Referat

«Caracteristica contractelor comerciale

internaţionale »
 Cuprins
Introducere...............................................................................................................2

I. Noţiunea şi particularităţile ale contractelor comerciale internaţionale.....3

II. Clasificarea contractelor comerciale...............................................................5

II.1. Criteriile specifice de clasificare...................................................................5
II.2. Criteriile nespecifice de clasificare...............................................................7

III. Condiţiile de validitate a contractelor comerciale internaţionale.............9

III.1. Capacitatea părţilor.......................................................................................9
III.2. Consimţământul părţilor...............................................................................9
III.3. Obiectul contractului şi cauza.....................................................................11

Concluzii.................................................................................................................12

Biblioagrafia...........................................................................................................13

1
 Introducere
Procesul de integrare economică și globalizare implică multe probleme juridice complexe
legate de comerțul internațional. Definite prin dimensiuni și valoare adăugată, relațiile
comerciale internaționale dau coordonate noi, corespunzătoare tendințelor și direcțiilor actuale.
Dezvoltarea schimburilor internaţionale, circuitul de valori între statele lumii reprezintă o
necesitate obiectivă. Relațiile economice internaționale sunt esențiale pentru dezvoltarea fiecărei
țări, precum și pentru întărirea atmosferei de cooperare și înțelegere între populaţii. Importanța
relațiilor economice internaționale impune ca acestea să fie implementate numai în cadrul
anumitor reglementări. În același timp, normele dreptului comercial internațional oferă
instrumentele și mijloacele necesare pentru a asigura stabilitatea raporturilor juridice și
reglementarea contractelor comerciale internaționale. Contractul este instituția centrală a
dreptului comercial internațional, cel mai important instrument juridic pentru desfășurarea
activităților de comerț exterior și cooperare economică internațională. Un contract comercial
internațional este o formă de contract comercial, care diferă de un contract civil prin natura sa
comercială și se deosebește de un contract comercial prin caracterul său internațional specific.
Spre deosebire de contractele comerciale interne, contractele comerciale internaționale sunt
documente comerciale care dau naștere la obligații comerciale și juridice din diferite țări. Cu alte
cuvinte sunt contracte comerciale internaţionale, acele contracte prin mijlocirea cărora se
realizează, de regulă, între parteneri din ţări diferite, schimburile economice între naţiuni.
Relațiile juridice comerciale internaționale includ atât relațiile comerciale de fond, cât și
cooperarea internațională economică, științifică și tehnică. În consecinţă, contractul de comerţ
internaţional este instrumentul juridic prin care se realizează operaţiunile implicate de aceste
relaţii comerciale. S-a remarcat că un singur criteriu juridic nu este suficient pentru a conferi
unui contract caracter internațional. Astfel, se au în vedere şi alte elemente, cum sunt: localizarea
geografică a operaţiilor materiale, a bunurilor, a persoanelor; obiectul contractului- transmis în
altă ţară- sau oferta şi acceptarea contractului în state diferite ori livrarea mărfii efectuată în alt
stat decât cel în care s-a făcut oferta sau a avut loc acceptarea. Internaționalitatea unui contract
comercial decurge din faptul că acesta este încheiat între parteneri stabiliți în țări diferite sau
între parteneri din aceeași țară, dar implică o activitate cu elemente necunoscute, sau prin aceea
că tranzacția în cauză implică multe impedimente nespecifice. tranzacțiilor interne, cărora li se
aplică regulile dreptului comercial internațional. Este important de făcut distincţie între noţiunea
de „contract” în sens de acord de voinţă şi cea de „contract” în sens de document pe care această
denumire este imprimată. Astfel, un document în care este prevăzută vânzarea-cumpărarea a

2
cinci bunuri distincte, individualizate, reprezintă, de fapt, cinci contracte de sine stătătoare,
redactate într-un singur document.

