1 CURS 2023 Gest Bancara Si Cont Inst Credit

SOCOL ADELA
FB 3 - GESTIUNE BANCARĂ
CIG 3 - CONTABILITATEA INSTITUȚIILOR DE CREDIT
2023
1
CURS 1 Analiza stadiului dezvoltării sistemului bancar autohton contemporan
1.1 Delimitări între rolul instituțiilor de credit și al Băncii Naționale a României
Despre activitatea instituțiilor de credit ne putem informa în mod public de la Banca Națională
a României – site-ul www.bnro.ro, unde există secțiuni referitoare la activitatea băncii centrale a
statului român, politica monetară, stabilitatea financiară, supravegherea, sistemele de plăți, monede și
bancnote, publicații, statistică și legislație. Legea fundamentală după care se desfășoară activitatea
băncilor în România este Legea nr. 227/2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Din această reglementare putem
afla informații despre condițiile de acces la activitatea bancară și de desfășurare a acesteia pe teritoriul
României, cât și despre supravegherea prudențială a instituțiilor de credit.
De ce folosim denumirea de instituții de credit și nu spunem simplu, bănci sau societăți
bancare? Pentru că după anul 2000, tipologia instituțiilor cu caracter bancar s-a diversificat și sub
denumirea de instituții de credit regăsim:
- Bănci (persoana juridică autorizată să desfăşoare, în principal, activităţi de atragere de
depozite şi de acordare de credite în nume şi cont propriu)
- Organizații cooperatiste de credit (instituţie de credit constituită ca o asociaţie autonomă de
personae fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin
economic, social şi cultural, a cărei activitate se desfăşoară, cu precădere, pe principiul întrajutorării
membrilor cooperatori. În România există o rețea a cooperativelor de credit Creditcoop)
- Bănci de economisire și creditare în domeniul locativ (instituţii de credit specializate în
finanţarea pe termen lung a domeniului locativ, al căror obiect principal de activitate constă în
economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ – locuințe etc.)
- Bănci de credit ipotecar (instituţii de credit specializate, al căror obiect principal de activitate îl
constituie desfăşurarea cu titlu profesional a activităţii de acordare de credite ipotecare pentru investiţii
imobiliare şi atragerea de fonduri rambursabile de la public prin emisiune de obligaţiuni ipotecare. Nu
pot atrage depozite)
- Instituții emitente de monedă electronică (desfășoară activităţi de emitere de monedă
electronică şi la prestează următoarele servicii: servicii financiare şi nefinanciare strâns legate de
activitatea de emitere de monedă electronică, cum ar fi: administrarea de monedă electronică prin
îndeplinirea unor funcţii operaţionale şi a altor funcţii conexe legate de emiterea de monedă
electronică, emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, fără ca prin aceasta să se acorde credit
sub orice formă, cât și servicii de stocare a informaţiilor pe un suport electronic în numele unor instituţii
publice sau al altor entităţi).
La 31 decembrie 2022, în România activau 24 de instituții de credit, persoane juridice române,
ale căror active contabile nete totalizau 615 310,5 milioane lei. Dintre acestea, 4 dețineau capital
majoritar privat autohton, 2 instituții de credit aveau capital integral sau majoritar de stat, iar restul de
18 reprezentau instituții de credit cu capital majoritar străin. Totodată, un număr de 8 sucursale ale
instituțiilor de credit din state membre, cumulând active totale în sumă de 85 698,3 milioane lei,
desfășurau activitate bancară pe teritoriul României. De asemenea, un număr de 310 instituții de credit
intenționează să furnizeze servicii bancare în mod direct pe teritoriul României, potrivit notificărilor
primite de Banca Națională a României, până la data de 17 mai 2023, de la autorități de supraveghere
competente din alte state membre ale UE (Sursa: Raport anual Banca Naţională a României 2022, p.
148-153).
2
La sfârşitul anului 2021, în România funcţionau 34 de instituţii de credit – persoane juridice
române (3 cu capital majoritar de stat, 4 cu capital majoritar privat românesc, 19 cu capital majoritar
străin) şi persoane juridice străine (8 sucursale ale instituţiilor de credit).
3
Valorea Activului net bilanțier și a fondurilor proprii la 31 decembrie 2021
Sursa: Raport anual Banca Naţională a României 2021, p. 156
4
https://www.bnr.ro/files/d/RegistreBNR/InstitCredit/ban1_raport_RO.htm
5

6

7

Pe teritoriul României îşi desfăşoară activitatea şi pot furniza servicii şi instituţiile de credit
autorizate într-o altă ţară a Uniunii Europene, pe baza notificării transmise Băncii Naţionale a
României. Pe site-ul Băncii Naționale a României există o secțiune referitoare la registre și liste
8
https://www.bnr.ro/Registre-si-Liste-717.aspx#IC, în cadrul căreia pot fi identificate instituțiile de credit,
instituțiile de plată, instituțiile emitente de monedă electronică și instituțiile financiare nebancare.
Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea,
autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit. Este banca centrală a României,
instituție publică independentă, care are drept obiectiv fundamental asigurarea și menținerea
stabilității prețurilor, iar ca atribuții are:
 elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
 autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit,
promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea
stabilităţii financiare;
 emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
 stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
 administrarea rezervelor internaţionale ale României.
Legea de funcționare a BNR este legea nr. 312/2004 privind Statului BNR. BNR sprijină
politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental
privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. În îndeplinirea atribuţiilor, BNR şi membrii
organelor sale de conducere nu au voie să solicite sau să primească instrucţiuni de la autorităţile
publice sau de la orice altă instituţie sau autoritate. În cadrul politicii monetare pe care o
promovează, BNR utilizează proceduri şi instrumente specifice pentru operaţiuni de piaţă monetară şi
de creditare a instituţiilor de credit, precum şi mecanismul rezervelor minime obligatorii. Operaţiunile
de piaţă monetară aflate la dispoziţia BNR sunt:
- operaţiuni repo - tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR
cumpără de la instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a
răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;
- atragere de depozite - tranzacţii cu scadenţa prestabilită, destinate absorbţiei de lichiditate, în
cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituţiile de credit;
- emitere de certificate de depozit - tranzacţii destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora
BNR vinde instituţiilor de credit certificate de depozit;
- operaţiuni reverse repo - tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul
cărora BNR vinde instituţiilor de credit active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să
răscumpere activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;
- acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare - tranzacţii reversibile
destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituţiilor de credit, acestea
păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie;
- vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare - tranzacţii destinate
absorbţiei/injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile pentru
tranzacţionare, transferul proprietăţii asupra acestora de la vânzător la cumpărător fiind realizat prin
mecanismul "livrare contra plată";
- swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi contrapartidă, prin
care BNR: injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra lei şi vânzând la o dată
ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei, cât și absoarbe lichiditate vânzând la vedere
valută convertibilă contra lei şi cumpărând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă
contra lei.
Sub denumirea de active eligibile pentru tranzacţionare şi pentru garantare în operaţiunile de
piaţă monetară ale Băncii Naţionale a României regăsim:
- Instrumente de datorie emise de statul român
- Instrumente de datorie emise de Banca Națională a României
- Instrumente de datorie emise de anumite instituții financiare internaționale - Banca Europeană
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare/European Bank for Reconstruction and Development (EBRD),
Banca Europeană de Investiţii/European Investment Bank (EIB), instituţiile selectate din cadrul
Grupului Băncii Mondiale: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare/International Bank
for Reconstruction and Development (IBRD), Corporaţia Financiară Internaţională/International
Finance Corporation (IFC), Asociaţia Internaţională de Dezvoltare/International Development
Association (IDA)
9
- Instrumente de datorie emise de instituții de credit eligibile, în baza unui portofoliu de creanțe,
conform legislației naționale aplicabile în materie
Banca Naţională a României întocmeşte şi publică zilnic pe pagina proprie de Internet lista
activelor eligibile care pot fi acceptate la operaţiunile Băncii Naţionale a României. Activele eligibile
sunt evaluate zilnic de către BNR la preţul ajustat (%), determinat prin deducerea unor marje (haircut),
exprimate procentual, din preţul (%) stabilit de Banca Națională a României, în funcţie de tipul
instrumentului financiar acceptat ca activ eligibil.
Banca Națională a României oferă instituțiilor de credit următoarele categorii de facilităţi
permanente:
- facilitatea de creditare, care permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca
centrală, contra colateral (garanție), la o rată de dobândă predeterminată; această rată de dobândă
constituie, în mod normal, un plafon al ratei dobânzii overnight a pieţei monetare;
- facilitatea de depozit, care permite plasarea unui depozit cu scadenţa de o zi la banca
centrală, la o rată de dobândă predeterminată; rata dobânzii facilităţii de depozit reprezintă, în mod
normal, pragul ratei dobânzii overnight a pieţei monetare.
Rezervele minime obligatorii sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale instituţiilor de
credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României. Fiecare instituție
de credit este obligată să-și analizeze pasivele atrase și să depună la BNR un anumit procent din
acestea. Pentru rezervele păstrate la BNR, instituțiilor de credit le sunt bonificate dobânzi.
https://www.bnr.ro/Rezervele-minime-obligatorii--3330.aspx
10
1.2 Repere cantitative ale sistemului bancar din România
Sursa: România – Zona Euro Monitor - Banca Naţională a României 2023, august
Sectorul bancar autohton a gestionat turbulențelor associate sectoarelor bancare din SUA și
Elveția, încrederea în sectorul bancar românesc s-a menținut ridicată. În urma falimentului Silicon
Valley Bank (SVB) din SUA în martie 2023, pe piețele financiare internaționale s-a remarcat o creștere
a aversiunii față de risc a investitorilor, manifestată prin accentuarea fenomenului de refugiu în active
sigure (flight-to-safety), precum și o înăsprire temporară a condițiilor financiare în SUA și în zona euro,
ca urmare a amplificării volatilității pe piețele de capital și a majorării costurilor de finanțare, atât pe
piețele interbancare, cât și pe cele de obligațiuni corporative. După SVB, o altă bancă americană de
dimensiune mai redusă, Signature Bank, a intrat în faliment. În luna aprilie 2023, seria falimentelor a
fost continuată de First Republic Bank. La scurt timp după evenimentele din SUA, prețul acțiunilor
Credit Suisse Group AG a înregistrat scăderi semnificative în contextul deteriorării acute a percepției
investitorilor asupra băncii, determinând achiziționarea acesteia în condiții de urgență de către grupul
bancar UBS.
Profitabilitatea sectorului bancar s-a menținut robustă în anul 2022, dar și pe parcursul anului
2023 (Grafic 4.1). Indicatorii ROA (1,9 la sută, iunie 2023) și ROE (21,3 la sută, iunie 2023) sunt
superiori mediei europene. Atât rentabilitatea activelor bancare, cât și cea a capitalurilor sectorului
bancar se situează, însă, sub valorile realizate de companiile nefinanciare din sectorul real. Cota de
piață a băncilor cu pierderi s-a diminuat considerabil în ultimii doi ani, până la 0,4 la sută (iunie 2023),
poziționându-se sub mediana UE (1,3 la sută, 2021, Grafic 4.1), dar se păstrează polarizarea
profitabilității la nivelul băncilor mari. Cea mai importantă sursă a profitabilității sectorului bancar
autohton este reprezentată de veniturile nete din dobânzi, echivalând cu circa 3 la sută din totalul
activelor, dublu față de media europeană. De altfel, și în primul semestru al anului 2023 dinamica
veniturilor nete din dobânzi (+16,1 la sută73 față de valoarea de la finalul anului 2022) a contribuit
preponderent la profitul net, de 6,8 miliarde lei (iunie 2023).
Materialul de mai jos - Sursa: Raport anual Banca Naţională a României 2022
Raport asupra stabilității financiare Banca Naţională a României iunie 2023
11
Puteți descărca seturi de date în Excel asociate de către BNR rapoartelor periodice pe care le
publică – exp. https://www.bnr.ro/Rapoarte-asupra-stabilitatii-financiare--7673.aspx
Pe fondul majorării ratei dobânzii de politică monetară de către BNR și al controlului ferm
asupra lichidității, băncile au mărit ratele dobânzilor la depozitele noi în vederea atragerii surselor
necesare de finanțare pe scadențe mai lungi. Astfel, rata dobânzii la depozitele la termen în lei
existente în sold a crescut semnificativ, de la 1,9 la sută (martie 2022) la 6,8 la sută (martie 2023) în
cazul populației, respectiv de la 3,0 la sută la 6,3 la sută în cel al companiilor, în aceeași perioadă de
timp. Valori similare ale ratelor de dobândă pentru depozitele în lei în sold au mai fost consemnate și în
perioada 2010-2011 în cazul ambelor segmente de clienți.
Menținerea unor rate ridicate ale dobânzilor și relativa stabilitate a cursului de schimb
EUR/RON se asociază cu o scădere a creditelor nou-acordate în lei în primele trei luni ale anului 2023,
pentru toate categoriile de clienți (-11,5 la sută față de aceeași lună a anului anterior), dar în special
pentru societăți nefinanciare (-15,7 la sută). Față de trimestrul IV al anului 2022, se remarcă o revenire
moderată de ritm pentru creditarea în lei (+15,1 la sută). După un nivel ridicat al volumului creditelor
noi în euro acordate în trimestrul IV al 2022 (care nu a mai fost consemnat din anul 2011), fluxul
creditării în euro s-a ajustat negativ în primele trei luni ale anului 2023, dar s-a menținut consistent în
special pentru societățile nefinanciare.
Creditele neperformante în raport cu instituțiile bancare Creșterea ratelor de dobândă la creditele

ipotecare începând cu octombrie 2021 a condus la o temperare a creditării.
12
Performanța portofoliului de credite bancare acordate companiilor nefinanciare a continuat să
se îmbunătățească în perioada martie 2022 – martie 2023, pe fondul majorării stocului de credite, dar
și al reducerii expunerilor neperformante, în special a celor aflate în improbabilitate de plată. Rata de
neperformanță s-a diminuat cu 1,2 puncte procentuale față de martie 2022, atingând nivelul de 4,1 la
sută în luna martie 2023, cel mai scăzut de la introducerea noii definiții a ratei NPL de către ABE în
anul 2015. Tendința descendentă se observă și la nivel sectorial. Cele mai ridicate rate de
13
neperformanță, la nivelul lunii martie 2023, sunt înregistrate pentru sectorul construcțiilor (11,6 la sută,
similar valorii din luna martie 2022), cel al industriei extractive (6 la sută, cu 10,3 puncte procentuale
mai redusă în termeni anuali) și cel al industriei prelucrătoare (5,7 la sută, cu 2 puncte procentuale în
scădere față de martie 2022). În schimb, sectorul utilităților înregistrează cea mai scăzută rată de
neperformanță pentru luna martie 2023 (0,8 la sută, cu 2,1 puncte procentuale mai puțin față de martie
2022). Scăderea ratei de neperformanță se observă și în cazul companiilor vulnerabile la creșterea
cheltuielilor cu utilitățile54 (5,7 la sută în luna martie 2023, cu 2,6 puncte procentuale mai redusă față
de luna ianuarie 2022, atunci când aceste companii înregistrau cea mai ridicată rată de neperformanță
a ultimilor trei ani), fiind susținute și de măsurile privind plafonarea prețurilor bunurilor energetice.
Dinamica anuală a stocului de credite bancare acordate companiilor nefinanciare a fost de 18,3
la sută în luna martie 2023, însă în scădere cu 7 puncte procentuale față de maximul înregistrat în
iunie 2022. Pe fondul majorării diferențialului de dobândă între creditele în lei și în euro pe parcursul
anului 202255, a fost observată o dinamizare a ratei de creștere a stocului de credite denominate în
valută (+40 la sută în martie 2023 comparativ cu +11 la sută la martie 2022), față de o majorare de 4 la
sută a stocului de credite denominate în lei. Astfel, proporția stocului de credite în valută a crescut în
perioada martie 2022-martie 2023 cu 7,3 puncte procentuale, ajungând la 46 la sută, cea mai
importantă contribuție la această majorare venind din partea IMM (4 puncte procentuale din total). O
astfel de evoluție nu a fost înregistrată doar în România, ci s-a manifestat și în țările din regiune. În
perioada martie 2022 – martie 2023, proporția creditelor în valuta acordate companiilor nefinanciare s-
a majorat cu 10 puncte procentuale în Cehia, până la 47 la sută, pe când în Ungaria ponderea
acestora s-a majorat cu 3 puncte procentuale, ajungând la 41 la sută.
Rata de neperformanță aferentă expunerilor în valută se menține mai redusă comparativ cu cea
a expunerilor denominate în lei la nivel agregat (3 la sută, față de 5,6 la sută, martie 2023), mai
accentuată la nivelul IMM (3,5 la sută față de 6,67 la sută), dar relativ similară în cazul corporațiilor (2,3
la sută, față de 2,7 la sută) (Grafic 2.6). Totuși, luând în considerare volatilitatea ridicată a veniturilor
companiilor mici, precum și senzitivitatea mai mare a acestora la evoluția ciclului economic, aceste
cifre trebuie evaluate cu precauție. Deși creditarea în valută (în special în euro) are, în acest moment,
unele avantaje din punct de vedere al costurilor de finanțare, se impune prudență la apelarea creditelor
în altă monedă față de cea națională. În cazul unei deprecieri a monedei naționale, expunerea firmelor
la riscul valutar poate conduce la deteriorarea capacității de îndeplinire a serviciului datoriei. Un volum
ridicat al creditării în valută ar exacerba prin canalul riscului de credit impactul negativ al unei
deprecieri resimțit la nivelul economiei. Sunt lecții învățate de la ultima criză financiară și pe care atât
antreprenorii, cât și bancherii nu trebuie să le uite.
Stocul creditelor cu garanții de stat a fost caracterizat de o dinamică alertă (+38 la sută la
martie 2023 față de martie 2022), sprijinit de programele din schema de ajutor de stat „IMM Invest
Plus“, decelerând însă față de rata de creștere înregistrată la iunie 2022 (+174 la sută). Acestea
reprezintă 18 la sută din totalul expunerilor și au contribuit cu o treime la majorarea stocului de credite
din perioada martie 2023 față de martie 2022 (+8,9 miliarde lei din +27,9 miliarde lei). Deși în acest
moment expunerile garantate de stat înregistrează o rată NPL mai bună decât media pe economie (2,4
la sută versus 4,1 la sută în luna martie 2023), este important de precizat faptul că aceste credite
beneficiază de subvenționarea de către stat a dobânzii în primul an de la acordare. Având în vedere că
în perioada următoare multe dintre creditele garantate de stat acordate în anul 2022 nu vor mai avea
dobânda subvenționată, este necesară o monitorizare atentă a acestora, fiind posibilă materializarea
unor riscuri ce derivă din acest aspect.
Contextul macroeconomic actual este, în continuare, caracterizat de incertitudini provenind din
războiul din Ucraina și sancțiunile asociate acestuia, precum și de turbulențele din sectoarele bancare
din SUA și Elveția, ce ar putea afecta economiile statelor dezvoltate și percepția de risc asupra
Europei Centrale și de Est, cu implicații asupra costurilor de finanțare. Prin urmare, probabilitatea
medie de nerambursare estimată pentru perioada martie 2023 – martie 2024 este de 5,1 la sută în
scenariul macroeconomic de bază, sensibil mai ridicată față de rata de nerambursare de 2,1 la sută la
martie 2023.
14
Disciplina la plată în economie
În perioada analizată (primul semestru al anului 2022) restanțele la plată în economie s-au
majorat cu 3,5 la sută, față de aceeași perioadă a anului trecut. În structură, restanțele către furnizori
continuă să constituie cea mai importantă component a arieratelor către partenerii nebancari,
reprezentând aproximativ 64 la sută din totalul acestora. În plus, această categorie a înregistrat o
creștere de 8,5 la sută în cazul IMM (care dețin cea mai importantă pondere în totalul arieratelor către
furnizori, de 54 la sută) și de 11,1 la sută în cazul corporațiilor (Grafic 2.7). Restanțele față de stat s-au
menținut relativ constante în această perioadă, atât pentru segmentul IMM, cât și pentru cel al
corporațiilor.
Incidentele majore de plată generate de companiile nefinanciare au înregistrat o creștere de
14,5 la sută în perioada martie 2022 – martie 2023, volumul acestora situându-se la aproximativ 900
milioane lei. În același timp, numărul companiilor care le-au generat a rămas relativ constant
(aproximativ 5 000 de companii), cele mai multe dintre acestea fiind încadrate în categoria
microîntreprinderilor. Din perspectivă sectorială, 33,5 la sută dintre companiile care au generat
incidente majore de plată activează în sectorul serviciilor, iar 30 la sută în sectorul comerțului.
Totodată, gradul de concentrare este unul ridicat, primele 100 de companii după valoarea incidentelor
generează 58 la sută din valoarea totală a incidentelor majore de plată.
Fluxul anual de companii nou-intrate în insolvență în perioada martie 2022 – martie 2023 a
înregistrat o creștere moderată de 4 la sută, comparativ cu perioada martie 2021 – martie 2022,
menținându-se la un nivel similar celui înregistrat în cursul anului 2019 (Grafic 2.8). În același timp,
stocul de companii care se află în procedura de insolvență s-a menținut relativ constant față de luna
martie 2022, situându-se la nivelul de 31 823 de firme. Firmele aflate în procedură de insolvență au o
importanță scăzută în economie, generând 2 la sută din valoarea adăugată brută și angajând 2 la sută
din totalul angajaților în anul 2021. Totuși, aceste firme sunt relevante din punct de vedere al
restanțelor către parteneri nebancari, generând 51 la sută din acestea în 2021, precum și al
expunerilor bancare neperformante, reprezentând 29 la sută din totalul expunerilor neperformante la
martie 2023.
15
16
CURS 2 Noua arhitectură de supraveghere financiară europeană - de la
principiile Basel III la Uniunea Bancară. Efecte ale pandemiei COVID-19 și ale
războiului din Ucraina
2.1 Reglementarea internațională a activității băncilor – acordurile de la Basel
Stabilitatea financiară a sistemului bancar reprezintă un deziderat invocat cu precădere

în anii de manifestare a efectelor crizei financiare internaționale. Au apărut situații fără precedent și
la nivel European (după criza începută în 2007-2008), în care mecanismele de bail-out bancar
(susținerea băncilor din bani publici) din perioada octombrie 2008-decembrie 2012 au însemnat
pentru statele membre ale Uniunii Europene 591,9 miliarde euro (4,6% din PIB EU 2012), sub
forma capitalului suport (recapitalizare și măsuri de salvare a activelor) din partea guvernelor către
sectorul financiar1. Potrivit Comisiei Europene, jumătate din sumă a fost utilizată de către patru
state: Marea Britanie 82 miliarde euro, Germania 64 miliarde euro, Irlanda 63 miliarde euro și
Spania 60 miliarde de euro, iar topul băncilor beneficiare conține RBS 46 miliarde euro, Anglo Irish
Bank 32 miliarde euro și Bankia 22 miliarde euro. Invocarea procentului semnificativ din PIB-ul UE
care a făcut obiectul ajutoarelor de stat pentru sectorul bancar, atrage atenția asupra unora dintre
efectele crizei financiare internaționale - intervenționismul și utilizarea de fonduri publice pentru
stabilizarea sectorului bancar, a căror replicare viitoare nu este nici sustenabilă și nici
deontologică. În afară de efectele amintite, există o consecinţă a crizei economice cu adevărat
devastatoare asupra situaţiei pieţelor financiar-bancare: diminuarea încrederii clienţilor în sistemul
financiar-bancar, manifestată în special, prin reticenţă în contractarea de împrumuturi. Fenomenul
a generat creşterea costurilor împrumuturilor de pe pieţele internaţionale şi s-a răsfrânt asupra
lichidităţii instituţiilor financiare şi de credit.
Numeroase instituții sunt preocupate de aspectele stabilității financiare și elaborează
periodic studii și rapoarte privind problematica stabilității financiare. Astfel de instituții au fost create
cu scopul de a promova politici de reglementare și supraveghere a sistemului financiar, cât și cu
scopul de a surmonta eventualele disfuncționalități care pot afecta stabilitatea sistemului financiar.
Activitatea de pionierat în reglementarea bancară internațională îi aparține Comitetului de
la Basel pentru Supraveghere Bancară (1974), care a configurat acordurile cunoscute sub
denumirile Acordurile de capital Basel I, Basel II și Basel III. Dacă primele două acorduri, emise în
anul 1988 (1996 revizuit), respectiv 2004, s-au adresat unui mediu economic stabil, cel de-al
treilea acord, Basel III, se adresează unei realități economice marcată de efectele crizei financiare
internaționale (care a debutat ]n 2007-2008). În sine, Acordul Basel III conține trei părți - Capital
(iunie 2011), Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate (ianuarie 2013) și Indicatorul de
finanțare stabilă netă (octombrie 2014). Din anul 2021 este în discuție implementarea unui nou
acord de capital – Basel IV.
1
European Commisssion, State aid: Commission's new on-line state aid benchmarking tool shows less aid to banks,
2013
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-1301_en.htm
17
18
În sine, acordurile nu au efect de lege pe teritoriile statelor naționale, însă, la nivelul
Uniunii Europene, prevederile acordurilor Basel se preiau în Directive europene, care au
efect de normă în statele membre ale Uniunii Europene (implicit și în România).
Implementarea Acordului Basel III se face la nivelul Uniunii Europene prin pachetul legislativ
cunoscut sub numele CRD/CRR IV, care conține Directiva Europeană nr. 2013/36/UE - CRD IV
(cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor
de credit și a firmelor de investiții) și Regulamentul UE - CRR nr. 575/2013 (privind cerințele
prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții).
Setul comprehensiv de măsuri Basel III vizează îmbunătățirea capacității sectorului bancar
de a absorbi șocurile, îmbunătățirea managementului riscurilor și a guvernanței, cât și întărirea
transparenței bancare și a dezvăluirii de informații. Precedentului acord de capital, Basel II, i se
impută potențialul redus de absorbție a pierderilor prin intermediul capitalului, pro-ciclicitatea
cerințelor de capital (cu cerințe de capital scăzute în perioadele de criză și crescute în perioadele
de creștere economică), utilizarea ratingurilor externe fără suficiente măsuri asiguratorii,
insuficienta corelare a obiectivelor supravegherii microprudențiale cu cele macroprudențiale. În
cadrul noului Acord de capital Basel III sunt conținute prevederi privind:
- capitalul instituțiilor de credit, care este definit într-o manieră detaliată, cu accent asupra
fondurilor proprii de nivel 1 și a indicatorului efectului de levier (fonduri proprii de nivel 1/total
expuneri neajustate să depășească 3%, cu scopul de a limita dezvoltările necontrolate ale
bilanțurilor bancare)
- cerințe de calitate suplimentară pentru baza de capital (de exemplu, reducerea nivelului
acceptat al împrumuturilor subordonate la 33% din fondurile proprii de nivel 1)
- introducerea unor indicatori suplimentari de capital, sub forma amortizoarelor de capital
- stabilirea de standarde de lichiditate (având la bază active lichide de o calitate ridicată) pe care
instituția trebuie să le dețină pentru 30 de zile, pe baza unui scenariu advers de criză
- raportul supraunitar între elemente care furnizează o finanțare stabilă și cele care
necesită una, cu scopul de a preveni expunerea excesivă la finanțările pe termen scurt
19
Figura nr. 2.1Amortizoarele de capital Basel III
Sursa: Banca Națională a României, Ștefan C., Noul cadru de reglementare a sistemului bancar la
nivelul UE, 20132
De asemenea, remarcăm inversarea procesului de constituire a capitalurilor, prin

strategii anticiclice de capital - creșterea cerințelor de capital în perioadele de creștere economică
și scăderea acestora în perioade de recesiune. În ceea ce privește calitatea capitalurilor conform
Acordului Basel III, rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază crește de la 2% la 4,5%, iar rata
fondurilor proprii de nivel 1 crește de la 4% la 6%, în timp ce rata fondurilor proprii se situează la
nivelul standard de 8%.
Perioada de implementare graduală a noilor cerințe Basel III a fost 2014-2019:
Figura nr. 2.2 Implementarea cerințelor Basel III
2
http://www.bnr.ro/Colocviul-%E2%80%9CSpre-o-noua-arhitectura-de-supraveghere-a-pie%C8%9Belor-financiare-in-
Uniunea-Europeana%E2%80%9D-9492.aspx
20
Sursa: Banca Națională a României, Ștefan C., Noul cadru de reglementare a sistemului bancar la
nivelul UE, 20133
3
http://www.bnr.ro/Colocviul-%E2%80%9CSpre-o-noua-arhitectura-de-supraveghere-a-pie%C8%9Belor-financiare-in-
Uniunea-Europeana%E2%80%9D-9492.aspx
21
22
2.2 Uniunea Bancară – element de stabilitate financiară europeană după criza
financiară internațională din 2007-2008
Clasicele activități bancare de primire de fonduri de la public, acordare de împrumuturi și

transfer de fonduri, care le sunt atribuite instituțiilor de credit, au fost completate în ultimul deceniu
cu complexe instrumente financiare derivate și alte operațiuni bancare neconvenționale de
atragere și plasare de fonduri, care au contribuit și ele, alături de numeroși alți factori, la apariția
crizei financiare internaționale. Anterior declanșării crizei financiare, nu se pot identifica în mod clar
factorii care o declanșează și întrețin. Dacă astfel de factori ar putea fi previzionați, crizele nu s-ar
produce niciodată, deoarece economiile ar interveni în corectarea unor asemenea factori
declanșatori de crize.
Evenimentul asociat în literatura de specialitate cu declanșarea recentei crize financiare
internaționale este suspendarea plăților în septembrie 2008 de către una dintre cele mai
importante bănci de investiții din Statele Unite ale Americii – Lehman Brothers, înființată în anul
1850. Instituția era afectată de calitatea împrumuturilor ipotecare acordate de bănci comerciale în
condiții la limita reglementărilor legale – așa numitele credite substandard sau subprime. Din punct
de vedere psihologic, lăcomia este considerată a fi generatoarea creditării de tip substandard,
dacă ținem cont de faptul că împrumutații au contractat credite ipotecare de valoarea imobiliară a
locuințelor lor, cu scopul de a folosi sumele în interes personal și de a-și crește consumul. Tot
lăcomia a stat și la baza contractării de credite ipotecare de către cei care au cumpărat locuințe în
scop speculativ, chiar dacă nu utilizau acel spațiu pentru a locui în el. Lăcomia a generat și
creditarea fără discernământ practicată de băncile ipotecare în perioada de creștere a balonului
sau bulei speculative imobiliare, cu scopul obținerii de venituri importante din dobânzi. Probleme
apărute pe piețele imobiliare din state dezvoltate, cum sunt Statele Unite ale Americii, Marea
Britanie, Irlanda, Spania etc., au condus la fenomenul numit spargerea “bulei sau baloanelor
speculative”, ceea ce înseamnă reducerea drastică în interval de tip foarte scurt a prețurilor
proprietăților imobiliare care crescuseră anterior foarte mult. Despre balonul speculativ găsim
referințe încă de la Keynes, care arăta faptul că un astfel de fenomen se dezvoltă doar pe o stare
de euforie dată de aparenta stabilitate și creștere a economiei, perioadă în care actorii de pe piață
doresc să obțină câștiguri cât mai mari înainte de spargerea bilei.
Celebrului faliment al băncii de investiții menționată i-au urmat altele, atât la nivelul băncilor
de investiții, cât și la nivelul băncilor ipotecare. Profilul lui Lehman Brothers era de bancă de
investiții și nu de bancă comercială – era implicată în așa numitul proces de securitizare bancară,
prin care o instituție crează titluri de valoare de tipul titlurilor ipotecare, care au la bază creanțe
ipotecare. Creditele ipotecare pe care o bancă le-a acordat și care fac parte din categoria
elementelor de active ale băncii sunt vândute de către bancă unei instituții de tip bancă de
investiții, ca instituție de tip fond de securitizare. Această bancă de investiții emite titluri ipotecare,
care se bazează în fapt pe creanțele ipotecare pe care banca de investiții le-a cumpărat de la
banca comercială. Banca de investiții vinde către diverși investitori titlurile ipotecare pe care le-a
creat în baza creanțelor ipotecare cumpărate și folosește banii investitorilor pentru a-și plăti
creditele cumpărate și a obține profit. Deci banca comercială încetează a mai fi deținătorul creanței
ipotecare asupra clientului său care a contractat împrumutul ipotecar și acest client va deveni
debitor al băncii de investiții. În schema de mai jos este prezentată o securitizare a creanțelor
bancare. Legea nr. 31/2006 privind securitizarea creanțelor definește securitizarea ca fiind
operaţiunea financiară de valorificare a creanţelor de către un vehicul investiţional care le
achiziţionează, le grupează şi le afectează garantării unei emisiuni de valori mobiliare. Printre
altele, pot face obiectul securitizării contracte de credit, inclusiv contracte de credit ipotecar,
contracte de credit pentru achiziţia de autoturisme, contracte pentru emiterea de carduri de credit
etc.
23
Figura nr. 2.3 Operațiunile de securitizare de creanțe
Sursa: Banca Națională a României, Georgescu F., Armonizarea legislației bancare la cerințele
comunitare, 2004
Când debitorii contractelor de credite ipotecare nu și-au mai putut plăti ratele și dobânzile
aferente, situația financiară a băncilor de investiții, expuse față de acești debitori, s-a înrăutățit. Iar
până la falimentul băncilor de investiții nu a mai fost decât un pas. Interconectivitatea piețelor
financiare și bancare este o condiție pentru funcționarea sistemelor financiare din diferite țări, așa
că efectul de contagiune al băncilor europene de la fenomenele de criză din Statele Unite ale
Americii s-a manifestat foarte repede după septembrie 2008. Lipsa de lichiditate din sistemul
bancar din acea perioadă a fost generată de atitudinea rezervată a băncilor din diferite țări de a se
mai împrumuta între ele – practică ce era o normalitate în perioada anterioară crizei, când nu se
manifesta aversiunea la risc a investitorilor. Au trecut 15 ani de la semnele apariției crizei
financiare globale cu care economia mondială s-a confruntat și învățămintele acesteia vor fi trase
încă ani buni de acum încolo. Economiile naționale s-au redresat cu costuri bugetare publice foarte
mari și cu pierderi importante ale sectorului bancar și real deopotrivă.
În cadrul arhitecturii de supraveghere financiară, la nivelul Uniunii Europene,
respectiv a Comisiei Europene, regăsim Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF), care
coordonează activitatea internațională privind reglementarea financiară și răspunde din
punct de vedere politic în fața G20. Comitetul European de Risc Sistemic (CERS) își
desfășoară activitatea la nivelul Uniunii Europene, cu scopul de a supraveghea sistemul
financiar din UE. În SUA, prin Consiliul de Supraveghere a Stabilității Financiare (CSSF)
se intenționează evaluarea și monitorizarea riscurilor care pot afecta sistemul financiar.
Potrivit Regulamentului Uniunii Europene nr. 1092/2010 privind supravegherea
macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a Comitetului
European pentru Risc Sistemic, stabilitatea financiară este o condiție prealabilă pentru ca
economia reală să ofere locuri de muncă, credite și creștere, iar criza financiară a pus în
evidență deficiențe importante în domeniul supravegherii financiare, care nu a reușit să
anticipeze evoluțiile macroprudențiale negative sau să prevină acumularea de riscuri excesive în
sistemul financiar. Mecanismele Uniunii Europene anterioare anului 2010 s-a considerat că au pus
24
prea puțin accentul pe supravegherea macroprudențială și pe interconexiunile dintre evoluțiile din
mediul macroeconomic mai larg și sistemul financiar. Responsabilitatea pentru analiza
macroprudențială era fragmentată și efectuată de diverse autorități la niveluri diferite, fără a exista
un mecanism care să garanteze faptul că riscurile macroprudențiale erau identificate adecvat și că
se emiteau în mod clar avertismente și recomandări care să fie urmate și transpuse în acțiuni. Pe
baza acestor considerații conținute de regulamentul UE menționat, funcționarea corespunzătoare a
sistemului financiar al Uniunii și a sistemului financiar mondial, precum și atenuarea eventualelor
amenințări la adresa acestora, s-a considerat că necesită o coerență sporită între supravegherea
macroprudențială și supravegherea microprudențială.
Pe baza Raportului de Larosière din 2009 au fost formulate recomandări cu privire la modul
în care pot fi consolidate mecanismele europene de supraveghere financiară și a fost creat
Sistemul European de Supraveghere Financiară (SESF) 4, cu valențe de supraveghere micro și
macroprudențială. Pilonul microprudențial la nivel european este format din Autoritatea Bancară
Europeană (ABE), Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și Autoritatea
Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), care colaborează în cadrul
Comitetului comun al autorităților europene de supraveghere (AES). Supravegherea
macroprudențială este realizată de Comitetul european pentru risc sistemic (CERS). Autoritățile
naționale de supraveghere competente ale statelor membre respective fac parte, de asemenea,
din SESF. Obiectivele SESF includ dezvoltarea unei culturi comune de supraveghere și formarea
unei piețe financiare unice europene.
Figura nr. 2.4 Noua arhitectură de supraveghere financiară europeană

Sursa: Banca Națională a României, Georgescu E., Uniunea Bancară - Mecanismul Unic de
Supraveghere, Colocviul Spre o nouă arhitectură de supraveghere a piețelor financiare în Uniunea
Europeană, 2013
Cadrului european de supraveghere prin intermediul Sistemului European de

Supraveghere Financiară i s-a imputat că nu ar fi suficient pentru a stopa fragmentarea pieței
financiare la nivel european, așa încât, Comisia Europeană a decis în anul 2012 crearea unei
Uniuni bancare, formată din Mecanismul Unic de Supraveghere (MUS), Mecanismul Unic de
Rezoluție (MUR) și o Schemă de Garantare a Depozitelor.
4
Fișe tehnice privind Uniunea Europeană, Kolassa D, Sistemul european de supraveghere financiară, Septembrie 2015
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_3.2.5.html
25
Criza financiară care a început în 2007-2008 a subliniat faptul că reglementarea și
supravegherea activităților bancare trebuie să fie armonizate la nivelul întregii UE și în special în
zona euro. Criza a scos în evidență în special faptul că evaluarea greșită a riscurilor de către
sectorul bancar poate submina stabilitatea financiară a unor state membre întregi. În iunie 2012,
Consiliul European a fost, prin urmare, de acord să se întrerupă cercul vicios dintre bănci și
datoriile suverane. Una dintre reacțiile UE menite să elimine deficiențele anterioare a fost
înființarea a două instituții noi care au un rol-cheie în așa-numita „uniune bancară”.
De ce a fost nevoie de uniunea bancară?

Necesitatea unei uniuni bancare a apărut ca urmare a crizei financiare din anul 2008 și
a crizei datoriilor suverane care a urmat. A devenit evident faptul că, în special în
cadrul unei uniuni monetare precum zona euro, problemele cauzate de legăturile
strânse dintre finanțele publice și sectorul bancar se pot propaga cu ușurință în afara
granițelor naționale și pot cauza dificultăți financiare în alte țări din UE.
Scopul uniunii bancare este de a asigura un sector bancar european:
mai prin aplicarea consecventă a normelor comune și a standardelor administrative în materie de supraveghere,
transparent de redresare și de rezoluție a băncilor
printr-un tratament egal al activităților bancare naționale și transfrontaliere și prin disocierea solidității
unificat
financiare a băncilor de țările în care acestea sunt situate
printr-o intervenție timpurie în cazul confruntării băncilor cu probleme, pentru a contribui la prevenirea
mai sigur
intrării în dificultate a acestora și – dacă este necesar – printr-o rezoluție eficientă
Primul element-cheie este Mecanismul Unic de Supraveghere (MUS), care acordă rolul de
supraveghetor bancar direct Băncii Centrale Europene, pentru a se asigura faptul că cele mai mari
bănci din Europa sunt supravegheate în mod independent în baza unor norme comune. Al doilea
element-cheie este Mecanismul Unic de Rezoluție (MUR), a cărei responsabilitate constă în
planificarea măsurilor ce trebuie luate în cazul unui scenariu pesimist, și anume falimentul unei
bănci, pentru a asigura rezolvarea adecvată a unei astfel de situații cu costuri minime pentru
contribuabili. Dorința de a scuti contribuabilii de costurile unor viitoare rezoluții bancare a dus la
modificarea normelor aplicabile, și anume a prevederilor din Directiva privind redresarea și
rezoluția instituțiilor bancare (BRRD), conform cărora rezoluțiile sunt finanțate în principal de
acționarii și creditorii băncilor. Dacă este necesar, finanțarea poate proveni, ca o completare, și de
la Fondul unic de rezoluție (FUR), finanțat de sectorul bancar. FUR ar trebui să atingă nivelul de
finanțare vizat în 2023. MUS și MUR sunt funcționale. Membrii zonei euro fac automat parte din
Uniunea Bancară, pe când celelalte state membre pot opta să adere5.
5
Fișe tehnice privind Uniunea Europeană, Magnus M., Backman J., Power C., Uniunea Bancară, Septembrie 2015
26
Figura nr. 2.5 Structura Uniunii Bancare
Sursa: Banca Națională a României, Georgescu F., Aderarea României la Uniunea Bancară și
ajustarea sectorului bancar, 2014
În proiectul Uniunii Bancare, în prima parte a anului 2022, Paschal Donohoe (președintele
Eurogrupului) anunța intenția Eurogrupului de a accelera negocierile pe teme precum:
 consolidarea cadrului de gestionare a băncilor în faliment;
 introducerea unei protecții comune mai robuste pentru deponenți;
 mai bună integrare a pieței unice a serviciilor bancare;
 și stimularea diversificării deținerii datoriilor suverane ale băncilor.
În ciuda eforturilor de a grăbi finalizarea proiectului UB, speranțele pentru un plan de lucru
mai ambițios privind consensualizarea schemei de asigurare europeană a depozitelor și a regulilor
privind expunerile la datoria suverană a băncilor s-au domolit în actualul context economic și
geopolitic (pandemia Covid-19 și războiul din Ucraina).
27
28
29
Clarificarea unui concept utilizat în curs – rezoluția bancară!
Rezoluția bancară reprezintă procesul de restructurare a unei instituții de credit de către o
autoritate de rezoluție, prin utilizarea de instrumente și competențe de rezoluție pentru asigurarea
continuității funcțiilor esențiale ale acestei instituții (de ex. depozite, operațiuni de plată),
restaurarea viabilității sale, în totalitatea sau în parte, și lichidarea părții reziduale a acesteia prin
procedurile obișnuite de insolvență.
În calitate de autoritate de rezoluție, Banca Națională a României are responsabilități pe linia
planificării rezoluției și a întreprinderii de acțiuni de rezoluție.
Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții
(publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 920 din 11/12/2015), ce transpune în dreptul național
prevederile directivei 2014/59/UE (directiva BRR), desemnează Banca Națională a României drept
autoritate de rezoluție pentru sectorul bancar.
Planificarea rezoluției
În vederea asigurării eficienței eventualelor acțiuni de rezoluție, Banca Națională a României
elaborează planuri pentru rezoluția instituțiilor de credit și a altor entități supuse dispozițiilor
specifice ale Legii nr. 312/2015, ce cuprind acțiunile pe care le poate întreprinde, dacă va fi cazul,
în conformitate cu strategia de rezoluție stabilită.
Planul de rezoluție conține, în principal, următoarele elemente: prezentarea modalității în care
funcțiile critice și liniile de activitate de bază ar putea fi separate de alte funcții pentru asigurarea
continuității acestora în caz de dificulatate majoră, obstacolele majore identificate în calea
posibilității de soluționare și măsurile pentru eliminarea acestora, diversele strategii de rezoluție
posibile, modalitățile de finanțare a instrumentelor de rezoluție, cerințele minime de fonduri proprii
și pasive eligibile, opțiunile privind menținerea accesului la serviciile de plăți, calendarul estimativ
al aplicării planului. Planul trebuie reevaluat și actualizat cel puțin o dată pe an și ori de câte ori au
loc modificări semnificative ale structurii organizaționale sau juridice, ale activității economice sau
ale poziției financiare a instituției care pot afecta eficacitatea planului de rezoluție.
Întreprinderea de acțiuni de rezoluție

Banca Națională a României întreprinde acțiuni de rezoluție numai în cazul în care sunt îndeplinite,
cumulativ, trei condiții: instituția intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate
majoră; nu există măsuri alternative ale sectorului privat/măsuri de supraveghere; acțiunea de
rezoluție este în interes public.
Acțiunile de rezoluție, ce cuprind instrumentele și competențele de rezoluție, au în vedere
îndeplinirea oricăruia dintre următoarele obiective:
1. Asigurarea continuității funcțiilor critice ale instituției;
2. Menținerea stabilității financiare;
3. Protejarea fondurilor publice;
4. Protejarea deponenților și investitorilor care intră sub incidența legislației specifice.
5. Protejarea fondurilor și a activelor clienților
Instrumentele de rezoluție ce pot fi utilizate, individual sau în orice combinație, sunt:
 Vânzarea afacerii;
 Instituția punte;
 Separarea activelor (doar împreună cu un alt instrument de rezoluție);
 Recapitalizarea internă (bail-in).
În cazul în care rezoluția privește un grup bancar transfrontalier, deciziile sunt luate în cadrul unui
colegiu de rezoluție.
Cerințe minime de fonduri proprii și pasive eligibile

Pentru a asigura eficiența instrumentului de recapitalizare internă, Banca Națională a României
stabilește cerințe minime de fonduri proprii și pasive eligibile (Minimum requirements for own funds
and eligible liabilities - MREL) pentru fiecare instituție.
30
CURS 3 Rolul, reglementarea, organizarea și supravegherea sistemului bancar
în România
3.1 Rolul băncilor în economie
Despre rolul băncilor în economie, opinia reprezentanților 6 Băncii Naționale a României este
aceea că funcţia de bază a băncilor comerciale este intermedierea financiară, adică să
constituie depozite din disponibilităţile pe diferite maturităţi şi să acorde credite. România a fost
imediat după 1990 în situaţia în care un sector bancar în care nu existau disponibilităţi era în
imposibilitatea de a acorda credite. Evoluția graduală a sistemului bancar românesc după 1990 a
presupus reorganizarea sistemului bancar provenit din economia socialistă (în care existau doar 4
bănci cu capital de stat) și dezvoltarea unui sistem bancar capabil să îndeplinească funcția de
finanțare sustenabilă a economiei. Băncile sunt intermediari specifici ai economiei, care
contribuie la accesul clienților bancari la servicii bancare de creditare – finanțare – consultanță –
gestionarea riscurilor afacerilor, plăți și transfer de fonduri.
Ne reamintim din CURSUL 1:
6
Dănilă N., Rolul sistemului bancar din România în reluarea creșterii economice, Alba Iulia, 12 octombrie
2010
31
32
Sursa: BNR, Raport asupra stabilității financiare, iunie 2023.
33
34
Sursa:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX
%3A52023SC0623&qid=1686127911343
35
36
37
38
39
40
41
42
4.2 Reglementarea, organizarea și supravegherea sistemului bancar
43
44
Specificitatea mediului bancar, grevat de formalism și tehnicizare în desfășurarea
activităților, a impus dezvoltarea unei legislații specifice domeniului, prin intervenția statului pe
baza normelor imperative și adoptarea unor reglementări care delimitează coordonatele unui cadru
juridic specific instituțiilor de credit, sub aspectul constituirii, autorizării, organizării, funcționării,
45
controlului, încetării activității, activități premise, relații contractuale cu clientela, aspecte contabile,
prevederi privind supravegherea prudențială. Delimitarea categoriilor de reglementări care
guvernează domeniul bancar presupune pe de o parte apelul la legislația națională (legi
organice, de exemplu Legea nr. 227/2007 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și legislație de tip secundar, care
cuprinde o gamă variată de reglementări de tip comercial, acte normative secundare – ordonanțe
de urgență, hotărâri de Guvern etc., reglementări emise de BNR sau de alte instituții, cum ar fi
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare) sau la legislația comunitară europeană (directive,
regulamente etc.).
În conformitate cu OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările
ulterioare, Banca Națională a României asigură supravegherea prudențială atât a instituțiilor
de credit, persoane juridice române, cât și a sucursalelor acestora înființate în alte state
membre ori în state terțe, atât la nivel individual, cât și la nivel consolidat sau
subconsolidat, după caz.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin potrivit cadrului de reglementare pe linia supravegherii
instituțiilor de credit, Banca Națională a României asigură, prin desfășurarea activității de
supraveghere, precum și a procesului de supraveghere și evaluare SREP (Supervisory Review
and Evaluation Process), evaluarea continuă a riscurilor și a viabilității instituțiilor de credit și
întreprinde, atunci când se impune, măsurile necesare în vederea prevenirii și limitării riscurilor
specifice activității bancare.
Potrivit metodologiei SREP revizuită, autoritatea de supraveghere atribuie fiecărei instituții
de credit un scor general ce reflectă viabilitatea generală a instituției, care poate lua valori de la 1
la 4, unde 1 înseamnă nivel de risc scăzut, 2 – nivel de risc mediu scăzut, 3 – nivel de risc mediu
ridicat și 4 – nivel de risc ridicat. Atunci când instituția este considerată a fi „în curs de a intra în
dificultate” sau este „susceptibilă de a intra în dificultate”, acesteia i se atribuie scorul 5 și se
urmează procesul de colaborare cu autoritatea de rezoluție (adică intrarea în faliment).
Ca urmare a desfășurării procesului de evaluare SREP pe parcursul anului 2022, situația
ratingurilor atribuite se prezenta astfel: 29 la sută dintre cele 24 de instituții de credit erau încadrate
în scor general 2 (nivel de risc mediu scăzut), 54 la sută în scor general 3 (nivel de risc mediu
ridicat), 17 la sută în scor general 4 (nivel de risc ridicat) și niciuna în scor general 5. De
asemenea, cerințele totale de capital (TSCR) la nivelul sistemului bancar au avut un nivel mediu
de 12,2 la sută și un nivel median de 12,1 la sută. In anul 2021 cerințele totale de capital (TSCR) la
nivelul sistemului bancar au avut un nivel mediu de 12,2 la sută și un nivel median de 12,3 la sută.
În ceea ce privește programul de supraveghere al instituțiilor de credit de către Banca
Națională a României, începând cu anul 2021, s-a urmărit corelarea obiectivelor de supraveghere
la nivel național cu prioritățile strategice de supraveghere stabilite la nivelul Uniunii Europene.
Programul de supraveghere se realizează prin:
 acțiuni de inspecție la fața locului (on-site), efectuate de personalul Direcției
Supraveghere împuternicit în acest sens, la sediul instituțiilor de credit;
 supravegherea continuă off-site, care presupune interacțiunea constantă cu
instituțiile supravegheate și evaluarea continuă a riscurilor, pe baza corespondenței
purtate cu acestea și a raportărilor transmise autorității de supraveghere, întâlniri
periodice cu reprezentanții instituțiilor, analiza periodică a situației financiare,
monitorizarea trimestrială a indicatorilor cheie definiți, precum și acțiuni de
supraveghere off-site, pe baza raportărilor transmise de instituțiile din aria de
supraveghere, a corespondenței purtate cu acestea și a altor informații care pot fi
solicitate în scopul realizării evaluărilor.
Pe parcursul anului 2022 au fost desfășurate 23 de acțiuni de supraveghere la la 22

instituții de credit, persoane juridice române și o sucursală din România a unei instituții de credit
dintr-un alt stat membru.
46
47
Pe parcursul anului 2021 au fost desfășurate 26 de acțiuni de supraveghere la cele 26
instituții de credit, persoane juridice române. În contextul pandemiei COVID-19 și a restricțiilor
aferente, acțiunile de supraveghere on-site, programate a se desfășura la sediile băncilor (verificări
la fața locului), au fost realizate ca acțiuni de supraveghere la distanță.
Programul de supraveghere on-site a cuprins acțiuni pentru evaluarea calității activelor și
managementul riscului de credit, precum și evaluarea riscurilor aferente tehnologiei informației,
comunicațiilor, de securitate și reziliența operațională. Evaluarea permanentă a riscurilor a vizat
evaluarea viabilității și sustenabilității instituției de credit (evaluarea modelului de afaceri), a
guvernanței interne inclusive componenta de control intern, a riscurilor asociate adecvării
capitalului, a riscurilor asociate lichidității, a riscului sistemic, precum și a procesului intern de
evaluare a gradului de adecvare a capitalului la profilul de risc al instituției de credit (ICAAP).
Suplimentar acțiunilor programate, s-au mai efectuat 9 acțiuni de supraveghere punctuale la
instituțiile de credit, cu obiective de verificare specifice.
48
49
CURS 4
Prezentarea circuitului informațional și decizional la nivelul societăților bancare -
mecanisme de constituire, funcționare și conducere a societăților bancare.
Coordonatele activității de gestiune și contabilitate în societățile bancare
4.1 Cerinţe minimale de autorizare a băncilor
ÎNCEPEM CU STUDIEREA ACTELOR CONSTITUTIVE A 3 BĂNCI – BCR, BT ȘI

RAIFFEISEN BANK (ACESTE ACTE CONSTITUTIVE SUNT ATAȘATE CURSULUI). SCOPUL
ESTE DE A DESCOPERI DIN PERSPECTIVĂ PRACTICĂ PREVEDERILE PE CARE BĂNCILE LE
TREC ÎN ACTELE CONSTITUTIVE ATUNCI CÂND SE ÎNFIINȚEAZĂ BANCA / SAU CÂND
BĂNCILE FAC MODIFICĂRI ÎN ACTELE CONSTITUTIVE.
TOATE MODIFICĂRILE LA ACTELE CONSTITUTIVE SE ANUNȚĂ LA REGISTRUL
COMERȚULUI, PENTRU A FI VALABILE.
https://www.onrc.ro/index.php/ro/mentiuni/persoane-juridice
O BANCĂ SE POATE ÎNFIINȚA DOAR SUB FORMA UNEI SOCIETĂȚI PE ACȚIUNI.

https://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/persoane-juridice/societati-comerciale-pe-
actiuni-si-in-comandita
Documentele necesare pentru înregistrarea în Registrul Comerţului,

înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării societăţii pe acţiuni
Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Operaţiuni prealabile
1. Cererea de verificare disponibilitate şi rezervare denumire firmă (original) - formular, completată

cu 3 denumiri, în ordinea preferinţelor - detalii.
Înregistrare
1. Cererea de înregistrare (original) - formular - detalii;

