Sunteți pe pagina 1din 4

TEMA.

EFICIENŢA ECONOMICĂ A ÎNTREPRINDERII

UNITĂȚI DE CONȚINUT:

1. Conceptul de eficiență economică


2. Profitul și rentabilitatea ca indicatori ai eficienţei activităţii întreprinderii

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:
- să definească conceptul de eficiență;
- să diferențieze noțiunile de efect și efort;
- să identifice indicatorii eficienţei economice;
- să dea conceptul de profit al întreprinderii;
- să identifice factorii de influenţă asupra profitului;
- să sintetizeze indicatorii de analiză economică a profitului;
- să argumenteze importanţa indicatorilor de analiză economică a profitului;
- să evalueze locul şi rolul rentabilităţii în aprecierea eficienţei activităţii întreprinderii;
- să identifice indicatorii de analiză economică a rentabilității;
- să aplice și să calculeze indicatorii eficienței întreprinderii în problemele propuse

CUVINTE CHEIE:
Eficiență, profit, profit brut, profit impozabil, profit net, rentabilitate, rentabilitatea
vânzărilor, rentabilitate economică, rentabilitatea financiară.

REPERE DE CONȚINUT

1. Conceptul de eficiență economică

Scopul fiecărui agent economic este de a obţine rezultate cât mai înalte. Dar orice
activitate economică necesită cheltuieli. Obiectivul principal al agenţilor economici este
obţinerea rezultatelor dorite cu cheltuieli minime. Forma concretă de manifestare a acestui
principiu este eficienţa economică, care evidenţiază raportul dintre rezultatele obţinute şi
cheltuielile suportate.
Rentabilitatea este unul dintre primele patru criterii care exprimă eficiența economică
în sectorul serviciilor.
Categoria eficienţă economică exprimă efectul obţinut în raport cu cheltuielile de
resurse materiale şi umane.

1
Eficienţa economică exprimă sistemul de raporturi dintre efectele economice şi
cheltuielile totale pentru obţinerea acestora.
E necesar de menţionat că noţiunile efect şi eficienţă au un conţinut destul de larg şi
se pot aplica în toate domeniile activităţii umane. În continuare vom examina conţinutul
acestor noţiuni pentru activitatea economică. Pentru a caracteriza rezultatele activităţii
economice a firmelor, e necesar să deosebim noţiunea efect de noţiunea eficienţă
economică.
Efectul este rezultatul activităţii economice şi el poate fi caracterizat prin diferiţi
indicatori naturali şi valorici. În calitate de efect poate fi volumul de producţie, economia de
materiale, profitul etc.
Eficienţa economică exprimă raportul dintre efect şi efort (cheltuieli). Ea este
categoria economică care ne permite să comparăm efectul obţinut cu cheltuielile suportate.
Efectul este o mărime absolută, pe când eficienţa economică este mărime relativă.

2. Profitul și rentabilitatea ca indicatori ai eficienţei activităţii întreprinderii

Eficienţa economică a unei întreprinderi poate fi exprimată prin mai mulţi


indicatori.
I. PROFITUL unei întreprinderi reprezintă diferenţa dintre încasări şi cheltuielile
efectuate pentru o activitate economică.
Profitul este o parte a valorii adăugate în urma activităţii economice desfăşurate pe
baza consumurilor de materiale şi muncă. Profitul unei întreprinderi se determină prin
scăderea din încasările totale, de la comercializarea bunurilor fabricate, a cheltuielilor totale
pentru obţinerea lor.
În practica economică sunt utilizate următorii indicatori a profitului:
1. Profitul brut (Рь) se calculează ca diferenţa dintre încasările totale (СА) şi
cheltuielile totale(Сt ):
Рb = СА -
Сt
Profitul brut este rezultatul tuturor activităţilor întreprinderii şi include profitul
obţinut de la activitatea de bază, activitatea comercială, financiară, de la activitatea
investiţională şi de la alte activităţi.
2. Profitul impozabil se stabileşte prin scăderea din venitul total brut al cheltuielilor
ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal,
exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. În fond, profitul impozabil reprezintă profitul
brut al întreprinderii. Dar, întrucât codul fiscal limitează deducerea unor tipuri de cheltuieli
din veniturile întreprinderilor, cum ar fi plata penalităţilor, cheltuielilor pentru deplasări,
amenzilor, a donaţiilor, sponsorizărilor şi altele, practic, mărimea profitului impozabil
deseori diferă de mărimea profitului brut.
3. Profitul net (Рп) este diferenţa dintre profitul brut (Рь) şi impozitul pe profit (Ip):
Рп= Рь - Ip
Profitul net rămâne la dispoziţia întreprinderii, şi el poate fi folosit pentru plata
dividendelor pe acţiuni, pentru plata suplimentară a muncii şi pentru dezvoltarea
întreprinderii: reutilarea tehnică, construcţie, implementarea noilor tehnologii, completarea
mijloacelor circulante etc.
II. RENTABILITATEA activităţii economice exprimă raportul dintre profitul obţinut şi
eforturile depuse. Ca indicator al eficienţei economice, ea poate avea diferite forme, în
funcţie de mărimile folosite în calitate de efect şi efort. Ea se mai numeşte rata rentabilităţii
şi se exprimă în procente.
Teoria şi practica economică operează cu mai mulţi indicatori de exprimare a
rentabilităţii, printre care:
1. Rentabilitatea vânzărilor (RV) exprimă raportul dintre profitul brut şi suma totală a
veniturilor (cifra de afaceri). Acest indicator caracterizează eficienţa activităţii totale a
întreprinderii în perioada respectivă.
2.Rentabilitatea economică (Re) este raportul dintre profitul brut şi suma activelor folosite.
Rata rentabilităţii economice exprimă eficienţa utilizării capitalului alocat activităţii.
3.Rentabilitatea financiară (Rf) se determină ca raportul dintre profitul net şi capitalul
propriu. Utilizarea acestui indicator este determinată de faptul că întreprinderile, în
activitatea lor economică, folosesc şi capitaluri împrumutate atât pe termen scurt, cât şi pe
termen lung.
4. Rentabilitatea resurselor consumate (Rrc) care se mai numeşte şi rentabilitatea
costurilor, se determină ca raportul dintre profitul brut şi suma cheltuielilor totale pentru
obţinerea lui (Ct).

Întrebări de control:
1. Definiți conceptul de eficiență;
2. Diferențiați noțiunile de efect și efort;
3. Identificați indicatorii eficienţei economice;
4. Dați conceptul de profit al întreprinderii;
5. Identificați factorii de influenţă asupra profitului;
6. Sintetizați indicatorii de analiză economică a profitului;
7. Argumentați importanţa indicatorilor de analiză economică a profitului;
8. Evaluați locul şi rolul rentabilităţii în aprecierea eficienţei activităţii întreprinderii;
9. Enumerați indicatorii de analiză economică a rentabilității.

S-ar putea să vă placă și