MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL

Subiectul 8
Structuri instituţionale din domeniul monedei şi creditului

Unităţi de conţinut:
8.1 Sistematizarea instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului.
8.2 Sistemul bancar.
8.3 Sistemul instituţiilor financiare nebancare.
8.4 Cadrul instituţional al domeniului monedei şi creditului din Republica Moldova.

Obiectivele studiului:

 să recunoască conceptele de bază cu privire la sistem bancar, sistem al instituţiilor financiare

nebancare;
 să relateze despre organizarea şi caracteristica sistemelor bancare şi nebancare precum şi
despre particularităţile organizării sistemelor instituţionale ale băncilor şi instituţiilor
financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului din republica Moldova;
 să distingă criteriile definitorii în identificarea instituţiilor ce desfăşoară activităţi de
intermediere monetară, de sistematizare a instituţiilor financiare din domeniul monedei şi
creditului;
 să ilustreze cunoştinţele şi abilităţile privind sistematizarea instituţiilor financiare din
Republica Moldova precum şi analiza critică a organizării sistemice a ansamblului de instituţii
financiare bancare şi nebancare autohtone;
 să elaboreze lucrări scrise şi prezentare a discursurilor verbale pe problematica cadrului
instituţional al domeniului monedei şi creditului.

Cuvinte-cheie:
instituţie financiară, sistem bancar, sistem financiar nebancar, instituţie financiară,
piaţa valorilor mobiliare, investiţii.

1
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
8.1 Sistematizarea instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului.

Modele de sistematizare a instituţiilor financiare la nivel naţional. Literatura ştiinţifică

americană descrie modelul ce se sprijină pe tradiţia liberală americană, care pune în evidenţă întreg
ansamblul de instituţii financiare, identificându-le cui genericul „sistem financiar”. în interpretarea
economistului american F. Mishkin, sistemul financiar reprezintă un complex ce cuprinde diferite
tipuri de instituţii financiare: bănci, companii de asigurare, fonduri mutuale, companii financiare şi
bănci investiţicmale; toate acestea fiind riguros reglementate de guvern. După cum se observă,
instituţiile financiare de cea mai diversă natura şi formă sunt înglobate într-o alcătuire unică şi
extinsă, numită sistem monetar.
Sistemul financiar, în analize, este structurat în instituţii financiare depozitare şi instituţii
financiare non-depozitare.
Instituţiile financiare depozitare sunt intermediarii financiari, care acceptă depozite de la
populaţie, agenţi economici şi de la alte instituţii, folosind resursele acumulate, în special, pentru
acordarea de credite. Această categorie de instituţii financiare constă, în principal, din diverse tipuri
de bănci. Însă, în categoria instituţiilor financiare depozitare, în funcţie de ţară, mai sunt incluse şi
aşa- numitele instituţii de economii şi/sau de credit, cum ar fi: asociaţiile de economii şi împrumut,
uniunile de credit, organizaţiile de împrumut etc.
Instituţiile financiare non-depozitare se deosebesc de cele depozitare prin faptul că ele nu
atrag resurse sub formă de depozite, ci emit titluri de valoare sau poliţe de asigurare etc. şi nu
participă la creditarea directă a economiei. Acestea sunt reprezentate de companiile de asigurări,
fondurile de pensii, fondurile mutuale, companiile financiare, fondurile investiţtonale etc.
La rândul lor, instituţiile financiare depozitare se discern în instituţii bancare şi non-bancare.
În acest caz, în grupul instituţiilor non-bancare sunt incluşi acei intermediari care acceptă depozite
şi acordă credite, dar nu sunt calificate ca bănci, deoarece, din unele cauze tehnice sau funcţionale
(spre exemplu, nu îndeplinesc funcţia de asigurare a mecanismului de plăţi), respectivele sunt
excluse în afara legislaţiei bancare.
Drept ilustrare a diferitelor tratări ale instituţiilor similare din diferite ţări poale servi exemplul
Britanic a societăţilor ipotecare, care au funcţiile tradiţionale de acceptare a depozitelor şi acordare
a creditelor numai cu scopuri ipotecare, nefiind incluse în sistemul bancar.
În acelaşi timp, societăţile de economii şi împrumuturi din SUA, care posedă surse foarte
similare şi exercită aproximativ aceleaşi funcţii, car, spre deosebire de cele din Marea Britanie, sunt
incluse în sistemul instituţiilor bancare, deoarece, în afară de funcţia de a atrage depozite şi de a
acorda credite, respectivele instituţii au dreptul de a deschide conturi clienţilor şi de a efectua
transferuri băneşti şi plăţi.
Modelul descris în literatura rusă are la bază tradiţia specializării activităţilor, care pune în
evidenţă ansamblul de instituţii specializate în creditare, identificându-le cu genericul „sistem de
credit” (în sens îngust al cuvântului).
Spre exemplu, Poleak Gh. afirmă că „sistemul de credit” este format din trei nivele: nivelul
întâi este reprezentat de banca centrală, nivelul doi - de băncile comerciale, ipotecare şi de economii
şi nivelul trei - din instituţii financiare nebancare specializate de credit.
Sistematizarea instituţiilor financiare în dreptul comunitar european. Sensul practic al grupării
instituţiilor financiare rezidă în organizarea reglementării activităţii, evidenţei, statisticii etc.

