Bantuş Doina, CT 41R

Trusevici Alla, dr., conf. univ.

Nichitcin Corina, asist. univ.

Conţinutul şi modul de întocmire a situaţiei de profit şi pierdere (ÎN BAZA

MATERIALELOR „DAFTERM” SRL)........................

CUPRINS

INTRODUCERE...............................................................................................................................
...

1. ASPECTE CONCEPTUALE ALE PROFITULUI ŞI PIERDERII CA ELEMENTE

REZULTATIVE ALE SITUAȚIEI DE PROFIT ȘI PIERDERE..................................................
1.1. Definirea şi conţinutul profitului şi pierderii în activitatea agentului economic..................
1.2. Caracteristicile calitative ale informaţiei financiare incluse în Situaţia de profit şi pierdere

2. METODOLOGIA DE ELABORARE A SITUAŢIEI DE PROFIT ŞI PIERDERE LA

ENTITATEA ECONOMICĂ (ÎN BAZA MATERIALELOR „DAFTERM” SRL)........................
2.1. Modul de calculare şi contabilizare a rezultatelor financiare din situaţia de profit şi pierdere
2.2. Elaborarea şi prezentarea Situaţiei de profit şi pierderi........................................

3. ANALIZA REZULTATELOR FINANCIARE ALE ENTITĂȚII ECONOMICE (ÎN BAZA

MATERIALELOR ).................................................................
3.1. Analiza factorială a profitului entităţii economice........................................................
3.2. Analiza rentabilităţii entităţii economice
3.3. Posibilităţi de majorare a rezultatelor financiare

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI...................................................................................................

REFERINŢE
BIBLIOGRAFICE.......................................................................................................

ANEXE
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
 1. ASPECTE CONCEPTUALE ALE PROFITULUI ŞI PIERDERII CA ELEMENTE
REZULTATIVE ALE SITUAŢIEI DE PROFIT ŞI PIERDERE

1.1. Definirea şi conţinutul profitului şi pierderii în activitatea agentului economic

Prezentarea situaţiei generale a rezultatului vizează în special două aspecte importante

pentru operaţiunea de evaluare, respectiv evoluţia profitului şi modul de formare. Primul dintre
aspecte este necesar pentru aprecierea „trendului”, iar al doilea, în formularea unor judecăţi de
valoare asupra activităţilor desfăşurate de firmă în trecut şi posibilităţile existente pentru
perioada de previziune (prognoza).
Principalul obiectiv al întreprinderilor este de a obţine rezultate financiare pozitive. În
decursul activităţii este necesară măsurarea rezultatelor activităţilor desfăşurate, prin aprecierea
nivelului de dezvoltare a întreprinderii, a modului în care sunt utilizate resursele economice şi
financiare de care dispune. Sub aspect financiar-contabil, rezultatul exerciţiului financiar
reprezintă diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, care poate fi:
- profit, când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile;
- pierdere, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.
Evaluarea rezultatelor financiare ne ajută să identificăm punctele slabe şi punctele tari ale
activităţii unei firme, precum şi modul de îndeplinire a obiectivelor financiare prestabilite. Pentru
acest lucru, sunt folosite informaţiile cuprinse, în principal, în bilanţurile contabile, contul de
profit şi pierdere, situaţia cash flow-ului şi diferitele bugete de activitate, acestea fiind analizate
cu ajutorul unor instrumente şi metode specifice.
Rezultatele financiare se reflectă în anexa 2 a situaţiei financiare „Situaţia de profit şi
pierdere” la fel şi pe baza bilanţului contabil Forma N1. Pe baza rezultatelor financiare se pot
determina un şir de indicatori valorici privind activitatea întreprinderii.
Principalele rezultate financiare obţinute în urma activităţii economico – financiare a
întreprinderii sunt: profitul net sau pierderea netă şi rentabilitatea.
În mod general, putem determina rezultatul financiar în felul următor:
Venituri – Costuri şi cheltuieli = Rezultat
(1.1.1)
Veniturile şi cheltuielile unei întreprinderi constituie punctul de plecare în stabilirea
rezultatelor financiare şi de aici rezultă importanţa strategiei şi tacticii financiare, necesitatea
acţiunilor şi măsurilor care urmăresc, pe de o parte, reducerea cheltuielilor de producţie sau
comercializare a produselor iar, pe de altă parte, creşterea încasărilor întreprinderilor.
 Rezultatele financiare sunt dimensionate pe de o parte în funcţie de volumul cheltuielilor
de producţie efectuate pentru realizarea activităţii de bază, cât şi pentru alte activităţi (activităţi
anexe, prelucrări de materiale reciclabile - deşeuri), alte servicii şi lucrări, iar pe de altă parte, de
volumul veniturilor încasate.
Venitul ca categorie economică reprezintă suma de mijloace băneşti realizată de o
persoană fizică (juridică) ca rezultat al activităţii depuse într-o perioadă de timp determinată, sau
provenită din dreptul de proprietate asupra unui „bun” mobil sau imobil, titluri, sau dintr-un
oarecare alt drept rezultat dintr-un contract ori conferit de lege [21, p. 59].
Conform SNC „Prezentarea situaţiilor financiare” veniturile reprezintă creşteri ale
beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active
sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri ale
capitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor [5].
Veniturile din activităţi curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi: vânzări,
comisioane, dobânzi, dividende.
SNC „Venituri” tratează veniturile după cum este prezentat în figura 1.1.1.
Venituri din prestarea serviciilor - venituri din executarea de către entitate a unor
lucrări pe parcursul unei anumite perioade de timp (de exemplu, venituri din
serviciile de transport, reparaţie, intermediere, consultanţă, instruire, agrement-
sport, instalare a utilajului, telefonie, internet, turism)

Venituri din vânzarea produselor şi mărfurilor - venituri din comercializarea

bunurilor produse de entitate sau cumpărate pentru a fi revândute, inclusiv
venituri terenurile şi alte imobilizări deţinute în scopuri revânzării
ui de
conceptul
a Venituri sub formă de dobânzi - venituri din utilizarea numerarului sau a
normativă echivalentelor acestuia, precum şi din deţinerea obligaţiunilor şi a altor sume
a datorate entităţii
Abordare
Venituri sub formă de redevenţe - (royalty) venituri din utilizarea imobilizărilor
necorporale ale entităţii cum ar fi brevetele, mărcile, drepturile de autor (copyright)
şi software-ul pentru computere etc.

Venituri sub formă de dividende - venituri din cotele deţinute în capitalul social al
altor entităţi

Figura 1.1.1. Conceptul de venituri în SNC

Sursa: adaptat de autor după

Venitul din vânzări cuprinde sumele provenite din vânzarea de bunuri şi prestarea de
servicii ce intră în categoria activităţilor curente ale persoanei juridice, după scăderea reducerilor
comerciale, a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite şi taxe aferente. Venitul din vânzări
se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări şi
prestarea de servicii şi a altor venituri din exploatare, mai puţin rabaturile, remizele şi alte
reduceri acordate clienţilor. Veniturile cuprind sumele sau valorile încasate sau de încasat în
nume propriu din activităţi curente precum şi câştigurile din orice altă sursă. Activităţile curente
sunt orice activităţi desfăşurate de o persoană juridică, ca parte integrantă a obiectului său de
activitate, precum şi activităţile conexe acestora.
Cheltuielile reprezintă termen economic care exprimă consumul de valori materiale,
financiare, umane în procesul realizării obiectivului de activitate al agentului economic.
Conform SNC „Cheltuieli” cheltuielile sunt diminuări ale beneficiilor economice
înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri, reduceri ale valorii activelor sau de
creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului propriu (rezultatului financiar),
altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor [7]. Ele pot fi clasificate după
cum este relatat în figura 1.1.2.

