RENTABILITATEA – FACTOR DECIDENT ÎN ANALIZA PERFORMANŢEI

ENTITĂŢII ECONOMICE

Mihalciuc Camelia Cătălina, dr., сonf. univ. Universitatea Ştefan cel Mare Suceava,
România, cameliam@seap.usv.ro
Leliuc (Cosmulesi) Gabriela, drd, Şcoala doctorală, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava,
România,
c.gabrielacosmulese@gmail.com
Popescu Andreea, economist, absolventă a ciclului de licenţă şi master a Universităţii
Ştefan cel Mare Suceava, România,
andreeapopescu17@gmail.com

Abstract. Keeping in the business of companies is dependent upon the performance by them
of an rational, efficient activity. In market economy, profit is the main objective of any entity. Its
growth and thus profitability is an objective necessity, vital to the very existence of the entity.
Entities prove to be unprofitable undergo to the bankruptcy. Profitability appears as a decisive
instrument in the market economy mechanism.
The issues presented in the paper lead to the fact that the financial performance analysis
alongside financial position are key objectives in order to achieve superior economic results by
entities operating in the current environment.
The motivation for this work is based on that the subject of financial performance represents
an increased importance for companies in the current environment, and a keen interest in academia
and economic. Thus, the general scope of research of this paper is the issue of financial
performance of economic entities.

Cuvinte cheie: performanţa financiară, rentabilitate, tabloul soldurilor intermediare de

gestiune, capacitatea de autofinanţare, autofinanţarea, ratele de rentabilitate

INTRODUCERE
Tema prezentei lucrări are scopul de a identifica răspunsuri pertinente la o serie de întrebări
referitoare la măsurarea, analiza, interpretarea, evaluarea, compararea şi luarea de decizii privitoare
la performanţa financiară a entităţii economice.
Aportul informaţiei contabile este semnificativ pentru fundamentarea deciziilor, dar nu în
stare brută. În acest context, informaţia contabilă trebuie supusă proceselor de „decriptare” şi
analiză pentru a se putea formula o apreciere asupra stării şi performanţelor entităţilor economice
analizate.
În condiţiile economiei de piaţă, profitul constituie obiectivul de bază al oricărei entităţi, iar
creşterea acestuia şi, implicit, a rentabilităţii constituie o necesitate obiectivă, vitală pentru însăşi
existenţa entităţii, rentabilitatea apărând astfel, ca instrument hotărâtor în mecanismul economiei de
piaţă.

344
 Conceptul de performanţă
Performanţa financiară a întreprinderii este apreciată în mod diferit de fiecare categorie de
persoane care manifestă interes cu privire la rezultatele obţinute de aceasta. În condiţiile economice
actuale, stabilirea sensului conceptului de „performanţă” şi măsurarea acesteia sunt urmărite de
toate categoriile de utilizatori ai informaţiilor financiare.
Termenul de performanţă financiară este regăsit sub mai multe accepţiuni. O primă
accepţiune are în vedere performanţa ca succes. Aceasta înseamnă că nu se poate vorbi despre
performanţă în mod independent, e nevoie ca utilizatorii informaţiei contabile să-i dea o anumită
reprezentare succesului. O altă accepţiune nu ţine seama de utilizatori, performanţa este văzută ca
rezultat al acţiunii, iar măsurarea acesteia se face printr-o evaluare ulterioară a efectelor obţinute. În
al treilea rând, performanţa este ea însăşi acţiune, fiind considerată un proces, şi nu un rezultat la un
moment dat.
Performanţa este o stare de competitivitate a întreprinderii care îi asigură prezenţa durabilă pe
piaţă. Performanţa este un indicator al unui potenţial de rezultate viitoare care apar ca urmare a
satisfacerii obiectivelor strategice. Deci performanţa nu caracterizează o situaţie de moment, ea se
referă întotdeauna la viitor.
Conform OMFP 1802/2014, elementele direct legate de evaluarea performanţei financiare,
prin intermediul contului de profit şi pierdere, sunt veniturile şi cheltuielile.
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se
concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor. De altfel, veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când se poate
evalua în mod credibil o creştere a beneficiilor economice viitoare legate de creşterea valorii unui
activ sau de scăderea valorii unei datorii. Recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu
recunoaşterea creşterii de active sau reducerii datoriilor (de exemplu, creşterea netă a activelor,
rezultată din vânzarea produselor sau serviciilor, ori descreşterea datoriilor ca rezultat al anulării
unei datorii).
Pe de altă parte, cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale
datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din
distribuirea acestora către acţionari. Ele sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când
se poate evalua în mod credibil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare
a valorii unui activ sau de o creştere a valorii unei datorii. Recunoaşterea cheltuielilor are loc
simultan cu recunoaşterea creşterii valorii datoriilor sau reducerii valorii activelor (de exemplu,
drepturile salariale angajate sau amortizarea echipamentelor).
La nivel internaţional, Cadrul general conceptual al Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară, oferă informaţii referitoare la conceptul de performanţă financiară. Astfel,
profitul este frecvent utilizat ca o măsură a performanţei sau ca bază de referinţă pentru alţi
indicatori, cum ar fi rentabilitatea investiţiei sau rezultatul pe acţiune. Veniturile şi cheltuielile
constituie elemente direct legate de evaluarea profitului.
De exemplu, se foloseşte adesea distincţia între acele elemente de venituri şi cheltuieli care
sunt rezultatul activităţilor curente ale entităţii şi cele care nu sunt rezultatul acestor activităţi.
Elementele care pentru unele entităţi sunt rezultatul unor activităţi curente, pot reprezenta, în cazul
altor entităţi, activităţi neobişnuite.
De asemenea, distincţia dintre elementele de venituri şi cheltuieli şi combinarea acestora în
diferite moduri permit entităţii să îşi prezinte în mod variat performanţele. Aceste clasificări
prezintă diferite grade de cuprindere. De exemplu, situaţia veniturilor şi cheltuielilor poate include
marja brută, profitul sau pierderea din activităţile curente înainte de impozitare, profitul sau
pierderea din activităţile curente după impozitare şi profitul sau pierderea.
Conform SFAC 5 (Statement of Financial Accounting Concepts No. 5) – „Recognition and
Measurement in Financial Statements of Business Enterprises”, informaţiile despre performanţa

