CAPITOLUL II

ORGANIZAREA SISTEMULUI FINANŢELOR

PUBLICE
2 . 1 . R o l u l S ta t u l u i î n f i n a n ţ a r e a e c o n o m i e i
Noţiunea de Stat a evoluat în cursul istoriei, de-a lungul timpului
succedându-se trei concepţii despre Stat, fiecare corespunzând câte unuia din
cele trei mari curente de gândire1:
 pentru economiştii liberali - Statul “arbitru”
 pentru marxişti - Statul “partizan”
 pentru economiştii keynesieni şi neokeynesieni - Statul “gestionar”

Statul Conceptul Statului arbitru corespunde unei autoritãţi

arbitru publice care urmãreşte realizarea unui consens la nivelul
societãţii. Fiind plasat peste interesele individuale, principalele
sale sarcini se referã la realizarea cerinţelor obişnuite ale
societãţii. Pentru gânditori ca Machiaveli şi economiştii clasici -
Adam Smith, David Ricardo, Say şi cei neoclasici - Walras,
Friedman, Hayek, Statul trebuie sã intervinã numai în anumite
domenii:
 susţinerea oferitã de Stat în scopul facilitãrii derulãrii
activitãţii economice particulare. În acest sens, Statul oferã
sectorului privat un ansamblu de servicii colective
indispensabile dezvoltãrii iniţiativei particulare, cum sunt:
ordinea publicã, justiţia, securitatea socilã, creearea şi
menţinerea în funcţiune a unor maşinii, utilaje, echipamente
de uz colectiv ş.a.
 ajutorul Statului pentru a corecta rezultatele
necorespunzãtoare ale activitãţii economice particulare. De
exemplu, Statul urmãreşte şi intervine pentru a restabilii
condiţiile de concurenţã intre agenţii economici, luptând,
totodatã, împotriva monopolurilor. De asemenea, realizarea
unei politici sociale finanţatã de un buget echilibrat şi
neinflaţionist pentru a dimensiona veniturile în sensul
funcţionãrii economiei de piaţã.
Pentru autorii cu gândire liberalã, Statul, nu are existenţã
proprie. Existenţa sa se limiteazã la singurele funcţiuni de
protecţie a persoanei individuale şi a întregii naţiuni. De
asemenea, în concepţia acestora, Statul trebuie sã fie un agent
pasiv, neutru faţã de sectorul privat; dacã intervine, acţiunea lui
suferã - potrivit gânditorilor liberali - de un dublu aspect negativ:
 o intervenţie inoportunã, deoarece mecanismul de piaţã
1
Lionel Stoleru – L’ambition internationale, Editions du Seuil, Collection L’Histoire
Immediate, Paris, 1987

1
 este, prin natura relaţiilor pe care le promoveazã, echilibrant şi
opţional, asigurând cea mai mare satisfacere a cerinţelor
fiecãrui individ;
 o intervenţie ineficientã, orice politicã economicãputãnd
numai sã mãreascã instabilitatea economicã dacã acţioneazã
contrar mecanismelor naturale.

Statul În teoria marxistã, conceptul de Stat aparţine

partizan suprastructurilor. El apare şi îşi desfãşoarã activitatea odatã cu
apariţia capitalismului, constituie un susţinãtor al acestuia şi va
trebui sã-şi diminueze treptat influenţa în societatea socialistã.
Potrivit marxiştilor, Statul a prezentat, din punct de vedere
istoric,douã aspecte:
 mai întâi, capitalismul a determinat apariţia şi dezvoltarea
Statului modern;
 în a doua etapã, Statul a fost acela care a susţinut
capitalismul, acţionând asupra salariului şi asupra ansamblului
condiţiilor de muncã, reglementând disparitãţile sau
contribuind la dezvoltarea profitului.
Sub forma sa din epoca modernă, Statul este “partizan »,
în sensul cã îşi pierde calitatea de arbitru, de mediator neutru şi
se situeazã în mod deliberat în viitor, orientându-şi activitatea
dupã cum opteazã pentru menţinerea stãrii economice prezente
sau, dimpotrivã, pentru transformarea acesteia. În acest sens,
potrivit gânditorilor marxişti, Statul îndeplineşte douã funcţiuni:
 cautã sã pãstreze relaţiile sociale de producţie şi pentru
aceasta vegheazã la menţinerea ordinii sociale existente,
intervenind pentru ca toate condiţiile de reproducţie sã fie
îndeplinite;
 reprezintã un sprijin efectiv pentru capital. Astfel, Statul
susţine societatea capitalistã, ajutând capitalul sã-şi
depãşeascã contradicţiile, în special pe cele generate de
conflictele dintre clasele sociale. in plus, el intervine direct
pentru a susţine rata profitului 2 în sectorul privat acest Stat
partizan, care intervine în sistemul economic genereazã, însã
la râdul lui, conflicte între diferiţi participanţi la viaţa
economicã şi socialã: capitalişti, salariaţi, bancheri, diverse
grupuri de presiune, etc.

Statul Statul gestionar este o aprofundare a Statului arbitru. El

2
Definit ca raport între Rezultatul net (sau brut) şi Total venituri realizate de agentul economic în
cursul exercitiului financiar, indicatorul rata profitului arată posibilitatea acestuia de creştere şi,
totodată, contribuţia sa la dezvoltarea întregii economii naţionale.

2
gestionar asigurã cu mai multã supleţe securitatea internã şi externã pe
plan politic, concomitent cu securitatea economicã şi socialã.
Atrãgând aproape jumãtate din bogãţia nou creatã de naţiune
pentru a o redistribui, Statul joacã un rol providenţial.
Astfel, Statul nu are numai drepturi politice ci şi drepturi
economice. Statul funcţioneazã precum o companie de asigurãri ,
care are ca sarcinã eliminarea riscurilor ce ameninţã
colectivitatea. Totodatã, el gestioneazã o mare parte a economiei
naţionale şi angajeazã politicile economice la nivel naţional.
Curentul de gândire keynesist care a dezvoltat aceastã
concepţie despre Stat, considerã cã acesta reprezintã un agent
economic autonom, care îndeplineşte douã funcţiuni esenţiale:
 asigurã echilibrul global al naţiunii. Deoarece un mecanism
spontan nu asigurã un echilibru corespunzãtor al sistemului
economic, Statul nu mai trebuie sã fie numai un simplu arbitru,
ci un veritabil agent care, prin intervenţiile sale, sã-şi exercite
influenţa în sensul dezvoltãrii întregii economii: investiţii
publice, participarea la managementul societãţilor ş.a.
 îndeplineşte o misiune de menţinere şi perfecţionare a
sistemului economic. Statul a fost conceput ca responsabil de
progresul social şi ca acela care asigurã accesul tuturor
membrilor societãţii la bunãstarea naţiunii. Prin intermediul
impozitelor şi transferurilor sociale, Statul oferã fiecãrui individ
condiţii corespunzãtoare de viaţã. Ca ordonator al cheltuielilor
necesare perenitãţii societãţii - cheltuieli cu protecţia socialã,
alocaţii de şomaj, etc.
Statul se plaseazã, de la bun început, deasupra tuturor
agenţilor economici din sistem. Astfel a apãrut noţiunea de
“economie publicã” care defineşte domniul de intervenţie propriu
puterii publice din economie.

Definirea şi descrierea cu precizie a funcţiilor Statului la un anumit

moment reprezintã o acţiune dificilã prin însãşi natura acestuia, care face
obiectul unor abordãri foarte diferite.
În economiile contemporane, Statul are un triplu rol:
 produce bunuri şi servicii pe care sectorul privat nu poate din diverse
motive, sã la realizeze;
 diminueazã inegalitãţile ce pot sã aparã în societate prin redistribuirea
unei pãrţi a bogãţiei nou create de naţiune;
 coordoneazã activitatea economicã în sensul echilibrãrii acesteia prin
menţinerea cererii globale la o dimensiune potrivitã cu ajutorul unor
politici economice adecvate.
Economistul american Musgrave a propus o clasificare pertinentã şi
generalizatã a funcţiunilor Statului:

3
  funcţia de afectare;
 funcţia de redistribuire;
 funcţia de stabilizare a conjuncturii.

Funcţia de Funcţia de afectare reprezintã intervenţia Statului ca

afectare producãtor de bunuri şi servicii, el asigurând satisfacerea
necesitãţilor publice şi ajustãrile necesare în afectarea resurselor
ce se formeazã pe piaţã. Aceastã acţiune trebuie îndeplinitã de
autoritatea economicã deoarece nici un agent privat nu ar
accepta sã o îndeplineascã, din cauza riscului economic şi
financiar prea mare ce decurge din realizarea şi valorificare
unor anumite produse şi servicii la acele preţuri şi tarife
acceptabile tuturor categoriilor sociale. În acest caz, însã, se
pune problema - foarte dificilã - a eficienţei Statului ca agent
economic producãtor de bunuri şi servicii.

Funcţia de Prin însãşi natura lor, liberalismul şi economia de piaţã

redistribuire creazã inegalitate în societate. Când aceastã inegalitate este
excesivã, Statul trebuie sã intervinã pentru a o reduce, prin
îndeplinirea funcţiunii sale de redistribuire. În acest scop, Statul
acţioneazã pe douã cãi:
 colecteazã, sub formã de impozite, o parte din veniturile nou
create pe plan naţional;
 redistribuie ceea ce a prelevat prin intermediul transferurilor
cu caracter economic şi social:
 obiectivul general al transferurilor economice -
concretizate, în cea mai mare parte , în subvenţii
adresate unor anumite sectoare economice şi în
aporturi de capital pentru realizarea unor investiţii
considerate prioritare la nivel naţional - este de a
sprijini situaţia financiarã a agenţilor cãrora le sunt
destinate, fie aceştia publici sau privaţi;
 transferurile sociale se realizeazã ca acţiune de
solidaritate naţionalã. Prin astfel de transferuri se
realizeazã o redistribuire a veniturilor pe verticalã,
respectiv de la cei cu venituri mai mari la cei cu
venituri mai mici ş.a.

Funcţia de Statul îşi fixeazã ca obiectiv esenţial stabilizarea

stabilizare a conjuncturii economice, adicã menţinerea cererii globale la
conjuncturii nivelul dorit. Aceastã funcţie relativ nouã a Statului necesitã
economice mijloace adecvate, care sunt, în principal, politicile monetare,
bugetare, industriale.

