Sunteți pe pagina 1din 15

Curs 1 - Sisteme informationale si sisteme informatice

Sistemul informatic în ansamblul său reprezintă o entitate amplă de analizat datorită înglobării
noilor tehnologii informaționale și de comunicații în structura sa.
Din punct de vedere istoric, prelucrarea datelor, până la apariția primelor sisteme informatice,
se realiza manual iar transmisia lor era efectuată utilizând suportul de hârtie.

De-a lungul istoriei, sistemele informatice au suferit transformări spectaculoase. Așa cum s-
a menționat în paragraful anterior, toate datele şi informaţiile erau transmise în formă fizică
pe hârtie şi toate prelucrările se făceau mental sau în cel mai bun caz cu ajutorul calculatorului
de buzunar. De aceea, specialiștii care au analizat acea perioadă din punct de vedere al
productivității angajaţilor din departamentele administrative, au constatat un grad scăzut de
eficiență atât prin prisma necesității unui număr mare de angajaţi pentru a face faţă unui volum
foarte mare de muncă, dar și din punct de vedere al pierderii în timp a datelor stocate pe hârtie.
Eficiența stocării informaţiilor necesita un spaţiu foarte mare şi riscul de deterioarare sau de
pierdere a acestora era deosebit de ridicat.

Odată cu apariția primelor computere, care la început puteau ocupa o întreagă cameră,
stocarea datelor şi a informaţiilor a început să fie realizată în medii de stocare digitale. În
urma acestei posibilități, organizațiile au adoptat diverse programe informatice realizate de
marii producători mondiali de soft-uri, programe care conţin diverse funcţii pentru
satisfacerea unor nevoi cât mai diverse.

Prin carcateristica sa, o organizație modernă, valorifică rapid progresele din domeniul
tehnologiilor informatice prin integrarea lor în activitatea sa. Integrarea tehnologiilor
informațiilor și de comunicații presupune ca toate activitățile să fie asistate într-o anumită
măsură de către calculator și să fie subordonate concepției comune a organizației. Spre
deosebire de introducerea tehnicii de calcul în general, integrarea sistemului cu tehnica de
calcul, necesită cunoștințe ample despre toate activitățile și departamentele organizației,
alături de interacțiunile dintre acestea, având ca scop dezvoltarea unei arhitecturi globale,
unitare și dinamice.

Astfel, datorită integrării cât mai mari din partea sistemelor informatice, a noilor tehnologii,
putem considera că, dacă, într-un sistem informatic predomină echipamententele și mijloacele
de automatizare, atunci acesta devine o structură completă ce va răspunde tuturor necesităților
de adaptare la mediul de activitate ale unei organizații.

Aplicaţiile bazate pe sisteme informatice reprezintă un instrument valoros în competiția


organizațiilor de orice tip.
Deciziile privind dezvoltarea conducerii, serviciile și producţia de bunuri materiale reprezintă
opţiuni strategice pentru o organizație în care serviciile și produsele se diversifică continuu.

Principalul scop al modernizării și restructurării organizațiilor este și va fi acela de a


îmbunătăți eficiența. Atingerea parametrilor de performanță și eficacitate este posibilă, în
cadrul unei organizații, numai prin rezolvarea problemelor de natură organizatorică,
economică și socială. Asigurarea performanței și eficienței într-o întreprindere trebuie să
satisfacă principiile ce stau la baza proiectării și dezvoltării sistemelor informatice.

Page 1 of 15
Prin diversificarea produselor şi serviciilor, a creşterii gradului de competitivitate și
complexitate în elaborarea strategiilor de eficiență, se ajunge la mărirea flexibilității
sistemelor şi la modernizarea organizațiilor.

Curs 1 - Definirea sistemelor informationale si informatice

“Subsistemul informaţional reprezintă ansamblul tehnico-organizatoric de culegere,


transmitere, stocare şi prelucrare a datelor în vederea obţinerii informaţiilor necesare
procesului decizional.”
Sistemul informaţional are următoarele componente: data, informaţia, suportul purtător de
informaţii, circuitul şi fluxul informaţional, procedura informaţională şi mijloacele de tratare
a informaţiilor.

