Tema 4. Reţele şi comunicaţiile întreprinderii comerciale.

1. Structuri de calcul şi comunicaţie. Reţele de calculatoare.

2. Resurse informaţionale, fluxuri şi circuite informaţionale.
3. Tipuri de fluxuri şi circuite informaţionale.
4. Comunicaţiile întreprinderii comerciale.

1. Structuri de calcul şi comunicaţie. Reţele de calculatoare.

Interacțiunea domeniului calculatoarelor cu cel al comunicațiilor a determinat o regândire a modului în care

sunt organizate sistemele de calcul. Conceptul de "centru de calcul" – în accepțiunea sa de cameră unde exista un
calculator mare la care utilizatorii vin sa-şi ruleze programele - este total depășit. Vechiul model al unui singur
calculator care servește problemelor de calcul ale organizației a fost înlocuit cu un model în care munca este
asigurată de un număr mare de calculatoare separate în spațiu dar interconectate. Aceste sisteme se numesc rețele
de calculatoare. Ele asigura pe de o parte structura de nevoi interne ale firmei, iar pe de altă parte procurarea de
informații.
Pe zi ce trece devine tot mai evident faptul că fără informațiile din mediul ambiant, întreprinderile
comerciale pot din ce în ce mai greu sa-şi dezvolte afacerile.
Cercetările întreprinse şi dinamismul realității înconjurătoare arată că, în viitor, computerele vor avea un
impact foarte mare asupra organizațiilor, ele urmând să acopere, atât problemele legate de procesualitatea internă a
întreprinderilor, cât şi interconectarea rețelelor interne cu rețele publice pentru accesul “on-line” la resursele
informaționale externe.
Rețelele sunt formate dintr-un ansamblu de calculatoare interconectate prin intermediul unor medii
de comunicație (cablu coaxial, fibră optică, linie telefonică, unde radio) care au ca scop asigurarea folosirii
în comun de către un mare număr de utilizatori a tuturor resurselor fizice (hardware), logice (software de
bază şi aplicaţii) şi informaționale (baze de date).
O reţea este gestionată şi funcţionează sub controlul unui sistem de operare al reţelei (Network Operating
System - NOS), care oferă următoarele servicii:
 Partajarea pachetelor de aplicaţii şi a datelor;
 Securitate;
 Salvare/restaurare centralizată a datelor şi aplicaţiilor (backup/recovering);
 Poştă electronică (E-mail);
 Comunicarea cu staţii aflate la distanţă (remote), reţele locale şi calculatoare mini/mainframe.
Sistemul de operare al reţelei poate fi Unix, Linux, MacOS, Nowell NetWare etc.
O rețea de calculatoare este descrisă de un graf format din noduri (calculatoare, terminale) legate între
ele prin arce ce simbolizează legătura dintre noduri. Staţiile de lucru dintr-o reţea sunt conectate la un server. Orice
reţea poate conţine unul sau mai multe servere.
Reţelele de calculatoare se împart în trei categorii:
1. LAN (Local Area Network);
2. MAN (Metropolitan Area Network);
3. WAN (Wide Area Network).
Un prim pas în calea dezvoltării sistemelor informatice de întreprindere sunt rețelele locale interne care
facilitează schimbul de informaţii între diferitele componente organizaționale care se găsesc amplasate în același
loc. O rețea de acest gen este reprezentată astfel:

1
 Ea poate fi compusă din calculatoare care de obicei se află în același serviciu, birou sau sediu de firmă care
nu depăşeşte câţiva kilometri pătraţi. Fiecare calculator figurat aici poate reprezenta unul sau mai multe
subsisteme. Gama de aplicații specifice acestor rețele este orientată pe gestiunea resurselor, controlul costurilor,
accelerarea proceselor interne, micșorarea timpului de răspuns.
În cazul când rețeaua întreprinderii comerciale este compusă din componente răspândite în diferite sedii cu
localizare geografică diferită, se numeşte rețea de mari dimensiuni.
Rețelele de acest gen oferă o serie de avantaje printre care:
 Date de utilizare comună – sunt date care în urma reactualizării de către o persoana din rețea devin
imediat accesibile tuturor;
 Resurse partajate – sunt componente ce se pot folosi în comun de către toți membrii rețelei;
 Comunicații – compuse din programe care facilitează legătura imediat pe distanţe mari.
Dacă primele două avantaje sunt caracteristice şi rețelelor locale, cea de a treia oferă posibilitatea
transportării rapide la mare distantă, atât a mesajelor, cât şi a informațiilor cu destinație specială. Tehnologiile de
rețele ajută firmele să creeze relații mai apropiate cu furnizorii şi clienții.
Comunicația electronică oferă o nouă modalitate de coordonare a angajaţilor din diferite componente
organizatorice, prin aceasta, granițele departamentelor devenind mai puțin importante pentru angajați. Firmele care
beneficiază de avantajul tehnologiei de acest tip sunt mult mai eficiente şi flexibile. Au posibilitatea de a comunica
rapid cu furnizorii şi clienții şi de a-şi adapta structura ofertei potrivit modificării nevoilor. Tehnologia oferă
managerilor moderni un mijloc puternic pentru perfecţionarea şi îmbunătăţirea activității companiei.

2. Resurse informaţionale, fluxuri şi circuite informaţionale.

Resursele informaţionale sunt componenta a cărei calitate tinde să condiţioneze intr-o măsura crescândă
conţinutul şi eficienţa de ansamblu a întreprinderii comerciale. Ele pot fi definite ca reprezentând ansamblul
sistemic al informaţiilor generate, obţinute, disponibile şi refolosibile din întreprinderea comercială. Tot mai
mult se acreditează ideea că resursele informaţionale sunt o componentă a oricărui tip de activitate.
Fiecare activitate la rândul ei generează noi informaţii, care, ulterior, sunt utile ducerii la bun sfârşit a respectivei
activităţi sau ale altor activităţi. Procesele de natură managerială, orientate către adaptarea întreprinderii comerciale
la un mediu tot mai dinamic şi complex, impun obţinerea de informaţii vitale cu privire la piaţă (dinamica,
dimensiuni, structura etc.), la competiţie (cota de piaţă, segmente ocupate de cumpărători, preţuri practicate,
structura ofertei, servicii oferite etc.), la sursele de aprovizionare (localizare, condiţii de livrare, preţuri , cu privire
la consumatori (segmente vizate, comportamente specifice, putere de cumpărare etc.). Ca urmare, apare necesitatea
organizării la nivelul întreprinderii comerciale a unui sistem eficient de procurare, prelucrare şi stocare a acestor
informaţii, care să fie în măsura sa le transforme în resurse disponibile şi refolosibile, subsumate fundamentării
corespunzătoare a deciziilor privind activitatea curentă şi de perspectivă a firmei.
Resursele informaţionale condiţionează intr-o măsură semnificativă, atât manifestarea funcţiilor
întreprinderii comerciale, cât şi proiectarea structurilor organizatorice pe care aceste funcţii se bazează.
Astfel, domeniile de resurse informaţionale majore privind funcțiile întreprinderii pot fi sintetizate după
cum urmează:
1. funcția comerciala – găsirea celor mai bune segmente de furnizori, valorificarea spaţiilor de stocare şi
comercializare, administrarea vânzărilor;
2. funcția de cercetare - dezvoltare - planificarea strategică, investițiile pentru dezvoltare, temele de
cercetare;
3. funcția de marketing - cercetarea pieței, strategia de reclamă, planificarea vânzărilor, analiza acestora;
4. funcția financiar-contabilă - planificarea profitului, stabilirea capitalului, contabilitatea cheltuielilor,
contabilitatea veniturilor;
5. funcția de personal - recrutare, selecție, angajare, formare şi perfecționare, salarizare, promovare, probleme
sociale;
6. funcția de producție - prestări servicii, ambalare, porționare etc.

