UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE











DIRIJISMUL ECONOMIC




















AN UNIVERSITAR 2013/2014

DIRIJISMUL ECONOMIC

Realitatea economica a primei parti a secolului XX, marcata de dezechilibre
economice de lunga durata: inflatie, somaj, crize de supraproductie si de accentuare a
procesului de concentrare si centralizare a productiei si capitalului, a demonstrat in primul
rand incapacitatea doctrinei liberale de a oferi solutii concrete pentru rezolvarea problemelor
economiei si, in al doilea rand, a reclamat schimbarea atitudinii statului fata de economie.
Dirijismul aduce contributii importante in dezvoltarea gandirii economice:
-recunoaste ca echilibru economic intre cerere si oferta nu se stabileste automat
-teoretizeaza necesitatea si modul de interventie a statului in economie pentru restabilirea
echilibrului
-economia politica trece de la micro la macroanaliza si de la o functie apologetica la una
utilitarista
La baza acestui curent de gandire economica sta doctrina KEYNESISTA. Creatorul
acestei doctrine este JOHN MAYNARD KEYNES (1883-1946). Se naste pe 5 iunie 1883 in
Cambridge (Anglia), fiul lui John Neville Keynes (profesor de economie, administrator
academic la Universitatea Cambridge) si Florence Ada Brown (absolventa a Universitatii
Cambridge). Scoala primara Keynes o face la Eton, una dintre cele mai prestigioase scoli de
baieti din tara. J.M.Keynes , dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial a luat parte la semnarea
Acordului de Bretton Woods. Acordul Bretton Woods a totalizat 20 de articole care constituie
statutul Fondului Monetar International. Sistemul Bretton Woods a fost primul exemplu de
ordine monetara cu negocieri complete menit sa reglementeze relatiile monetare dintre statele
nationale independente. Pe langa domeniile sale de activitate , Keynes a fost pasionat de arta ,
muzica si literatura, fiind membru al grupului Bloomsbery. (= un grup influent format din
intelectuali, scriitori, filozofi si artisti englezi) . Dintre lucrarile sale, cele mai importante sunt:
Consecintele economice ale pacii (1919)
Tratat despre bani (1930)
Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor
(1936).

A decedat la varsta de 62 de ani in Sussex, la data de 21 Aprilie 1946.
Dirijismul economic a aparut si s-a afirmat in anii 1930, dupa marea criza economica
dintre anii 1929-1933, dominand viata economica mai bine de 3 decenii, pana in 1968.
Pornind de la disfunctionalitatile din economie J.M.Keynes si-a propus sa gaseasca
solutii practice pentru a atenua sau chiar nlatura dezechilibrele si sa revigoreze sistemul
economic n ansamblu. n noua sa teorie economica J.Keynes a pornit de la critica si
respingerea politicii liberului schimb considernd-o imperfecta si nerealista att la scara
macroeconomica si mondoeconomica. Daca dezechilibrele economice prin politica liberului
schimb sunt produse spontan, reglarea vietii economice nu se poate realiza spontan. n aceasta
situatie nu se justifica pasivitatea statului fata de societate n general, de viata economica n
particular. Esenta dirijismului preconizat de J.Keynes consta n interventia moderata a statului
n economie proces definit cu termenul de dirijism.
Esenta politici economice dirijiste preconizate de J.Keynes consta n realizarea unei
coordonate ntre consum si investitie pentru a realiza un volum al productiei corespunzator
ocuparii optime a fortei de munca. J.Keynes a condamnat interventia excesiva a statului n
economie, socializarii activitatii economice, sub forma socialismului de stat sau
nationalizarea ntreprinderilor. J.Keynes arata ca nu este important ca statul sa preia n
proprietate mijloacele de productie, ci rolul sau sa conste n stabilirea volumului global al
resurselor necesare continuarii productiei si asigurarea retributiei proprietarilor acestora.n
practica politica economica promovata de dirijism a generat consecinte pe termen lung si
pe termen scurt. Pe termen scurt politica dirijista formulata de J.Keynes a contribuit la
reducerea somajului, la atenuarea dezechilibrelor, la amnarea sau atenuarea unor crize. Pe
termen lung politica dirijista a avut efecte complexe si contradictorii. Astfel timp de cteva
decenii dirijismul a condus la cresteri economice, dupa careau nceput sa se manifeste efecte
indirecte, neasteptate cum ar fi inflatia. Ea afost generata de cresterea cheltuielilor publice si
orientarea investitiilor n domeniul militar. La acestea se aduna si scaderea puterii de
cumparare si reaparitia somajului. Cnd aceste efecte secundare au nceput sa fie dominante
fata de avantajele initiale produse de dirijism a aparut critica antidirijista si antikeynesista,
aparnd noi curente ca neoliberalismul, teoria asteptarilor rationale sau teoria cresterii zero.
Masuri dirijiste:
- Crearea unei balante intre consum si investitie
- Controlarea si stabilirea volumului resurselor continuarii productiei
- Sprijinul acordat proprietarilor in vederea dezvoltarii activitatii economice
Analiza realitii i concluziile de politic economic ce trebuie intreprinse pentru
realizarea echilibrului , se centreaza in jurul a 3 legi psihologice fundamentale:
legea nclinaiei spre consum;
legea nclinaiei spre invesii;
legea nclinaiei spre lichiditate