2
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
În acest sens, a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembre
1998 privind colectarea informaţiilor statistice de către Banca Centrală Europeană. La rândul său,
Banca Centrală Europeană a stabilit şi actualizat o „Listă a instituţiilor financiare şi monetare în
scopuri statistice” bazată o definiţie comună a aceslor instituţii.
Aşadar, definiţia comună a acestor instituţii precizează câ „instituţiile financiar-monetare
cuprind instituţii de credit, în sensul dreptului comunitar, precum şi toate celelalte instituţii
financiare rezidente a căror activitate constă în primirea de depozite şi/sau produse substitut al
depozitelor din partea entităţilor altele decât instituţiile financiar-monetare, precum şi acordarea
de credite şi/sau efectuarea de plasamente în valori mobiliare în cont propriu (cel puţin în termeni
economici)
După cum se observă, în cadrul instituţiilor financiare monetare, se prefigurează grupe de
instituţii, constituite pe criteriu de specializare. În acest mod, ies în evidenţă instituţiile de credit şi
instituţiile financiare specializate în primirea depozitelor, acordarea de credite, efectuarea de
plasamente în valori mobiliare în cont propriu.
Instituţiile de credit, în dreptul comunitar, se definesc ca societăţi care atrag depozite, acordă
credite şi/sau emite monedă electronică. În această categorie, sunt incluse: băncile, organizaţiile
cooperatiste de credit, băncile de economisire şi creditare, băncile de credit ipotecar, şi instituţiile
emitente de monedă electronică.
Instituţiile de credit îndeplinesc un dublu rol:
 intermediere financiară, având menirea de a realiza legătura între cei care au nevoie de
resurse financiare şi cei care au excedente. În cadrul acestei intermedieri, distribuirea de
credite reprezintă operaţiunea de bază. Instituţiile de credit au rol de intermediere în relaţia
economisire-investire, relaţie decisivă pentru creşterea economică;
 instituţiile de credit au un rol important în mecanismul de transmisie a politicii monetare de
a cărui eficacitate depinde starea de sănătate a sistemului bancar şi a economiei.
Pornind de la acest dublu rol, desprindem următoarele funcţii ale instituţiilor de credit:
 colectarea (atragerea) de lichidităţi;
 distribuirea de credite;
 gestionarea mijloacelor şi instrumentelor de plată;
 furnizarea de informaţii şi asigurarea de lichidităţi clienţilor.
Instituţiile financiar-nonetare specializate în primirea depozitelor, acordarea de credite,
efectuarea de plasamente în valori mobiliare în cont propriu cuprind: casele de economii (inclusiv
casele private de pensii ori cele de sprijinire a achiziţiei de locuinţe); cooperativele de credit, casele
de ajutor reciproc; instituţii emitente de cecuri şi viramente poştale; casele de credit municipal, rural
sau agricol, societăţi ce acordă credite ipotecare (societăţile de credit imobiliar şi organismele de
credit funciar); organismele de plasament colectiv (OPC), precum fondurile comune de plasament
(FCP), societăţile de investiţii cu capital variabil (Sicav), societăţile de investiţii, organismele de
credit municipal etc.
În statistică, se reflectă şi activităţile monetare şi a unor instituţii financiare nemonetare, cum
sunt: societăţile de leasing financiar; societăţile ce exercită activităţi de vânzare-închiriere, oferind
împrumuturi personale sau propunând finanţări comerciale; societăţile de facturare; brokerii de
valori mobiliare şi produse financiare derivate (care lucrează pe cont propriu); societăţile financiare
specializate, precum sunt cele care propun capital-risc, capitaluri de amorsare şi finanţarea