Data poate fi definită prin: noţiune, fapt, eveniment, proces, obiect sau acţiune din interiorul
său din afara sistemului, reprezentată sub o formă convenţională adecvată comunicării,
interpretării sau prelucrării ei. În procesul informaţional data reprezintă descrierea cifrică sau
letrică a proceselor, resurselor etc. putând fi utilizată în activitatea de management ca atare
(informaţie) sau supusă unor procese de prelucrare pentru creşterea gradului ei de semnificaţie
şi utilitate.

Informaţia reprezintă componenta principală a sistemului informaţional fiind definită ca o


înştiinţare, comunicare, mesaj în legătură cu starea sau condiţiile unor procese şi fenomene
economice, ştiinţifice, sociale, tehnice, culturale etc., care constituie o noutate şi prezintă un
interes pentru primitor, sporind astfel gradul de cunoaştere al acestuia privind rezultatele
obţinute. Informaţia mai poate fi definită ca un mesaj cu caracter de noutate despre
evenimentele care au avut loc, au loc, sau care vor avea loc atât în interiorul sistemului, cât şi
în exteriorul acestuia şi prezintă interes pentru receptor.

Suportul purtător de informaţie constituie mijlocul material pe care sunt înscrise informaţii şi
care serveşte vehiculării şi stocării acestora.

Fluxul informaţional reprezintă totalitatea informaţiilor transmise într-un interval de timp


determinat, de la sursa de informare la receptor, printr-un sistem de canale informaţionale.
Un sistem informaţional cuprinde mai multe fluxuri informaţionale, precum şi o mulţime de
conexiuni ce se stabilesc între diferitele componente ale acestora. La nivelul unităţii
economice fluxurile informaţionale sunt grupate în raport de funcţiunile acesteia.

Circuitul informaţional reprezintă itinerarul parcurs de informaţii de la locul de culegere lor


până la locul de utilizare sau stocare a acestora. Itinerarul presupune parcurgerea tuturor
operaţiilor din momentul apariţiei datelor până în momentul ivirii unei acţiuni sau distrugerea
informaţiei. Lungimea circuitului informaţional este determinată de o serie de factori, printre
care mai importanţi sunt: scopul informaţiei vehiculate, poziţia în structura organizatorică a
centrilor emiţători şi receptori, viteza de prelucrare a datelor, capacitatea canalelor de
comunicaţii etc. Cu cât lungimea canalelor de circulaţie a informaţiilor este mai mică cu atât
fluxul informaţional va fi mai operativ. În activitatea de perfecţionare a sistemului
informaţional al unei unităţi economice, raţionalizarea circuitului informaţional ocupă un loc
prioritar.

Page 2 of 15
Procedura informaţională reprezintă o secvenţă de operatori cu un anumit grad de
generalizare, cu caracter de rutină, a cărei executare asigură rezolvarea unei probleme date,
folosind mijloace şi metode specifice. În programul unui calculator procedura reprezintă o
secvenţă de instrucţiuni formând o entitate logică fără a constitui, în mod necesar o unitate
independentă de program. Procedurile sunt constituite dintr-un ansamblu de elemente prin
care se stabilesc modalităţile de culegere, integrare, transmitere, prelucrare şi prezentare a
informaţiilor. Rolul procedurilor constau în stabilirea suporţilor de informaţii utilizaţi, a
mijloacelor folosite pentru culegerea, înregistrarea, transmiterea, prelucrarea şi forma de
prezentare a informaţiilor a succesiunii tratării informaţiilor, precum şi a operaţiilor pe care
acestea le suportă, a metodelor şi formulelor de calcul utilizate etc.

Mijloacele de tratare a informaţiilor, componenta de bază a sistemului informaţional, sunt


reprezentate de totalitatea echipamentelor prin care se efectuează operaţii asupra unei mulţimi
de date şi se obţin informaţiile necesare procesului de management din unitatea economică.
Calităţile funcţionale ale sistemului informaţional managerial sunt condiţionate de mijloacele
de colectare, de prelucrare, de transmitere şi de prezentare a informaţiilor.
Informaţiile care circulă într-o unitate pot fi sistematizate şi grupate după mai multe criterii.
Scopul sistematizării lor constă în ordonarea şi uşurarea muncii de culegere, prelucrare şi
punere la dispoziţia managerilor aflaţi pe diferite niveluri ierarhice, pentru utilizarea lor în
procesul decizional.

