Cadrul uniform contractual al contractului de comerţ internaţional

(The 7th International Conference of PhD students, University of Miskolc, Hungary,

august 2010, Published by University of Miskolc, Inovation and Thechnology transfer
centre, Miskolc, 2010, ISBN 978-963-661-935-0 Ö, p. 59-66)

Lect. Univ. dr. Trandafirescu Bogdan

Universitatea Ovidius Constanţa
(Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrative

ABSTRACT
Prin această lucrare urmărim să surprindem universul variat şi complex al
instrumentelor standardizate de contractare folosite în comerţul internaţional. Dacă statele
au răspuns la nevoia de reglementare a contractului de comerţ internaţional prin
încheierea de convenţii internaţionale, practica participanţilor la comerţul internaţional a
creat aceste instrumente de contractare, care împreună formează cadrul uniform
contractual al contractului de comerţ internaţional

1. REGIMUL JURIDIC AL CONTRACTULUI DE COMERŢ INTERNAŢIONAL

Esenţa contractului de comerţ internaţional, ceea ce îl diferentiază de contractele
localizate într-un anumit sistem naţional de drept, este elementul de internaţionalitate.
Tocmai acest element de internaţionalitate, care individualizează contractele de comerţ
internaţional, este şi sursa celor mai dificile probleme juridice ridicate de aceste
contracte, căci elementul de internaţionalitate crează conflictul de legi.
Pentru înlăturarea conflictului de legi şi a simplifica regimul juridic al
contractelor de comerţ internaţional au fost încheiate convenţii internaţionale conţinând
norme materiale. Convenţiile astfel încheiate privesc doar cele mai importante categorii
de contracte (contractul de vânzare-cumpărare, de transport, de intermediere etc.), lăsând
o bună parte a contractelor de comerţ internaţional fără o reglementare materială
uniformă. Mai mult, convenţiile încheiate nu acoperă întreaga plajă a problemelor
juridice ridicate de contractele de comerţ internaţional ce formează obiectul
reglementării. În sfârşit, trebuie să arătăm că numărul statelor părţi la asemenea convenţii
este relativ mic, doar Convenţia de la Viena din 1980 privind contractele internaţionale
de vânzare-cumpărare întruneşte un număr mare de state părţi (74 la acest moment).
Dacă uniformizarea de drept material este dificilă, uniformizarea normelor
conflictuale este o solutie mai rapidă, însă intermediară, un paleativ, căci legea naţională
detrerminată pe baza normelor conflictuale nu a gost gândită pentru a reglementa
contractele de comerţ internaţional, nu răspunde nevoilor de reglementare a acesor
contracte. Pe plan internaţional au fost încheiate două asemenea convenţii : Convenţia de
la Roma din 1980 cu privire la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, înlocuită cu
Regulamentul (CE) Nr. 593/20081, şi Conventia interamericană privind dreptul aplicabil
contractelor internaţionale (Ciudad de Mexico, 1994)2.
Totalitatea convenţiilor internaţionale interesând contractul de comerţ
internaţional formează cadrul uniform legal al acestuia.
Pe lângă cadrul uniform legal, practica comercianţilor ce acţionează în planul
afacerilor internaţionale a creat şi cadrul uniform contractual al contractului de comerţ
internaţional. Tocmai acest cadru uniform contractual formează tema lucrării de faţă.
Concluzionând, normele ce guvernează un contract de comerţ internaţional se
regăsesc în :
a) convenţii internaţionale aplicabile tipului respectiv de contract ;
b) în absenţa unei convenţii internaţionale sau pentru aspectele nereglementate de
o convenţie aplicabilă sau dacă respectiva convenţie este înlăturată prin voinţa părţilor,
de către dreptul naţional desemnat de părţi sau de norma conflictuală ;
c) în aceleaşi împrejurări (ca cele de mai sus) de către uzanţele comerciale
internaţionale (pentru completarea lacunelor convenţiei internaţionale sau a legii
naţionale aplicabile) 3.

