Sunteți pe pagina 1din 11

AMÂNAREA APLICĂRII PEDEPSEI

Notiune. Este o măsură de individualizare a pedepsei pe care o poate dispune instanța de judecată constând în
amânarea temporară a aplicării pedepsei închisorii de cel mult 2 ani sau a pedepsei amenzii stabilite cu privire la
inculpatul persoană fizică majoră care a comis o infracțiune, când instanța apreciază, tinând cont de persoana
infractorului și de conduita avută de acesta înainte și după comiterea infracțiunii, că , în raport cu situația personală
a inculpatului, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale
pentru un termen de supraveghere de fix 2 ani.
Practica judecatorească- ICCJ reține că instituția amânării aplicării pedepsei este incompatibilă cu soluția de
condamnare, instanța nu pronunță o soluție de condamnare, ci stabilește pedepsa și dispune amânarea aplicării
pedepsei.
În cazul infracțiunilor continue, continuate sau de obicei care s-au consumat înainte de împlinirea vârstei de 18 ani,
epuizându-se după acest moment, întregii unității infracționale i se va aplica regimul majorilor și, prin urmare se va
putea dispune amânarea aplicării pedepsei, însă în cazul infracțiunii progresive, dacă aceasta s-a consumat înainte
de vârstei de 18 ani, epuizându-se după acest moment, va fi aplicat regimul răspunderii penale a minorilor și, prin
urmare , nu se va analiza posibilitatea dispunerii amânării aplicării pedepsei.
Spre deosebire de renunțarea la aplicarea pedepsei, în cazul amânării aplicării pedepsei, instanța stabilește o
pedeapsă, iar apoi se amână aplicarea acesteia pe un termen de supraveghere dacă sunt îndeplinite condițiile
prevazute de art.83 C.P.
CONDIȚII OBIECTIVE ( CU PRIVIRE LA PEDEAPSA)
Condițiile amânării aplicării pedepsei
(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite
următoarele condiții:
a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie amenda ori închisoarea mai mică de 7 ani. Este
realizată o determinare legislativă în abstractoprin raportare la maximul special al pedepsei care trebuie să fie
mai mic de 7 ani
b) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
se poate dispune amânarea aplicării pedepsei și când instanța aplică alături de pedeapsa închisorii de 2 ani,
pedeapsa amenzii.
Nu se poate dispune numai amânarea pedepsei aplicate alături de pedepsa închisorii de 2 ani sau mai mică,
în cazul concursului de infracțiuni sau în cazul în care aceasta este aplicată alături de pedeapsa închisorii în
condițiile art.62 CP.
În situația în care o infracțiune a fost săvârșită în timpul minorității, iar alta a fost săvârșită după majorat,
instanța va stabili o măsură educativă pt infracțiunea săvârșită în timpul minorității, si o alta pentru cea
săvârșită după majorat
- Daca pentru infractiunea savârșită în timpul minorității, instanța stabileste o măsură
educativă neprivativă de libertate si pentru infractiunea săvârșită în majorat, instanța
stabilește o pedepsa, se va aplica numai pedeapsa.
- Dacă pentru infractiunea savârșită în timpul minorității, instanța stabileste o măsură
educativă privativă de libertate si pentru infractiunea săvârșită în majorat, instanța
stabilește o pedepsa, se va aplica pedeapsa închisorii la care se va adauga un spor
obligatoriu de ¼ din durata măsurii educative .
CONDIȚII SUBIECTIVE

1. infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42
lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
Se poate dispune amânarea aplicării pedepsei in urmatoarele situații
- s-a dispus condamnarea numai la pedeapsa amenzii penale
- s-a dispus amânarea aplicării pedepsei anterior
- s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei anterior
- s-a aplicat o măsură educativă printr o hot în baza vechiului cod penal
- s-a aplicat o masură educativa în baza NCP

2. infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;


În principiu, în situația în care inculpatul nu si-a manifestat în cursul urmăririi penale sau al judecăți acordul
de a presta o muncă în folosul comunității, nu se va dispune amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă
impunerea prestării unei asemenea munci reprezintă o facultate pentru instanța de judecată, ca excepție daca
din toate actele medicale existente la dosarul cauzei, instanța constată că obligarea inculpatului la o muncă în
folosul comunității ar echivala cu supunerea acestuia la un tratament inuman sau degradant, lipsa acordului
inculpatului nu ar trebui să comstituie un impediment la dispunerea măsurii amânării aplicării pedepsei,
chiar și în ipoteza în care ar fi existat acordul inculpatului, instanța nu ar fi putut impune munca în folosul
comunității.