Un prim criteriu de clasificare a informaţiilor îl constituie elementele sistemului de


conducere.Potrivit acestui criteriu, informaţiile pot fi:

- de conducere, cum ar fi deciziile emise de manageri,


- de raportare, furnizate de subsistemul operaţional, cu privire la realizarea sarcinilor în
anumite etape prestabilite.
- Un al doilea criteriu de clasificare a informaţiilor îl reprezintă caracteristicile lor funcţionale,
ele putând fi:
- de stare,
- de intrare,
- de ieşire,
- de cooperare
- de execuţie.

După destinaţie, informaţiile se împart în:


- informaţii de programare,
- de pregătire-lansare,
- de control reglare,
- de evaluare
- de raportare

După perioada la care se referă, informaţiile pot fi grupate, în:

- informaţii active,
- informaţii pasive
- informaţii previzionale

Page 3 of 15
- După modul de exprimare, informaţiile pot fi grupate în:
- informaţii scrise,
- informaţii orale
- informaţii audio-vizuale.

Cunoaşterea tipurilor de informaţii, care sunt vehiculate într-o unitate economică are
importanţă, pentru că fiecare tip de informaţie prezintă anumite caracteristici ce trebuie luate
în considerare pentru asigurarea funcţionalităţii optime a întregului sistem, cât şi a
componentelor sale.
Subsistemul informaţional este încadrat între subsistemul decizional şi subsistemul operativ
având ca rol principal asigurarea comunicării între cele două subsisteme.

Pentru ca o informaţie să aibă valoare în cadrul sistemului informaţional, aceasta trebuie să


se caracterizeze prin:

- acurateţe şi realitate
- concizie
- relevanţă
- consistenţă
- oportunitate
- forma de prezentare adecvată
- cost corespunzător în raport cu valoarea acesteia.

O altă caracteristică importantă a informaţiei este astăzi calitatea acesteia din punctul de
vedere al decidenţilor. Analiza calităţii informaţiei trebuie făcută urmărind trei coordonate:

I. Coordonata temporală care vizează:

- oportunitatea
- necesitatea actualizării permanente a informaţiei în vederea asigurării acurateţei şi realităţii
- disponibilitate, necesitatea oferirii informaţiei ori de câte ori aceasta este solicitată
- segmentul de timp la care se referă informaţia solicitată (informaţiile putând fi curente sau
istorice)
- valabilitate (grad de perisabilitate) exprimând intervalul de timp în care informaţia rămâne
valabilă.

II. Coordonata cognitivităţii:

- acurateţe
- relevanţă
- completitudine
- scopul pentru care este oferită o anumită informaţie (vizând un segment îngust sau strategic
intern sau extern)
- Coordonata formei de prezentare:
- claritate
- nivel de detaliere (informaţia urmează să fie supusă unui proces de sintetizare pe măsură ce
beneficiarul acesteia se află pe niveluri superioare de conducere)
- ordonarea informaţiei într-o secvenţă prestabilită
Page 4 of 15
- modalitatea de prezentare: text, grafică, tabelară (în mărimi absolute sau relative) etc.
- suportul, informaţia poate fi oferită în formă tipărită, afişată pe monitor sau oferită pe alte
suporturi.

“Sistemul informatic reprezintă o parte a sistemului informaţional care permite realizarea


operaţiilor de culegere, transmitere, stocare, prelucrare a datelor şi difuzare a informaţiilor
astfel obţinute prin utilizarea mijloacelor tehnologiei informaţiei (TI) şi a personalului
specializat în prelucrarea automată a datelor.”.

Elementele sistemului informatic sunt următoarele:


- ansamblul informaţiilor interne şi externe, formale sau informale utilizate în cadrul firmei
precum şi datele care au stat la baza obţinerii lor;
- software-ul necesar procesării datelor şi difuzării informaţiilor în cadrul organizaţiei;
- procedurile şi tehnicile de obţinere (pe baza datelor primare) şi de difuzare a informaţiilor;
- platforma hardware necesară prelucrării datelor şi disipării informaţiilor;
- personalul specializat în culegerea, transmiterea, stocarea şi prelucrarea datelor.

În cadrul oricărei firme există diferite grupuri de utilizatori, având diferite grade de pregătire.
Printre aceştia se numără:

- factori de conducere la nivelul conducerii strategice, tactice şi operative;


- personalul implicat în procesul culegerii şi prelucrării datelor;
- personalul implicat în procesul cercetării ştiinţifice şi proiectării de noi produse şi tehnologii
de fabricaţie.

