CAPITOLUL 3

Analiza rezultatelor întreprinderii pe baza contului de profit şi pierdere

3.1 Structura şi conţinutul contului de profit şi pierdere

Analiza pe baza bilanțului prezentată în capitolul precedent permite
determinarea calității echilibrului financiar la sfârșitul exercițiului cu ajutorul unor
indicatori specifici. Deși sunt bogați în conținut, indicatorii stabiliți anterior reflectă
echilibrul financiar la momentul încheierii bilanțului, având în acest fel caracter
static. De aici apare necesitatea construcției altor indicatori care să completeze
imaginea de ansamblu a performanțelor întreprinderii. Demersul presupune
construcția unor indicatori cu conținut informațional specific. Pentru aceasta se
pleacă de la un alt document contabil de sinteză - contul de profit și pierdere. Spre
deosebire de bilanţ care înregistrează cantităţile acumulate de bunuri, creanţe și
datorii, contul de profit și pierdere înregistrează cheltuielile și veniturile care au
determinat o stare finală a patrimoniului. La final, contul de profit şi pierdere pune în
evidenţă profitul net, ca potenţial de finanţare al activității viitoare.
Cheltuielile cuprind totalitatea elementelor de costuri, suportate de
întreprindere în cursul exerciţiului sub forma sumelor, valorilor plătite sau rămase
de plătit pentru:
- consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază
întreprinderea;
- cheltuielile cu personalul (salarii, asigurări şi protecţie socială);
- executarea unor obligaţii contractuale sau legale de către întreprindere;
- cheltuieli extraordinare.
Pentru determinarea rezultatului exerciţiului, în cadrul cheltuielilor sunt
cuprinse amortizările şi provizioanele constituite (calculate), grupate în funcţie de
natura cheltuielilor.
Veniturile întreprinderii reprezintă sumele, valorile încasate sau rămase de
încasat rezultate din:
- vânzări de bunuri, executări de lucrări și prestări de servicii;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către terţi;
- venituri extraordinare.
În contabilitatea financiară, cheltuielile și veniturile întreprinderii sunt
structurate după natura lor pe trei activități:
- exploatare (operaţională) reprezentând activitatea de bază, determinantă pentru
obținerea profitului întreprinderii;
- financiară legată de atragerea și alocarea resurselor financiare;
- extraordinară însumând acțiuni care nu sunt legate de activitatea curentă a
întreprinderii.
Fiecare activitate degajă un anumit rezultat (profit sau pierdere), calculat ca
diferenţă între veniturile şi cheltuielile perioadei de gestiune şi reflectat ca atare în
contul de rezultate.
Profitul net al exerciţiului urmează să fie repartizat conform reglementărilor în
vigoare. Cu ajutorul datelor din contul de rezultate, performanțele întreprinderii pot
fi apreciate prin soldurile intermediare de gestiune și capacitatea de autofinanţare.
 25

3.2 Soldurile intermediare de gestiune

Structurarea datelor din contul de profit și pierdere pe cele trei activități
permite stabilirea unor indicatori de performanţă cunoscuţi sub titlul generic de
solduri intermediare de gestiune (SIG). Reprezintă indicatori calculaţi în stadii
succesive de formare a rezultatului net al exerciţiului. Fiecare sold intermediar de
gestiune reflectă performanţa, parţială sau de ansamblu după caz, obţinută în
administrarea resurselor întreprinderii.
Importanţa construcţiei soldurilor rezultă şi din faptul că permit identificarea şi
izolarea locului în care apare o problemă de gestiune, indiferent de natura acesteia.
Din punctul de vedere al autorului, pe lângă conţinutul şi valoarea indicatorilor, este
importantă variaţia lor de la o treaptă la alta sau de la o perioadă la alta. În acest fel
pot fi puse în evidență locurile în care s-au produs greșeli în gestiunea perioadelor
precedente.
Din punct de vedere constructiv, toate soldurile intermediare de gestiune
pornesc de la acumularea ce se realizează din încasarea mărfurilor și a producţiei
vândute din care se scad sau se adună succesiv diferite categorii de cheltuieli
respectiv venituri, până la evidenţierea profitului net ca ultim sold de gestiune.
Principalele marje de acumulare bănească sau solduri intermediare de gestiune
utilizate în analiza rezultatelor unei întreprinderi sunt prezentate în tabelul 3.1.

