UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MECANICĂ
DEPARTAMENTUL DE INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL
SISTEMELOR TEHNOLOGICE
Specializarea: Inginerie Economică Industrială

BĂNCILE COMERCIALE

-PROIECT-

Profesor coordonator, Student,

Conf. Univ. Dr. Mădălina Giorgiana Mangra Teodora Iordache

DROBETA-TURNU SEVERIN
2022

1
 INTRODUCERE

Banca este o instituție financiară care are ca obiect principal de activitate

atragerea de depozite și acordarea de credite. Băncile sunt organizate sub forma
unei societăţi comerciale pe acţiuni și își desfășoară activitatea sub
supravegherea băncii centrale.
Primele evidențe ale activităților de tip bancar datează încă din Antichitate.
Templele erau văzute de către populație ca un loc sigur de plasare a bunurilor,
iar contra unui mic profit preoții luau în administrare atât bunuri de valoare cât
și mărfuri perisabile. O altă practică des întâlnită în această perioadă este
împrumutul cu dobândă, care până la Codul lui Hammurabi nu a cunoscut o
reglementare din partea autorităților.
Apariția băncilor ca instituții a avut loc în Grecia și Roma antică în secolele
VII-VI î.Hr.. Acesta este rezultatul dezvoltării comerțului ca o consecință a
emiterii monedei proprii de către fiecare oraș comercial. În scopul de a combate
camăta mai multe cetăți grecești au decis să constituie „bănci publice” care pe
lângă rolul propriu-zis bancar, mai aveau și sarcina strângerii impozitelor și
dreptul de a bate monedă.
Cea mai veche bancă din lume este considerată a fi Banca Monte dei Paschi,
înființată în 1472. În Europa, în ciuda controverselor îndelungate asupra
moralității dobânzii, sistemul bancar s-a consolidat treptat culminând emiterea
banului de hârtie de către Banca Veneției în anul 1637. Băncile și-au mărit
importanța pe măsură ce economia a continuat să se dezvolte, iar statul și-a
mărit implicarea prin înființarea băncilor centrale
Băncile comerciale sau de depozit sunt acele bănci care au ca principal
obiect de activitate primirea de depuneri, transformarea lor în capital de
împrumut şi distribuirea sub formă de credite agenţilor economici din industrie,
comerţ, agricultură. Principala lor activitate este cea de intermediere, respectiv
de a pune în legătură pe deţinătorii de fonduri temporar disponibile cu cei care
au nevoie temporar de resurse financiare suplimentare, pentru realizarea
anumitor procese de producţie sau de investiţii. În această lucrare se va aborda
activitatea băncilor comerciale, considerându-se că ele sunt componenta
reprezentativă a celui de al doilea nivel de structură al sistemului bancar
românesc. Aceste bănci se ocupau iniţial cu primirea depozitelor băneşti ale
comercianţilor, care, conştienţi că deplasarea banilor confecţionaţi din metal
preţios la locurile de utilizare implică costuri şi riscuri, au preferat să-şi
încredinţeze depozitele unui intermediar în scopul unei păstrări în siguranţă şi al
unei remunerări sub formă de dobândă. Iată de ce ele au primit încă din trecut
denumirea de bănci de depozit. Pe lângă faptul că primesc depozite şi acordă
credite, băncile comerciale mai efectuează pentru titularii deconturi, operaţii de
casă şi plăţi în cont.

2
ANEXA 1

3
 CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………2
Anexa 1………………………………………………………………………...3
Cuprins………………………………………………………………………...4
Capitolul I……………………………………………………………………...5
1.1 Banca pe acţiuni
1.2 Banca acţionară
1.3 Banca creată sub formă de SA
Capitolul II……………………………………………………………………..7
2.1 Adunarea Generală a Acţionarilor sau Membrilor
2.2 Consiliul Directorilor
Capitolul III……………………………………………………………………9
3.1 Acumularea şi mobilizarea capitalului bănesc
3.2 Intermedierea în operaţiunile de creditare
3.3 Efectuarea decontărilor şi plăţilor
CAPITOLUL IV……………………………………………………………..11
4.1 Operaţiuni pasive
4.2 Operaţiuni active
Concluzii……………………………………………………………………….14
Bibliografie…………………………………………………………………….16

