Universitatea Hyperion

Facultatea de Științe Juridice

-Drept-

Tema lucrării: ,, Principiile dreptului comerțului

internațional”

Disciplina: DREPTUL COMERȚULUI

INTERNAȚIONAL

Student: Bratu M. Cătălin Marian

Anul: IV

Forma de învățîmânt: ID
Domeniile dreptului comerţului internaţional în care
globalizarea produce efecte:
Instituţiile regionale sau mondiale primesc din ce în ce
mai multe competenţe, pe care le exercită exclusiv sau le
împart cu statele membre, instituind instanţe apte să
decidă în litigii de natură internaţională .

Definiţia dreptului comerţului internaţional :

Dreptul comerţului internaţional este acea ramură a
dreptului care reglementează raporturile patrimoniale
dintre subiectele comerţului internaţional şi care prezintă
caracter de comercialitate şi internaţionalitate.
Franţa a avut ideea de a propune o Convenţie-cadru
referitoare la dreptul comerţului internaţional însă
propunerea nu a fost dezbătută niciodată.

Principiul libertăţii comerţului – Principiul libertăţii comerţului

reprezintă o cerinţă fundamentală, care asigură participarea activă şi
neîngrădită la schimburile internaţionale de mărfuri şi servicii. Libertatea
comerţului dă expresie şi facilitează existenţa economiei de piaţă.
Libertatea comerţului nu exclude controlul statului. Activitatea
participanţilor la raporturile de comerţ internaţional este controlată de stat
prin mijloace financiar bancare. Intervenţia statului se realizează, în
condiţiile legii, prin intermediul taxelor, a impozitelor şi a licenţelor de
export-import.

Principiul concurenţei loiale – Principiul concurenţei loiale se

aplică între persoane care exercită o activitate asemănătoare.
Concurenţa este o confruntare sau o competiţie între comercianţi,
exercitată în domeniile deschise pieţei pentru atragerea şi menţinerea
clientelei în scopul obţinerii de profit.
În desfăşurarea relaţiilor comerciale internaţionale, concurenţa
îndeplineşte următoarele funcţii importante:
• funcţia de garanţie a economiei de piaţă;
• funcţia de facilitare a liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor;
• funcţia de stimulare a iniţiativei participanţilor la actele de
comerţ internaţional.
• are un rol deosebit în determinarea preţului mărfurilor.

Reglementările aplicabile concurenţei comercianţilor se împart în două

categorii. Ele privesc restricţiile impuse concurenţei şi reprimarea
concurenţei neloiale. Restricţiile impuse concurenţei urmăresc să apere
existenţa liberei concurenţe, prin suprimarea practicilor monopoliste,
împiedicând folosirea abuzivă a puterii economice.
Concurenţa neloială reprezintă încălcarea obligaţiei de respectare a
procedurilor oneste sau corecte în exercitarea unei activităţi comerciale
sau industriale. Reprimarea concurenţei neloiale urmăreşte să asigure o
folosire corectă a libertăţii de concurenţă prin sancţionarea actelor
abuzive.
Având în vedere interesele colectivităţii, concurenţa neloială este
deosebită de concurenţa interzisă. În situaţia concurenţei neloiale
exerciţiul unui drept este excesiv, pe când concurenţa interzisă implică
săvârşirea unui act fără drept.

Principiul libertăţii convenţiilor – Puterea de decizie a părţilor în

contractele de comerţ internaţional este configurată de principiul libertăţii
convenţiilor. Prin principiul libertăţii convenţiilor se înţelege că o parte se
obligă prin manifestarea propriei voinţe numai la ceea ce acceptă şi
numai în măsura în care doreşte.
În operaţiunile de comerţ internaţional, libertatea contractuală a părţilor
prezintă accepţiuni diferite care pot fi grupate în două concepţii:
concepţia subiectivă şi obiectivă.
După concepţia subiectivă se susţine că izvorul principal al drepturilor şi
obligaţiilor stipulate în contract constă în acordul de voinţă al părţilor.
Astfel, părţile au posibilitatea să sustragă contractul lor de sub incidenţa
oricărei legislaţii naţionale. Raporturile părţilor pot fi guvernate de lex
mercatoria sau de principiile de chitate.
 După concepţia obiectivă se consideră că legea este prioritară faţă de
voinţa părţilor. Importanţa legii exclude efectul creator al voinţei
individuale independent şi în afara unui sistem de drept statal. Părţile au
libertatea de a desemna legea aplicabilă contractului, dar numai în
măsura în care opţiunea lor este admisă de legea forului.

Principiul egalităţii juridice – La baza raportului de comerţ

internaţional se află egalitatea juridică a părţilor. Fiecare parte, la
asumarea obligaţiilor şi la executarea acestora, se supune doar propriei
voinţe. Evident, fiind pe poziţie de egalitate, ambele părţi trebuie să-şi
onoreze obligaţiile, în caz contrar, cealaltă parte dispune de suficiente
mijloace pentru a-şi apăra propriile drepturi şi interese. Un asemenea
mijloc constituie excepţia de neexecutare, potrivit căreia, partea poate să
nu-şi execute obligaţiile proprii până cealaltă nu o face. Primul aspect
sub care se evidenţiază egalitatea juridică este posibilitatea ambelor
părţi de a-şi exprima, în mod liber, voinţa de a iniţia sau de a pune capăt
raporturilor juridice de drept al comerţului internaţional. Un alt aspect
care scoate în evidenţă egalitatea juridică a părţilor ţine de procedurile
judiciare şi de arbitraj. Indiferent de faptul dacă partea e reclamant sau
pârât,

Bibliografie
Ꙩ https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-
universitare/dreptul-comertului-
international/principiile-dreptului-comertului-
international/

Ꙩ https://ro.m.wiki
pedia.org/wiki/Principii_%C3%AEn_dreptul_c
omer%C8%9Bului_interna%C8%9Bional

Ꙩhttps://www.academia.edu/36896072/Drep
tul_Comertului_International_1