exporturilor/importurilor; intermediari financiari care primesc depozite şi/sau substitute apropiate
ale depozitelor, numai din partea instituţiilor financiar-monetare; organisme de plasament în
creanţe; societăţile holding care au drept obiect unic să controleze şi să dirijeze un grup de filiale a
3
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
cărui activitale principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară şi/sau în
exercitarea de activităţi financiare auxiliare, dar care nu sunt ele însele, societăţi financiare. De
asemenea, la instituţiile financiare nemonetare se referă societăţile de asigurare, instituţiile pieţei
financiare, fondurile de pensii şi altele.
Deci din cele relatate, putem menţiona că în cadrul sectorului financiar al economiei
funcţionează entităţi numite, la general, instituţii financiare1.
Ca punct de sprijin în analiza organizaţională a sectorului financiar, vom avea accepţiunea
care consideră instituţia financiară ca fiind una ce este implicată în schimbul de active
financiare.
Instituţiile financiare sunt diverse după menire, funcţii, rol, apartenenţă sistemică etc.
Totodată, ele se află în strânsă interconexiune funcţională, reciproc complementând şi sprijinindu-şi
activităţile. Acesta şi condiţionează existenţa şi funcţionarea instituţiilor financiare în strânse
raporturi funcţionale, juridice, instituţionale etc., generând o alcătuire complexă. Abordarea prin
prisma instituţională, uneori, zis şi în sens îngust, a acestei formaţii conduce la identificarea
sistemului instituţiilor financiare.
Sistemul instituţiilor financiare, în esenţă, reprezintă cadrul instituţional al sectorului
financiar al economiei naţionale.
Sectorul financiar al economiei, fiind suficient de eterogen, de rând cu diverse domenii - cel al
asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă; al tranzacţiilor cu valori mobiliare corporative;
al asigurărilor şi asistenţei sociale, al investiţiilor etc., înglobează şi domeniul monedei şi creditului,
căruia îi revine un loc aparte şi un rol important în asigurarea funcţionalităţii economiei.
Domeniul monedei şi creditului, la rândul său, fiind şi el unul suficient de divers atât ca
activităţi, servicii, produse, instrumente, cât şi ca organizare instituţională, înglobează segmente de
activitate, mai mult sau mai puţin delimitate economic şi juridic, în care funcţionează o largă
diversitate de instituţii specializate sau polivalente ce imprimă o anumită configuraţie
organizatorică.
Înţelegerea acesteia este posibilă prin sistematizarea instituţiilor care exercită activităţi de
natură monetară şi de credit.
De remarcat că practica internaţională oferă numeroase exemple de organizare a instituţiilor
financiare din domeniul monedei şi creditului, dar şi de sistematizare a acestora atât la nivel
naţional, cât şi la nivel regional.
Printre acestea, se regăseşte şi concepţia potrivit căreia, în raport cu activitatea de
intermediere monetară, instituţiile financiare din domeniul monedei şi creditului sunt de două tipuri
distincte: instituţii financiare bancare şi instituţii financiare nebancare. Instituţiile din fiecare grupă
se află în anumite conexiuni, constituind structuri sistemice.
În acest mod, ansamblul instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului
reprezintă asocierea a două sisteme de instituţii financiare: bancare şi nebancare.
Instituţiile financiare se regăsesc în cadrul acestor sisteme potrivit esenţei sale conceptuale şi
funcţionale, alcătuind sistemul bancar şi sistemul instituţiilor financiare nebancare (figura 8.1.1).