345
unei întreprinderi, sunt furnizate de măsurarea rezultatului (Earnings) şi a veniturilor totale
(Comprehensive income) precum şi a componentele lor evaluate de către contabilitatea de
angajamente.
Profitul este o măsură a performanţei entităţii pe parcursul unei perioade. Acesta măsoară
gradul în care intrările de active (venituri şi câştiguri) asociate cu ciclurile de numerar substanţiale,
finalizate în cursul perioadei, depăşesc ieşirile de active (cheltuieli şi pierderi) asociate, direct sau
indirect, cu aceleaşi cicluri.
Figura nr. 1 prezintă principalele elemente legate de evaluarea performanţei, la nivel
internaţional şi prevăzute în Cadrul general conceptual al Standardelor Internaţionale de Raportare
Financiară.
VENITURI = VENITURI + CÂȘTIGURI

VENITURI CÂȘTIGURI

• Apar în cursul desfășurării de către o • Pot apărea sau nu ca rezultat al activității

entitate a activității sale curente, termenul curente a entității.
fiind regăsit și sub alte denumiri, precum
vânzări, onorarii, dobânzi, dividende, • Când sunt recunoscute în situația veniturilor și
redevențe, chirii. cheltuielilor, sunt prezentate, de obicei, separat,
deoarece cunoașterea existenței acestora este
• Pot fi utilizate pentru achiziționarea de importantă pentru luarea deciziilor economice.
active sau pentru creșterea valorii diferitelor
CHELTUIELI • Sunt prezentate, de PIERDERI
regulă, la valoarea netă,
tipuri de active.
exclusiv cheltuielile aferente.
• De exemplu, cheltuielile care apar în cursul • Pot apărea sau nu ca rezultat al activității
• Pot rezulta din decontarea datoriilor.
activităților curente ale entității includ costul curente a entității.
vânzărilor, salariile și amortizarea.
• Când sunt recunoscute în situația veniturilor și
• Ele se regăsesc, de obicei, sub forma ieșirilor cheltuielilor, sunt prezentate, de obicei, separat,
sau scăderii valorii activelor, cum ar fi deoarece cunoașterea existenței acestora este
numerarul sau echivalentele de numerar, importantă pentru luarea deciziilor economice.
stocurile și imobilizările corporale.
CHELTUIEI = PIERDERI +• CHELTUIELI
Sunt prezentate, de regulă, la valoarea netă,
exclusiv veniturile aferente.
Figura nr. 1 Elemente legate de evaluarea performanţei întreprinderii
Comprehensive income sau veniturile totale reprezintă un mijloc de măsurare a performanţei
companiei, conform căruia veniturile sunt măsurate prin excluderea mişcărilor care derivă din
tranzacţiile dintre companie şi proprietari (aporturile de capital, distribuirea profitului, rambursări,
etc.). Comprehensive income este format din două elemente conform Figurii nr. 2.

