Tema 1.

GENERALITĂŢI PRIVIND DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

. Noţiunea, caracteristicile şi importanţa dreptului comerţului internaţional.

Comertul reprezinta acea activitate, prin care se înfăptuieşte circulaţia bunurilor, serviciilor şi a
cunoştinţelor, de la o entitate la alta, în condiţii de avantaj reciproc. În ceea ce ţine de dreptul comerţului
internaţional, Organizaţia Naţiunilor Unite îl defineşte ca fiind totalitatea normelor juridice prin care se
reglementează raporturile ce se stabilesc în procesul de iniţiere, desfăşurare şi finalizare a
operaţiunilor de comerţ internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională. în
calitate de obiecte ale comerţului pot figura bunurile materiale (mobile şi imobile) şi imateriale
(proprietatea intelectuală), inclusiv banii şi titlurile de valoare, precum şi serviciile, în toată
diversitatea lor.
Reieşind din specificul său şi din caracterul pluridisciplinar, dreptul comerţului internaţional se
intersectează cu normele diferitor ramuri care, deşi aparent distincte, au legătură directă cu comerţul
internaţional.
În dreptul comerţului internaţional întâlnim trei tipuri de norme: materiale, conflictuale şi procedurale.
Normele întâlnite în dreptul comerţului internaţional, au, în mare parte, un caracter material. Potrivit unor
opinii, normele conflictuale din domeniul comerţului internaţional, deşi interesează dreptul comerţului
internaţional, nu intră în conţinutul acestuia. Normele conflictuale intră în conţinutul dreptului internaţional
privat, şi mai precis al unui domeniu special al acestuia – dreptul internaţional privat comercial
Importanţa dreptului comerţului internaţional rezultă din următoarele circumstanţe:
a) Comerţul internaţional este un motor de promovare a colaborării între state, contribuind la întărirea
securităţii şi păcii pe întreaga arenă globală. Totodată, limitarea posibilităţii de a participa la anumite raporturi
de comerţ internaţional poate fi folosită în calitate de sancţiune pentru încălcarea normelor dreptului
internaţional public, fapt care poate crea considerabile pierderi pentru statul sancţionat. Dreptul comerţului
internaţional stimulează trecerea continuă de la regimele economice închise la cele de piaţă. Societatea pare a
conştientiza, într-o măsură tot mai mare, faptul că practic nici un stat nu dispune de toate resursele necesare
pentru a-şi permită să-şi întreţină populaţia de sine stătător, fără a fi necesare importurile.
b) Dreptul comerţului internaţional creează premisele unui cadru educaţional pentru subiecţii ce
intenţionează să se implice în activitatea de comerţ internaţional.
Ca ramură de drept, contribuie la delimitarea relaţiilor comerciale internaţionale de cele civile.
Principiile dreptului comerţului internaţional.