3.2.1 Marja comercială (Mc) (adaosul comercial) este principalul indicator de

apreciere a performanţelor unei activităţi comerciale. Aceasta presupune
cumpărarea şi revânzarea mărfurilor, fiind considerate bunuri cumpărate pentru a fi
revândute în aceeaşi stare.
Costul de cumpărare al mărfurilor include preţul de cumpărare (fără TVA)
majorat cu cheltuielile accesorii de cumpărare şi corectat cu variaţia stocurilor de
mărfuri.
Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor - Cheltuieli privind mărfurile
Mărimea marjei comerciale este influențată de politicile comerciale utilizate
de întreprindere. Primul sold intermediar de gestiune este insuficient pentru a
analiza activitatea unei întreprinderi cu activitate comercială. De aici necesitatea
analizei indicatorului pe clienți, produse, piețe de desfacere, zone geografice de
desfacere, etape ale ciclului de viață etc.
Instrumentele folosite în acest scop sunt:
- indicii cu bază fixă, în lanț sau medii stabiliți pe total sau elemente componente;
- abaterile absolute sau relative stabilite pe total sau elemente componente.
Variaţia marjei trebuie explicată în funcţie de rotaţia stocurilor, ştiut fiind faptul
că reducerea marjei ar trebui să fie compensată de o creştere a vânzărilor.

3.2.2 Producţia exerciţiului (Qe) include valoarea bunurilor şi serviciilor realizate

de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.
Principalul avantaj al indicatorului este dat de faptul că sintetizează producţia
obţinută de întreprindere într-o perioadă de gestiune, indiferent de stadiul acesteia.
De aceea este folosit în stabilirea soldurilor intermediare de gestiune și a altor
indicatori.
Producţia exerciţiului = Producţia vândută + Variaţia stocurilor de produse finite și a
producției în curs de execuție + Venituri din producţia de imobilizări
26

Tabelul 3.1
Nr. Exerciţiul financiar
Indicatori
crt. Precedent Curent
1 Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707)
2 Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607)
3 Marjă comercială (1-2)
4 Producţia vândută (ct. 701 la 708 fără 707)
Variația stocurilor de produse finite și a producției în
5
curs de execuție (ct. 711+712)
6 Venituri din producţia de imobilizări (ct. 721+722)
7 Producţia exerciţiului (4+5+6)
Consumuri de la terţi (gr. 60 fără 607, gr. 61 şi gr.
8
62)
9 Valoare adăugată (3+7-8)
10 Venituri din subvenţii de exploatare (ct. 7411)
11 Cheltuieli cu personalul (gr. 64)
Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte
12
asimilate (ct. 635)
13 Excedent brut de exploatare (9+10-11-12)
14 Alte venituri de exploatare (ct. 7417+758+7815)
Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și
15
necorporale (ct. 6811+6813-7813)
Ajustări de valoare privind activele circulante (ct.
16
654+6814-754-7814)
17 Ajustări privind provizioanele (ct. 6812-7812)
18 Alte cheltuieli de exploatare (ct.652+658)
19 Rezultat din exploatare (13+14-15-16-17-18)
20 Venituri financiare monetare (gr. 76)
21 Cheltuieli financiare monetare (gr. 66)
Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și
22
investițiile deținute ca active circulante (ct. 686-786)
23 Rezultat curent al exerciţiului (19+20-21-22)
24 Venituri extraordinare (ct. 771)
25 Cheltuieli extraordinare (ct. 671)
26 Rezultat brut al exerciţiului (23+24-25)
27 Impozit pe profit (ct. 691)
Rezultat net al exerciţiului (profit net sau pierdere)
28
(26-27)

Indicatorul prezintă anumite dezavantaje provenite, în principal, din faptul că

însumează elemente exprimate diferit. Astfel, producţia vândută şi prestările de
servicii sunt evaluate la preţul de vânzare, în timp ce producţia stocată şi producţia
imobilizată sunt evaluate în costuri unitare de producţie. În plus, nivelul rezultatelor
se poate modifica în funcţie de metoda reţinută pentru evaluarea stocurilor. Ca
urmare, unii specialişti apreciază că acest indicator nu exprimă o realitate
financiară.
 27

