1.

Conceptul şi funcţiile finanţelor

1.1 Esenţa şi rolul finanţelor
FINIS – (în latina veche) – plata rentei, plata birului, plata contribuţiei
FINATIO, FINANCIA – (în latina medievală) - plăţi, sfîrşitul termenului de plată, sumă de
bani
FINANCIA – (în latina din sec.XIII) –plată în bani
FFINANZ – (în Germania, în sec. al XVIII-lea) – partimoniul public, inclusiv bugetul statului
FINANCIA – (în Franţa, sec.XVI) – totalitatea patrimoniului de stat
Necesitatea, condiţiile şi circumstanţele apariţiei finanţelor.
FINANŢE:
- Necesitatea economică: repartiţia PIB între sferele de activitate umană
- Condiţii economice:producţia-marfă, apariţia banilor, folosirea banilor pentru
transferarea valorii
- Circumstanţe:crearea obiectului de repartiţie (PIB)existenţa subiectelor repartiţiei
(statul, persoane fizice şi juridice)
La o anumită etapă de dezvoltare a societăţii umane – după apariţia banilor şi organizarea
societăţii în formă de stat – relaţiile de producţie s-au completat cu o formă nouă – relaţiile
financiare.
Diverse tratări ale categoriei finanţe
- Pîrghii şi instrumente de intervenţie a Guvernului în economie
- Metode şi tehnici de gestionare a acumulărilor băneşti
- Act juridic
- Relaţii economice care apar în procesul constituirii şi repartizării fondurilor şi
mijloacelor băneşti
- Fonduri băneşti
- Relaţii economice ce ţin de formarea, distribuirea şi utilizarea fondurilor băneşti pe
baza produsului intern brut
Conceptul contemporan al finanţelor publice:
(1)Relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti fără contraprestaţie şi cu titlu
nerambursabil
(2) Relaţii care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp determinată
pentru o anumită dobîndă (creditul public)
(3) Relaţiile care exprimă un transfer de resurse băneşti obligatoriu sau facultativ în schimbul
unei contraprestaţii care depinde de producerea unui eveniment aleatoriu (asigurările sociale
de stat)
Finanţe publice reprezintă relaţii economice realizate prin intermediul banilor, care apar în
procesul repartiţiei PIB în legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale societăţii.
Repere asupra noţiunii sistem:
- pune bazele unei abordări integratoare a proceselor analizate 1
 - tratează „întregul” ca o entitate unică, şi nu ca o simplă suprapunere a
elementelor componente
- succesiune de elemente aranjate într-o consecutivitate şi se dezvoltă reciproc
- dispun de noi calităţi integratoare
- lanţ format din verigi, ce contribuie asupra activității, dezvoltării şi caracterizării
acestui
FINANŢE:
 „totalitatea mijloacelor băneşti de care dispune statul, o întreprindere etc.”

 „expresie bănească a relaţiilor economice în procesul repartiţiei produsului social şi a