3. în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de
acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de
îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune
supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
În vederea analizării acestor criterii, instanța de judecată poate dispune efectuarea unui referat de evaluare de
către serviciu de probațiune. Îndeplinirea condițiilor de mai sus nu creează un drept inculpatului la obținerea
unei soluții de amânare a aplicării pedepsei, ci numai o facultate, instanța putând dispune suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei sau chiar o soluție de condamnare.
Amânarea aplicării pedepsei poate fi dispusă în cazul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie atunci
când inculpatul îsi indeplineste obligatii în cursul camerei preliminare ori în cursul judecatii sau în apel si nu
sunt indeplinite conditii amânarii aplicarii pedepsei cu exceptia acordului pt prestarea unei munci in folosul
comunitatii. Acelasi lucru se întâmpla si in cazul savarsirii infractiunii de împiedicarea accesului la
învățâmântul general.
4. Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire
penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la
răspundere penală a autorului sau a participanților.
5. Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea
infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni
sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de
supraveghere.

TERMENUL DE SUPRAVEGHERE- 2 ANI este un termen substanțial


Termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei.  Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.
În cazul stabilirii pedepsei, termenul de supraveghere poate fi mai mare decât pedeapsa stabilită sau egal cu pedeapsa
stabilită, niciodată nu poate fi mai mic decât pedeapsa închisorii stabilită. Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească
integral obligatiile civile si să depună dovada platii cel mai tarziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de 3 ani.
Pedepsele complementare aplicate alături de pedeapsa principal nu se va executa pe durata termenului de supraveghere
Pedepsele accesori nu pot fi aplicate în cazul amânării aplicării pedepsei.
MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE ȘI OBLIGAȚIILE
 Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte
următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre
următoarele obligații:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de
instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se
stabilește prin legea de executare a pedepselor;
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în
colaborare cu instituții din comunitate;
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte
persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;
f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;
h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;
j) să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

EFECTE

Efecte imediate

- In cazier se va nota amânarea aplicării pedepsei


- În cazul dispunerii amânării aplicării pedepsei nu pot fi stabile pedepse accesorii
- În cazul dispunerii amânării aplicării pedepsei nu poate fi stabilită pedeapsa complementară a degradării
militare si a publicării hotărârii de condamnare
- Pot fi aplicate pedeapsa complementară a onterzicerii exercitării unor drepturi in funcție de caracterul
facultativ sau obligatoriu prevazut de lege care nu se pot executa pe durata termenului de încercare
- Nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevazute în hotarare

Efecte definitive
- Mențiunea amânarea aplicării pedepsei din cazier se scoate
- Efectele amânării aplicării pedepsei sunt în mare măsură similare cu cele ale reabilitării.
REVOCAREA AMÂNĂRII APLICĂRII PEEPSEI

NOTIUNE LEGLĂ
Revocarea obligatorie amânării aplicării pedepsei
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de
supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.
(2) În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral
obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei, afară de
cazul când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau
intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după
expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca
urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la
concursul de infracțiuni.
Revocarea facultativă a amânării aplicării pedepsei
(4) Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca amânarea aplicării
pedepsei. În cazul revocării, dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

NOTIUNE DOCTRINARĂ
Este o măsură ce se impune de instanța de judecată și care constă în revenirea asupra amânării aplicării pedepsei, cauza
revocării amânării este ulterioară rămânerii definitive prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
Infracțiunea poate fi comisă doar de o persoană fizică majoră cu intenție directă, indirectă, în calitate de autor,
instigator, complice.
Nu se poate dispune revocarea amânării daca pedeapsa comisă în termenul de supraveghere este abandonul de
familie sau împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu, iar în faza camerei preliminare ori în cursul
judecății în primă instanță ori în apel inculpatul și-a îndeplinit obligațiile restante, caz în care instanța de judecată poate
dispune amanarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere.
Potrivit deciziei nr. 24/HP/2017, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiunii, atât pronunțarea soluției de
condamnare, cât și cea de revocare a amânării aplicării pedepsei sunt obligatorii. Prin această soluție nu este exclusă
posiblitatea ca pentru noua infracțiune să se dispună încetarea procesului penal, caz în care nu se va putea dispune
revocarea amânării aplicării pedepsei.
1. Se va putea dispune revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul în care o infracțiune progresivă, continuă,
continuată, de obicei comisă cu intenție sau praeterintenție s-a consumat în termenul de supraveghere,
epuizându-se după acesta, daca infracțiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere.
2. Se va putea dispune revocarea amânării aplicării pedepsei dacă o infracțiune continuă, continuată, de obicei
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, iar momentul epuizării se situează
în termenul de supraveghere, daca a fost descoperită în acest termen.
3. Se va dispune anularea amânării aplicării pedepsei, si nu revocarea amânarii aplicării pedepsei daca actul de
executare al unei infracțiuni progresive a fost comis înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, iar rezultatul
mai grav s-a produs în termenul de supraveghere
4. Nu se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei dacă infracțiunea a fost descoperită după
expirarea termenului de supraveghere ( prin descoperire se întelege sesizare din oficiu, plangere, denunț)

