1.

4 Contabilitatea veniturilor și cheltuielilor

Orice activitate pe care o desfăşoară agenţii economici necesită, în mod obiectiv, anumite
consumuri de muncă vie şi materializată, care poartă denumirea generală de cheltuieli.

 Cheltuielile sunt sume plătite sau de plătit de către unitatea patrimonială pentru:
- consumurile proprii ;

- munca prestată în folosul său ;

- obligaţiile contractuale şi legale fată de terţi ;

- alte situaţii excepţionale

În general, cheltuielile reprezintă expresia valorică a operaţiunilor economice referitoare la

cumpărarea şi utilizarea bunurilor economice. Structura analitică a cheltuielilor este deosebit de
diversificată, dar pot fi identificate cel puţin patru modalităti principale de formare (apariţie) a
acestora:

 Consumul de bunuri stocabile în activitatea curentă de exploatare, cum ar fi consumul de

materii prime şi materiale auxiliare în procesul de producţie, în scopul obţinerii de
produse, lucrări şi servicii.

 Angajarea unei cheltuieli care intervine în momentul cumpărării de bunuri nestocabile,

lucrări, utilităţi şi servicii destinate producţiei, cu ocazia naşterii obligaţiilor faţă de
furnizori.
 Plata unei sume de bani destinată satisfacerii unei nevoi curente a firmei, pentru care
anterior plăţii nu a fost înregistrat angajamentul (obligaţia) de plată.
 Încorporarea (includerea) în cheltuielile curente ale exerciţiului financiar expirabil a unor
sume reprezentând deprecieri economice ireversibile (amortizările imobilizărilor),
deprecieri economice probabil reversibile (provizioane pentru deprecieri) sau rezerve
pentru acoperirea riscurilor viitoare (provizioane pentru riscuri şi cheltuieli).

 Veniturile unitătii patrimoniale sunt sume încasate sau de încasat pentru :

- pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate de terţi ;

- obligaţii legale sau contractuale din partea unor terţi ;

- alte situaţii excepţionale.

Pentru stabilirea rezultatului exerciţiului, la venituri se adaugă şi veniturile din producţia

stocată (pe sold) şi producţia de imobilizări şi de asemenea cele din cedarea activelor.

În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume
propriu din activităţi curente, cât şi caştigurile din orice alte surse.

Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca rezultat
din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.

Veniturile din activităti curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi : vânzări,
comisioane, dobânzi, dividende.

Pentru reprezentarea cheltuielilor şi veniturilor se porneşte de la caracterul de proces al

activităţilor consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate.

În general, veniturile reprezintă expresia banească a producţiei stocate şi/sau livrate.

Similar cheltuielilor, ele au o mare diversitate, dar totuşi, pot fi indentificate cel puţin patru
modalităţi principale de formare (apariţie) a lor:

 Obţinerea producţiei fabricate în cadrul obiectului principal de activitate al unei firme. În

acest moment al circuitului economic, evaluarea producţiei obţinute se face în costuri
efective de producţie.
 Livrarea (facturarea) producţiei fabricate, care constituie momentul transferului dreptului
de proprietate de la producător (vânzător) către client (cumpărător). În acest moment al
circuitului economic, evaluarea producţiei vândute se face în preţuri de vânzare, inclusiv
taxa pe valoarea adaugata (TVA). Venitul producătorului se constituie la nivelul preţului
negociat de vânzare, fără TVA.
 Încasarea unor sume de bani, ca urmare a facturării de produse, lucrări, prestaţii şi
servicii care fac obiectul curent de activitate al firmei, dar pentru care nu s-au înregistrat
anterior creanţe faţă de clienţi (cumpărători).
  Încorporarea (includerea) în veniturile curente ale exerciţiului financiar expirabil a unor
sume reprezentând venituri care au fost estimate ca probabile în exerciţiile financiare
anterioare, dar care au devenit certe în exerciţiul financiar expirabil. Este vorba de
veniturile constatate în avans, scadente şi/sau de anularea provizioanelor pentru
deprecieri, riscuri şi cheltuieli, rămase fără obiect.
Respectând principiul independenţei exerciţiilor, toate operaţiile care determină cheltuieli
şi venituri sunt înregistrate în momentul generării sau angajării lor. În mod corespunzător se
organizeaza o “contabilitate de angajamente”. Ea presupune individualizarea şi reflectarea
cheltuielilor în faza de angajare şi consum, iar a veniturilor în momentul obţinerii şi realizarii
lor.

Principiul prudenţei impune înregistrarea cheltuielilor cu amortizările şi provizioanelor

indiferent de existenţa unor rezultate financiare favorabi1e.

Principiul necompensării interzice efectuarea de compensări între cheltuieli şi venituri,

înregistrate la conturi de rezultate diferite.

În concordanţă cu principiul rezultatului este necesar să se delimiteze momentul în care

cheltuielile se consideră consumate şi veniturile realizate, iar pe această bază imputarea costului
ataşat în vederea determinării rezultatului net. În acest sens s-a creat principiul recunoaşterii
cheltuielilor consumate în momentul utilizării resurselor, iar a veniturilor realizate în momentul
transferării dreptului de proprietate, deci al livrării sau facturării către client. Dacă veniturile nu
sunt legate de vânzări (chirii, dobânzi de încasat) sunt considerate realizate în momentul
constatării lor. Pornind de la venitul realizat al exerciţiului, în mod corespunzător se delimitează
cheltuielile în calitatea lor de efort care au generat veniturile.