Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………
Capitolul I Definirea finanțelor publice
1.1 Apariția si evoluția finanțelor publice……………………………………………………
1.2 Funcțiile, conceptul și conținutul finanțelor publice…………………………….……….
Capitolul II Finanțele publice in economia contemporană
2.1 Rolul finanțelor publice in economia modernă ……………………………………......
2.2 Veniturile si deficitele BNP al RM in anul 2023………………………………………
Capitolul III Problemele economice cu care se confrunta finanțele publice
3.1 Problema echilibrului bugetar ………………….............................................................
3.2 Problema corupției …………………….……………......................................................
Concluzie …………………….……………………………….................................................
Bibliografie …………………….……………………………........................................................................................
Introducere
Știința finanțelor studiază relațiile social-economice bănești care se folosesc în procesul
construirii, repartizării și folosirii fondurilor bugetare și extrabugetare, metodelor de gestionare a
resurselor financiare la nivel micro și macroeconomic. Finanțele conceptualizează relațiile care
se statornicesc în societate cu prilejul constituirii resurselor publice, resurselor întreprinderii,
operațiunilor care presupun un complex de măsuri, printre care stabilirea cuantumului
obligațiilor membrilor societății către stat, colectarea acestora, administrarea de fonduri la nivelul
statului, întreprinderii, distribuirii resurselor către ramuri, sectoare, persoane fizice și juridice la
nivelul finanțelor publice, în interiorul întreprinderii la nivelul finanțelor întreprinderii.

Prin intermediul sistemului de cunoștințe, metodelor și tehnicilor a finanțelor se poate estima

necesarul de resurse financiare și a posibilităților de finanțare, se fundamentează căile de
echilibrare a bugetelor, de finanțare a deficitelor, de efectuare a controlului financiar, de estimare
a rezultatelor domeniului financiar. Scopul unității de curs este inițierea elevilor în interpretarea
și aplicarea unor aspecte teoretice și practice ale economiei și finanțelor sectorului public, ale
funcției financiare a întreprinderii, activitatea de previziune financiară, controlului și reglării
fluxurilor financiare pentru funcționarea optimă și permanentă a întreprinderii.

În vederea realizării scopului propus și în rezultatul consultării cu cadrele didactice din

instituțiile tip învătământ tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar s-a segmentat conținutul
unității de curs în 7 unități de învățare, care cuprind aspecte a finanțelor publice și private a
întreprinderii. În cadrul subiectelor selectate se urmărește familiarizarea elevilor cu mecanismul
activităților financiare privitoare la sistemul și procesul bugetar, sistemul cheltuielilor publice,
resurselor publice, prelevărilor obligatorii, creditul public, mecanismul financiar al întreprinderii,
dimensionarea și gestionarea resurselor financiare a întreprinderii.
 Capitolul I Definirea finanțelor publice
1.1 Apariția si evoluția finanțelor publice
După cum se ştie comuna primitivă nu a cunoscut statul. În această orînduire existau diferite
funcţii publice: organizarea muncii în comun, supravegherea respectării obiceiurilor, ritualurilor
religioase. Cu timpul însă, diviziunea socială a muncii a condus la creșterea productivităţii
muncii, divizarea societăţii în clase, apariţia proprietăţii private, dezvoltarea schimbului. Odata
cu apariția claselor a apărut instituţia care apară interesele unei clase faţă de cealaltă - aceasta
fiind statul. Are loc separarea statului de societate. Această separare în sfera relațiilor economice
îşi găseşte expresia în aceea că statul îşi are: veniturile, cheltuielile, datoriile sale.

În primele stadii de dezvoltare a orânduirii sclavagiste când predomina economia naturală

necesităţile statului erau asigurate prin: prestările de muncă, (construirea de corabii în scopuri
militare, poduri, la care participau supuşii statului), birurile în natură. Abia mai tărziu când a
început să se dezvolte economia de schimb statul folosește și resursele bănești sub formă de
metale prețioase ( aur, argint) pentru acoperirea cheltuielilor publice. În acest moment se poate
vorbi despre apariţia primelor elemente de finanțe (impozite, împrumuturi).