4
 CAPITOLUL I

Formele organizatorico-juridice ale băncilor comerciale

Băncile comerciale reprezintă al doilea nivel al sistemului Bancar. În calitate de
persoană juridică, cu scopul de a obţine profit,
Banca:

 atrage pe depozite mijloace băneşti ale persoanelor fizice şi juridice;

 plasează aceste mijloace din nume propriu şi pe cont propriu, în condiţii
de rambursare, achitare, urgenţă;
 ţine evidenţa conturilor Banca are ale persoanelor fizice şi juridice.
Banca comercială poate fi creată ca societate economică cu capital acţionar,
adică în formă de societate pe acţiuni (SA).
Activitatea băncilor, create sub formă de societate pe acţiuni (BCA), se
reglementează conform „Legii cu privire la instituţiile financiare” şi „Legii cu
privire la societăţile pe acţiuni”.
Societatea pe acţiuni este organizaţia comercială al cărei capital social este
divizat într-un număr anumit de acţiuni, care atestă drepturile obligatorii ale
acţionarilor faţă de această societate. Acţionarii nu răspund de angajamentele
societăţii şi poartă riscul legat de activitatea ei, în limita costului acţiunilor pe
care le deţin. Acţionarii care nu au achitat pe deplin acţiunile, poartă
responsabilitate solidară privind angajamentele întreprinderii în limita costului
acţiunilor neachitate.

1.1 Banca pe acţiuni

Banca pe acţiuni poartă răspundere pentru angajamentele sale în limita
întregului său patrimoniu, dar nu este responsabilă pentru angajamentele
acţionarilor săi.

Dacă falimentul băncii pe acţiuni este condiţionat de activitatea sau pasivitatea

acţionarilor săi sau a altor persoane, care dădeau instrucţiuni obligatorii
personalului băncii şi dirijau cu activitatea ei, atunci, în caz de insuficienţă de
patrimoniu, asupra acestor acţionari sau altor persoane, se poate impune
responsabilitatea subsidiară pentru angajamentele băncii.

1.2 Banca acţionară

Banca acţionară poate fi societate pe acţiuni de tip deschis sau închis, fapt
determinat de statutul ei. Dacă Banca este o societate pe acţiuni de tip deschis,

5
atunci ea este în drept să efectueze subscrierea deschisă la acţiunile emise şi să
le realizeze liber pe piaţă. Acţionarii băncii pot vinde acţiunile pe care le deţin
fără acordul celorlalţi acţionari. BCA de tip deschis i se permite şi subscrierea
închisă. În acest caz acţiunile se repartizează doar fondatorilor băncii sau unui
cerc restrâns de persoane dinainte stabilit. Cu toate acestea, dreptul de a petrece
subscriere închisă la acţiunile emise trebuie să fie prevăzut în Statutul BCA
deschise şi în actele legislative ale Republicii Moldova. Numărul de acţionari ai
BCA deschise nu este limitat.

1.3 Banca creata sub formă de SA

Banca creată sub formă de SA de tip închis nu are dreptul să petreacă subscriere
deschisă la acţiunile emise sau să le ofere printr-o altă modalitate unui număr
nelimitat de persoane. O BCA de tip închis nu poate avea mai mult de 50
acţionari. Dacă numărul acţionarilor depăşeşte cifra de 50, atunci Banca trebuie
să se transforme în SA de tip deschis pe perioada de un an. În caz
contrar, Banca va fi lichidată prin judecată. Acţiunile BCA de tip închis se
repartizează doar fondatorilor săi sau unui cerc restrâns de persoane dinainte
stabilit.

În Republica Moldova fondatori ai băncilor comerciale pot fi atît persoane

juridice, cît şi fizice. Pentru formarea capitalului social al băncii nu se permite
utilizarea mijloacelor din bugetul consolidat, fondurilor extrabugetare de stat,
mijloacelor băneşti libere, aflate sub administrarea organelor centrale ale puterii
de stat (cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie).

Mijloacele băneşti ale subiecţilor Republicii Moldova, precum şi mijloacele

băneşti libere ale subiecţilor Republicii Moldova, aflate în administrarea
organelor puterii de stat, organelor de administraţie locală, pot fi utilizate pentru
formarea capitalului social al băncii, dacă acest fapt este prevăzut de legislaţia
specială a Republicii Moldova sau de hotărârea organului de administraţie
locală.

