Finante - 

Fundamentele formarii si utilizarii resurselor

financiare private

Studiul finantelor este strans legat de studiul stiintelor economice, politice si

administrative. Legat de stiintele economice, finantele au ca obiect: relatiile
economice ce au loc in procesul constituirii si repartitiei fondurilor de resurse
financiare (publice si private), referindu-se la bugetul de stat, bugetul autoritatilor
administrativ-teritoriale si a altor institutii cu caracter public, la bugetele
organizatiilor (agenti economici si organizatii non-profit).
In ceea ce priveste legatura finantelor cu politicul, partidele politice aflate la
putere definesc cadrul juridic pentru activitatile financiare, iar puterea executiva
urmareste indeplinirea si aplicarea normelor legale.
Legat de dreptul administrativ si cel constitutional, raporturile privind
finantele se reglementeaza juridic (prin lege sau alte acte normative), fiind
obligatorii si opozabile tuturor membrilor societatii, implicand constrangere, dar si
responsabilitati.
In acceptiunea moderna, teoria finantelor se bazeaza pe rationalitate.
Comportamentul rational al tuturor organizatiilor se caracterizeaza prin:
maximizarea functiei de utilitate a consumului, inclinatia spre castig, aversiunea
fata de risc si maximizarea valorii proprietatii sau a organizatiei.
Finantele reprezinta o componenta a stiintelor economice, care studiaza
relatiile financiare publice si private.
Analizand piramida nevoilor umane a lui Maslow, ca si piramida ierarhiei
nevoilor a lui Alderfer, rezulta ca oamenii au nevoi cu caracter individual, care sa
le asigure traiul (hrana, adapost, imbracaminte, mijloace de transport si de
comunicare, etc), care difera de la persoana la persoana, in functie de preferinte,
sex, varsta, ocupatie, mediul social in care traieste, aria geografica, obiceiuri si
traditii, etc. Aceste nevoi sunt satisfacute prin achizitia bunurilor necesare de pe
piata la un pret determinat de regula de cerere si oferta, prin competitie sau
concurenta. Bunurile achizitionate pentru satisfacerea nevoilor individuale sunt
bunuri private.
Bunurile si serviciile necesare membrilor unei societati sunt asigurate, fie
din sectorul public, fie din sectorul privat, fie din ambele sectoare. Marimea si
structura acestor doua mari sectoare ale economiei nationale depinde de o
multitudine de factori interni si externi, astfel ca difera de la o tara la alta.
Extremele sunt: numai sector privat, cu o economie concurentiala, in care bunurile
si serviciile sunt asigurate din fonduri private si numai sector public, cu o
economie planificata, centralizata, in care bunurile si serviciile sunt asigurate din
fonduri publice. Realitatea demonstreaza existenta ambelor sectoare, diferind de la
o tara la alta, ponderea acestor sectoare in total economie. Economiile in care
interactioneaza sectorul public cu cel privat se numesc economii mixte.
Resursele economiei mixte sunt elemente ale valorii proprietatii, ale bogatiei
unei natiuni si provin din crearea produsului intern brut si din importuri. Acestea
sunt utilizate pentru consum, formarea capitalului brut si exporturi. Resursele
financiare la nivel national sunt alcatuite din banii necesari pentru atingerea
obiectivelor economice si sociale, care provin din produsul intern brut si din surse
externe (imprumuturi, ajutoare, etc).
Institutiile si autoritatile publice isi constituie fondurile financiare din: taxe,
impozite, contributii obligatorii de la agenti economici, banci, alte organizatii,
persoane fizice; vinzari publice; resurse de trezorerie temporare rambursabile de la
banci; imprumuturi publice; emisiune de moneda (fara acoperire are efecte
negative asupra inflatiei).
Organizatiile private isi constituie fondurile financiare din: aportul privat al
proprietarilor (asociati, actionari) din economiile proprii; imprumuturi bancare sau
de pe piata de capital (emisiune de actiuni si obligatiuni); profit sau surplus
reinvestit; subventii din bugetul public; alte surse (atrase, grant-uri, etc).
Comportamentul oamenilor, ca rezultat al relatiei dintre sectorul public si cel
privat se numeste " curba de indiferenta". Aceasta curba este rezultatul combinarii
punctelor in care preferinta pentru cele doua sectoare este egala, rezultand acelasi
nivel de satisfactie sau de utilitate. In realitate in timp ce cererea de resurse este in
continua crestere, resursele sunt tot mai limitate. Aceasta conduce la restrictii
bugetare, care modifica alura curbei de indiferenta. Oricum, interventia statului si a
sectorului public in economie este necesara., indeplinind functiile de regulator,
distribuitor si stabilizator a functionarii economiei concurentiale.
In fapt, deciziile pentru alocarea resurselor financiare se bazeaza pe cererea
agregata si repartizarea cheluielilor. De aici, rezulta o serie de probleme legate de:
masurarea cererii latente si a cererii pentru subventii, atitudinea justificata a
cetatenilor pentru cresterea cererii, interesul managerilor din orice organizatie
pentru extindere si dezvoltare, tendinta spre deficit si altele.