Tema Rezultatele financiare

ale întreprinderii
1. Conţinutul consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii
2. Conținutul și structura veniturilor
întreprinderii
3. Formarea și repartizarea profitului la
întreprindere
1. Conţinutul consumurilor şi
cheltuielilor întreprinderii
 Consumurile reprezintă resursele utilizate
pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în
scopul obţinerii veniturilor.
 În dependenţă de reflectarea
consumurilor în costul produselor
finite, deosebim consumuri directe şi
consumuri indirecte de producţie.
 Consumurile directe sunt consumurile
identificate nemijlocit pe un anumit
produs: materii prime şi materiale,
energie, retribuirea muncii lucrătorilor din
activitatea de producţie.
 Consumurile indirecte sunt consumurile
care nu pot fi identificate direct pe un produs,
ele fiind antrenate în deservirea şi gestiunea
subdiviziunilor de producţie: uzura mijloacelor
fixe cu destinaţie productivă, retribuirea
muncii muncitorilor auxiliari, consumurile de
întreţinere a aparatului de producţie în stare
de lucru, etc.
 În raport cu modul de modificare a
consumurilor în funcţie de volumul
producţiei fabricate, deosebim
consumuri variabile şi consumuri
constante.
 Consumuri variabile se modifică
proporţional cu volumul producţiei, lucrărilor
executate, serviciilor prestate. În această
categorie se includ: consumurile de materii
prime, energie, apă şi combustibil, salariile
personalului care lucrează în secţiile de
producţie.
 Consumurile constante sunt consumurile
care rămân constante într-un anumit
diapazon de modificări, indiferent de
modificările volumului producţiei fabricate
(uzura calculată, cheltuielile de întreţinere şi
exploatarea clădirilor şi utilajului).
Valoarea contabilă a produselor
/mărfurilor vândute, costurilor serviciilor
prestate/lucrărilor executate în cadrul
activităţii operaţionale a entităţii se
reflectă în costul vânzărilor
 Costul vînzărilor include:
a) valoarea contabilă a produselor/mărfurilor vîndute;
b)costul serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate;
c)costul lucrărilor aferente contractelor de construcţie;
d)costul serviciilor aferente contractelor de leasing
operaţional şi financiar (arendă, locaţiune);
e)alte costuri, care se referă la activitatea operaţională,
corelate cu veniturile din vînzări (de exemplu,
costurile activităţii de bază a entităţilor de
microfinanţare, a entităţilor de investiţii).
 Definiţii:
 Cheltuielile reprezintă resursele utilizate şi pierderile
care apar ca rezultat al activităţii economico-financiare şi
nu sunt legate nemijlocit de procesul de producţie.
 Prin cheltuieli se înţelege orice consum de factori de
producţie, din cadrul unui proces economic sau comercial,
în urma căruia elementele consumate îşi schimbă forma
iniţială şi utilitatea, devenind bunuri şi servicii necesare
satisfacerii unor nevoi sociale ale populaţiei.
 În expresia valorică, cheltuielile reprezintă totalitatea
resurselor consumate de agentul economic într-o perioadă
de timp dată pentru obţinerea şi livrarea pe piaţă a
diverselor produse şi servicii. Ele măsoară efortul depus de
către întreprindere în vederea realizării obiectivului final-
maximizarea valorii întreprinderii.
Conform Standardului de Contabilitate
”Prezentarea situațiilor financiare”

cheltuielile – diminuări ale beneficiilor

economice înregistrate în perioada de gestiune
sub formă de ieşiri sau reduceri ale valorii
activelor sau de creşteri ale datoriilor care
contribuie la diminuări ale capitalului propriu,
altele decât cele rezultate din distribuirea
acestuia proprietarilor.
 Cheltuielile se subdivizează în trei grupe:

1. Cheltuielile activităţii operaţionale;

2. Cheltuielile activităţii neoperaţionale;
3. Cheltuielile privind impozitul pe venit.
 1. Cheltuielile activităţii operaţionale cuprind
cheltuielile ocazionale de desfăşurare a
activităţii de bază a întreprinderii şi includ:

a) costul vânzărilor (consumurile directe de materiale,

retribuirea muncii);
b) cheltuielile de distribuire (comerciale) (operaţiunile
de marketing, reclamă, ambalarea produselor);
c) cheltuielile (generale şi) administrative (cheltuieli de
deplasare ale personalului de conducere, întreţinerea
personalului administrativ, impozitele, taxele).
 2. Cheltuielile activităţii neoperaţionale
cuprind:

a) cheltuielile activităţii de investiţii rezultă

din ieşirea activelor pe termen lung;
b) cheltuielile activităţii financiare cuprind
plata redevenţelor, arendei finanţate a
activelor materiale pe termen lung,
diferenţele nefavorabile de curs valutar;
c) pierderile excepţionale cuprind daune
provocate de calamităţile naturale,
modificarea legislaţiei ţării.
 3. Cheltuielile privind impozitul pe venit
cuprind suma totală a cheltuielilor privind
impozitul pe venit luată în considerare la
calcularea profitului net al perioadei de
gestiune.
5.2. Conținutul și structura
veniturilor întreprinderii
Obiectivul major al întreprinderii –
obţinerea unui cuantum de venituri, capabile
să asigure atât recuperarea integrală a
consumurilor şi cheltuielilor efectuate, cât şi
obţinerea unui profit suficient pentru
remunerarea acţiunilor şi finanţarea
dezvoltării întreprinderii.
Venitul este un aflux global de avantaje
economice în cursul perioadei de gestiune
rezultat în procesul activităţii ordinare a
întreprinderii sub formă de majorare a
activelor sau de micşorare a datoriilor, care
conduc la creşterea capitalului propriu.
 Conform Standardului de Contabilitate
”Prezentarea situațiilor financiare”

veniturile – creşteri ale beneficiilor economice

înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub
forma intrărilor de active sau majorării valorii
acestora sau a diminuării datoriilor care au drept
rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia
celor legate de contribuţiile proprietarilor.
În funcţie de sursele de intrare la întreprindere
veniturile se divizează în :
1. Venituri din activitatea operaţională;
2. Venituri din alte activități -
- veniturile aferente activelor imobilizate, cu excepţia
plusurilor de active constatate la inventariere;
- dividende şi/sau participaţii în alte entităţi;
- dobînzi;
- diferenţe favorabile de curs valutar;
- intrarea activelor cu titlu gratuit;
- reluarea pierderilor din depreciere;
- compensaţii pentru acoperirea pierderilor excepţionale;
- alte fapte economice care nu se referă la activitatea
operaţională.
5.3. Formarea și repartizarea profitului
la întreprindere
 Aprecierea nivelului de dezvoltare a
întreprinderii, a modului în care sunt utilizate
resursele economice şi financiare de care
dispune implică măsurarea rezultatelor
activităţilor desfăşurate.

Rezultatele obţinute pot fi exprimate în

formă fizică şi valorică.
Exprimarea fizică a rezultatelor activităţii financiare
ţine de particularităţile şi caracteristicile specifice
diferitor valori de întrebuinţare fiind efectuată în:
- unităţi naturale;

- unităţi naturale-convenţionale;

- unităţi de timp de muncă.

(tone,M²,M³,litri,număr de unităţi,ore,km etc.)

 Evaluarea rezultatelor în unităţi
valorice se efectuează prin intermediul
indicatorilor de exprimare a
rezultatelor financiare ale întreprinderii.
1. Volumul vînzărilor- exprimă valoarea producţiei fizice
realizate în decursul unui perioade. Se calculează conform
formulei:
Volumul vînzărilor = Qv x Pv – TVA, unde
Qv - reprezintă volumul producţiei vândută, exprimat în
unităţi fizice,
Pv - preţul de vînzare unitar,
TVA – taxa pe valoare adăugată.
Acest indicator permite să facem aprecieri cu privire la locul
întreprinderii în sectorul său de activitate, a poziţiei sale pe
piaţă, a aptitudinii acesteia de a lansa şi dezvolta diferite
activităţi profitabile. Creşterea indicatorului, în raport cu
media pe ramură sau cu nivelul concurenţilor,semnifică o
poziţie forte a întreprinderii pe piaţa produselor şi serviciilor.
 2. Profitul brut (PB), reprezintă rezultatul obţinut în
urma vânzării producţiei, prestării serviciilor şi executării
lucrărilor. Se calculează ca diferenţa dintre veniturile din
vânzări (VV) şi costul vânzărilor(CV)