modalitatea participării la actele economice

obiectul de activitate

momentul şi metodele de determinare

locul şi destinaţia consumului

după substanţă

Figura 1.1.2. Criterii de clasificare a cheltuielilor entităţii economice

Sursa: adaptat de autor după

Cheltuielile totale se compun din cheltuielile aferente veniturilor privind realizarea

venitului din vânzări şi cheltuielile aferente veniturilor din alte activităţi.
La 1 ianuarie 2020 au intrat în vigoare modificările operate în Standardele Naţionale de
Contabilitate (SNC) [1] şi Planul general de conturi contabile [2], inclusiv cele referitoare la
contabilitatea şi prezentarea în situaţiile financiare a cheltuielilor. Aceste modificări au fost
elaborate în baza prevederilor Directivei 2013/34/UE din 26.06.2013 privind situaţiile financiare
anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi a
Parlamentului European şi a Consiliului (în continuare –Directiva 2013/34/UE) [3]. De
asemenea, au fost utilizate unele norme ale Cadrului general conceptual pentru raportarea
financiară [4].
Întreprinderea trebuie să – şi desfăşoare activitatea în aşa fel încât fiecărei unităţi
monetare cheltuite să-i corespundă venituri, care să o acopere şi din care să sporească activitatea
întreprinderii.
 Având în vedere veniturile şi cheltuielile totale realizate de întreprindere se pot calcula
rezultatele financiare totale şi nete.
Rezultatul financiar, profitul sau pierderea, se determină la sfârşitul perioadei de gestiune
ca diferenţă dintre veniturile şi cheltuielile înregistrate pe parcursul perioadei de gestiune [5].
Indicatori de rezultate menţionate în SNC „Prezentarea situaţiilor financiare” sunt:
Profit brut (pierdere globală) = Veniturile din vânzări – Costul vânzărilor
(1.1.2)
Rezultat din activitatea operaţională (profit sau pierdere) = Veniturile din activitatea
operaţională – Cheltuielile activităţii operaţionale
(1.1.3)
Rezultat din alte activităţi = Veniturile din alte activităţi – Cheltuielile din alte activităţi
(1.1.4)
Profitul sau pierderea perioadei de gestiune până la impozitare = Rezultat din activitatea
operaţională + Rezultat din alte activităţi
(1.1.5)
Profitul net sau pierderea netă = Profitul sau pierderea perioadei de gestiune până la
impozitare – Cheltuielile privind impozitul pe venit
(1.1.6)
Întreprinderea concentrează o complexitate de operaţii economice şi financiare, care se
reflectă în documentele contabile de sinteză, sub forma fluxurilor şi stocurilor. Fluxurile au o
influenţă imediată asupra rezultatului exerciţiului, în timp ce stocurile prezintă un impact,
temporar sau de durată, asupra echilibrului financiar, nevoii de finanţare a operaţiilor de gestiune
şi în final asupra solvabilităţii întreprinderii.
Fluxurile economice, respectiv veniturile şi cheltuielile perioadei de gestiune, sunt
generate, în principal, de următoarele domenii de activitate:
1. Activitatea operaţională – ţine de sectorul de producere (oferire de lucrări, servicii) şi
comercial al întreprinderii;
2. Alte activităţi – ţine de participaţiile la capitalurile altor întreprinderi, acţiuni de
plasament, modificări în mărimea şi structura capitalului, depuneri de capital în activele pe
termen lung şi obţinerea de venituri sau pierderi în urma acestor plasamente, sau realizarea
activelor pe termen lung.
 Rezultatul din
alte activităţi:
profit
(pierdere)
Profit brut Profit
(pierdere (pierdere) pînă
globală) la impozitare

Rezultat din
activitatea Rezultatele
Profitul net sau
operaţională întreprinderi
pierderea netă
(profit sau i
pierdere)

Figura 1.1.3. Componenţa rezultatelor pe principalele domenii de activitate

Sursa: elaborat de autor în baza sursei 5
Analiza funcţională a rezultatelor financiare evidenţiază rezultatele pe funcţii ale
întreprinderii (de producţie, comercială, de trezorerie etc.).
O funcţie reuneşte un ansamblu de acţiuni care conduc spre acelaşi scop activitatea, dar
care se intercorelează cu celelalte funcţii pentru realizarea obiectivului general al întreprinderii
(reflectat din punct de vedere financiar în rezultatul net, profitul întreprinderii).
Profitul reprezintă câştigul în formă monetară realizat de către persoanele care iniţiază şi
organizează o activitate economică. El apare ca o recompensă a factorilor de producţie angajaţi şi
coordonaţi de către întreprinzători.
Toate acestea reclamă cercetări în domeniu, abilitate şi capital, iar folosirea lor implică şi
un anumit risc în ceea ce priveşte obţinerea de profit. Cunoaşterea exactă a evoluţiei pieţelor, a
preţurilor, a cererii consumatorilor şi dirijarea factorilor de producţie şi comercializare sunt greu
de realizat, astfel că apar numeroase incertitudini sau riscuri.
Profitul poate fi privit şi ca o compensaţie a întreprinzătorului pentru riscurile cu care se
poate confrunta în desfăşurarea activităţii economice şi care se pot materializa în pierderea
capitalului.
Prin urmare, profitul este un venit ce răsplăteşte munca întreprinzătorului, capitalul
utilizat şi posibilitatea apariţiei riscurilor.
Atât profitul cât şi rentabilitatea (rata profitului) reflectă capacitatea agentului economic
de a produce venit peste cheltuielile efectuate, de care urmează să dispună atât el ca persoană
juridică, cât şi întreaga societate, prin sistemul de impozite utilizat. Deci, profitul agenţilor
economici este format din profitul obişnuit, normal sau ordinar, iar uneori şi din supraprofit sau
profit de monopol.
Profitul normal sau ordinar este cel considerat suficient de orice întreprindere pentru a-şi
continua activitatea economică. Lipsa acestui profit face imposibilă existenţa întreprinderii
respective.
 Profitul îndeplineşte funcţiile menţionate în figura 1.1.4.
din acţiunile lor economice
1 stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului din partea celor care urmăresc drept scop obţinerea de profit
economie
2 determină realizarea eforturilor de sporire a eficienţei activităţilor economice şi cultivă spiritul de
profit optim
3 mijloc de cointeresare a agentului economic ca persoană juridică şi a salariaţilor în obţinerea unui
de proprietate
4 indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii economice a întreprinderilor, indiferent de forma

5 instrument de control asupra modului de realizare, repartizare şi impunere fiscală

