TEMA 10.

PROFITUL ÎNTREPRINDERII ŞI INDICATORII DE RENTABILITATE

PLANUL TEMEI
1. Profitul: esența economică, felurile şi metodologia determinării.
2. Impozitarea şi repartizarea profitului.
3. Rentabilitatea: esența economică felurile şi metodologia determinării.
4. Factorii de influență asupra nivelului rentabilității în cadrul întreprinderii.

SCOPUL TEMEI

Scopul general al temei este de a prezenta esența economică a profitului și al rentabilității și factorii
de influență asupra nivelului lor.

OBIECTIVELE TEMEI

În conformitate cu scopul temei au fost trasate următoarele obiective:

- A prezenta esența economică a profitului și al rentabilității;

- A explica modul de impozitare și repartizare a profitului,
- A explica metodele de calculare a diferitor feluri de profit și rentabilitate.
- A prezenta factorii de influență asupra nivelului rentabilității în cadrul întreprinderii.

COMPETENŢE DOBÂNDITE

- Însușirea felurilor de profit și rentabilitate;

- Înțelegerea metodologiei de impozitare și repartizare a profitului;
- Înțelegerea factorilor de influență asupra nivelului rentabilității în cadrul întreprinderii.

PERFORMANȚELE AȘTEPTATE

Abilități de aplicare in practică a cunoștințelor dobândite.

1. Profitul: esența economică, felurile şi metodologia determinării

Orice întreprindere, indiferent de mărime, forma de proprietate şi apartenenţa de ramură, pentru

aşi desfăşura activitatea normal şi a se dezvolta necesită ca activitatea ei să-i aducă profit. În economia
de piaţă, profitul constituie raţiunea de a fi a unei întreprinderi. Întreprinderile care se dovedesc
neprofitabile sunt supuse falimentului.
Profitul reprezintă rezultatul financiar final al întreprinderi. Atunci când se calculează în
întregime pe întreprindere el reprezintă diferenţa dintre vânzări şi costul vânzărilor iar pe unitate de
produs - reprezintă diferenţa dintre preţul produsului şi costul acestuia. Deci, profitul se dimensionează
în jocul preţurilor ca urmare a raportului cerere-ofertă şi al costurilor, care reflectă modul de gospodărire
a resurselor consumate. Cererea solvabilă a consumatorilor influențează oferta şi, prin mecanismul
rentabilităţii, orientează plasarea producţiei. Întreprinderile întotdeauna urmăresc drept scop final nu pur
şi simplu obţinerea profitului dar maximizarea lui.
Profitul este categoria economică care reflectă venitul net ce se creează în întreprindere ca
rezultat al activităţii de antreprenoriat. Fiind rezultatul de bază al activităţii de antreprenoriat profitul
asigură atât necesităţile întreprinderii (proprietarului), cât şi necesităţile angajaţilor şi ale statului. De
aici rezultă că nu numai antreprenorul este interesat în profitul întreprinderii.
În calitate de categorie economică foarte importantă a economiei de piaţă, profitul îndeplineşte
câteva funcţii principale:
1. De măsurare a gradului de eficienţă a activităţii întreprinderii - obţinerea profitului
demonstrează o activitate eficientă a întreprinderii; cu cât profitul este mai mare cu atât
gradul de eficienţă a activităţii întreprinderii este mai înalt;
2. De stimulare – profitul reprezintă sursa proprie a întreprinderii pentru sporirea mărimii
capitalului circulant utilizat pentru asigurarea creşterii activităţii întreprinderii. În
condiţiile relaţiilor economiei de piaţă proprietarii şi managerii, bazându-se pe mărimea
profitului rămas la dispoziţia întreprinderii, iau decizii cu privire la politica de dividende
şi de investire în dezvoltarea întreprinderii. Astfel, profitul devine mecanismul şi sursa
principală de stimulare a înovării producerii şi produselor;
3. De stimulare socială a membrilor colectivelor de muncă - din contul profitului rămas la
dispoziţia întreprinderii se efectuează stimularea materială, pe de o parte, iar pe de alta –
se fac alocări pentru susţinerea socială a membrilor colectivului de muncă (compensarea
cheltuielilor de transport, întreţinerea obiectelor de menire socială, acordare de
împrumuturi fără dobândă ş.a.);
4. Formare a bugetului la diferite niveluri – profitul este defalcat în bugetul local sau cel
republican sub formă de impozit al persoanelor juridice, precum şi sub formă de sancţiuni
 economice şi se utilizează în diferite scopuri, determinate de partea de cheltuieli a
bugetului.
De aceea este foarte important de examinat felurile de profit, mecanismul de formare şi
distribuire a lui în cadrul întreprinderii industriale.
Orice întreprindere odată la jumătate de an întocmește raportul financiar „Contul de profit și
pierderi” în care sunt reflectate următoarele feluri de profit:
- Profitul brut (pierderea globală),
- Rezultatul din activitatea operaţională: profit (pierdere),
- Rezultatul din activitatea de investiţii: profit (pierdere),
- Rezultatul din activitatea financiară: profit (pierdere),
- Rezultatul din activitatea economico – financiară: profit (pierdere),
- Rezultatul excepţional: profit (pierdere),
- Profitul (pierderea) perioadei raportate până la impozitare,
- Profitul net.
Profitul brut (Pb) se determină ca diferenţa dintre vânzările nete (Vn) şi costul vânzărilor (Cv)
după relaţia:

Pb = Vn − Cv (1)
Vânzările nete sunt vânzările fără TVA şi accize. În costul vânzărilor se includ consumurile
directe de materiale, consumurile directe privind retribuirea muncii şi consumurile indirecte.
Orice întreprindere are trei feluri de activităţi care generează rezultate, fir pozitive (profit), fie
negative (pierderi): Aceste activităţi sunt:
Activitatea operaţională - este activitatea de bază a întreprinderii industriale în vederea obţinerii
venitului din vânzarea producţiei, mărfurilor, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, precum şi din
alte tipuri de activitate, care nu constituie nici activitatea de investiţii nici activitatea financiară. Spre
exemplu, venitul din vânzarea stocurilor de mărfuri şi materiale, hârtiilor de valoare pe termen scurt,
amenzi, penalităţi, despăgubiri încasate, etc.
Rezultatul din activitatea operaţională (Pop) este principalul rezultat al activităţii de bază al
întreprinderii care se determină după relaţia 2.

Rop = Rb + Av − Cc − Cga − Ac (2)

unde: Av – alte venituri operaţionale,
 Cc – cheltuieli comerciale,
Cga – cheltuieli generale şi administrative,
Ac – alte cheltuieli operaţionale.
Dacă rezultatul activităţii operaţionale este pozitiv înseamnă că întreprinderea operează cu profit,
iar dacă este negativ – înseamnă că întreprinderea operează în pierderi.
2. Activitatea de investiţii - reprezintă procurarea (achiziţionarea) şi vânzarea activelor pe termen
lung.
Rezultatul din activitatea de investiţii (Ri) se determină după relaţia:

Ri = Vai − Ci (3)
unde: Vai – veniturile din activitatea de investiţii,
Ci – cheltuielile cu activitatea de investiţii.
Dacă rezultatul activităţii de investiţii este pozitiv întreprinderea a obţinut profit din activitatea
de investiţii, iar dacă este negativ – înseamnă că întreprinderea a obţinut pierderi din această activitate.
3. Activitatea financiară a întreprinderii reprezintă activitatea din care rezultă modificarea
mărimii şi structurii capitalului propriu al întreprinderii industriale.
Rezultatul din activitatea financiară (Rf) se determină după relaţia:

Rf = Vf − Cf (4)
unde: Vf – veniturile din activitatea financiară,
Cf – cheltuielile cu activitatea financiară.
Dacă rezultatul activităţii de investiţii este pozitiv înseamnă că întreprinderea a obţinut profit, iar
dacă este negativ – înseamnă că întreprinderea a suportat pierderi din activitatea de investiţii.
Însumarea rezultatelor celor trei feluri de activităţi ale întreprinderii reprezintă rezultatul din
activitatea economico – financiară (Rof) care şi se determină după relaţia:

Rof = Rop  Ri  Rf (5)

În cazul în care rezultatul activităţii economico - financiare este pozitiv aceasta arată că această
activitate a întreprinderii este profitabilă, iar dacă este negativ – înseamnă că activitatea ei a generat
pierderi în perioada examinată.
Rezultatul excepţional (Re) se determină după relaţia:

Re = Ve − Ce (6)
unde: Ve – venituri din situaţii excepţionale
 Ce– cheltuielile legate de situaţii excepţionale.
Articolele excepţionale sunt veniturile şi cheltuielile rezultate din operaţiile sau eventualităţile
care pot fi delimitate strict de activitatea ordinară a întreprinderii şi de aceea nu se prevede că acestea
vor apărea frecvent sau permanent. La ele se referă pierderile de la calamitățile naturale caren-au fost
asigurate, pierderi cauzate de perturbările politice, venituri sub formă de compensare de asigurări de stat
pentru pierderile suportate în urma calamităţilor naturale şi altele.
Profitul (pierderea) perioadei raportate până la impozitare (Ppi) se determină după relaţia:

Ppi = Rof  Re (7)

Un rezultat al perioadei până la impozitare pozitiv caracterizează o activitate profitabilă a
întreprinderii în perioada raportată, iar un rezultat negativ – o activitate a întreprinderii care a generat
pierderi în perioada dată.
Profitul net (Pn) reprezintă diferenţa dintre profitul perioadei până la impozitare şi impozitul pe
venit al persoanei juridice şi se determină după relaţia:

Pn = Ppi − Iv (8)
Profitul net este profitul care rămâne la dispoziţia întreprinderii pentru a putea fi distribuit așa
cum doreşte aceasta.

2. Impozitarea şi repartizarea profitului.

Conform legislaţiei în vigoare (Titlul II al Codului fiscal, legea nr. 1163 din 24.04.1997) venitul
obţinut din activitatea oricărui agent economic este supusă impozitării. Cu alte cuvinte, conform
legislaţiei în vigoare, plătitor al impozitului pe venit sunt persoanele juridice, care obţin pe parcursul
perioadei fiscale venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi persoanele care obţin venit
investiţional şi financiar din surse aflate în afara Republicii Moldova. Perioada fiscală în Republica
Moldova este considerată anul calendaristic. Subiecţii impunerii sunt obligaţi să declare venitul brut
obţinut din toate sursele.
În veniturile obţinute în Republica Moldova se includ:
- venitul provenit din activitatea de întreprinzător,
- venitul din chirie (arendă),
- creşterea de capital,
 - creşterea de capital peste pierderile de capital, neluată în consideraţie în alte tipuri de
venit,
- venitul obţinut sub formă de dobândă, royalty (redevenţe), anuităţile, inclusiv cele primite
în baza acordurilor (convenţiilor) interstatale; sumele şi despăgubirile de asigurare
primite în baza contractelor de asigurare şi coasigurare, cu excepţia anuităţilor sub forma
prestaţiilor de asigurări sociale şi a prestaţiilor (îndemnizaţiilor specificate în legislaţia în
vigoare, inclusiv celor primite în baza acordurilor (convenţiilor) interstatale; sumele şi
despăgubirile de asigurare, primite în baza contractelor de asigurare şi coasigurare,
exclusiv primele în cazul înlocuirii forţate a proprietăţii,
- venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic, cu excepţia cazurilor
în care formarea acestei datorii este o urmare a insolvabilităţii contribuabilului,
- dotaţiile de stat, primele care nu sunt specificate ca neimpozabile în legile prin care se
stabilesc aceste plăţi,
- sumele obţinute de pe urma acordului (convenţiei) de neangajare în activitatea de
concurenţă,
- dividendele obţinute de la un alt agent economic nerezident,
- alte venituri.
La veniturile obţinute în afara Republicii Moldova se referă:
- venitul obţinut din investiţiile de capital sub formă de disidente, dobânzi, dacă
participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este periodică,
permanentă şi substanţială,
- venitul din activitatea financiară obţinut prin transmiterea în posesia altor persoane pe un
termen mai mare de un an a activelor nemateriale şi celor materiale pe termen lung,
activelor intrate cu titlu gratuit, sub forme de diferenţe de curs valutar, subvenţii etc.
La impozitarea venitului se folosesc uneori unele reguli speciale, specificate pentru anumite
cazuri de obţinere a beneficiului (venitului impozabil).
Cheltuielile întreprinderii industriale legate de impozitarea venitului se determină după relaţia:

Iv = Ppi * TIV (8)

unde: Iv – impozitul pe venit al persoanei juridice
Ppi - Profitul (pierderea) perioadei raportate până la impozitare
TIV– taxa impozitului pe venit al persoanelor juridice, %.
 La determinarea bazei pentru impozitare profitul (pierderea) perioadei raportate până la
impozitare se determină în mod cumulativ de la începutul perioadei de raportare.
Taxa impozitului pe venit pentru întreprinderile industriale (persoane juridice) constituie 0 % din
venitul impozabil (articolul 15 al Codului fiscal).
În anul 2007 Preşedintele ţării a înaintat un set de reforme în vederea liberalizării economiei
Moldovei, care au inclus 3 iniţiative interdependente şi care au intrat in vigoare din 01 ianuarie 2008.
Cea de-a treia iniţiativă reprezintă o nouă abordare radicală a impozitului pe venitul obţinut din
activitatea de întreprinzător. În conformitate cu această iniţiativă, taxa impozitul pe beneficiu este egală
cu zero pentru toţi agenţii economici. Cota de 15 procente se aplica doar pentru dividende, ceea ce
înseamnă că statul acordă o importanţă deosebită investiţiilor, extinderii activităţii economice, crearea
de noi locuri de muncă şi creşterea gradului de ocupare a populaţiei, majorarea salariilor. Astfel,
impozitul se achită doar în cazul în care antreprenorul decide să obţină dividende, adică să înceteze să
facă investiţii proprii, să-şi retragă mijloacele din afaceri, să le canalizeze spre consumul personal. În
acelaşi timp, statul dobândește dreptul moral de a spori de trei ori mărimea sancţiunilor aplicate pentru
fraudele fiscale comise.
Principalele direcţii de repartizare a profitului perioadei de gestiune sunt:
- crearea rezervelor, în conformitate cu legislaţia în vigoare (pentru societăţile pe acţiuni)
sau în conformitate cu prevederile statutului întreprinderii;
- acoperirea pierderilor anilor precedenţi;
- acumulare sub formă de profit nerepartizat destinat pentru a finanţa surplusul de mijloace
circulante pe de o parte, iar pe de alta – de a finanţa de comun cu uzura acumulată a
investiţiilor capitale;
- distribuire sub formă de remunerare a unor categorii de personal al întreprinderii prin
participare la profit;
- distribuire sub formă de dividende proprietarului (proprietarilor) întreprinderii.

