în fața instanței de judecată.
Dacă intervine în cursul urmării penale procurorul dispune clasarea, iar dacă intervine în cursul
judecății, instanța dispune încetarea procesului penal.
Pentru persoanele vătămate lipsite de capacitatea de exercițiu retragerea plângerii prealabile
se face numai de reprezentanții lor legali, în cazul persoanele vătămate cu capacitatea de

4
În situația în care o hotărâre definitivă este desființată ca urmare a exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, contestației în anulare, a
recursului în casație, precum și în ipoteza rejudecării procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, procesul se ca relua în
vederea pronunțării unei hotărârii legale și temeinice definitive, în aceste împrejurării la data judecării la data admiterii căii extraordinare de atac
este posibilă retragerea plângerii prealabile
exercițiu restrânsă, retragerea plângerii se face cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege. În
aceste situații retragerea plângerii prealabile poate fi lipsită de efecte întrucât acțiunea penală se
poate pune în mișcare și din oficiu.
Împăcarea este cauza care înlătură răspunderea penală pentru săvârșirea anumitor infracțiuni
prevăzute de lege pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, constând în acordul
intervenit între persoana vătămată și cel care a comis infracțiunea, în scopul stingerii conflictului
născut ca urmare a comiterii infracțiunii, reprezintă un impediment la punerea în mișcare sau
exercitare a acțiunii penale.
În cazul persoanelor lipsite de capacitatea de exercițiu, împăcarea se face numai de
reprezentanții lor legali, iar cei cu capacitatea de exercițiu restrânsă se pot împăca cu
încuviințarea persoanelor prevăzute de lege. Împăcarea părților trebuie să fie personală (de
persona vătămată și suspect sau inculpat) explicită, totală (atât cu privire la latura penală cât și la
latura civilă a cauzei) necondiționată, definitivă și trebuie realizată pe tot parcul urmării penale în
fața camerei preliminare sau în fața judecății până la citirea actului de sesizare a instanței.
Împăcarea produce efecte in personam numai cu privire la suspect sau inculpat cu care s-a
împăcat persoana vătămată sau reprezentantului legal în cazul minorilor.
Încheierea unui acord de mediere în condițiile legii în cazul infracțiunilor pentru care
retragerea plângerii sau împăcare părților înlătură răspunderea penală.
Pentru soluționarea acțiunii penale în baza acordului de mediere, mediatorul este obligat să
transmită organului judiciar acordul de mediere și procesul verbal de încheiere a medierii dacă
părțile au ajuns la o înțelegere.
h. Dacă există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege
Cauzele de nepedepsire sunt împrejurări care, în cazurile strict și limitativ prevăzute de
lege înlătura aplicarea pedepsei unei persoane care a săvârșit o faptă ce constituie infracțiune
și care răspunde penal.
i. Există autoritate de lucru judecat
Autoritatea de lucru judecat reprezintă ansamblul de efecte acordate de lege hotărârii
judecătorești definitive în scopul de a fi executată și de a împiedica o nouă urmărire pentru
aceeași faptă; hotărârea penală definitivă este considerată că exprimă adevărul (res iudicata pro
veritate habetur) .
Pentru a se reține existența autorității de lucru judecat trebuie să fie îndeplinite cumulativ
următoarele condiții :
 - să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, renunțare la aplicarea
pedepsei, amânarea alicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal;
- să existe identitate de persoană;
- să existe identitate între fapta pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă și fapta
de care este acuzată din nou aceeași persoană.
j. A intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii
Efectuarea unei proceduri penale sau continuarea unei proceduri inițiate de autoritățile
judiciare române competente, pentru a faptă pentru care constituie conform legii române poate fi
transferată unui stat străin.
5
Ordonanţa de clasare cuprinde menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum şi
dispoziţii privind:
a) ridicarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii; aceste măsuri încetează de drept dacă
persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la
comunicarea soluţiei;
b) restituirea bunurilor ridicate sau a cauţiunii;
c) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de
siguranţă a confiscării speciale;
d) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desfiinţare totală sau
parţială a unui înscris;
e) sesizarea instanţei competente potrivit dispoziţiilor legii speciale în materia sănătăţii
mintale, în vederea dispunerii internării nevoluntare;
f) cheltuielile judiciare.
Dacă în cursul urmăririi penale s-a luat una dintre măsurile de siguranţă prevăzute de
lege, se va face menţiune despre aceasta.
În ordonanţă se va face menţiune şi cu privire la încetarea de drept a măsurii preventive
dispuse în cauză.

