Subiecte comert internatioanal lucrare 1

1.Criteriul comercialitatii-teza subiectiva

Conform criteriului subiectiv, caracterizarea unui act juridic ca fiind de drept
civil sau de drept comercial, depinde de calitatea autorului (subiectul raportului juridic),
respectiv daca acesta este considerat sau nu, profesionist comerciant.
! Daca subiectul raportului juridic este profesionist comerciant, actul juridic este
comercial (contract comer comercial); daca subiectul raportului juridic nu e profesionist
comerciant, actul juridic e un act juridic civil (contract civil).

2.Criteriul comercialitatii-teza obiectiva

Conform criteriului obiectiv, caracterul civil sau comercial al actului juridic
rezulta din natura sa intrinseca, independent de calitatea partilor din acel raport juridic.

3.Criteriul internationalitatii –exemple , elemente de internationalitate

Raportul juridic de comert international are fata de raportul juridic de comert intern,
un element de internationalitate.
! Cetatenia ori nationalitatea partilor contractante sunt irelevante ca element de
internationalitate. Domiciliul/sediul sunt considerate elemente de internationalitate, daca
sunt situate pe teritorii statale distincte.
Practica arbitrara dar si normele de drept uniform (conventii comerciale
internationale) retin ca si criterii secundare de internationalitate:
- Locul incheierii contractului
- Locul predarii bunului
- Deplasarea bunului vandut de pe un teritoriu statal pe altul

4.Continutul raportului juridic de comert international –element de specificitate

Continutul e alcatuit din drepturile dobandite de subiectul activ si obligatiile
asumate de subiectul pasiv. Operatiunea de comert se caracterizeaza prin reciprocitatea si
interdependenta drepturilor si obligatiilor corelative, respectiv fiecare dintre subiectii
raportului de comert cumuleaza dubla calitate, creditor si debitor.
Caracteristica raportului de comert international consta in faptul ca unele
contracte (leasing, factoring) au un continut complex implicand stabilirea intre subiectii
de drept a mai multor raporturi juridice conexe generate de acorduri de vointa realizate
intre parti.

5.Obiectul raportului juridic de comert –element de specificitate

Raportul juridic de comert international e un raport obligational, iar obiectul il
reprezinta prestatia la care se indatoreaza debitorul fata de creditorul sau. Termenul de
„prestatie” desemneaza in mod generic conduita pe care debitorul trebuie sa o aiba fata de
creditorul sau.
Obiect al raportului juridic de comert il reprezinta numai prestatiile patrimoniale,
spre deosebire de raporturile obligationale din dreptul civil care pot fi si nepatrimoniale.
Un alt element de specificitate: raportul de comert se caracterizeaza prin
prestatiile de „a da” si „a face”, in timp ce la raporturile civile regasim si „a nu face”.
Obligatiile specifice comertului sunt obligatiile de rezultat.

6.Participantii la raportul de comert –subiecte de drept ce apartin ordinii juridice

nationale , categorii
a) Subiecte de drept ce apartin ordinii juridice nationale fiecarui stat
b) Subiecte de drept ce apartin ordinii juridice internationale

a) Subiecte de drept din sistemul roman, participante la un raport juridic de comert

sunt:
- Persoana fizica comerciant profesionist (OUG 44/2008) si se organizeaza in
urmatoarele forme juridice: persoana fizica autorizata (PFA), persoana fizica
intreprinzator titular al unei intreprinderi individuale, intreprinderea familiala;
- Persoana juridica comerciant profesionist se organizeaza sub diverse forme
juridice: regiile autonome, societati nationale, grupuri de interes economic,
societati comerciale.