În orânduirea feudală relaţiile marfă-bani au cunoscut o mai mare amploare decât în

sclavagism, însă ele n-au devenit încă predominante. Ca urmare, pentru paza graniţelor ţării,
ducerea de războaie, întreţinerea curţii domneşti, cât şi pentru alte scopuri, statul a continuat să
folosească pe scară largă prestaţiile în muncă şi dările în natură.

Cuvântul ,,finanţe” îşi are originea din limba latină, se foloseau expresiile ,,finanţio,
financias şi financia care se traduce ,,plată în bani”. Existenţa finanţelor este strâns legată de
existeţa statului şi de folosirea banilor şi a formelor valorice în repartiţia venitului naţional. Sfera
de cuprindere şi formele concrete de manifestare a finanţelor în viaţa economică au fost diferite
de la o rânduire social-economică la alta.

Condiţiile care au stat la baza apariţiei şi dezvoltării finanţelor constau în:

 apariţia şi dezvoltarea relaţiilor marfă- bani, în măsură să permită formarea şi utilizarea

resurselor statului în formă bănescă.
 apariţia statului, care pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale, avea nevoie de
resurse ce nu existau în cadrul relaţiilor existente anterior.

Finanţele cuprind toate sferele vieţii sociale şi economice ale căror relaţii pot fi cuantificate prin
intermediul banilor.
 1.2 Funcțiile, conceptul și conținutul finanțelor publice

Finanţele publice constituie o parte a relaţiilor băneşti prin intermediul, cărora în procesul
repartiţiei produsului intern brut se formează, se repartizeză şi se utilizează fondurile necesare
îndeplinirii funcţilor sale.

unFinanţele publice îndeplinesc doua fcţii: funcţia de repartiţie și funcţia de control.

Funcţia de repartiţie cunoaște două faze:

 constituirea fondurilor
 distribuirea fondurilor

La constituire fondurile publice participă cu resurse toate sectoarele sociale: public, privat,
cooperatist, mixt şi populaţia, cele mai multe resurse financiare sunt mobilizate cu titlu definitiv
fără contraprestaţie.

Participarea la constituirea fondurilor publice îmbracă diferite forme:

 impozite şi taxe;
 contribuţii pentru asigurări sociale;
 amenzi - penalităţi;
 vărsăminte din profitul regiilor publice;
 vărsăminte din veniturile instituţiilor publice;
 chirii, închirieri de terenuri.

Distribuirea resurselor financiare reprezintă de fapt stabilirea cheltuielilor publice pe

destinaţii şi anume: învățământ, sănătate, cultură, ordine publică, apărarea națională, asigurări
sociale şi protecţie socială. Importanţa funcţiei de repartiţie poate fi apreciată şi prin prisma
mutaţiilor care se produc în economie în urma transferurilor de resurse financiare, efectele
economice, sociale, demografice, ecologice sau de alta natură. Funcţia de control Necesitatea
acestei funcţii decurge din faptul că fondurile de resurse financiare constituite la dispoziţia
statului aparţin întregii societăţi.

Aceasta este interesată (societatea) în:

 asigurarea resurselor necesare satisfacerii nevoilor obşteşti;

 dirijarea resurselor în funcţie de priorităţile stabilite de organele competente;
 utilizarea resurselor în condiţii de maximă eficienţă economică, socială
Funcţia de control al finanţelor publice este strâns legată de funcţia de repartiţie, dar are o sferă
mai largă decât aceasta deoarece vizează pe lângă constituirea şi repartizarea fondurilor şi modul
de utilizare a resurselor. Controlul financiar se efectuează în mod necesar în faza repartiţiei, el se
exercită asupra producţiei realizate în sectorul public (eficiența utilizării mijloacelor de
producție), precum şi în faza schimbului (se controlează prețurile de realizare) şi în faza
consumului. În ţara noastră, controlul financiar se exercită de către: Curtea de Conturi,
Ministerul Finanţelor, Banca Naţională. Atribuţii de control în domeniu finanţelor au
Parlamentul, Guvernul ţării precum şi alte organe.