3.2.3 Valoarea adăugată (VA) reflectă o măsură a valorii create de întreprindere.

Se utilizează atât la nivel microeconomic, cât și pentru aprecierea performanțelor
economiei naționale și subdiviziunilor acesteia, având conţinut similar.
Poate fi definită sintetic sub forma unui surplus de valoare pe care,
întreprinderea în ansamblul său, reuşeşte să o realizeze peste valoarea
consumurilor materiale provenind de la terţi în cadrul activităţii curente a
întreprinderii. Valoarea adăugată nu este evidenţiată distinct în contul de profit şi
pierdere și ca urmare trebuie calculată. Astfel, se stabilește pornind de la producţia
exerciţiului majorată cu marja comercială şi diminuată cu consumurile de bunuri şi
servicii furnizate de terţi.
Valoarea adăugată = Producţia exerciţiului + Marja comercială - Consumuri de la
terţi
Consumurile de la terţi (consumurile externe sau intermediare după alți
autori) sunt alcătuite din sumele sau valorile care trebuie plătite către terții care au
contribuit la obținerea unei producții (sau a unui produs). În această categorie sunt
însumate cheltuielile cu materiile prime și materialele, alte cheltuieli materiale, alte
cheltuieli externe și cheltuieli privind prestațiile externe. Valoarea astfel stabilită are
caracterul unui indicator brut, care nu ţine cont de deprecierea activului imobilizat
sub forma amortizărilor şi provizioanelor calculate.

Acţionari Dividende

Dobânzi și
Creditori
comisioane

Valoare Salariaţi Salarii și

adăugată indemnizaţii

Taxe și
Stat
impozite

Capacitate de
Întreprindere
autofinanţare

Fig. 3.1 Repartiţia valorii adăugate între partenerii întreprinderii

Valoarea adăugată prezintă o deosebită semnificaţie în perspectiva distribuirii

veniturilor întreprinderii între participanții la viața economică a acesteia, prezentați
în figura 3.1. Astfel, exprimă sursa de acumulări băneşti din care se face
remunerarea participanţilor direcţi la viaţa economică a întreprinderii, întrucât
asigură plata următorilor factori:
- acţionarii prin plata dividendelor;
- creditorii cu dobânzi şi comisioane;
- personalul cu salarii și indemnizaţii;
- statul prin impozite şi taxe;
- întreprinderea prin autofinanţare.
28

La nivel de stat, întreprindere sau chiar persoană fizică adăugarea de valoare

are un loc central. Luând în calcul întreprinderea, mecanismul prin care se adaugă
valoare este diferit şi supus unui cumul de factori, între care cei mai importanţi sunt:
nivelul de dotare cu echipamente performante, gradul de pregătire al salariaţilor,
tehnologiile utilizate, calitatea materiilor prime şi a materialelor, organizarea
proceselor de producţie.
Se poate concluziona faptul ca, o valoare adăugată mare este posibilă cu
ajutorul unor tehnologii moderne, aplicate cu ajutorul unor mijloace fixe performante
și a unui personal cu înaltă calificare. În cele mai multe cazuri, factorii enumerați
sunt condiționați de existența resurselor financiare.

3.2.4 Excedentul brut de exploatare (EBE) reprezintă acumularea brută din

activitatea de exploatare considerând că amortizările şi provizioanele sunt cheltuieli
calculate. De aceea, amortizările şi provizioanele până la solicitarea lor pentru
investiţii, riscuri sau cheltuieli se regăsesc în acumulările băneşti ale întreprinderii.
Excedentul brut al exploatării se stabileşte ca diferenţă între valoarea adăugată
(majorată cu subvenţiile pentru exploatare) şi cheltuielile cu personalul inclusiv alte
impozite, taxe şi vărsămintele asimilate.
Excedentul brut de exploatare = Valoarea adăugată + Venituri din subvenţii de
exploatare - Cheltuieli cu personalul - Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate
Este un indicator important în determinarea capacităţii de autofinanţare
întrucât reprezintă o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere, utilizată
pentru menţinerea sau creşterea capacităţilor de producţie, rambursarea
împrumuturilor angajate anterior, plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit
și a dividendelor.