Mussolini a fost primul conducator de stat care a schimbat radical sistemul capitalist
cu o forma de dirijism economic, pe care l-a numit corporatism. Italia fascista a introdus
primele masuri de dirijare a economiei, prin eliminarea competitiei dintre companiile private
si prin controlul activitatii acestora. Corporatismul a reprezentat sistemul economic, social si
politic care a inlocuit sistemul pietei libere cu organizatiile profesionale din care fac parte atat
sindicatele muncitoresti cat si asociatiile patronale. Acest sistem economic a fost rezultatul
unui curent de gandire aparut dupa Primul Razboi Mondial, ce propunea o cale de mijloc
intre vechiul sistem economic liberal si afirmarea comunismului. Astfel, dirijismul este un
compromis intre comunism si libertatea economica.
Unul dintre sustinatorii lui Mussolini, in perioada interbelica, a fost J.M. Keynes care afirma
ca lui Mussolini i-a crescut o masea de minte. Corporatismul fascist a fost fara indoiala o
sursa de inspiratie pentru elaborarea celebrului tratat al lordului Keynes: Teoria generala a
ocuparii fortei de munca, a dobinzii si a banilor, in care autorul introduce conceptele
fundamentale ale interventionismului economic. Pe de alta parte, Mussolini a declarat cat se
poate de clar: Fascismul este intru totul de acord cu teoriile domnului Keynes.




Marea depresiune si rezultatele dirijismului

In perioada interbelica, diferite forme de dirijism au fost impuse in Europa si chiar in
Statele Unite ale Americii: Franco in Spania, Salazar in Portugalia (Estado Novo), National-
Socialismul in Germania condusa de Hitler. Dar efectele dezastruoase ale acestor interventii
nesabuite in economie aveau sa se observe clar in perioada Marii Depresiuni. Toate tarile care
au adoptat dirijimul fiind afectate puternic de criza. Germania nazista a fost un caz special
intrucat, in timpul Marii Depresiuni a inceput persecutia cetatenilor de origine evreiasca, iar
preluarea abuziva de catre statul nazist a averii acestora a asigurat finantarea traversarii crizei.

Statele Unite ale Americii, de asemenea, au experimentat politicile dirijiste. Ceea ce
incepuse ca o panica bursiera in 1929 avea sa se transforme intr-o criza economica mondiala
in urma adoptarii unei legi care a blocat comertul international: Legea tarifelor Smoot
Hawley. Politicile dirijiste au fost continuate de F.D. Roosevelt si aveau sa duca in cele din
urma la un dezastru economic cunoscut in literatura economica sub denumirea de stagflatie.
Salvarea economiei americane a avut loc in timpul guvernarii Ronald Reagan, care a redus din
numarul masurilor economice dirijiste si a permis economiei americane sa se dezvolte in anii
2000, dar guvernarile G.W. Bush si B. Obama arata ca obsesia politicienilor de a incerca sa
dirijeze economia este permanenta, iar rezultatele negative nu intarzie sa apara.








Neokeynesismul

Curentul neokeysist a aparut imediat dupa cel de-al II-lea razboi mondial, ca o
incercare de adaptare a keynesismului la problematica noua a cresterii economice. Adeptii si
reprezentantii neokeynesismului considerau curentul keynesist, ca de altfel si creatorul lui, ca
o rezolutie in gandirea economica, atat prin contributia lui la analiza macroeconomica, cat si
prin masurile de politica economica propuse. Aceasta nu i-a impiedicat insa sa aduca si o serie
de critici la adresa acestuia, ca si unele propuneri de imbunatatire atat a teoriei, cat si a
politicii economice keynesiste.
Dintre criticile aduse doctrinei keynesiste, mentionam:
Caracterul static al modelului matematic keynesist
Supralicitarea rolului consumului, neproductiv ca factor de echilibru
Supraestimarea factorilor psihologici in explicarea fenomenelor economice.

Exista in gandirea economica contemporana trei directii principale ale
neokeynesismului:
1. Dinamizarea doctrinei keynesiste realizata de R.F.Harrord, J.R.Hocks, E.
Domar;care nu asezat modelul keynesist intr-un mediu dynamic si-au incercat
elaborarea unui model de crestere economic ape termen lung.Preocupat de
dinamizarea doctrinei keynesiste reclamata de afirmarea dupa cel de al doilea razboi
mondial a cresterii economice, R.F.Harrord concepe un model de crestere economica
echilibrata bazat pe trei rate de crestere: reala, naturala si garantata. Implicarea statului
in economie prin politica economica a lui Harrord vizeaza reducerea amplitudinii
oscilatiilor acestor rate una fata de cealalta. Modalitatile concrete de implicare a
Statului in economie sunt: lucrari piblice, operatiuni pe piata monetara, bugete pe zece
ani(prin care excedentele din perioadele de expansiune sa acopere deficitele din
perioadele de recesiune),fond tampon de marfuri cu rol reglator (constituit in
perioadele de recesiune si aruncat pe piata in cele de expansiune).
Pentru reducerea decalajului intre rata garantata sic ea naturala, Harrord prorune solutia
cresterii sectorului public, insa avertizeaza asupra efectelor negative ale etatizarii exagerate:
pana acum existat tendinta de a concentra in mainile statului acea munca imensa de luare a
deciziilor celor mai importante referitoare la viata economica a tarii. In epoca viitoare, va fi ea
socialista sau nu, un asemenea system va trebui schimbat, intrucat decine clara
incompatibilitatea lui cu controlul democratic.


