Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-Suport de curs-
1.Introducere
Trecerea la economia de piata reclama adaptarea managementului la noile cerinte ,cunoasterea
,in timp real ,a datelor cu privire la performanta intreprinderii cit si anticiparea unor evenimente
economice viitoare astfel incit decizia manageriala sa poata fi luata in cunostinta de cauza si ,in acelasi
timp,sa elimine posibilitatea declansarii unor riscuri ce pot afecta negativ activitatea viitoare a
firmei.Aceste nevoi stau la baza “evaluarii,recunosterii ,prezentarii si analizei performantei
intreprinderii”.Realizarea acestor deziderate provoca contabilitatea la noi configuratii informationale si
manageriale.Putem spune ca ,deocamdata,nici Cadrul contabil general IASB nu contine o teorie
contabila pe masura privind evaluarea performantei financiare.Se cunosc mai multe pozitionari si
fundamentari teoretice privind performata intreprinderii si continuind cu legarea acesteia de
rentabilitate,eficacitate,eficienta si alti indicatori folositi in analiza financiara pentru a masura
performanta unei intreprinderi.Acesta performanta este legata ,cum este si firesc,de profit care este
scopul oricarei intreprinzator.
In cele ce urmeaza vom selecta citeva precizari ori ,daca vreti,”definitii’ a notiunilor de mai sus
cu cvarer vom opera incontinuiare in demersul nostru.
Performanta:
a)Termenul de performanta trebuie sa fie rezervat descrierii evolutiei rezultatelor pe o perioada
considerata destul de indelungata pentru luarea deciziei;
b)Performanta este intotdeauna produsul unei comparatii.A fi performant insemna a realiza ori a
depasi obiectivele propuse;
c)In sens strict, performanta este un efect,un rezultat al actiunii;in sens larg ,se poate considera
ca un rezultat nu este un nimic in sine ,el fiind dependent de mijloacele sale.Performanta este
ansamblul etapelor logic elementare ale actiunii,ale intentiei rezultatului efectiv.Performanta este
subiectiva pentru ca este produsul operatiei,prin natura subiectiva,care consta i a apropia o realitate de
o dorinta.
Iata doar citeva din posibilele “definitii” ale performantei.
Din definitiile de mai sus decurg urmatoarele consecinte:continutul concret al perrformantei
este dependent de fixarea obiectivelor;nu exista performanta in absolut ,independenta de obiectivele
sale;ceea ce este performant intr-o situatie data ,caracterizata prin anumite obiective,poate sa nu fie
intr-o alta situatie,caracterizata prin alte obiective;este performant cel care isi atinge obiectivele.
Intreprinderea peerformanta este acea intreprindere care creeaza valoare pentru
actionari,satisface clientii,care tine cont de opinia salariatilor sai si care reaspecta mediul natural.
Crearea de valoare
pentru actionari
Opinia salariatilor
Profesorul M.Ristea considera ca performantei putem sa-i
asociem cele trei notiuni:eficienta ,economicitate si eficacitate.
Deci:
Performanta = Eficienta + Economicitate + Eficacitate
Obiective
strategice
Eficacitate
Resurse
Mijloace Rezultate
Economicitate
Eficienta
Adevarata performanta se poate obtine prin imbinarea celor trei E-uri numai in cazul cind
aceasta performabta se mentine pe termen lung.Este motivul pentru care am corelat,mai sus,notiunea de
eficacitate cu cea privind realizarea obiectivelor strategice.
Un set complet de situatii financiare trebuie sa cuprinda bilantul, contul de profit si pierdere,
situatia rezultatului global si/sau situatia modificarilor capitalului propriu, tabloul de trezorerie si notele
explicative. In cele ce urmeaza vom incerca sa realizam o distributie corecta a elementelor cuprinse in
situatiile financiare, asa cum sunt ele definite de Cadrul general lASB, Cadrul general american si
Cadrul general britanic.
Bilantul este o componenta a situatiilor financiare care evidentiaza pozitia financiara a unei
intreprinderi prin intermediul elementelor componente: active, datorii si capitaluri proprii.
Activul este o resursa controlata de intreprindere ca urmare a unor evenimente trecute si din care
se prevede ca se vor obtine beneficii economice viitoare (Cadrul general IASB). Activele sunt drepturi
sau alte mijloace susceptibile sa genereze beneficii economice care sunt sub controlul fntreprinderii si
care rezulta din operatii sau evenimente survenite in trecut (Cadrul general britanic). Activele
reprezinta avantaje economice viitoare probabile, obtinute sau controlate de o intreprindere ca rezultat
al unei tranzactii sau evenimente trecute (Cadrul general american).
Toate cele trei definitii cuprind aceleasi elemente: resurse, drepturi sau avantaje controlate de
intreprindere, provenite din evenimente trecute care se vor materializa in ieţiri de beneficii economice
viitoare pentru intreprindere. Multe active, ca, de exemplu, instalatiile si echipamentele, au o forma
fizica dar acest lucru nu este esential pentru existenta unui activ. Astfel, marci si drepturile de autor
sunt considerate active daca se prevede ca se vor obtine beneficii economice viitoare de pe urma
acestora. Numeroase active ca, de exemplu, creantele si proprietatile, sunt asociate cu drepturi legale
inclusiv cu dreptul de proprietate. Acesta nu este esential pentru stabilirea existentei unui activ. Astfel,
proprietatile detinute in sistem de leasing si considerate active daca intreprinderea se asteapta sa
controleze beneficii rezultate de pe urma detinerii acestora. Controlul resurselor este parte intre accesul
la resurse si limitarea accesului altora la aceste resurse. Cele doua conditii actioneaza simultan. Lipsa
uneia conduce la disparitia controlului.
Datoria este o obligatie actuala a intreprinderii provenita din evenimente trecute si a carei
decontare va conduce la o iesire de resurse care incorporeaza beneficii economice (Cadrul general
IASB). Datoriile sunt diminuari probabile de avantaje economice viitoare, rezultate din obligatii
prezente a unei intreprinderi de a transfera active sau de a presta servicii ,altor intreprinderi ca rezultat
al tranzactiilor sau evenimentelor trecute (Cadrul general britanic). Datoriile sunt obligatii prezente ale
unei entitati beneficii economice ca rezultat al evenimentelor si tranzac(Cadrul general american).
Toate cele trei definitii cuprind aceleasi elemente: obligatii prezente ale intreprinderii, provenite
din evenimente trecute care probabil vor genera beneficii economice dinspre intreprindere. Obligatiile
intreprinderii trebuie sa fie prezente, si nu viitoare. Ele pot fi rezultatul unor contracte si urmarea unei
politici duse de intreprindere care a creat anumite asteptari din partea acesteia. Un rol important in
recunoasterea datoriilor i1 are probabilitatea , si nu certitudinea iesirii de beneficii economice dinspre
intreprindere . Astfel, din categoria datoriilor fac parte si provizioanele.
Capitalurile proprii proprii reprezinta interesul rezidual in activele intreprinderii dupa deducerea
tuturor datoriilor (Cadrul general IASB). Capitalurile proprii reprezinta suma reziduala calculata prin
deducerea tuturor datoriilor din totalul activelor (Cadrul general britanic). Capitalurile proprii
reprezinta interesul rezidual in activele intreprinderii dupa deducerea datoriilor sale (Cadrul general
american).
Definitia capitalurilor proprii este aceeasi conform celor trei conceptii:internationala, britanica si
americana.
Elementele proprii contului de profit si pierdere sunt cheltuielile si veniturile, castigurile si
pierderile. Ele sunt definite diferit de cele trei cadre generale.
Potrivit Cadrului general IASB, veniturile sunt cresteri de avantaje economice in cursul
perioadei contabile sub forma de cresteri de active sau diminuari de datorii, care au ca rezultat cresterea
capitalurilor proprii sub alte forme decit cresterea provenita din contributiile proprietarilor. Conform
conceptiei internationale termenul de venit cuprinde:
- venituri obtinute din activitatile principale ale intreprinderii;
- castiguri obtinute din activitatile auxiliare;
- castiguri obtinute din cresterea valorii economice a activelor.
Doar primele doua elemente din cele enumerate sunt cuprinse in contul de profit si pierdere.
Ultimul element se regaseste in situatia rezultatului global sau in situatia variatiilor capitalului propriu.
