Profitul

14.
PROFITUL

1. Conceptul de „profit”

Unul din veniturile foarte importante în economia de piaţă

este profitul. Etimologia cuvântului este latină, „proficere”, adică
rezultatul pozitiv al unei activităţi lucrative.
În sens larg profitul poate fi privit ca fiind câştigul realizat,
în formă bănească, de către cei ce iniţiază şi organizează o
activitate economică.
În ce priveşte conţinutul categoriei de profit, putem distinge
două curente teoretice:
- unul conform căruia profitul este parte din valoarea muncii
însuşită gratuit de cei ce posedă capital;
- altul care cuprinde acele puncte de vedere după care
veniturile apar ca recompensă a factorilor de producţie.
Conform celui de-al doilea punct de vedere întreprinzătorii
sunt acei ce organizează şi conduc o afacere, decid ce, cât, unde şi
cum să se vândă. Toate acestea necesită cunoştinţe, abilitate şi
implică un anume risc. Este firesc ca ele să fie recompensate.
Profitul provine din diferenţa dintre venitul obţinut şi costul
de producţie.

Forme de profit
• Din punct de vedere al mărimii, profitul este format din:
- profitul normal, obişnuit, ordinar;
- profitul economic sau supernormal.
Întreprinzătorul poate primi profit din două motive:
- dacă el este proprietarul unora dintre factorii de producţie
utilizaţi de firmă, el obţine profit normal, în sensul că tot venitul
obţinut peste costul contabil este al său şi e considerat suficient pentru
continuarea activităţii;

155
 Profitul

- dacă vinde bunurile firmei la un preţ mai mare decât costul

de producţie (format din cost explicit şi implicit) obţine profit
economic.
Deci profitul total sau profitul contabil, este profitul normal
plus profitul supernormal sau economic.
Dacă întreprinzătorul nu posedă nici unul din factorii de
producţie, el nu va obţine profit normal, iar dacă va vinde bunurile
produse la un preţ mic, cât costul de producţie, atunci nu va obţine
nici un profit economic.
Aşadar, profitul normal apare ca o componentă a costului de
producţie şi deci şi a costului mediu şi marginal.

Corelaţia venit-cost-profit

Venitul firmei
Costul de producţie (total) Profitul economic

Costul explicit Costul implicit

Costul contabil Profit normal

Profit total (contabil)

În perioadă lungă proprietarul firmei poate decide să utilizeze

factorii de producţie aflaţi în proprietatea lui în diferite forme. Dacă
firma obţine un profit mai mic decât costul de oportunitate al utilizării
factorilor, proprietarul poate obţine un venit mai mare folosind factorii
pentru a produce alte bunuri sau închiriindu-i altor firme. Deci profitul
normal este necesar pentru ca firma posesoare a factorilor să-şi poată
continua activitatea pe o perioadă lungă.
În structura profitului normal intră atât o remuneraţie de
muncă cât şi una de capital. Remuneraţia de muncă vizează munca de
coordonare, conducere a întreprinzătorului; remuneraţia de capital
vizează recompensarea capitalului adus firmei de către întreprinzător.

156
 Profitul

În practică, unele firme pot realiza şi profit de monopol

(supraprofit de monopol) obţinut de regulă de către firmele care
câştigă şi-şi menţin o poziţie unică pe piaţă datorită unor realizări
tehnice de excepţie, prin poziţia favorabilă faţă de piaţa de desfacere
ori aprovizionare, prin concentrarea producţiei, beneficiind de
condiţiile concurenţei imperfecte.

• Din punctul de vedere al contribuţiei la activitatea

economică, profitul economic sau legitim reprezintă venitul obţinut
de cei ce întemeiază, organizează şi administrează o firmă şi care sunt
proprietarii bunurilor produse de către firmă. Ei vând aceste bunuri şi
ceea ce obţin ca excedent peste costul total este profitul economic.
Profitul economic este considerat ca răsplată pentru abilitate şi
asumarea riscului.
În condiţii normale riscul în afaceri apare sunt trei ipostaze:
a) incertitudini privind condiţiile pieţei. Un
întreprinzător niciodată nu este sigur că tot ceea ce
produce se vinde.
b) riscul datorat schimbărilor în tehnologie şi, implicit,
concurenţei celor ce au un avans în domeniu;
c) risc financiar, juridic şi politic.
Profitul nelegitim apare ca un “venit necâştigat” al agentului
economic fără vreo contribuţie la activitatea economică, rezultând din
circumstanţe favorabile precum inflaţia, sau împrejurări social-
economice, din ocolirea cheltuielilor pentru protecţia mediului, din
practicarea unor preţuri excesive.