Cheltuielile publice medii pe un locuitor se determină prin raportarea volumului anual al

cheltuielilor publice la numărul de locuitori:
G ml= G
unde: Gml - volumul cheltuielilor publice medii pe un locuitor;
Nl- numărul locuitorilor, G - volumul anual al cheltuielilor publice
Nl
Deosebită importanţă în analiza cheltuielilor publice o are şi structura lor. Din punct de vedere
cantitativ structura cheltuielilor publice reprezintă greutatea specifică (pondere) a fiecărei
categorii de
cheltuieli în totalul lor. Acest indice poate fi calculat prin formula:
SGi = G i *100%
Gt unde: SGi - greutatea specifică a categoriei de cheltuieli în totalul cheltuielilor
publice;
Gi - cheltuieli publice de categoria Gt - cheltuieli publice totale;
i - categoria de cheltuieli concrete.
Capitolul II Finanțele publice in economia contemporană
2.1 Rolul finanțelor publice in economia modernă

Adesea, delimitarea strictă între funcțiile și rolul finanțelor nu este bine conturată, existând
opinii care arată ca funcțiile finanțelor constituie efectele acestora asupra economiei, iar rolul
este trătat în mod global ca rezultatele obtenabile în urma utilizării instrumentelor de interventie
în economie.

Coroborând opiniile exprimate în acest sens, se poate afirma ca rolul finanțelor publice în
economiile moderne este dat de functiile acestora. Generic, vom întelege prin rol rostul
finanțelor publice. Rolul tradițional al finanțelor publice este cel financiar, adică acoperirea
cheltuielilor cu funcționarea sectorului public și de mijloc de interventie în viața socială. Prin
intermediul finanșelor publice se alimentează fondurile bănești ale statului și se efectuează
cheltuielile cu caracter administrativ, politienesc, militar, diplomatic, cu dezvoltarea
infrastructurii.

Aceste acțiuni tradiționale s-au diversificat pe masura dezvoltarii societătilor, alaturându-li-

se cele cu educația, ocrotirea sănătații, cu securitatea socială, toate fiind finanțate din fonduri
publice. În ceea ce privește acțiunile administrative și cele cu ordinea publică, acestea au luat o
amplă dezvoltare, angajand resurse financiare tot mai mari, prin alocații bugetare. Prin achizițiile
pentru consumul propriu, statul participa cu aproximativ 10% la formarea PIB în țîările cu
economie dezvoltată.

Militarizarea permanentă a economiilor a condus la creșterea vertiginoasă a cheltuielilor

pentru aparare, fiind alocate anual sume importante pentru echipament militar si pentru
cercetarea militară. Sectorul public modern furnizează și o serie de utilităti cu caracter de
cercetare, dat fiind ca aceste sume nu pot fi susținute integral numai de firme și de institute
private. In aceste condiții, în țările dezvoltate, pana la ¾ din totalul cheltuielilor cu cercetarea
stiințifică este acoperita de la buget. Finanțele publice sunt utilizate tot mai mult pentru
finanțarea infrastructurii comunale si locative, în rezolvarea problemelor privind căile de
comunicație, a iluminatului, a canalizării, a alimentării cu apa, a încalzirii, a serviciilor de postă,
telecomunicatii, telefonie, radio-TV, etc.
 Acestor cheltuieli li s-au adăugat, în economiile moderne, cele cu cheltuielile economice
pure, respectiv cu efectuarea de investitii guvernamentale în sectorul de stat (intreprinderi,
organisme, stabilimente, servicii, etc.). Scopul acestor cheltuieli este de a realiza noi obiective
economice în sectorul de stat sau mixt. Participarea financiară a statului se indreapta indeosebi
catre ramurile fundamentale ale economiei, cu rentabilitate redusă si neatractive pentru capitalul
privat, dar absolut necesare pentru funcționarea economiei. În acest fel, sursele de alimentare a
fondurilor publice au sporit, contribuind la acoperirea cheltuielilor publice.