Principiile reprezintă un set de idei călăuzitoare care stau la baza elaborării şi aplicării dreptului.
Respectiv, principiile dreptului comerţului internaţional sunt acele idei fundamentale care călăuzesc
crearea şi aplicarea normelor juridice în domeniul relaţiilor comerciale internaţionale.
În genere, principiile pot fi generale, ramurale şi instituţionale.
 Principiile generale se atribuie tuturor ramurilor de drept şi sunt valabile pentru toate situaţiile. Ca
exemplu poate servi principiul democraţiei. Semnificaţia lui constă în aceea că oricare regulă de drept trebuie
să corespundă cerinţelor recunoscute de societate într-un stat democratic. Acest principiu se aplică tuturor
ramurilor de drept, fie acesta drept public, drept privat, drept penal sau drept civil etc.
Principiile ramurale, după cum rezultă din denumirea acestora, se atribuie unei anumite ramure sau unui
număr limitat de ramure. Un exemplu relevant ar fi principiul concurenţei loiale, care e valabil atât în dreptul
comerţului internaţional, cât şi în dreptul comerţului naţional.
Principiile joacă un rol important în dreptul comerţului internaţional, deoarece:
1. Constituie temelia tuturor normelor de drept al comerţului internaţional.
2. Pot fi aplicate în cazul în care o oarecare sferă a relaţiilor nu sunt reglementate de normele dreptului
comerţului internaţional.
3. Contribuie la soluţionarea conflictelor dintre diverse norme cu aceeaşi forţă juridică.
. Principiul libertăţii comerţului.
Comerţul a luat naştere în acel moment, în care omul a conştientizat că nu este capabil să-şi asigure singur
toate cele necesare unui trai confortabil şi lipsit de griji.
În acelaşi mod, principiul libertăţii comerţului a început să se contureze în conştiinţa oamenilor atunci
când statele, la rândul lor, au început să intervină în relaţiile dintre comercianţi.
Libertatea comerţului presupune două aspecte esenţiale:
1. Libertatea indivizilor de a decide dacă doresc să efectueze acte de comerţ, când doresc să le efectueze,
cu cine doresc să le efectueze şi în ce mod doresc să le efectueze.
2. Implicarea statului în relaţiile comerciale pentru a evita monopolul, pentru a proteja comercianţii mai
vulnerabili şi pentru a-i sancţiona pe cei care creează obstacole în dezvoltarea relaţiilor de comerţ
internaţional.
2.3. Principiul concurenţei loiale.
concurenţa semnifică o anumită competiţie pe piaţa economică între doi sau mai mulţi subiecţi ai
comerţului care exercită activităţi identice sau similare.
Concurenţa poate fi loială sau neloială.
Este considerată loială acea concurenţă care corespunde cerinţelor impuse de normele legale şi uzanţele în
domeniu. Viceversa, este considerată neloială acea concurenţă care contravine regulilor stipulate în normele
ce reglementează concurenţa şi în uzanţele din domeniu.
. Principiul egalităţii juridice a părţilor.
La baza raportului de comerţ internaţional se află egalitatea juridică a părţilor. Fiecare parte, la asumarea
obligaţiilor şi la executarea acestora, se supune doar propriei voinţe. Evident, fiind pe poziţie de egalitate,
ambele părţi trebuie să-şi onoreze obligaţiile, în caz contrar, cealaltă parte dispune de suficiente mijloace
pentru a-şi apăra propriile drepturi şi interese. Un asemenea mijloc constituie excepţia de neexecutare, potrivit
căreia, partea poate să nu-şi execute obligaţiile proprii până cealaltă nu o face.
Primul aspect sub care se evidenţiază egalitatea juridică este posibilitatea ambelor părţi de a-şi exprima, în
mod liber, voinţa de a iniţia sau de a pune capăt raporturilor juridice de drept al comerţului internaţional.
Un alt aspect care scoate în evidenţă egalitatea juridică a părţilor ţine de procedurile judiciare şi de
arbitraj. Indiferent de faptul dacă partea e reclamant sau pârât, drepturile procedurale sunt egale pentru
ambele.
Egalitatea juridică a părţilor este unul dintre cele mai directe indiciii asupra apartenenţei dreptului
comerţului internaţional la domeniul privat.

Principiul libertăţii contractuale.

Libertatea contractuală se rezumă la posibilitatea legală de a încheia contracte, de a le determina
conţinutul şi efectele, de a le modifica şi de a le denunţa.
Conform art. 667 al. (1) din Codul Civil al Republicii Moldova, părţile contractante pot încheia în mod
liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor.
Principiului libertăţii contractuale presupune:
- încheierea tuturor contractelor prin acordul de voinţă al părţilor;
- posibilitatea alegerii partenerilor contractuali şi a negocierii condiţiilor contractuale;
- libertatea modificării contractelor încheiate;
- libertatea de a desemna legea care să guverneze fondul contractului şi efectele acestuia;
- libertatea de a opta pentru o anumită jurisdicţie.
Pacta sunt servanda şi principiul bunei-credinţe.
principiul pacta sunt servanda semnfică obligaţia părţilor de a executa obligaţiile asumate.
La rândul său, principiul bunei-credinţe cere părţilor să-şi execute obligaţiile în aşa mod încât să nu
prejudicieze interesele celorlalte părţi la contract şi să faciliteze obţinerea foloaselor comune.
Este în interesul oricărui comerciant să acţioneze cu bună-credinţă în cadrul raporturilor de drept al
comerţului internaţional, deoarece, în cazul în care acest comerciant renunţă la principiul enunţat, acelaşi
lucru îl poate face şi cealaltă parte în raport cu dânsul.
Buna-credinţă, cu toate că are rădăcini comune cu pacta sunt servanda, are totuşi un conţinut mai extins.
Pacta sunt servanda pune accentul pe acţiunile ce trebuie să fie efectuate de către subiect, în timp ce
principiul bunei credinţe accentuează calitatea acestor acţiuni.