I. Noţiunea şi particularităţile ale contractelor comerciale internaţionale.

Diversitatea relațiilor comerciale internaționale și a cooperării științifice și tehnice
internaționale și extinderea acestora ne arată importanța tot mai mare a dreptului comercial
internațional. Asemenea celorlalte contracte, contractul de comerţ internaţional este un acord de
voinţă între două sau mai multe părţi, care spre deosebire de alte contracte sunt participanţi la
comerţul internaţional. Deci neavând în doctrină o definiție unanim acceptată a contractului
comercial internațional, putem accepta mai multe definiţia date de către autori în domrniu. O
primă difeniţie ar fi autorului Dragoș - Alexandru Sitaru care menţioneză că prin contractul
comercial internațional se înțelege acordul de voință realizat între două sau mai multe subiecte
ale dreptului comerțului internațional (aparținând ordinii juridice interne sau internaționale) din
state diferite, având ca finalitate naşterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice de
comerț internațional.1 Potrivit autorilor Costin M.N. şi Deleanu S., contractele de comerţ
internaţional sunt principalele realităţi juridice din arealul comerţului internaţional. Ele nu
reprezintă însă un dat nici în raport cu realităţile economice din acelaşi areal şi nici în raport cu
participanţii la comerţ, ci constituie un rezultat al manifestărilor de voinţă concordante,
exteriorizate a celor participanţi, făcute în scopul stabilirii unor legături juridice între ei care să le
faciliteze afirmarea şi realizarea propriilor interese. 2 În opinia autorului V.F. Popondopulo,
contractul comercial internaţional, cunoscut şi sub denumirea de contract comercial
transnaţional, reprezintă contractul încheiat între subiecţii diferitor state şi reglementat de
normele dreptului comerţului internaţional şi de lex mercantoria. 3 O altă definiţie ar fi că
contractul de comerţ internaţional este instrumentul juridic de baza utilizat in materializarea
operatiunilor de comert exterior si cooperare economica internationala, si, ca urmare, devine una
din institutiile juridice de baza ale dreptului comertului international. Astfel un contract
comercial internațional este încheiat în scopul creării, modificării, transferului sau anulării unor
obligații, spre deosebire de obligațiile altor contracte, de comerț internațional. Încheierea unui
contract de comerţ internaţional vizează, de regulă, o prestaţie în măsură a da curs voinţei
părţilor de a obţine un profit (beneficiu). Naşterea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor
obligaţii sunt consecinţa unor acte şi fapte de comerţ internaţional, pe care părţile le stipulează în

1
Dragoș - Alexandru Sitaru, Dreptul comerțului internațional, Tratat, partea generală, Ed. Universul Juridic,
București, 2008, p. 347
2
Costin M.N., Deleanu S. Dreptul Comerţului Internaţional. Partea specială. Bucureşti: “Lumina Lex”, 1995, p. 61
3
Попондопуло В.Ф. Международное коммерческое право. Общая и особенная части. Учебное пособие.
Moscova: “Omega-L”, 2004, p. 93.
3
contract urmărind realizarea lor în forme, modalităţi şi în condiţiile convenite de comun acord.
Prin urmare din definiţiile menţionate mai sus reisă două aspecte principale care deferă
contractul de comerţ internaţional de un alt gen de contract, şi este vorba de elementul de
extraneitate alături de elementul de comercialitate. Absența unui din aspecte menţionate face ca
acel contract să aparțină fie contractelor civile cu elemente de extraneitate, fie contractelor
comerciale cârmuite de dreptul național. În Regulamentul nr. 593/2008 privind legea aplicabilă
obligaţiilor contractuale4, internaţionalitatea raportului juridic reiese din faptul că o obligaţie
contractuală implică un conflict de legi, adică vine în contact cu două sau mai multe ordini
juridice statale. Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de
mărfuri, încheiată la Viena în 19805 şi Convenţia de la Haga din 2005 cu privire la acordurile de
alegere a forului 6au propriile criterii de internaţionalitate. Astfel, în Convenţia de la Viena, se
are în vedere sediul părţilor, care trebuie să fie în state diferite, iar în Convenţia de la Haga,
reşedinţa părţilor.
Particularităţile esenţiale ale contractelor comerciale internaţionale:
 Sunt contracte cu titlu oneros, ceia ce înseamnă că finalitatea contractelor de comerţ
internaţional constă în obţinerea de profit, esenţiala în orice act de comerţ, astfel părţile
contractante urmăresc obţinerea unui câştig prin realizarea obligaţiilor contractuale ale
partenerului său de contract.
 Sunt contracte sinalagmatice, caracterul sinalagmatic este dat de reciprocitatea şi
interdependenţa obligaţiilor părţilor contractante, de faptul că fiecare dintre părţi se
obligă în considerarea obligaţiilor celeilalte. Scopul urmărit de fiecare dintre ele este dat
de îndeplinirea obligaţiilor asumate de cealalta.
 Sunt contracte comutative, întrucât existenţa şi întinderea prestaţiilor asumate de părţi
sunt certe şi determinate sau determinabile chiar din momentul încheierii contractului.
Excepție fac contractele de asigurare în care întinderea prestațiilor părților nu este
cunoscută la momentul perfectării sale, depinzând de un element incert.
 Sunt contracte consensuale, întrucât se încheie prin simplul consimţământ al părţilor.
Pentru valabilitatea contractelor comerciale internaţionale, este suficientă prezenţa
acordului de voinţă al părţilor, fără a fi imperativă o anumită formă.
 Sunt acte sau fapte de comert, întrucât urmăresc, fără excepţie, un scop speculativ,
profitabil, ele reprezintă acte de comerţ.

