Tema 3.

Banca comerciala-verigă de baza a sistemului bancar

(4 ore)

3.1. Băncile comerciale în condiţiile economiei naţionale

3.2. Procedura de organizare a băncilor comerciale
3.3. Organele de administrare ale băncilor comerciale
3.4. Direcţiile de activitate ale băncilor comerciale

3.1. Băncile comerciale în condiţiile economiei naţionale

Termenul de „bancă comercială” a apărut în primele etape de dezvoltare ale

activităţii bancare, când băncile sprijineau preponderent comerţul, schimbul de
mărfuri şi plăţile. Principalii clienţi ai acestor bănci erau „comercianţii” - de aici se
trage şi noţiunea de „bancă comercială”.
Băncile acumulează partea de bază a resurselor de creditare şi oferă clienţilor
ei un complex de servicii financiare, care includ creditarea, deschiderea depozitelor,
decontări, vânzarea-cumpărarea şi păstrarea valorilor mobiliare, a valutei străine etc.
În economia de piaţă modernă activitatea băncilor comerciale are un rol major
datorită legăturii lor cu toate sectoarele economiei. Scopul băncilor este de a asigura
circulaţia continuă a capitalului şi a banilor, creditarea agenţilor economici, a statului
şi populaţiei, crearea condiţiilor favorabile pentru creşterea economică.
Băncile comerciale moderne, ca intermediari financiari, îndeplinesc o funcţie
macroeconomică importantă, asigurând redistribuirea interramurală şi interregională
a capitalului bănesc. Mecanismul bancar de distribuire şi redistribuire a capitalului
pe sfere şi ramuri permite dezvoltarea economiei în dependenţă de necesităţile
obiective ale producerii şi contribuie la restructurarea economiei.
Banca - este o instituţie financiară care primeşte de la persoane fizice sau
juridice depozite sau echivalentele lor, ce pot fi transferate prin intermediul diferitor
instrumente de plată, şi care foloseşte total sau parţial aceste mijloace pentru
acordarea de credite sau investire pe propriul său cont şi risc.
Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi
concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces
obiectiv şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii. În
îndeplinirea acestei prime funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc
modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate.
 Băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a
riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii
monetare.
Astfel băncile comerciale îşi exercită rolul lor de intermediar nu numai între
agenţii din afara sistemului bancar, ci au un rol major în valorificarea capitalului, în
mobilizarea de resurse şi distribuirea de credite în însuşi sistemul bancar, deci
intermediază între verigile sistemului bancar.
Conform activităţii specifice pe care o desfăşoară băncile comerciale
îndeplinesc funcţia de depozit, funcţia de credit şi funcţia comercială.
Legătura directă cu mii şi milioane de agenţi economici, titulari de cont, în
legătură cu constituirea şi utilizarea depozitelor, conferă băncilor în general şi
băncilor comerciale în special o altă principală funcţie în economia modernă, aceea
de centru de efectuare a plăţilor între titularii de cont şi prin aceasta băncile
determină şi cadrează fluxurile circulaţiei monetare scripturale.
Activităţile financiare ale băncilor comerciale pot fi divizate în 4 tipuri de
operaţiuni:
1. Operaţiuni pasive (de depozit);
2. Operaţiuni active (creditare, investire, etc);
3. Operaţiuni de intermediere (plăţi, schimb valutar, etc.);
4. Operaţiuni facultative (păstrarea bunurilor, transport a mijloacelor băneşti,