2. NOŢIUNEA ŞI CAUZELE CE AU DUS LA DEZVOLTAREA CADRULUI

UNIFORM CONTRACTUAL AL CONTRACTULUI DE COMERŢ
INTERNAŢIONAL
2.1. Cauzele ce au dus la formarea cadrului uniform contractual Putem spune că
dezvoltarea cadrului uniform contractual a fost determinată, pe de o parte, de lipsurile
cadrului uniform legal, căci convenţiile internaţionale de drept material nu au reuşit să
acopere întreaga plajă a problemelor juridice generată de contractele de comerţ
internaţional, iar pe de altă parte, legistaţia naţională (determinată prin aplicarea
normelor conflictuale aplicabile) nu a fost gândită şi calibrată pentru a reglementa
adecvat contractele comerciale cu element de extraneitate. În acest context comercianţii
implicaţi în tranzacţii internaţionale, prin organizaţiile lor, au demarat construcţia
cadrului uniform contractual al contractului de comerţ internaţional. Uzanţele comerciale
se fixează prin instrumente standardizate (condiţii generale, contracte tip, contracte cadru,
contracte standard, ghiduri de contractare).
2.2. Noţiunea de cadru uniform contractual al contractului de comerţ
internaţional Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, „în temeiul principiului
fundamental al libertăţii contractuale, consacrat de toate sistemele de drept, practica
comercială internaţională a creat un cadru contractual uniform pentru diferite operaţiuni
de comerţ internaţional, concretizat în contracte model, condiţii generale de livrare pentru
diferite produse, uzanţe comerciale”4.
Terminologia presupusă de acest concept larg - cadrul uniform contractual al
contractului de comerţ internaţional – este una relativ largă, conţinând diverse expresii
1
Regulamentul (CE) Nr. 593/2008 al parlamentului european şi al Consiliului din 17 iulie 2008 privind
legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. L
177/6 din 4 iulie 2008.
2
Pentru o prezentare comparativă a Convenţiei de la Roma din 1980 şi a Convenţiei CIDIP de la Ciudad de
Mexico din 1994 a se vedea Brânduşa Ştefănescu, Consideraţii asupra soluţiilor legale uniforme vizând
legea aplicabilă contractului de comerţ internaţional, în Revista Romană de Drept Privat nr. 6/2007.
3
Stéphane Chatillon, Le contrat international, 2e édition, Ed. Vuibert, Paris, 2006, p. 1.
4
Ion Rucăreanu, Dreptul comerţului internaţional. Dicţionar juridic de comerţ exterior, Bucureşti, p. 87.
(practici, obiceiuri, uzuri, uzante, cutume etc), care la o primă vedere par a avea
semnificaţii asemănătoare. Aceste expresii trebuie utilizate cu prudenţă, pentru a nu se
produce confuzii; acesta este motivul pentru care considerăm oportun, în acest moment,
să aducem câteva lămuriri de ordin terminologic.
În mod esenţial, toate aceste notiuni exprimă o realitate socială, luată în
considerare de ordinea juridică, fiind rezultatul repetării unora şi aceloraşi operaţii, care
în genere iau naştere in mod spontan 5. La început uzurile au fost simple practici stabilite
între părţile contractante şi le obligau numai pe acestea. Pe măsură ce practica respectivă
s-a generalizat la nivelul unei pieţe, având în aceste limite, un caracter general, ea a
devenit o uzanţă cu caracter general pentru piaţa respectivă6.
Disticţiile tradiţionale în această materie privesc următoarele categorii: practicile
dintre părţile contractante, uzurile comerciale, şi cutumele.
Practicile dintre părţile contractante corespund obişnuinţelor stabilite între părţi
în cadrul activităţii lor comune şi continue, permiţând (în lumina lor) interpretarea unei
situaţii noi. De exemplu se va ţine cont de obişnuinţa stabilită între un furnizor şi clientul
său de a nu se confirma în scris o comandă (furnizorul urmând pur şi simplu să onoreze
comanda).
Trecerea de la simplele obişnuinţe sau practici dintre părţile contractante la uzuri
se face pe nesimţite, aşa încât nu este întotdeauna uşor de precizat momentul la care un
uz a intrat în viaţa afacerilor comerciale. O practică dintre părţi, în măsura în care se
extinde la o întreagă piaţă, devine generală şi se transformă în uzuri7.
Practicile dintre părţi şi uzurile comerciale sunt consacrate şi definite atât în
legislaţia internă a unor state, cât şi în convenţii internaţionale. Este deja un loc comun
pentru autorii care analizează aceste două noţiuni să facă trimitere la Codul comercial
uniform al SUA, aceasta deoarece în art. 1-303 se face o distincţie clară între practicile
stabilite între părţi (course of dealing) şi uzanţele comerciale (usages of trade). În
privinţa convenţiilor internaţionale, putem menţiona (cu titlu exemplificativ) art. 9 din
Actul final al Conferinţei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională
de mărfuri (Viena, 1980).
Cutuma are valoare de normă juridică în comerţul internaţional. Spre deosebire
de uzurile comerciale, cutuma prezintă un vădit caracter de vechime, abstracţiune, fixitate
şi generalitate. Nu este mai puţin adevărat că între uzurile comerciale şi cutume ar exista
o unitate de origine. Cutumele au la origine uzuri comerciale, care se transformă cu
timpul în cutume comerciale, în măsura în care voinţele individuale care au creat uzurile
sunt înlocuite cu o voinţă comună, ce crează un sentiment general de necesitate juridică
(opinio iuris)8.