3. Rentabilitatea: esența economică felurile şi metodologia determinării.

Rentabilitatea presupune obţinerea unor venituri mai mari decât cheltuielile în urma vinderii
producţiei fabricate. Cu alte cuvinte spus, rentabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a produce
profit, oglindind într-o formă sintetică eficienţa întregii activităţi economice a întreprinderii.
Rentabilitatea reprezintă totodată şi indicatorul relativ al eficienţii producerii, indicator care
caracterizează gradul de utilizare al resurselor. Cu toate acestea este necesar de explicat unele precizii în
legătură cu corelaţia dintre rentabilitate şi eficienţă economică. Eficienţa economică este mai
cuprinzătoare decât rentabilitatea. Ea reprezintă cea mai generală categorie care caracterizează
rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea sau economisirea unor resurse.
Rentabilitatea constituie una dintre formele de exprimare a eficienţei economice, acea formă sintetică
care este realizată cu ajutorul categoriilor valorice.
Pentru exprimarea rentabilităţii se utilizează indicatori de bază care sunt ratele de rentabilitate.
La baza determinării ratelor de rentabilitate stă profitul obţinut (deseori profitul net) care se comăsoară
cu mijloacele cheltuite, cu vânzările obţinute ori cu activele întreprinderii. Astfel, indicatorii
rentabilităţii reflectă nivelul (gradul) de eficienţă al activităţii întreprinderii. Indicatorii rentabilităţii pot
fi grupaţi în următoarele grupe:
1. Indicatori care arată venitul la 1 leu de active;
2. Indicatorul care caracterizează nivelul profitului (după ce a fost efectuată plata dobânzii
şi a impozitului pe venit al persoanei juridice) care revine la 1 leu capital propriu;
3. Indicatorul care reflectă procentul profitului obţinut de către întreprindere la fiecare leu
de vânzări;
4. Indicatorii care caracterizează nivelul profitabilităţii atât pentru fiecare fel de produs, cât
şi al producţiei marfă în întregime.
Modul de calcul şi semnificaţia fiecărui indicator de rentabilitate este reflectată în tabelul 1.
Tabelul 1
Indicatorii de rentabilitate şi modul lor de calcul
Indicatorii de
Modul de calcul Semnificaţia
rentanilitate
Rentabilitatea (Profitul brut/total active)* 100%
activelor
Serveşte drept bază pentru
Rentabilitatea (Profitul brut/total active curente)* evaluarea eficienţei capitalului
activelor curente 100% introdus în întreprindere
Rentabilitatea (Profitul brut/total active nete)* 100%
activelor nete
Caracterizează venitul la
Rentabilitatea (Profitul net/Capital propriu active)*
fiecare leu capital propriu
capitalului propriu 100%
avansat în afacere
Rentabilitatea (Profitul brut/vânzări nete)* 100%
vânzărilor

Rentabilitatea unei
unităţi de produs
Rentabilitatea
producţie fabricate
(producţiei marfă)
Serveşte drept bază pentru
(Preţ de comercializare –cost
determinarea sortimentului de
total/cost total)* 100%
producţie
(Profit operaţional/cost producţie
marfă)* 100%
Serveşte drept bază pentru
ori
determinarea nivelului de
(Profit operaţional/mijloace preţuri în întreprindere
fixe+mijloace circulante)* 100%

O importanţă deosebită pentru luarea deciziilor argumentate în domeniul sporirii eficienţei

activităţii întreprinderii o au următorii indicatori de rentabilitate: rentabilitatea capitalului propriu şi
rentabilitatea vânzărilor, rentabilitatea activelor şi rentabilitatea activelor nete. Interdependenţa dintre
aceşti indicatori de rentabilitate este reflectată în figurile de mai jos:

Preţul unei
unităţi de
produs
Vânzări
X
nete
Volumul

Rentabilitatea vânzărillor
producţiei Marja de
contribuţie

- - Profit Profit/vânzări

Costuri Cheltuieli
variabile pe fixe
unitate de
produs
Costuri
X
variabile
Volumul
producţiei
Fig. 3 Rentabilitatea vânzărilor

În baza acestui model se poate concluziona că preţul pentru o unitate de produs trebuie să fie la
aşa nivel ca să asigure un volum al vânzărilor care ar genera o marjă de contribuţie suficientă pentru
acoperirea cheltuielile fixe ale întreprinderii şi atingerea nivelul profitului dorit.
Creanţe Active
permanente
Active Vânzări/
Stocuri curente Active Active Rotaţia

Rentabilitatea activelor nete

+ nete nete activelor

Altele
- Capital de
lucru X

Profit/V Rentabi
Datorii ânzări litatea
creditoare Pasive
vânzări
curente
lor
Altele

Fig. 4 Interdependenţa dintre indicatorii rentabilităţii activelor curente

Din figura 4 se observă că rentabilitatea activelor nete ale întreprinderii depinde de doi indicatori
importanţi: (i) rentabilitatea vânzărilor şi (ii) rotaţia activelor. Pentru a asigura o rentabilitate înaltă a
activelor nete ale întreprinderii nu este îndeajuns doar rentabilitatea înaltă a vânzărilor. Ea va fi diminuată
odată cu încetinirea rotaţiei activelor. De aceea, managerul întreprinderii trebuie să atragă atenţie în
aceeaşi măsură atât rentabilităţii vânzărilor, cât şi rotaţiei activelor.