6
 CAPITOLUL II

Organele de conducere ale Băncii Comerciale

2.1 Adunarea Generală a Acţionarilor sau Membrilor

Organul suprem de conducere al băncii (în orice formă organizatoro-juridică a
ei) este Adunarea Generală a Acţionarilor sau Membrilor. Ea se convoacă anual
pentru hotărârea următoarelor întrebări:

 modificarea statutului băncii sau a capitalului social;

 aprobarea rezultatelor financiare ale activităţii anuale;
 distribuirea profitului;
 alegerea Consiliului băncii etc.

În băncile acţionare în care numărul de acţiuni cu drept de vot depăşeşte 100, se

formează comisia de numărare a voturilor. Componenţa numerică şi personală a
acestei comisii este propusă de Consiliul Directorilor băncii şi este stabilită de
Adunarea Generală a Acţionarilor.

2.2 Consiliul Directorilor (Consiliul de Supraveghere)

Consiliul Directorilor (Consiliul de Supraveghere) realizează conducerea
generală a activităţii băncii, executând dispoziţiile Consiliului băncii şi a
Adunării Generale a Acţionarilor şi îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatele
activităţii băncii.

Consiliul directorilor stabileşte direcţiile prioritare de activitate, precum şi

politicile de creditare, de investiţii şi valutară ale băncii. Politica dusă de bancă
trebuie să asigure atingerea scopurilor propuse, chiar şi în cazul unor schimbări
radicale în situaţia economică din ţară şi pe piaţa valutară. Consiliul directorilor
recomandă mărimea dividendelor, utilizarea fondului de rezervă, crearea
filialelor şi reprezentanţelor, aprobă încheierea contractelor importante,
acordarea unor credite mari etc.

La existenţa a peste 1000 acţionari, Consiliul directorilor trebuie să fie format

din cel puţin 7 persoane; peste 10000 de acţionari – cel puţin 9 persoane.
Activitatea Consiliului directorilor este condusă de Preşedintele consiliului.

Consiliul directorilor ia decizia referitor la structura băncii, aprobă dările de

seamă a subdiviziunilor structurale. Structura organizatorică a băncii este

7
determinată de funcţiile ei: creditare, investiţii, servicii de trust, transferuri
internaţionale, deschiderea şi deservirea depozitelor.

Activitatea curentă a băncii este condusă de Organul executiv unitar (director,

director general) sau de Organul executiv colegial (administraţia băncii,
direcţia). În ultimul caz, directorul băncii mai îndeplineşte şi funcţia de
preşedintele consiliului băncii. În competenţa organului executiv intră toate
întrebările referitoare la activitatea curentă a băncii (cu excepţia celor care,
conform statutului, sunt soluţionate de Adunarea Generală).

8
 CAPITOLUL III
Funcţiile băncilor comerciale
3.1. Acumularea şi mobilizarea capitalului bănesc

Mobilizarea mijloacelor băneşti temporar libere şi transformarea lor în capital

este una dintre cele mai timpurii funcţii bancare. Mijloacele băneşti libere ale
persoanelor juridice şi fizice acumulate de către bancă, pe de o parte aduc venit
deţinătorilor lor sub formă de dobândă, iar pe de altă parte creează baza
operaţiunilor de creditare. Economiile acumulate pot fi utilizate pentru diferite
necesităţi economice şi sociale. Astfel, în special prin intermediul băncilor are
loc concentrarea mijloacelor băneşti şi transformarea lor ulterioară în capital.

3.2.Intermedierea în operaţiunile de creditare

O altă funcţie importantă a băncilor este intermedierea în operaţiunile de

creditare. În faţa relaţiilor directe dintre deţinătorii de mijloace băneşti libere şi
debitorii de capital apare problema necoincidenţei dintre volumul de capital
oferit şi cel cerut, precum şi diferenţa dintre termenul de rambursare a
împrumutului termenul, necesar debitorului respectivei sume. Relaţiile
de creditare directă dintre deţinătorii de capital şi debitori sunt împiedicate şi de
riscul de nerambursare a creditului.