4
Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European ĩi al Consiliului din 17 iunie 2008, privind legea
aplicabilă obligaţiilor contractuale
5
Convenţie Nr. 53 din 11-04-1980 ONU asupra contractelor de vânzare internaţională a mărfurilor, publicată : 30-
12-1999 în Tratate Internationale Nr. 8 art. 53, în vigoare pentru Republica Moldova din 1 noiembreie 1995.
6
Convenţia de la Haga din 2005 cu privire la acordurile de alegere a forului
4
 II. Clasificarea contractelor comerciale.

Clasificarea oferă capacitatea de a defini caracteristicile diferitelor tipuri de contracte

pentru a facilita procesul de calificare și aplicarea corectă a standardelor legale. În ce priveşte
criteriile de clasificare a contractelor, ele constau în reglementarea, rolul voinţei şi încheierea,
cerinţele de fond şi formă, scopul şi efectele contractelor. Existenţa unor criterii diferite de
clasificare şi, în consecinţă, a unor clasificări diferite fac ca unul şi acelaşi contract să fie
susceptibil de includere în toate sau aproape în toate clasificările contractelor. Contractele
comerciale internaționale pot fi clasificate după mai multe criterii unele fiind specifice, pe când
altele nespecifice pentru acest gen de acte juridice.
II.1. Criteriile specifice de clasificare
Clasificarea contractelor comerciale internaționale după criteriile specifice acestui
domeniu:
I. După criteriul subiecţilor care participă la incheierea contractelor, se face distincţie între:
 contracte perfectate între subiecte de drept aparţinând ordinii juridice interne din ţări
diferite, denumite în doctrina şi contracte obişnuite;7
 contracte perfectate între subiecte de drept aparţinând ordinii juridice interne din diverse
ţări, pe de o parte şi subiecte de drept aparţinând ordinii juridice internaţionale, indeosebi
statele , pe de alta parte, denumite de doctrina contracte mixte sau semi-internaţionale sau
state contracts.
Prezenţa statului în contractele mixte face ca acestea să aibă un regim juridic specific
pentru ca ele sunt supuse atât regulilor aplicabile contractelor obişnuite, cât şi unor principii
proprii dreptului internaţional public.
II. După criteriul obiectului obligaţiilor, se face distinctie între:
 contracte translative de drepturi este contract prin efectul căruia una dintre părţi transmite
celeilalte un drept real asupra unui bun care îi aparţine. între părţi, efectul translativ se
produce imediat în puterea contractului; faţă de terţi, transmisiunea devine opozabilă
numai prin îndeplinirea condiţiilor de publicitate reglementate de lege.
 Contracte pentru prestări de servicii, prin acest contract, o parte se obligă să presteze
celeilalte părţi anumite servicii, iar beneficiarul se obligă să plătească suma convenită.
Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură, adică ceea
7
C. Barsan, D.D. A. Sitaru, vol. 2, partea 1, nr. 6, p. 11-12
5
 la ce se obligă prestatorul; cu alte cuvinte ,acele acțiuni sau activități care trebuie să le
facă prestatorul de servicii pentru care el va fi remunerat.
 Contracte de executare de lucrări, scopul acestor contracte este efectuarea de lucrări de
construcție sau montaj. Cel mai reprezentativ dintre specificul categoriei în cauză este
contractul de anterpriză. Dintre lucrările susceptibile de a fi executate în baza unor astfel
de contracte pot fi menționate: construcția de lucrări industriale sau civile, construcția de
autostrăzi sau căi ferate, construcția de amenajări de apă sau navigație.
 Contracte de cooperare economică internaţională, sunt contractele prin care
seconcretizează raporturile juridice de conlucrare între parteneri din ţări diferite în
producţia de bunuri, în comercializarea unor mărfuri, în executarea unor lucrări. Acest tip
de contracte au ca obiect realizarea în comun a unor unităţi productive pe teritoriul uneia
dintre părţi, situaţie în care cealaltă parte contractantă dobândeşte, de regulă, dreptul de
preemţiune pentru a cumpăra o parte din produsele unităţii respective.
 Contracte de aport valutar, sub aceasta denumire sunt grupate operaţiunile de comerţ
internaţional prin a căror indeplinire se facilitează sporirea rezervelor valutare ale
participanţilor la comerţul internaţional. Astfel de operaţii sunt, bunăoară, cumpărarea de
mărfuri din străinatate în vederea reexportării lor, operaţiile speculative infaptuite prin
arbitrajul bancar.
III. După criteriul de complexitatea contractelor, se face distinctie între:
 Contracte unitare, prin însăși natura lor, ele presupun un acord de voință unică între părți.
Din punct de vedere structural, aceste contracte pot avea o alcătuire omogenă, cum este
de ex. vânzarea comercială internațională, mandatul comercial internațional, depozitul
internațional etc. sau se pot înfățișa sub forma unor construcții juridice de tip mixt.
 Contracte complexe, reprezintă un ansamblu contractual cu o structură plurivalentă, fiind
alcătuit din mai multe contracte interdependente, care au o finalitate economică comună
şi constituie o entitate juridică cu reguli proprii, distincte de cele ale contractelor
componente. Sunt considerate contracte complexe, de exemplu, contractul de leasing,
contractul de factoring, contractul de construcţii-montaj, contractul de turism
internaţional, contractul de vânzare în contrapartidă
În doctrina s-a evidenţiat faptul că delimitarea dintre contractele unitare şi cele complexe
nu este lipsită de dificultăţi, fiind necesara interpretarea de la caz la caz, ţinndu-se seama de
intentia comuna a părţilor.8
IV. După criteriul duratei pentru care se încheie, se face distinctie între:

8
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr.12, p. 14; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, p.23; D. A. Sitaru, vol. 2, nr.
62, p.14.
6
  Contracte de scurta durată sunt cele care, de regula, se execută dintr-o dată sau a căror
executare nu depaşeşte în timp durata unui an.
 Contracte de durata medie sunt cele încheiate pentru o duratî până la cinci ani. Aceste
contracte sunt adesea întâlnite în practică, datorită avantajelor pe care le oferă ambilor
parteneri contractuali și faptul că durata medie a contractelor permite o estimare exactă a
mișcărilor prețurilor și a altor factori ai situației economice din momentul atribuirii
contractului.
 Contractele de lunga durată sau contractele pe termen lung sunt considerate cele încheiate
pe o durata mai mare de cinci ani. Durata oricărui tip de contract este stabilită de către
părțile la contract în funcție de particularitățile fiecărui contract.
II.2. Criteriile nespecifice de clasificare.
Clasificarea contractelor comerciale internaționale după criteriile nespecifice acestui
domeniu:
1. După criteriul de efectele pe care le generează contractele, se face distinctie între:
 Contracte constitutive de drepturi, sunt acelea prin care anumite drepturi subiective sunt
create în numele părților sau în numele unui terț care nu existau anterior în patrimoniul
succesorilor acestora. Prin contracte constitutive, se creează, de regula, drepturi de
creanţa.
 Contracte translative de drepturi, acestea au ca efect, transmiterea unor drepturi reale de
la un titular la altul. Uneori, contractele translative au ca efect numai transmiterea unui
drept real de folosinţa, de exemplu, contractul de licenta de brevet de inventie, contractul
de leasing. În cazuri rare, este intălnit în comerţul internaţional contractul translativ de
drepturi de creanţa.
 Contracte declarative de drepturi, adică acelea prin care se constată şi seconfirmă
existenţa unor drepturi ale părţilor sunt şi ele mai rar întâlnite în practica de comerţ
internaţional
2. După criteriul de modul de executare, se face distinctie între:
 Contracte cu executare instantanee, cele la care executarea ambelor sau a uneia din
prestaţii are loc imediat şi o singură dată, de exemplu, la contractul de schimb de bunuri
certe, individual determinate, obligaţiile copermutanţilor se consideră executate în chiar
momentul naşterii lor, concomitent, în temeiul principiului consensualismului; iar la
contractul de vânzare-cumpărare de bunuri certe, obligaţia vânzătorului de transferare a
bunului vândut se consideră executată de drept din momentul încheierii contractului.9