Potrivit Cadrului general britanic, castigurile reprezinta cresteri ale capitalului propriu, altele
decat cele privind aporturile din partea proprietarilor. In categoria castigurilor se includ veniturile
rezultate din activitatea curenta a intreprinderii, veniturile rezultate din alte activitati decat cele curente,
cum este cazul castigurilor din cedarea activelor, precum si plusvalorile inregistrate asupra elementelor
de activ. Ca in cazul precedent, doar primele doua elemente sunt cuprinse in contul de profit si pierdere.
Ultimul element se regaseste in situatia rezultatului global si in situatia variatiilor capitalului
propriu.
Potrivit Cadrului general american:
· veniturile sunt cresteri de active sau diminuari de datorii rezultate din activitatile principale ale
intreprinderii;
· castigurile sunt cresteri ale capitalului propriu, altele decit cele generate de venituri sau de
aporturile proprietarilor, fiind rezultate din activitati accesorii sau schimbari economice.
Venituri1e si castigurile rezultate din activitati accesorii se regasesc in contul de profit si
pierdere, in timp ce castigurile generate de schimbari economice sunt elemente specifice situatiei
rezultatului global. Veniturile apar pe parcursul desfasurarii normale a tranzactiilor intreprinderii, in
timp ce castigurile pot sa apara sau nu pe parcursul desfasurarii normale a tranzactiilor intreprinderii si
includ iesirile de active imobilizate sau castiguri nete realizate din reevaluarea activelor imobilizate. De
obicei, castigurile sunt evidentiate separat deoarece cunoasterea acestora este utila pentru luarea
deciziilor economice. Castigurile sunt adesea inregistrate la valoarea neta.
Potrivit Cadrului general IASB, cheltuielile sunt diminuari de avantaje economice in cursul
perioadei contabile sub forma de iesiri sau diminuari ale valorilor active lor sau de cresteri ale
datoriilor, care au ca efect diminuarea capitalurilor proprii sub alte forme decat distribuirile in
beneficiul proprietarilor capitalului. Conform conceptiei intemationale termenul de cheltuiala cuprinde:
· cheltuieli obtinute din activitatile principale ale intreprinderii;
· pierderi obtinute din activitatile auxiliare;
· pierderi obtinute din diminuarea valorii economice a activelor.
Doar primele doua elemente din cele enumerate sunt cuprinse in contul de profit si pierdere;
ultimul element se regaseste in situatia rezultatului global sau in situatia variatiilor capitalului propriu.
Potrivit Cadrului general britanic, pierderile reprezinta diminuari ale capitalului propriu, altele
decat cele privind distribuirile catre proprietari.
In categoria pierderilor se includ cheltuielile rezultate din activitatea curenta, cheltuielile
rezultate din alte activitati decat cele curente, cum este si cazul pierderilor inregistrate la cedarea
activelor, precum si minus valorile inregistrate asupra elementelor de activ. Ca in cazul precedent, doua
elemente sunt cuprinse in contul de profit si pierdere; ultimul element se regaseste in situatia
rezultatului global si in situatia variatiilor capitalului propriu.
Potrivit Cadrului general american:
- cheltuielile sunt consumuri de active sau cresteri de datorii rezultate din activitatile principale ale
intreprinderii;
- pierderile sunt diminuari ale capitalului propriu, altele decat cele generate de cheltuieli sau de
distribuiri catre proprietari, fiind rezultate din activitati accesorii sau schimbari economice.
Cheltuielile si pierderile rezultate din activitati accesorii se regasesc in contul de profit si
pierdere, in timp ce pierderile generate de schimbari sunt elemente specifice situatiei rezultatului
global.
Cu alte cuvinte, cheltuielile reprezinta costuri ale bunurilor si serviciilor utilizate in procesul
de obtinere a veniturilor. Cheltuielile au un efect contrar veniturilor: ele diminueaza capitalurile proprii.
De asemenea, ele determina o scadere a activelor sau o crestere a datoriilor. Dupa cum nu toate
incasarile reprezinta venituri, nici toate platile nu reprezinta cheltuieli.
O plata efectuata pentru reducerea unei datorii nu are drept rezultat recunoasterea unei
cheltuieli. Cu toate acestea, datoria poate sa provina din efectuarea unei cheltuieli anterioare, cum ar fi
publicitatea care urmeaza a fi platita ulterior. De asemenea, mai pot exista doua situatii pana cand o
plata sa devina cheltuiala. Un exemplu ar fi cheltuielile efectuate in avans sau bunurile inregistrate ca
active imobilizate atunci cand sunt receptionate.
Ulterior pe masura ce utilitatea lor scade in cursul activitatii, costul lor este trecut pe cheltuieli. Nu
toate diminuarile capitalurilor proprii se datoreaza cheltuielilor. Retragerile proprietarilor din
intreprindere sau distribuirea dividendelor diminueaza capitalurile proprii, dar nu sunt considerate
cheltuieli.Titlul generic de cheltuieli include nu doar cheltuielile, ci si pierderile.
Ca si in cazul castigurilor, pierderile sunt evidentiate separat deoarece cunoasterea acestora este
utila pentru luarea deciziilor economice. Pierderile sunt adesea inregistrate la valoarea neta.
Un rol important in recunoasterea veniturilor si cheltuielilor i1 are principiul conectarii
cheltuielilor la venituri. Acest principiu cuprinde doi pasi:
- recunoasterea veniturilor in momentul realizarii lor;
- recunoasterea cheltuielilor prin trei modalitati posibile:
- o asociere a cauzei cu efectul, cum este cazul diferitelor componente care alcatuiesc costul bunurilor
vandute care sunt inregistrate drept cheltuieli concomitent cu inregistrarea veniturilor din vanzarea
respectivelor bunuri:
- o alocare a a cheltuielilor, sistematica si rationala atunci cind se prevede obtinerea unor beneficii
economice pe parcursul mai multor exercitii financiare, iar corelarea cu veniturile nu se poate efectua
decat in mare sau indirect, asemenea amortizarii imobilizarilor;
- o recunoasterea imediata atunci cand acestea nu produc beneficii econornice viitoare sau cand aceste
beneficii nu au caracteristicile necesare pentru a fi inregistrate ca active in bilant. Este cazul
cheltuielilor administrative sau de desfacere, precum si al cheltuielilor de cercetare.
Situatia rezultatului global cuprinde, alaturi de rezultatul determinat in contul de profit si
pierdere, si castigurile si pierderile recunoscute direct in capitalurile proprii.
Formulele pentru calculul rezultatului global pe baza elementelor definite de cadrele generale
sunt:
Potrivit Cadrului general IASB: Rezultatul global = Venituri - Cheltuieli ;
Potrivit Cadrului general britanic: Rezultatul global = Castiguri – Pierderi; Potrivit Cadrului
general american:
Rezultatul global = Venituri - Cheltuieli + Castiguri - Pierderi .
In plus, Cadrul general american defineste rezultatul global ca fiind variatia capitalului propriu al
intreprinderii de-a lungul unui exercitiu financiar, care rezulta din tranzactii si evenimente, altele decat
cele cu actionarii.
Cadrul general britanic defineste ca elemente specifice situatiei modificarii capitalului propriu
aporturile si distribuirile catre proprietari, astfel:
Aporturile proprietarilor reprezinta cresteri de capital propriu rezultate din investitiile facute de
proprietari in calitate de actionari.
Distribuirile catre proprietari reprezinta diminuari de capital propriu rezultate din transferurile
facute proprietarilor in calitatea lor de actionari.
Cadrul general american defineste elementele proprii situatiei aporturilor si distribuirilor catre
proprietari astfel:
Aporturile proprietarilor reprezinta cresteri de capital propriu rezultate din aporturile de bunuri
efectuate de persoane fizice sau juridice cu scopul obtinerii unei participatii in intreprindere sau al
cresterii acestei participatii.
Distributiile in favoarea proprietarilor reprezinta diminuari de capital propriu care rezulta din
distribuirea de active sau de prestari de servicii in favoarea proprietarilor care are ca rezultat
diminuarea intereselor actionarilor in intreprindere.
Cadrul general IASB nu defineste aporturile proprietarilor si distribuirile in favoarea
proprietarilor, acestea fiind concepte simplu de inteles, care nu necesita definitii distincte.