consultanţă, etc.).
În literatura de specialitate şi în practica bancară băncile comerciale sunt
clasificate după mai multe criterii, fiind diferenţiate după tipul operaţiunilor sau sfera
teritorială de cuprindere.
În funcţie de rolul pe care-l joacă în sistemul bancar în sistemul bancar
naţional băncile se clasifică în bănci comerciale; bănci centrale şi bănci mixte.
A. După specializare băncile pot fi:
- bănci universale – acele bănci comerciale care efectuează toate operaţiunile
bancare şi care nu îşi limitează activitatea la anumite sectoare.
- bănci specializate – care, de regulă, alături de operaţiuni bancare de bază,
dezvoltă preponderent operaţiuni bancare de un anumit tip sau un anumit domeniu.
În continuare, vor fi prezentate câteva tipuri de bănci comerciale specializate.
Banca agricolă acordă credite şi alte facilităţi financiare şi de plată unităţilor
agricole pentru cumpărarea de terenuri şi utilaje agricole, îngrăşăminte etc.
Banca de investiţii acordă credite, pe termen mediu şi lung întreprinderilor,
de regulă pentru investiţii, procurându-şi fondurile pe baza unor forme de
economisire pe durate mai îndelungate decât cele obişnuite.
Banca ipotecară acordă împrumuturi pe termen lung cu o ipotecă asupra
imobilelor deţinute de debitori
 Banca de export-import creditează, pe diferite termene,
producătorii/exportatorii autohtoni pentru a-i sprijini în activitatea de promovare a
produselor ţării respective pe pieţele externe; garantează creditele externe;
efectuează operaţiuni de casă în favoarea importatorilor şi exportatorilor etc.
Banca internaţională (privată) banca comercială cu numeroase sucursale în
alte ţări şi pentru care operaţiunile externe joacă un rol important, dar nu chiar
preponderent;
Băncile de depozit realizează cea mai mare parte a activităţilor pe plan intern
prin atragerea de depozite şi acordarea de credite financiare şi persoanelor private.
In Franţa, băncile comerciale se numesc bănci de depozit. În SUA şi Germania
aceste bănci se ocupă şi de emisia şi plasarea hârtiilor de valoare şi acordarea de
credite având drept gaj hârtiile de valoare.
Băncile de accept sau casele de accept sunt instituţii bancare care susţin, prin
semnătura lor, titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni
asupra importatorilor străini, iar titlul de credit astfel acceptat devine negociabil;
Case de emisiune – sunt instituţii bancare care asigură plasarea pe piaţă a unor
emisiuni de hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, etc.).
B. După forma de proprietate sunt:
- Private, al căror capital aparţine unei persoane sau unui grup de persoane.
- Publice, al cărui capital aparţine statului în totalitate;
- Mixte, care sunt societăţi pe acţiuni, în care statul este unul dintre acţionari.
C. După apartenenţa naţională a capitalului băncile sunt:
- Autohtone, capitalul aparţine persoanelor din statul unde acestea activează.
- Străine, care sunt constituite prin aportul de capital străin;
- Mixte, constituite prin aportul de capital a mai mulţi parteneri din diferite
ţări, care se supun legislaţiei din ţara unde îşi au sediul.
D. După categoria autorizaţiei sunt bănci de categoria A, B şi C, în dependenţă
de valoarea capitalului, după care se stabilesc operaţiunile care pot fi
efectuate de către bancă (suma minimă este de 100 mln lei).
Fiecare sistem bancar naţional are particularităţile lui, în ceea ce priveşte
denumirea băncilor, tipurile activităţilor cuprinse sub aceasta denumire.
 3.2. Procedura de organizare a băncilor comerciale