3.2.5 Rezultatul din exploatare (RE) (profit sau pierdere) exprimă mărimea
absolută a rentabilităţii activităţii de exploatare.
Rezultat din exploatare = Venituri de exploatare - Cheltuieli de exploatare
Rezultatul exploatării exprimă mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de
bază prin considerarea tuturor fluxurilor de venituri și cheltuieli de exploatare. Se
calculează din excedentul brut din exploatare, prin adăugarea veniturilor calculate
și deducerea cheltuielilor calculate aferente acestei activități. Alt aspect al utilității
indicatorului este dat de faptul că participă la stabilirea mai multor rate de
rentabilitate.
Rezultat din exploatare = Excedent brut de exploatare + Alte venituri de exploatare
- Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale - Ajustări de
valoare privind activele circulante - Ajustări privind provizioanele - Alte cheltuieli de
exploatare
Diferenţa dintre excedentul brut de exploatare şi rezultatul exploatării este
dată de considerarea fluxurilor de venituri și cheltuieli efective sau calculate în
relațiile de calcul.

3.2.6 Rezultatul curent (RC) (profit sau pierdere) este suma obţinută de-a lungul
exerciţiului financiar din activitatea curentă a întreprinderii (exploatare și financiară).
Rezultat curent = Rezultat din exploatare + Venituri financiare - Cheltuieli financiare
 29

Nefiind perturbat de elemente excepţionale, acest sold permite analiza

rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciţii succesive.

3.2.7 Rezultatul brut al exercițiului (Rb) (profit sau pierdere) este compus din
rezultatul curent şi al activităţii extraordinare.
Rezultatul brut al exerciţiului = Rezultatul curent + Venituri extraordinare -Cheltuieli
extraordinare
Exprimă rentabilitatea totală a activității desfășurată de întreprindere în
perioada de gestiune.

3.2.8 Profitul net al exerciţiului (Pn) exprimă mărimea absolută a rentabilităţii

financiare a capitalurilor investite de acţionari. Profitul net al exerciţiului este egal cu
rezultatul brut al exerciţiului (pozitiv) din care se deduce impozitul pe profit.
Profit net = Rezultat brut al exerciţiului - Impozit pe profit
Profitul net urmează să se distribuie sub forma dividendelor sau să se
reinvestească în întreprindere după cum se va vedea în capitolul 12. Profitul net
nerepartizat, constituie sursă de finanţare proprie sau element de autofinanţare
generat de activitatea întreprinderii. Profitul net trebuie să fie susţinut de existenţa
unor disponibilităţi monetare reale, în caz contrar, va rămâne doar un potenţial de
finanţare.

3.3 Capacitatea de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare (CAF) se calculează pornind de la veniturile şi
cheltuielile gestiunii curente susceptibile de a se transforma, imediat sau la termen,
în fluxuri de trezorerie. Întrucât nu toate fluxurile au incidenţă asupra trezoreriei pot
fi delimitate în două categorii:
a) Cheltuieli:
- plătibile la o anumită scadenţă;
- calculate, rămase sub forma unor rezerve financiare până la decizia de
consumare a lor pentru finanţarea investiţiilor (amortizări şi provizioane).
b) Venituri:
- încasabile la o anumită dată;
- calculate sub forma reluărilor asupra provizioanelor.
Dacă fiecare element de cheltuială s-ar plăti imediat sau fiecare element de
venit s-ar încasa pe loc, atunci fluxurile de numerar ar fi identice cu cele de venituri
şi cheltuieli.
În mediul economic plăţile nu se fac în totalitate odată cu consumul
resurselor, iar încasările nu se fac toate odată cu vânzarea bunurilor. Întreprinderile
se aprovizionează cu materii prime pe care le consumă imediat şi le plătesc mai
târziu, achiziţionează echipamente pe care le plătesc în prezent şi le utilizează
ulterior, vând produse zilnic şi încasează contravaloarea lor peste o perioadă de
timp sau primesc avansuri în bani pentru produse sau servicii viitoare. Fluxurile de
plăţi şi cele de încasări, deşi corelate, au o mişcare defazată, adesea contradictorie
şi aceasta cu atât mai accentuat, cu cât activitatea întreprinderii este mai complexă.
Din aceste motive situaţia cash-flow-lui diferă semnificativ de contul de rezultate al
perioadei de raportare.
Pentru o bună înțelegere a diferențelor dintre fluxurile de venituri și cheltuieli
30

