Sunteți pe pagina 1din 22

Veniturile,

investitiile,costul
Proiect realizat de Andreica Elena-Bianca
Prof. Fleischer Wegand
Cuprins
1. Venituri
2. Cheltuieli
3. Rezultatul exercitiului final
Veniturile
În categoria veniturilor se includ „atât sumele sau
valorile încasate sau de încasat în nume propriu din
activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte surse
Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor
economice care nu diferă ca natură de veniturile din
activitatea curentă, dar care să apară sau nu ca rezultat
al acestei activităţi. Activităţile curente sunt orice
activităţi (de exploatare sau financiare) desfăşurate de
o entitate economică, ca parte integrantă a obiectului
său de activitate, precum şi activităţile conexe
acestora.
Veniturile din activităţi curente se
pot regăsi sub diferite denumiri,
cum ar fi: vânzări, prestări
servicii, comisioane, redevenţe,
chirii, dobânzi, dividende şi sunt
grupate pe feluri de venituri
după natura lor în:

1. -venituri din
exploatare;
2. -venituri
financiare.
1. Veniturile din exploatare cuprind:
a) venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, inclusiv veniturile din vânzarea locuinţelor obţinute de entităţile economice care au ca obiect de activitate
construirea şi vânzarea locuinţelor;
b) venituri aferente costului producţiei, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau în minus (reducere) dintre valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi servicii în curs de execuţie de la
sfârşitul perioadei de gestiune (1 lună calendaristică) şi valoarea stocurilor iniţiale acestora, fără a lua în calcul ajustările pentru depreciere constituite.Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de
execuţie pe parcursul perioadei reprezintă o corecţie a cheltuielilor de producţie pentru a reflecta faptul că fie producţia a mărit nivelul stocurilor, fie vânzările suplimentare au redus nivelul stocurilor.
Veniturile aferente costului
producţiei se înscriu,
alături de celelalte
venituri, în contul de profit
şi pierdere, cu semnul plus
(creştere a stocului) sau
minus (reducere a
stocului). Ele reprezintă o
corecţie a cheltuielilor de
producţie, care, în primul
caz, reflectă faptul că
producţia a majorat
valoarea stocului, respectiv
vânzările au diminuat
nivelul acestora.
Venituri din
productia de
imobilizari
reprezentând costul
lucrărilor şi cheltuielile
efectuate de entitatea
economică pentru ea
însăşi, care sunt
capitalizate şi reflectate în
patrimoniu ca active
imobilizate corporale şi
necorporale;d) venituri din
subvenţii de exploatare,
reprezentând subvenţiile
pentru acoperirea
diferenţelor de preţ şi
pentru acoperirea
pierderilor, precum şi alte
subvenţii (finanţarea
activităţii de cercetare şi
alte finanţări) de care
beneficiază entitatea
Venituri din
exploatarea curenta

cuprinzând
veniturile din
creanţe recuperate
şi alte venituri din
exploatare (datorii
prescrise,
penalităţi
contractuale,
datorii anulate
potrivit legii, alte
venituri din
exploatare).
Veniturile din vânzarea bunurilor se recunosc în momentul în care
sunt îndeplinite condiţiile următoare:
 a) entitatea a transferat riscurile cumpărătorului riscurile şi avantajele
semnificative care decurg din proprietatea asupra bunurilor;
 b) entitatea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi
făcut-o, în mod normal, în cazul deţinerii în proprietate a acestora şi nici
nu mai deţine controlul efectiv asupra lor;
 c) mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil;
 d) este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacţiei să fie
generate de către entitate;
 f ) costurile tranzacţiei pot fi evaluate în mod credibil”.2 (<>)Veniturile din
prestarea de servicii, care cuprind şi veniturile din executarea de lucrări,
precum şi orice alte venituri care nu pot fi considerate ca fiind aferente
unor livrări de bunuri, se recunosc în contabilitate pe măsura efectuării lor,
în funcţie de stadiul de execuţie a acestora atestat printr-o serie de
documente, precum situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie etc.
Totalitatea veniturilor realizate de o entitate economică din activitatea de
exploatare ce reprezintă obiectul său de activitate reprezintă cifra de afaceri netă
care înseamnă „sumele obţinute din vânzarea de produse şi prestarea de servicii
după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată şi a altor
impozite direct legate de cifra de afaceri”.
Cifra de afaceri netă se ajustează, în baza unor prevederi legale exprese, atunci
când în conturile respective de venituri au fost cuprinse o serie de sume
reprezentând diverse impozite şi taxe ce au fost reflectate şi în conturile de
cheltuieli, după natura lor. În aceste situaţii, cifra de afaceri netă va fi reprezentată
de veniturile menţionate, corectate cu cheltuielile corespunzătoare acelor taxe şi
impozite (situaţia în care impozitul se determină în funcţie de nivelul cifrei de
afaceri sau situaţia în care impozitul se datorează ca urmare a vânzării unui
produs sau serviciu sau cea în care impozitul este colectat de entitatea economică
în numele autorităţilor, în legătură, desigur, cu vânzarea unui
produs sau a unui serviciu)
Veniturile financiare cuprind
a) venituri din imobilizări financiare reprezentate de preţul de vânzarea
a acestora;
b) venituri din investiţii financiare pe termen scurt, rezultate în urma
vânzării investiţiilor pe termen scurt, reprezintă câştigul obţinut
determinat ca diferenţă între preţ de cesiune (mai mare) şi decât
valoarea contabilă (mai mică ) a investiţiilor respective ;
c) venituri din investiţii financiare cedate;
d) venituri din diferenţe de curs valutar;
e) venituri din dobânzi, dobânzile se recunosc periodic, în mod
proporţional, pe măsura generării venitului respectiv, independent de
încasarea acestuia;
f ) venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare;
g) alte venituri financiare.
De o reflectare distinctă în
patrimoniu beneficiază
veniturile din reluarea
provizioanelor, respectiv a
ajustărilor pentru
depreciere sau pierdere de
valoare, evidenţiate după
natura lor, pe cele două
tipuri de activităţi (venituri
din provizioane, venituri din
ajustări pentru deprecierea
reversibilă a imobilizărilor
privind activitatea de
exploatare, venituri pentru
deprecierea activelor
circulante privind
activitatea din exploatare,
venituri din fondul
comercial negativ, venituri
financiare din ajustări
pentru pierdere de valoarea
a imobilizărilor financiare,
venituri financiare din
ajustări pentru pierderea de
valoarea a activelor
circulante).
Sumele colectate de entitatea economică în numele unor
terţe părţi, inclusiv în cazul contractelor de mandat sau
comision, nu reprezintă venit din activitatea curentă. În
această situaţie, veniturile din activitatea curentă sunt
reprezentate de comisioanele cuvenite.
Cheltuieli
În categoria cheltuielilor se includ atât sumele sau
valorile plătite sau de plătit, cât şi pierderile din orice
altă sursă, pierderi ce sunt definite ca diminuări ale
beneficiilor economice viitoare, rezultate sau nu din
activitatea curentă a entităţii, identice ca natură cu
celelalte tipuri de cheltuieli.
Cheltuielile entităţii
reprezintă „valorile
plătite sau de plătit
pentru
-consumuri de stocuri şi
servicii prestate, de care
beneficiază entitatea;
-cheltuieli cu personalul;
-executarea unor obligaţii
legale sau contractuale etc.
Cheltuieli de exploatare care cuprind:

a) cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile, costul de achiziţie al obiectelor de


inventar consumate, costul de achiziţie al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor,
contravaloarea energiei şi apei consumate, valoarea activelor biologice de natura stocurilor, precum şi
costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
b) cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii,
cheltuieli cu primele de asigurare, cu studii şi cercetări, cheltuieli cu alte servicii executate de terţi
(colaboratori), comisioane şi onorarii plătite sau de plătit, cheltuieli de protocol, reclamă şi
publicitate, cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal, cheltuieli cu deplasările, detaşările şi
transferările personalului, cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii, cheltuieli cu serviciile bancare
şi altele;
c) cheltuieli cu personalul generate de obligaţiile entităţii faţă de personal (costul muncii prestate de
salariaţi), precum şi cheltuielile generate de obligaţiile entităţii faţă de bugetul asigurărilor sociale,
asigurărilor de sănătate, faţă de fondul de şomaj şi alte cheltuieli cu personalul, suportate de entitatea
economică (costul social al muncii prestate de salariaţi);
d) alte cheltuieli de exploatare reprezentate de cheltuieli legate de protejarea mediului înconjurător,
pierderi din creanţe şi debitori diverşi, pierderi din despăgubiri, amenzi şi penalităţi datorate, donaţii
şi alte cheltuieli similare, cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital, pierderi din
creanţe prescrise potrivit legii, costul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră achiziţionate, etc.
Cheltuieli financiare formate din:

a) pierderi din creanţe legate de participaţii;


b) cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
c) diferenţele nefavorabile de curs valutar;
d) dobânzile privind exerciţiul financiar în curs;
e) sconturile acordate clienţilor;
f) pierderi din creanţe de natură financiară
g) alte cheltuieli financiare
Rezultatul exercitiului financiar
Rezultatul exerciţiului financiar (Rex. financiar) se
obţine prin cumularea rezultatului calculat pentru
activitatea de exploatare (Rexpl) cu cel determinat
pentru activitatea financiară (Rfin), pe baza relaţiei:
La rândul lor, cele două tipuri de rezultat de determină
ca diferenţă între venituri şi cheltuieli, grupate după
natura lor financiară sau de exploatare.
Totalitatea
veniturilor,
cheltuielilor, precum
şi rezultatul
exerciţiului financiar
sunt prezentate în
documentul de
sinteză denumit
Cont de profit şi
pierdere, care face
parte integrantă din
situaţiile financiare
anuale şi prin
intermediul căruia
sunt publicate
informaţii privind
performanţa
financiară a entităţii,
implicit informaţii cu
privire la modul în
care aceasta a fost
obţinută.
Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Venit#:~:text=%C3%8En%20domeniul%2
0afacerilor%2C%20venitul%20reprezint%C4%83,men%C8%9Bionat%2
0ca%20cifra%20de%20afaceri
.
2. http://www.contabilitate-timis.ro/notiunile-de-venituri-si-cheltuieli-in-
cadrul-unei-societati/
3. https://lege5.ro/Gratuit/g43donzvgi/definirea-veniturilor-din-salarii-si-
asimilate-salariilor-codul-fiscal?dp=hazdimzvgm3dk
4. https://lege5.ro/Gratuit/ha4tomrvge/definirea-veniturilor-din-activitati
-independente-norma-metodologica?dp=ha3tgmzuhe4tk
5. https://tradeville.ro/tradepedia/venituri-din-exploatare
6. https://www.contzilla.ro/ce-sunt-veniturile-si-cheltuielile-financiare/

S-ar putea să vă placă și