Pentru a arata cum vor influenta aceste elemente performanta financiara a intreprinderii trebuie sa
continuam abordarea temei prin prisma bazelor de evaluare.
2.2. Bazele de evaluare
Cadrul general IASB prevede urmatoarele baze de evaluare: costul istoric, costul curent,
valoarea realizabila (de decontare) si valoarea actualizata. Ar trebui adaugata si valoarea justa
deoarece aceasta baza de evaluare, chiar daca nu este prevazuta expres de cadrul general, este des
folosita de IFRS ca baza pentru evaluarea multor active si datorii.
2.2.1. Costul istoric
Costul istoric este costul de origine evaluat, masurat si inregistrat la intrarea active lor si crearea
datoriilor .In cazul activelor, costul istoric delimiteaza suma in numerar platita / de platit in momentul
cumpararii sau productiei pentru a dobandi de bunavoie si in cunostinta de cauza un bun economic. In
cazul datoriilor, costul istoric reprezinta valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in
anumite imprejurari (de exemplu, in cazul impozitului pe profit), valoarea care se asteapta sa fie platita
in numerar sau in echivalente de numerar pentru a stinge datoriile, in cursul normal al afacerilor.
Costul istoric este consecinta a doua principii fundamentale: principiul nominalismului
monetar si principiul prudentei.
Principiul nominalismului monetar ignora fluctuatiile de valoare ale etalonului monetar si
solicita evaluarea bunurilor achizitionate cu titlu oneros la cost de achizitie, a bunurilor obtinute din
productie proprie, la cost de productie, a creantelor si a datoriilor, la valoarea nominala, si nu la
valoarea actuala.
Potrivit reglementarilor romanesti, toate activele sunt recunoscute initial la costul istoric,
exceptand activele aduse ca aport, evaluate la valoarea de aport, si activele obtinute cu titlu gratuit,
evaluate la valoarea justa.
Consideram ca si valoarea de aport, deoarece este stabilita in urma evaluarii la data aportului,
poate fi considerata o valoare justa. Daca putem vorbi despre obiectivitatea costului de achizitie si, cu o
mica rezerva, despre cea a costului de productie, ce ne facem cu valoarea de aport si cu valoarea justa,
care sunt stabilite in functie de conditiile actuale, deci au caracter subiectiv?
Conform IFRS, toate activele si datoriile sunt evaluate la recunoasterea initiala la costul
istoric, cu exceptia:
· instrumentelor financiare care sunt evaluate la valoarea justa plus, in cazul unui activ financiar sau al
unei datorii financiare care nu este la valoarea justa prin contul de profit si pierdere, costuri1e
tranzactiei care sunt direct atribuibile achizitiei sau emiterii activului financiar sau datoriei financiare;
· activelor recunoscute ca urmare a unui contract de leasing financiar, care sunt evaluate la minimul
dintre valoarea justa si valoarea actualizata a platilor minime de leasing;
· activelor biologice si productiei agricole, care sunt evaluate la valoarea justa minus costurile estimate
la punctele de vanzare.
Conform reglementarilor romanesti, ulterior recunoasterii initiale, toate activele sunt
evaluate la costul istoric, cu exceptia:
-imobilizarilor corporale pentru care se alege modelul reevaluarii;
-instrumentelor financiare in situatiile consolidate, care pot fi evaluate la valoarea justa, daca se alege
aceasta baza de evaluare.
Conform OMFP nr. 1.752/2005, valoarea justa nu se aplica la evaluarea instrumentelor
financiare nederivate detinute pana la scadenta, a imprumuturilor si a creantelor generate de entitate si
nedetinute in scopul tranzactionarii, intereselor in filiale, intreprinderi asociate si asocieri in
participatie, instrumentelor de capital emise de societate, contractelor cu plata contingenta intr-o
combinare de intreprinderi, precum si altor instrumente financiare cu astfel de caracteristici speciale si
care, in concordanta cu ceea ce este general acceptat, se contabilizeaza diferit fata de alte instrumente
financiare.
Evaluarea la valoarea justa se aplica numai datoriilor care sunt detinute ca parte a unui
portofoliu de tranzactionare sau instrumentelor financiare derivate;
- investitiilor financiare pe termen scurt cotate la bursa care se evalueaza la valoarea justa de la
sfarsitul exercitiului financiar, in acest sens OMFP nr. 1.752/2005 precizand: Valorile mobiliare pe
tennen scurt admise la tranzactionare pe o piata reglementata se evalueaza la valoarea de cotatie din
ultima zi de tranzactionare, iar cele netranzactionate, la costul istoric mai putin eventualele ajustari
pentru pierderea de valoare. Valorile mobiliare pe termen lung se evalueaza la costul istoric mai putin
eventualele ajustari pentru pierderea de valoare.
Conform IFRS, ulterior recunoasterii initiale se poate folosi costul istoric la evaluarea
urmatoarelor elemente:
- activele de explorare si evaluare, daca nu se alege modelul reevaluarii;
- stocurile, in situatia in care costul este mai mic decat valoarea realizabila neta;
- imobilizarile corpora1e si necorporale evaluate la cost;
- investitiile in instrumente de capital propriu care nu au un pret cotat pe o piata activa si a caror
valoare justa nu poate fi evaluata credibil, plus instrumentele derivate asociate acestora;
- investitiile imobiliare, daca nu se alege modelul evaluarii la valoarea justa.
Creantele si imprumuturile emise de intreprindere, precum si investitiile pastrate pana la
scadenta se evalueaza la recunoasterea ulterioara, conform IAS 39, la costul amortizat. Costul amortizat
este ca1culat folosind metoda dobanzii efective. Rata efectiva a dobanzii este rata care actualizeaza
fluxurile de trezorerie generate de instrumentul financiar la valoarea recunoscuta in momentul
recunoasterii initiale. Calculul include toate cheltuielile accesorii antrenate de instrumentul financiar in
cauza. Pentru a exemplifica evaluarea la cost amortizat prezentam exemplul unui activ financiar pastrat
pana la scadenta: obligatiunile.
Costul istoric reflecta corect valoarea elementelor la momentul recunoasterii lor inifiale, fiind
o valoare justa la data respectiva. Dar odata cu trecerea timpului el ia o alura foarte istorica daca
elementul avut in vedere continua sa apara in bilant. Parametrii economici, atit cei generali (puterea de
cumparare, rata dobanzii), cat si cei specifici (profitabilitatea firmei), care-l inconjoara nu inceteaza sa
evolueze. Astfel, in cazul unei existente perene in conturi, costul istoric al unui element nu mai poate
reda, dupa o anumita perioada, imaginea fidela a valorii pe care ar trebui sa o reflecte. Binetnteles,
exista o serie de corectii ale sumelor istorice precum reevaluarea, contabilitatea indexata la inflatie, insa
acestea sunt insuficiente pentru redarea unei imagini fulele.
Costul istoric este orientat spre trecut, insa spre deosebire de celelalte baze de evaluare prezinta
un mare avantaj: este clar definit si verificabil;odata stabilit, el ramane fix atata timp cat bunul se afla
in posesia intreprinderii. Atunci care este marele dezavantaj care face din costul istoric o valoare
desueta? Raspunsul este inflatia. In conditii de inflatie informatiile furnizate prin respectarea costului
istoric nu mai au valoare. Chiar IAS 1 precizeaza: situatiile financiare bazate pe modelul costului
istoric sunt utile doar daca sunt exprimate in raport cu unitatea de masura curenta la data bilantului.
2.2.2. Costul curent
Costul curent reprezinta valoarea in numerar sau echivalente de numerar care ar trebui platita
daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat la momentul curent; valoarea neactualizata in
numerar sau echivalente de numerar necesara pentru a deconta o obligatie la momentul curent.
Costul curent este folosit doar in evaluarea provizioanelor atat potrivit reglementarilor nationale,
cat si celor internationale. IAS 37 precizeaza ca provizioanele sunt recunoscute pentru cea mai buna
estimare necesara stingerii obligatiei curente la data bilantului.
