Curs-Contabilitate Financiara - 2023

PREMIUM TEACHING - Curs Contabilitate Financiară www.cursuri-premium.ro 2.
SUPORT DE CURS
CONTABILITATE
FINANCIARA
PREMIUM TEACHING
Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

office@cursuri-premium.ro, tel. 0745.134.989 1
Capitolul 1
Modele contabile de bazǎ.
1.1. Aspecte teoretice privind obiectul contabilităţii.
În acceptiunea moderna, contabilitatea, rolul sau reprezentativ şi multiplele functii în

activitatea economicǎ, financiara şi sociala are o istorie proprie, ale carei începuturi sunt
greu de delimitat datorita trecutului îndepartat al genezei contabilitatii.
Contabilitatea ca sistem, aşa cum se prezintă ea astăzi, este rezultatul unui lung
proces istoric, în cursul căruia s-a transformat dintr-o simplă tehnică de înregistrare a
schimburilor comerciale, într-un mijloc de control şi prevedere, apoi într-un instrument
de gestiune şi furnizor de informaţii pentru o paletă largă de utilizatori – de la
management până la acţionarii şi colaboratorii externi ai întreprinderii- ca bază pentru
luarea de decizii legate de unitate.
Obiectivele urmărite de sistemul contabil sunt:
- înregistrarea cronologica şi sistematica a miscarilor patrimoniale;
- asigurarea integritatii patrimoniului şi controlul operatiunilor patrimoniale
efectuate;
- urmarirea şi furnizare rezultatelor obtinute, atat pentru necesitatile proprii cat şi
pentru informarea actionarilor, clientilor, furnizorilor, bancilor, organelor fiscale;
- furnizarea informatiilor necesare intocmirii documentelor de sinteza contabila;
Obiectul contabilităţii îl constituie reflectarea în expresie bănească a patrimoniului
aflat în gestiunea agenţilor economici, a mişcării şi transformării lui ca urmare a
operaţiilor economice şi a rezultatelor obţinute .
Patrimoniul este constituit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor de natură
economică, exprimate în bani împreună cu bunurile la care se referă. Pentru ca un
patrimoniu să existe sunt necesare două elemente independente:
- subiectul de patrimoniu adică o persoană fizică sau juridică care să aibă posesia şi
gestiunea bunurilor materiale, drepturilor şi obligaţiilor ;
- bunurile concrete-materiale şi valorile băneşti ca obiect al relaţiilor de drepturi şi
obligaţii.
În literatura de specialitate se cunosc trei conceptii privind definirea şi analiza
patrimoniului ca obiect de studiu al contabilitatii: conceptia juridica, conceptia
economicǎ şi conceptia economico-juridica a patrimoniului.
Conform concepţiei juridice, patrimoniul reprezintă un complex de elemente care
formează, pe de o parte, bunurile economice ale unei entităţi şi, pe de altă parte,
drepturile şi obligaţiile cu valorare economică ale aceleaşi entităţi1, în concepţia
economică, patrimoniul este considerat ca totalitatea bunurilor economice exprimabile în
bani, inclusive rezultatele folosirii lor, ce aparţin unei personae fizice sau juridice.
Potrivit concepţiei economico-juridice, patrimoniul este un complex de drepturi şi
obligaţii cu respectivele lor obiecte de drepturi şi obiecte de obligaţii evaluabile în bani.
Bunurile ca obiect de drepturi şi obligaţii formează substanţa materială a
patrimoniului. Ele au o determinantă existenţială şi una economică.
1
Ristea M., Dumitru C. “Bazele contabilitatii - Notiuni de baza, probleme, studii de caz, teste grila
şi monografie, Editura Universitară, Bucureşti 2009

În aceeasi concepţie este formulat obiectul contabilităţii de către Legea

contabilităţii2, care prevede că ”obiectul contabilităţii îl constituie reflectarea în expresie
bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv solul, bogatiile naturale, zăcămintele şi
alte bunuri cu potenţial economic, disponibilităţi băneşti, titlurile de valoare, drepturile şi
obligaţiile unităţilor patrimoniale., precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma
operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de
acestea”.
Ecuaţia fundamentală a patrimoniului este:
ACTIV = CAPITALURI + DATORII
1.2. Bilanţul contabil.
Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor patrimoniale. Bilanţul

contabil dă o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a
rezultatelor obţinute de unitatea patrimonială.
În cadrul activului bilanţier, elementele sunt grupate în raport de destinaţia bunurilor
economice utilizate şi gradul de lichiditate(lichiditatea reprezintă capacitatea bunurilor
economice de a se transforma în bani.), elementele de pasiv sunt grupate în raport de
căile de formare a surselor de finanţare, şi gradul lor de exigibilitate(Exigibilitatea
reprezintă posibilitatea achitării datoriilor la anumite termene).
Ordinea de dispunere a poziţiilor în activul bilanţier este cea inversă lichidităţii
activelor, de la cele mai puţin lichide, cum sunt imobilizările până la cele care îmbracă
forma de bani (disponibilităţile băneşti).
Ordinea de succesiune a poziţiilor de pasiv este inversă exigibilităţii surselor de
finanţare, începând cu elementele capitalurilor proprii, continuând cu datoriile pe termen
lung şi cu datoriile curente.
Formatul bilanţului prescurtat, conform Ordinului nr. 3055/2009 pentru aprobarea
Reglementarilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene este
următorul:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Creanţe(Sumele care urmează să fie încasate după o perioada mai mare de un an
trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)
III. Investitii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la banci
B. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de pănă la un an
E. Active circulante nete/datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele care trebuie platite într-o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane
2
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14
ianuarie 2005, cu modificările ulterioare.

I. Venituri în avans
J. Capital şi rezerve
I. Capital subscris( prezentându-se separat capitalul vărsat şi capitalul nevărsat)
II. Prime de capital.
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(a)
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar.
1.3. Structuri bilanţiere privind patrimoniul.
Activul
Reglementǎrile contabile prevǎd urmǎtoarea structurǎ a activului bilanţier:

A. Active imobilizate
B. Active circulante
C. Cheltuieli în avans
A. Activele imobilizate. Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii şi
deţinute pe o perioadă mai mare de un an.
Activele imobilizate cuprind trei grupe:
- imobilizări necorporale;
- imobilizări corporale;
- imobilizări financiare.
1. Un activ necorporal este un activ identificabil nemonetar, fără suport material şi
deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii,
pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative.
Un activ necorporal trebuie recunoscut în bilanţ dacă se estimează că va genera
beneficii economice pentru persoana juridică şi costul activului poate fi evaluat în mod
credibil.
În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:
- cheltuielile de constituire;
- cheltuielile de dezvoltare;
- concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile, drepturile şi alte valori similare;
- fondul comercial;
- alte imobilizări necorporale;
- avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie.
2. Imobilizările corporale sunt active care:
a) sunt deţinute de o persoană juridică pentru a fi utilizate în producţia proprie de
bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi inchiriate terţilor sau pentru a fi folosite în
scopuri administrative;
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;
c) au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Imobilizările corporale cuprind:

- Terenuri şi amenajări de terenuri;

- Construcţii;
- Instalaţii tehnice mijloace de transport, animale şi plantaţii;
- Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale
şi alte active corporale;
- Avansuri şi imobilizări corporale în curs de executie.
3.Imobilizările financiare cuprind:
- acţiunile deţinute la entităţile afiliate;
- împrumuturile acordate entităţilor afiliate;
- interesele de participare;
- împrumuturile acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare;
- alte investiţii deţinute ca imobilizări;
- alte împrumuturi.
b) Activele circulante
Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:
- este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi
se asteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului;
- este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;
- este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricţionată.
Ciclul de exploatare al unei persoane juridice reprezintă perioada de timp dintre
achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces de transformare şi finalizarea
acestora în numerar sau sub forma unui echivalent de numerar.
Prin echivalente de numerar se înţeleg investitiile financiare pe termen scurt, uşor
convertibile în numerar şi al căror risc de schimbare a valorii este nesemnificativ.
În categoria activelor circulante se cuprind:
- stocurile, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită
factura;
- creanţele;
- investiţiile financiare pe termen scurt;
- casa şi conturile la bănci.
Stocurile sunt active circulante:
a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) în curs de producţie în vederea vânzarii în procesul desfăşurării normale a
activităţii;
c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie
folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
Stocurile sunt3:
-active terminate sau în curs de fabricaţie şi destinate a fi vândute, în cadrul activitǎţii
normale a întreprinderii ;
-materiale şi furnituri destinate a fi vândute, în cursul procesului de producţie sau
prestare de servicii.
În cadrul stocurilor se cuprind: mărfurile, materiile prime, materialele consumabile,
materialele de natura obiectelor de inventar, semifabricatele, produsele finite, rebuturile,
3
IAS 2 “Stocurile”

materialele recuperabile şi deşeurile, animalele şi păsările, respectiv animalele născute

şi cele tinere de orice fel, ambalajele, producţia în curs de execuţie.
În cadrul stocurilor se includ şi bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în
consignaţie la terţi, care se înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri.
Creanţele sunt sumele ce urmează a fi încasate de întreprindere în urma vânzării de
bunuri şi servicii către terţi.
Creanţele sau valori în curs de decontare reprezintă valorile economice avansate
temporar altor persoane fizice sau juridice şi pentru care urmează să primească un
echivalent valoric, o sumă de bani, o lucrare, un serviciu sau un bun (sunt drepturi ale
întreprinderii faţă de terţii ei).
Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de o valoare avansată şi care
urmează să dea un echivalent corespunzător se numesc debitori. Debitorii întreprinderii
sub forma creanţelor din vânzări sunt delimitaţi în contabilitate prin structurile de clienţi
şi conturi asimilate.
Investiţiile financiare pe termen scurt cuprind titlurile achiziţionate în vederea
realizării unui câştig pe termen scurt.
În structura investiţiilor financiare pe termen scurt se includ:
a)acţiunile proprii răscumpărate şi deţinute temporar în vederea influenţării cursului
la bursă, a reducerii capitalului social sau în vederea distribuirii lor către asociaţi;
b)alte investiţii financiare sunt reprezentate de acţiuni cotate şi necotate, obligaţiuni
emise şi răscumpărate, obligaţiuni cotate şi necotate achiziţionate de întreprindere în
vederea obţinerii de venituri financiare într-un termen scurt.
Obligaţiunea reprezintă titlul sau hârtia de valoare ce conferă deţinătorului drept de
creanţă asupra societăţii emitente, precum şi un câştig sub formă de dobândă.
În structura investiţiilor financiare sunt cuprinse şi valorile de încasat de natura
efectelor de încasat şi a celor remise spre scontare.
Casa şi conturile la bănci.
Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile şi efectele
comerciale depuse la bănci, disponibilităţile în lei şi valută, cecurile entităţii, creditele
bancare pe termen scurt, precum şi dobânzile aferente disponibilităţilor şi creditelor
acordate de bănci în conturile curente.
Casa reflectă disponibilităţile băneşti din casieria întreprinderii în lei şi în devize şi
sub forma altor valori( timbre ficale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi
bilete de călătorie etc.)
c. Cheltuielile în avans - Sunt cheltuielile realizate în exerciţiul financiar curent, dar
care privesc exerciţiile financiare următoare.
În această categorie se includ: chiriile, abonamentele şi alte cheltuieli efectuate
anticipat, aferente perioadelor sau exerciţiilor următoare.
Capitalurile şi datoriile sunt structurate pe următoarele grupe principale de
elemente:
A. Datorii
B. Provizioane
C. Venituri în avans
D. Capital şi rezerve
A. Datoriile sunt sursele de finanţare externe puse la dispoziţia entităţii de terţi pentru
care aceasta trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric.
Datoriile sunt clasificate în :

 datorii pe termen scurt(sumele care trebuie plătite într-o perioadă de pană la un

an) ;
 datorii pe termen lung (sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un
an).
În structura datoriilor se includ: împrumuturi şi datorii asimilate; datorii comerciale;
datorii în cadrul grupului; datorii din interese de participare; alte datorii.
Împrumuturile şi datoriile asimilate reprezintă datoriile financiare ale întreprinderii
privind: împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni; credite bancare pe termen lung
primite de la bănci şi alte instituţii financiare.
Datoriile comerciale se creează în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii pentru
aprovizionări de bunuri materiale, lucrări şi servicii primite. Ele sunt delimitate sub forma
furnizorilor şi efectelor de plătit.
Datoriile în cadrul grupului reprezintă obligaţiile datorate societăţilor din cadrul
grupului în relaţiile de decontare ale societăţiimamă cu filialele sale.
Datoriile din interese de participare reprezintă datoriile generate de relaţiile de
decontare ale întreprinderii cu societăţile asociate.
Alte datorii sunt reprezentate de:
-datoriile fiscale, cu valoarea impozitelor şi taxelor faţă de bugetul statului;
-datoriile salariale, cu valoarea salariilor şi altor drepturi salariale faţă de personalul
angajat;
-datoriile sociale, cu valoarea contribuţiilor la asigurările sociale faţă de bugetul
asigurărilor sociale;
- datoriile faţă de asociaţi, cu valoarea capitalului de restituit şi a dividendelor de
plată;
- datoriile faţă de creditorii diverşi ai întreprinderii.
Creditorii diverşi cuprind toate obligaţiile care prin natura lor nu se includ în
categoriile prezentate mai sus. În această situaţie se află datoriile privind achiziţionarea
titlurilor de plasament, sumele încasate şi necuvenite etc.
B. Provizioanele
Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.
Un provizion pentru riscuri şi cheltuieli va fi înregistrat dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
1. există o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;
2. este posibilă efectuarea unei plăţi pentru onorarea obligaţiei respective;
3. suma poate fi estimată.
Dacă aceste conditii nu sunt îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli trebuie să fie strict corelate cu riscurile şi
cheltuielile viitoare şi nu pot avea drept scop corectarea valorii activelor şi nici nu pot fi
recunoscute provizioane pentru pierderile viitoare.
Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt:
a) litigii, amenzi şi penalităti, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte;
b) cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli
privind garanţia acordată clientilor;
c) acţiunile de restructurare;
d) pensii şi obligaţii similare;
e) impozite;
f) alte provizioane.