4
 De o manierã generalã:
 într-o perioadã caracterizatã de o conjuncturã nefavorabilã,
Statul injecteazã venituri în circuitul economic prin
intermediul bugetului sau al unei politici monetare suple, în
scopul susţinerii cererii şi relansãrii economiei;
 într-o perioadã caracterizatã de o conjuncturã favorabilã,
Statul controleazã crearea bogãţiei - de exemplu limitând
nivelul creditului intern - pentru a frâna expansiunea cererii
globale. Economia, care adesea are tendinţa de a se
îndepãrta de starea sa de echilibru, este readusã - sau
reglementatã - la aceastã stare prin intervenţia directã şi/sau
indirectã a Statui.
La nivel naţional, ţintele de stabilitate macroeconomicã şi creştere
susţinutã implicã necesitatea consolidãrii fiscale, precum şi disciplina în ceea ce
priveşte cheltuielile publice, la toate nivelurile administrative, fie acestea publice
sau private, centrale sau locale.
În prezent, autoritatea publicã din numeroase ţãri a promovat politici de
liberalizare, privatizare, concesionare sau descentralizare a serviciilor publice,
fie din proprie iniţiativã, fie la îndemnul organismelor financiare internaţionale.
Obiectivul global cel mai important urmãrit de stat prin astfel de acţiuni
este eficientizarea economicã, rolul preponderent îndeplinit de autoritãţile
publice constând în crearea mediului de afaceri capabil sã faciliteze operaţiunile
derulate de sectorul privat. În acest sens, statul se strãduieşte sã asigure
firmelor infrastructura instituţionalã, legislativã şi operaţionalã care sã permitã
realizarea unor activitãţi profitabile, prin protejarea competitivitãţii pe toate
pieţele interne. Eşecurile pieţei, chiar dacã adeseori sunt inevitabile, vor fi
corectate prin programe special implementate în acest scop.
Sectorul privat are rolul de principal instrument al creşterii economice
într-un mediu caracterizat de concurenţã, mediu în care se dezvoltã spiritul
întreprinzãtor al agentului economic, care se strãduieşte sã scadã costurile
operaţionale pentru a fi capabil sã ofere pe piaţã preţuri mai atractive.
Printr-o politicã de liberalizare bine condusã, consumatorii vor beneficia
de reducerea preţurilor, producãtorii de costurile mai scãzute şi de creşterea
producţiei şi a productivitãţii, pe ansamblu înregistrându-se o mãrire a output-
ului macroeconomic.
De asemenea, este general acceptat cã programele de liberalizare şi
privatizare implementate atât în ţãrile în curs de dezvoltare, cât şi în ţãrile în
tranziţie cãtre o economie concurenţialã au însemnat intrarea într-un proces -
de multe ori îndelungat - de refacere şi modernizare a economiei. Aceastã
înclinaţie cãtre privatizare este, cel mai adesea, însoţitã de neîncrederea în
capacitatea sectorului public de a oferi populaţiei servicii eficiente şi eficace, la
important şi în corelaţie cu cererea.
Practica a arãtat, însã, cã nu toate serviciile publice pot fi privatizate, dar
pentru o mai bunã gestionare, acestea vor trebui sã fie realizate de persoane

5
publice situate cât mai aproape de consumatori şi aceste persoane pot fi
autoritãţile locale, în conformitate cu organizarea administrativã a statului.
Multe elemente care pledeazã în favoarea principiului potrivit cãruia
trebuie lãsatã piaţa sã furnizeze bunurile şi serviciile. Intr-adevãr, întreprinderile
sunt constrânse, pentru a supravieţui, sã furnizeze produsele şi prestaţiile pe
care le cer consumatorii; de altfel, concurenţa între întreprinderi ar trebuie sã
asigure eficienţa producţiei lor de bunuri şi servicii.
Existã situaţii în care statul nu poate lãsa jocului liber al concurenţei
întreaga responsabilitate a distribuirii resurselor. Este vorba de situaţiile numite
"eşecul pieţei"3, adicã acelea în care pieţele nu funcţioneazã foarte bine. Aceste
situaţii pot fi legate de producţia anumitor bunuri şi servicii speciale şi anume:

Situaţii de  bunurile şi serviciile a cãror producţie face, în general,

"eşec al obiectul unui monopol, ca de exemplu distribuţia
pieţei" electricitãţii, a gazelor, a apei şi buna funcţionare a
acestor sectoare, dacã monopolurile existã, pentru a se
asigura de faptul cã întreprinderile particulare nu
abuzeazã de poziţia lor practicând tarife ridicate în timp ce
furnizeazã servicii mediocre, statul poate impune o
reglementare, poate prelua el însuşi producţia;
 bunurile şi serviciile al cãror preţ este imposibil de evaluat,
ca de exemplu apãrarea sau poliţia: partea întreprinderilor
particulare va fi foarte redusã, dacã nu chiar înexistentã în
aceste sectoare. Statul se poate angaja el însuşi şi
constrânge ansamblul populaţiei de a le finanţa prin
impozit;
 serviciile, ca de exemplu ridicarea deşeurilor (gunoaielor)
menajere, care sunt destinate sã rezolve problemele de
externalitate4: într-adevãr, dacã aceste servicii ar fi
încredinţate sectorului privat, mulţi oameni şi-ar arunca
gunoaiele în stradã sau pe câmp pentru a nu fi nevoiţi sã
plãteascã un tarif pentru serviciul pe care îl presteazã o
întreprindere specializatã. Statul poate sã-şi asume acest
tip de servicii sau sã cearã ca ele sã fie furnizate de
sectorul privat; în orice caz, se obişnuieşte ca aceste
servicii sã fie finanţate prin tarife şi, numai în completarea
cheltuielilor, dacã este cazul, prin impozite sau alte
prelevãri obligatorii;

3
Eşecul pieţei (defaillace du marché în francezã sau weakening or sagging of the market în
englezã) înseamnã nereflectarea la nivelul preţului stabilit pe piaţã a unor costuri sau beneficii
asociate productiei sau consumului. Când costul marginal al producţiei nu este egal cu preţul
pieţei apare ineficienţa economicã a pieţei.
4
Externalitate - efectul acţiunii unui agent economic asupra altor agenţi economici fără
contrapartidă monetară. Acest efect nu este prevăzut şi nu se ţine seamă de el în ansamblul
activităţii economice.

6
  serviciile pe care populaţia le consumã, uneori, mai puţin
decât ar dori statul, în special educaţia şi sãnãtatea, cãci
anumite persoane nu pot sã-şi permitã sã cheltuiascã mult
în acest domeniu. Se întâmplã chiar ca pãrinţii sã ignore
interesul pe care îl prezintã educaţia şi securitatea socialã
pentru copiii lor. şi aici, statul poate acţiona asigurând el
însuşi aceste servicii, finanţându-le din fonduri publice.

2.2. Reprezentarea economiei naţionale la nivel

macroeconomic. Conturile Naţionale
Sistemul Conturilor Naţionale realizeazã prezentarea simplificatã, dar
coerentã, a realitãţii economice, în toatã complexitatea acesteia. Este
simplificatã deoarece constituie un model redus al ansamblului activitãţii
economice şi coerentã pentru cã realizeazã o imagine fidelã a globalizãrii
fluxurilor, fãrã sã-l descrie pe fiecare dintre acestea.

Conturile naţionale ale venitului şi produsului intern (net sau brut) cuprind
o situaţie sinteticã ce recapituleazã tranzacţiile realizate între economia internã
şi exterior, situaţie concretizatã într-un cont al restului lumii.

Contabilitatea naţionalã înregistreazã operaţiunile nefinanciare, din punct

de vedere al capitalului şi al finanţãrii faţã de restul lumii. In statisticile finanţelor
publice, operaţiunile nefinanciare sunt prezentate sub forma veniturilor şi
cheltuielilor publice, iar operaţiunile financiare sub forma împrumuturilor nete şi
a finanţãrii deficitului sau a utilizãrii excedentului bugetului general consolidat.

Agenţii economici sunt grupaţi în sectoare instituţionale, potrivit funcţiunii lor

principale:

Sectoare  societãţile şi cvasi-societãţile nefinanciare

instituţionale  menajele (sau gspodăriile populaţiei, incluzând aici şi
în cadrul pe întreprinzătorii individuali)
Sistemului  administraţiile publice şi administraţiile private
Conturilor  instituţiile financiare
Naţionale
 restul lumii.
Activitatea economicã a oricãrei naţiuni este compusã dintr-un numãr
foarte mare de operaţiuni diverse. Pentru a reuşi o reprezentare simplã şi realã
a acestei activitãţi, conturile naţionale realizeazã gruparea operaţiunilor după
natura lor, repectiv operaţiuni de producţie, distribuţie, consum, acumulare şi
finanţare.

În reprezentarea statistică pe care o prezintă Conturile Naţionale există o

corespondenţă strânsă între sectoarele instituţionale şi funcţiunile economice
care exprimă activitatea economică realizată.

7
 Prin gruparea în categorii de operaţiuni omogene a tuturor tranzactiilor
efectuate de sectoarele instituţionale se obţine o imagine succintă, dar şi clară în
acelaşi timp, sub forma conturilor, ceea ce permite realizarea unei analize comparative
a fluxurilor de venituri şi cheltuieli (sau a fluxului de creanţe şi datorii) ale fiecărui
sector în cursul perioadei analizate. Prin aceasta, Sistemul Conturilor Naţionale arată
care sunt circuitele economice ce se stabilesc în procesele de producţie, de repartiţiea
veniturilor sau de circulaţie a mijloacelor de finanţare.

Sector instituţional Funcţia principală Resursele principale

Societăţi şi qvasi- Producţia de bunuri şi servicii Veniturile din vânzări
societăţi comerciale nefinanciare
nefinanciare
Instituţii de credit Finanţarea - respectiv Fondurile provenite din
colectarea, transformarea şi angajamentele
repartiţia - disponibilităţilor financiare contractate.
financiare
Societăţi de Asigurarea, respectiv Primele contractuale
asigurări garantarea unei plăţi în cazul sau cotizaţiile sociale
realizării unui risc. voluntare.
Administraţiile Producerea de servicii Vărsăminte obligatorii
publice necomerciale destinate efectuate de sectoarele
colectivităţii şi efectuarea de instituţionale şi primite
operaţiuni de redistribuire a direct sau undirect.
venitului naţional.
Administraţiile Producerea de servicii Contribuţii benevole
private necomerciale, în general fără efectuate de
scop lucrativ, a serviciilor Gospodăriile populaţiei
comerciale destinate sau cumpărările
Gospodăriilor populaţiei. efectuate de acestea.
Gospodăriile Consumul şi, în calitate de Remuneraţia factorilor
populaţiei întreprinzători particulari, de producţie;
producerea de bunuri şi transferuri efectuate de
servicii comerciale alte sectoare; venituri
nefinanciare. din vânzări.
Tabloul Economic de Ansamblu reuneşte sectoarele instituţionale şi, de
asemenea, prezintă relaţiile economiei naţionale cu exteriorul, prin intermediul
contului numit "Restul lumii", care cuprinde toate operaţiunile efectuate de
rezidenţi în relaţiile cu unităţile nerezidente. Tabloul Economic de Ansamblu
este un tablou de sinteză, însoţit şi completat de tablouri anexă, care furnizează
informaţii mai detaliate despre domeniile cheie ale economiei naţionale. Astfel,
Tabloul Intrări-Ieşiri prezintă o analiză specifică a procesului de producţie la
nivel naţional, precum şi ansamblul fluxurilor de bunuri şi servicii care circulă
între agenţii economici autohtoni şi cei nerezidenţi.