In cazul activelor, costul curent se calculeaza de maniera urmatoare:
Se cauta valoarea unui activ nou echivalent. Din aceasta valoare se scade amortizarea
corespunzatoare duratei de viata utila consumata, aferenta bunului detinut si care urmeaza a se inlocui,
si se obtine costul curent. Costul curent poate fi insa analizat din mai multe puncte de vedere. Pentru
activele obtinute de intreprindere din productie proprie, costul curent poate fi reprezentat de costul de
reproductie necesar intreprinderii pentr a produce un activ identic sau echivalent cu cel vizat a fi
inlocuit. Pentru activele care pot fi achizitionate, costul curent reprezinta suma de numerar platita in
prezent pentru a achizitiona un activ identic sau echivalent. Pentru imobilizarile corporale cu durata de
viata consumata, costul curent poate fi reprezentat de suma de numerar platita pentru achizitionarea
unui activ identic sau echivalent pe piata second-hand. Urmatorul exemplu prezinta modul de calcul al
costului curent pomind de la metoda prezentata mai sus: se determina costul curent pentru un activ in
stare noua, iar apoi se deduce amortizarea corespunzatoare.
Societatea Alfa achizitioneaza la inceputul exercitiului financiar N un utilaj la costul de achizitie de
3.ooo u.m. Durata utila de viata este de 5 ani, metoda de amortizare este cea liniara, iar valoarea
reziduala estimata este nula. Costul curent al unui activ in stare noua cunoaste urmatoarea evolutie pe
durata de viata utila a activului:
31.12.N........ ...6.ooo
31.12.N+l ........6.ooo
31.12.N+2..... .7.ooo
31.12.N+3.. ...9.ooo
31.12.N+4... 1o.ooo
Valoarea actualizata reprezinta valoarea actualizata a viitoarelor intrari nete de numerar care
urmeaza safie generate in derularea normala a activitafii intreprinderii; valoarea actualizata a viitoarelor
iesiri nete de numerar care se asteapta sa fie necesare pentru a deconta datoriile potrivit cursului normal
al afacerilor.
Valoarea actualizata este orientata spre viitor, fiind calculata pe baza fluxurilor nete de numerar
aferente intervalului prezent - viitor.
Exista o serie de intrebari privind modul de calcul al valorii actualizate,la unele dintre ele
negasindu-se inca raspunsul. Pentru ce active se determina valoarea actualizata?
Valoarea de actualizare se poate determina in special pentru activele imobilizate utilizate in
procesul de productie, deoarece acestea sunt cele care creeaza valoare pentru intreprindere si genereaza
fluxuri viitoare de numerar.
La ce nivel de detaliu trebuie sa se efectueze acest calcul (trebuie sa se procedeze la un calcul
individual pentru fiecare activ in parte sau asa se faca anumite regrupari)?
Pentru ce durata previzionala trebuie stbilit calculul? Valoarea de actualizare trebuie sa se determine
pentru fiecare activ in parte si pentru o durata previzionala egala cu durata de utilizare a bunului.
Cum se determina fluxurile de numerar? Trebuie sa intervina notiunea de impozit asupra acestor
fluxuri? Fluxurile viitoare de numerar se detemina ca diferenta intre veniturile incasate si de incasat si
cheltuielile platite si de platit generate de activitatea de exploatare. Estimarile fluxurilor viitoarer de
numerar nu includ: intrarile sau iesirile de numerar din activitatile financiare incasarile sau platile
aferente impozitului pe profit.
Care este rata de retinut in caz de actualizare? Rata de actualizare trebuie sa fie rata unei taxe
anticipate care reflecta impunerile curente pe piata ale valorii in timp a banilor si riscurile specifice
activului. Intreprinderea poate retine urmatoarele rate de actualizare: media ponderata a cost
capitalului, rata implicita in tranzactiile curente pe piata pentru active similare. Estimarea fluxurilor
viitoare de numerar si rata de actualizare sunt influentate de cresterile de pret. Daca rata de actualizare
include efectul cresterilor de pret corespunzatoare inflatiei generale, fluxurile viitoare de numerar sunt
estimate in termeni nominali. Daca rata de actualizare include efectul cresterilor de pret
corespunzatoare inflatiei generale, fluxurile viitoare de numerar sunt estimate in termeni reali.
Pentru determinarea valorii actualizate a unui activ sunt necesare urmatoarele elemente:
· perioada de timp pentru care activul genereaza fluxuri de numerar;
· fluxurile nete de numerar asteptate a fi obtinute din utilizarea activului pe durata de viata utila si din
vanzarea activului la sfirsitul duratei de viata utila;
· rata de actualizare.
Niciun concept contabil nu este in prezent mai dezbatut decat valoarea justa, care este o consecinta a
principiului true and fair view. Insa termenul este tradus diferit in diverse limbi: just (juste) in franceza,
real (reeele) in olandeza, rezonabil (razonable) in spaniola, valoare actuala atribuibila (beizulegender
zeitwert) In germana, fair value fara nicio traducere in italiana. Nimeni nu a tradus valoarea justa ca
valoare fidela, ceea ce este bine.
Valoarea justa nu este definita nici de Cadrul general IASB, nici de cel american. Insa valoarea
justa este definita de IASB astfel: suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie,
de bunavoie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretu1 este
determinat obiectiv. Este vorba, deci, de o estimare, si nu de o constatare ca in cazul valorii de piata.
Valoarea justa cuprinde valoarea de piata si tinde sa acopere toate valorile izvorate din estimarile
bazate pe calcule economice.
Vechiul standard IAS 32 precizeaza ca atunci cand activitatea pietei este slaba, cand volumul
tranzactiilor este slab in raport cu numarul instrumentelor financiare de negociat, cursurile pietei nu pot
reflecta valoarea justa a instrumentului. In aceste cazuri, cand cursul pe o piata nu este disponibil, pot fi
adesea utilizate tehnici de estimare pentru a determina valoarea justa cu o fiabilitate suficienta pentru a
satisface exigentele acestei norme.
Aceeasi norma precizeaza ca atunci cand un instrument nu este negociat pe o piata organizata, nu
este oportun pentru intreprindere sa se determim si sa se publice o singura suma care sa reprezinte o
estimare a valori juste. Ar fi mult mai utila publicarea unui interval de valori in care valoarea justa a
instrumentului financiar sa poata in mod rezonabil sa se gaseasca. Aceasta ultima precizare nu se mai
regaseste in IAS 39, recunoscind prin aceasta lipsa de fiabilitate a valorii juste in absenta unei piete
organizate.
Rezulta ca fiabilitatea si, prin urmare, pertinenta valorii juste sunt legate de caracterul activ al
pietelor pe care instrumentele financiare trebuie evaluate. IAS 39 urmareste sa trateze in cadrul
aceleiasi norme instrumente diferite din punct de vedere al naturii lor econornice, al formei lor juridice
si al utilizarii lor, precum creantele, imprumuturile, produsele derivate: swaps, options, futures,
forwards. De asemenea, standardul amintit mai sus vizeaza operatii realizate atat de intreprinderile
industriale si comerciale, cat si de institutiile de credit si de asigurare, ale caror obiective si finalitati nu
pot fi comparate. Normalizatorul se gaseste astfel confruntat cu situatii eterogene, in contexte
economice si financiare atit de diferite, astfel incat aceste standarde nu pot contribui in mod favorabil la
adoptarea unor solutii coerente si compatibile cu finalitatea tranzactiilor.
Conceptul de valoare justa se opune principiului prudentei si evaluarii la costul istoric.
Avantajele si calitatile valorii juste pot fi sintetizate astfel:
- caracterul predictiv: valoarea justa reprezinta cea mai buna baza de previziune a fluxurilor
financiare viitoare;
- comparabilitatea: valoarea justa reflecta valoarea actualizata a tuturor instrumentelor, indiferent de
natura lor;
- coerenta: valoarea justa este adaptata gestiunii active a riscurilor financiare;
- complexitatea redusa: un model de evaluare unic este mai simplu decat un model care permite
aplicarea diferitelor metode de costuri si de valoare;
- neutralitatea: valoarea justa este independenta de intentia si de calitatea partilor, de data de origine
a operatiilor, de natura instrumentelor.
Exista mai multe modele privind evaluarea la valoarea justa:
1) Evaluarea la valoarea justa doar a anumitor instrumente financiare;
2) Evaluarea tuturor instrumentelor financiare la valoarea justa;
3) Evaluarea la valoarea justa a anumitor elemente din situatiile financiare;
4) Evaluarea tuturor elementelor de activ, de datorii si de capitaluri proprii la valoarea justa.
