CAPITOLUL 1: APROFUNDĂRI PRIVIND CONTABILITATEA

VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR CONFORM STANDARDELOR

INTERNAŢIONALE DE CONTABILITATE

1.1 DEFINIŢII

Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul

perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori descreşteri ale
datoriilor care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât din
contribuţii ale acţionarilor.

Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe

parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori
creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele
decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.

Definiţiile veniturilor şi cheltuielilor surprind caracteristicile lor esenţiale, dar nu

specifică criteriile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi înregistrate.

Definiţia veniturilor include atât venituri din activităţi curente, cât şi câştiguri din
orice alte surse. Veniturile din activităţile curente se pot regăsi sub diferite
denumiri, cum ar fi vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii.

Câştigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot

apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a întreprinderii. Ele reprezintă creşteri
ale beneficiilor economice şi, din acest punct de vedere, nu diferă ca natură de
venituri din activitatea curentă. Prin urmare, ele nu sunt privite ca structuri separate.

Câştigurile includ, de exemplu, sumele rezultate în urma cedării activelor

imobilizate. Definiţia veniturilor include, totodată si câştigurile nerealizate, de
exemplu, cele rezultate din reevaluarea titlurilor de plasament şi cele rezultate din
creşterea valorii contabile a activelor imobilizate. Prezentarea câştigurilor în contul
de profit şi pierdere se realizează de obicei distinct deoarece cunoaşterea existenţei
acestora este importantă pentru procesul decizional. Câştigurile sunt prezentate, de
regulă, la valoarea netă, exclusiv cheltuielile aferente.

Veniturile pot fi utilizate pentru achiziţionarea de active sau pentru creşterea

valorii diferitelor tipuri de active, cum ar fi numerarul, creanţele, bunurile şi
serviciile primite în schimbul bunurilor şi serviciilor furnizate. Veniturile pot
rezulta, de asemenea din lichidarea datoriilor. De exemplu, o întreprindere poate
furniza bunuri şi servicii unui creditor în scopul lichidării unei datorii legate de un
credit în derulare.

Definiţia cheltuielilor include pierderile, precum şi acele cheltuieli care apar în

procesul desfăşurării activităţilor curente ale întreprinderii. De exemplu, cheltuielile
care apar în cursul activităţilor curente includ costul vânzărilor, salariile,
amortizarea. Ele se regăsesc sub forma ieşirilor sau scăderii valorii activelor, cum
ar fi numerarul sau echivalentele de numerar, stocurile şi imobilizările corporale.

Pierderile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei cheltuielilor şi care

pot apărea sau nu pe parcursul desfăşurării activităţilor curente ale întreprinderii.
Pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice şi, din acest punct de
vedere, nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli. Prin urmare, ele nu sunt
considerate ca structură distinct.

În categoria pierderilor sunt incluse, de exemplu, cele rezultate din cedarea

activelor imobilizate. De asemenea, definiţia cheltuielilor include şi pierderile
nerealizate, cum ar fi cele rezultate din creşterea cursului de schimb valutar în cazul
unor împrumuturi pe care întreprinderea le-a contractat în valută. De obicei, în
contul de profit şi pierdere, prezentarea pierderilor se efectuează distinct, datorită
importanţei cunoaşterii existenţei şi valorii acestora în procesul decizional.
Pierderile sunt raportate de regulă, la valoarea netă, exclusiv veniturile aferente.

Veniturile şi cheltuielile se pot găsi în Contul de profit şi pierdere în diferite

moduri astfel încât sa furnizeze informaţia relevantă pentru procesul decizional. De
exemplu, se foloseşte adesea distincţia între acele elemente de venituri şi cheltuieli
care sunt rezultatul activităţilor curente ale întreprinderii şi cele care nu sunt
rezultatul acestor activităţi. Această distincţie se realizează plecându-se de la
 prezumţia că sursa unui element de venituri sau cheltuieli este relevantă în procesul
de evaluare a capacităţii întreprinderii de a genera în viitor numerar şi echivalente
de numerar. În procesul de separare a cheltuielilor şi veniturilor în funcţie de
caracterul lor curent sau extraordinar este necesară analiza naturii şi a activităţii
întreprinderii. Elementele care, pentru unele întreprinderi sunt rezultatul unor
activităţi curente pot reprezenta, în cazul altor întreprinderi activităţi extraordinare.

