ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

FACULTATEA RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

STUDIUL INDIVIDUAL
Tema: Contracte Comerciale Internaționale

studenta grupei, EMREI 191

învăţământ cu frecvenţă redusă
Sîrbu Daniela

CHIȘINĂU, 2022
Contractele internaționale reprezinta materializarea acordului de vointa intre
parteneri din tari diferite, in scopul realizarii unei tranzactii internationale. Acestea
trebuie sa indeplineasca, atat o serie de conditii de forma, cat si anumite conditii de
fond, ce au menirea de a asigura pozitii juridice egale pentru ambele parti ale
contractului, si prin urmare, un regim juridic uniform al acestuia.

Contractele comerciale internaționale reprezintă acordul de voință între

doi parteneri din țări diferite, prin care vânzătorul (exportatorul) se obligă să
transfere cumparatorului (importatorului) propietatea asupra unui bun al său,
contra plații unui preț.

Din categoria acestor contracte fac parte:

-   contractul de vânzare-cumparare internațională de marfuri

-    contractul de execuție de lucrări internaționale

-   contractul de depozit internațional

-   contractul de transport și expediții internaționale

-   contractul de turism internațional

-   contractul de leasing internațional

Prin practica internațională s-a creat un regim contractual uniform pentru diferite
contracte, prin elaborarea de:

-   condiții generale

-   contracte cadru

-   contracte tip.

Condițiile generale reprezintă toate condițiile prestabilite și destinate a fi inserate

într-un anumit număr nedeterminat de contracte de același tip. Ele sunt cel mai
adesea opera unei întreprinderi sau a unui grup. Ca exemplu, putem menționa
Condițiile generale de livrare elaborate de Camera de Comerț și Industrie de la
Paris (revizuite in anul 2000) - INCOTERMS.

Contractele cadru reprezintă acorduri de principiu asupra majoritații clauzelor

contractuale, cu excepția celor principale, cum ar fi de exemplu "prețul". Dacă
acest element nu este completat, contractul nu este valabil încheiat și nu produce
efecte între părți.
Contractul tip reprezintă un model de contract standardizat, care poate fi
modificat sau completat, și la care părțile fac referința. Utilizarea contractelor tip
oferă o serie de avantaje, printre care: simplificarea și reducerea duratei procesului
de negociere, evitarea riscului formulării unor clauze neclare, evitarea omisiunii
unor clauze contractuale și evitarea neînțelegerilor privind interpretarea unor
clauze.

În practica internațională se utilizează o mare diversitate de contracte tip, elaborate

sub egida unor instituții diferite.

Astfel, o prima categorie de instituții care au elaborat astfel de contracte sunt cele a
caror activitate constă în promovarea schimburilor internaționale, ca de exemplu:
Comisia Economica ONU pentru Europa, Camera de Comerț Internațional de la
Paris, etc. Contractele emise de astfel de instituții constituie doar un model pe care
parțile îl pot utiliza pentru redactarea unui contract viabil, adaptat condițiilor
specifice respective.

O a două categorie de instituții care au elaborat contracte tip sunt asociațiile

profesionale ale comercianților. Acestea sunt cele mai uzitate în activitatea de
comerț exterior. În această categorie se încadrează: 1) contractele tip pentru
produse ca: cereale, lemn, bumbac, iuta, semințe uleioase, zahăr rafinat, cacao,
cafea, și contractele tip utilizate la bursele de mărfuri, care nu pot fi modificate,
singurele elemente ce pot varia fiind "prețul" si "cantitatea". În general un astfel de
contract trebuie să cuprindă urmatoarele clauze:

-   cantitatea,

-   tipul de marfă,

-   calitatea,

-   prețul,

-   condiția de livrare,

-   termenul de livrare,

-   condiția de plată.
5 Clauze importante în contractile comerciale internaționale

Clauzele contractelor comerciale internaționale sunt puternic influențate de

’Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internatională de
mărfuri’. Alte surse folosite în elaborarea clauzelor contractelor comerciale
internationale includ ’Legea uniformă privind vânzarea internațională de bunuri’
sau ’Principiile UNIDROIT ale contractelor comerciale internaționale’. Clauzele
esențiale ale unui contract comercial internațional sunt: părțile contractuale,
obiectul contractului, prețul sau contraprestația în contract, legea si jurisdicția
aplicabilă, modificarea şi încetarea contractului.