Între sistemul informaţional şi sistemul informatic există deosebiri, deşi ca utilitate pentru
activitatea de management ele au acelaşi rol. Sistemul informatic are obiective similare şi
îndeplineşte aceleaşi funcţii, dar pentru desfăşurarea proceselor informaţionale utilizează
procedeele oferite de ştiinţa managementului, teoria sistemelor, cibernetica economică,
cercetarea operaţională etc., redate prin mijloace automatizate.

Curs 2 - Informatizarea sistemelor informationale

La început prelucrarea informațiilor se efectua manual şi transmiterea lor se realiza pe suport


de hârtie. Ca urmare, primele definiţii date sistemului informatic, aveau în vedere numai
procedurile de prelucrare manuală a informaţiei. Apariţia mijloacelor mecanografice de
prelucrare a informaţiei au determinat abordarea sistemelor informatice, într-o manieră
diferită, ele fiind definite prin complexe de proceduri mecanizate parţial sau total. Aceste
tipuri de definiții au caracterizat deceniile 4 si 5 ale secolului trecut.

Din punct de vedere al apariției, se identifică următoarele sisteme informaţionale:

1. manual - caracterizet prin utilizare uneltelor de scris şi a suportului de hârtie;


2. informal - caracterizat prin utilizarea cuvintelor;
3. formal – caracterizat prin proceduri scrise;
4. ce utilizează sisteme de calcul – se caracterizează prin:
- echipamente hardware;
Page 5 of 15
- software specializate;
- tipuri de reţelele;
- echipamente bazate pe inteligenţa artificială;
- alte tehnologii ce permit translatarea datelor din mediu în elemente informatice.

Apariţia calculatorului electronic a indus ideea că un sistem de informare modern nu poate fi


conceput decât complet mecanizat şi automatizat, acreditându-se ideea că sistemul informatic
nu are ca rol completarea sistemului informaţional, ci înlocuirea acestuia. Această abordare
s-a dovedit exagerată. S-a demonstrat în practică utilitatea unui calculator electronic în
conducerea proceselor de productie cu componente tehnologice relativ standardizate, în care
omul este mai putin implicat. Însă, cum nu toate procesele de conducere şi executie pot fi
standardizate, rămân o serie de activități care nu pot fi conduse exclusiv prin calculator.

În această componentă a sistemului informațional se operează prin oameni şi informatiile sunt


tratate potrivit înțelesului lor. În acest caz, informaţiile de prelucrat sau cele prelucrate apar
în punctele de intrare şi ieşire, unde sunt identificate de oameni. Această constatare a fost
coroborată cu apariţia microprocesorului şi a calculatoarelor personale care, practic au
revoluţionat procesele manageriale. O gamă foarte mare de programe informatice au fost
orientate către întreprinderile comerciale, unde datorită intervenţiilor oamenilor în estimarea
factorilor de risc, era extrem de dificilă o automatizare a sistemelor informaţionale.

În acelaşi timp, într-un sistem informaţional, culegerea, prelucrarea şi transmiterea datelor


ocupă un loc esenţial. Acestea au tendinţa de a deveni preponderente, pe măsura automatizării
proceselor. Cu timpul, datorită creşterii ponderii prelucrării electronice, deci a utilizării
sistemelor electronice ca exponente ale modernizării, s-a acreditat ideea renunţării la noţiunea
de sistem informaţional, cel informatic fiind suficient. Astfel, prin sistem informatic se
înţelege un proces de informare perfecţionat, mecanizat sau automatizat – negându-se
importanţa celorlalte părţi componente ale sistemului informaţional - concepte, metodologii
de prelucrare, reguli de transmitere a informaţiilor, care derivă din existenţa sistemului
decizional.

Obiectivul principal al unui sistem informaţional este furnizarea, cu eficienţă maximă, a


informaţiilor necesare conducerii. Putem aprecia, astfel, că informatizarea sistemelor
informaţionale este, în fapt, un proces de creştere a eficienţei acestora şi implicit a actului de
decizie.
Gradul de informatizare a sistemului informaţional este strict dependent de nivelul de
complexitate al agregării deciziei şi de potenţialul de finanţare al întreprinderii comerciale.