3. INSTRUMENTE STANDARDIZATE DE CONTRACTARE

3.1.Fixarea uzanţelor comerciale internaţionale Caracterul de practici nescrise al
uzanţelor comerciale internaţionale le conferă, in mod inevitabil, un anumit grad de

5
Tudor R. Popescu, Uzurile în comerţul internaţional, în Instituţii de drept comercial internaţional, vol. II
(coord. Octavian Căpăţînă şi Victor Tănăsescu), Editura Academiei Române, Bucureşti 1982, p. 131-148.
6
B.A. Wortley, L’importance des pratiques, usages et coutumes pour l’interprétation des contrats
commerciaux, Roma, 1976, în Tudor R. Popescu, op. cit., p. 131.
7
Tudor R. Popescu, op. cit., p. 133.
8
Tudor R. Popescu, op. cit., p. 134.
imprecizie şi incertitudine, ceea ce este de natură a crea dificultăţi de probare pentru
partea care le invocă şi impune codificarea sau fixarea lor prin diferite mijloace9.
În primul rând uzanţele comerciale se fixează prin instrumente standardizate
(condiţii generale, contracte tip, contracte cadru, contracte standard, ghiduri de
contractare), elaborate de către participanţii la comerţul internaţional. Este vorba de acei
participanţi care desfăşoară o activitate constantă şi de amploare într-un anumit domeniu.
Toate aceste instrumente standardizate exprimă orientarea participanţilor la
comerţul internaţional către noi tehnici de contractare, mai rapide, mai eficiente. Într-
adevăr, faţă de tendinţa economiei moderne de a raţionaliza durata producţiei şi a
distribuţiei şi faţă de exigenţele stricte ale planificării operaţiilor economice pe tremen
mediu şi lung, vechiul mod de contractare s-a învederat a fi, în mod obiectiv, depăşit,
chiar inaplicabil.
3.2. Câteva exemple Instrumentele standardizate de contractare cunosc o mare
varietate, spaţiul acestei lucrări nu ne permite decât să exemplificăm câteva asemenea
instrumente.
INCOTERMS şi RAFTD INCOTERMS este acronimul pentru „International
Commercial Terms”, iar RAFTD este acronimul pentru „The Revised American Foreign
Trade Definitions”. Atât INCOTERMS cât şi RAFTD implică două noţiuni organic
legate termenii comerciali şi regulile de interpretare. Termenii comerciali sunt formule
prescurtate, pe care părţile le utilizează în contractul lor cu scopul de a indica categoria de
reguli de interpretare (definiţii) pe care doresc să o adopte. Astfel părţile nu mai trebuie
să enumere drepturile şi obligaţiile lor, rezultând dintr-un contract de vânzare-cumpărare,
ci doar să indice un termen comercial. Termenii INCOTERMS sunt revizuiţi aproximativ
o dată la 10 ani, aceasta pentru a-i sincroniza cu evoluţia realităţilor din comerţul
internaţional. Ultima revizuire a termenilor INCOTERMS a avut loc în anul 2010
(Publicaţia C.C.I. 715E)10. INCOTERMS 2010 a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2011.
Despre ediţia din 2010 se poate spune că reprezintă un punct de cotitură în evoluţia
INCOTERMS. Este de notat faptul că numărul regulilor INCOTERMS a scăzut (în ediţia
2010) la 11, faţă de 13 în ediţia anterioară (2000). Aceasta s-a făcut prin introducerea a
două noi reguli care înlocuiesc patru reguli din varianta INCOTERMS 2010. O noutate
semnificativă adusă de INCOTERMS 2010 este trădată chiar de subtitlul ediţiei – „I.C.C.
rules for the use of domestic and international terms”, ceea ce înseamnă că INCOTERMS
2010 pot fi folosiţi şi în operaţiunile de comerţ interne.
Condiţiile generale au în vedere elaborarea obligaţiilor uneia dintre părţi în
contractul respectiv, în dependenţă de specificitatea acelui contract (obligaţiile
debitorului prestaţiei caracteristice). Prin condiţiile generale se urmăreşte sintetizarea
practicilor comerciale internaţionale preexistente şi consolidarea tendinţelor novatoare ale
acestora11. Comisia Economică pentru Europa (CEE-ONU) a elaborat, printre altele, o
serie de condiţii generale precum: General Conditions for the Supply of Plant and
Machinery for Export no 188 din anul 1953; General Conditions for Export and Import of
Sawn Softwood no 410 din anul 1956; General Conditions of Sale for the Import and

