UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Prof. univ. dr. Daniel Mihail Şandru

DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

Curs în tehnologia ID-IFR

Bucureşti
2012

1
SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR

 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

= ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

2
 CUPRINS
INTRODUCERE ........................................................................................................ 5
MODUL I IMPORTANŢA UZANŢELOR COMERCIALE
INTERNAŢIONALE ................................................................................................ 8
Unitatea de învăţare 1 Organizaţii mondiale ........................................................... 9
1.1. Introducere ......................................................................................................................9
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare .............................................................8
1.3. Sinteza unităţii de învăţare............................................................................................10
1.4.Îndrumar pentru autoevaluare .................................................................................. 10
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE ......................................................................... 11
Unitatea de învăţare 2 Organizaţii regionale .................................................... 1212
2.1. Introducere ....................................................................................................................12
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ...........................................................12
2.3. Sinteza unităţii de învăţare ...........................................................................................13
2.4. Îndrumar pentru autoevaluare.................................................................................. 13
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE ......................................................................... 14
Unitatea de învăţare 3 Izvoarele dreptului comerţului internaţional ....... 1515
3.1. Introducere ....................................................................................................................15
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ...........................................................15
3.3. Sinteza unităţii de învăţare............................................................................................16
3.4. Îndrumar pentru autoevaluare ................................................................................. 16
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE......................................................................... 17
Unitatea de învăţare 4 Subiectele dreptului comerţului internaţional .............. 18
4.1. Introducere ....................................................................................................................18
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ...........................................................18
4.3. Sinteza unităţii de învăţare............................................................................................19
4.4. Îndrumar pentru autoevaluare ................................................................................. 19
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE ......................................................................... 20
Unitatea de învăţare 5 Acte şi fapte de comerţ în dreptul comerţului
internaţional .............................................................................................................. 20
5.1. Introducere ....................................................................................................................20
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ...........................................................20
5.3. Sinteza unităţii de învăţare............................................................................................21
5.4. Îndrumar pentru autoevaluare ................................................................................. 21
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE ......................................................................... 23
MODUL II APLICAŢII RECENTE ÎN PRACTICA JURISDICŢIONALĂ ŞI
ARBITRALĂ ÎN MATERIA CONTRACTULUI DE VÂNZARE ..................... 24
Unitatea de învăţare 6 Reglementările internaţionale în domeniul insolvenţei .. 25
6.1. Introducere ....................................................................................................................25
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ...........................................................25
6.3. Sinteza unităţii de învăţare............................................................................................26
6.4. Îndrumar pentru autoevaluare ................................................................................. 26
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE ......................................................................... 27
Unitatea de învăţare 7 Contractul de vânzare internaţională de mărfuri .......... 28
7.1. Introducere ....................................................................................................................28
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ..........................................................28
7.3. Sinteza unităţii de învăţare............................................................................................29
7.4. Îndrumar pentru autoevaluare ................................................................................. 29
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE ......................................................................... 30

3
Unitatea de învăţare 8 Cesiunea de creanţă în dreptul comerţului internaţional
.................................................................................................................................... 31
8.1. Introducere ....................................................................................................................31
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ...........................................................31
8.3. Sinteza unităţii de învăţare............................................................................................32
8.4.Îndrumar pentru autoevaluare .................................................................................. 32
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE ......................................................................... 33
Unitatea de învăţare 9 Arbitrabilitatea litigiilor comerciale ................................ 34
9.1. Introducere ....................................................................................................................34
9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ...........................................................34
9.3. Sinteza unităţii de învăţare............................................................................................35
9.4.Îndrumar pentru autoevaluare .................................................................................. 35
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE ......................................................................... 36
Unitatea de învăţare 10 Tribunalul arbitral care soluţionează litigiile în
domeniul investiţiilor ................................................................................................ 37
10.1. Introducere ..................................................................................................................37
10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare .........................................................37
10.3. Sinteza unităţii de învăţare..........................................................................................38
10.4. Îndrumar pentru autoevaluare ............................................................................... 38
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE ......................................................................... 39
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE ................ 40

4
 INTRODUCERE

Disciplina Dreptul comerţului internaţional este înscrisă în planul de învăţământ în

cadrul disciplinelor cu caracter teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că una dintre cele mai
pregnante tendinţe din domeniul economic şi paraeconomic o reprezintă internaţionalizarea şi
globalizarea afacerilor. Deşi această tendinţă este o componentă a evoluţiei istorice a
societăţii umane, începută cu expansiunea comerţului mondial, se poate argumenta că
internaţionalizarea reprezintă o reală componentă a mediului de afaceri contemporan,
deoarece ultimele decenii s-au caracterizat prin extinderea afacerilor la nivel planetar şi
intensificarea celor existente, apariţia unor modificări spectaculoase în ierarhizarea puterilor
economice (la nivel de întreprindere sau chiar la nivel macroeconomic, de state) realizate în
funcţie de abordarea relaţiei national – international.
Cunoaşterea legislaţiei, care se modifică periodic, trebuie să stea în centrul tuturor
preocupărilor, pentru a satisface nevoile în continuă schimbare ale consumatorilor şi ale
societăţii.

