Aspecte generale privind contractele comerciale

Va propun mai jos cateva aspecte generale despre contractele comerciale şi

importanța întocmirii acestora din punct de vedere juridic, contabil şi fiscal care
este necesar si util sa fie cunoscute unui absolvent de curs de drept comercial al
facultatii de drept.

Precizari prealabile:
Cum am mai amintit in primul semestru si sunt convinsa ca deja cunoasteti din
primii doi ani anteriori de studii, odată cu intrarea în vigoare a  noului Cod civil,
respectiv Legea 287/2009 republicata în anul 2011, Codul comercial a fost
abrogat şi prin urmare toţi termenii din Codul civil cu referire la contracte sunt
valabile şi pentru contractele aşa-zise comerciale din denumirea veche.
Deja sunteti familiarizati din primul semestru cu abordarea mea de a numi in
continuare comerciantii astfel (chiar daca acum s-ar numi profesionisti, dar am
explicat ca nu toti sunt si comerciati, exista si profesionistii liberali, va rog
reveniti asupra partii introductive din cursul de drept comercial I) si, in acelasi
spirit, continui prin a denumi contractele comerciale astfel, desi cuvantul
comercial a fost facut disparut, dar consider ca este inca nevoie sa decelam intre
contractele civile in mod strict si aspectele privitoare la cele care au caracter
comercial, sunt utilizate pregnant de cei ce fac comert.
Prin urmare, reiau aspectele esentiale:
Dispoziţiile Codului civil reglementează raporturile patrimoniale şi
nepatrimoniale dintre persoane, ca subiect de drept civil. În noul Cod civil nu
mai exista reglementat noţiunea de comerciant. Noul cod introduce o nouă
noţiune cea de “profesionişti” care are o sfera mai largă de cuprindere decât cea
de comerciant. Profesionist în accepţiunea codului este cel care exploatează o
întreprindere. Se precizează prin Legea 71/2011 de punere în aplicare a noului
Cod civil ca noţiunea de profesionist include  categoria de comerciant,
întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să
desfăşoare activităţi economice sau profesionale. Noul Cod civil include şi
reglementează contractele  comerciale, inclusiv a celor care îi privesc pe
comercianţi. Sintagma contract comercial se înlocuieşte cu sintagma contract
civil, iar sintagma contracte comerciale sau acte de comerţ cu termenul “
contracte”.
 Aşadar, contractul comercial - denumit acum simplu contract - este principalul
instrument juridic cu ajutorul căruia se înfăptuieşte comerţul intern şi
internaţional.
Contractul  este un acord de voinţă între părţile participante la un raport
comercial, acord prin care se creează, se modificiă sau se se stinge un raport
juridic comercial.
La prima vedere contractual comercial  pare a fi un contract oarecare, similar
altor contracte reglementate de Codul civil. O analiză mai atentă a specificului
acestui contract demonstrează că el se prezintă ca o instituţie juridică diferită
prin caracteristicile sale faţă de celelalte. El beneficiază de reguli proprii şi
suportă impactul regulilor Codului civil.
Contractul comercial este sursa cea mai importantă de obligaţii comerciale, dar
nu unică.

Caracteristicile unui contract comercial sunt similare cu cele prezentate atunci

cand am delimitat notiunea de societate comerciala (reglementata de Legea nr.
31/1990) de societatea simpla (reglementata de noul Cod civil).
Retinem deci ca aceste contracte comerciale se incheie pentru obtinerea de
profit, pentru exploatarea unei intreprinderi economice (comerciale) conform
art. 3 alin. 3 din noul Cod civil, se incheie de catre profesionisti comercianti si
au ca obiect producerea si circulatia marfurilor, executarea de lucrari si
prestarea de servicii. Toate acestea rezulta din formularea art. 3 mentionat mai
sus si sunt in linie cu comercialitatea, caracteristica speciala studiata la dreptul
comercial. Astfel, putem sa extragem urmatoarele trasaturi specifice:

Trăsături:
1. Este cu titlu oneros: fiecare dintre părţi urmăreşte obţinerea unui avantaj
material ca urmare a implicării sale în raportul juridic comercial. Caracterul
oneros este de esenţă comercială pentru că finalitatea comerţului este profitul.
Elementul gratuit în structura unui contract comercial nu este complet exclusă,
dar idee este ca se presupune caracterul oneros, nu cel gratuit.
2. Este un contract comutativ. Atât drepturile cât şi întinderea obligaţiilor pe
care le generează   acest tip de contract  sunt de la început certe, determinate.
Fiecare dintre parteneri se obligă faţă de celălalt în deplină cunoştinţă de cauză
cu privire la executarea şi întinderea obligaţiilor asumate.
Caracterul comutativ este numai de natura acestui contract nu şi de esenţa sa.
Există contracte comerciale care conţin elemente aleatorii: contractul de
asigurare şi reasigurare creează drepturi şi obligaţii supuse unei condiţii ce
presupune un risc; contractul de societate are un dublu caracter aleatoriu: părţile
nu ştiu dacă vor obţine un câştig, şi dacă îl vor obţine, nu-i vor şti întinderea.
3. Este un contract sinalagmatic. El generează drepturi şi obligaţii reciproce,
interdependente între părţi. Fiecare dintre parteneri este concomitent creditor şi
debitor al celuilalt cocontractant. Spre deosebire de alte contracte  pe care le
găsim în Codul civil care se împart în sinalagmatice perfecte şi imperfecte,
contractele comerciale sunt sinalagmatice perfecte.
4. Este un contract consensual. Pentru perfectarea sa este suficient acordul de
voinţă al părţilor. Există şi excepţii:
– contractul de gaj (ipoteca mobiliara) comercial cu sau fără deposedare este un
contract real;
– contractul de societate este uneori un contract solemn.
Pentru a dovedi existenţa unui contract comercial uneori este prevăzută în lege
cerinţa unui înscris. Şi în acest caz contractul are o existenţă autonomă faţă de
înscris. Chiar dacă existenţa înscrisului este obligatorie la naşterea raportului
juridic contractul, odată format, există independent de înscris. Dovada
drepturilor şi obligaţiilor se poate face, potrivit principiului probei libere, prin
orice mijloc de probă. Obligaţia există independent de existenţa înscrisului.
Deseori părţile, fără ca legea să le impună, intocmesc acte scrise la formarea
contractelor lor. Aceasta creează consecinţe juridice (deci au fost intocmite
pentru a produce efecte juridice), după cum urmează:
– înscrisurile premergătoare intocmirii contractului scris sunt socotite nule şi
neavenite dacă nu sunt încorporate în înscrisul constatator al contractului;
– acordurile de modificare ale contractului scris sunt valabile numai dacă sunt
consemnate tot printr-un înscris.
5. Contractul comercial este un fapt de comerţ (are caracter comercial). El
constituie întotdeauna un act de comerţ în sens subiectiv şi pentru că are cauză
comercială, speculativă. Pe cale de consecinţă, probaţiunea obligaţiilor născute
din el este supusă regulilor stabilite de legea comercială.
În dreptul civil obligaţiile iau naştere atât din acte juridice, cât şi din  fapte
juridice. Actele juridice sunt izvoare voluntare de obligaţii. Cel mai important
izvor voluntar de obligaţii este contractul (convenţia).
În dreptul civil  încheierea contractelor are la baza principiul libertăţii
contractuale sau al autonomiei de voinţă. Părţile îşi manifesta liber voinţa în ce
priveşte încheierea, modificarea, transmiterea şi stingerea unor drepturi şi
obligaţii. Părţile contractului comercial sunt libere să aleagă cu cine contractează
şi care este întinderea drepturilor şi obligaţiilor. Condiţiile esenţiale pentru
formarea contractelor comerciale sunt aceleaşi cu ale contractelor reglementate
în Codul civil: capacitatea de a contracta; consimţământul valabil al părţii care
se obliga; un obiect determinat; o cauză licita.
Nu mai reiau toata teoria legata dreptul civil studiat pana acum, dar voi incerca
sa reliefez in continuare principalele reguli derogatorii (de la dreptul comun,
dreptul civil) aplicabile numai raporturilor juridice dintre comercianti, aceste
fiind cele care sunt caracteristice la studiul dreptului comercial.
Principii speciale aplicabile activității comerciale
Sunt foarte importante însă aspectele legate de principiile comercialității, care
erau cuprinse in Codul comercial. Odată abrogat, acestea au fost reglementate si
cuprinse in Codul civil. Deci ele sunt principii derogatorii care se aplică
activității comerciale fată de dreptul comun civil.