Instanța care judeca infracțiunea comisă în termenul de supraveghere va proceda după cum urmează
1. Va dispune condamnarea pentru noua infracțiune
2. Va revoca amânarea aplicării pedepsei
3. Va dispune condamnarea infractorului și pentru infracțiunea anterioară, aplicând astfel pedeapsa ce fusese
stabilită anterior.
4. Va aplica regulile de la concursul de infracțiuni pentru stabilirea pedepsei ce urmează a fi executată,
pedeapsa rezultantă aplicată nu poate fi suspendată sub supraveghere și nici nu se poate dispune amânarea
aplicării acesteia, urmând a fi executată
REVOCAREA FACULTATIVĂ A AMÂNĂRII APLICĂRII PEDEPSEI

Situația în care persoana supravegheată a săvârșit în termenul de supraveghere o infracțiune din culpă,
descoperită în acest termen pentru care a fost condamnat, chiar și după expirarea acestui termen, revocarea nu mai este
obligatoeie, ci este facultativă, instanța putând dispune
1. Mentinerea amânării aplicării pedepsei.
Menținerea amânării aplicării pedepsei poate opera fie atunci când pentru infracțiunea din culpă se dispune
amânarea aplicării pedepsei, fie atunci când se dispune condamnarea la o pedeapsă cu suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei, în acestă situație vor curge în paralel două termene de supraveghere.
În situația în care, condamnatul săvârșește o nouă infracțiune în cele două termene de supraveghere, instanța
va proceda astfel
- Va dispune condamnarea pentru noua infracțiune
- Va dispune revocarea atât a amânării aplicării pedepse, cât și a suspendării sub supraveghere
- Va dispune condamnarea infractorului pentru infracțiunea anterioară, aplicând astfel infracțiunea ce a fost
stabilită de instanță
Va aplica dispozițiile de pluralitatea intermediară, respectiv va aplica tratamentul sancționator al concursului de
infracțiuni.

2. Revocarea amânării aplicării pedepsei.


1. Va dispune condamnarea pentru noua infracțiune comisă din culpă
2. Va revoca amânarea aplicării pedepsei
3. Va dispune condamnarea infractorului și pentru infracțiunea anterioară
4. Se vor aplica regulile de la concursul de infractiune.
5. Pedeapsa stabilită nu poate fi suspendarea sub supraveghere
ANULAREA AMÂNĂRII PEDEPSEI

Anularea amânării aplicării pedepsei


(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai
săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru
care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se
anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau
pluralitate intermediară.
(2) În caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei
rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83.
Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.
În cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispozițiilor
art.92 CP se calculează de la data rămânerii definitive a hotarârii prin care se dispune suspendarea
sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante.

Dacă instanța sesizată cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat,
dintre care una anterior și alta ulterior rămânerii definitive a amânării aplicării pedepsei, instanța va
putea să dispună numai anularea amânării aplicării pedepsei.
Nu se va putea dispune anularea amânarea aplicării pedepsei în situația în care pentru
infracțiunea nou descoperită, instanța a dispus amenda sau renunțarea la aplicarea pedepsei.
Nu se va putea dispune anularea aplicării pedepsei în situația în care infractorul a săvârșit o
infractiune în timpul minorității pentru care s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate si
a fost descoperită în termenul de încercare, instanța va dispune numai executarea obligatiilor si a
măsurilor de supraveghere aferente amânării pedepsei, precum și a măsuri educative neprivative de
libertate.

S-ar putea să vă placă și