Finanțele publice se implica și în fluxurile financiare internationale sub forma

împrumuturilor de stat practicate, a investitiilor externe și a altor operațiuni banesti, contribuind
la redistribuirea PIB în exterior sau importul de PIB creat în alte țari.

In urma crizei mondiale din perioada 1929-1933 rolul finanțelor publice se îmbogateste cu rolul
economic interveționist. Raiunea interventionismului statal constă, după cum s-a explicat, in
esecul pietei care, singura, nu mai poate asigura alocarea eficienta a resurselor din economie si
din societate, iar subiecții economici nu mai cooperează. Pentru a corecta acest neajuns, statul
intervine cu măsuri corective directe sau indirecte, astfel încat să armonizeze creșterea si
dezvoltarea structurală a economiei. În acest scop, statul folosește mijloace variate, asa cum ar fi
cele financiare, monetare, prețurile, valuta, expansiunea sectorului public, etc.

Noul rol intervenționist, prin capacitatea de a regla mecanismele economice, este un

instrument preferat al statului cu efecte semnificative asupra tuturor domeniilor avute în vedere.
Interventionismul are loc atat prin mijloace directe, administrative cât și prin pârghiile financiare
care influentează anumite laturi ale activitații economice si financiare. In același timp,
necesitatea interventionismul în economiile moderne este determinată de proprietatea comuna
asupra resurselor publice, de comportamentul neadecvat al unor indivizi (care adopta o atitudine
de tip free rider) de existenta bunurilor publice.

De asemenea, finanțele publice dețin și un important rol social în economiile moderne, dat
fiind faptul că ele contribuie la redistribuirea veniturilor în societate în favoarea celor care se află
într-o situație economică precara. Finanțele publice vin in sprijinul celor care si-au pierdut
temporar sau permanent capacitatea de munca alocând în favoarea acestora resurse importante
mobilizate de la alte persoane fizice si juridice in spiritul soliaritații sociale. Cum obiectivele
avute în vedere sunt variate, măsurile si instrumentele utilizate sunt la fel de variate: diminuarea
si exonerarea de impozit a anumitor categorii de venituri, acordarea de facilitați fiscale,
majorarea transferurilor acordate, acordarea de pensii, etc.
2.2 Veniturile si deficitele BNP al RM in anul 2023

În Monitorul Oficial nr. 435 - 437 din 28 decembrie 2022, a fost publicată Legea
bugetului de stat pentru anul 2023.

Conform Legii bugetul de stat pentru anul 2023 nr. 359 din 22 decembrie 2022,
veniturile bugetului de stat vor constitui 64,8 miliarde lei, cheltuielile – 83,1 mld. lei, iar
deficitul bugetar va atinge 18,3 mld. lei.
Potrivit documentului, la situația din 31 decembrie 2023 datoria de stat internă nu va
depăşi 37483,9 mil. lei, iar datoria de stat externă – 85021,4 mil. lei.
Legea intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2023.

Datele Ministerului Finanțelor arată că în luna ianuarie a anului 2023, veniturile totale ale
bugetului public național cu consolidarea transferurilor au constituit 7,23 miliarde lei, fiind în
creștere cu 23,1% (1,36 miliarde lei) față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie mold-street.

Salt de 53% a veniturilor din TVA la mărfurile de import.

În aceeași perioadă din 2022 veniturile creșteau mai lent și cu o sumă de aproape două ori
mai mică.