venitului naţional”
 „ fluxuri economice care au misiunea de a măsura bogăţiile produse în economie şi de
a le transfera spre diferiţi participanţi la obţinerea lor”
 „fonduri băneşti , pîrghii şi instrumente de intervenţie în economie, metode şi tehnici
de gestionare, act juridic”
Finanţele sunt văzute de pe poziţia a trei domenii interdependente:
1. Pieţele monetare şi de capital sau finanţele la nivel macroeconomic
2. Investiţiile deciziile individuale sau ale instituţiilor financiare
3. Finanţele manageriale sau corporative care implică managementul firmelor
ÎNTREPRINDEREA: combinaţie de factori materiali (economici),
umani şi financiari, care activează şi evoluează într-un mediu complex, format din patru
universuri: financiar, economic, statal, social.
Finanţele întreprinderiiveriga principală, primară a sistemului financiar, deoarece
majoritatea fondurilor băneşti care se formează la diferite niveluri (bugetul de stat, bugete
locale) provin din veniturile create la întreprinderi.
1.2 Conţinutul economic al finanţelor
Finanţele publice, sunt asociate cu statul, cu unităţile administrativ teritoriale şi alte instituţii
de drept public şi au drept scop satisfacerea intereselor generale ale membrilor societăţii.
Finanţele private, sunt asociate cu întreprinderile, băncile, societăţile de asigurări etc., iar
resursele lor financiare sunt destinate unor activităţi producătoare de bunuri şi servicii, în
scopul obţinerii de profit.
Finanţele centralizate se referă la relaţiile băneşti în legătură cu constituirea şi utilizarea
fondurilor de mijloacele băneşti a statului, acumulate la diferite verigi al sistemului bugetar al
ţării.
Finanţele descentralizate reprezintă relaţiile băneşti care asigură circuitul fondurilor băneşti
ale întreprinderilor, precum şi relaţiile de distribuire şi redistribuire a fondurilor băneşti în
cadrul grupurilor financiare şi de producţie, întreprinzătorilor individuali, activitatea
investiţională a cetăţenilor, gospodăriilor casnice.
Relaţii financiare publice pot fi clasificate în: Relaţii financiare publice clasice
se efectuează, de regulă, cu titlu obligatoriu, fără contraprestaţie directă şi cu titlu
nerambursabil. 2
Relaţii financiare publice speciale vizează: relaţii de credit, care nu sînt obligatorii (excepţie:
împrumuturile forţate), dar sînt rambursabile (excepţie: împrumuturile perpetue); relaţii de
asigurări, care la rîndul lor cuprind: asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă; acestea
pot fi obligatorii (cele prin efectul legii) sau facultative, rambursabile (cu condiţia producerii
riscului, evenimentului aleatoriu), cu contraprestaţie, asigurări sociale, care pot fi obligatorii
(prin efectul legii) sau facultative, rambursabile (cu condiţia producerii riscului,
evenimentului aleatoriu), cu contraprestaţie.
Relaţiile financiare private se manifestă la:nivelul agenţilor economici;nivelul populaţiei
(gospodăriilor casnice).
Finanţele exprimă relaţiile băneşti dintre:
 întreprinderi, în procesul creării valorilor materiale şi realizării bunurilor şi a
serviciilor;
 întreprinderile şi instituţiile publice (ministere, departamente, agenţii) în rpocesul
formării fondurilor centralizate de mijloce băneşti şi a distribuirii lor;
 companiile de asigurări (de bunuri şi de persoane), la achitarea primelor de asigurare
şi la recuperarea despăgubirilor;
 fondurile băneşti ale întreprnderilor cu diferite forme de proprietate;
 diferite direcţii şi etape de activitate ale întreprinzătorilor individuali;
 cetăţeni, care se ocupă cu activitatea investiţională şi emitenţii, etc.

1.3 Funcţiile finanţelor

Funcţiile finanţelor:asigurare, repartiție, control.
Funcţia de asigurare presupune asigurarea în cantitate optimă şi la timpul oportun, cu
resursele financiare necesare, prin apelarea la o gamă largă de surse.
Funcţia de repartiţie constă în alocarea resurselor acumulate şi constituirea unui
sistem de fonduri necesare îndeplinirii programelor economice, financiare şi sociale.
Funcţia de control urmăreşte: modul de constituire şi de repartizare a fondurilor
băneşti, asigurarea integrităţii şi utilizării eficiente a capitalului, asigurarea echilibrului
financiar pe termen scurt prin supravegherea permanentă a intrărilor şi ieşirilor de numerar,
modul de executare a bugetelor, executarea legislaţiei în vigoare cu scopul prevenirii stării de
insolvabilitate şi ineficienţă a întreprinderii, de ruinare a patrimoniului.