9
Idem, p. 146-147.
10
INCOTERMS 2010. ICC rules for domestic and international trade terms, Publicaţia C.C.I. 715E, ICC
Services Publications, 38 Cours Albert 1er, 75008, Paris.
11
Octavian Căpăţînă, Brânduşa Ştefănescu, op. cit. p. 44.
Export of Durable Consumer Goods and of other Engineering Stock Articles no. 730 din
anul 196; General Conditions of Sale for Potatoes din 1979.
Contractul tip cuprinde, de regulă, o parte specială care se negociază în fiecare
situaţie concretă şi o parte generală, preelaborată, recomandată părţilor ca reprezentând
clauzele utile pentru respectiva operaţie. Datorită formei lor preconstituite, părţile
urmează numai să individualizeze un anumit tip de contract, cu date concrete privind:
părţile, cantitatea mărfii, preţul şi modalitatea de plată. Clauzele stipulate în contractele
tip pot fi completate sau modificate de către părţi. Prin contrast, această prerogativă nu
este recunoscută în contractele de adeziune. În această materie, o importanţă deosebită
prezintă contractele tip redactate de C.E.E. – O.N.U., de exemplu contractele tip pentru
vânzarea cerealelor nr. 1A, 1B, 2A, 3A,4B, 5A, 212 şi 410.12. Un alt exemplu de
contracte tip îl constituie cele adoptate de către C.C.I. privind vânzarea internaţională
(publicaţia 556/ 1997), intermedierea ocazională (publicaţia 619/2000), franchising-ul
internaţional (publicaţia 557/2000) contractul de agent – ediţia a doua – (publicaţia
644/2002), sau distribuţia cu unic importator – distribuitor (publicaţia 646/2002).
Ghidul de contractare atenţionează părţile asupra a ceea ce este util să se înscrie
în contractul în cauză, fiind recomandate părţilor diferite variante ale clauzelor utile şi
posibile. Comisia Economică pentru Europa (CEE-ONU) a avut un rol important şi din
perspectiva alcătuirii Ghidurilor de contractare: Ghidul privind întocmirea contractelor de
transfer internaţional de know-how în industria mecanică (1970); Ghidul pentru
redactarea contractelor privind realizarea de ansambluri industriale (1973); Ghidul pentru
redactarea contractelor privind cooperarea în domeniul industriei (1976) etc. Mai putem
menţiona UNCITRAL Legal Guide on Drawing Up International Contracts for the
Construction of Industrial Works (1987), UNCITRAL Legal Guide on International
Countertrade Transactions (1992), sau Publicaţia C.C.I. Paris privind contrapartida nr.
944.
3.3. Organizaţii internaţionale cu rol în crearea cadrului uniform contractual al
contractului de comerţ internaţional În prezent, instrumentele standardizate de
contractare sunt elaborate într-o măsură tot mai mare, nu de către comercianţi în mod
individual, ci de către organizaţii internaţionale interguvernamentale pe de o parte şi
organizaţii internaţionale neguvernamentale pe de altă parte.
Între organizaţiile internaţionale interguvernamentale, având o activitate
semnificativă în domeniul de care ne ocupăm, menţionăm: Organizaţia Naţiunilor Unite
(ONU); Uniunea Europeană (UE); Conferinţa de la Haga; Institutul internaţional pentru
unificarea dreptului privat (UNIDROIT); Organizaţia Statelor Americane (OSA);
Organizaţia pentru armonizarea dreptului afacerilor în Africa (OHADA).
În privinţa organizaţiilor internaţionale neguvernamentale menţionăm: Camera de
comerţ internaţională (CCI Paris); Asociaţiile internaţionale de factori (Factors Chain
International, International Factors Group sau Europafactoring); Federaţia internaţională
a inginerilor consultanţi (FIDIC); Federaţia comerţului cu cacao; Federaţia Asociaţiilor
de agenţi de expediţie (FIATA); Uniunea Internaţională de Asiguratori Maritimi (UIMI);
Uniunea Internaţională a Asigurătorilor de Aviaţie (IUAI); Consiliul maritim Baltic şi
Internaţional (BIMCO)13.

12
Ioan Macovei, Dreptul comerţului international, vol I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 53.
13
Această enumerare a organizaţiilor internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale, având o
contribuţie semnificativă la crearea şi dezvoltarea cadrului uniform contractual al contractului de comerţ
 CONCLUZII
Instrumentele standardizate de contractare au fost create în practica comerţului
internaţional din nevoia de reglementare a anumitor contracte, în privinta cărora
reglementările naţionale sau chiar cele conţinute în convenţiile internaţionale fie lipseau
cu desăvârşire, fie erau incomplete sau inadecvate. Din punctul nostru de vedere soluţia
ideală pentru contractul de comerţ internaţional este crearea unui cadru uniform legal de
drept material, însă acesta este un ideal îndepărtat, iar realităţile stringente ale comerţului
internaţional nu pot aştepta împlinirea sa. De aceea considerăm că instrumentele
standardizate de contractare au eficienţă maximă mai ales în legătură cu acele contracte
total omise de convenţiile internaţionale (aşa sunt de exemplu contractele internaţionale
de factoring).

internaţional, nu este nici pe departe una exhaustivă, ci are doar caracter exemplificativ.