346
 Constituit din venitul derivat din Contul de
Profit și pierderi, așadar din operațiunile
exercițiului.

Other
Net income Comprehensive comprehensive
(Rezultatul net) income income

(Alte venituri totale)

Reprezintă variația capitalului net, diferită de cea derivată din tranzacțiile cu

proprietatea companiei, care nu sunt incluse în Contul de profit și pierderi
(de exemplu oscilațiile valorii juste a anumitor categorii de instrumente
financiare care sunt înscrise într-o rezervă specială a capitalului propriu și nu
tranzitează în Contul de profit și pierderi decât în momentul realizării lor).

Figura nr. 2. Elementele conceptului de Comprehenisve income

Din punct de vedere conceptual, aceste oscilaţii de valoare reintră în conceptul de
„comprehensive income” care măsoară performanţa totală a companiei, chiar dacă nu şi în definiţia
comun acceptată a veniturilor (net income).
Conceptul de performanţă este perceput diferit de partenerii întreprinderii, depinzând de
interesele lor. Prin urmare, măsurarea performanţei se poate realiza diferit, în funcţie de obiectivele
utilzatorilor. Tabelul nr. 1 prezintă modul de apreciere a performanţelor întreprinderii de către
fiecare utilizator de informaţie contabilă.
Tabelul nr. 1 Aprecierea performanţei financiare a întreprinderii prin prisma obiectivelor
utilizatorilor
Utiliz Obiectivele urmărite
atori
Acţionarii - determinarea valorii întreprinderii şi a capacităţii de remunerare a capitalului
investit.
Managerii - estimarea obiectivelor strategice şi tactice şi a gradului de realizare a acestora.
- sunt interesaţi de nivelul performanţelor atinse de întreprindere deoarece
activitatea lor este apreciată în funcţie de nivelul acestora.
Investitorii - percep performanţa prin prisma rentabilităţii investiţiei lor şi a riscurilor la care
se expun.
Băncile şi - urmăresc ca întreprinderea să ramburseze la timp datoriile şi dobânzile aferente
creditorii şi percep performanţa prin prisma solvabilităţii acesteia.
- urmăresc capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente de
numerar.
Clienţii - sunt interesaţi de stabilitatea întreprinderii şi de calitatea produselor pe care le
oferă.
- ei îşi doresc ca şi pe viitor să aibă un furnizor stabil.
Angajaţii - stabilirea formei şi nivelului remunerării, precum şi aprecierea stabilităţii
întreprinderii.
- ei urmăresc capacitatea acesteia de a le oferi locuri de muncă şi oportunităţi
profesionale.

347
 Statul - o creştere a performanţelor financiare ale întreprinderii va genera o creştere a
veniturilor la bugetul de stat şi la bugetele locale.
- este interesat şi de dezvoltarea întreprinderii întrucât astfel apare posibilitatea
creării de noi locuri de muncă.
Publicul - aprecierea dezvoltării durabile
Informaţiile despre performanţele unei entităţi, în special profitabilitatea acesteia, sunt
necesare pentru evaluarea modificărilor potenţiale ale resurselor economice pe care entitatea le va
putea controla în viitor. De asemenea, informaţiile despre performanţă sunt utile pentru a anticipa
capacitatea firmei de a genera fluxuri de numerar, folosind resursele existente, precum şi pentru
formularea raţionamentelor cu privire la eficienţa cu care vor fi utilizate noi resurse.
Obiectivele legate de performanţă, urmărite în analiza situaţiilor financiare anuale vizează
următoarele aspecte după cum putem urmări în Figura nr. 3.:
Determinarea performanţei financiare a entităţii economice
Pentru determinarea performanţelor unei entităţi se apelează la studierea situaţiilor financiare
ale acesteia, mai cu seamă contul de profit şi pierdere. Suportul analizei rezultatelor înregistrate de
o firmă îl constituie, contul de profit şi pierdere, care sintetizează fluxurile de operaţii şi explică
modul de formare a rezultatelor, constituind, în acelaşi timp, sursa privilegiată de informaţii pentru
determinarea indicatorilor cu semnificaţie în termeni de rentabilitate.
Contul de profit şi pierdere indică dacă o întreprindere este performantă sau nu prin prisma
obiectivului de a obţine un rezultat pozitiv din activitatea sa, însă nu permite oferirea de informaţii
legate de fluxurile concrete care conferă încredere din punctul de vedere al nespecialiştilor: intrările
şi ieşirile de disponibil bănesc ca urmare a activităţii desfăşurate.
Astfel, întreprinderile trebuie să întocmească o situaţie a fluxurilor de trezorerie care
reprezintă o situaţie de flux ce spre deosebire de contul de profit şi pierdere asigură o proiecţie
asupra posibilităţilor reale a societăţii de a se susţine financiar şi de a face faţă achitării datoriilor
cu resursele real-disponibile şi nu cu resursele viitoare.
Rentabilitatea constituie o formă sintetică de exprimare a eficienţei economice, care reflectă
capacitatea firmei de a realiza profit.