1
Noţiunea „instituţie financiară nebancară” se referă nu numai la domeniul monedei şi creditului. Spre exemplu, o definiţie venită
din cadrul Băncii Mondiale afirmă: “IFN sunt întreprinderi, recunoscute pe plan internaţional ca instituţii financiare sau
intermediari care furnizează servicii financiare diferite de cele oferite de bănci, printre care se enumeră companiile de asigurări,
fondurile nestatale de pensii, fondurile de investiţii, asociaţiile de economii şi împrumut, organizaţiile de microfinanţare, precum şi
alte companii de finanţare” (POMERLEANO, M. Development and Regviation of Non Bank Financial Institutions. Washington
D.C.: World Bank, 2007, p. 5.)
4
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL

CADRUL INTITUŢIONAL AL
DOMENIULUI MONEDEI ŞI
CREDITULUI
SISTEMUL BANCAR SISTEMUL INSTITUŢIILOR
FINANCIARE NEBANCARE

BANCA CENTRALĂ AUTORITĂŢILE DE REGLEMENTARE

ŞI SUPRAVEGHERE

BĂNCILE INSTITUŢII FINANCIARE

COMERCIALE NEBANCARE DIN DOMENIUL
MONEDEI ŞI CREDITULUI

Figura 8.1.1 Sistematizarea instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului

Fiecare din sistemele de instituţii financiare din domeniul monedei şi creditului are
caracteristici proprii, care le defineşte, dar posedă şi particularităţi individuale, care le deosebeşte de
la o ţară la alta.

8.2 Sistemul bancar.

Tradiţional, noţiunea „sistem bancar” este utilizată în sensul îngust al cuvântului, identificând,
structura instituţională a sectorului bancar.
Noţiunea de sistem bancar, tot mai frecvent, se utilizează şi în sens larg al cuvântului. Spre
exemplu, Costin Kiriiţescu face diferenţă între noţiunea de aparat bancar şi sistem bancar: „în
general, se face distincţie între aparat bancar şi sistemul bancar, acesta din urmă cuprinzând
înlănţuirea logică a operaţiunilor şi tranzacţiilor active şi pasive efectuate de aparatul bancar. Este
organizat având în centru banca centrală care înfăptuieşte politica monetară, valutară şi de credit a
statului”
Intr-un text, noi am demonstrat că sistemul bancar, în sens larg, reprezintă organizarea
funcţională a instrumentelor şi activităţilor de natură monetară şi de credit, în temeiul
reglementărilor juridice, manipulate de către banca centrală şi alte bănci.
În argumentarea acestei teze, vin mai multe afirmaţii. „Sistemul bancar înseamnă ansamblul
diferitelor bănci care activează în cadrul unui mecanism monetar şi de credit comun”2.
În acelaşi context, poate fi evidenţiată şi afirmaţia: „aparat bancar. Ansamblu coerent al
diferitelor categorii de bănci care funcţionează într-o ţară, răspunzând cerinţelor unui anumit mod
de producţie şi unei anumite etape de dezvoltare social-economică”.
Din cele expuse, concretizăm că, structural, sistemul bancar naţional reprezintă cadrul
instituţional al activităţii de intermediere financiară şi monetară, constituit din bănci
ordonate pe nivele în funcţie de competenţe.