7.Participantii la raportul de comert –subiecte de drept ce apartin ordinii juridice

internationale , categorii
b) Subiecte de drept ce apartin ordinii juridice internationale

-Societati transnationale
Grupurile de societati comerciale se impart in:
-grupuri de tip holding
-grupuri de tip trust
-concernele

Grupurile de societati comerciale se impart in:

- Grupurile de tip holding:

Reprezinta un grup de societati in cadrul caruia identificam societatea dominanta

denumita „holding” si societatile numite „subsidiares”. Societatile „holding” se
caracterizeaza prin faptul ca asigura conducerea economica asupra subsidiares.
Sunt considerate „subsidiares”, acele societati in care „holding-ul” este fie
actionar majoritar, fie detine controlul asupra consiliului de administratie in
cadrul fiecarei „subsidiares”.
- Grupurile de tip trust:

Reprezinta entitati caracteristice zonei de comert Nord Americane. Aceasta

structura se naste prin integrarea totala a mai multor societati, care isi pierd
autonomia functionala fiind subordonate unei conduceri centralizate.
- Concernele:
 Reprezinta un grup de societati in cadrul caruia o societate aflata pe o pozitie
dominanta, reuseste sub o conducere unica, mai multe societati de proportii
reduse dependente de prima.

8.Caracteristicile societatilor transnationale

Societati transnationale = acele societati care de la momentul constituirii se
fundamenteaza pe elemente care nu au caracter national. (ex.capitalul social este
constituit din fractiuni ce provin de la asociati din tari diferite).

Aceste societati se mai caracterizeaza prin faptul ca asupra lor nu este incidenta nici o
lege nationala, iar litigiile nascute din interpretarea si aplicarea actelor constitutive sunt
scoase total/partial din competenta instantelor nationale, jurisdictia de solutionare a
litigiilor revenind unor instante arbitrare.

9.Caracterele juridice ale contractului de comert international

Caracterele juridice ale contractului de comert international:
- este un contract cu titlu oneros (ambele parti urmaresc interese materiale)
- este un contract sinalagmatic (partile au drepturi si obligatii reciproce si
interdependente)
- este un contract comutativ (partile, de la incheierea contractului, cunosc
intinderea obligatiilor)
- forma scrisa e ceruta ad probationem, si NU ad validitatem

10.Pactum de lege utenda –definitie

Pactum de lege utenda – acea clauza prin care partile stabilesc de la incheierea
contractului, legea care se aplica acestuia (LEX CONTRACTUS)

11.Clauza ofertei concurente –mecanismul de derulare

Prin aceasta clauza, promitentul (care poate fi un vanzator, prestator servicii ori un
executant de lucrari) se obliga sa acorde contractantului sau, conditii mai avantajoase
oferite acestuia de catre un tert in conditii similare.
Aceasta clauza deschide promitentului optiunea de a accepta sau de a
refuza conditiile dintr-o oferta primita de beneficiarul clauzei de la un tert.
In caz de acceptare, contractul se modifica si se executa in
noile conditii (conditii oferite de tert, beneficiarului co-contractant).
In caz de refuz, contractul inceteaza iar beneficiarul
(contractantul) poate incheia un contract cu tertul in conditii mai avantajoase conferite de
tert.

12.Clauza clientului mai favorizat –mecanismul de derulare

Indeplineste rolul de adaptare a contractului la noile conditii dintre parti. Deosebirea
dintre cauza ofertei concurente consta in aceea ca procedura nu e declansata de oferta
unui tert, CI DE OFERTA PROMITENTULUI care propune unui client (tert) intr-o
operatiune similara, conditii mai avantajoase decat cele oferite beneficiarului initial.
Astfel, prin inserarea clauzei clientului mai favorizat, in
contractul dintre promitent si beneficiar, promitentul se obliga sa acorde co-
contractantului sau conditiile mai avantajoase oferite tertului.

13.Clauza de impreviziune-conditii de aplicare a clauzei

In literatura de specialitate, aceasta clauza e definita: Conventia intervenita intr-un
contract comercial principal, conventie care confera participantilor contractanti
posibilitatea de a solicita reviziuirea si readaptarea contractului in cazul in care se
schimba circumstantele avute in vedere la momentul incheierii contractului si care
afecteaza echilibrul acestuia. Conditiile de aplicare a clauzei de impreviziune
(hard ship) sunt:
- sa intervina un eveniment (imprejurare) imprevizibil si independent de vointa
partilor;
- evenimentul sa intervina dupa incheierea contractului;
- evenimentul sa afecteze radical echilibrul contractului astfel incat pentru una
dintre parti, prestatia sa devina excesiv de oneroasa.