• Din punct de vedere legislativ, profitul fiind un venit

impozabil, vorbim despre profitul admis, respectiv o dimensiune a
profitului care depinde de cadrul legislativ din fiecare ţară. Rezultă
astfel profitul net, a cărui dimensiune depinde de legislaţia din fiecare
ţară:
Pr net = Pr brut – Impozite

În concluzie se poate spune că profitul se diferenţiază de

celelalte venituri.

157
 Profitul

Spre deosebire de salariu, rentă, dobândă, el nu are o bază

contractuală, depinzând se succesul în afaceri, este aleatoriu.
- Profitul fluctuează în condiţii dinamice deosebite (boom
sau recesiune economică)
- Profitul poate fi negativ, în sensul că se înregistrează
pierderi într-o afacere.

2. Teorii privitoare la profit

Mercantiliştii s-au ocupat şi de analiza profitului. Ei vedeau
izvorul profitului în sfera circulaţiei. În concepţia mercantilistă nu
orice circulaţie este izvorul profitului comercial, ci numai circulaţia
dintre state, comerţul exterior, întrucât numai el sporeşte cantitatea de
metal preţios din ţara respectivă.
Fiziocraţii au negat orice bază pentru existenţa profitului
comercial.Doctrina fiziocratică considera profitul ca un venit
provenit numai de la natură şi care trece apoi la clasele sterile.
Adam Smith consideră profitul ca un scăzământ din produsul
muncii muncitorului, un produs al muncii neplătite. El numeşte profit
ceea ce este produs net. A respins părerea care considera profitul drept
salariu cuvenit capitalistului, arătând că salariul şi profitul sunt
categorii economice generate de legi diferite, că mărimea profitului nu
depinde de cantitatea de muncă cheltuită de capitalist, ci de mărimea
capitalului acestuia. În schimb, beneficiul întreprinzătorului este
prezentat ca fiind o recompensă pentru riscul şi strădania
întreprinzătorului capitalist.
Smith vorbeşte şi despre o tendinţă de scădere a profitului
odată cu dezvoltarea societăţii capitaliste, dar nu observă o creştere a
masei acestuia.
David Ricardo a afirmat în mod clar ideea că izvorul originii
profitului îl constituie o parte din munca muncitorului, care este
însuşită de capitalist. Ricardo are meritul de a fi arătat pentru prima
oară în mod clar opoziţia dintre salar şi profit. În funcţie de creşterea
sau descreşterea salariului, scade sau creşte profitul.
J.B. Say a respins explicaţia dată de Smith şi Ricardo
profitului. El a analizat profitul sub forma dobânzii şi a beneficiului
întreprizătorului, pe care le-a rupt de profit şi le-a explicat prin izvoare
diferite. Dobânda este considerată de el ca un venit al capitalului, un
158
 Profitul