Figura 1.1.4. Funcţiile profitului entităţii economice

Sursa: adaptat de autor după
Sunt situaţii, în care unele întreprinderi din lipsă de concurenţă obţin şi supraprofit, profit
suplimentar sau de monopol, peste cel ordinar (normal). Monopolul este o situaţie proprie unor
agenţi economici care dispun de anumite condiţii naturale sau economice deosebite pe care nu le
au alţi agenţi economici şi de care se folosesc pentru a obţine un profit mai mare decât cel
normal.
Profitul devine maxim când factorii de producţie sunt remuneraţi la productivitatea lor
marginală valorică. Asemenea extensii ale sensului pe care îl are profitul pot determina existenţa
mai multor forme de supraprofit.
a) supraprofit - denumirea indică un profit suplimentar, considerat în comparaţie cu un
profit de bază. Baza de comparaţie este variată, iar natura şi formele ei determină natura şi
formele de supraprofit; se poate spune că în general, această bază este un profit considerat
normal. Prof. dr. T. Gherasim consideră că un nivel normal al profitului permite funcţionarea
întreprinderii în condiţiile de rentabilitate, dar fără a face sectorul economic „atractiv” pentru alţi
concurenţi. Există însă şi alte baze de raportare.
b) supraprofit antreprenorial.
Este o formă principală de supraprofit care provine din activitatea de natură
antreprenorială, fie din grupa iniţiativelor de progres inovaţional, fie din grupa „altor iniţiative de
progres” noninovaţional. Fiecare dintre aceste două categorii de progres antreprenorial generează
supraprofituri antreprenoriale, a căror pondere este în continuă creştere în economia modernă de
piaţă, asociativă.
Studiul a evidenţiat 6 categorii de supraprofit antreprenorial, în raport cu grupa sau
categoria de iniţiative de progres avută în vedere, acestea se deosebesc de alte 5 categorii de
profit nonantreprenorial, remarcate de autori în procesul de analiză întreprins.
 1. Supraprofit inovaţional - acesta provine din iniţiativele de progres ce se concretizează
în inovaţii „norocoase” (imitative, imitativ-creative sau creativ-pure). Dacă inovaţiile sunt
considerate în sens restrâns, atunci supraprofitul inovaţional provine numai din inovaţii imitative
şi imitativ-creative, este forma cea mai importantă de supraprofit antreprenorial. El provine din
iniţiative de progres de tip inovaţional din toate domeniile economice şi extraeconomice.
Inovaţiile se referă la mijloace, tehnici, tehnologie, organizare, management, marketing,
administraţie etc. Sunt profituri provenite din efectele inovaţiilor: creşterea producţiei, reducerea
costurilor, îmbunătăţirea calităţii produselor, asimilarea de produse noi etc. O caracteristică a
supraprofitului inovaţional o constituie faptul că acesta este temporar, datorită, pe de o parte,
imitatorilor şi difuzării lor în masă, iar pe de altă parte, apariţiei de noi inovaţii la aceleaşi
elemente, dar mai eficiente. Astfel, se poate spune că ele nu dispar complet, procesul inovării
fiind continuu;
2. Supraprofituri din iniţiative cu grad înalt de risc, bazate pe o bună previziune a
acestuia (rezultată din experienţă şi raţiune economică), dar şi pe şansele aleatoare favorizante;
3. Supraprofituri provenite din iniţiative în alegere condiţiilor naturale şi de poziţie mai
favorabilă (resurse naturale, căi de transport etc.), studierea profundă a acestor alternative şi
alegerea raţională a variantei optime se concretizează în asemenea profituri care măresc eficienţa
complexă existentă;
4. Supraprofituri din sfera producţiei şi a desfacerii, ca urmare a unor iniţiative reuşite de
cucerire a unor noi segmente de piaţă, mai atractive. Ele se realizează prin economii de scară la
cheltuielile convenţional constante;
5. Supraprofituri din iniţiative de a alege împrumuturi de capital eficiente, bazate pe
„efectul de levier” concretizat în spor de profit în condiţiile folosirii aceluiaşi capital propriu;
6. Supraprofituri de natura goodwill-ului. Iniţiativele de această natură se concretizează
fie într-o creştere a valorii anuale a fondului de comerţ (creşterea reputaţiei, a vadului comercial,
a clientelei etc.), fie în creşterea valorii-randament a întreprinderii prin adăugarea unui „spor de
funcţionare” la valoarea sa patrimonială [].
Precizarea conceptelor şi identificarea formelor de supraprofit constituie latura calitativă
a studiului, în care autorul a simţit nevoia să dezvolte noţiunile şi formele existente în vederea
unei judicioase determinări cantitative.
Rezultă că profitul trebuie să stimuleze agenţii economici în realizarea programului de
producţie şi adaptarea lui conform cerinţelor pieţei, îmbunătăţirea calităţii şi diversificării
sortimentelor de produse conform cerinţelor populaţiei sau economiei naţionale [].
Importanţa mărimei şi ratei profitului a determinat declanşarea unui studiu asupra
factorilor ce ar putea influienţa, într-o oarecare măsură rezultatul final, ce va continua numai
decât cu elaborarea unui şir de măsuri de optimizare. Printre factorii dependenţi de activitatea
firmei se numără:
A. Cantitatea şi calitatea producţiei. Cel mai de bază factor care afectează profitul în orice
afacere, indiferent de sector este numărul de unităţi de producţie. Un produs competitiv pe
piaţăconcurentă este cel de o calitate corespunzătoare.
B. Nivelul productivităţii factorilor de producţie: munca, natura, capitalul.
C. Viteza de rotaţie a capitalului, care este direct proporţională asupra masei profitului.
Cu cât entitatea reuşeştesă realizeze mai multe rotaţiiutilizând capitalul firmei cu
atâtproductivitatea firmei va spori.
D.Costul producţiei. Un factor-cheie, care prin reducerea valorii sale măreşteconsiderabil
masa profitului obţinut.
E. Modul în care se distribuie valoarea bunului fabricat între centrele de cost.
Din grupul factorilor independeţi de activitatea antreprenorului putem menţiona:
A. Preţul de achiziţie, aprovizionare a factorilor de producţie. Contravaloarea muncii,
capitalului şi a materiei este formată, în condiţiile unei pieţi libere, de mecanismul cererii şi
ofertei, deci întreprinderiiîirămânesăprimească acesta.
B. Preţul de realizare a bunurilor, serviciilor şilucrărilor ce influienţează direct asupra
mărimii profitului. Legătura dintre aceste 2 variabile poate fi vizualizată prin relaţia:
P= Vv - CT,
unde Vv este venitul din vânzări (cantitatea x preţul producţiei gata), iar CT - costul total al
acesteia.
C. Nivelul impozitelor şi taxelor obligatorii pe care întreprinderea trebuie să le plătească.
Conform curbei lui Laffer nivelul impozitării catehizează nivelul activităţii economice la nivel
individual şi naţional.
D. Reglementările guvernamentale.
E. Mediul concurenţial [].
Mărimea şi stabilitatea profitului unei entităţi economice sunt supuse in permanenta la
multiple presiuni:
- din partea compărătorilor care caută să impună scăderea preturilor de vânzare;
- din partea furnizorilor, în măsura în care impun o creştere a costului aprovizionării;
- din partea salariaţilor, care prin forţa lor organizata sunt în măsură să obţină creşteri ale
salariilor;
- din partea concurenţilor care produc acelaşi gen de bunuri economice şi pot sa aducă pe
piaţă produse de calitate superioara si/sau la costuri mai reduse;
 - din partea cercetării ştiinţifice care creează noi bunuri economice sau tehnologii în
condiţii de înaltă eficienţă.
Rezultatul financiar al activităţii întreprinderii serveşte drept un indicator al importanţei
acestei entităţi în economia naţională. În condiţiile economiei de piaţă, orice entitate economică
este cointeresată să obţină un rezultat pozitiv din activităţile sale, deoarece datorită dimensiunii
acestui indicator este în măsură să-şi extindă capacitatea de producţie, să motiveze în mod
semnificativ personalul care lucrează pentru această întreprindere, să plătească dividende
acţionarilor etc.
Profitul net, fiind partea rămasă a veniturilor după deducerea tuturor cheltuielilor,
inclusiv a cheltuielilor privind impozitului pe venit, poate fi folosit în diferite direcţii. Unele
direcţii de folosire a profitului net sunt legate de reţinerea impozitului pe venit la sursa de plată.
Pentru început, sunt necesare de a fi delimitate direcţiile de utilizare a profitului net după cum
urmează:
 pentru acoperirea pierderilor anilor precedenţi;
 pentru achitarea dividendelor anuale sau intermediare;
 pentru autofinanţarea entităţii (majorarea valorii nominale a acţiunilor sau majorarea
cotei de participaţie);
 pentu formarea rezervelor prevăzute de statut, stabilite de legislaţie sau a altor rezerve.
Direcţia de utilizare a profitului net se stabileşte în urma deciziei adunării generale a
acţionarilor sau de către proprietar (cînd este o singură persoană) într-un proces verbal în acest
sens. Modalitatea prin care proprietarii entităţilor beneficiază de câştigul generat de investiţia
făcută este încasarea dividendelor. Dividendul este un venit obţinut din repartizarea profitului net
între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social, cu
excepţia venitului obţinut în cazurile lichidării complete a agentului economic [1].
În practică, au loc achitări de dividende intermediare (în avans), din profitul brut al anului
curent. În astfel de situaţii, pentru a considera achitarea dividendelor din profit net, contribuabilii
sunt obligaţi să calculeze şi să achite impozit pe venit aferent profitului repartizat, în cunatum de
12% în raportul cu suma dividendelor îndreptate spre plată.
În concluzie la cele prezentate în acest paragraf remarcăm că cunoaşterea rezultatelor
financiare ale entităţii economice necesită parcurgerea mai multor etape, care se finalizează cu
determinarea fie a profitului şi a ratelor de rentabilitate, fie a pierderii şi a ratelor de pierdere.

