Sunteți pe pagina 1din 14

Institutiile financiar-bancare din RM.

Analizasi
tendinte in evolutia lor.
Servicii financiar prestate

Elaborat: Gradinaru Cristina


Sistemul bancar
O bancă poate fi definită ca o instituţie care mobilizează mijloace băneşti
disponibile, finanţează şi creditează persoanele fizice şi juridice,
organizează şi efectuează decontările şi plăţile în cadrul economiei
naţionale şi în relaţiile cu celelalte state, în scopul obţinerii de profit. În
art.3 al Legii instituțiilor financiare, banca este definită ca fiind o instituţie
financiară care acceptă de la persoane fizice sau juridice depozite sau
echivalente ale acestora, transferabile prin diferite in_x0002_strumente de
plată, şi care utilizează aceste mijloace total sau parţial pentru a acorda
credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc
Sistemul bancar al unei țări cuprinde:
• cadrul instituțional – format din banca centrală
(cu rol de coordonare și supraveghere), bănci comerciale și alte instituții financiare

• cadrul juridic – format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea


bancară. Cu toate că, aparent, modul de clasificare și criteriile par a fi comune, în
sistemele bancare din diferite țări apar nuanțe în abordarea problemei și, prin urmare,
există particularități distincte de definire a unor tipuri de bănci. Sistemul bancar este
organizat având axa de referință banca centrală, care înfăptuiește politica monetară,
valutară și de credit a statului, și un număr de bănci comerciale, bănci de afaceri,
instituții de credit specializate – uniuni de credit, case de economii, organizații de
împrumut, bănci ipotecare etc.
Banca – funcțiile băncii în economie
1. Funcţia de depozit constă în: 2. Funcţia de investiţii constă în:
– efectuarea de operaţiuni de depozit la – acordarea de credite în lei şi în
vedere şi
valută persoane lor fizice şi juridice
la termen, în cont, cu numerar şi cu titluri,
constând din ţară şi străinătate;
în atragerea resurselor băneşti de la – participă în calitate de acţionar la
persoane fizice şi înfiinţarea unor instituţii bancare sau
juridice, în vederea păstrării şi fructificării lor; nebancare în ţară şi
– efectuarea de operaţiuni de depozitare şi străi_x0002_nătate;
trezo_x0002_rerie pentru obiecte de valoare
aflate în proprietatea
– achiziţionează active financiare în
persoanelor fizice şi juridice
nume propriu
3. Funcţia comercială constă în:
– realizarea de încasări şi plăţi, în valută şi în lei, generate de activităţi de export, import, prestări de
servicii şi turism intern şi internaţional, operaţiuni cu caracter financiar, necomercial şi alte operaţiuni
lega_x0002_te de încasări şi plaţi între persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate;
– cumpără şi vinde, în ţară şi în străinătate, valută, efecte de comerţ exprimate în lei şi valută;

– efectuează operaţii de scontare şi rescontare a efectelor de comerţ;


– efectuează operaţii de schimb valutar şi opera_x0002_ţii de arbitraj pe pieţele monetare
internaţionale pe cont propriu sau în numele clienţilor;
– participă la tranzacţii externe financiare de plăţi şi de credit, încheie cu bănci şi instituţii
finan_x0002_ciare străine angajamente şi convenţii de plăţi;
– cumpără şi vinde, în ţară şi străinătate, aur şi
metale preţioase, monede;
– emite efecte de comerţ, bilete la ordin, cambia sau trate, cecuri în favoarea unor beneficiari din ţară şi
străinătate;
– efectuează operaţiuni de vânzare-cumpărare şi
alte operaţiuni cu titluri emise de stat;– prestează servicii bancare, expertiză tehnică, economică şi
financiară a diferitelor proiecte, acordă
consultanţă şi asistenţă în probleme de gestiune fi_x0002_nanciară şi evaluare;
Sistemului bancar al Republicii Moldova

Sistemul bancar al RM este constituit din două


nivele: Banca Națională a Moldovei (nivelul I) și
băncile autorizate de BNM (nivelul II). La rândul
lor, din băncile autorizate de BNM fac parte bănci_x0002_le
în care statul are participațiuni, banci cu capital
mixt: privat/stat și bănci cu capital privat, precum
și bănci cu capital mixt: național/străin sau banci cu
capital național, sau banci cu capital străin.
Instituţii financiare domină piaţa bancară din
Republica Moldova
Piaţa bancară este dominată de patru jucători
mari. Este vorba de Moldova Agroindbank,
Mobiasbancă, Moldindconbank şi
Victoriabank. Băncile concentrează 80% din
active şi 87% din totalul profitului înregistrat
de sistemul bancar în anul 2019. Celelalte
şapte instituţii financiare împart 20% din
totalul pieţei.
Băncile din Republica Moldova