De asemenea, distincţia dintre elementele de venituri şi cheltuieli şi combinarea

acestora în diferite moduri permite întreprinderii să-şi prezinte în mod variat
performanţele. Aceste clasificări prezintă diferite grade de cuprindere. De exemplu,
contul de profit şi pierdere poate include marja brută, profitul din activităţi curente
înainte de impozitare, profitul din activităţi curente după impozitare şi profitul net.
 1. INTRODUCERE

Veniturile şi cheltuielile constituie elemente contabile legate direct de

determinarea rezultatului activităţii economico-financiare a întreprinderii. Informaţiile
despre venituri şi cheltuieli sunt furnizate de către contabilitate care impune
soluţionarea unui şir de probleme teoretice şi metodologice privind formularea
definiţiilor, clasificarea, recunoaşterea, evaluarea, elaborarea politicii de contabilitate,
perfectarea documentelor primare, aplicarea registrelor de evidenţă, utilizarea
conturilor contabile şi întocmirea rapoartelor financiare privind veniturile şi
cheltuielile.
În literatura de specialitate autohtonă şi străină se conţin diverse abordări
asupra noţiunilor de venituri şi cheltuieli care sunt corelate respectiv cu modificarea
capitalului propriu, activelor şi datoriilor, efectului (produsului) activităţii
întreprinderii. Examinarea critică a abordărilor specificate a permis autorului să
aprofundeze noţiunile de venituri şi cheltuieli prin următoarele definiţii.
Astfel, veniturile reprezintă creşteri ale avantajelor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile sub formă de intrări/creşteri ale activelor sau
diminuări/stingeri ale datoriilor, care au influenţat rezultatul net (profitul/pierderea) al
anului de gestiune curent.
Cheltuielile reprezintă diminuări ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile sub formă de ieşiri/diminuări ale activelor sau apariţii/creşteri ale
datoriilor, care au influenţat rezultatul net (profitul/pierderea) al anului de gestiune
curent.

2. CRITERII DE CLASIFICARE ŞI RECUNOAŞTERE A VENITURILOR

ŞI CHELTUIELILOR

Potrivit legii contabilitatii, cheltuielile se urmaresc pe feluri de CHELTUIELI

(dupa natura lor), care se grupeaza in cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare,
cheltuieli exceptionale, cheltuieli cu amortizarile si provizioanele, cheltuieli cu
impozitul pe profit.
În cadrul cheltuielilor de exploatare se cuprind:
cheltuielile privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare,
combustibil, ambalaje, piese de schimb, seminte si materiale de plantat, furaje si alte
materiale consumabile; uzura obiectelor de inventar; costul de achizitie al
materiarelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor; costul de achizitie al
energiei si apei consumate; costul de achizitie al animalelorsi pasarilor; costul
marfurilor vandute;
􀂾 cheltuielile cu lucrarile si serviciile executate de terti (intretinere si reparatii;
chirii;
􀂾 cheltuieli de protocol, reclama si publicitate; transportul de bunuri si persoane;
deplasarii, posta si taxe de telecomunicatii; servicii bancare si altele),
􀂾 cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate (impozitul suplimentar pe
salarii; impozitul pe cladiri; alte impozite, taxe si varsaminte asimilate asemeni
taxelor pt folosirea terenurilor, taxele cu privire la mijloacele de transport etc.);
􀂾 cheltuielile cu personalul (salariile si alte drepturi de personal, asigurarile si
protectia sociala, contributia unitatii la asigurarile sociale si pentru somaj,
cheltuili cu perfectionarea profesionala si alte cheltuieli cu personalul suportate
de unitate);
􀂾 alte cheltuieli din exploatare (pierderi din creante si alte cheltuieli de
exploatare).