1.2. Caracteristicile calitative ale informaţiei financiare incluse în Situaţia de profit şi pierdere
 Standardizarea şi normalizarea informaţiei contabile, pe de o parte, iar pe de altă parte
tendinţele spre particularizarea produselor şi serviciilor orientează contabilitatea spre o
consolidare a sistemelor de informaţie, deopotrivă informaţiile externe şi interne. Atât utilizatorii
interni, cât şi cei externi au acces la informaţiile prezentate de contabilitate.
Utilizatorilor externi le este prezentată informaţia contabilă în formă standardizată redată
prin situaţiile financiare, completate anual şi semestrial. Totodată, utilizatorilor interni, de
exemplu managerii, au acces şi la informaţii nestandardizate, care includ informaţii cu diferite
comparaţii, completări şi detalieri referitoare la aspectele trecute şi la acţiunile ce urmează a fi
realizate în viitor de entitate. Informaţiile incluse în situaţiile financiare sunt obţinute prin
utilizarea unui limbaj specific, anumitor reguli şi principii, care permit codificarea datelor
reprezentate, toate acestea asigurând reprezentarea ordonată şi inteligibilă a realităţii economice
a entităţii. Factorii esenţiali ce determina utilitatea informaţiilor pentru utilizatorii existenţi şi
potenţiali în luarea deciziilor sunt reprezentaţi şi de caracteristicile calitative ale informaţiilor
financiare. Rolul acestor caracteristici calitative este de a realiza un echilibru între informaţiile
generate şi îndeplinirea obiectivului situaţiilor financiare ale entităţilor economice. Având în
vedere faptul că obiectivul informaţiei contabile constă în satisfacerea nevoilor utilizatorilor de
informaţie contabilă, nevoi ce sunt complexe şi, uneori, contradictorii, putem considera că
difuzarea informaţiei constituie o sursă de putere, ceea ce impune ca procesul de difuzare a
informaţiei contabile să fie rolul unor decizii economice bine argumentate.
Teoreticienii contabili au recunoscut de mult timp că sistemul informaţiilor contabile este
o parte integrantă a sistemului de control al unei organizaţii şi că informaţiile contabile prevăd
decizii critice care influenţează şi decizia de a facilita informaţii pentru control [ ]. Informaţia
contabilă dintr-o întreprindere se poate clasifica în două mari categorii: informaţie contabilă
financiară şi informaţie contabilă de gestiune.
Informaţia contabilă financiară este destinată utilizatorilor externi, cum sunt investitorii,
salariaţii, creditorii, guvernul sau publicul larg şi este desemnată prin situaţiile financiare de
sinteză sau, pe scurt, situaţiile financiare. Anual, administratorii întreprinderilor trebuie să
întocmească un set de situaţii financiare în formă standardizată, compus din: bilanţ, cont de
profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie şi
politici contabile şi note explicative la acestea. Informaţia contabilă de gestiune este destinată
utilizatorilor interni, respectiv conducerii întreprinderii. Această informaţie este nestandardizată,
adesea nemonetară, şi cuprinde informaţii privind costul unitar al produselor, comportamentul
costurilor relativ la volumul activităţii sau profitabilitatea pe produs. Rapoartele sunt înaintate
conducerii la intervale de timp scurte - lunar, săptămânal sau zilnic - şi se circumscriu unor
subdiviziuni ale întreprinderii, numite centre de responsabilitate sau de profit [3].
 În analiza eficienţei globale a unei întreprinderi este deosebit de importantă cantitatea şi
calitatea informaţiilor de natură financiar-contabilă existentă la un moment dat în sistemul
întreprinderii economice, de preferinţă la nivele din ce mai analitice [4]. Caracteristicile
calitative sunt atributele care determină utilitatea informaţiei oferite de situaţiile financiare.
Literatura de specialitate delimitează caracteristicile calitative ale informaţiei contabile în
două grupe:
1. Prima grupă, proprie informaţiei contabile în care sunt cuprinse relevanţa,
credibilitatea şi comparabilitatea;
2. A doua grupă, proprie utilizatorului în care este cuprinsă inteligibilitatea.
Utilitatea informaţiilor economico-financiare reprezintă o mixtură a caracteristicilor
calitative menţionate şi generează un plus de satisfacţie pentru cei ce le folosesc. De calitatea
informaţiilor furnizate de situaţiile financiare depinde obţinerea imaginii fidele asupra activităţii
oricărei entităţi [Bostan I., 2008].
Importanţa şi rolul contabilităţii în cadrul sistemului informaţional pentru decizii sunt
covârşitoare, deoarece ea face legătură între activităţile economice şi factorii decizionali.
Prioritatea informaţiei contabile în procesul decizional derivă din următoarele particularităţi:
- dispune de un grad de certitudine, relevanţă, credibilitate superior celorlalte sisteme de
informare;
- sunt complete, neutre, consemnând, în mod integrat şi analitic, activele, datoriile sub
aspectul mărimii, structurii provenienţei şi destinaţiei lor;
- asigură controlul corelaţiei dintre venituri şi cheltuieli, active şi resurse;
- utilizând procedee specifice şi comune şi altor ştiinţe, asigură atât cunoaşterea globală,
cât şi analitică a elementelor entităţii;
- fundamentează strategiile economice viitoare pe baza rezultatelor obţinute în perioada
raportată.
Pentru a putea fi utilă în luarea deciziilor, informaţia trebuie supusă unor procese de
prelucrare, urmărindu-se transformarea lor în ceea ce priveşte forma şi/sau conţinutul ei. Analiza
tehnică a procesului de prelucrare a informaţiilor permite reperarea următoarelor etape:
-culegerea datelor – vizează gruparea datelor ce au surse diverse de provenienţă, mai mult
sau mai puţin apropiate;
-ca urmare a faptului că nu toate datele colectate sunt pertinente pentru prelucrarea luată
în considerare, se impune ca această etapă să fie însoţită de o fază de selecţie a datelor;
-cuprinderea datelor – constă în transformarea datelor pe un suport care le va reda
exploatării prin sistemul utilizat;
 - transformarea datelor – constă în modificarea înfăţişării lor şi/sau prin modificarea
conţinutului pe seama calculelor (aceasta este etapa de prelucrare propriu-zisă a datelor);
- stocarea – este o operaţie ce constă în înapoierea informaţiilor disponibile în timp între
două etape ale procesului de prelucrare;
- difuzarea – este etapa care constă în punerea informaţiilor la dispoziţia utilizatorilor în
forma şi la locul unde sunt solicitate.
Privită în mod singular, informaţia nu are valoare, valoarea se adaugă pe măsura utilizării
ei în procesul decizional [CONTABILITATEA CA SISTEM DE INFORMARE ȘI DE
ASISTARE A DECIZIEI Conf. univ., dr. Eudochia BAJEREAN, ASEM din conf 02 aprilie
2015].
Cele patru caracteristici calitative principale sunt inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea
şi comparabilitatea:
a) Inteligibilitatea. O calitate esenţială a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare
este aceea că ele trebuie să fie uşor înțelese de utilizatori. În acest scop, se presupune că
utilizatorii dispun de cunoştinţe suficiente privind desfăşurarea afacerilor şi a activităţilor
economice, de noţiuni de contabilitate şi au dorinţa de a studia informaţiile prezentate, cu atenţia
cuvenită. Totuşi, informaţiile asupra unor probleme complexe, care ar trebui incluse în situaţiile
financiare datorită relevanţei lor în luarea deciziilor economice, nu ar trebui excluse doar pe
motivul că ar putea fi prea dificil de înteles pentru anumiţi utilizatori.
b) Relevanţa. Pentru a fi utile, informaţiile trebuie să fie relevante pentru luarea deciziilor
de către utilizatori. Informaţiile sunt relevante atunci când influenţează deciziile economice ale
utilizatorilor, ajutându-i pe aceştia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, să
confirme sau să corecteze evaluările lor anterioare. Relevanţa informaţiei este influenţată de
natura sa şi de pragul de semnificaţie. În anumite cazuri, natura informaţiei este suficientă, prin
ea însăşi, pentru a determina relevanţa sa. În alte cazuri, atât natura, cât şi pragul de semnificaţie
sunt importante. În înțelesul prezentelor reglementări, se consideră că o informaţie este
semnificativă dacă omisiunea sau prezentarea sa eronata poate influenţa deciziile economice ale
utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare anuale. În analiza semnificației unui element
sunt luate în considerare mărimea si/sau natura omisiunii sau a declarației eronate judecate în
contextul dat.
c) Credibilitatea. Pentru a fi utilă, informaţia trebuie să fie şi credibilă. Informaţia este
credibilă atunci când nu conţine erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea
încredere că reprezintă corect ceea ce şi-a propus să reprezinte sau ceea ce se aştepta, în mod
rezonabil, să reprezinte. Pentru a fi credibilă, informaţia trebuie să reprezinte cu fidelitate
tranzacţiile şi alte evenimente pe care aceasta fie şi-a propus să le reprezinte, fie este de aşteptat,
în mod rezonabil, să le reprezinte. Pentru ca informaţia să prezinte credibil evenimentele şi
tranzacţiile pe care îşi propune să le reprezinte, este necesar ca acestea să fie contabilizate şi
prezentate în concordanţa cu fondul şi realitatea lor economică, şi nu doar cu forma lor juridică.
De asemenea, pentru a fi credibilă, informaţia cuprinsă în situaţiile financiare trebuie să fie
neutră, adică lipsita de influenţe. Situaţiile financiare nu sunt neutre dacă, prin selectarea şi
prezentarea informaţiei, influențează luarea unei decizii sau formularea unui raţionament pentru
a realiza un rezultat sau un obiectiv predeterminat. În exercitarea raţionamentelor necesare
pentru a face estimările cerute în condiţii de incertitudine, este necesară includerea unui grad de
precauţie, astfel încât activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile să
nu fie subevaluate. Pentru a fi credibilă, informaţia din situaţiile financiare trebuie să fie
completă. O omisiune poate face ca informaţia să fie falsă sau să inducă în eroare şi astfel să nu
mai aibă caracter credibil şi să devină defectuoasă din punct de vedere al relevanţei.
d) Comparabilitatea. Utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale unei
entităţi în timp, pentru a identifica tendinţele în poziţia financiară şi performanţele sale.
Utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale diverselor entităţi, pentru a le evalua
poziţia financiară şi performanţa. Astfel, măsurarea şi prezentarea efectului financiar al aceloraşi
tranzacţii şi evenimente trebuie efectuate într-o manieră consecventă în cadrul unei entităţi şi de-
a lungul timpului pentru acea entitate şi într-o manieră consecventă pentru diferite entităţi.
Nevoia de comparabilitate nu trebuie confundată cu simpla uniformitate şi nu trebuie să devină
un impediment în introducerea de politici contabile îmbunătăţite. Nu este indicat pentru o
entitate să continue să evidenţieze în contabilitate, în aceeaşi manieră, o tranzacţie sau un alt
eveniment dacă politica adoptată nu menţine caracteristicile calitative de relevanţă şi
credibilitate. Nu este indicat pentru o entitate să-şi lase politicile contabile nemodificate atunci
când există alternative mai relevante şi mai credibile. Pentru ca informaţia să fie relevantă şi
credibilă, sunt necesare următoarele:
informaţia să fie oportună pentru luarea deciziilor de către utilizatori;
beneficiile de pe urma informaţiei să depăşească costul acesteia;
să se stabilească un echilibru între caracteristicile calitative ale informaţiei financiare [].
Informaţiile în general, şi cele contabile în special, cunosc o schimbare continuă a sferei
de interes în condiţiile turbulenţelor economice actuale. Elaborarea unor decizii corecte, care să
fie în concordanţă cu realitatea şi să contribuie la soluţionarea problemelor apărute în activitatea
economico-financiară a întreprinderii, este dependentă de calitatea şi cantitatea informaţiilor
furnizate de sistemul informaţional economic. În cadrul acestuia, informaţia contabilă deţine
rolul esenţial, iar în acest sens pot fi aduse o serie de argumente, precum: marea majoritate a
informaţiilor vehiculate în cadrul unei economii sunt de natură contabilă; oferă posibilitatea unei
reprezentări exacte a fenomenelor şi proceselor economice; au gradul cel mai ridicat de
certitudine; caracterizează mărimea şi valoarea fluxurilor ce iau naştere în cadrul procesului
reproducţiei sociale atât la nivel micro, cât şi macroeconomic.
Pe parcursul istoricului practicii contabile s-au conturat câteva atribute ale informaţiilor
financiar – contabile, care au fost incluse de către normalizatorii internaţionali în Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară (IASB) ca fiind principalele caracteristici pe care trebuie
să le prezinte informaţiile contabile, şi anume cele prezentate în figura 1.1.5 şi anexa 1.