Provizioanele trebuie revizuite la data fiecărui bilanţ şi ajustate pentru a reflecta cea
mai bună estimare curentă.
În cazul în care pentru stingerea unei obligaţii nu mai este probabilă o ieşire de
resurse, provizionul trebuie anulat prin reluare la venituri.
Provizionul va fi utilizat numai pentru scopul pentru care a fost iniţial recunoscut.
C. Veniturile în avans - veniturile realizate în exerciţiul financiar curent, dar care
privesc exerciţiile financiare următoare, se înregistrează în contabilitate la venituri în
avans.
Din această categorie fac parte urmatoarele: veniturile din chirii, abonamente şi alte
venituri aferente perioadelor sau exerciţiilor următoare.
D. Capital şi rezerve
Capitalul şi rezervele(capitaluri proprii) reprezintă dreptul acţionarilor asupra
activelor unei entităţi, după deducerea tuturor datoriilor.
Capitalurile proprii cuprind:
o Capitalul;
o Primele de capital;
o Rezervele;
o Rezultatul reportat ;
o Rezultatul exerciţiului financiar.
Capitalul este reprezentat de capitalul social, patrimoniul regiei etc., în funcţie de
forma juridică a entităţii.
Capitalul social reprezintă aportul în numerar şi/sau în natură subscris de către
acţionari sau asociaţi atât la constituirea unităţii patrimoniale, cât şi ulterior cu prilejul
majorării acestei categorii de capitaluri proprii. Capitalul social este format din
acţiuni(sau părţi sociale), având valoare egală, numită valoare nominală.
Referitor la capitalul social al societăţilor comerciale, acesta se formează la
constituirea societăţilor comerciale, se modifică prin creştere sau majorare pe parcursul
desfăşurării activităţii şi se lichidează la încetarea activităţii acestora.
Primele legate de capital reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune şi
valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale.
Rezerve din reevaluare reprezintă plusul sau minusul rezultat din reevaluarea
imobilizarilor corporale, în conformitate cu prevederile legale.
Alte rezerve sunt reprezentate de: rezerve legale; rezerve statutare sau contractuale;
rezerve de valoare justă; rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din
reevaluare; rezerve din conversie; alte rezerve;
Rezultatul reportat reprezintă partea din rezultatul exerciţiului a cărei repartizare a
fost amânată de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor.
Rezultatul exerciţiului financiar exprimă diferenţa dintre veniturile obţinute şi
cheltuielile aferente.

Formatul bilanţului prescurtat al SC ”X”, este următoarea:

A. Active imobilizate 21625
- Cheltuieli de constituire 4 000
II. Imobilizări corporale
- Construcţii 12 625
- Terenuri 5 000
III. Imobilizări financiare 0
B. Active circulante 17 700
I. Stocuri
- Produse finite 2 100
- Mărfuri 1 800
- Materii prime 1 000
- Obiecte de inventar 600
II. Creanţe
- Clienţi 5 700
III. Investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
- Casa 500
- Conturi la bănci 16 000
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii(sumele care trebuie plătite într-o
5 700
perioadă de pănă la un an)
- Furnizori 700
- Datorii în legătură cu personalul 2 500
- Impozit pe profit 2 500
F. Total active minus datorii curente 28 000
G. Datorii: sumele care trebuie platite într-o
1 500
perioadă mai mare de un an
- Credite bancare pe termen lung 1 500
H. Provizioane 1 000
- Provizioane pentru deprecierea împrumuturilor
1 000
acordate
Venituri în avans
J. Capital şi rezerve 25 500
I. Capital subscris 20 000
II. Prime de capital. 5000
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve 500
V. Profitul sau pierderea reportat(a)
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar 15625

1.4. Contul de profit şi pierdere
Contul de profit şi pierdere, procedeu specific metodei contabilităţii, asigură

determinarea rezultatului exerciţiului, cunoaşterea modalităţilor de obţinere a acestuia,
prin comparea veniturilor şi a cheltuielilor.
Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile şi cheltuielile
exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului(profit sau pierdere).
Cifra de afaceri netă conform reglementărilor, se calculează prin însumarea
veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executările de lucrări şi prestările de servicii
şi alte venituri din exploatare, mai puţin reducerile comerciale acordate clienţilor.
Observaţie. Atunci când, în baza unor prevederi legale exprese, în conturile de
venituri au fost cuprinse sume reprezentând diverse impozite şi taxe reflectate
concomitent în conturile de cheltuieli, cu ocazia întocmirii contului de profit şi pierdere,
la cifra de afaceri netă se vor înscrie sumele reprezentând veniturile menţionate, corectate
cu cheltuielile corespunzatoare acelor impozite.
Veniturile
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor, ori descreşteri ale
datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele
rezultate din contribuţii ale acţionarilor.
Recunoaşterea veniturilor, în contul de profit şi pierdere are loc atunci când a avut
loc o creştere a beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării
unei datorii, modificare care poate fi evaluată în mod credibil.
În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în
nume propriu din activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte surse.
Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca
rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natura de veniturile din această activitate.
Veniturile din activităţi curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi:
vânzări, comisioane, dobânzi, dividende.
Sumele colectate de o entitate în numele unor terţe părţi, inclusiv în cazul
contractelor de mandat sau comision, nu reprezintă venit din activitatea curentă. În
această situaţie, veniturile din activitatea curentă sunt reprezentate de comisioanele
cuvenite.
Suma veniturilor rezultate dîntr-o tranzacţie este determinată, de obicei, printr-un
acord între vanzătorul şi cumpărătorul/utilizatorul activului, ţinând cont de suma oricăror
reduceri comerciale.
Contabilitatea veniturilor se tine pe feluri de venituri, după natura lor, astfel:
a) venituri din exploatare;
b) venituri financiare;
c) venituri extraordinare.
Veniturile din exploatare cuprind:
a) venituri din vânzarea de produse şi mărfuri, executări de lucrări şi prestări de
servicii;
În contabilitate, veniturile din vânzări de bunuri se înregistrează în momentul
predării bunurilor către cumpărători, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiţii

prevăzute în contract, care atestă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor

respective, către clienţi.
b) venituri din variaţia stocurilor, reprezentând variaţia în plus(creştere) sau în
minus (reducere) dintre valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi
productie în curs de la sfarşitul perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi
producţiei în curs, neluând în calcul ajustările pentru depreciere reflectate;
c) venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor şi
cheltuielilor efectuate de entitate pentru ea însăşi, care se înregistrează ca active
imobilizate corporale şi necorporale;
d) venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru acoperirea
diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de care
beneficiază unitatea patrimonială;
e) alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe
recuperate şi alte venituri din exploatare.
Veniturile financiare cuprind:
a) venituri din imobilizări financiare sunt venituri obţinute din titluri de participare,
interese de participare şi alte titluri imobilizate.;
b) venituri din investiţii pe termen scurt- reprezintă venituri din dividende aferente
investiţiilor financiare pe termen scurt.
c) venituri din creanţe imobilizate sunt venituri din dobânzi aferente creanţelor
imobilizate cedate.
d) venituri din investiţii financiare cedate reprezentate de veniturile nete rezultate
din vânzarea titlurilor de plasament.
e) venituri din diferenţe de curs valutar reprezintă veniturile obţinute din :
- diferenţele favorabile de curs valutar rezultate în urma lichidării împrumuturilor şi
datoriilor în valută ale entităţii ;
- diferenţele favorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor în devize.
f) venituri din dobânzi includ dobânzile primite pentru disponibilităţile din
conturile bancare şi pentru împrumuturile acordate.
g) venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare;
h) alte venituri financiare.
Veniturile extraordinare sunt veniturile rezultate din evenimente sau tranzacţii care
sunt clar diferite de activităţile curente şi care, prin urmare, nu se asteaptă să se repete
într-un mod frecvent sau regulat.
În aceasta categorie se includ, de exemplu, veniturile din exproprieri sau dezastre
naturale.
Cheltuielile
Cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:
- consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază
entitatea;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale, etc.
Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta sau nu ca
urmare a desfăşurării activităţii curente a entităţii. Acestea nu diferă ca natura de alte
tipuri de cheltuieli.

În cadrul cheltuielilor exerciţiului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele,

amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare .
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor, astfel:
a) cheltuieli de exploatare;
b) cheltuieli financiare;
c) cheltuieli extraordinare.
Cheltuieli de exploatare, cuprind:
- cheltuieli privind stocurile din care fac parte : cheltuieli cu materiile prime şi
materialele consumabile; costul de achiziţie al obiectelor de inventar consumate; costul
de achiziţie al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor; contravaloarea
energiei şi apei consumate; valoarea animalelor şi păsărilor; costul mărfurilor vândute şi
al ambalajelor;
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi: redevenţe, locaţii de gestiune
şi chirii; prime de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terţi
(colaboratori); comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate;
transportul de bunuri şi personal; deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli poştale şi
taxe de telecomunicaţii, servicii bancare şi altele;
- cheltuieli cu personalul, includ cheltuielile cu salariile, asigurările şi protecţia
socială şi alte cheltuieli cu personalul, suportate de entitate;
- alte cheltuieli de exploatare sunt cheltuielile reprezentate de pierderile din creanţe
şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii şi alte cheltuieli similare;
cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital, etc.;
Cheltuieli financiare cuprind:
- pierderi din creanţe legate de participaţii sunt pierderile din creanţe imobilizate;
- cheltuieli privind investiţiile financiare cedate în această categorie se include
valoarea imobilizărilor financiare, cedate sau scoase din activ, respectiv diferenţele
nefavorabile dintre valoarea contabilă a investiţiilor financiare pe termen scurt şi preţul
de cesiune.
- diferenţele nefavorabile de curs valutar sunt reprezentate de diferenţele
nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma încasării creanţelor în valută; diferenţele
nefavorabile de curs valutar rezultate în urma evaluării creanţelor la închiderea
exerciţiului financiar; diferenţele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma achitării
datoriilor în valută; diferenţele nefavorabile de curs valutar rezultate din evaluarea
datoriilor în valută la încheierea exerciţiului financiar; diferenţele nefavorabile de curs
valutar rezultate din evaluarea la încheierea exerciţiului financiar a disponibilităţilor
bancare în valută, disponibilităţilor în valută existente în casierie, precum şi a altor valori
de trezorerie cum sunt titluri de stat în valută, acreditive şi depozite pe termen scurt în
valută; diferenţele nefavorabile de curs valutar rezultate din lichidarea depozitelor pe
termen scurt, a acreditivelor şi avansurilor de trezorerie în valută; dobânzile privind
exerciţiul financiar în curs sunt incluse în această categorie valoarea dobânzilor datorate,
aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate; valoarea dobânzilor datorate, aferente
împrumuturilor încasate de la societăţi din grup; valoarea dobânzilor cuvenite asociaţilor
pentru disponibilităţile depuse la unitate; valoarea dobânzilor repartizate pe cheltuieli
pentru operaţiunile de cumpărare cu plata în rate; valoarea dobânzilor plătite, aferente
creditelor acordate de bănci în conturile curente; valoarea dobânzilor aferente creditelor
bancare pe termen scurt;

- sconturile acordate clienţilor ţine evidenţa cheltuielilor privind sconturile

acordate clienţilor, debitorilor sau băncilor.;
- pierderi din creanţe de natură financiară şi altele;
Cheltuieli extraordinare sunt cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacţii
care sunt clar diferite de activităţile curente şi care, prin urmare, nu se asteaptă să se
repete într-un mod frecvent sau regulat, de exemplu, calamităţi şi alte evenimente
extraordinare.
Cheltuielile cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru depreciere sau
pierdere de valoare, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit şi alte impozite,
calculate potrivit legii, se evidentiază distinct, în funcţie de natura lor.
În contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul
exerciţiului financiar.
Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia şi
reprezintă soldul final al contului de profit şi pierdere.
1.5. Evaluarea patrimoniului în contabilitate
Noţiunea, necesitatea şi principiile evaluării