2
Banca de Stat a Rusiei şi toate băncile au fost desfiinţate în urma loviturii de stat din anul 1917, prin aceasta liehidându-se
sistemul bancar naţional. De fapt, bolşevicii au lichidat şi sistemul monetar, aceste acţiuni derivând din dogmele marxiste
potrivit cărora banii în comunism nu vor exista. Foarte curând, absurdităţile respective, concomitent cu naţionalizarea şi
suprimarea iniţiativei private, au condus la un haos economic general şi declin dramatic, fapt care a şi impus reînfiinţarea în
anul 1921 a Băncii de Stat a URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste).
5
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Sistemele bancare naţionale moderne au început să se constituie în secolul al XlX-lea, având
ca punct de plecare fondarea băncilor centrale. Relativ rapid, au fost unificate normele naţionale de
funcţionare a instituţiilor bancare în corespundere cu cerinţele băncilor centrale, iar băncile au
obţinut, în persoana băncii centrale, nu numai un organ de reglementare şi supraveghere, dar şi o
„bancă a băncilor” cu toate avantajele respective.
În acest mod, sistemele bancare apar în condiţiile stabilirii unor raporturi clare cu statul: în
circumstanţele în care băncile devin instituţii cu impact tot mai mare asupra dezvoltării economice,
iar administraţia publică tot mai insistent intervine în economie, căutând căi de diminuare a
riscurilor monetare şi asigurare a stabilităţii financiare.
Actualmente, sistemele bancare sunt structuri vitale ale economiei naţionale şi mondiale,
funcţionează ca componente indisolubile ale sectorului monetar şi financiar al economiei, sunt
instituţiile generatoare de creştere economică.
Sistemele bancare naţionale contemporane sunt diverse şi posedă particularităţi inedite.
Cunoaşterea acestora impune investigarea sub diferite aspecte a alcătuirii şi funcţionării lor. Din
aceste considerente, vom aborda clasificarea sistemelor bancare din optica raporturilor dintre
bănci şi stat şi în funcţie de alcătuire şi de atribuire a funcţiilor.
În funcţie de raporturile dintre bănci şi stat, pe de-o parte, şi nemijlocit între bănci, pe de
altă parte, se deosebesc, în principal, două, istoric formate, tipuri de sisteme bancare: liberalizat
(liber, de piaţă) şi centralizat (etatizat, de distribuţie).
Sistemul bancar liberalizat este propriu economiei de piaţă şi se caracterizează prin
diversitatea formelor de proprietate asupra băncilor, libertatea în decizii, orientarea activităţii spre
avantajele economice etc.
Sistemul bancar centralizat se defineşte prin monopolul statului asupra activităţii bancare şi
concentrarea operaţiunilor bancare în una sau câteva bănci. În acest caz, statul devine unicul
proprietar al băncilor şi îşi asumă răspunderea privind obligaţiile băncilor. Băncile, fiind
subordonate Guvernului, sunt dependente de activitatea operativă a acestuia.
Structura sistemelor bancare este influenţată de condiţiile social-economice, de mediul
economic, de regimul politic etc. - toate acestea diferite după epocă, ţară etc.
În aşa mod, în funcţie de alcătuire şi de atribuire a funcţiilor, pot fi evidenţiate sisteme
bancare cu un nivel şi cu două nivele.
Sistemul bancar cu un nivel este alcătuit dintr-o singură bancă, aceasta aparţinând statului,
care, în regim de monopol, exercită atât funcţiile băncii centrale, cât şi funcţiile băncilor de toate
genurile. Acest sistem bancar este tipic economiei etatizate. Structura singurei bănci existente în
economia naţională, cel mai frecvent, este corelată cu organizarea teritorial-administrativă a ţării,
iar competenţele sunt distribuite în corespundere cu nivelul organelor de conducere bancare. În
acest sens, cel mai reprezentativ este exemplul Băncii de Stat a fostei URSS fondată în anul 1921.
Sistemul bancar cu două nivele este tipic economiei de piaţă. Caracteristica de bază a
acestuia este autosuficienţa financiară şi autonomia funcţională a băncilor, care derivă din doctrina
liberală. Structura pe două nivele prevede că veriga de bază o constituie instituţiile bancare,
indiferent de tipologia acestora, iar la nivelul superior se află banca centrală.
Banca centrală este autoritatea monetară naţională, care este independentă în deciziile şi
acţiunile sale de factorul politic, administrativ şi de altă natură. Băncii centrale îi sunt acordate
competenţe exclusive în efectuarea emisiei monetare, elaborarea şi promovarea politicii monetare,
gestionarea activităţilor valutare, deservirea, ca client bancar, a statului etc. Totodată, banca centrală
funcţionează ca bancă propriu-zisă pentru băncile din sistem.

6
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Băncile sunt instituţiile financiare care alcătuiesc veriga de bază a sistemului bancar. În cadrul
acestora, se derulează toate activităţile tipice băncilor, dar şi multe alte activităţi de divers conţinut:
efectuarea de operaţiuni, furnizarea de produse şi acordarea de servicii bancare. Băncile, cu toate că
nu sunt subordonate direct (administrativ) băncii centrale, totuşi, funcţional se găsesc în strânsă
dependenţă de regulile şi cerinţele impuse de aceasta.
În prezent, în lume, există peste 180 de sisteme monetare naţionale. Este evident că fiecare
dintre acestea posedă specificul său, dar şi au propriul grad de dezvoltare. În scopul aprecierii
nivelului de dezvoltare a sistemului bancar, se utilizează o multitudine de indicatori care exprimă
mărimea, structura, eficienţa, competitivitatea, gradul de deschidere, stabilitatea, gradul de
reglementare şi supraveghere etc. În acest sens, specialiştii evidenţiază sisteme financiare (bancare )
dezvoltate şi, respectiv, subdezvoltate.
În secolul al XX-lea, sistemul bancar a obţinut o nouă dimensiune - cea internaţională.
Aceasta s-a manifestat; prin: înfiinţarea băncilor regionale în Europa, Asia, Africa, America Latină
etc.; crearea instituţiilor financiare internaţionale - Fondul Monetar Internaţional şi Banca
Mondială; unificarea cerinţelor faţă de băncile şi sistemele bancare naţionale în cadrul diferitelor
convenţii, cum ar fi Acordul Basel; înfiinţarea Sistemului European al Băncilor Centrale etc.
În condiţiile proceselor actuale de globalizare şi de progres tehnic şi economic sistemele
bancare se dezvoltă activ, devenind mai operative, sigure şi eficiente.