Funcţia de repartiţie (a finanţelor publice): constituirea și distribuirea fondurilor

financiare.
Finanţele întreprinderii îndeplinesc două funcţii: repartiție(constă în formarea
capitalurilor, în folosirea şi alocarea lor în scopul realizării obiectivului întreprinderii) și
control(include toate laturile şi fazele economice şi financiare ale circuitului economic, toţi
indicatorii prevăzuţi şi efectivi din programele economice şi bugetele de venituri şi cheltuieli,
ce impune organizarea unei evidenţe sistemice, corecte şi reale precum şi a unei previziuni
fundamentale). 3
 2. Sistemul financiar şi mecanismului financiar

Între mecanismele de funcţionare a economiilor naţionale din diferite

state există condiţionări istorice comune sau obiective politico-ideologice,
sociale, economice sau de altă natură asemănătoare, cum sunt: forma de
proprietate predominantă (privată sau de stat); sistemul de conducere al
economiei; sistemul de repartizare a rezultatelor muncii; regimul politico-
ideologic (democratic, pluripartidic sau totalitar, monopartidic) acceptarea unei
singuri ideologii sau tolerarea mai multor; participarea la alianţe politice,
militare sau la uniuni cu caracter economic.
Fiecare economie are structuri proprii de ramuri, forme specifice de
organizare, aplică metode şi principii diverse de conducere etc.
De asemenea, fiecare economie are propriul său mecanism de
funcţionare, care poate să prezinte atât asemănări, cât şi deosebiri faţă de
mecanismele altor state.
Însă, există o serie de deosebiri, precum:nivelul forţelor de producţie,
mărimea rezervelor de care dispune economia naţională, condiţiile naturale şi
dimensiunea teritoriului;structura socială, gradul de maturizare a relaţiilor
sociale, de producţie şi a democratismului economiei;gradul de independenţă a
economiei faţă de străinătate,obiectivele de politică economică urmărite pe
termen lung.
Toate aceste elemente de care depinde buna funcţionare a economiei unei
ţări, precum şi altele fiind în interdependenţă cu ele, constituie mecanismul
economic de funcţionare.
Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor
de conducere sau reglare a economiei naţionale, de către factorii de decizie ai
societăţii, împreună cu obiectivele ce guvernează această conducere sau reglare
şi întregul sistem organizaţional prin intermediul căruia o efectuează.
Mecanismul financiar este o componentă de structură funcţională a
mecanismului economic şi exprimă modul de organizare şi circulaţie a
fluxurilor financiare prin care se realizează mobilizarea, repartizarea şi
utilizarea fondurilor financiare constituite în cadrul economiei naţionale.
În ţările cu economie planificatăprincipalul instrument de conducere şi de
reglare a proceselor economice constituie planul-directivă.
4
 Statul acţionează ca:
a)autoritate publică
b)agent economic
c)organizator şi finanţator al asigurărilor
d)creditor şi debitor, etc.
Rolul hotărîtor în reglarea proceselor economice este atribuit piaţei
concurenţiale, iar statul asigură funcţionarea mecanismului economic , în ţările
cu economie de piaţă.
Mecanismul financiar este constituit din totalitatea structurilor, formelor,
metodelor, principiilor şi pârghiilor economico-financiare prin intermediul
cărora se constituie, se repartizează şi se utilizează fondurilor băneşti ale statului
necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale, şi a acţiunii libere a agenţilor
economici.
În general, structură complexă al mecanismului financiar este constituită din:
sistemul financiar; pîrghiile economico-financiare utilizate de stat pentru
influenţarea activităţii economice; metodele administrative de conducere
folosite în domeniul finanţelor cadrul instituţional alcătuit din instituţii şi organe
cu atribuţii în domeniul finanţelor (organe democratic alese, organe ale
administraţiei centrale şi locale, organe specializate ale statului în domeniul
financiar); cadrul juridic format din ansamblul actelor normative (legi, decrete,
hotărîri şi alte reglementări cu caracter normativ), care reglementează domeniul
financiar atît în faza de repartiţie, cît şi în cea de prelevare.
Sistem financiar(sistem de relaţii financiare (finanţele publice şi finanţele
private)) ansamblu instituţiilor care se ocupă cu operaţiile băneşti (fonduri,
organizaţii, bănci, companii etc.)
Prin prizma relaţiilor economice, sistemul financiar se prezintă ca un
ansamblu de relaţii financiare ce se manifestă în procesul complex de
constituire, distribuire şi utilizare a fondurilor băneşti, şi este format din:
 sistemul financiar public
 sistemul financiar privat
Sistemul financiar public cuprinde:
 Bugetul de stat şi bugetele locale;
 Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat;
 Bugetele instituţiile publice autonome; 5
  Bugete instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de
stat, bugete locale sau Bugetul asigurărilor sociale de stat;
 Bugete instituţiilor publice finanţate integral din veniturile proprii;
 Bugetul Trezoreriei Statului;
 Bugetul fondurilor externe rambursabile;
 Bugetul creditelor externe nerambursabile;
 Creditul public.

