Definirea dreptului comerţului internaţional

Dreptul comerţului internaţional reprezintă ansamblul normelor juridice care

reglementează relaţiile comerciale internaţionale şi de cooperare economică şi tehnico –
ştiinţifică internaţionale, în care părţile se află pe poziţie de egalitate juridică1.

II. Raporturile juridice, conţinutul şi metoda de reglementare a dreptului comerţului

internaţional

2.1. Raporturile juridice de dreptul comerţului internaţional

Aceste se stabilesc între:
- persoane fizice şi persoane juridice;
- între state suverane şi egale în drepturi;
- între state şi organizaţii interguvernamentale;
- între organizaţii interstatale;
- între state suverane şi comercianţi;
- între stat şi subiecte de drept privat străine;
- între comercianţi personae fizice şi persoane juridice din diferite state, în calitate de
poarticipanţi nemijlociţi la activitatea de comerţ internaţional.

2.2. Conţinutul dreptului comerţului internaţional

Conţinutul dreptului comerţului internaţional este format , în principal, din norme de
drept material. În acesta se regăsesc norme juridice de drept commercial, civil, procesual civil
ş.a.

2.3.. Metoda de reglementare a dreptului comerţului internaţional

Metoda de reglemantare este cea de egalitate juridică a părţilor, normele juridice ale
dreptului comerţului internaţional aparţinînd, în majoritatea lor dreptului privat.

III. Obiectul dreptului comerţului internaţional

Obiectul dreptului comerţului internaţional este constituit din raporturile juridice, care au
caracter comercial, cât şi internaţional
Comercialitatea reprezintă calitatea unui raport juridic de a fi commercial.
1
Ioan Macovei, Dreptul comerţului internaţional ,Vol I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 4.
 În definirea comercialităţii se cunosc două conceptii specifice: concepţia subiectivă şi
concepţia obiectivă.
Concepţia subiectivă are în vedere calitatea participandului la raportul juridic, potricit
căreia operaţiunile efectuate de un comerciant în exercitarea profesiei sale sunt socotite acte sau
fapte comerciale . Se are în vedere numai calitatea de comerciant.
Calitatea de comerciant determină o prezumţie legală de comercialitate.
Concepţia subiectivă are în vedere obiectul reglementării juridice, adică activitatea
comercială ; actele şi faptele de comerţ sunt operaţiunile pe care legea le determină ca atare
indiferent de calitatea şi voinţa părţilor.
Concepţia mixtă , potrivit căreia comerciantul se determină după natura actelor pe care
le efetuează, iar natura actelor este dependentă de calitatea persoanei care le exercită.
Caraterul internaţional se defineşte prin prezenşa elementului de extraneitate şi de
specificul operaţiunii.

IV. Actele şi faptele de comerţ internaţional

4.1 Noţiunea de acte şi fapte de drept internaţional

Prin acte şi fapte de comerţ se înţeleg opraţiunile comerciale şi de cooperare economică şi
tehnico – ştiinţifică internaţională, care guvernează obligaţiile juridice.

4.2 Criterii de distincţie

În doctrină s – au propus mai multe criteerii pentru calificarea actelor şi faptelor de
comerţ: criteriul circulaţiei, criteriul întreprinderii, şi criteriul speculaţiei.

4.3 Clasificarea actelor şi faptelor de comerţ

După conţinutul lor actele şi faptele de comerţ se clasifică în următoarele categoerr:
obiective, subiective şi mixte.

4.4 Actele şi faptele de coperare economică şi tehnico – ştiinţifică internaţionalăî.

 Actele şi faptele de cooperarea se desfăşoară în domenii de interes reciproc, cum ar fi:
industria, agricultura, transporturilşe, telecomunicaţiile etc.

V. Izvoarele dreptului comerţului internaţional

Izvoarele dreptului comerţului internaţional cuprind norme de drept material şi norme

conflictuale în materie

5.1. Izvoarele interne

Acestea sunt : legea şi celelalte acte normative, jurisprudenţa. În sistemul nostru juridic
izvoarele interne sunt: Constituţia, Codul comercial, Codul civil şi alte acte normative care
privesc relaţiile comerciale internaţionale.

5.2. Izvoarele internaţionale

Acestea sunt formate din convenţiile internaţionale şi uzanţele comerciale
Convenţiile internaţionale sunt înţelegeri intervenite între state sau organizaţii
internaţionale privind reglementarea raporturilor dintre ele.
Acestea pot fi bilaterale sau multilaterale.