7
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
8.2 Sistemul instituţiilor financiare nebancare

Instituţiile financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului, fiind suficient de diverse,
după natură şi activităţi, alcătuiesc un sistem instituţional diversificat, dar suficient de integru.
Sistemul instituţiilor financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului include:
organizaţii de microfinanţare, societăţi de economii şi credit, uniuni de credit, societăţi de credit
mutual, societăţi de leasing, societăţi de facturare, societăţi de scont, societăţi de reescont, societăţi
de plăţi, centre de decontări, centre de clearing, centre de clearing, societăţi de emisie a monedei
electronice, case de amanet, unităţi de schimb valutar etc. (figura 8.3.1).

INSTITUŢII FINANCIARE
NEBANCARE

AUTORITĂŢILE DE REGLEMENTARE ŞI SUPRAVEGHERE

Organizaţii de microfinanţare Centre de decontări

Societăţi de economii şi de credit Societăţi de credit mutual

Societăţi de leasing Centre de clearing

Societăţi de facturare Case de amanet

Uniuni de creditare Unităţi de schimb valutar

Societăţi de investiţii în domeniul

imobiliar Societăţi de emisie a monedei
electronice
Figura 8.3.1 Sistemul instituţiilor financiare nebancare din domeniul monedei şi
cerditului

Reglementarea şi supravegherea activităţii instituţiilor financiare nebancare este în

competenţa diferitelor autorităţi publice. Organizarea controlului asupra activităţii instituţiilor
financiare nebancare din partea statului diferă de la o ţară la alta.

8
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL

8.4 Cadrul instituţional al domeniului monedei şi creditului din Republica Moldova

Sectorul financiar al economiei naţionale actual al Republicii Moldova a început să se

constituie din anul 1991, după obţinerea independenţei şi trecerea la economia de piaţă.
Procesul de formare a cadrului instituţional al sectorului financiar a fost unul dificil şi
contradictoriu, care, de altfel, nu s-a finalizat până în prezent. Una din principalele cauze constă în
ascensiunea lentă spre economia de piaţă dezvoltată cu un sector financiar civilizat şi o
infrastructură financiară modernă.

Deja a fost menţionată eterogenitatea sistemului instituţiilor financiare, valabilă şi pentru

Republica Moldova. Cu toate acestea, există necesitatea construirii unei structuri instituţionale care,
fiind mai mult sau mai puţin formalizată, contribuie la înţelegerea configuraţiei organizaţionale a
sectorului financiar din economia naţională. În acest sens, la baza structurii instituţionale a
sectorului financiar este pusă legislaţia naţională în vigoare, inclusiv actele de aprobare a strategiilor
de dezvoltare a domeniului.
În acest mod, sistemul instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului din
Republica Moldova înglobează două structuri cert delimitate potrivit criteriului subordonării
departamentale - sistemul bancar şi sistemul instituţiilor financiare nebancare, ambele înglobând
unităţile specializate în activităţile respective.
Sistemul bancar naţional, formal, îşi are început de la 4 iunie 1991, ziua semnării Decretului
Preşedintelui Republicii Moldova privind reorganizarea Băncii Republicane din Moldova a Băncii
de Stat a URSS în Banca de Stat (Naţională) a Moldovei. Ulterior, s-au desprins de la băncile de
ramură, recent înfiinţate în URSS, graţie tendinţelor de descentralizare economică, sucursalele
republicane ale acestora, constituindu-se în bănci independente.
Evoluţia sistemului bancar a fost marcată de realizarea diferitelor sarcini. În primii ani de
reorganizare a sistemului bancar în baza principiilor economiei de piaţă, a avut loc descentralizarea
resurselor de credit, lichidarea monopolului statului în operaţiunile bancare, constituirea băncilor
private. Administrarea directă a băncilor a fost substituită cu reglementarea şi supravegherea
bancară contemporană.
Treptat, a avut loc creşterea calitativă a pasivelor şi activelor bancare, majorarea capitalului
băncilor, consolidarea lichidităţii şi stabilităţii funcţionării instituţiilor bancare.
Sistemul bancar actual al Republicii Moldova are două nivele. În fruntea acestuia, sc află
Banca Naţională a Moldovei, care are statut de autoritate monetară naţională publică şi autonomă şi
este organizată potrivit conceptului clasic de bancă centrală,
Veriga de bază a sistemului bancar o alcătuiesc băncile. Pe parcursul celor două decenii, au
fost fondate mai multe bănci, unele fiind lichidate din diverse motive. În prezent, în Republica
Moldova, activează 11 bănci (tabelul 8.4.1), care funcţionează în concordanţă cu conceptul clasic de
bancă universală.