Obiectivele cursului
Cursul şi seminariile urmăresc familiarizarea studenţilor cu principalele concepte,
categorii şi instituţii ale dreptului comerţului internaţional. Atât în expuneri, cât şi în dialogul
cu studenţii se va pune accentul pe înţelegerea mecanismelor negocierii, încheierii şi
executării contractelor de comerţ internaţional (UNCITRAL, UNIDROIT); se va insista
asupra subiectelor dreptului comerţului internaţional, a dreptului societar internaţional, în
special a celui european, şi asupra arbitrajului comercial internaţional – ca o modalitate de
soluţionare a litigiilor ivite din raporturile juridice de comerţ internaţional.

Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale
şi specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice
disciplinei)
 identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni în
cadrul domeniului dreptului comerţului internaţional;
 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul dreptului comerţului
internaţional;
 capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul activităţii de comerţ
internaţional, prin aplicarea cunoştinţelor dreptului comerţului internaţional
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum
şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 generalizarea, particularizarea, integrarea unor domenii economice in dreptul
comerţului internaţional;
 realizarea de conexiuni între elementele dreptului comerţului internaţional;
 capactitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor, prin aplicare
cunoştinţelor dobândite.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice
specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
 relaţionări între elementele ce caracterizează activităţile de dreptul al comerţului
internaţional;

5
  descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar in aplicarea dreptului
comerţului internaţional;
 capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;
 abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul dreptului comerţului internaţional;
 capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula activităţi de comerţ internaţional;
 capacitatea de a soluţiona litigii apărute în activităţile desfăşurate în cadrul unei
organizaţii internaţionale.
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific
/ cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui
sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului
potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea
inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane / instituţii cu
responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )
 implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina dreptul comerţului
internaţional;
 acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform
legislaţiei în vigoare;
 capacitatea de a avea un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri,
angajaţilor;
abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de
material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, speţe, necesare
întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în
prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi
participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a
noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform
programului fiecărei grupe:
1. Determinarea legii aplicabile contractului de comerţ internaţional prin acordul
părţilor (lex voluntatis) ( 1 oră)
2. Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind
legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I) (1 oră)
3. Pregătirea şi desfăşurarea negocierii la încheierea contractelor internaţionale (1 oră)
4. Încheierea contractelor de comerţ internaţional între comerciant şi consummator (1
oră)

Structura cursului
Cursul este compus din 10 unităţi de învăţare:
 Unitatea de Învăţare 1. Organizaţii mondiale (2 ore)
 Unitatea de Învăţare 2. Organizaţii regionale (2 ore)
 Unitatea de Învăţare 3. Izvoarele dreptului comerţului internaţional
(1 ore)
 Unitatea de Învăţare 4. Subiectele dreptului comerţului
internaţional (1 ore)
 Unitatea de Învăţare 5. Actele şi faptele de comerţ în dreptul
comerţului internaţional (2 ore)
 Unitatea de Învăţare 6. Reglementările internaţionale în domeniul
insolvenţei (2 ore)

6
  Unitatea de Învăţare 7. Contractul de vânzare internaţională de
mărfuri (2 ore)
 Unitatea de Învăţare 8. Cesiunea de creanţă în dreptul comerţului
internaţional (2 ore)
 Unitatea de Învăţare 9. Arbitrabilitatea litigiilor comerciale (2 ore)
 Unitatea de Învăţare 10. Tribunalul arbitral care soluţionează
litigiul (2 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea
vor avea următoarele subiecte:
1. Negocierea, încheierea şi executarea contractelor de comerţ internaţional
UNCITRAL. (2 ore)
2. Negocierea, încheierea şi executarea contractelor de comerţ internaţional
UNIDROIT. (2 ore)
3. Arbitrajul comercial internaţional – ca o modalitate de soluţionare a litigiilor ivite din
raporturile juridice de comerţ internaţional. (2 ore)

Bibliografie obligatorie:

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9

Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile şi subiecte în extenso,
ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale
studentului.

7
 MODUL I
IMPORTANŢA UZANŢELOR COMERCIALE
INTERNAŢIONALE

Cuprins

 UI 1. Organizaţii mondiale

= 2 ore
 UI 2. Organizaţii regionale

= 2 ore
 UI 3. Izvoarele dreptului comerţului internaţional

=2 ore
 UI 4. Subiectele dreptului comerţului internaţional

=2 ore
 UI 4. Actele şi faptele de comerţ în dreptul comerţului internaţional

= 2 ore

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind noţiunile

de drept comercial internaţional care reglementează raporturile patrimoniale
dintre subiectele comerţului internaţional şi care prezintă caracter de
comercialitate şi internaţionalitate.

 Obiective operaţionale: Însuşirea obiectivului şi a rolului

Instituţiilor regionale sau mondiale care primesc din ce în ce mai multe
competenţe, pe care le împart cu statele membre, având posibilitatea să decidă în
litigii de natură internaţională.

 Competenţele unităţilor de învăţare: studenţii vor putea să

definească conceptele de drept commercial internaţional.
 Competenţele unităţilor de învăţare: studenţii vor putea să fie
capabili să cunoască condiţiile, pentru dezvoltarea comerţului internaţional în
domeniul dreptului.
 Competenţele unităţilor de învăţare: studenţii vor putea să fie
capabili să cunoască Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului
Privat (UNIDROIT).