Din punct de vedere istoric, conceptul de sistem informatic se clasifică astfel:

Între anii 1950 – 1960


- SPT – sisteme pentru prelucrarea tranzacţiilor
- SIM – sisteme informatice pentru management
- SFD – sisteme pentru fundamentarea deciziei
- SIE – sisteme pentru activitatea executivă
- SE – sisteme expert
Între anii 1960 – 1970 - A apărut conceptul de management al sistemelor informatice
Între anii 1970 – 1980 - Au apărut sistemele pentru fundamentarea deciziei
Page 6 of 15
Între anii 1980 – 1990 se identifică
- Sisteme orientate utilizator
- Sisteme de prelucrare pentru utilizator: utilizatorii finali (fără a fi specialişti în informatică)
pot utiliza resursele de calcul pentru a-şi fundamenta deciziile fără a mai apela la intermediari
(compartimentul informatic, informaticieni);
- Sisteme informatice pentru nivelul executiv: rolul acestor sisteme informatice este de a da
nivelului decizional de vârf posibilitatea de a obţine informaţiile necesare pe care le doresc,
când doresc şi în forma pe care o doresc;
- Sisteme expert: rolul acestor sisteme este de a servi drept consultanţi (experţi) pentru
utilizator în anumite domenii, de obicei limitate.
Anul 2000
- Sisteme informatice strategice
- Sisteme informatice globale: care au rolul de a utiliza reţelele (Intranet, Internet sau altele)
globale în scopul de a interconecta utilizatorul, cu organizaţia, de a asigura comunicaţia şi
colaborarea între subsisteme.

Curs 2 - Componentele sistemului informational

În cadrul cercetării și proiectării sistemelor informatice, țara noastră a înregistrat progrese


semnificative, lucru susținut și de rapoartele Comisiei Europene privind Dezvoltarea și
Implementarea sistemelor informatice în cadrul companiilor.
În prezent, se încearcă conturarea unui concept propriu în acest domeniu și chiar dezvoltarea
unui sistem de analiză pentru identificarea de noi componete ce pot fi adaugate într-un sistem
informatic. Experienţa practică în întreprinderile comerciale a arătat că, analizele s-au limitat
la o abordare parţială a unui sistem informaţional, cum ar fi descrierea suporţilor de
informaţie, a documentelor folosite sau procedeelor de prelucrare, făcându-se abstracţie de
ideea de sistem. Dacă ținem seama de efectele negative ale unei asemenea abordari, putem
semnala astfel faptul că numai abordarea integrată a sistemului informaţional conduce la ceea
ce se defineşte drept management complex în firmele comerciale și înteprinderi.

Prin definiţie un sistem informaţional este prezentat ca o componentă ce adună toate resursele
informaţionale la un loc şi le transmite cu ajutorul fluxurilor şi circuitelor, prin utilizarea de
tehnici menite să crească viteza actului de decizie.

Putem spune că sistemul decizional este considerat ca principalul element al conducerii în


timp real pentru organizaţii.

Elemente componente ale sistemelor informaţionale se împart în:

- resurse;
- fluxuri;
- circuite;
- proceduri.

Literatura de specialitate consideră resursele ca o componentă a oricărui tip de activitate,


fiecare activitate la rândul ei generând noi informaţii, care, ulterior, sunt utile ducerii la bun
sfârşit a respectivei activităţi sau ale altor activităţi. Un exemplu concret al acestei idei este
modelul uman, în care fiecare dintre oameni, luat ca entitate separată, are de îndeplinit o
Page 7 of 15
activitate ce genereză de cele mai multe ori o altă activitate necesară ducerii la bun sfârşit a
respectivei activităţi sau ale altor activităţi.

Resursele condiţionează, atât manifestarea funcţiilor organizațiilor, cât şi proiectarea


structurilor organizatorice pe care aceste funcţii se bazează. Astfel, se pot identifica domeniile
de resurse informaţionale majore sub forma de funcţie:

- comercială;
- cercetare;
- dezvoltare;
- marketing;
- financiar/contabilă;
- personal;
- producție.

Fluxurile si circuitele informaţionale reprezintă cel de al doilea element al sistemului


informaţional. Un sistem informațional se caracterizează prin două concepte: cel de emițător
și cel de receptor. Astfel emiţătorul reprezintă sursa de producere a informaţiei care apoi este
procesată sau modificată de către blocul de procesare şi transmisă mai departe receptorului.