Băncile comerciale reprezintă al doilea nivel al sistemului bancar, activează

în calitate de persoană juridică, cu scopul de a obţine profit. În scopul supravegherii
şi reglementării activităţii instituţiilor financiare BNM are dreptul de a emite acte
normative şi de a efectua controale asupra acestor instituţii.
Banca comercială poate fi creată ca societate economică cu capital acţionar,
adică în formă de societate pe acţiuni (SA). Activitatea băncilor, create sub formă de
societate pe acţiuni, se reglementează conform „Legii cu privire la instituţiile financiare”
şi „Legii cu privire Ia societăţile pe acţiuni”.
În RM fondatori ai băncilor comerciale pot fi atât persoane juridice, cât şi
fizice. Pentru formarea capitalului social al băncii nu se permite utilizarea
mijloacelor din bugetul consolidat, fondurilor extrabugetare de stat, mijloacelor
băneşti libere, aflate sub administrarea organelor centrale ale puterii de stat.
Băncile comerciale dispun de interdependenţă juridică, operaţională,
financiară şi administrativă faţă de orice persoană. Băncile activează în baza
autorizaţiei eliberate de către BNM. La solicitarea acesteia este necesar de prezentat
un set de documente.
Setul de documente pentru obţinerea autorizaţiei bancare conţine:
➢ Cererea întocmită de către fondatori şi se prezintă guvernatorului cu tot
setul de documente;
➢ proces-verbal al adunării de constituire a fondatorilor privind
organizarea băncii (care include numele acţionarilor prezenţi, capitalul,
numărul acţiunilor, valoarea şi tipul);
➢ statutul în 3 exemplare (cu date despre adresă, capital, drepturile şi
obligaţiile acţionarilor, modul de administrare a băncii, structura
organizatorică, etc.),
➢ regulamentele interne,
➢ contractul de constituire,
➢ business-planul pentru primii 3 ani cu obiectivele şi modul de realizare
a acestora.
În termen de 3 luni cererea se aprobă sau se respinge. Autorizaţia se acordă pe
un termen de 1 an cu condiţia depunerii capitalului necesar, angajarea specialiştilor,
încheierea unui contract cu o firmă de audit, închirierea sau cumpărarea
echipamentelor pentru efectuarea operaţiunilor bancare. Dacă condiţiile sunt
îndeplinite timp de o lună se eliberează autorizaţia pe perioadă nedeterminată.
Banca comercială este obligată să publice bilanţul şi raportul anual în presă în
termen de 4 luni de la încheierea anului financiar.
3.3. Organele de administrare ale băncilor comerciale
 (sucursale , agenții)
Datorită complexităţii activităţii bancare sunt necesari managerii-
administratori. Administratorii unei bănci comerciale pot fi numai persoane fizice
confirmate iniţial de BNM, sunt membrii consiliului băncii, contabilul şef,
preşedintele şi vicepreşedinţii, preşedintele filialelor, etc.
În cadrul băncilor comerciale activează organele de administrare, şi anume:
1. Organul suprem de conducere al băncii - Adunarea Generală a
Acţionarilor sau Membrilor. Ea se convoacă anual pentru hotărârea următoarelor
întrebări:
• modificarea statutului băncii sau a capitalului social;
• aprobarea rezultatelor financiare ale activităţii anuale;
• distribuirea profirului;
• alegerea Consiliului băncii etc.
2. Organul de conducere - Consiliul Băncii, care activează în perioada dintre
adunările generale, este format din număr impar de membri, cel puţin 3, se convoacă
ordinar trimestrial, extraordinar după necesitate, este responsabil de realizarea
politicii băncii.
3. Organul de control – Comisia de cenzori, pentru asigurarea controlului
activităţii economico-financiare a băncii, care verifică rezultatele activităţii băncii,
cât din iniţiativă proprie, atât şi conform hotărârii Adunării generale a acţionarilor,
conducerii băncii. Comisia de cenzori se întruneşte în şedinţe ordinare o dată în
trimestru;
4. Organul executiv, care realizează conducerea generală a activităţii băncii,
executând dispoziţiile Consiliului băncii şi a Adunării Generale a Acţionarilor.
Preşedintele băncii comerciale este ales de către adunarea generală a
acţionarilor. Vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile stabilite de preşedinte.
Directorii departamentelor sunt responsabili de desfăşurarea activităţii în
departamentele concrete, iar preşedinţii de filiale sau conducătorii altor unităţi
bancare de activitatea acestora.
Structura organizatorică şi competenţa organelor de administrare şi control
sunt stabilite în statut şi regulamentele interne. Structura organizatorică a băncii
include departamente, secţii, direcţii, sucursale, filiale, reprezentanţe, agenţii.
 3.4. Direcţiile de activitate ale băncilor comerciale

Structura reţelei de unităţi a băncilor constă din:

Centrala băncii, care îndeplineşte funcţia de coordonare a tuturor activităţilor
care se desfăşoară în filiale, reprezentanţe şi agenţii, asigurând aplicarea corectă a
actelor legislative şi normative în vigoare şi elaborează norme specifice care se
aplică în unităţile din subordine.
Filialele sun unităţile juridic dependentă de bancă, care desfăşoară toate
tipurile de operaţiuni ale băncii sau o parte din ele în funcţie de categoria de
autorizaţie eliberată băncii. Dreptul de a deschide o filială banca comercială îl poate
obţine dacă deţine capitalul minim necesar şi activează o perioadă de 1 an şi este
supusă controlului de la BNM.
Agenţiile bancare sunt puncte de lucru, unităţi operative care se află sub
supravegherea şi îndrumarea sucursalelor sau filialelor, efectuând un volum mare de
operaţiuni, dar de valori mici(operaţiuni de casă, schimb valutar, transferuri, etc.).
Reprezentanţele bancare sunt organizate de către bănci cu scopul efectuării
operaţiunilor concrete cât mai aproape de clienţi (casele de schimb valutare, casele
de încasări şi plăţi serale sau cu program prelungit, casele deschise pentru anumite
tipuri de transferuri, etc.).
Băncile pot deschide filiale şi reprezentanţe pe teritoriul R. Moldova numai
cu aprobarea prealabilă a BNM.
Activitatea în cadrul centralelor şi altor unităţi bancare este organizată prin
intermediul diferitor compartimente sau structuri organizatorice: departamentele,
direcţiile, secţiile, etc.
Principalele departamente /direcţii ale băncilor comerciale sunt:
Departamentul de coordonare şi strategie responsabil de elaborarea bazelor
de funcţionare a băncii, gestionarea activelor şi pasivelor, elaborarea strategiilor,
înfiinţarea unităţilor subordonate, etc.
Departamentul de decontări şi instrumente de plată se ocupă de efectuarea
plăţilor prin diferite documente de plată, cecuri, carduri, cambii bancare, certificate
de depozit, deschiderea şi gestionarea conturilor, etc.
Departamentul de casierie şi trezorerie efectuează operaţiunile cu numerar.
Departamentul de contabilitate şi control asigură organizarea evidenţei
contabile, organizarea controlului, elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli,
întocmirea bilanţurilor contabile şi rapoartelor lunare, trimestriale şi anuale ale
băncii.
Departamentul de relaţii externe şi operaţiuni valutare efectuează transferuri
rapide de numerar şi decontări internaţionale, gestionează conturi în valută,
monitorizează creditele în valută, etc.
 Departamentul de creditare al băncii este responsabil de operaţiunile de credit
ale băncii şi promovarea politicii de creditare
Departamentul tehnologii informaţionale este responsabil pentru dezvoltarea
reţelei de calculatoare, telecomunicaţiile bancare şi informatizarea activităţii băncii.
Departamentul operaţiuni cu valorile mobiliare desfăşoară operaţiuni de
dealer, brokeraj, emite acţiuni, obligaţiuni, etc.
Departamentul de investiţii financiare gestionează portofoliile de investiţii,
acordă consultaţii privind investiţiile, etc.
Departamentul de marketing este responsabil de cercetarea de piaţă, reclama
şi publicitate, elaborarea noilor strategii cu privire la atragerea şi menţinerea noilor
clienţi.
Departamentul juridică asigură legalitatea activităţii băncii, apără interesele
acesteia.
Departamentul de organizare şi resurse umane.
Reorganizarea băncii comerciale se va efectua numai cu permisiunea scrisă a
BNM. În Republica Moldova băncile comerciale pot fi reorganizate prin:
- fuziune (contopire);
- absorbţie (asociere).
Contopirea este procesul de reorganizare, care are ca efect încetarea existenţei
a două sau mai multe bănci (îşi încetează activitatea) în rezultatul căreia este
înfiinţată o nouă bancă (banca succesoare).
Absorbţia este procesul de reorganizare, care are ca efect încetarea existenţei
unei sau mai multor bănci (băncile absorbite) şi trecerea integrală a drepturilor şi
obligaţiilor acestora la o bancă (banca absorbantă).
BNM prezintă acordul preliminar sau refuzul privind contopirea sau absorbţia
băncilor în termen de 15 zile.
Banca comercială poare fi lichidată când se află în incapacitate de plată sau
de supraîndatorare.
Incapacitatea de plată este incapacitatea de a-şi executa obligaţiile scadente,
inclusiv cele fiscale (cînd încetează să efectueze plăţi).
Supraîndatorarea este situaţia financiară a debitorului a cărui răspundere este
limitată prin lege la valoarea patrimoniului lui, în care valoarea bunurilor nu mai
acoperă obligaţiile existente le acesteia.
 Tema 6. Activitatea de creditare a băncilor comerciale
(2 ore)