8
 Unitatea de învăţare 1
Organizaţii mondiale

1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Organizaţia Naţiunilor Unite
1.3.2. Organizaţia Mondială a Comerţului
1.3.3. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.)
1.4. Îndrumător pentru autoverificare

1.1. Introducere
Relaţiile comerciale dintre statele lumii precum şi dintre
comercianţii din aceste state s-au dezvoltat puternic în cea de-a
doua jumătate a secolului al XX-lea. Organizaţia Naţiunilor
Unite a instituit un for – cu caracter permanent – care să
evidenţieze progresele în materia comerţului internaţional şi care
să realizeze o uniformizare a legislaţiilor statelor lumii.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 însuşirea de cunoştinţe privind noţiunile de
drept comercial internaţional;
 însuşirea obiectivului şi a rolului Instituţiilor
regionale sau mondiale;
 reglementează raporturile patrimoniale
dintre subiectele comerţului internaţional şi
care prezintă caracter de comercialitate şi
internaţionalitate.

Competenţele unităţii de învăţare:

 studenţii vor putea să definească conceptele
de drept commercial internaţional;
 studenţii vor putea să fie capabili să
cunoască condiţiile, pentru dezvoltarea
comerţului internaţional în domeniul
dreptului;
 studenţii vor putea să fie capabili să
cunoască Institutul Internaţional pentru

9
 Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT);

= ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

1.3.Sinteza unităţii de învăţare

Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional (UNCITRAL)1 a

fost înfiinţată în anul 1966 prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U.2 şi s-a remarcat prin
adoptarea Convenţiei de la Viena referitoare la vânzarea internaţională de mărfuri precum şi
armonizarea cadrului normativ în domeniul arbitrajului şi al comerţului electronic.
Funcţiile principale ale UNCITRAL sunt:
a) de a elabora convenţii internaţionale, legi tip şi legi uniforme care să unifice reguli
de drept ce se aplică în comerţul internaţional;
b) codificarea şi încurajarea acceptării în cât mai mare măsură a termenilor, regulilor
şi practicilor de comerţ internaţional;
c) să asigure interpretarea şi aplicarea uniformă a convenţiilor internaţionale şi a
legilor în domeniul dreptului comercial;
d) să strângă şi să difuzeze informaţii privind legislaţia naţională şi evoluţia
doctrinei;
e) să coordoneze activitatea organizaţiilor care se ocupă de armonizarea şi unificarea
dreptului comercial internaţional şi să colaboreze cu acestea;
f) să menţină o strânsă colaborare cu UNCTAD.
Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C./W.T.O.) a fost creată prin reorganizarea
cadrului specific al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T. – acronimul
englezesc). Din 1948, de când a intrat în vigoare acest acord şi până în 1995, cadrul a fost
specific: provizoratul instituţional; luarea hotărârilor prin aşa-numitele runde de negocieri
comerciale multilaterale.
În anul 1948 a fost creată Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE) 3
având drept membri state europene occidentale (cărora li se adăuga Turcia), iar în 1960
organizaţia s-a transformat în O.C.D.E. (cu doi noi membri, S.U.A. şi Canada).

1.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut

 codificare
 cooperare
 premise
 unificare
 armonizare
 hotărâre
 legislaţie

1
www.uncitral.org
2
Pierre-Alain Gourion, Georges Peyrard, Droit du commerce international, 3e édition, LGDJ, Paris,
2001, p. 11.
3
http://www.oecd.org/document/53/0,3343,en_2649_201185_1876917_1_1_1_1,00.html

10
Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. La ce contribuie UNCTAD?
2. Ce sunt convenţiile?
3. Care sunt domeniile în care UNCITRAL s-a evidenţiat?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional (UNCITRAL) a fost

înfiinţată de către:
a) Organizaţia Mondială a Comerţului;
b) Organizaţia Naţiunilor Unite;
c) grupul Bilderberg;
d) Uniunea Europeană.

2. Una dintre cele mai cunoscute convenţii ale UNCITRAL (Comisia Naţiunilor Unite
pentru Drept Comercial Internaţional) este:
a) Conventia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării (1982);
b) Directiva Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor
administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect;
c) Convenţia de la Viena referitoare la vânzarea internaţională de mărfuri (1980);
d) Convenţia din 1964 asupra vânzării internaţionale de bunuri mobiliare corporale (Haga);

3. Una dintre principalele funcţiii ale UNCITRAL (Comisia Naţiunilor Unite pentru
Drept Comercial Internaţional) este:
a) elaborarea de politici publice în situaţii de criză;
b) elaborarea unui pachet normativ la nivelul Uniunii Europene în domeniul transportului;
c) elaborarea unor norme pentru constituirea unui tribunal comercial mondial;
d) elaborarea de convenţii internaţionale şi legi model.

4. Principiile asupra Guvernării Corporative au fost adoptate de:

a) Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT);
b) Asociaţia de Liber Schimb Nord Americană (NAFTA);
c) UNCITRAL;
d) Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

5. În vederea elaborării de convenţii internaţionale, legi tip şi legi uniforme care să

unifice reguli de drept ce se aplică în comerţul internaţional a fost constituită:
a) Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional;
b) Organizaţia Naţiunilor Unite;
c) Conferinţa pentru Comerţ şi Dezvoltare;
d) Organizaţia Mondială a Comerţului.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 8-23

11
 Unitatea de învăţare 2
Organizaţii regionale

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Importanţa normalizări şi armonizări contabile internaţionale
2.3.2. Principiile contabile generale
2.4. Îndrumător pentru autoverificare

2.1. Introducere
Dezvoltarea cooperării în domeniile comerţului,
industriei, ştiinţei şi tehnicii, mediului înconjurător şi în alte
sectoare ale activităţii economice, contribuie la întărirea păcii şi
a securităţii în Europa şi în lumea întreagă. Scopul subsidiar al
dezvoltării comerţului este subliniat prin subordonarea acestor
activităţi securităţii şi păcii europene.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 însuşirea de cunoştinţe privind noţiunile de
drept comercial internaţional;
 însuşirea obiectivului şi a rolului Instituţiilor
regionale sau mondiale;
 reglementează raporturile patrimoniale
dintre subiectele comerţului internaţional şi
care prezintă caracter de comercialitate şi
internaţionalitate.