În cadrul cheltuielilor financiare se cuprind:

􀂾 pierderi din creante legate de participatii;
􀂾 pierderi din vanzarea titlurilor de plasament;
􀂾 diferente nefavorabile de curs valutar din operatiuni curente si disponubilitati in
devize;
􀂾 dobanzi curente aferente imprumuturilor primite;
􀂾 sconturile acordate clientiilor;
􀂾 alte cheltuieli financiare (pierderi din creante de natura financiara).
 În cadrul cheltuielilor exceptionale se cuprind acele cheltuieli care nu sunt
legate de activitatea normala a unitatii (despagubiri, amenzi, penalitati, lipsuri de
inventar, donatii si subventii acordate, pierderi din debitori diversi etc.).
Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele se incadreaza dupa natura lor in
grupele de cheltuieli de exploatare, financiare si exceptionale, dupa caz. ele cuprind:
􀂾 amortizarile imobilizarilor necorporale si corporale,
􀂾 provizioanele pentru riscuri si cheltuieli;
􀂾 provizioanele privind deprecierea imobilizarilor;
􀂾 provizioanele pentru deprecierea stocurilor si productiei in curs de executie;
􀂾 provizioanele pentru deprecierea creantelor;
􀂾 provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament;
􀂾 amortizarea primelor de rambursare a obligatiilor;
􀂾 provizioanele reglementate.
Cheltuielile cu impozitul pe profit şi alte impozite reprezinta impozitul
calculat asupra profitului impozabil, conform legii.
Veniturile se urmaresc in contabilitate pe feluri de venituri (dupa natura lor).
Potrivit legii contabilitatii, veniturile se urmaresc pe feluri de venituri (dupa
natura lor), grupandu-se in venituri de exploatare, venituri financiare, venituri
exceptionale, venituri din diminuarea provizioanelor.
Veniturile din exploatare cuprind:
􀂾 veniturile din vanzarea produselor, marfurilor, lucrarilor executate si serviciilor
prestate. În contabilitate aceste venituri se inregistreaza in momentul predarii
bunurilor către cumparator, al livrarii lor pe baza facturii sau in alte conditii
prevazute in contract, care atesta transferul de proprietate a bunurilor respective
asupra clientiilor;
􀂾 veniturile din productia stocata se inscriu, alaturi de celelalte venituri, in contul
de profit si de pierdere cu semnul plus (sold creditor) sau minus (sold debitor);
􀂾 veniturile din productia de imobilizari; veniturile din subventii de exploatare;
􀂾 alte venituri din exploatarea curenta (venituri din creante recuperate si alte
venituri de exploatare).

În veniturile financiare se cuprind:

 􀂾 veniturile din participatii;
􀂾 venituri din investiţii pe termen scurt;
􀂾 venituri din alte imobilizari financiare;
􀂾 venituri din creante imobilizate;
􀂾 venituri din titluri de plasament;
􀂾 venituri din diferente de curs valutar;
􀂾 venituri din dobanzi;
􀂾 veniturile din sconturile obtinute;
􀂾 alte venituri financiare;
􀂾 ajustări pentru pierdere de valoare.
În veniturile exceptionale se cuprind acele venituri care nu sunt legate de
activitatea normala, si anume:
􀂾 despagubiri si penalitati incasate;
􀂾 venituri din cedarea activelor;
􀂾 cote-parti din subventii pentru investitii virate la rezultatul exercitiului;
􀂾 alte venituri exceptionale (donatii, salarii neridicate prescrise si alte venituri).