se consideră următoarele exemple:

a) Vânzările de produse finite reprezintă din punct de vedere contabil venituri ce se
înregistrează în contul de rezultate, chiar dacă încasarea lor este programată în
exerciţiul curent sau viitor.
b) Încasarea unor creanţe constituite în exerciţiul anterior nu creează venituri noi, ci
stingerea lor.
c) Cheltuielile cu materiile prime, materialele sau energia sunt înregistrate în contul
de rezultate al exerciţiului curent chiar dacă scadenţa lor de plată este programată
în exerciţiul următor, când ele vor apărea ca plăţi efective şi vor afecta trezoreria
întreprinderii. Plata nu va genera o nouă cheltuială pentru acel exerciţiu, ci va
stinge doar o datorie.
d) Amortizarea apare ca o cheltuială calculată în cadrul exerciţiului curent ce se
înregistrează la cheltuieli de exploatare, dar nu are incidenţă asupra trezoreriei,
doar dacă într-o zi în exerciţiul curent sau viitor se va lua decizia de înlocuire a unor
imobilizări complet amortizate, iar aceasta se va efectua cu o plată.
e) Provizioanele constituite pentru acoperirea în viitor a deprecierii unor active sau
a unor riscuri se vor înregistra la cheltuieli şi vor diminua rezultatul exerciţiului fără
consecinţe asupra trezoreriei. Dacă în viitor riscurile vor deveni efective, atunci va
avea loc o plată. În caz contrar, riscul rămâne total acoperit, iar provizionul rămas
fără obiect se va înregistra la venituri. În consecință va majora rezultatul
exerciţiului, dar va afecta trezoreria întreprinderii numai sub incidenţa unor aspecte
fiscale.
Pentru stabilirea capacității de autofinanțare literatura de specialitate pune la
dispoziție două metode ce vor fi detaliate în continuare.

3.3.1 Metoda deductivă

Prin metoda deductivă capacitatea de autofinanţare este calculată ca
diferenţă între veniturile încasabile (corespunzătoare unor încasări efective sau
viitoare) şi cheltuieli plătibile (corespunzătoare unor plăţi efective sau viitoare).
CAF = Venituri încasabile - Venituri din cesiuni - Cheltuieli plătibile
Până la nivelul excedentului brut de exploatare, toate veniturile şi cheltuielile
sunt încasabile respectiv plătibile și ca urmare, se constituie în punct de plecare
pentru determinarea capacității de autofinanțare. La acesta se adaugă veniturile
încasabile (de exploatare rămase, financiare și extraordinare) şi se scad cheltuielile
plătibile (de exploatare rămase, financiare şi extraordinare).
CAF = EBE + Alte venituri încasabile - Alte cheltuieli plătibile
Relația de calcul arată faptul că cele două mărimi CAF și EBE sunt
complementare. În timp ce excedentul brut al exploatării reprezintă un cash-flow
potenţial brut de exploatare, capacitatea de autofinanţare este echivalentă unui
cash-flow potenţial net la nivelul întregii activități. Prezintă avantajul de a cuprinde
în calcul toate elementele care generează cash-flow-ul întreprinderii. Relația
detaliată de determinare a capacității de autofinanțare cuprinde elementele din
tabelul 3.2.
Metoda deductivă a exclus fluxurile de venituri şi cheltuieli calculate. Ca
urmare, a fost necesară fundamentarea unei metode care să le aibă ca obiect şi în
acelaşi timp, să se constituie într-un instrument de verificare.
 31