Figura 1 - Fluxuri şi circuite informaţionale

În literatura de specialitate fluxurile informaţionale sunt definite ca o cantitate de informaţii


vehiculată între emiţători şi receptori, având o traiectorie pe care o parcurge informaţia.
Fluxurile informaţionale pot fi abordate în funcție de:

- direcţia de vehiculare a informaţiei (verticale, orizontale, oblice); conţinutul informaţiei


(omogene, eterogene);
- frecvenţa producerii (permanente, temporare, periodice)
- configuraţie (ondulatorii, arc, spirală).

Page 8 of 15
“Primele trei criterii includ tipuri de fluxuri cu aplicabilitate relativ generală şi la
întreprinderile comerciale. Criteriul configuraţiei este, însă, cel mai complex, deoarece el are
la bază ideea că un management bun este rezultatul unei decizii corect transmise printr-un
sistem informaţional, într-o structură organizatorică permeabilă. Potrivit acestui criteriu, pot
fi definite următoarele tipuri de fluxuri informaţionale”:

- liniare – care au un caracter permanent şi urmăresc în principal traseul relaţiilor


organizatorice de tip ierarhic şi de cooperare;
- ondulatorii – care se stabilesc între şefi şi subordonaţii compartimentelor situate la acelasi
nivel ierarhic şi sunt rezultanta unei combinaţii dintre relaţiile de tip ierarhic cu relaţii de
cooperare (figura 2);

Figura 2 - Flux informaţional de tip ondulatoriu

- arc – care apar între decidenţi şi executanţi situaţi pe niveluri ierarhice diferite, cu traiectorii
ascendente sau descendente, şi sunt de regulă generate de deciziile cu caracter de unicat; ele
pot fi cu transferul deciziei descendent şi raportare ascendentă (informarea este subsecvenţa
deciziei, arc convex – figura 3) sau cu informare ascendentă şi decizie descendentă
(informarea ajută la construirea deciziei arc concav – figura 4);

Page 9 of 15
Figura 3 - Flux informaţional de tip arc convex

Figura 4 - Flux informaţional de tip arc concav

- spirală – care apar cu caracter temporar sau aleator şi sunt specifice fluxurilor specializate
pentru urmărirea unui produs (aflat în franciză ) de la intrare, până la vânzare şi post vânzare
(figura 5).

Page 10 of 15
Figura 5 - Flux informaţional tip spirală

Un exemplu complex de fluxuri și circuite ce a devenit modelul de bază atât pentru sisteme
informatice moderne de fabricație cât și pentru sistemele comerciale, este cel utilizat în
fabricația integrată prin calculator.

Page 11 of 15
Figura 6 – Componentele modelului unui sistem de fabricație integrat
prin calculator

Realizarea factorului de conducere într-un astfel de sistem presupune un schimb mare de


informații iar singura modalitate de conducere eficientă a unei astfel de structuri este
împărțirea ei în unități, care să opereze în mod autonom sub forma unor fluxuri și circuite.

Analizând figura 6 se poate deduce că un sistem de fabricație integrată prin calculator poate
oferi în orice moment infromații despre derularea unei activități de producție.

Page 12 of 15
Figura 7 – Modelul fluxului informațional într-un sistem de fabricație

Elementul al treilea ce intră în cadrul sistemelor informaţionale o constituie procedurile şi


mijloacele de tratare a informaţiei cu ajutorul cărora resursa informaţională este prelucrată şi
adaptată potrivit nevoilor manageriale ale organizației. Ele sunt într-o strânsă legătură de
forma de organizare a sistemului informaţional precum şi de capacitatea financiară de care
dispune organizația.
În cadrul procedurilor informaţionale se utilizează următorele metode de prelucrare a
informațiilor:

- tehnici de înregistrare a datelor;


- tehnici de transmitere şi prelucrare a datelor în informații;
- operaţii componente pentru date;
- suporţii de stocare a datelor;
- formulele și algoritmi de prelucrare a datelor în informații;
- modelele şi mijloacele de tratare a informaţiilor.

Procedurile informaţionale se structurează într-un mod detaliat și etapizat:

Page 13 of 15
- stabilirea suporţilor de stocare și transmitere a datelor/ informaţiilor utilizate – etapă ce se
identifică prin cumularea tuturor materialelor folosite pentru consemnarea datelor/
informațiilor ce circulă în cadrul unei organizații prin sistemul informațional, precum şi a
caracteristicilor dimensionale şi de structură a acestora. Suporţii informaţionali variază în
funcţie de natura:
• sistemului informaţional existent ;
• standardului ISO implementat ;
• cadrului legislativ.