! Nu se are in vedere gravitatea evenimentului, ci efectul pe care acesta il produce

asupra raporturilor contractuale.

14.Clauza de arbitraj-definitie, forme juridice -deosebiri

Clauza compromisorie (de arbitraj) a fost definita ca intelegerea partilor
contractante de a solutiona un litigiu de comert international, prin intermediul
arbitrajului. Clauza de arbitraj se prezinta sub 2 forme:
- clauza compromisorie -> e acea conventie accesorie inserata intr-un contract
comercial prin care partile convin ca un eventual litigiu care ar interveni intre
ele sa fie solutionat pe cale arbitrara;
- compromisuri -> conventia intervenita intre partile litigante, prin care acestea
solicita completului de judecata (de drept comun) declinarea competentei si
solutionarea litigiului pe cale arbitrala ( situatia in care, intr-o prima faza
partile s-au adresat instantei de drept comun, ulterior momentului sesizarii
instantei, acestea solicita declinarea competentei si implicit judecarea cauzei
unei instante arbitrale)

Diferenta dintre clauza compromisorie si compromis:

Clauza compromisorie face referire la litigii eventuale/viitoare;
Compromisul se refera la un litigiu deja nascut.
Natura juridica a clauzei de arbitraj
S-a exprimat opinia dublei naturi juridice a conventiei de arbitraj care au certe aplicatii
procedurale, avand la baza o structura contractuala.

15.Clauza de arbitraj –natura contractuala

 Natura contractuala – rezulta din manifestarea de vointa a partilor, in sensul ca
in anumite forme ale conventiei arbitrale, partile decid de comun acord sa supuna litigiul
lor, arbitrajului comercial. (sunt desemnati arbitrii, partile se obliga de buna voie sa
execute hotararea arbitrala).

16.Clauza de arbitraj-natura procedurala

Natura procedurala – aceasta e determinata de finalitatea urmarita de parti, in sensul ca
prin conventia de arbitraj nu se determina drepturi si obligatii reciproce ale partilor, ci se
reglementeaza modalitatea de solutionare a litigiului.

17.Clauza de arbitraj –efectele juridice contractuale

Efecte juridice contractuale:
Prin incheierea conventiei de arbitraj, partile asuma obligatii
specifice astfel ca conventia genereaza efecte juridice doar intre parti (Principiul
relativitatii efectelor actelor juridice) Avandu-se in vedere relativitatea conventiei
arbitrale, practica arbitrala considera ca interventia tertilor in interes propriu intr-un
litigiu arbitral, e conditionata de consimtamantul partilor.
Admisibilitatea chemarii in garantie va
depinde de acordul tertei persoane fara de care nu poate fi introdusa in cauza. In ceea ce
priveste succesorii partilor, conventia de arbitraj produce efecte juridice si fata de acestia
(succesorii universali, cu titlu universal, cu titlu particular si creditorii chirografari)

18.Clauza de arbitraj-efectele juridice procedurale(cazuri de exceptie)

Sub aspectul finalitatii sale, conventia de arbitraj e un act procedural care da
nastere unui efect principal si negativ, respectiv unui efect complementar si pozitiv.
Efectul principal si negativ consta in excluderea competentei
instantelor judecatoresti de drept comun, in solutionarea unui litigiu de comert
international. Necompetenta instantelor jurisdictionale de drept comun
poate fi absoluta sau relativa. Atunci cand exceptia de arbitraj are un caracter absolut
poate fi invocata in orice faza a procesului, de oricare dintre partile litigante, inclusiv de
instanta din oficiu (necompetenta absoluta). Exceptia de arbitraj poate fi relativa si e
invocata doar de partea interesata, inainte de inceperea dezbaterii asupra fondului cauzei.
! Necompetenta instantei de drept
comun generata de o conventie de arbitraj e relativa deoarece rezulta din acordul partilor.
Codul de procedura
civila dispune ca instanta de judecata de drept comun atunci cand e sesizata cu o exceptie
de arbitraj isi verifica competenta si retine cauza spre solutionare daca:
- Tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului;
- Conventia arbitrala e lovita de nulitate ori e inoperanta;
- Paratul si-a formulat propriile aparari pe fond fara nici o rezerva intemeiata pe
conventia de arbitraj;