De asemenea, Tabloul Operaţiunilor Financiare detaliază mecanismele financiare ale

activităţii economice şi rolul pe care îl joacă intermediarii financiari.

Secvenţa  Contul de producţie

conturilor

8
pentru fiecare Prezintă în resurse producţia şi în utilizare consumul
sector intermediar, soldul rezultat fiind valoarea adăugată brută,
instituţional indicator ce măsoară valoarea nou creată în cursul procesului
de producţie.

 Contul de exploatare

Are în resurse valoarea adăugată brută, la ce se

adaugă, dacă este cazul, subvenţiile de exploatare.

Utilizările reprezintă o primă repartiţie a veniturilor

direct legată de procesul de producţie, sub forma
remuneraţiilor vărsate salariaţilor şi impozitele legate de
producţie.

Soldul acestui sub-cont este excedentul brut de

exploatare, care reprezintă venitul primar pe care agentul
economic îl obţine din activitatea sa.

 Contul de venit

Prezintă în resurse excedentul brut de exploatare, la

care se adaugă transferurile pe care le primeşte de la alte
unităţi:

 în cazul gospodăriilor populaţiei, aceste transferuri sunt

constituite din salarii;
 în cazul Statului, transferurile sunt impozitele;
 în cazul unei bănci, aceste transferuri sunt, în principal,
dobânzi sau dividende.

Soldul acestui sub-cont este venitul disponibil brut.

 Contul de utilizare a venitului

Are ca resursă venitul disponibil, iar ca utilizare

înregistrează un singur flux, respectiv consumul final. Astfel,
pentru a studia comportamentul Gospodăriilor, se pune în
evidenţă partea din venitul lor disponibil pe care o consacră

9
 cheltuielilor de consum final, soldul cu care se încheie acest
sub-cont fiind economia brută, indicator ce arată suma cu
care a variat, în timpul exerciţiului financiar considerat,
patrimoniul unităţilor instituţionale pentru care s-a întocmit
contul.

 Contul de capital

Resursa economie brută este utilizată în vederea

modificării patrimoniului, contul prezentând modul în care
eventualele transferuri de capital primite sau vărsate au fost
utilizate pentru a finanţa acumularea de active nefinanciare
(echipamente, stocuri, terenuri şi active necorporale).

Soldul contului se numeşte capacitate de finanţare,

dacă este pozitiv şi, invers, dacă este negativ, necesar de
finanţare. Capacitatea sau necesarul de finanţare se traduc
prin creşterea sau diminuarea valorii nete a patrimoniului
financiar.

 Contul financiar

Contul financiar descrie diversele fluxuri monetare care

afectează acest patrimoniu financiar, modificându-i valoarea
netă şi structura. Elementele patrimoniale se materializează în
creante sau datorii, care modifică situaţia patrimonială
existentă. De exemplu, o ieşire monetară se traduce printr-un
flux net negativ de creanţe.

Soldul contului financiar, calculat ca diferenţa dintre

fluxurile nete de creanţe şi fluxurile nete de datorii se numeşte
soldul creanţelor şi datoriilor.

Logica elaborării conturilor naţionale presupune:

- coerenţa stabilită la nivelul operaţiunilor cu bunuri şi

servicii, care furnizează, pentru conturile pe ansamblul sectoarelor
instituţionale, informaţiile necesare pentru completarea contului de
producţie şi a elementelor din conturile de utilizare a venitului şi a
contului de capital;
- un alt nivel de coerenţă se stabileşte pentru operaţiunile de
repartiţie, în situaţia analizei funcţionării acestora fiind implicate
concomitent cel puţin două sectoare.

Tabloul Economic de Ansamblu se situează în centrul informaţiilor

furnizate de Contabilitatea Naţională, principalul său obiectiv fiind să reunească

10
într-o formă sintetică toate fluxurile economice care fac obiectul Conturilor
Naţionale, ceea ce oferă posibilitatea de a găsi în acelaşi tablou descrierea
comportamentului economic al fiecărui sector instituţional şi relaţiile dintre
aceste sectoare - între ele şi cu restul lumii - prin intermediul circuitelor
economice, care se referă la circulaţia produselor, repartiţia veniturilor, fluxurile
financiare.

Ca importanţă, cel dintâi tip de analiză ce poate fi întreprins pe baza

Conturilor Naţionale se referă la fluxurile şi circuitele economice pe care
acestea le parcurg. Astfel, o simplă lectură a poziţiei "impozite curente pe venit
şi patrimoniu" arată că aceste impozite sunt, în totalitate, resurse ale sectorului
instituţional "Administraţia publică" şi au fost suportate de toate celelalte
sectoare.

Sectorul administraţiilor publice desemneazã, atât în sistemul conturilor

naţionale referitoare la venit şi produs intern, cât şi în statisticile administraţiilor
publice, totalitatea unitãţilor care exercitã funcţiuni ale puterii publice, respectiv
acele entitãţi instituţionale care executã acţiunile iniţiate de puterile publice,
vizând prestaţiile de servicii – în cea mai mare parte necomerciale – şi
transferul venitului, ambele finanţate, în principal, prin prelevãri obligatorii din
alte sectoare economice.

In cadrul Contabilitãţii Naţionale, administraţia este definitã ca

organismul ce produce bunuri şi servicii necomerciale, respectiv furnizate
gratuit sau la un preţ mai mic decât costul lor de producere. Pentru a delimita
câmpul de acţiune al intervenţiei autoritãţilor publice, se pot defini douã criterii
de clasificare:

 mai întâi, urmând logica economicã, se pot distinge activitãţile

comerciale de cele necomerciale. Producerea acestora din urmã
genereazã un cost monetar, dar cel care beneficiazã de ele nu le
suportã - în sensul de platã - direct sau integral. Astfel de bunuri şi
servicii sunt puse la dispoziţia populaţiei de cãtre o administraţie -
publicã sau privatã - care dispune de finanţare, în general de tip fiscal;
 în al doilea rând, se face distincţia instituţionalã între sectorul public şi
cel privat. Este considerat public orice organism 5) ce depinde de oricare
dintre eşaloanele reprezentãrii naţionale.

In sistemul Conturilor Naţionale întocmit în România de Comisia

Naţionalã pentru Statisticã, construit pe structura sistemelor instituţionale,
administraţia publicã, definitã în categoria conturilor naţionale nefinanciare,
5)
In democraţiile moderne, poporul este depozitarul suveranitãţii, pe care o transmite, pe calea
votului electoral, diverselor instanţe. Acestea, de la Parlament pânã la consiliul local comunal,
sunt purtãtoarele legimitãţii care le permite controlul executiv asupra activitãţilor economico-
sociale în domeniul sau zona teritorialã care intrã în sfera de exercitare a atribuţiilor lor. tot ce
nu intrã în aceastã sferã ţine de sectorul privat, dar problema trebuie analizatã foarte nuanţat,
deoarece existã - şi nu puţine, în special în ceea ce priveşte asistenţa şi protecţia socialã în
ţãrile capitaliste dezvoltate - asociaţii particulare a cãror finanţare este asiguratã parţial sau
aproape total prin subvenţii publice.

11
cuprinde unitãţile instituţionale a cãror funcţie principalã este de a produce
servicii nedestinate pieţei pentru colectivitate şi de a efectua operaţii de
redistribuire a veniturilor publice. Resursele lor provin din prelevãri sau
vãrsãminte obligatorii efectuate de unitãţi aparţinând altor sectoare economice 6).

Sectorul administraţiilor publice cuprinde administraţia centralã,

subdiviziunile politice ale federaţiei în statele de tip federal, administraţiile locale
la toate nivelurile. In cadrul acestui sector nu sunt cuprinse întreprinderile
publice nefinanciare, al cãror capital este deţinut sau controlat de Stat, fie cã
sunt organizate ca societãţi de capital sau cã oferã unui public larg bunuri şi
servicii cu caracter public. In categoria acestor instituţii publice se regãsesc, de
exemplu, companiile aeriene şi cele ale cãilor ferate aparţinând Statului,
serviciile de utilitãţi publice etc.

Trebuie precizat că, în statistica finanţelor publice nu sunt cuprinse

operaţiunile bancare şi monetare ale Statului, ca parte a operaţiunilor
administraţiei publice, dar ele figureazã în conturile naţionale ale venitului şi
produsului intern. Disocierea acestor operaţiuni este necesarã pentru a face
distincţia dintre politica bugetarã şi cea monetarã şi realizarea concordanţei
dintre statisticile monetare şi financiare, pe de o parte şi statisticile finanţelor
publice, pe de altã parte.

Operaţiunile administraţiei publice cu restul lumii sunt reprezentate atât

în statisticile finanţelor publice, cât şi în balanţa de plãţi, ambele sisteme
mãsurând, în general, fluxurile (variaţia dintre intrările şi ieşirile de fonduri), mai
curând decât variaţia stocurilor, respectiv valoarea rămasă la sfârşitul perioadei
considerate.

Operaţiunile economice - ce descriu realizarea, utilizarea şi repartizarea

bunurilor şi serviciilor la nivel naţional - dau naştere la trasferuri de instrumente
financiare. Astfel, în contrapartida livrãrii unui produs apare un transfer de
naturã monetarã, eventual recunoaşterea unei datorii, sub forma unei cambii.
De asemenea, tot sub forma unui transfer monetar sunt realizate, în general,
stingerea drepturilor ce decurg din unele operaţiuni de repartiţie - cum ar fi
salariile, dobânzile, impozitele etc. Aceste fenomene economice stau la baza
logicii contabile în dublã partidã, potrivit cãreia se înregistreazã, pe de o parte,
fluxul corespunzãtor operaţiunii “reale” şi, pe de altã parte, contrapartida
financiarã a respectivelor operaţiuni.