2. Anexa privind înregistrarea fiscală - formular, instrucțiuni de completare a formularului "Cerere
de înregistrare fiscală" şi, după caz, Anexa privind investiţia străină - formular;
3. Declaraţia-tip pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de
funcționare/desfășurare a activității pentru sediul social și/sau sedii secundare sau, după caz, la
terți - formular - detalii;
4. Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării denumirii firmei - detalii;
5. Actul constitutiv (original) - detalii (Modele acte constitutive: SA sistem unitar, SA sistem
dualist, comandită pe acțiuni);
6. Documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social și,
dacă este cazul, înscrisul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu
secundar.- detalii;
7. Actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de
supraveghere, membrilor directoratului, cenzorilor, auditorilor persoane fizice (copii certificate de
parte);
50
8. Informaţiile din cazierul fiscal al persoanelor fizice care au obligația prezentării certificatului de
cazier fiscal (obținute de către ORCT, din oficiu, de la ANAF), (original) - detalii;
9. Dacă este cazul, avizul asociaţiei de proprietari privind schimbarea destinaţiei imobilelor
colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 196/2018 (completat pe formular -
tip - original) - detalii;
10. Daca e cazul:
 declaraţia pe propria răspundere a persoanei fizice cetăţean străin în nume propriu
sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în
România, în original şi, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat
- detalii;
 actele de înregistrare ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor persoane juridice
- detalii;
 mandatul pentru persoana abilitată să semneze actul constitutiv în numele şi pe
seama fondatorului persoană juridică (copie certificată);
 declaraţia fondatorilor/ administratorilor/ membrilor directoratului/ directorilor privind
datele de identificare a societăţii de registru independent privat autorizat care ţine
registrul acţionarilor - detalii;
 dovada autorizațiilor sau avizelor eliberate de autoritățile competente ca o condiție
prealabilă înregistrării în registrul comerțului, când emiterea unor astfel de autorizații
sau avize este prevăzută de lege, respectiv dovezile privind îndeplinirea condițiilor
prevăzute prin legi speciale, corespunzător domeniului de activitate (în original sau
copie certificată) - detalii;
 în cazul societăţii pe acţiuni constituită prin subscripţie publică, prospectul de
emisiune semnat de subscriitor - detalii;
 dovada privind împuternicirea persoanei desemnate să îndeplinească formalitățile
legale - detalii;
11. Declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice - detalii; formular - tip; model orientativ
declarație beneficiar real (înscris sub semnătură privată); GHID de completare "Declarație
privind beneficiarii reali";
12. Dovezile privind plata tarifului legal - detalii:
 tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.
Notă
 Informaţiile din cazierul fiscal al persoanelor fizice care au obligaţia prezentării

certificatului de cazier fiscal sunt obţinute de către ORCT, din oficiu, de la ANAF.
 Cererea de înregistrare în registrul comerțului se soluționează de către registrator, pe
bază de înscrisuri, în termen de o zi lucrătoare de la înregistrarea cererii, care poate/pot
dispune administrarea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate. (Procedura
în fața registratorului).
 Încheierea registratorului privind soluționarea cererii de înregistrare în registrul comerțului se
publică în Buletinul Electronic al Registrului Comerțului (BERC) și poate fi vizualizată, gratuit,
prin accesarea portalului de servicii online al ONRC.
 Extrasul încheierii registratorului privind înmatricularea unei persoane juridice se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
 Împotriva încheierii registratorului solicitantul poate face plângere - detalii;
 Prin intermediul compartimentelor de asistenţă din cadrul oficiilor registrului
comerţului de pe lângă tribunale se acordă, la cerere, servicii de asistență - detalii;
 Pagina de manuscris a actelor înaintate spre publicare Monitorul Oficial al României reprezintă
2.000 de semne, inclusiv spațiile. Actele înaintate spre publicare în Monitorul Oficial al
României, vor avea un conținut lizibil, tehnoredactat la un rând și jumătate, cu corp 12 Times
51
New Roman, fără ștersături sau adăugări nedactilografiate, care fac de neînțeles textul
acestora - detalii;
 Formularele de cereri și declarațiile-tip pot fi accesate pe pagina de internet a instituției, la
adresa www.onrc.ro, secțiunea „Informații de interes public”, rubrica „Formulare tip”, pe pagina
de servicii online, la adresa https://portal.onrc.ro rubrica "Formulare offline RC/RBR" și se
distribuie gratuit la sediul fiecărui ORCT.
 Cererea de înregistrare (semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată), însoţită de
documentele necesare înregistrării, se depune la ghişeu sau prin transmitere prin servicii de
poştă/curierat sau prin mijloace electronice la oficiul registrului comerţului în a cărui rază
teritorială este situat sediul social al acestora de către persoanele menţionate la art. 79-81 din
Legea nr. 265/2022, personal sau prin împuternicit.
 La transmiterea prin mijloace electronice, documentele necesare înregistrării se depun, potrivit
legii, în format electronic, semnate cu semnătură electronică calificată, sau, după caz, în copie
certificată de parte prin semnătură electronică calificată.(art. 84 din Legea nr. 265/2022).
 Cererea de înregistrare, precum şi documentele în susţinerea acesteia se depun la oricare
dintre oficiile registrului comerţului.(art.85 din Legea nr. 265/2022).
 Solicitanţii înregistrării şi, după caz, reprezentanţii legali/împuterniciţii acestora
răspund, potrivit legii, pentru legalitatea, autenticitatea, exactitatea datelor
cuprinse în cererile de înregistrare şi în documentele depuse de aceştia în
susţinere. (Art. 86 din Legea nr. 265/2022).
 Cererea de înregistrare în registrul comerţului se depune, dacă legea nu prevede altfel, în
termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv sau a actului modificator, în cazul
persoanelor juridice.
 Cererea de înregistrare trebuie să fie însoţită de toate datele şi înscrisurile doveditoare ale
îndeplinirii condiţiilor pentru înregistrare şi, după caz, de dovada achitării tarifului corespunzător
cererii, precizat prin nota de calcul întocmită de ORCT.
 Lipsa unui element obligatoriu al cererii de înregistrare sau a unuia dintre înscrisurile
obligatorii în susţinerea acestora atrage respingerea cererii de înregistrare. (Art. 77 din
Legea nr. 265/2022).
 Cererea transmisă în formă electronică, prin portalul de servicii online sau prin poşta
electronică, se semnează cu semnătură electronică calificată - detalii.
 În situația transmiterii documentelor prin poștă, se va atașa actul de identitate a solicitantului, în
fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul.
 Înscrisurile a căror înregistrare, menţionare sau publicare se solicită la ORCT vor fi
tehnoredactate de către solicitant în limba română, vor fi lizibile, fără ştersături sau adăugări,
sub sancţiunea respingerii acestora - detalii.
 Eliberare acte - detalii.
EXEMPLE PRACTICE AUTORIZAREA BĂNCILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
https://www.bankingsupervision.europa.eu/banking/tasks/authorisation/html/index.ro.html
VIZUALIZAȚI FILMUL DE LA LINKUL DE MAI SUS
52
53
54
55
56
57
Constituite sub forma societăţilor pe acţiuni, fondate de anumite persoane fizice sau
juridice, societăţile bancare active în România funcţionează în baza reglementărilor comune
societăţilor comerciale, în speţă Legea societăților nr. 31/1990, cu modificările şi completările
ulterioare. În plus, băncile, persoane juridice române, şi sucursalele băncilor străine pentru a
funcţiona pe teritoriul României, au nevoie de autorizaţie emisă de Banca Naţională a României.
Cadrul legal al procedurilor de autorizare a băncilor pe teritoriul României este
reprezentat de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și
adecvarea capitalului. Există proceduri, condiţii şi documentaţie specifică, care trebuie
prezentată Băncii Naţionale a României în procesul de autorizare a băncilor.
Banca Naţională a României nu poate acorda autorizaţie unei instituţii de credit, dacă
aceasta nu dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului iniţial cel puţin egal cu
nivelul minim reprezentat de echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Procesul de autorizare a băncilor de către Banca Naţională a României cuprinde două
etape:
a) aprobarea constituirii băncilor;
58
b) autorizarea funcţionării băncilor.
Aprobarea constituirii băncii nu garantează obţinerea autorizaţiei de funcţionare, aceasta
indicând doar permisiunea dată fondatorilor de a proceda la constituirea băncii, potrivit dispoziţiilor
legale şi în conformitate cu modalităţile prevăzute în documentaţia prezentată băncii centrale.
Neacordarea autorizaţiei de funcţionare atrage în mod automat revocarea aprobării
constituirii.
Autorizaţia de funcţionare a unei bănci care se constituie, trebuie însoţită de
aprobările pentru persoanele desemnate în calitate de administrator, director membru al
consiliului de supraveghere, membru al directoratului şi auditor financiar al băncii şi de
confirmarea acţionarilor semnificativi ai acesteia.
Băncile care se constituie trebuie să aibă sediul social şi, după caz, sediul real pe teritoriul
României. Spaţiul destinat să constituie sediul social şi, după caz, sediul real al unei bănci, nu
poate fi amplasat la subsolurile clădirilor sau la etajele ansamblurilor de locuinţe şi trebuie să
corespundă ca suprafaţă, condiţii de securitate şi dotări activităţilor propuse a fi desfăşurate.
Denumirea unei bănci trebuie să fie în limba română, cu excepţia cazului în care banca
este o filială a unei persoane juridice străine şi preia în denumirea sa, parţial sau în totalitate,
denumirea societăţii-mamă.
În obiectul de activitate autorizat al unei bănci, pot fi incluse doar activităţile pentru care
este fundamentată în mod corespunzător în studiul de fezabilitate capacitatea băncii de a le
desfăşura. O societate bancară poate desfăşura doar activităţi permise de legea bancară (OUG nr.
99/2006).
Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare a unei bănci, fondatorii acesteia se adresează
într-o primă fază băncii centrale (Banca Națională a României) pentru obţinerea aprobării de
constituire, pe baza unei documentaţii specifice. Odată obţinută aprobarea de constituire, fondatorii
se adresează din nou băncii centrale pentru a obţine autorizaţia de funcţionare, demers însoţit de o
documentaţie specifică. În cazul în care documentaţia prezentată de fondatori, în conformitate cu
cerinţele legale este insuficientă, Banca Naţională a României poate solicita orice informaţii şi
documente suplimentare.
Întreaga documentaţie prezentată băncii centrale trebuie să fie în limba română. Actele cu
caracter oficial şi cele sub semnătură privată, care nu au o formă predefinită, trebuie prezentate în
original sau în copie legalizată, după caz. Pentru documentele redactate într-o limbă străină,
trebuie prezentată şi traducerea legalizată a acestora.
Procesul de autorizare a băncilor depinde într-o mare măsură de calitatea factorului
uman implicat în activitatea societăţii bancare. Mai precis, fondatorilor, acţionarilor
59
semnificativi, conducătorilor, administratorilor şi auditorilor financiari ai băncii, le sunt cerute
calificări şi competenţe suplimentare. De asemenea, aceste categorii de persoane implicate în
activitatea unei societăţi bancare sunt evaluate calitativ de banca centrală la momentul constituirii
unei bănci.
Există situaţii în care calitatea de fondator, acţionar semnificativ, conducător, administrator
sau auditor financiar al unei bănci nu poate să fie deţinută de o anumită persoană. Dintre aceste
situaţii, se remarcă implicarea în infracţiuni de corupţie, spălare de bani, infracţiuni contra
patrimoniului, abuz în serviciu, luare sau dare de mită, fals şi uz de fals, deturnare de fonduri,
evaziune fiscală, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă, mărturie mincinoasă ori alte
fapte de natură să conducă la concluzia că nu sunt create premisele necesare pentru asigurarea
unei gestiuni sănătoase şi prudente a băncii.
Banca centrală procedează la evaluarea calității acționarilor semnificativi direcți și
indirecți ai băncii și la evaluarea solidității financiare a acestora, pe baza următoarelor criterii:
a) reputaţia acţionarului semnificativ;
b) soliditatea financiară a acţionarului semnificativ;
c) capacitatea băncii de a respecta cerinţele prudenţiale;
d) suspiciuni privind spălarea banilor sau finanţarea terorismului.
Concret, se iau în considerare informaţii legate de activitatea, reputaţia şi, după caz,
integritatea morală a acestor persoane, precum şi de orice alte circumstanţe. Banca centrală
urmăreşte ca aceste categorii de persoane să dispună de o situaţie financiară care să le permită
onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi achiziţionarea participaţiei la capitalul social al băncii şi care
să asigure premisele pentru susţinerea financiară a băncii, în cazul în care situaţia financiară a
acesteia se deteriorează. Sumele destinate participaţiei la capitalul social al băncii trebuie să
provină din surse proprii şi să nu reprezinte sume împrumutate ori puse la dispoziţie, indiferent cu
ce titlu, de alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice sau entităţi fără
personalitate juridică, cu excepţia sumelor puse la dispoziţie unei filiale de către societatea-mamă,
din sursele proprii ale acesteia.
Evaluarea calităţii conducătorilor băncii (persoane nominalizate să asigure
administrarea și conducerea băncii) presupune studierea gradului în care aceştia sunt adecvaţi
pentru îndeplinirea responsabilităţilor încredinţate. Pentru îndeplinirea condiţiei privind experienţa
profesională în domeniul financiar-bancar, persoanele propuse în calitate de conducător trebuie să
fi activat cel puţin şapte ani în instituţii de credit, instituţii financiare, societăţi de
asigurare/reasigurare, autorităţi de reglementare şi/sau supraveghere în domeniul financiar-
bancar, organizaţii financiar-bancare internaţionale sau să fi asigurat conducerea efectivă a
entităţilor menţionate. La evaluarea experienţei acestor persoanelor, se ia în considerare şi
perioada în care au desfăşurat, au coordonat sau au administrat activităţi care, prin natura lor, se
circumscriu sferei financiar-bancare. Banca Naţională a României are calitatea să evalueze în ce
măsură experienţa acumulată de conducători este relevantă pentru specificul şi volumul activităţii
ce va fi desfăşurată de bancă.
Pentru a analiza măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de reputaţie, calificare şi
experienţă profesională prevăzute de lege, evaluarea fiecărui conducător se face în fiecare caz,
luându-se în considerare informaţii legate de activitatea, experienţa şi reputaţia persoanei în
cauză, precum şi de orice alte circumstanţe. În acest sens se au în vedere, în măsura în care
prezintă relevanţă, situaţii din ultimii 10 ani, cum ar fi:
a) persoana respectivă se află sau s-a aflat în conflict cu vreo autoritate de supraveghere
din domeniul financiar-bancar din România sau din străinătate, a fost sancţionată sau i s-a refuzat
o autorizaţie de către o asemenea autoritate ori s-a aflat în altă situaţie care prin aspectele relevate
ar putea avea efecte negative asupra imaginii băncii la care persoana în cauză este propusă în
calitate de conducător;
b) persoana a exercitat fără aprobarea autorităţii de supraveghere o funcţie pentru care,
potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, era prevăzută obligativitatea obţinerii unei astfel de aprobări;
c) în calitate de conducător sau de administrator al unei instituţii de credit, persoană juridică
română, sau al unei sucursale a unei instituţii de credit străine, persoana nu şi-a asumat
responsabilităţile decurgând din această calitate sau a participat la adoptarea şi/sau aplicarea unor
60
decizii privind activitatea acesteia, prin care s-a urmărit satisfacerea unor interese individuale ori
de grup;
d) o instituţie de credit a înregistrat o evoluţie necorespunzătoare a indicatorilor de
prudenţă sau a făcut obiectul unor măsuri de supraveghere specială, de administrare specială ori
al altor măsuri similare instituite de autoritatea competentă, ca urmare a activităţii desfăşurate în
perioada în care persoana a avut calitatea de conducător sau de administrator al instituţiei de
credit în cauză;
e) entităţile la care persoana respectivă exercită sau a exercitat responsabilităţi de
conducere ori de administrare sau la care este ori a fost acţionar semnificativ sau asociat s-au aflat
în conflict cu vreo autoritate din România ori din străinătate, însărcinată cu supravegherea în
domeniul financiar-bancar, au fost supuse vreunei sancţiuni dispuse de o asemenea autoritate sau
aceasta le-a refuzat ori le-a retras o autorizaţie;
f) persoana a făcut sau face obiectul unor proceduri penale ori administrative.
La evaluarea conducătorilor propuşi se are în vedere şi dacă Planul de activitate prezentat
şi însuşit de aceştia are la bază o abordare realistă şi denotă profesionalism.
Auditorii financiari propuşi trebuie să nu se afle în vreo situaţie de incompatibilitate sau
de conflict de interese prevăzută de legislaţia în vigoare, iar cel puţin auditorul financiar, persoană
fizică, care coordonează echipa ce va realiza auditul financiar al băncii, trebuie să aibă pregătire şi
experienţă în domeniul auditării situaţiilor financiare ale instituţiilor de credit. Banca Naţională a
României poate respinge numirea unui auditor financiar dacă apreciază că acesta nu dispune de
experienţă şi/sau independenţă adecvate pentru îndeplinirea sarcinilor specifice sau dacă există
constatări potrivit cărora acesta nu a respectat cerinţele de conduită etică şi profesională specifice.
Instituţiile de credit au obligaţia să înlocuiască periodic auditorul financiar sau să solicite auditorului
financiar înlocuirea periodică a coordonatorului echipei care realizează auditul financiar, conform
cerinţelor Băncii Naţionale a României
4.1.1 Documentaţia necesară pentru obţinerea aprobării

de constituire a unei bănci
Formalităţile pentru constituirea băncii în conformitate cu prevederile Legii societăților nr.

31/1990, pot fi îndeplinite numai după obţinerea de la Banca Naţională a României a aprobării de
constituire a băncii.
În vederea obţinerii aprobării de constituire, solicitanţii trebuie să prezinte Băncii Naţionale
a României o Cerere de autorizare și o documentaţie specifică. Pe lângă aspecte care vizează
constituirea propriu-zisă a băncii (cuprinse în proiectul actului constitutiv), setul de documente
cuprinde documentaţia specifică celor implicaţi în activitatea băncii: fondatorilor, acţionarilor
semnificativi ce deţin în mod indirect participaţii la capitalul social al băncii sau drepturi de vot,
conducătorilor, administratorilor băncii, persoanelor care au legături strânse cu banca, altele decât
fondatorii, acţionarii semnificativi şi administratorii acesteia (documente de identificare și
descrierea relațiilor existente între aceste persoane și bancă). Se depune la banca centrală un
Plan de activitate pentru banca propusă a se înființa și care trebuie să cuprindă următoarele
elemente:
a) descrierea obiectivelor, politicilor şi strategiilor băncii:
 prezentarea obiectivelor propuse a fi realizate în primii 3 ani de activitate;
 descrierea clientelei şi a segmentului de piaţă pe care banca intenţionează să
desfăşoare activitate;
 descrierea categoriilor de activităţi ce urmează a fi efectuate în primii 3 ani de
activitate şi, în mod corespunzător, a produselor şi serviciilor oferite şi a politicii de
preţ/tarifare aferente acestora. Pentru fiecare dintre aceste categorii de activităţi se
va indica şi data probabilă la care vor fi introduse în oferta băncii.
 volumul activităţii şi cota de piaţă, pe total şi pe categorii de activităţi, pentru primii 3
ani de funcţionare;
 descrierea politicilor privind cunoaşterea clientelei;
61
 descrierea politicilor de capitalizare şi a surselor de finanţare;
 structura activelor;
 descrierea reţelei teritoriale propuse a fi dezvoltată de bancă în primii 3 ani de
activitate;
 valoarea investiţiilor aferente creării suportului tehnic necesar desfăşurării
activităţilor propuse şi realizării structurii organizatorice şi graficul de realizare a
acestora;
 politicile în domeniul externalizării unor activităţi, activităţile propuse a fi
externalizate şi tipurile de entităţi (din cadrul sau din afara grupului) către care se va
realiza externalizarea în primii 3 ani de activitate;
 indicarea sistemelor de plăţi la care banca optează să se conecteze şi a modalităţii
de conectare;
 politica de personal, referitoare cel puţin la recrutarea şi instruirea personalului.
Pentru fiecare poziţie din structura organizatorică a băncii, relevantă pentru
activitatea acesteia, se vor indica cerinţele de onorabilitate, pregătire şi experienţă
profesională. În cazul persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul
compartimentelor relevante ale băncii şi al persoanelor care asigură conducerea
nemijlocită a sediilor secundare ale acesteia, cerinţele menţionate vor fi detaliate.
b) cadrul formal de administrare a activităţii băncii: proiectul structurii organizatorice a
băncii, definirea liniilor de responsabilitate, atribuţiile fiecărui compartiment/centru de
responsabilitate al băncii şi relaţiile dintre acestea (fluxurile informaţionale), atribuţiile sucursalelor
şi ale altor sedii secundare ale băncii, atribuţiile comitetelor specializate ale băncii, competenţele
organelor de administrare şi/sau de conducere ale băncii (consiliu de administraţie, directori,
respectiv consiliu de supraveghere şi directorat), ale persoanelor care asigură conducerea
compartimentelor din cadrul băncii sau a sucursalelor şi a altor sedii secundare şi ale altor salariaţi
care efectuează operaţiuni în numele şi pe contul băncii. După caz, va fi prezentată şi poziţia
instituţiei de credit în cadrul grupului din care va face parte, din perspectiva structurilor şi liniilor de
administrare în cadrul acestuia.
c) prezentarea proceselor de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a
riscurilor:
 descrierea profilului de risc, cu menţionarea nivelurilor de la care riscurile sunt
considerate semnificative;
 politicile pentru fiecare dintre următoarele riscuri: riscul de credit, riscul de diminuare
a valorii creanţei, riscul de credit al contrapartidei, riscul de poziţie, riscul de
decontare, riscul valutar, riscul de marfă şi riscul operaţional, precum şi pentru orice
alte riscuri aferente activităţii desfăşurate considerate semnificative;
 metodele de determinare a cerinţelor de capital pentru acoperirea riscurilor (riscul
de credit, riscul de diminuare a valorii creanţei, riscul de credit al contrapartidei,
riscul de poziţie, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfă şi riscul
operaţional), avute în vedere a fi utilizate în primii 3 ani de activitate. Alegerea
metodelor va avea în vedere condiţiile stabilite prin reglementări în care acestea pot
fi utilizate:
 estimările anuale ale nivelului fondurilor proprii şi estimările cerinţelor de capital
pentru acoperirea riscurilor pe primii 3 ani de activitate;
 estimări privind nivelul expunerilor mari pe primii 3 ani de funcţionare.
d) prezentarea mecanismelor de control intern: modul de organizare a funcţiilor de
control al riscurilor, de asigurare a conformităţii şi de audit intern.
e) estimările situaţiilor financiare pe primii 3 ani de activitate, care vor fi însoţite de
calcule de fundamentare a principalelor posturi şi elemente ale situaţiilor financiare, precum şi de
raportul unui auditor financiar asupra examinării informaţiilor financiare prognozate, întocmit în
conformitate cu Standardele internaţionale privind angajamentele de asigurare relevante şi cu
contractul încheiat între părţi.
62
4.1.2 Documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei
de funcţionare a unei bănci
In termen de două luni de la comunicarea aprobării de constituire, în vederea obţinerii

autorizaţiei de funcţionare, Băncii Naţionale a României trebuie să-i fie transmise documentele
care atestă constituirea legală a băncii şi o documentaţie specifică. Cu privire la autorizarea
funcţionării unei bănci, în termen de cel mult 4 luni de la data primirii documentaţiei complete de la
solicitanţi, banca centrală trebuie să decidă.
Documentaţia ce trebuie prezentată Băncii Naţionale a României în această etapă se
referă la documente specifice băncii şi documente specifice auditorilor financiari propuşi ai băncii.
Documentaţia specifică băncii cuprinde documentele referitoare la constituirea băncii
(act constitutiv), documente referitoare la înregistrarea şi înmatricularea băncii (copie certificată a
certificatului de înmatriculare), dovada depunerii şi blocării (până la înmatricularea băncii)
capitalului social la o instituţie de credit, structura acţionarilor şi a drepturilor lor de vot, comunicare
privind existenţa reglementărilor proprii referitoare la desfăşurarea activităţii, precizarea identităţii
auditorului financiar. Concret, documentaţia ce trebuie prezentată în această etapă cuprinde:
a) copia legalizată a actului constitutiv sau un exemplar original al acestuia. Data certă a
actului constitutiv reprezintă momentul subscrierii capitalului social;
b) scrisoare din partea depozitarului fondurilor destinate să constituie capitalul social, care
să confirme suma vărsată de fiecare acţionar într-un cont special deschis pentru colectarea
capitalului social, blocat până în momentul înmatriculării băncii;
c) informare cu privire la cota-parte din capitalul social şi drepturile de vot deţinute în mod
indirect de acţionarii semnificativi, sub semnătura reprezentantului/reprezentanţilor acţionarilor
direcţi;
d) comunicare privind identitatea auditorului financiar, însoţită de documentaţia privind
calificarea și experiența sa;
e) copia certificată a certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului şi
a încheierii de înmatriculare;
f) comunicare privind existenţa reglementărilor proprii referitoare la desfăşurarea activităţii,
sub semnătura persoanelor desemnate să exercite responsabilităţi de conducere în calitate de
director sau membru al directoratului;
g) raportul unui auditor financiar, întocmit în conformitate cu standardele internaţionale în
materie, care să confirme existenţa sistemului informatic şi din care să rezulte adecvarea acestuia
la specificul şi volumul activităţii ce urmează a fi desfăşurată în primii 3 ani de activitate, avându-se
în vedere cel puţin următoarele aspecte: capacitatea de a desfăşura activităţile propuse, gradul de
securitate a informaţiei, capacitatea respectării regulilor sistemelor de plăţi la care banca optează
să se conecteze, capacitatea de a furniza raportările solicitate de Banca Naţională a României,
capacitatea de conectare la reţeaua de comunicaţii interbancare, capacitatea de a permite
utilizarea unor sisteme de colectare a datelor, determinarea indicatorilor de prudenţă bancară,
îndeplinirea de către sistemele de prelucrare automată a datelor în domeniul financiar-contabil a
criteriilor minimale prevăzute de reglementările în vigoare.
4.2 Mecanisme de conducere a băncilor7
După înțelegerea mecanismelor de autorizare și aprobare de constituire a băncii, trebuie să

ne îndreptăm atenția asupra proceselor de conducere a unei societăți bancare. Managementul
bancar reprezintă un proces de conducere al băncii, de integrare funcţională a unui ansamblu
diferenţiat de activităţi specifice centrate pe obţinerea şi plasarea resurselor financiare în scopul
maximizării performanţelor financiare ale băncii.
Managementul bancar poate fi definit ca fiind ansamblul de operaţii, activităţi, servicii
efectuate de bancă pentru realizarea funcţiilor sale îndeosebi de atragere de active monetare,
temporar disponibile de la entităţi juridice şi fizice în conturi cu numerar sau titluri negociabile
plătibile la vedere sau termen, în vederea păstrării lor, precum şi de plasamente a acestor fonduri
7
Badea L., Socol A., Drăgoi V., Drigă I., Managementul riscului bancar, Editura Economică, București, 2010, p. 53-60.
63
în credite, depozite sau titluri.8 După alţi autori9, managementul unei bănci constă în coordonarea
şi concilierea funcţiilor sau activităţilor diferite desfăşurate, respectând anumite echilibre menite să
asigure perenitatea instituţiei.
Managementul bancar este esenţial în gestiunea şi conducerea unei bănci, în asigurarea
solidităţii şi reducerea riscului, a încrederii clienţilor în banca respectivă.
Rolul unui manager de bancă este să implementeze şi să ia decizii care să crească
valoarea avuției proprietarilor băncii. Valoarea firmei lor (banca) este legată de riscul de portofoliu
şi de rentabilitatea activităţii desfăşurate.
Abordarea problematicii managementului unei bănci este impusă de cerinţele din ce în ce
mai mari, ce revin conducătorilor, pe cele trei nivele de competenţă (strategic, operaţional, tactic),
interesaţi de gestionarea sistemului informaţional bancar în scopul maximizării randamentelor şi
profitului băncii.
Managementul bancar prezintă o serie de particularităţi care îl individualizează în cadrul
managementului general, fiind determinate de conţinutul său:
 specificitatea obiectului, care îl constituie moneda şi substitutele sale, banca îşi
îndeplineşte rolul său de intermediar financiar, vânzarea pasivelor (resurselor) atrase;
 specificitatea procesului . Banca realizează transformarea monedei în active
financiare, în cadrul acestui proces evidenţiindu-se o diversitate procesuală a transformării dată de
caracteristicile activelor financiare;
 specificitatea pieţei ce induce proceselor bancare riscuri variate ce ajustează
rezultatele băncii,
 specificitatea produselor bancare, determinată de caracteristicile şi destinaţiilor
proceselor bancare;
 specificitatea tehnologică centrată pe informaţie şi nu pe substanţă.
Specificitatea şi caracteristicile managementului bancar determină şi delimitează domeniile
prioritare esenţiale în care se afirmă atribuţiile acestuia configurând structura managementului
desfăşurată pe domenii principale10.
1. Managementul activelor .
2. Managementul pasivelor.
3. Managementul capitalului .
4. Managementul riscului bancar.
5. Managementul performanţelor.
6. Managementul resurselor umane .
7. Managementul pieţei.
Managementul bancar are funcţiile, mecanismele si tehnicile sale specifice, obiectivele
proprii pentru care se utilizează patru categorii de resurse: umane, financiare, materiale si
informaţionale.
Plecând de la cele cinci funcţii fundamentale ale managementului (previziunea,
organizarea, coordonarea, antrenarea şi control-evaluarea), societăţile bancare prezintă
specificitatea lor in aplicarea acestora, si anume:
A. Previziunea, cuprinde ansamblul activităţilor prin care se determina principalele
obiective ale băncii si componentele sale, precum si resursele şi mijloacele necesare realizării lor.
Rezultatele previziunii se împart, în funcţie de orizont, grad de detaliere şi obligativitate, în
trei mari categorii: prognozele, planurile si programele.
În perioada actuală funcţia de previziune se fundamentează foarte mult pe cercetarea
pieţei, pe cerinţele efective ale clienţilor, apelând la elementele specifice pentru aceasta, în
principal la instrumentele de marketing.
8
Olteanu A., Management bancar, Editura Dareco, Bucureşti, 2003.
9
Dedu V., Management bancar, Editura Sildan, Bucureşti, 1994.
10
Jonson F.P., Jonson R.D., Bank Management, Second edition, Colorado, State University, 1990, American Bankers
Association.
64
B. Organizarea presupune doua subdiviziuni: organizarea de ansamblu a băncii, care se
poate concretiza în structura sa organizatorică şi în sistemul informatic existent, şi în organizarea
principalelor componente.
În cadrul funcţiei de organizare, o banca trebuie să obţină o grupare cat mai bună a
posturilor, a compartimentelor, a responsabilităţilor personalului şi apoi să realizeze o legătură
corespunzătoare între compartimentele sale funcţionale. O bancă se particularizează prin faptul că
structurile organizatorice sunt sub formă de reţea, şi în acest sens, distribuirea atribuţiilor se face
prin desconcentrare şi orizontalizare, ierarhizarea posturilor şi verigilor realizându-se în contextul
puternicei delegări şi autonomii decizionale.
C. Coordonarea presupune armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului. Aceasta
presupune existenţa unei comunicări adecvate la toate nivelurile managementului.
Nivelul comunicării manageriale depinde de o serie de factori care indică în mod clar
calitatea managementului bancar, precum şi a executanţilor. Importanţa coordonării creşte în
condiţiile dependenţei managementului de resurse umane.
Particularitatea acestui atribut în bancă constă în puternica dependenţă a acestuia de
informaţie, de comunicare, îndeosebi de viteza circulaţiei informaţiei şi relevanţa acesteia.
D. Antrenarea se defineşte ca un ansamblu al tuturor activităţilor ce se desfăşoară în
bancă, prin care personalul este determinat să realizeze obiectivele preconizate, pe baza luării în
considerare a factorilor care îl motivează. Elementul esenţial al funcţiei de antrenare îl constituie
motivarea, care presupune corelarea intereselor salariaţilor cu realizarea obiectivelor şi sarcinilor
atribuite. Motivarea, analizată din punct de vedere al satisfacerii personalului, precum şi a
rezultatelor obţinute, poate fi pozitivă sau negativă. Motivarea pozitivă se bazează pe amplificarea
satisfacţiilor personalului ca urmare a desfăşurării activităţii, respectiv realizarea sarcinilor atribuite
în condiţiile în care acestea sunt accesibile majorităţii executanţilor. Motivarea negativă presupune
reducerea satisfacţiilor în condiţiile nerealizării sarcinilor atribuite. Banca fiind o unitate modernă,
asigură un climat bun de muncă, utilizează motivarea pozitivă, care, împreună, pot genera
rezultate economice la nivelul planurilor sale financiare.
E. Control-evaluarea cuprinde ansamblul proceselor prin care performanţele băncii sunt
măsurate şi comparate cu obiectivele stabilite, pentru a depăşi deficienţele şi a pune în valoare
rezultatele obţinute. Această funcţie poate parcurge patru etape: comensurarea realizărilor băncii;
compararea rezultatelor obţinute cu obiectivele planificate, evidenţiindu-se diferenţele; depistarea
cauzelor care au dus la neîndeplinirea obiectivelor; realizarea corecturilor.
Funcţiile managementului nu se exercită separat, ci intr-o interdependenţă, toate
contribuind la derularea în bune condiţii a procesului de management. Aria managementului
bancar se regăseşte în aria de manifestare a activităţilor specifice acestor categorii de instituţii.
Managementul bancar cuprinde toate aspectele privind modul în care sunt organizate şi
utilizate resursele băncii, în scopul maximizării profitului pe temem scurt, mediu si lung, cu
diminuarea corespunzătoare şi permanentă a riscului specific, generând iniţiative eficiente,
subordonate satisfacerii cerinţelor clienţilor, angajaţilor, acţionarilor, realizării obiectivelor băncii în
ansamblul lor.
Cerinţele manageriale se structurează astfel încât să satisfacă în mod diferenţiat cele trei
niveluri de competenţe distincte:
- nivelul 1 – conducerea la nivel superior;
- nivelul 2 – conducerea la nivel mediu;
- nivelul 3 – conducerea la nivelul de bază.
La nivelul superior, managementul grupează un număr mic de oameni care controlează
banca (preşedinte, vicepreşedinţi) care stabilesc obiectivele instituţiei, strategia globala şi politicile
operaţionale.
La nivelul mediu sunt incluşi şefii de departamente sau directorii. Ei au răspunderea
implementării politicilor şi planurilor operaţionale elaborate de prima categorie de manageri, dar şi
a supravegherii modului de manifestare a managementului de la cel de-al treilea nivel, cel de bază.
La nivelul de bază se asigură supravegherea şi coordonarea activităţilor operative.
Managementul băncii la nivelul mediu şi de bază acoperă întreaga activitate bancară, cea
mai importantă fiind cea de gestionare a activelor şi a pasivelor, respectiv a bilanţului băncii, la
care se pot adăuga: resursele umane, produsele şi serviciile oferite de bancă, reflectate în
65
activitatea de marketing, administrarea băncii, riscul de banca. Această categorie de manageri are
obligaţia aplicării deciziilor luate la nivelul 1 de corespondenţă, a normelor şi procedurilor băncii şi
a organismelor de reglementare şi trebuie să aibă abilităţile necesare pentru organizarea şi
desfăşurarea propriilor atribuţii şi competenţe în zona actului decizional.
Gestiunea băncilor se realizează pe baza obiectivelor de maximizare a profiturilor şi de
minimizare a riscurilor. Nivelul profitului bancar este diferit de la o bancă la alta în funcţie de tipurile
de servicii şi activităţi desfăşurate, atractivitatea acestor servicii pentru clientelă, transparenţa
asigurată de bancă şi alte caracteristici specifice managementului bancar, de mărimea fiecărei
bănci precum şi de strategia riscurilor. Sursa efectivă a creşterii profitului bancar o constituie
optimizarea raportului între venituri şi cheltuieli. Activitatea bancară ocupă de regulă un prim loc în
cadrul produsului intern brut al fiecărei ţări, prin nivelul performanţelor obţinute prin desfăşurarea
de activităţii de intermediere a circulaţiei capitalurilor şi a serviciilor legate de circulaţia activelor
monetare.
4.3 Considerații generale privind contabilitatea bancară
Banca Naţională a României emite reglementări proprii de organizare şi conducere a

contabilităţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu avizul consultativ al Ministerului
Finanţelor Publice. Operaţiunile economico-financiare ale Băncii Naţionale a României sunt
contabilizate, potrivit planului propriu de conturi, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor
Publice.
Organizarea şi conducerea contabilităţii unei societăţi bancare apar ca imperios
necesare, întrucât, în calitatea lor de entităţi patrimoniale societăţi pe acţiuni, băncile au obligaţia
să asigure, la fel cu toate entităţile de acest tip:
a) întocmirea documentelor justificative pentru orice operaţiune care afectează patrimoniul
băncii;
b) înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale;
c) inventarierea patrimoniului băncii;
d) întocmirea bilanţului contabil;
e) controlul asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate;
f) furnizarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi
rezultatele obţinute de bancă.
Societăţile bancare persoane juridice cu sediul în România, au, potrivit Legii contabilităţii nr.
82/1991 cu modificările şi completările ulterioare, obligativitatea organizării şi ţinerii contabilităţii la
sediile declarate de pe teritoriul României. Această obligativitate este specifică şi subunităţilor cu
sediul în România, ce aparţin unor bănci cu sediul în străinătate. Sucursalele şi alte subunităţi fără
personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin unor bănci cu sediul în România,
conduc contabilitatea în ţara în care au sediul declarat, în conformitate cu reglementările legale în
domeniu, din România.
Înregistrarea operaţiunilor patrimoniale în contabilitate se face cronologic, prin
respectarea succesiunii documentelor justificative, după data de întocmire sau de intrare în
unitate şi sistematic, în conturi sintetice şi analitice.
Contabilitatea se conduce în partidă dublă şi trebuie să asigure:
a) înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitate a tuturor operaţiunilor
patrimoniale, în funcţie de natura lor, în mod simultan, în debitul unor conturi şi creditul altor
conturi, denumite conturi corespondente;
b) stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare, precum şi a soldului final al fiecărui
cont;
c) întocmirea lunară a balanţei de verificare11, care reflectă egalitatea între totalul sumelor
debitoare şi creditoare şi totalul soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor;
11
Din raţiuni practice, societăţile bancare întocmesc balanţe zilnice de verificare la nivelul unităţilor bancare
teritoriale. Acest lucru este posibil datorită mijloacelor informatice de prelucrare şi centralizare a datelor, în cadrul
procedurilor de închidere de zi şi se impune în vederea asigurării unei baze de informaţii rezonabile pentru
gestionarea patrimoniului bancar.
66
d) prezentarea situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, respectiv a activelor şi
pasivelor prin bilanţ, precum şi a veniturilor, cheltuielilor şi a beneficiilor sau pierderilor, prin contul
de profit şi pierdere.
Fiind operantă pe teritoriul României, contabilitatea băncilor se ţine, ca regulă generală,
în moneda naţională. Societăţile bancare au posibilitatea – datorită specificului activităţii lor – de
a reflecta anumite operaţiuni şi în devize. Documentele contabile oficiale, respectiv situaţiile
financiare anuale, Cartea mare, Registrul jurnal şi Registrul-inventar, potrivit legii, se întocmesc în
limba română şi în moneda naţională.
Ca şi mod concret de organizare, în mediul bancar, contabilitatea se organizează în
compartimente de contabilitate distincte, conduse de către directorul financiar-contabil, contabilul-
şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să
aibă studii economice superioare şi răspund împreună cu personalul din subordine de organizarea
şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii.
La nivelul administraţiei centrale a băncilor există o structură centralizată a contabilităţii, de
regulă o Direcţie a contabilităţii. Ei îi sunt subordonate compartimentele de contabilitate ale
fiecărei unităţi operative teritoriale, cu ajutorul cărora se asigură cadrul necesar conducerii unitare
a contabilităţii şi se satisfac necesităţile de centralizare a informaţiilor contabile la nivelul întregii
societăţi bancare.
Sunt operante cele două circuite de organizare a contabilităţii – generală şi de gestiune –
specifice şi agenţilor economici nebancari.
Contabilitatea generală are la bază norme unitare privind organizarea şi conducerea
acesteia, care au caracter obligatoriu pentru toate băncile, având ca obiectiv principal furnizarea
informaţiilor atât pentru necesităţile proprii, cât şi în relaţiile băncii cu acţionarii, clienţii, furnizorii,
băncile, organele fiscale şi alte persoane juridice şi fizice.
Instituţiile de credit au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, inclusiv
contabilitatea de gestiune, adaptată la specificul activităţii 12.
În funcţie de specificul activităţii desfăşurate, contabilitatea de gestiune va asigura, în
principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii,
respectiv pe activităţi, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum şi calculul costului de
producţie a lucrărilor executate şi serviciilor prestate de către bancă.
Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului,
respectiv persoanei care are obligaţia gestionării patrimoniului băncii.
Contabilităţii bancare îi revine sarcina reflectării în expresie bănească a disponibilităţilor
băneşti şi depozitelor băneşti, bunurilor mobile şi imobile, titlurilor de valoare, drepturilor şi
obligaţiilor băncii, precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale
efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de aceasta.
Forma de înregistrare în contabilitate adoptată de societăţile bancare pentru
înregistrarea operaţiunilor patrimoniale este forma de înregistrare “pe jurnale” sau alte forme de
înregistrare contabilă, care nu contravin normelor legale în materie bancară.
Legislaţia actuală specifică organizării contabilităţii societăţilor bancare este reprezentată
de Ordinul BNR nr. 27/2010 şi Ordinul BNR nr. 26/2010 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aplicabile
instituţiilor de credit. Din 2012 băncile aplică IFRS.
4.4 Documentația bancară
Documentele bancare reprezintă suportul material principal al datelor privitoare la operaţiile

economice ale societăţilor bancare, cu ajutorul cărora se realizează următoarele operaţii:
Culegerea datelor; Consemnarea informaţiilor; Prelucrarea datelor şi a informaţiilor; Circulaţia
informaţiilor; Sintetizarea informaţiilor contabile; Păstrarea (arhivarea) datelor.
12
Potrivit alin. 1 din Anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor
privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, publicat în Monitorul Oficial al
României nr. 23/2004.
67
Conţinutul documentelor bancare variază în funcţie de caracterul operaţiilor consemnate. El
se concretizează în anumite elemente obligatorii, care trebuie să asigure reflectarea clară şi
completă a operaţiilor bancare pentru care se întocmesc. Dintre aceste elemente, unele sunt
comune tuturor categoriilor de documente economice, iar altele sunt specifice anumitor
documente.
Din punctul de vedere al contabilităţii bancare, documentele implicate pot fi clasificate în
trei mari categorii:
1. Documentele justificative bancare, care reprezintă baza înregistrărilor în contabilitate;
2. Registrele de contabilitate, cu ajutorul cărora se formalizează şi materializează modul
specific de înregistrare cu ajutorul conturilor;
3. Documentele bancare contabile de sinteză, prin intermediul cărora informaţiile din
documentele contabile sunt centralizate şi prezentate ca un tot unitar.
În cadrul societăţilor bancare, orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul
efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea
de document justificativ.
Registrele de contabilitate sunt documente contabile obligatorii în care băncile
înregistrează periodic, cronologic şi sistematic operaţiunile efectuate, consemnate iniţial în
documente justificative. Principalele registre ce se folosesc în contabilitatea societăţilor comerciale
bancare sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare.
Registrul-jurnal prezentat în Anexa nr. 4.1 îmbracă forma unui registru jurnal general şi a
unor registre jurnal auxiliare (“Jurnalul operaţiunilor zilei” şi “Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor
operaţiunilor zilei”).
Registrul-jurnal general şi Registrul-inventar au regim de înregistrare la organele fiscale.
Acestea se numerotează, şnuruiesc şi parafează înainte de depunere la organele fiscale pentru
înregistrare. Registrele de contabilitate conduse regulat, numerotate, şnuruite, parafate şi
înregistrate la organele fiscale, pot fi admise ca probă în cazul litigiilor unităţilor patrimoniale, în caz
de faliment, precum şi în orice alte situaţii.
Totodată, absenţa registrelor de contabilitate sau neţinerea regulată a acestora, lipseşte
băncile de mijloace de probă în relaţiile cu organele fiscale şi dă posibilitatea acestora din urmă de
a stabili obligaţiile faţă de bugetul statului, fără a ţine seama de datele din contabilitate. Registrele
de contabilitate se pot prezenta sub formă de registre sau foi volante şi listări informatice legate
sub formă de registru.
Registrul-jurnal general este documentul contabil obligatoriu condus la nivelul fiecărei
subunităţi a băncii, în care se înregistrează zilnic, în mod cronologic, fără spaţii libere şi fără
ştersături, rulajele totale din jurnalele operaţiunilor zilnice. Orice înregistrare în registrul-jurnal
general trebuie să permită identificarea numărului şi datei jurnalului operaţiunilor, precum şi suma
corespunzătoare rulajului zilnic.
Registrul-jurnal auxiliar sau „Jurnalul operaţiunilor zilei”, trebuie să cuprindă elemente cu
privire la: felul, numărul şi data documentului justificativ, sumele corespunzătoare operaţiunilor
efectuate, explicaţii privind operaţiunile în cauză şi conturile debitoare şi creditoare în care s-au
înregistrat.
Registrul-inventar prezentat în Anexa nr. 4.2 este un document contabil obligatoriu, în
care se înregistrează grupat, toate elementele patrimoniale inventariate de bancă, potrivit normelor
legale. La sfârşitul fiecărui an, în acest registru se înscriu, într-o formă sintetică recapitulativă,
elementele de inventar după natura lor, suficient de detaliate pentru a putea justifica conţinutul
fiecăruia dintre posturile bilanţului contabil.
Registrul Cartea mare prezentat în Anexa nr. 4.3 este documentul contabil obligatoriu în
care se înregistrează lunar şi sistematic, pe fiecare cont, existenţa şi mişcarea tuturor elementelor
patrimoniale. Acesta este un document contabil de sinteză şi sistematizare, care conţine simbolul
conturilor, rulajele debitoare şi creditoare, precum şi soldurile iniţiale şi cele finale ale fiecărui cont.
Rulajele debitoare şi creditoare lunare, care se înscriu în Cartea mare, se preiau din
jurnalul auxiliar “Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor zilei”. Conţinutul Registrului
Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare a conturilor contabile.
68
Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se
prezintă completate în mod ordonat, astfel încât să permită, în orice moment, identificarea şi
controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate.
Ele se păstrează în unitate timp de zece ani, de la data închiderii exerciţiului în cursul
căruia au fost întocmite, iar în caz de pierdere, sustragere sau distrugere, trebuie reconstituite în
termen de maximum 30 zile de la constatare. Responsabilitatea reconstituirii oricărui document
contabil, revine administratorului băncii, respectiv persoanei care are obligaţia gestionării
patrimoniului băncii. Documentele contabile reconstituite vor purta menţiunea „Reconstituit”.
Anexa nr. 4.1 – Formele Registrului jurnal al băncilor: Registrul jurnal general, Jurnalul
operaţiunilor zilei, Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor zilei.
REGISTRUL-JURNAL (general) 1. Serveşte ca:

- document obligatoriu de înregistrare cronologică şi sistematică a mişcării patrimoniului
băncii;
- probă în litigii.
2. Se întocmeşte de către bancă într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit,
certificat şi parafat. Se întocmeşte zilnic prin înregistrare cronologică, fără ştersături şi spaţii libere,
a rulajelor totale din “Jurnalul operaţiunilor zilei”. În coloana 1 se înscrie numărul curent al
înregistrării începând de la 1 ianuarie, respectiv începutul activităţii, până la 31 decembrie,
respectiv încetarea activităţii. În coloana 2 se trece numărul jurnalului operaţiunilor zilei. În coloana
3 se înscrie data (an, luna, zi) jurnalului operaţiunilor zilei. În coloanele 4 si 5 se trec rulajele totale,
debitoare şi creditoare, ale jurnalelor operaţiunilor zilnice. Acest registru se parafează de către
organele în drept, la începerea activităţii, la încetarea activităţii unităţii, precum şi ori de câte ori
este cazul.
3. Se întocmeşte de Centrala băncii şi de subunităţile băncii cu contabilitate proprie
(sucursale, agenţii etc.).
4. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
5. Se arhivează, de către unitatea care este obligată să-l păstreze împreună cu jurnalele
operaţiunilor zilnice care au stat la baza întocmirii lui.
(Unitatea bancară) Nr. pagină .....

REGISTRUL - JURNAL (general)
Nr. crt. Jurnalele operaţiunilor zilnice Sume
Nr. Data (an, lună, zi) Debitoare Creditoare
1 2 3 4 5
Report
De reportat
Întocmit, Verificat,
JURNALUL OPERAŢIUNILOR ZILEI

1. Serveşte ca document de înregistrare cronologică şi sistematică a mişcării patrimoniului
băncii şi ca document pentru întocmirea Registrului-jurnal general şi a Recapitulaţiei pe conturi a
jurnalelor operaţiunilor zilei.
2. Se întocmeşte într-un singur exemplar. Se întocmeşte zilnic pentru operaţiunile efectuate
în ziua respectivă, prin înregistrare cronologică, fără ştersături şi spaţii libere, a documentelor în
care se reflectă mişcarea patrimoniului băncii. În coloana 1 se înscrie numărul curent al
operaţiunilor înregistrate începând de la 1 ianuarie, respectiv începutul activităţii, până la 31
decembrie, respectiv încetarea activităţii. În coloanele 2, 3 şi 4 se înscriu felul documentului
justificativ (factura, bon de cumpărare, situaţie privind operaţiile de casă şi prin bănci, situaţie
privind decontările cu furnizorii, creditorii etc.), numărul documentului şi, respectiv, data
documentului (anul, luna, ziua). În coloana 5 se trece felul operaţiunii (codul operaţiunii) sau alte
elemente similare de identificare a acesteia. În coloanele 6 şi 7 se trece simbolul contului, debitor
şi creditor. În coloanele 8 şi 9 se trec sumele totale, debitoare şi creditoare, din documentul
69
justificativ. În Jurnalul operaţiunilor zilei se trec toate operaţiunile efectuate privind mişcarea
patrimoniului băncii, indiferent dacă acestea au loc în numerar sau prin conturile de decontare cu
băncile şi clientela, neţinându-se seama dacă a avut loc plata sau încasarea efectivă etc.
(sucursale etc.).
5. Se numerotează şi se arhivează de către unitatea care este obligată să-l păstreze
împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.
(Unitatea bancară) Nr. pagină .....
JURNALUL OPERAŢIUNILOR ZILEI Nr. ...... DATA (anul, luna, ziua)

Nr. Documentul Explicaţii (codul Simbol conturi Sume
crt. operaţiunii)
documentului
documentului
documentului
Creditoare
Creditoare
Debitoare
Debitoare
Numărul
Felul
Data
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Report pg.
De reportat
RECAPITULAŢIA PE CONTURI A JURNALELOR OPERAŢIUNILOR ZILEI

1. Serveşte:
- la stabilirea rulajelor conturilor;
- la furnizarea de date pentru efectuarea analizei activităţii economico-financiare a băncii;
- la întocmirea registrului Cartea mare.
2. Se întocmeşte într-un singur exemplar.
Se întocmeşte, de regulă, lunar (pentru operaţiunile efectuate în perioada respectivă), prin
înscrierea, pentru fiecare cont în parte, a rulajelor debitoare şi creditoare preluate din Jurnalul
operaţiunilor zilei.
În coloana 1 se înscrie numărul curent al operaţiunilor înregistrate. În coloana 2 se înscrie
simbolul contului, iar în coloanele 3 şi 4 se trec rulajele debitoare şi creditoare ale contului
respectiv.
5. Se numerotează şi se arhivează de către unitatea care este obligată să-l păstreze
împreună cu jurnalele operaţiunilor care au stat la baza întocmirii lui.
(Unitatea bancară) Nr. pagină ...

RECAPITULAŢIA PE CONTURI A JURNALELOR OPERAŢIUNILOR ZILEI
Perioada (anul, luna, ziua)
Nr. crt. Cont Rulaj debitor Rulaj creditor
1 2 3 4
Report pg.
De reportat
70
Anexa nr. 4.2 – Registrul inventar al societăţilor bancare.
REGISTRUL-INVENTAR
1. Serveşte ca:
- document contabil obligatoriu de înregistrare anuală şi de grupare a rezultatelor
inventarierii patrimoniului;
- probă în litigii.
2. Se întocmeşte de către bancă într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat şi
parafat. Se întocmeşte la sfârşitul anului, fără ştersături şi fără spaţii libere, pe baza datelor
cuprinse în listele de inventariere şi procesele verbale de inventariere a elementelor patrimoniale,
prin gruparea acestora pe conturi sau grupe de conturi.
În coloana 1 se înscrie numărul curent al fiecărei operaţiuni înregistrate în registru,
cronologic, de la deschiderea acestuia până la epuizarea filelor sau încetarea activităţii. În coloana
2 se înscrie obiectul inventarierii, respectiv a conturilor privind activele şi pasivele băncii. În
coloana 3 se înscrie valoarea din contabilitate privind conturile supuse inventarierii. În coloana 4 se
înscrie valoarea de inventar a elementelor patrimoniale stabilită de membrii comisiei de
inventariere (pe baza listelor de inventariere şi a proceselor-verbale de inventariere). În coloana 5
se trec diferenţele din evaluare de înregistrat, calculate ca diferenţă între valoarea contabilă şi
valoarea de inventar. În coloana 6 se menţionează cauzele diferenţelor (lipsuri, deprecieri etc.).
Registrul-inventar se numerotează şi se şnuruieşte. Acest registru se parafează de către
organul fiscal teritorial, la începerea activităţii, la încetarea activităţii unităţii, precum şi în cazul
epuizării filelor din acesta şi deschiderii unui registru nou.
4. Se arhivează, de către unitatea care este obligată să-l păstreze împreună cu
documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.
(Unitatea bancară) Nr. pagină ...
REGISTRUL - INVENTAR
la data de 31 decembrie ........
Nr. crt. Recapitulaţia Valoarea Valoarea de Diferenţe din evaluare (de
elementelor contabilă inventar înregistrat)
inventariate Valoare Cauzele dif.
1 2 3 4 5 6
Anexa nr. 4.3 – Registrul Cartea mare al societăţilor bancare.