6.1. Particularităţile şi funcţiile creditului bancar

6.2. Condiţiile de întocmire a contractului de credit
6.3. Etapele de acordare a creditului

6.1. Particularităţile şi funcţiile creditului bancar

Creditul – reprezintă orice angajament de a acorda bani ca împrumut cu

condiţia rambursării lor, plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente; orice prelungire a
termenului de rambursare a datoriei; orice garanţie emisă, precum şi orice
angajament de a achiziţiona o creanţă sau alte drepturi de a efectua o plată.
În cazul creditului bancar sunt utilizate resursele atrase ale băncii. Activitatea
de creditare a băncii presupune atragerea resurselor temporar liber de către bancă de
la persoane fizice şi juridice. Acordarea creditului bancar se reduce la repartiţia
resurselor atrase. Acordarea creditelor de consum la care ca gaj servesc bunuri
mobile şi la acordarea creditului ipotecar pentru construcţia de locuinţe, la care ca
gaj servesc bunuri imobile, tot se reduce la repartiţia resurselor atrase.
Unul din rolurile creditului bancar este influenţa lui continuă asupra
procesului de producţie şi de realizare a profitului. Resursele împrumutate de către
agentul economic de la bancă sunt necesare pentru trecerea diferitor obstacole care
nu permit agentului economic de a realiza un proces continui de producţie şi de
realizare a ei.
Creditul joacă un mare rol în satisfacerea necesităţilor temporare de resurse,
condiţionate de producerea şi realizarea producţiei sezoniere. Aici este important
că utilizarea creditului bancar duce la formarea condiţiilor favorabile pentru
desfăşurarea activităţii favorabile de către întreprindere, dar şi pentru utilizarea
eficientă a resurselor.
Un mare rol al creditului bancar este şi în lărgirea sferei de producţie. Creditul
mai poate fi folosit şi în calitate de sursă pentru majorarea fondurilor de bază a
întreprinderii – studii, construcţii, procurarea utilajului etc. În aşa caz creşte
posibilitatea întreprinderii în formarea fondurilor noi necesare pentru dezvoltarea
întreprinderii.
Un alt rol al creditului este în sfera circulaţiei mijloacelor băneşti - numerar
şi virament. Aceasta se referă la sistemul monitor - creditar a tuturor ţărilor. În RM
ca şi în Federaţia Rusă monopolul privind emiterea şi organizarea circulaţiei
mijloacelor băneşti o deţine Banca Naţională. Este important că introducerea şi
scoaterea din circulaţie a banilor se efectuează pe baza creditării, prin bănci.
Rolul creditului cât şi sfera lui de aplicare nu sunt stabile. Modificarea rolului
creditului mai este legată şi de mărirea sferei relaţiilor de creditare şi dezvoltarea
metodelor de creditare şi monitoringul acestora.
Creditul bancar îndeplineşte o varietate de funcţii, dintre cele mai principale
numim:
1. funcţia de mobilizare – care constă în atragerea de către bănci a tuturor
capitalurilor inactive sau disponibile la un moment dat şi pe o anumită perioadă
de timp;
2. funcţia de distribuţie –constă în mobilizarea (punerea în circulaţie) a
acestor fonduri prin acordarea de credite în mod chibzuit celor care au nevoie
de ele pentru desfăşurarea activităţii lor.
3. funcţia de emisie – decurge din fenomenul de multiplicare a banilor care
este condiţionat de faptul că banii acordaţi drept credit pe baza unui depozit
iniţial, ajung, prin intermediul circulaţiei băneşti, la o altă bancă care, luându -i
în considerarea ca depozite, îi utilizează pentru a acorda, la rândul său, un nou
credit.