Metodele administrative de gestiune financiară includ:

1. Previziunea financiară reprezintă activitatea de elaborare a planurilor
financiare prin determinarea volumului resurselor financiare, formelor şi
metodelor de mobilizare a lor, stabilirea indicatorilor financiari,
proporţiilor şi mărimii fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare
a lor şi obiectivelor de utilizare.
Metode de previziune financiară:
 metoda de balanţă – întocmirea planului financiar sub formă de
bilanţ în care sunt reflectate veniturile şi cheltuielile.
 metoda bazată pe normative reprezintă determinarea cheltuielilor
reieşind din normele şi normativele de cheltuieli.
Instrumentele de previziune financiară: proiecte tehnice, norme de stoc, norme
de amortizare, norme de asigurare, norme de cheltuieli etc.
2. Controlul financiarreprezintă activitatea de verificare a respectării corecte
a normelor juridice ce reglementează activităţile financiare.
Obiect al controlului financiar: procesele de repartiţie bănească de
formare şi utilizare a fondurilor de resurse financiare la toate nivelurile
economiei naţionale.
Controlul financiar se exercită asupra utilizării mijloacelor financiare ale
organelor şi instituţiilor de stat şi asupra respectării reglementărilor
financiar-contabile de către regiile autonome, societăţile comerciale şi alţi
agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor acestora faţă
de stat.
Pârghia economico-financiară: instrument de natură economică sau financiară a
statului care acţionează asupra economiei unei colectivităţi determinate sau a
membrilor ei luaţi în mod individual pentru realizarea unui obiectiv anumit sau
stimulând evoluţia în direcţiile dorite.
Pârghiile financiare pot fi:Pârghii financiare ce se bazează pecategoriile
specifice finanţelor publice.Se are în vedere folosirea tehnicilor de prelevare a 6
resurselor financiare la dispoziţia statului şi tehnicilor de alocare spre utilizare a
resurselor financiare ale statului.
Pârghiile ce se manifestă la nivelul întreprinderilor:Profit; rentabilitate; preţ,
tarif, cost; rata dobânzii; curs valutar; cursul hârtiilor de valoare; amenzi,
penalităţi; amortizare; sisteme de fonduri.
Caracteristicile pârghiilor economico-financiare:
 acţionează automat la producerea evenimentelor economice sau la
punerea lor în funcţiune de către organele publice;
 metodele de prelevare şi de plată acţionează ca pâîrghii numai în măsura
în care influenţează pozitiv anumite laturi ale activităţii economice,
asigurând înfăptuirea funcţiei de repartiţie a finanţelor;
 asigură intervenţia statului în economie sub multiple forme: reglarea
volumului de producţie şi a masei monetare, stimularea acordării de
credite, reducerea consumului la mărfurile dăunătoare sănătăţii etc.;
 opţiunea pentru o pîrghie sau alta ori pentru un complex de pîrghii
depinde de politica urmărită de guvern în domeniile creşterii economice,
veniturilor, preţurilor, bugetului de stat, cît şi de faza ciclului economic în
care se află economia unei ţări.