CARTEA MARE
1. Serveşte:
- la stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe conturi sintetice;
- la verificarea înregistrărilor contabile efectuate;
- la furnizarea de date pentru efectuarea analizei activităţii economico-financiare a băncii;
- la întocmirea balanţei de verificare.
2. Se întocmeşte într-un singur exemplar.
Se întocmeşte la sfârşitul lunii, pe baza datelor din Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor
operaţiunilor zilnice şi a soldurilor finale aferente lunii anterioare.
5. Cartea mare se numerotează şi se arhivează la compartimentul financiar-contabil al
băncii.
(Unitatea bancară) Nr. pagină .......
CARTEA MARE
71
Perioada (anul, luna, ziua)
Nr. crt. Cont nr. Sold iniţial Rulaje Sold final
D C D C D C
1 2 3 4 5 6 7 8
În cazul utilizării echipamentelor informatice pentru întocmirea documentelor justificative şi

pentru prelucrarea şi înregistrarea datelor în contabilitate, registrele contabile şi formularele privind
activitatea financiară şi contabilă pot fi adaptate în funcţie de necesităţile proprii de utilizare, în
condiţiile respectării conţinutului de informaţii al modelelor prevăzute.
Faza finală a circulaţiei documentelor o constituie clasarea lor în dosare, după rezolvarea
completă şi definitivă a acestora. Prin clasare se înţelege aranjarea documentelor într-o anumită
ordine, strict determinată, în scopul asigurării păstrării lor în bune condiţii şi pentru a fi uşor găsite
în vederea obţinerii informaţiilor necesare.
4.5 Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit
Denumit iniţial Plan de conturi pentru societăţile bancare, prin Ordinul ministrului
finanţelor publice şi a guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1418/344/1997, ulterior s-a
numit Plan de conturi pentru instituţii de credit, întrucât din anul 2003 sfera de aplicare a
Planului de conturi a fost extinsă şi la cooperativele de credit, prin Ordinul ministrului finanţelor
publice şi a guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1282/4/2002 privind modificarea şi
completarea planului de conturi pentru societăţile bancare.
Începând cu anul 2006, Planul de conturi are denumirea Plan de conturi aplicabil
instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare. (Ordin BNR nr. 27 din 16.dec.2010
Monitorul Oficial, Partea I 890 30.dec.2010, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme
cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aplicabile instituţiilor de credit)
Planul de conturi conţine opt clase de conturi simbolizate cu o cifră, grupe de conturi
simbolizate cu două cifre, conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de
gradul al II-lea simbolizate cu patru cifre, conturi sintetice de gradul al III-lea simbolizate cu cinci
cifre. Conturile din cele opt clase (1-7 şi 9) se utilizează de către toate societăţile bancare.
Conturile claselor 1-7 sunt conturi bilanţiere, iar conturile clasei 9 sunt conturi care reflectă
operaţiuni bancare de natură extrabilanţieră.
Dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice prevăzute în Planul de conturi este de
competenţa fiecărei bănci, în funcţie de criteriile generale (atribute) şi de necesităţile proprii.
Conturile prevăzute în planul de conturi sunt ordonate invers în funcţie de
lichiditatea activelor şi exigibilitatea pasivelor, în corelare cu normele care stau la baza
întocmirii bilanţului contabil bancar.
Pentru contabilizarea operaţiunilor de mandat în contul Trezoreriei Statului, băncile
utilizează conturi distincte potrivit instrucţiunilor Ministerului Finanţelor (conturi specifice în cadrul
clasei 8). Pentru operaţiunile aferente contabilităţii de gestiune, băncile pot utiliza conturi distincte
(altele decât cele prevăzute de Planul de conturi aplicabil lor), fie prin dezvoltarea conturilor din
contabilitatea generală.
4.6 Principiile generale ale contabilității bancare
Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu

principiile contabile generale, conform contabilităţii de angajamente. Astfel, efectele tranzacţiilor
şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu
pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în
contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente. Veniturile şi cheltuielile
care rezultă direct şi concomitent din aceeaşi tranzacţie sunt recunoscute simultan în contabilitate,
72
prin asocierea directă între cheltuielile şi veniturile aferente, cu evidenţierea distinctă a acestor
venituri şi cheltuieli.
Principiul continuităţii activităţii
Trebuie să se prezume că instituţia de credit îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului
continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că instituţia de credit îşi continuă în mod normal
funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
O instituţie de credit nu va întocmi situaţiile financiare anuale pe baza continuităţii activităţii
dacă organele de conducere stabilesc după data bilanţului fie că intenţionează să lichideze
instituţia de credit sau să înceteze activitatea acesteia, fie că nu există nicio altă variantă realistă în
afara acestora. Deteriorarea rezultatelor din exploatare şi a poziţiei financiare, ulterior datei
bilanţului, indică nevoia de a analiza dacă presupunerea privind continuitatea activităţii este încă
adecvată.
Dacă administratorii unei instituţii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă
legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea,
aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare
anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată,
împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza
deciziei conform căreia instituţia de credit nu îşi mai poate continua activitatea. Evenimentele sau
condiţiile ce necesită prezentări de informaţii pot apărea şi ulterior datei bilanţului.
Principiul permanenţei metodelor. Metodele de evaluare şi politicile contabile, în general,
trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.
Principiul prudenţei. La întocmirea situaţiilor financiare anuale, evaluarea trebuie făcută
pe o bază prudentă şi, în special:
a) în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau
al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data
întocmirii acestuia;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în
cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea
devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia. În acest scop sunt avute în
vedere şi eventualele provizioane, precum şi datoriile rezultate din clauze contractuale;
d) trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului
financiar este pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de
valoare se efectuează pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra
contului de profit şi pierdere.
Ca urmare, activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile
nu trebuie să fie subevaluate. Totuşi, exercitarea prudenţei nu permite, de exemplu, constituirea de
provizioane excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea
deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situaţiile financiare nu ar mai fi neutre şi nu ar mai
avea calitatea de a fi credibile.
Principiul independenţei exerciţiului. Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile
aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii. Conform acestui
principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.
Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie
să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de active şi datorii sau între
elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă. Toate creanţele şi datoriile trebuie înregistrate
distinct în contabilitate, pe bază de documente justificative. Eventualele compensări între creanţe
şi datorii faţă de aceeaşi instituţie de credit efectuate cu respectarea prevederilor legale, pot fi
înregistrate numai după contabilizarea veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare.
În cazul schimbului de active, în contabilitate se evidenţiază distinct operaţiunea de
vânzare/scoatere din evidenţă şi cea de cumpărare/intrare în evidenţă, pe baza documentelor
justificative, cu înregistrarea tuturor veniturilor si cheltuielilor aferente operaţiunilor. Tratamentul
contabil este similar şi în cazul prestărilor reciproce de servicii.
73
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul
elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinând seama de fondul economic al
tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, şi nu numai de forma juridică a acestora.
Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate şi prezentarea
fidelă a operaţiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economică, punând în
evidenţă drepturile şi obligaţiile, precum şi riscurile asociate acestor operaţiuni. Evenimentele şi
operaţiunile economico-financiare trebuie evidenţiate în contabilitate aşa cum acestea se produc,
în baza documentelor justificative.
Documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate a operaţiunilor
economicofinanciare trebuie să reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv să fie în
concordanţă cu realitatea.
Exemple de situaţii când se aplică principiul prevalenţei economicului asupra juridicului pot
fi considerate: încadrarea, de către utilizatori, a contractelor de leasing în leasing operaţional sau
financiar; încadrarea operaţiunilor de pensiune.
Principiul pragului de semnificaţie. Valoarea elementelor de bilanţ şi de cont de profit şi
pierdere care sunt indicate cu litere mici în situațiile financiare poate fi combinată dacă:
a) acestea reprezintă o sumă nesemnificativă; sau
b) o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele
astfel combinate să fie prezentate separat în notele explicative.
Abateri de la principiile contabile generale prevăzute în prezenta secţiune pot fi efectuate în
cazuri excepţionale. Orice astfel de abateri trebuie prezentate în notele explicative, precum şi
motivele care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra activelor,
datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii.
O informaţie este semnificativă dacă omisiunea sau prezentarea sa eronată poate influenţa
deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare anuale.
În analiza semnificaţiei unui element sunt luate în considerare mărimea şi/sau natura
omisiunii sau a declaraţiei eronate judecate în contextul dat.
4.7 Evaluarea în contabilitatea bancară
Reguli generale de evaluare

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează, de regulă, pe baza
principiului costului de achiziţie sau al costului de producţie.
La data intrării în cadrul instituţiei de credit, bunurile se evaluează şi se înregistrează în
contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:
a) la cost de achiziţie - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de producţie - pentru bunurile produse în cadrul instituţiei de credit;
c) la valoarea justă - pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit sau constatate plus la
inventariere, pentru bunurile obţinute urmare a executării silite a creanţelor sau rezilierii
contractelor de leasing financiar, precum şi pentru instrumente derivate. În cazul menţionat la lit.c),
valoarea justă se substituie costului de achiziţie.
În prezent IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă prezintă îndrumări privind evaluarea la
valoarea justă, care reprezintă prețul pe piața principală (piaţa cu cel mai mare volum şi nivel de
activitate pentru activ sau datorie), iar dacă nu există o astfel de piață, este prețul pe piața cea mai
avantajoasă (piaţa pe care se maximizează valoarea care ar fi obţinută pentru vânzarea activului
sau pe care s-ar reduce la minim valoarea plătită pentru transferul datoriei, după ce s-au luat în
calcul costurile tranzacţiei şi costurile de transport).
Evaluarea cu ocazia inventarierii, a elementelor de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii se face potrivit prezentelor reglementări şi normelor emise în acest sens de
Ministerul Finanţelor Publice.
În scopul efectuării inventarierii, conducerea instituţie de credit trebuie să stabilească
proceduri proprii, cu respectarea prevederilor legale. În vederea desfăşurării în bune condiţii a
operaţiunilor de inventariere şi evaluare, în comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu
pregătire corespunzătoare, tehnică şi economică, cunoscătoare a domeniului de activitate.
74
În scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, instituţiile trebuie să procedeze la
inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
În situaţiile financiare anuale, elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii
se reflectă şi se evaluează la valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
În înţelesul prezentelor reglementări, valoarea contabilă a unui activ este valoarea la care
acesta este recunoscut după ce se deduc amortizarea acumulată, pentru activele amortizabile şi
pierderile acumulate din depreciere sau pierdere de valoare.
La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se aplică principiul prudenţei, potrivit căruia se
va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare.
Pentru elementele de natura activelor înregistrate la cost, diferenţele constatate în
minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă se evidenţiază distinct în contabilitate, în
conturi de ajustări, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare.
Pentru elementele de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de
inventar şi valoarea contabilă se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor
corespunzătoare de datorii.
Capitalurile proprii rămân evidenţiate la valorile din contabilitate.
Evaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale, cu ocazia inventarierii, se face la
valoarea de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei. Fac
obiectul evaluării şi imobilizările în curs de execuţie.
Corectarea valorii imobilizărilor necorporale şi corporale şi aducerea lor la nivelul valorii de
inventar se efectuează, în funcţie de tipul de depreciere existentă, fie prin înregistrarea unei
amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea
sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, în cazul în care se constată o depreciere
reversibilă a acestora. În cazul imobilizărilor corporale şi necorporale, la determinarea pierderilor
din depreciere pot fi avute în vedere, de către evaluatori independenţi sau personalul instituţiei de
credit, şi alte metode de evaluare (de exemplu: metode bazate pe fluxuri de trezorerie).
Pentru a stabili dacă există deprecieri ale imobilizărilor corporale şi necorporale, în afara
constatării faptice cu ocazia inventarierii, pot fi luate în considerare surse externe şi interne de
informaţii.
La sursele externe de informaţii se încadrează aspecte precum:
a) pe parcursul perioadei, valoarea de piaţă a activului a scăzut semnificativ mai mult decât
ar fi fost de aşteptat ca rezultat al trecerii timpului sau utilizării;
b) pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra
instituţiei de credit, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat asupra mediului
tehnologic, comercial, economic sau juridic în care instituţia de credit îşi desfăşoară activitatea sau
pe piaţa căreia îi este dedicat activul etc.
Din sursele interne de informaţii se exemplifică următoarele elemente:
a) există indicii de uzură fizică sau morală a imobilizării;
b) pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra
instituţiei, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat, în ceea ce priveşte gradul sau
modul în care imobilizarea este utilizată sau se aşteaptă să fie utilizată. Astfel de modificări includ:
situaţiile în care imobilizarea devine neproductivă, planurile de restructurare sau de întrerupere a
activităţii căreia îi este dedicată imobilizarea, precum şi planificarea cedării imobilizării înainte de
data estimată anterior;
c) raportările interne pun la dispoziţie indicii cu privire la faptul că rezultatele economice ale
unei imobilizări sunt sau vor fi mai slabe decât cele scontate.
Indiciile de depreciere a imobilizărilor, puse la dispoziţie de raportările interne, includ:
a) fluxul de trezorerie necesar pentru achiziţionarea unei imobilizări similare, pentru
exploatarea sau întreţinerea imobilizării este semnificativ mai mare decât cel prevăzut iniţial în
buget;
b) rezultatul din exploatare generat de imobilizare este vizibil inferior celui prevăzut în
buget;
c) o scădere semnificativă a profitului din exploatare prevăzut în buget, respectiv o creştere
semnificativă a pierderilor prevăzute în buget, generate de imobilizare etc.
75
Deciziile privind reluarea unor deprecieri înregistrate în conturile de ajustări au la bază
constatările comisiei de inventariere. Pot exista şi unele indicii că o pierdere din depreciere
recunoscută în perioadele anterioare pentru o imobilizare necorporală sau corporală nu mai există
sau s-a redus. La această evaluare se ţine cont de surse externe şi interne de informaţii.
În categoria surselor externe de informaţii se pot încadra următoarele:
a) valoarea de piaţă a imobilizării a crescut semnificativ în cursul perioadei;
b) în cursul perioadei au avut loc modificări semnificative cu efect favorabil asupra instituţiei
sau se estimează că astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat, în mediul tehnologic,
comercial, economic sau juridic în care instituţia îşi desfăşoară activitatea sau pe piaţa căreia îi
este dedicat activul etc.
Dintre sursele interne de informaţii se exemplifică următoarele:
a) pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect favorabil asupra
instituţiei, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat în ceea ce priveşte gradul sau
modul în care imobilizarea este utilizată sau se aşteaptă să fie utilizată. Aceste modificări includ
costurile efectuate în timpul perioadei pentru a îmbunătăţi şi a creşte performanţa imobilizării sau
pentru a restructura activitatea căreia îi aparţine imobilizarea;
b) raportările interne dovedesc faptul că performanţa economică a unei imobilizări este sau
va fi mai bună decât s-a prevăzut iniţial etc.
Evaluarea imobilizărilor corporale la data bilanţului se efectuează la cost, mai puţin
amortizarea şi ajustările cumulate din depreciere, sau la valoarea reevaluată, aceasta fiind
valoarea justă la data reevaluării, mai puţin orice amortizare şi orice pierdere din depreciere
cumulată.
La data ieşirii din cadrul instituţiei sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se
scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate
(de exemplu, valoarea reevaluată pentru imobilizările corporale care au fost reevaluate).
Activele constatate minus în gestiune se scot din evidenţă la data constatării lipsei
acestora.
La scoaterea din evidenţă a activelor, se reiau la venituri ajustările pentru depreciere sau
pierdere de valoare aferente acestora.
76
CURS 5 Gestiunea și contabilitatea operațiunilor pasive și a resurselor
societăților bancare
5.1 Delimitarea operaţiunilor pasive ale societăţilor bancare
Tipurile de activităţi pe care le poate desfăşura o societate bancară comercială se împart

în:
• Operaţiuni pasive prin care se constituie resursele;
• Operaţiuni active prin care banca îşi angajează resursele în vederea îndeplinirii
obiectivelor băncii şi realizării de profit;
• Alte operaţiuni, de tip servicii de transfer de fonduri, consultanţă etc.
“Activitatea băncilor este constituită dintr-o multitudine de operaţiuni bancare, care
conduc la conceperea, realizarea şi înregistrarea produselor şi serviciilor bancare. În funcţie de
elementele din bilanţ, pot fi identificate următoarele operaţiuni efectuate de către băncile
comerciale:
”13
Operaţiunile pasive reprezintă pentru bănci operaţiile de constituire a resurselor, prin

formarea capitalului propriu şi atragerea mijloacelor băneşti disponibile în economie de la
persoane fizice şi juridice. Gestiunea operaţiunilor pasive presupune un ansamblu de tehnici,
metode, practici, principii şi modalităţi prin care societatea bancară vizează optimizarea utilizării
resurse în crearea de plasamente bancare.
Capitalurile proprii (fondurile proprii) ale băncii reprezintă interesul rezidual în activele
băncii după deducerea tuturor datoriilor sale. Activele băncii reprezintă resurse controlate de
către bancă drept rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze
beneficii economice viitoare care să se răsfrîngă asupra băncii. Datoriile băncii reprezintă
obligații curente ale băncii rezultate din evenimente trecute, a căror decontare se așteaptă să
determine o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice din bancă.
Generic, în tabelul de mai jos sunt schematizate principalele categorii bilanțiere de
active și pasive ale unei societăți bancare, cu scopul de a spijini înțelegerea tipologiei
operațiunilor bancare. Categoria operaţiunilor active ale societăților bancare are rolul de a
permite plasamentul către clienți cu scopul fructificării a resurselor bancare pe care banca le-a
atras prin operațiuni pasive. Categoria operaţiunilor pasive ale societăților bancare are rolul
de a contribui la obținerea de surse de finanțare a operațiunilor active. Față de aceste două
categorii definitorii ale operațiunilor bancare, băncile desfășoară și așa-numitele operațiuni de
comision sau mandat, prin care banca acționează ca intermediari în numele diverselor
categorii de terți și efectuează operațiuni de încasări, plăți, transfer de fonduri, operațiuni în
mandat în numele clienților, servicii de consultanță etc.
13
Nedelescu M., Stănescu C., Produse și servicii bancare, Editura Universitară, București, 2012, p. 16
77
ACTIVE PASIVE
Active imobilizate - Imobilizări necorporale Datorii
Fondul comercial (care îndeplinește criterii de Depozite atrase de la clienți (persoane fizice și
recunoaștere bilanțieră) juridice de orice tip)
Alte imobilizări necorporale (de exemplu Împrumuturi primite de la alte bănci, BNR sau
programe informatice) de la alte instituții financiare
Active imobilizate - Imobilizări corporale Datorii diverse – datorii comerciale față de
terți, datorii sociale față de bugetul statului și
bugetele sociale rezultate din activitatea cu
personalul, datorii fiscale față de bugetul
statului rezultate din impozite, taxe, TVA etc.
Terenuri și construcții Capitaluri
Instalații, mijloace de transport, mobilier, Capital social vărsat înscris la registrul
aparatură de birotică și alte imobilizări Comerțului
corporale (care îndeplinesc criterii de
recunoaștere bilanțieră drept imobilizări
corporale)
Investiții imobiliare Prime de capital
Active imobilizate – Imobilizări financiare Acțiuni proprii deținute (se scad)
Titluri de valoare listate sau nelistate deținute Rezultatul reportat (profitul se adună, iar
de bancă (certificate de trezorerie și obligațiuni pierderea se scade, după caz)
de stat emise de Guvernul României, acțiuni,
obligațiuni, unități de fond, certificate de
participare, instrumente financiare derivate și
alte tipuri emise de terți)
Active circulante Rezultatul exercițiului (profitul se adună, iar
pierderea se scade, după caz)
Numerar (în casieria băncii/tezaur și în ATM- Rezerve legale, statutare, alte rezerve, rezerve
uri) din reevaluare
Stocuri de aur, metale și pietre prețioase Alte pasive
Disponibilități în contul curent al băncii
deschis la BNR
Depozite ale băncii la alte bănci / la BNR
(inclusiv rezervele minime obligatorii ale
băncii păstrate la BNR)
Creanțe față de terți, inclusiv creanțe asupra
clienților (persoane fizice și juridice de orice
tip), rezultate din creditele și avansurile
acordate acestora de către bancă
Instalații, mijloace de transport, mobilier,
aparatură de birotică și alte imobilizări
corporale (care îndeplinesc criterii de
recunoaștere bilanțieră drept active circulante)
Alte active
78
5.2 Fonduri proprii de nivel 1 şi nivel 2
DE CITIT DETALII LA
https://www.bankingsupervision.europa.eu/about/ssmexplained/html/internal_models.ro.html
Odată obţinută autorizaţia de funcţionare a unei bănci, derularea operaţiunilor bancare

implică alocarea surselor de finanţare bancare. Un loc aparte în cadrul acestora îl ocupă
capitalul propriu, pentru care în mediul bancar se foloseşte mai des noţiunea de fonduri proprii.
Fondurile proprii ale instituțiilor de credit sunt constituite din suma fondurilor proprii de
nivel 1 şi a fondurilor proprii de nivel 2. Pentru a înţelege modalităţile de constituire a
fondurilor proprii, este necesar să fie cunoscută semnificaţia instrumentelor de capital, care
reprezintă orice tip de contract care crează un drept rezidual asupra activelor unei entităţi după
deducerea tuturor datoriilor sale. Cele mai cunoscute instrumente de capital sunt acțiunile
ordinare pe care o societate bancară le emite și care sunt fracțiuni egale ale capitalului social al
băncii cu o anumită valoare nominală, reprezentând în același timp și instrumente negociabile
pe piețele de capital. Acțiunile ordinare dau drept la dividend variabil, în funcție de rezultatul
afacerilor emitentului, spre deosebire de acțiunile preferențiale, care în general dau dreptul doar
la un dividend fix, acordat cu drept de întâietate față cel atribuit acțiunilor ordinare. În categoria
instrumentelor de capital regăsim și opțiunile pe acțiuni, care definesc contracte standardizate
ce dau cumpărătorului un drept și nu o obligație de a cumpăra sau vinde activul suport care stă
la baza contractului (acțiunile) la un preț prestabilit la încheierea contractului.
Elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale băncilor constau în:
1. Instrumente de capital, sub rezerva îndeplinirii condițiilor:

- instrumentele sunt emise direct de instituție cu acordul prealabil al acționarilor instituției
sau, în cazul în care acest lucru este permis în temeiul legislației naționale aplicabile, al
organului de conducere a instituției;
- instrumentele sunt plătite, iar achiziționarea lor nu este finanțată în mod direct sau
indirect de instituție;
- instrumentele îndeplinesc toate condițiile următoare referitoare la clasificarea lor: se
califică drept capital; sunt clasificate drept capitaluri proprii în sensul cadrului contabil aplicabil;
sunt clasificate drept capitaluri proprii în scopul stabilirii activului net negativ, dacă este cazul, în
conformitate cu legislația națională aplicabilă în domeniul insolvenței;
- instrumentele sunt prezentate în mod clar și distinct în bilanț în situațiile financiare ale
instituției;
- instrumentele sunt perpetue;
- valoarea principalului instrumentelor nu poate fi redusă sau restituită, exceptând

oricare dintre următoarele cazuri: lichidarea instituției; răscumpărări discreționare ale
instrumentelor sau alte mijloace discreționare de diminuare a capitalului, dacă instituția a primit
în prealabil aprobarea autorității competente;
- dispozițiile care reglementează instrumentele nu indică în mod explicit sau implicit că

valoarea principalului instrumentelor ar fi sau ar putea fi redusă sau restituită în alte cazuri în
79
afară de lichidarea instituției, iar instituția nu prevede în alt mod o astfel de indicație înainte de
sau la emiterea instrumentelor;
- instrumentele îndeplinesc următoarele condiții în ceea ce privește distribuirile: nu există

un tratament preferențial de distribuire în ceea ce privește ordinea efectuării distribuirilor,
inclusiv în raport cu alte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, iar condițiile care
reglementează instrumentele nu oferă drepturi preferențiale la efectuarea distribuirilor;
distribuirile către deținătorii instrumentelor pot fi efectuate numai din elementele care pot fi
distribuite; condițiile care reglementează instrumentele nu includ un plafon sau o altă restricție
privind nivelul maxim de distribuiri; nivelul de distribuiri nu se determină pe baza prețului de
achiziționare a instrumentelor la emitere; condițiile care reglementează instrumentele nu includ
nicio obligație pentru instituție de a efectua distribuiri către deținătorii lor, iar instituția nu face
altfel obiectul unei obligații de acest tip; neefectuarea distribuirilor nu constituie un eveniment
de nerambursare pentru instituție; anularea distribuirilor nu impune restricții asupra instituției;
- în comparație cu toate instrumentele de capital emise de instituție, instrumentele

absorb primele și proporțional cea mai mare parte a pierderilor pe măsura apariției lor, iar
fiecare instrument absoarbe pierderi în aceeași măsură ca și celelalte instrumente de fonduri
proprii de nivel 1 de bază;
- instrumentele sunt de rang inferior tuturor celorlalte creanțe în caz de insolvență sau de
lichidare a instituției;
- instrumentele dau proprietarilor lor dreptul la o creanță asupra activelor reziduale ale
instituției, care, în caz de lichidare și după plata tuturor creanțelor cu rang prioritar, este
proporțională cu suma instrumentelor de acest tip emise, nu este fixă și nu face obiectul unei
plafonări;
- instrumentele nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții care crește rangul
de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre următoarele: instituția sau filialele sale;
întreprinderea-mamă a instituției sau filialele sale; societatea financiară holding-mamă sau
filialele sale; societatea holding cu activitate mixtă sau filialele sale; societatea financiară
holding cu activitate mixtă și filialele sale; orice întreprindere care are legături strânse cu
entitățile menționate la acest punct;
- instrumentele nu fac obiectul niciunui aranjament, contractual sau de altă natură, care
crește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul instrumentelor în caz de
insolvență sau de lichidare.
2. Conturi de prime de emisiune aferente instrumentelor de capital menționate la
punctul 1;
3. Rezultatul reportat;
4. Alte elemente ale rezultatului global acumulate;
5. Alte rezerve;
6. Fonduri pentru riscuri bancare generale.
Elementele menționate la punctele 2-6 sunt considerate elemente de fonduri proprii de
nivel 1 de bază doar dacă sunt disponibile instituției pentru o utilizare nerestricționată și
imediată cu scopul de a acoperi riscuri sau pierderi de îndată ce acestea apar.
Elementele de fonduri proprii de nivel 2 constau în:
1. Instrumente de capital și împrumuturi subordonate dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
- instrumentele sunt emise sau, după caz, împrumuturile subordonate sunt obținute și
plătite integral;
80
- instrumentele nu sunt achiziționate sau, după caz, împrumuturile subordonate nu sunt
acordate de niciuna dintre următoarele: instituția sau filialele sale; o întreprindere în care
instituția deține o participație ce constă în deținerea, directă sau prin control, a cel puțin 20 %
din drepturile de vot sau din capitalul întreprinderii respective;
- achiziționarea instrumentelor sau, după caz, acordarea împrumuturilor subordonate nu
este finanțată în mod direct sau indirect de instituție;
- creanța asupra principalului instrumentelor, în temeiul dispozițiilor care reglementează
instrumentele sau, după caz, creanța asupra principalului împrumuturilor subordonate, în
temeiul dispozițiilor care reglementează împrumuturile subordonate, este în întregime
subordonată creanțelor tuturor creditorilor nesubordonați;
- instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu sunt garantate și nici nu
fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre
următoarele: instituția sau filialele sale; întreprinderea-mamă a instituției sau filialele sale;
societatea financiară holding-mamă sau filialele sale; societatea holding cu activitate mixtă sau
filialele sale; societatea financiară holding cu activitate mixtă sau filialele sale; orice societate
care are legături strânse cu entitățile menționate la această liniuţă;
- instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu fac obiectul niciunei
dispoziții care sporește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul
instrumentelor sau, respectiv, al împrumuturilor subordonate;
- instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate au o scadență inițială de cel
puțin cinci ani;
- dispozițiile care reglementează instrumentele sau, după caz, împrumuturile
subordonate nu includ niciun stimulent pentru ca valoarea principalului acestora să fie
rambursată sau, după caz, restituită de către instituție înainte de scadență;
- în cazul în care instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate includ una
sau mai multe opțiuni call sau de restituire anticipată, după caz, opțiunile se exercită la discreția
exclusivă a emitentului sau a debitorului, după caz;
- instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate pot fi rambursate,
răscumpărate, restituite sau opțiunile de cumpărare aferente pot fi exercitate anticipat numai
dacă există aprobarea autorității competente (Banca Națională a României) și nu mai devreme
de cinci ani de la data emiterii;
subordonate nu indică în mod explicit sau implicit că instrumentele sau, după caz, împrumuturile
subordonate vor fi sau ar putea fi rambursate, răscumpărate, restituite sau opțiunile de
cumpărare aferente pot fi exercitate anticipat, după caz, de către instituție în alte cazuri decât
insolvența sau lichidarea instituției, iar instituția nu face nicio altă mențiune în acest sens;
subordonate, nu dau deținătorului sau, după caz, împrumutătorului dreptul de a accelera
viitoare plăți programate ale dobânzii sau principalului, decât în caz de insolvență sau de
lichidare a instituției;
- nivelul plăților de dobânzi sau dividende, după caz, aferente instrumentelor sau, după
caz, împrumuturilor subordonate nu va fi modificat pe baza calității creditului instituției sau al
societății-mamă a acesteia;
- în cazul în care instrumentele nu sunt emise direct de o instituție sau, după caz, în
cazul în care împrumuturile subordonate nu sunt obținute direct de o instituție, sunt îndeplinite
cumulativ următoarele două condiții: instrumentele sunt emise sau, după caz, împrumuturile
subordonate sunt obținute printr-o entitate care nu este inclusă în consolidare; instituția
respectivă poate dispune imediat de veniturile generate de aceste instrumente, fără restricții și
sub o formă care satisface condițiile prevăzute la prezentul alineat.
2. Conturile de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la punctul 1;
81
3. Pentru instituțiile care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în abordarea
standardizată, ajustările pentru riscul de credit general, înainte de impozite, de până la 1,25%
din valorile expunerilor ponderate la risc calculate;
4. Pentru instituțiile care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în abordarea
bazată pe modele interne de rating, valorile pozitive, înainte de impozite, până la 0,6 % din
valorile expunerilor ponderate la risc calculate.
5.3 Contabilitatea capitalurilor băncilor
Reflectarea capitalurilor băncilor în contabilitate se face prin intermediul clasei 5 de

conturi “Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane”. Capitalul social al unei societăţi
bancare este egal cu valoarea nominală a acţiunilor, respectiv cu valoarea aportului de capital,
a primelor şi rezervelor încorporate sau rezultat din alte operaţiuni care conduc la modificarea
sa. Capitalul subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de
constituire a băncii şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital.
Contabilitatea analitică a capitalului social se ţine pe acţionari, cuprinzând numărul şi
valoarea nominală a acţiunilor subscrise şi vărsate. Fiecare bancă întocmeşte şi păstrează la
sediul său principal un Registru al acţionarilor.
Principalele operaţiuni care se înregistrează în contabilitate cu privire la creşterea
capitalului, sunt următoarele: subscrierea şi emisiunea de noi acţiuni, încorporarea primelor
legate de capital, rezervelor statutare şi altor rezerve şi alte operaţiuni, potrivit legii.
Operaţiunile ce se înregistrează în contabilitate cu privire la micşorarea capitalului social
sunt, în principal, următoarele: răscumpărarea acţiunilor proprii, acoperirea pierderilor din anii
precedenţi şi alte operaţiuni, potrivit legii.
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind

subscrierea şi vărsarea capitalului social în lei şi devize.
La constituirea societăţii bancare B SA Bucureşti, în data de 12.01.2023 se subscrie de
către acţionari capital social 200.000.000 lei. Vărsarea capitalului social subscris are loc în data
de 15.01.2023, prin depunerea sumelor de către acționari într-un cont special deschis la o altă
societate bancară deja existentă din România. Se cere să se efectueze în contabilitatea băncii
B înregistrările contabile corespunzătoare.
Rezolvare:
12.01.2023 Înregistrarea subscrierii capitalului social în lei de către acţionari:
200.000.000 508 = 5011 200.000.000
15.01.2023 Înregistrarea capitalului social în lei, subscris şi vărsat de acţionari în contul special
deschis la o altă societate bancară - sumele sunt ulterior transferate de către acea societate
bancară către banca ce se formează, în contul curent al acesteia deschis la BNR:
200.000.000 1111 = 508 200.000.000
Concomitent, se înregistrează transformarea capitalului subscris nevărsat în capital subscris
vărsat:
200.000.000 5011 “Capital subscris = 5012 “Capital 200.000.000
nevărsat” subscris vărsat”
Grupa de conturi 51 Prime de capital și rezerve ține evidența primelor legate de

capital, care reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune şi valoarea nominală a
acţiunilor şi sunt evidenţiate în contabilitate cu ajutorul analiticelor contului 511 Prime legate de
82
capital. În general, rezervele în mediul bancar cuprind: rezerve legale, rezerve statutare,
rezerva pentru riscuri bancare şi rezerve din reeevaluare.
Rezervele legale din contul 512 Rezerve legale se constituie prin aplicarea unei cote de
5% asupra profitului brut, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris
şi vărsat. În cazul în care această rezervă este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau e
distribuită sub orice formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul
profitului impozabil.
Rezervele legale se calculează cumulat, de la începutul anului şi sunt deductibile la
calculul profitului impozabil lunar. Rezervele constituite se completează sau diminuează în
funcţie de nivelul profitului contabil în perioada de calcul. La constituirea rezervei legale din
profitul brut, societatea bancară înregistrează:
5% x (V – Ch) 592 “Repartizarea = 5121 “Rezerva legală” 5% x (V – Ch)

profitului”
Băncile constituie fondul de rezervă potrivit dispoziţiilor legislaţiei privind societăţile

comerciale şi, de asemenea constituie fondul pentru riscuri bancare generale din profitul net.
Până în anul 2006, băncile au constituit fondul pentru riscuri bancare generale din profitul
contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit – profitul brut, în limita unui
anumit procent din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activităţii bancare (aşa cum
sunt stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României, cu avizul Ministerului Finanţelor
Publice), în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net. În prezent acest fond
se constituie din profitul net.
Exemplu propus: Reflectarea în contabilitate a subscrierii de capital

suplimentar cu primă.
Se majorează capitalul societăţii bancare B SA Bucureşti (format din 3.200.000 de
acţiuni cu o valoare nominală de 100.000 lei/acţiune), prin emisiunea a 15.000 noi acţiuni, prin
subscripţie publică. Rezervele constituite ale societăţii bancare sunt de 320.000.000 lei. Se cere
să se înregistreze în contabilitatea băncii B operaţiunile aferente emisiunii suplimentare de
acţiuni.
În cadrul grupei 53 Datorii subordonate regăsim conturile privind datoriile subordonate,

care asigură evidenţa distinctă a datoriilor subordonate la termen, respectiv a celor pe durată
nedeterminată. În categoria datoriilor subordonate la termen se includ împrumuturile
subordonate la termen, primite pe baza emisiunilor de titluri, precum şi împrumuturile
subordonate la termen, nereprezentate printr-un titlu. În categoria datoriilor subordonate pe
durată nedeterminată se includ împrumuturile subordonate pe durată nedeterminată, primite pe
baza emisiunilor de titluri, precum şi împrumuturile subordonate pe durată nedeterminată,
nereprezentate printr-un titlu. Termenul de datorie subordonată desemnează acea categorie de
datorie pentru care creditorul acceptă ca, în cazul lichidării debitorului, drepturile sale să fie
restituite numai după satisfacerea celorlalți creanțieri. De regulă datoriile subordonate au
scadențe pe perioade lungi de timp, de câțiva ani sau chiar pot să nu aibă o scadență fixată la
contractare și data scadenței să poată fi fixată de către debitor.
Provizioanele se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 55
Provizioane şi se constituie periodic pe seama cheltuielilor. Provizioanele sunt grupate în
contabilitate pe categorii şi se constituie pentru:
83
a) angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date;
b) beneficiile angajaţilor – pensii și obligații similare;
c) riscuri de țară;
d) restructurare;
e) dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea;
f) impozite;
g) alte provizioane.
Periodic, provizioanele constituite anterior se analizează şi se regularizează. De obicei,
la fiecare dată de raportare și ajustare
Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă. Băncile dau publicității
raționamentele lor referitoare la recunoașterea provizioanelor 14. Un provizion este recunoscut
atunci și numai atunci când:
- Banca are o obligație curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment
anterior. O obligație legală este cea care rezultă dintr-un contract (din clauzele
explicite sau implicite), din legislație sau din alte izvoare de drept. O obligație
implicită este o obligație care rezultă din acțiunile băncii în cazul în care banca a
indicat unor terțe părți, prin practicile sale stabilite anterior, prin politicile sale făcute
publice sau printr-o declarație recentă, sufficient de clară, că își asumă anumite
responsabilități și în consecință, banca a determinat terțele părți în cauză să se
aștepte, în mod justificat, că își va onora responsabilitățile în cauză;
- Este probabil ca o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice să fie
necesară pentru a onora obligația respectivă și;
- Poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligației.
Valoarea recunoscută ca provizion va constitui cea mai bună estimare a costurilor
necesare stingerii obligației curente la data raportării. Cea mai bună estimare a cheltuielii
necesare pentru decontarea obligației curente este valoarea pe care banca ar plăti-o, în mod
rațional, pentru decontarea obligației la data bilanțului sau pentru transferarea acesteia către o
terță parte în acel moment.
De regulă, veniturile şi cheltuielile nu sunt egale între ele şi ca urmare se înregistrează o
modificare a volumului patrimoniului, modificare care este reflectată în contabilitate prin
intermediul rezultatului exerciţiului – a profitului sau a pierderii15. Rezultatul unei societăţi
bancare este diferit după cum reflectă exerciţiul curent sau cele anterioare. Distingem astfel
rezultatul exerciţiului şi rezultatul reportat.
În vederea determinării rezultatului se impune stabilirea corectă a nivelului veniturilor şi
cheltuielilor provenite din activităţile de exploatare şi excepţionale. Înregistrarea veniturilor şi a
cheltuielilor pe categorii după natura lor se face cu respectarea principiului independenţei
exerciţiului financiar, care presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente
activităţii unităţii patrimoniale, pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului.
În determinarea corectă a rezultatelor, fiecare societate bancară trebuie să se preocupe
de stabilirea corectă a profitului brut, a profitului impozabil şi a impozitului pe profit,
determinarea profitului net şi repartizarea acestuia pe destinaţiile prevăzute de lege.
Rezultatul brut al exerciţiului este dat de diferenţa dintre venituri şi cheltuieli. Dacă
veniturile exced cheltuielile, atunci societatea bancară înregistrează profit. În caz contrar,
societatea bancară înregistrează pierdere.
Profitul impozabil se calculează potrivit art. 19 din Legea nr. 227/2015 privind Codul
fiscal (OUG 46/2016), ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform
14
Politica de contabilitate 2015, Eximbank SA
15
Oprean I. şi alţii, Bazele contabilităţii. Logica înregistrărilor contabile. Aplicaţii practice, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 2003, p. 64.
84
reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile
fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în
calcul și elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum și
pierderile fiscale care se recuperează (Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe
profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 7 ani consecutivi.
Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de
plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării
acestora.). Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere
fiscală..
Asupra profitului impozabil se aplică o cotă de 16% în vederea determinării impozitului
pe profit. Potrivit art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, băncile - persoane juridice
române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine - au
obligația de a declara și plăti impozit pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate
trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de
depunere a declarației privind impozitul pe profit (25 martie inclusiv a anului următor). Legislația,
complicat de citit, prelungește termenul de 25 martie din Codul fiscal – OUG 153/2020 – Art. I,
13 - a) pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 şi
42 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei anuale privind impozitul pe profit şi
plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la data de 25 iunie inclusiv a
anului următor.
Specific societăţilor bancare, în demersul de determinare a profitului impozabil, este
faptul că sunt considerate venituri sau cheltuieli, după caz, elemente inedite cum sunt toate
dobânzile aferente exerciţiului în curs, calculate pentru creditele acordate, indiferent de
termenele pentru care sunt acordate sau de perioadele de graţie, precum şi toate dobânzile
aferente exerciţiului în curs, calculate pentru împrumuturile primite, disponibilităţile, depozitele şi
alte surse atrase, indiferent de termenele pentru care sunt primite sau de perioadele de graţie.
Acestea se înregistrează în contabilitate, lunar, în conturile de „Venituri din dobânzi“ şi,
respectiv, „Cheltuieli cu dobânzi“.
Profitul net se repartizează potrivit hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor.
Destinaţiile potenţiale ale profitului net al unei bănci sunt, printre altele:
- acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi, a cărei reflectare în contabilitate este:
Profit contabil 592 “Repartizarea = 581.x “Rezultatul Profit contabil
realizat şi profitului” reportat” analitic distinct realizat şi
repartizat repartizat
- profituri reportate, a cărei reflectare în contabilitate este:
Profit contabil 592 “Repartizarea = 581.y “Rezultatul Profit contabil
realizat şi profitului” reportat” analitic distinct realizat şi
- dividende cuvenite acţionarilor societăţii bancare, a cărei reflectare în contabilitate este:
Profit contabil 592 “Repartizarea = 354 “Dividende de Profit contabil
realizat şi profitului” plată” realizat şi
- participarea salariaţilor la profit, a cărei reflectare în contabilitate este:
Profit contabil 592 “Repartizarea = 3513 “Participarea Profit contabil
realizat şi profitului” personalului la profit” realizat şi
Societăţile bancare închid conturile 591 „Profit sau pierderi“ şi 592 „Repartizarea
profitului“ după verificarea şi aprobarea situaţiilor financiare anuale.
În acest scop se efectuează următoarea înregistrare contabilă, cu profitul contabil
realizat şi repartizat:
85
Profit contabil 591 “Profit sau = 592 “Repartizarea Profit contabil
realizat şi pierdere” profitului” realizat şi
Exemplu propus: Reflectarea în contabilitate a repartizării profitului net.

La sfârşitul exerciţiului financiar N, societatea bancară X SA Bucureşti obţine un profit
contabil de 5.000.000 mii lei. Cheltuielile nedeductibile şi veniturile neimpozabile conduc la
obţinerea unui profit impozabil al băncii în sumă de 4.500.000 mii lei. În exerciţiul financiar N+1,
conform hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor, are loc repartizarea profitului net, pe
destinaţii, astfel: 100.000 mii lei rezerve statutare, 1.000.000 mii lei dividende cuvenite
acţionarilor băncii, 250.000 mii lei pentru participarea personalului la profit, 300.000 mii lei
pentru acoperirea pierderii înregistrate în exerciţiul fin. N-1, restul reprezintă profit nerepartizat.
Se cere să înregistreze în contabilitatea băncii operaţiunile aferente.
Reamintire de la contabilitatea agenților economici – modul de funcționare a conturilor

de rezultate:
Contul 121”Profit sau pierdere” la sfarsitul exercitiului financiar poate prezenta:

 Sold creditor cand veniturile exercitiului financiar sunt mai mari decat cheltuielile aferente
(profit);
 Sold debitor cand veniturile exercitiului financiar sunt mai mici decat cheltuielile
aferente(pierdere).
– La sfarsit de exercitiu financiar (sau de perioada), se inchid conturile de venituri si

cheltuieli prin contul 121 :
121 Profit sau pierdere = Conturile de cheltuieli
Conturi de venit = 121 Profit sau pierdere
Totodata, sumele reprezentand rezerve constituite din profitul exercitiului financiar curent, in
baza unor prevederi legale, se inregistreaza prin articolul contabil:
129 Repartizarea profitului = 106 Rezerve
Închiderea conturilor 121 “Profit sau pierdere” şi 129 “Repartizarea profitului” se efectuează la
începutul exerciţiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare
anuale. Ca urmare, cele două conturi apar cu soldurile corespunzătoare, în bilanţul întocmit
pentru exerciţiul financiar la care se referă situaţiile financiare anuale.
Contul 129 “Repartizarea profitului” este un cont de repartizare a profitului care corecteaza in
bilant profitul repartizat la rezervele legale, inainte de inchiderea exercitiului financiar N.
–la inceputul exercitiului financiar urmator se inchid si conturile 121 si 129 , astfel:
86
a) daca exercitiul s-a incheiat cu profit :
b)daca exercitiul s-a incheiat cu pierdere :
Dupa aprobarea situatiilor financiare, daca se decide repartizarea profitului sub forma de
dividende:
1171 Rezultat reportat = 457 Dividende de plata
Daca rezultatul exercitiului a fost pierdere, care se acopera din rezerve (exclus rezerva legala):
106 Rezerve = 1171 Rezultat reportat
Punctul 423 din O 1802/2014 arata ca pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul
exercițiului financiar curent, după aprobarea situațiilor financiare anuale conform legii, și cel
reportat aferent exercițiilor financiare precedente, din rezerve, prime de capital și capital social,
potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților, cu respectarea prevederilor
legale. În lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acoperă pierderea
contabilă este la latitudinea adunării generale a acționarilor sau asociaților, respectiv a consiliului
de administrație.
87
CURS 6 Gestiunea și contabilitatea operațiunilor active (a valorilor
imobilizate şi a stocurilor) societăților bancare
6.1 Contabilitatea valorilor imobilizate ale instituțiilor de credit
Reflectarea imobilizărilor în contabilitatea băncilor se face prin intermediul clasei 4 de

conturi „Valori imobilizate”. În cadrul activelor imobilizate se cuprind: credite subordonate,
titluri de participare deţinute în filiale, titluri de participare deţinute în entităţi asociate, titluri de
participare deţinute în entităţi controlate în comun, dotări pentru unităţile proprii din străinătate,
imobilizări în curs, imobilizări necorporale şi corporale, precum şi creanţe şi datorii aferente
operaţiunilor de leasing financiar.
Creditele subordonate sunt creanţe, nereprezentate de un titlu, pentru care
împrumutătorul acceptă ca drepturile sale să fie restituite numai după satisfacerea celorlalţi
creanţieri. Creditele subordonate sunt clasificate la termen şi pe durată nedeterminată şi se
înregistrează în conturi distincte din grupa 40 "Credite subordonate". În categoria creditelor
subordonate la termen se includ creanţe, nereprezentate de un titlu, care au fixată, în momentul
acordării, o dată de rambursare. Creditele subordonate pe durată nedeterminată sunt creanţe
de natura creditelor subordonate ale căror termene de rambursare nu au fost fixate sau fac
obiectul unor condiţii sau preavize menţionate în contracte.
Imobilizările necorporale cuprind fondul comercial şi alte imobilizări necorporale. O
imobilizare necorporală este un activ nemonetar identificabil, fără substanță fizică. Un activ este
identificabil dacă îndeplinește una dintre cerințele de mai jos :
- este separabil, respectiv poate fi vândut, transferat sau închiriat separat de către bancă
(indiferent de intenția băncii) sau
- decurge din drepturi contractuale sau legale. Caracteristicile necesare unui activ pentru
a fi recunoscut în calitate de imobilizare necorporală sunt: acesta trebuie să fie identificabil,
controlat de bancă, să genereze beneficii economice viitoare și costul său să poată fi evaluat
credibil.
În lipsa a cel puțin uneia din cerințele menționate, cheltuielile suportate la achiziția sau
generarea internă a activului sunt recunoscute în contul de profit și pierdere. O imobilizare
necorporală este evaluată inițial la cost. Costul unei imobilizări necorporale achiziționate separat
este alcătuit din:
- prețul său de achiziție, inclusiv impozitele și accizele aferente și nereturnabile, după
deducerea rabaturilor comerciale și
- orice cost atribuit direct pregătirii imobilizării necorporale pentru utilizarea prevăzută.
Costul unei imobilizări necorporale generate intern cuprinde cheltuielile suportate în faza
de dezvoltare a imobilizării, după ce banca poate demonstra toate elementele de mai jos :
- fezabilitatea tehnică necesară finalizării imobilizării necorporale astfel încât aceasta să
fie disponibilă pentru utilizare sau vânzare
- intenția de a finaliza imobilizarea necorporală și de a o utiliza sau vinde
- capacitatea de a utiliza sau vinde imobilizarea necorporală
- modul în care imobilizarea necorporală va genera beneficii economice viitoare
probabile
- disponibilitatea unor resurse tehnice, financiare și de altă natură adecvate pentru
finalizarea dezvoltării imobilizării necorporale și pentru utilizarea sau vânzarea acesteia
- capacitatea sa de a evalua în mod credibil cheltuielile atribuibile imobilizării
necorporale în cursul dezvoltării sale
După recunoașterea inițială, imobilizările necorporale sunt evaluate de bancă la cost,
minus amortizarea cumulată și pierderile din depreciere cumulate.
88
Valoarea amortizabilă a unei imobilizări necorporale este reprezentată de costul activului
sau o altă valoare care se substituie costului minus valoarea reziduală. Valoarea reziduală este
valoarea estimată care ar putea fi obținută la data curentă din cedarea activului, după
deducerea costurilor estimate ale vânzării, dacă activul ar avea deja vechimea și starea
așteptate la sfârșitul duratei de viață utile. Durata de viață utilă este perioada pe care activul se
așteaptă să fie utilizat de către bancă. Amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii
amortizabile a unei imobilizări necorporale pe durata sa de viață utilă. După recunoașterea
inițială, imobilizările necorporale sunt înregistrate la cost, minus valoarea amortizării acumulate
și pierderile acumulate din depreciere. Imobilizările necorporale cu durată de funcționare utilă
nedetereminată nu sunt amortizate. Durata de viață a acestor imobilizări necorporale este
revizuită la fiecare dată de raportare pentru a stabili dacă evenimentele și circumstanțele
continuă să indice imposibilitatea determinării duratei de viață utilă. Metoda de amortizare,
durata de viață utilă și valoarea reziduală sunt reexaminate la fiecare dată de raportare. De
eexmplu, licențele software utilizate în activitatea operațională pot fi capitalizate în baza
cheltuielilor suportate pentru achiziționarea și darea în exploatare a programelor
corespunzătoare și aceste sume sunt amortizate pe baza duratei de funcționare utilă
preconizată (1-5 ani). Cheltuielile pentru întreținerea programelor informatice sunt recunoscute
ca și cheltuieli pe măsură ce sunt suportate. Cheltuielile ce se referă direct la elaborarea
produselor informatice identificabile şi unice, ce se află în proprietatea băncii şi este probabil să
genereze beneficii economice viitoare, sunt recunoscute ca imobilizări necorporale. Cheltuielile
directe includ remunerarea angajaţilor responsabili de dezvoltarea softului, serviciile părţilor
terţe, costurile asociate şi o parte corespunzătoare a cheltuielilor indirecte. De exemplu,
licenţele aferente programelor informatice bancare sunt capitalizate pe baza costurilor de
achiziţionare a licenţei respective şi aceste costuri sunt amortizate pe baza perioadei de
valabilitate a licenţei (5-20 ani).
Cheltuielile ulterioare aferente imobilizărilor necorporale sunt capitalizate doar atunci
când majorează beneficiile economice viitoare aferente activelor corespunzătoare. Toate
celelalte cheltuieli sunt recunoscute în profit şi pierdere pe măsură ce sunt suportate. O
imobilizare necorporală este derecunoscută din momentul ieşirii acesteia (vânzare, casare etc.)
sau din momentul când nu se mai aşteaptă beneficii economice viitoare din utilizarea sau
ieşirea acesteia. Banca înregistrează în contul de profit sau pierdere câştigul sau pierderea ce
rezultă din derecunoaşterea unui element de imobilizări necorporale, determinat(ă) ca fiind
diferenţa dintre încasările nete la cedare, dacă există şi valoarea contabilă a elementului.
Valoarea amortizării aferentă imobilizărilor necorporale corespunzătoare fiecărei
perioade se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 651 "Cheltuieli cu amortizările
imobilizărilor necorporale", cu excepţia cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a
unui alt activ. Ajustările pentru deprecierea imobilizărilor necorporale se înregistrează pe
cheltuieli cu ajutorul contului 66422 "Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor
necorporale". În cazul derecunoaşterii unei imobilizări necorporale sunt evidenţiate distinct
veniturile generate de această operaţiune cu ajutorul contului 7461 "Venituri din cedarea şi
casarea imobilizărilor necorporale", cheltuielile reprezentând valoarea contabilă a imobilizării
necorporale şi alte cheltuieli legate de derecunoaşterea acesteia cu ajutorul contului 6461
"Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale". În această situaţie, eventualele
ajustări pentru depreciere constituite anterior se reiau prin conturile de imobilizări necorporale
corespunzătoare. În situaţiile financiare, câştigurile sau pierderile nete rezultate în urma
derecunoaşterii imobilizărilor necorporale se determinată ca diferenţă între veniturile înregistrate
în contul 7461 "Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale" şi cheltuielile
evidenţiate în contul 6461 "Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale".
Imobilizările corporale reprezintă acele imobilizări corporale care sunt utilizate mai
mult de un an și care sunt deținute de bănci pentru a presta servicii sau în scopuri
89
administrative: terenuri; construcţii; mijloace de transport; mobilier și echipament de birou ; alte
imobilizări corporale, cât și activele luate în leasing financiar. Costul unei imobilizări corporal
este recunoscut drept activ doar dacă respectivul activ va genera beneficii economice și acest
cost poate fi evaluat în mod credibil. Un element al imobilizărilor corporale care va fi recunoscut
ca activ va fi evaluat inițial la costul său. Costul unei imobilizări corporale este format din:
- Prețul de achiziție, inclusiv taxele vamale și taxele de achiziție nerecuperabile, după
deducerea reducerilor comerciale și a rabaturilor
- Orice costuri care se pot atribui direct aducerii activului la locația și condiția necesare
pentru ca acesta să poată fi utilizat în modul dorit de managementul băncii (salariile și
alte beneficii ale personalului, costul pregătirii locației, costurile de livrare și manipulare
inițiale, costurile de instalare și asamblare, costul testării funcționării corecte a activului,
onorariile profesionale)
- Valoarea estimată inițial a costurilor legate de demontarea și mutarea elementului de
imobilizare corporală și restaurarea locului unde va fi mutat, în cazul în care costurile
respective reies dintr-o obligație pe care banca o dobândește la achiziționarea
imobilizării sau ca o consecință a utilizării elementului.
Costul unui activ construit în regie proprie de către bancă este determinat prin utilizarea
acelorași principii ca pentru un activ achiziționat.
Costul unui element de imobilizări corporale este echivalentul în numerar la data
recunoașterii. Dacă plata este amânată dincolo de termenele normale de creditare, diferența
dintre prețul în numerar echivalent și plata totală este recunoscută ca dobândă pe perioada de
creditare, în afară de cazul în care o astfel de dobândă este recunoscută în valoarea contabilă a
elementului conform IAS 23 – Costurile îndatorării.
Imobilizările corporale a căror valoare va fi recuperată în principal prin vânzarea
acestora și nu prin utilizarea lor continuă sunt reclasificate în categoria “active imobilizate
deținute în vederea vânzării”. Reclasificarea are loc numai dacă activele sunt disponibile pentru
vânzare imediată în starea prezentă, vânzarea fiind supusă numai unor termene și condiții care
sunt obișnuite pentru tranzacțiile cu tipul respectiv de active și vânzarea este foarte probabilă.
Activele deținute pentru vânzare se evaluează în situațiile financiare la valoarea cea mai mică
dintre valoarea contabilă și valoarea justă minus costurile de vânzare. Atunci când valoarea
justă minus costurile de vânzare este mai mică decât valoarea contabilă, valoarea deprecierii
este recunoscută în contul de profit sau pierdere. Recunoașterea câștigurilor ulterioare este
limitată la pierderile din depreciere recunoscute anterior pentru activul în cauză.
Valoarea depreciabilă a unei imobilizări corporale este reprezentată de costul activului
sau orice altă valoare care se substituie costului (de exemplu, valoarea reevaluată), minus
valoarea reziduală. Valoarea reziduală este valoarea estimată care ar putea fi obținută la data
curentă din cedarea activului, după deducerea costurilor estimate ale vânzării, dacă activul ar
avea deja vechimea și starea așteptate la sfârșitul duratei de viață utile. Durata de viață utilă
este perioada pe care activul se așteptă să fie utilizat de către bancă. Amortizarea reprezintă
alocarea sistematică a valorii depreciabile a unei imobilizări corporale pe durata de viață utilă.
Valoarea amortizării imobilizărilor corporale este recunoscută în profit sau pierdere prin
aplicarea metodei liniare, în baza duratei de viață utile estimată pentru fiecare element de
imobilizare corporală. Activele utilizate în leasing financiar se amortizează pe durata cea mai
scurtă dintre durata contractului de leasing și durat de viață utilă. Pentru terenuri nu este
calculată amortizare. De exemplu, duratele de viață utilă estimate pentru imobilizările corporale
ale băncii pot fi: clădiri 30-45 ani, mijloace de transport 5 ani, mobilier și echipament de birou 5
ani și alte imobilizări corporale 5 ani. Pentru activele achiziționate în cursul perioadei de
raportare, amortizarea se calculează începând cu data când activul este disponibil pentru
folosință. Pentru activele transferate sau vândute în decursul perioadei de raportare, calularea
amortizării încetează la data transferului sau a vânzării. Metoda de amortizare, durata de viață
90
utilă și valoarea reziduală sunt reexaminate la fiecare dată de raportare. O imobilizare corporală
este derecunoscută din situația poziției financiare din momentul ieșirii acesteia (vânzare, casare
etc.) sau din momentul când nu se mai așteaptă beneficii economice viitoare din utilizarea sau
ieșirea acesteia. Banca înregistrează în profit sau pierdere câștigul sau pierderea care rezultă
din derecunoașterea unui element de imobilizări corporale, determinat(ă) ca fiind diferența
dintre încasările nete la cedare, dacă există și valoarea contabilă a elementului.
Valoarea amortizării aferentă imobilizărilor corporale corespunzătoare fiecărei perioade
se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 652 "Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor
corporale", cu excepţia cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ.
Ajustările pentru deprecierea imobilizărilor corporale se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul
contului 66423 "Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale". În cazul în
care se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, surplusul din reevaluare se
înregistrează cu ajutorul contului 5162 "Rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale". În
cazul derecunoaşterii unei imobilizări corporale sunt evidenţiate distinct veniturile generate de
această operaţiune cu ajutorul contului 7462 "Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor
corporale", iar cheltuielile reprezentând valoarea contabilă a imobilizării şi alte cheltuieli legate
de derecunoaşterea acesteia cu ajutorul contului 6462 "Cheltuieli din cedarea şi casarea
imobilizărilor corporale". În această situaţie, eventualele ajustări pentru depreciere constituite
anterior se reiau prin conturile de imobilizări corporale corespunzătoare. În situaţiile financiare,
câştigurile sau pierderile nete rezultate în urma derecunoaşterii imobilizărilor corporale se
determinată ca diferenţă între veniturile înregistrate în contul 7462 "Venituri din cedarea şi
casarea imobilizărilor corporale" şi cheltuielile evidenţiate în contul 6462 "Cheltuieli din cedarea
şi casarea imobilizărilor corporale".
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a creditelor subordonate.