PB=VV- CV

Creşterea veniturilor din vânzări într-un ritm superior

creşterii costului reprezintă principala condiţie de asigurare
a eficienţei activităţii de producţie.
 3. Rezultatul activităţii operaţionale (Rop)

)
Rop = profit brut + alte venituri din activitatea
operaţională – cheltuieli de distribuire –
cheltuieli administrative – alte cheltuieli din
activitatea operaţională
 3. Rezultatul activităţii operaţionale (Rop)

Depăşirea cheltuielilor generate de activitatea de

producţie şi comercializarea bunurilor şi serviciilor
de către veniturile încasate din activitatea
operaţională semnifică obţinerea de profit.
 Rezultatul până la impozitare
Acest rezultat se obţine prin însumarea rezultatului
din activitatea operaţională şi rezultatului din alte
activităţi.
Dacă în urma calculului rezultă o mărime
mai mare decât zero, este vorba de profitul
până la impozitare.

Dacă rezultatul este negativ, este vorba de

Pierdere până la impozitare.
Profitul se supune impozitării rezultând profitul net

Profitul net=Profitul până la impozitare – Cheltuielile

privind impozitul pe venit
 Profitul net rămâne la dispoziţia întreprinderii
reprezentând principala sursă de creştere
economică, dar şi motivaţia obiectivă a proprietarilor
de a-l reinvesti în organizarea producţiei de noi
bunuri şi servicii cu scopul de maximizare în timp.
Metoda tradiţională de determinare a profitului constă în
compararea cheltuielilor reale efectuate de întreprindere
pe parcursul unei perioade de timp cu venituri reale
obţinute în aceeaşi perioadă.

Activitatea este eficientă dacă veniturile depăşesc cheltuielile.

Rezultatul pozitiv al diferenţei venituri-cheltuieli semnifică

existenţa la întreprindere a unui profit,care reprezintă sursa
de stimulare financiară a salariaţilor, de remunerare a
acţionarilor şi sursa de autofinanţare a activităţii.
 Definiţii:
Profitul reprezintă expresia absolută a evoluţiei real-
pozitivă a întreprinderii.

Profitul este definit şi ca rezultatul sintetic financiar pozitiv

al unei activităţi productive, principalul indicator calitativ care
exprimă eficienţa activităţii productive.

Ca indicator de eficienţă a activităţii economice, profitului

reprezintă ceea ce se obţine în plus, faţă de cât s-a cheltuit în
activitatea economică.
 Profitul net obţinut de întreprindere
se repartizează în:

- constituirea fondului de remunerare a

acţionarilor;
- constituirea fondurilor de rezervă;
- constituirea fondului de dezvoltare economică
(fondul de investiţii) etc.
 Funcţiile principale ale profitului:

1) funcţia de motivare a personalului angajat, respectiv

a acţionarilor;
2) funcţia de creştere economică, profitul reprezentând
principala sursă a acumulărilor pe baza cărora se
constituie investiţiile, sursă de bază a creşterii
economice;
3) funcţia de stimulare a iniţiativei economice, profitul
determinînd acceptarea riscului de către întreprinzători
şi, prin aceasta, contribuind la stimularea producţiei
de bunuri şi servicii, la creşterea productivităţii etc.
4) funcţia de control asupra activităţii întreprinderilor.
 Factorii ce influenţează mărimea
profitului:

1. Factori interni
2. Factori externi
3. Factori exogeni
 Factorii externi:

- dimensiunile pieţei;
- puterea de cumpărare a consumatorilor;

- condiţiile pieţei financiare: rata dobânzii,

condiţiile de creditare, rata inflaţiei;

- potenţialul furnizorilor, care pot exercita
influenţa asupra profitului prin majorarea
preţurilor şi prin calitatea mărfurilor livrate.
 Factorii exogeni:

- politica fiscală;
- politica de susţinere, de către stat, a unor

anumiţi agenţi economici;

- locul amplasării întreprinderii;

- caracterul de producţie al întreprinderii;

- politica de susţinere, de către stat, a

investitorilor străini etc.

 Optimizarea profitului constituie premisa
realizării obiectivului strategic, de perspectivă,
al oricărei întreprinderii, care constă în
creşterea valorii patrimoniale, creşterea
capacităţii concurenţiale, revenindu-i şi rolul de
stabilizator al întregii economii naţionale,
asigurând stabilitatea socială şi chiar politică
din ţară.