Evaluarea este procedeul metodei contabilităţii care asigură exprimarea valorică a
componentelor patrimoniului.
Ca procedeu al metodei contabilităţii, evaluarea reprezintă cuantificarea şi măsurarea,
în expresie bănească, a mărimii mijloacelor materiale, a creanţelor, plasamentelor,
angajamentelor, cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor obţinute.
Evaluarea în contabilitate se face la timpul prezent, dar obiectul evaluării îl constituie
activele, capitalurile şi datoriile, cheltuielile şi veniturile care au intrat la costul istoric.
Formele evaluării patrimoniului în contabilitate
Există mai multe metode de evaluare a patrimoniului, în funcţie de momentul
efectuării evaluării:
 la data intrării în patrimoniu;
 la inventariere;
 la sfârşitul exerciţiului financiar;
 la ieşirea din patrimoniu sau darea în consum
1) Evaluarea la data intrarii în patrimoniu.
Bunurile sunt evaluate în momentul intrării în patromoniu, la valoarea de intrare sau
valoarea contabilă. Aceasta se stabileşte astfel:
- bunurile aduse ca aport în natură sau primite cu titlu gratuit se evaluează şi
înregistrează la valoarea justǎ;
Prin valoare justǎ se intelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de
bunavoie intre parti aflate în cunostinta de cauza în cadrul unei tranzactii cu pretul
determinat obiectiv.
Valoarea justǎ a activelor se determina, în general, dupa datele de evidenta de pe
piata, printr-o evaluare efectuata, de regula, de profesionitti calificati în evaluare.
- bunurile procurate cu titlu oneros(cu plată) se evaluează şi înregistrează la costul de
achiziţie.
Costul de achizitie al bunurilor cuprinde pretul de cumparare, taxele de import şi alte
taxe (cu exceptia acelora pe care persoana juridica le poate recupera de la autoritatile

fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct
achizitiei bunurilor respective.
În costul de achizitie se includ, de asemenea, comisioanele, taxele notariale,
cheltuielile cu obtinerea de autorizatii şi alte cheltuieli nerecuperabile, atribuibile direct
bunurilor respective.
Cheltuielile de transport sunt incluse în costul de achizitie şi atunci cand funcţia de
aprovizionare este externalizata.
Reducerile comerciale acordate de furnizor şi inscrise pe factura de achizitie ajusteaza
în sensul reducerii costul de achizitie al bunurilor.
- bunurile produse în unitate se evaluează şi înregistrează la costul de productie.
Costul de productie cuprinde costul de achiziţie materii prime şi materiale
consumabile şi alte cheltuieli de producţie directe inclusiv cota de cheltuieli indirecte
asupra bunului, serviciului, lucrării repartizate.
În costul stocurilor nu se includ, ci sunt recunoscute ca şi cheltuieli ale perioadei:
pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producţie peste normele admise;
cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt necesare în
procesul de producţie;
cheltuielile de administraţie, care nu participă la aducerea stocurilor în forma şi locul
final;
costurile de desfacere.
Dobânzile bancare la capital împrumutat pentru producţia cu ciclu lung de fabricaţie
sunt incluse în costurile de producţie.
- creanţele şi datoriile se evaluează la valoarea nominală.
2) Cu ocazia inventarierii patrimoniului evaluarea bunurilor se face la valoarea
actuală de utilitate sau valoarea de inventar.
Valoarea de inventar se stabileşte în funcţie de utilitatea bunului, starea fizică şi
preţul pieţei.
Creanţele şi datoriile se evaluează în funcţie de valoarea probabilă de încasat,
respectiv de plată.
Evaluarea de inventar se face cu ocazia controlării prin inventar, cel putin o dată la 12
luni, a existenţei şi valorii elementelor patrimoniului.
3) La inchiderea exerciţiului elementele patrimoniale se reflectă în bilanţ la valoarea
de intrare în patrimoniu (valoarea contabilă) pusă de acord cu rezultatele inventarierii,
astfel:
a. pentru elementele de activ:
- dacă valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă atunci diferenţa în
plus nu se înregistrează, ele ramân înregistrate la valoarea de intrare.
- dacă valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă, diferenţa în minus
se înregistrează, în cazul imobilizărilor pe seama amortizărilor( când deprecierea este
ireversibilă) sau se constituie ajustări pentru depreciere( când deprecierea este
reversibilă), pentru celelate elemente de activ se constitue ajustări.
b. pentru elementele de pasiv:
- dacă valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă, diferenţa în plus
se înregistrează în contabilitate prin constituirea de provizioane.
- dacă valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă, diferenţa în minus
nu se înregistrează în contabilitate.
4) La data iesirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evalueaza şi se scad
din gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la care sunt inregistrate în contabilitate

(de exemplu, valoarea reevaluata pentru imobilizarile corporale care au fost reevaluate
sau valoarea justa pentru valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzactionare pe o
piata reglementata).
Întrucât diferitele stocuri de materii prime, materiale consumabile, mărfuri pot
proveni din surse diferite având la intrare şi valori diferite, ele se evaluează şi se
înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia din următoarele metode:
- Metoda costului unitar ponderat;
- Metoda FIFO;
- Metoda LIFO
- Metoda costului standard
1. Metoda costului unitar ponderat
1.Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului
iniţial( şi ) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în stocul iniţial (qs),
plus cantităţile intrate(qi):
Si Vi
cmp  q i  qi
, unde:
Şi – valoare stoc iniţial

Vi – valoarea intrarilor
qs – cantitatea existentă în stoc
qi – cantitatea intrată.
Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicată în două variante:
a. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare;
b.Actualizarea costului unitar mediu ponderat periodic.
2. Metoda FIFO –primul intrat primul ieşit, potrivit căreia bunurile ieşite din
patrimoniu se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie a primei intrări a primului
lot, după epuizarea acestuia evaluarea se face la cost de achiziţie sau de producţie a
lotului următor în ordine cronologică .
3. Metoda LIFO – ultimul intrat primul iesit, potrivit căreia costul unitar al ultimei
intrări este atribuit primei ieşiri indiferent de costurile unitare ale celorlalte intrări .
4. Metoda costului standard presupune stabilirea unui preţ unic de înregistrare a
ieşirilor, de regula preţul corespunzător sursei principale sau care deţine pondere în
aprovizionare, diferenţa dintre preţul real şi cel standard se înregistrează într-un cont
separat de cel al bunurilor supuse evaluării. Ieşirea din patrimoniu a imobilizarilor se
evaluează la valoarea contabilă .

Capitolul 2
Contul şi dubla înregistrare
2.1. Noţiunea, forma şi structura contului.
Contul contabil reprezintă elementul specific al metodei contabile care se foloseşte în

scopul ordonării, grupării şi sistematizării specifice a informaţiei economico-financiare
privitor la existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale pe valori individualizate, pe
perioade de timp, şi sfere organizatorice bine determinate.
Pornind de la continuţul economic există două categorii de conturi:
1. Conturi patrimoniale;
2. Conturi extrabilanţiere
La rândul sau conturile patrimoniului se împart în:
1. Conturi de activ;
2. Conturi de pasiv;
3. Conturi bifuncţionale.
Contul de activ – reflectă existenţa şi mişcarea bunurilor economice, adică
elementele patrimoniale de activ (active nemateriale, materiale, investiţii, mijloace
curente).
Contul de pasiv – reflectă existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale de pasiv
(drepturile şi obligaţiunile agentului economic) – capital statutar, resurse, datorii
financiare.
După sfera de cuprindere:
- sintetice – grupează elementele patrimoniale după caracteristicile generale ale
acestora;
- analitice – sunt folosite pentu a reflecta trasăturile specifice ale elementelor
patrimoniale.
Pentru simbolizarea contului a fost adoptat un sistem zecimal prin împărţirea contului
în:
- clase de cont
- grupe de cont
- cont sintetic de gradul I
- cont sintetic de gradul II
Exemplificare: Pentru evidenţa mijloacelor de transport se utilizează următorul
sistem:
- clasa de conturi 2- conturi de imobilizări;
- grupa de conturi 21- imobilizări corporale;
- cont sintetic de gradul I- 213 ”Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi
plantaţii”
- cont sintetic de gradul II- 2133 ”Mijloace de transport”.
Structura contului
Elementele componente ale contului sunt următoarele:
- titlul contului; cele două părţi ale contului denumite debit şi credit; data şi explicaţia
înregistrării operaţiilor economice; rulajul contului; total sume; soldul final.
Titlul contului
Arată denumirea elementului patromonial a cărui situaţie o ţine. Acesta trebuie să
exprime conţinutul economic al contului adică numele elementului supus înregistrării.

Părţile contului
Cele două părţi ale contului sunt denumite convenţional: debit şi credit. Modul de
înregistrare a creşterilor şi micşorărilor în cele două părţi ale contului (debit-credit) nu
este identic la toate conturile.
Alegerea părţii contului în care se înregistrează creşterile şi micşorările elementului
patrimonial depinde de conţinutul economic al contului, care determină funcţia contabilă
a fiecărui cont.
Data şi explicatia operaţiei
Data precizează în ordine cronologică: ziua, luna, anul în care a avut loc fiecare
operaţie economică sau financiară iar prin explicaţie se descrie operaţia economică
supusă înregistrării.
Rulajul(miscarea contului)
În conturi se înregistrează atât existentul de la începutul fiecărei perioade cât şi
modificările generate de operaţiile economice(creşteri sau micşorări) care se oglindesc în
debitul sau creditul conturilor.
A debita un cont înseamnă a înscrie o sumă în debitul contului iar a credita un cont
înseamnă a înregistra o sumă în creditul acestuia.
Sumele înregistrate în debitul unui cont se numesc sume debitoare iar sumele
înregistrate în creditul unui cont se numesc sume creditoare.
Totalul sumelor privind creşterile şi micşorările înregistrate într-un cont într-o
anumită perioadă poartă denumirea de rulajul contului.
În rulajul contului nu este cuprins soldul iniţial al contului.
Total sume
Totalul sumelor obţinute prin adunarea existentului iniţial debitor cu rulajul debitor al
unui cont formează totalul sumelor debitoare iar rulajul creditor al unui cont însumat cu
existentul iniţial creditor formează total sume creditoare.
TsD = SiD + RjD
TsC = SiC + RjC
TsD – reprezintă total sume debitoare / TsC reprezintă total sume creditoare.
SiD– reprezintă soldul iniţial debitor(existentul debitor).
SiC– reprezintă soldul iniţial creditor(existentul creditor).
RjD– reprezintă rulajul debitor / RjC – reprezintă rulajul creditor.
Sf D = TsD –TsC, dacă TsD > TsC
Sf C = TsC – TsD, dacă TsC >TsD
SfD – sold final debitor / SfP – sold final creditor
Soldul contului
Arata existentul contului la o anumită perioadă a mijlocului sau procesului economic
a cărui situatie o ţine.
Forma contului
- Forma grafică bilaterală;
- Forma grafică unilaterală.
Planul de conturi general
Prin planul de conturi se definesc, pentru fiecare cont sintetic, continutul economic,
funcţia contabila şi corespondenta cu alte conturi.
Codificarea sau simbolizarea cifrica a conturilor are la baza sistemul zecimal de
codificare, potrivit caruia conturile folosite într-un sector de activitate al economiei
nationale se împart în noua clase, fiecare clasa poate cuprinde maximum 9 grupe de
conturi, fiecare grupa poate cuprinde 9 conturi sintetice de gradul I, fiecare cont sintetic

de gradul I se poate desfasura pe 9 conturi sintetice de gradul II sau subconturi, fiecare

cont sintetic de gradul II se poate desfasura pe 9 conturi de gradul III etc., în functie de
necesitatile de detaliere a informatiilor furnizate de conturi.
Clasele de conturi sunt simbolizate cu o singura cifra, de la 0 la 9. Planul de conturi
cuprinde 9 clase, astfel:
Clasa 1 – Conturi de capitaluri
Clasa 2 – Conturi de active imobilizate
Clasa 3 – Conturi de stocuri şi productie în curs de executie
Clasa 4 – Conturi de terti
Clasa 5 – Conturi de trezorerie
Clasa 6 – Conturi de cheltuieli
Clasa 7 – Conturi de venituri
Clasa 8 – Conturi speciale
Clasa 9 – Conturi de gestiune
2.3. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor.
Înregistrarea corectă a operaţiilor economice şi financiare în conturi necesită

cunoaşterea nu numai a regulilor de funcţionare a conturilor ci şi altor probleme
determinate de trasăturile specifice ale metodei contabilităţii.
În baza egalizării generale activ = capitaluri şi datorii, fiecare operaţie economico-
financiară este înregistrată cu aceeaşi mărime în debitul unui cont şi în creditul altui cont
astfel dubla înregistrare este înregistrarea simultană cu aceeaşi sumă a unei operaţii
economico-financiară în debitul unui cont şi în creditul altui cont.
Legătura care se stabileşte între conturi pe baza dublei înregistrări poartă denumirea
de corespondenţa conturilor, iar conturile care intră în ecuaţie sunt conturi
corespondente.
2.3. Regulile de funcţionare a conturilor
Prin reguli de funcţionare a conturilor se stabileşte precis partea de debit sau de credit
în care se înregistrează existentul iniţial(soldul), creşterile şi micşorările produse de
operaţiile economice asupra elementelor patrimoniale a căror evidenţă o ţine contul.
Regula de funcţionare a conturilor de Activ
Conturile de Activ încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu soldul iniţial
şi cu creşterile ulterioare ale mijloacelor economice şi se creditează cu reducerile
acestora. Soldul lor poate fi numai debitor sau zero .
Regula de funcţionare a conturilor de Pasiv
Conturile de Pasiv încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu existentul şi
cu creşterile ulterioare de surse şi se debitează cu micşorarea surselor. Au soldul final
numai creditor sau zero.
2.4. Analiza contabilă a operaţiunilor economice şi financiare. Formula şi
articolul contabil.
Analiza contabiă constă în cercetarea pe baza de documente, a fiecarei operatii

economice şi financiare în parte, prin descompunerea ei în elementele componente, în
scopul stabilirii conturilor corespondente şi a părţii acestora, debit sau credit, în care
urmează să se înregistreze operaţia respectivă, concomitent şi cu aceeaşi sumă.
Efectuarea analizei contabile presupune:

1.stabilirea naturii, respectiv a conţinutului fiecărei operaţii economice şi financiare

supusă analizei, adică la ce se referă operaţia în cauză( încasare, plată, aprovizionare cu
mărfuri, consum de materii prime, etc.).
2.determinarea modificărilor pe care le produce operaţia economică sau financiară în
bilanţ, respectiv a elementelor de activ şi de pasiv care se modifică, a sensului
modificărilor şi a conţinutului economic al acestora.
3.stabilirea pe baza elementelor din bilanţ modificate, a conturilor corespondente în
care urmează să se înregistreze operaţia economică.
4.aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor în vederea stabilirii părţii conturilor
corespondente, debit sau credit, în care urmează să se inregistreze operaţia analizată,
adică a formulei contabile.
Formula contabilă este modalitatea de reprezentare grafică a operaţiilor economice
sau financiare în conturile corespondente pe baza dublei înregistrari, sub formă de
egalitate valorică.
contul care se debitează = contul care se creditează suma
În raport de numarul conturilor corespondente, formula contabilă este:
1.simplă
2.compusă.
Formula contabilă simplă este aceea în care corespondenţa se stabileşte între un
singur cont debitor şi între un singur cont creditor.
Exemplu: O societate comercială achiziţionează de la furnizori conform facturii nr.
553/13.09.20xx, materii prime la un preţ de achiziţie de 1500 lei.
Să se efectueze analiza contabilă a operaţiei respective.
a). natura operaţiei: achiziţia materii prime;
b). elementele patrimoniale modificate:
- materii prime, element din activul bilanţului;
- furnizori, element din pasivul bilanţului.
c). conturile corespondente:
- 301 ”materii prime”, cont de activ, creşte, se debitează;
- 401 ”Furnizori”, cont de pasiv, creşte, se creditează.
d). formula contabilă:
301 = 401 1500
Materii prime Furnizori

Capitolul 3
Rolul şi funcţia principalelor conturi.
3.1. Contabilitatea capitalurilor.
Rolul, conţinutul şi structurarea capitalurilor

În concordanţă cu regulamentul de aplicare al legii contabilităţii, ”capitalul propriu
reprezintă interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activitatea unei întreprinderi
după deducerea tuturor datoriilor”.
Capitalul societăţilor comerciale constituie componentă a pasivului patrimoniului
destinat de a finanţa de o manieră durabilă activul patrimonial. Pe considerentul că,
capitalurile rămân la dispoziţia unei entităţi economice pe o perioadă mai mare de timp
de un an, ele sunt cunoscute şi sub denumirea de capitaluri permanente.
Privite din punct de vedere structural, capitalurile permanente cuprind:
- capitalurile proprii, reprezentate de capitalul subscris şi cel vărsat, în cazul
societăţilor comerciale; patrimoniul regiei şi cel public, în cazul regiilor; primele legate
de capital; rezervele din reevaluare; rezerve; rezultatul reportat; rezultatul exerciţiului;
- provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
- subvenţii pentru investiţii;
- capitalurile străine, reprezentate de: împrumuturi de obligaţiuni; credite bancare pe
termen lung; datorii ce privesc imobilizările financiare; alte împrumuturi şi datorii
asimilate şi dobânzile aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate.
Capitalul propriu
Societăţile comerciale se constituie conform Contractului de societate sau a
Contractului şi statutului de societate, cunoscute generic sub denumirea de act constitutiv.
La societăţile de persoane capitalul social este constituit din valoarea părţilor sociale
depuse de asociaţi, iar la societăţile de capitaluri din valoarea acţiunilor deţinute de către
acţionari.
Marimea acţiunilor/pǎrţilor sociale se stabileste la înfiintarea societatilor comerciale,
prin statutul acestora, şi poarta denumirea de valoare nominala. Aceasta reprezinta o
fractiune din capitalul unei societati şi serveste la calcularea capitalului social, astfel:
C = Nr. A x VN sau C = Nr. PS x VN, unde:
C = capital
Nr. A = numarul de actiuni
Nr. PS = numarul de parti sociale
VN = valoarea nominala a acţiunilor sau pǎrţilor sociale
Constituirea capitalului social se face prin subscriere de aport social de către asociaţi
sau de aport în natură sau în bani de către acţionari.
Spre deosebire de societăţile comerciale la care apare capitalul social, la regiile
autonome apare denumirea de patrimoniu propriu şi public al statului aflat în proprietatea
acestora şi respectiv în administraţia regiilor autonome.
Referitor la capitalul social al societăţilor comerciale, acesta se formează la
constituirea societăţilor comerciale, se modifică prin creştere sau majorare pe parcursul
desfăşurării activităţii şi se lichidează la încetarea activităţii acestora.
Orice modificare a capitalului social se poate face numai pe baza hotărârii Adunării
Generale Extraordinare a Acţionarilor sau Asociaţilor, dacă această competenţă nu a fost
delegată altor organisme din cadrul societăţii comerciale prin actul constitutiv sau prin alt
act adiţional

.
Contabilitatea operaţiunilor de capital propriu
Pentru reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu capital propriu, Planul de conturi
general, a prevăzut în clasa I – a de conturi, următoarele conturi:
 101 ”Capital ”
 104 ”Prime de capital”
 105 ”Rezerve din reevaluare”
 106 ”Rezerve”
 107 “Rezerve din conversie”
 108 “Interese care nu controleaza “
 117 ”Rezultatul reportat”
 121 ”Profit sau pierdere”
 129 ”Repartizarea profitului”
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
Fenomenelor şi proceselor economice le sunt inerente riscurile, impunându-se
constituirea provizioanelor.
Provizioanele sunt datorii incerte din punct de vedere al exigibilităţii sau a valorii,
deci, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă pasive cu exigibilitate sau
valoare incertă, care permit agenţilor economici acoperirea riscurilor prezente şi viitoare.
Provizioanele pot fi considerate rezerve create pe seama cheltuielilor, destinate
acoperirii riscurilor posibile ce pot diminua patrimoniul unităţii.
Contabilitatea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli se ţine pe feluri de
provizioane în funcţie de natura şi scopul sau obiectul pentru care au fost constituite.
Pentru contabilizarea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli s-a rezervat, în lista de
conturi grupa 15 „Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli”.
Contabilitatea capitalurilor împrumutate
Capitalurile împrumutate privesc împrumuturile şi datoriile care au termene de
rambursare mai mare decât un an.
Contabilitatea acestor împrumuturi şi datorii asimilate se ţine pe următoarele
categorii:
- Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni şi prime de rambursare a acestora;
- Credite bancare pe termen lung şi mediu;
- Datorii legate de participaţii;
- Alte împrumuturi şi datorii asimilate; şi
- Dobânzile aferente acestora.
Exemple:
Nota 1. Unitatea patrimonială decide majorarea capitalului social prin emisiunea de
noi acţiuni a căror valoare nominală este de 25 000 lei; valoarea de emisiune a acţiunilor
este de 30 000 lei; contravaloarea acţiunilor subscrise se varsă direct în bancă.
- se înregistrează dreptul de creanţă al societăţii asupra acţionarilor sau asociaţilor
pentru subscrierile făcute
456 = % 30000
”Decontări cu asociaţii 1011 ”Capital 25000
privind capitalul” subscris nevărsat”
104 „Prime de capital” 5000

- aportarea capitalurilor subscrise;
456 = 5121 30000

”Decontări cu asociaţii ”Conturi curente la
privind capitalul” bănci”
- reglare conturi de capitaluri pentru vărsămintele efectuate:
1011 = 1012 25000
”Capital subscris ”Capital subscris
nevărsat” vărsat”
Nota 2. Unitatea patrimonială decide majorarea capitalului social prin încorporarea

sumei de 1000 lei din primele de capital, în baza hotărârii adunării generale extraordinare
a acţionarilor sau asociaţilor.
104 = 1012 1000
”Prime de capital” ”Capital subscris
vărsat”
Nota 3. Societatea comercială primeşte, conform contractului de creditare şi al

extrasului de cont, un credit bancar pe termen lung în sumă de 20 000 lei.
5121 = 162 20000
”Conturi curente la ”Credite bancare
bănci” pe termen lung”
3.2. Contabilitatea imobilizărilor
Imobilizările sunt reprezentate de bunuri sau valori destinate să deservească o

perioadă îndelungată activitatea unităţii patrimoniale, fiind caracterizate prin:
a) durata de utilizare este de regulă mai mare de un an;
b) nu se consumă şi nu se înlocuiesc la prima utilizare;
c) nu îşi schimbă forma pe parcursul utilizării;
d) nu sunt, de obicei, destinate comercializării.
Cu exceptia terenurilor, activele imobilizate au o existenta limitata în timp. Ele se
consumǎ în procesul obtinerii veniturilor întreprinderii. Amortizarea este, de altfel, o
modalitate prin care costul activelor imobilizate este desfasurat pe parcursul perioadei de
viata utila a acestora.
Cadrul legislativ din ţara noastră structurează imobilizările în:
a) imobilizări necorporale;
b) imobilizări corporale;
c) imobilizări în curs (corporale şi necorporale);
d) imobilizări financiare.
Contabilitatea imobilizărilor se conduce prin conturile din clasa a 2-a “Conturi de
imobilizări”, detaliată pe grupele:
- 20 ”Imobilizări necorporale”.
- 21 ”Imobilizări corporale”.
- 22 “Imobilizari corporale in curs de aprovizionare”
- 23 “Imobilizari in curs si avansuri pentru imobilizari”
- 26 “Imobilizari financiare”

Amortizarea, cedarea şi casarea imobilizărilor

Amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, a fost definită,
ca fiind o „recuperare a uzurii fizice şi morale a activelor corporale şi necorporale, pentru
refacerea capitalului angajat”.
Amortizarea activului este o cheltuialǎ, calculatǎ pe o bazǎ sistemicǎ pe durata sa de
viaţǎ utilǎ, conform metodei care reflectǎ cel mai bine consumul de avantaje economice
aşteptate de la activul în cauzǎ.
Amortizarea imobilizărilor amortizabile se calculează pe baza unui plan de
amortizare, de la data punerii acestora în funcţiune şi până la data recuperării integrale a
valorii lor de intrare, conform duratelor de viaţă utilă şi condiţiilor de utilizare a acestora,
presupunând cunoaşterea următoarelor elemente:
• Valoarea contabilă sau de intrare care poate fi reprezentată de costul de achiziţie,
costul de producţie sau valoarea de utilitate, iar în unele cazuri chiar valoarea de
înlocuire.
• Durata de utilizare sau de viaţă a imobilizării care se determină diferit de la o ţară la
alta şi care în ţara noastră este stabilită pe cale administrativă.
• Metodele de amortizare, care conform OMFP nr. 3055/2009, se precizează că
persoanele juridice din România amortizează imobilizările corporale utilizând unul din
următoarele regimuri de amortizare:
- Amortizare liniară;
- Amortizare degresivă;
- Amortizare accelerată;
- Amortizare calculata pe unitate de produs sau serviciu, atunci cand natura
imobilizarii justifica utilizarea unei asemenea metode de amortizare.
Duratele de utilizare normală a imobilizărilor se stabilesc în ani şi cotele medii anuale
de amortizare sunt prevăzute în „Catalogul privind duratele normale de funcţionare şi
clasificare a imobilizărilor corporale”.
a). Metoda de amortizare liniară sau metoda cotelor constante de amortizare: - se
realizează prin includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe,
proporţional cu durata normală de utilizare a imobilizărilor corporale.
În conformitate cu această metodă, plecând de la duratele de viaţă utile ale activelor
amortizabile şi valoarea de intrare, se stabilesc anuitaţile (amortizarea anuală a fiecărui
bun). Amortizarea anuală se calculează raportând valoarea amortizabilă a activului la
durata sa de utilizarte, exprimată în ani, conform relaţiei:
Vi
Aa= d , unde: Aa = amortizarea anuală
Vi = valoarea amortizabilă a activului
d = durata de utilizare exprimată în ani
b). Metoda de amortizare degresivă:-constă în practicarea unor amortizări mai mari
în primii ani de utilizare a bunului, asigurând astfel întreprinderii un avantaj fiscal prin
amânarea de la plata impozitului pe profit. Anuitaţile scad pe măsura trecerii timpului,
deoarece în calcule se aplică :
- fie o rată degresivă care se aplică în fiecare an la o bază fixă (valoare de intrare);
- fie o rată constantă la o bază de calcul degresivă (valoarea netă contabilă).
Rata constantă de aplicat pentru calculul amortizării degresive, aşa cum este ea
practicată în ţara noastră, se determină prin multiplicarea ratei aplicată în sistemul liniar
al amortizării cu un coeficient fiscal de corecţie:

Rd = Ra × K, unde :
-Rd = rata anuală de amortizare degresivă;
-Ra = rata anuală de amortizare liniară;
-K = coeficient de multiplicare
Coeficientul de multiplicare variază în funcţie de durata de utilizare a bunului.
Coeficienţii prevăzuţi în legea amortizării sunt:
-1,5 pentru o durată nornală de utilizare între 2-5 ani, inclusiv 5;
-2,0 pentru o durată de utilizare între 5-10, inclusiv 10;
-2,5 pentru o durată de urilizare mai mare de 10 ani.
Când anuitatea amortizării calculată în sistemul degresiv devine egală sau inferioară
anuiătăţii liniare determinată ca raport între valoarea rămasă de amortizat şi numarul de
ani rămaşi de utilizare, se procedează la calculul amortizării liniare, pentru suma care
rămâne de amortizat .
c). Metoda de amortizare accelerată: - este aplicată numai în România şi constă în
includerea în cheltuielile de exploatare a 50% din valoarea de intrare, iar în exerciţiile
următoare se aplică regimul de amortizare liniar, calculându-se amortizarea anuală prin
raportarea valorii rămase de amortizat la numărul anilor de utilizare rămaşi.
Regimul de amortizare analizat se adoptă de către unitatea patrimonială numai pe
baza aprobării exprese a organului teritorial al Ministerului Finanţelor.
Grupa 28. ”Amortizări privind imobilizările”, utilizată pentru contabilizarea
amortizărilor, este detaliată pe conturi sintetice de gradul I sau II:
280 ”Amortizări privind imobilizările necorporale”
281 ”Amortizări privind imobilizările corporale”
Conturile menţionate sunt conturi cu functie de pasiv, creditându-se cu mărimea
amortizărilor calculate şi debitându-se cu ocazia cedării sau casării imobilizărilor
corporale amortizabile.
Soldul lor exprimă mărimea amortizărilor calculate aferente imobilizărilor corporale
existente în societatea comercială.
Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor
Pentru deprecierile reversibile ale imobilizărilor neamortizabile se constituie ajustǎri
pentru a acoperi riscurile posibile să se producă în exerciţiile financiare viitoare.
Deprecierea unui activ se manifestǎ atunci când valoarea recuperabilǎ a acestuia este
inferioarǎ valorii sale contabile.
Pentru constituirea şi anularea ajustǎrilor pentru deprecierea imobilizărilor pe lângă
conturile de venituri şi cheltuieli intervine şi structura de conturi din grupa 29 ”Ajustări
pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor”.
Nota 4. Societatea comercială achiziţionează de la un furnizor un program informatic,
preţ de achiziţie 20 000 lei.
% = 401 „Furnizori” 2380
208 „Alte imobilizari 2000
necorporale”
4426 380
„TVA deductibilă”

Nota 5. Societatea comercială achiziţionează de la un furnizor un mijloc de transport

în valoare de 40 000 lei, preţ de achiziţie.
% = 401 „Furnizori” 47600
2133 „Mijloace de 40000
transport”
4426 7600
„TVA deductibilă”
Obs. Societatea calculează îşi înregistrează în luna următoare amortizarea mijlocului

de transport, durata normală de utilizare fiind de 5 ani.
Amortizarea anulă este 40 000: 5 = 8 000:12 = 666 lei
6811 = 281 666

Cheltuieli de exploatare ”Amortizări privind
privind amortizarea imobilizările
imobilizărilor corporale”
Nota 6. În urma evaluării o societate comercială constată o depreciere reversibilă a

unei construcţii în valoare de 3000 lei.
6813 = 291 3000

„Cheltuieli de exploatare ”Ajustări pentru
privind ajustările pentru deprecierea
deprecierea imobilizărilor” imobilizărilor
corporale”
3.3. Contabilitatea activelor circulante
Stocurile.
La compartimentul gestiunii stocurilor, contabilitatea acestora se poate conduce
cantitativ şi valoric sau numai valoric prin folosirea metodei inventarului permanent sau
intermitent.
A. Metoda inventarului permanent este obligatorie pentru întreprinderile mari şi
opţională pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Conform acesteia, în contabilitate, toate
operaţiunile de intrare şi de ieşire de stocuri se oglindesc cu conturile din claşa a 3 – a,
ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a existenţei şi mişcării
cantitative şi valorice a stocurilor.
În acest caz contabilitatea analitică se conduce cu una din următoarele metode:
a) Metoda cantitativ – valorică conform căreia evidenţa operativă se conduce numai
cantitativ la locurile de depozitare cu ajutorul fişelor de magazie, deschisă pentru fiecare
element stocabil, iar contabilitatea analitică se conduce cantitativ – valoric la
compartimentul gestiunii stocurilor
b) Metoda operativ – contabilă(pe solduri) conform căreia, la locurile de depozitare
se conduce evidenţa operativă cu ajutorul „Fişelor de magazie”, iar la compartimentul
gestiunii stocurilor de la contabilitate, înregistrările se fac numai valoric (intrări, ieşiri,
sold).

Concordanţa dintre stocurile scriptice din „Fişele de magazie” şi datele contabilităţii

gestiunii stocurilor se realizează prin intermediul formularului „Registru stocurilor”.
c) Metoda global – valorică care se poate aplica atunci când nu există obligaţia legală
şi când managerii unităţilor patrimoniale nu pretind ţinerea unei evidenţe cantitativ-
valorice pentru stocurile ce fac obiectul unei gestiuni.
Conform acestei metode, evidenţa operativă a elementelor stocabile se realizează la
locul de depozitare cu ajutorul „Fişelor de magazie”, iar la compartimentul contabilităţii
gestiunii stocurilor se realizează numai evidenţa global valorică cu ajutorul „Fişei de cont
pentru operaţiuni diverse”.
B. Metoda inventarului intermitent care poate fi aplicată la toate intreprinderile mici
şi mijlocii, constând în stabilirea ieşirilor de stocuri din gestiune şi înregistrarea acestora
în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor, la finele perioadei, de obicei lunar.
Conform acestei metode în cursul perioadei de gestiune nu se folosesc pentru
mişcarea stocurilor conturile din clasa a 3 – a, aceste mişcări se trec direct pe cheltuieli.
Ieşirile de stocuri se determină ca diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale la care se
adaugă valoarea intrărilor din care se deduce valoarea stocurilor finale stabilite pe baza
inventarierii, conform relaţiei:
E = Şi + I – Sf
Aplicarea metodei inventarului intermitent presupune:
- folosirea costului efectiv de achiziţie pentru evaluarea stocurilor procurate din afară
şi a costurilor de producţie pentru stocurile obţinute din producţie proprie;
- în procesul de contabilizare şi mişcare a stocurilor nu se folosesc conturile de
diferenţe de preţ;
- nu se organizează contabilitatea analitică a stocurilor, ci numai controlul pentru
existenţa operativă a stocurilor.
Contabilitatea stocurilor
Conform planului general de conturi, contabilitatea stocurilor se realizează, în cazul
aplicării inventarului permanent, dacă evaluarea intrărilor de stocuri se face la cost
efectiv de achiziţie cu ajutorul conturilor din următoarele grupe:
- 30 “Stocuri de materii prime si materiale”
- 32 “Stocuri in curs de aprovizionare”
- 33 “Productie in curs de executie”
- 34 “Produse”
- 35 “Stocuri aflate la terti”.
-36 “Animale”
- 37 ”Marfuri”
- 38 ”Ambalaje”
Dacă evaluarea are loc la cost standard sau preţ de înregistrare, se foloseşc alături de
conturile amintite şi următoarele conturi, utilizate pentru repartizarea diferenţelor de preţ:
308 ”Diferente de preţ la materii prime şi materiale”
348 ”Diferente de preţ la produse”
368 ”Diferente de preţ la animale şi pasări”
378 ”Diferente de preţ la mărfuri”
388 ”Diferente de preţ la ambalaje”
Ajustări pentru deprecierea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie
Ajustările pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie se constituie,
de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar, pe baza inventarierii acestora.

Deprecierea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie apare ca diferenţă între

preţurile de intrare sau costurile istorice şi valoarea lor de piaţă, de utilitate, stabilită de
către comisia de inventariere, mai mică.
Practica de prudenţǎ, pentru deprecierea stocurilor sun nivelul costului, cu scopul de a
le reduce la valoarea lor nitǎ de realizare, este o uzanţǎ coerentǎ cu principiul conform
cǎruia activele nu trebuie sǎ figureze la o valoare mai mare decât cea care se aşteaptǎ sǎ
fie obţinutǎ prin vânzarea sau utilizarea lor.
Contabilitatea deprecierii acestor elemente patrimoniale se conduce cu grupa de
conturi 39 ”Ajustări pentru deprecierea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie”.
Nota 7. Societatea comercială primeşte de la furnizori, pe bază de factură fiscală,
materii prime despre care se cunosc următoarele date: preţul din factura furnizorului:
1200 lei; cheltuieli de transport – aprovizionare, cuprinse în factură: 100 lei; jumătate din
stocul de materii prime se dă în consum.
Metoda inventarului permanent
- achiziţie mǎrfuri
% = 401 1547
301 ”Materii prime” ”Furnizori” 1300
4426 „TVA deductibilă” 247
- consum materii prime
601 = 301 750
”Cheltuieli cu materiile ”Materii prime”
prime”
Nota 8. Societatea comercială înregistrează, în condiţiile aplicării inventarului
permanent, obţinerea de produse finite, cost de productie 2000 lei. Jumătate din produsele
finite se vând conform facturii fiscale, preţ de vânzare 1400 lei.
-obţinere produse finite
345 ”Produse finite” = 711 2000

“Venituri aferente
costurilor stocurilor
de produse”
- vânzarea produselor finite:

411 = % 1666
”Clienţi” 701 ”Venituri din 1400
vânzarea produselor
finite”
4427 „TVA 266
deductibilă”
- descărcarea de gestiune pentru produsele finite vândute

711 = 345 1000
“Venituri aferente costurilor ”Produse finite”
stocurilor de produse”

3.4. Contabilitatea decontărilor cu terţii
Raporturile agenţilor economici cu alte persoane fizice sau juridice generează datorii
şi creanţe.
Datoriile cu terţii, sunt reprezentate de totalitatea obligaţiilor pe termen scurt,
inclusiv decontările între exerciţiile financiare determinate de regularizări pentru care
creditorul acordă o prestaţie sau un echivalent valoric. Ele constituie în acelaşi timp surse
de finanţare a activităţii unităţii.
Creanţele pe termen scurt sunt reprezentate de drepturile de încasat de la diverse
persoane juridice şi fizice.
Datoriile şi creanţele se reflectă în contabilitate din momentul creării, până în
momentul achitării(plăţii) respectiv încasării.
Contabilitatea sintetică a datoriilor şi creanţelor pe termen scurt şi a conturilor de
regularizare se conduce cu ajutorul conturilor clasei a 4-a din lista de conturi.
Conturile de creanţe
Contabilitatea creanţelor din vânzări de bunuri şi servicii se conduce cu structura de
conturi 41 “Clienţi şi conturi asimilate”.
Decontările cu furnizorii
Contabilitatea datoriilor din cumpărări se conduce, cu ajutorul grupei de conturi 40
“Furnizori şi conturi asimilate”.
Dacă cumpărările de la furnizori privesc stocurile, în contabilitate se înregistrează
diferit în funcţie de faptul dacă unitatea aplică metoda inventarului permanent sau
intermitent, precum şi în funcţie de modul de evaluare a stocurilor.
Decontările cu personalul
Personalul muncitor beneficiază, conform codului muncii pentru munca prestată,
conform contractului individual sau colectiv de muncă, încheiat cu angajatorul, de
drepturi băneşti cunoscute sub denumirea generică de salarii.
Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între
angajator sau organizaţia patronală de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori
în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind
condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din
raporturile de muncă.
Conform reglementărilor contabile pentru agenţii economici, raporturile dintre
angajaţi şi angajatori privind munca prestată se pot distinge două categorii de relaţii de
decontare pentru activitatea contabilă, şi anume:
1. Relaţii de decontare dintre angajator şi angajaţi generate de munca prestată şi de
obligaţiile de a reţine prin stopaj la sursă contribuţiile salariaţilor la fondurile de asigurări
şi protecţia socială.

Aceste relaţii se reflectă în contabilitatea curentă cu grupa de conturi 42 “Personal

şi conturi asimilate”, detaliată pe următoarele conturi operaţionale:
421 ”Personal - salarii datorate”
423 ”Personal - ajutoare materiale datorate”
424 ”Prime reprezentand participarea personalului la profit”
425 ”Avansuri acordate personalului ”
426 ”Drepturi de personal neridicate”
427 ”Retineri din salarii datorate terţilor”
428 ”Alte datorii şi creanţe în legatură cu personalul”
Conturile menţionate sunt conturi de pasiv cu excepţia contului 425 ”Avansuri
acordate personalului”, cont de activ, şi cont. 428 “Alte datorii şi creanţe în legătură cu
personalul”, bifuncţional.
2. Relaţii de decontare dintre angajator şi organismele de asigurări sociale şi
protecţia socială, pentru care se folosesc conturile din grupa 43 “Asigurări sociale,
protecţia socială şi conturi asimilate”, detaliată pe următoarele conturi operaţionale:
4315 ”Contributia de Asigurări sociale”
4316 ”Contribitia de Asigurari sociale de sanatate”
436 “ Contributia Asiguratorie pentru munca”
438 ”Alte datorii şi creante sociale”, conturi de pasiv, cu excepţia contului 438
“Alte datorii şi creanţe sociale”, bifuncţional.
Modul de înregistrarea în contabilitate a salariilor la societatea X., informaţii

furnizate de statul de salarii
 Înregistrarea statelor de salarii brute realizate:

641 = 421 4672
“Cheltuieli cu salariile personalului” “Personal salarii datorate”
 Contribuţia angajatului la asigurările sociale( 25 % )
421 = 4315 1168
“Personal salarii datorate” “Contribuţia personalului la asigurările sociale”

 Contribuţia angajatului pentru asigurările sociale de sănătate(10%).