1. Părțile contractuale
Contractele comerciale internaționale se bazează pe principiul libertății
contractuale. În acest sens, părţile beneficiază de posibilitatea deplină de a stabili
drepturile şi obligaţiile care formează conţinutul contractului, cât şi de a adăuga
modificări contractului.
Pe planul dreptului internaţional privat, principiul libertății contractuale oferă
părtilor libertatea de a desemna legea aplicabilă conţinutului contractului (lex
voluntatis).

2. Obiectul contractului
Clauzele privind obiectul contractului fac parte din clauzele de drept comun
generale în contractele de comerţ international. Aceste clauze trebuie inserate în
mod necesar în aceste contracte, pentru ca ele să fie valabile şi utile pentru
reglementarea completă şi eficientă a raporturilor juridice din domeniile de
activitate specifice comerţului internaţional.

Clauzele referitoare la obiectul contractului includ:

Clauze privind marfa, lucrarea sau serviciul, ca obiect material al contractului

Clauze privind cantitatea

Clauze privind calitatea

Clauze de asistenţă tehnică şi service

Clauze privind procedura de reclamare a lipsurilor cantitative şi calitative

Clauze privind ambalajul şi marcarea

Clauze privind obligaţia de livrare (predare) a mărfii şi termenele de livrare

(predare)

Clauze privind celelalte condiţii de livrare, momentul transmiterii riscurilor şi

dreptului de proprietate asupra mărfii

Clauze privind condiţiile de expediţie, încărcare-descărcare, transport şi asigurare

Clauze privind obligaţia de preluare a mărfii

3. Preţul sau contraprestaţia în contract

A treia clauză esenţială a unui contract internaţional este clauza de preţ. Această
clauză se referă la condiţiile de plată şi modalitatea de plată (prin acreditiv, incasso
sau altă modalitate), modul de garantare a plăţii, momentul şi locul în care se face
încasarea preţului, documentele necesare efectuării plăţii şi instrumentele de plată.
În limitele legale, părţile sunt libere să stabilească prin clauze instrumentul de plată
(cum ar fi valuta, plata prin titluri de valoare) şi, eventual, de cont.
În acelasi timp, contractul trebuie sa precizeze obligaţia cumpărătorului de a plăti
preţul.

4. Legea şi jurisdicţia aplicabilă

În majoritatea contractelor comerciale internaţionale se regăseşte o clauză
referitoare la legea şi jurisdicţia aplicabilă în cazul ivirii unui litigiu cu privire la
aspectele de fond ale contractului. Această clauză desemnează legea aplicabilă
contractului (lex voluntatis).
În acelasi timp, părţile trebuie să prevadă în contract o clauză de jurisdicţie, fie în
favoarea instanţelor judecătoreşti, române sau străine, fie să opteze pentru o
metodă de soluţionare alternativă a disputelor, cum ar fi arbitrajul. În ultimii ani,
soluţionarea disputelor contractuale se rezolvă prin arbitraj. Această metodă a
devenit populară datorită flexibilităţii oferite părţilor contractuale. În cazul în care
părțile optează pentru arbitraj, trebuie să precizeze legea aplicabilă, locul
arbitrajului și limba. Alte metode de soluţionare alternativă a disputelor include
negociarea sau mediere.
În contractele complexe şi pe termen mediu sau lung, părţile inserează
adesea clauze de pre-întâmpinare a litigiilor. Acestea prevăd organizarea unor
întâlniri periodice, cu scopul de a examina stadiul îndeplinirii obligaţiilor
reciproce, analiza eventuale dificultăţi apărute şi a lua măsurile necesare pentru
executarea contractului.

5. Modificarea şi încetarea contractului

Contractele de comerţ internaţional încheiate pe termen mediu sau lung prezintă
clauze specifice referitoare la modificarea si incetarea contractului. Unul dintre
cele mai des întalnite elemente care duce la modificarea şi încetarea contractului
sunt riscurile. Riscurile sunt evenimente care s-ar putea produce după încheierea
contractului, independent de culpa vreuneia dintre părţi şi care, dacă se realizează,
pot face imposibilă sau sensibil mai oneroasă execuţia contractului, cât şi aduce un
prejudiciu pentru una sau chiar pentru ambele părţi contractante.