9
Alexandru Cuzneţov, revista naţională de drept, Nr. 11, 2016, p.18
7
  Contracte cu executare succesivă, cele la care executarea uneia sau a ambelor prestaţii are
loc la date eşalonate în timp, de exemplu, la contractul de furnizare sau închiriere;
contractele succesive pot fi încheiate pe durată determinată sau nedeterminată.10
 Contracte cu executare continuă. Obligaţiile izvorâte din asemenea contracte pot fi aduse
la îndeplinire numai printr-o activitate neîntreruptă desfăşurată de debitor pe întreaga
durată a contractului. Aşa este bunăoară contractul internaţional de furnizare a energiei
electrice sau a gazelor naturale.11
3. După criteriul de corelaţia existentă între contractele de comerţ internaţional, se face
distincţie între:
 Contracte principale, sunt cele care au o existenţă de sine stătătoare, şi nu depind de
vreun alt contract.
 Contracte accesorii, sunt cele care depind şi însoţesc anumite contracte principale;
numărul lor este restrâns.
Valabilitatea contractelor principale se apreciază prin prisma îndeplinirii cerinţelor lor de
fond şi de formă, pe când valabilitatea contractelor accesorii se apreciază atât prin prisma
îndeplinirii cerinţelor lor de fond şi de formă, cât şi prin prisma existenţei raportului de
accesorietate faţă de contractele principale de care ele depind.
4. După criteriul de obiectul obligaţiilor pe care le generează, se face distincţie între:
 Contracte ce dau naştere la obligaţia de a da, fac parte contractele translative de drepturi
reale, precum și toate acelea care comportă o contraprestație pecuniară, ca de ex. plata
prețului, plata unui comision sau plata unei chirii.
 Contracte din care rezultă obligaţia de a face cum sunt: contractele de executări de lucrări
sau cele de prestări de servicii în întreaga lor diversitate (consulting, transport, comision,
mandat etc.)
 Contracte care generează obligaţia de a nu face, mai rar se întâlnesc în comerțul
internațional, cum sunt acelea în conţinutul cărora există obligaţia de a nu face
concurenţă.

10
Vonica R.P. Drept comercial: Partea generală. Bucureşti; Lumina Lex, 2000, p.92
11
Valentin Cazacu, Dreptul comerțului international, note de curs, Bălți 2014, p.25-26
8
 III. Condiţiile de validitate a contractelor comerciale internaţionale.

Prin condiţii de validitate a unui contract comercial internaţional se înţeleg totalitatea

cerinţelor stabilite de legea aplicabilă contractului sau de părţi pentru ca contractul să existe şi să
producă efecte juridice. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, contractul pur și simplu nu
poate exista, sau dacă există, este nul. În lipsa unor prevederi specifice, condiția de valabilitate a
unui contract comercial internațional este cea care este valabilă de drept comun şi anume
capacitatea părţilor, consimţământul părţilor, obiectul contractului şi cauza.
III.1. Capacitatea părţilor
Capacitatea de a contracta a subiecţilor de drept este o condiţie de valabilitate a
contractului actului juridic incheiat şi este determinată de legea materială care guvernează
contractul. În funcţie de apartenenţa subiecţilor la ordinea juridică naţională sau internaţională,
precum şi de legea aplicabilă statutului lor juridic, se disting capacitate de folosinţa şi capacitate
de exerciţiu. Capacitatea comercianţilor persoane-fizice de a contracta este reglementată de lex
personalis. După opinia autorului Filipescu I.P s-a remarcat că în conformitate cu legea
personală, fie legea naţională, fie legea domiciliului, ar trebui să rezulte următoarele consecinţe:
dacă o persoană este capabilă după legea sa naţională, ea va fi considerată capabilă în oricare altă
ţară; dacă o persoană este incapabilă potrivit legii sale personale, ea va fi considerată astfel în
orice ţară s-ar duce. Capacitatea de a încheia contracte ale persoanelor juridice și ale subiecților
de drept național este reglementată de lex societatis. Capacitatea organizaţiilor
interguvernamentale este determinată de actul de constituire a acestora. În fine, statul, dispunând
de un statut juridic special, are capacitate ce cade sub impactul atât a normelor de drept naţional,
cât şi a unor anumite norme de drept internaţional.
III.2. Consimţământul părţilor.
Consimţământul părţilor, în cadrul unui contract de drept comercial internaţional,
reprezintă acordul de voinţă al părţilor contractante, manifestat în exterior. Fiind un acord de
voinţă între două sau mai multe persoane, care încheie un contract comercial internaţional,
consimţământul se concretizează în oferta făcută de o parte şi în acceptarea ei de către cealaltă
parte. Condiţiile de validitate a consimţământului sunt următoarele: să provină de la o persoană
cu discernământ; să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice; să fie exteriorizat, adică
manifestat în exterior. Modalităţile de exteriorizare a consimţământului pot fi: în scris, verbal,
prin gesturi, prin fapte concludente. Să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ. Un
contract viciat de eroare, violenţă sau dol este nul, însă nulitatea este „relativă” şi nu „absolută”.