Figura 1.1.5. Realizarea echilibrului decizional ca urmare a trăsăturilor calitative ale situaţiilor financiare

Trăsăturile calitative ale situaţiilor financiare constituie elementul esenţial care

transformă realitatea economică în informaţie economică utilă. Cele patru condiţii de bază ale
caracteristicilor calitative nu sunt suficiente în cadrul procedurii de prelucrare a informaţiei
contabile, de aceea s-au mai preconizat şi alte caracteristici suplimentare ca: prudenţa, prioritatea
conţinutului asupra formei, neutralitatea etc. În teoria contabilă caracteristicile suplimentare sunt
ridicate la rang de principiu, iar respectarea acestora este obligatorie. Fiecare dintre aceste
principii îşi are destinaţia sa, însă principiul prudenţei este acel element care ghidează faptele
eventuale generate de: riscuri, incertitudini, depreciere, cheltuieli eventuale. Întocmirea
situaţiilor financiare prin aplicarea trăsăturilor calitative ale IFRS, de regulă, permite reflectarea
unei abordări autentice şi exacte a informaţiei economice (figura 1.1.5).
Integralitatea informaţiilor financiar - contabile presupune ca acestea să fie complete sub
toate aspectele semnificative, dând dovadă de credibilitate şi să nu fie irelevante, deci să nu
conţină omisiuni care ar conduce la o informare falsă sau eronată a utilizatorului.
Comparabilitatea – metodelor contabile de evaluare, prezentare şi clasificarea
elementelor descrise în situaţiile financiare anuale folosite de către bancă trebuie să dea dovadă
de permanenţă în timp, doar în acest mod se poate îndeplini această cerinţă.
Ca urmare, „utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a identifica diferenţele dintre
metodele contabile utilizate” în cazul în care întreprinderea a efectuat o schimbare a acestora.
Atât în cadrul aceleiaşi întreprinderi, de-a lungul perioadelor, cât şi la mai multe întreprinderi în
acelaşi timp trebuie utilizate aceleaşi modalităţi de prezentare şi cuantificare a aceloraşi tranzacţii
şi evenimente economice, într-o manieră unitară, pentru ca utilizatorul să poată face diferenţa
dintre politicile contabile folosite de-a lungul timpului.
Deci, informaţia trebuie să permită compararea sa în timp şi spaţiu, pentru a deveni cât
mai valoroasă. În ceea ce priveşte informaţia relevantă şi credibilă, cadrul contabil IASB
propune câteva menţiuni care sunt prezentate în figura 1.1.6.

oportunitatea;

raportul cost-beneficiu, care este mai degrabă o constrângere generală decât o caracteristică calitativă;

echilibrul între caracteristicile calitative;

ca fiind limitele acesteia.

Figura 1.1.6. Menţiunile de către cadrul contabil IAS în ceea ce priveşte informaţia relevantă şi credibilă
Sursa: elaborat de autor în baza informaţiilor din sursa

Prin urmare, informaţia trebuie să fie la timpul potrivit, la locul potrivit şi prezentată
oamenilor potriviţi în vederea adoptării unor decizii cât mai corecte, de asemenea, beneficiile
urmate de cunoaşterea informaţiilor trebuie să fie mai mari decât costul obţinerii acestora şi, nu
în ultimul rând, caracteristicile calitative ale acestora să prezinte un echilibru adecvat între ele
pentru a îndeplini obiectivul situaţiilor financiare.
Pentru ca informaţiile din situaţiile financiare să corespundă caracteristicilor calitative
este necesar ca:
1) să se stabilească un echilibru între caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare;
2) informaţiile să fie oportune pentru luarea deciziilor de către utilizatori;
3) beneficiile provenite din utilizarea informaţiilor să depăşească costul obţinerii acestora.
Potrivit lui Lauzov (1990), cele mai importante obiective de a influenţa calitatea
informaţiilor din situaţiile financiare anuale sunt cele care privesc implicarea utilizatorilor
externi şi în special, a investitorilor şi creditorilor, oferind informaţiile utile pentru luarea
deciziilor cu privire la modul în care entitatea urmăreşte eficienţa şi protejarea resurselor
investite. Calitatea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare poate contribui direct la
atragerea investitorilor dar şi la conştientizarea mediului de afaceri cu privire la oportunităţile şi
riscurile asumate prin decizia de a investi.
 Deci, calitatea situaţiilor financiare se apreciază şi prin caracterul lor simplu şi clar,
pentru a putea fi analizate cu uşurinţă şi pentru a conduce la aprecieri în plina concordanţă cu
realitatea. De asemenea, situaţiile financiare trebuie să fie complete, adică să conţină toate
formularele cerute, iar acestea să fie completate cu toţi indicatorii pe care îi conţin.

administraţie, adunările generale ale acţionarilor sau asociaţilor, de organele fiscale şi de statistică;
Constituie mijloc de cunoaştere, control şi analiza a activităţii entității economice de către consiliile de

asigură analiza evoluţiei acestora de la un an la altul;

Datele pe care le conţin privind prezentarea indicatorilor efectivi ai exerciţiului curent şi precedent

Informaţiile oferite stau la baza fundamentării deciziilor privind activitatea curentă şi în perspectivă;

corespunzator şi la termenele stabilite.

care trebuie să asigure datele necesare, exacte şi la timp, în vederea elaborării sale în mod
Constituie un factor mobilizator pentru îmbunătăţirea conţinutului şi organizării evidenţei contabile,

Figura 1.4. Cele mai importante aspecte pe care le prezintă situaţiile financiare
Sursa: elaborat de autor în baza informaţiilor din sursa

Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a persoanelor prevăzute

prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale cu prezentarea
unor confirmări expuse în figura 1.7.

Politicile contabile utilizate la întocmirea

situaţiilor financiare anuale sunt în
conformitate cu reglementările contabile
aplicabile;

Situaţiile financiare anuale ofera o

imagine fidela a poziţiei financiare,
performanţei financiare şi a celorlalte
informaţii referitoare la activitatea
desfăşurată;

Persoana juridică îşi desfăşoară activitatea

în condiţii de continuitate.