rezultat al serviciilor săvârşite de capital, iar beneficiul

întreprinzătorului ca o plată a muncii, o recompensă pentru riscul şi
talentul întreprinzătorului.
Marx a arătat că profitul nu-i nimic altceva decât o formă
transformată a plusvalorii, plusvaloarea privită ca produs al întregului
capital. Profitul e creat de munca lucrătorilor din sfera productivă, dar
realizarea lui se face în sfera circulaţiei şi apare ca rezultat al
capitalului. El e considerat un fel de venit „imoral”.
Concurenţa dintre ramuri duce la formarea unei rate mijlocii a
profitului, iar mărfurile se vor vinde la preţuri de producţie formate
din capitalul cheltuit plus profitul mijlociu. Dacă mărfurile nu
corespund necesităţilor, ele nu se vând şi profitul nu se formează.
Marx a arătat că în societatea capitalistă, paralel cu tendinţa de
scădere a ratei profitului, are loc o creştere a masei acestuia. Scăderii
ratei profitului se opun o serie de factori cu tendinţă contrarie care fac
ca legea scăderii ratei profitului să acţioneze numai ca o tendinţă.
Dacă admitem că valoarea mărfii este determinată şi de alţi
factori decât cantitatea de muncă a lucrătorului şi anume, de legea
cererii şi ofertei, de utilitatea sa finală, atunci explicaţia profitului prin
exploatarea muncii salariate trebuie nuanţată, cel puţin ca argumentare
teoretică.
Există o diversitate de teorii care privesc profitul ca o
remuneraţie a întreprinzătorului pentru că:
a. este un bun organizator şi inventator:
b. îşi asumă riscuri;
c. satisface nevoile sociale.

3. Mărimea şi funcţiile profitului

Mărimea profitului oferă o imagine asupra modalităţilor în

care se desfăşoară activităţile într-o unitate economică, dacă ea
reuşeşte – în urma vânzării producţiei – să-şi acopere cheltuielile şi să
obţină ceva în plus. Este o parte a produsului net care rămâne la
dispoziţia întreprinderii şi conferă rentabilitate acesteia.
Mărimea profitului se poate urmări prin doi indicatori:
• masa profitului, sau cantitatea totală de profit:

159
 Profitul

Pr = V – Cp
Unde Pr – profit
V – venitul
Cp – costul de producţie

• mărimea relativă a profitului, calculată ca raport

procentual între masa profitului şi un termen de
referinţă, ne dă rata profitului, în trei modalităţi
diferite:

Pr Pr Pr
Pr' = ⋅ 100 Pr' = ⋅ 100 Pr' = ⋅ 100
Cp Ca K
Unde: Pr’ – rata profitului
Cp – cost de producţie
K - capital
CA- cifra de afaceri

Dintre aceste forme ale ratei profitului, prima este cunoscută

şi sub denumirea de „rata rentabilităţii”, fiind cel mai relevant
indicator al eficienţei economice.
Ultima formă este rata comercială a profitului, un raport
procentual între masa profitului şi totalul încasărilor la preţul pieţei.

Mărimea profitului depinde de mai mulţi factori:

a) nivelul costului mărfii sau serviciului (invers proporţional);
b) nivelul preţului de vânzare a mărfii (direct proporţional);
c) volumul serviciilor sau produselor realizate;
d) structura produselor şi serviciilor – dacă ele aduc sau nu profit
mare;
e) viteza de rotaţie a capitalului;
f) modul cum se împarte venitul obţinut între posesorii factorilor
de producţie (cu cât salariul şi renta sunt mai mari, profitul se
micşorează).
Profitul fiind utilizat atât pentru consumul personal, cât şi pentru
lărgirea şi modernizarea activităţii, rezultă că generează progresul şi
dezvoltarea societăţii.

160
 Profitul

Funcţiile profitului
Profitul constituie motivaţia obiectivă a întreprinderii şi
proprietarilor firmelor. Principalele funcţii ale profitului sunt:
- funcţia de motivare a firmelor. Profitul stimulează
iniţiativa economică, el determină acceptarea riscului;
- funcţia de creştere. Profitul stă la baza creşterii
producţiei, a dezvoltării firmelor, este sursa principală
de autofinanţare;
- funcţia de control sau barometru asupra activităţii
firmelor. El indică nu numai eficienţa, ci şi pentru
fiecare etapă din activitatea întreprinderii - nivelul
eficienţei, permiţând astfel efectuarea de comparaţii,
conducând la raţionalitate superioară .
- funcţie socială, asigurând indirect, sau direct
resurse necesare pentru activităţi social-culturale.