Utilizarea noţiunilor de creanţã sau de datorie subliniazã un alt aspect al

operaţiunilor financiare, respectiv acela potrivit cãruia acestea reprezintã
posibilitatea prin care unitãţile aflate în deficit pot sã-şi procure de la alte unitãţi
- care înregistreazã excedent - mijloacele monetare necesare acoperirii
trezoreriei lor negative.

6)
Comisia Naţionalã pentru Statisticã şi Banca Naţionalã a României: “Conturile Naţionale 1992
- 1993” - Lexic - Principalele definiţii ale Sistemului Conturilor Naţionale.

12
 Administraţia publicã, pe lângã îndeplinirea funcţiei de producãtor şi
distribuitor de produse şi servicii necomerciale destinate colectivitãţii (bunuri şi
servicii publice), deţine un rol financiar de primã importanţã, în primul rând prin
intermediul trezoreriei statului, în cadrul cãreia de deruleazã toate operaţiunile
de trezorerie a sistemului bugetar şi care îndeplineşte, totodatã, activitãţi de tip
bancar, inclusiv de creaţie monetarã.

Contabilitatea Naţionalã, care realizeazã înregistrarea statisticã a

fluxurilor financiare la nivel macroeconomic în aşa numitele “operaţiuni
financiare”, a adoptat pentru clasificarea acestora criterii ce derivã din natura
instrumentelor financiare ce au constituit suportul pentru fiecare flux. De aceea,
nomenclatorul operaţiunilor financiare ce se regãseşte în Contabilitatea
Naţionalã reprezintã, în fapt, nomenclatorul instrumentelor financiare utilizate în
ţara respectivã, în perioada pentru care s-au întocmit conturile
macroeconomice.

2.3. Organizarea finanţelor publice la nivelul administraţiilor

publice centrală şi locale în România
Necesitatile populatiei se pot grupa in doua mari categorii, respectiv in
necesitati individuale si necesitati colective, cu caracter social, care se refera la
apararea tarii, la ordinea publica, echilibrul ecologic, utilitati publice, educatie,
cultura, ocrotire medicala pentru anumite categorii sociale cum sunt batranii,
handicapatii etc.

Finantele publice au un rol deosebit de important si, in acelasi timp, activ,

atat in satisfacerea nevoilor populatiei, cat si pentru realizarea obiectivelor
economice propuse prin programele guvernamentale. Acestea reprezinta
obiective de interes national, care pot fi infaptuite pe termen mediu sau lung si
cu eforturi financiare considerabile.

In acest sens, din fondurile publice autoritatile competente aloca fonduri

pentru:

 desfasurarea actiunilor cu caracter social, respectiv

Destinaţia
pentru educatie si invatamant, in domeniul sanitar,
fondurilor
pentru odihna si tratament, cultura s.a.;
publice
 realizarea actiunilor economice in diverse sectoare, cum
ar fi: infrastructura feroviara si rutiera, senalul navigabil
si aeroporturile, posta, telefon, telegraf, energia,
irigatiile, exploatarea forestiera etc.;
 ordinea interna, apararea tarii si sustinerea relatiilor
externe, in scopul acoperirii necesitatilor de finantare a
fortelor armate, a functionarii Presedintiei, Guvernului,
administratiei publice centrale si locale, a institutiilor
care mentin ordinea publica si care indeplinesc relatiile
diplomatice ale tarii;

13
  pregatirea profesionala a fortei de munca, astfel incat sa
corespunda exigentelor impuse de conditiile tehnologice
noi;
 asigurarea si consolidarea democratiei, urmarindu-se
respectarea drepturilor minoritatilor, stabilirea si
indeplinirea acordurilor bi si multilaterale, integrarea
europeana;

 protejarea mediului inconjurator si desfasurarea de

actiuni sustinute in vederea imbunatatirilor conditiilor de
mediu.
Fiecare etapa istorica are prioritatile sale specifice, in functie de situatia
concreta in care se afla viata economico-sociala. Astfel, daca s-a constatat o
subdimensionare a resurselor finantelor publice, aceasta s-a reflectat in
neasigurarea cu forta de munca calificata, in sustinerea necorespunzatoare a
activitatilor economice, in calitatea productiei.

Fiecare tara intretine legaturi economice , politice, culturale etc. cu

celelalte tari aflate in zona sa geografica sau la nivel mondial. Aceste legaturi
sunt mai mult sau mai putin intense, in functie de interesele respectivelor tari si
de asemanarile dintre sistemele pe care acestea le-au adoptat in plan
economic, politic etc.

Sistemul economic este unul dintre cele mai importante, de rezultatele

economice depinzand in cea mai mare masura atat calitatea vietii populatiei, cat
si pozitia tarii in plan international.

Sistemul economic adoptat la nivel national trebuie sa tina seama de

conditiile concrete din fiecare etapa istorica. El va trebui sa dispuna de o
relativa stabilitate, respectiv reglarea activitatii economice se va realiza fie prin
mijlocirea pietei concurentiale, fie prin intermediul planului de stat, cu caracter
preponderent imperativ. In tarile cu economie planificata, instrumentul de baza
al conducerii economiei nationale este planul directiva, in timp ce in tarile cu
economie de piata, rolul hotarator in reglarea (autoreglarea) proceselor
economice il are piata concurentiala.

Mecanismul economic este o modalitate de functionare a sistemului

economic si a componentelor sale; el este format din totalitatea principiilor,
corelatiilor, formelor, metodelor, instrumentelor si parghiilor economice,
reglementate legal, pe baza carora si prin care agentii economici realizeaza,
regleaza si perfectioneaza propria lor activitate, tinand seama de principiul
rationalitatii economice. Practic, mecanismul economic este alcatuit dintr-o serie
de subsisteme de functionare si reglare, cum sunt, de pilda, mecanismul
preturilor, mecanismul formarii veniturilor, mecanismele bugetare, mecanismele
bursiere etc. Mecanismul economic caracterizat prin raporturile libere intre
agentii economici este denumit mecanism al economiei de piata, iar cel bazat
pe raporturi de comanda mecanism al economiei planificate.

14
 In vederea stabilirii echilibrului general economic intr-o economie de
piata, se folosesc numeroase mijloace, instrumente, institutii caracteristice
piatei concurentiale care joaca un rol hotarator in reglarea, respectiv
autoreglarea, proceselor economice. In tarile cu economie de piata, si cu atat
mai mult in tarile aflate in tranzitie catre o economie de piata, rolul statului
actioneaza pe de o parte ca autoritate publica si, pe de alta parte, ca
producator si consumator de bunuri si servicii, organizator si finantator al
asigurarilor si protectiei sociale, bancher si contractant de imprumuturi,
asigurator sau asigurat.

In domeniul financiar, mecanismul adoptat intr-o economie de piata

cuprinde numeroase elemente, prin intermediul carora se produc efecte
semnificative in domeniul financiar, dar si in domenii ce tin de economia reala,
sectoarele monetar, valutar etc. Cele mai importante elemente ale mecanismului financiar
sunt:

 sistemul fondurilor de resurse financiare;

Principalele
 parghiile financiare utilizate de stat pentru a influenta
elemente ale
activitatea economica;
mecanismului
 metodele utilizate in managementul financiar;
financiar
 cadrul institutional, respectiv institutiile si organizatiile
financiare;

 cadrul juridic, alcatuit din legi, decrete, hotarari si alte

reglementari cu caracter normativ in domeniul financiar.
Statul are un rol hotarator in repartizarea venitului national (a valorii nou
create) prin prelevarea unei cote din acesta la fondurile de resurse financiare
publice. De asemenea, statul influenteaza major activitatea economica prin
instrumente economico-financiare, cum sunt: impozitele si taxele, transferurile
si subventiile, creditul, dobanda, preturile, cursul de schimb etc.

Activitatea financiara dintr-o tara democratica este gestionata de instituţii publice între
acre sunt diverse grade de subordonare, astfel:

Organele Organele puterii reprezentative, in frunte cu

puterii Parlamentul, ca autoritate legislativa suprema; el dezbate si
reprezentative aproba programul de dezvoltare economica a tarii si,
coroborat cu acesta, bugetul public national (bugetul de stat,
bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat si contul
general anual de executie a bugetului). De asemenea, el
aproba sistemul de impozitare, legea de functionare a
sistemului bancar, a Ministerului Finantelor Publice si a
celorlalte ministere, legea asigurarilor sociale, legea
asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila, legea
de functionare a Curtii de Conturi etc.
 consiliile judetene si al municipiului Bucuresti ;
 consiliile comunale, orasenesti, municipale si ale

15
 setoarelor municipiului Bucuresti.
Parlamentul si consiliile judetene, municipale,
orasenesti si comunale au in subordine organele
administratiei de stat, centrale si locale: Guvernul,
ministerele, prefecturile si primariile etc.

Organele  Guvernul, ca organ executiv suprem, analizeaza ,

specializate avizeaza si inainteaza spre aprobare Parlamentului,
ale puterii proiectul bugetului public national, contul general anual
executive de executie; exercita functia de conducere si control a
activitatii economico - financiare;
 Ministerul Finantelor Publice:
 elaboreaza proiectul bugetului public national;
 initiaza proiecte de acte normative in domeniul
financiar: contabilitate, fiscalitate, acoperirea
deficitului etc.
 fundamenteaza si urmareste in executie echilibrul
financiar, monetar, valutar;
 asigura incasarea veniturilor bugetului public
national, efectuand operatiunile de trezorerie
(imprumuturile guvernamentale si rambursarea
acestora);
 actioneaza in vederea crearii si mentinerii pietei
concurentiale si supravegheaza evolutia preturilor
si tarifelor in economie;
 exercita controlul si supravegherea financiara a
organelor si institutiilor de stat, regiilor autonome si
societatilor comerciale cu capital de stat;
 coordoneaza Garda Financiara;
 gestioneaza participatiile statului in societatile
comerciale etc.
 Banca Nationala a Romaniei, ca banca centrala a tarii,
elaboreaza si conduce politica monetara, de credit,
valutara si de plati;
 bancile comerciale, CEC-ul, Eximbanc, societatile de
asigurari, efectueaza operatiuni specifice financiare;
 ministerele si celelalte organe ale administratiei publice
centrale indeplinesc functiuni financiare, precum
elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli pentru ele si
organismele subordonate, repartizarea creditelor
publice, controlul financiar etc.;

16
  regiile autonome si societatile comerciale cu capital
majoritar de stat.

? Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor

1. Care sunt principalele instrumente financiare şi monetare utilizate de

stat pentru influenţarea activităţii economice într-o economie de piaţă
sunt :
a) impozitele şi taxele
b) trasferurile şi subvenţiile
c) creditul şi dobânda
d) preţurile
e) cursul de schimb al monedei nationale etc.