9
Per a contrario, un contract al cărui obiect sau a cărui cauză sunt ilicite este nul absolut 12. Este
viciat consimţământul afectat de: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea.
Conform art. 3.2.1 a principiilor UNIDROIT “Eroarea constituie falsa percepție
referitoare atât la realitățile faptice, cât și la realitatea juridică din momentul încheierii
contractului.”13 Reglementând nulitatea actului juridic afectat de eroare, Codul civil al Republicii
Moldova stabileşte, în art.339, că actul juridic încheiat în baza unei erori considerabile poate fi
declarat nul de instanţa de judecată.14 Principiile UNIDROIT prevăd, în art.3.2.2, că nulitatea în
caz de eroare poate fi invocată de către o parte doar dacă, atunci când a fost încheiat contractul,
eroarea era de o asemenea importanţă, încât o persoană aflată în aceeaşi situaţie ar fi încheiat
contractul în termeni complet diferiţi sau nu l-ar fi încheiat deloc dacă adevărata stare a lucrurilor
ar fi fost cunoscută.
În privinţa dolului, Principiile UNIDROIT prevăd, în art.3.2.5, că o parte poate invoca
nulitatea contractului atunci când a fost determinată să încheie contractul de către manopere
dolosive ale celeilalte părţi, inclusive limbaj sau practici, sau datorită nedezvăluirii frauduloase a
unor circumstanţe, care, conform standardelor bunei-credinţe în materie comercială, ar fi trebuit
dezvăluite. Elementele constitutive ale dolului sunt: elementul subiectiv şi elementul obiectiv.
Elementul subiectiv costă în intenţia de a induce în eroare persoana, pentru a o determina să
încheie un contract. Elementul obiectiv se exteriorizează prin utilizarea diferitelor mijloace
viclene pentru realizarea intenţiei de a induce în eroare. Pentru ca dolul să fie o bază pentru
anularea contractului, eroarea trebuie să fie decisivă pentru încheierea contractului.
Violenţa, constă în acte de constrângere sau amenințare a unei persoane cu un prejudiciu
nedrept care o sperie să încheie un contract pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Principiile
UNIDROIT, referindu-se la violenţă, prevăd, în art.3.2.6, că o parte poate invoca nulitatea
contractului atunci când a fost obligată să îl încheie printr-o ameninţare nejustificată a celeilalte
părţi care, având în vedere circumstanţele, este atât de iminentă şi serioasă, încât nu oferă primei
părţi nici o alternative rezonabilă. O ameninţare este nejustificată dacă, mai ales, acţiunea sau
omisiunea care a format obiectul ameninţării este ilegală în sine ori este ilegală utilizarea acesteia
ca mijloc de încheiere a contractului. Elementul obiectiv al violenţei constă în ameninţarea sau
aplicarea unui rău. Elementul subiectiv al violenţei constă în frica ce rezultă în urma ameninţării
sau constrângerii, care afectează consimţământul.
Leziunea ca viciu de consimţământ este paguba materială pe care o suferă una din părţile
contractante datorită disproporţiei vădite dintre valoarea prestaţiilor din momentul încheierii