Analiza veniturilor bugetului public național relevă că rolul cel mai mare în creșterea
înregistrată din prima lună a acestui an, l-au jucat încasările din TVA, care s-au majorat cu
aproape o treime față de ianuarie 2022 și au constituit circa 2,77 miliarde lei, sau 38,3% din total.

Încasările din TVA la mărfurile de import au crescut și mai mult - cu peste 53% până la 2,02
miliarde lei.

Un avans însemnat de peste 17% s-a atestat și veniturile din contribuții și prime de asigurări
obligatorii, care au constituit circa 2,1 miliarde de lei. Încasările din impozite pe venit au crescut
cu 23%, iar cele din accize - cu doar 4%.

Intrările de granturi au constituit doar 13,2 milioane lei, adică undeva 0,2% din veniturile
bugetare.
 În schimb s-a înregistrat o creștere de peste 80 de ori a împrumuturilor externe - până la 3,29
miliarde lei.

Peste 50% din cheltuieli au fost prestații sociale

Potrivit Ministerului Finanțelor cheltuielile bugetului public și activele nefinanciare cu
consolidarea transferurilor au însumat 7,34 miliarde lei, cu 20,6% (1,25 miliarde lei) mai mult
comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Mai mult de jumătate (aproape 51%) din cheltuielile bugetare au fost prestații sociale - 3,74
miliarde lei în creștere cu 15,8%, urmate de cheltuielile de personal - 1,62 miliarde lei care au
crescut cu 5,6%.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost de 1,34 miliarde lei, în creștere cu 13,1% comparativ cu
anul precedent.
 Capitolul III Problemele economice cu care se confrunta finanțele
publice

Fiecare Guvern nou-format, în Republica Moldova și nu doar, se confruntă de la bun început cu

dilema clasică: lista imensă de probleme pe de o parte, și, resursele și timpul limitat pe de altă
parte. Viitorul Guvern nu va fi o excepție, doar că pe lângă probleme economice structurale
legate de competitivitate scăzută, insuficiența de locuri de muncă decente sau climat de afaceri
neprietenos, s-au adăugat și efectele coronacrizei din 2020 și riscurile unui nou val în viitorul
apropiat.

3.1 Problema echilibrului bugetar

În aceste circumstanțe, chiar dacă soluțiile de politici economice sunt de mult timp cunoscute, la
moment principala provocare este identificarea priorităților imediate care urmează să răspundă
celor mai stringente necesități, în special al grupurilor vulnerabile având în vedere efectul
disproporționat al crizei, să accelereze recuperarea economică și să creeze premisele pentru noul
model de creștere economică bazat pe investiții și exporturi, despre care se vorbește deja mai
bine de un deceniu. Prin urmare, scopul acestui document este de a identifica prioritățile
economice imediate pentru noul Guvern, luând în considerație cele mai stringente necesități, în
baza unei abordări sistemice: identificarea constrângerilor de bază, eliminarea cărora va permite
în mod automat soluționarea altor constrângeri.

Care sunt problemele economice fundamentale care trebuie abordate imediat?

Înainte de a formula intervențiile de politici, este necesar de identificat cele mai stringente
probleme eliminarea cărora va soluționa automat alte probleme (efect pozitiv de multiplicare).
Pentru a înțelege care trebuie să fie prioritățile-cheie în domeniul economic este suficient să
accentuăm că principala îngrijorare a populației, care s-a acutizat în contextul coronacrizei, ține
de sărăcie . Conform sondajelor, problema respectivă s-a agravat în contextul în care veniturile
firmelor s-au redus, fapt ce a dus la reducerea veniturilor salariale și a ocupării.

Prin urmare, prioritatea finală a politicilor în domeniul economic trebuie să țină de protejarea și,
ulterior, maximizarea veniturilor, care pot fi divizate în veniturile populației (preponderent, cele
salariale), veniturile antreprenorilor (dividendele) și veniturile bugetare, centrale și locale. La
rândul lor, veniturile populației sunt determinate de: (i) salarii, care depind de productivitatea
muncii, și (ii) rata de ocupare, ambele fiind foarte joase; veniturile antreprenorilor sunt
subminate de mediul investițional neprietenos; iar veniturile bugetare – de ocuparea informală,
evaziunea fiscală, management defectuos al finanțelor publice, corupție și scheme frauduloase de
delapidare de fonduri.