Figura 1.7. Pilonii care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare

Sursa: elaborat de autor în baza informaţiei din sursa

Obiectivul situaţiilor financiare anuale consolidate este de a oferi o imagine fidelă a

poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea
grupului, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
 În concluzie la cele abordate în cadrul capitolului dat ţinem să menţionăm acordul cu
afirmaţia expusă de cercetătoare autohtonă Bajan M. în lucrarea sa „Contabilitatea–furnizor de
informaţii în mediul economic”: informaţiile contabile se adresează unui public de utilizatori
foarte diversificat, precum: utilizatori interni, utilizatori externi (cu interes direct şi interes
indirect asupra activităţii entităţii). În baza informaţiilor furnizate de contabilitate şi prezentate în
situaţiile financiare se pot lua decizii care să fie în concordanţă cu realitatea mediului de afaceri.
Prezentarea unor informaţii contabile calitative duce la fundamentarea deciziilor economice
corecte în scopul asigurării şi al desfăşurării unei activităţi eficiente în condiţiile actuale de
competitivitate şi profitabilitate.
 2. METODOLOGIA DE ELABORARE A SITUAŢIEI DE PROFIT ŞI PIERDERE LA
ENTITATEA ECONOMICĂ (ÎN BAZA MATERIALELOR )

2.1. Modul de calculare şi contabilizare a rezultatelor financiare din situaţia de profit şi pierdere

Activităţile economice care produc modificări cantitative şi calitative în masa

patrimoniului sunt evidenţiate şi analizate prin contul de rezultate. Rezultatul exerciţiului curent
se constituie fie în pierdere, fie în profit şi este egal cu variaţia situaţiei nete între începutul şi
sfârşitul exerciţiului. El poate fi determinat valoric sub formă brută ca diferenţă dintre veniturile
şi cheltuielile întreprinderii şi sub forma netă, prin deducerea impozitului pe profit. La începutul
anului financiar, rezultatul este reportat sub formă de pierdere sau profit şi fie este recuperat din
rezultatele din anul curent, fie este repartizat asupra rezervelor sau distribuit întreprinzătorilor
pentru recompensarea capitalului investit.
Procesul de formare a rezultatului este descris şi analizat prin situaţia de profit şi pierdere.
Aceasta cuprinde cheltuielile şi veniturile întreprinderii.
Repartizarea profitului este actul de decizie al proprietarilor şi adunării generale a
acţionarilor/asociaţilor, fără a exista restricţii normative, decât în cazul regiilor autonome sau al
societăţilor comerciale în care principalul acţionar este statul.
La repartizarea profitului este bine să se manifeste prudenţă, cunoaşterea perspectivei şi a
conjuncturii pieţei în care acţionează întreprinderea, interesele de dezvoltare şi controlul
patronal, buna înţelegere cu sindicatele prin premierea angajaţilor.
Principalele destinaţii pe care le poate primi profitul sunt următoarele:
constituirea fondului de participare a angajaţilor la profit;
constituirea fondului de rezervă în limita prevederilor legale şi a statutului de înfiinţare;
pentru acordarea dividendelor;
pentru constituirea fondului de creştere a surselor proprii de finanţare;
repartizarea la alte destinaţii legale prevăzute de statutul societăţii sau contractele de
asociere.
vărsămintele la bugetul statului din profitul net al regiilor autonome ale statului.
Rezultatul financiar, profitul sau pierderea, se determină la sfârşitul perioadei de gestiune
ca diferenţă dintre veniturile şi cheltuielile înregistrate pe parcursul perioadei de gestiune.
Indicatori de rezultate sunt:
Profit brut (pierdere globală) = Veniturile din vânzări – Costul vânzărilor
(2.1.1)
 Rezultat din activitatea operaţională (profit sau pierdere) = Profitul brut + Alte venituri
operaţionale – cheltuieli de distribuire – cheltuieli administrative – alte cheltuieli operaţionale
(2.1.2)
Rezultat din alte activităţi = Veniturile din alte activităţi – Cheltuielile din alte activităţi
(2.1.3)
Profitul sau pierderea perioadei de gestiune până la impozitare = Rezultat din activitatea
operaţională + Rezultat din alte activităţi
(2.1.4)
Profitul net sau pierderea netă = Profitul sau pierderea perioadei de gestiune până la
impozitare – Cheltuielile privind impozitul pe venit
(2.1.5)
Profitul (pierderea) net reprezintă rezultatul financiar al perioadei de gestiune după
impozitare. Cu alte cuvinte, profitul net se determină ca suma algebrică a profitului până la
impozitare şi a cheltuielilor (economiilor) privind impozitul pe venit [].
Suma profitului (pierderii) net al anului de gestiune se determină în contul 351 „Rezultat
financiar total”. La finele anului în acest cont se trec veniturile şi cheltuielile acumulate pe toate
felurile de activităţi. După reflectarea în acest cont a cheltuielilor (economiilor) aferente
impozitului pe venit, suma diferenţei dintre rulajele debitor şi creditor va reprezenta rezultatul
financiar net.
Închiderea conturilor de venituri se efectuează la sfârşitul anului de gestiune cu contul
351 „Rezultatul financiar total”. În acest caz se întocmesc formulele contabile:

- contabilizarea rezultatului financiar din închiderea contului 621 „Alte venituri

operaţionale”:
Debitul contului 621 „Venituri din operaţiuni cu active imobilizate”;
Creditul contului 351 „Rezultatul financiar total”.
Contul 622 „Venituri financiare” se închide la sfârşitul anului prin formula contabilă:
Debitul contului 622 „Venituri financiare”;
Creditul contului 351 „Rezultat financiar total”.
- reflectarea rezultatului financiar din închiderea contului 714 „Alte cheltuieli din
activitatea operaţională”:
Debitul contului 351 „Rezultat financiar total”;
Creditul contului 714 „Alte cheltuieli din activitatea operaţională”.
 Conturile din grupa 33 „Profit nerepartizat (pierdere neacoperită)” sunt destinate
generalizării informaţiei privind existenţa şi modificarea corecţiilor rezultatelor anilor
precedenţi, profitului nerepartizat (pierderii neacoperite) al anilor precedenţi, profitului net
(pierderii nete) al perioadei de gestiune, profitului utilizat al perioadei de gestiune, rezultatului
din tranziţia la noile reglementări contabile. Modul de recunoaştere, evaluare şi contabilizare a
profitului nerepartizat (pierderii neacoperite) sunt reglementate de SNC „Capital propriu şi
datorii”, „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”
şi alte standarde de contabilitate [4].
Contul 332 „Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor precedenţi” este destinat
generalizării informaţiei privind existenţa şi modificarea profitului nerepartizat (pierderii
neacoperite) al anilor precedenţi. Este un cont de pasiv. În creditul acestui cont se înregistrează
apariţia/majorarea profitului nerepartizat al anilor precedenţi şi acoperirea pierderilor anilor
precedenţi în corespondenţă cu debitul conturilor: 311 „Capital social”, 313 „Capital nevărsat”,
321 „Capital de rezervă”, 322 „Rezerve statutare”, 331 „Corecţii ale rezultatelor anilor
precedenţi”,333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune” etc.
În debitul contului 332 „Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor precedenţi” se
înregistrează apariţia/majorarea pierderilor neacoperite ale anilor precedenţi şi utilizarea
profitului anilor precedenţi în corespondenţă cu creditul conturilor: 321 „Capital de rezervă”,
322 „Rezerve statutare”, 323 „Alte rezerve”, 331 „Corecţii ale rezultatelor anilor
precedenţi”,333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune” etc.
Soldul contului 332 „Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor precedenţi”
reprezintă mărimea profitului nerepartizat (pierderii neacoperite) al anilor precedenţi determinată
în conformitate cu standardele de contabilitate. Acest sold poate fi creditor - se reflectă în
situaţiile financiare cu semnul plus (fără paranteze) sau debitor - se reflectă în situaţiile
financiare cu semnul minus (între paranteze).
Contul 333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune” este destinat generalizării
informaţiei privind existenţa şi modificarea profitului net (pierderii nete) al perioadei de
gestiune.
Contul 333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune” este un cont de pasiv. În
creditul acestui cont se înregistrează apariţia/majorarea profitului net şi decontarea pierderii nete
a anului de gestiune în corespondenţă cu debitul conturilor: 332 „Profit nerepartizat (pierdere
neacoperită) al anilor precedenţi”, 351 „Rezultat financiar total” etc.
În debitul contului 333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune” se
înregistrează apariţia/majorarea pierderi nete şi utilizarea/diminuarea profitului net al anului de
gestiune în corespondenţă cu creditul conturilor: 332 „Profit nerepartizat (pierdere neacoperită)
al anilor precedenţi”, 334 „Profit utilizat al perioadei de gestiune”, 351 „Rezultat financiar total”
etc.
Soldul contului 333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune” reprezintă
mărimea profitului nerepartizat (pierderii neacoperite) al perioadei de gestiune determinată în
conformitate cu standardele de contabilitate. Acest sold poate fi creditor - se reflectă în situaţiile
financiare cu semnul plus (fără paranteze) sau debitor - se reflectă în situaţiile financiare cu
semnul minus (între paranteze) [4].
Utilizarea profitului nerepartizat (acoperirea pierderii) al anilor precedenţi şi a profitului
net (pierderii) al perioadei de gestiune se efectuează şi se reflectă în contabilitate numai în baza
deciziei proprietarilor (acţionarilor, asociaţilor) întreprinderii. În calitate de document justificativ
serveşte extrasul din procesul-verbal al adunării (şedinţei) organului autorizat [].
Dacă la momentul reflectării în contabilitate a rezultatului financiar net există decizia
proprietarilor întreprinderii privind utilizarea profitului net (acoperirea pierderii nete), se
întocmesc următoarele formule contabile:
- la utilizarea profitului anului de gestiune pentru crearea rezervelor:
Debitul contului 334„Profit utilizat al perioadei de gestiune”
Creditul contului 321 „Capital de rezervă”
Creditul contului 322 „Rezerve statutare”
Creditul contului 323 „Alte rezerve”;
- la utilizarea profitului anului de gestiune pentru plata dividendelor anuale către
acţionari (profitului repartizat între asociaţi):
Debitul contului 334„Profit utilizat al perioadei de gestiune”
Creditul contului 536 „Datorii faţă de proprietari” [];
După reflectarea operaţiunilor menţionate mai sus, soldul contului 333 „Profit net
(pierdere) al anului de gestiune” reprezintă suma profitului nerepartizat (pierderii neacoperite) al
anului de gestiune rămasă la dispoziţia întreprinderii.
Dat fiind faptul că fiecare an financiar nou trebuie să se înceapă cu soldul „zero” al
contului 333 „Profit net (pierdere) al perioadei de gestiune”, la reformarea Bilanţului contabil
soldul contului numit se trece la rezultatele anilor precedenţi:
- la suma profitului net:
Debitul contului 333 „Profit net (pierdere) al perioadei de gestiune”
Creditul contului 332 „Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor precedenţi”
În concluzie la cele abordate în acest capitol menţionăm că scopul principal al evidenţei
contabile a rezultatului financiar, fie acesta profit sau pierdere, constă în relevarea şi
determinarea cât mai exactă a rezultatului obţinut de întreprindere într-o perioadă de gestiune, în
aprecierea şi contabilizarea indicatorilor financiari (venituri, cheltuieli) care formează, în fine,
însuşi rezultatul financiar al întreprinderii. De asemenea, contabilitatea rezultatului financiar are
ca scop şi asigurarea cu informaţie obiectivă şi veridică a proprietarilor şi angajaţilor
întreprinderilor, a investitorilor şi creditorilor, acţionarilor, burselor de valori, a autorităţilor
fiscale si a altor autorităţi de stat, a structurilor de prognozare a dezvoltării economiei şi a altor
categorii de utilizatori.