4. Maximizarea profitului
Toţi întreprinzătorii sunt interesaţi în a obţine profit. Cu cât
profitul este mai mare cu atât rentabilitatea, eficienţa este mai mare. În
cadrul fiecărei firme se determină volumul profitului obţinut sub
formă de masa profitului. Firma reportează apoi masa profitului la
costurile făcute, la capital sau la cifra de afaceri, obţinând procentual
gradul de profitabilitate.
Rata profitului dă informaţii despre mersul afacerilor firmei
respective.
a.Maximizarea profitului în perioadă scurtă
Firma obţine venit în perioadă scurtă atunci când venitul
marginal depăşeşte costul marginal pentru toate creşterile de
producţie. Cu alte cuvinte, maximum de profit este atins la acel nivel
al producţiei la care venitul marginal egalează sau depăşeşte costul
marginal, iar curba costului marginal este în creştere.
b.Profitul în perioadă lungă
În perioadă lungă numărul firmelor care produc un bun
oarecare se va mări dacă firmele din ramură obţin profit economic
pozitiv. Dacă firmele care produc un bun oarecare înregistrează

161
 Profitul

pierderi, atunci treptat ele vor renunţa la producţia bunului respectiv,

iar numărul lor va descreşte.

Efectele intrării sau ieşirii firmelor în ramură

Dacă într-o ramură oarecare se va înregistra la un moment
dat o creştere a numărului de firme care produc un anumit bun, atunci
vom sesiza o modificare a costurilor şi veniturilor tuturor firmelor care
produc bunul respectiv. Acest fapt se datorează următoarelor:
- intrarea unui număr însemnat de firme în ramură
are ca efect imediat creşterea ofertei la bunul produs şi scăderea
preţului de vânzare. Venitul mediu ca şi cel marginal vor scădea
deoarece vânzările se fac la noile preţuri;
- intrarea în ramură a noilor firme va duce la
creşterea cererii de factori de producţie utilizaţi pentru producerea
bunului respectiv. Preţul factorilor va creşte şi deci va creşte costul
total al fiecărei firme.
Scăderea venitului şi creşterea costului vor avea ca efect
reducerea profitului fiecărei firme. În aceste condiţii, motivaţia pentru
noile firme de a produce bunul respectiv va scădea şi chiar va dispare
atunci când profitul economic al fiecărei firme va scădea pe perioadă
lungă, la zero.
Fiecare firmă în parte va renunţa la producerea unui bun
dacă nu va obţine profit normal. În acest caz firmele vor ieşi din
ramură sau de pe piaţă influenţând astfel atât costul cât şi venitul dar
în sens invers. Profitul firmelor care vor rămâne în ramură va creşte şi
firmele vor continua să existe până ce profitul total al fiecărei firme
egalează profitul normal.

Profitul în condiţiile pieţei perfecte

Atunci când piaţa cu concurenţă perfectă se găseşte în

echilibru în perioadă lungă constatăm că:
- fiecare firmă va produce în condiţiile celui mai
redus cost. Costul mediu al firmei este dat de curba costului mediu în
perioadă lungă;
- fiecare firmă îşi maximizează profitul economic
realizând o producţie pentru care venitul marginal este egal cu costul
marginal;
162
 Profitul

- profitul supernormal este zero, pentru că nu există tentaţia

firmelor de a intra şi de a ieşi din ramură şi deci costul mediu este egal
cu venitul mediu. În plus, pentru o firmă perfect competitivă, venitul
mediu este egal cu venitul marginal.
În condiţiile în care piaţa perfectă este în echilibru pe
termen lung, costul mediu va fi egal cu costul marginal pentru toate
firmele. Acestea se întâmplă la cel mai scăzut punct al curbei costului
mediu şi această egalitate pune în evidenţă producţia la care costul
mediu este minim şi deci profitul este maxim.

Profitul în condiţiile pieţei imperfecte

Situaţia de monopol presupune existenţa unui singur

producător pe piaţă.
În cazul monopolului maximizare a profitului se obţine
atunci când costul marginal este egal cu venitul marginal. În perioadă
lungă, tentate de câştig, şi alte firme doresc să intre pe piaţa
monopolului în ideea de a obţine un profit economic ridicat. Această
dorinţă este stăvilită însă de barierele ridicate de monopol care sunt
foarte greu de trecut.