6.2. Condiţiile de întocmire a contractului de credit

Contractul de credit este contractul încheiat între o bancă şi un client al său

beneficiar al unui credit, prin care banca, în calitate de împrumutător, se obligă să
pună la dispoziţia împrumutatului o anumită sumă de bani, la termenul stabilit,
contra unei dobânzi.
Debitorul se obligă să utilizeze creditul în scopul pentru care a fost contractat,
să ramburseze creditul conform unui grafic stabilit de comun acord şi să plătească
dobânda şi eventualele penalităţi în caz de nerespectare a uneia dintre clauzele
convenite. In contractul de credit trebuie să se regăsească: drepturile şi obligaţiile
părţilor pe întreaga durată a derulării creditului; garanţii asiguratorii; măsuri ce se
vor lua dacă una dintre părţi nu respectă clauzele contractului, şi alte clauze.
 Contractul de credit reprezintă documentul juridic încheiat între bancă şi client
prin care se reflectă acordul de voinţă al celor două părţi şi cuprinde următoarele
elemente:
1. date despre părţi (bancă-client sau debitor-creditor); Identificarea
subiecţilor şi detalierea relaţiilor de credit porneşte de la aspectele
formale, de natură juridică, legate de existenţa legală a solicitanţilor şi de
evaluarea aptitudinii de creditare a acestora.
2. valoarea creditului şi tipul de credit; Volumul creditului, se stabileşte în
funcţie de o serie de criterii, cel mai important fiind bonitatea
beneficiarului, care se determină cu ajutorul indicatorilor economico-
financiari ca: lichiditatea, solvabilitatea şi rentabilitatea; care este
determinat de costul valorilor materiale şi a cheltuielilor necesare pentru
realizarea tranzacţiei, luând în consideraţie următoarele:
 volumul încasărilor şi a venitului debitorului în perioada folosirii
creditului trebuie să asigure rambursarea împrumutului şi plata
procentelor pentru împrumut;
 mărimea garanţiei rambursării creditului trebuie să corespundă
sumei împrumutului şi a procentelor pentru el;
 suma creditului acordat nu trebuie să depăşească mai mult decât
de 2 ori capitalul propriu al debitorului.
3. perioada pentru care se acordă creditul; la determinarea acesteia se ţine
seamă de obiectul creditului, de cererea şi oferta pe piaţa internaţională a
creditului, de poziţia ocupată de întreprindere pe piaţă. Durata de creditare
totală cuprinde intervalul de timp între momentul acordării creditului şi/sau
al primei tranşe de creditare, şi durata rambursării integrale a acestuia.
Adică această durată este compusă din două perioade:
I perioada – de acordare şi utilizare a creditului;
II perioada – de rambursare a creditului.
4. termenul de rambursare este determinat de perioada necesară pentru
realizarea tranzacţiei şi căpătare de către debitor a mijloacelor necesare
pentru rambursarea împrumutului şi plata dobânzii, ţinând cont de faptul,
că debitorul să nu atragă creditul în circulaţie după realizarea tranzacţiei,
pentru scopuri neprevăzute în contractul de credit. Termenul de rambursare
a creditului poate fi stabilit exact: la o singură dată, sau în tranşe în
dependenţă de fluxul veniturilor clientului. Aici se întocmeşte graficul de
rambursare (număr de rate); Termenul de rambursare este nu doar un
principiu de bază al creditării, ci şi un criteriu de clasificare a creditelor şi,
în egală măsură, un reper de analiză al serviciului datoriei. Mai mult,
băncile utilizează acest indicator în vederea asigurării corespondenţei
 dintre durata creditului şi termenele depunerilor pe seama cărora se
constituie resursele aferente.
5. rata dobânzii pentru folosirea creditului se stabileşte în limitele politicii
generale de dobândă a băncii, ţinând cont de factorii de risc şi a caracterului
tranzacţiei creditate. Când solvabilitatea clientului nu poate fi evaluată cu
precizia dorită, dobânda bancară poate fi calculată având la bază nivelul de
siguranţă a garanţiei depuse de client. Dobânda este modalitatea de
remunerare a fondurilor plasate de bănci sub formă de credit şi reprezintă
o prevedere obligatorie în orice contract de împrumut. Negocierea dobânzii
priveşte nivelul acesteia, periodicitatea (de obicei lunară) şi data plăţii, dar
şi modalitatea de stabilire (fixă, variabilă).
6. comisioanele percepute pentru creditul acordat: comision de analiză a
documentaţiei; comision de gestiune; comision de rambursare anticipată,
etc.
De asemenea în contractul de credit sunt prevăzute următoarele clauze:
• contractul se supune legislaţiei;
• contractul poate fi modificat şi/sau completat numai cu acordul părţilor;
• contractul constituie titlu executoriu împreună cu contractele de
garanţii accesorii;
• contractul intră în vigoare la data semnării sale de către toate părţile
implicate;
• contractul îşi încetează valabilitatea la data rambursării integrale a
creditului şi achitării dobânzilor aferente, comisioanelor şi oricăror alte
sume datorate;
• banca acordă creditul în baza documentelor anexate la Cererea de
credit;
• contractele de garanţie, dacă este cazul, sunt accesorii contractului de
credit.
Contractul de credit se încheie într-un număr de exemplare care să asigure
două exemplare pentru bancă şi câte un exemplar pentru solicitant şi giranţi (dacă
este cazul). Toate exemplarele contractului sunt exemplare originale, fiecare în parte
având aceeaşi putere juridică.
Contractul de credit încetează de drept la expirarea duratei pentru care a fost
încheiat, dacă împrumutatul, a achitat toate obligaţiile sale faţă de bancă, iar în
situaţia în care se înregistrează credite sau dobânzi restante, contractul de credit
rămâne în vigoare până la data recuperării integrale a creanţelor băncii.
Cererile de credite nu pot fi aprobate numai pe baza faptului că bunurile oferite
drept garanţie de solicitanţi pot fi valorificate, dacă din analiza financiară şi a
planului de afaceri rezultă că rambursarea împrumutului şi plata dobânzilor aferente
nu este asigurată în primul rând din lichidităţile generate de activitate a economică
desfăşurată, aceasta constituind sursa principală de rambursare, valorificarea
garanţiilor fiind o sursă secundară, de protecţie a creditorului în cazul unor
împrejurări neprevăzute.
Atât înainte de acordarea creditului cât şi pe toată perioada creditării, băncile
au obligaţia verificării existentei si conservării valorii garanţiilor. Verificarea
garanţiei creditelor se efectuează atât faptic prin constatări la faţa locului, cât şi
scriptic pe baza datelor din evidenţele băncii. Cu ocazia verificării faptice a
garanţiilor creditelor se va proceda obligatoriu la reevaluarea bunurilor care
constituie garanţia creditelor, urmărindu-se în permanenţă dacă valoarea de piaţă a
acestora acoperă creditele si dobânzile aferente.