Societatea bancară X SA acordă societăţii bancare Y SA un credit subordonat la termen pe 5
ani, în valoare de 100.000 lei, a cărui dobândă este de 10.000 lei. Contractul de credit prevede
ca dobânda să fie încasată la scadenţă, odată cu rambursarea împrumutului de către banca Y.
De asemenea, banca X acordă un credit subordonat pe durată nedeterminată în valoare de
50.000 lei, unei societăţi bancare Z SA și a cărui dobândă este în cotă fixă de 12.000 mii lei.
După 2 ani, din inițiativa debitorului banca Z, are loc rambursarea împrumutului și plata dobânzii
aferente. Se cere să se efectueze înregistrările contabile corespunzătoare la băncile X, Y și Z.
Rezolvare: Înregistrări contabile la banca X
Acordarea creditului subordonat la termen băncii Y
100.000 401 = 1111 100.000
Dobânda calculată și neajunsă la scadență aferentă creditului subordonat
10.000 4071 = 376 10.000
Transformarea veniturilor din dobânzi, din venituri în avans în venituri ale perioadei
10.000 376 = 7051 10.000
Încasarea la scadență a creditului subordonat și a dobânzii aferente
110.000 1111 = % 110.000
401 100.000
4071 10.000
Acordarea creditului subordonat pe durata nedeterminată băncii Z
50.000 402 = 1111 50.000
12.000 4071 = 376 12.000
Încasarea creditului subordonat și a dobânzii aferente
91
62.000 1111 = % 62.000
402 50.000
4071 12.000
Transformarea veniturilor din dobânzi, din venituri în avans în venituri ale perioadei
12.000 376 = 7052 12.000
Înregistrări contabile la banca Y
Primirea împrumutului subordonat la termen de la banca X
100.000 1111 = 5312 100.000
10.000 375 = 537 10.000
Se transferă la cheltuielile perioadei cheltuielile cu dobânda aferentă
10.000 6051 = 375 10.000
Rambursarea la scadență a creditului subordonat și plata dobânzii aferente
110.000 % = 1111 110.000
5312 100.000
537 10.000
Înregistrări contabile la banca Z
Primirea împrumutului subordonat pe durată nedeterminată de la banca X
50.000 1111 = 5322 50.000
12.000 375 = 537 12.000
Se transferă la cheltuielile perioadei cheltuielile cu dobânda aferentă
12.000 6052 = 375 12.000
Rambursarea la scadență a creditului subordonat și plata dobânzii aferente
62.000 % = 1111 62.000
5322 50.000
537 12.000
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a obţinerii de imobilizări

necorporale în regie proprie.
Societatea bancară X SA decide dezvoltarea in-house a unei aplicaţii informatice de tip
multicash, în a cărei realizare sunt implicate persoane angajate ale băncii. Aplicaţia informatică
realizată este evaluată la un cost de producţie de 720.000 lei şi se amortizează pe perioada a
trei exerciţii financiare. După doi ani, din cauza modificării unor proceduri referitoare la numerar,
banca se vede nevoită să renunţe la softul dezvoltat, care este depăşit moral şi nu se mai poate
utiliza. Se cere să se înregistreze în contabilitatea băncii operaţiunile corespunzătoare.
Înregistrarea obţinerii programului informatic în regie proprie:

720.000 4419 = 7494 720.000
Înregistrarea lunară a amortizării programului informatic (se repetă de 24 de ori):
20.000 651 = 4611 20.000
După doi ani, programul informatic este scos din gestiune, întrucât nu mai corespunde cerinţelor
calitative:
720.000  = 4419 720.000
480.000 4611
240.000 6461
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a achiziţiei şi cesiunii

mijloacelor fixe.
92
Societatea bancară X SA decide achiziţionarea unei maşini de numărat bancnote în
valoare de 30.000 lei, de la un furnizor care este client al băncii şi căruia i se achită
contravaloarea mijlocului fix prin virament în contul său curent. Durata normală de utilizare a
maşinii este de 5 ani, iar regimul de amortizare utilizat este cel liniar. După 3 ani de utilizare,
banca vinde maşina de numărat bancnote unui persoane juridice care are cont curent deschis
la bancă, pentru un preţ negociat de 10.000 lei. Se cere să se înregistreze în contabilitatea
societăţii bancare operaţiunile aferente.
Înregistrarea achiziţionării maşinii de numărat bancnote de la furnizor:
35.700  = 3566 35.700
30.000 4424
5.700 35326
Plata facturii furnizorului prin virament în contul său curent:
35.700 3566 = 2511.F analitic furnizorul 35.700
mijlocului fix
Înregistrarea lunară a cheltuielilor cu amortizarea maşinii de numărat (se repetă de 36
de ori):
500 652 = 4612 500
Vânzarea după trei ani a mijlocului fix:
11.900 3556 „Alţi debitori diverşi” =  11.900
7462 10.000
35327 1.900
Încasarea de către bancă a contravalorii mijlocului fix cedat:
11.900 2511.C analitic = 3556 11.900
cumpărătorul mijlocului fix
Descărcarea gestiunii de mijlocul fix parţial amortizat:
30.000  = 4424 30.000
18.000 4612
12.000 6462
6.2 Contabilitatea stocurilor instituțiilor de credit
Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit nu prevede o clasă de conturi distinctă în

vederea reflectării în contabilitate a stocurilor, ci doar o grupă distinctă în cadrul clasei 3 de
conturi „Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse” – grupa 36 „Conturi de stocuri”. Dacă
pentru agenţii economici din sfera nebancară stocurile cu pondere importantă sunt reprezentate
de către activele circulante de natura materiilor prime, produselor finite etc., în cazul băncilor,
stocurile au o altă structură. Distingem stocuri de natura metalelor şi pietrelor preţioase;
materialelor; obiectelor de inventar; altor stocuri.
Băncile pot efectua operaţiuni de vânzare, cumpărare şi tranzacţionare cu metale
preţioase şi aliaje ale acestora, utilizând pentru reflectarea în contabilitate a unor astfel de
operaţiuni contul 361 „Valori din aur, metale şi pietre preţioase”. Cu ajutorul conturilor 362
„Materiale” şi 363 „Materiale de natura obiectelor de inventar” băncile evidenţiază o multitudine
de materiale de uz gospodăresc necesare întreţinerii băncii – materiale consumabile, rechizite
şi furnituri de birou, materiale de curăţenie etc.
Stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost şi valoarea realizabilă netă.
Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimate pe parcursul desfăşurării normale a
activității, minus costurile estimate pentru finalizare și costurile estimate necesare efectuării
vânzării. Costul stocurilor cuprinde toate costurile aferente achiziției și prelucării, precum și alte
costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care se găsesc în prezent.
93
Costul acestor stocuri care nu sunt de obicei fungibile și al acelor bunuri sau servicii produse și
destinate unor anumite proiecte este determinat prin identificarea specifică a costurilor lor
individuale. Costul stocurilor, altele decât cele menționate, este determinat prin metoda costului
mediu ponderat.
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu metale şi

pietre preţioase.
Societatea bancară X SA decide în luna L, achiziţionarea de aur financiar în valoare de
500.000 lei, de la o altă societate bancară, în scopul constituirii unei rezerve de aur. Cu ocazia
inventarierii valorilor din tezaur, societatea bancară constată în aceeaşi lună, existenţa unui plus
de bare din aur, în valoare de 20.000 lei. În luna L+1, societatea bancară X cesionează bare din
aur în valoare de 300.000 lei, către o altă societate bancară, pentru o valoare de vânzare de: a)
280.000 lei b) 350.000 lei. Se cere să se înregistreze în contabilitatea băncii X operaţiunile
corespunzătoare.
Rezolvare:
Luna L, înregistrarea achiziţionării de aur financiar de la o altă societate bancară:
500.000 3611 = 3566 500.000
Luna L, plata aurului financiar achiziţionat de la o altă societate bancară:
500.000 3566 = 1111 500.000
Luna L, înregistrarea valorilor din aur constatate plus la inventariere:
20.000 3611 = 74997 20.000
a) Luna L+1, înregistrarea vânzării aurului către o altă societate bancară:
280.000 3556 = 7099 280.000
b) Luna L+1, înregistrarea vânzării aurului către o altă societate bancară:
350.000 3556 = 709 350.000
- Luna L+1, înregistrarea încasării contravalorii aurului cedat:
280.000 1111 = 3556 280.000
b)Luna L+1, înregistrarea încasării contravalorii aurului cedat:
350.000 1111 = 3556 350.000
a) şi b) Luna L+1, descărcarea gestiunii de valorile din aur cesionate:
300.000 609 = 3611 300.000
Exemplu propus: Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu materiale.

Într-o unitate teritorială a societăţii bancare X SA, angajatului A i se acordă un avans de
trezorerie, în sumă de 4.000 lei, în vederea achiziţionării de materiale pentru curăţenie.
Angajatul cumpără materiale de curăţenie, justificate prin factură fiscală cu chitanţă în valoare
de 3.500 lei şi restituie avansul neutilizat. După o săptămână, la inventarierea bunurilor de
gospodărire internă a băncii, se constată o lipsă de materiale în valoare de 1.000 lei, care se
impută gestionarului magaziei de materiale. Se cere să se înregistreze în contabilitate
operaţiunile de mai sus.
94
CURS 7 Gestiunea și contabilitatea operațiunilor de trezorerie și a
decontărilor intra / interbancare și a altor forme de decontare
7.1 Gestiunea și contabilitatea operațiunilor de casierie bancară
Operaţiunile cu numerar se derulează în cadrul băncilor comerciale la nivelul unităţilor

bancare operative, respectiv compartimentelor de tezaur şi casierie.
Descrise sintetic, operaţiunile cu numerar ale unei unităţi bancare operative reprezintă
operaţii de primire şi de eliberare a numerarului. Aceste operaţii prezintă anumite particularităţi
în funcţie de entitatea cu care banca interacţionează şi de provenienţa ori destinaţia sumelor în
cauză. De asemenea, se pot distinge operaţiuni cu numerar exprimate în monedă naţională, cât
şi în valută.
În relaţiile cu clientela nefinanciară, persoane fizice sau juridice, băncile derulează
operaţiuni cu numerar, pe baza unor documente specifice. Documentele care stau la baza
efectuării operaţiilor de primire a numerarului sunt: foaie de vărsământ cu chitanţă; ordinul de
încasare; borderoul însoţitor; documente de casă emise de calculator. Aceste documente se
folosesc de la caz la caz, în funcţie de provenienţa sumelor depuse şi mai ales, de entitatea
care face depunerea. Indiferent de aceasta, banca se preocupă pe lângă respectarea
reglementărilor legale, de întocmirea acestor documente într-un număr de exemplare suficiente
pentru părţile implicate în operaţiune. De remarcat sunt acţiunile băncii la sfârşitul zilei
operative, când sunt necesare confruntări ale evidenţei încasărilor cu Jurnalul de casă şi acţiuni
specifice ale casierilor şi ale şefului casieriei, în special pentru exactitatea operaţiunilor.
Operaţiile de eliberare a numerarului se efectuează pe baza următoarelor documente:
cec simplu; ordin de plată; cerere pentru răscumpărarea certificatelor de depozit; cambia şi
biletul la ordin; documente de casă emise pe calculator. Deoarece cu prilejul eliberării
numerarului de către bancă, se efectuează plăţi şi are loc o creştere a numerarului în circulaţie,
cu implicaţii asupra puterii de cumpărare a populaţiei, se impune urmărirea necesităţii şi a
legalităţii sumelor solicitate şi, ca atare un control bancar aprofundat.
În caz contrar, există pericolul apariţiei în circulaţie a unor cantităţi de bani cu caracter
inflaţionist, care micşorează puterea de cumpărare a populaţiei. Pentru evitarea unor astfel de
aspecte, angajaţii băncii, în special cei din sfera front-office, procedează la studierea
instrumentelor de plată atât din punctul de vedere al formei, cât şi al conţinutului.
Prima grupă de conturi a Planului aplicabil băncilor, grupa 10 “Casa şi alte valori”,
arată, parcă ostentativ, prin acest prim loc, importanţa disponibilităţilor pentru bănci. Cuprinde
conturile 101 „Casa”, 102 „Numerar în ATM-uri şi ASV-uri” şi 109 „Alte valori”.
Contabilitatea operaţiunilor de casă asigură evidenţa existenţei şi mişcării
valorilor în casă (bancnote, monede şi cecuri de călătorie). Prin intermediul contului 101
„Casa” se reflectă numerarul aflat în casieria băncii (bancnote şi monede care au curs
legal), precum şi mişcarea acestuia ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate.
Bancnotele şi monedele expediate prin intermediul societăţilor de transport,
rămân înregistrate în contul „Casa” până în momentul transferului proprietăţii efective a
fondurilor, independent de modalităţile folosite pentru transferul acestor fonduri.
Cu ajutorul contului 102 „Numerar în ATM-uri şi ASV-uri” se ţine evidenţa
numerarului aflat în ghişeele automate de bancă (ATM-uri) şi în automatele de schimb valutar
(ASV-uri);
Cu ajutorul contului 109 „Alte valori” sunt reflectate cecurile de călătorie cumpărate şi
neremise la emitenţi pentru încasare.
95
Operaţiile cu numerar derulate de către bănci vizează o largă paletă de situaţii în care se
produc modificări asupra numerarului, exprimat atât în monedă naţională, cât şi în valută.
Sintetic, încasările în numerar, reflectate în debitul contului 101 „Casa”, pot proveni din
operaţiuni diverse, dintre care amintim:
- sume încasate în numerar reprezentând depuneri în conturile curente şi cele de
depozit ale titularilor de conturi (prin intermediul conturilor 2532 „Depozite la termen” şi
2533 „Depozite colaterale”);
- sume încasate în numerar reprezentând vânzări de certificate de depozit şi depuneri
pe carnete şi librete de economii (prin intermediul conturilor 2541 „Certificate de depozit” şi
2542 „Librete de economii”);
- alimentări cu numerar efectuate de la Banca Naţională a României sau de la
subunităţile aceleiaşi bănci (prin intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR” şi 341
„Decontări intrabancare”);
- încasări în numerar de la diverşi creditori, plusurile de casă constatate, precum şi sume
încasate necuvenit (prin intermediul contului 3566 „Alţi creditori diverşi”);
- încasări în numerar reprezentând venituri diverse de exploatare bancară (prin
intermediul contului 709 „Alte Venituri de exploatare”);
Plăţile în numerar, reflectate în creditul contului 101 „Casa”, pot proveni din
operaţiuni variate, dintre care amintim:
- sume plătite în numerar titularilor de conturi (prin intermediul conturilor 2511 „Conturi
curente”, 2531 „Depozite la vedere”, 2532 „Depozite la termen”, 2533 „Depozite colaterale”);
- dobânzi plătite, în numerar, la depozite constituite (prin intermediul contului 25371
„Datorii ataşate”);
- sume plătite în numerar furnizorilor şi creditorilor diverşi, precum şi cele achitate
colaboratorilor (prin intermediul contului 3566 „Alţi creditori diverşi”);
- sume plătite în numerar privind certificatele de depozit, carnetele şi libretele de
economii (prin intermediul conturilor 2541 „Certificate de depozit” şi 2542 „Carnete şi librete de
economii”);
- dobânzi plătite, în numerar, pentru certificatele de depozit, carnetele şi libretele de
economii (prin intermediul contului 25471 „Datorii ataşate”);
- depuneri de numerar la Banca Naţională a României sau alimentarea cu numerar a
altor subunităţi ale băncii (prin intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR” şi 341
„Decontări intrabancare”).
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a depunerii și retragerii de

numerar în cont curent. Un client al unei unități bancare teritoriale depune numerar în valoare
de 1.000 lei la casieria acesteia, operațiune pentru care banca îi percepe un comision de 10 lei,
reținut din contul curent al clientului. În ziua bancară următoare, clientul retrage numerar din
contul curent în valoare de 700 lei, operațiune pentru care banca îi reține din contul curent un
comision de 7 lei. Se cere înregistrarea în contabilitatea societăţii bancare a operaţiunilor privind
depunerea şi retragerea de numerar în contul curent al clientului.
Depunere numerar în cont curent, prin depunerea numerarului la casierie și creditarea

contului curent al clientului:
1.000 101.L = 2511 1.000
Casa, analitic în lei Conturi curente
96
Comisionul de depunere a numerarului în contul curent, prin debitarea contului curent al
clientului și creditarea contului de venituri aferent înregistrării comisionului de depunere
numerar:
10 2511 = 7085 10
Conturi curente Venituri privind
mijloacele de plată
Retragere numerar din cont curent, prin debitarea contului curent al clientului și
creditarea contului de numerar în casierie:
700 2511 = 101.L 700
Conturi curente Casa, analitic în lei
Comisionul de retragere a numerarului din contul curent, prin debitarea contului curent al
clientului și creditarea contului de venituri aferent înregistrării comisionului de retragere
numerar:
7 2511 = 7085 7
Conturi curente Venituri privind
mijloacele de plată
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind

preschimbarea mijloacelor bănești uzate, deteriorate sau scoase din circulație.
Următoarele înregistrări contabile descriu această problematică.
Bancnotele în valută străine uzate, deteriorate sau scoase din circulație se pot
preschimba de către societățile bancare, operațiune pentru care se percepe un comision.
Înregistrarea operațiunii de preschimbare a bancnotelor în valută uzate și scoase din circulație:
Suma depusă 101 = 2621 Suma depusă
Casa Alte sume datorate
Comisionul este înregistrat în conturile de venituri:
Comision 2621 = 7029 Comisioane Comision
Alte sume datorate
Plata sumelor provenind din preschimbarea bancnotelor uzate sau scoase din circulație
se face potrivit solicitării clientului, în numerar sau în cont curent:
Suma datorată 2621 = 101 Casa sau Suma datorată
Alte sume datorate 2511 Conturi curente
Bancnotele fără valoare provenite din transferurile de numerar între unitățile teritoriale
ale băncii sunt înregistrate drept minusuri de numerar necontestate de unitatea operativă și sunt
trecute la cheltuieli:
Minus de casă 3556 Alți debitori diverși = 101 Casa Minus de casă
Minus de casă 609 Alte Cheltuieli de = 3556 Alți debitori Minus de casă
exploatare diverși
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de primire a

numerarului în saci sigilaţi la sediul băncii. O societate comercială clientă a unei unități
bancare teritoriale a băncii X depune numerar la casieria băncii prin intermediul unei societăţi
agreate de transport valori. În ziua 1 valoarea numerarului depus în genţile sigilate coincide cu
cea a sumei menţionate în borderoul însoţitor, 15000 lei. În zilele următoare valoarea
97
numerarului depus în genţile sigilate nu coincide cu cea a sumei menţionate în borderoul
însoţitor – în borderou sunt menţionaţi cu 10 lei mai mult în ziua 2 şi cu 20 lei mai puţin în ziua
3. Se cere înregistrarea în contabilitatea societăţii bancare a operaţiunilor enunţate.
Depunerea numerarului în genţi sigilate presupune creşterea disponibilităţilor băneşti în

numerar ale băncii şi alimentarea concomitentă a contului curent al clientului căruia îi aparţin,
dacă sumele depuse coincid cu cele menţionate în borderoul însoţitor (ziua 1):
15000 101.L = 2511 15000
Casa, analitic în lei Conturi curente
Minusul de numerar constatat la numărarea sumelor depuse în genţi sigilate în ziua 2
reprezintă sume care sunt acoperite din contul clientului, după ce în prealabil au fost înregistrate
în aşteptare în conturile de debitori diverşi:
10 3556 Alţi debitori diverşi = 101.L 10
Casa, analitic în lei
10 2511 Conturi curente = 3556 Alţi debitori 10

diverşi
Plusul de numerar constatat la numărarea sumelor depuse în genţi sigilate în ziua 3

reprezintă sume care sunt virate în contul clientului, după ce în prealabil au fost înregistrate în
aşteptare în conturile de creditori diverşi:
20 101.L = 3566 Alţi creditori 20

Casa, analitic în lei diverşi
20 3566 Alţi creditori diverşi = 2511 Conturi curente 20
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor diverse de

trezorerie şi cu numerar
Unitatea bancară teritorială A a societăţii bancare X depune la unitatea bancară B a
aceleaşi bănci gropuri de chei, reprezentate de dublurile cheilor de la tezaurul unităţii A. Se cere
să se înregistreze în contabilitatea ambelor unităţi teritoriale operaţiunile de plasare şi retragere
a gropurilor de chei.
Unitatea bancară teritorială A a societăţii bancare X constată la inventarierea casieriei
un plus de numerar în valoare de 2.000 lei, care nu a fost soluţionat. La o altă dată constată la
inventarierea casieriei un minus de 3.000 lei, din care 1.200 lei se constată că pot fi recuperate
de la angajaţii responsabili (conform anchetei interne a băncii şi soluţionării acesteia prin
angajamentul de plată al angajatului responsabil sau pe baza unei hotărâri judecătoreşti
definitive). Diferenţa de 1.800 lei se înregistrează sub forma unei cheltuieli, în baza aprobării
date de către managementul responsabil. Se cere înregistrarea în contabilitatea unităţii bancare
operative A a societăţii bancare a operaţiunilor enunţate.
Unitatea bancară teritorială A:

Predarea către unitatea teritorială B a gropurilor de chei:
Valoare 9982 Alte valori date = 999 Contrapartida Valoare simbolică
simbolică convenită
convenită
La restituirea gropurilor de chei de la unitatea teritorială B:
98
Valoare 999 Contrapartida = 9982 Alte valori date Valoare simbolică
convenită
Unitatea bancară teritorială B:
Primirea de la unitatea teritorială A a gropurilor de chei:
Valoare 999 Contrapartida = 9981 Alte valori primite Valoare simbolică
convenită
La restituirea gropurilor de chei către unitatea teritorială A:
Valoare 9981 Alte valori primite = 999 Contrapartida Valoare simbolică
convenită
Unitatea bancară teritorială A:
Plusurile de numerar nesoluţionate se înregistrează sub forma veniturilor din exploatare,
după ce în prealabil ele au fost configurate sub forma datoriilor faţă de alţi creditori diverşi,
concomitent cu creşterea disponibilităţilor băneşti:
2000 101 Casa = 3566 Alţi creditori 2000
diverşi
2.000 3566 Alţi creditori diverşi = 74997 Alte venituri diverse 2.000
din exploatare
Minusurile de numerar se înregistrează sub forma creanţelor faţă de alţi debitori diverşi,
concomitent cu scăderea disponibilităţilor băneşti:
3000 3556 Alţi debitori diverşi = 101 Casa 3000
Recuperarea minusurilor de la angajaţii responsabili, prin încasarea sumelor în numerar:
1200 101 Casa = 3566 Alţi debitori diverşi 1200
Trecerea pe cheltuieli a sumelor reprezentând minusuri de inventar aprobate a fi trecute
la cheltuieli:
1800 609 Alte Cheltuieli de = 3556 Alţi debitori diverşi 1800
exploatare
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a închirierii de către bancă a

casetelor de valori.
La data de 15.09.N, un client al băncii X semnează un contract de închiriere a unei
casete de valori la bancă şi depune garanţia pentru zarul casetei sub forma unui depozit
colateral în sumă de 1.000 lei. Banca emite o factură cuprinzând contravaloarea chiriei pentru
toată perioada de închiriere de trei luni în valoare de 3.570 lei, pe care o încasează în numerar
de la client, căruia i se înmânează cu această ocazie cheia de la caseta de valori.
a) La sfârşitul perioadei de închiriere clientul restituie băncii cheia casetei, situaţie în
care banca returnează clientului valoarea garanţiei constituite.
b) La expirarea perioadei de închiriere, clientul se prezintă la bancă declarând că a
pierdut cheia casetei de valori, situaţia în care banca va executa garanţia pentru zarul casetei.
c) La expirarea perioadei de închiriere, clientul nu se prezintă la bancă, iar după trecerea
a 30 de zile calendaristice de la finalul perioadei de închiriere (presupunând că aşa prevedea
contractul încheiat între cele două părţi), banca procedează la executarea garanţiei pentru zarul
casetei.
Se cere înregistrarea în contabilitatea societăţii bancare a operaţiunilor privind
închirierea de către bancă a casetelor de valori.
99
Cu ocazia semnării contractului de închiriere, se constituie un depozit colateral, ce
reprezintă garanţia pentru zarul casetei:
1.000 101.L Casa, analitic în lei = 25336 Alte depozite colaterale 1.000
Înregistrarea facturii emise de bancă şi reprezentând contravaloarea chiriei pentru toată
perioada de închiriere de trei luni. Deoarece operaţiunile de închiriere a casetelor de valori sunt
supuse taxei pe valoarea adăugată, factura va cuprinde valoarea chiriei şi TVA-ul aferent:
3.570 3556 Alți = % 3.570
debitori 7042 Venituri din operațiuni de leasing operațional, 3.000
diverși chirii, locații de gestiune și alte contracte similare
(clienţi) 35327 TVA colectată 570
Înregistrarea încasării contravalorii facturii emise de bancă:
3.570 101.L Casa, analitic în lei = 3556 Alți debitori diverși 3.570
a) Clientul restituie băncii cheia casetei la expirarea perioadei de închiriere, situaţie în care
banca returnează clientului valoarea garanţiei constituite la semnarea contractului de închiriere:
1.000 25336 Alte depozite = 101.L analitic în lei 1.000
colaterale
b) La expirarea perioadei de închiriere, clientul se prezintă la bancă declarând că a
pierdut cheia casetei de valori, situaţia în care banca va executa garanţia pentru zarul casetei,
care devine venit pentru bancă:
1.000 25336 Alte depozite = 74997 Alte venituri 1.000
colaterale diverse de exploatare
c) La expirarea perioadei de închiriere, clientul nu se prezintă la bancă, iar după
trecerea a 30 de zile calendaristice de la finalul perioadei de închiriere, banca procedează la
executarea garanţiei pentru zarul casetei şi execută garanţia pentru zarul casetei transformând-
o în venit:
1.000 25336 Alte depozite = 74997 Alte venituri 1.000
colaterale diverse de exploatare
7.2 Contabilitatea decontărilor societăților bancare cu Banca Națională a României
Reflectarea în contabilitate a relaţiilor societăţilor bancare cu Banca Naţională a

României se face prin intermediul contului 1111 „Cont curent la Banca Naţională a României”,
cont de activ, care exprimă în debitul său numeroase operaţiuni, dintre care amintim:
- sumele depuse în numerar la Banca Naţională a României de către societăţile bancare
(prin intermediul contului 101 „Casa”);
- sumele virate în conturile Băncii Naţionale a României reprezentând constituiri de
disponibilităţi (prin intermediul contului 121 „Conturi de corespondent la instituţii de credit –
nostro” şi 122 „Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit – loro”);
- sumele încasate de clienţi aparţinând altor subunităţi ale aceleiaşi bănci (prin
intermediul contului 341 „Decontări intrabancare”);
- sumele primite de bancă reprezentând împrumuturi de refinanţare de la Banca
Naţională a României (prin intermediul contului 112 „Împrumuturi de refinanţare de la Banca
Naţională a României”);
- împrumuturi primite de la alte bănci (prin intermediul contului 142 „Împrumuturi primite
de la instituţii de credit”);
- depozite constituite de alte bănci (prin intermediul contului 132 „Depozite ale instituţiilor
de credit”);
Contul 1111 „Cont curent la Banca Naţională a României” se creditează prin debitul unui
număr însemnat de conturi, dintre care amintim:
- 101 ”Casa” cu sumele ridicate în numerar de la Banca Naţională a României;
100
- 121 „Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)” şi 122 „Conturi de
corespondent ale instituţiilor de credit (loro)” cu sumele virate din conturile Băncii Naţionale a
României, reprezentând diminuări de disponibilităţi;
- 2511 „Conturi curente” cu sumele plătite de clientelă;
- 341 „Decontări intrabancare” cu sumele plătite pentru clienţii altor unităţi ale băncii;
- 112 „Împrumuturi de refinanţare de la Banca Naţională a României” cu sumele
rambursate de către bancă sau retrase de Banca Naţională a României;
Soldul contului 1111 „Cont curent la BNR” reprezintă disponibilităţi băneşti aflate în
contul curent la Banca Naţională a României.
Ataşate decontărilor cu Banca Naţională a României, creanţele şi datoriile legate
de acestea sunt reflectate în contabilitate prin intermediul contului 117 ”Creanţe şi
datorii ataşate”. Creanţele sunt înregistrate cu ajutorul contului 11711 „Creanţe ataşate”,
iar datoriile prin intermediul contului 11721 „Datorii ataşate”.
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a împrumuturilor de

refinanţare la Banca Naţională a României şi a datoriilor ataşate aferente.
Societatea bancară X SA primeşte de la Banca Naţională a României un împrumut
colaterizat cu active eligibile pentru garantare (anumite titluri de valoare pe care BNR le
acceptă, cum sunt titluri de stat emise de România pe piața internă) pe termen de o lună,
considerat un împrumut de refinanţare, în valoare de 500.000 lei. Se ştie că semnarea
contractului de creditare cu Banca Naţională a României are loc cu trei zile înainte de primirea
propriu-zisă a împrumutului. Pentru împrumutul contractat, societatea bancară X SA este
obligată să plătească o dobândă lunară de 10.000 lei. Se cere să se reflecte în contabilitatea
societăţii bancare operaţiunile de mai sus.
Întrucât data semnării contractului de creditare nu coincide cu primirea propriu-zisă a

împrumutului, între cele două date, societatea bancară va înregistra extrabilanţier angajamentul
primit de la Banca Naţională a României.
500.000 999 Contrapartida = 902 Angajamente primite de 500.000
la instituţii de credit
Primirea propriu zisă a împrumutului impune stornarea înregistrării extrabilanţiere
anterioare şi concomitent, înregistrarea primirii împrumutului în conturile bilanţiere:
500.000 902 Angajamente primite de = 999 Contrapartida 500.000
la instituţii de credit
şi
500.000 1111 Cont curent la Banca = 1121 Împrumuturi 500.000
Naţională a României colaterizate cu active
eligibile pentru
garantare
La scadenţă se înregistrează conform contractului obligaţia de plată a dobânzii:
10.000 6011 Dobânzi la Banca = 11721 Datorii ataşate 10.000
Naţională a României
Plata dobânzii aferente împrumutului primit:
10.000 11721 Datorii ataşate = 1111 Cont curent la Banca 10.000
Rambursarea la scadenţă a împrumutului de refinanţare de la Banca Naţională a
României:
101
500.000 1121 Împrumuturi = 1111 Cont curent la Banca 500.000
colaterizate cu active eligibile Naţională a României
pentru garantare
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a creanţelor ataşate rezultate

din relaţia băncii cu Banca Naţională a României.
Societăţii bancare X SA i se cuvin pentru disponibilităţile păstrate în contul curent
la Banca Naţională a României dobânzi în valoare de 100.000 lei, iar la scadenţă
respectivele dobânzi sunt încasate de către societatea bancară, prin intermediul
contului său curent. Se cere să se înregistreze în contabilitatea societăţii bancare X SA
operaţiunile enunţate.
Societatea bancară înregistrează la scadenţă creanţele aferente dobânzilor pentru

disponibilităţile păstrate în contul curent la Banca Naţională a României:
100.000 11711 Creanţe ataşate = 7011 Dobânzi de la Banca 100.000
Încasarea creanţelor aferente dobânzilor pentru disponibilităţile păstrate în contul curent
la Banca Naţională a României presupune debitarea contului de discponibilităţi băneşti la BNR
şi reducerea concomitentă a creanţei:
100.000 1111 Cont curent la Banca = 11711 Creanţe ataşate 100.000
7.3 Contabilitatea operaţiunilor prin conturi de corespondent
Operaţiile de încasări şi plăţi din relaţiile cu parteneri externi se realizează prin

sucursalele externe ale societăţilor bancare, însă nu toate băncile dispun de astfel de unităţi şi
nu în toate ţările16. Pe baza convenţiilor încheiate între bănci, acestea pot să-şi deschidă
reciproc conturi de corespondent. Aceste conturi de corespondent pot fi în funcţie de
apartenenţă17:
- - contul „nostro” operabil la banca proprietară a disponibilului din cont şi care evidenţiază
depunerile de disponibilităţi la vedere ale unei bănci la altă bancă;
- - contul „loro” operabil la societatea bancară care gestionează disponibilităţile altei bănci şi
care evidenţiază depunerile de disponibilităţi la vedere aparţinând altor bănci, gestionate de
către o bancă din sistemul bancar românesc.
Reflectarea în contabilitate a relaţiilor de corespondent dintre bănci se face cu ajutorul
conturilor 121 „Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)” şi 122 „Conturi de
corespondent ale instituţiilor de credit (loro)”. Contul 121 arată existenţa şi mişcarea
disponibilităţilor băneşti aflate în conturile de corespondent deschise la alte bănci (nostro), iar
contul 122 existenţa şi mişcarea disponibilităţilor băneşti aflate în conturile de corespondent
deschise de alte bănci (loro).
O atenţie deosebită în contabilizarea operaţiunilor de corespondent trebuie acordată
contabilizării creanţelor şi datoriilor în legătură cu banca centrală din ţările în care banca
este implantată. Astfel de operaţiuni nu se reflectă prin intermediul conturilor 121 nostro sau
122 loro, ci cu ajutorul grupei de conturi 11 “Decontări cu BNR”. De asemenea, depozitele la
vedere interbancare, precum şi creditele şi împrumuturile interbancare de pe o zi pe alta nu se
reflectă prin intermediul conturilor 121 nostro sau 122 loro, ci prin intermediul conturilor 1311
16
Temeş I., Mureşan M., Contabilitate bancară, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2000, p. 89.
17
Zaharciuc E., Contabilitatea societăţilor bancare, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 85.
102
“Depozite la vedere la bănci”, 1321 “Depozite la vedere ale instituţiilor de credit”, 1411 “Credite
de pe o zi pe alta acordate instituţiilor de credit” şi 1421 “Împrumuturi de pe o zi pe alta primite
de la instituţii de credit”.
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de plăţi externe

în lei efectuate de societatea bancară. Societatea bancară X SA efectuează în numele unui
client bancar o plată în valoare de 15.000 lei către o instituţie de credit nerezidentă, care are
deschis un cont Loro la societatea bancară X. Comisionul reţinut clientului plătitor este de 50 lei.
Se cere să se înregistreze în contabilitatea societăţii bancare X SA operaţiunile enunţate.
Prima plată presupune prelevarea sumei de plătit din contul clientului bancar în numele
căruia se efectuează plata şi înregistrarea concomitentă a obligaţiei de plată către instituţia de
credit nerezidentă:
15.000 2511 Conturi curente, analitic = 1621 Alte sume datorate, analitic 15.000
client plătitor instituţia de credit nerezidentă
Datoria faţă de instituţia de credit nerezidentă este onorată prin viramentul sumei în
contul Loro deschis de instituţia de credit la societatea bancară X:
15.000 1621 Alte sume datorate, = 122 Conturi ale instituţiilor de credit 15.000
analitic instituţia de credit Loro, analitic instituţia de credit
nerezidentă nerezidentă
Comisionul reţinut clientului plătitor se prelevează din contul curent al clientului plătitor:
50 2511 Conturi curente, analitic = 7085 Venituri privind 50
client plătitor mijloacele de plată
7.4 Contabilitatea operaţiunilor privind depozitele, creditele şi împrumuturile

interbancare
În categoria depozitelor interbancare sunt incluse atât depozitele la bănci, cât şi

depozitele băncilor la o anumită societate bancară. Depozitele interbancare pot fi la vedere, la
termen şi colaterale. Depozitele la vedere sunt constituite pentru o durată iniţială de cel mult o
zi lucrătoare. Depozitele la termen sunt constituite pentru un termen fix, pentru care durata
iniţială este mai mare de o zi lucrătoare. Depozitele colaterale sunt constituite drept garanţii
sau pentru efectuarea unor operaţiuni ulterioare, determinate.
Reflectarea în contabilitate a depozitelor interbancare se face prin intermediul grupei de
conturi 13 „Depozite interbancare”, care cuprinde conturile 131 „Depozite la instituţii de credit” şi
132 „Depozite ale instituţiilor de credit”, detaliate la rândul lor în conturi sintetice de gradul al II-
lea operaţionale.
Contul 1311 „Depozite la vedere la bănci” evidenţiază depozite constituite la alte bănci
pentru care durata iniţială este cel mult egală cu o zi lucrătoare. Contul 1312 „Depozite la
termen la instituţii de credit” evidenţiază depozite constituite la alte bănci pe un termen fix,
pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare. Contul 1313 „Depozite colaterale la
bănci” evidenţiază depozite constituite la alte bănci în garanţie sau pentru efectuarea unor plăţi
ulterioare determinate. Contul 1317 „Creanţe ataşate” evidenţiază creanţe din dobânzi,
calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite la alte bănci. Analog
conţinutului conturilor de depozite la instituţii de credit, conturile de depozite ale instituţiilor de
credit (1321 „Depozite la vedere ale instituţiilor de credit”, 1322 „Depozite la termen ale
instituţiilor de credit” şi 1323 „Depozite colaterale ale băncilor”) evidenţiază cele trei tipuri de
depozite de data aceasta însă ale altor bănci la o anumită societate bancară. Pentru depozitele
103
constituite de alte bănci la o societate bancară, aceasta din urmă datorează dobânzi
contabilizate cu ajutorul contului 1327.
Contul 131 „Depozite la instituţii de credit” evidenţiază în debitul său depozitele
constituite la alte bănci prin intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de
corespondent la instituţii de credit nostro” şi 122 „Conturi de corespondent ale instituţiilor de
credit loro”. În creditul contului 131 se reflectă diminuări sau lichidări de depozite constituite la
alte bănci, prin intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de corespondent
la instituţii de credit nostro” şi 122 „Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit loro”, cât şi
sumele reprezentând depozite nerambursate la scadenţă sau devenite îndoielnice 1811
„Creanţe restante” şi 1821 „Creanţe îndoielnice”.
Dobânzile aferente depozitelor la bănci sunt înregistrate în contabilitate prin intermediul
contului 1317 „Creanţe ataşate”, care se debitează cu creanţele din dobânzi, calculate şi
neajunse la scadenţă aferente conturilor de depozite, prin intermediul conturilor 7013 „Dobânzi
de la conturile de depozite la instituţii de credit” şi 3721 „Poziţie de schimb” (pentru dobânzile în
devize). În creditul contului 1317 sunt reflectate dobânzile încasate aferente depozitelor
constituite prin intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de corespondent
la instituţii de credit nostro” şi 122 „Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit loro” şi
sumele reprezentând dobânzi restante sau devenite îndoielnice aferente depozitelor constituite,
prin intermediul conturilor 1812 „Dobânzi restante” şi 1822 „Dobânzi îndoielnice”.
Contul 132 „Depozite ale instituţiilor de credit” evidenţiază în creditul său depozitele
constituite de alte bănci şi în credit diminuări sau lichidări de depozite constituite de alte bănci,
prin intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de corespondent la instituţii
de credit nostro” şi 122 „Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit loro”. Contul 1327
”Datorii ataşate” evidenţiază în creditul său datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la
scadenţă, aferente depozitelor constituite de alte bănci, prin intermediul contului 6013 „Dobânzi
la depozitele băncilor” şi datorii din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă,
aferente depozitelor constituite de alte bănci, prin intermediul contului 3721 „Poziţie de schimb”.
Contul 1327 reflectă în debit dobânzile plătite aferente depozitelor constituite de alte bănci, prin
intermediul conturilor 111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de corespondent la instituţii de
credit nostro” şi 122 „Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit loro”.
Societăţile bancare pot să-şi acorde reciproc credite. Reflectarea bilanţieră a
creditelor şi împrumuturilor interbancare se face cu ajutorul conturilor 141 „Credite acordate
instituţiilor de credit” şi 142 „Împrumuturi primite de la instituţii de credit”. Creditele şi
împrumuturile interbancare pot fi de pe o zi pe alta, la termen şi financiare. Creditele şi
împrumuturile de pe o zi pe alta sunt credite sau împrumuturi fară garanţie (în alb) acordate
sau primite, în baza unei convenţii/contract, pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare. Creditele
şi împrumuturile la termen sunt credite sau împrumuturi fără garanţie (în alb) acordate sau
primite pentru un termen fix, în baza unei convenţii/contract, pentru care durata iniţială este mai
mare de o zi lucrătoare. Descrise sintetic, conturile de credite acordate instituţiilor de credit
sunt:
- 1411 „Credite de pe o zi pe alta acordate instituţiilor de credit” care reflectă credite fără
garanţie (în alb) acordate băncilor, în baza unei convenţii/contract, pe o perioadă de cel mult o
zi lucrătoare;
- 1412 „Credite la termen acordate instituţiilor de credit” care reflectă credite fără
garanţie (în alb) acordate băncilor, în baza unei convenţii/contract, pentru care durata iniţială
este mai mare de o zi lucrătoare.
Cu ocazia acordării creditelor, conturile de credite se debitează reflectând creanţe ale
societăţii bancare asupra altor bănci, iar cu ocazia rambursării creditelor conturile amintite se
creditează.
104
Creanţele din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor acordate
băncilor sunt evidenţiate prin intermediul contului 14171 „Creanţe ataşate” şi reprezintă venituri
ale societăţii bancare. La scadenţă dobânzile sunt încasate, iar în caz contrar ele sunt trecute în
categoriile celor restante ori îndoielnice.
Descrise sintetic, conturile de împrumuturi primite de către bănci sunt:
- 1421 „Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la instituţii de credit” care evidenţiază
împrumuturile fără garanţie (în alb) primite de la bănci, în baza unei convenţii/contract, pe o
perioadă de cel mult o zi lucrătoare;
- 1422 „Împrumuturi la termen primite de la instituţii de credit” care evidenţiază
împrumuturile fără garanţie (în alb) primite de la bănci, în baza unei convenţii/contract, pentru
care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare.
La primirea împrumuturilor, societatea bancară creditează conturile de împrumuturi
interbancare şi reflectă în acest fel datorii faţă de alte bănci, iar la rambursarea ratelor
împrumuturilor primite, conturile de împrumuturi vor fi debitate.
Datoriile din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente împrumuturilor primite
de la bănci sunt evidenţiate prin intermediul contului 14271 „Datorii ataşate”.
Dobânzile datorate şi neajunse la scadenţă presupun contabilizarea ca şi cheltuieli ale
perioadei la care se referă (ceea ce presupune creditarea conturilor de datorii ataşate), iar cu
ocazia plăţii dobânzilor conturile de datorii ataşate sunt debitate, concomitent cu scăderea
disponibilităţilor băneşti din conturile din care se fac plăţile interbancare (1111 „Cont curent la
BNR”, 121 „Conturi de corespondent la instituţii de credit nostro” şi 122 „Conturi de
corespondent ale instituţiilor de credit loro”).
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a depozitelor la vedere şi la

termen atrase de la instituţii de credit rezidente sau plasate la instituţii de credit
rezidente. Societatea bancară X SA realizează o înţelegere contractuală cu o altă instituţie de
credit rezidentă prin care se obligă să constituie la aceasta din urmă un depozit la vedere în
valoare de 150.000 lei şi un depozit la termen de 3 luni în valoare de 200.000 lei. Rata anuală a
dobânzii este de 1,2% pentru depozitul la vedere şi 3,6% pentru depozitul la termen. Se cere să
se înregistreze în contabilitatea societăţii bancare X SA operaţiunile referitoare la constituirea şi
lichidarea depozitelor, cât şi dobânda aferentă. Să se contabilizeze la societatea bancară X şi
situaţia în care ea este cea care atrage depozitele de la o altă instituţie de credit rezidentă.
Cazul depozitelor la vedere şi la termen atrase de la instituţii de credit rezidente:

La data înţelegerii contractuale se realizează înregistrări extrabilanţiere aferente
contractului, care să ateste angajamentul primit de banca X de la instituţia de credit rezidentă în
legătură cu depozitele pe care le va constitui la banca X:
150.000/ 999 Contrapartida = 902 Angajamente primite de 150.000/
200.000 la instituţii de credit 200.000
Constituirea efectivă a depozitelor la vedere / la termen de către instituţia de credit
rezidentă la banca X presupune creşterea disponibilităţilor băneşti la BNR ale băncii X şi
înregistrarea concomitentă a unei datorii reprezentată de depozitele la vedere / la termen:
150.000/ 1111 Cont curent la Banca = 1321 Depozite la 150.000/
200.000 Naţională a României vedere ale instituţiilor 200.000
de credit / 1322
Depozite la termen ale
instituţiilor de credit
Înregistrarea extrabilanţieră de la data înţelegerii contractuale se stornează deoarece a
rămas fără obiect după constituirea propriu-zisă a depozitului:
105
150.000/ 902 Angajamente primite de = 999 Contrapartida 150.000/
200.000 la instituţii de credit 200.000
Dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă se înregistrează în contabilitate periodic,
obligatoriu lunar (sau la scadenţa operaţiunilor, dacă fondurile aferente au termen de restituire
în cursul lunii) prin trecerea pe cheltuieli, concomitent cu reflectarea unei datorii ataşate.
Calculul dobânzii se face pe baza formulei
Dobânda = Valoarea depozitului x Rata anuală a dobânzii x Număr de zile în care
depozitul a fost constituit / 365 zile:
Valoarea 6013 Dobânzi la depozitele = 13271 Datorii ataşate Valoarea
dobânzii instituţiilor de credit (60131, dobânzii
60132)
Lichidarea depozitului constituit - pe baza opţiunii de lichidare a depozitului de către
instituţia de credit care a plasat depozitul în cazul depozitului la vedere sau la maturitate în
cazul depozitului la termen – presupune înregistrarea contabilă inversă constituirii depozitului:
150.000/ 1321 Depozite la vedere ale = 1111 Cont curent la Banca 150.000/
200.000 instituţiilor de credit / 1322 Naţională a României 200.000
Depozite la termen ale
instituţiilor de credit
Plata dobânzii datorată de către banca X instituţiei de credit care a constituit depozitul –
se face la data stipulată contractual drept dată de plată a dobânzii:
Valoarea 13271 Datorii ataşate = 1111 Cont curent la Banca Valoarea
dobânzii Naţională a României dobânzii
Cazul depozitelor la vedere şi la termen plasate la instituţii de credit rezidente:

La data înţelegerii contractuale se realizează înregistrări extrabilanţiere aferente
contractului, care să ateste angajamentul dat de banca X instituţiei de credit rezidentă în
legătură cu depozitele pe care banca X le va constitui:
150.000/ 901 Angajamente în = 999 Contrapartida 150.000/
200.000 favoarea instituţiilor de credit 200.000
Constituirea efectivă a depozitelor la vedere / la termen de către banca X la instituţia de
credit rezidentă presupune scăderea disponibilităţilor băneşti la BNR ale băncii X şi
înregistrarea concomitentă a unei creanţe reprezentată de depozitele la vedere / la termen:
150.000/ 1311 Depozite la vedere la = 1111 Cont curent la Banca 150.000/
200.000 instituţii de credit / 1322 Naţională a României 200.000
Depozite la termen la
instituţii de credit
Înregistrarea extrabilanţieră de la data înţelegerii contractuale se stornează deoarece a
rămas fără obiect după constituirea propriu-zisă a depozitului:
150.000/ 999 Contrapartida = 901 Angajamente în favoarea 150.000/
200.000 instituţiilor de credit 200.000
Dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă se înregistrează în contabilitate periodic,
obligatoriu lunar (sau la scadenţa operaţiunilor, dacă fondurile aferente au termen de restituire
în cursul lunii) prin trecerea la venituri, concomitent cu reflectarea unei creanţe ataşate. Calculul
dobânzii se face pe baza formulei
Dobânda = Valoarea depozitului x Rata anuală a dobânzii x Număr de zile în care
depozitul a fost constituit / 365 zile:
Valoarea 13171 Creanţe ataşate = 7013 Dobânzi de la conturile de Valoarea
dobânzii depozite la instituţii de credit dobânzii
(70131, 70132)
106
Lichidarea depozitului constituit - pe baza opţiunii de lichidare a depozitului de către
banca X care a plasat depozitul în cazul depozitului la vedere sau la maturitate în cazul
depozitului la termen – presupune înregistrarea contabilă inversă constituirii depozitului:
150.000/ 1111 Cont curent la Banca = 1311 Depozite la vedere la 150.000/
200.000 Naţională a României instituţii de credit / 1322 Depozite 200.000
la termen la instituţii de credit
Încasarea dobânzii cuvenite băncii X de la instituţia de credit – se face la data stipulată
contractual drept dată de încasare a dobânzii:
Valoarea 1111 Cont curent la Banca = 13171 Creanţe ataşate Valoarea
dobânzii Naţională a României dobânzii
7.5 Descrierea succintă a instrumentelor bancare de plată şi a