Tabelul 3.2
Excedent brut de exploatare
+ Alte venituri de exploatare (cu excepția ct. 7583 „Venituri din vânzarea
activelor și alte operații de capital” și ct. 7584 „Venituri din subvenții
pentru investiții”)
- Alte cheltuieli de exploatare (cu excepția ct. 6583 „Cheltuieli privind
activele cedate și alte operații de capital”)
+ Venituri financiare
- Cheltuieli financiare (cu excepția ct. 686 - ct. 786 „Ajustări de valoare
privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca active circulante”)
+ Venituri extraordinare
- Cheltuieli extraordinare
- Impozit pe profit
= Capacitate de autofinanțare

3.3.2 Metoda aditivă

Pune în evidenţă fluxurile calculate de venituri și cheltuieli. Astfel, se
porneşte de la rezultatul net al exerciţiului, la care se adaugă cheltuielile calculate,
neplătibile la o anumită scadenţă şi se scad veniturile calculate.
CAF = Rezultatul net al exerciţiului + Cheltuieli calculate - Venituri calculate
Relația detaliată cuprinde elementele care nu au fost luate în calcul de
metoda deductivă (tabelul 3.3).
Tabelul 3.3
Rezultat net al exercițiului
+ Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale
+ Ajustări de valoare privind activele circulante
+ Ajustări privind provizioanele
+ Ajustări de valoare privind imobilizări financiare și investițiile deținute ca
active circulante
+ Cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital
- Venituri din vânzarea activelor și alte operații de capital
- Venituri din subvenții pentru investiții
= Capacitate de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare va avea un caracter potenţial dacă nu este

susţinută de mijloace financiare efective. Acest aspect este confirmat sau infirmat
de variaţia trezoreriei nete (cash-flow) rezultată din analiza echilibrului financiar pe
baza bilanţului sau a fluxurilor financiare.
Importanţa autofinanţării se poate argumenta prin avantajele pe care le oferă
întreprinderii, principalele fiind:
- constituie un mijloc sigur şi stabil de finanţare pe termen mediu și lung;
- este o sursă independentă având în vedere că în anumite situaţii conjuncturale,
întreprinderea întâmpină dificultăți în atragerea de capitaluri pe piaţa financiară;
- permite finanţarea investițiilor viitoare integral din capitaluri proprii. O astfel de
soluție de finanțare presupune dimensionarea efortului investiţional în funcţie de
capitalurile proprii;
32

- creează o autonomie financiară faţă de creditori;

- conferă întreprinderii un grad mare de libertate privind alegerea investiţiilor;
- permite controlul cheltuielilor financiare prin reducerea cheltuielilor cu dobânzile;
- condiţionează atragerea de capitaluri împrumutate.
Pentru înțelegerea elementelor teoretice se consideră în tabelul 3.4, contul
de profit şi pierdere al unei întreprinderi și se determină:
a) Rezultatul din exploatare, financiar şi extraordinar;
b) Soldurile intermediare de gestiune;
c) Capacitatea de autofinanţare.
Tabelul 3.4
Cheltuieli (lei) Suma Venituri (lei) Suma
Cheltuieli cu materiile prime 24555 Producţia vândută 40287
Alte cumpărări şi cheltuieli 1354 Variația stocurilor de produse 1496
externe finite
Cheltuieli cu personalul 6580 Venituri din dobânzi 570
Cheltuieli cu alte impozite, 330 Venituri extraordinare 568
taxe şi vărsăminte asimilate
Ajustări de valoare privind 2510
imobilizările corporale
Ajustări de valoare privind 420
provizioanele
Cheltuieli privind dobânzile 2030
Cheltuieli din diferenţe de 820
curs valutar
Cheltuieli extraordinare 1952
Impozit pe profit 380
Total cheltuieli 40551 Total venituri 42921
Rezultat brut al exercițiului 2370

a) Rezultatele celor trei activități se determină ca diferență între veniturile și

cheltuielile corespunzătoare.
Rezultat din exploatare = Venituri din exploatare - Cheltuieli din exploatare
Rezultat din exploatare = (40287+1496) - (24555+1354+6580+330+2510+420) =
41783 - 35749 = 6034 lei
Rezultat financiar = Venituri financiare - Cheltuieli financiare
Rezultat financiar = 570 - (2030+820) = - 2280 lei
Rezultat din activitatea extraordinară = Venituri extraordinare - Cheltuieli
extraordinare
Rezultat din activitatea extraordinară = 568 - 1952 = - 1384 lei

b) Soldurile intermediare de gestiune au fost determinate în tabelul 3.5.