Formularea priorităților de politici economice

Politicile economice imediate trebuie să graviteze în jurul a 4 obiective majore: (i) maximizarea
și eficientizarea veniturilor bugetare prin combaterea ocupării informale, evaziunii fiscale și a
managementului defectuos și a delapidărilor de fonduri publice; (ii) maximizarea veniturilor
antreprenorilor prin crearea unui mediu de afaceri prietenos și motivant; (iii) protejarea și,
ulterior, maximizarea veniturilor populației, prin crearea de oportunități de angajare decentă și
iv) promovarea investițiilor publice în infrastructură și cercetare. În continuare, vom detalia
acțiunile necesare pentru fiecare obiectiv:

(i) Maximizarea veniturilor bugetare și sporirea eficacității cheltuielilor bugetare

În acest sens este necesar un spectru de măsuri urgente privind: (a) eficientizarea
managementului finanțelor publice și combaterea schemelor de delapidare a resurselor bugetare;
(b) combaterea ocupării informale; (c) combaterea evaziunii fiscale; și (d) consolidarea
autonomiei financiare locale.

În vederea eficientizării managementului finanțelor publice și combaterii schemelor de

delapidare a resurselor bugetare este necesară:

• Auditarea modului de administrare din ultimii ani a celor mai importante Fonduri, în special
Fondul Rutier, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, și Fondul
Ecologic Național. În rezultatul auditării urmează să fie identificate eventuale scheme de
corupție și delapidare (în cazul în care acestea există) și formulate recomandări privind
eficientizarea administrării Fondurilor respective.

• Examinarea minuțioasă în cadrul Comisiilor Parlamentare a Rapoartelor Curții de Conturi și

asumarea angajamentului Parlamentului în vederea monitorizării implementării recomandărilor
din rapoartele respective de către instituțiile vizate. În acest sens, este necesară reanimarea
implicită a funcției de control parlamentar.
• Efectuarea unei evaluări cuprinzătoare a activității și oportunității prezenței statului în
economie în calitate de agent economic. Aceasta vizează cartarea și evaluarea activității
întreprinderilor de stat și a celor cu capital de stat, pentru a înțelege beneficiile versus costurile la
nivel de buget și economie în general. În funcție de această evaluare, este necesară formularea
unei viziuni clare cu privire la programul de deetatizare a proprietății publice. Totodată, Agenția
Proprietății Publice trebuie să joace un rol mai pro-activ în vederea fortificării guvernanței
corporative în întreprinderile de stat, în special prin profesionalizarea și responsabilizarea
Consiliilor de administrare, îmbunătățirea Codurilor de guvernanță corporativă în conformitate
cu principiile OECD și a Băncii Mondiale, fortificarea funcțiilor de control intern și sporirea
transparenței întreprinderilor respective .

• Eficientizarea utilizării banilor publici prin mecanismul de achiziții publice, mai ales în
contextul intenției de lansare a unor proiecte investiționale de anvergură în perioada imediat
următoare. În acest sens, elemente precum transparența, integritatea, imparțialitatea și
confidențialitatea trebuie asigurate pe tot lanțul de achiziții – de la autoritățile contractante la
instituțiile de coordonarea și reglementarea politicilor în domeniu la nivel național.