Veniturile din provizioane se inregistreaza la veniturile din exploatare,

financiare sau exceptionale, dupa caz, in situatia diminuarii sau anularii
provizioanelor in cazul in care nu se mai justifica mentinerea acestora.
Cifra de afaceri se calculeaza prin insumarea veniturilor rezultate din livrari
de bunuri, executarea de lucrari si prestarile de servicii si alte venituri de exploatare,
mai putin rabaturile, remizele si alte reduceri acordate clientilor.
Potrivit legii, in contabilitate, profitul sau pierderea se stabileste lunar. În
acest sens, conturile de cheltuieli si conturile de venituri se inchid prin rezultatul
exercitiului (contul profit si pierdere). Rezultatul exercitiului, respectiv profitul sau
pierderea, se determina ca diferenta intre veniturile si cheltuielile exercitiului,
indiferent de data incasarii sau platii lor.
Pentru calcularea costurilor de productie, cheltuielile pot fi grupate in:
􀂾 cheltuieli directe (materii prime si materiale directe, remuneratii directe,
contributia privind asigurarile sociale si protectia sociala si alte cheltuieli
directe);
 􀂾 cheltuieli indirecte de productie (cheltuieli comune ale sectiei);
􀂾 cheltuieli de desfacere; cheltuieli generale de administratie.

Cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte de productie repartizate corect

asupra produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate, formeaza
costul de productie al acestora.
Cheltuielile generale de administratie si cheltuielile de desfacere sunt in general
excluse din costul de productie in afara de cazul cand conditiile specifice de
exploatare justifica luarea lor in consideratie. Daca la costul de productie se adauga
cheltuielile generale de administratie si cheltuielile de desfacere se obtine costul
complet.
Cheltuielile financiare nu se include in costul de productie, cu exceptia
dobanzilor aferente imprumuturilor, la unitatile cu ciclu lung de fabricatie, care pot fi
repartizate asupra costurilor de productie ale produselor respective. În costurile de
productie nu se include cheltuielile exceptionale si costul subactivitatii.
În cazurile in care in contabilitatea de gestiune, in costurile de productie, s-au
inclus alte elemente decat cele prezentate la inchiderea exercitiului financiar, cu
ocazia evaluarii stocurilor si productiei in curs de executie, acestea se vor exclude din
costul de productie, fiind considerate costuri incorporabile.

Cheltuielile indirecte de productie se repartizeaza asupra costurilor in raport

de costul de sectie, salarii directe, consumurile de materiale directe, orele de
functionare a utilajelor sau alte criterii care sa asigure o repartizare rationala a acestor
cheltuielile asupra produselor, lucrarilor executate sau serviciilor prestate.
Cheltuielile de desfacere se adauga la costul de productie al produselor pentru
care s-au efectuat, iar in cazul in care identificarea lor nu este posibila pe produs,
acestea pot fi repartizate asupra costului acestora, proportional cu greutatea, sau
volumul produselor livrate, sau in functie de alte criterii.
În masura in care cheltuielile generale de administratie se includ in costul de
productie, repartizarea asupra costurilor produselor se face similar cheltuielile
indirecte de productie.
 Cheltuielile pot fi grupate si in functie de dependenta lor fata de volumul de
productie in cheltuielile variabile si cheltuielile fixe (constante). Cheltuielile
variabile sunt acelea a caror marime evolueaza proportional cu productia la care se
refera, fiind relativ fixe pe unitatea de produs, cum sunt materiile prime si materialele
auxiliare directe, remuneratiile directe, energia, combustibilul si alte cheltuielile
directe. Cheltuielile fixe sunt acelea care au nivel relativ constant, indiferent de
oscilatiile volumului productiei, cum sunt: cheltuielile generale ale intreprinderii, o
parte din cheltuielile comune ale sectiei etc.
Calculatia costurilor de productie poate fi efectuata dupa urmatoarele
metode:
􀂾 metoda costurilor standard sau normate;
􀂾 metoda pe comenzi;
􀂾 metoda pe faze;
􀂾 metoda globala;
􀂾 metoda costurilor directe sau alte metode adaptate la unitatea patrimoniala, in
functie de organizarea preturilor de productie, specificul activitatii si
necesitatiile proprii de informare.

Şi in cadrul contabilitatii cheltuielile, veniturilor si rezultatelor se pot oferii multe

exemple de inregistrari. Dupa cum stim dubla inregistrare prespupune antrenarea in
formula contabila a cel putin doua conturi. Aceasta fiind si explicatia ca in mai multe
cazuri au fost antrenate si in conturile de cheltuielile si de venituri.