Competenţele unităţii de învăţare:

 studenţii vor putea să definească conceptele
de drept commercial internaţional;
 studenţii vor putea să fie capabili să
cunoască condiţiile, pentru dezvoltarea
comerţului internaţional în domeniul
dreptului;
 studenţii vor putea să fie capabili să
cunoască Institutul Internaţional pentru
Unificarea Dreptului Privat
(UNIDROIT);
12
 = ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

2.3.Sinteza unităţii de învăţare 2

„Constituirea” (de fapt organizarea) CSCE nu s-a realizat în plan instituţional deşi au
existat mai multe acorduri de o importanţă – în primul rând politică – deosebită pentru
Europa; transformarea CSCE în Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare a condus la
stabilitatea şi instituţionalizarea unui proiect.
În domeniul schimburilor comerciale, statele îşi asumau următoarele obligaţii:
- creşterea volumului şi structurii schimburilor comerciale între statele participante,
întrucât nu corespund în toate cazurile posibilităţilor care sunt oferite de nivelul prezent al
dezvoltării lor economice, ştiinţifice şi tehnologice;
- dezvoltarea schimburilor lor reciproce de bunuri şi servicii şi care să asigure
condiţii favorabile unei asemenea dezvoltări;
- aplicarea tratamentului naţiunii celei mai favorizate, pentru dezvoltarea
schimburilor;
- creşterea schimburilor pe o bază multilaterală cât mai larg posibilă (prin folosirea
diverselor posibilităţi economice şi comerciale, fără ca aceste posibilităţi să fie limitate de un
regim politic);
- elaborarea şi semnarea unor acorduri bilaterale şi multilaterale interguvernamentale
sau a altor acorduri pentru dezvoltarea pe termen lung a schimburilor comerciale;
- încercarea de a reduce sau de a elimina progresiv obstacolele de orice natură din
calea dezvoltării schimburilor comerciale;
- favorizarea creşterii continue a comerţului, evitând pe cât este posibil fluctuaţiile
bruşte în schimburile lor;

2.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut

 schimburi comerciale
 constituire
 planuri
 creştere
 comerţ

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt obligaţiile asumate în domeniul schimburilor comerciale?

2. Care este obiectul de activitate a lui AELS?
3. Ce organizaţie este UNIDROIT?

Teste de evaluare/autoevaluare

13
1. Activitatea Comisiei Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional s-a
evidenţiat în domeniul:
a) restituirii proprietăţilor;
b) arbitrajului comercial internaţional;
c) reglementărilor dreptului comunitar;
d) protecţiei datelor cu caracter personal.

2. Organismul de Reglementare a Diferendelor soluţionează litigiile în cadrul:

a) Organizaţiei Mondiale a Comerţului;
b) Uniunii Europene;
c) MERCOSUR;
d) UNIDROIT.

3. Una dintre principalele funcţiii ale UNCITRAL (Comisia Naţiunilor Unite pentru
Drept Comercial Internaţional) este:
a) elaborarea de politici publice în situaţii de criză;
b) elaborarea unui pachet normativ la nivelul Uniunii Europene în domeniul transportului;
c) elaborarea unor norme pentru constituirea unui tribunal comercial mondial;
d) elaborarea de convenţii internaţionale şi legi model;

4. În dreptul comerţului internaţional, insolvenţa comercială internaţională:

a) există o singură reglementare la nivel mondial;
b) nu are aceeaşi semnificaţie în statele care participă la comerţul internaţional;
c) există un singur sistem adoptat la nivel mondial;
d) deşi nu există reglementări internaţionale, există proceduri general acceptate.

5. În insolvenţa internaţională, sistemul unităţii insolvenţei (falimentului) presupune:

a) reguli comune la nivel mondial în privinţa insolvenţei;
b) proceduri comune în prvinţa modalităţii de declarare a insolvenţei;
c) hotărârea judecătoarescă este pronunţată de o singură instanţă, în general instanţa de la
sediul debitorului;
d) hotărârea judecătorească este pronunţată numai cu acordul părţilor;

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 8-23

14
 Unitatea de învăţare 3
Izvoarele dreptului comerţului internaţional

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.3.1. Izvoare interne
3.3.2. Principiile internaţionale
3.3.3. Importanţa uzanţelor comerciale internaţionale
3.3.4. Practica judecătorească şi arbitrală
3.4. Îndrumător pentru autoverificare

3.1. Introducere
Rolul convenţiilor internaţionale este subliniat şi în
legislaţia internă românească, arătându-se că „în cazul în
care, prin convenţii sau acorduri internaţionale la care
România este parte, se stabilesc alte condiţii de autorizare
şi funcţionare a reprezentanţelor decât cele prevăzute în
prezentul decret-lege, se vor aplica dispoziţiile cuprinse în
acele convenţii sau acorduri.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 însuşirea de cunoştinţe privind noţiunile de
drept comercial internaţional care
reglementează actele şi faptele de comerţ, dintre
subiectele comerţului internaţional;
 Însuşirea practici care prezintă un anumit grad
de vechime, repetabilitate şi stabilitate, aplicate
într-un număr nedefinit de parteneri comerciali,
de regulă pe o zonă geografică sau într-un
domeniu de activitate comercială şi care, în
funcţie de natura lor, pot prezenta sau nu
caracter de izvor de drept;
 definirea principiilor contabile general
acceptate şi a criteriilor de recunoaştere a
elementelor situaţiilor financiare.