5.2.1 Convenţii multilaterale

Dintre convenţiile multilaterale enumerăm:
- convenţii privind contractele comerciale internaţionale:Convenţia de la Haga din 15
aprilie 1958 referitoare la legea aplicabilă transferului proprietăţii în cazul vânzării cu caracter
internaţional de obiecte corporale mobile;
- Convenţia de la Haga din 14 martie cu privire la legea aplicabilă contractelor de
intermediere şi reprezentare ş.a.
- convenţii asupra instrumentelor de plată;
- convenţii referitoare la transporturi;
- convenţii vamale;
- convenţii cu privire la licenţele de import şi de export;
- convenţii asupra arbitrajului commercial internaţional.

5.2.2 Convenţii bilaterale

 Convenţia bilaterală reprezintă forma obişnuită şi frecventă a înţelegerilor
comerciale.

5.2.3. Tratatele comerciale

Acestea sunt înţelegeri ointernaţionale care constituie cadrul juridic în domenii
de interes reciproc.
Prevederile tratatelor comerciale include, în mod obişnuit, două clause
importante: clauza naţiunii celei mai favorizate şi clauza regimului naţional.

5.2.4.Acordurile comerciale
Acordurile comerciale sunt înţelegeri internaţionale prin care se reglementează
schimburile reciproce de mărfuri şi servicii între două state.
După perioada de valabilitat, acordurule comerciale se clasifică în modul următor: pe
termen scurt – 1 an; pe termen mediu; - 3 ani; ; pe termen lung – 5 ani
Clauzele esenţiale ale acordurilor sunt clauza naţiunii celei mai favorizate şi clauza
regimuluii naţional
Prin clauza naţiunii celei mai favorizate se înţelege că statele contractante se angajează
să – şi acorde privilegii şi avantaje comerciale, la fel de favorabile ca oricărui stat terţ.
Din punct de vedere al poziţiei statelor, clauza naţiunii celei mai favorizate poate fi
condiţionată( principiul compensaţiei ) şi necondiţionată ( principiul egalităţii de tratament), iar
după domeniile la care se aplică aceasta poate fi generală sau specială.
Prin clauza regimului naţional ( principiul posibilităţii egale) se înţelege că persoanele
aparţinând unui stat străin, care exercită activitate de comerţ exterior pe teritoriul statului
partener, au în principiu, aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi naţionalii.

5.2.5. Uzanţele comerciale

Uzanţele comerciale reprezintă practici sau reguli care se aolică în rleţiile contractuale
dintre participanţii la activitatea de comerţ internaţional
Individualizarea uzanţelor comerciale comportă o ppractică obiectivă şi colectivă.
În primul rand uzanţele comerciale necesită un element obiectiv determinat de o anumită
pracrică, atitudine sau comportare. Actele şi faptele care constituie această practică trebuie
aplicate în mod repetat, într – o perioadă de limp - longa invederata, diuturna consuetudo.
 În al doilea rând, uzanţele comerciale implică un caracter colectiv, fiind aplicate de mai
mulţi participanţi la operaţiunile de comerţ internaţional.
Prin folosirea lor pe un anumit teritoriu sau într –o ramură a comerţului, uzanţele sunt
generale şi abstracte.
În această materie , textul Codului civil utilizează noţiunea de ,,obicei”.

5.2.6. Obişnuinţele stabilite între părţile contractante

Deosebirea dintre uzanţe şi obioşnuitnţe este configurată de numărul partenerilor care le
aplică.
Obişnuinţele se formează în relaţiile dintre partenerii comerciali. În contractele pe care le
încheie părţile pot introduce anumite expresii, care exprimă atitudini sau comportări existente în
activitatea lor comună.
Simple practice sau obişnuinţe se stabilesc între părţile contractante. Practicile
individuale obligă numai partenerii respective.
Prin aplicarea lor de către mai mulţi participanţi, practicile dintre părţi dobâ-ndesc un
caracter colectiv. În măsura în care devin generale, acestea se transformă în uzanţe comerciale.

