Sunteți pe pagina 1din 2

Declaraţie

Subsemnatul, Constantin DRĂGHICI, domiciliat Mărăcineni, str. Mărului, în


legătura cu S.C. UPIT – „NOUA GENERAŢIE”SRL, declar următoarele:
Această societate a fost înfiinţată din câte îmi amintesc în anul 2013.
Ea a fost înfiinţată în baza prevederilor legii 1/2011 şi în baza 31/1990 a
societăţilor comerciale.
Ştiu că există o prevedere expresă în legea 1/2011 care acorda autoritatea
universităţilor de a înfiinţa societăţi particulare.
Iniţiativa înfiinţării acestei societăţi a aparţinut conducerii universităţii din acea
perioadă, având în principal orientarea către un domeniu de activitate vizând
cantina studenţească.
Era necesar funcţionarea acestei cantine studenţeşti pentru a asigura masa
studenţilor din universitate.
Arăt că, din calculele făcute de către mine era necesar de un minim de 180 –
200 studenţi, clienţi zilnici să servească masa.
Pentru înfiinţarea acestei societăţi am avut un capital social de înfiinţare,
insuficient de a funcţiona.
Intenţia noastră, a conducerii universităţii şi a conducerii consililui de
administraţie a universităţii era desigur să putem satisface condiţiile, dar să şi
obţinem profit.
În legatură cu acest profit, arăt că, nu exista o decizie cu privire la acest profit.
Arăt că, după înfiinţare, nu ştiu să se fi realizat vreun profit, menţionând sub
acest aspect că, chiar în primăvara anului 2014, a fost şi întreruptă activitatea.
Întrucât, se impunea majoarea de capital, s-a intenţionat mărirea acestui capital,
si, cum nu s-a ajuns la tergiversare, adică a întarzierii aprobării majorării, s-a apelat
la soluţii.
Era soluţia împrumutului bancar, dar societatea nu avea suficiente active care
sa garanteze acest împrumut.
O altă soluţie era aceea a unui împrumut în condiţii legale.
În această situaţie, s-a decis majorarea capitalui social cu 30.000 lei din bugetul
universităţii, care era acţionar majoritar.
Nu ştiu în mod exact dacă împrumutul de la persoana fizică de 20.000 lei a fost
făcut înainte de acordarea sumei de 30.000 lei de către universitate, dar în mod
logic, din câte ştiu s-a apelat la acest împrumut de la persoana fizică înainte de
acordarea împrumutului de 30.000 lei de către universitate, deoarece se tergiversa
de către universitate acordarea împrumutului, a majorării de capital, a bunului mers
al societăţii.
Am aflat de iniţiativa acestui împrumut particular a aparţinut dlui Mihai
BRĂSLAŞU, care avea calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie a
societăţii.
Cred, că şi dl Rector Ionel DIDEA, ştia de acest împrumut, dânsul fiind de
altfel reprezentant, acţionar unic al Universităţii din Piteşti.
Nu ştiu dacă există o hotărâre a Consiliului de Administraţie privind acest
împrumut privat, întrucât a trecut mult timp de atunci.
În legătură cu acest împrumut, am pus 2 întrebări: prima, dacă sunt condiţii de
legalitate vizând legea parteneriatului privat, şi a doua conditie, respectiv, viza
instrumentele în baza cărora se efectua acest împrumut şi se returna împrumutul,
respectiv, existenţa unui contract, a graficului de returnare a împrumutului, precum
şi a indicării sursei din care acest împrumut urma să fie returnat.
Nu ştiu însă, dacă aceste observaţii, condiţii, au fost îndeplinite.
Ştiu totodată că, cel care a împrumutat, poate să renuţe la împrumut, stingându-
se obligaţia pe care societatea o are faţă de împrumutător, renunţare care se poate
face printr-un document, operabil în contabilitate.
În acelaşi timp arăt că, orice cheltuială este reflectată în evidenţele contabile,
cheltuieli care se pot dovedi.
În legătură cu suma împrumutată de către universitate, eu consider că urmează
a fi returnat numai dacă, s-a dovedit că au fost efectuate cheltuieli neeconomicoase,
sau în alte scopuri decât cele indicate în obiectul de activitate.
O atare situaţie însă, trebuie să fie constatată de comisia de cenzori care are
obligaţia de a prezenta anual un raport, şi la închidere un raport final, eventual
observaţii la acel raport pot să fie cenzurate de un audit extern.
Mai arăt că, datorită situaţiei generale, vizând faptul că societatea nu mai
funcţiona în parametrii normali, primul care şi-a dat demisia a fost Sebastian
PÂRLAC.
Ştiu că, datorită acestei situaţii şi a faptului că rămăsesem numai 2 în Consiliu
de Administraţie, situaţie că nu putea lua decizii, mi-am dat şi eu demisia.
Domnul Mihai BRĂSLAŞU, a fost numit preşedinte în Consiliu de
Administratie, iar eu am acceptat să fiu în conducerea Consiliului, din respect
pentru conducere.
Eu consider că, această societatea poate să funcţioneze în continuare cu
condiţia obţinerii de venituri garantate, cel puţin la nivelul cheltuielilor.
Societatea poate să funcţioneze, desigur, şi la acest moment chiar dacă are
aceste obligaţii în condiţiile arătate mai sus.
Menţionez în final, că eu mi-am respectat atribuţiile de serviciu în legătura cu
S.C. UPIT – „NOUA GENERAŢIE” SRL.

Data, Semnătura,
28.06.2017

Preşedinte comisie, Declarant, Secretar,


Prof. univ. dr. Dumitru DIACONU Prof. univ. dr. Constantin DRĂGHICI Mihaela MARIN

S-ar putea să vă placă și