Competenţele unităţii de învăţare:

 studenţii vor putea să fie capabili să
identifice rolul pe care îl are dreptul în
domeniul economic;
 studenţii vor putea să fie cunoască
prevederile legale necesare constituirii unei
societăţi comerciale internaţionale;
 studenţii vor putea să fie capabili să

15
 identifice actele şi faptele de comerţ;

= ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

3.3. Sinteza unităţii de învăţare

Clasificarea izvoarelor dreptului comerţului internaţional:

- izvoare interne;
- izvoare internaţionale;
- uzanţele comerciale;
- practica jurisdicţională şi arbitrală.

Clasificarea uzanţelor comerciale internaţionale:

A. După criteriul sferei de aplicare:
- uzanţe locale – aplicabile într-un spaţiu delimitat;
- uzanţe speciale – care se referă la o anumită activitate, cum ar fi uzanţele în
transportul fluvial;
- uzanţele generale – se aplică în toate operaţiunile de comerţ internaţional.
B. După forţa juridică:
- uzanţe normative (cutume)
- uzanţe convenţionale (interpretative).
Practica judecătorească şi arbitrală nu constituie izvor de drept în sistemul
nostru, dar poate contribui la interpretarea şi soluţionarea litigiilor.

3.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut
 izvoare;
 uzanţe;
 practică jurisdicţională;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce sunt izvoarele bilaterale?
2. Ce sunt uzanţele comerciale?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Ghidul legislativ al UNCITRAL reprezintă:

a) o serie de dispoziţii cu caracter normativ pe care statele le pot adopta prin
încorporare în legislaţiile naţionale;
b) un tratat internaţional obligatoriu pentru statele semnatare;
c) un text care furnizează indicaţii pentru elaborarea actelor normative;
d) un text care conţine indicaţii referitoare la redactarea contractului.

2. România a ratificat Convenţia UNCITRAL referitoare la:

a) cesiunea de creanţă;

16
 b) leasing internaţional;
c) arbitraj şi mediere;
d) transportul de mărfuri pe mare.

3. Principiile aplicabile contractelor comerciale internaţionale:

a) nu au fost forţă juridică obligatorie;
b) sunt obligatorii pentru state, care trebuie să le transpună în dreptul intern;
c) sunt obligatorii pentru statele membre UE;
d) nu sunt obligatorii, chiar dacă sunt referite în contractele comerciale.

4. În materia recunoaşterii şi executării sentinţelor arbitrale, România:

a) a ratificat o Convenţie internaţională în materie, în 1961;
b) nu participă la acest tip de relaţii comerciale internaţionale;
c) aplică această Convenţie faţă de orice alt stat, chiar dacă nu este semnatar
al Convenţiei;
d) a elaborat o legislaţie proprie, diferită de cea internaţională.

5. Principiile aplicabile contractului de comerţ internaţional au fost adoptate

2004 de:
a) Organizaţia Naţiunilor Unite;
b) UNCITRAL;
c) Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT);
d) Institutul de Drept Internaţional (IDI).

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 25-51

17
 Unitatea de învăţare 4
Subiectele dreptului comerţului internaţional

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Comerciantul persoană fizică
4.3.2. Societăţile comerciale
4.4. Îndrumător pentru autoverificare

4.1. Introducere
În dreptul român, o societate comercială poate
desfăşura activităţi de comerţ internaţional prin
introducerea în actul constitutiv al societăţii al obiectului
de activitate de import export.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 însuşirea de cunoştinţe privind noţiunile de
drept comercial internaţional care
reglementează actele şi faptele de comerţ, dintre
subiectele comerţului internaţional;
 Însuşirea practici care prezintă un anumit grad
de vechime, repetabilitate şi stabilitate, aplicate
într-un număr nedefinit de parteneri comerciali,
de regulă pe o zonă geografică sau într-un
domeniu de activitate comercială şi care, în
funcţie de natura lor, pot prezenta sau nu
caracter de izvor de drept;
 definirea principiilor contabile general
acceptate şi a criteriilor de recunoaştere a
elementelor situaţiilor financiare.

Competenţele unităţii de învăţare:

 studenţii vor putea să fie capabili să
identifice rolul pe care îl are dreptul în
domeniul economic;
 studenţii vor putea să fie cunoască
prevederile legale necesare constituirii unei
societăţi comerciale internaţionale;
 studenţii vor putea să fie capabili să
identifice actele şi faptele de comerţ;

18
 = ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

4.3. Sinteza unităţii de învăţare 4

Rolul comerciantului persoană fizică este redus în relaţiile juridice

internaţionale, pe de o parte pentru că nu are protecţia pe care statele o acordă unei
persoane juridice şi pe de altă parte trebuie avute în vedere realităţile economice,
relaţiile comerciale în continuă dezvoltare, precum şi divergenţele care se manifestă
în acest domeniu.
Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române,
indiferent de structura capitalului, naţionalitatea asociaţilor etc.
Dobândirea personalităţii juridice
Prin actul constitutiv ia naştere o nouă persoană: societatea comercială (nu
şi în cazul societăţii în participaţie). Potrivit art. 41 din Legea nr. 31/1990 societatea
comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului.
Nulitatea societăţii comerciale.
Se constată că nu toate elementele prevăzute de lege ca fiind obligatorii au o
sancţiune propriu-zisă.
Forma juridică a societăţilor comerciale
O societate comercială se poate constitui în una din formele prevăzute de lege.
Alegerea uneia dintre formele legale exclude aplicarea regulilor de la o altă societate
(de exemplu: o societate cu răspundere limitată nu poate emite obligaţiuni).