3. CONTABILITATEA VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR

Principiul independenţei exerciţiului presupune luarea în considerare a tuturor

veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face
raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau efectuării plăţilor.
Aplicaţiile esenţiale ale principului independenţei se concretizează în:
1. Recunoaşterea (constatarea) veniturilor conform căruia un venit sau un
câştig trebuie constatat numai în momentul în care entitatea realizează o tranzacţie cu
un terţ, un schimb de bunuri sau de servicii etc. Recunoşterea reprezintă o problemă
fundamentală a contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor oricărei întreprinderi. Din
punct de vedere contabil, pot fi remarcate două abordări principale privind
recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor: ca un procedeu tehnic al contabilităţii de a
reflecta veniturile şi cheltuielile în evidenţă şi în rapoartele financiare şi ca un proces
complex care cuprinde compararea elementelor de venituri şi cheltuieli cu definiţiile
acestora, stabilirea criteriilor şi a momentului de înregistrare a elementelor specificate
în contabilitate şi în rapoartele financiare.
2. Conectarea veniturilor cu cheltuielile efectuate pentru realizarea lor,
conform căruia, după constatarea veniturilor, se inregistrează cheltuielile aferente
(conectabile, asociabile) acestora în vederea deducerii cheltuielilor din venituri, a
efectuării tuturor regularizărilor şi a determinării rezultatului perioadei.
Prin urmare, cheltuielile din activitatea de exploatare se vor conecta cu veniturile din
cheltuieli, aşa cum se poate vedea din tabelul următor:
NOMENCLATORUL GRUPELOR ŞI CONTURILOR
EVIDENŢĂ A VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR
Simbolul şi denumirea grupei de conturi Simbolul şi denumirea contului sintetic
Clasa 6 „Conturi de venituri”
61 „Venituri din activităţile de bază”
62 „Venituri din alte activităţi ordinare”
63 „Venituri extraordinare”
64 „Venituri din impozitul pe profit”
Clasa 7 „Conturi de cheltuieli”
71 „Cheltuieli ale activităţilor de bază” (în
cazul clasificării cheltuielilor după funcţiile
întreprinderii)
71 „Cheltuieli ale activităţilor de bază” (în
cazul clasificării cheltuielilor după elemente
economice)
72 „Cheltuieli ale altor activităţi ordinare”
73 „Cheltuieli extraordinare”
74 „Cheltuieli privind impozitul pe profit”
SINTETICEDE
611 „Cifra de afaceri”
612 „Alte venituri din activităţile de bază”
621 „Venituri din vânzarea activelor pe termen lung”
622 „Venituri financiare”
623 „Venituri din provizioane”
624 „Alte venituri aferente activităţilor ordinare”
631 „Venituri din compensaţii pentru recuperarea pierderilor din
calamităţi”
632 „Venituri din alte evenimente extraordinare”
641 „Venituri din impozitul pe profit curent”
642 „Venituri din impozitul pe profit amânat”
711 „Costul vânzărilor”
712 „Cheltuieli comerciale”
713 „Cheltuieli generale şi administrative”
714 „Alte cheltuieli ale activităţilor de bază”
711 „Cheltuieli materiale”
712 „Cheltuieli cu personalul”
713 „Cheltuieli privind amortizarea (uzura, epuizarea) activelor pe
termen lung”
714 „Alte cheltuieli ale activităţilor de bază”
721 „Cheltuieli privind vânzarea activelor pe termen lung”
722 „Cheltuieli financiare”
723 „Cheltuieli privind provizioanele”
724 „Alte cheltuieli aferente activităţilor ordinare”
731 „Cheltuieli privind calamităţile”
732 „Cheltuieli privind alte evenimente extraordinare”
741 „Cheltuieli privind impozitul pe profit curent”
742 „Cheltuieli privind impozitul pe profit amânat”
CONCLUZII