În vederea combaterii ocupării informale, este necesară:

• Reformarea și fortificarea Inspecției de stat a muncii. Rolul, prestigiul și competențele

instituționale ale Inspecției de stat a muncii în ceea ce ține de prevenirea, depistarea și
penalizarea practicilor de ocupare informală trebuie consolidate substanțial. Aceste probleme
trebuie remediate prin o reformă amplă a Instituției, cu accent pe:

o atribuirea funcției de agent constatator;

o permisiunea organizării controalelor inopinate, în funcție de profilul de risc și în baza unei

proceduri transparente și clare;

o consolidarea numărului de persoane în vederea exercitării depline a mandatului;

o consolidarea capacităților instituției, cu accent pe depistarea practicilor de „salarii în plic”,

angajarea informală a lucrătorilor sezonieri și a zilierilor;

o îmbunătățirea comunicării și schimbului de informații/date a instituției cu alte instituții

relevante, în vederea depistării mai timpurii și din oficiu (fără efectuarea de controale) a
potențialelor practici și ocupare informală;
• Interzicerea achitării salariilor în numerar. Având în vedere natura restrictivă a acestei măsuri,
pentru început aceasta poate fi aplicată doar întreprinderilor mari, iar, ulterior, transpusă și
asupra tuturor întreprinderilor. Măsura respectivă va contribui la popularizarea plăților cu cardul
și va descuraja utilizarea banilor în numerar.

• Dezvoltarea și promovarea la nivelul Inspectoratului de stat al muncii a unui mecanism de

raportare anonimă a cazurilor de angajare informală. Succesul acestui instrument va depinde de
receptivitatea instituției la notificările respective și, respectiv, impactul acestor denunțuri. Prin
urmare, implementarea acestui mecanism este importantă să aibă loc în paralel cu reformare și
fortificarea instituției conform recomandărilor de mai sus.

• Promovarea unei campanii de informare cu privire la drepturile angajaților, precum și riscurile

și costurile ocupării informale. Chiar dacă asemenea campanii au fost implementată anterior, este
necesar de a pune mai mare accent pe vizibilitate sporită, precum și pe informații mai practice și
exacte despre subiectul în cauză.

• Dezvoltarea unui mecanism de feedback / schimb de informații pentru plătitorii de taxe, ceea ce
va permite completarea timpului îndelungat dintre plata impozitelor și momentul în care
contribuabilul va beneficia de impozitele respective. Aceasta presupune dezvoltarea sistemului
informațional existent, care prezintă datele despre taxele și impozitele plătite, disponibil pe
platforma mcabinet.gov.md. Acesta trebuie să fie promovat mai intens în rândul populației. În al
doilea rând, pe lângă informația despre impozitele și contribuțiile plătite, este necesar de a oferi
informații adiționale privind beneficiile anticipate pentru contribuabil: mărimea aproximativă a
îndemnizației pentru creșterea copilului sau de șomaj, mărimea aproximativă a pensiei, și alte
drepturi ale contribuabilului de apelare la sistemul de asigurări sociale sau medicale. Informația
respectivă are importanță critică în vederea promovării beneficiilor conformării fiscale și trebuie
să complementeze datele privind impozitele achitate, pentru a evita reacții adverse (ex: tranziția
de la activități formale la cele informale în situația în care contribuabilul cunoaște volumul
contribuțiilor și impozitelor plătite fără a conștientiza beneficiile acestora).

3.2 Problema corupției

Corupția a reprezentat disfuncția majoră în actul de guvernare în ultimele trei

decenii. Odată cu dezintegrarea sistemului sovietic și cu trecerea la etapa acumulării sălbatice de
capital, corupția a devenit foarte rapid uleiul care ungea roțile dințate ruginite ale economiei
moldovenești. În anul 1999, Indicele de Percepție a Corupției, calculat de organizația
Transparency International, era de 26 (nivelul 0 vorbește de corupție absolută, nivelul 100 - de
integritate absolută). Deși se părea că situația nu mai are unde să se înrăutățească, în 2002, la un
an după preluarea de către comuniștii „reformați” a întregii puteri, indicele de percepție a scăzut
la 21. Situația s-a îmbunătățit lent, indicele atingând nivelul de 36 în anul 2012, după care, odată
cu frauda bancară și oligarhizarea fățișă a instituțiilor statului, Republica Moldova a fost din nou
retrogradată, ajungând, în 2016, la nivelul de 30. În următorii ani, situația s-a îmbunătățit parțial,
scorul obținut de Moldova în 2020 fiind de 34. Cu asemenea ritmuri, țara are nevoie de 45-50 de
ani pentru a ajunge la nivelul unde astăzi se află, bunăoară, Estonia.
Concluzie