4.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut

 personae fizice;
 personae juridice;
 formă juridică;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care este rolul comerciantului într-o societate comercială?
2. Cum dobândeşte o societate personalitate juridică?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Convenţia din 1988 asupra factoring-ului internaţional (Ottawa) a fost adoptată de

către:
a) UNCITRAL;
b) Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT);
c) Institutul de Drept Internaţional (IDI);
d) NAFTA.

19
2. Convenţia din 1988 asupra leasingului financiar internaţional (Ottawa) a fost
adoptată de către:
a) Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT);
b) Asociaţia de Liber Schimb Nord Americană (NAFTA);
c) UNCITRAL;
d) Organizaţia pentru Armonizarea în Africa a Dreptului Afacerilor (OHADA).

3. Actul uniform din 17 aprilie 1997 referitor la societăţile comerciale şi grupul de

interes economic a fost adoptat de:
a) Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT);
b) Asociaţia de Liber Schimb Nord Americană (NAFTA);
c) UNCITRAL;
d) Organizaţia pentru Armonizarea în Africa a Dreptului Afacerilor (OHADA).

4. În Statele Unite ale Americii, insolvenţa este reglementată:

a) prin dispoziţii internaţionale, ale UNCITRAL;
b) la nivelul fiecărui stat;
c) prin proceduri simplificate, fără a exista o reglemantare propriu-zisă;
d) la nivel federal;

5. În Spania, reglementarea referitoare la insolvenţă a fost influenţată de:

a) Legea Model a UNCITRAL;
b) reglementările statelor vecine;
c) reglementările Camerei de Comerţ Internaţionale (ICC);
d) reglementările UNIDROIT.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 25-51

20
 Unitatea de învăţare 5
Acte şi fapte de comerţ în dreptul comerţului internaţional

5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Actele obiective de comerţ
5.3.2. Acte de comerţ subiective
5.4. Îndrumător pentru autoverificare

5.1. Introducere
Actele (faptele) sunt considerate comerciale pentru
că prin natura lor intrinsecă prezintă cel puţin una din
însuşirile socotite de legiuitor ca necesare şi suficiente
pentru a imprima unei fapte caracterul de comercialitate. În
stabilirea acestui caracter nu contează calitatea persoanelor
ce le săvârşesc.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 însuşirea de cunoştinţe privind noţiunile de
drept comercial internaţional care
reglementează actele şi faptele de comerţ, dintre
subiectele comerţului internaţional;
 Însuşirea practici care prezintă un anumit grad
de vechime, repetabilitate şi stabilitate, aplicate
într-un număr nedefinit de parteneri comerciali,
de regulă pe o zonă geografică sau într-un
domeniu de activitate comercială şi care, în
funcţie de natura lor, pot prezenta sau nu
caracter de izvor de drept;
 definirea principiilor contabile general
acceptate şi a criteriilor de recunoaştere a
elementelor situaţiilor financiare.

Competenţele unităţii de învăţare:

 studenţii vor putea să fie capabili să
identifice rolul pe care îl are dreptul în
domeniul economic;
 studenţii vor putea să fie cunoască
prevederile legale necesare constituirii unei societăţi comerciale
internaţionale;

21
  studenţii vor putea să fie capabili să identifice actele şi faptele de comerţ;

= ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

5.3. Sinteza unităţii de învăţare 5

Separarea cumpărării, ca act obiectiv de comerţ, de vânzare (reglementată în par.2),

se datorează faptului că, în materie comercială, operaţiunile separate, de vânzare sau de
cumpărare, sunt tratate ca acte obiective de comerţ independente, fiecare în parte realizând
funcţia economică a comerţului, uşurând astfel transmisiunea bunurilor de la producător la
consumator. În materia dreptului civil, operaţiunile de vânzare şi cumpărare sunt privite sub
forma unei unităţi juridice.
Contractul comercial de vânzare-cumpărare este reglementat în art.60-73 Cod de
comerţ.
Cumpărarea comercială poate avea ca obiect numai bunuri mobile, corporale sau
incorporale. Legiuitorul a omis în mod intenţionat bunurile imobile, a căror cumpărare este o
operaţiune civilă (excepţie: cumpărarea de bunuri imobile înglobate într-un fond de comerţ).
Se consideră că nu au caracter de comercialitate următoarele acte:
- acte juridice nepatrimoniale (căsătoria, adopţia) sau care, deşi au caracter
patrimonial, sunt accesorii unor acte nepatrimoniale (exemplu: dota);
- acte privind succesiunea;
- acte privind raporturi fiscale;
- asigurările de bunuri, care nu fac obiectul comerţului sau asupra vieţii;
- acte privind exerciţiul normal al agriculturii ţărăneşti.