421 = 4316 467
“Personal salarii datorate” “Contribuţia angajaţilor pentru
asigurările sociale de sănătate”
 Înregistrarea impozitului pe salarii (10%)
421 = 444 304
“Personal salarii datorate” “impozit pe salarii”
 Achitarea salariilor :
421 = 5121 2733
“Personal salarii datorate” “Conturi curente la banci”
 Contribuţia Asiguratorie pentru muncă :

646 = 436 105
“Cheltuieli priv. Contrib. Asiguratorie “Contribuţia asiguratorie pentru
pentru munca” munca”
Modul de înregistrare şi calcul cu privire la alocaţia individuală de hrană sub

forma tichetelor de masă
Angajatorii, persoane juridice sau fizice, stabilesc, împreună cu organizaţiile

sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz, contractarea
achizitionarii tichetelor de masă cu una sau mai multe unităţi emitente.
Contractarea achiziţionarii tichetelor de masă se face ţinând seama de dispersia
punctelor de lucru ale angajatorilor, de unităţile de alimentatie publică - cantine-
restaurant, bufete şi magazine alimentare, denumite în continuare unităţi de alimentaţie
publică -, cu care unităţile emitente încheie direct contracte de prestări de servicii,
precum şi de calitatea serviciilor şi de costul acestora oferit de unităţile de alimentaţie
publică utilizate de unităţile emitente.
Angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu
reprezentantii salariaţilor, după caz, vor stabili prin contractele colective de muncă clauze

privind acordarea alocatiei individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, care sa
prevadă:
a) numărul salariaţilor din unitate care pot primi lunar tichete de masă, precum şi
valoarea nominala a tichetului de masă, în limita celei prevazute de lege, ţinând seama de
posibilităţile financiare proprii ale angajatorilor;
b) numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de masă
salariatilor;
c) criteriile de selectie privind stabilirea salariaţilor care primesc tichete de masă,
ţinând seama de condiţiile concrete de lucru în care îşi desfăşoară activitatea unele
categorii de salariaţi, de prioritatile socioprofesionale şi de alte elemente specifice
activităţii.
Contractul pentru achizitionarea tichetelor de masă, încheiat între angajator şi
unităţile emitente, va cuprinde clauze referitoare la:
a) necesarul anual, semestrial sau trimestrial de tichete de masă şi eşalonarea pe
luni a acestuia;
b) costul imprimatului reprezentand tichetul de masă;
c) condiţiile în care tichetele de masă neutilizate de către salariaţi se restituie
unităţii emitente de către angajatori;
d) unităţile de alimentatie publică utilizate de unităţile emitente, la care salariatii
pot folosi tichetele de masă;
e) condiţiile privind responsabilitatile părţilor şi rezilierea contractului;
f) alte clauze considerate necesare de către părţi.

 achiziţionarea tichetelor de masă de la unităţile emitente

% = 401 valoarea totală a facturii de
livrare a tichetelor
5328 „Furnizori” valoarea totală nominală a
tichetelor
„Alte valori”
628 costul imprimatelor (tichete
de masă)
„Alte cheltuieli cu
serviciile executate de terti”
4426 aferentă costului
imprimatelor
“TVA deductibilă
 decontarea contravalorii tichetelor de masă către unităţile emitente
401 = = 5121 valoarea totală a
facturii
„Furnizori” „Conturi curente la
bănci”
 includerea pe cheltuieli a contravalorii tichetelor de masă acordate salariaţilor
604 = = 5328 valoarea nominală a

tichetelor de masă acordate
„Cheltuieli privind „Alte valori”
materialele nestocate”

PREMUIM TEACHING - Curs Contabilitate Financiară www.cursuri-premium.ro
Datoriilor şi creanţelor faţă de stat şi alte organisme publice

Ca urmare a desfăşurării activităţii, unităţile economice au obligaţia de a calcula, înregistra şi
deconta impozite şi taxe cu bugetul statului şi cu organismele publice.
Pentru reflectarea datoriilor şi creanţelor faţă de buget şi alte organisme publice în lista de
conturi s-a prevăzut structura de conturi grupa 44 “Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi
speciale”, în cadrul căreia s-au instituit şi nominalizat conturi operaţionale grupate în două categorii,
şi anume:
A. Conturi de datorii, şi anume:
- 441 “Impozit pe profit/venit”
- 442 “Taxa pe valoarea adăugată”, cu detalierea:
 4423 “TVA de plată”
 4427 “TVA colectată”
 4428 “TVA neexigibilă”
- 444 “Impozit pe salarii”
- 446 “Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”
- 447 “Fonduri speciale, taxe şi vărsăminte asimilate”
- 448 “Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului”, cu un cont operaţional:
 4481 “Alte datorii faţă de bugetul statului”
B. Conturi de creanţă:
- 442 “Taxa pe valoarea adăugată”; cu conturile operaţionale:
 4424 “TVA de recuperat”
 4426 “TVA deductibilă”
- 445 “Subvenţii”
- 448 “Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului”, cu contul operaţional:
 4482 “Alte creanţe privind bugetul statului”
Impozitul pe profit
Impozitul pe profit( 16%) reprezintă o sursă importantă pentru formarea veniturilor bugetului de
stat.
În acelaşi timp scopul organizării activităţii oricărei unităţi economice este obţinerea de profit,
pentru care trebuie plătit impozit pe profit, iar în cazul microîntreprinderilor se plăteşte impozit pe
venit.
Taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă venit la bugetul statului din categoria impozitelor
indirecte, fiind suportată de consumatori şi se calculează în procente, de fiecare agent economic,
asupra operaţiilor privind livrările de bunuri mobile, imobile şi prestărilor de servicii, precum şi
operaţiunilor asimilate acestora, inclusiv din activitatea financiară de fructificare a capitalului.
Nu se cuprind în baza de impozitare a TVA-lui:
a) rabaturile, remizele, risturnurile, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct
clienţilor;
b) penalităţile şi alte sume reprezentând daune – interese stabilite prin hotărâri judecătoreşti
definitive, solicitate pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale;
c) dobânzile percepute pentru plăţi cu întârziere, vânzările cu plata în rate, operaţiuni de leasing;
d) ambalajele care circulă între furnizori şi clienţi la schimb, fără facturare;
e) veniturile din subvenţii bugetare.
Taxa pe valoarea adăugată se calculează: prin aplicarea cotei standard de TVA asupra bazei de
impozitare;
Contabilitatea TVA se conduce cu contul 442 “TVA.”.
Premium Teaching - Curs Contabilitate Fianciara www.cursuri-premium.ro

office.cursuri@gmail.com, tel. 0726.495.009 33
Lunar are loc regularizarea TVA comparându-se “TVA colectată” cu “TVA deductibilă”,
rezultând “TVA de plată” pentru care se foloseşte contul 4423 “TVA de plată” , cont de pasiv sau
TVA de rambursat, când intervine contul 4424 “TVA de rambursat”, cont de activ.
Pentru cumpărările de bunuri şi servicii cu plata în rate, precum şi pentru cumpărările pentru care
nu s-au primit facturi, TVA se consideră neexigibil, contabilizându-se cu contul 4428 “TVA
neexigibil”.
Impozitului pe venit de natură salarială
Angajatorul are sarcina calculării, înregistrării, reţinerii şi vărsării impozitului pe veniturile de
natură salarială prin stopaj la sursă.
Pentru contabilizarea impozitului pe veniturile salariale s-a rezervat contul 444 “Impozit pe
venituri de natură salarială”, cont de pasiv.
Decontărilor privind subvenţiile.
Unitãţile patrimoniale pot sã beneficieze de subvenţii din partea guvernului şi a altor instituţii
similare, locale, naţionale sau internaţionale.
Pentru evidenţierea subvenţiilor în planul de conturi s-a rezervat contul 445 “Subvenţii”, cont de
activ.
Altor decontări privind fondurile speciale şi buget
Pentru evidenţa decontărilor cu bugetul statului sau cu bugetele locale privind impozitele, taxele
şi vărsămintele asimilate cum sunt: accizele, impozitul pe tiţeiul din producţia internă şi pe gaze
naturale, impozitul pe dividende, impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri, taxa pentru folosirea
terenurilor proprietate de stat, varsaminte din profitul net al regiilor autonome, alte impozite şi taxe
în planul de conturi s-a rezervat contul 446 "Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate",cont de
pasiv.
Decontările cu grupul şi asociaţii
Pentru evidenţa decontărilor cu grupul şi asociaţii în planul de conturi s-au rezervat grupele:
- 45 ”Grup si actionari/asociati”.
- 46 “Debitori si creditori diversi”
Operaţiile de regularizare
Contabilitatea operaţiilor în curs de clarificare se realizează cu structura de conturi 47 „Conturi
de regularizare şi asimilate”.
Subvenţiile pentru investiţii

Subvenţiile reprezintă, în principal, sume pentru investiţii alocate de la bugetul de stat sau local
sau din alte surse nerambursabile, ori primite din afară de către unitatea patrimonială, condiţionată
de cumpărarea, construirea sau achiziţionarea de echipamente ori de alte bunuri de natura
imobilizărilor, ori pentru finanţarea unor activităţi pe termen lung sau a altor cheltuieli de natura
investiţiilor.
Se include în categoria subunităţilor pentru investiţii şi valoarea bunurilor de natura
imobilizărilor primite cu titlul gratuit sau constatate în plus cu ocazia inventarierii.
Decontări în cadrul unităţii
Aceste operaţii privesc mişcările interne de resurse, prestările reciproce de servicii, reflectându-
se atât în contabilitatea unităţii(subunităţii) predătoare, cât şi în contabilitatea unităţii(subunităţii)
primitoare, fiind de mărimi egale şi derulate în aceeaşi perioadă de gestiune, motiv pentru care în
balanţa de verificare a unităţii nu generează solduri debitoare sau creditoare.
Contabilitatea decontărilor în cadrul unităţii se conduce cu grupa de conturi 48 „Decontări în
cadrul unităţii”.
Ajustări pentru deprecierea creanţelor
Creanţele agenţilor economici se pot deprecia reversibil sau ireversibil.
În cazul deprecierii ireversibile, din diverse motive, ele se scad din contabilitate, trecându-se pe
cheltuieli.

În cazul deprecierii reversibile a creanţelor se pot constitui provizioane.

Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea creanţelor se conduce cu grupa de conturi 49
”Ajustări pentru deprecierea creanţelor”.
Nota 9. Societatea comercială livrează mărfuri, preţul de livrare înscris pe factură este de 3 000
lei; costul de achiziţie al mărfurilor respective este de 1 700 lei; societatea acceptă din partea
cumpărătorului un bilet la ordin pe care îl depune apoi la bancă, încasându-şi valoarea bunurilor
livrate.
- vânzare mărfuri.
411 = % 3570
”Clienţi” 707 ”Venituri din 3000
vânzarea mărfurilor”
4427 „TVA deductibilă” 570
- descărcarea gestiunii pentru mărfurile vândute.
607 = 371 1700
”Cheltuieli privind „Mărfuri”
mărfurile”
- acceptarea biletului la ordin
413 = 411 3570
”Efecte de primit de la ”Clienţi”
clienti”
- Depunerea efectului de primit de la clienţi la bancă
5113 = 413 3570
”Efecte de încasat” ”Efecte de primit
de la clienti”
- încasarea biletului la ordin:

5121 = 5113 3570
”Conturi curente la bănci” ”Efecte de încasat”
Nota 10. Societatea comercială înregistrează, conform legii cheltuielile cu salariile1 acordate
angajaţilor; suma totală a salariilor cuvenite este de 2640 lei.
641 = 421 2640
”Cheltuieli cu salariile ” Personal – salarii
personalului” datorate”
Nota 11. Societatea comercială constată lipsa unor materiale de natura obiectelor de inventar, în
suma de 500 lei, care în urma cercetărilor nu poate fi imputată, suportându-se de unitate.
473 = 303 500
” Decontări din operatii în ” Materiale de
curs de clarificare” natura obiectelor de
inventar ”
- trecerea lipsei constatate asupra cheltuielilor unităţii.

603 = 473 500
”Cheltuieli privind ”Decontări din
materialele de natura operatii în curs de
obiectelor de inventar” clarificare”
1
Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, potrivit
art. 154 din Codul Muncii.