4. Factorii de influență asupra nivelului rentabilității în cadrul întreprinderii

Sunt trei categorii de factori care influențează profitul unei întreprinderi:
a. mediul extern,
b. modul in care întreprinderea interacționează cu mediul de piața,
c. eficienta si eficacitatea cu care întreprinderea își desfășoară activitatea.
Mediul extern în care întreprinderea își desfășoară activitatea influențează mărimea profitului pe
care aceasta îl va obține. Aici intra toate normele legislative de care întreprinderea trebuie sa tina cont.
Elementele mediului extern nu pot fi controlate de către întreprindere.
Mărimea profitului depinde de asemenea de modul in care produsele firmei sunt percepute de
către consumatorii finali sau intermediari. Aceștia prefera produsele de calitate pe care le pot achiziționa
la un preț avantajos. Oferirea unor produse de calitate duce la creșterea cotei de piață si implicit la
creșterea încasărilor si a profitului. Întreprinderea trebuie sa jongleze cu componentele mixtului de
marketing (produs, preț, promovare, plasare sau distribuție) pentru a descoperi combinația care-i
maximizează profitul. Acest factor este controlat de întreprindere in cea mai mare parte fiind si mai
flexibil decât primul (mediul extern).
Una din direcțiile prioritare de creștere a profitului este creșterea cifrei de afaceri.
Cifra de afaceri, ca indicator sintetic principal de exprimare al performantelor unei întreprinderi
este influențată in mod direct de trei factori:
a. volumul producției vândute,
b. structura producției vândute,
c. prețul de vânzare.
Deci, căile de creștere a cifrei de afaceri vor fi următoarele:
a. sporirea volumului producției vândute,
b. depunerea eforturilor pentru a se obține cea mai convenabila structura a producției
vândute,
c. mărirea prețului de vânzare.
Printre alți factori care influențează mărimea poftitului am mai putea menționa:
1. nivelul productivității muncii;
a. viteza de rotație a capitalurilor (factor de rentabilitate);
b. piața de desfacere şi segmentul de piață deținut (cota de piață a companiei).
Productivitatea reprezintă o combinație a performanței şi măsurii de utilizare economică a
resurselor. Acest indicator este o comparație directă între efortul util (producție) şi efortul realizat
(consumul de resurse). Creșterea productivității muncii înseamnă reducerea sistematică a cheltuielilor
cu resursa umana, materializată pe unitatea de produs, lucrare sau serviciu, ceea ce contribuie direct la
micșorarea costurilor şi creșterea profitului. Creșterea productivității muncii condiționează creșterea
volumului producției materiale.
Viteza de rotație a capitalurilor înseamnă obținere de profituri mai mari cu consum de resurse mi
reduse, iar o poziție de lider pe piață înseamnă vânzări mai mari, care la rândul lor asigură profituri mai
mri..

LITERATURA RECOMENDATA
1. Maria Gheorghita, Economia întreprinderii industriale, Chisinau, 2011.
2. Gheorghița M. Economia în industrie și Economia întreprinderii industriale. Indicații
metodice privind îndeplinirea lucrului individual și efectuarea lucrărilor de verificare,
Chișinău, 2019
3. Tomșa Aurelia, Economia unităților economice, Chișinău, Editura ASEM, 2016
4. Т.А. Фролова, Экономика предприятия, Конспект лекций. Таганрог: Изд-во ТТИ
ФЮУ, 2012., электронный учебник, http://www.aup.ru/books/m218/
5. Т.И. Юркова, С.В. Юрков, Экономика предприятия, 206, электронный учебник,
http://www.aup.ru/books/m88/