Veniturile şi cheltuielile constituie elemente contabile legate direct de

determinarea profitului (pierderii) întreprinderii care serveşte drept bază de
calculare a rezultatului fiscal al acesteia. Informaţiile despre venituri şi cheltuieli
sunt furnizate de către contabilitate care este un proces ciclic continuu constituit
din următoarele etape principale: stabilirea componenţei, clasificarea,
recunoaşterea, evaluarea, elaborarea politicii de contabilitate, perfectarea
documentară, reflectarea în registrele şi conturile contabile, generalizarea în
rapoartele financiare a veniturilor şi cheltuielilor.
Abordările naţionale şi internaţionale asupra noţiunilor de venituri şi
cheltuieli prevăd corelarea directă a acestora respectiv cu modificarea capitalului
propriu, activelor şi datoriilor, efectului (produsului) activităţii întreprinderii.
Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor pe tipuri de activităţi şi evenimente
extraordinare, prevăzută în reglementările contabile actuale şi aplicată la
întreprinderile autohtone, poartă un caracter convenţional, are un şir de neajunsuri
şi nu stabileşte criterii clare de delimitare a veniturilor şi cheltuielilor aferente
activităţilor de bază şi altor activităţi, ceea ce creează dificultăţi considerabile
pentru întreprinderi la calcularea indicatorilor financiari şi fiscali.
Din punct de vedere contabil pot fi remarcate două abordări principale
privind recunoaşterea elementelor de venituri şi cheltuieli ca un procedeu tehnic de
înregistrare a elementelor specificate şi ca un proces complex de stabilire a
perioadei în care veniturile şi cheltuielile pot fi înregistrate în contabilitate şi în
rapoartele financiare. În opinia noastră, abordarea recunoaşterii ca un proces este
mai corectă şi corespunde cerinţelor economiei de piaţă şi normelor internaţionale.
 În literatura de specialitate autohtonă şi străină evaluarea este examinată în
două maniere diferite: în primul rând, – ca un criteriu de recunoaştere a
elementelor contabile, inclusiv a veniturilor şi cheltuielilor, şi, în al doilea rând, –
ca o etapă separată a exerciţiului contabil în care se determină sumele veniturilor şi
cheltuielilor perioadei de gestiune curente. Suntem de părerea că examinarea
evaluării ca o etapă separată este mai adecvată, deoarece aceasta este corelată nu
numai cu recunoaşterea, ci şi cu celelalte etape ale exerciţiului contabil.
Relevanţa şi credibilitatea informaţiilor aferente elementelor de venituri şi
cheltuieli sunt determinate de corectitudinea soluţionării problemelor metodologice
aferente elaborării politicii de contabilitate, perfectării documentare, reflectării în
registrele şi conturile contabile şi generalizării în rapoartele financiare a datelor
privind elementele nominalizate.
BIBLIOGRAFIE
1. MATIŞ Dumitru, POP Atanasiu, “Contabilitatea financiară”, Editura Alma
Mater, Cluj-Napoca, 2007.
2. DRĂGAN, C.M., “Revoluţia contabilităţii”, Editura Universitară, Bucureşti,
2007.
3. RISTEA M., “Contabilitatea financiară”, Editura Universitară, Bucureşti,
2004.
4. Directiva a Opta a Consiliului Europei nr.84/253/EEC , volum tradus de
CAFR., 2006.
5. PÂNTEA I.P., Pop A., “Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2004.
6. KÖTLER Ph., “Managementul marketingului”, Editura Teora, Bucureşti,
2005.
7. Legea contabilităţii nr.82/1991 (cu toate modificările până în 2007).
8. Hotărârea de Guvern (H.G. ), Nr.704/1994, Regulamentul de aplicare a Legii
Contabilităţii şi a planului de conturi.
9. * * * “IASB, Standardele internaţionale de raportare Financiară” 2006,
Editura CECCAR Bucureşti, 2006.
10. Ordonanţa Guvernului nr.70/13 august, 2004.
11. * * * “Standardele internaţionale de contabilitate” (2000, 2002): Ordinul
Ministrului Finanţelor Publice (O.M.F.P.), Nr. 94/2001 pentru aprobarea
reglementărilor contabile armonizate cu directiva a 4-a a Comunităţii
Economice Europene (CEO) şi cu standardele internaţionale de contabilitate;
Ordinul Ministrului Finanţelor Publice (O.M.F.P. ), Nr. 306/2002 pentru
aplicarea reglementărilor privind armonizarea contabilităţii cu directiva a 4-
a.