Sistemului Electronic de Plăţi
Băncile acţionează ca agenţi intermediari în realizarea transferurilor fondurilor în numele

clienţilor lor, prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar. Astfel, banca este un
intermediar al mediului de afaceri, care se interpune între diverşi participanţi la schimburile din
economie. În România, înainte de anii ’90 nu se putea identifica un sistem al decontărilor
bancare în adevăratul sens al cuvântului, datorită specificului economiei centralizate şi a
proprietăţii de stat preponderente. După 1990 au fost necesare modificări structurale la nivelul
încasărilor şi plăţilor bancare. Abia în anul 2005 au intrat în funcțiune componentele principale
ale Sistemului Electronic de Plăţi (SEP): Sistemul cu decontare pe bază brută în timp real
(Real Time Gross Settlement System RTGS), denumit în România ReGIS (Românian electronic
Gross Interbank Settlement), sistem cu decontare pe bază brută în timp real, în care sunt
procesate şi decontate definitiv instrucţiuni de plată de tip transfer credit aferente plăţilor de
mare valoare (ce exced 50.000 RON) sau urgente iniţiate de participanţi; Casa de compensare
automată (Automated Clearing House ACH), denumită în România SENT (Sistemul Electronic
cu decontare pe bază Netă), prin care se decontează ordine de plată de mică valoare,
instrucţiuni de debitare directă și instrumente de plată de debit.
Creanţele şi datoriile reciproce stinse fie prin acceptare, fie prin intermediul mijloacelor
de plată asiguratorii, au la bază documente specifice, instrumente de plată.
Instrumentele de plată pot fi grupate după mai multe criterii, astfel:
1. Din punct de vedere al persoanei care iniţiază transferul şi al serviciilor prestate de
societăţile bancare clienţilor lor, se disting:
- - instrumente de plată de credit, care circulă din iniţiativa debitorilor (ordinul de plată,
instrucţiunile de debitare directă). Pe baza acestor instrumente, unitatea bancară a debitorului
va efectua plăţi în numele acestuia. Destinaţia finală a acestor plăţi este conturile creditorilor,
ceea ce determină circuite intra sau interbancare ale instrumentelor de plată şi implicit, ale
fondurilor;
- - instrumente de plată de debit, care circulă din iniţiativa creditorilor (cecul, biletul la ordin,
cambia). Pe baza acestor instrumente, unitatea bancară a creditorului va remite pe circuit intra
ori interbancar instrumentele de plată în vederea plăţii acestora la debitor;
- - instrumente accesorii, cvasiinstrumente de plată, generate de operaţiuni de schimburi
economice, inclusiv internaţionale, efectuate de clienţii societăţilor bancare prin intermediul
băncilor lor (operaţiuni de decontare prin acreditiv documentar, pe bază de scrisoare de
garanţie bancară, prin incasso documentar etc.).
2. După suportul informaţional fizic al instrumentelor de decontare se disting:
- - instrumente întocmite şi care circulă pe suport clasic - hârtie;
- - instrumente întocmite şi care circulă pe alte suporturi neconvenţionale - telefonic, telex,
electronic etc.
107
Din punctul de vedere al contabilităţii şi gestiunii bancare, cunoaşterea reperelor de
bază ale instrumentelor de plată prezintă importanţă pentru delimitarea rolului băncilor în
mecanismul decontărilor şi identificarea modificărilor patrimoniale şi extrapatrimoniale
determinate de operaţiuni de decontare în numele clienţilor. În cele de mai jos sunt prezentate
succint delimitările normative şi aspectele tehnice referitoare la cec, cambie, bilet la ordin şi
ordin de plată.
Adesea tratat restrictiv, cu referiri doar la cecul de virament, CECUL este utilizat în multe
alte contexte, care depind firesc, de tipul de cec la care se face referire. Cecurile pot fi
clasificate în raport de mai multe criterii, două dintre acestea fiind cele mai importante, şi
anume: beneficiarul plăţii şi modul de încasare.
Din punct de vedere al beneficiarului există următoarele tipuri de cecuri:
a) cec nominativ (cec negirabil), care se plăteşte unei anumite persoane, cu sau fără
clauza „la ordin”. Dacă cecul nu are precizată clauza „la ordin”, el nu poate fi transmis prin gir
sau andosare, ci numai pe calea cesiunii ordinare.
b) cec la purtător, care poate sau nu să aibă în textul înscrisului menţiunea expresă „la
purtător” sau „plătiţi purtătorului”. Acest cec se plăteşte fie persoanei desemnate de beneficiar,
fie purtătorului acestuia. Acest tip de cec se transmite prin simpla sa remitere de la un purtător
la altul, lucru care reprezintă un dezavantaj în cazul în care beneficiarul de drept pierde cecul
sau acesta îi este furat.
În raport cu modul de încasare se disting următoarele tipuri de cecuri: a) cec nebarat
(simplu); b) cec barat; c) cec de virament; d) cec certificat; e) cec circular; f) cec de călătorie.
a) Cecul nebarat se plăteşte în numerar sau în cont, fără nici o restricţie, potrivit
solicitării beneficiarului.
b) Cecul barat. Denumirea este dată de cele două linii paralele (verticale sau oblice, dar
nu orizontale) imprimate oriunde pe suprafaţa cecului. Există două tipuri de cecuri barate: cec
cu barare generală, când în spaţiul delimitat de cele două linii nu se află nimic înscris, acest tip
de cec circulând prin gir, fiind valabil numai în posesia ultimului deţinător şi cec cu barare
specială, când în spaţiul dintre cele două linii este înscrisă denumirea unei societăţi bancare.
Bararea cecurilor se poate face fie în momentul emiterii, fie în cursul circulaţiei sale, de
către oricare dintre posesorii ulteriori ai cecului. În ambele cazuri beneficiarul este obligat să
recurgă la serviciile unei bănci printr-o unitate aparţinând acesteia şi care să primească plata în
locul său.
Spre deosebire de cecul cu barare generală, care se plăteşte unei bănci (sau unui client
al ei), aflată şi în poziţia de tras, cecul cu barare specială se poate plăti numai băncii a cărei
denumire este trecută între cele două linii paralele de pe faţa instrumentului. Dacă banca
nominalizată este chiar banca aflată pe poziţia de tras, atunci plata cecului se face către un
client al ei.
Bararea generală poate fi transformată în barare specială, însă bararea specială nu
poate fi transformată în barare generală.
c) Cecul de virament. Trăgătorul sau posesorul unui astfel de cec poate interzice plata în
numerar, inserând transversal pe faţa cecului clauzele „plătibil în cont” sau „numai pentru
virament”. În acest caz, banca trasă efectuează numai operaţiunea scriptică, creditându-se
contul beneficiarului, operaţiunea echivalând practic cu plata cecului.
Ştergerea menţiunii „plătibil în cont” sau a menţiunii echivalente se consideră a nu fi fost
făcută. Clauzele menţionate nu pot fi revocate de către posesorii ulteriori ai cecului. Trasul care
nu respectă condiţiile impuse de aceste clauze răspunde de eventualele prejudicii până la
concurenţa valorii cecului.
d) Cecul certificat este instrumentul prin care o bancă aflată în poziţia de tras confirmă,
înaintea remiterii cecului către beneficiar, existenţa fondurilor necesare efectuării plăţii ordonate.
Certificarea cecului este cerută băncii de către unul din posesorii ulteriori, beneficiari ai cecului.
108
Prin certificare, trăgătorul nu mai poate retrage din contul său suma destinată plăţii
cecului respectiv înainte de expirarea termenului de prezentare al acestuia. În acelaşi timp, prin
certificare trasul nu se angajează direct, dar are obligaţia ca în caz de neplată să
despăgubească pe beneficiar.
e) Cecul circular este emis de o bancă asupra subunităţilor sale sau asupra altei bănci,
pentru sume primite de la titular în momentul emiterii.
Pentru emiterea acestor cecuri de către bănci se impun a fi îndeplinite condiţii speciale, legate
de autorizaţii de la Banca Naţională a României, existenţa la banca emitentă a sumelor
disponibile de la beneficiarii acestor cecuri, sume din care se face plata cecului.
f) Cecul de călătorie se emite ca şi biletele de bancă, în sumă fixă şi se exprimă atât în
monedă proprie, cât şi în devize. Se pune în circulaţie fie pe perioade de timp limitate, fie pe
perioade nedeterminate.
Următoarele consideraţii ale acestui paragraf se referă la cecul de virament. Cecul este
principalul instrument de plată din categoria ordinelor de transfer-debit pe suport de hârtie
(formular tipizat, pus la dispoziţie de către bănci pentru titularii de conturi18).
Principalele operaţiuni pe care le implică utilizarea cecului, ca instrument de plată,
sunt:
a. Operaţiuni de gir, prin care posesorul cecului, numit girant, transferă altei persoane,
numită giratar, toate drepturile ce decurg din titlul respectiv. Menţiunile privind circulaţia cecului
prin gir se fac, de regulă, pe spatele cecului, ceea ce face ca operaţia de girare să mai poarte şi
denumirea de andosare;
b. Operaţiuni de aval, care este o garanţie personală pe care o persoană denumită
avalist, adică acela care dă avalul, garantează obligaţia asumată de una dintre persoanele
obligate prin cec, direct sau pe cale de regres, persoană numită avalizat, pentru toată suma
menţionată pe cec sau pentru o parte din ea. Validitatea avalului presupune existenţa măcar
formală a obligaţiei, al cărei accesoriu este;
c. Operaţiuni de plată, cu referiri la faptul că un cec este plătibil la vedere, datorită
faptului că trasul este obligat să-l achite la prezentare. Prin această trăsătură se
individualizează funcţia de instrument de plată, deoarece contribuie la compensarea şi
lichidarea obligaţiilor de plată;
d. Operaţiuni de regres şi de protest, care sunt generate de refuzurile la plată ale
cecurilor. Neplata cecului în termen dă dreptul beneficiarului de a înainta un protest, care este
un act notarial prin care se înregistrează refuzul la plată. Dacă trasul nu onorează cecul,
beneficiarul îşi exercită dreptul de regres19 împotriva diferiţilor semnatari (giranţi, avalişti).
Pentru exercitarea dreptului de regres este necesar ca posesorul cecului să facă dovada
refuzului de plată printr-unul din următoarele documente: act notarial, declaraţia trasului,
confirmarea oficială a unei case de compensare.
CAMBIA este creată de creditor (în calitate de trăgător), care dă ordin debitorului său (în
calitate de tras), să plătească o sumă fixată şi la o dată determinată în timp unui beneficiar sau
18
Pentru a putea trage cecuri, orice trăgător trebuie să depună la societatea bancară la care are deschis
contul specimenul semnăturii sale şi ale manadatarilor. Trăgătorul primeşte un carnet cu file cec,
formulare tipizate cu regim special, care îi servesc la achitarea obligaţiilor faţă de diverşi debitori.
19
Regresul nu este posibil în cazul cecurilor barate cu clauza "neandosabil", acestea purtând o singură
semnătură.
109
la ordinul acestuia. Cambiei îi sunt recunoscute pe lângă caracterul de mijloc de plată 20 şi cele
de mijloc de garantare şi instrument de creditare21.
Principalele operaţiuni pe care le implică utilizarea cambiei sunt:
a. Operaţiuni de acceptare, care sunt reprezentate de angajamentul luat de către tras,
faţă de orice posesor legitim de a plăti cambia la scadenţă. Trasul nu este obligat prin lege să
accepte dar, dacă acceptă, el devine debitorul (obligatul) principal.
Prezentarea la acceptare cel târziu în ziua scadenţei poate fi: obligatorie, interzisă sau
facultativă, după cum este prevăzut pe cambie ori în funcţie de termenul de plată.
b. Operaţiuni de gir, prin care posesorul cambiei (girant), transferă unei persoane
(giratar), printr-o declaraţie scrisă şi subscrisă pe titlu odată cu predarea acestuia, toate
drepturile decurgând din titlul astfel redactat şi completat. Dacă trăgătorul a înscris în cambie
cuvintele „nu la ordin”, cambia este transmisibilă numai în forma şi cu efectele unei cesiuni de
creanţă ordinare22.
Transferul prin gir priveşte întreaga valoare a cambiei, girul parţial fiind nul. Girul
transmite toate drepturile din cambie.
c. Operaţiuni de aval, reprezentate de o garanţie personală prin care o entitate 23 (avalist)
garantează efectuarea plăţii pentru una din persoanele obligate în cambie (avalizat), pentru
toată suma menţionată în cambie sau pentru o parte din ea.
d. Operaţiuni de scontare, care sunt menite să determine încasarea de către posesorul
cambiei a valorii acesteia înainte de scadenţă, prin intermediul unei societăţi bancare, care
preia încasarea cambiei de la posesor, cu toate drepturile şi riscurile ce decurg din aceasta.
Prin scontare posesorul cambiei obţine valoarea nominală a cambiei, mai puţin
dobânda, respectiv scontul pentru suma plătită, calculată din momentul scontării până la
scadenţă.
Societăţile bancare au posibilitatea de sconta la rândul lor, cambiile preluate prin
scontare. Operaţiunea, cunoscută sub denumirea de rescontare, presupune intervenţia Băncii
Centrale în susţinerea băncilor comerciale în procurarea de fonduri.
20
Plata prin intermediul cambiei presupune înlocuirea numerarului în circuitul plăţii unei datorii a
trăgătorului faţă de beneficiarul cambiei. În loc să se efectueze plăţi cu ajutorul numerarului de la trăgător
la beneficiar şi separat, de la tras la trăgător, se realizează o singură plată de la tras direct la beneficiar,
în contul datoriei trăgătorului. Circuitul cambial permite girarea cambiilor, ceea ce implică plata obligaţiilor
unui debitor faţă de un creditor prin intermediul creanţelor respectivului debitor faţă de un partener (tras).
Datorită cambiei, se exclud plăţi multiple între agenţii economici, procedându-se doar la stingerea
obligaţiei finale.
21
Garantarea plăţilor cu ajutorul cambiei rezidă din faptul că dacă trasul acceptă cambia la prezentare,
devine debitor principal al operaţiei de plată din momentul acceptării. Întrucât de la debutul obligaţiei
debitorului şi până la încasarea creanţelor de către ultimul creditor trece o perioadă, datorită cambiei se
nasc relaţii implicite de creditare între partenerii de afaceri.
22
Ca şi girul, cesiunea de creanţă este un mijloc specific de transmitere a obligaţiilor constând în acordul
de voinţă contractual prin care creditorul, numit cedent, transmite în mod voluntar, cu titlu oneros sau
gratuit, dreptul său de creanţă unei alte persoane, numită cesionar, care va deveni astfel creditor în locul
său şi va putea încasa de la debitor creanţa cedată.
23
De cele mai multe ori, avalurile se acordă de către bănci pe cale oneroasă, prin plata unui comision.
Avalul poate fi dat şi de persoanele implicate în cambie, însă nu pot da aval nici trăgătorul, nici
acceptantul cambiei, trasul.
110
e. Operaţiuni de plată, legate de scadenţa cambiei24, care poate fi la vedere, la un
anumit timp de la vedere, la un anumit timp de la data emiterii sau la o dată fixă. Cambia cu
scadenţă neprecizată este considerată plătibilă la vedere.
Spre deosebire de alte instrumente de plată de debit, cum este de exemplu cecul, plata
parţială a cambiei este valabilă, neputând fi refuzată. Trasul poate pretinde posesorului cambiei
să se facă menţiune pe cambie despre plata parţială şi să i se dea o chitanţă.
Întrucât plătitorii cambiilor pot fi clienţi ai diferitelor societăţi bancare, băncile pot efectua
în numele clienţilor lor operaţiuni de primire a cambiilor spre încasare. În astfel de cazuri,
cambiile parcurg un circuit intra sau interbancar, după caz în vederea încasării lor.
f. Operaţiuni de regres, exercitate de regulă la scadenţa cambiilor, reprezentate de
acţiunile posesorilor cambiilor împotriva trăgătorilor, giranţilor, avaliştilor sau a acceptanţilor. În
exercitarea regresului, posesorul unei cambii trebuie să îndeplinească formalitatea denumită
protest. Protestul se materializează în constatarea prin act autentic (la executorul judecătoresc)
a refuzului de acceptare sau de plată şi se face contra trasului acceptant sau a băncii la care a
fost domiciliată cambia sau în subsidiar, contra acceptantului prin intervenţie sau a persoanei
indicate de acesta.
g. Operaţiuni de intervenţie, generate de faptul că la refuzul acceptării sau plăţii de
către tras, trăgătorul, girantul sau avalistul pot indica o persoană care să accepte sau să
plătească la nevoie (intervenţie provocată sau silită).
BILETUL LA ORDIN este un titlu de credit negociabil şi un instrument de plată, prin care
emitentul se angajează să plătească beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă de bani, la
scadenţă, într-un anumit loc.
Astfel, spre deosebire de mecanismul cambial, în cazul biletului la ordin există numai
două părţi: emitentul, care cumulează funcţiile trăgătorului şi ale trasului şi beneficiarul,
creditorul plăţii. Operaţiunile specifice cambiei – girul, avalul, plata, regresul etc. – se regăsesc
în mare parte şi în circuitul biletului la ordin. Diferenţe apar spre exemplu, în cazul plăţii, când
nu mai este necesară acceptarea biletului la ordin.
ORDINUL DE PLATĂ reprezintă dispoziţia dată de un client băncii sale, în scopul
efectuării unei plăţi în favoarea unei terţe persoane. Emitentul ordinului de plată în nume şi pe
cont propriu – plătitorul – îşi onorează, în limita fondurilor de care dispune, prin intermediul
ordinului de plată obligaţii exigibile faţă de terţi. Emitenţi ai ordinelor de plată pot fi clienţi
nebancari ai societăţilor bancare
7.6 Contabilitatea decontărilor intrabancare
Sensul restrâns al relaţiilor intrabancare ale băncilor comerciale se referă la relaţiile

dintre unităţile aceleiaşi societăţi bancare. Relaţiile dintre unităţile băncilor comerciale au loc
atât pe verticală, între Centrală, sucursale şi filiale, cât şi pe orizontală, între unităţile de acelaşi
tip ale băncii.
Instrumentele de plată de credit cu destinaţie intrabancară presupun un circuit
format din următoarele activităţi:
- Activitatea 1: clientul se prezintă la administratorul de cont cu Ordinul de plată, întocmit
de regulă în două exemplare, care îl verifică şi introduce datele ordinului de plată în aplicaţia
informatică, generează operaţiunea de plată, remite un exemplar al ordinului de plată
24
Posesorul cambiei nu poate cere plata anticipată, nici nu poate fi silit să primească o asemenea plată.
Plata anticipată este, totuşi, posibilă, cu acordul ambilor, dar se consideră făcută pe riscul trasului, care
trebuie să verifice nu numai lanţul neîntrerupt al girurilor, ci şi autenticitatea semnăturilor şi legitimarea
posesorului.
111
validatorului. Cel de-al doilea exemplar al ordinului de plată este anexat extrasului de cont al
clientului plătitor, de către administratorul de cont al acestuia.
- Activitatea 2: funcţionarul bancar validator validează ordinul de plată, prin
reintroducerea câmpurilor obligatorii şi le transmite automat la unitatea bancară teritorială (a
aceleiaşi bănci) beneficiară a sumei, generează automat referinţa ordinului de plată şi
înregistrarea contabilă a plăţii intrabancare.
2511, analitic client plătitor = 341, analitic unitatea bancară a
beneficiarului
- Activitatea 3: administratorul de cont de la unitatea bancară beneficiară vizualizează în
timp real macheta cu ordine de plată primite cu cont corect şi denumire completă, în aplicaţia
informatică şi confirmă operaţiunea şi generează automat înregistrarea contabilă de creanţe din
decontare intrabancară. Acest lucru este posibil datorită aplicaţiilor informatice integrate la
nivelul tuturor unităţilor teritoriale ale unei societăţi bancare.
- Activitatea 4: validatorul de la unitatea beneficiară vizualizează macheta cu ordine de
plată, după care operaţiunea apare la administratorul de cont care validează şi generează
automat înregistrarea contabilă de decontare intrabancară.
341, analitic unitatea bancară a plătitorului = 2511, analitic client beneficiar
Administratorul de cont al clientului beneficiar listează din aplicaţia informatică macheta
ordinului de plată pe baza căruia a alimentat contul clientului său (beneficiarul) şi îl anexează la
extrasul de cont al clientului, ca dovadă a încasării.
Instrumentele de plată de debit generează circuite informaţionale diferite, după cum
au ca destinaţie aceeaşi unitate bancară, cu destinaţie intrabancară, banca comercială implicată
fiind banca beneficiarului ori banca plătitorului.
Instrumentele de plată de debit cu destinaţie în aceeaşi unitate bancară, presupun
un flux informaţional compus din activităţile:
- Activitatea 1: clientul beneficiar prezintă administratorului de cont instrumentul de plată
de debit, împreună cu borderoul de încasare, întocmit în patru exemplare. Administratorul de
cont verifică concordanţa datelor înscrise în borderou, cu originalul instrumentului de plată.
După verificarea concordanţei, se datează, semnează şi ştampilează borderoul şi se restituie un
exemplar clientului, ca dovadă a primirii instrumentului de debit pe circuit bancar. Se introduc
datele de pe instrument în ferestrele operaţionale ale aplicaţiei băncii şi se transmite
instrumentul de plată şi cele trei exemplare ale borderoului de încasare persoanei care execută
validarea, pentru verificarea corectitudinii preluării datelor.
- Activitatea 2: se realizează validarea prin tastarea informaţiilor solicitate de o grilă de
validare din programul informatic. Această operaţie se realizează de un supervizor, care
confirmă validarea tuturor informaţiilor introduse în baza de date, iar în cazul unor erori se
transmite administratorului de cont instrumentul de plată, pentru corectare.
- Activitatea 3: supervizorul transmite pe cale internă a băncii, după validare,
administratorului de cont, instrumentul de plată de debit şi 3 exemplare din borderoul de
încasare.
- Activitatea 4: administratorul de cont verifică instrumentul de plată de debit la Centrala
Incidentelor de Plăţi. Dacă clientul plătitor nu este declarat la Centrală şi are suficient disponibil
în cont, instrumentul de debit (spre exemplu, cecul), este verificat conform normelor în vigoare
şi se plăteşte instrumentul de plată de debit, prin confirmare generându-se automat şi
înregistrările contabile ale plăţii şi respectiv încasării.
2511, analitic client plătitor = 2621
112
2621 = 2511, analitic client beneficiar
Administratorul de cont, după confirmare, ştampilează pentru decontare cele trei

exemplare ale borderoului de încasare şi remite administratorului de cont client beneficiar un
exemplar din borderoul de încasare ştampilat şi semnat pentru decontare. La primirea
borderoului semnat şi ştampilat pentru decontare, administratorul de cont client beneficiar îl
anexează la extrasul de cont al clientului beneficiar, ca act de credit.
- Activitatea 5: administratorul de cont client plătitor arhivează instrumentul de plată de
debit împreună cu un exemplar din borderoul de încasare la actele zilei, iar un exemplar din
borderoul de încasare este anexat la extrasul de cont al clientului plătitor.
Dacă data remiterii instrumentului de debit la încasare este înaintea datei plății, clientul
beneficiază de servicii de păstrare – custodie oferite de bancă, în schimbul unui comision de
păstrare plătit de depunătorul beneficiar al instrumentului de debit. Instrumentele de debit
respective se înregistrează într-un cont în afara bilanțului, la valoarea nominală, considerându-
se valori primite spre păstrare în vederea decontării la data stabilită ca dată de decontare.
999 = 9981
Filiera activităţilor descrise, este scurtcircuitată, ca de altfel toate fluxurile informaţionale

de decontări, în situaţia în care clientul plătitor este înscris în baza de date a Centralei
Incidentelor de Plăţi, caz în care, instrumentul de plată de debit se refuză şi se înapoiază
administratorului de cont client beneficiar, împreună cu justificarea refuzului.
Instrumentele de plată de debit cu destinaţie intrabancară presupun un flux
informaţional în care după depunerea instrumentului de plată la unitatea bancară a clientului
beneficiar, se efectuează procedeul de trunchiere, prin care instrumentul de plată este scanat și
imaginea elecronică este trimisă către unitatea bancară a clientului plătitor. Pentru a reflecta în
contabilitate instrumentele de plată de debit depuse spre încasare, la unitatea bancară a
clientului beneficiar se utilizează contul extrabilanțier 9981 Alte valori primite.
Pentru reflectarea în contabilitatea băncilor a operaţiunilor intrabancare, sunt necesare
clarificări ale modului de funcţionare a contului 341 „Decontări intrabancare”. Prin intermediul
acestui cont se evidenţiază operaţiunile efectuate între sediu şi subunităţile din ţară ale aceleiaşi
bănci, cât şi între subunităţile respective. În general, aceste conturi de legătură trebuie să fie
verificate şi închise la sfârşitul perioadei (lună), la nevoie cu ajutorul jurnalelor contabile
suplimentare; eventualul sold existent nu trebuie să reprezinte decât unele operaţiuni aflate în
curs de lămurire ca urmare a erorilor sau dificultăţilor de înregistrare.
Contul 341 „Decontări intrabancare” se creditează prin debitul următoarelor conturi:
- 2511 „Conturi curente” cu sumele virate la alte subunităţi ale băncii din conturile
clienţilor;
- 1111 „Cont curent la BNR” cu sumele încasate pentru clienţii altor subunităţi ale băncii;
- 101 „Casa” cu alimentările cu numerar efectuate de la alte subunităţi ale băncii;
Contul 341 „Decontări intrabancare” se debitează prin creditul următoarelor conturi:
- 2511 „Conturi curente”, 253 „Conturi de depozite” şi 254 „Certificate de depozit,
carnete şi librete de economii” cu sumele virate de la alte subunităţi ale băncii în conturile
clienţilor;
- 1111 „Cont curent la BNR” cu sumele plătite pentru clienţii altor subunităţi ale băncii;
- 101 „Casa” cu depuneri de numerar efectuate la alte subunităţi ale băncii.
Soldul creditor sau debitor al contului reprezintă sume în tranzit privind decontări
intrabancare.
113
Exemplu propus: Reflectarea în contabilitate a decontărilor intrabancare
locale pe baza instrumentelor de plată de credit.
Societatea comercială Alfa SA depune la unitatea teritorială Cluj Napoca a băncii X, un
ordin de plată în două exemplare, în valoare de 250.000 lei, în vederea plăţii contravalorii unor
mărfuri achiziţionate de la SC Beta SRL, clientă a aceleiaşi bănci X, unitatea teritorială Cluj
Napoca. Se cere să se consemneze în contabilitatea unităţii teritoriale a băncii X operaţiunile
implicate şi să descrie fluxul informaţional al viramentului pe baza ordinului de plată.
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a decontărilor intrabancare pe

baza instrumentelor de plată de debit.
Societatea comercială A SA depune la sucursala Cluj Napoca a băncii X o filă cec în
sumă de 100.000 lei şi borderoul de încasare în patru exemplare. Trăgătorul cecului este
societatea comercială B SRL, iar trasul este sucursala Botoşani a băncii X – banca plătitorului.
Administratorul de cont al clientului A îi restituie acestuia un exemplar vizat al borderoului, ca
dovadă a prezentării cecului la încasare. Se cere să se reflecte în contabilitatea unităţilor
bancare ale băncii X operaţiunile implicate de viramentul pe baza cecului.
Sucursala Cluj Napoca a băncii X

Administratorul de cont verifică concordanţa datelor înscrise în borderou, cu originalul
instrumentului de plată. După verificarea concordanţei, se datează, semnează şi ştampilează
borderoul şi se restituie un exemplar clientului, ca dovadă a primirii instrumentului de debit pe
circuit bancar. Depunerea filei cec spre încasare de către clientul A se înregistrează în contul de
evidenţă în afara bilanţului:
100.000 999 Contrapartida = 9981 Alte valori primite 100.000
Unitatea bancară realizează scanarea filei cec prin tehnica de trunchiere şi transmite
imaginea electronică a cecului prin aplicaţia informatică a băncii către sucursala Botoşani a
aceleiaşi bănci X, banca plătitorului.
Sucursala Botoşani a băncii X
La primirea imaginii scanate a cecului care face obiectul plăţii, administratorul de cont al
clientului plătitor B introduce datele de pe instrument în ferestrele operaţionale ale aplicaţiei
băncii şi alt funcţionar realizează validarea prin tastarea informaţiilor solicitate de o grilă de
transmite administratorului de cont instrumentul de plată, pentru corectare. Instrumentul de
plată este verificat formal şi de fond, pentru a conţine toate elementele obligatorii şi pentru a
confirma identitatea semnăturii de pe document cu specimenul de semnătura valabil pentru acel
cont curent. De asemenea, administratorul de cont verifică instrumentul de plată de debit la
Centrala Incidentelor de Plăţi. Dacă clientul plătitor nu este declarat la Centrală şi are suficient
disponibil în cont, instrumentul de debit, cecul, este verificat conform normelor în vigoare şi se
plăteşte instrumentul de plată de debit, prin prelevarea sumei din contul curent al clientului
plătitor B. Administratorul de cont client plătitor arhivează instrumentul de plată de debit.
100.000 2511 Conturi curente, analitic = 341 Decontări intrabancare, analitic 100.000
client plătitor B unitatea băncii X din Cluj Napoca
114
Prin aplicaţia informatică a băncii X, la sucursala din Cluj Napoca este transmisă
informaţia conform căreia plata a fost operată din contul lui B, ceea ce implică automat
înregistrarea încasării în contul beneficiarului A.
100.000 341 Decontări intrabancare, = 2511 Conturi curente, analitic client 100.000
analitic unitatea băncii X din beneficiar A
Botoşani
Înregistrarea extrabilanţieră a filei cec depuse iniţial spre încasare nu mai are obiect şi
se stornează.
100.000 9981 Alte valori primite = 999 Contrapartida 100.000
7.7 Contabilitatea decontărilor interbancare
Atunci când plătitorii şi beneficiarii unor sume de bani dispun de conturi curente la unităţi
aparţinând unor societăţi bancare diferite, este necesar transferul de lichidităţi între unităţi
bancare aparţinând acestor societăţi bancare diferite.
Potrivit normelor legale în vigoare, societăţile bancare nu au dreptul să-şi deschidă
conturi curente între ele, prin care eventual s-ar desfăşura decontările, aspect ce conduce, cel
puţin aparent, la complicarea decontărilor interbancare.
Relaţiile dintre bănci vizează pe de o parte, relaţiile existente pe plan intern între băncile
aparţinând sistemului bancar din România, iar pe de altă parte, relaţiile dintre băncile din
România şi băncile corespondente din străinătate.
Instrumentele de plată de credit cu destinaţie interbancară generează circuite
informaţionale diferite, după cum sunt ordine de plată de mare valoare sau urgente ori ordine de
plată de mică valoare. Mai precis, ordinele de plată de mare valoare (peste 50.000 RON) şi cele
investite cu formula urgent sunt decontate prin componenta ReGIS a Sistemului Electronic de
Plăţi, iar restul prin componenta SENT a aceluiaşi sistem.
Societăţile bancare active în România pot opera în cadrul sistemului ReGIS ca
participante la decontarea interbancară pe bază brută, instrucţiune cu instrucţiune. Fiecare
societate bancară prezintă un unic punct de acces în sistemul ReGIS, reprezentat de Centrala
băncii. Centrala fiecărei bănci iniţiază instrucţiunile de plată în sistemul ReGIS, în numele
tuturor unităţilor teritoriale proprii. Sistemul ReGIS nu este decât intermediarul, care face posibil
logistic şi informaţional, transmiterea instrucţiunilor de plată de la banca plătitoare la cea
beneficiară.
Sistemul ReGIS a pus la dispoziţia băncilor participante aplicaţii informatice unitare la
nivelul ţării, care permit transmiterea fişierelor cu instrucţiuni de plată între unităţile teritoriale şi
Centrala societăţii bancare. De asemenea, suportul informatic al ReGIS instalat la nivelul
Centralelor băncilor, fac posibilă accesarea de către administraţia centrală a fiecărei bănci a
sistemului ReGIS central, pentru a iniţia decontarea interbancară şi implicit, pentru a recepţiona
instrucţiunile de plată, atunci când au calitatea de beneficiare a fondurilor.
Sistemul ReGIS permite schimbarea instrucţiunilor de plată între bănci pe parcursul
întregii zile de operare bancară. Astfel, se asigură premisele decontării interbancare în timp real
(„aproape real”), în sensul că pentru ca plata realizată de clientul plătitor să fie consemnată în
contul clientului beneficiar este necesar un interval de timp de ordinul minutelor.
Circuitul interbancar al plăţii pe baza ordinului de plată de mare valoare presupune
efectuarea următoarelor activităţi:
- Activitatea 1: clientul se prezintă la administratorul de cont cu ordinul de plată în două
exemplare, care îl verifică şi introduce datele ordinului de plată în aplicaţia informatică,
115
generează operaţiunea de plată, remite un exemplar al ordinului de plată validatorului şi pe
celălalt îl arhivează la actele zilei.
- Activitatea 2: validatorul validează ordinul de plată, prin reintroducerea câmpurilor
obligatorii şi salvează informaţiile introduse în aplicaţia informatică din ordinul de plată într-un
fişier care are ca destinaţie Centrala respectivei societăţi bancare.
- Activitatea 3: Centrala fiecărei societăţi bancare este nod de reţea în sistemul
ReGIS, prin intermediul căruia se decontează ordinele de plată de mare valoare, instrucţiune cu
instrucţiune pe bază brută. La primirea fişierului electronic cu ordinul de plată de la unitatea sa
teritorială, Centrala băncii accesează sistemul ReGIS şi iniţiază operaţiunea de plată, trimiţând
instrucţiunea de plată în sistem.
- Activitatea 4: la primirea instrucţiunii de la banca plătitoare, sistemul ReGIS aplică
asupra fişierului cu ordinele de plată o serie de proceduri operaţionale, având ca scop validarea
acestora. Dacă instrucţiunea de plată este acceptată tehnic, ea este considerată intrată în
sistemul ReGIS. Sistemul ReGIS verifică existenţa disponibilului în contul de decontare al băncii
plătitoare (dacă nu există suficiente fonduri, instrucţiunea este plasată în coada de aşteptare, de
unde va fi reluată ulterior). Dacă există suficiente fonduri, instrucţiunea de plată este acceptată
spre decontare de către ReGIS. Acceptarea spre decontare este urmată imediat de decontarea
necondiţionată şi irevocabilă, adică definitivă, finală a plăţii. Suma de plătit este prelevată din
contul de decontare din ReGIS al băncii plătitoare şi transferată în contul băncii beneficiare.
- Activitatea 5: Centrala băncii beneficiare primeşte de la ReGIS fişierele cu ordinele
de plată de mare valoare care au fost decontate prin ReGIS şi destinate unităţii sale bancare
teritoriale la care clientul beneficiar îşi are deschis contul. Centrala transmite prin reţeaua sa
intrabancară către unitatea teritorială a clientului beneficiar, fişierele cu ordinele de plată
decontate.
- Activitatea 6: Unitatea bancară teritorială editează din aplicaţia informatică ordinul de
plată decontat definitiv, pe care îl ataşează la extrasul de cont al clientului beneficiar, ca dovadă
a încasării sumei. Din punct de vedere contabil se generează automat înregistrarea de
alimentare a contului curent al beneficiarului, pe seama disponibilităţilor furnizate de banca sa.
Analog procedurilor de decontare în sistemul ReGIS se desfăşoară şi decontarea în
sistemul SENT, care procesează ordinele de plată de mică valoare, instrucţiunile de debitare
directă şi instrumentele de plată de debit.
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a decontărilor interbancare pe

baza instrumentelor de plată de credit.
Sucursala Cluj Napoca a băncii X SA primeşte un ordin de plată întocmit în două
exemplare de la clientul său nebancar societatea comercială A SRL, prin care acesta din urmă
dă o dispoziţie necondiţionată băncii sale de a pune la dispoziţia societăţii comerciale B SRL
suma de 150.000 lei. Suma reprezintă contravaloarea unei datorii faţă de societatea comercială
B SRL, care are contul curent deschis la societatea bancară Y SA, sucursala Braşov.
Se cere să se reflecte în contabilitatea celor două unităţi bancare implicate (aparţinând
unor societăţi bancare diferite), operaţiunile determinate de viramentul cu ordin de plată.
Înregistrări contabile la Sucursala Cluj Napoca a băncii X

Recepția ordinului de plată și prelevarea de sume din contul curent al clientului plătitor
2511, analitic client plătitor A = 341, analitic Centrala
băncii X 150.000
În Centrala băncii X, după decontarea în ReGIS, se înregistrează datoria față de banca
Y și plata acesteia
341, analitic unitatea bancară a plătitorului = 1621, analitic banca Y 150.000
116
1621, analitic banca Y = 1111 150.000
În Centrala băncii Y, după decontarea în ReGIS, se înregistrează creanța față de banca
X și încasarea acesteia
1611, analitic banca X = 341, analitic unitatea bancară a
beneficiarului 150.000
1111 = 1611, analitic banca X 150.000
Înregistrări contabile la Sucursala Brașov a băncii Y

Încasarea sumelor în numele clientului beneficiar
341, analitic Centrala băncii = 2511, analitic client
beneficiar B 150.000
În domeniul procesării instrumentelor de plată de debit – cecuri, cambii şi bilete la ordin

– în anul 2008 au fost emise de către BNR reglementări legale care vizează decontarea
electronică a acestora, având la bază procedeul trunchierii instrumentului de plată. Prin
trunchiere se înţelege procedeul informatic care constă în următoarele operaţiuni succesive:
a) transpunerea în format electronic a informaţiilor relevante de pe cecul original;
b) reproducerea imaginii cecului original în format electronic; şi
c) transmiterea informaţiei electronice obţinute către instituţia de credit plătitoare.
Instrumentele de plată de debit – cecuri, cambii şi bilete la ordin – cât şi instrucţiunile de
debitare directă cu destinaţie interbancară se procesează în componenta SENT a Sistemului
Electronic de Plăţi.
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a decontărilor interbancare pe

baza instrumentelor de plată de debit.
Societatea comercială A SA depune la sucursala Alba Iulia a băncii X o filă cec în sumă
de 80.000 lei şi borderoul de încasare în patru exemplare. Trăgătorul cecului este societatea
comercială B SRL, iar trasul este sucursala Braşov a băncii Y – banca plătitorului.
Administratorul de cont al clientului A îi restituie acestuia un exemplar vizat al borderoului, ca
dovadă a prezentării cecului la încasare. Se cere să se reflecte în contabilitatea unităţilor
bancare ale băncilor X şi Y operaţiunile implicate de viramentul pe baza cecului.
Sucursala Alba Iulia a băncii X

Administratorul de cont verifică concordanţa datelor înscrise în borderou, cu originalul
instrumentului de plată. După verificarea concordanţei, se datează, semnează şi ştampilează
borderoul şi se restituie un exemplar clientului, ca dovadă a primirii instrumentului de debit pe
circuit bancar. Depunerea filei cec spre încasare de către clientul A se înregistrează în contul de
evidenţă în afara bilanţului:
80.000 999 Contrapartida = 9981 Alte valori primite 80.000
Unitatea bancară realizează scanarea filei cec prin tehnica de trunchiere şi transmite
imaginea electronică a cecului în aplicaţia informatică SENT a Sistemului Electronic de Plăţi din
România, la care sunt conectate toate băncile. Prin această aplicaţie informatică, fişierul cu
cecul scanat ajunge iniţial în Centrala băncii X, de unde este redirecţionat către sistemul SENT
central, care îl direcţionează către Centrala băncii Y, care la rândul ei îl transmite automat la
sucursala Braşov a băncii Y.
Sucursala Braşov a băncii Y
117
La primirea imaginii scanate a cecului care face obiectul plăţii, administratorul de cont al
clientului plătitor B introduce datele de pe instrument în ferestrele operaţionale ale aplicaţiei
băncii şi alt funcţionar realizează validarea prin tastarea informaţiilor solicitate de o grilă de
transmite administratorului de cont instrumentul de plată, pentru corectare. Instrumentul de
plată este verificat formal şi de fond, pentru a conţine toate elementele obligatorii şi pentru a
confirma identitatea semnăturii de pe document cu specimenul de semnătura valabil pentru acel
cont curent. De asemenea, administratorul de cont verifică instrumentul de plată de debit la
Centrala Incidentelor de Plăţi. Dacă clientul plătitor nu este declarat la Centrală şi are suficient
disponibil în cont, instrumentul de debit, cecul, este verificat conform normelor în vigoare şi se
plăteşte instrumentul de plată de debit, prin prelevarea sumei din contul curent al clientului
plătitor B. Administratorul de cont client plătitor arhivează instrumentul de plată de debit.
80.000 2511 Conturi curente, analitic = 341 Decontări intrabancare, analitic 80.000
client plătitor B Centrala băncii Y
Prin aplicaţia informatică a băncii Y, către Centrala băncii Y este transmisă informaţia
conform căreia plata a fost operată din contul lui B şi se arată destinaţia intrabancară a sumelor,
iniţial către Centrala băncii Y. În centrala băncii Y se înregistrează o datorie interbancară faţă de
banca X, datorie ulterior onorată din sumele băncii X deschise în contul SENT.
80.000 341 Decontări intrabancare, = 1621 Alte sume datorate, analitic 80.000
analitic Centrala băncii Y banca X
80.000 1621 Alte sume datorate, = 1111 Cont curent la BNR 80.000
analitic banca X
În Centrala băncii X, prin aplicaţia informatică SENT se primeşte informaţia decontării
definitive a sumei în favoarea clientului A cu cont curent deschis la sucursala Alba Iulia. În
Centrala băncii X se înregistrează primirea fondurilor de la banca Y, cu destinaţie intrabancară,
către Sucursala Alba Iulia.
80.000 1111 Cont curent la BNR = 341 Decontări intrabancare, analitic 80.000
La Sucursala Alba Iulia a băncii X se înregistrează încasarea sumelor în numele
clientului beneficiar
341, analitic Centrala băncii X = 2511, analitic client beneficiar A
Înregistrarea extrabilanţieră a filei cec depuse iniţial spre încasare nu mai are obiect şi
se stornează.
80.000 9981 Alte valori primite = 999 Contrapartida 80.000
118
CURS 8 Gestiunea și contabilitatea operaţiunilor cu clientela
8.1 Gestiunea şi contabilitatea conturilor curente ale clientelei
Operaţiunile bancare cu clientela nebancară se referă la:

- operaţiuni prin conturile curente ale clientelei;
- atragere a disponibilităţilor băneşti ale clientelei, prin intermediul conturilor de depozite;
- credite acordate clientelei;
- primirea, respectiv darea în pensiune a valorilor;
- diferite servicii conexe.
În Planul de conturi specific instituţiilor de credit există prevăzută grupa 25 „Conturile
clientelei”, care reflectă operaţiuni referitoare la: conturile curente ale clientelei; conturile de
depozite ale clienţilor şi certificate de depozit, carnete şi librete de economii.
Conturile curente ale clientelei se deschid pe baza unor cereri de deschidere a contului
curent adresată de client băncii. Convenţia de cont curent pentru persoane fizice sau juridice
reprezintă un document pe baza căruia titularul de cont persoana fizică sau juridică,
împuterniceşte banca să-i administreze contul curent şi să efectueze operaţiuni de decontări cu
sau fără numerar. Titularul de cont poate autoriza alte persoane să retragă sau să ordone
transferul de sume din contul curent, persoane ce sunt menţionate în Fişa specimenelor de
semnătură. Starea financiară şi extrasul de cont al contului curent se eliberează de bancă
titularului de cont sau unui împuternicit al acestuia, la ghişeele băncii sau prin poştă ori e-mail.
Cu ajutorul contului 2511 „Conturi curente” se ţine evidenţa operaţiunilor curente de
încasări şi plăţi în conturile deschise clienţilor. Aceste conturi au de regulă solduri creditoare, iar
sumele respective pot fi retrase de către titularii de conturi în orice moment, fără preaviz.
Conturile curente pot avea şi solduri debitoare în condiţii speciale de descoperit în cont
(overdraft). În creditul contului se reflectă numeroase operaţiuni, dintre care amintim:
- încasări ale clientelei, prin intermediul conturilor 109 „Alte valori”, 1111 „Cont curent la
BNR”, 121 „Conturi de corespondent la bănci – nostro”, 122 „Conturi de corespondent ale
băncilor – loro”, 1611 „Valori de recuperat”, 2611 „Valori de recuperat”;
- depuneri în numerar de către clientelă, prin intermediul contului 101 „Casa”;
- încasări ale clientelei de la alţi clienţi cu cont la aceeaşi bancă, prin intermediul contului
2511 „Conturi curente”;
- încasări ale clientelei din credite acordate altor clienţi cu cont la aceeaşi bancă, prin
intermediul conturilor 20 „Credite”,
- depozite ale clienţilor diminuate sau lichidate, prin intermediul contului 253 „Conturi de
depozite”.
Băncile calculează şi bonifică dobânzi la disponibilităţile din contul curent. Reflectarea în
contabilitate a acestor dobânzi se face cu ajutorul contului 25172 „Datorii ataşate”, care ţine
evidenţa datoriilor din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldului creditor al
contului curent, în corespondenţă cu contul de cheltuieli cu dobânzi 6024 „Dobânzi la conturile
curente”. La scadenţă, dobânzile plătite de bancă majorează disponibilităţile în conturile curente
ale clientelei.
Pentru soldurile debitoare ale conturilor curente, titularii de cont trebuie să plătească
băncii dobânzi, care se reflectă în contabilitate în contul 25171 „Creanţe ataşate”, care ţine
evidenţa creanţelor din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldului debitor al
contului curent, în corespondenţă cu contul de venituri din dobânzi 7024 „Dobânzi de la
conturile curente debitoare”. La scadenţă, plata dobânzilor de către clienţi diminuează
disponibilităţile din conturile curente ale clientelei, iar dacă nu se plătesc la scadenţă, dobânzile
sunt trecute în categoriile celor restante şi ulterior, îndoielnice.
119
Titularii de cont se obligă să plătească băncii comisioanele şi spezele datorate pentru
operaţiunile efectuate şi serviciile bancare prestate, care sunt reflectate în contabilitatea băncii
ca şi venituri din comisioane.
Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu numerar

derulate de persoane fizice prin intermediul conturilor curente de card.
G.I., client al băncii X SA, depune 10.000 lei în contul său curent în intenţia de a utiliza
ulterior aceste sume din contul său de card. Pentru aceasta, banca va transfera disponibilul
clientului din contul său curent de disponibil în contul de disponibil în cont de card, reţinând din
contul curent al clientului pentru operaţiunea de transfer suma de 100 lei.
Întrucât la un automat de numerar al băncii nu mai există bancnote, banca procedează
la alimentarea automatului cu numerar în valoare de 300.000 lei. Clientul se deplasează la
automatul de numerar şi ridică pe baza cardului suma de 1.000 lei, operaţiune pentru care îi
este reţinut un comision de 25 lei.
La sfârşitul lunii, pentru disponibilul existent în contul de card al clientului, banca acordă
o bonificaţie de 450 lei, care îi este virată în contul curent.
Se cere să se reflecte în contabilitatea băncii X operaţiunile de mai sus.
Rezolvare:
Persoana fizică G.I. depune numerar în contul său curent, operaţiune care este
reflectată în contabilitatea băncii, astfel:
10.000 101.L, analitic în lei = 2511 10.000
Transferul numerarului din contul curent al persoanei fizice în contul său de card bancar:
10.000 2511 = 2511.C analitic card 10.000
Înregistrarea comisionului pentru operaţiunea de transfer a disponibilului:
100 2511 = 7029 100
Înregistrarea alimentării de către bancă a automatului de numerar cu bancnote:
300.000 102 = 101 300.000
Persoana fizică G.I. ridică numerar de la automatul de numerar ATM-ul băncii sale:
1.000 2511.C, analitic card = 102 1.000
Înregistrarea comisionului reţinut de bancă pentru operaţiunea de ridicare de numerar de
la automatul de numerar:
25 2511.C, analitic card = 7029 25
Înregistrarea dobânzii bonificate datorate de bancă pentru numerarul existent în contul
de card la sfârşitul lunii:
450 6024 = 25172 450
Înregistrarea virării în contul de card a dobânzii bonificate de bancă pentru numerarul
existent în contul de card la sfârşitul lunii:
450 25172 = 2511 450
8.2 Gestiunea şi contabilitatea depozitelor bancare ale clientelei
Depozitele reprezintă o formă de mobilizare a disponibilităţilor băneşti ale clientelei,

menită să asigure fructificarea acestora. Pentru a-şi deschide un depozit la societate bancară,
un client adresează băncii o Cerere pentru deschiderea unui depozit, precizând tipul
depozitului, moneda, valoarea, data la care se doreşte constituirea depozitului. La constituirea
propriu-zisă a depozitelor, între bancă şi client se încheie o Convenţie de depozit, al cărei obiect
este administrarea contului de depozit al clientului de către bancă şi care conţine prevederi
clare referitoare la dobândă, comisioane, scadenţă, modalităţi de lichidare etc.
120
Administrarea de către bancă a conturilor de depozite ale clienţilor cuprinde:
constituirea depozitelor în numerar şi prin virament la orice unitate a băncii de către titularul
depozitului sau împuternicitul acestuia; lichidarea depozitelor în numerar, pentru cele în lei fără
nici un fel de restricţie, iar pentru cele în valută cu eventuale programări prealabile de câteva
zile; lichidarea depozitelor prin virament; eliberarea extraselor de cont ce cuprind reflectarea
operaţiunilor efectuate în conturile de depozite.
Băncile bonifică dobânzi pentru depozitele clienţilor lunar / la data scadenţei / la data
lichidării depozitelor, în contul / în subcontul curent / în contul de depozit al clientului sau în
numerar. Dobânda achitată de către bancă titularilor persoane fizice reprezintă dobânda
datorată, diminuată cu impozitul pe venitul din dobânzi (16% din dobânzile datorate clienţilor).
Depozitele clientelei pot fi la vedere, la termen şi colaterale. Depozitele la vedere sunt
constituite pentru o durată iniţială de cel mult o zi lucrătoare, iar depozitele la termen sunt
constituite pentru un termen fix pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare.
Depozitele colaterale sunt constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare
determinate. Reflectarea în contabilitate a depozitelor băncilor se face cu ajutorul contului 253
„Conturi de depozite”, detaliat în conturi sintetice de gradul al II-lea: 2531 „Depozite la
vedere”, 2532 „Depozite la termen” şi 2533 „Depozite colaterale”. Conturile de depozite reflectă
în creditul lor depozitele constituite de clientelă, prin intermediul conturilor de lichidităţi (101
”Casa”, 1111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de corespondent la bănci – nostro”, 122
„Conturi de corespondent ale băncilor – loro”), conturilor curente ale clientelei (2511 „Conturi
curente”), conturilor de decontări intrabancare (341 „Decontări intrabancare”). Diminuările sau
lichidările de depozite se înregistrează în debitul conturilor de depozite, prin intermediul
conturilor 101 „Casa”, 2511 „Conturi curente”.
Depozitele colaterale cuprind următoarele tipuri de depozite: pentru deschiderea de
acreditive, pentru emiterea de scrisori de garanţie, pentru cecuri certificate, pentru ordine de
plată cu scadenţă, pentru garanţii gestionari şi alte depozite colaterale. Depozitele colaterale
sunt reflectate în contabilitatea băncilor cu ajutorul conturilor sintetice de gradul al III-lea,
operaţionale ale contului 2533 „Depozite colaterale”.
Pentru depozitele clienţilor, băncile bonifică dobânzi, reflectate în contabilitate în contul
25371 „Datorii ataşate”, prin intermediul contului 6025 „Dobânzi la conturile de depozite”.
Certificatele de depozit, carnetele şi libretele de economii reprezintă instrumente la vedere
sau la termen, emise de bancă pentru atragerea disponibilităţilor de la clientelă. Dobânda
aferentă acestor instrumente se plăteşte în avans, lunar sau la scadenţă. Reflectarea în
contabilitate a certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii se face cu ajutorul
conturilor 2541 „Certificate de depozit” şi 2542 „Carnete şi librete de economii”, al căror mod de
funcţionare este similar cu cel al conturilor de depozite.
Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor privind

depozitele bancare. Persoana fizică X se adresează unei unităţi bancare teritoriale a băncii X,
în vederea constituirii unui depozit la termen, clasic cu prelungire automată, cu capital, pe
termen de un an, în valoare de 150.000 lei. Suma este depusă în numerar de către client.
Pentru acest tip de depozit, banca bonifică o dobândă anuală de 24%, plătibilă lunar în contul
de depozit. Se cere să se reflecte în contabilitatea băncii operaţiunile legate de constituirea
depozitului la termen, dobânzii aferente acestuia şi lichidarea la scadenţă a depozitului.
Rezolvare:
Constituirea depozitului la termen, clasic, cu prelungire automată, cu capital, pe termen
de un an:
150.000 101 = 2532 150.000
121
Lunar, se înregistrează datoria aferentă dobânzii calculate şi neajunse la scadenţă,
astfel (150.000 lei x 24% x 30 zile / 360 zile = 3.000 lei):
3.000 60252 = 25371 3.000
Dobânda datorată la depozitele la termen ale persoanelor fizice este impozitată de către
societatea bancară, cu impozitul pe dobânzi (16% x 3.000 lei = 480 lei):
480 25371 = 3536 480
Impozitul pe dobânzi reţinut de bancă este virat bugetului consolidat al statului:
480 3536 = 1111 480
La scadenţă, dobânda netă este plătită clientului de către bancă, sumele fiind virate în
contul de depozit al clientului:
2.520 25371 = 2532 2.520
Înregistrările contabile referitoare la dobânda datorată şi plătită clientului aferentă primei
luni sunt valabile şi pentru următoarele luni până la scadenţa depozitului.
La scadenţa de un an, depozitul este lichidat de către client, prin virarea sumelor în
contul curent al clientului sau prin lichidarea depozitului în numerar:
2.520 2532 = 2511 sau 2.520
101
Prin Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, deponenţii garantaţi persoane
fizice, cât şi persoanele juridice, beneficiază de garantarea depozitelor constituite la societățile
bancare active în România, echivalentul în lei a 100.000 euro.
8.3 Gestiunea şi contabilitatea creditelor bancare ale clientelei
Operaţiunea de creditare reprezintă actul prin care banca pune la dispoziţia sau se
obligă să pună la dispoziţia clienţilor, fondurile solicitate sau îşi ia un angajament prin
semnătură, de natura avalului, cauţiunii sau garanţiei în favoarea acestora. Sunt asimilate
operaţiunilor de creditare, operaţiunile de leasing şi toate operaţiunile de locaţie însoţite de
opţiunea de cumpărare.
Pentru studierea aspectelor contabile ale creditării este necesară distincţia între
acordarea propriu-zisă a unui credit, adică punerea la dispoziţie a fondurilor, operaţiuni care se
înregistrează în conturile bilanţiere bancare şi angajamentul de a pune la dispoziţie fonduri ori
angajamente prin semnătură, operaţiuni care figurează în conturi în afara bilanţului.
Contabilitatea creditelor acordate clientelei nefinanciare evidenţiază ansamblul
creanţelor deţinute de bancă asupra agenţilor economici, alţii decât băncile, cu excepţia
creanţelor materializate printr-un titlu. Contabilitatea creditelor acordate clientelei se ţine în
funcţie de destinaţia acestora, pe următoarele categorii: creanţe comerciale (operaţiuni de scont
şi asimilate, factoring şi alte creanţe comerciale), cu ajutorul contului 201 „Creanţe comerciale”
şi a analiticelor sale; credite de trezorerie, cu ajutorul contului 202 „Credite de trezorerie";
credite de consum și vânzări în rate cu ajutorul contului 203, credite pt finanțarea operațiunilor
de comerț exterior cu ajutorul contului 204, credite pentru finanțarea stocurilor și pentru
echipamente cu ajutorul contului 205, credite pentru investiții imobiliare cu ajutorul contului 206
și alte credite acordate clientelei cu ajutorul contului 209.
Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de creditare a