Obiectiv al analizei Obiectiv al

pe bază de bilanț analizei pe baza
contului de profit
și pierdere

Modalități de realizare a PERFORMANȚA

echilibrului financiar pe FINANCIARĂ
Trepte de acumulare
termen mediu și lung
bănească, de
rentabilitate ale
activității întreprinderii
Starea de sănătate
sau de slăbiciune
financiară a
întreprinderii

Figura nr. 3. Obiectivele generale ale performanţei financiare

Supravieţuirea pe termen lung a unei întreprinderi depinde de capacitatea acesteia de a genera
un profit satisfăcător. Investitorii devin şi rămân acţionari într-o întreprindere dintr-un singur motiv:
ei estimează că dividendele şi alte venituri de capital de care vor beneficia vor fi mai mari decât
venituile din alte plasamente cu un nivel de risc similar. În acest context, profitul, ca indicator
348
absolut al rentabilităţii, constituie atât premisa cât şi consecinţa unei afaceri. O importanţă similară
cu cea privind onorarea la timp a datoriilor curente o are şi profitabilitatea, respectiv capacitatea
întreprinderii de a obţine un profit satisfăcător. Ca obiectiv urmărit, profitabilitatea concurează cu
lichiditatea şi în ceeea ce priveşte atenţia managementului, deoarece activele lichide, deşi au o mare
importanţă, nu constituie, întotdeuna, resursele mari generatoare de profit.
Studiul evoluţiei profitului în mărimi absolute nu constituie decât o etapă preliminară a
analizei rentabilităţii. Alături de contul de rezultate, bilanţ şi situaţia fluxurilor de trezorerie, ratele
de rentabilitate, şi nu numai, oferă informaţii cu privire la activitatea întreprinderii, fiind un
instrument util în interpretarea performanţei financiare şi operaţionale, în identificarea zonelor ce
necesită mai multă atenţie, precum şi în aprecierea tendinţelor viitoare.
Structura activităţii unei întreprinderi pe cele două nivele (exploatare şi financiară) permite
prezentarea, în consecinţă, a indicatorilor din contul de profit şi pierdere şi facilitează stabilirea
unor mărimi valorice cunoscute sub denumirea de solduri intermediare de gestiune (SIG), care
contribuie la caracterizarea comportamentului economic al unei întreprinderi. Acestea se prezintă
sub forma unor marje de acumulare bănească, care pun în evidenţă etapele formării rezultatului
exerciţiului, pe baza elementelor de venituri şi cheltuieli aferente fiecărei categorii de activităţi,
reprezentând, de fapt, paliere succesive în formarea rezultatului final.
În concluzie, analiza performanţelor întreprinderii cu ajutorul soldurilor intermediare de
gestiune oferă indicii cu privire la modul în care este creată, şi respectiv, transferată valoarea în
cadrul firmei, putându-se identifica astfel problemele de management sau chiar de strategie ale
întreprinderii.
Alături de soldurile intermediare de gestiune, în analiză este utilizat indicatorul capacitatea de
autofinanţare (CAF) care reprezintă de fapt expresia potenţialului financiar degajat de activitatea
rentabilă a întreprinderii la sfârşitul unei perioade de gestiune, fiind un alt indicator de cash flow,
alături de excedentul brut de exploatare. Această resursă potenţială, numită şi marjă brută de
autofinanţare, este destinată pe de o parte finanţării investiţiilor de menţinere (prin intermediul
amortizării) sau creştere (prin intermediul profitului repartizat la rezerve).
Sursele destinate autofinanţării provin din excedentul monetar creat din operaţiuni economice
şi financiare, adică din diferenţa dintre fluxurile financiare pozitive şi negative, respectiv dintre
încasări şi plăţi.
Ratele de rentabilitate ocupă un loc important în categoria instrumentelor analizei financiare,
deoarece facilitează comparaţiile în timp şi spaţiu, mărind astfel pertinenţa analizei şi deciziei.
Deoarece prin intermediul rentabilităţii se apreciază performanţele întreprinderilor, ea
reprezintă o informaţie indispensabilă băncilor, creditorilor şi partenerilor de afaceri, fiind definită
ca un raport între rezultatul obţinut şi mijloacele utilizate, fiind exprimate sub o varietate de forme,
fiecare formă având o valoare informaţională proprie şi reliefând în acest fel multiple laturi ale
activităţii economico-financiare a întreprinderii.
Concluzii
Din cele prezentate în demersul ştiinţific al lucrării de faţă putem spune, că, noţiunea de
performanţă este destul de complexă şi prezintă multiple faţete. Accepţiunile diferite ale
performanţei, complexitatea activităţii economice şi particularităţile domeniilor de activitate ale
întreprinderilor ne conduc la concluzia că pentru măsurarea performanţelor unei întreprinderi nu
putem recurge la folosirea unui singur indicator, ci la o multitudine de indicatori.
Concluzionâd poate spune că varietatea indicatorilor implicaţi în calcul analizei face posibilă
determinarea şi analiza performanţei financiare a entităţii economice, oferind indicii cu privire la
modul în care este creată, respectiv transferată valoarea în cadrul acesteia. Aspectele prezentate în
lucrare conduc la faptul că analiza performanţei financiare, alături de poziţia financiară sunt
obiective esenţiale în vederea obţinerii de rezultate economice superioare de către entităţile care îşi
desfăşoară activitatea în mediul actual.