Tabelul 3.5
Nr.
Indicatori Suma (lei)
crt.
1 Venituri din vânzarea mărfurilor 0
 33

2 Cheltuieli privind mărfurile 0

3 Marjă comercială (1-2) 0
4 Producţia vândută 40287
Variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de 1496
5
execuție
6 Venituri din producţia de imobilizări 0
7 Producţia exerciţiului (4+5+6) 41783
8 Consumuri de la terţi (24555+1354) 25909
9 Valoare adăugată (3+7-8) 15874
10 Venituri din subvenţii de exploatare 0
11 Cheltuieli cu personalul 6580
12 Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 330
13 Excedent brut de exploatare (9+10-11-12) 8964
14 Alte venituri de exploatare 0
15 Ajustări de valoare privind imobilizările 2510
16 Ajustări de valoare privind activele circulante 0
17 Ajustări privind provizioanele 420
18 Alte cheltuieli de exploatare 0
19 Rezultat din exploatare (13+14-15-16-17-18) 6034
20 Venituri financiare monetare 570
21 Cheltuieli financiare monetare (2030+820) 2850
Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și 0
22
investițiile deținute ca active circulante
23 Rezultat curent al exerciţiului (19+20-21-22) 3754
24 Venituri extraordinare 568
25 Cheltuieli extraordinare 1952
26 Rezultat brut al exerciţiului (23+24-25) 2370
27 Impozit pe profit 380
28 Rezultat net al exerciţiului (profit net sau pierdere) (26-27) 1990

c) Determinarea capacităţii de finanţare prin metoda deductivă este prezentată în

tabelul 3.6:
Tabelul 3.6
Excedent brut din exploatare 8964
+Alte venituri din exploatare 0
-Alte cheltuieli din exploatare (cu excepția ct. 6583 „Cheltuieli 0
privind activele cedate și alte operații de capital”)
+Venituri financiare 570
-Cheltuieli financiare (cu excepția ct. 686 - ct. 786 „Ajustări de 2850
valoare privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca
active circulante”)
+Venituri extraordinare 0
-Cheltuieli extraordinare 0
-Impozit pe profit 380
=Capacitate de autofinanțare 6304
34

Determinarea capacităţii de autofinanţare prin metoda aditivă este prezentată

în tabelul 3.7.
Tabelul 3.7
Rezultat net al exercițiului 1990
+Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și 2930
necorporale
+Ajustări de valoare privind activele circulante 0
+Ajustări privind provizioanele 0
+Ajustări de valoare privind imobilizări financiare și investițiile 0
deținute ca active circulante
+Cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital 1952
-Venituri din vânzarea activelor și alte operații de capital 568
-Venituri din subvenții pentru investiții 0
=Capacitate de autofinanțare 6304

Test grilă

1. Valoarea adaugată permite remunerarea:

a) Acţionarilor;
b) Statului;
c) Personalului;
d) Creditorilor;
e) Furnizorilor.
Identificați afirmația incorectă.

2. Relaţia „Producția exercițiului - Cheltuieli provenind de la terți” permite

determinarea:
a) Rezultatului brut din exploatare;
b) Valorii adăugate;
c) Profitului net;
d) Marjei comerciale;
e) Excedentului brut din exploatare.

3. Ordinea de formare a soldurilor intermediare de gestiune este:

1. Rezultat curent al exerciţiului;
2. Valoare adăugată;
3. Rezultat din exploatare;
4. Marjă comercială;
5. Rezultat brut al exerciţiului;
6. Excedent brut din exploatare;
7. Producţie a exerciţiului.
Este valabilă combinaţia:
a)4-2-7-6-3-1-5; b)4-2-6-7-3-1-5; c)4-7-2-6-3-1-5; d)4-2-7-6-1-3-5 e)2-1-6-3-5-4-7

4. Relația: „Venituri din exploatare încasabile - Cheltuieli pentru exploatare plătibile”

permite determinarea:
 35

a) Valorii adăugate;
b) Capacității de autofinanțare;
c) Excedentului brut din exploatare;
d) Rezultatului din exploatare;
e) Producției exercițiului.