12
Barry N. The French Law of Contract. Second Edition. - New York: Clarendon Press Oxford, 1996, p.77.
13
Principiile UNIDORI privind contractele comerciale internaționale 2016, secțiunea 2, articolul 3.2.1
14
Cod Civil Nr. 1107 din 06-06-2002. În Monitorul Oficial Nr. 82-86 art. 661 din 22-06-2002, art.339
10
contractului.15 Principiile UNIDROIT reglementează leziunea în art.3.2.7, stabilind că o parte
poate invoca nulitatea contractului sau a unei clauze dacă, la momentul încheierii contractului,
contractul în ansamblul său ori doar clauza respectivă îi dădea celeilalte părţi, în mod
nejustificat, un avantaj excesiv. Trebuie avute în vedere următoarele:
a) faptul că cealaltă parte a profitat în mod neloial de dependenţa primei părţi, de
dezavantajul economic sau de necesităţile urgente ale acesteia, ori de faptul că aceasta este
neprevăzătoare, ignorantă, lipsită de experienţă sau lipsită de capacităţi de negociere;
b) natura şi scopul contractului.
Elementul obiectiv constă în disproporţia vădită de valoare între contraprestaţii.
Elementul subiectiv constă în profitarea de starea de nevoie creată de un concurs de împrejurări
dificile în care se află cealaltă parte.Principiile UNIDROIT în art.3.2.8 reglementează regimul
erorii, dolului, violenţei şi leziunii generate prin fapta terţului. Astfel, victima unui dol, a unei
violenţe, leziuni sau erori, a căror cauză este imputabilă unui terţ de ale cărui fapte răspunde co-
contractantul victimei, poate invoca anularea contractului ca şi cum ar fi imputabile co-
contractantului.
III.3. Obiectul contractului şi cauza.
Prin obiect al contractuluu înţelegem prestaţia la care părţile sau una dintre ele se obligă
prin contract. Când prestaţia se referă la bunuri, acestea se subsumează şi ele conceptului de
obiect al contractului. Prestatia care constituie obiectul contractului poate fi: pozitivă (obligaţia
de a da sau a face); negativă (obligaţia de a nu face); mixtă. Principiile UNIDROIT stabilesc, în
art.3.1.3, că simplul fapt că în momentul încheierii contractului executarea obligaţiei asumate era
imposibilă nu afectează validitatea contractului. Obiectul contractului comercial internaţional
trebuie să corespundă următoarelor condiţii: să fie determinat sau determinabil; să existe; să fie
posibil; să fie licit.
Cauza este scopul în vederea căruia partenerii contractuali işi dau consimţământul pentru
încheierea contractului de comerţ internaţional. Cu alte cuvinte cauza este un element constitutiv
în structura contractului, analizându-se ca o condiţie de validitate, constituind în realitate cauza
obligaţiei asumate de fiecare dintre părţile contractante. Cauza trebuie sa fie: licită şi morală.
Aceste condiţii se apreciază în funcţie de legea aplicabilă contractului (lex contractus), ceea ce
înseamnă ca ele nu au acelaşi conţinut şi pot fi diferite de la un contract la altul, corespunzător
semnificaţiei ce le este dată de legea aplicabilă. Cerinţele cauzei de a fi licită şi morală sunt
interdependente, fapt pentru care organul de jurisdicţie, în cazul contractelor de comerţ

15
Filipescu I.P. Drept internaţional privat. Vol.II. - Bucureşti: Actami, 1994, p.39
11
internaţional, trebuie să ţină seama, înainte de toate, de legea aplicabilă contractului şi de
orientarea de principiu a jurisprudenţei create în statul care a edictat această lege16