 Teme

1. Evoluţia privind concepţiile referitoare la rolul Statului în economie

2. Funcţiile îndeplinite de Stat în economiile moderne
3. Politica liberală de neintervenţie în funcţionarea pieţei şi situaţii în
care Statul trebuie să intervină pentru a regle mecanismele pieţei
4. Organizarea instituţională şi relaţiile dintre sectoarele economiei
nationale descrise prin sistemul statistic al Conturilor Naţionale
5. Cadrul instituţional al finanţelor publice din ţara noastră

17
 CAPITOLUL III

CHE LTUIELILE ÎN SISTEMUL FINANŢELOR

PUBLICE
3.1. Cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare
Rolul cel mai important al autoritatilor publice intr-un stat democratic
modern este de a actiona in vederea asigurarii unui trai decent populatiei.

Cheltuielile publice, efectuate din fondurile bugetului public national,

fondurilor extrabugetare sau fondurile institutiilor si intreprinderilor publice, prin
intermediul unor programe economice si sociale adecvate, reprezinta un
important sistem de parghii in vederea indeplinirii acestui rol. Ele constituie o
parte insemnata a valorii nou create in tara (ceea ce se exprima prin PIB), cu
titlul de consum definitiv cand se adreseaza populatiei in scopul de a o proteja
sau cu titlu de avans cand se efectueaza pentru finantarea investitiilor.

Caracteristicile cheltuielilor publice sunt in stransa corelatie cu stadiul de

dezvoltare a economiei nationale si cu nivelul de democratizare a tarii. Ele
cuprind trei mari categorii:

 cheltuielile publice realizate din fondurile bugetare si

Categorii de
extrabugetare;
cheltuieli
 cheltuielile publice efectuate din bugetele proprii ale
publice
institutiilor sau intreprinderilor publice;

 cheltuielile organismelor internationale din resurse

publice prelevate de la membrii acestora.
Cheltuielile bugetare au o sfera mai mica decat a celor publice, ele
reprezentand numai cheltuielile efectuate de stat din bugetul de stat, bugetele
locale si bugetul asigurarilor sociale de stat.

Cheltuielile bugetare trebuie sa respecte anumite reguli, potrivit legislatiei

in vigoare:

- realizarea lor se face numai daca sunt prevazute in proiectul de

buget aprobat de Parlament pentru anul in curs;
- sumele alocate prin proiectul de buget si cheltuite nu sunt
rambursabile;
- prin organismele abilitate (Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de
Conturi) se realizeaza un control preventiv si ulterior asupra alocarii
si utilizarii fondurilor bugetare.

18
3.2. Clasificarea cheltuielilor bugetare şi factorii care
influenţează evoluţia acestora

3.2.1. Clasificarea cheltuielilor publice

Pentru a analiza daca parghia financiara pe care o reprezinta cheltuielile
publice isi indeplineste rolul in societate, ele sunt privite din mai multe puncte de
vedere, care corespund unor criterii de clasificare:

 clasificarea administrativa tine seama de

Criterii de
clasificare institutiile (ministere, unitati teritoriale etc.) prin
intermediul carora se efectueaza cheltuielile
publice. Exista incovenientul ca la orice modificare
a structurii institutionale, informatiile devin
incompatibile ca serii de date.
 clasificarea economica imparte cheltuielile publice
in doua categorii:
- cheltuielile curente (de functionare), care
reprezinta un consum definitiv de PIB si se
reinnoiesc anual. Ele cuprind:
 cheltuielile privind serviciile publice sau
administrative (remunerarea acestora);
 cheltuielile de transfer, care pot avea
caracter economic (subventii acordate
agentilor economici pentru stimularea
productiei, pentru export, restructurare
etc.) sau caracter social (burse, pensii,
ajutoare, alocatii sociale etc).
- cheltuielile de capital, realizate in scopul
investitiilor publice.
O alta varianta a clasificarii economice cuprinde:
 cheltuielile pentru salarii si alte drepturi
banesti de personal;
 cheltuielile materiale;
 cheltuielile de transfer;
 cheltuielile de investitii.
 clasificarea financiara, in functie de modul in care
cheltuielile publice afecteaza resursele financiare
ale statului:
 cheltuielile definitive (de investitii si de
functionare), care constituie majoritatea;
 cheltuielile temporare sau operatiuni de
trezorerie (finantarea rambursarii
imprumuturilor, avansuri in contul unor
furnituri, servicii etc.);
 cheltuielile virtuale sau posibile, cum sunt
garantiile acordate de stat pentru imprumuturi.
 Dupa forma de manifestare, cheltuielile publice

19
 pot fi:
 cu sau fara contraprestatie;
 definitive sau provizorii;
 speciale sau globale etc.
 clasificarea dupa rolul cheltuielilor publice in
procesul reproductiei sociale:
 cheltuielile reale (negative) sunt cheltuielile cu
intretinerea aparatului de stat, plata
anuitatilor, dobanzilor si comisioanelor la
imprumuturile de stat, intretinerea si dotarea
armatei etc. Acestea reprezinta un consum
definitiv de PIB;
 cheltuielile economice (pozitive) cuprind
investitiile pentru dezvoltarea infrastructurii,
crearea de noi intreprinderi etc. Acestea
reprezinta o avansare a PIB.
 clasificarea pe care o utilizeaza institutiile
specializate, cum sunt ONU, CEE, se realizeaza
pe baza criteriilor functional si economic.

Clasificarea ONU a cheltuielilor publice pe baza criteriului functional

Total cheltuieli publice
- servicii publice generale
- aparatul administrativ economic si financiar
- institutii de ordine publica si securitate
- justitie, procuratura, notariat
- alte institutii
- aparare
- armata
- cercetare stiintifica si experiente cu arme
- baze militare pe teritorii straine
- participarea la blocuri militare si razboaie
- educatie
- scoli primare, generale, liceale
- universitati si colegii
- institute de cercetari
- sanatate
- spitale si clinici
- unitati profilactice, antiepidemice etc.
- institute de cercetari
- actiuni economice
- unitati economice ale statului
- unitati private subventionate
- subventii export
- participarea la organisme economice internationale
- participarea la monopoluri economice internationale
- cheltuieli de cercetare in domeniul economic

20
 - servicii comunale
- locuinte si intretinerea lor
- alte servicii comunale
- alte cheltuieli.

Clasificarea ONU a cheltuielilor publice pe baza criteriului economic

Total cheltuieli publice
- cheltuieli care reprezinta consum definitiv de venit national
- dobanzi aferente datoriei publice
- subventii de exploatare si alte transferuri curente
- formarea bruta a capitalului
- investitii brute
- stocuri materiale
- achizitii de terenuri si active necorporale
- transferuri de capital

3 . 2 . 2 . F a c t o r i c a r e i n f l u e n ţ e a z ă e v o l u ţ i a c he l t u i e l i l o r
publice şi metode de analiză
Factorii care influenteaza cresterea cheltuielilor publice se pot imparti in
mai multe grupe, in functie de impactul pe care il au asupra evolutiei cheltuielilor
publice:

Factori demografici Factorii demografici se refera la variatia

populatiei si a structurii acesteia din punc de vedere al
varstei, ocuparii fortei de munca, nivelului de pregatire
profesionala. In functie de acesti factori, din fondurile
publice se vor aloca sume mai mari sau mai mici pentru
protectia sociala, invatamant etc.;

Factori economici Factorii economici exprima stadiul de dezvoltare

a ansamblului economiei si a unor anumite ramuri
economice, reflectand, totodata, prioritatile din
programul economic al autoritatilor.
De exemplu, in tara noastra, de prima necesitate
pentru dezvoltarea economica si integrarea in
ansamblul tarilor europene dezvoltate se afla crearea
infrastructurii cailor de comunicatii, energetice etc.
Factori sociali Factorii sociali tin seama de nivelul de trai al
tuturor categoriilor populatiei din punct de vedere al
varstei, profesiunii, gradului de instruire etc.
Urbanizarea Urbanizarea se refera la cheltuielile publice ce
se efectueaza in vederea creerii unor conditii civilizate
de locuit in centrele urbane, luand in considerare
conditiile concrete ale zonei geografice respective;

21
 Factorii militari
Factori de ordin
istoric
Factori politici
Factorii militari vizeaza dotarea tehnica moderna
si instruirea corespunzatoare a fortelor armate pentru a
asigura apararea tarii si incadrarea ei din punct de
vedere militar in unele structuri internationale (NATO);
Factori de ordin istoric se refera la necesitatea
rezolvarii si, chiar, a eliminarii unor probleme mostenite
de la regimul politic anterior; acesti factori vizeaza atat
conditiile de viata ale populatiei, cat si dezvoltarea
economica, inclusiv dotarea cu tehnologie a sectoarelor
productive, structura economico-financiara a tarii etc.;
Factori politici implica modificari majore, in
intreaga viata sociala si economica a tarii. De
asemenea, caile alese de administratia centrala pentru
a accede la o economie de piata difera in functie de
optiunea politica, ceea ce se reflecta considerabil in
modul de distribuire a PIB.

Politica financiara in domeniul cheltuielilor publice determina ponderea

acestora in PIB, tinand seama de nivelul de dezvoltare a economiei si de
prioritatile pe care autoritatile si le-au stabilit prin programul de guvernare.
In tarile dezvoltate, ponderea cheltuielilor publice in PIB variaza intre
35% si 60%, in functie de o multitudine de factori.
Analiza cheltuielilor publice arata orientarea resurselor financiare ale
statului catre obiectivele cheie; aceasta analiza se realizeaza atat urmarind
ponderea fiecarei conponente de cheltuiala in PIB, cat si evolutia nivelului
nominal, dar mai ales a celui real pentru fiecare tip de cheltuiala, respectiv
indicatorii dinamicii acesteia.
Variatia nominala reprezinta modificarea nivelului absolut intr-o perioada
fata de o perioada anterioara, considerata de referinta, exprimata in preturi
curente.
Variatia reala reprezinta modificarea nivelului cheltuielilor fata de
perioada anterioara, exprimata in preturi constante; se face precizarea de
fiecare data in preturile carei perioade s-a exprimat nivelul real: toate cheltuielile
sunt exprimate fie in preturile perioadei anterioare, fie in preturile curente.
Cnl  Cn(1)  Cn (0)

unde Cn = cheltuiala nominala

Cr  Cr (1)  Cr (0)

unde Cr = cheltuiala reala, exprimata fie in preturile momentului 0, fie ale

momentului 1.
Cn(1)
Cr (1) 
Ipret (1 0 )

22
 unde Ipret(1-0) = indicele de variatie a preturilor curente ale momentului 1
fata de cele ale momentului 0.
In vederea realizarii unei analize mai aprofundate a cheltuielilor publice -
structura, nivel absolut, dinamica - se mai utilizeaza si alti indicatori, cum ar fi
raportul dintre indicele de crestere a cheltuielilor publice si indicele de variatie a
PIB.
Icp
Kdv 
Ipib

unde: Kdv = coeficientul de devansare a cresterii PIB de catre cheltuielile

publice, calculat pentru o perioada determinata;
Icp = indicele de crestere a cheltuielilor publice si
Ipib = indicele de crestere a PIB, in aceeasi perioada.
Acest raport reflecta politica economica de sustinere a anumitor domenii
sau sectoare ale economiei intr-o perioada data. El se mai poate exprima si prin
elasticitatea cheltuielilor publice fata de PIB in perioada analizata.
CP
ecp  PIB
CP
PIB
in care: CP si CP reprezinta cheltuielilepublice si modificarea acestora;
PIB si PIB reprezinta valoarea PIB si modificarea lui in perioada
considerata.
* daca ecp > 1, exista tendinta ca valoarea nou creata (PIB) sa fie
utilizata in mai mare masura pentru finantarea cheltuielilor publice decat in
perioada precedenta;
* daca ecp < 1, fenomenul este invers, prioritatile in utilizarea PIB
adresandu-se altor domenii ale vietii economico-sociale.