Nota 12. Societatea comercială primeşte suma de 10 000 lei, reprezentând o subvenţie pentru
investiţii.
- contabilizarea subvenţiilor pentru investiţii de primit în baza comunicării.
4451 = 4751 10000
”Subvenţii ”Subventii
guvernamentale" guvernamentale
pentru investitii”
- încorporarea subvenţiei
5121 = 4451 10000
”Conturi la bănci în lei " ”Subvenţii
guvernamentale"
Nota 13. La sfărşitul lunii, societatea calculează soldurile finale ale taxei pe valoare adăugată
deductibile şi colectate, urmând ca acestea sa fie închise.
TVA deductibilă = 10392 lei
TVA colectată = 1056 lei
TVA deductibilă > TVA colectată TVA de recuperat.
% = 4426 ”TVA 10392
4427 ”TVA colectată” deductibilă” 1056
4424 “TVA de 9336
recuperat”
3.5. Contabilitatea trezoreriei
Trezoreria cuprinde totalitatea mijloacelor de care dispune o entitate economică pentru a face
faţă plăţilor.
Trezoreria este reprezentată de: numerarul din casierie, în lei sau în devize, de disponibilităţile
din conturile deschise la bănci; de avansurile de trezorerie; de echivalentele de numerar, constând în
investiţii financiare pe termen scurt de natura: efectelor comerciale de încasat; titlurilor de plasament
cum sunt acţiunile şi obligaţiunile; alte valori cum ar fi: timbre fiscale, timbre poştale; bonurile
valorice de combustibil, tichetele de masă, inclusiv creditele pe termen scurt.
Disponibilităţile în lei se înregistrează şi evaluează la valoarea nominală, iar cele în valută la
valoarea nominală în devize, transformată în lei la cursul valutar al zilei, comunicat de BNR.
Investiţiilor financiare pe termen scurt
Investiţiile financiare pe termen scurt sunt titluri de plasament a căror deţinere are ca scop final
realizarea unui câştig în urma vânzării, a operaţiuni lor speculative.
Pentru reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind investiţiile financiare pe termen scurt,
planul de conturi general, a prevăzut în clasa 5 – a de conturi, grupa 50 „Investiţii financiare pe
termen scurt”
Decontările în numerar şi prin virament în lei şi în valută
Decontările unităţii pot fi în numerar şi prin virament în lei şi în valută. Pentru reflectarea în
contabilitate a operaţiunilor privind investiţiile financiare pe termen scurt, Planul de conturi general
cuprins în Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele
europene, a prevăzut în clasa 5 – a de conturi, următoarele conturi:
531 ”Casa ”
512 ”Conturi curente la bănci”

Alte valori
În categoria altor valori se cuprind: timbre fiscale şi poştale, biletele de tratament şi odihnă,
tichetele şi biletele de călătorie şi diverse alte valori cum sunt şi tichetele de masă.
Contabilitatea altor valori se conduce cu ajutorul contului 532 „Alte valori”.
Creditele bancare pe termen scurt
Pe lângă creditele pe termen lung agenţii economici pot beneficia şi de credite pe termen scurt,
cunoscute de denumirea de credite de trezorerie.
Acordarea acestor credite se face la solicitarea agentului economic, cu precizarea obiectului de
creditare, însă numai pe bază de garanţii materiale.
Planul general de conturi a rezervat pentru evidenţa acestora 519 ”Credite bancare pe termen
scurt”.
Deprecierea investiţiilor financiare pe termen scurt
Sunt supuse deprecierii investiţiile financiare pe termen scurt, în cazul în care la sfârşitul unui
exerciţiu financiar valoarea de piaţă a acestora este mai mică decât valoarea de achiziţie a acestora.
Minusul de valoare se consideră depreciere ireversibilă, constituindu-se ajustări pe seama
cheltuielilor financiare, care sunt nedeductibile din punct de vedere fiscal.
Contabilitatea acestor provizioane se conduce cu structura de conturi 59 ”Ajustări pentru
pierderea de valoare a conturilor de trezorerie”.
Nota 14. Societatea comercială ridică de la bancă pe baza unui CEC şi a extrasului de cont, suma
de 3 000 lei, sumă ce este depusă în casieria unităţii pentru efectuarea unor plăţi în numerar.
- ridicare numerar conform cec numerar şi extras de cont

581 = 5121 3000
”Viramente interne” ”Conturi la bănci în lei"
- depunere numerar în casierie

531 = 581 3000
”Casa” ”Viramente interne”
Nota 15. Societatea comercială achită o factura în valoare de 2480 lei(achiziţie nota 4).
401 = 5121 2380
”Furnizori” ”Conturi la bănci în lei"
Nota 16. Societatea comercială angajează un credit pe termen scurt, în urma instrumentării
dosarului de creditare, în sumă de 7 000 lei cu o dobândă de 6% pe an, pe o perioadă de 8 luni, după
care se restituie creditul şi se plăteşte dobânda calculată. Creditul obţinut este trecut în contul curent.
- primire credit bancar.
5121 = 519 7000
”Conturi curente la ”Credite bancare pe
bănci” termen scurt”
Obs. Începând din luna următoare, societatea va înregistra dobânda aferentă creditului.
666 = 519 35
”Cheltuieli privind „Dobânzi aferente
dobânzile” creditelor pe termen
scurt”

3.6. Contabilitatea cheltuielilor şi a veniturilor.
Cheltuielile societăţilor comerciale

Desfăşurarea normală a activităţii oricărui agent economic presupune consum de resurse,
cunoscute sub denumirea generică de cheltuieli.
Conform reglementărilor contabile, pentru agenţii economici cheltuielile constituie diminuări ale
beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi
ale valorii activelor, ori creşteri ale datoriilor care se concretizează în reduceri ale capitalurilor
proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.
Recunoaşterea cheltuielilor în situaţiile financiare are loc atunci când a avut loc o reducere a
beneficiilor economice viitoare aferente diminuării unui activ sau creşterii unei datorii, modificare
care poate fi evaluată în mod credibil.
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor economică.
Contabilitatea cheltuielilor se conduce cu clasa a 6 – a de conturi „Conturi decheltuieli”.
La sfârşitul fiecărei luni soldurile acestor conturi se transferă asupra contului 121 ”Profit şi
pierdere”, rămânând fără sold în calitatea lor de conturi de rezultate.
Veniturilor societăţilor comerciale
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor, ori descreşteri ale datoriilor, care se
concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor.
Recunoaşterea veniturilor, în contul de profit şi pierdere are loc atunci când a avut loc o creştere
a beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare
care poate fi evaluată în mod credibil.
Contabilitatea veniturilor se conduce pe categorii de venituri, după natura lor, cu clasa a 7 – a de
conturi.
La sfârşitul fiecărei luni soldurile acestor conturi se transferă asupra contului 121 ”Profit şi
pierdere”, rămânând fără sold în calitatea lor de conturi de rezultate.
Nota 17. Societea comercială închide conturile de cheltuieli şi venituri deschise pe parcursul
lunii.
- închidere conturi de cheltuieli
121 = % 8590
”Profit sau pierdere” 601 „Cheltuieli cu 750
materiile prime”
603 ”Cheltuieli privind 500
materialele de natura
obiectelor de inventar”
607 ”Cheltuieli privind 1700
mărfurile”
641 ”Cheltuieli cu 2640
salariile personalului”
6813 „Cheltuieli de 3000
exploatare privind
ajustările pentru
deprecierea
imobilizărilor”

- închidere conturi de venituri

% = 121 4400
701 ”Venituri din ”Profit sau pierdere” 1400
vânzarea produselor
finite”
707 ”Venituri din 3000
vânzarea mărfurilor”

Capitolul 4
Balanţa de verificare: controlul contabil al înregistrãrii operatiilor şi evenimentelor
7.1. Noţiunea şi importanţa balanţei de verificare
Operaţiile economice care se realizează zi de zi într-o unitate economică se înregistreză în

conturi. În orice moment al activităţii economice, fiecare cont în parte pune în evidenţă situaţia
elementelor patrimoniale: existenţele la începutul perioadei, creşterile, micşorările, totalul mişcărilor
cumulate de la începutul anului, dar şi existenţele finale.
Balanţa de verificare este un procedeu specific al metodei contabilităţii care asigură verificarea
exactităţii înregistrării operaţiilor economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice şi bilanţ,
legătura dintre conturile sintetice şi conturile analitice, precum şi centralizarea datelor contabilităţii
curente.
Balanţa de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea înregistrării corecte în
contabilitate a operaţiunilor efectuate şi controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi cea
analitică, precum şi principalul instrument pe baza căruia se întocmesc raportările contabile stabilite
potrivit legii.
Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei situaţii tabelare, în care se înscriu datele valorice
preluate din conturi.
În cadrul balanţei de verificare se obţin anumite egalităţi structurale şi globale proprii dublei
înregistrări şi corespondenţei conturilor.
Pentru verificarea inregistrarii corecte in contabilitate a operatiunilor efectuate se intocmeste
balanta de verificare, cel putin anual, la incheierea exercitiului financiar sau la termenele de
intocmire a raportarilor contabile stabilite potrivit legii.
Balanţa de verificare a conturilor sintetice, precum şi balanţele de verificare ale conturilor
analitice se întocmesc cel putin anual, la încheierea exerciţiului financiar sau la termenele de
întocmire a situaţiilor financiare periodice, la alte perioade prevăzute de actele normative în vigoare,
şi ori de cate ori se consideră necesar.
4.2. Clasificarea şi întocmirea balanţelor de verificare
Balanţele de verificare se clasifică după mai multe criterii, astfel:

1.După natura conturilor pe care le conţin pot fi:
- balanţe de verificare ale conturilor sintetice sau generale;
- balanţe de verificare ale conturilor analitice.
Balanţele de verificare ale conturilor sintetice se întocmesc numai valoric pe baza datelor
preluate din conturile sintetice şi cuprind toate conturile sintetice folosite în contabilitatea curentă a
unei unităţi patrimoniale, într-o anumită perioadă de gestiune.
Balanţele de verificare ale conturilor analitice se întocmesc cu date cantitative şi valorice sau
numai valorice înaintea elaborării balanţei conturilor sintetice, pe baza datelor preluate din conturile
analitice.
Balanţele de verificare analitice se întocmesc pentru fiecare cont sintetic care a fost desfăşurat pe
conturi analitice.
2. După numărul de egalităţi pe care le cuprind, balanţele de verificare ale conturilor sintetice
pot fi:
- balanţe de verificare cu o egalitate;
- balanţe de verificare cu două egalităţi;
- balanţe de verificare cu trei egalităţi;
- balanţe de verificare cu patru egalităţi.
Balanţa de verificare cu o singură egalitate se prezintă din punct de vedere al conţinutului în
două variante, şi anume:

- fie ca balanţă a sumelor;

- fie ca balanţă a soldurilor.
4.3. Tipuri de erori identificate de balanţa de verificare.
În situaţia în care nu se verifică egalităţile din balanţă sau nu există concordanţele menţionate
anterior se procedează la identificarea şi corectarea erorilor.
Cu ajutorul balanţei de verificare se pot identifica o serie de erori şi anume:
• Erori de întocmire a balanţei de verificare, determinate de:
1) preluarea gresita a informatiilor din conturi (Cartea-mare) ;
2) calcule eronate ale coloanelor din balanţa etc.
Identificarea erorilor de calcul se face prin repetarea calculelor, iar a celor de transcriere, prin
punctare, adica prin confruntarea tuturor sumelor transcrise din registrul Cartea-mare în formularul
de balanţa de verificare.
• Erori de întocmire a conturilor pentru stabilirea soldurilor finale, determinate de calcule gresite
efectuate cu ocazia adunarii sumelor debitoare sau creditoare din conturi, ori cu ocazia stabilirii
soldurilor finale ale acestora. Identificarea lor se face prin repetarea calculelor din cadrul fiecarui
cont în parte.
• Erori de înregistrare în Cartea-mare, datorate reportarii gresite a sumelor din Registrul - jurnal
în Cartea-mare sau de la o pagina la alta a registrului Cartea-mare, ca, de exemplu:
.. omiterea reportarii în Cartea-mare a sumei unui cont din articolele contabile întocmite în
jurnal;
.. reportarea de doua ori a aceleiasi sume din Registrul-jurnal în Cartea-mare;
.. înregistrarea în Cartea-mare a altei sume decât cea din Registrul-jurnal, fie datorita inversarii
cifrelor, fie datorita omiterii unor cifre din suma respectiva, fie datorita reportarii altei sume decât
cea în cauza etc.;
.. reportarea sumei care trebuie facuta în debitul unui cont din Cartea-mare, în credit, şi invers;
.. reportarea gresita a totalului de pe o fila din Cartea-mare pe alta fila etc.
Identificarea acestor erori se face prin punctare, adica prin confruntarea sumelor transcrise din
Registrul-jurnal în Cartea-mare sau a reportarilor de la o pagina la alta a registrului Cartea-mare.
• Erori în stabilirea sumelor din formulele contabile compuse, datorate adunarii gresite a sumelor
în aceste formule contabile.
Identificarea unor astfel de erori se asigura prin refacerea calculelor la formulele contabile
compuse şi prin punctarea unor astfel de înregistrari cu documentele care au stat la baza lor.
Din cele de mai sus se observa ca posibilitatile de descoperire a erorilor cu ajutorul balantelor de
verificare sintetice, prin intermediul egalitatilor dintre coloane, sunt foarte limitate, deoarece cu
ajutorul lor se pot descoperi numai erorile care se bazeaza pe inegalitati, nu şi cele care denatureaza
însusi sensul înregistrarilor contabile.
Din categoria erorilor care nu se pot descoperi cu ajutorul balantelor de verificare sintetice fac
parte urmatoarele: omisiunile de înregistrare a operatiilor, erorile de compensatie, erorile de
imputatie şi erorile de înregistrare în Registrul jurnal.
• Omisiunile de înregistrare constau în faptul ca tranzactia nu a fost înregistrata deloc, nici în
contul debitor şi nici în cel creditor.
Identificarea unor astfel de erori este posibila fie în urma verificarii documentelor prin punctare,
pentru a se vedea daca acestea au fost înregistrate în totalitate, fie în urma descoperirii unor
documente care nu poarta pe ele mentiunea de înregistrare, fie ca urmare a reclamatiilor primite de la
corespondenti în legatura cu operatiile respective.
• Erorile de compensatie se datoreaza reportarii gresite a sumelor din documentele justificative în
Registrul-jurnal sau din Registrul-jurnal în Cartea-mare, în sensul ca s-a trecut o suma în plus într-o
parte a unui cont sau a mai multor conturi şi alta suma în minus, egala cu aceea trecuta în plus, în