349
 Bibliografie
1. Berheci M. – Valorificarea raportărilor financiare. Sinteze contabile: teorie, analize,
studii de caz., Editura CECCAR, Bucureşti, 2010.
2. Colasse B., traducere Tabără N. – Analiza financiară a întreprinderii, Editura Tipo
Moldova, Iaşi, 2009
3. Dragotă V. (coord.) – Management financiar. Analiză financiară şi gestiune financiară
operaţională, Vol. 1 – Editura Economică, Bucureşti, 2003.
4. Grosu V. – Perspective şi limite în procesul de armonizare financiar-contabilă, Editura
Tipo Moldova, Iaşi, 2010.
5. Horomnea E. – Introducere în contabilitate. Concepte şi aplicaţii, Editura Tipo Modova,
Iaşi, 2010
6. Ionescu C. – Informarea financiară în contextul internaţionalizării contabilităţii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003.
7. Jianu I. – Evaluarea, prezentarea şi analiza performanţei întreprinderii, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2007
8. Lungu C. I. – Teorie şi practici contabile privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare, Editura CECCAR, Bucureşti, 2007.
9. Mihalciuc C. – Valorificarea informaţiei financiar – contabile în diagnosticul
întreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2009
10. Petrescu S., Mihalciuc C. C. – Diagnosticul financiar privind performanţa întreprinderii.
Aspecte teoretice şi aplicative de contabilitate şi analiză financiară, Editura Universităţii Suceava,
2006.
11. Popa A. F. – Contabilitatea şi fiscalitatea – rezultatul întreprinderii, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2011.
12. Vintilă G. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2004.
13. OMFP 1802 din 29 decembrie 2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate,
14. Standardele Internaţionale de Raportare Financiară 2013 - ediţie oficială tipărită a
textului consolidat al normelor autorizate ale IASB emise la 1 ianuarie 2013, Partea A - Cadrul
general conceptual şi dispoziţii, par. 4.24, pp. A38-A39, par. 4.31, 4.35, pp. A39-A40.
15. http://www.fasb.org/cs/BlobServer?blobcol=urldata&blobtable=MungoBlobs&blobkey=i
d&blobwhere=1175820900391&blobheader=application%2Fpdf, Financial Accounting Standards
Board, Original pronouncements as amended, Statement of Financial Accounting Concepts No. 5
Recognition and Measurement in Financial Statements of Business Enterprises, 2008, pp. 10, 3
[accesat la 12.02.2016]
16. http://www.sagepub.com/upm-data/49880_ch_7.pdf, The FASB’s Conceptual
Framework, Chapter 7, [accesat la 25.09.2015]
17. www.2.eycom.ch/publications , Ernst & Young, US GAAP versus IFRS. The basics,
November 2012.

350