Astfel, într-un sistem informaţional simplu, specific de exemplu întreprinderilor comerciale


mici şi mijlocii, care se caracterizează prin circulaţia informaţiilor de la emiţător la receptor
în starea în care au fost emise, cei mai frecvenți suporţi de informaţii sunt: chitanţiere,
facturiere, registre, contracte, etc. (atât în formă tipărită cât și în formă electrocnică). În cadrul
sistemelor informaţionale complexe, specific de exemplu întreprinderilor comerciale mari și
entităților corporatiste, în care datele circulă prelucrate cu ajutorul unor mijloace mecanizate
sau automatizate, sunt utilizaţi, pe lânga suporţii menţionați anterior şi suporţi magnetici
pentru informaţii: benzi magnetice, dischete, CD, discuri optice, dispozitive mobile, etc.

- stabilirea unei ierarhii a tratării datelor ce compun informaţiile şi a operaţiilor pe care aceste
date le impun sistemului informatic, a modelelor, formulelor și algoritmilor de calcul utilizați
în prelucrarea datelor. Astfel se generează relaţiile care stau la baza stabilirii nivelurilor de
performanţă sau a gradului de realizare/ nerealizare a acestor niveluri de performanţă prin
generarea de proceduri. Procedurile generate sunt strict dependente de mărimea întreprinderii
comerciale şi de nivelul de complexitate a managementului acesteia. Prelucrarea datelor în
informaţii prin intermediul algoritmilor și parametrilor economici, statistici, sociologici și
psihologici reprezintă o practică frecventă. Dotările tehnice moderne impun, noi ierarhii între
caracteristicile fundamentale ale procedurilor informaţionale după cum urmează:

• gradul ridicat de formalizare a procedurilor informaţionale ce se bazează pe tipizare,


standarde şi codificări ale informaţiilor şi situaţiilor informaţionale, având ca scop utilizarea
computerelor pentru facilitarea integrării lor în sistemul informatic;
• tratarea rapidă a informaţiei generată de fluxul de date intrat în sistem;
• sporirea eficienţei procedurilor informaţionale ce este condiţionată, pe de o parte de
complexitatea lor, iar pe de altă parte, de aplicarea unor principii relativ simple, dar extrem
de importante, precum principiul excepţiilor, principiul priorităţilor etc.

- Mijloacele de tratare a informaţiilor se constituie printr-o integrare sinergetică de procese


pentru adunarea datelor din mediu, stocarea şi prelucrare lor sub formă de informaţii. Prin
aceste mijloace se poate defini suportul tehnic al sistemului informaţional, suport ce include
două mari componente şi anume:

• suportul fizic ce conţine ansamblul de echipamente (servere, echipamente de


telecomunicație, stații de lucru, dispozitive mobile, etc.);
• suportul logic, care cuprinde sistemele software de bază (sistemele de operare, softwarele
de tehnoredactare și calcul tabelar, baza de date, etc.) împreună cu sistemul software de
prelucrare și gestiune al datelor.

Page 14 of 15
Obţinerea unor rezultate finale în timp real este condiţionată de numărul, structura şi calităţile
tehnice ale mijloacelor de tratare a informaţiilor. Ca urmare, ele vor influenţa performanţele
funcţionale ale sistemului informaţional. În funcţie de performanţele tehnice şi de gradul de
intervenţie al omului, diferitele tipuri de mijloace de tratare a informaţiilor pot fi grupate în
următoarele categorii:

- manuale – când intrările în sistem sunt pe purtători de hârtie, care sunt procesate manual,
ieşirile fiind tot pe purtători de hârtie;
- mecanizate – când prelucrarea informaţiilor se face cu ajutorul echipamentelor
mecanografice, cu posibilităţi de înmagazinare relativ limitate, iar accesul la informaţie este
de regulă limitat de performanţele acestora;
- automate – când prelucrarea informaţiilor se face cu ajutoRul computerelor, cu posibilităţi
de înmagazinare adaptate nevoilor firmei, accesul la informaţie realizându-se “on line” .

Page 15 of 15

S-ar putea să vă placă și