• Pe parcursul trimestrului I al anului 2022, Banca


Națională a Moldovei (BNM) a continuat procesul
de supraveghere prudențială a băncilor din
Republica Moldova, urmărind respectarea
cerințelor legale, în vederea asigurării stabilității și
viabilității sistemului bancar.
La situația din 31.03.2022, în Republica Moldova
activau 11 bănci licențiate de Banca Națională a
Moldovei. O bancă era supravegheată în cadrul
regimului de intervenție timpurie aplicat la data de
11.01.2019. Ulterior, prin hotărârile Comitetului
executiv al BNM a fost prelungită perioada de
desemnare a administratorilor temporari până la data
de 28.10.2022.
1. Denumirea băncii Banca Comercială
„COMERŢBANK” S.A.
(BC „COMERŢBANK” S.A.)
Data înscrierii în Registrul
băncilor autorizate 11.09.1991
2. Denumirea băncii Banca Comercială „BANCA
SOCIALĂ” S.A.
(BC „BANCA SOCIALĂ” S.A.)
Top 11 banci in anul 2022
LISTA BĂNCILOR LICENȚIATE DIN REPUBLICA
MOLDOVA
1. Denumirea băncii Banca Comercială „COMERŢBANK” S.A.(BC „COMERŢBANK”
S.A.)Data înscrierii în Registrul
băncilor autorizate 11.09.1991
2. Denumirea băncii Banca Comercială „BANCA SOCIALĂ” S.A.
(BC „BANCA SOCIALĂ” S.A.)Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 11.09.1991
3. Denumirea băncii Banca Comercială „VICTORIABANK” S.A.
(BC „VICTORIABANK” S.A.)Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 12.09.1991
4. Denumirea bănciiBanca Comercială „MOLDOVA - AGROINDBANK” S.A.(BC
„MOLDOVA - AGROINDBANK” S.A.)
Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 12.09.1991
5. Denumirea bănciiBanca Comercială „MOBIASBANCĂ – Groupe Societe Generale” S.A.
(BC „MOBIASBANCĂ - Groupe Societe Generale” S.A.)
Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 12.09.1991
6. Denumirea băncii Banca Comercială „Moldindconbank” S.A.(BC „Moldindconbank” S.A.)
Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 15.11.1991
7. Denumirea băncii Societatea pe Acţiuni Banca de Economii (Banca de Economii S.A.)
Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 08.04.1992
8. Denumirea băncii Banca Comercială „EuroCreditBank” S.A. (BC „EuroCreditBank” S.A.)
Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 30.09.1992
9. Denumirea băncii Banca Comercială „UNIBANK” S.A.
(BC „UNIBANK” S.A.)
Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 19.01.1993
10. Denumirea băncii „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A.(„FinComBank” S.A.)
Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 01.07.1993
11. Denumirea băncii Banca Comercială „ENERGBANK” S.A.(BC „ENERGBANK” S.A.)
Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 16.01.1997
12. Denumirea băncii Banca Comercială „ProCredit Bank” S.A.(BC „ProCredit Bank” S.A.)
Data înscrierii în Registrul băncilor autorizate 17.12.2007
13. Denumirea băncii Banca Comercială Română Chişinău S.A.(BCR Chişinău S.A.)
Preşedinte Juan Luis Martin Ortigosa Data înscrierii în Registrul
băncilor autorizate 22.10.1998
14. Denumirea băncii Banca Comercială „EXIMBANK - Gruppo Veneto Banca” S.A.(BC „EXIMBANK - Gruppo
Veneto Banca” S.A.) Data înscrierii în Registrul
băncilor autorizate 29.04.1994
Concluzii
În baza investigațiilor efectuate referitor la ca_x0002_racteristica generală a
sistemului bancar actual al Republicii Moldova, s-a ajuns la formularea
urmă_x0002_toarelor concluzii:
Sistemul bancar al unei țări este constituit din banca centrală (cu funcții de
coordonare și supraveghere) și băncile comerciale, funcționarea și interacțiunea
cărora este efectuată în baza unui ansamblu de acte nor_x0002_mative ce
reglementează activitatea bancară.
Băncile sunt instituții „specifice”, deoarece funcționează din contul mijloacelor
atrase și prestează servicii financiare de intermediere a fluxurilor
mijloa_x0002_celor bănești din economia unei țări. Astfel, asigurarea stabilității
sistemului bancar și siguranței fiecărei bănci în parte, în primul rând, în scopul
protejării intereselor deponenților, constituie obiectivul de bază al oricărei
bănci centrale.

S-ar putea să vă placă și