19.Categorii de leasing –financiar si operational . Caracterele fiecaruia in parte

/elemente de diferentiere
 Potrivit clasificarile emise de doctrina avand drept criteriu obiectul material
concret dat in locatie, leasing-ul poate fi:
- Leasing mobiliar (leasing industrial sau al bunurilor de echipament)
- Leasing imobiliar;

In functie de raporturile dintre chirie si pretul de export al bunului mobil inchiriat,

leasing-ul mobiliar poate fi:
a) leasing financiar
b) leasing operational (functional)
Leasing-ul financiar se caracterizeaza prin urmatoarele:
- Are in vedere recuperarea in perioada de locatie, a intregului pret al bunului
inclusiv costurile auxiliare si un beneficiu;
- Contractul se incheie pe perioade fixe, apropiate ca intindere de durata de
folosinta a bunului (echipamentului inchiriat);
- In perioada de locatie nu se poate proceda la revocarea unilaterala;
- La finalul perioadei de locatie utilizatorul are posibilitatea de a cumpara bunul
sau echipamentul inchiriat de la finantator.

Leasing-ul operational (functional) se caracterizeaza prin aceea ca:

- in perioada de locatie se recupereaza numai o parte din pretul de export,
neexistand o relatie directa intre pretul platit vanzatorului de catre finantator si
chiria perceputa de acelasi finantator de la utilizator;
- Durata contractului de leasing operational e mai mica decat viata economica a
bunului inchiriat, astfel bunul poate fi dat in locatiune succesiva la 2 sau mai
multi locatari;
- Chiria se calculeaza la valoarea de folosinta a bunului si cuprinde numai o
parte a capitalului investit;

La finalul inchirierii utilizatorul are posibilitatea de:

- De a restitui bunul;
- De a reinnoii locatia;
- De a cumpara;

! Rata reziduala va fi foarte mare

20.Garantia finantatorului contra evictiunii si contra viciilor

Conform art. 8 din Conventia UNIDROIT privind leasingul „finantatorul
garanteaza de plin drept utilizatorului folosinta linistita a bunului (adica garanteaza contra
evictiunii). Aceeasi conventie UNIDROIT inlatura raspunderea finantatorului pentru
prejudiciile cauzate tertilor prin folosinta bunului.
In dreptul francez, raspunderea finantatorului pentru viciile
bunului dat in leasing se prezuma, jurisprudenta stabilind ca aceasta prezumtie poate fi
rasturnata printr-o clauza expresa de inlaturare a raspunderii, insotita de clauza potrivit
careia utilizatorul are actiune directa pentru calitatea bunului impotriva furnizorului.
Nu in ultimul rand, din perspectiva dreptului
unional, directiva 85/374/CE stabileste un principiu de raspundere fara culpa aplicabil
producatorilor unionali, mentionand ca atunci cand un produs care prezinta defectiuni sau
vicii si cauzeaza un prejudiciu unui consumator, producatorul bunului trebuie sa fie tras
la raspundere.