3.RECOMANDARI CECCAR-EV
I.Obiectiv
Bilantul functional - este instrumentul de analiza, pe baza posturilor din bilantul contabil, a
principalelor functii ale intreprinderii:
functiile de investitii, de exploatare si de trezorerie -in activ si functia de finantare -in pasiv.
Schematic, bilantul functional se prezinta astfel:
ACTIV PASIV functia de finantare
functia Imobilizari Fonduri proprii de origine externa
de investitii brute (capital, subventii pentru investitii),
fonduri proprii de origine interna
(rezerve, amortismente,
provizioane ).
functia de Nevoia Datorii financiare
exploatare de fond de rulment
NFR (imprumuturi pe termene
medii, scurte,lungi)
functia
de trezorerie Disponibilitati
unde necesarul de fond de rulment total (global) se ca1culeaza pe baza relatiei:
NFRT (G) = necesarul de fond de rulment de exploatare + necesarul de fond de rulment in afara
exploatarii,
unde:
Necesarul de fond de rulment de exploatare = activ circulant de exploatare (stocuri + creante
+ avansuri + cheltuieli in avans legate de exploatare) - datorii de exploatare [avansuri primite + datorii
furnizori + datorii fiscale (in afara impozitului pe profit) + venituri in avans legate de exploatare];
Necesarul de fond de rulment in afara exploatarii = activul circulant in afara exploatarii
(titluri de plasament + debitori diversi + cheltuieli in avans in afara exploatarii) - datorii in afara
exploatarii (creditori diversi, inclusiv datorii din imobilizari + venituri in avans in afara exploatarii +
impozitul pe profit).
Bilantul financiar - este instrumentul de analiza, pe baza posturilor din bilantul contabil, a
celor trei mari mase financiare ale intreprinderii:
- fondul de rulment net global ;
- necesarul de fond de rulment ;
- trezoreria intreprinderii.
Schematic, bilantul financiar se prezinta astfel:
Activ Pasiv
I. Activ imobilizat IV. Capitaluri permanente
II. Stocuri + Creante V. Datorii nefinanciare
III. Disponibilitati si alte valori VI. Datorii financiare pe termen
mobiliare de plasament scurt
FR = IV- I
T = III- VI
NFR =II – V
Bilant economic:
Foaia de lucru:
- corijarea valorilor contabile
- document utilizat= bilantul contabil
- scop:elaborarea bilantului economic
- lucrari efectuate:
STOCURI
Valoare de inlocuire neta 1.300
-depreciere reversibila -205
-greu vandabile - 580
CLIENTI
Valoare actuala neta 20.326
Clienti incerti - 850
PASIV
DATORII
FURNIZORI
Valoare contabila 7.306
Penalizari 800
ALTE DATORII
Valoare contabila 10.540
Dobinzi si penalizari 1.060
Afectarea profitului
Valoarea contabila 1.117
Valoarea contabila
minus penalizari latente= 800 + 1.060 - 1.860
Valoare corijata - 743
METODA ADITIVA
Capitalurile contabile proprii = 4.132
Si a soldurilor influientelor evaluarii:
Minus profitul-transformat
in pierdere = - 1.117
Plus pierderea = - 743
Plus dif.negativa de evaluare = - 566
ANC = 1.706
Bilantul economic
ACTIV PASIV
Active imobilizate 6.277 Datorii -total 24.617
Active circulante –total 20.046 DTL 1.233
Stocuri 515 Furnizori 8.106
Clienti 19.476 Alte datorii 11.600
Disponibil 55 Alte obligatii 1.615
Credite pe termen scurt 2.063
Capitaluri proprii-total 1.706
Capital social 500
Rezerve 188
Rezultat reportat 2.327
Profit -743
Diferente evaluare -566
Capitalurile proprii - reprezinta capitalul social, alte fonduri proprii, rezerve legale si statutare,
provizioane cu caracter de rezerva, profituri nerepartizate.
Capitalurile permanente - reprezinta capitalurile proprii plus obligatiile financiare pe termen
lung.
Cash-flow - flux de lichiditati.
Fluxul anual de lichiditati nete, folosit in evaluarea unei intreprinderi, se obtine de regula prin
metoda indirecta, respectiv prin insumarea profitului net cu amortizarile si provizioanele pentru riscuri
si cheltuieli si scaderea variatiei necesarului de fond de rulment si a fondurilor necesare pentru
investitiile de mentinere (nu de dezvoltare).
Goodwill - parte din valoarea globala a unei intreprinderi care are ca sursa buna gestionare si
exploatarea elementelor intangibile de care dispune acea intreprindere; se obtine prin capitalizarea
profitului obtinut de intreprindere peste pragul sau de rentabilitate.
Intreprinderea - este o entitate economica ce presupune desfasurarea unei activitati social-
economice, in scopul obtinerii unor avantaje: active economice (sectii, magazine etc.), societati
comerciale, regii autonome.
Obligatiile nefinanciare - sunt datorii nepurtatoare de dobanzi, de regula nebancare.
Obligatiile financiare - sunt datorii purtatoare de dobanzi, de regula bancare.
Valoarea de achizitie (de origine sau istorica) - reprezinta totalitatea costurilor necesare
pentru achizitionarea si punerea bunului sau a activului in stare de utilizare, de folosire.
Valoarea curenta - se obtine corijand valoarea istorica cu inflatia care a avut loc de la data
achizitiei si cu coeficientul de invechire (uzura fizica, uzura morala si uzura functionala).
Valoarea de utilizare (de folosinta, de inlocuire) - reprezinta totalitatea costurilor necesare
pentru dobandirea unui bun susceptibil de a fi folosit in acelasi scop, in aceleasi conditii de utilizare,
avand aceeasi durata prezumata de folosinta si posedand aceleasi performante ca si bunul supus
reevaluarii.
Valoarea de piata - reprezinta suma estimata pentru care o proprietate ar putea fi schimbata la
data evaluarii, intre un cumparator si un vanzator, hotarati si avizati, care actioneaza in cunostinta de
cauza, prudent si fara constrangeri, intr-o tranzactie echilibrata, dupa un marketing adecvat.
Valoarea reziduala - reprezinta suma neta pe care intreprinderea sconteaza sa o obtina in
schimbul unui bun, la finele duratei sale de utilizare, dupa deducerea tuturor costurilor de cedare
prevazute.
Valoarea recuperabila - reprezinta suma pe care intreprinderea sconteaza sa o obtina din
folosirea viitoare a unui bun, inclusiv valoarea sa reziduala.
1. Evaluarea consta intr-un complex de tehnici, procedee si metode prin care un bun,o grupa de bunuri,
un activ, o intreprindere etc... sunt aduse din punct de vedere valoric la nivelul pietei si prin care li se
asigura comparabilitatea cu aceasta .
2. Procesul de evaluare economic a are drept obiectiv stabilirea valorii de piata, a valorii de circulatie a
bunurilor, activelor si intreprinderilor; el constituie un instrument de orientare a operatorilor economici
in spatiul economic al tarii.
3. Exista trei mari grupe de factori extemi a caror actiune conduce la distorsiuni intre bilantul contabil
al unui agent economic si bilantul sau economic, si care fac necesara reevaluarea:
- preturilor libere;
- raportului de schimb al monedei nationale;
- gestiunii interne a agentilor economici, cu deosebire sub urmatoarele aspecte: modalitati de
amortizare practicate si modalitati de contabilizare utilizate (contabilitatea de gestiune, ca suport
material al secretului comercial al intreprinderii, care sta la baza competitiei si concurentei - conditii de
manifestare a principiilor si regulilor economiei de piata).
5. Reevaluarea este obligatorie atunci cand in viata intreprinderii auloc unele schimbari semnificative,
cum sunt:
- modificari in marimea si structura capitalului social;
- modificari in numarul si componenta actionarilor sau asociatilor;
- actiuni juridice cu scop patrimonial (succesiuni, falimente, partaje etc.).
Cumparatorul nu investeste pentru ce a obtinut fostul proprietar ca profit, ci pentru ce va obtine el;
de aceea, profitabilitatea intreprinderii trebuie regandita;
- valoarea intreprinderii trebuie determinata in functie de gradul de utilitate a tuturor elementelor
patrimoniale, cumparatorul netrebuind sa fie penalizat pentru politica de investitii a fostului proprietar,
stiut fiind ca un bun fara utilitate nu are valoare sau aceasta valoare este nesemnificativa. Cu ocazia
evaluarii pentru privatizare, trebuie observata si analizata necesitatea unor eventuale restructurari.