5
Ordonanţa trebuie să cuprindă: a) denumirea parchetului şi data emiterii; b) numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte; c) fapta
care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; d)
obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora; e) date referitoare la
măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi; f) alte menţiuni prevăzute de lege;
g) semnătura celui care a întocmit-o.
 Menţionarea motivelor de fapt şi de drept este obligatorie numai dacă procurorul nu îşi
însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală ori dacă în cursul
urmăririi penale suspectului i-a fost adusă la cunoştinţă această calitate, potrivit art. 307 din Cod
Penal.6
Procurorul sesizat cu propunerea de clasare de către organul de cercetare penală, atunci
când constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a dispune clasarea sau când dispune
clasarea parţial şi disjunge cauza conform art. 46 din CPP, restituie dosarul organului de
cercetare penală.
În cursul judecății, Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând,
după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea
sau încetarea procesului penal.
Achitarea inculpatului se pronunță în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a) -d) din
Cod proc. pen.
Încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) -
j). din Cod proc. pen.
În cursul judecății acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitive a hotărârii
judecătorești de condamnare, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei,
achitare sau încetarea procesului penal.
Instituția renunțării la urmărire penală este reglementată detaliat în art. 318 C. proc.
pen.
(1) In cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa
închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penala când constata ca nu
exista un interes public în urmărirea faptei.
(2) Interesul public se analizează în raport cu:
a) conținutul faptei si împrejurările concrete de săvârșire a faptei;
b) modul si mijloacele de săvârșire a faptei;
c) scopul urmărit;
d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii;
e) eforturile organelor de urmărire penala necesare pentru desfășurarea procesului penal
prin raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia;
f) atitudinea procesuala a persoanei vătămate;
6
Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este
suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal
 g) existenta unei disproporții vădite intre cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea
procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea
infracțiunii.
(3) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute in vedere
și persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior săvârșirii infracțiunii,
atitudinea suspectului sau a inculpatului după săvârșirea infracțiunii și eforturile depuse pentru
înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
(4) Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renunțarea la urmărirea
penala prin raportare doar la criteriile prevăzute la alin. (2) lit. a), b), e) si g).
(5) Nu se poate dispune renunțarea la urmărirea penala pentru infracțiunile care au avut
ca urmare moartea victimei.
(6) Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta sa
îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) sa înlăture consecințele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori să convină cu partea
civila o modalitate de reparare a acesteia;
b) sa ceara public scuze persoanei vătămate;
c) sa presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioada cuprinsă între 30 și 60
de zile, în afara de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta aceasta
munca7;
d) sa frecventeze un program de consiliere.
(7) In cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească
obligațiile prevăzute la alin. (6), stabilește prin ordonanța termenul până la care acestea urmează
a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligații asumate prin
acord de mediere încheiat cu partea civila și care curge de la comunicarea ordonanței.
(8) Ordonanța de renunțare la urmărire cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art.
286 alin. (2), precum si dispoziții privind măsurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol
si art. 315 alin. (2)-(4) din C. proc, pen, termenul pana la care trebuie îndeplinite obligațiile
prevăzute la alin. (6) din prezentul articol și sancțiunea nedepunerii dovezilor la procuror,
precum și cheltuielile judiciare.

7
RIL. Dec. ÎCCJ (Complet RIL nr. 15/2019)”(..) în interpretarea și aplicarea unitară a art. 318 alin, 6 lit. c din CPP (...) : În ipoteza renunțării la
urmărirea penală fapță de un suspect sau inculpat minor care a împlinit vârsta de 16 ani poate fi dispusă față de acesta obligația prestării unei
munci neremunerate în folosul comunității”.
 (9) In cazul neîndeplinirii cu rea-credința a obligațiilor în termenul prevăzute la alin. (7),
procurorul revoca ordonanța. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligațiilor sau prezentarea
motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.
(10) Ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penala este verificata sub
aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul
general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea
se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmită de un procuror de la Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonanța este verificată de procurorul-șef de secție,
iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui
parchet.
(11) Dispozițiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor
într-o structura a parchetului e stabilita prin lege specială.
(12) Ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penala, verificată potrivit
alin. (10), se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părților, suspectului,
persoanei vătămate și altor persoane interesate și se transmite, spre confirmare, în termen de 10
zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de camera preliminară de la instanța căreia i-ar
reveni, potrivit legii, competenta să judece cauza în primă instanță.
(13) Judecătorul de camera preliminara stabilește termenul de soluționare si dispune
citarea persoanelor prevăzute la alin. (12).
(14) Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivata, în camera de
consiliu, cu citarea persoanelor prevăzute la alin. (12), precum și cu participarea procurorului,
asupra legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penala. Neprezentarea
persoanelor legal citate nu împiedică soluționarea cererii de confirmare.
(15) Judecătorul de camera preliminara verifica legalitatea si temeinicia soluției de
renunțare la urmărirea penala pe baza lucrărilor si a materialului din dosarul de urmărire penala
și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare
formulată de procuror. In cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de camera
preliminara:
a) desființează soluția de renunțare la urmărire penala și trimite cauza la procuror pentru a
începe sau a completa urmărirea penala ori, după caz, pentru a pune in mișcare acțiunea penala și
a completa urmărirea penala;
b) desființează soluția de renunțare la urmărirea penala și dispune clasarea.
 (16) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este
definitivă. In cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la
urmărirea penală, o noua renunțare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.

Bibliografie
1. Mihail Udroiu. Procedură penală. Parte generală – Noul Cod de procedură penală, Editura
C.H. Beck București, 2014, p. 89-106
2. Cod Penal și Codul de Procedură Penală, Editura Universul Juridic București 2019
3. Curs Drept Procesual Penal II Conf.univ.dr.Sorina Siserman 2018
4. Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală – Noul Cod de procedură penală, Editura Universul
Juridic, 2014