Finanțele publice constituie o componentă importantă a vieții social-economice a fiecărei țări,iar

impactul lor asupra economiei naționale are conotații atât în dimensiunile și distribuirile
ProdusuluiIntern Brut (PIB), cât și în modul concret de realizare a acestui proces. Existența
finanțelor publiceeste indisolubil legată de existența statului care are de îndeplinit funcții și
sarcini importante în ce privește organizarea și conducerea activității economico-sociale
naționale, apărarea independenței și suveranității țării.Concepțiile despre finanțe au evoluat
continuu. În această evoluție se conturează două etape distincte: prima corespunde capitalismului
ascendent, iar cea de-a doua corespunde dezvoltăriimonopolurilor. Concepțiile din prima etapă
sunt considerate clasice , iar cele din etapa următoare moderne.
În concepția clasică se considera că intervenţia statului în economie ar putea perturba
iniţiativa privată, libera concurenţă, acţiunea legilor obiective ale pieţei. Statul trebuia să se
limiteze la sarcinile sale tradiţionale vizând menţinerea ordinii publice, apărarea frontierelor ţării
şi întreţinerea de relaţiidiplomatice cu alte state, iar chel tuielile publice trebuiau restrânse la
minimum. Concepţiile moderneiau naştere după primul război mondial , ca urmarea unor crize
economice grave. Preocuparea principală a specialiştilor devine studierea instrumentelor
cu ajutorul cărora statul poate interveni înviaţa economică, a modalităţilor de influenţare a
proceselor economice şi a relaţiilor sociale.
Misiunea socială a finanţelor publice se îndeplineşte prin funcţiile pe care le exercită, şi
anume:funcţia de repartiţie şi funcţia de control . Importanţa funcţiei de repartiţie rezultă, pe de o
parte, dinmutaţiile care se produc în economie ca urmare a transferurilor de resurse financiare şi,
pe de altă, parte, din efectele acestora în plan economic, social, demografic, ecologic etc. Funcţia
de control afinanţelor publice se intercondiţionează cu funcţia de repartiţie, prin două
componente specificeactivităţii de control. În prima fază, se face controlul asigurării, formării,
mobilizării şi distribuiriiresurselor financiare publice, iar apoi s e efectuează controlul modului
de gestionare şi folosireefectivă a resurselor financiare distribuite fiecărui ordonator
de credite deschise de la bugetul statului sau altui beneficiar al fondurilor de natură publică .
Astfel, finanţele publice reprezintă relaţii sociale de natură economică apărute în
procesul procurării şi repartizării resurselor necesare statului, exprimând distribuirea
unei părţi din produsul intern brut, prin intermediul statului, între diverse categorii sociale.
Bibliografie

1. Antoniu N., Neagoe N., Finanțele întreprinderii, București, Centrul editorialpoligrafic

ASEM,1993
2. Băncilă N., Evaluarea financiară a întreprinderii, Chișinău ASEM, 2005.
3. Botnari Nadejda, Baurciul Angela, Finanțe, Chișinău, ASEM, 2010.
4. Botnari N., Finanțele întreprinderii, Chișinău ASEM, 2008 .
5. Bran P., Finanțele întreprinderii, București Ed. Economica, 1997.
6. Bușmachiu E., Sula V., Cobzari L., Structura financiară, riscul și optimizarea capitalului
întreprinderii, Chișinău ASEM, 2002 .
7. Secrieru A., Finanțe publice, Chișinău 2004.
8. Văcărel I., Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București 2000