3.3. Finanţarea serviciilor publice în sectoarele economico-

sociale

3.3.1. Cheltuielile publice pentru actiuni social -

culturale
Cheltuielile publice pentru actiuni social - culturale cuprind, ca principale
elemente, urmatoarele destinatii:
- invatamantul;
- sanatatea;
- cultura si arta;
- asistenta sociala;

23
 - alocatii si alte ajutoare pentru copii;
- pensii si ajutoare pentru invalizi, orfani, vaduve de razboi, militari
etc.;
- asigurarile sociale de stat;
- ajutorul de somaj.
Dimensiunea cheltuielilor publice alocate actiunilor social - culturale este
functie de gradul de dezvoltare economica a tarii, precum si de factorul
demografic, care poate determina cresterea costului serviciilor sociale sau a
sumelor alocate pentru anumite categorii de populatie.
Sfera notiunii de “protectie sociala” este mai larga decat aceea de
“securitate sociala”, care include in principal cheltuielile cu asigurari sociale.
Protectia sociala se refera la activitatea desfasurata de stat pentru a garanta
tuturor cetatenilor apararea fata de fenomenele adverse; printre masurile de
protectie sociala sunt: crearea de locuri de munca, subventionarea unor
produse si servicii destinate populatiei, compensatii banesti pentru cresterea
preturilor la marfuri de interes vital pentru populatie, facilitati fiscale, ajutor de
somaj, asistenta sociala, asigurari sociale s.a. Protectia sociala cuprinde atat
cheltuieli social - culturale, cat si cheltuieli cu caracter economic indreptate
pentru crearea bunastarii populatiei.
Structura cheltuielilor social - culturale difera de la o tara la alta, in functie
de gradul de dezvoltare economica, spirituala etc., astfel ca in tarile
industrializate ponderea cea mai mare o detin cheltuielile referitoare la
securitatea sociala, in timp ce incele in curs de dezvoltare, ca si in cele in
tranzitie, sumele publice alocate invatamantului trebuie sa fie cele mai ridicate,
ca pondere in totalul cheltuielilor social - culturale.
Sursele de finantare a cheltuielilor social - culturale pot sa provina atat
din fonduri publice, cat si din fonduri private, astfel:

Surse de finantare  fondurile publice de la autoritãţile centrale şi locale,

a cheltuielilor social respectiv fondurile bugetului de stat, bugetelor
- culturale locale, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale, bugetele unor instituţii
publice ş.a. Cota cu care aceste fonduri participa la
acoperirea cheltuielilor social - culturale difera de la
tara la tara (de exemplu, in Suedia aceasta cota
este ridicata datorita optiunilor social-democrate ale
guvernantilor sai, in timp ce în ţãri cu tradiţie
liberalã, cum sunt Marea Britanie, Statele Unite ale
Americii, Australia acest procent este mai mic etc.) ;
 fonduri financiare cu destinatie speciala, cum sunt
bugetul asigurarilor sociale, fondul de somaj etc. ;
 fondurile proprii ale sectorului public sau privat,
constituite in vederea finantarii pregatirii

24
 profesionale, a protectiei sau stimularii muncii etc.;
 veniturile realizate de institutiile social - culturale
prin vanzarea bunurilor realizate de acestia sau
prestarea de servicii catre terti;
 veniturile populatiei, care suporta unele taxe,
cotizatii, contributii ;
 fondurile organizatiilor fara scop lucrativ: fundatii,
institutii de caritate, asociatii, biserici ;
 ajutor financiar extern, din partea unor organisme
internationale (Uniunea Europeanã, UNESCO, FMI,
Banca Mondiala, OECD etc.) sau state straine.

A. Cheltuieli pentru invatamant

Politica in domeniul invatamantului este una dintre cele mai importante
componente ale politicii de guvernare si de dezvoltare pe termen mai lung,
deoarece reprezinta elementul central pentru progresul societatii. Ea se
realizeaza in concordanta cu caracteristicile vietii economico - sociale, nivelul
de instruire existent si cel spre care se tinde etc.

Principalii factori - factori demografici, pe baza carora se stabilesc

care determina necesarul de cadre didactice, dotarea etc.;
dimensionarea
- factorii economici, care indica necesarul de forta de
cheltuielilor pentru
munca, de pregatire profesionala, ceea ce are
invatamant
implicatii mari in structura invatamantului, in
modernizarea lui s.a.;
- factori sociali si politici, potrivit carora exista
invatamant obligatoriu si gratuit pentru toti copii tarii
(scoala primara si gimnaziu), invatamant liceal sau
profesional gratuit, facilitati si ajutoare catre diverse
institute de invatamant etc.
Finantarea  de la bugetul de stat, reprezentand principala sursa
invatamantului se de venituri a invatamantului universitar la noi in
realizeaza din mai tara;
multe surse  de la bugetele locale, care dispun pentru aceasta,
ca sursã principalã de venit, de sume defalcate din
taxa pe valoarea adãugatã, colectatã la nivel
central ;
 populatia, prin taxe, contributii s.a., ea fiind
principala finantatoare a invatamantului particular;
 societatile comerciale care dezvolta programe
proprii de perfectionare profesionala, finanteaza
specializarea salariatilor proprii sau participa, ca

25
 sponsori, la sustinerea unor institutii de invatamant;
 donatii din partea agentilor economici, asociatiilor
non-profit, fundatiilor etc.;
 - ajutorul extern, primit prin intermediul unor
organizatii internationale, fundatii straine s.a.
Cheltuielile pentru  cheltuieli curente, efectuate pentru functionarea
invatamant sunt unitatilor de invatamant; aceste cheltuieli includ
grupate in doua salariile cadrelor didactice, cheltuielile materiale
mari categorii, in pentru intretinerea scolilor s.a.;
functie de  - cheltuieli de capital, respectiv cele pentru investitii
destinatia lor in bunuri durabile in domeniul invatamantului.
Dimensionarea cheltuielilor de invatamant se realizeaza prin analiza
caracteristicilor si evolutiei unor indicatori specifici si in concordanta cu factorii
care influenteaza acest domeniu:

Factori de  norme, normative, costuri unitare s.a. cu ajutorul

dimensionare a carora se fundamenteaza categoriile de cheltuieli;
cheltuielilor de  executia cheltuielilor pentru invatamant in
invatamant perioadele anterioare, ca element orientativ in
analiza preliminara;

B. Cheltuieli pentru cultura si arta

Activitatea din acest domeniu contribuie la cresterea calitatii factorului
uman; resursele financiare ale sustinerii actului de cultura si arta provin din
bugetul statului, de la intreprinderi, din donatii, precum si din autofinantare, prin
vanzarea de obiecte de arta sau prestarea de servicii.
Activitatile de cultura si arta se finanteaza in primul rand de la bugetul
statului, integral sau partial, prin subventii pentru completarea veniturilor si din
veniturile proprii, obtinute prin vanzarea bunurilor produse sau serviciilor
prestate populatiei.
Institutiile cultural - artistice prin care se desfasoara aceasta activitate
sunt: bibliotecile, muzeele, teatrele si salile de concert, casele de cultura,
cluburile, patrimoniul cultural, presa, editurile, casele de filme etc. Ele pot fi
publice sau particulare, apartinand unor firme private sau unor persoane
independente.

C. Cheltuielile pentru sanatate

Ocrotirea sanatatii este o problema de mare importanta pentru orice tara,
avand un profund caracter social.
Institutiile specializate in acest domeniu sunt: spitalele, dispensarele,
policlinicile, cabinetele medicale, farmaciile etc., publice sau private.

26
 Cheltuielile pentru sanatate sunt dirijate atat pentru intretinerea si
functionarea institutiilor de sanatate, cat si pentru actiunile de prevenire a
inbolnavirilor (vaccinari s.a.), evitarea accidentelor, educatie sanitara;
suventionarea unei cote din costul medicamentelor pentru salariati sau unele
categorii ale populatiei (pensionari, copii etc.).

Cheltuielile pentru  cheltuieli curente, pentru intretinerea si functionarea

sanatate sistemului sanitar, inclusiv salariile personalului
sanitar;
 cheltuielile de investitii, pentru construirea si
dotarea cu aparatura si mobilierul necesar, mijloace
de transport etc. a institutiilor specializate.
Sursele de - bugetul statului;
finantare a
- bugetele locale ;
cheltuielilor pentru
sanatate sunt - bugetul asigurarilor sociale de stat, care-si
diverse constituie veniturile si din cotizatiile pentru sanatate
ale populatiei;
- cotizatiile la societatile specializate de asigurari
pentru asigurari de boala, profesionale etc.;
- resursele populatiei, pentru servicii de sanatate
care se fac cu plata clientilor (in institutiile
particulare sau de stat);
- ajutor extern, de la organisme internationale
specializate (Organizatia Mondiala a Sanatatii,
Crucea Rosie etc.) sau de la state si organizatii
straine.
Rezultatele activitatii in domeniul sanatatii sunt evaluate in functie de
anumiti indicatori specifici, cum ar fi : speranta medie de viata, natalitatea,
morbiditatea, mortalitatea infantila, numarul de paturi de spital la 1000 locuitori,
numarul de cadre medicale la 1000 locuitori etc.