2. Sinteza neoclasica, realizata de P.A.Samuelson- rezultatul incercarilor de a elabora o
doctrina economica care sa imbibe analiza microeconomica liberala cu cea
macroeconomica dirijista. P.A.Samuelson porneste de la apreciarea ca economiile
occidentale au un character mixt, deoarece in cadrul lor coexista initiative private si
interventia statului. Sistemul economic actual American este, in conceptia lui Paul
Anthony Samuelson(n.1915), unul mixt in dublu sens: pe de o parte prin coexistenta
initiativei private si a implicarii statului in economie. Controlul, in acest system mixt,
este asigurat de actiunea concomitenta a institutiilor private si a celor publice prin
intermediul orientarii invizibile de catre mecanismulul pietei, respectiv al
dispozitiilor organizatorice si stimulentelor fiscale
Economia de piata este capabila sa asigure cresterea economica, abundenta si bunastarea, dar,
in acelas timp, mentine o serie de inegalitati sociale. Atenuarea acestora cade in sarcina
statului care, prin intermediul reformelor trebuie sa asigure echilibrul intre cresterea
economica, stabilitatea si justitia sociala. Este vorba de un stat al bunastarii generale- acel
Welfare state, care prin deservirea directa si programul platilor transferate face din
economia mixta un system urias de asigurare reciproca impotriva inegalitatilor sociale.
Obiectivele concrete ale politicii macroeconomice a statului economiei mixte sunt:
asigurarea unui nivel ridicat si in cresterea a produsului real, a unui nivel inalt de ocupare a
fortei de munca; a unor salarii ridicate pentru cei ce muncesc; a unui stabil al preturilor
determinate de pietele libere; a unui curs al schimbului exstern stabil.
Pornind de la modelul keynesist, autorul sintezei neoclasice racomanda ca masuri de
politica economica: masuri de politica bugetara (cresterea cheltuielilor publice, reducerea
impozitelor pentru incurajarea artificiala a investitiilor si asigurarea unui nivel al economiilor
care corespunde folosirii depline a mainii de lucru) si de politica monetara (intervenita asupra
taxei scontului, manipularea ratei dabanzii, operatii pe open market).

P.A.Samuelson propune elaborarea unei politici economice care sa opereze cu doua
categorii de stabilizatori:

Stabilizatori automati sau ai pietei libere (preturi, dobanzi, credite,
profituri, cerere oferta etc)
Stabilizatroi dirijati sau ai statului (impozite, taxe, comenzi de stat,
investitii publice etc.)

O politica rationala a statului in scopul echilibrarii economiei , er terbui sa imbine
rational aceste doua tipuri de stabilizatori.
Samuelson modifica ecuatia de echilibru keynesista: Y = C + I + Pu, unde Pu reprezinta
investiile publice; aratand ca statul trebuie sa intervina pentru incurajarea artificiala a
posibilitatilor de investitii, prin invetitii proprii.


3. Stanga de la Cambridge reproseaza doctrinei lui Keynes absurditatea stimularii
consumului pentru sporirea cererii solvabile si neglijarea totala a distribuirii echitabile
a veniturilor. Obiectivul stangii de la Campbridge reprezentata de Joan Robinson,
Pierro Sraffa, Nicholas Kalador concilierea intereselor muncii cu cele ale capitalului,
este evident in lucrarea lui Pierro Sraffa Productia de marfuri prin intermediul
marfurilor. Folosind termini ai gandirii marxiste, Sraffa arata ca atat cei ce depun
munca (exponenti ai intereselor capitalului), urmaresc prin organizatiile care le apara
interesele, apropierea unei parti cat ma isubstantiale din surplusul de valoare. Statul
va trebui sa intervina tocmai pentru realizarea unei repartitii echitabile a acestui
surplus de valoare. Mijloacele pe care le va folosi sunt: politica bugetara, politica
fiscala, indexarile, ajutoarele de somaj etc.

Pe baza legii inclinatiei spre consum a lui Keynes, Joan Robinson arata ca numai prin
cresterea veniturilor celor care traiesc din munca, cererea solvabila ar putea tine pasul cu
cresterea ofertei sin u prin stimularea cu orice prt a consumului.
CONCLUZII

Asemeni doctrinelor economice precedente, dirijismul s-a dovedit a fi o solutie buna la
momentul respectiv.
Efectele secundare privite negativ au condus la aparitia unor noi curente precum
neoliberalismul, teoria asteptarilor rationale si teoria cresterii 0.