VI. Reguli si principii privind evaluarea economica si financiara a intreprinderilor
7. Orice evaluare de activ, firma, societate etc. are ca punct de plecare bilantul contabil, auditul
financiar - motorul tuturor operatiunilor de evaluare - caci in el se reflecta volumul fondurilor proprii,
piata, strategiile aplicate de firma; el reflecta situatia patrimoniului, a averii acumulate de firma de la
infiintare si rezultatele financiare obtinute in ultimul an (perioada) pentru care s-a incheiat.
Scoaterea din contabilitate a informatiilor privind un activ, un bun este cea mai grea problema,
mai grea decit evaluarea insasi.
8. Desi porneste de la bilantul contabil, la un moment dat evaluatorul se rupe de acesta si, pe baza
diagnosticului de evaluare,construieste ansambluri financiare abstracte, scenarii de dezvoltare, de
rentabilitate, elaborand astfel "bilantul economic", un bilant teoretic al intreprinderii.
9. Pentru realizarea trecerii de la bilantul contabil la bilantul economic se folosesc cunostinte si se
aplica tehnici si procedee de analiza, interpretare si ajustare cunoscute sub denumirea de inginerie
financiara, un rol insemnat revenind imaginatiei, motiv pentru care evaluarea este considerata de unii
specialisti mai mult o arta decat o stiinta.
Cele mai multe din lucrarile necesare realizarea trecerii de la bilantul contabil la bilantul economic
al intreprinderii se executa cu ocazia elaborarii celor doua componente fundamentale ale oricarei
evaluari activul net corectat si capacitatea beneficiara.
Pentru a face distinctie intre evaluarea in contabilitate si evaluarea intreprinderii, trebuie precizat:
contabilitatea nu are ca obiect stabilirea valorii intreprinderii, ea trebuie sa ofere o imagine fidela a
patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor, pe baza unor reguli de terminologie, de evaluare si
de prezentare, europene si internationale. Evaluarea reala a unei intreprinderi corespunde unei alte
logici, care nu este nici o stiinta exacta si universala, nici o lege; ea se bazeaza pe diverse optiuni de
abordari si calcule care utilizeaza si completeaza informatii financiare fiabile, furnizate de
contabilitatea financiara, si se bazeaza, de asemenea, pe o analiza previzionala si pe o negociere intre
partile interesate.
10. In evaluarea contabila a elementelor patrimoniale ale unei intreprinderi este obligatorie aplicarea
urmatoarelor principii:
- din punct de vedere al obiectului, evaluarile pot fi: de bunuri, grupe de bunuri, active si elemente
intangibile, active economice, intreprinderi etc.;
- din punct de vedere al metodei folosite, se pot intalni: evaluari patrimoniale (abordeaza exclusiv
latura cantitativa a lucrurilor _ patrimoniul), evaluari prin rentabilitate (abordeaza exclusiv latura
calitativa - profitabilitatea), evaluari combinate (abordeaza atat patrimoniul, cat si rentabilitatea),
evaluari bazate pe cifra de afaceri si evaluari bursiere;
- din punct de vedere al momentului cand se fac si al scopului urmarit, evaluarile pot fi: evaluari
contabile (folosite la inregistrarea in patrimoniu sau cand se modifica norma contabila), evaluari
administrative (prevazute prin acte normative si care au drept scop modificari ale valorilor contabile,
efectuate dupa criterii unitare, la toate produsele si intreprinderile), evaluari economice (au drept scop
depistarea si ajustarea tuturor distorsiunilor intre valoarea contabila si valoarea econornica a bunurilor
din intreprindere si ale fiecarei intreprinderi in ansamblul sau).
12. In evaluarea unei intreprinderi, diagnosticul de evaluare constituie cea mai importanta parte, care ar
trebui sa ocupe circa 80% din volumul lucrarilor efectuate si prezentate, deoarece diagnosticul conduce
la alegerea metodelor de evaluare ce urmeaza a fi aplicate, ajuta la anticiparea viitorului firmei, ajuta la
depistarea factorilor de risc si la stabilirea ipotezelor de evaluare.
In cadrul diagnosticului general al intreprinderii se disting diagnosticele sectoriale: juridic,
comercial, tehnic, tehnologic si de exploatare, de organizare, management si resurse umane si, cu rol de
colaj al tuturor constatarilor, diagnosticul financiar-contabil.
13. Cunoscand diferentele dintre pret si valoare - doua categorii economice care se pot confunda usor
-, evaluatorul nu-si propune sa determine pretul (stabilirea pretului fiind obiectul unei alte arte, aceea
de a negocia), ci gama de valori, respectiv zona in care ar putea incepe negocierea si in care ar putea,
probabil, sa se situeze pretul.
14. Valoarea unui bun se fondeaza pe notiunea de schimb; se poate, astfel, considera ca valoarea
comerciala constituie punctul de echilibru in care vanzatorul accepta sa yanda si cumparatorul sa
cumpere. Rezulta ca valoarea depinde de unele criterii sau de unii facton care influenteaza dorinta de a
cumpara sau de a vinde; aceste criterii pot fi subiective - de natura psihologica sau econornica - si
obiective prin aplicarea unor metode de evaluare care abordeaza, atat separat, cat si impreuna, latura
patrimoniala si profitabilitatea bunului, activului sau intreprinderii in ansamblu.
17. Activul net corectat (ANC) al unei intreprinderi se determina parcurgandu-se succesiv trei etape:
- separarea tuturor elementelor patrimoniale de activ in elemente necesare exploatarii si elemente in
afara exploatarii (necesare intreprinderii);
- reevaluarea tuturor elementelor patrimoniale de activ necesare exploatarii;
- calculul matematic al activului net corectat.
18. Separarea elementelor patrimoniale de activ (cu deosebire imobilizari si stocuri) in elemente
necesare exploatarii si elemente in afara exploatarii se face in functie de utilitatea fiecarui bun, si
masurata prin gradul de participare la realizarea profiturilor.
Rezultatul acestei operatiuni se poate concretiza:
- fie in determinarea unei capacitati beneficiare superioare fata de profiturile inregistrate prin
bilanturi, atunci cand pe cale de expertiza si diagnostic se constata o posibila crestere a
gradului de utilitate a elementelor patrimoniale de activ;
- fie in folosirea in alte scopuri sau cu alte destinatii a bunurilor mobile si imobile, fara
utilitate sau cu utilitate redusa, in realizarea obiectului exploatarii societatii respective; pot fi
avute in vedere cai de restructurare cum ar fi: formarea de noi societati comerciale,
inchirierea, concesionarea, asocierea etc., ori pur si simplu valorificarea, fie si ca materiale.
Aceste bunuri materiale urmeaza a se evalua in valoarea venala, adica suma trezoreriei ce se va
degaja la cesiunea lor.
Indiferent de modul specific de evaluare, elementele patrimoniale in afara exploatarii se au in
vedere, in mod distinct, cu ocazia aplicarii formulelor de evaluare a societatii respective.
19. Evaluarea tuturor elementelor patrimoniale de activ necesare exploatarii se face tinand seama
de factorii enumerati la paragraful 16 si are drept scop ajustarea posturilor din bilantul contabil cu
diferentele rezultate, obtinandu-se astfel bilantul economic al intreprinderii, adica un bilant cuprinzand
patrimoniul adus la nivelul pietei. Sunt supuse reevaluarii imobilizarile, stocurile, creantele,
disponibilitatile banesti si valorile mobiliare de plasament - din activ, obligatiile si provizioanele pentru
riscuri si cheltuieli - din pasiv.
2o. Terenurile figureaza de regula in bilantul contabil la valoarea de achizitie sau la o valoare
administrativa (stabilita prin dispozitii legale).
Evaluarea terenurilor se face tinand seama de factorii prevazuti la paragraful 16, daca sunt
construite sau neconstruite, precum si de numerosi alti parametri: amplasare, cerere si oferta, grad de
urbanizare, zona construibila sau nu etc.