clienţilor nebancari. Societatea bancară X SA acordă unui agent economic A un credit pentru
finanţarea cheltuielilor şi a stocurilor temporare în sumă de 240.000 lei. Creditul va fi utilizat
pentru aprovizionarea cu materii prime. Durata creditului este de 1 an de zile, calculată de la
data primei trageri. Dobânda curentă la creditul acordat este de 24 pe an. Dobânda va fi
122
încasată lunar, în prima zi a lunii curente pentru luna anterioară. Data la care creditul a fost
aprobat (20.11) nu coincide cu data la care se face prima tragere din credit (22.11).
Pentru creditul pus la dispoziţie, împrumutatul va plăti băncii un comision de gestiune de
1 flat, calculat asupra întregii valori a creditului. Comisionul de gestiune se percepe la prima
tragere din credit. Creditul va fi rambursat în 12 rate.
Împrumutatul se obligă să garanteze creditul, dobânzile şi comisioanele aferente prin
următoarele garanţii constituite în favoarea băncii:
- garanţie reală mobiliară pe soldul creditor al conturilor deschise la bancă pe numele
clientului A, în valoare de 100.000 lei. Asupra soldului creditor al conturilor clientului A deschise
la banca X se încheie un contract de garanţie reală mobiliară fără deposedare, consemnat în
Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare;
- ipoteca convenţională de rang I asupra unui imobil, care va fi înscris în favoarea băncii
la secţia de Carte Funciară a Judecătoriei locale. Valoarea imobilului considerat drept garanţie
este de 200.000 lei, potrivit Raportului de evaluare întocmit de un evaluator autorizat.
Se cere să se reflecte în contabilitatea băncii X operaţiunile de mai sus.
Întrucât acordarea propriu-zisă a creditului nu coincide cu aprobarea sa, în momentul

aprobării se înregistrează angajamentul de creditare în favoarea clientului A, conform
contractului de credit încheiat între bancă şi client:
240.000 903 = 999 240.000
La acordarea creditului se înregistrează, în extrabilanţier, diminuarea angajamentelor în
favoarea clientelei, prin stornarea operațiunii de mai sus. În conturile patrimoniale se
înregistrează punerea la dispoziţia clientului a creditului pentru finanţarea stocurilor, prin
transferul sumelor în contul curent al clientului:
240.000 2051 = 2511 240.000
Se înregistrează, în extrabilanţier, garanţiile aferente creditului acordat (ipoteca de
rangul I asupra unui imobil al clientului şi garanţie reală mobiliară asupra soldului creditor al
conturilor clientului la bancă):
300.000 999 = % 300.000
9611 200.000
9613 100.000
Se înregistrează încasarea comisionului de gestiune a creditului, prin reţinerea sa din
contul curent al clientului, în ziua tragerii creditului, adică la acordarea sa:
2.400 2511 = 7029 2.400
Dobânda la creditul acordat de bancă se calculează de la data primei trageri a creditului,
până la data rambursării integrale a creditului, iar calculul se va face utilizând soldul
nerambursat al creditului. Formula potrivit căreia se calculează dobânda datorată de client este:
Dobânda datorată = (Sold cont împrumut x Rata anuală a dobânzii x Număr efectiv de zile) /
360 x 100
Dobânda aferentă primei rate este = (240.000 x 24% x 30 zile) / 360 = 4.800 lei.
Se înregistrează dobânda calculată şi neajunse la scadenţă aferentă primei luni, sub
forma unei creanţe ataşate:
4.800 20571 = 70216 4.800
În prima zi a celei de a doua luni, adică la scadenţă, se înregistrează încasarea
dobânzii aferente primei luni a creditului:
4.800 2511 = 20571 4.800
Clientul rambursează prima rată a creditului la scadenţa acesteia:
20.000 2511 = 2051 20.000
Înregistrările dobânzii de încasat, încasarea acesteia şi rambursarea ratelor creditului
aferente următoarelor 11 rate sunt similare celor prezentate pentru prima lună.
123
În situaţia în care clientul îşi rambursează la scadenţă ratele creditului şi dobânzile
aferente, la finalul perioadei de creditare, societatea bancară înregistrează, în extrabilanţier,
anularea garanţiilor aferente creditului acordat. În cazul în care clientul nu îşi rambursează la
scadenţă dobânda şi ratele aferente, banca va transforma ratele şi dobânzile în creanţe
restante, iar ulterior în îndoielnice.
8.3.1 Delimitări contabile privind evaluarea creditelor şi creanţelor bancare
Conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară pe care le aplică în

organizarea şi conducerea contabilităţii, activele şi datoriile financiare sunt clasificate de către
societăţile bancare în următoarele categorii:
1. Active şi datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere,
dacă întrunesc cel puţin una dintre condiţiile:
- sunt clasificate ca fiind deţinute în vederea tranzacţionării (dobândite sau suportate în
principal în scopul vânzării sau răscumpărării în viitorul apropiat; sau fac parte dintr-un portofoliu
de instrumente financiare identificate gestionate împreună şi pentru care se urmăreşte
obţinerea unui profit pe termen scurt; sau este un instrumente derivat)
- la recunoaşterea iniţială sunt desemnate de bancă drept evaluate la valoarea justă prin
profit sau pierdere
2. Investiţii păstrate până la scadenţă reprezintă activele financiare nederivate cu
plăţi fixe sau determinabile şi cu o scadenţă fixă pe care o banca are intenţia pozitivă
şi capacitatea de a le păstra până la scadenţă.
3. Creditele şi creanţele reprezintă activele financiare nederivate cu plăţi fixe sau
determinabile care nu sunt cotate pe o piaţă activă, altele decât cele pe care banca
intenţionează să le vândă imediat sau în scurt timp şi sunt clasificate drept deţinute
în vederea tranzacţionării şi cele pe care banca, la recunoaşterea iniţială, le
desemnează la valoarea justă prin profit sau pierdere, cât şi cele pe care banca, la
recunoaşterea iniţială, le desemnează drept disponibile în vederea vânzării sau cele
pentru care deţinătorul s-ar putea să nu recupereze în mod substanţial toată
investiţia iniţială, din altă cauză decât deprecierea creditului şi care trebuie clasificate
drept disponibile în vederea vânzării
4. Active financiare disponibile pentru vânzare reprezintă activele financiare
nederivate care sunt desemnate drept disponibile pentru vânzare sau care nu sunt
clasificate în alte categorii.
Un activ financiar este reprezentat de orice activ care reprezintă numerar, un
instrument de capitaluri proprii al unei entităţi, un drept contractual de a primi numerar / un alt
activ financiar de la o altă entitate sau de a schimba active financiare sau datorii financiare cu
altă entitate în condiţii care sunt potenţial favorabile băncii.
O datorie financiară este reprezentată de orice datorie care reprezintă o obligaţie
contractuală de a livra numerar sau alt activ financiar unei alte entităţi sau de a schimba active
financiare sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial nefavorabile
entităţii.
Un instrument de capitaluri proprii este reprezentat de orice contract care certifică
existenţa unui interes rezidual în activele băncii după deducerea tuturor datoriilor acesteia.
Băncile recunosc active financiare în situaţia poziţiei financiare doar atunci când băncile
devin parte a prevederilor contractuale ale instrumentului financiar. Activele şi datoriile
financiare sunt recunoscute initial la valoarea justă, plus în cazul activelor şi datoriilor financiare
care nu fac parte din categoria la valoarea justă prin profit sau pierdere, costurile de
tranzacţionare direct atribuibile achiziţiei sau emiterii activului financiar sau datoriei financiare.
Băncile recunosc initial creditele şi creanţele şi datoriile financiare la cost amortizat la data la
124
care sunt generate. Toate celelalte active şi datorii financiare sunt recunoscute initial la data
tranzacţionării, când banca devine parte a prevederilor contractuale ale instrumentului. După
evaluarea iniţială, băncile evaluează activele financiare, inclusiv instrumentele financiare ce
constituie active, la valoarea lor justă, fără a deduce costurile de tranzacţionare ce ar putea să
apară la vânzarea sau cedarea activelor (excepţie fac de exemplu, creditele şi creanţele care
sunt evaluate la cost amortizat utilizând metoda dobânzii efective).
La fiecare dată de raportare, băncile evaluează măsura în care există dovezi obiective
că un activ financiar sau un grup de active financiare este depreciat ca rezultat al unuia sau al
mai multor evenimente care au apărut după recunoaşterea iniţială a activului. Băncile trebuie să
dispună de o metodologie internă de evaluare a deprecierii şi trebuie să includă date
observabile privind următoarele cazuri de pierdere, pe care le-a identificat drept indicii obiective
de depreciere a creditelor sau grupurilor de credite acordate clienţilor:
- Dificultăţi financiare semnificative ale emitentului sau debitorului
- Încălcări ale termenilor contractuali, de exemplu, neîndeplinirea obligaţiei de plată a
dobânzii sau principalului mai mult de 90 de zile
- Dispariţia unei pieţe active pentru acel activ financiar, din cauza dificultăţilor
financiare sau date observabile care indică faptul că există o scădere cuantificabilă
în viitoarele fluxuri de trezorerie estimate dintr-un grup de active financiare de la
recunoaşterea iniţială a acelor active, cu toate că scăderea nu poate fi încă
identificată la nivelul activelor financiare individuale din grup
Banca derecunoaște un activ financiar când drepturile contractuale la fluxurile de
mijloace bănești ale activului expiră sau în momentul în care transferă activul financiar, iar
transferul se califică pentru derecunoaștere.
8.4 Gestiunea şi contabilitatea acreditivului documentar
Acreditivul documentar este o modalitate de decontare prin care în cadrul schimburilor

economice, în general internaţionale, plăţile se realizează dintr-o sumă de bani rezervată de
cumpărător în contul său. Decontarea este condiţionată de prezentarea de către furnizor, într-un
termen fixat a documentelor ce dovedesc îndeplinirea obligaţiilor privind expedierea mărfurilor
sau prestarea serviciilor, în conformitate cu condiţiile stabilite anterior de contractul comercial25.
Societăţile bancare care sunt implicate în decontările pe baza acreditivului sunt:
societatea bancară a cumpărătorului, banca emitentă a acreditivului şi societatea bancară a
furnizorului, banca mandatată.
Operaţiunile generate de acreditivul documentar sunt deschiderea şi avizarea
deschiderii acreditivului, folosirea acreditivului şi închiderea sa după efectuarea plăţilor, automat
la expirarea perioadei de valabilitate sau la cererea plătitorului (cu acordul furnizorului).
Clienţii băncilor au posibilitatea de a-şi deschide acreditive, competenţa deschiderii de
acreditive revenind în general Centralelor băncilor. Clienţii depun la unitatea bancară unde îşi
au contul curent o Cerere de deschidere acreditiv, a cărei analiză se va face în Centrala băncii.
Sursa deschiderii de acreditive poate fi disponibilul din contul clientului sau credite acordate de
bancă. Cu ocazia deschiderii acreditivului în devize, unitatea bancară teritorială va înregistra
constituirea unui depozit pentru deschiderea de acreditive. În general, băncile prelevează din
contul clientului sume mai mari decât valoarea propriu-zisă a acreditivului cu 2-3, în vederea
generării unor surse de acoperire a eventualelor comisioane bancare ulterioare:
2511.d devize = 25331
25
Trenca I., Metode şi tehnici bancare. Principii, reglementări, experienţe, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj Napoca, 2002, p. 128.
125
Utilizarea unui acreditiv presupune primirea de către banca la care este deschis
acreditivul a documentelor referitoare la plata pe care clientul băncii trebuie să o efectueze către
un partener de afaceri nominalizat prin acreditiv. Banca la care este deschis acreditivul
procedează la debitarea contului clientului său cu suma acreditivului, plus comisioanele bancare
aferente.
La primirea documentelor de utilizare a acreditivului de la partenerul clientului său,
banca, mai precis, Centrala băncii va înregistra operaţiunea de plată către o bancă
corespondentă din străinătate:
341, analitic unitatea bancară a = 12126 sau 122
clientului
Unitatea bancară teritorială la care clientul are deschis contul va consemna prelevarea
sumelor plătite de Centrală din depozitul constituit pentru deschiderea acreditivului, arătând
totodată destinaţia intrabancară a fondurilor:
25331 = 341, analitic Centrala băncii
Unitatea bancară teritorială va înregistra comisioanele şi spezele bancare generate de
decontarea prin acreditiv, reţinându-le din contul de depozit special constituit pentru acreditiv:
Comisioane 25331 = 7029 Comisioane
În cazul în care în contul de depozit pentru acreditiv rămân sume neutilizate pentru plata
comisioanelor anterior reflectate, se procedează la virarea acestora în contul curent al clientului:
Sume neutilizate 25331 = 2511.d devize Sume neutilizate
8.5 Contabilitatea operaţiunilor cu carduri bancare ale clienţilor
Bancomatele bancare sau automatele de numerar sunt dispozitive care permit

deţinătorilor de card efectuarea şi a altor operaţiuni decât retragerea de numerar, specifică de
fapt unui dispozitiv numit cash dispenser – distribuitorul automat de numerar. Dintre aceste
operaţiuni reţin atenţia27: plata facturilor furnizorilor; analiza fluxului de numerar; depuneri de
numerar; remiterea cecurilor spre încasare; decizii financiare şi de management sau alte situaţii
privind contul.
Alimentarea automatului bancar cu numerar se înregistrează în contabilitatea băncii

astfel:
102 = 101
Retragerea de numerar de către un posesor de card client al băncii posesoare a ATM-
ului, se înregistrează:
2511.C analitic card = 102
Retragerea de numerar de către un posesor de card client al altei bănci decât cea
posesoare a ATM-ului se înregistrează în contabilităţii băncii posesoare a ATM-ului:
1611 = 102
La recepţia fondurilor primite de la societatea bancară ce a emis cardul utilizat de un
client la ATM-ul băncii analizate, se va înregistra:
1111 = 1611
Retragerea de numerar de către un posesor de card client al băncii de la ATM-ul altei
bănci, generează o datorie exigibilă faţă de respectiva bancă şi o creanţă faţă de propriul client,
recuperată direct de bancă din contul de card al clientului:
2511.C analitic card = 1621
26
Dacă operaţiunea de plată ar avea ca destinatar o bancă din ţară, s-ar utiliza creditul contului 1111
„Cont curent la BNR”.
27
Dedu V., Enciu A., Contabilitate bancară, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 60.
126
La transferul sumelor la cealaltă societate bancară, în urma compensării, se va
înregistra:
1621 = 1111
Pentru ca posesorii de carduri să poată retrage numerar de la ATM-uri, cardurile
trebuie să fie în prealabil alimentate prin una dintre modalităţile: transfer dintr-un cont curent
deschis la banca emitentă a cardului sau la orice altă bancă comercială, transfer din alt cont de
card în contul cardului prin intermediul ATM-ului, transfer prin mandat poştal.
La alimentarea cardului cu numerar din contul curent al clientului sau cu numerar depus
la casierie, se va înregistra:
Suma depusă 2511 „Conturi curente”, = 2511.C „Conturi Suma depusă pe
pe card analitic contul clientului sau curente”, analitic card
101 „Casa” disponibil în contul de
card al clientului
Pentru disponibilul păstrat în contul de card, societatea bancară bonifică dobânzi
clienţilor, care sunt reflectate ca şi datorii ataşate până la ajungerea la scadenţă:
Dobânda 6024 = 25172 Dobânda
La virarea dobânzii datorate de bancă în contul de card al clientului se va înregistra:
25172 = 2511.C card
Comisionul de administrare anuală a unui card se înregistrează sub forma veniturilor în
avans, iar lunar se repartizează cota de administrare anuală a cardului din contul de venituri în
avans la contul de venituri corespunzător:
Comision anual 2511 Conturi curente, = 376 Venituri înregistrate Comision anual
analitic Card în avans
Comision lunar 376 Venituri înregistrate în = 7085 Venituri privind Comision anual
avans mijloacele de plată
În cazul în care cardul este reziliat în timpul anului, se va înregistra stornarea automată
a pro rata taxei de administrare a cardului, proporțional cu perioada de neutilizare rămasă până
la termenul de un an:
Comision 376 Venituri înregistrate în = 2511 Conturi curente, Comision
neutilizat avans analitic Card neutilizat
Modalităţile de decontare prin carduri se înscriu în rândul modalităţilor moderne de

decontare şi în care tranzacţiile se realizează pe baza unor documente specifice – cărţile de
plată.
În calitate de instrument de plată, cardul este mijlocul prin care deţinătorul acestuia dă
dispoziţie unei bănci, de a plăti din contul său în favoarea unui comerciant contravaloarea
mărfurilor eliberate şi/sau serviciilor prestate.
Astfel cardul poate fi utilizat pentru plata mărfurilor şi serviciilor la unităţile care vând
mărfuri sau prestează servicii şi acceptă acest instrument de plată şi pentru obţinerea de
numerar de la ghişeele băncii sau de la distribuitoarele automate de numerar. Când posesorul
cardului doreşte să achite contravaloarea unor bunuri sau servicii, el prezintă cardul
vânzătorului. Plata se face în două moduri:
- fie cardul este introdus în terminalele puncte de vânzare numite POS (Point of Sale)
sau EFT POS (Electronic Founds Transfer Point of Sale);
- fie vânzătorul va folosi un aparat de tipărire – imprinter - care face legătura telefonică
cu centrul de autorizare şi utilizare de către comerciant a unui imprinter.
Terminalul pentru transferul electronic de fonduri reprezintă mecanismul cel mai des
utilizat în tranzacţiile cu carduri la comercianţi şi este un dispozitiv ce permite preluarea,
127
captarea şi în unele cazuri, transmiterea de informaţie asupra plăţii cu card prin mijloace
electronice de la punctele de vânzare, de obicei cu amănuntul, ale comerciantului.
Acceptarea la plată a cardurilor presupune dotarea punctelor comerciale de vânzare sau
a ghişeelor de eliberare numerar cu dispozitive electronice (POS) de preluare a datelor de
identificare a acestora, precum şi existenţa unei bănci acceptante care oferă comercianţilor
posibilitatea decontării tranzacţiilor generate de carduri. În situaţia în care o persoană fizică sau
juridică doreşte să achite mărfuri achiziţionate de la un comerciant pe baza unui card, pentru
siguranţa în derularea procesului de decontare a tranzacţiei şi evitarea unor pierderi datorate
fraudelor, comerciantul are obligaţia de a urmări şi îndeplini următoarele obiective:
1. Verificarea validităţii cardului. Este o verificare vizuală a cardului, a caracteristicilor
fizice ale cardului. Dacă în urma verificării, comerciantul are îndoieli referitoare la valabilitatea
cardului, va contacta centrul de procesare RomCard, PayNet, Provus sau orice alt procesator
de carduri pentru instrucţiuni.
2. Autorizarea tranzacţiei prin POS.
Autorizarea tranzacţiei presupune efectuarea următoarelor operaţiuni:
- Trecerea manuală a cardului prin fanta dispozitivului POS, în sensul indicat pe carcasa
acestuia. Cu această ocazie salariatul comerciantului are obligaţia de a verifica dacă numărul
de card afişat de POS (primele 4 cifre, ultimele 4 cifre sau tot şirul numeric) rezultat din citirea
benzii magnetice sau a microprocesorului încastrat în card, corespunde cu numărul inscripţionat
pe faţa cardului. În cazul în care aceste elemente de securitate nu corespund, tranzacţia nu se
va efectua, indiferent dacă se primeşte sau nu autorizarea pentru tranzacţie.
- Tastarea manuală de către salariatul comerciantului a sumei de primit de la client,
pentru care se solicită autorizarea. Se cere clientului să-şi tasteze pe dispozitivul POS codul
PIN al cardului.
- POS-ul citeşte datele încriptate pe banda magnetică a cardului sau pe microprocesorul
încastrat în card.
- POS-ul transmite automat valoarea tranzacţiei şi datele de pe banda magnetică sau
circuitul integrat către banca emitentă a cardului.
- Banca emitentă a cardului transmite electronic codul de autorizare a tranzacţiei sau
mesajul de declinare a tranzacţiei. Aceste mesaje se afişează pe ecranul POS. În funcţie de
mesajul primit, lucrătorul comerciantului va finaliza sau nu tranzacţia.
Banca emitentă a cardului va înregistra în cazul acceptării tranzacţiei, prelevarea sumei
de plătit din contul clientului plătitor cu card, concomitent cu reflectarea unei datorii faţă de
comerciantul acceptant al cardului:
2511.C analitic card = 2621 analitic clientul comerciant
3. Completarea documentului de vânzare.
Pentru o tranzacţie validă (pentru care s-a primit un cod de autorizare), POS-ul va tipări
o chitanţă în două exemplare, cuprinzând detaliile operaţiunii. Lucrătorul comerciantului va
solicita posesorului de card să semneze cele două exemplare a chitanţei. Lucrătorul va
compara semnătura de pe chitanţă cu cea de pe card, şi după caz, se va compara numele şi
prenumele înscrise pe card cu numele şi prenumele înscrise în documentul de identitate a
utilizatorului de card. Dacă identitatea nu corespunde, tranzacţia se va anula. Lucrătorul
comerciantului oferă clientului un exemplar al chitanţei, cardul şi marfa.
4. Transmiterea tranzacţiilor POS spre decontare.
Transmiterea tranzacţiilor prin POS efectuate de comerciant la decontare în relaţie cu
banca sa, se efectuează zilnic, în baza tuturor operaţiunilor efectuate de comerciantul respectiv
în acea zi. Operaţiile efectuate de comerciant sunt consemnate într-o listă, ce se va arhiva
împreună cu chitanţele zilei şi care cuprinde numărul şi valoarea tranzacţiilor.
128
Comerciantul va depune la banca sa documentele care evidenţiază tranzacţiile cu
carduri în vederea încasării contravalorii lor, operaţiune care se va înregistra în contabilitatea
băncii diferit, după cum:
-clientul posesor de card are contul deschis la altă societate bancară;
-clientul posesor de card are contul deschis la aceeaşi bancă.
I. Atunci când comerciantul şi clientul au conturi la societăţi bancare diferite, unitatea
bancară a comerciantului va înregistra:
1611 = 2621
Reflectarea încasării (prin compensare) a sumei de la banca clientului plătitor cu card,
ca expresie a datoriei faţă de comerciant:
1111 = 1611
Societatea bancară a comerciantului va transfera în contul acestuia suma aferentă
tranzacţiilor cu carduri, mai puţin comisionul reţinut:
2621 = 2511.Com, analitic comerciant
Reţinerea comisionului aferent tranzacţiilor cu carduri se va înregistra ca un venit pentru
societatea bancară:
2511.Com, analitic comerciant = 7029
II. Atunci când comerciantul şi clientul au conturi la aceeaşi societate bancară, unitatea
bancară a comerciantului28:
- la depunerea de către comerciant a documentelor tranzacţiilor în vederea decontării,
va înregistra transferul sumei tranzacţiilor pe carduri mai puţin comisionul în contul curent al
comerciantului:
2621, analitic clientul comerciant = 2511.Com, analitic comerciant
Comisionul aferent tranzacţiilor cu carduri se va înregistra ca un venit al societăţii
bancare, diminuând datoria faţă de comerciant:
2621, analitic clientul comerciant = 7029
În ceea ce priveşte anularea unei tranzacţii de vânzare prin POS, aceasta se poate face
numai în momentul vânzării şi se datorează unor erori sau decizii umane (ex: introducerea unei
valori greşite a tranzacţiei, sau clientul renunţă să mai efectueze tranzacţia etc). Anularea unei
operaţiuni se deosebeşte de stornare, întrucât contravaloarea tranzacţiei anulate nu a fost
transmisă încă spre încasare în sistemul naţional (internaţional) de decontare.
Ulterior unei operaţiuni finalizate (documente completate şi marfa vândută sau serviciul
prestat) şi de cele mai multe ori la o altă dată calendaristică decât cea a cumpărării, clientul
poate reveni la comerciant, solicitând, din diverse motive, înapoierea totală sau parţială a mărfii
sau contestând preţul serviciului prestat. Atunci când comerciantul este de acord să restituie
parţial sau total contravaloarea mărfii returnate de posesorul cardului, lucrătorul comerciantului
va proceda la stornare prin intermediul POS-ului, care transmite automat valoarea stornării şi
datele de pe banda magnetică sau microprocesor către banca emitentă a cardului. Clientul va
primi chitanţa cu operaţiunea de stornare şi nu i se va restitui contravaloarea mărfurilor în
numerar.
28
Înregistrările contabile au fost realizate în ipoteza în care comerciantul şi clientul au conturi la aceeaşi
unitate bancară. Dacă ar avea conturi la unităţi bancare diferite ale aceleiaşi bănci, înregistrările contabile
vor implica decontări intrabancare, prin folosirea contului 341 „Decontări intrabancare”.
129
CURS 10 Gestiunea și contabilitatea:
-operaţiunilor cu titluri și a operaţiunilor bancare în devize
-relaţiilor cu personalul şi a creanţelor şi datoriilor diverse
-cheltuielilor şi veniturilor societăţilor bancare și a operaţiunilor extrabilanţiere bancare
10.1 Gestiunea şi contabilitatea operaţiunilor bancare cu titluri
Regăsim în planul de conturi al instituțiilor de credit trei mari categorii de operațiuni cu

titlurisau instrumente financiare: grupa 30 Operațiuni cu titluri, grupa 31 Instrumente
financiare derivate și grupa 41 Titluri de participare. Clasificarea titlurilor și a instrumentelor
financiare la recunoașterea inițială într-o instituție de credit depinde de scopul pentru care
instrumentele financiare au fost achiziționate și caracteristicile acestora.
Titlurile de participare deținute de o instituție de credit în filiale, în entități asociate sau
în entități controlate în comun se contabilizează de către instituțiile de credit drept active
imobilizate, cu ajutorul grupei de conturi 41 și sunt înregistrate inițial la valoarea justă plus
costurile directe aferente tranzacției inițiale și ulterior înregistrate în funcție de clasificarea lor ca
fiind contabilizate la cost (deținute până la scadență), la valoarea justă prin profit sau pierdere
ori disponibile pentru vânzare. Titlurile contabilizate la cost amortizat (contul 411) reprezintă
acele titluri deținute până la scadență. Activele imobilizate pe care instituțiile de credit le
contabilizează la valoarea justă sunt contabilizate prin profit sau pierdere (contul 412), adică se
recunosc imediat în legătură cu acestea orice modificări în valoarea justă prin profit sau
pierdere (schimbările de valoare justă se recunosc ca parte din venitul net de tranzacționare în
rezultatul exercițiului). Activele imobilizate pentru care se estimează că valoarea contabilă va fi
recuperată în principal printr-o tranzacție de vânzare, mai degrabă decât prin utilizarea sa
continuă sunt clasificate ca fiind deținute în vederea vânzării (contul 413). Activele deținute în
vederea vânzării sunt evaluate inițial, cât și ulterior, la valoarea cea mai mică dintre valoarea
contabilă și valoarea justă la data la care se face evaluarea. Pentru orice scădere a valorii juste
sub valoarea contabilă, deprecierea este recunoscută în contul de profit au pierdere. Creșterea
valorii juste a unui activ deținut în vederea vânzării este contabilizată ca o reluare de provizion.
Creșterea valorii juste este recunoscută până la nivelul valorii inițiale contabile a activului. Pe
perioada cât un activ este clasificat ca deținut în vederea vânzării nu este recunoscută
deprecierea acestuia. Un activ care încetează să mai fie clasificat drept deținut în vederea
vânzării se măsoară la valoarea cea mai mică dintre valoarea contabilă (înainte ca activul să fi
fost clasificat ca fiind deținut în vederea vânzării ajustată cu amortizarea care ar fi fost
recunoscută dacă activul nu ar fi fost clasificat ca fiind deținut în vederea vânzării) și valoarea
recuperabilă.
În cazul în care valoarea justă a unui activ financiar (sau după caz, datorie financiară)
nu poate fi obținută de pe piețele active, atunci valoarea justă se determină de către instituția de
credit prin tehnici care includ modele matematice dezvoltate intern, cu ajutorul cărora se
estimează valoarea justă. Valorile introduse în aceste modele sunt preluate de pe piețele
existente, atunci când acest lucru este posibil, dar când acest lucru nu este posibil, se folosesc
estimări și raționamente dezvoltate intern de către fiecare bancă.
Instrumentele derivate (contabilizate prin grupa 31) pot include swap-uri, contracte
forward și opțiuni în valută, swap-uri și opțiuni pe rata dobânzii etc. Acestea sunt utilizate de
către instituțiile de credit drept produse ce pot fi oferite clientelei bancare, dar pot fi utilizate și
intern, în scopul acoperirii de către instituția de credit însăși a riscurilor asociate cu riscul de rată
a dobânzii, de lichiditate sau de curs de schimb. Când banca devine parte a unui contract ce se
referă la instrumente financiare derivate, acestea sunt înregistrate inițial la valoarea justă și
raportate ca active atunci când valoarea lor justă este pozitivă și ca pasive atunci când valoarea
130
lor justă este negativă. Ulterior, instrumentele financiare derivate se reevaluează la valoarea lor
justă.
În grupa de conturi 30 sunt contabilizate operațiunile cu titluri. În contul 301 se ține
evidența titlurilor primite sau date în pensiune livrată. Tranzacțiile în care titlurile sunt
vândute cadrul unui acord de răscumpărare la o dată viitoare stabilită sunt de asemenea
cunoscute ca tranzactii „repo” sau „titluri primite/date în pensiune livrată”. Titlurile vândute nu
sunt derecunoscute din situația poziției financiare, deoarece banca reține substanțial riscurile și
beneficiile proprietății pentru că titlurile sunt răscumpărate la finalul tranzacției repo. In plus,
banca este beneficiara plăților de dobândă și de alte venituri pentru activele transferate pe
perioada tranzacției repo. Aceste plăți sunt remise către bancă sau sunt reflectate în prețul de
răscumpărare. Numerarul primit este recunoscut în situatia poziției financiare (bilanț) împreună
cu datoria corespunzătoare de a returna acest numerar ca datorie în linia „Datorii financiare
recunoscute la cost amortizat”, sub-categoria „Depozite de la bănci” sau „depozite primite de la
clienți” reflectând substanța economică a tranzacției de împrumut pentru bancă (prevalența
economicului asupra juridicului). Diferența dintre prețurile de vânzare și răscumpărare este
considerată cheltuială cu dobânzile și este înregistrată pe perioada contractului în contul de
profit și pierdere pe linia „Venituri nete din dobânzi” și este recunoscută pe perioada duratei
contractului la linia „Venituri nete din dobânzi”. In schimb, titlurile achiziționate sub contracte de
a revinde la o dată viitoare nu sunt recunoscute în situația poziției financiare (bilanț). Aceste
tranzacții sunt cunoscute și sub denumirea de tranzactii „repo reversibile” (reverse repo).
Numerarul corespondent achitat, inclusiv dobânda acumulată, este recunoscut în situația
poziției financiare ca fiind „Credite și avansuri acordate institutiilor de credit” sau „Credite și
avansuri acordate clientilor”, reflectând substanța economică a tranzacției de împrumut de la
bancă. Diferența dintre prețurile de cumpărare și revânzare este tratată ca venit din dobânzi și
este recunoscută pe perioada duratei contractului.
Operațiunile privind titlurile împrumutate sau oferite spre împrumut (conturile 3025
și 3026) sunt, de obicei, garantate prin titluri sau numerar. Transferul titlurilor către terțe
persoane este reflectat în situația poziției financiare dacă riscurile și beneficiile din deținerea
titlului sunt, de asemenea, transferate. Numerarul plătit sau primit drept colateral este înregistrat
ca activ sau datorie. Titlurile împrumutate nu sunt recunoscute în situația poziției financiare
decât în cazul în care sunt vândute către terți, caz în care obligația de a returna titlurile este
înregistrată ca datorie din activitatea de tranzacționare și evaluată la valoarea justă cu orice
câștiguri sau pierderi incluse în rezultate.
Activele financiare disponibile pentru vânzare (contul 303) sunt investițiile financiare
disponibile pentru vânzare sunt cele care sunt desemnate a se încadra în această categorie sau
care nu se pot clasifica drept desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere, deținute
pentru tranzacționare, deținute până la scadență sau credite și avansuri. Ele includ instrumente
de capital, investiții în fonduri mutuale și piața monetară și alte instrumente de datorie. După
evaluarea inițială, instrumentele financiare disponibile pentru vânzare sunt evaluate ulterior la
valoarea justă. Câștigurile și pierderile nerealizate sunt recunoscute direct în capitalul propriu la
rezerve. Atunci când instrumentul financiar este vândut, câștigurile sau pierderile cumulate
recunoscute anterior în capitalul propriu, sunt recunoscute în situația rezultatului global.
Dobânda câștigată pe parcursul deținerii investițiilor financiare disponibile pentru vânzare este
raportată ca venit din dobânzi folosind rata dobânzii efective. Dividendele câștigate pe parcursul
deținerii investițiilor financiare disponibile pentru vânzare sunt recunoscute în profit sau pierdere
la venituri din dividende când dreptul plății a fost stabilit. Pierderile rezultate din deprecierea
unor astfel de investiții sunt recunoscute în profit sau pierdere și sunt scoase din rezerva
provenind din investiții financiare disponibile pentru vânzare.
Instrumentele de datorie la cost amortizat (contul 304) sunt active financiare păstrate
până la scadență. Investițiile financiare păstrate până la scadență sunt cele care implică plăți
131
fixe sau determinabile și au scadență fixă, pe care banca intentionează și are posibilitatea de a
le păstra până la scadență. După evaluarea inițială, investițiile financiare păstrate până la
scadență sunt evaluate ulterior la costul amortizat utilizând metoda ratei dobânzii efective,
minus ajustarea pentru depreciere. Costul amortizat este calculate luând în considerare orice
discount sau primă la achiziție și onorarii care sunt parte integrantă din rata dobânzii efective.
Amortizarea este inclusă în situația rezultatului global. Pierderile rezultate din deprecierea unor
astfel de investiții sunt recunoscute în situația rezultatului global.
Activele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (contul 305)
sunt activele financiare clasificate în această categorie, desemnate de conducerea băncii la
recunoașterea inițială atunci când următoarele criterii sunt îndeplinite:
- desemnarea lor elimină sau reduce în mod semnificativ tratamentul inconsecvent care
altfel ar rezulta din evaluarea activelor sau recunoașterea câștigurilor sau pierderilor în urma lor
pe o bază diferită; sau
- activele și datoriile fac parte dintr-un grup de active financiare, care sunt gestionate și
performanțele lor sunt evaluate pe baza valorii juste, în conformitate cu o strategie de
management al riscului sau o strategie de investiție documentată; sau
- instrumentul financiar conține un instrument derivat încorporat, cu excepția cazului în
care instrumentul derivat încorporat nu modifică în mod semnificativ fluxurile de trezorerie sau
devine clar, fără necesitatea unei analize, că nu va fi înregistrat separat.
Activele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt înregistrate în
situația poziției financiare la valoarea justă. Schimbările în valoarea justă sunt înregistrate în
rezultat. Dobânda
câștigată sau datorată este înregistrată în venituri sau cheltuieli, în funcție de termenii
contractuali, în timp ce venitul din dividende este înregistrat în venituri atunci când s-a stabilit
dreptul la plată.
10.2 Gestiunea şi contabilitatea operaţiunilor bancare în devize
Sub denumirea de valute sau devize se regăsesc moneda naţională a altui stat,
moneda unei uniuni monetare a unor state, precum şi monedele compuse, cum ar fi drepturile
speciale de tragere (DST-FMI). Sunt considerate operaţiuni valutare încasările, plăţile,
compensările, transferurile, creditările, precum şi orice tranzacţii exprimate în valute şi care se
pot efectua prin transfer bancar, în numerar, cu instrumente de plată sau prin orice alte
modalităţi de plată practicate de instituţiile de credit în funcţie de natura operaţiunii respective.
Piaţa valutară interbancară din România funcţionează în fiecare zi bancară între orele
9,00 şi 16,00. Băncile sunt obligate să afişeze, în timpul orelor de funcţionare a pieţei valutare
interbancare, cursurile de schimb valutar ale monedei naţionale - leu (vânzare/cumpărare), la
vedere (spot) şi la termen – pot fi următoarele scadenţe - o lună (1M, de la cuvântul lună în
engleză month), trei luni (3M), şase luni (6M), nouă luni (9M), douăsprezece luni (12M)
(forward), prin sisteme de difuzare a informaţiei tip Reuters, Telerate, Bloomberg etc. pentru cel
puţin următoarele valute convertibile: euro (EUR) şi dolarul american (USD).
Stabilirea cursurilor de schimb ale pieţei valutare din România de către Banca Naţională
a României se face prin cotaţie directă, adică prin exprimarea leului ca monedă naţională în
funcţie de o unitate monetară a altei valute. Cursul BNR este comunicat de catre Banca
Naţională a României în fiecare zi bancară, în jurul orei 14. Acest curs este valabil pentru ziua
următoare, implicit pentru toate tranzacţiile ce urmează a fi făcute în ziua următoare.
Cursurile de schimb utilizate de către societăţile bancare pot fi diferite de cel oficial dat
publicităţii de Banca Naţională a României, în funcţie de natura operaţiunii (operaţiune în cont
sau cu numerar) sau de raporturile cu clienţii, precum şi în concordanţă cu politica proprie de
trezorerie.
132
Operaţiunile bancare în devize pot fi sintetizate astfel:
1. Operaţiuni prin conturile de lichidităţi ale băncilor, de corespondent, de împrumuturi
primite şi de depozite constituite în devize;
2. Operaţiuni prin conturile curente ale clientelei (financiare şi nebancare): încasări şi
plăţi de devize în conturile clienţilor; credite acordate în devize; depozite ale clienţilor în devize;
3. Operaţiuni de vânzare şi cumpărare de devize în numele clienţilor;
4. Operaţiuni cu titluri în devize;
5. Alte operaţiuni în devize.
Contabilitatea operaţiunilor bancare exprimate în devize se ţine pe feluri de devize.
Nu toate operaţiunile bancare a căror exprimare valorică este în devize antrenează
modificări ale patrimoniului băncii în devize. Este cazul încasărilor şi plăţilor de devize în
conturile clienţilor, a creditelor acordate în devize, a depozitelor constituite de clientelă în
devize, a împrumuturilor în devize etc. În astfel de situaţii, în contabilitate nu se înregistrează
modificări ale patrimoniului băncii exprimat în devize, întrucât nu este cazul.
Conturile menite să surprindă aceste diferenţe „monetare” sunt cele aparţinând
conturilor 372 „Conturi de ajustare” şi 373 „Conturi de diferenţe”.
Contul 372 „Conturi de ajustare” cuprinde următoarele conturi de gradul al II-lea,
operaţionale:
- 3721 „Poziţie de schimb” şi 3722 „Contravaloarea poziţiei de schimb”, drept conturi de
legătură între contabilitatea în devize şi contabilitatea în lei, utilizate pentru restabilirea
echilibrului dintre active şi pasive, prin înregistrarea în contul de rezultate a câştigurilor sau
pierderilor aferente evaluării operaţiunilor în devize din bilanţ;
- 3723 „Conturi de ajustare devize” reflectă contrapartida rezultatului provenind din
evaluarea angajamentelor privind operaţiunile de schimb, la vedere şi la termen, în devize;
- 3729 „Conturi de ajustare privind alte elemente din afara bilanţului” reflectă
contrapartida rezultatului provenind din evaluarea operaţiunilor privind angajamentele cu titluri
sau alte operațiuni extrabilanțiere.
Contul 3721 “Poziţie de schimb” reprezintă soldul net al patrimoniului într-o anumită
deviză, iar acest patrimoniu este expresia riscului de schimb.
Contul 3721 „Poziţie de schimb” ţine evidenţa activelor nete în devize (sold creditor)
sau a datoriilor nete în devize (sold debitor). Reflectă în creditul său creşterea patrimoniului
propriu al băncii în devize evidenţiind, printre altele:
- devize cumpărate, comisioane percepute, alte sume încasate în devize reprezentând
creanţe, sume încasate în devize reprezentând rambursări de credite în devize acordate altor
bănci, în contrapartida valorilor în lei primite în pensiune şi restituite acestora, împrumuturi
primite în devize de la alte bănci, în contrapartida valorilor în lei date în pensiune acestora,
dividende în devize încasate, aferente titlurilor în devize cu venit variabil, sume încasate în
devize reprezentând diferenţe favorabile aferente titlurilor în devize, alte sume încasate în
devize reprezentând creanţe, prin intermediul conturilor 101 „Casa”, 121 „Conturi de
corespondent la bănci – nostro” şi 122 „Conturi de corespondent ale băncilor – loro”;
- devize cumpărate, scont, dobânzi şi comisioane percepute, împrumuturi primite în
devize de la clientelă, în contrapartida valorilor în lei date în pensiune acesteia, sume încasate
în devize reprezentând rambursări de credite în devize acordate clientelei, în contrapartida
valorilor în lei primite în pensiune şi restituite acesteia, alte sume încasate în devize
reprezentând creanţe, prin intermediul contului 2511 „Conturi curente”;
În debitul contului se evidenţiază, printre altele:
- devize vândute, comisioane percepute, alte sume plătite în devize reprezentând datorii,
prin intermediul contului 101 „Casa”;
- valoarea cecurilor de călătorie în devize vândute, prin intermediul contului 1621 „Alte
sume datorate”;
133
- devize vândute, comisioane percepute, credite în devize acordate altor bănci şi
clientelei pe baza valorilor în lei primite în pensiune, rambursări de împrumuturi primite în devize
de la alte bănci şi clientelă, în contrapartida valorilor în lei date în pensiune şi restituite de către
acestea, sumele plătite în devize reprezentând cheltuieli de achiziţie şi de cesiune aferente
titlurilor, în devize, alte sume plătite în devize reprezentând datorii, 121 „Conturi de
corespondent la bănci – nostro”, 122 „Conturi de corespondent ale băncilor – loro”, 2511
„Conturi curente”;
Contul 3722 „Contravaloarea poziţiei de schimb” evidenţiază contravaloarea în lei a
activelor nete în devize (sold debitor) şi contravaloarea în lei a datoriilor nete în devize (sold
creditor).
În debitul contului se evidenţiază, printre altele:
- contravaloarea în lei reprezentând cumpărări de devize şi cecuri de călătorie în devize,
prin intermediul contului 101 „Casa”;
- contravaloarea în lei reprezentând cumpărări de devize în nume propriu,
contravaloarea în lei a valorilor în devize primite în pensiune simplă şi în pensiune livrată, în
contrapartida creditelor acordate în lei altor bănci şi clientelei, contravaloarea în lei a valorilor în
devize date în pensiune altor bănci, restituite de către acestea, în contrapartida rambursărilor de
împrumuturi în lei prin intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de
corespondent la bănci – nostro” şi 122 „Conturi de corespondent ale băncilor – loro”;
- contravaloarea în lei a devizelor şi a cecurilor de călătorie în devize cumpărate de la
clientelă, contravaloarea în lei a valorilor în devize primite în pensiune simplă şi în pensiune
livrată, în contrapartida creditelor acordate în lei clientelei, contravaloarea în lei a valorilor în
devize date în pensiune clientelei, restituite de către aceasta, în contrapartida rambursărilor de
împrumuturi în lei, prin intermediul contului 2511 „Conturi curente”;
În creditul contului se evidenţiază, printre altele:
- contravaloarea în lei reprezentând vânzările de devize şi de cecuri de călătorie în
devize, prin intermediul contului 101 „Casa”;
- contravaloarea în lei reprezentând vânzările de devize în nume propriu, contravaloarea
în lei a valorilor în devize primite în pensiune simplă şi în pensiune livrată şi restituite, în
contrapartida creditelor în lei rambursate de alte bănci, contravaloarea în lei a valorilor în devize
date în pensiune altor bănci, în contrapartida împrumuturilor în lei primite de la acestea, prin
intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de corespondent la bănci –
nostro” şi 122 „Conturi de corespondent ale băncilor – loro”;
- contravaloarea în lei a devizelor şi cecurilor de călătorie în devize vândute clienţilor,
contravaloarea în lei a valorilor în devize primite în pensiune simplă şi în pensiune livrată şi
restituite, în contrapartida creditelor în lei rambursate de clientelă, contravaloarea în lei a
valorilor în devize date în pensiune clientelei, în contrapartida împrumuturilor în lei primite de la
aceasta, prin intermediul contului 2511 „Conturi curente”.
La întocmirea raportărilor contabile, conturile 3721 "Poziţie de schimb" (după evaluare)
şi 3722 "Contravaloarea poziţiei de schimb" nu se iau în considerare, deoarece nu reprezintă un
activ sau o datorie.
Fie că este vorba despre modificări ale disponibilităţilor în devize ale unei bănci în
numerar (101 „Casa”, analitic în devize) sau în conturile curente ale băncii (1111 „Cont curent la
BNR”, 121 „Conturi de corespondent la bănci – nostro”, 122 „Conturi de corespondent la bănci –
loro”), înregistrările în contabilitate se desfăşoară analog celor exprimate în lei. Înregistrări
specifice apar atunci când natura unei operaţiuni impune utilizarea în cadrul aceleiaşi formule
contabile a unor conturi a căror exprimare valorică este diferită – lei versus devize. Într-o astfel
de situaţie se utilizează conturile de ajustare devize 3721 „Poziţie de schimb” şi 3722
„Contravaloarea poziţiei de schimb”.
134
Transferurile în devize sunt operaţiunile, prin care, la cererea clientului ordonator, o
sumă în devize este pusă la dispoziţia unui beneficiar, în general, rezident în străinătate.
Documentul pe baza căruia se efectuează transfer creditul în străinătate este ordinul de plată în
devize. Punerea la dispoziţie a fondurilor se efectuează, de regulă, prin intermediul conturilor de
corespondent cu băncile străine, ceea ce implică în contabilitate utilizarea sistemului conturilor
de corespondent 121 „Conturi de corespondent la bănci – nostro”, 122 „Conturi de
corespondent la bănci – loro”, iar pe plan tehnic, transferuri internaţionale prin reţeaua SWIFT.
În numele clientelei financiare şi nebancare, societăţile bancare pot efectua operaţiuni
de vânzare şi cumpărare de devize, care se grupează în: operaţiuni care nu generează risc
de schimb, respectiv operaţiuni care nu antrenează o intrare sau o ieşire de devize în şi din
patrimoniul băncii; operaţiuni care generează risc de schimb, respectiv operaţiuni care
antrenează o intrare sau o ieşire de devize în şi din patrimoniul băncii.
Persoanele fizice pot cumpăra şi vinde valută prin intermediul punctelor sau caselor de
schimb valutar ale societăţilor bancare, pe baza documentelor de identitate - buletin de
identitate sau paşaport individual, legal valabile. Pentru fiecare tranzacţie, vânzare sau
cumpărare de valută, lucrătorul punctului de schimb valutar completează şi emite, cu mijloace
computerizate, formularul Buletin de schimb valutar, tipizat, cu regim special.
Înaintea începerii programului de lucru cu publicul, caselor de schimb valutar li se
acordă avansuri în lei, necesare cumpărării de valută prin intermediul casieriilor proprii ale
băncilor. Casierul casei de schimb alimentează fizic casa cu numerar, conform monetarului
preluat de la casierul şef, introduce în calculator lista cursurilor de referinţă ale Băncii Naţionale
a României, cursurile de cumpărare şi de vânzare ale băncii valabile în ziua respectivă şi le
aşează la loc vizibil. Dacă în cursul zilei, solicitările sau oferta de valută sunt mari, casierul
poate solicita o alimentare de valută sau lei din casa băncii. La sfârşitul programului, casierul
predă soldul de lei rămas nefolosit casierului şef. Acesta predă numerarul casierului de la
ghişeul de încasări, care tipăreşte o foaie de vărsământ, din care un exemplar rămâne la
încasări, iar celălalt, la casa de schimb valutar. Apoi tipăreşte Registrul tranzacţiilor şi, în
prezenţa deţinătorilor de chei, se verifică soldurile de valute de la casa de schimb, care se
încuie într-o cutie separată, ce se depune în tezaur.
Evidenţa şi raportarea schimbului valutar se realizează pe baza buletinelor de
schimb valutar (care sunt înregistrate, evidenţiate şi utilizate ca documente cu regim special, şi
în acest scop, au obligatoriu antet, serie şi număr de ordine imprimate) şi a Registrului zilnic al
tranzacţiilor (în care se indică cumpărările şi vânzările de valută convertibilă, cecurile de
călătorie şi cărţile de credit, pe feluri de valute, sumele în lei plătite, respectiv încasarea în
cadrul acestor operaţiuni). Registrul tranzacţiilor este folosit ca document justificativ primar
pentru înregistrările contabile ale zilei.
Reflectarea în contabilitatea băncilor a operaţiunilor de schimb valutar manual
presupune înregistrări ale modificării patrimoniului băncii în monedă naţională şi în devize, atât
în sensul creşterii, cât şi al scăderii, după cum este vorba despre vânzare, respectiv cumpărare
de valută. Se utilizează conturile 101 „Casa”, cu analitice distincte deschise atât pentru
operaţiunile în lei, cât şi pentru cele în valută, pe tipuri de devize şi conturile bilanţiere de
regularizare, 3721 „Poziţie de schimb” şi 3722 „Contravaloarea poziţiei de schimb” pentru a
reflecta modificarea patrimoniului propriu al băncii în devize şi contravaloarea acestuia în lei.
Adiacente schimbului valutar manual sunt înregistrările contabile de reflectare a
diferenţelor favorabile şi nefavorabile rezultate din operaţiunile de schimb şi contabilizate prin
intermediul conturilor 7061 „Venituri din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută”
şi 6061 „Cheltuieli din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută”. Diferenţele sunt
date de valorile diferite ale cursului casei de schimb valutar al băncii şi cursul oficial de schimb
comunicat de Banca Naţională a României. Aceste diferenţe sunt stabilite zilnic şi se
contabilizează astfel:
135
- în cazul diferenţelor favorabile, unitatea bancară teritorială a băncii comerciale va
înregistra venituri din operaţiuni de schimb valutar, ce se vor înregistra în lei:
lei 3722 “Contravaloarea poziţiei de = 7061 “Venituri din diferenţe de curs lei
schimb” valutar aferente tranzacţiilor în valută”
- în cazul diferenţelor nefavorabile, unitatea bancară teritorială a băncii comerciale va
înregistra Cheltuieli din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută, ce se vor
înregistra tot în lei:
lei 6061 “Cheltuieli din diferenţe de = 3722 “Contravaloarea poziţiei de lei
curs valutar aferente schimb”
tranzacţiilor în valută”
Unitatea bancară teritorială a băncii comerciale transmite Centralei sale toate datele
aferente operaţiilor de schimb manual de la toate casele de schimb valutar.
Exemplu propus: Înregistrarea în contabilitate a vânzării de valută prin

casele de schimb valutar.
O persoană fizică de cetăţenie română, doreşte să cumpere de la casa de schimb
valutar a unei unităţi teritoriale a băncii X, suma de 800 USD. Pe baza buletinului de identitate al
clientului, lucrătorul casei de schimb valutar întocmeşte Buletinul de schimb valutar în două
exemplare. Cursul de vânzare al casei de schimb valutar pentru dolarul american, valabil pentru
această dată, este de 3,8 lei/1 USD, iar cursul stabilit de Banca Naţională a României este de
3,6 lei/1 USD. Clientului i se înmânează suma în valută şi un exemplar al Buletinului de schimb
valutar. Al doilea exemplar va rămâne în posesia băncii, iar casierul va aplica pe acesta, pe
lângă semnătura sa şi ştampila băncii, ştampila “plătit”.
Se cere să se înregistreze în contabilitatea unităţii bancare implicate operaţiunea de
vânzare de valută prin casa de schimb valutar.
Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a cumpărării de valută prin

casele de schimb valutar.
O persoană fizică doreşte să vândă la casa de schimb valutar a unei unităţi teritoriale a
unei bănci comerciale suma de 1000 EUR. Cursul afişat la casa de schimb valutar a băncii,
pentru cumpărarea (de către casa de schimb) de euro este de 4,6 lei/1 EUR, iar cursul stabilit
de Banca Naţională a României este de 4,8 lei/1 EUR. Pe baza buletinului de identitate
prezentat de client, lucrătorul casei de schimb valutar întocmeşte un Buletin de schimb valutar
în două exemplare. Casierul primeşte de la client suma în valută şi verifică autenticitatea
bancnotelor. Se înmânează clientului contravaloarea în lei, la cursul zilei, a valutei vândute de
către acesta, un exemplar din Buletinul de schimb valutar se înmânează clientului, iar al doilea
rămâne în posesia băncii, fiind semnat şi de către client. Casierul aplică pe Buletinul de schimb
valutar, alături de semnătura sa şi ştampila băncii, ştampila “încasat”, prin care se confirmă
încasarea sumei în valută de la client. Se cere să se înregistreze în contabilitatea unităţii
bancare implicate operaţiunea de cumpărare de devize.
Se înregistrează cumpărarea de valută prin casa de schimb, reflectată în creşterea
disponibilităţilor băneşti ale băncii exprimate în euro. Contul de casă al băncii fiind exprimat în
devize (EUR), intră în corespondenţă cu contul care reflectă creşterea patrimoniul băncii în
devize, contul 3721 „Poziţie de schimb”:
1.000 EUR 101, analitic EUR = 3721 1.000 EUR
Concomitent, se înregistrează diminuarea disponibilităţilor băneşti în lei, în
corespondenţă cu contul care reflectă contravaloarea în lei a patrimoniului în devize -
contravaloarea poziţiei de schimb:
136
4.600 3722 = 101, analitic lei 4.600
Diferenţa dintre cursul stabilit de Banca Naţională a României şi cursul utilizat de bancă
pentru schimbul prin casa de schimb valutar este pozitivă, reprezentând pentru bancă un venit:
200 lei 3722 = 7061 200 lei
Clienții băncilor - persoane fizice sau persoane juridice - pot efectua operațiuni de
schimb valutar în conturi curente, în lei și în valută, prin prezentarea la bancă a persoanelor
împuternicite pe conturile curente și completarea unui ordin de schimb valutar folosind în
tranzacționare un curs ferm sau limitat. Schimbul de valută contra lei (vânzare sau cumpărare)
și schimbul de valută contra valută în conturi curente se efectuează conform reglementărilor în
vigoare ale Băncii Naționale a României. Ordinul de schimb valutar poate fi din punct de vedere
al datei de valută:
- la vedere - today/tomorrow/spot
- la termen - forward
Din punctul de vedere al cursului, ordinul de schimb poate fi la curs ferm (cotat și
acceptat) sau ordin de schimb la curs limitat ("vindeți cu cel puțin..") pentru ordin de vânzare,
respectiv "cumpărați cu cel mult.." pentru ordin de cumpărare.
În situaţia adoptării metodei înregistrării în funcţie de data decontării, operaţiunile de
schimb la vedere se înregistrează în conturi în afara bilanţului, la cursul de la data încheierii
contractului, respectiv angajamentului, cu ajutorul conturilor 931 "Operaţiuni de schimb la
vedere", prin intermediul conturilor 941 "Poziţie de schimb" şi 942 "Contravaloarea poziţiei de
schimb" deschise în afara bilanţului.
Periodic, obligatoriu lunar, evaluarea angajamentului se înregistrează în afara bilanţului,
prin utilizarea contului 943 "Conturi de ajustare valută" în contrapartida contului 942
"Contravaloarea poziţiei de schimb". Concomitent, aceeaşi diferenţă de curs, se înregistrează în
contul 6061 "Cheltuieli din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută" sau 7061
"Venituri din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută", după caz, cu ajutorul
conturilor 3722 "Contravaloarea poziţiei de schimb" şi 3723 "Conturi de ajustare valută".
Operațiile de schimb la vedere sunt tranzacții spot care au ca obiect schimbul unei sume
dintr-o valută contra unei sume în altă valută, la un anumit preț, numit rată de schimb, având
decontarea la două zile lucrătoare după data încheierii tranzacției.
Evidențierea angajamentelor în conturile extrabilanțiere - valuta cumpărată
9312 Valută cumpărată = 941 Poziție de schimb
și încă neprimită
Evidențierea angajamentelor în conturile extrabilanțiere - leii vânduți
942 Contravaloarea = 9313 Lei vânduți și încă
poziției de schimb pentru nelivrați
valuta vândută
Stingerea angajamentelor reflectate în conturile extrabilanțiere se înregistrează după
data efectuării tranzacției și decontarea operațiunii de schimb la termen.
Evidențierea angajamentelor în conturile extrabilanțiere - leii cumpărați
9311 Lei cumpărați și = 942 Contravaloarea poziției de
încă neprimiți schimb
Evidențierea angajamentelor în conturile extrabilanțiere - valuta vândută
941 Poziție de schimb = 9314 Valută vândută și încă
nelivrată
Stingerea angajamentelor reflectate în conturile extrabilanțiere se înregistrează după
data efectuării tranzacției. Această operaţiune și decontarea operațiunii de schimb la termen
sunt explicate în exemplul de mai jos.
137
Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a cumpărării şi vânzării de
devize la vedere. Societatea bancară X SA cumpără de la o societatea bancară autohtonă Y
SA, 2.000 EUR printr-o tranzacţie de cumpărare de devize la vedere. La data încheierii
tranzacţiei cursul era de 4,3 lei/1 EUR, în următoarea zi bancară de 4,32 lei/1 EUR şi peste
două zile lucrătoare de 4,25 lei/1 EUR. Se cere să se reflecte în contabilitatea băncilor X şi Y
operaţiunile legate de cumpărarea, respectiv, vânzarea de devize la vedere.
Înregistrările contabile de cumpărare a devizelor la vedere se consemnează la banca X,