Obiectul dreptului comerţului internaţional.

Obiectul dreptului comerţului internaţional îl constituie raporturile de comerţ internaţional şi de
cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică.
 În acest sens, deducem două elemente ale obiectului dreptului comerţului internaţional: raporturile de
comerţ internaţional, pe de o parte, şi raporturile de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, pe de altă
parte.
Pentru a fi considerat ca raport de drept al comerţului internaţional, un raport patrimonial trebuie să
întrunească două condiţii:
1. Să aibă caracter de comercialitate.
2. Să aibă caracter de internaţionalitate.

Subiectii dreptului comertului international

Subiecţi ai dreptului comerţului internaţional sunt considerate părţile care participă în cadrul raporturilor
juridice cu caracter comercial şi internaţional sau la raporturile de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică.
Subiecţii pot fi de drept internaţional, de drept naţional sau cu caracter multinaţional/transnaţional.
Subiecţii de drept internaţional sunt statele şi organizaţiile interguvernamentale internaţionale.
Subiecţii de drept naţional sunt persoanele juridice şi fizice.

zvoarele dreptului comerţului internaţional reprezintă totalitatea actelor cu caracter normativ şi nenormativ
care cuprind reguli de drept cu privire la raporturile cu caracter comercial şi internaţional stabilite între
subiecţii comerţului internaţional.
Izvoarele pot fi divizate în materiale şi formale.
Izvoarele materiale, denumite şi reale, sunt reprezentate de realitatea exterioară, care determină acţiunea
legiuitorului. În consecinţă, prin izvor de drept, în sens material, înţelegem condiţiile şi viaţa socială,
economică şi culturală în toată complexitatea lor, inclusiv progresul social care determină naşterea a unor noi
norme de drept.
Izvorul formal al dreptului îl reprezintă regula de conduită prescrisă şi exteriorizată, cuprinsă într-o
anumită haină juridică.
Specificul interdisciplinar al dreptului comerţului internaţional determină ca această materie să dispună
atât de izvoare internaţionale, cât şi de izvoare interne.

6.2. Izvoarele interne.

Izvoarele interne sunt acele surse de drept al comerţului internaţional, care se adoptă şi se practică în
cadrul unui anumit stat determinat.
Printre izvoarele interne se numără:
a) Legile interne (care conţin reglementări ale raporturilor comerciale):
 Constituţionale:
 - Constituţia Republicii Moldova etc.;
 Organice:
- Codul Civil al Republicii Moldova;
- Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător nr. 81 din 18.03.2004 etc.;
 Ordinare:
- Legea vânzării de mărfuri nr. 134 din 03.06.94;
- Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134 din 02.04.97;
- Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03.01.92 etc;
b) Decretele preşedintelui Republicii Moldova (care conţin reglementări ale raporturilor comerciale);
c) Hotărârile şi ordonanţele Guvernului Republicii Moldova (care conţin reglementări ale
raporturilor comerciale);
d) Actele normative ale ministerelor şi departamentelor (care conţin reglementări ale raporturilor
comerciale);
e) Uzanţele comerciale interne.
Uzanţele comerciale reprezintă o practică nescrisă, caracterizată printr-un grad de repetabilitate, durată în
timp şi stabilitate, aplicată între un număr mare de parteneri comerciali, pe o anumită arie geografică sau într-
un anumit domeniu de activitate.

. Izvoarele internaţionale.
Izvoarele internaţionale sunt sursele de drept al comerţului internaţional, care se adoptă de către subiecţii
dreptului internaţional public sau se practică de către comercianţii din cadrul unui număr mai mare de state.
În acest sens, izvoarele internaţionale se clasifică în:
a) Tratate internaţionale.
b) Uzanţe comerciale uniforme internaţionale.

6.3.1. Tratatele internaţionale.

Indiferent de denumirea sa, tratatul este acordul de voinţă a două sau mai multe state prin care
acestea reglementează, într-un anumit mod, o anumită sferă a relaţiilor internaţionale, creând sau
modificând ori abrogând pe cele existente. Atunci când obiectul de reglementare al tratatului îl reprezintă
relaţiile interstatale stabilite în domeniul comerţului internaţional sau al cooperării economice şi tehnico-
ştiinţifice internaţionale, respectivul tratat este şi izvor al dreptului comerţului internaţional.