Estimarea valorii terenului neconstruit se face de regula printr-o expertiza; in toate cazurile este
important de stabilit: riscurile de expropriere, posibilitatile de construire, serviciile urbanistice,
infrastructura etc.
Pentru evaluarea terenurilor construite se pot utiliza si metodele:
- practicarea unei abateri forfetare de 15-3o% din valoarea proprietatii imobiliare (teren indus);
- comparatia de piata, pretul pe metru patrat de teren.
21. Cladirile si constructiile speciale se evalueaza diferit, in functie de destinatie si de scopul evaluarii,
astfel:
- cand evaluarea cladirilor si a constructiilor speciale se face ca bunuri independente, in scopul
vanzarii, gajarii sau pentru a fi aduse ca aport la capital, trebuie avute in vedere o serie de principii
specifice acestor categorii de bunuri:
24. Imobilizarile financiare pot consta in credite pe termen mediu si lung acordate si titluri de
participare la capitalul social al altor intreprinderi.
Creditele se iau in calculul valorii patrimoniale a intreprinderii la valoarea scriptica, cele in valuta
fiind insa actualizate la raportul de schimb al zilei; creditele trebuie sa fie platite cu dobanda pietei.
Titlurile de participare se evalueaza atunci cand pachetul este minoritar, prin capitalizarea
dividendelor procurate de acestea; cand pachetul este majoritar se poate aplica aceeasi metoda sau se
procedeaza la evaluarea globala a societatii in care s-a investit si, pe aceasta baza, se determina
valoarea unui titlu si respectiv a pachetului.
Actiunile si titlurile care coteaza la bursa se evalueaza prin metodele recomandate de organismul
de bursa (CNVM).
25. Stocurile de materii prime, materiale, combustibil, piese de schimb, obiecte de inventar si
semifabricate din afara, dupa separarea celor fara miscare sau cu miscare lenta, se evalueaza la preturile
zilei sau la media preturilor de aprovizionare din cea mai recenta perioada.
Stocurile de productie neterminata si semifabricate din productie proprie se evalueaza la nivelul
costurilor efective, corectate cu gradul de inaintare in realizarea fizica a produsului, determinat de
expertiza tehnica.
Stocurile de produse finite se evalueaza la nivelul preturilor de vanzare, mai putin beneficiile si
eventualele cheltuieli de desfacere cuprinse in acestea.
26. Creantele, dupa inlaturarea din calcul a creantelor incerte, intra in calculul valorii patrimoniale a
intreprinderii cu valoarea scriptica;cele in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei
nationale din ziua respectiva.
27. Disponibilitatile banesti intra in calculul valorii patrimoniale a intreprinderii la nivel scriptic, cele in
valuta insa fiind actualizate la raportul de schimb al monedei nationale din ziua respectiva.
28. Diferentele din reevaluarea activelor fixe influenteaza capitalurile proprii ale intreprinderii,
diferentele rezultate din reevaluarea activelor circulante se inregistreaza in capitalurile proprii, in cazul
evaluarilor efectuate in scopul realizarii unor tranzactii, sau in venituri, in cazul evaluarilor in alte
scopuri.
29. Obligatiile in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei nationale din ziua evaluarii,
diferentele fiind regularizate pe seama capitalurilor proprii, in cazul evaluarii in scopul unei tranzactii,
sau pe seama rezultatelor financiare, in cazul evaluarilor in alte scopuri.
30. Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli cu caracter de rezerva se cuprind in activul net, dupa ce s-
au dedus eventuale sarcini fiscale aferente .
Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli nefundamentate se regularizeaza pe seama rezultatelor
financiare.
31. Pe baza ajustarilor prezentate la paragrafele 18-3o se elaboreaza bilantul economic al intreprinderii,
care cuprinde patrimoniul cu valori de piata sau foarte apropiat de acestea.
Activul net corectat poate fi ca1culat prin doua metode: substractiva si aditiva;
Metoda substractiva consta in deducerea din totalul activului reevaluat corectat (valoarea
matematica) a tuturor datoriilor actualizate.
Metoda aditiva consta in corectarea capitalurilor proprii din bilantul contabil cu influentele din
reevaluarea elementelor patrimoniale de activ.
32. Activul net corectat reprezinta valoarea patrimoniala propriuzisa sau valoarea intrinseca a
intreprinderii.
33. Evaluarile patrimoniale au unele limite care impun prudenta in folosirea acestora:
· au un caracter static si nu tin seama de strategiile intreprinderii;
· valorile patrimoniale sunt incomplete, intrucat elementele intangibile (necorporale) nu sunt
luate in ca1cul;
· pentru ca o valoare patrimoniala sa fie semnificativa, trebuie indeplinite cumulativ patru
conditii:
- posibilitatea efectuarii reevaluarii bunurilor din activul intreprinderii pe baza de
comparatii de piata;
- prima de risc a intreprinderii sa fie cat mai redusa; .
- un nivel satisfacator de investitii;
- posibilitatea determinarii cu certitudine a pragului de rentabilitate al intreprinderii.
34. Pentru evaluarea prin rentabilitate a unei intreprinderi, de regula, intra in logica lucrarilor trei
elemente de ca1cul:
- rata de capilalizare;
- de fructificare sau de actualizare;
- profitul, respectiv acel profit care exprima capacitatea beneficiara a intreprinderii si care,
de regula, difera de profitul din bilanturile contabile;
- perioada de referinta.
35. Rata de capitalizare sau de actualizare este formata, de regula, din rata de baza (neutra) la care se
adauga prima de risc a intreprinderii de evaluat.
Rata neutra - corespunde unor plasamente fara riscuri si cel mai adesea marimea ei se stabileste la
nivelul dobanzii practicate la imprumuturile de stat.
Prima de risc - este cu atat mai mare cu cat exploatarea prezinta riscuri; riscurile interne se
stabilesc cu ocazia diagnosticului de evaluare, iar riscurile externe prin documentare si investigatii
exterioare ale evaluatorilor, inclusiv in legatura cu rentabilitatea ramurii din care face parte
intreprinderea.
36. Capacitatea beneficiara- reprezinta aptitudinea unei intreprinderi de a degaja un beneficiu in
viitorul apropiat, in conditii de gestiune normale, identice cu cele din perioadele trecute, daca nu au loc
in viata intreprinderii schimbari semnificative; ea constituie rezultatul economic rezonabilla care un
eventual cumparator ar putea sa se astepte, respectiv randamentul financiar al totalitatii capitalurilor
care finanteaza exploatarea.
37. Capacitatea beneficiara - se exprima, de regula, cifric, prin profitul net, dividende si cash-flow.
- corectii pe orizontala, intre exercitii, datorate unor influente asupra profiturilor din bilant, cum
ar fi: incidentele fiscalitatii,incidentele metodologiei contabile, distorsiunile voluntare ale rezultatului
financiar;
- corectii pe verticala, respectiv corectarea tuturor marjelor, de la cifra de afaceri si pana la
profitul net.
40. Lista corectiilor ce se aduc profiturilor din bilantul contabil este nelimitata, cele mai frecvente
referindu-se la:
· amortismente: se inlatura orice exces de amortizare si se adauga orice insuficienta de amortizare,
referinta constituind-o fie legea fiscala, fie standardele profesionale emise de expertii tehnici;
· salarii si asimilate salariilor: insuficientele sau exagerarile trebuie adaugate sau eliminate, referinta
constituind-o standardele si studiile efectuate de experti in munca si protectia sociala;
· stocuri: se verifica daca sistemul de evaluare a fost constant pe intreaga perioada, realitatea si jocul
stocurilor de la inceput si sfarsit de perioada, anomaliile trebuind reintegrate sau deduse din rezultatul
contabil;
· profituri si pierderi exceptionale: se retin numai acele profituri care provin din operatiuni obisnuite,
care se reproduc in mod sistematic in viitor;
· provizioane: se analizeaza fiecare natura si se readuc in rezultatele financiare provizioanele
nefundamentate;
· sinergii: efectele sinergice presupun complementaritate de activitati ale caror rezultate sunt superioare
celor reiesite din insumarea algebrica a rezultatelor individuale. Printr-un diagnostic bine executat, se
pot descoperi toate complcmentaritatile din activitateaintreprinderii si se pot tsjllsta rezultatele
financiare;
· obligatii: se studiaza finantarea intreprinderii prin efectul de levier, aducandu-se, daca este cazul,
ajustari profitului din bilantul contabil.