5. Constituie cheltuieli plătibile următoare:

a) Materiile prime;
b) Abonamentele;
c) Ajustările privind imobilizarile corporale;
d) Asigurările;
e) Energia electrică.
Identificați afirmația falsă.

6. Despre profitul net se fac următoarele afirmaţii:

a) Nu este inclus în capacitatea de autofinanțare;
b) Este însoţit de disponibilităţi monetare reale;
c) Constituie o sursă de finanţare proprie;
d) Exprimă mărimea absolută a rentabilităţii întreprinderii;
e) Se distribuie sub forma dividendelor sau se reinvesteşte în întreprindere.
Una dintre afirmații este incorectă.

7. Avantajele autofinanţării sunt:

a) Constituie un mijloc sigur și stabil de finanţare;
b) Este sursă financiară independentă de finanțare;
c) Este o sursă complementară de finanţare;
d) Contribuie la reducerea cheltuielilor financiare;
e) Asigură independenţa faţă de organismele financiare şi de credit.
Găsiți afirmația falsă.

8. Calculul soldurilor intermediare de gestiune permite:

a) Identificarea şi izolarea locului în care apare o problemă de gestiune;
b) Punerea în evidență a locurilor în care s-au produs greșeli în gestiunea
perioadelor precedente;
c) Determinarea stadiilor succesive de formare a rezultatului net al exerciţiului;
d) Aprecierea riscului financiar;
e) Stabilirea performanţelor obţinute în administrarea resurselor întreprinderii.

9. Relația “Rezultat net + Cheltuieli calculate - Venituri calculate” permite stabilirea:

a) Valorii adăugate;
b) Rezultatului din exploatare;
c) Rezultatului curent;
d) Capacității de autofinanțare;
e) Excedentului brut din exploatare.

10. Marja comercială:

a) Vizează afacerile comerciale sau activitatea comercială a unei întreprinderi;
36

b) Este un indicator fundamental pentru aprecierea gestiunii unei întreprinderi

comerciale;
c) Face parte din soldurile intermediare de gestiune;
d) Se determină ca diferență între veniturile din vânzarea mărfurilor și reducerile
comerciale clienților;
e) Stă la baza determinării pragului de rentabilitate.
Una dintre afirmațiile anterioare este falsă. Care?

Aplicaţie numerică

1. Să se determine soldurile intermediare de gestiune cunoscând datele din tabelul

3.8. Impozit pe profit 16%.
Tabelul 3.8
Cheltuieli (lei) Suma Venituri (lei) Suma
Cheltuieli cu materiile prime 24555 Producţia vândută 40287
Alte cumpărări şi cheltuieli 1354 Variația stocurilor de produse 1496
externe finite
Cheltuieli cu personalul 6580 Venituri din dobânzi 570
Cheltuieli cu alte impozite, 330 Venituri extraordinare 568
taxe şi vărsăminte asimilate
Ajustări de valoare privind 2510
imobilizările corporale
Ajustări de valoare privind 420
provizioanele
Cheltuieli privind dobânzile 2030
Cheltuieli din diferenţe de 820
curs valutar
Cheltuieli extraordinare 1952
Impozit pe profit 380
Total cheltuieli 40551 Total venituri 42921
Rezultat brut al exercițiului 2370

a) Mc=0; Qe=41783; VA=15874; EBE=8964; RE=6034; RC=3754; Rb=2370;

Pn=1990.
b) Mc=0; Qe =15874; VA=8964; EBE=6034; RE=3754; RC=2370; Rb=2370; Pn=0.
c) Mc=0; Qe =40287; VA=15874; EBE=8964; RE=6034; RC=3754; Rb=2370;
Pn=1800.
d) Mc=0; Qe=41783; VA=17228; EBE=10318; RE=7388; RC=2906; Rb=2336;
Pn=1766.
e) Mc=0; Qe =41783; VA=15874; EBE=10648; RE=6034; RC=3754; Rb=2370;
Pn=1800.