Așadar, iată care sunt regulile derogatorii aplicabile exclusiv raporturilor

juridice în care sunt implicaţi profesioniştii, prevăzute în Codul civil:
● stabilirea preţului în contractele încheiate între profesionişti : art. 1233
Cod civil prevede: „dacă un contract încheiat între profesionişti nu
stabileşte preţul şi nici nu indică o modalitate pentru a-l determina, se
presupune că părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în
domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii realizate în condiţii
comparabile sau, în lipsa unui asemenea preţ, un preţ rezonabil”;
● solidaritatea dintre debitori. Conform art. 1445 Cod civil, în raporturile
de drept privat, solidaritatea dintre debitori nu se prezumă, ea existând
doar atunci când este stipulată expres de părţi sau de lege. Art. 1446
instituie o prezumţie de solidaritate între debitorii unei obligaţii
contractate în exerciţiul activităţii unei întreprinderi, derogând astfel de la
regula prevăzută art. 1.445;
● punerea în întârziere: conform art. 1523 alin. 2 Cod civil, debitorul se află
de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi
atunci când:
– obligaţia nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp,
pe care debitorul l-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat,
deşi exista urgenţă;
– prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a
obligaţiei sau când a încălcat o obligaţie de a nu face;
– debitorul şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia
de a nu executa obligaţia sau când, fiind vorba de o obligaţie cu
executare succesivă, refuză ori neglijează să îşi execute obligaţia în
mod repetat;
– nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în
exerciţiul activităţii unei întreprinderi;
● obligaţiile profesioniştilor în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii
sunt supuse, conform art. 1177 din Codul civil, legilor speciale şi, doar în
completare, dispoziţiilor privind contractele şi raporturile juridice de drept
privat din Codul civil;
● criterii particulare de apreciere a vinovăţiei în analiza răspunderii
delictuale. Art. 1358 din Codul civil prevede: „Pentru aprecierea
vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul,
 străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul
că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei
întreprinderi…”
● Termenul de denunţare a viciilor ascunse de către cumpărătorul
profesionist. Potrivit art. 1709 Cod civil, cumpărătorul care a descoperit
viciile ascunse ale lucrului este obligat să le aducă la cunoştinţa
vânzătorului într-un termen rezonabil, stabilit potrivit cu împrejurările,
sub sancţiunea decăderii. În cazul în care cumpărătorul este profesionist,
iar bunul vândut este mobil corporal, termenul de aducere la cunoştinţă
este de două zile lucrătoare.
● Art. 2339 alin. (1) lit. a) din același act normativ stabileşte o excepţie de
la caracterul privilegiat al creanţei vânzătorului neplătit pentru preţul
bunului mobil vândut unei persoane fizice în cazul în care cumpărătorul
dobândeşte bunul pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi.
● Locaţiunea fără durată determinată a spaţiilor pentru exercitarea activităţii
unui profesionist se consideră încheiată pentru un an potrivit art. 1785
alin. (1) lit. a) din Codul civil.
● Conform art. 2010 alin. 1 teza 3 Cod civil, mandatul dat pentru acte de
exercitare a unei activităţi profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros,
chiar dacă este un contract încheiat între persoane fizice.
● Art. 2107 alin. (2) din legea sus-menționată prevede că atunci când
depozitarul este remunerat sau este un profesionist ori i s-a permis să se
folosească de bunul depozitat, el are obligaţia de a păstra bunul cu
prudenţă şi diligenţă, fiind o derogare de la regula conform căruia
depozitarul trebuie să păstreze bunurile depozitate ca pe propriile bunuri.
● Art. 2172 Cod civil prevede că în cazul contractului de cont curent
încheiat între profesionişti, se vor înscrie în cont exclusiv creanţele
derivând din exerciţiul activităţii profesionale, dacă nu se prevede expres
contrariul.
 