41. Examenul previziunilor consta in verificarea credibilitatii previziunilor efectuate, sub aspectele:
coerentei dintre ipotezele de evaluare si constatarile din diagnosticul pe perioadele trecute; coerentei
cifrice intre profiturile previzionale si profiturile corectate din perioadele trecute.
45. Metodele de evaluare combinata pot fi grupate, in functie de tehnicile aplicate, in:
- tehnici bazate pe ponderarea intre o valoare patrimoniala si una prin rentabilitate;
- tehnici bazate pe asocierea la valoarea patrimoniala a i'ntreprindcri i a unuia sau mai multor elemente
intangibile.
Raportul de evaluare trebuie sa ofere o imagine clara asupra opiniilor exprimate de evaluator,
asupra bazelor de evaluare folosite, a metodelor si informatiilor care stau la baza raportului.
Evaluatorul are obligatia de a oferi o opinie competenta si obiectiva asupra valorii, indiferent de
efectele pe care le poate avea asupra clientului sau a celor implicati.
La redactarea raportului de evaluare se vor evita ambiguitatile in exprimare, care pot determina
crearea unei impresii false si inducerea in eroare a clientului.
1. Rezumatul principalelor concluzii si recomandari privind:
1.1. Scopul evaluarii;
1.2. Scara valorilor stabilite si valoarea medie;
1.3. Recomandarile privind perspectivele intreprinderii (mentinerea profitului activitatii existente - total
sau partial- sau al activitatii viitoare propuse) si modul de interpretare a valorii obtinute.
2. Prezentarea intreprinderii vor fi oferite toate datele necesare identificarii intreprinderii sau a
activului supus evaluarii:
3. Prezentarea evaluatorilor si a mandatului primit in cazul in care evaluarea este facuta de catre
o societate comerciala abilitata in domeniu, se vor mentiona datele de inmatriculare ale acesteia
de la Registrul Comertului.
Daca echipa de evaluatori este formata din persoane individuale, este necesara prezentarea unor
curriculum vitae din care sa reiasa pregatirea si experienta profesionala si rezultatele semnificative in
domeniu.
4. Diagnosticul de evaluare
4.2.3. Concluzii: dupa stabilirea principalelor evolutii se vor evidentia cele mai importante:
· oportunitati;
· riscuri;
· puncte forte: retea de vanzare puternica, clienti statornici, calitate foarte buna a produselor etc.;
· puncte slabe: produse si servicii scumpe, cunoasterea insuficienta a pietei etc.
4.3. Diagnosticul tehnologic, operativ sau de exploatare
4.3.1. Obiectiv: stabilirea masurii in care mijloacele de productie materiale raspund nevoilor actuale
sau viitoare ale intreprinderii sau ale potentialului cumparator.
4.3.2. Constatari: se impune cunoasterea infrastructurii, a potentialului de productie la un moment dat si
evolutia in timp, stabilirea dinamicii imobilizarilor corporale,a nivelului de automatizare si a
productivitatii, dar si analiza functiei de cercetare-dezvoltare, pentru a determina strategia in viitor a
intreprinderii.
4.3.3. Concluzii prezentate sub forma:
. oportunitatilor;
. riscurilor;
· punctelor forte: o buna utilizare a capacitatii de productie, utilaje moderne, preturi competitive,
servicii competente;
· punctelor slabe: o planificare defectuoasa a productiei, o conducere defectuoasa a aprovizionarilor si
transporturilor, stocuri de materii prime, probleme de calitate a produselor si serviciilor.
4.4. Diagnosticul gestiunii resurselor umane
Se prezinta sub forma tabelara in cadrul raportului sau ca o anexa a acestuia, cuprinzand concluziile
stabilite pentru fiecare diagnostic in parte, respectiv datorate mediului exterior intreprinderii (cu doua
subcoloane aferente oportunitatilor si riscurilor) si ce1e datorate mediului intern alintreprinderii (cu
doua subcoloane aferente punctelor forte si punctelor slabe).
Prin luarea in considerare a tuturor constatarilor din diagnosticele sectoriale prezentate anterior si
introducerea influentelor acestora in indicatorii financiari si parametrii economici ai intreprinderii,
expeqii contabili elaboreaza bilantul economic alintreprinderii, pe baza caruia se va proceda la
aplicarea metodelor de evaluare. Concluziile vor fi expuse prin descrierea succinta atat a constatarilor
calitative, cat si a celor cantitative, dupa caz, precum si a tendintelor viitoare ale acestora.
5. Bazele lucrarii de evaluare se vor mentiona date1e si informatiile puse 1a dispozitie de client,
conform caietului de sarcini si prevederilor contractului incheiat.
5.1. Expertize si studii, proprii sau insusite: se fac trimiteri 1a surse, inscrisuri, publicatii utilizate la
elaborarea raportului de evaluare.
5.2. Bibliografie
5.3. Factori de risc:
5.3.1. F actorii de risc extern;
5.3.2. Factorii de risc intern.
5.4. Ipoteze de evaluare:
5.4.1. Ipoteze macroeconomice;
5.4.2. Ipoteze microeconomice.
6. Metode de evaluare aplicate se vor inscrie cauzele, ipotezele si scenariile care au determinat
alegerea metodelor de evaluare pentru fiecare in parte, conform grupelor de mai jos:
6.1. Metode patrimoniale;
6.2. Metode prin rentabilitate;
6.3. Metode combinate;
6.4. Metode bursiere;
6.5. Alte metode.
7. Gama de valori, valoarea actiunilor se vor enumera opiniile obtinute prin aplicarea metode1or de
evaluare mentionate la punctu16; in mod corespunzator se determina va1orile minime si maxime ale
actiuni1or.
8. Concluziile si opiniile evaluatorilor se vor exprima opinii1e asupra rezultatelor obtinute, atat din
punct de vedere economic, cat si financiar.
Se va exprima parerea evaluatori1or asupra rezultatelor obtinute din operatiunea de evaluare.
STUDIU DE CAZ
Evaluarea unei intreprinderi de confectii
1.Bilantul contabil
ACTIV PASIV
Imobilizari nete 5.204 Capitaluri proprii 9.872
Stocuri 12.098 Provizioane ptr. risc si ch. 500
Ajustari depreciere (2000) Obligatii financiare 6.192
Creante 7.573 Obligatii nefinanciare 5.112
Ajustari dseprec.creante (1.767)
Disponibilitati 568
Total activ 21.676 Total pasiv 21.676
2.Contul de profit si pierderi
EBE 5.964
Amorismente (1.062)
Ajustari depreciere (15)
Provizioane ptr.risc.si cheltuieli (53)
Cheltuieli financiare nete (681)
Impozit pe profit(16%) (670)
Profit 4.189
EBE 5.964
Achizitii imobilizari (1.188)
NFR complementar (394)
Impozit profit (2.191) fara indatorare
Flux net 2.191 fara indatorare
Cheltuieli financiare (55% din 681) 375
Crestere obligatii financiare(3%) 186
Flux net 2002(dividend distribuibil)
10.CB va fi:
VALORI PATRIMONIALE
ANc(activ net contabil) 9.872
ANC(activul net corijat) 9.872 + 3.696 = 13.568
VSB : 21.676 + 3.696 = 25.372
VSBr: 25.372 – 5.112 – 500 = 19.760
CPNE: 9.872 + 3.696 + 6.192 = 19.760
I –poate fi luat la nivelul pietei financiare(imprumutul de stat) majorat sau nu cu prima de risc:
V = CF brut x K
De regula ,K poate lua valori intre 4 si 7;
V8 = 5.319 x 4 =21.276;
V9 = 5.319 x7 =37.233
VALORI COMBINATE
Practicieni:
V = (ANC + CB : i): 2
- CB se calculeaza pe seama anilor celor mai resentí la care se aplica o abatere ,de regula de
30 % pentru anticiparea lui CB;
- i este rata de baza cu sau fara majorare intre 25-50%;
V10 = (13.568 + 4.189 : 0,09):2 = 30.056 - rata fara risc fara ajustare;
an 1 1 − (1+t )
−r
= x
2 2 t
- unde t este dobinda legala si n durata in ani.
- varianata neta:
V = ANC + GW
c2)Meoda Andoye,etc…