5.2.7. Clasificarea uznaţelor comerciale

Acestea sunt de mai multe feluri şi pot fi clasificate în funcţie de aplicarea în spaţiu, sfera
de cuprindere, forţa juridică sau alte criterii,
După întinderea aplicării lor în spaţiu, uzanţele comerciale sunt interne ( care se folosesc
pe teritoriul unui stat) sau internaţionale.
Potrivit sferei lor de aplicare, uzanţele sunt locale, speciale sau generale. Cele locale se
aplică într – o anumită localitate, port sau regiune determinată. Uzanţele speciale sunt
configurate de ramura de activitate comercială, obiectul contractului sau profesiunea părţilor.
După forţa lor juridică, uzanţele comerciale sunt normative şi convenţionale.
Uzanţele normative au valoarea unor norme juridice, fiind numite de drept sau legale, iar
cele convenţionale au valoare unor clauze contractuale fiind numite uzanţe de fapt sau
interpretative.

5.2.8. Regimul uzanţelor comerciale în dreptul român

În dreptul român, uzanţele normative nu au caracter de izvor de drept.
 Cu caracter derogatoriu, uzanţele comerciale dobândesc putere legală în situaţia în care o
lege specială trimite la ele. De exemplu, se consideră ca fiind normative, uzanţele locului de
plată, în funcţie de care se determină valoare monedei străine atunci când o cambie, respectiv un
cec este plătibil într o monedă care nu are cursul respectiv.
Forţa juridică a uzanţelor comerciale rezultă din voinţa părţilor. Prin înserarea lor în
contract, acestea nu pot depăşi forţa juridică a clauzelor contractuale.

5.2.9. Forme ale uzanţelor comerciale

Uzanţele comerciale se concretizează,în principal, prin clauze tip, contracte - tip şi
condiţii generale.
Uzanţele comerciale sub forma clauzelor - tip sunt standardizate
Contrctele – tip cuprind clause uniforme care se întemeiază, în principal, pe uzanţele
existente în comerţul internaţional .
În contractele tip clauzele esenţiale dunt prestabilite, configurînd cadrul juridic al
realizării unor operaţiuni comerciale. Aceste clauze pot fi completate sau modificate de către
părţi.
Contractele - tip se elaborează de către una din părţile contractante, de asociaţiiile
comerciale internaţionale sau de organizaţii neutre.
Condiţiile generale prin care se precizează principalele elemente ale contractelor de
acelaşi tip într – o anumită ramură a comerţului internaţional .
Pentru evitarea unor situaţii inechitabile, în care condiţiile generale conţin contracte de
adeziune, orice clauză îndoielnică se va interpreta în favoarea părţii care se obligă.

5.2.10. Uzanţele comerciale standardizate

Principalele clauze uniforme folosite pentru interpretarea termenilor comrciali din
contractile de vânzare internaţională au fost standardizate în două documente:
- Regulile Internaţionale pentru interpretarea Uzanţelor de Comerţ – Incoterms – 2000 ;
- Definiţiile revizuite de Comerţ America Exterior - Rafd 1941.

5.2.11. Aplicarea uzanţelor comerciale

Uzanţele comerciale internaţionale sunt aplicate prin înscrierea în contract a unei clauze
de trimitere sau prin formularea unei clause integrate în contracte – tip sau în condiţii generale
de livrare.
 Uznaţele comerciale se aplică cu titlu de clauză convenţională, având acelaşi regim
juridic ca şi prevederile contractuale.

5.2.12 Rolul uzanţelor comerciale

Uzanţele comerciale se folosesc pentru a determina drepturile şi obligaţiile părţilor prin
completarea şi precizarea conţinutului contractului . Ele au rolul de a determina sau explica
termeii şi expresiile utilizate în contractul de comerţ internaţional.

5.2.13. Probleme conflictuale

Utilzarea uzanţelor în contractile de comerţ internaţional poate determina unele conflicte.

a. În conflictul între două uzanţe convenţionale, prioritate va avea ultima uzanţă în

timp.
b. În conflictul dintre o uzanţă convenţională şi o uzanţă normativă se aplică uzanţa
normativă.
c. În comflictul dintre o uzanţă şi o lege supletivă, rezolvarea va fi în favoarea uzanţei.
d. În conflictul dintre o uzanţă convenţională şi o lege imperativă, se va aplica legea
imperativă.
e. În conflictul dintre o uzanţă normativă şi o lege imperativă , prioritară va fi uzanţa
normativă.
f. În conflictul dintre o uzanţă comercială şi o lege uniformă, se va plica prevederile
uzanţei comerciale.
g. În conflictul între o uzanţă comercială şi convenţia expresă a părţilor sau dispoziţii
legale de ordine publică, convenţia expresă a părţilor sau dispoziţiile de ordine
publică vor înlătura aplicarea uzanţelor normative sau convenţionale.