Cele mai utilizate contracte întâlnite în relaţiile de afaceri sunt:

Contractul de vânzare-cumpărare
Este contractul prin care vânzătorul (comerciant) se obliga să transmită
proprietatea către cumpărător contra unei sume de bani ce constituie preţul.
Trăsături: a) este bilateral (sinalagmatic) deoarece da naştere la drepturi şi
obligaţii pentru ambele părţi; b) este onerosdeoarece ambele părţi urmăresc un
folos patrimonial; c) este comutativ deoarece întinderea drepturilor şi obligaţiilor
este cunoscută la momentul încheierii contractului; d) este translativ de
proprietate deoarece trece proprietatea de la vânzător la cumpărător; e)
este consensual deoarece se încheie prin simplul acord de voinţă.
Contractul de mandat
Se asemăna cu mandatul civil şi îi sunt aplicabile principiile generale ale 
acestuia. Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de
către mandatar pe seama şi pe socoteala mandantului. 
Se deosebeşte de mandatul civil prin: 1) obiectul sau care îl constituie încheierea
de acte juridice care au natura de fapte de comerţ; 2) caracterul oneros al acestui
contract care este prezumat; 3) conferă o mai mare libertate mandatarului decât a
celui din mandatul civil. Contractul de mandat poate fi cu reprezentare sau fără
reprezentare.
Următoarele contracte (comision, consignație, agenție, intermediere – mai sunt
și altele) sunt în genere de intermediere (interpunere, mijlocire), deci mandat
fără reprezentare (mandatarul încheie acte juridice în numele și pe seama
mandantului dar în numele său propriu):
Contractul de comision 
Contractul de comision este contractul prin care comisionarul se obliga, pe baza
împuternicii date de comitent, să încheie acte de comerţ în nume propriu pe
seama comitentului, urmând să primească o plată numită comision.
Contractul de consignaţie este definit ca fiind convenţia prin care una din părţi,
numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau
obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului.
Contractul de agenție este contractul prin care comitentul îl împuterniceşte în
mod statornic pe agent fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât şi să încheie
contracte, în numele şi pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, în
una sau în mai multe regiuni determinate. Agentul nu poate fi în acelaşi timp
prepusul comitentului. El este un intermediar independent faţă de comitent şi
acţionează cu titlu profesional.
Contractul de intermediere este contractul prin care intermediarul se obligă
faţă de client să îl pună în legătură cu un terţ, în vederea încheierii unui contract.
Intermediarul nu este prepusul părţilor intermediate şi este independent faţă de
acestea în executarea obligaţiilor sale.

Alte contracte importante în activitatea comercială:

Contractul de factoring 
Legea 469/2002 la art. 6 care spune că: „factoringul este contractul încheiat între
o parte, denumită aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, şi o
societate bancară sau o instituţie financiară specializată, denumită factor, prin
care aceasta din urmă asigura finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea
contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare,
creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru
terţi”. Aderentul urmăreşte să-şi încaseze preţul facturilor înainte de termenul de
scandenta, iar factorul urmăreşte să obţină un beneficiu, de regulă un anumit
procent din facturile pe care le decontează în avans. În activitatea de factoring ia
partea şi beneficiarul (clientul) care va notificat că trebuie să plătească factura la
scadenţă factorului.
Contractul de leasing 
Leasingul este definit de Ordonanţă Guvernului nr. 51/1997 republicata  ca fiind
operaţiunea prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o
perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar
este, celeilalte părţi denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi
periodice, denumită rata de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing
locatorul/finanţatorul se obliga să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de
a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile
contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de
sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achita
toate obligaţiile asumate prin contract.
Contractul de franciză
Este reglementat de O.G. nr. 52/1997 privind regimul juridic al contractului de
franciza, modificată şi completată prin Legea nr.79/1998. Potrivit art.1
„franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua între
persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin
care o persoană, denumită francizor, acorda unei alte persoane,
denumită beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu.
Contractul de licenţă
Contractul de licenţă este convenţia între două persoane prin care una, numită
titular, se angajează să-i cedeze celeilalte, numită beneficiar, dreptul de a folosi
brevete de invenţie, procedee tehnice, documentaţii tehnice, scheme operatorii
de producţie, metode de exploatare a maşinilor, metode de tratare a produselor,
mărci de fabrică, mărci de comerţ şi mărci de serviciu, contra unui preţ, în
condiţii şi pe perioade determinate.
Aceste ultime patru tipuri de contracte nu sunt incluse în noul Cod civil, fiind
reglementate distinct prin legi speciale.
De reţinut că la întocmirea unui contract primează necesitatea să fie cât mai clar
cu putinţă formulate clauzele sale, să conţină toate datele de identificare ale
părţilor contractante, ale  masei patrimoniale care se tranzacţionează, termene de
plată şi alte clauze în funcţie de tipul contractului. De regulă, contractele se
întocmesc de jurişti/ avocaţi. Contractele prin care se tranzacţionează bunuri
imobile se fac prin notariat.
Indiferent de tipul de contract încheiat trebuie să ştim că acesta are putere
juridică (este încheiat pentru a produce efecte juridice) şi în soluţionarea
eventualelor litigii intre partenerii contractuali, instanţele (de judecată sau de
arbitraj) apelează întotdeauna la contract.
În baza contractelor încheiate se întocmesc apoi documentele primare şi 
financiar- contabile după caz, care consemnează operaţiunile economice
efectuate la momentul producerii lor. Documentele financiar- contabile
întocmite stau la baza înregistrării în contabilitate. Trebuie acordată mare atenţie
întocmirii contractelor întrucât datele din  documentele primare/ financiar-
contabile întocmite ulterior nu pot excede prevederilor din contract. Ca şi în
cazul instanţelor de judecată şi la controalele fiscale, organele de inspecţie
fiscală pleacă de la datele din contract confruntate cu datele din documentele
primare şi financiar- contabile şi înregistrările din contabilitate.