6.3. Etapele de acordare a creditului

În procesul de eliberare a creditelor se respectă o anumită succesiune, care

poate varia după conţinut în dependenţă de scopul creditului, termene de acordare,
modalitatea de rambursare, etc.
Etapele procesului de creditare sunt.
1. Etapa preliminară privind informarea – documentarea reciprocă bancă
– solicitant.
2. Etapa depunerii dosarului şi analiza documentaţiei prezentate.
3. Etapa determinării indicatorilor de apreciere a riscului de creditare.
Constituirea garanţiilor.
4. Etapa aprobării creditelor şi încheierea contractului de credit.
Potrivit altei opinii etapele procesului de creditare includ:
 Examinarea cererii de creditare şi interviul cu solicitantul.
 Evaluarea credibilităţii clientului (aspectele financiare şi nefinanciare)
şi aprecierea riscului aferent operaţiunii date.
 Pregătirea şi încheierea contractului de credit.
 Acordarea creditului.
 Controlul privind respectarea condiţiilor contractului şi a rambursării
creditului.
 Lucrul cu creditele problematice.
Cerere de credit este solicitarea scrisă adresată de o persoană fizică sau
juridică unei bănci sau unei instituţii de credit pentru a i se acorda un credit. Datele
cuprinse în această cerere se referă la datele de identificare a solicitantului, calitatea
acestuia, reprezentanţii săi legali, destinaţia creditului, tipul creditului solicitat, suma
solicitată, moneda în care este exprimat creditul, perioada pentru care se solicită
creditul, modalitatea de rambursare, garanţii propuse, giranţi, semnături, etc.
Prudenţa bancară vizează, în primul rând, capacitatea de plată a solicitanţilor
de credit, în strânsă legătură cu dimensiunea şi calitatea afacerilor pe care aceştia le
desfăşoară.
Avantajul părţilor în relaţia de credit presupune dimensionarea parametrilor
contractuali de o manieră care să permită derularea în condiţii normale a raporturilor
bancă-client.
Angajamentul de restituire a creditului vizează un întreg set de proceduri
referitoare la acoperirea riscului şi de evaluare, ante şi post-factum, a sistemului de
garanţii de care dispune debitorul.
Metode de analiză utilizate în fundamentarea deciziei de creditare
Creditele acordate persoanelor fizice au o procedură simplă de analiză, bazată pe
estimarea siguranţei veniturilor curente (salarii) şi pe încadrarea obligaţiilor de plată
aferente împrumutului solicitat într-un cuantum de venituri prevăzut de normele
bancare sau de reglementările interne.
Pentru persoanele juridice, analiza economico-financiară a activităţii
solicitantului de credit şi anume:
- analiza bilanţului contabil;
- analiza profitabilităţii, pe baza contului de profit şi pierdere;
- analiza bonităţii clientului.
Decizia de creditare este o opţiune unilaterală a băncii, bazată pe evaluarea
multicriterială a clientului-solicitant în funcţie de o serie de parametri stabiliţi de
legislaţia în vigoare, de reglementările băncii centrale şi, în ultimă instanţă, de
normele interne în materie.