2.2. Elaborarea şi prezentarea Situaţiei de profit şi pierderi

Situaţia de profit şi pierdere/situaţia de profit şi pierdere prescurtată caracterizează

performanţa financiară a entităţii pentru perioada de gestiune şi conţine informaţii privind:
1) veniturile – creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de
gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor
care au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile
proprietarilor. Veniturile includ: veniturile din activitatea operaţională şi veniturile din alte
activităţi. Veniturile din activitatea operaţională constituie veniturile din vânzări şi alte venituri
din activitatea operaţională definite în prezentul standard. Venituri din alte activităţi sunt
veniturile din operaţiuni cu active imobilizate, veniturile financiare şi veniturile excepţionale.
2) cheltuielile – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune
sub formă de ieşiri sau reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie
la diminuări ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia
proprietarilor;
3) rezultatele financiare – profitul (pierderea) calculat ca diferenţă dintre veniturile şi
cheltuielile perioadei de gestiune.
Veniturile şi cheltuielile aferente aceloraşi operaţiuni economice se reflectă în situaţia de
profit şi pierdere/situaţia de profit şi pierdere prescurtată în aceeaşi perioadă de gestiune (de
exemplu, valoarea contabilă a bunurilor vândute şi valoarea de vânzare a acestora se recunosc
concomitent în aceeaşi perioadă de gestiune).
În cazul în care în perioada de gestiune nu au fost înregistrate venituri, dar au fost
suportate cheltuieli, care trebuie recunoscute în conformitate cu SNC “Cheltuieli”, acestea se
prezintă în situaţia de profit şi pierdere în perioada de gestiune în care au fost suportate. Dacă în
perioada de gestiune au fost înregistrate doar venituri, care trebuie recunoscute în conformitate
cu SNC “Venituri” şi nu au fost suportate cheltuieli, acestea trebuie prezentate în situaţia de
profit şi pierdere în perioada de gestiune în care au fost câştigate.
 Reieşind din modificările operate în SNC „Prezentarea situaţiilor financiare”, regulile de
bază ale întocmirii situaţiei sunt:
situaţia de profit şi pierdere se întocmeşte în baza clasificării cheltuielilor după
destinaţie;
indicatorii se determină în baza rulajelor conturilor de evidenţă a veniturilor şi
cheltuielilor;
 toţi indicatorii se reflectă cu total cumulativ de la începutul perioadei de gestiune;
veniturile şi cheltuielile aferente aceloraşi operaţiuni economice se recunosc în aceeaşi
perioadă de gestiune în baza contabilităţii de angajamente;
 veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare sunt prezentate în situaţia de profit şi
pierdere în cadrul următoarelor categorii: venituri şi cheltuieli ale activităţii operaţionale,
venituri şi cheltuieli financiare, venituri şi cheltuieli din operaţiuni cu active imobilizate şi
excepţionale [SNC „Prezentarea situaţiilor financiare” aprobat prin Ordinul Ministerului
Finanţelor nr.48 din 12.03.2019. În: MonitorulOficial al Republicii Moldova, 2019, nr.101-107
art. 528].
În rândul 010 “Venituri din vânzări” se reflectă suma veniturilor din vânzări obţinute în
cadrul activităţii operaţionale. În rândurile 011–016 se prezintă, respectiv, veniturile din
vânzarea produselor şi mărfurilor, din prestarea serviciilor şi executarea lucrărilor din contracte
de construcţie, din contractele de leasing operaţional şi financiar (arendă/locaţiune), de
microfinanţare şi alte venituri (de exemplu, din dividende, participaţii, dobânzi, care pentru
entitate reprezintă activitatea operaţională).
Suma veniturilor din vânzări recunoscută în perioada de gestiune se ajustează cu valoarea
produselor şi mărfurilor returnate de cumpărători şi/sau reducerile de preţ la produse, mărfuri
livrate şi/sau servicii prestate, în aceeaşi perioadă de gestiune în care a avut loc livrarea.
În rândul 020 “Costul vânzărilor” se reflectă costurile aferente obţinerii veniturilor din
vânzări înregistrate în rândul 010. În rândurile 021–026 se prezintă, respectiv, valoarea contabilă
a produselor/mărfurilor vândute, costul serviciilor prestate/lucrărilor executate terţilor, costurile
aferente contractelor de construcţie, de leasing operaţional şi financiar (arendă/locaţiune), de
microfinanţare şi alte costuri suportate în cadrul activităţii operaţionale a entităţii şi corelate cu
veniturile din vânzări.
Suma costului vânzărilor înregistrată în perioada de gestiune se ajustează cu valoarea
contabilă a produselor/mărfurilor vândute şi returnate entităţii în aceeaşi perioadă de gestiune în
care a avut loc livrarea.
În rândul 030 “Profit brut (pierdere brută)” se reflectă diferenţa dintre veniturile din
vânzări şi costul vânzărilor, determinată prin relaţia: rd.010 – rd.020.
 În rândul 040 “Alte venituri din activitatea operaţională” se reflectă veniturile care apar în
procesul desfăşurării activităţii operaţionale, dar care nu pot fi atribuite la venituri din vânzări.
Acestea cuprind veniturile din: ieşirea altor active circulante (cu excepţia veniturilor reflectate în
rândul 010); majorări de întârziere (penalităţi), amenzi şi alte sancţiuni; recuperarea prejudiciului
material cauzat entităţii; decontarea datoriilor cu termen de prescripţie expirat; subvenţii,
finanţări şi încasări cu destinaţie specială, active intrate cu titlul gratuit care nu au fost incluse în
venituri din vânzări; plusurile de active constatate la inventariere; diferenţele favorabile dintre
cursul oficial al BNM şi cursul de cumpărare/vânzare a valutei străine utilizate în activitatea
operaţională şi din alte operaţiuni aferente activităţii operaţionale.
În rândul 050 “Cheltuieli de distribuire” se reflectă cheltuielile aferente comercializării
produselor/mărfurilor, prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor determinate în
conformitate cu SNC “Cheltuieli”.
În rândul 060 “Cheltuieli administrative” se reflectă cheltuielile privind deservirea şi
gestiunea entităţii în ansamblu, determinate în conformitate cu SNC “Cheltuieli”.
În rândul 070 “Alte cheltuieli din activitatea operaţională” se prezintă cheltuielile legate
de desfăşurarea activităţii operaţionale a entităţii, dar care nu pot fi atribuite la costul vânzărilor,
cheltuielile de distribuire sau cheltuielile administrative. Componenţa acestor cheltuieli se
determină în conformitate cu SNC “Cheltuieli”.
În rândul 080 “Rezultatul din activitatea operaţională: profit (pierdere)” se reflectă
diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile din activitatea operaţională a perioadei de gestiune,
determinată prin relaţia: rd.030 + rd.040 – rd.050 – rd.060 – rd.070.
În rândul 090 ”Venituri financiare” se reflectă suma totală a veniturilor financiare. În
rândurile 091- 099 se prezintă respectiv: veniturile din interese de participare (de exemplu
dividende), inclusiv veniturile obţinute de la părţile afiliate; veniturile din dobânzi (cu excepţia