Rolul unui jurist privind redactarea / modificarea contractelor comerciale

O societate comerciala (profesionist) este rezultatul unui contract dintre

antreprenor/administrator si partenerii lui de afaceri. Contractele stau la baza
colaborarilor dintre parti, fie ca este vorba despre procese economice,
parteneriate sau chiar viata sociala.
Contractele seteaza acele reguli esentiale pentru succesul unei colaborari si
trebuie redactate cu foarte multa atentie, in termeni clari si concisi.

Pentru ca un jurist este necesar sa aiba acces la resurse pentru a afla si sa

intelege schimbarile la nivel legal, este imperativ sa fie permanent conectat la
modificarile legislative si astfel sa supervizeze respectarea dispozitiilor legale,
prin:

 Intocmire si redactare, analizare si modificare contract in conformitate

cu dispozitiile legale in vigoare.
 Asistenta juridica si consultanta cu ocazia incheierii diferitelor tipuri de
contracte.
 Analiza contractelor cu clauze abuzive si eliminarea clauzelor
contractuale mai putin eficiente si a celor nefavorabile.
 Negocierea clauzelor contractuale pentru reducerea gradului de
expunere la risc.
 Consultanta privind rezolvarea disputelor provenite din incalcarea
obligatiilor contractuale si nerespectarea clauzelor stabilite.
Alte sfaturi utile privitoare la încheierea contractelor comerciale
https://start-up.ro/sfaturi-juridice-pentru-incheierea-contractelor-comerciale/

https://rrpb.ro/drept-comercial/7-sfaturi-utile-la-incheierea-contractelor-comerciale/

1. Cunoașterea partenerilor de afaceri

Înainte de a redacta contractul, trebuie să te asiguri că poți avea încredere în

cealaltă parte și doriți să faceți afaceri împreună. Dacă societatea are un trecut
discutabil sau chiar legături cu activități infracționale, este posibil ca acest
istoric să  afecteze relația de afaceri, mai ales dacă astfel de activități continuă și
pe perioada desfășurării contractului.

Iar în ce privește partea civilă, un faliment iminent necomunicat celeilalte părți

sau chiar simple dificultăți financiare pot aduce pierderi consistente
colaboratului comercial care nu a cunoscut aceste probleme dinainte.

Așadar, înainte de a intra în afaceri cu o firmă, sunt imperios necesare cercetări

detaliate (due diligence) privind istoricul acesteia și starea sa financiară.

Aceasta poate începe chiar de la o simplă căutare pe Google privind societatea și

persoanele care o conduc (articole de presă, situații financiare, procese pe rol)
sau chiar angajarea unei persoane specializate care să facă o cercetare mai
aprofundată, dacă este vorba de un contract important, pe sume consistente. În
limbaj juridic, astfel de cercetări se numesc „due diligence” și te pot scuti de o
mulțime de posibile probleme viitoare.