aceeasi parte a unuia sau mai multor conturi, astfel încât pe total cele doua categorii de erori se
compenseaza.
Identificarea acestor erori este posibila datorita aparitiei de solduri finale nefiresti la unele
conturi, cu ajutorul balantelor de verificare analitice sau în urma reclamatiilor primite de la terti.
• Erorile de imputatie se datoresc reportarii unei sume exacte ca marime din Registrul-jurnal în
Cartea-mare, atât la debit, cât şi la credit, însa nu în conturile la care trebuia sa fie trecuta, ci în alte
conturi, care nu corespund continutului economic al tranzactiei respective. Identificarea acestor erori
se face ca în cazul precedent.
• Erorile de înregistrare în Registrul-jurnal se pot datora stabilirii gresite a conturilor
corespondente, înregistrarii unei operatii de doua ori, atât în debit, cât şi în credit, inversarii formulei
contabile sau întocmirii unei formule contabile corecte, dar cu alta suma, mai mare sau mai mica,
atât la debit, cât şi la credit.
Identificarea acestor erori se face ca în cazul erorilor de compensatie.
Balanţele de verificare, pe lângă faptul că reprezintă un mijloc eficient de control al exactităţii
înregistrărilor în conturi, asigură şi informaţii importante pentru conducerea unităţii patrimoniale,
deoarece se întocmesc lunar.

Capitolul 5
Documentele contabile de sinteza.
5.1. Contabilitatea de închidere.
La sfârşitul exerciţiului financiar unităţile patrimoniale sunt interesate să cunoască situaţia

patrimoniului, precum şi rezultatele obţinute.
Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la
31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării unităţii
patrimoniale.
Documentele oficiale folosite pentru finalizarea încheierii exerciţiului financiar sunt situaţiile
financiare. Pe baza acestora se asigură o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei
financiare cât şi a rezultatului obţinut.
Potrivit reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice
Europene şi cu Standardele Internaţionale de contabilitate, criterile care stau la baza întocmirii
situaţiilor financiare sunt:
- total active: 3.650.000 euro;
- cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;
- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50,
Persoanele juridice care la data bilanţului depăsesc limitele a două dintre criteriile enunţate,
întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
- bilanţ;
- cont de profit şi pierdere;
- situaţia modificărilor capitalului propriu;
- situaţia fluxurilor de trezorerie;
- note explicative la situaţiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile prevăzute,
întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:
- bilanţ prescurtat;
- cont de profit şi pierdere;
- note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de
trezorerie.
Situaţiile financiare anuale sunt însoţite în toate cazurile, de raportul administratorilor.
5.2. Lucrările contabile de închidere a exerciţiului financiar
Lucrările contabile de închidere a exerciţiului se desfăşoară într-o anumită ordine de succesiune

fiind structurate astfel:
1. Întocmirea primei balanţe de verificare.
2. Inventarierea generală a patrimoniului;
3. Contabilitatea operaţiilor de regularizare;
4. Întocmirea balanţei de verificare după inventariere;
5. Determinarea rezultatului exerciţiului şi distribuirea profitului sau finanţarea pierderii.
6. Redactarea bilanţului contabil.
Agenţii economici prevazuţi la art. 1 din Legea Contabilităţii nr. 82/1991, au obligaţia să
întocmească şi să depună situaţiile la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar
de stat judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti sau la administraţiile financiare ale sectoarelor,
potrivit prevederilor hotărarilor guvernului.

La întocmirea bilanţului contabil se au în vedere regulile cu caracter general prevăzute în Legea

Contabilităţii nr. 82/1991, precum şi Precizările privind măsurile referitoare la închiderea
exerciţiului financiar aprobate expres prin Ordinul Ministerului Finanţelor.
Contul de profit şi pierdere are rolul de a asigura o analiză a modului în care s-a ajuns la
rezultatul exerciţiului încheiat.
Contul de profit şi pierdere cuprinde:
- cifra de afaceri netă,
- veniturile şi cheltuielile exerciţiului, grupate după natura lor,
- rezultatul exerciţiului(profit sau pierdere).
Situaţia modificării capitalului propriu
Capitalurile proprii reprezintă dreptul acţionarilor asupra activelor unei persoane juridice, după
deducerea tuturor datoriilor.
Activ – Datorii = Capitaluri proprii
Situaţia modificărilor capitalului propriu este prezentată ca o componentă separată a situaţiilor
financiare, care să evidenţieze:
a) profitul net sau pierderea netă a perioadei;
b) fiecare element de venit şi cheltuială, castig sau pierdere care aşa cum este cerut de un
standard este recunoscut direct în capitalul propriu şi totalul acestor elemente;
c) efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile şi corecţia erorilor fundamentale.
Situaţia fluxurilor de trezorerie
Fluxurile de trezorerie(denumite şi fluxuri de numerar sau cash-flow) reprezintǎ intrări sau ieşiri
de numerar şi echivalente de numerar1.
Privitor la „situaţia fluxurilor de trezorerie“, IAS 7 consideră că aceasta oferă informaţii utile
pentru evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera numerar, precum şi a necesităţilor
întreprinderii de a utiliza fluxurile de numerar, respectiv a momentului şi siguranţei generării lor.
Note explicative la situaţiile financiare
Notele explicative trebuie:- să prezinte informaţii despre reglementările contabile care au stat la
baza întocmirii situaţiilor financiare anuale şi despre politicile contabile folosite; să ofere informaţii
suplimentare care nu sunt prezentate în bilanţ, contul de profit şi pierdere şi, după caz, în situaţia
modificărilor capitalurilor proprii şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie, dar sunt relevante pentru
înţelegerea oricărora dintre acestea.
Notele explicative trebuie să menţioneze:
- denumirea şi sediul social ale entitaţii care întocmeşte situaţiile financiare anuale consolidate
ale celui mai mare grup de entităţi din care face parte entitatea în calitate de filială;
- denumirea şi sediul social ale entităţii care întocmeşte situaţiile financiare anuale consolidate
ale celui mai mic grup de entităţi din care face parte entitatea în calitate de filială şi care este, de
asemenea, inclusă în grupul de entităţi;
- locul de unde pot fi obţinute copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate condiţia ca
acestea să fie disponibile.
Trebuie să se menţioneze, totodată, dacă situaţiile financiare anuale au fost întocmite în
conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi cu prevederile cuprinse în prezentele
reglementări.
Se prezintă în notele explicative costul de achiziţie sau costul de producţie al stocurilor
evidenţiate în bilanţ şi metodele de evaluare a stocurilor.
Dacă, în situaţii exceptionale, administratorii decid să schimbe metoda de evaluare pentru un
anumit element de stocuri sau alte active fungibile, trebuie prezentate următoarele informaţii:
- motivul schimbării metodei;
- efectul financiar asupra rezultatului exerciţiului financiar.
Orice abatere de la principiile de bază trebuie să fie pricizată în notele explicative.
1
Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 7

Bilant Final:
A. Active imobilizate 60625

6000
- Cheltuieli de constituire 4000
- Alte imobilizari necorporale 2000
II. Imobilizări corporale 54625
- Construcţii
9625
- Mijloace de transport
40000
- Terenuri
5000
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante 106362

I. Stocuri 4850
- Produse finite 3100
- Mărfuri 100
- Materii prime 1550
- Obiecte de inventar 100
II. Creanţe 16772
- Clienţi 7436
tva de recuperat 9336
III. Investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci 84740
- Casa 3500
- Conturi la bănci 81240
C. Cheltuieli în avans 0
D. Datorii(sumele care trebuie plătite într-o
perioadă de pănă la un an) 66552
- Furnizori 51912
- Datorii în legătură cu personalul 5140
- Impozit pe profit
2500
Credite bancare pe terman scurt
7000
39810
F. Total active minus datorii curente
100435
G. Datorii: sumele care trebuie platite într-o
perioadă mai mare de un an 31500
- Credite bancare pe termen lung 21500
- Subventii guvernamentale pentru investitii 10000
H. Provizioane 1000

- Provizioane pentru deprecierea împrumuturilor

acordate 1 000
I. Venituri în avans 0
J. Capital şi rezerve 67935
I. Capital subscris 46000
II. Prime de capital. 9000
III. Rezerve din reevaluare 0
IV. Rezerve 500
V. Profitul sau pierderea reportat(a) 0
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar 12435

Bibliografie selectivă
Bojian O. Contabilitatea financiară a
întreprinderii, Editura Universitară,
Bucureşti 2004
Călin O., Bazele contabilităţii, Editura
Ristea, M. Didactică şi Pedagogică, Bucuresti,
2004.
Duca F. Bazele contabilitǎţii– note de curs,
Editura Artifex, Bucureşti, 2008.
Dumitrana Bazele contabilitatii. Aplicatii şi
M., Caraiani C. studii de caz, Editura Universitara,
Bucureşti, 2010.
Feleaga N., Contabilitate financiara. O abordare
Feleaga L. europeana şi internationala, editia a II-a,
Editura Economicǎ, 2007
Ristea M., Bazele contabilitatii - Notiuni de
Dumitru C. baza, probleme, studii de caz, teste grila
şi monografie, Editura Universitară,
Bucureşti 2009
Rus I. Bazele contabilităţii. Ediţia a II-a,
Editura Economicǎ, 2007
Needles B., Principiile de bază ale contabilităţii,
Anderson H, ediţia a cincea, Editura ARC, 2000
Cadwell J.,
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din
14.01.2005, modificată şi completată prin Legea nr.
259/2007 din 19/07/2007 Publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 506 din 27/07/2007.
Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor
contabile conforme cu directivele europene Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 766 din 10 noiembrie 2009


Curs-Contabilitate Financiara - 2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs-Contabilitate Financiara - 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PREMIUM TEACHING - Curs Contabilitate Financiară www.cursuri-premium.ro 2.

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

1.1. Aspecte teoretice privind obiectul contabilităţii.

În acceptiunea moderna, contabilitatea, rolul sau reprezentativ şi multiplele functii în

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

În aceeasi concepţie este formulat obiectul contabilităţii de către Legea

1.2. Bilanţul contabil.

Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor patrimoniale. Bilanţul

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

1.3. Structuri bilanţiere privind patrimoniul.

Reglementǎrile contabile prevǎd urmǎtoarea structurǎ a activului bilanţier:

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

- Terenuri şi amenajări de terenuri;

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

materialele recuperabile şi deşeurile, animalele şi păsările, respectiv animalele născute

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

 datorii pe termen scurt(sumele care trebuie plătite într-o perioadă de pană la un

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

Formatul bilanţului prescurtat al SC ”X”, este următoarea:

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

1.4. Contul de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere, procedeu specific metodei contabilităţii, asigură

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

prevăzute în contract, care atestă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

În cadrul cheltuielilor exerciţiului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele,

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

- sconturile acordate clienţilor ţine evidenţa cheltuielilor privind sconturile

1.5. Evaluarea patrimoniului în contabilitate

Noţiunea, necesitatea şi principiile evaluării

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

Şi – valoare stoc iniţial

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

2.1. Noţiunea, forma şi structura contului.

Contul contabil reprezintă elementul specific al metodei contabile care se foloseşte în

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

de gradul I se poate desfasura pe 9 conturi sintetice de gradul II sau subconturi, fiecare

Înregistrarea corectă a operaţiilor economice şi financiare în conturi necesită

2.3. Regulile de funcţionare a conturilor

Analiza contabiă constă în cercetarea pe baza de documente, a fiecarei operatii

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

1.stabilirea naturii, respectiv a conţinutului fiecărei operaţii economice şi financiare

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

3.1. Contabilitatea capitalurilor.

Rolul, conţinutul şi structurarea capitalurilor

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

- aportarea capitalurilor subscrise;

456 = 5121 30000

Nota 2. Unitatea patrimonială decide majorarea capitalului social prin încorporarea

Nota 3. Societatea comercială primeşte, conform contractului de creditare şi al

3.2. Contabilitatea imobilizărilor

Imobilizările sunt reprezentate de bunuri sau valori destinate să deservească o

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

Amortizarea, cedarea şi casarea imobilizărilor

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

Premium Teaching - Curs Contabilitate Financiara www.cursuri-premium.ro

Nota 5. Societatea comercială achiziţionează de la un furnizor un mijloc de transport

Obs. Societatea calculează îşi înregistrează în luna următoare amortizarea mijlocului

6811 = 281 666