2
 Modul de organizare a resurselor informaționale permite, pe de o parte, cunoașterea situației trecute,
precum şi a celei existente intr-o întreprindere comercială, iar pe de alta parte, anticipări ale evoluției viitoare,
contribuind astfel la elaborarea şi îndeplinirea obiectivelor firmei, oferind chiar posibilitatea adoptării de strategii
active care să vizeze influențarea mediului în sensul dorit.
Componenta elementară a resurselor informaționale, informația constituie rezultatul prelucrării datelor
după anumite proceduri logice.
Informația economică, poate fi:
• informație în sens larg, care se refera la orice informație care poate fi folosită în mod direct sau indirect de către
societățile comerciale şi regiile autonome în vederea atingerii obiectivelor propuse;
• informație în sens restrâns, care se referă numai la informațiile care sunt utilizate în mod nemijlocit în procesele
economice ale firmei (contabile, financiare sau comerciale).
În cadrul firmelor comerciale este recomandabilă adoptarea primei accepțiuni menționate, datorită
avantajelor pe care le oferă prin luarea în considerare a rațiunii existenţei şi finalității informației economice,
indiferent de natura sa tehnică, științifică sau comercială. In același timp, o asemenea abordare corespunde şi
obiectivelor firmelor cu privire la adaptarea permanentă la mutațiile intervenite în cadrul mediului economico-
social, adaptare ce presupune cunoașterea şi valorificarea oricărui tip de informații.
Complexitatea proceselor manageriale implică crearea şi utilizarea unui volum mare de informații.
Diversitatea şi complexitatea deosebită a acestora impune o multitudine de clasificări ce facilitează identificarea
caracteristicilor specifice fiecărui tip.
1. Din punctul de vedere al gradului de prelucrare, informațiile pot fi:
 primare – cele care nu au suferit un proces de prelucrare anterior;
 intermediare – cele care au fost şi mai pot fi supuse prelucrării;
 finale – cele care au un caracter sintetic şi un grad de agregare ridicat.
2. În funcție de originea şi destinația lor, distingem:
 informații externe - generate în mediu sau destinate acestuia;
 informații interne - care apar şi circulă în interiorul întreprinderii.
3. După modul de definire, informațiile se clasifica în:
 formale - având un regim prestabilit de captare, circulație, prelucrare şi stocare;
 informale - care circulă spontan între compartimente şi/sau indivizi în funcție de necesitați.
4. Având drept criteriu natura lor, informațiile pot fi:
 cantitative;
 calitative;
 de comparație.
5. Din punct de vedere al modului de organizare a înregistrării şi prelucrării, informațiile pot fi:
 informații tehnico-operative – care au frecvenţa mare de difuzare, caracter analitic şi sunt orientate către
localizarea în timp şi spațiu a proceselor din cadrul firmei;
 informații de evidenţă contabilă – ce sunt utilizate pentru fundamentarea şi evaluarea deciziilor pe termen
scurt şi se referă, în special, la aspecte de gestiune economică ale activităților întreprinderii;
 informații statistice - care sunt informații postoperative ce reflectă în mod sintetic, sub formă preponderent
numerică, principalele activităţi ale firmei; sunt folosite pentru evaluarea rezultatelor întreprinderii
comerciale şi pentru diagnosticarea şi previzionarea de noi obiective.
În întreprinderea comercială, pot deveni resurse informaționale numai informațiile depozitate pe diferiţi
suporți materiali (hârtie, discuri, flash etc.) şi susceptibile de a fi valorificate intr-o împrejurare dată.
Fluxurile şi circuitele informaționale sunt cea de a doua componentă a sistemului informațional al
întreprinderii comerciale. Orice sistem informațional se caracterizează în fiecare parte a lui, prin doua concepte:
emiţător şi receptor (beneficiar). Emiţătorul este sursa de producere a informației care apoi este procesată sau
modificată şi transmisă receptorului.
Cantitatea de informații vehiculată (transmisă şi procesată) între emiţător şi receptor se numește flux
informațional iar traiectoria pe care o parcurge informația se numește circuit informațional.