9
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Băncile din Republica Moldova (situaţia la 2019) Tabelul 8.4.1
Data nr. de nr. de nr. de
Denumirea
fondării sucursale agenţii angajaţi
BC “Moldova-agroinbank” 1991 66 117 1947
BC “Victoriabank” 1989 34 59 1194
BC “Moldincombank” 1991 63 131 1475
BC “Eurocreditbank” 1992 8 28 276
BC “Banca de finanţe şi comerţ” 1992 19 70 656
BC “Energbank” 1997 22 30 596
BC “Procreditbank” 2007 4 2 148
BC “BCR Chişinău” 1998 4 1 115
BC “Eximbank” 1994 20 11 347
BC “Mobiasbancă - OTP Group” 1990 52 1 960
BC “Comerţbank” 1990 3 8 150
Băncile din republică desfăşoară o gamă largă de activităţi financiare.
Sistemul instituţiilor financiare nebancare, de asemenea, a început să se formeze din anul
1991, prin reorganizarea instituţiilor existente la acel moment (case de amanet) şi constituirea de
noi tipuri de instituţii financiare nebancare.
În prezent, sistemul instituţiilor financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului include
diverse tipuri de instituţii reglementate şi supravegheate de diferite autorităţi publice (figura 8.4.1).
INSTITUŢII FINANCIARE NEBANCARE DIN DOMENIUL MONEDEI ŞI
CREDITULUI

BANCA NAŢIONALĂ COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI MINISTERUL

A MOLDOVEI FINANCIARE FINANŢELOR

Societăţi de emisie a Participanţii la Participanţii la

monedei electronice sectorul de sectorul de
microfinanţare leasing
CASE
Oraganizaţii de Societăţi de leasing
Societăţi de plăţi microfinanţare DE
Agenţi economici cu
drept de activitate de
leasing AMANET
Unităţi de schimb Asociaţii de
valutar economii şi Societăţi de
împrumut facturare

Figura 8.4.1 Sistemul instituţiilor financiare nebancare al domeniului monedei şi creditului din R.M.
Banca Naţională a Moldovei reglementează şi supraveghează activitatea unităţilor de schimb
valutar, societăţilor de plăţi, societăţilor de emisie a monedei electronice.
Unităţile de schimb valutar sunt următoarele: a) case de schimb valutar, b) puncte de schimb
valutar ale băncilor şi c) puncte de schimb valutar ale băncilor. În prezent, funcţionează peste 360
de unităţi de schimb valutar.
Societăţi de plăţi şi societăţi de emisie a monedei electronice, cu toate că există cadrul legal de
activitate a acestora, până în prezent, n-au fost înregistrate.
Comisia Naţionala a Pieţei Financiare reglementează activităţile din sectorul de
microfinanţare şi de leasing.
Participanţii profesionişti la sectorul de microfinanţare sunt Asociaţiile de Economii şi
Împrumut (AEI) şi Organizaţiile de Microfinanţare.
Participanţii profesionişti la sectorul leasing sunt Societăţile de leasing specializate şi Agenţii
economici cu drept de activitate leasing.
Ministerului Finanţelor, prin intermediul instituţiilor şi întreprinderilor afiliate, controlează
activitatea caselor de amanet.
10