2. Redactarea clară în scris a clauzelor contractuale

În afaceri, chiar și cel mai simplu contract este de preferat decât lipsa totală a
unei înțelegeri scrise. Dacă părțile rămân la nivelul de discuții față în față,
telefoane sau chiar simple mesaje, este posibil ca informațiile să fie înțelese
greșit și, cel mai important, nu au forță obligatorie între părți.

Este importantă încrederea între partenerii de business, altfel nu s-ar fi antamat

relații parteneraile, dar afacerile sunt afaceri. Așa că cel mai bine este să se
întcmească un contract scris clar, coerent și care ar fi indicat să fie redactat prin
apelarea la un avocat specializat în drept comercial. Există si cazuri pentru strat-
up-uri, aflate abia la început de drum și care nu dispun de suficiente resurse
financiare pentru a angaja un profesionist care să redacteze un astfel de contract,
dar cu toții trebuie să cunoaștem și deci să nbeneficiem de posibilitatea de a
căuta un model apelând la internet sau poate un alt coleg antreprenor cu o
activitate similară.

În aceste cazuri însă va trebui efectuată citirea dinainte cu atenție a versiunii

preliminare (draftul) de contract  pentru a asigura că:

 este potrivit pentru profilul business-ului

 nu conține clauze dezavantajoase
 este conform legislației actualizate la zi, întrucât legile se modifică foarte
des

3. Este mai potrivit ca inițiativa să vă aparțină

Redactează și propune un model propriu de contract partenerului tău de afaceri

și joacă astfel pe terenul tău, în loc să aștepți modelul lui de contract. Avantajul
este că prevederile contractuale vor fi în favoarea celui care propune primul pe
cât de mult posibil, nu în favoarea celeilalte părți, și nu vor exista clauze „tricky”
care ar putea să scape la o primă vedere. Astfel de contracte standard proprii pot
fi adaptate cu ușurință spre a fi utilizate în mod frecvent cu diferiți parteneri de
afaceri. Va trebui doar doar să marchați în highlight (track changes) informațiile
care trebuie schimbate de fiecare dată, precum numărul contractului, data
semnării, datele celorlalte părți, prețul, durata.

În cazul în care nu aveți la îndemână un model de contract pregătit sau partea

cealaltă insistă să folosească propriile drafturi, citeți întotdeauna cu atenție
înainte de a semna și nu ezitați să propuneți modificările pe care le considerați
necesare.

4. Citiți cu atenție și printre rânduri

Chiar dacă aveți sau nu un avocat care să ajute, este recomanbabilă clecturarea
mereu cu atenție a contractul în integralitatea sa, de la început până la final –
nu doar capitolele care par a fi cele mai importante la prima vedere.

De exemplu, capitolul cu privire la Prețul Contractului ar putea să nu conțină

nicio mențiune cu privire la penalitățile de întârziere, dar este posibil ca acestea
să se regăsească în secțiune Drepturi și Obligații sau Răspunderea părților sau
Incetarea contractului.
De asemenea, dacă draftul de contract se întoarce cu modificări de la cealaltă
parte, se impune verificarea cu atenție. Ar putea părea inofensive, însă sensul
unor fraze poate fi modificat în totalitate prin adăugarea sau scoaterea unui
simplu cuvânt. Iar dacă cealaltă parte propune modificări contractuale, în
majoritatea cazurilor acestea nu sunt decât favorabile pentru cel ce le propune,
deci în detrimentul părții celeilalte.

Nu uitațî că imediat ce ați semnat, contractul vă este opozabil și va trebui

respectat în mod obligatoriu. Iar  dacă intervine orice problemă, nu se poate
invoca în apărare faptul că nu a fost citită sau corect înțeleasă o anumită clauză
sau termenii contractuali. Toate aceste aspecte trebuie clarificate înainte de
semnarea contractului, nu ulterior. Ca profesionist, sunteți obligat să verificați
contractul în integralitatea sa și să înțelegi toți termenii înainte de a semna,
indiferent de complexitatea actului.

5. Folosirea unui limbaj clar

Dacă există orice îndoieli, este indicata folosirea un limbaj cât mai simplu și
ușor de înțeles, nu termeni juridice care nu sunt bine înțeleși. După cum am
menționat mai sus, în calitate dr profesionist nu poți susține că ai semnat un
contract fără să-l înțelegeți. Prin urmare, dacă o formulare este neclară sau ar
putea avea dublu înțeles, clarificați înțelesul și abia apoi să urmeze semnarea.