3
 Caracteristica principală a fluxurilor şi circuitelor în întreprinderile comerciale, constă în maximizarea
fluxurilor informaționale în condițiile în care circuitele informaționale înregistrează o tendință clară de scurtare,
prin eliminarea sau evitarea punctelor intermediare. Ideea de bază este că maximum de informație utilă trebuie să
fie transferată de la emiţător la beneficiarul informațional pe calea cea mai scurta.

3. Tipuri de fluxuri şi circuite informaţionale.

Există o complexă tipologie a fluxurilor informaționale. Ele sunt abordate:

1. în funcție de direcția de vehiculare a informației (verticale, orizontale, oblice);
2. după conținutul informației (omogene, eterogene);
3. după frecvenţa producerii (permanente, temporare, periodice);
4. după configuraţie (liniare, ondulatorii, arc, spirală).
Primele trei criterii includ tipuri de fluxuri cu aplicabilitate relativ generală şi la întreprinderile comerciale.
Criteriul configurației este, însă, cel mai complex, deoarece el are la baza ideea că un management bun este
rezultatul unei decizii corect transmise printr-un sistem informațional, intr-o structură organizatorică permeabilă.
Potrivit acestui criteriu, pot fi definite următoarele tipuri de fluxuri informaționale:
• liniare – care au un caracter permanent şi urmăresc în principal traseul relațiilor organizatorice de tip
ierarhic şi de cooperare;
• ondulatorii – care se stabilesc între șefi şi subordonații compartimentelor situate la același nivel ierarhic şi
sunt rezultanta unei combinații dintre relațiile de tip ierarhic cu relații de cooperare;

• arc – care apar între decidenți şi executanți situați pe niveluri ierarhice diferite, cu traiectorii ascendente
sau descendente, şi sunt de regulă generate de deciziile cu caracter de unicat; ele pot fi cu transferul deciziei
descendent şi raportare ascendentă (informarea este subsecventă deciziei, arc convex) sau cu informare ascendentă
şi decizie descendentă (informarea ajută la construirea deciziei, arc concav);

arc convex arc concav

• spirală – care apar cu caracter temporar sau aleator şi sunt specifice fluxurilor specializate pentru
urmărirea unui produs de la intrare, pană la vânzare şi post vânzare.
4
 4. Comunicaţiile întreprinderii comerciale.

În cadrul unei organizații informațiile parcurg diferite canale pentru a ajunge în locurile în care este nevoie
de ele. Aceste canale, pot deveni, în unele situații, foarte lungi şi complicate astfel încât informația ajunge în
locurile de destinație cu o mare întârziere. Tehnologia computerelor vine în ajutorul întreprinderii oferindu-i
posibilitatea de a crea anumite rețele computerizate de comunicații care reduc foarte mult traiectoria unei
informații de la sursă până la destinație, şi în același timp, reduce rapid timpul de transfer.
Proiectarea rețelelor de comunicații are în vedere doua criterii: transmisia de informații digitale şi
transmisia de voce.
Rețelele pot oferi posibilitatea accesului simultan la informație din mai multe puncte ale companiei ușurând
foarte mult munca de execuție şi oferind un suport foarte rapid pentru decizie. Comunicațiile sunt cheia
conectivităţii indivizilor şi departamentelor în cadrul unei firme.
Comunicaţiile întreprinderilor, în funcţie de ordinea creșterii vitezei de operare se clasifică în:
1) Clasice (poşta, telefon);
2) Moderne (fax, modem, comunicaţie prin rețele externe).

Oricare din aceste canale de comunicare din această figură pot fi utilizate pentru dezvoltarea afacerilor.
Modem-urile sunt dispozitive hardware care permit calculatorului să converseze cu alte calculatoare prin
intermediul liniilor telefonice sau cablu TV. Aceste dispozitive fac posibilă legarea calculatoarelor din reţele locale
de calculatoare personale, de minicalculatoare sau mainframe şi realizarea schimbului de fişiere la distanţă.
Aproape toate modemurile includ facilităţi interne de fax. Cu ajutorul programelor software pentru compunerea,
recepţia şi gestionarea faxurilor, expedierea unui fax este foarte simplă, ieftină şi sigură.
Un sistem de comunicaţii în afaceri poate reprezentat astfel:

5
6