Deţinătorul de capital nu dispune de informaţie despre situaţia financiară reală a

debitorului. Băncile comerciale, intrând în rolul de intermediari financiari,
înlătură aceste greutăţi. Creditele Bancare se îndreaptă în diferite sectoare ale
economiei, asigurând diversificarea producţiei. O economie stabilă nu poate
exista fără un sistem de decontări băneşti organizat şi bine reglat. De aici rezultă
şi importanţa mare a băncilor în efectuarea decontărilor şi plăţilor.

3.3 Efectuarea decontărilor şi plăţilor

Majoritatea decontărilor dintre întreprinderi se realizează fără numerar. Băncile,

deţinând rolul de intermediari în plăţi efectuează decontări la ordinul clienţilor,
primesc bani în cont şi ţin evidenţa tuturor intrărilor şi ieşirilor de mijloace
băneşti.

Funcţionarea efectivă a sistemului de plăţi în ţările cu o infrastructură destul de

dezvoltată necesită o performanţă a tehnicilor de plată. Din acest motiv, în astfel

9
de ţări se creează diferite sisteme de plată. De exemplu, sistemele de „clearing”
a marilor bănci comerciale cu o reţea densă de filialele şi sucursale, sau
girosistemele în formă de societăţi pe acţiuni, create de băncile participante la
decontări, inclusiv şi băncile centrale. Decontările se realizează şi prin
intermediul băncilor corespondente, când între bănci se înfiinţează relaţii
reciproce, ce presupun deschiderea conturilor corespondente. Centralizarea
plăţilor în bănci duce la micşorarea cheltuielilor de circulaţie, iar pentru a
accelera decontările şi a mări siguranţa plăţilor se introduc sistemele de
decontare electronică.

10
 CAPITOLUL IV
Operaţiunile băncilor comerciale
4.1 Operaţiuni pasive

Definirea băncii ca instituţie, care acumulează mijloace băneşti libere şi le

plasează în baza rambursabilă, permite să evidenţiem în activitatea ei operaţiuni
pasive şi active.

Cu ajutorul operaţiunilor pasive băncile îşi formează resursele. Esenţa lor

constă în atragerea diferitor tipuri de plasamente, primirea creditelor de la alte
bănci, emisia valorilor mobiliare proprii, precum şi realizarea altor operaţiuni în
rezultatul cărora se măresc resursele băncii. Din punct de vedere istoric,
operaţiunile pasive aveau un rol prioritar faţă de cele active, astfel, pentru
efectuarea operaţiunilor active o condiţie obligatorie este suficienţa resurselor.

Prin urmare, operaţiunile pasive includ:

 primirea depozitelor (plasamentelor);

 deschiderea şi deservirea conturilor clienţilor, inclusiv şi cele ale băncilor
corespondente;
 emisia valorilor mobiliare proprii (obligaţiuni, cambii, certificate de
depozit şi de economii);
 primirea creditelor interBancare, şi resurselor creditare centralizate;
 operaţiunile REPO;
 creditele eurovalutare.

O formă specială a resurselor Bancare îl reprezintă capitalul propriu al

băncii. Capitalul propriu având un suport legislativ bine conturat şi o
determinare funcţională, este baza financiară de dezvoltare a băncii. El permite
realizarea plăţilor de compensaţie investitorilor şi creditorilor în caz de pierderi
sau falimentul băncii; menţine volumul şi diversitatea operaţiunilor în
conformitate cu scopurile băncilor.

Capitalul propriu al băncii include:

 capitalul social;
 capitalul de rezervă;
 fonduri speciale;
 profitul nedistribuit timp de un an.

11
Elementul de bază al capitalului propriu este capitalul social. El se formează
diferit, în funcţie de forma organizaţională a băncii. Dacă Banca este societate
pe acţiuni, atunci capitalul ei social se formează din mijloacele acţionarilor,
acumulate în rezultatul vânzării acţiunilor. Banca formată ca SRL îşi creează
capitalul social din contul cotei de participare a membrilor. Indiferent de forma
organizatorico-juridică a băncii, capitalul ei social se formează totalmente din
contul depunerilor membrilor (persoanelor fizice şi juridice) şi asigură
respectarea de către bancă a obligaţiunilor sale.

Capitalul de rezervă are scopul de acoperire a pierderilor posibile ale băncii în

urma operaţiunilor efectuate. Mărimea lui se determină ca cotă procentuală din
capitalul social. Sursa de formare a capitalului de rezervă sunt alocaţiile din
profit.