astfel:
La data semnării înţelegerii de tranzacţionare a devizelor la vedere, banca va înregistra
extrabilanţier achiziţionarea de devize, încă neprimite:
2.000 EUR 9312 - Valută cumpărată = 941 - Poziţie de schimb 2.000 EUR
şi încă neprimită
Concomitent, se reflectă contravaloarea în lei, încă nelivraţi, a devizelor cumpărate:
8600 lei 942 - Contravaloarea = 9313 - Lei vânduţi şi încă 8600 lei
poziţiei de schimb nelivraţi
În următoarea zi bancară lucrătoare, în urma modificării cursului valutar (faţă de cel din ziua
înţelegerii de tranzacţionare), se înregistrează bilanţier şi extrabilanţier, implicaţiile creşterii
cursului de schimb al devizelor tranzacţionate:
40 lei 3723 “Conturi de ajustare = 3722 “Contravaloarea poziţiei 40 lei
devize” de schimb”
40 lei 943 - Conturi de ajustare = 942 - Contravaloarea poziţiei 40 lei

valută de schimb
În cea de-a doua zi bancară lucrătoare, în urma modificării cursului valutar (faţă de ziua
anterioară), se înregistrează bilanţier şi extrabilanţier, implicaţiile scăderii cursului de schimb al
devizelor tranzacţionate:
140 lei 3722 “Contravaloarea = 3723 “Conturi de ajustare 140 lei
poziţiei de schimb” devize”
140 lei 942 - Contravaloarea = 943 - Conturi de ajustare 140 lei

poziţiei de schimb valută
În cea de-a doua zi bancară lucrătoare de la data tranzacţiei, se înregistrează în extrabilanţier
livrarea devizelor - se stornează înregistrările inițiale de la data contractului:
2.000 EUR 941 - Poziţie de schimb = 9312 - Valută cumpărată şi 2.000 EUR
încă neprimită
Concomitent, se stornează contravaloarea în lei a devizelor cumpărate şi încă neprimite:
8600 lei 9313 - Lei vânduţi şi încă = 942 - Contravaloarea poziţiei 8600 lei
nelivraţi de schimb
Livrarea devizelor este consemnată şi în conturile bilanţiere, deoarece produce modificări ale
patrimoniului băncii. Se înregistrează majorarea disponibilităţilor băneşti în devize (EUR), prin
intermediul contului care reflectă modificări ale patrimoniului băncii în devize – 3721 “Poziţie de
schimb” și folosim drept cont de disponibilități 1111 (cont curent la BNR) pentru că este o
operațiune între două bănci:
2.000 EUR 1111 “Cont curent la BNR” = 3721 “Poziţie de schimb” 2.000 EUR
euro
Concomitent cu livrarea devizelor, se consemnează contravalorii în lei a devizelor livrate:
138
8500 lei 3722 “Contravaloarea = 1111 “Cont curent la BNR” lei 8500 lei
poziţiei de schimb”
La livrarea devizelor, conturile de ajustare devize rămân fără obiect, motiv pentru care aceste
conturi se închid:
100 lei 3722 “Contravaloarea = 3723 “Conturi de ajustare 100 lei
poziţiei de schimb” devize”
100 lei 942 - Contravaloarea =943 - Conturi de ajustare 100 lei

poziţiei de schimb valută
În urma tranzacţiei cu devize la vedere, societatea bancară X înregistrează o diferenţă
nefavorabilă de 100 lei, care este consemnată ca şi o cheltuială, explicată prin faptul că
devizele au fost cumpărate la un curs din ziua tranzacţiei mai mare decât cel din ziua livrării
efective a valutei:
100 lei 6061 “Cheltuieli din = 3722 “Contravaloarea 100 lei

diferenţe de curs valutar poziţiei de schimb”
aferente tranzacţiilor în
valută”
10.3 Gestiunea şi contabilitatea relaţiilor cu personalul şi a creanţelor şi datoriilor

diverse
Orice societate bancară intră în legături cu implicaţii financiare cu diferite entităţi, cum
sunt: Banca Naţională a României, alte societăţi bancare din ţară şi străinătate (în calitate de
clienţi, cât şi „furnizori” de servicii), clientela financiară, clientela nebancară, Statul (în calitate de
beneficiar al impozitelor şi taxelor datorate de bancă), acţionarii băncii, diverşi creditori şi
debitori.
Primele patru categorii de entităţi şi relaţiile lor cu societăţile bancare au fost studiate în
cadrul capitolelor anterioare, acum fiind necesare consideraţii referitoare la creanţele şi datoriile
băncii rezultate din relaţiile cu bugetul statului, acţionarii, diverşii creditori şi debitori.
În calitatea lor de societăţi comerciale, băncile contribuie la formarea veniturilor
bugetului statului, prin plata unor impozite şi taxe datorate. În contabilitatea societăţilor bancare
se reflectă iniţial datoria, calculată şi neajunsă la scadenţă, faţă de bugetul statului,
materializată în creditarea conturilor de impozite şi taxe. Ulterior, la onorarea datoriilor, conturile
de impozite şi taxe se debitează prin creditul conturilor de trezorerie, din care se face plata.
Atunci când banca a plătit bugetului statului mai mult decât datora sau are de recuperat
anumite sume, în contabilitate se evidenţiază creanţe faţă de bugetul statului sau alte fonduri,
prin debitarea conturilor de impozite şi taxe. La încasarea creanţelor, conturile de impozite şi
taxe se creditează prin debitul conturilor de disponibilităţi băneşti ale băncii.
În Planul de conturi al instituţiilor de credit este prevăzut contul 353 „Bugetul statului,
fonduri speciale şi conturi asimilate”, detaliat în conturi operaţionale care ţin evidenţa
creanţelor şi datoriilor băncii în legătură cu bugetul statului şi fondurile speciale:
- 35311 ”Impozitul pe profit curent” şi 35312 „Impozitul pe profit amânat”, care reflectă
decontările cu bugetul statului privind impozitul pe profit;
- 35323 „Taxa pe valoarea adăugată de plată”, care reflectă taxa pe valoarea adăugată
de plătit bugetului statului;
- 35324 „Taxa pe valoarea adăugată de recuperat”, care reflectă taxa pe valoarea
adăugată de recuperat de la bugetul statului;
139
- 35326 „Taxa pe valoarea adăugată deductibilă”, care reflectă taxa pe valoarea
adăugată înscrisă în facturile emise de furnizori pentru bunurile, serviciile şi lucrările
achiziţionate de bancă sau aferentă mijloacelor fixe realizate în regie proprie, deductibilă din
punct de vedere fiscal;
- 35327 „Taxa pe valoarea adăugată colectată”, care reflectă sumele datorate de bancă
bugetului statului, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor de bunuri,
prestărilor de servicii sau executărilor de lucrări;
- 35328 „Taxa pe valoarea adăugată neexigibil”, care reflectă taxa pe valoarea adăugată
neexigibilă rezultată din vânzările şi cumpărările de bunuri, servicii, lucrări efectuate cu plata în
rate;
- 3533 „Impozitul pe salarii”, care reflectă impozitul pe salarii şi alte drepturi similare
datorate bugetului;
- 3534 „Subvenţii”, care reflectă decontările privind fondurile alocate de la bugetul
statului, precum şi subvenţiile primite de la bugetul statului, potrivit legii;
- 3536 „Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”, care reflectă decontările cu bugetul
statului sau cu bugetele locale privind impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate, cum sunt:
accizele, impozitul pe dividende, impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri, taxa pentru
folosirea terenurilor proprietate de stat, precum şi alte impozite si taxe;
- 3538 „Fonduri speciale, taxe şi vărsăminte asimilate”, care reflectă datoriile şi
vărsămintele efectuate către alte organisme publice, cum sunt: contribuţia băncii pentru
constituirea fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, pentru constituirea fondului
special pentru sănătate, a fondului pentru risc şi accidente, precum şi alte vărsăminte asimilate;
- 35391 „Alte datorii faţă de bugetul statului” care reflectă sumele reprezentând salarii
neridicate, prescrise, datorate bugetului statului, sumele încasate de la buget reprezentând
vărsăminte efectuate în plus din alte datorii şi creanţe, amenzile şi penalităţile, precum şi alte
sume datorate bugetului;
- 35392 „Alte creanţe privind bugetul statului”, care reflectă sumele cuvenite băncii,
datorate de buget, altele decât impozitele şi taxele;
Contul 3531 „Impozit pe profit” reflectă prin soldul creditor sumele datorate
reprezentând impozitul pe profit amânat. Soldul debitor al contului reprezintă sumele de
recuperat reprezentând impozitul pe profit amânat.
Fiscal, potrivit Codului fiscal CAPITOLUL IV, Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor
fiscale, art. 41 Declararea şi plata impozitului pe profit: (4) Instituţiile de credit - persoane
juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit - persoane juridice străine -
au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate
trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de
depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit. Contribuabilii au obligaţia să depună o
declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.
Contul 35323 „TVA de plată” evidenţiază în creditul său:
- diferenţele rezultate la finele perioadei între taxa pe valoarea adăugată colectată mai
mare şi taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mică, prin intermediul contului 35327 „TVA
colectată”.
În debitul contului se evidenţiază:
- plăţile efectuate către bugetul statului, reprezentând taxa pe valoarea adăugată, prin
intermediul contului 1111 „Cont curent la BNR”;
- taxa pe valoarea adăugată, de recuperat, compensată, prin intermediul contului 35324
„TVA de recuperat”.
Soldul contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată exigibilă la plată.
Contul 35324 „TVA de recuperat” evidenţiază în debitul său:
140
- diferenţele rezultate la sfârşitul perioadei între taxa pe valoarea adăugată colectată mai
mică şi taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mare, prin intermediul contului 35326 „TVA
deductibilă”.
În creditul contului se evidenţiază:
- taxa pe valoarea adăugată încasată de la bugetul statului în baza cererii de
rambursare sau taxa pe valoarea adăugată de recuperat compensată în perioadele următoare
cu taxa pe valoarea adăugată de plată, prin intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR” şi
35323 „TVA de plată”.
Soldul contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului.
Contul 35326 „TVA deductibilă” evidenţiază în debitul său:
- sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată deductibilă potrivit legii, prin
intermediul conturilor 1111 „Cont curent la BNR”, 3566 „Alţi creditori diverşi” şi 35328 „TVA
neexigibilă”;
- sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă mijloacelor fixe realizate în
regie proprie, prin intermediul contului 35327 „TVA colectată”.
- sumele deductibile din taxa pe valoarea adăugată colectată, prin intermediul contului
35327 „TVA colectată”;
- sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată deductibilă ce depăşesc valoarea
taxei pe valoarea adăugată colectată ce urmează a se încasa de la bugetul statului, prin
intermediul contului 35324 „TVA de recuperat”;
- prorata din taxa pe valoarea adăugată deductibilă, devenită nedeductibilă, prin
intermediul contului 627 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”.
La sfârşitul perioadei, contul nu prezintă sold.
Contul 35327 „TVA colectată” evidenţiază în creditul său:
- taxa pe valoarea adăugată aferentă mijloacelor fixe realizate în regie proprie, prin
intermediul contului 35326 „TVA deductibilă”;
- taxa pe valoarea adăugată neexigibilă, devenită exigibilă în cursul lunii, prin intermediul
contului 35328 „TVA nexigibilă”;
- taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor folosite în scop personal sau
predate cu titlu gratuit, precum şi cea aferentă bunurilor şi serviciilor acordate salariaţilor sub
forma avantajelor în natură, prin intermediul contului 627 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate”;
- taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile emise către clienţi sau în alte
documente legale reprezentând vânzări de bunuri, prestări de servicii, executări de lucrări,
precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă lipsurilor imputate, prin intermediul conturilor 101
„Casa”, 3556 ”Alţi debitori diverşi”, 3519 „Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul”.
- taxa pe valoarea adăugată de plată datorată bugetului statului, prin intermediul contului
35323 „TVA de plată”;
- sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată deductibilă, prin intermediul contului
35326 „TVA deductibilă”;
- sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă clienţilor insolvabili scoşi din
activ, prin intermediul contului 3556 ”Alţi debitori diverşi”.
La sfârşitul perioadei, contul nu prezintă sold.
Contul 35328 „TVA neexigibilă” evidenţiază în creditul său:
- taxa pe valoarea adăugată, aferentă cumpărărilor efectuate cu plata în rate, precum şi
cea aferentă facturilor sosite, devenită deductibilă, prin intermediul contului 35326 „TVA
deductibilă”;
141
- taxa pe valoarea adăugată, aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi
executărilor de lucrări cu plata în rate, taxa pe valoarea adăugată, aferentă livrărilor de bunuri,
prestărilor de servicii, executărilor de lucrări pentru care nu s-au întocmit facturi, prin intermediul
contului 3556 ”Alţi debitori diverşi”.
- taxa pe valoarea adăugată, aferentă cumpărărilor efectuate cu plata în rate, precum şi
cea aferentă facturilor nesosite, prin intermediul contului 3566 ”Alţi creditori diverşi”;
- taxa pe valoarea adăugată, aferentă vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii sau
executărilor de lucrări, cu plata în rate, devenită exigibilă în cursul exerciţiului, precum şi taxa pe
valoarea adăugată neexigibilă, aferentă vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi
executărilor de lucrări pentru care nu s-au întocmit facturi, devenită exigibilă prin întocmirea de
facturi, prin intermediul contului 35327 „TVA colectată”;
Soldul contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată neexigibilă.
Contul 3533 „Impozitul pe salarii” reflectă în creditul său:
- sumele datorate bugetului statului reprezentând impozitul pe salarii reţinut din
drepturile băneşti cuvenite salariaţilor, potrivit legii, prin intermediul contului 351 „Personal şi
conturi asimilate”;
- sumele virate la buget reprezentând impozit pe salarii şi pe alte drepturi similare, prin
intermediul contului 1111 „Cont curent la BNR”.
Soldul contului reprezintă impozitul pe salarii datorat bugetului.
Contul 3534 „Subvenţii” reflectă în debitul său:
- valoarea subvenţiilor pentru exploatare, precum şi a altor subvenţii, de primit, potrivit
legii, prin intermediul contului 7493 „Venituri din subvenţii de exploatare”;
- sumele alocate de la bugetul statului, precum şi valoarea altor subvenţii pentru investiţii
de primit, prin intermediul contului 541 „Subvenţii pentru investiţii”.
- valoarea alocaţiilor de la buget şi a altor subvenţii, încasate, prin intermediul contului
1111 „Cont curent la BNR”.
Soldul contului reprezintă subvenţiile de primit.
Contul 3536 „Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” reflectă în creditul său:
- valoarea altor impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, datorate bugetului statului, prin
intermediul conturilor 592 „Repartizarea profitului”, 621 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi
- impozitul datorat bugetului statului aferent vânzărilor de imobilizări corporale şi
necorporale, prin intermediul contului 3556 ”Alţi debitori diverşi”;
- impozitul pe dividende datorat, prin intermediul contului 354 „Dividende de plată”;
- sumele restituite de la buget, reprezentând vărsăminte efectuate în plus din impozite,
taxe şi alte vărsăminte asimilate, prin intermediul contului 1111 „Cont curent la BNR”;
- sumele în devize reprezentând valoarea altor impozite, taxe şi vărsăminte asimilate,
datorate bugetului statului, prin intermediul contului 3721 „Poziţie de schimb”.
- plăţile efectuate bugetului statului sau bugetelor locale privind alte impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate, prin intermediul contului 1111 „Cont curent la BNR”.
Soldul contului reprezintă alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, datorate bugetului
statului sau bugetelor locale.
Contul 3538 „Fonduri speciale, taxe şi vărsăminte asimilate” reflectă în creditul său:
- datoriile şi vărsămintele de efectuat, conform prevederilor legale către alte organisme
publice, prin intermediul contului 621 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”;
142
- datoriile şi vărsămintele de efectuat în devize, conform prevederilor legale, către alte
organisme publice, prin intermediul contului 3721 „Poziţie de schimb”.
- plăţile efectuate către alte organisme publice, privind taxele şi vărsămintele asimilate
datorate acestora, prin intermediul contului 1111 „Cont curent la BNR”.
Soldul contului reprezintă taxele şi vărsămintele asimilate datorate de bancă
organismelor publice.
Contul 3539 „Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului” reflectă în creditul său:
- sumele reprezentând salariile neridicate, prescrise, datorate bugetului statului, prin
intermediul contului 3516 „Drepturi de personal neridicate”;
- alte datorii faţă de bugetul statului, cum sunt amenzile şi penalităţile, prin intermediul
contului 6491 „Despăgubiri, amenzi şi penalităţi”;
- alte datorii faţă de bugetul statului în devize, cum sunt amenzile şi penalităţile, prin
intermediul contului 3721 „Poziţie de schimb”;
- sumele încasate de la buget reprezentând vărsăminte efectuate în plus din alte datorii
şi creanţe, prin intermediul contului1111 „Cont curent la BNR”.
- sumele virate la buget reprezentând alte datorii faţă de acesta, prin intermediul contului
1111 „Cont curent la BNR”;
- sumele cuvenite băncii, datorate de buget, altele decât impozitele şi taxele, prin
intermediul contului 7711 „Venituri din despăgubiri şi penalităţi”;
- sumele în devize cuvenite băncii, datorate de buget, altele decât impozitele şi taxele,
prin intermediul contului 3721 „Poziţie de schimb”.
Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate de bancă, bugetului, iar soldul
debitor al contului reprezintă sumele datorate de buget, băncii.
Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a decontărilor cu bugetul

statului şi bugetele locale.
Pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2023, banca X datorează bugetului
consolidat al statului 50.000 lei impozit pe profit, pe care îl plăteşte din contul curent la BNR. Se
ştie însă că, pentru trimestrul III al anului 2023, banca a plătit mai mult impozit decât datora cu
1.000 mil. lei.
Pentru activităţile fără specific bancar, banca a înregistrat în luna decembrie 2023 taxă
pe valoarea adăugată colectată în valoare de 20.000 lei, iar pentru achiziţiile efectuate (de
asemenea, bunuri şi servicii fără specific bancar) a înregistrat o taxă pe valoarea adăugată
deductibilă de: a) 10.000 lei; b) 18.000 lei. Se ştie că în luna noiembrie, taxa pe valoarea
adăugată înregistrată a fost de recuperat de la bugetul consolidat al statului, în valoare de 4.000
lei, pentru care banca nu şi-a exprimat încă opţiunea de recuperare (prin selectarea pe decontul
de TVA a opţiunii de recuperare).
Pentru imobilizările corporale deţinute, societatea bancară datorează impozit pe clădiri
bugetului local, în sumă de 25.000 lei, pentru ultimul trimestru al anului 2023. Acest impozit este
plătit prin virament din disponibilităţile băncii la banca centrală.
Se cere să se reflecte în contabilitatea băncii operaţiunile legate de plata datoriilor
provenind din impozitele şi taxele anterior menţionate.
Se înregistrează impozitul pe profit calculat şi datorat bugetului consolidat al statului

pentru exerciţiul financiar 2023:
50.000 691 = 35311 50.000
143
La scadenţă, impozitul pe profit calculat se plăteşte. Întrucât anterior calculării
impozitului pentru ultimul trimestru al anului societatea bancară înregistrează o creanţă asupra
statului provenită din impozitul pe profit (sold debitor al contului de impozit pe profit), se va plăti
doar diferenţa de impozit datorată (50.000 – 1.000 lei):
49.000 35311 = 1111 49.000
Deoarece banca a efectuat în cursul lunii decembrie operaţiuni supuse taxei pe valoarea
adăugată, la finalul lunii se stabileşte situaţia TVA-ului.
a) Contul 35326 „TVA deductibilă” prezintă sold debitor: 10.000 lei, iar contul 35327
„TVA colectată” prezintă sold creditor: 20.000 lei. Se înregistrează închiderea conturilor de TVA,
unul prin celălalt:
10.000 35327 = 35326 10.000
Diferenţa reprezintă TVA de plătit la bugetul statului în sumă de 10.000 lei (20.000 –
10.000):
10.000 35327 = 35323 10.000
Creanţa provenită din TVA din luna noiembrie se compensează cu datoria din luna
decembrie, aşa încât rezultă o datorie de 6.000 (10.000 – 4.000):
4.000 35323 = 35324 4.000
TVA de plată rămas se plăteşte la scadenţă bugetului consolidat al statului:
6.000 35323 = 1111 6.000
b) Contul 35326 „TVA deductibilă” prezintă sold debitor: 18.000 lei, iar contul 35327
„TVA colectată” prezintă sold creditor: 20.000 lei. Se înregistrează închiderea conturilor de TVA,
unul prin celălalt:
18.000 35327 = 35326 18.000
Diferenţa reprezintă TVA de plătit la bugetul statului în sumă de 2.000 lei (20.000 –
18.000):
2.000 35327 = 35323 2.000
Creanţa provenită din TVA din luna noiembrie se compensează cu datoria din luna
decembrie, aşa încât rezultă o creanţă asupra statului de 2.000 (4.000 – 2.000):
2.000 35323 = 35324 2.000
TVA de recuperat rămasă se poate recupera de la bugetul consolidat al statului, ceea ce
se înregistrează:
2.000 1111 = 35324 2.000
TVA de recuperat poate să nu fie încasat dacă banca nu-şi manifestă opţiunea de
recuperare şi atunci creanţa prezentă va fi compensată cu eventualele datorii viitoare provenite
din taxa pe valoarea adăugată.
Banca înregistrează obligaţia faţă de bugetul local pentru impozitul pe clădiri aferent
trimestrului IV al anului 2023:
25.000 621 = 3536 25.000
La scadenţă29, se înregistrează decontarea obligaţiilor provenite din impozitul pe clădiri:
25.000 3536 = 1111 25.000
Exemplu propus - rezolvarea problemei la banca Y.
În ceea ce priveşte relaţiile băncii cu personalul, reflectarea în contabilitatea băncilor a

relaţiilor cu personalul şi adiacente acestora, se face cu ajutorul conturilor 351 „Beneficii ale
angajaților”, 352 „Asigurări sociale, protecţie socială şi conturi asimilate”, 353 “Bugetul statului,
fonduri speciale și conturi asimilate” şi 3533 „Impozitul pe venituri de natura salariilor”.
29
Impozitele pe cădiri sunt scadente în data de 15 a ultimei luni din trimestrul la care se referă.
144
Exemplu propus: Înregistrarea în contabilitate a decontărilor cu personalul
şi asimilate.
O societate bancară înregistrează la finalul unei luni următoarea situaţie a obligaţiilor
faţă de salariaţi şi adiacente: salarii brute 24.000 lei, impozit pe salarii 5.300 lei, avansuri
acordate personalului 5.600 lei, reţineri din remuneraţii datorate terţilor (rate, popriri) 300 lei,
despăgubiri de plătit băncii de către salariaţi (contravaloarea unor prejudicii aduse patrimoniului
băncii şi imputate personalului) 100 lei. Se ştie că salariile nete sunt plătite personalului prin
virament în conturile de card ale salariaţilor.
Se cere să se reflecte în contabilitatea băncii operaţiunile legate de decontările cu
personalul şi asimilate.
10.4 Gestiunea şi contabilitatea creanţelor şi a datoriilor față de acționari
Relaţiile unei societăţi bancare cu proprii săi acţionari pot fi descrise gradual în timp:
1. La constituirea unei societăţi bancare apare subscrierea capitalului social de către
acţionari (generatoare de creanţe ale băncii faţă de acţionari) şi vărsarea capitalului social
subscris (expresie a datoriei băncii faţă de acţionari din prisma participării acestora la capital);
2. La încetarea activităţii unei societăţi bancare (lichidare benevolă ori judiciară), se
disting fluxuri financiare (între bancă şi acţionari) de sens opus celor constatate la înfiinţarea
unei societăţi bancare. În plus, acţionarilor li se restituie nu doar participarea la capitalul social
al băncii, ci şi părţile ce li se cuvin din capitalurile proprii ale băncii. Concret, la încetarea
activităţii unei bănci, acţionarilor le este partajat activul net (de fapt, capitalurile proprii) - obţinut
după plata datoriilor şi încasarea creanţelor – şi li se împarte câştigul din operaţiile de lichidare.
În cazul în care rezultatul lichidării este negativ şi poate fi acoperit din capitalurile proprii,
acţionarilor le este restituită doar partea din capitalurile proprii după acoperirea pierderii din
lichidare. Dacă rezultatul lichidării este negativ şi nu poate fi acoperit din capitalurile proprii,
atunci dat fiind caracterul societăţilor bancare de societăţi pe acţiuni, acţionarii răspund doar
până în limita aportului la capitalul social;
3. Pe parcursul desfăşurării activităţii unei societăţi bancare se disting interacţiuni
cu implicaţii financiare între bancă şi acţionari, pe seama dividendelor cuvenite acţionarilor din
profitul net obţinut de bancă (expresia participării acţionarilor la capitalul social al băncii).
Pentru participarea la capitalul social al unei bănci, acţionarii sunt recompensaţi din
profitul realizat de societatea bancară prin dividendele ce li se acordă. Adunarea Generală a
Acţionarilor unei societăţi bancare decide repartizarea profitului exerciţiilor curente şi anterioare
pe destinaţii, inclusiv acordarea de dividende.
Pentru reflectarea în contabilitate a dividendelor cuvenite acţionarilor se utilizează contul
354 „Dividende de plată”, care ţine evidenţa dividendelor datorate acţionarilor potrivit aportului
la capital.
În creditul contului se evidenţiază dividendele datorate acţionarilor din profitul realizat,
prin intermediul conturilor 581 „Rezultatul reportat” şi 592 „Repartizarea profitului”. În debitul
contului se reflectă:
145
- sumele achitate prin diverse modalităţi acţionarilor reprezentând dividende, prin
intermediul conturilor 101 „Casa”, 1111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de corespondent la
bănci – nostro”, 122 „Conturi de corespondent ale bănci – loro”, 2511 „Conturi curente”;
- impozitul pe dividende datorat, prin intermediul contului 3536 „Alte impozite, taxe şi
- sumele reprezentând dividende datorate asociaţilor, regularizate cu sumele
reprezentând avansuri acordate în cursul anului, prin intermediul contului 3556 „Alţi debitori
diverşi”;
- dividendele destinate majorării capitalului social şi primelor aferente legate de capital,
prin intermediul conturilor 501 „Capital social”, 511 „Prime legate de capital”.
Soldul contului reprezintă dividendele datorate acţionarilor.
Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a dividendelor cuvenite

acţionarilor pentru participarea la capitalul social.
Din profitul net obţinut la finalul anului 2023, acţionarii băncii X hotărăsc cu ocazia
Adunării Generale a Acţionarilor din februarie 2024, acordarea de dividende în valoare de
20.000 lei. De asemenea, din profitul nerepartizat al anului 2022, se decide acordarea de
dividende în valoare de 15.000 lei. Se cere să se reflecte în contabilitatea băncii operaţiunile
legate de acordarea dividendelor cuvenite acţionarilor.
Rezolvare:
Se înregistrează, pe baza hotărârii AGA, dividendele cuvenite acţionarilor din profitul net
al anului 2023 şi din profitul nerepartizat al anului 2022:
35.000  = 354 35.000
20.000 592
15.000 581
Se înregistrează impozitul pe dividende datorat statului, ca o diminuare a dividendelor
datorate acţionarilor (5 x 35.000 = 1.750 lei):
1.750 354 = 3536 1.750
Se plăteşte impozitul pe dividende datorat statului, din contul de disponibilităţi al băncii la
Banca Naţională a României:
1.750 3536 = 1111 1.750
Se înregistrează achitarea către acţionari a dividendelor nete cuvenite, prin plată în
numerar / virament în cont curent / virament în cont de card (35.000 – 1.750= 33.250 lei):
33.250 354 = 101 sau 33.250
2511 analitic al acţionarului sau
2511.C analitic card al acţionarului
10.5 Contabilitatea cheltuielilor societăţilor bancare
Cheltuielile sunt considerate diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe

parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale
datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului popriu, altele decât cele rezultate din
distribuirea acestora către acţionari.Această definiţie a cheltuielilor surprinde caracteristicile lor
esenţiale, dar nu face referiri la criteriile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi înregistrate în
contul de profit şi pierdere. Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci
când a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuării unui activ sau
146
creşterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil. De fapt, aceasta înseamnă
că recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii datoriilor sau a
reducerii activelor.
Cheltuielile unei societăţi bancare reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit,
pentru împrumuturile primite şi alte surse atrase, serviciile prestate şi lucrările executate de care
beneficiază banca, materialele consumate, activităţile cu personalul, executarea unor obligaţii
legale sau contractuale, cheltuieli excepţionale. În cadrul cheltuielilor, pentru determinarea
rezultatului exerciţiului se cuprind, de asemenea, amortizările şi provizioanele constituite,
valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute. Contabilitatea cheltuielilor se ţine
pe feluri de cheltuieli, după natura lor, care se grupează astfel:
a) Cheltuieli de exploatare bancară (cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi
interbancare; cheltuieli cu operaţiunile cu clientela; cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri;
cheltuieli cu operaţiunile de leasing, locaţie simplă şi asimilate; cheltuieli privind datoriile
subordonate; cheltuieli privind operaţiunile de schimb; cheltuieli privind operaţiunile în afara
bilanţului; cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare; alte cheltuieli de exploatare bancară).
b) Cheltuieli cu personalul (cheltuieli cu remuneraţiile personalului; cheltuieli privind
asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli privind personalul).
c) Impozite şi taxe (cheltuieli cu impozitul pe salarii şi cheltuieli cu alte impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate).
d) Cheltuieli cu stocurile, lucrările şi serviciile executate de terţi (cheltuieli cu materialele;
cheltuieli privind obiectele de inventar; cheltuieli privind alte stocuri; cheltuieli cu lucrările şi
serviciile executate de terţi; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate).
e) Cheltuieli diverse de exploatare (venituri retrocedate privind operaţiunile de
exploatare nebancară efectuate în comun; cota-parte privind operaţiunile de exploatare
nebancară efectuate în comun; cota-parte din cheltuielile sediului social; pierderi din cesiunea
imobilizărilor şi alte cheltuieli diverse de exploatare).
f) Cheltuieli cu amortizările privind imobilizările necorporale şi corporale (amortizarea
imobilizărilor necorporale şi corporale).
g) Cheltuieli cu ajustări pentru depreciere provizioane, provizioane şi pierderi din creanţe
(cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni interbancare; cheltuieli cu provizioane
pentru creanţe din operaţiuni cu clientela; cheltuieli cu provizioane privind operaţiuni cu titluri şi
operaţiuni diverse; cheltuieli cu provizioane pentru valori imobilizate; cheltuieli cu provizioane
pentru riscuri şi cheltuieli; cheltuieli cu provizioane reglementate şi pierderi din creanţe
nerecuperabile).
h) Cheltuieli din ajustarea la inflație şi cheltuieli cu impozitul pe profit, calculat potrivit
reglementărilor legale.
Reflectarea în contabilitate a cheltuielilor se face cu ajutorul conturilor din clasa 6
“Cheltuieli”, care cuprinde conturi cu funcţie contabilă de activ. În cadrul categoriilor de cheltuieli
clasificate după natura lor, conturile de cheltuieli se pot dezvolta în analitic, în funcţie de
necesităţile impuse de anumite reglementări sau potrivit nevoilor proprii ale fiecărei societăţi
bancare. La sfârşitul perioadei, soldul conturilor de cheltuieli se transferă asupra contului de
profit sau pierdere (591 “Profit sau pierdere).
Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor de exploatare.

Societatea bancară X SA înregistrează în cursul unei perioade de gestiune – lună –
următoarele:
147
a) dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă de 10.000 mii lei, aferentă împrumuturilor de
refinanţare de la Banca Naţională a României. Ulterior, la scadenţă, datoria din dobândă se
plăteşte din contul de disponibilităţi ale băncii la BNR;
10000 6011 „Dobânzi la Banca = 11721 „Datorii ataşate” 10000
Naţională a României”
10000 11721 „Datorii ataşate” = 1111 „Cont curent la 10000

BNR”
b) dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă de 20.000 EUR (curs valutar 4 lei/1 EUR),
aferentă conturilor de corespondent de tip loro deschise de alte instituții de credit;
Se înregistrează dobânda în devize, calculată şi neajunsă la scadenţă aferentă conturilor de
corespondent:
20.000 EUR 3721 “Poziţie de schimb” = 1272 “Datorii ataşate”, 20.000 EUR
analitic în devize
Concomitent, se înregistrează contravaloarea în lei a dobânzii calculate şi neajunse la

scadenţă aferentă conturilor de corespondent:
80.000 6012 “Dobânzi la conturile = 3722 “Contravaloarea 80.000

de corespondent” poziţiei de schimb”
c) dobânda de 10.000 mii lei, plătită în avans aferentă depozitelor constituite de alte
bănci, care ulterior este repartizată pe cheltuieli pe perioada a două luni;
Se înregistrează dobânda în avans aferentă depozitelor constituite de către bănci:
10.000 375 “Cheltuieli înregistrate = 13271 “Datorii ataşate” 10.000

în avans”
Plata dobânzii se reflectă astfel:
10.000 13271 “Datorii ataşate” = 1111 “Cont curent la BNR” 10.000
Cheltuielile înregistrate în avans sunt trecute la cheltuieli curente ale perioadei, pe
perioada a două luni, astfel:
5.000 6013 “Dobânzi la depozitele = 375 “Cheltuieli 5.000
băncilor” înregistrate în avans”
d) dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă de 4.000 mii lei, aferentă împrumuturilor
primite de la bănci. Ulterior, dobânda se plăteşte din contul de disponibilităţi ale băncii la BNR;
4.000 6014 “Dobânzi la = 14271 “Datorii ataşate” 4.000
împrumuturile de la bănci”
La scadenţă se înregistrează plata dobânzii:
4.000 14271 “Datorii ataşate” = 1111 “Cont curent la BNR” 4.000
e) dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă de 4.000 mii lei, aferentă soldurilor
creditoare ale conturilor curente ale clientelei, care ajunsă la scadenţă este virată în conturile
curente ale clientelei;
4.000 6024 “Dobânzi la curente” = 25172 “Datorii ataşate” 4.000
La scadenţă, dobânda este virată în conturile curente ale clientelei:
4.000 25172 “Datorii ataşate” = 2511 “Conturi curente”, 4.000
analitice clienţi
f) plata din contul curent la BNR a unor comisioane rezultate din relaţii cu clientela
interbancară, în valoare de 6.000 mii lei;
6.000 6019 “Comisioane” = 1111 “Cont curent la BNR” 6.000
148
g) datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente datoriilor subordonate
la termen, în valoare de 5.000 mii lei;
5.000 6051 “Cheltuieli privind = 5371 “Datorii ataşate” 5.000

datoriile subordonate la
termen”
10.6 Contabilitatea veniturilor societăţilor bancare
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul

perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori descreşteri ale datoriilor,
care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii
ale acţionarilor.
Această definiţie a veniturilor surprinde caracteristicile lor esenţiale, dar nu face referiri la
criteriile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi înregistrate în contul de profit şi pierdere.
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o creştere a
beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare
ce poate fi evaluată în mod credibil. Aceasta presupune că recunoaşterea veniturilor se
realizează simultan cu recunoaşterea creşterii activelor sau a reducerii datoriilor.
Principalele elemente care formează veniturile băncii sunt sumele sau valorile încasate
sau de încasat, din dobânzi aferente creditelor acordate şi altor plasamente, livrările de bunuri,
executările de lucrări, prestările de servicii şi din avantajele pe care banca a consimţit să le
primească, executarea unei obligaţii legale sau contractuale din partea terţilor, venituri
excepţionale. În cadrul veniturilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului se cuprind, de
asemenea, veniturile din vânzarea activelor, producţia de imobilizări, diminuarea sau anularea
provizioanelor.
Cifra de afaceri a unei societăţi bancare se calculează prin însumarea veniturilor
rezultate din dobânzi şi venituri asimilate (din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile
interbancare; din operaţiunile cu clientela; din operaţiunile cu obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix
şi alte dobânzi şi venituri asimilate), venituri din titluri cu venit variabil, comisioane, câştiguri sau
pierderi din operaţiuni financiare (rezultatul net din operaţiunile cu titluri de tranzacţii, de
plasament şi din operaţiunile de schimb), alte venituri din activitatea de exploatare (alte venituri
de exploatare bancară şi nebancară).
Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor, care se grupează
astfel:
a) Venituri din activitatea de exploatare bancară (venituri din operaţiunile de trezorerie şi
interbancare; venituri din operaţiunile cu clientela; venituri din operaţiunile cu titluri; venituri din
operaţiunile de leasing, locaţie simplă şi asimilate: venituri din credite subordonate, părţi în
cadrul societăţilor comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activităţii de portofoliu;
venituri din operaţiunile de schimb; veniturile din operaţiunile în afara bilanţului; venituri din
prestaţiile de servicii financiare; alte venituri din activitatea de exploatare bancară).
b) Venituri diverse din exploatare (cheltuieli refacturate; cota-parte privind operaţiunile
de exploatare nebancare efectuate în comun; cota-parte din cheltuielile sediului social; venituri
din cesiunea imobilizărilor; venituri accesorii; alte venituri diverse din exploatare).
c) Venituri din ajustări pentru depreciere, provizioane şi recuperări de creanţe (venituri
din ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni interbancare; venituri din ajustări pentru
deprecierea creanțelor din operaţiuni cu clientela; venituri din ajustări pentru depreciere privind
operaţiunile cu titluri şi operaţiuni diverse; venituri din ajustări pentru deprecierea valorilor
imobilizate; venituri din provizioane).
149
d) Venituri din ajustarea la inflație și venituri din impozitul pe profit amânat.
Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a veniturilor de exploatare.

Societatea bancară X SA înregistrează în cursul unei perioade de gestiune – lună –
următoarele:
a) dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă de 10.000 mii lei, aferentă depozitelor la
vedere constituite la Banca Naţională a României. Ulterior, la scadenţă, dobânda se încasează
în contul de disponibilităţi ale băncii la BNR;
10000 11711 „Creanțe atașate” = 7011 „Dobânda de la BNR” 10000
10000 1111 „Cont curent la BNR” = 11711 „Creanțe atașate” 10000

b) dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă de 20.000 EUR (curs valutar 4 lei/1
EUR), aferentă conturilor de corespondent de tip nostro deschise la alte instituții de credit;
Se înregistrează dobânda în devize, calculată şi neajunsă la scadenţă aferentă conturilor de
corespondent:
20.000 EUR 1271 “Creanțe ataşate”, = 3721 “Poziţie de 20.000 EUR

analitic în devize schimb”
Concomitent, se înregistrează contravaloarea în lei a dobânzii calculate şi neajunse la

scadenţă aferentă conturilor de corespondent:
80.000 3722 “Contravaloarea = 7012 “Dobânzi de la 80.000

poziţiei de schimb” conturile de
corespondent”
c) dobânda de 10.000 mii lei, încasată în avans aferentă depozitelor constituite la alte
bănci, care ulterior este repartizată pe venituri pe perioada a două luni;
Se înregistrează dobânda în avans aferentă depozitelor constituite la alte bănci:
10.000 13171 “Creanțe ataşate” = 376 “Venituri înregistrate 10.000

în avans”
Încasarea dobânzii se reflectă astfel:
10.000 1111 “Cont curent la BNR” = 13171 “Creanțe ataşate” 10.000
Veniturile înregistrate în avans sunt trecute la venituri curente ale perioadei, pe perioada
a două luni, astfel:
5.000 376 “Venituri înregistrate în = 7013 “Dobânzi de la 5.000
avans” conturile de depozite la
instituții de credit”
d) dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă de 4.000 mii lei, aferentă creditelor
acordate unei bănci. Ulterior, dobânda se încasează în contul de disponibilităţi ale băncii la
BNR;
4.000 14171 “Creanțe ataşate” = 7014 “Dobânzi la de la 4.000
creditele acordate
instituțiilor de credit”
La scadenţă se înregistrează încasarea dobânzii:
4.000 1111 “Cont curent la BNR” = 14171 “Creanțe ataşate” 4.000
150
e) dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă de 4.000 mii lei, aferentă soldurilor
debitoare ale conturilor curente ale clientelei, care ajunsă la scadenţă este încasată din
conturile curente ale clientelei;
4.000 25171 “Creanțe ataşate” = 7024 “Dobânzi de la 4.000
conturile curente
debitoare”
La scadenţă, dobânda este încasată din conturile curente ale clientelei:
4.000 2511 “Conturi curente”, = 25171 “Creanțe ataşate” 4.000
analitice clienţi
f) încasarea în contul curent la BNR a unor comisioane rezultate din relaţii cu clientela
interbancară, în valoare de 6.000 mii lei;
6.000 1111 “Cont curent la = 7019 “Comisioane” 6.000
BNR”
10.7 Contabilitatea operaţiunilor extrabilanţiere bancare
Operaţiunile în afara bilanţului cuprind angajamentele date şi primite de către o societate

bancară, reprezentând drepturi şi obligaţii ale căror efecte asupra mărimii şi structurii
patrimoniului băncii sunt condiţionate de realizarea unor operaţiuni ulterioare, precum şi unele
bunuri şi operaţiuni care nu pot fi integrate în activul şi pasivul bilanţului băncii. În conturile de
angajamente date şi primite se înregistrează numai angajamentele irevocabile cu titlu oneros.
Contabilitatea operaţiunilor în afara bilanţului se ţine în partidă dublă, prin utilizarea
conturilor corespondente prevăzute pentru operaţiunile în devize sau, după caz, a unui cont
denumit “Contrapartida” (simbol 999) pentru celelalte operaţiuni în afara bilanţului.
Contabilizarea operaţiunilor în afara bilanţului se realizează cu ajutorul conturilor din
clasa 9, grupate în funcţie de natura operaţiunilor, astfel:
- angajamente de finanţare, care reprezintă promisiunea irevocabilă de a pune la
dispoziţie fonduri (deschideri confirmate de credite sau acorduri de refinanţare) în favoarea unui
beneficiar, bancă sau client. Acestea se înregistrează în afara bilanţului, la nivelul prevăzut în
contract şi se diminuează pe măsura punerii la dispoziţie a fondurilor. Se reflectă în contabilitate
prin intermediul grupei de conturi 90 “Angajamente de creditare”;
- angajamente de garanţie, care sunt operaţiunile prin care o bancă (garantul) se
angajează în favoarea unui terţ (beneficiarul) să asigure, la ordinul şi în contul ordonatorului,
plata unei obligaţii subscrisă de acesta, în situaţia în care ordonatorul nu o poate efectua el
însuşi. Angajamentele de garanţie sunt contabilizate în funcţie de calitatea ordonatorului, bancă
sau client, prin intermediul grupei de conturi 91 “Garanţii financiare”. În cazul în care banca
recurge la un corespondent pentru a garanta executarea unei obligaţii asumate de unul dintre
clienţii proprii, va înregistra riscul asumat în contul 913 “Garanţii date pentru clientelă”.
- angajamente privind titlurile, care cuprind operaţiunile efectuate de către bancă
aferente titlurilor cumpărate sau vândute cu posibilitate de răscumpărare şi altor titluri de primit
sau de livrat şi sunt reflectate în contabilitate prin intermediul grupei de conturi 92
“Angajamente privind titlurile şi alte active financiare”;
- operaţiunile privind schimbul valutar la vedere, care sunt reflectate prin intermediul
grupei de conturi 93 “Operaţiuni de schimb la vedere”;
- operaţiuni în devize, referitoare la conturile de ajustare valută în afara bilanţului,
reflectate în contabilitate prin intermediul grupei de conturi 94 “Conturi de ajustare valută în
afara bilanţului”;
- instrumente derivate, reflectate prin intermediul grupei de conturi 95 “Instrumente
derivate”;
- garanții reale, reflectate prin intermediul grupei de conturi 96 “Garanții reale”;
151
- alte angajamente şi angajamente îndoielnice, care reprezintă angajamentele de orice
natură, a căror realizare devine probabilă. Angajamentele de finanţare devin îndoielnice atunci
când creditul respectiv se înregistrează la creanţe îndoielnice. Sunt reflectate în contabilitate
prin intermediul grupei de conturi 97 “Alte angajamente” şi 98 “Angajamente îndoielnice” ;
- alte operaţiuni, care sunt reflectate în contabilitate prin intermediul conturilor de
evidenţă 99 “Alte conturi în afara bilanțului”. Acestea asigură ţinerea evidenţei tehnico-
operative privind: mijloacele fixe luate cu chirie, valori primite în păstrare sau custodie, alte
active sau datorii contingente. În această categorie de conturi se include şi contul 999
“Contrapartida”, care se utilizează pentru debitarea sau creditarea unor conturi în afara
bilanţului, cu excepţia conturilor 931 “Operaţiuni de schimb la vedere” şi 95 “Instrumente
derivate” în devize, care se contabilizează în corespondenţă cu conturile grupei 94 “Conturi de
ajustare valută în afara bilanţului”.
152
CURS 11 Gestionarea informaţiei bancare pe baza situaţiilor financiar-
contabile
11.1 Caracterizarea situaţiilor financiare anuale individuale ale instituţiilor de credit
Fiecare instituție de credit are obligația să întocmească situații financiare anuale, în

conformitate cu cerințele Standardelor Internaționale de Raportare Financiară IFRS,
începând cu situațiile financiare ale anului 2012. Instituțiile de credit din România aplică de
la 1 ianuarie 2012 reglementări contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară, aplicabile instituţiilor de credit (Ordin BNR nr. 27/2010).
Informațiile contabile parcurg procesele de raportare financiară și se transformă
în informații financiare, destinate nevoilor diferitor categorii de utilizatori ai situațiilor
financiare anuale. Dinamica pachetului informațiilor financiare specifice situațiilor
financiare anuale este accentuată, iar contabilității îi revine rolul fundamental de a-și
adapta instrumentele și metodele, în vederea obținerii acelor informații contabile care să
susțină un proces de raportare financiară credibilă, transparentă și conformă cu
realitatea de fapt a societății bancare.
Contabilitatea bancară generală este cel mai important producător de informații publice,
prin intermediul situațiilor financiare anuale reglementate, dar în același timp este și
generatoare de date contabile care au caracter confidențial și nu fac obiectul publicării, așa cum
se întâmplă cu situațiile financiare anuale. Caracterul confidențial al informațiilor contabile este
atribuit și acelor informații produse de către contabilitatea de gestiune bancară. Informaţiile
produse de instituțiile de credit sau referitoare la acestea şi provenind din alte surse, devin
informaţii publice exclusiv prin voinţa entităţii sau a unor terţi, care sunt responsabili de
impregnarea caracterului public unei anumite informaţii. Informaţia confidenţială este forma
dezirabilă extremă a informaţiilor vizând entitatea economică şi este expresia nevoilor
informaţionale ale utilizatorilor externi entităţii economice, în demersul de a obţine avantaje
comparativ cu entitatea în cauză. Indiferent de nevoile lor informaţionale, într-un mediu
economic concurenţial, utilizatorii externi ai informaţiilor provenite din entităţile economice au
acces doar la informaţii cu caracter public provenite de la entităţile în cauză.
Utilizatorii situațiilor financiare includ investitorii actuali și potențiali, personalul angajat,
creditorii, furnizorii, clienții, instituțiile statului și alte autorități, precum și publicul (Ordinul BNR
nr. 26/2010). Aceștia utilizează situațiile financiare pentru a-și satisface o parte din necesitățile
lor de informații.
Caracteristicile utilizatorilor informațiilor emanate de la instituțiile de credit sunt
definitorii în înțelegerea de către aceștia a situațiilor financiare ale băncilor. Dacă
utilizatorii nu sunt avizați în înțelegerea și interpretarea informațiilor contabile, respectiv
financiare, atunci nu sunt create premisele unei comunicări financiare eficiente.
Caracterul tehnic de natură contabilă și financiară a informațiilor publicate în situațiile
financiare anuale ale instituțiilor de credit afectează gradul de înțelegere a utilizatorilor,
care se pot confrunta cu un limbaj dedicat, dar și cu un mediu de dezvăluire de informații
dinamic și fără predictibilitate.
Există cel puțin trei categorii de protagonişti, utilizatori ai informaţiilor contabile şi
participanţi la viaţa economico-socială30, în al căror joc de interese “apar adesea, fenomene de
divergenţă şi chiar de contradicţie”31:
- managerii entității;
30
Pop A., Contabilitate financiară aplicată în 2000, Editura Intelcredo, Deva, 2000
31
Feleagă N., Contabilitate financiară, vol I, Editura Atheneum, Bucureşti, 1994
153
- profesioniştii-contabili, ca producători ai informaţiei contabile;
- utilizatori diverşi ai informaţiilor contabile.
Interacţiunea dintre cele trei categorii de protagonişti este prezentată în figura nr. 11.1:
Figura nr. 11.1 – Interacţiunile dintre utilizatorii informaţiilor contabile
U
C
I zona informaţiilor pe care managerii sunt dispuşi să le finanţeze şi să le difuzeze