Pentru orice nelămuriri, cel mai potrivit este să se apeleze la serviciile unui
avocat specializat în respectiva materie. Termenii legali pot fi greu de înțeles și,
deși nu se așteaptă nimeni ca un antreprenor să aibă studii juridice, aceștia ar
trebui să cunoască cel puțin termenii business de bază și un minim de drept
comercial.

De asemenea, este mai ușor de prevenit decât de reparato problemă comercială.

Un contract care conține termeni neclari poate să conducă la dispute între părți
și, în cel mai rău caz, chiar la un litigiu. În această situație, rămâne la latitudinea
judecătorului să stabilească ce au dorit efectiv să stabilească părțile în contract.
Dacă a existat o anumită cerință sau viziune a unei părți, dar nu a fost
menționată expres în act, aceasta nu este obligatorie pentru cealaltă parte.

6. Negocierea este de încercat întotdeauna

Dacă termeni contractuali sunt contradictorii sau neclari, nu este indicat ca

documentul să fie semnat. Este mai bine ca să se propună schimbări, renunțări
dacă e nevoie la unele clauze propuse pentru  a obține alte avantaje de la cealaltă
parte, care poate sunt mai importante pentru afacerea respectivă. Nimic nu este
bătut în cuie până la semnarea finală.

Bineînțeles, asta nu înseamnă că trebuie exclusă o relație de afaceri doar pentru

că nu se dorește renunțarea la unele prevederi contractuale. Flexibilitatea este
cheia pentru orice negociere și trebuie să știi când să lași de la tine pentru a
ajunge la un acord comun. Dar, în tot cazul, va trebui mereu să aveți grijă de
propriile interese de business, întrucât nimeni altcineva nu o va face.

Dacă negocierile aduc un stres suplimentar, avocații sunt cel mai nimerit să se
ocupe de acestea, în timp ce un antreprenor se ocupă de luarea deciziilor cheie în
afacere (politica comercială). Externalizând acest task lasă loc de concentrare pe
partea de antreprenoriat, în timp ce drepturile și interesele sunt protejate. În plus,
implicarea avocatului în negocieri va crea un avantaj în fața celeilalte părți și
astfel se poate impune mai ușor punctul de vedere.

7. Apelează la un avocat – acesta este sfatul dat antreprenorilor, tocmai

pentru ca dvs, care veți deveni profesioniști (în sensul de cunoscători, nu
comercianți!!!) ai dreptului, să știți cum îi ghidați și sfătuiți cât mai eficient

Nu în ultimul rând, apelează la ajutorul unui avocat,  mai ales dacă urmează să
semnezi un contract cu o valoare semnificativă și vrei să te asiguri că lucrurile
merg cât mai bine posibil.  Multe litigii și conflicte comerciale sunt ușor
evitabile dacă părțile lasă profesioniștii din domeniul juridic să se ocupe de
proiect, în loc să încerce să rezolve totul pe cont propriu. Nu putem cu toții să ne
pricepem la toate, iar legea este de multe ori complicată și interpretabilă.

De asemenea, dacă decizi să angajezi un avocat, asigură-te că acesta

este specializat în drept comercial și, pe cât posibil, chiar cu experiență în
proiecte similare cu al tău. Un avocat specializat pe divorțuri poate desigur să
depună eforturi pentru a înțelege un contract comercial, dar prestația lui nu va fi
niciodată de aceeași calitate cu munca unui avocat cu experiență în domeniu.

Prin urmare, alege-ți avocatul cu grijă. Iar odată ce ii delegi acestuia

atribuțiile juridice, te vei putea ocupa în voie de latura antreprenoriala a
afacerii tale, pentru a o duce la nivelul următor.

Aceste sfaturi și îndemnuri sunt utile nu numai pentru comercianții de tot felul și
pentru avocații și profesioniștii implicați direct în afaceri, dar și pentru
persoanele fizice care intră în legătură cu un comerciant, să fie apt să facă față
nivelului impus de comerciant, cunoștințelor de drept comercial, pentru a își
cunoaște și propriile drepturi și obligații.