4.2 Operaţiuni active

Operaţiunile active ale băncii pot fi divizate în patru grupe

1. de creditare, în rezultatul cărora se formează portofoliul de credite al

băncii;
2. de investiţii, ce creează baza formării portofoliului de investiţii;
3. de decontare şi de casă, care reprezintă unul din serviciile oferite de bancă
clienţilor ei;
4. alte operaţiuni.

Operaţiuni de creditare. Operaţiunile de creditare reprezintă baza

activităţii Bancare în plasarea resurselor ei. Ele aduc băncilor o parte importantă
din venituri. Băncile comerciale oferă clienţilor lor diferite tipuri de credite, care
pot fi clasificate conform următoarelor criterii:

 după debitor: credite întreprinderilor, guvernului şi organelor

administraţiei publice locale, populaţiei, băncilor;
 după termenul de utilizare: credite pe termen scurt (până la un an), pe
termen mediu (1-5 ani), pe termen lung (peste 5 ani);
 în funcţie de sfera de funcţionare: credite în sfera productivă şi credite
pentru circulaţie;
 după ramura economiei în care activează debitorul: credite pentru
industrie, comerţ, agricultură, transport;
 după caracterul de asigurare: credit ipotecar, garantat şi negarantat (credit
în alb), asigurat;

12
  după modul de rambursare: credite rambursate total sau în tranşe.

Băncile oferă credite în conformitate cu respectarea următoarelor principii

(adică condiţiile de oferire a creditelor), care se folosesc în comun şi stipulează
realizarea lor în comun: garanţie, rambursare, termen, solvabilitate şi destinaţie.

13
 CONCLUZII
În epoca contemporană , locul si rolul bancilor in economie este strans legat de
calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii-investitii , relatie
hotărâtoare în creşterea economică.

Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonică considera ca un rezultat

necesar al evolutiei societatii obtinerea de economii ale agentilor economici
sau persoanelor , reprezentand venituri neconsumate in perioada curenta si
destinata utilizarii viitoare . In cadrul acelorasi concepte , investitiile
reprezentand achizitia de instalatii si echipament , structuri , masini si inventar ,
destinate dezvoltarii productiei , reprezinta o alta realitate a economiei si
expansiunii ei ce afecteaza pe agentii economici .

Agentii economici isi gasesc resursele necesare realizarii investitiilor pe

doua cai : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele
ce le sunt acordate prin banci , in procesul de reciclare si valorificare a
capitalurilor monetare in economie .

In acest fel se creaza conditiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai
mari odata cu evolutia istorica , vehiculate de o larga retea de intermediari care
au fost exclusiv , la inceput , si preponderent apoi , in structura sistemului
bancar in formare , bancile comerciale sau de depozit .

Creatia monetara , ca factor specific al funtionalitatii bancilor , a stat la randul

sau la baza definirii locului si rolului bancilor in economie .

Bancile s-au afirmat esential ca institutii monetare , a caror caracteristica

principala este posibilitatea de a pune in circulatia creante asupra lor insesi , care
sporesc masa mijloacelor de plata , volumul circulatiei monetare .

Caracteristica semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor

monetare in moneda .

Forma principala a creatiei monetare este emisiunea de bancnote . La inceput

aceasta functie era deschisa tuturor bancilor pentru ca ulterior sa fie una
specifica bancii de emisiune .

Totusi , bancile comerciale tipice isi aduc aportul lor la creatia monetara prin
transformarea activelor nemonetare (conturi , obligatii) fara putere liberatorie in
instrumente de plata . Inscrierea in conturile de la banca a creditelor acordate
(fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizeaza) constituie
momentul creatiei unei monede aditionale specifice , moneda scripturala

14
 BIBLIOGRAFIE

1. https://ro.wikipedia.org

2. https://conspecte.com/moneda-si-credit/bancile-comerciale-si-functiile-
lor.html

3.https://www.bankingsupervision.europa.eu/about/ssmexplained/html/com
mercial_banks.ro.html

4. https://www.bcr.ro/ro/presa/despre-banking/ce-trebuie-sa-stim-despre-
banci

4. Curs finanţe si creditare

15