Situaţia de oligopol presupune existenţa unui număr redus

de ofertanţi.
Strategiile deschise oligopolului sunt:
1. Competiţie prin preţ. Firma îşi atrage
cumpărătorii vânzând la un preţ mai redus decât rivalii săi. Desigur
această strategie atrage reducerea profitului. După ce atrage un număr
suficient de cumpărători firma va ridica preţul la nivelul firmelor
concurente.
2. Competiţie în afara preţului, care
vizează calitatea bunurilor produse, calitatea serviciilor prestate,
reclama, etc.
Deci profitul fiecărei firme oligopoliste depinde de modul
de a alege şi combina strategiile, de rapiditatea de schimbare a
strategiilor, de rapiditatea de a obţine informaţii şi de a le utiliza.
Între oligopolurile din aceiaşi ramură concurenţa poate lua
forme distrugătoare. Mobilul este profitul, mărimea lui, iar obiectivul

163
 Profitul

este înlăturarea concurenţilor. Totuşi oligopolurile sunt capabile de a

obţine profituri mai mari în condiţiile de înţelegere decât în cele
concurenţiale.
Întrebări şi teme propuse spre autoevaluare:

• Care sunt sensurile de abordare a profitului?

• Enumeraţi formele de profit cunoscute şi descrieţi-le;
• Care indicatori evidenţiază mărimea profitului şi cum se determină
ei?
• Care sunt formele de risc şi ce legătură există între ele şi profit?
• Care sunt caracteristicile profitului în comparaţie cu alte forme de
venit?
• Ce factori influenţează mărimea profitului?
• Funcţiile profitului.

Teste grilă:

1. În condiţiile economiei de piaţă, profitul poate fi interpretat ca:

a) venit fundamental;
b) motivaţia obiectivă a acţiunii economice;
c) expresie a raţionalităţii economice.

2. Profitul se deosebeşte de salariu prin aceea că:

a) e întotdeauna mai mare;
b) e folosit pentru autofinanţare, iar salariul pentru
consum;
c) profitul poate fi şi negativ.

3. Profitul însuşit de proprietarul capitalului care poluează mediul

este:
a) admis;
b) mare;
c) mai mic;
d) legitim;
e) nelegitim.

4. Ca mărime, profitul este:

164
 Profitul

a) o parte din cost;

b) o parte din preţ;
c) de regulă, egal cu costul.
5. Dacă masa profitului creşte, costul rămânând acelaşi, rata
profitului:
a) creşte;
b) scade;
c) rămâne constantă.

6. Dacă profitul creşte cu 30%, iar costurile scad cu 35%, rata

profitului calculată la cost:
a) creşte cu 50%;
b) scade cu 35%;
c) creşte cu 100%;
d) nu se modifică;
e) scade cu 30%.

7. Mărimea profitului însuşit de către un agent economic:

a) este direct proporţională cu nivelul costului;
b) este invers proporţională cu volumul produselor
ori serviciilor oferite;
c) e direct proporţională cu structura produselor care
au profit ridicat;
d) e direct proporţională cu durata unei rotaţii a
capitalului;
e) e direct proporţională cu nivelul preţului.

Alegeţi răspunsul corect:

A = a+b+c+d+e; B = b+e; C = c+d; D = c+e; E = c+d+e.

8. Profitul realizat de o firmă se ridică la suma de 8 mil.u.m., iar

rata annuală a profitului este de 20%. Ştiind că firma a cheltuit o
sumă egală pentru salarii şi cheltuieli materiale, şi de două ori mai
mare pentru plata amortizării, să se calculeze: cheltuielile materiale,
cele salariale, costul producţiei şi cifra de afaceri a firmei
respective.
a) 40,48,10,8;
b) 10,10,40,48;
165
 Profitul

c) 20,10,40,48;
d) 10,10,48,40.

9. Rata profitului în raport de încasări este de 25%. În raport de cost

ea reprezintă:
a) 30%;
b) 20%;
c) 25%;
d) 33,3%

Soluţiile exerciţiilor propuse:

1. a, b, c, 2. c, 3. e, 4.b, 5.a, 6.c, 7.D, 8. b, 9.d.

166