D. Cheltuieli cu securitatea sociala

Cheltuielile social - culturale destinate securitatii sociale cuprind
resursele financiare destinate acordarii de ajutoare, alocatii, pensii, indemnizatii
etc. unor persoane salariate sau nesalariate. Cea mai importanta componenta a
acestor cheltuieli o reprezinta asigurarile sociale.
Dimensiunea cheltuielilor cu securitatea sociala este functie de
potentialul economic al tarii, structura populatiei, politica in domeniul social
adoptata de administratie.

Sursele de - contributiile salariatilor, producatorilor individuali,

finantare a patronatului;

27
 cheltuielilor cu - subventiile si transferurile sociale din fondurile
securitatea sociala bugetare;
sunt
- donatii, contributii valutare la fonduri particulare etc.
- resurse externe (Fondul Social al CEE etc.).
Actiunile de - ajutoare, indemnizatii, compensatii si alte forme de
securitate sociala sprijin in bani;
se materializeaza - ajutoare in natura (inclusiv servicii sociale din
sub mai multe
partea unor organizaţii non-guvernamentale,
forme
asociatii de binefacere din ţãri strãine etc.).
Între acţiunile de securitate socialã, cele mai importante se referã la
prestaţiile bãneşti şi la serviciile sociale, în cadrul acestora situându-se :

Ajutorul de somaj
Fondul de somaj este un fond special constituit pentru protectia celor
ramasi temporar fara lucru. Resursele fondului de somaj provin din contributia
salariatilor si a sectorului public sau privat unde acestia isi desfasoara
activitatea si din subventii bugetare ce se aloca atunci cand cheltuielile
depasesc resursele.

Cheltuielile pentru asistenta sociala, ajutoare, alocatii

Asistenta sociala imbraca numeroase forme, in functie de politica sociala
adoptata in fiecare tara:

Forme ale - ajutoare pentru batrani fara venituri sau alte

asistenţei sociale persoane marginalizate social (ajutoare materiale,
intretinere in institutii de ocrotire specializate,
alocatii familiile cu mulţi copii, bolnavi, vagabonzi,
refugiati);
- alocatii de familie (pentru copiii pana la o anumita
varsta, mamelor cu mai multi copii etc.);
- ajutoare acordate invalizilor de razboi, veteranilor,
vaduvelor, orfanilor ;
- alocaţii pentru reinserţie socială ş.a.
In tara noastra, cheltuielile cu asistenta sociala se realizeaza, în
principal, din bugetul de stat şi bugetele locale şi cuprind :

Venitul minim garantat

- Alocaţii familiale -
- alocaţia de stat pentru copii
- alocaţia familialã complementarã şi alocaţia de
susţinere pentru familiile monoparentale
- ajutoare pentru încãlzirea locuinţei şi facilitãţi pentru
plata energiei termice etc.

28
 - Ajutoare financiare, alocaţii desolidaritate
- Alocaţii de hranã
- Plata asigurãrilor de sãnãtate pentru persoanele beneficiare de
indemnizaţii pentru incapacitate de muncã, maternitate, ajutor de şomaj
- Ajutoare în bani şi în naturã speciale pentru persoanele cu handicap
- Burse şi alte facilitãţi pentru elevi şi studenţi
- Indemnizaţii şi alte drepturi bãneşti pentru veteranii de rãzboi şi urmaşii
acestora
- Pensii IOVR
- Ajutoare bãneşti soţiilor militarilor în termen etc.
Cheltuielile pentru securitate sociala reprezinta o pondere insemnata in
valoarea nou creata si redistribuita in economie, ele fiind considerate investitii
pe termen lung in “resurse umane”. Eficienta acestora se determina printr-o
analiza detaliata, care se refera atat la rezultatele concrete ale actiunilor de
natura social-culturala finantate din bugetul public national, cat si la urmarirea
eficientei acestor actiun, a randamentului pe care il incumba in celelalte
sectoare ale vietii economicesi sociale

E. Fondurile si cheltuielile de asigurari sociale de stat

Asigurarile sociale constituie acea parte a relatiilor social-economice si
banesti cu ajutorul carora, in procesul repartitiei PIB, se formeaza, se
repartizeaza si se utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii obligatorii a
salariatilor si pensionarilor din regiile autonome, societatile comerciale, din
reteaua cooperatiei de consum, a membrilor cooperativelor mestesugaresti si
asociatiilor agricole, a avocatilor, a taranilor, a mestesugarilor cu ateliere proprii,
a intreprinzatorilor particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care
lucreaza la persoane fizice, a persoanelor care deservesc blocurile de locatari,
a celor aflati in incapacitate temporara sau permanenta de munca, in caz de
batranete si in alte cazuri prevazute de lege. De asemenea, asigurarile sociale
ocrotesc si pe membrii familiilor persoanelor de mai sus.
Asigurarile sociale de stat, ca nivel, structura, arie de aplicare sunt
functie de sistemul economico-politic adoptat in tara respectiva.
Fondurile asigurarilor sociale de stat sunt formate prin contributia
persoanelor fizice si juridice, precum si a statului si din alte surse:

Surse de finanţare - de la agentii economici, contributiile pentru asigurari

a asigurãrilor sociale se calculeaza si se preleva potrivit legislatiei
sociale in vigoare. Aceasta se aplica asupra fondului total
de salarii, in cazul agentilor economici.
In tara noastra, legislatia tine seama de
nivelul venitului fiecarei persoane fizice, realizat din
salariu, drepturi banesti pentru concediul medical

29
 sau de odihna, indemnizatii, participare la profitul
societatii comerciale, premii etc. Exista unele
categorii de venituri care sunt exonerate de la plata
asigurarilor sociale, ca de exemplu diurnele de
deplasare, indemnizatiile si ajutoarele acordate
personalului, drepturile de autor si de colaborare
s.a.
Persoanele juridice includ cheltuiala pe care
o realizeaza pentru plata asigurarilor sociale ale
salariatilor proprii in costurile pe care le calculeaza
in activitatea desfasurata.
- din bugetul de stat, care suporta contributia la
fondul asigurarilor sociale pentru personalul
institutiilor publice, contributie care se calculeaza
tinand seama se salariile realizate de acesta, etc.,
potrivit reglementarilor in vigoare.
- contributia salariatilor si pensionarilor care merg la
tratament balnear sau la odihna;
- asupra castigului realizat de asigurat si declarat de
cel care l-a angajat sau de el insusi, daca este
persoana independenta etc.
- sume rezultate din lichidarea debitelor din anii
anteriori, excedentul cu care s-a incheiat anul
precedent, care se reporteaza etc.
- fondurile asigurarilor sociale de stat cuprind si
fondul de pensie suplimentara, format prin
contributia, cu aceasta destinatie, a salariatilor,
publici sau privati.
Asigurarile sociale de stat se realizeaza in tara noastra, in cea mai mare
parte, prin intermediul bugetului asigurarilor sociale de stat, elaborat si
administrate de catre Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei.

3.4. Cheltuieli publice pentru obiective si actiuni economice

Cheltuielile economice realizate din fonduri publice sunt destinate
finantarii obiectivelor si activitatilor cu caracter economic din sectorul public si la
subventionarea unor societati cu capital mixt sau privat din ramuri economice,
considerate de interes national de catre autoritatile publice.

Potrivit clasificarii functionale ONU, care se utilizeaza si in tara noastra, principalele

sectoare economice finantate din resurse publice atat pentru desfasurarea activitatii curente, cat
si pentru cercetare - dezvoltare sunt:

- industria extractiva, energia, combustibili, industria

Principalele
prelucratoare, constructii;
sectoare
- agricultura, silvicultura, pescuit, vanatoare;

30
 - transporturi si telecomunicatii;
economice
finantate din
resurse publice - - alte servicii si afaceri economice.

Sectorul economic public este format din regii autonome si societati

comerciale cu capital de majoritar stat care trebuie sa-si finanteze activitatea
din veniturile proprii. Exista, insa, cazuri cand veniturile sunt insuficiente intr-o
situatie conjuncturala independenta de societatea respectiva, daca aceasta
trebuie sa practice preturi de livrare sub costuri in urma politicii dusa de
administratie de protectie sociala a populatiei sau pentru efectuarea de
exporturi etc. In astfel de situatii exceptionale, societatile comerciale din
sectorul public pot sa apeleze pentru finantarea cheltuielilor lor la fonduri
procurate pe piata de capital (credite bancare, emisiunea de obligatiuni etc.)
sau pot beneficia de anumite alocatii bugetare.

In cadrul sectorului economic public cheltuielile pot fi grupate astfel:

- cheltuielile de productie care cuprind costul

Cheltuielile
materiilor prime si materilelor, combustibililor si
sectorului
energiei, serviciilor etc., salariile si drepturile de
economic public
personal, obligatiile fiscale, amortismentele,
dobanzile la creditele bancare s.a. Aceste cheltuieli
se evidentiaza in costuri si se recupereaza pe
seama preturilor de vanzare;
- cheltuieli care se acopera din venituri, cum sunt
taxele pentru folosirea terenurilor proprietate
publica, cheltuielile pentru pregatirea profesionala,
cheltuielile pentru cercetare, cheltuielile de protocol,
reclama si publicitate, donatiile etc.
- - cheltuieli de investitii in vederea realizarii unor
obiective noi sau pentru modernizare si
retehnologizare. Aceste cheltuieli sunt realizate din
fondul de dezvoltare al unitatii economice
respective, (format din resurse proprii obtinute din
profit) si din amortizari, credite bancare si alocatii
bugetare.

Din fondul de dezvoltare se efectueaza cheltuieli

pentru:

 investitiile propriu-zise;

 - rambursarea creditelor primite,inclusiv

comisioanele bancare si dobanzile la creditele
utilizate in anul curent
In bugetul general consolidat sunt constituite si fonduri cu destinatie
speciala, cum ar fi cele pentru sustinerea unor activitati economice de maxima
importanta la nivel national (energia, agricultura etc.). Din aceste fonduri se

31
realizeaza cheltuieli a caror utilitate este examinata cu prilejul aprobarii
bugetului.

Subventiile bugetare reprezinta sume prevazute in bugetul public pentru

a sustine o activitate de interes national. Este o forma de interventie a statului
dictate de necesitati de politica economica, financiara, de protectie sociala sau
de alt ordin. Subventiile pot avea caracter de durata (finantarea activitatii de
cercetare, a unor programe speciale de cercetare si dezvoltare etc.) sau
conjuncturale (subventionarea unor marfuri de larg consum, a intreprinderilor
mici si mijlocii, a intreprinderilor aflate temporar in dificultate, a productiei de
export si a exportului s.a.).