21.Specificul contractului de leaseback

Contractul de leasback este o variatiune a leasingului, caracterizata prin aceea ca
calitatea de vanzator (furnizor al bunului) si cea de utilizator sunt detinute de aceeasi
persoana.
In concret, prin contractul de leaseback o persona fizica sau juridica care
detine in proprietate un bun, il vinde societatii de leasing (1) dupa care dobandeste in
temeiul contractului de leasing (2) drept de folosinta asupra aceluiasi bun in schimbul
platii ratelor de leasing cu intelegerea partilor ca la expirarea leasingului, bunul sa fie
cumparat de utilizator. Contractul de leaseback este folosit ca un instrument cu
precadere in comertul international pentru procurarea de fonduri banesti. In concret:
1. Proprietarul unui bun VINDE unei societati de leasing bunul aflat in
proprietatea sa
!!! Proprietarul initial primeste pretul bunului vandut (pret de care avea nevoie
imediat)
2. Se incheie contract de leasing intre societatea de leasing si fostul proprietar al
bunului in calitate de utilizator
!!! In calitate de utilizator, el plateste rate de leasing.
3. La expirarea contractului de leasing, utilizatorul (fostul proprietar al bunului)
isi rascumpara bunul.

22.In ce consta norma conflictuala principala

„Lex voluntatis” este o norma conflictuala principala care are menirea de a
determinat legatura unui contract cu un sistem de drept. Odata determinata legea
aplicabila contractului, acesta din urma intra sub incidenta (regim juridic) al acelui sistem
de drept, cu toate consecintele care decurg de aici.
In concret, norma „lex voluntatis” permite partilor
contractului sa aleaga ca „lex contractus” dreptul material al acelei tari (sistem de drept)
care sa corespunda cel mai bine specificului raportului juridic, intereselor partilor si care
eventual este cunoscut partilor contractante.

23.Momentul alegerii normei conflictuale principale

„Lex contractus” se determina de catre parti de regula la momentul incheierii
contractului prin inserarea clauzei „pactum de lege utenda”.
Norma conflictuala principala poate fi determinata si ulterior momentului
incheierii contractului, doar in fata instantei de judecata, pana la momentul intrarii pe
fond a dezbaterilor. Dupa acest moment, va fi determinata doar de catre instanta de
judecata (instanta arbitrara sau instanta de drept comun)
24.Limitarea aplicabila normei conflictuale principale(lex voluntatis)
Norma „lex voluntatis” este limitata in activitatea sa de normele de drept public,
respectiv de normele de drept uniform (conventii internationale in materie de comert).
Opiniile exprimate de practica arbitrala au convenit in sensul ca normele
de drept uniform nu suprima conflictele de legi. De exemplu, in materia vanzarii
internationale de marfuri isi gaseste aplicabilitate cu prioritate Conventia de la Viena din
1980, considerata norma de drept uniform material in materia vanzarii internationale.
Doar in conditiile in care dispozitiile acestei Conventii nu
reusesc sa reglementeze intreaga problematica, se aplica norma conflictuala (procedura
care se realizeaza in 2 pasi: norma conflictuala principala, iar in lipsa acesteia norma
conflictuala subsidiara).

25.In ce consta norma conflictuala subsidiara

In cazul in care partile contractante nu stabilesc „lex contractus” (legea contractului),
nefacand aplicabilitatea lui „lex voluntatis” ( norma conflictuala principala) , fie cu
intetie, fie din ignoranta, competenta revine instantei de arbitraj prin aplicarea normei
conflictuale subsidiare.
Reglementarea normei conflictuale subsidiare o regasim in dispozitiile
dreptului UE la care Codul Civil face trimitere .
Conform dispozitiilor dreptului unional privind norma
conflictuala subsidiara aplicabila obligatiilor contractuale, daca partile nu au stabilit
legea aplicabila (lex contractus) intr-un contract de com ert international, acestuia i se
aplica legea statului cu care contractul are cea mai stransa legatura.

26.Obligatia de asigurare a bunului dat in locatie

In ceea ce priveste asigurarea bunului ce constituie obiectul contractului, acesta
se face prin incheierea unui contract de asigurare !!! intotdeauna cu o societate de
asigurare. !!! Nu confundam:
- Obligatia de a asigura bunul (care revine locatorului finantator daca prin
contract nu se prevede altfel)
- Obligatia de plata a costurilor asigurarii (care revine locatarului utilizator)