Concluzii
Concluzionând cele amalizate mai sus putem evedenţia următoarele idei cu privire la
contracte de comerţ internaţional. În primul rând noi am dedus că contractul comercial
internaţional reprezintă acordul de voinţă realizat între doi sau mai mulţi participanţi la comerţul
internaţional din state diferite prin care se creează, se modifică sau se sting raporturi juridice de
comerţ internaţional. Prin urmare contracte comerciale internaţionale sunt oneroase,
sinalagmatice, comutative şi consensuale.
La fel contracte comerciale intrenaţionale au mai multe criterii de clasificare care se
deosebesc în două categorii: criteriile specifice de clasificare a contractelor de comerţ
internaţional şi criteriile nespecifice de clasificare a acestora. Cât priveşte clasificarea specifică
aici au fost menţionate următoarele criterii: după criteriul subiecţilor care participă la incheierea
contractelor există contracte perfectate între subiecte de drept aparţinând ordinii juridice interne
din ţări diferite şi contracte perfectate între subiecte de drept aparţinând ordinii juridice interne
din diverse ţări. După criteriul obiectului obligaţiilor sunt contracte translative, contracte pentru
prestări de servicii, contracte de executare de lucrări, contracte de cooperare economică
internaţională, contracte de aport valutar. După criteriul de complexitatea contractelor destingem
contracte unitare şi complexe. După criteriul duratei pentru care se încheie sunt contracte de
scurta durată, de durata medie, de lunga durată. Din criteriile nespecifice de clasificare fac parte
contracte constitutive, translative, declarative de drepturi, care se desting criteriul de efectele pe
care le generează contractele. După criteriul de modul de executare sunt contracte cu executare
instantanee, cu executare succesivă, cu executare continuă. După criteriul de corelaţia existentă
între contractele de comerţ internaţional se deosebesc contracte principale şi accesorii. După
criteriul de obiectul obligaţiilor pe care le generează există contracte ce dau naştere la obligaţia
de a da, contracte din care rezultă obligaţia de a face şi celea care generează obligaţia de a nu
face.
În baza celor menţionate cu privire la condiţiile de validitate a contractelor comerciale
internaţionale este de remarcat că prin condiţii de validitate a unui contract comercial
internaţional se înţeleg totalitatea cerinţelor stabilite de legea aplicabilă contractului sau de părţi
pentru ca contractul să existe şi să producă efecte juridice. Capacitatea reprezintă aptitudinea
subiecţilor de a încheia contracte comerciale internaţionale. Consimţământul este manifestarea
de voinţă exteriorizată a persoanei de a încheia un contract. Viciile de consimţământ sunt
16
Costin M.N., Deleanu S. Dreptul comerţului internaţional. Vol.II. Partea Specială. - Bucureşti: Lumina LEX,
1997, p.36
12
eroarea, dolul, violenţa şi leziunea. Obiectul contractului comercial internaţional constă din
prestaţiile asumate de către părţi: de a da, de a face sau de a nu face ceva. Cauza reprezintă
obiectivul urmărit la încheierea contractului, fiind acel interes pe care părţile contractului
urmăresc să-l satisfacă.

Biblioagrafia
Acte normative:
1. Convenţie Nr. 53 din 11-04-1980 ONU asupra contractelor de vânzare internaţională a
mărfurilor, publicată : 30-12-1999 în Tratate Internationale Nr. 8 art. 53, în vigoare pentru
Republica Moldova din 1 noiembreie 1995;
2. Convenţia de la Haga din 2005 cu privire la acordurile de alegere a forului, accesat prin
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32009D0397;
3. Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European ĩi al Consiliului din 17 iunie
2008, privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale;
4. Principiile UNIDORI privind contractele comerciale internaționale 2016;
5. Cod Civil Nr. 1107 din 06-06-2002. În Monitorul Oficial Nr. 82-86 art. 661 din 22-06-2002.

Literatura:
1. Dragoș - Alexandru Sitaru, Dreptul comerțului internațional, Tratat, partea generală, Ed.
Universul Juridic, București, 2008;
2. Costin M.N., Deleanu S. Dreptul Comerţului Internaţional. Partea specială. Bucureşti:
“Lumina Lex”, 1995;
3. Попондопуло В.Ф. Международное коммерческое право. Общая и особенная части.
Учебное пособие. Moscova: “Omega-L”, 2004;
4. C. Barsan, D.D. A. Sitaru, vol. 2, partea 1, nr. 6;
5. O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr.12, p. 14; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, p.23;
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62;
6. Alexandru Cuzneţov, revista naţională de drept, Nr. 11, 2016;
7. Vonica R.P. Drept comercial: Partea generală. Bucureşti; Lumina Lex, 2000;
8. Valentin Cazacu, Dreptul comerțului international, note de curs, Bălți 2014;
9. Barry N. The French Law of Contract. Second Edition. - New York: Clarendon Press
Oxford, 1996;
10. Filipescu I.P. Drept internaţional privat. Vol.II. - Bucureşti: Actami, 1994;
11. Costin M.N., Deleanu S. Dreptul comerţului internaţional. Vol.II. Partea Specială. -
Bucureşti: Lumina LEX, 1997.
13
14