veniturilor aferente dobânzilor din contracte de leasing şi contracte de microfinanţare, care se
reflectă în rd.014 şi rd.015), inclusiv veniturile sub formă de dobânzi obţinute de la părţile
afiliate; veniturile din alte investiţii financiare pe termen lung, inclusiv veniturile obţinute de la
părţile afiliate; veniturile aferente ajustărilor de valoare privind investiţiile financiare pe termen
lung şi curente; veniturile din ieşirea investiţiilor financiare; veniturile aferente diferenţelor de
curs valutar şi de sumă etc.
În rândul 100 ”Cheltuieli financiare” se reflectă suma totală a cheltuielilor financiare. În
rândurile 101-105 se prezintă respectiv: cheltuielile privind dobânzile (cu excepţia costurilor
privind dobânzile aferente contractelor de leasing la locatar şi contractele de microfinanţare, care
se reflectă în rd.024 şi rd.025), inclusiv cheltuielile privind dobânzile aferente părţilor afiliate;
cheltuielile aferente ajustărilor de valoare privind investiţiile financiare pe termen lung şi
curente; cheltuielile aferente ieşirii investiţiilor financiare; cheltuielile aferente diferenţelor de
curs valutar şi de sumă etc.
În rândul 110 ”Rezultatul: profit (pierdere) financiar(ă)” se reflectă diferenţa dintre
veniturile şi cheltuielile financiare care se determină prin relaţia: rd.090–rd.100.
În rândul 120 ”Venituri cu active imobilizate şi excepţionale” se reflectă suma veniturilor
aferente activelor imobilizate, cu excepţia plusurilor de active constatate la inventariere; reluării
pierderilor din depreciere; compensaţiilor pentru acoperirea pierderilor excepţionale; din
decontarea fondului comercial negativ; altor fapte economice care nu se referă la activitatea
operaţională şi financiară.
În rândul 130 “Cheltuieli cu active imobilizate şi excepţionale” se reflectă suma
cheltuielilor aferente activelor imobilizate şi cheltuielilor excepţionale, determinată în
conformitate cu SNC “Cheltuieli”.
În rândul 140 “Rezultatul din operaţiuni cu active imobilizate şi excepţionale: profit
(pierdere)” se reflectă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile aferente operaţiunilor cu active
imobilizate şi excepţionale care se determină prin relaţia: rd.120–rd.130.
În rândul 150 “Rezultatul din alte activităţi: profit (pierdere)” se reflectă diferenţa dintre
veniturile şi cheltuielile aferente altor activităţi care se determină prin relaţia: rd.110+rd.140.
În rândul 160 “Profit (pierdere) până la impozitare” se indică rezultatul financiar până la
impozitare, determinat prin relaţia: rd.080 + rd.150.
În rândul 170 “Cheltuieli privind impozitul pe venit” se reflectă suma cheltuielilor
privind impozitul pe venit, determinată în conformitate cu SNC “Cheltuieli”.
În rândul 180 “Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune” se indică rezultatul
financiar după impozitare determinat ca diferenţa dintre profitul (pierderea) până la impozitare şi
cheltuielile privind impozitul pe venit prin relaţia: rd.160–rd.170. Acest indicator trebuie să
coincidă cu indicatorul rândului 570 din bilanţ.
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Legea contabilităţii şi raportării financiare: nr. 287 din 15 decembrie 2017. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 1-6/22 din 05.01.2018 (cu modificările
ulterioare). [on-line]. Disponibil: http://www.contabilitate.md
2. Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr. 135 din 14 iunie 2007. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 127-130 art. 548 din 17.08.2007 cu
modificările ulterioare). [on-line]. Disponibil: https://www.legis.md/
3. Planul de conturi al agenţilor economici din Republica Moldova. În: Contabilitate şi
audit, nr.10, 2013, p. 51 - 117. [on-line]. Disponibil: http://www.contabilitate.md
4. Standardul Naţional de Contabilitate „Prezentarea situaţiilor financiare” [on-line].
Disponibil: http://www. contabilsef.md
5. SNC „Venituri” [on-line]. Disponibil: http://www. contabilsef.md.
6. SNC „Cheltuieli” [on-line]. Disponibil: http://www. contabilsef.md.
7. ARITON, D. Finanţele întreprinderii. Galaţi: Ed. Dunărea de Jos, 2012, 185 p.
8. BĂRBUŢĂ, I., MIŞU, N. Finanţele întreprinderii. Galaţi: Ed. Europlus, 2010, 115 p.
9. BELVERED, E. NEEDLEES, ANDERSON, L. R., COLDWELL. J. C. Principiile de
bază ale contabilităţii. Chişinău: ARC, 2000, 1240p.
10. DRAGOTĂ, V., BRAŞOVEANU, L., DRAGOTĂ, M. Management financiar,
Ediţia a II-a, Bucureşti: Ed. Economică, 2012, 250 p.
11. EROS STARK, L., PANTEA, I. Analiza situaţiei financiare a firmei: elemente
teoretice. Studiu de caz. Bucureşti: Ed. Economică, 2001, 227 p.
12. HOANŢĂ, N. Finanţele firmei. Bucureşti: Continent, 2014, 225 p.
13. HRISTEA, Anca Maria. Analiza economică şi financiară a activităţii întreprinderii,
vol. II. Bucureşti: Ed. Economică, 2013, 284 p.
14. GHEORGHE I. Ana. Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor.
Bucureşti: Economica, 2011, 225 p.
15. GRIGOROI, L., LAZARI. L. Contabilitatea întreprinderii. Chişinău: Cartier, 2013,
508 p.
16. GRIGOROI, L., LAZARI. L. Bazele contabilităţii. Chişinău: Cartier, 2012, 236 p.
17. MIHAI, T., FELICIA A. Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere. Ediţia a II-
a. Bucureşti: Ed. Economică, 2013, 350 p.
18. MOROŞAN, I. Analiza economico-financiară. Bucureşti: Editura Fundaţiei România
de Mâine, 2014, 215 p.
 19. MĂRGULESCU D., ŞERBAN E., VASILE, E. Analiza economico-financiară.
Bucureşti: Ed. Bren, 2011, 403 p.
20. MIHAI, T., FELICIA A. Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere. Ediţia a III-
a. Bucureşti: Ed. Economică, 2013, 350 p.
21. NEDERIŢĂ, A., BUCUR V., CARAUŞ M. Contabilitate financiară. Ediţia a 2-a
revăzută şi completată. Chişinău: ACAP, 2003, 640 p.
22. NEDERIŢĂ, A. Corespondenţa conturilor contabile. Chişinău: Contabilitate şi
audit. 2007, 650 p.
23. NEDERIŢĂ, A. Aspecte contabile şi fiscale privind recunoaşterea cheltuielilor
agenţilor economici din Republica Moldova. În: Simpozionul Internaţional de Ştiinţe Economice,
17–18 mai, 2002, vol. 1, INFOMARKET, Braşov, 2002, p. 55 – 60.
24. ONICA, M. Finanţele întreprinderii. Galaţi: Ed. EUROPLUS, 2010, 140 p.
25. PETCU, M. Analiza economico-financiară a întreprinderii. Bucureşti: Ed.
Economică, 2013, 495 p.
26. PETRESCU, S., MIHALCIUC, C. C. Diagnosticul financiar privind performanţa
întreprinderii. Aspecte teoretice şi aplicative de contabilitate şi analiză financiară. Suceava:
Editura Universităţii Suceava, 2009, 325 p.
27. SPĂTARU, L. Analiza economico-financiară, instrument al managementului
întreprinderilor. Bucureşti: Ed. Economică, 2004, 287 p.
28. VASILE I., TEODORESCU, M. Finanţele întreprinderii. Bucureşti: Ed. Meteor
Press, 2015, 336 p.
29. VINTILĂ, G. Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică, 2010, 425 p.
30. ŢIRIULNICOVA, N. Analiza Rapoartelor Financiare. 2004. Ch.: ASEM, 383 p.
31. Ordin nr. 118 din 06.08.2013 privind aprobarea Standardelor Naţionale de
Contabilitate [on-line]. Disponibil: http://www.contabilitate.md/