5.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut

 succesiunea;
 raporturi fiscale;
 contract;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce sunt actele juridice nepatrimoniale?
2. Ce sunt asigurările mutuale?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Convenţia de la Viena cârmuieşte vânzările:

a) de mărfuri cumpărate pentru folosinţa personală, familială sau casnică;
b) la licitaţii;
c) de sub sechestru sau efectuate în orice alt mod de către autorităţile judiciare;
d) de mărfuri perisabile.

22
2. Convenţia de la Viena cârmuieşte:
a) vânzările de nave, vapoare, aeroglisoare şi aeronave;
b) vânzările de electricitate;
c) contractele de furnizare de mărfuri ce urmează a fi fabricate sau produse,
în afară de cazul în care partea care le comandă furnizează o parte
esenţială din elementele materiale necesare acestei fabricări sau produceri;
d) contractele la care partea preponderentă a obligaţiei părţii care furnizează
mărfurile constă în furnizarea manoperei sau a altor servicii.

3. Convenţia de la Viena se aplică:

a) în privinţa validităţii contractului, a clauzelor sale;
b) efectelor pe care contractul poate să le aibă asupra proprietăţii mărfurilor
vândute;
c) formării contractului de vânzare, drepturilor şi obligaţiilor la care un astfel de contract
dă naştere între vânzător şi cumpărător;
d) validităţii uzanţelor.

4. În ceea ce priveşte uzanţele, Convenţia de la Viena:

a) nu le recunoaşte nici un efect juridic;
b) părţile sunt legate prin uzanţele la care ele au consimţit dar nu şi de
obişnuinţele care s-au stabilit între ele;
c) uzanţele sunt aplicabile numai în faza negocierii contractului;
d) părţile sunt legate prin uzanţele la care ele au consimţit şi de obişnuinţele
care s-au stabilit între ele.

5. Potrivit Convenţiei de la Viena:

a) contractul de vânzare nu trebuie să fie încheiat, nici constatat în scris şi nu este supus
nici unei alte condiţii de formă;
b) trebuie încheiat în formă autentică;
c) este obligatorie forma scrisă;
d) trebuie semnat de doi martori.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 25-51

23
 MODUL II
APLICAŢII RECENTE ÎN PRACTICA JURISDICŢIONALĂ ŞI
ARBITRALĂ ÎN MATERIA CONTRACTULUI DE VÂNZARE

Cuprins
 UI 6. Reglementările internaţionale în domeniul insolvenţei

=2 ore
 UI 7. Contractul de vânzare internaţională de mărfuri

=3 ore
 UI 8. Cesiunea de creanţă în dreptul comerţului internaţional

=2 ore
 UI 9. Arbitrabilitatea litigiilor comerciale

=2 ore
 UI 10. Tribunalul arbitral care soluţionează litigiul

=2 ore

Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind sintetizarea

raportului dintre cele mai importante reglementări internaţionale: UNIDROIT,
UNCITRAL şi dreptul euopean al contractelor, identificarea problemelor care
apar în aplicarea acestor reglementări de către instanţele naţionale dar şi
europene.

Obiective operaţionale: Însuşirea regulilor obligaţionale generale în

materia comerţului internaţional precum şi unul dintre cele mai importante
contracte, respectiv contractul de vânzare internaţională de mărfuri.

24
  Competenţele unităţilor de învăţare: studenţii vor putea să fie
capabili să cunoască principiile obligaţiilor comerciale.
 Competenţele unităţilor de învăţare: studenţii vor putea să fie
capabili să identifice condiţiile de validitate a contractelor.
 Competenţele unităţilor de învăţare: studenţii vor putea să fie
capabili să precizeze necesitatea unei convenţii asupra unei cesiunii de creanţă.

Unitatea de învăţare 6
Reglementările internaţionale în domeniul insolvenţei

6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare
6.3.1. Reglementarea insolvenţei în Uniunea Europeană
6.3.2. Legile model privind insolvenţa
6.4. Îndrumător pentru autoverificare

6.1. Introducere
Procedurile de insolvenţă referitoare la societăţile
de asigurare, instituţiile de credit, societăţile de investiţii
care furnizează servicii ce implică deţinerea de fonduri sau
valori mobiliare ale terţilor şi organismele de plasament
colectiv sunt excluse din domeniul de aplicare. Aceste
societăţi nu sunt reglementate de regulament deoarece sunt
supuse unui regim special şi, într-o oarecare măsură,
autorităţile naţionale de control au competenţe de
intervenţie extrem de extinse.

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 dobândirea de cunoştinţe pentru atingerea
obiectivului de îmbunătăţire a eficienţei şi
eficacităţii procedurilor de insolvenţă cu
efecte transfrontaliere, fiind necesare şi
recomandabile în dreptul aplicabil în acest
domeniu, fiind cuprins într-un act juridic al
UE obligatoriu şi direct aplicabil în statele
membre;
 însuşirea de cunoştinţe privind
încheierea în practică a tratatelor
internaţionale bilaterale şi multilaterale.