In cadrul G.A.T.T.(Acordul General pentru Tarife si Comert) se actioneaza

in vederea liberalizarii complete a comertului international, ceea ce implica din
parte statelor participante eliminarea treptata a formelor de subventionare,
inclusiv sustinerea preturilor, acordarea de prime producatorilor, inlesnirile
fiscale pe plan intern, taxe vamale si masuri netarifare (contingentari, licente
discretionare, monopol valutar s.a.). Pentru tarile in curs de dezvoltare si pentru
cele in tranzitie, intre care intra si tara noastra, s-a stabilit un regim diferentiat
de respectare a prevederilor G.A.T.T. 7, respectiv reduceri de subventii in trepte
si la termene mai departate etc. in functie de stadiul dezvoltarii economice si de
necesitatile de dezvoltare.

Alaturi de subventiile propriu-zise, un alt instrument de sprijin acordat de

autoritati producatorilor interi il reprezinta primele de export, principalele forme
ale acestora fiind: primele de export in bani; restituirea unei parti din impozitele
si taxele platite de exportatori; avantaje valutare; reduceri de tarif la transport pe
calea ferata a marfurilor destinate exportului, cota zero pentru TVA.

7
G.A.T.T. (General Agreement on Tariffs and Trade) este o intelegere multilaterala
interguvernamentala. Prin G.A.T.T. se organizeaza reuniuni regulate cu caracter comercial
pentru delegatii tarilor membre. Intelegerea a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1948 si are sediul la
Geneva. Romania participa la activitatea acestui organism din anul 1958, devenind membra cu
drepturi depline in anul 1971.

32
? Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor

1. Cheltuielile publice se efectueaza din:

a) fondurile bugetului public national
b) fondurile bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor
sociale de stat, fondurilor speciale, fondurile institutiilor si intreprinderilor
publice
c) fondurile bugetului general consolidat

2. Sfera de cuprindere a cheltuielilor publice fata de cele bugetare este:

a) mai mica, deoarece se refera numai la cheltuielile efectuate de
institutiile publice
b) aceeasi, deoarece atat cheltuielile publice, cat si cele bugetare se
realizeaza din fonduri publice
c) cheltuielile bugetare au o sfera mai mica decat a celor publice, ele
reprezentand numai cheltuielile efectuate de stat din bugetul de stat,
bugetele locale si bugetul asigurarilor sociale de stat.

3. Care sunt cele mai importante categorii de cheltuieli publice (CP):

a) CP realizate de administratiile centrale de stat din fondurile bugetare
si extrabugetare;
b) CP ale colectivitatilor locale
c) CP finantate din fondurile asigurarilor centrale de stat
d) cheltuielile organismelor internationale din resurse publice prelevate
de la membrii acestora.

4. Tipurile de clasificãri utilizate în structurarea cheltuielilor publice sunt:

a) clasificarea administrativa
b) clasificarea economica
c) clasificarea financiara
d) clasificarea dupa rolul CP în procesul reproducţiei sociale
e) clasificarea pe care o utilizeaza institutiile specializate, cum sunt
ONU, CEE

5. Clasificarea administrativã are la bazã criteriul:

a) instituţiilor prin care se efectueazã cheltuielile publice
b) ministerelor ordonatoare de credite guvernamentale
c) organelor centrale şi locale ce urmãresc formarea resurselor publice
şi modul lor de repartiţie

6. Potrivit unuia dintre criteriile de clasificare economicã, cheltuielile

publice cuprind:
a) cheltuieli pentru protecţia socialã, cheltuieli economice, cheltuieli
pentru apãrare, ordine publicã etc.
b) cheltuieli fãrã contraprestaţie (subvenţii, transferuri sociale) şi cu
contraprestaţie (servicii adresate anumitor categorii de agenţi)

33
 c) cheltuieli curente (de funcţionare) şi cheltuieli de capital

7. Care sunt principalele componente ale cheltuielilor publice potrivit

clasificãrii O.N.U. pe baza criteriului funcţional
Clasificarea ONU a CP pe baza criteriului functional
Total cheltuieli publice
- servicii publice generale
- aparatul administrativ economic si financiar
- institutii de ordine publica si securitate
- justitie, procuratura, notariat
- alte institutii
- aparare
- armata
- cercetare stiintifica si experiente cu arme
- baze militare pe teritorii straine
- participarea la blocuri militare si razboaie
- educatie
- scoli primare, generale, liceale
- universitati si colegii
- institute de cercetari
- sanatate
- spitale si clinici
- unitati profilactice, antiepidemice etc.
- institute de cercetari
- actiuni economice
- unitati economice ale statului
- unitati private subventionate
- subventii export
- participarea la organisme economice internationale
- participarea la monopoluri economice internationale
- cheltuieli de cercetare in domeniul economic
- servicii comunale
- locuinte si intretinerea lor
- alte servicii comunale
- alte cheltuieli.

8. Care sunt principalele componente ale cheltuielilor publice potrivit

clasificãrii O.N.U. pe baza criteriului economic
Total cheltuieli publice:
- cheltuieli care reprezintã consum definitiv de venit naţional
- dobânzi aferente datoriei publice
- subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente
- formarea brutã a capitalului
- investiţii brute
- stocuri materiale
- achiziţii de terenuri şi active necorporale
- transferuri de capital

34
9. Dintre indicatorii utilizaţi în analiza evoluţiei cheltuielilor publice,
precizaţi pentru coeficientul de devansare a creşterii produsului intern
brut de cãtre cheltuielile publice;
1. care este formula de calcul (inclusiv semnificaţia elementelor ce intrã în
componenţa formulei)
2. ce reflectã acest indicator
Răspuns :
(1) Icp
Kdv = -----------
pib
unde: Kdv = coeficientul de devansare a cresterii PIB de catre
cheltuielile publice, calculat pentru o perioada determinata;
Icp = indicele de crestere a cheltuielilor publice si
Ipib = indicele de crestere a PIB, in aceeasi perioada.

(2) Acest raport reflecta antrenarea în dimensiuni din ce în ce mai mari a

folosirii de cãtre stat a resurselor financiare ale societãţii pentru diferite
destinaţii.

10. Dintre indicatorii utilizaţi în analiza evoluţiei cheltuielilor publice,

precizaţi pentru indicatorul elasticitatea cheltuielilor publice faţã de
variaţia produsului intern brut :
1. care este formula de calcul (inclusiv semnificaţia elementelor ce intrã în
componenţa formulei)
2. ce aratã acest indicator când este supraunitar
Răspuns
(1) CP PIB
ecp = ----------- / -----------
CP PIB
unde:CP şi CP reprezintã cheltuielile publice şi modificarea
acestora în perioada de referinţã
PIB şi PIB reprezintã produsul intern brut şi modificarea acestuia
în perioada de referinţã

(2) daca ecp > 1, exista tendinta ca valoarea nou creata (PIB) sa fie
utilizata in mai mare masura pentru finantarea cheltuielilor publice
decat in perioada precedenta

11. Completaţi enunţul: “Sfera de cuprindere a acţiunilor pe linia protecţiei

sociale .............. sfera acţiunilor cuprinse în securitatea socialã
depãşeşte (este mai mare decât)

12. Cele mai importante surse de finanţare a cheltuielilor publice destinate

acţiunilor social-culturale sunt:
a) fondurile bugetare
b) fondurile financiare cu destinaţie specialã (fond de şomaj, fond
pentru protecţia handicapaţilor etc)
c) fondurile proprii ale întreprinderilor publice sau private

35
 d) veniturile realizate de instituţii social-culturale
e) veniturile populaţiei
f) fondurile organizaţiilor fãrã scop lucrativ (instituţii de caritate, fundaţii
etc.)
g) ajutor finaciar extern (de la organisme internaţionale: UNESCO,
UNICEF etc., de la organisme regionale:CEE etc.)

13. Care din următoarele afirmaţii este falsă, cu privire la ce înglobează

cheltuielile bugetului general consolidat:
a) cheltuielile colectivităţilor locale;
b) cheltuielile efectuate de administraţia centrală de stat;
c) cheltuielile finanţate din fondul asigurărilor sociale de stat;
d) cheltuielile populaţiei;
e) cheltuielile organismelor internaţionale din resursele publice prelevate
de la membrii acestora.

14. Potrivit unui criteriu de clasificare economicã, cheltuielile publice

cuprind :
a. cheltuieli pentru protecţie socialã, cheltuieli economice, cheltuieli
pentru apãrare, ordine publicã etc.;
b. cheltuieli curente (de funcţionare) şi cheltuieli de capital
c. cheltuieli fãrã contraprestaţie (subvenţii, transferuri sociale)şi cu
contraprestaţie (servicii adresate anumitor categorii de agenţi)

15. Intre componentele cheltuielilor publice, potrivit clasificãrii ONU, pe

baza criteriului economic, nu se includ:
a) cheltuieli ce reprezintã consum definitiv de venit naţional;
b) servicii publice generale;
c) dobânzi aferente datoriei publice;
d) subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente;
e) formarea brutã a capitalului.

16. În analiza teoretică a creşterii cheltuielilor publice, economistul german

Adolf Wagner susţine că:
a) cu cât economia devine mai industrializată, cu atât relaţiile dintre
pieţe şi operatorii pe aceste pieţe va deveni mai complexă;
b) urbanizarea şi marea densitate a locuitorilor conduc la externalităţi ce
vor necesita intervenţia sectorului public;
c) cheltuielile publice pentru serviciile de sănătate şi asistenţă socială
cresc pe măsura creşterii veniturilor reale din economie;
d) cheltuielile publice pentru investiţii trebuie să crească mai repede
decât cele private în perioadele de criză;
e) activităţile publice şi în special cele ale statului manifestă o tendinţă
constantă de creştere
Să se indice varianta de răspuns falsă.

36
17. Cheltuielile publice înglobează:
a) cheltuielile administraţiei publice centrale, finanţate de la bugetul de
stat;
b) cheltuielile autorităţilor supranaţionale;
c) cheltuielile consorţiilor financiare internaţionale;
d) cheltuielile organizaţiilor obşteşti;
e) cheltuieli pentru securitate socială finanţate din fonduri bugetare şi
nebugetare;
f) cheltuielile autorităţilor locale;
g) cheltuieli din fonduri extrabugetare.
Să se indice varianta corectă de răspuns.

 Teme

1. Tipuri de clasificări ale cheltuielilor publice şi utilitatea acestora

2. Factorii care influenţează evoluţia cheltuielilor publice în economiile
moderne
3. Sectorul social-cultural. Elemente componente şi surse de finanţare
4. Cheltuielile publice pentru asistenţă socială şi protecţie socială
5. Cheltuielile publice pentru acţiuni economice

37