C zona informaţiilor pe care profesioniştii contabili doresc, pot să le producă şi să le controleze
U zona informaţiilor la care utilizatorii ar dori să aibă acces
Din studiul acestor interacţiuni, rezultă mai multe nivele posibile de organizare a
sistemelor informaţionale ce furnizează informaţii de natură contabilă şi care se situează, ca
sferă de cuprindere şi complexitate, între două extreme:
1. Organizarea unui sistem informaţional care cuprinde şi contabilitatea, integrat sau
exhaustiv, care să furnizeze toate informaţiile contabile pe care întreprinderea este dispusă să
le finanţeze şi să le difuzeze (I). Astfel de informaţii ar fi posibil de obţinut şi controlat de către
profesioniştii contabili (C) şi la care utilizatorii ar dori să aibă acces (U). Potenţialul informaţional
al unui astfel de sistem ar fi dat de relaţia:
Pi=ICU
Realizarea unui astfel de sistem informaţional al întreprinderii, este practic, imposibil,
deoarece, indiferent de dotarea tehnică şi de calificarea profesioniştilor-contabili, există
informaţii pe care aceştia din urmă nu doresc şi/sau nu pot să le producă şi să le controleze,
chiar dacă entitatea ar fi dispusă să le finanţeze şi să le difuzeze. Pe de altă parte, există limite
economice sau de profitabilitate, generate de faptul că din multitudinea de informaţii contabile
pe care profesioniştii-contabili doresc şi pot să le producă şi să le controleze la un anumit nivel
de dotare tehnică, umană şi de calificare profesională, entitățile nu doresc să finanţeze şi / sau
să difuzeze doar o parte din acestea.
2. Organizarea unor sisteme informaţionale ale entității pe criterii de profitabilitate,
structurate pe două paliere:
- palierul sau circuitul informaţional public, format din informaţiile pe care profesioniştii-
contabili le pot produce şi controla, iar entitățile sunt dispuse să le finanţeze şi să le difuzeze
utilizatorilor externi. Producerea, controlul şi difuzarea acestei categorii de informaţii face
obiectul contabilităţii financiare. O astfel de atitudine există la ora actuală în ţara noastră, cu
menţiunea că marea majoritate a informaţiilor contabilităţii financiare destinate utilizatorilor
externi entității, sunt generate de reglementări legale în materie. Potenţialul informaţional al
contabilităţii financiare este dat de relaţia:
PiCF=ICU
- palierul sau circuitul informaţional confidenţial, format din informaţiile pe care
profesioniştii-contabili le pot produce şi controla, iar entitățile sunt dispuse să le finanţeze, dar
154
nu sunt dispuse să le difuzeze utilizatorilor externi. Producerea, controlul şi difuzarea numai
către managerii entității a acestei categorii de informaţii face obiectul contabilităţii de gestiune,
denumită adesea şi contabilitatea managerială, analitică ori de exploatare.
Potenţialul informaţional al contabilităţii de gestiune este dat de relaţia:
PiCG=(IC) – (ICU)
Raportul de forţe dintre interesele managerilor entităților, profesioniştilor-contabili şi
utilizatorilor externi ai informaţiilor contabile, modifică frecvent atât obiectul şi sfera generală de
cuprindere a obiectului contabilităţii, cât şi raportul dintre contabilitatea financiară şi
contabilitatea de gestiune.
Arbitrajul general între aceste două raporturi de interese, se realizează prin normarea
contabilităţii. În aceste fel, “produsul” contabilităţii – informaţia - este rezultatul unui compromis
între aşteptări şi exigenţe multiple. Ea nu satisface pe deplin pe toţi protagoniştii vieţii sociale,
ceea ce, în ciuda lucrurilor, nu i-a alterat până acum, nici prestigiul, nici autoritatea32.
Instituţiile de credit au obligaţia să întocmească situaţiile financiare anuale şi să le
depună semnate electronic la Ministerul Finanţelor Publice, în formatul scanat al
originalelor, prin accesarea mfinante.ro. Moneda în care se elaborează situaţiile financiare
anuale este leul. Pentru necesităţile proprii de informare, instituţiile de credit pot opta pentru
întocmirea situaţiilor financiare anuale şi/sau a situaţiilor financiare anuale consolidate şi într-o
monedă străină (valută).
Situaţiile financiare anuale ale instituțiilor de credit trebuie transmise la Banca
Naţională a României - Direcţia Supraveghere, însoţite de balanţa de verificare a
conturilor sintetice pentru sfârşitul exerciţiului financiar, atât în format letric, cât şi
electronic.
Situaţiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele
în clar al acestora, calitatea persoanei care a întocmit situaţiile financiare anuale şi numărul de
înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul. Calitatea persoanei care a întocmit
situaţiile financiare anuale ale unei instituții de credit poate fi:
a) directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană desemnată prin decizie scrisă
de administrator;
b) persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor
Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziţiei
financiare, profitului sau pierderii şi fluxurilor de trezorerie ale instituţiei de credit. Potrivit legii
contabilităţii, situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o declaraţie scrisă de asumare a
răspunderii persoanelor care au obligația gestionării instituţiei de credit, prin care îşi asumă
răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale şi confirmă că:
a) politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale sunt în
conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
b) situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziției financiare, performanței
financiare şi a celorlalte informații referitoare la activitatea desfăşurată;
c) instituția de credit îşi desfăşoară activitatea în condiții de continuitate.
În cazul în care instituţiile de credit sunt administrate în sistem dualist, sub accepțiunea
de administratori, respectiv consiliu de administraţie, regăsim membrii directoratului şi,
respectiv, directoratul.
Subunităţile fără personalitate juridică, care aparţin instituţiilor de credit, persoane
juridice române, organizează şi conduc contabilitatea proprie la nivel de balanţă de verificare,
dacă sunt împuternicite în acest sens de către conducerea instituţiei, fără a întocmi situaţii
financiare.
32
155
Activitatea desfăşurată în străinătate de subunităţile fără personalitate juridică, şi care
aparţin instituţiilor de credit, persoane juridice române, se include în situaţiile financiare ale
instituţiei de credit, persoană juridică română, şi se raportează pe teritoriul României.
Ca documente semnificative ale sintezei întregii activităţi a unei bănci, situaţiile
financiare se întocmesc în anumite formate predefinite impuse de acte normative. Pentru
întocmirea situațiilor financiare sunt necesare în prealabil, operaţiuni specifice de natură
contabilă pentru prelucrarea informaţiilor. Situaţiile financiare anuale se întocmesc pe baza
balanţei de verificare a băncii.
Consiliul de administrație elaborează pentru fiecare exercițiu financiar un raport,
raportul administratorilor, care cuprinde cel puțin o prezentare fidelă a dezvoltării și
performanței activităților instituției de credit și a poziției sale financiare, împreună cu o descriere
a principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă. Această prezentare trebuie să fie o
analiză echilibrată şi cuprinzătoare a dezvoltării şi performanţei activităţilor instituţiei de credit şi
a poziţiei sale financiare, corelată cu dimensiunea şi complexitatea activităţilor. În măsura în
care este necesar pentru a înţelege dezvoltarea instituţiei de credit, performanţa sau poziţia sa
financiară, analiza cuprinde indicatori financiari şi, atunci când este cazul, indicatori nefinanciari-
cheie de performanţă, relevanţi pentru activităţi specifice, inclusiv informaţii despre aspecte
privind mediul înconjurător şi angajaţii. În furnizarea analizei sale, raportul administratorilor
include, atunci când este cazul, referiri şi explicaţii suplimentare privind sumele raportate în
situaţiile financiare anuale. Raportul administratorilor oferă, de asemenea, informaţii despre:
a) evenimente importante apărute după sfârşitul exerciţiului financiar;
b) dezvoltarea previzibilă a instituţiei de credit;
c) activităţile din domeniul cercetării şi dezvoltării;
d) informaţii privind achiziţiile propriilor acţiuni, şi anume: motivele achiziţiilor efectuate în
cursul exerciţiului financiar; numărul şi valoarea nominală a acţiunilor achiziţionate şi înstrăinate
în cursul exerciţiului financiar şi proporţia din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă; în
cazul achiziţiei şi înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acţiunilor; numărul şi valoarea
nominală a tuturor acţiunilor achiziţionate şi deţinute de instituţia de credit şi proporţia din
capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;
e) existenţa de sucursale ale instituţiei de credit;
f) utilizarea de către instituţia de credit de instrumente financiare, în cazul în care sunt
semnificative pentru evaluarea activelor sale, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau
pierderii:
- obiectivele şi politicile instituţiei de credit în materie de gestiune a riscului financiar,
inclusiv politica sa de acoperire împotriva riscurilor pentru fiecare tip major de tranzacţie
previzionată pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, şi
- expunerea instituţiei de credit la riscul de preţ, riscul de credit, riscul de lichiditate şi la
riscul fluxului de trezorerie.
O instituţie de credit ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată trebuie să includă în raportul administratorilor o declaraţie referitoare la
guvernanţa corporativă. Această declaraţie va fi inclusă ca o secţiune distinctă a raportului
administratorilor.
Raportul administratorilor instituțiilor de credit se aprobă de consiliul de
administrație și se semnează în numele acestuia de președintele consiliului.
Situațiile financiare anuale și raportul administratorilor pentru exercițiul financiar
în cauză sunt supuse aprobării adunării generale a acționarilor. Acestea vor fi însoțite și
de raportul de audit al situațiilor financiare anuale.
Începând cu situațiile financiare ale anului 2015, auditorul exprimă și o opinie privind:
156
o consecvența raportului administratorilor cu situațiile financiare pentru
același exercițiu financiar; și
o întocmirea raportului administratorilor în conformitate cu cerințele legale
aplicabile.
De asemenea, auditorul declară dacă, pe baza cunoașterii și a înțelegerii dobândite în
cursul auditului cu privire la entitate și la mediul acesteia, a identificat informații eronate
semnificative prezentate în raportul administratorilor, indicând natura acestor informații eronate.
Aceste prevederi sunt conținute de Directiva 2013/34/UE mai sus menționată.
Pe Bursa de Valori București sunt cotate Banca Transilvania, BRD- Groupe Societe
Generale și Banca Comercială Română (Grupul). Entitățile ale căror valori mobiliare sunt cotate
pe o piață reglementată trebuie să aplice prevederile Regulamentului Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, conform căruia
(Art.227), societăţile admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată vor întocmi, vor pune la
dispoziţia publicului şi vor transmite C.N.V.M. şi operatorului de piaţă rapoarte trimestriale,
semestriale şi anuale. Rapoartele vor fi puse la dispoziţia publicului, în scris, sau în orice alt
mod aprobat de C.N.V.M. Societatea trebuie să publice un comunicat de presă într-un cotidian
de circulaţie naţională, prin care investitorii vor fi informaţi cu privire la disponibilitatea acestor
rapoarte. Rapoartele vor fi trimise spre publicare în maximum 5 zile de la data aprobării.
Raportarea trebuie să includă orice informaţie semnificativă, pentru ca investitorii să facă
o evaluare fundamentată privind activitatea societăţii, a profitului sau pierderii, precum şi
să indice orice factor special care a influenţat aceste activităţi. Situaţia financiară va fi
prezentată comparativ cu situaţia financiară existentă în aceeaşi perioadă a anului financiar
precedent. C.N.V.M. a emis reglementări privind conţinutul acestor rapoarte. Dacă societatea
admisă la tranzacţionare pe o piaţă reglementată întocmeşte atât situaţii financiare individuale,
cât şi consolidate, acestea vor fi puse la dispoziţia publicului. C.N.V.M. poate permite societăţii
comerciale să pună la dispoziţia publicului fie situaţiile financiare individuale, fie cele
consolidate, numai dacă celelalte situaţii financiare nu conţin informaţii suplimentare
semnificative.
Legislația națională presupune că la întocmirea situațiilor financiare anuale de către
entitățile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Națională a României sunt avute
în vedere, pe lângă reglementările aplicabile acestora şi prevederile cuprinse în Reglementările
contabile aplicabile instituțiilor de credit, respectiv instituțiilor financiare nebancare şi Fondului
de garantare a depozitelor în sistemul bancar, conform Ordinul Ministerului Finanțelor Publice
nr. 58/2021 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare
anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale
Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile. Pentru aceste
entități, termenul de depunere la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a
situațiilor financiare anuale, însoțite de documente prevăzute de lege, este de 150 de zile de la
încheierea exercițiului financiar.
Situațiile financiare întocmite de instituțiile de credit au componentele prevăzute de
IFRS, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare. În vederea depunerii situațiilor financiare anuale în format hârtie şi în
format electronic sau numai în formă electronică, având ataşată o semnătură electronică
extinsă, instituțiile de credit folosesc programul de asistență pus la dispoziție gratuit de către
Ministerul Finanțelor Publice pe site‐ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se
generează un fişier de tip PDF, având ataşat un fişier xml, care conține datele de identificare a
instituției de credit, precum şi un fişier cu extensia zip. Fişierul cu extensia zip va conține
situațiile financiare anuale şi documentele cerute de lege aşa cum acestea sunt întocmite de
157
instituția de credit şi scanate, alb‐negru, lizibil şi cu o rezoluție care să permită încadrarea în
limita a 9,5 MB a fişierului PDF la care este ataşat fişierul zip.
De pe site-ul ANAF se descarcă formatul situațiilor financiare anuale care trebuie
întocmite de către instituțiile de credit:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/1047_49_2022.html
Pentru entitățile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Națională a

României, formatul electronic al situațiilor financiare anuale conținând formularistica necesară şi
programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă se obține prin folosirea
programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice. Programul de asistență este
pus la dispoziție, gratuit, de unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau poate fi
descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanțelor Publice, de la adresa
www.mfinante.ro.
În general, în rapoartele anuale pe care instituțiile de credit le dau publicității pe
site-urile lor, informațiile conținute de situațiile financiare anuale nu sunt publicate în
formatul tip solicitat de autoritățile publice, ci sunt grupate în anumite categorii de elemente
patrimoniale, în cadrul unor componente ale rapoartelor anuale, cum sunt Situația individuală a
poziției financiare, Situația individuală a rezultatului global, Contul de profit și pierdere individual
sau alte denumiri, după caz. Spre exemplu, situația activelor, datoriilor și capitalurilor propii
poate fi regăsită sub denumirea Situația individuală a poziției financiare și are următoarea
structură:
158
Figura 11.2. Structura Situației individuale a poziției financiare a unei instituții de
credit, publicată conform IFRS pe pagina electronică
159
160
161
162
163
164
165
166
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/1047_49_2022.html
Figura 11.3. Situațiile financiare anule – program informatic mfinante 2022 (prima
parte a formatului electronic de întocmire a situațiilor financiare pentru exercițiul financiar
încheiat la 31.12.2022)
Sucursalele instituțiilor (altele decât instituțiile de credit) din alte state membre ale
Uniunii Europene nu întocmesc situații financiare anuale, urmând să depună la unitățile
teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice o raportare contabilă anuală în formatul stabilit de
167
Banca Națională a României. Formatul electronic al raportării contabile anuale se obține prin
folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice. Programul de
asistență este pus la dispoziție, gratuit, de unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice
sau poate fi descărcat de pe portalul Ministerului Finanțelor Publice, de la adresa
www.mfinante.ro.
Instituţiile de credit întocmesc și depun o raportare anuală care cuprinde următoarele
formulare:
a) Situaţia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii (cod 10);
b) Contul de profit sau pierdere (cod 20);
c) Date informative (cod 30);
d) Imobilizări corporale si necorporale (cod 40);
e) Defalcarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere (cod 50);
f) Alte informaţii (cod 60).
Conform capitolului II al Reglementării contabile conforme cu Standardele Internaționale
de Raportare Financiară aplicabile instituțiilor de credit (aprobată prin Ordinul Băncii Naţionale a
României nr. 27/2010), notele explicative la situațiile financiare anuale ale instituțiilor de
credit trebuie să furnizeze cel puţin următoarele informaţii, dacă acestea nu sunt cerute de
IFRS:
a) denumirea şi sediul social ale fiecăreia dintre entităţile în care instituţia de credit
deţine fie direct, fie printr-o persoană care acţionează în nume propriu, dar în contul instituţiei de
credit, interese de participare reprezentând un procent de capital de cel puţin 20%, prezentând:
proporţia de capital deţinut, valoarea capitalului şi rezervelor, precum şi profitul sau pierderea
entităţii respective pentru ultimul exerciţiu financiar pentru care au fost aprobate situaţiile
financiare anuale. Informaţiile privind capitalul, rezervele şi profitul sau pierderea entităţii în care
se deţine interesul de participare pot fi omise dacă sunt doar de o importanţă neglijabilă în
sensul prevederilor din prezentele reglementări;
b) denumirea, sediul principal sau sediul social şi forma juridică ale fiecăreia dintre
entităţile la care instituţia de credit este asociat cu răspundere nelimitată. Aceste informaţii pot fi
omise dacă sunt doar de o importanţă neglijabilă în sensul prevederilor din prezentele
reglementări;
c) denumirea şi sediul social ale entităţii care întocmeşte situaţiile financiare anuale
consolidate ale celui mai mare grup de entităţi din care face parte instituţia de credit în calitate
de filială;
d) denumirea şi sediul social ale entităţii care întocmeşte situaţiile financiare anuale
consolidate ale celui mai mic grup de entităţi din care face parte instituţia de credit în calitate de
filială şi care este, de asemenea, inclusă în grupul de entităţi prevăzut la lit. c);
e) locul de unde pot fi obţinute copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate
prevăzute la lit. c) şi d), cu condiţia ca acestea să fie disponibile;
f) numărul mediu de persoane angajate în cursul exerciţiului financiar, defalcat pe
categorii şi, dacă acestea nu sunt prezentate distinct în contul de profit sau pierdere, cheltuielile
cu angajaţii aferente exerciţiului financiar, defalcate după cum urmează: Salarii; Cheltuieli cu
asigurările sociale, din care: cheltuieli aferente pensiilor;
g) suma indemnizaţiilor acordate în exerciţiul financiar membrilor organelor de
administraţie, conducere şi de supraveghere în virtutea responsabilităţilor acestora, precum şi
orice angajamente generate sau asumate privind pensiile pentru foştii membri ai acestor
organe, indicându-se valoarea totală a angajamentelor pentru fiecare categorie;
h) valoarea avansurilor şi creditelor acordate de către instituţia de credit membrilor
organelor de administrare, conducere sau supraveghere, precum şi angajamentele luate în
contul acestor persoane cu titlu de garanţie de orice tip. Aceste informaţii trebuie să fie furnizate
în mod global pentru fiecare categorie în parte.
168
11.2 Caracterizarea situaţiilor financiare anuale consolidate ale instituţiilor de credit
O instituţie de credit, societate-mamă consolidantă (instituţie de credit, persoană juridică

română, care are una sau mai multe filiale şi care consolidează situaţiile financiare ale grupului
din care face parte), trebuie să întocmească situaţii financiare consolidate şi un raport
consolidat al administratorilor, dacă se află în una din următoarele situaţii:
a) deţine direct şi/sau indirect majoritatea drepturilor de vot într-o altă entitate -
denumită filială;
b) are dreptul să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de
administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor unei alte entităţi - filiala - şi este în
acelaşi timp acţionar sau asociat al acelei entităţi;
c) are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei entităţi - filiala - la care
este acţionar sau asociat, în temeiul unor clauze cuprinse în contracte încheiate cu entitatea
respectivă sau a unor prevederi cuprinse în actul constitutiv al acestei entităţi, în situaţia în care
legislaţia aplicabilă filialei permite existenţa unor astfel de contracte sau clauze;
d) este acţionar sau asociat al unei entităţi - filiala - şi în ultimii 2 ani a numit, ca rezultat
al exercitării drepturilor sale de vot, majoritatea membrilor organelor de administrare sau de
control ori majoritatea conducătorilor filialei;
e) este acţionar sau asociat al unei entităţi - filiala - şi controlează singur, în baza unui
acord încheiat cu ceilalţi acţionari sau asociaţi, majoritatea drepturilor de vot în acea filială.
Societatea-mamă şi toate filialele sale trebuie consolidate, indiferent de locul unde sunt
situate sediile sociale ale filialelor. Intocmirea situaţiilor financiare consolidate de către instituţiile
de credit se va face în conformitate cu cerinţele IFRS.
Pentru fiecare exerciţiu financiar, administratorii unei instituţii de credit (societate-mamă)
elaborează un raport consolidat al administratorilor care cuprinde cel puţin o prezentare fidelă a
dezvoltării şi performanţei activităţilor şi a poziţiei entităţilor incluse în consolidare, considerate
ca un tot unitar, împreună cu o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini cu care acestea se
confruntă.
Situaţiile financiare anuale consolidate ale instituţiilor de credit sunt auditate de către
persoanele responsabile cu auditarea statutară a situaţiilor financiare consolidate, potrivit legii.
Persoanele responsabile cu auditarea statutară a situaţiilor financiare anuale consolidate îşi
exprimă, de asemenea, o opinie referitoare la gradul de conformitate a raportului consolidat al
administratorilor cu situaţiile financiare anuale consolidate pentru acelaşi exerciţiu financiar.
Situaţiile financiare anuale consolidate se întocmesc şi se publică, potrivit legii, în limba
română şi în moneda naţională. Situaţiile financiare anuale consolidate şi raportul
administratorilor pentru exerciţiul financiar în cauză sunt supuse aprobării adunării generale a
acţionarilor sau asociaţilor societăţii-mamă (instituţie de credit), potrivit legislaţiei în vigoare.
Acestea vor fi insotite si de raportul de audit semnat de persoana responsabila, potrivit legii. Un
exemplar al situaţiilor financiare anuale consolidate, aprobate în mod corespunzător, împreună
cu un exemplar al raportului administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, şi un exemplar
al raportului persoanelor responsabile cu auditarea statutară a situaţiilor financiare anuale
consolidate vor fi trimise de consiliul de administraţie al instituţiei de credit care a întocmit
situaţiile financiare consolidate, în termenul prevăzut de lege, la Banca Naţională a României -
Direcţia Supraveghere, atât în format letric, cât şi electronic.
169
STUDIU DE CAZ – SITUAȚIILE FINANCIARE ALE BĂNCII TRANSILVANIA PENTRU ANUL
2022, DISPONIBILE LA ADRESA https://www.bancatransilvania.ro/relatii-investitori/aga
De analizat diferentele dintre diferitele tipuri de rapoarte pe care banca le publică la

finalul exercițiului financiar.
170
CURS 13 Gestiunea lichidității și a solvabilității societăților bancare
13.1 Cerințe de lichiditate specifice societăților bancare
Gestiunea lichidității bancare este unul dintre cele mai importante segmente ale gestiunii
bancare și arată într-un mod foarte elocvent calitatea managementului bancar. O societate
bancară care nu reușește să gestioneze eficient o criză de lichiditate dă indicii asupra eșecului
managementului acesteia. Gestiunea lichidității presupune două abordări33:
1. Intr-o primă abordare, considerată clasică, riscul lichidității este văzut ca fiind
riscul apariției de discontinuități în asigurarea cu fonduri lichide – aceasta este
percepută ca o nevoie internă a băncii. Conform acestei abordări, analiza riscului se
concentrează pe resurse pentru a facilita dezvoltarea băncii și pentru a se putea acoperi unele
creșteri neașteptate, neprevăzute, ale activelor băncii. Intr-un astfel de context, managementul
băncii se bazează în exclusivitate pe:
- rapoarte de lichiditate;
- contractarea de linii de credit de la terți parteneri ai băncii.
In cazul abordării clasice a managementului riscului lichidității în bănci, accentul se pune
mai ales pe practică, pe procedeele trezoreriei și pe anumiți indicatori clasici, cum ar fi:
lichiditatea imediată, activele lichide, raportul credite pe depozite, gapul de lichiditate.
Managementul clasic al lichidității a condus în anii anteriori crizei financiare (din anul
2007) la anumite fenomene, considerate a fi eșecuri în gestiunea lichidității bancare:
- O dependență excesivă de finanțarea interbancară pe termen scurt și de piața de
securitizare (vânzare de creanțe), în detrimentul surselor de finanțare mai stabile, cum ar fi
depozitele retail;
- Finanțarea de active nelichide pe termen lung cu pasive pe termen scurt;
- Pentru filialele și sucursalele băncilor din străinătate, o dependență excesivă de sprijin
din partea băncilor mamă pentru finanțare;
- Lipsa unei baze de finanțare suficient de diverse - dependența excesivă de doar una
sau două surse de pasive, cu nici o altă alternativă disponibilă într-o situație de stres;
- Scăderea sau desființarea completă a categoriilor de active cu adevărat lichide, care ar
fi rămas lichide și care ar fi oferit o sursă de finanțare în timpul crizei de lichiditate interbancară;
- Modele și procese inadecvate pentru a face față evenimentelor de criză;
- Instrumente insuficiente și ineficiente pentru controlul riscului de lichiditate, care nu
erau pe deplin puse în aplicare în procesele interne ale băncilor.
2. O a doua abordare, considerată ca fiind una modernă, prezintă riscul lichidității în
bănci ca fiind determinat de nevoia de lichidități imediate necesare onorării obligațiilor
devenite scadente, nevoie apărută cu deosebire în cazul unei crize majore. Rapoartele de
lichiditate și gestiunea poziției monetare, care sunt opțiuni standard în prima abordare a riscului
mai sus descrisă, sunt mai puțin relevante în acest al doilea caz, managementul băncii
bazându-se mai ales pe:
- Analiza și rezolvarea unor probleme apărute din scenariile de tip „cel mai rău caz”;
- Stabilirea surselor suplimentare de fonduri pe care banca le are la dispoziție și a
costului acestora.
Scenariile de tip „cel mai rău caz” includ șocuri specifice sistemului bancar, cum ar fi
pierderi severe și crize ale întregului sistem bancar. Criza unei bănci este percepută ca având
un efect asupra economiei mult mai negativ decât criza oricărui alt tip de firmă, deoarece efectul
de domino în cadrul sistemului bancar este considerat mult mai probabil.
33
Runcan L., Lichiditatea, încotro?, http://www.ibr-rbi.ro/site/wp-content/uploads/2016/05/Luminita-Runcan-
1.pdf
171
Doi noi actori au apărut în cadrul abordării moderne a lichidității bancare, puși în
scenă de Comitetul de la Basel (Acordul Basel III) – indicatorii NSFR Indicatorul de
finanțare netă stabilă și LCR Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate. LCR
(Liquidity coverge ratio) - Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate este egal cu
raportul dintre rezerva de lichidități a unei instituții de credit și ieșirile sale nete de lichidități în
decursul unei perioade de criză de 30 de zile calendaristice și se exprimă ca procent. NSFR
(Net stable Funding Ratio) - Indicatorul de finanțare netă stabilă este definit ca valoarea
finanțării stabile disponibile în raport cu finanțarea stabilă necesară. Finanțarea stabilă
disponibilă este definită ca porțiunea de capital și datorii de așteptat să fie de încredere pe
parcursul orizontului de timp considerat de NSFR, care se extinde la un an.
Această a doua abordare modernă a lichidității induce băncilor provocări specifice legate
de calitatea datelor utilizate de către bănci în analizele lor și trebuie să fie foarte clară
metodologia de definire a activelor lichide, să nu se lase loc de interpretări și de presupuneri
individuale ale băncilor în privința modului de calcul a acestor noi indicatori.
Neajunsurile și amenințările noilor indicatori LCR și NSFR sunt:
- Definiția activelor lichide pentru LCR va afecta comportamentul participanților la piață,
si prin urmare lichiditatea diferitelor clase de active. Dacă aceste definiții se vor dovedi
inadecvate, consecințele nedorite s-ar putea transforma într-un bulgăre de zăpadă.
- Există o diferență esențială între lichiditatea ca și fenomen micro și lichiditatea ca și
fenomen macro bancar. Multe active pot fi foarte lichide dacă doar o singură bancă vrea să le
vândă, dar pot deveni repede nelichide dacă toate băncile doresc să obțină bani în schimbul lor.
- Băncile ar putea să-și crească bufferul de lichiditate prin depozite suplimentare la
băncile centrale, sume care nu au rol în finanțarea economiei.
- In ceea ce privește NSFR-ul, cerința adresată băncilor de a-și reduce rolul în
transformarea maturităților creditelor acordate și impunerea unor scheme rigide de finanțare
pentru creditarea pe termen lung, este posibil să conducă la rate de dobândă mai ridicate și la o
finanțare mai slabă pe termen lung a companiilor nonfinanciare și a gospodăriilor.
- De menționat, nu în cele din urmă, că profitabilitatea unei bănci este invers
proporțională cu lichiditatea, echilibrul dintre acestea două necesitând o gestionare atentă.
- Cerințele de capital și de lichiditate mai mari stabilite pentru instituțiile de credit reduc
probabilitatea unor planuri de salvare guvernamentale ale acestor instituții în viitor, în cazul în
care ar avea probleme.
Deci, conform prevederilor internaționale - Acordul Basel III - instituțiile de credit trebuie
să dețină suficiente active lichide pentru a acoperi ieșirile nete de lichidități pe o perioadă de
criză de 30 de zile. Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate - active de calitate
ridicată, negrevate de sarcini, care să acopere ieșirile nete de lichidități pe o perioadă de
criză de 30 de zile – a fost introdus treptat, începând de la 60% în 2015 și ajungând la 100% în
2018. Cuantumul minim al activelor lichide pe care trebuie să le dețină o bancă trebuie să fie
egal cu 25% din ieșiri.
În ceea ce privește România, conform Raportului Băncii Naționale a României asupra
stabilității financiare, din iunie 202334, lichiditatea sectorului bancar a cunoscut recent o
îmbunătățire importantă, reflectată atât prin prisma indicatorilor specifici, cât și a consolidării
poziției de creditor net în relația cu banca centrală. Începând cu luna martie 2022, băncile au
fost nevoite să apeleze, până în luna octombrie 2022, la facilitățile permanente de credit de la
BNR pentru gestionarea unor deficite temporare de lichiditate, cu un volum zilnic maxim de 13,2
miliarde lei atins în luna mai 2022. Începând cu finalul anului anterior, băncile au înregistrat un
excedent de lichiditate în creștere, plasând lichidități la facilitatea de depozit a BNR în cuantum
de circa 26 miliarde lei (medie zilnică) în luna martie 2023 (Grafic 3.2). Deși evoluția
indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate (LCR) nu a fost favorabilă în prima parte a
34
Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare, iunie 2023, p. 62-64
172
anului 2022 (în baza diminuării rezervei de lichiditate), sfârșitul anului 2022 a marcat o inversare
a acestei tendințe. Astfel, după consemnarea unui minim istoric de 188 la sută în luna
septembrie 2022, indicatorul LCR a cunoscut o evoluție favorabilă (până la 219,5 la sută în luna
martie 2023), în baza creșterii substanțiale a rezervei de lichiditate, în general determinată de
majorarea soldului activelor reprezentând expuneri față de administrația centrală și de cea a
surplusului de lichiditate. Indicatorul LCR s-a menținut peste media europeană pe tot parcursul
anului 2022 în ciuda deteriorării temporare, apropiindu-se de centila 75 spre finalul anului
(Grafic 3.2).
În cazul indicatorului de finanțare stabilă netă (NSFR) se remarcă o evoluție mai puțin
volatilă, valoarea consemnată în luna decembrie 2022 depășind cu circa 10 puncte procentuale
minimul istoric de 166,2 la sută (iunie 2022). Comparativ cu evoluțiile europene, valoarea
înregistrată în martie 2023 (177,6 la sută) se poziționează confortabil peste valorile centilei 75
europene (150,3 la sută, decembrie 2022).
13.2 Cerințe de solvabilitate specifice societăților bancare
Solvabilitatea este analizată în mediul bancar prin mai mulți indicatori, dintre care îi
menționăm pe cei mai importanți:
- Rata fondurilor proprii totale sau Indicator de solvabilitate sau Norma lui
Cooke = Fonduri proprii (capitaluri) / Active ponderate în funcție de risc (a fost
stabilită încă din anul 1998 la nivel internațional, prin Acordul de capital Basel I și are
un nivel minim reglementat de 8%)
- Rata fondurilor proprii de nivel 1 = Fonduri proprii (capitaluri) de nivel 1 / Active
ponderate în funcție de risc (nivel minim 4,5%).
- Efectul de levier = Fonduri proprii (capitaluri) de nivel 1 / Total active (nivel minim
3%). Activele unei bănci exercită un efect de levier atunci când depășesc fondurile
proprii ale acesteia. Regulamentul vizează reducerea efectului de levier excesiv,
deoarece acesta poate avea un efect negativ asupra solvabilității băncii. Băncile
trebuie să își facă public efectul de levier (care reprezintă fondurile proprii de nivel 1
ale băncii, raportate la media activelor consolidate globale) pe parcursul unei
perioade de observație inițiale, care a început la 1 ianuarie 2015. Raportul este un
indicator care arată cât de bine este pregătită banca să își îndeplinească obligațiile
173
financiare pe termen lung. Cerința de publicare a fost introdusă de la 1 ianuarie
2018.
Cuantumul total al capitalului pe care băncile trebuie să îl dețină trebuie să fie egal
cu cel puțin 8% din activele ponderate în funcție de risc. Din această valoare, cota care
trebuie să revină capitalului de cea mai înaltă calitate - fondurile proprii de nivel 1 de bază - este
de 4,5% din activele ponderate în funcție de risc.
În tabelul de mai jos sunt prezentați principalii indicatori specifici sistemului bancar
românesc, în dinamică, între 2015 și martie 2023, prin comparație cu media Uniunii Europene și
cu nivelurile considerate de Autoritatea Bancară Europeană ca fiind intervale de prudență.
De la 1 ianuarie 2014, toate statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să aplice
două reglementări:
- Regulamentul privind cerințele de capital CRR - Regulamentul nr. 575/2013 al
Parlamentului European privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de
investiții
- Directiva privind cerințele de capital CRDIV - Directiva 2013/36/UE a Parlamentului
European cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a
instituțiilor de credit și a firmelor de investiții
174
Tabelul nr. 13.3-1 - Centralizatorul indicatorilor de risc ai băncilor
Sursa: Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare, iunie 2022, p. 10
175
Regulamentul impune băncilor să dispună de rezerve de capital suficiente pentru a

acoperi pierderile neașteptate și pentru a-și menține solvabilitatea în perioade de
criză. Ca principiu primar, cuantumul de capital necesar depinde de riscul asociat activelor
deținute de o anumită bancă. În regulamentul privind cerințele de capital, aceasta se
176
numește „cerința de fonduri proprii” și este exprimată ca procent din activele ponderate în
funcție de risc. Conceptul activelor ponderate în funcție de risc înseamnă, în esență, că activelor
mai sigure li se atribuie o alocare de capital mai scăzută, în timp ce activele cu grad de risc mai
ridicat primesc o pondere mai mare în funcție de risc. Altfel spus, cu cât activele au un grad de
risc mai ridicat, cu atât banca trebuie să păstreze mai mult capital în rezervă. Capitalului băncii i
se atribuie anumite niveluri în funcție de calitate și de risc.
Directiva, care este transpusă în dreptul intern al statelor membre ale Uniunii
Europene, stabilește și alți indicatori referitori la adecvarea capitalului băncilor:
- Amortizoare de capital. Pe lângă cerința privind cuantumul obligatoriu de 4,5% al
fondurilor proprii de nivel 1 de bază, prevăzută în Regulamentul privind cerințele de capital
(CRR), toate băncile trebuie să dețină un amortizor de conservare a capitalului și un
amortizor anticiclic de capital, pentru a se asigura că acumulează suficiente fonduri proprii în
perioade de prosperitate, încât să își permită să absoarbă pierderi în cazul survenirii unei crize.
- Amortizorul de conservare a capitalului. Toate băncile trebuie să dețină
un amortizor de conservare a capitalului din capitalul lor de cea mai înaltă calitate
(fonduri proprii de nivel 1 de bază), egal cu 2,5% din expunerea totală la risc a băncii
respective. Scopul amortizorului este de a conserva fondurile băncii. Dacă o bancă nu
îndeplinește obligația de a deține acest amortizor, va trebui să limiteze sau să oprească plățile
de dividende sau prime.
- Amortizorul anticiclic de capital. Amortizorul anticiclic de capital este un instrument
prudențial introdus de Acordul Basel III pentru a contracara efectele ciclului economic asupra
activității de creditare desfășurate de bănci. Această cerință impune băncilor să dispună de un
cuantum suplimentar de capital (CET 1) în perioade economice faste, atunci când creșterea
creditării este solidă, astfel încât, în perioadele mai puțin faste ale ciclului economic, când
activitatea economică este încetinită sau se contractă, acest amortizor să poată fi utilizat pentru
a permite băncii să continue creditarea economiei reale.
- Amortizorul de risc sistemic. Statele membre au dreptul de a impune băncilor să
dețină un amortizor de risc sistemic, constând în fonduri proprii de nivel 1 de
bază. Cerința se poate aplica întregului sector financiar sau unor părți separate ale acestuia.
Scopul este de a preveni și atenua riscurile sistemice sau macroprudențiale nonciclice pe
termen lung care pot avea consecințe negative grave pentru economia reală. Statele membre
vor putea să aplice amortizoare de risc sistemic de 1% - 3% pentru toate expunerile și de
până la 5% pentru expunerile interne sau din țări terțe, fără a trebui să solicite aprobarea
prealabilă a Comisiei Europene. Din 2015, stabilirea de niveluri ale amortizorului între 3 și 5%
necesită notificarea Comisiei, a ABE (Autoritatea Bancară Europeană) și a CERS (Comitetul
european pentru risc sistemic).
- Amortizorul pt. instituții financiare de importanță sistemică
globală. Acest amortizor este obligatoriu pentru băncile care sunt identificate de
autoritatea relevantă drept „instituții de importanță sistemică globală” (G-SII) pentru a
compensa riscul mai ridicat pe care îl prezintă pentru sistemul financiar global și impactul
potențial al unei situații de dificultate. Importanța sistemică a unei bănci se determină în funcție
de criteriile privind G-SIFI (instituțiile financiare de importanță sistemică globală) convenite de
G-20. Criteriile includ dimensiunile unei bănci, activitățile transfrontaliere și interconectarea
acesteia. Obligația financiară suplimentară legată de S-GII constă în fonduri proprii de
nivel 1 de bază și se va ridica la 1 - 3,5% din activele ponderate în funcție de risc, în
funcție de importanța sistemică a instituției în cauză. Se aplică de la 1 ianuarie 2016.
- Amortizorul pentru alte instituții de importanță sistemică. Directiva privind cerințele
de capital IV prevede un amortizor care să includă instituțiile importante la nivel național,
precum și instituțiile de importanță la nivelul UE. „Alte instituții de importanță sistemică” (O-SII),
o procedură de notificare și de justificare, precum și o limită maximă pentru dimensiunea
177
amortizorului (2 % din activele ponderate în funcție de risc) sunt determinate în funcție de un set
de criterii definit în directivă. Amortizorul pentru O-SII se aplică din 2016.
Reluăm tabelul de la cursul 2, referitor la principalii indicatori de solvabilitate și perioada
de implementare graduală a noilor cerințe Basel III, 2014-2019:
Tabelul nr. 13.3-2 Implementarea cerințelor Basel III

Sursa: Banca Națională a României, Ștefan C., Noul cadru de reglementare a sistemului bancar UE,
201335
Conform Raportului Băncii Naționale a României asupra stabilității financiare, din iunie
202336, Solvabilitatea sectorului bancar din România a rămas la un nivel adecvat în anul 2022,
rata fondurilor proprii totale situându-se la 23,4 la sută (decembrie 2022), aspect alimentat de
încorporarea profiturilor aferente exercițiului financiar, consecință a recomandării BNR de
nedistribuire de dividende. Deși în scădere, poziția de capital a rămas robustă la finele lunii
martie 2023 (21,6 la sută, Grafic 3.4), rata fondurilor proprii totale menținându-se peste media
europeană de 19,4 la sută (decembrie 2022). Ajustarea înregistrată în primul trimestru al anului
2023 comparativ cu sfârșitul anului 2022 s-a datorat reducerii volumului fondurilor proprii cu 4 la
35
http://www.bnr.ro/Colocviul-%E2%80%9CSpre-o-noua-arhitectura-de-supraveghere-a-pie%C8%9Belor-
financiare-in-Uniunea-Europeana%E2%80%9D-9492.aspx
36
Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare, iunie 2023, p. 64-66
178
sută, în principal ca urmare a disipării efectelor pachetului „CRR Quick Fix“ (Grafic 3.5), dar și
pe fondul creșterii creditării, ce a contribuit la majorarea expunerilor ponderate la risc
cu 3,7 la sută (Grafic 3.6).
Solvabilitatea a fost influențată pozitiv în ultimii trei ani de efectele ajustărilor tranzitorii
ale pachetului „CRR Quick Fix“, adoptat de autoritățile de reglementare pentru a reduce efectele
pandemiei COVID-19 (Grafic 3.5). În lipsa aplicării dispozițiilor „CRR Quick Fix“ de către
instituțiile de credit din România, rata fondurilor proprii totale ar fi fost de 20,6 la sută (martie
2023). Începând cu anul 2023 și gradual până în anul 2025, aceste efecte vor continua să se
disipeze, în principal ca urmare a: (i) expirării filtrului prudențial pentru expunerile față de
administrațiile centrale, care permitea instituțiilor de credit să amâne în anul 2022
recunoașterea unei părți de 40 la sută din câștigurile și pierderile nerealizate aferente marcării
la piață a obligațiunilor suverane; (ii) majorării ponderii de risc aferente expunerilor față de
administrația central denominate în moneda națională a unui alt stat membru (de la 0 la sută din
ponderea de risc atribuită expunerilor respective la 20 la sută în anul 2023, respectiv la 50 la
sută din ponderea de risc atribuită expunerilor respective în anul 2024); (iii) reducerii treptate a
procentului în care se pot adăuga în cadrul fondurilor proprii de nivel 1 de bază ajustările pentru
pierderi așteptate constituite începând cu ianuarie 2020 în cazul creditelor care nu sunt
depreciate, de la 75 la sută în 2022 la 50 la sută în anul 2023 și 25 la sută în 2024.
Figura nr. 13.3-3 Indicatorii de solvabilitate bancară

179
CURS 14 Gestiunea rezultatelor și managementul performanței în societățile
bancare
Cei mai des folosiți indicatori de apreciere a performanței societăților bancare, pe lângă
profit, sunt ROE și ROA:
- Rentabilitatea capitalurilor ROE % = profit net / capital propriu
- Rentabilitatea activelor ROA % = profit net / active
Analizăm PROFITABILITATEA BANCARĂ din Raportul Băncii Naționale a

României asupra stabilității financiare, din iunie 2023.
Sectorul bancar din România a înregistrat un rezultat financiar net de 10,1 miliarde lei în
anul 2022, pe seama evoluției ascendente a profitului operațional, în pofida majorării
cheltuielilor nete cu ajustările pentru pierderi așteptate din creditare. Valorile ROA (1,5 la sută)
și ROE (16,4 la sută) s-au menținut ridicate în contextual ratelor de dobândă în creștere, care
au influențat mai consistent veniturile din dobânzi comparativ cu costurile de finanțare.
Polarizarea profitabilității a continuat, determinante fiind dimensiunea și guvernanța corporativă
a instituțiilor de credit. Cota de piață a băncilor cu pierderi a înregistrat un minim de 0,7 la sută,
poziționându-se sub mediana UE (Grafic 3.11).
180
Pentru perioada anterioară, situația profitabilității sectorului bancar românesc
este redată mai jos:
181
Rezultatul financiar net consistent de la finalul anului 2021 (8,2 miliarde lei) a fost
generat atât ca urmare a îmbunătățirii rezultatelor operaționale pe seama expansiunii bilanțiere,
cât și în urma poziționării cheltuielilor nete cu ajustările pentru pierderi așteptate din creditare la
un nivel relativ scăzut (1,3 miliarde lei), după constituirea acestora într-un volum mai ridicat în
anul 2020 (3,8 miliarde lei), pe seama izbucnirii pandemiei și al încorporării unor perspective
macroeconomice negative. Față de anul 2020, indicatorii de profitabilitate s-au îmbunătățit:
rentabilitatea economică (ROA) a crescut cu 0,4 puncte procentuale, până la 1,4 la sută, iar
rentabilitatea financiară (ROE) a crescut cu 4,6 puncte procentuale, până la 13,3 la sută.
Dinamica profitabilității la nivel european arată că aproximativ 23 la sută dintre instituțiile de
182
credit prezente în eșantionul ABE au un nivel al ROE la finalul anului 2021 de peste 10 la sută.
În România, aproximativ 30 la sută dintre bănci înregistrează un ROE de peste 10 la sută și
cumulează aproximativ 91 la sută din rezultatul financiar al întregului sector, fapt ce subliniază
menținerea polarizării profitabilității, o vulnerabilitate recurentă care poate fi potențată de
tensiunile geopolitice actuale. În primul trimestru al anului 2022, sectorul bancar românesc a
înregistrat un profit net de 2 miliarde lei, cu 4 la sută mai ridicat față de aceeași perioadă a anului
trecut, în timp ce cota de piață cumulată a băncilor care înregistrează rezultate financiare
negative este de sub 1 la sută.
Veniturile nete din dobânzi și-au păstrat poziția dominantă în veniturile operaționale
(65,9 la sută, decembrie 2021, respectiv 68,1 la sută în primul trimestru din 2022). Marja netă de
dobândă (engl. net interest margin – NIM) a cunoscut, însă, o ajustare descendentă (Grafic 3.15)
mai rapidă în România în perioada pandemiei COVID-19, coborând pentru prima dată sub
nivelul de 3 la sută. Această evoluție a fost determinată în principal de creșterea mai rapidă a
activelor purtătoare de dobândă (+13 la sută), comparativ cu veniturile din dobânzi aferente
(+3,3 la sută). Totuși, reintrarea pe creștere a ratelor de dobândă va putea conduce la revenirea
marjei nete de dobândă la niveluri de peste 3 la sută.
Profitabilitatea sectorului bancar românesc a fost consistentă începând cu anul 2015,
odată cu atenuarea costurilor asociate crizei financiare internaționale din 2008. Aceste evoluții s-
au ajustat temporar odată cu izbucnirea pandemiei COVID-19, dar anul 2021 a marcat o revenire
la valori comparabile cu perioada prepandemică.
183
BIBLIOGRAFIE
Andronache V., Banca şi operaţiunile comerciale – speţe şi soluţii practice în raporturile dintre bancă şi
client, Editura Universitară, Bucureşti, 2006
Armeanu D., Balu F., Obreja C., Interest Rate Risk Management using Duration Gap Methodology,
Revista Economie teoretică şi aplicată, nr. 1, 2008
Armeanu D., Balu F., Aplicarea metodologiei VAR portofoliilor valutare deţinute de bănci, Revista
Economie teoretică şi aplicată, nr. 2(507), 2007
Badea L., Socol A., Drăgoi V., Drigă I., Managementul riscului bancar, Editura Economică, București,
2010
Banca Națională a României, Georgescu F., Armonizarea legislației bancare la cerințele comunitare,
2004
Banca Națională a României, Georgescu F., Aderarea României la Uniunea Bancară și ajustarea
sectorului bancar, 2014
Banca Națională a României, Ștefan C., Noul cadru de reglementare a sistemului bancar la nivelul UE,
2013,http://www.bnr.ro/Colocviul-%E2%80%9CSpre-o-noua-arhitectura-de-supraveghere-a-pie
%C8%9Belor-financiare-in-Uniunea-Europeana%E2%80%9D-9492.aspx
Banca Națională a României, Georgescu E., Uniunea Bancară - Mecanismul Unic de Supraveghere,
Colocviul Spre o nouă arhitectură de supraveghere a piețelor financiare în Uniunea Europeană, 2013
Banca Naţională a României, Raport anual, 2016
Banca Naţională a României, Raport asupra stabilității financiare, nr. 1/2017
Banca Naţională a României, Raport asupra stabilității financiare, nr. 2/2017
Bâce G., Managementul riscului de credit. Practici curente, Revista Finanţe, Bănci, Asigurări, nr. 5, 2008
Bejenaru A., Riscul operaţional în activitatea instituţiilor de credit, Revista Finanţe, Bănci, Asigurări, nr. 4,
2008 şi nr. 5, 2008
Borlea S., Natura riscului bancar, Revista Finanţe, Bănci, Asigurări, nr. 6, 2008
Cocriş V., Chirleşan D., Managementul bancar & analiza de risc în activitatea de creditare, Editura
Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 2007
Dardac N., Moinescu B., Evaluarea cantitativă a riscului de credit din perspectiva Basel II, Revista
Economie teoretică şi aplicată, nr. 5(500), 2006
Dardac N., Moinescu B., Tehnici de validare a modelelor interne pentru riscul de credit, Revista Economie
teoretică şi aplicată, nr. 9(504), 2006
Dănilă N., Rolul sistemului bancar din România în reluarea creșterii economice, Alba Iulia, 12 octombrie
2010
Dănilă N., Anghel L.C., Dănilă M.I., Managementul lichidităţii bancare, Editura Economică, Bucureşti,
2002
Dedu V., Management bancar, Editura Sildan, Bucureşti, 1994
Dedu V., Enciu A., Contabilitate bancară, Editura Economică, Bucureşti, 2001
Dudian M., Evaluarea riscului de ţară, Editura All Beck, Bucureşti, 1999
Gaftoniuc S., Finanţele internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1997
H. van Greuning, Brajovic Bratanovic S., Analiza şi managementul riscului bancar, Editura Irecson,
Bucureşti, 2003
Isărescu M., Discurs BNR, 2016, http://www.bnr.ro/Discurs-in-deschiderea-seminarului-regional-la-nivel-
inalt-privind-rezolutia-creditelor-neperformante-14313.aspx
Ivan I., Rolul sistemului informaţional bancar în prevenirea riscurilor, Revista Finanţe, Bănci, Asigurări, nr.
3, 2008
Jonson F.P., Jonson R.D., Bank Management, Second edition, Colorado, State University, 1990,
American Bankers Association
Manta A., Tendințe și perspective în modelarea riscurilor financiar-bancare în contextul crizei financiare
internaționale, Editura Universitaria, Craiova, 2013
Manolescu G., Sîrbea Diaconescu A., Management bancar, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2001
Mihail N., Cetina I., Orzan G., Credit Risk Evaluation, Revista Economie teoretică şi aplicată, nr. 4(509),
2007
184
Mutu S., Tehnici moderne de gestiune bancară, Editura Altip, Alba Iulia, 2000
Niţu I., Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti, 2000
Olteanu A., Management bancar, Editura Dareco, Bucureşti, 2003
Oprean I. şi alţii, Bazele contabilităţii. Logica înregistrărilor contabile. Aplicaţii practice, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 2003
Opriţescu M. coordonator, Popescu J., Spulbăr C., Birău Ghe., Nanu R., Opriţescu A., Gherghinescu O.,
Iacobescu A, Managementul riscurilor şi performanţelor bancare, Editura Universitaria, Craiova, 2006
Politica de contabilitate 2015, Eximbank SA
Pop A., Contabilitate financiară aplicată în 2000, Editura Intelcredo, Deva, 2000
Prunea P., Riscul în activitatea economică: ipostaze, factori, modalităţi de reducere, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
Roxin L., Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
Runcan L., Lichiditatea, încotro?, http://www.ibr-rbi.ro/site/wp-content/uploads/2016/05/Luminita-Runcan-
1.pdf
Socol A., Contabilitatea și gestiunea societăților bancare, Editura Economică, București, 2005
Stancu I., Tinca A., The Basel II Acord on Measuring and Managing a Bank’s Risk, Revista Economie
teoretică şi aplicată, nr. 11(516), 2007
Tănăsescu P., Iacob M., Asigurarea riscului operaţional-concept nou pe piaţa românească, Revista
Finanţe, Bănci, Asigurări, nr. 1/2007
Temeş I., Mureşan M., Contabilitate bancară, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2000, p. 89
Treapăt L.M., Managementul riscurilor bancare, Revista Finanţe, Bănci, Asigurări, nr. 9, 2008
Trenca I., Metode şi tehnici bancare. Principii, reglementări, experienţe, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj Napoca, 2002
Trenca I., Noi cerinţe privind managementul riscului de creditare, Revista Economie teoretică şi aplicată,
nr. 3(498), 2006
Zaharciuc E., Contabilitatea societăţilor bancare, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 85
xxx, Conceptul de risc bancar, Revista Finanţe, Bănci, Asigurări, nr. 7, 2008 şi nr. 8, 2008
Site-uri Internet
Comitetul de la Basel, http://www.bis.org/bcbs/index.htm
Acordul Basel III, http://www.bis.org/publ/bcbs128.htm
Legislația Uniunii Europene,
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/oj/2006/l_177/l_17720060630en00010200.pdf
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/oj/2006/l_177/l_17720060630en02010255.pdf
http://www.bnr.ro/Colocviul-%E2%80%9CSpre-o-noua-arhitectura-de-supraveghere-a-pie%C8%9Belor-
financiare-in-Uniunea-Europeana%E2%80%9D-9492.aspx
European Commisssion, State aid: Commission's new on-line state aid benchmarking tool shows less aid
to banks, 2013
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-1301_en.htm
Fișe tehnice privind Uniunea Europeană, Kolassa D, Sistemul european de supraveghere financiară,
Septembrie 2015
Fișe tehnice privind Uniunea Europeană, Magnus M., Backman J., Power C., Uniunea Bancară,
Septembrie 2015
https://www.raiffeisen.ro/wps/wcm/connect/46a33af6-f1e5-4e10-bd2d-
2b23cfdfd8d1/31.12.2016+Raport+privind+cerintele+de+transparenta+si+de+publicare.pdf?
MOD=AJPERES&CACHEID=ROOTWORKSPACE-46a33af6-f1e5-4e10-bd2d-2b23cfdfd8d1-lO.EHfJ
185

1 CURS 2023 Gest Bancara Si Cont Inst Credit

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 CURS 2023 Gest Bancara Si Cont Inst Credit

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SOCOL ADELA

CIG 3 - CONTABILITATEA INSTITUȚIILOR DE CREDIT

1.1 Delimitări între rolul instituțiilor de credit și al Băncii Naționale a României

Valorea Activului net bilanțier și a fondurilor proprii la 31 decembrie 2020

Valorea Activului net bilanțier și a fondurilor proprii la 31 decembrie 2019

Valorea Activului net bilanțier și a fondurilor proprii la 31 decembrie 2018

Creditele neperformante în raport cu instituțiile bancare Creșterea ratelor de dobândă la creditele

Stabilitatea financiară a sistemului bancar reprezintă un deziderat invocat cu precădere

De asemenea, remarcăm inversarea procesului de constituire a capitalurilor, prin

Figura nr. 2.2 Implementarea cerințelor Basel III

Clasicele activități bancare de primire de fonduri de la public, acordare de împrumuturi și

Figura nr. 2.4 Noua arhitectură de supraveghere financiară europeană

Cadrului european de supraveghere prin intermediul Sistemului European de

De ce a fost nevoie de uniunea bancară?

Întreprinderea de acțiuni de rezoluție

Cerințe minime de fonduri proprii și pasive eligibile

3.1 Rolul băncilor în economie

Ne reamintim din CURSUL 1:

Pe parcursul anului 2022 au fost desfășurate 23 de acțiuni de supraveghere la la 22

Coordonatele activității de gestiune și contabilitate în societățile bancare

4.1 Cerinţe minimale de autorizare a băncilor

ÎNCEPEM CU STUDIEREA ACTELOR CONSTITUTIVE A 3 BĂNCI – BCR, BT ȘI

O BANCĂ SE POATE ÎNFIINȚA DOAR SUB FORMA UNEI SOCIETĂȚI PE ACȚIUNI.

Documentele necesare pentru înregistrarea în Registrul Comerţului,

1. Cererea de verificare disponibilitate şi rezervare denumire firmă (original) - formular, completată

1. Cererea de înregistrare (original) - formular - detalii;

 Informaţiile din cazierul fiscal al persoanelor fizice care au obligaţia prezentării

EXEMPLE PRACTICE AUTORIZAREA BĂNCILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

VIZUALIZAȚI FILMUL DE LA LINKUL DE MAI SUS

4.1.1 Documentaţia necesară pentru obţinerea aprobării

Formalităţile pentru constituirea băncii în conformitate cu prevederile Legii societăților nr.

In termen de două luni de la comunicarea aprobării de constituire, în vederea obţinerii

4.2 Mecanisme de conducere a băncilor7

După înțelegerea mecanismelor de autorizare și aprobare de constituire a băncii, trebuie să

4.3 Considerații generale privind contabilitatea bancară

Banca Naţională a României emite reglementări proprii de organizare şi conducere a

4.4 Documentația bancară

Documentele bancare reprezintă suportul material principal al datelor privitoare la operaţiile

REGISTRUL-JURNAL (general) 1. Serveşte ca:

(Unitatea bancară) Nr. pagină .....

JURNALUL OPERAŢIUNILOR ZILEI

(Unitatea bancară) Nr. pagină .....

JURNALUL OPERAŢIUNILOR ZILEI Nr. ...... DATA (anul, luna, ziua)

RECAPITULAŢIA PE CONTURI A JURNALELOR OPERAŢIUNILOR ZILEI

(Unitatea bancară) Nr. pagină ...

(Unitatea bancară) Nr. pagină ...

Anexa nr. 4.3 – Registrul Cartea mare al societăţilor bancare.

(Unitatea bancară) Nr. pagină .......

În cazul utilizării echipamentelor informatice pentru întocmirea documentelor justificative şi

4.5 Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit

4.6 Principiile generale ale contabilității bancare

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu

4.7 Evaluarea în contabilitatea bancară

Reguli generale de evaluare

Tipurile de activităţi pe care le poate desfăşura o societate bancară comercială se împart

Operaţiunile pasive reprezintă pentru bănci operaţiile de constituire a resurselor, prin

Odată obţinută autorizaţia de funcţionare a unei bănci, derularea operaţiunilor bancare

1. Instrumente de capital, sub rezerva îndeplinirii condițiilor:

- instrumentele sunt perpetue;

- valoarea principalului instrumentelor nu poate fi redusă sau restituită, exceptând

- dispozițiile care reglementează instrumentele nu indică în mod explicit sau implicit că

- instrumentele îndeplinesc următoarele condiții în ceea ce privește distribuirile: nu există

- în comparație cu toate instrumentele de capital emise de instituție, instrumentele

5.3 Contabilitatea capitalurilor băncilor