Competenţele unităţii de învăţare:

25
  studenţii vor putea să fie capabili să facă distincţie între tratate bilaterale şi
multilaterale;
 studenţii vor putea să fie capabili să definească insolvenţa;
 studenţii vor putea să fie capabili să precizeze legile model privind
insolvenţa;

= ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

6.3. Sinteza unităţii de învăţare 6

Uniunea Europeană şi-a propus instituirea unui spaţiu de libertate, securitate şi

justiţie. Buna funcţionare a pieţei interne impune ca procedurile transfrontaliere de
insolvenţă să funcţioneze eficient şi efectiv şi ca regulamentul adoptat să fie adoptat
pentru atingerea acestui obiectiv care intră în domeniul cooperării judiciare în materie
civilă, în sensul art. 65 din Tratat.
Procedurile de insolvenţă privind societăţile, concordatele şi procedurile
analoage sunt excluse din domeniul de aplicare a Convenţiei de la Bruxelles din 1968
privind competenţa şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială,
modificată de convenţiile de aderare la această convenţie.
Pentru atingerea obiectivului de îmbunătăţire a eficienţei şi eficacităţii
procedurilor de insolvenţă cu efecte transfrontaliere, este necesar şi recomandabil ca
dispoziţiile privind competenţa, recunoaşterea şi dreptul aplicabil în acest domeniu să
fie cuprinse într-un act juridic al UE obligatoriu şi direct aplicabil în statele membre.

6.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut

 pieţe interne;
 executare;
 hotărâre;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. De cine a fost elaborată cea mai importantă lege model privind insolvenţa
internaţională?
2. Ce a propus Asociaţia Internaţională în 1989?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Sistemul unităţii falimentului (insolvenţei) presupune că:

a) hotărârea este pronunţată de instanţa de la sediul societăţii şi se aplică doar
bunurilor care se găsesc la sediul acesteia;

26
b) hotărârea este pronunţată de instanţa de la sediul societăţii, poate fi executată în
toate statele implicate;
c) hotărârea poate fi pronunţată în oricare din statele unde societatea are sedii sau
dezmembrăminte;
d) în dreptul comerţului internaţional nu este recunoscut acest sistem.

2. În Statele Unite ale Americii, insolvenţa este reglementată:

a) prin dispoziţii internaţionale, ale UNCITRAL;
b) la nivelul fiecărui stat;
c) prin proceduri simplificate, fără a exista o reglemantare propriu-zisă;
d) la nivel federal.

3. În Spania, reglementarea referitoare la insolvenţă a fost influenţată de:

a) Legea Model a UNCITRAL;
b) reglementările statelor vecine;
c) reglementările Camerei de Comerţ Internaţionale (ICC);
d) reglementările UNIDROIT.

4. Sistemul unităţii falimentului (insolvenţei) presupune că:

a) hotărârea este pronunţată de instanţa de la sediul societăţii şi se aplică doar
bunurilor care se găsesc la sediul acesteia;
b) hotărârea este pronunţată de instanţa de la sediul societăţii, poate fi executată în
toate statele implicate;
c) hotărârea poate fi pronunţată în oricare din statele unde societatea are sedii sau
dezmembrăminte;
d) în dreptul comerţului internaţional nu este recunoscut acest sistem.

5. În Germania, insolvenţa poate fi declanşată:

a) de debitor;
b) de creditor;
c) de debitor sau creditor;
d) de stat.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 52-66

27
 Unitatea de învăţare 7
Contractul de vânzare internaţională de mărfuri

7.1. Introducere
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare
7.3.1. Principiile obligaţiilor comerciale
7.3.2. Condiţiile de validitate ale contractului
7.4. Îndrumător pentru autoverificare

7.1. Introducere
Libertatea contractuală presupune, în termeni
generali, posibilitatea pentru orice persoană fizică sau
juridică de a negocia, încheia şi de a le stabili clauzele, de
a le modifica sau de a denunţa actul juridic comercial.

7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 însuşirea de cunoştinţe privind sintetizarea
raportului dintre cele mai importante
reglementări internaţionale: UNIDROIT,
UNCITRAL şi dreptul euopean al
contractelor, identificarea problemelor care
apar în aplicarea acestor reglementări de
către instanţele naţionale dar şi europene;
 însuşirea regulilor obligaţionale generale în
materia comerţului internaţional precum şi
unul dintre cele mai importante contracte,
respectiv contractul de vânzare
internaţională de mărfuri.

Competenţele unităţii de învăţare:

 studenţii vor putea să fie capabili să
cunoască principiile obligaţiilor comerciale;
 studenţii vor putea să fie capabili să
identifice condiţiile de validitate a
contractelor;
 studenţii vor putea să fie capabili să
precizeze necesitatea unei convenţii asupra
unei cesiunii de creanţă;

28
 = ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

7.3.Sinteza unităţii de învăţare 7

Materia contractuală a dobândit un mare avânt în ultimii ani, deşi s-au

dezvoltat şi tehnici speciale prin care societăţile comerciale îşi pot desfăşura
activitatea în alte state decât în statele unde îşi au sediul.
În acest modul vor fi avute în vedere regulile obligaţionale generale în materia
comerţului internaţional precum şi unul dintre cele mai importante contracte,
respectiv contractul de vânzare internaţională de mărfuri.
Condiţiile de valabilitate ale contractului:
- Consimţământul
- Capacitatea părţilor contractante
- Obiectul contractului
- Cauza contractului

7.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut

 obiect;
 capacitate;
 consimţământ;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce reprezintă principiul libertăţii contractuale?
2. Cum se prezumă cauza contractului?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri a

fost adoptată de:
a) Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT);
b) Asociaţia de Liber Schimb Nord Americană (NAFTA);
c) UNCITRAL;
d) Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

2. Convenţia de la Viena asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri

promovează reguli compatibile cu diferitele sisteme:
a) sociale, economice şi juridice;
b) numai pentru economia planificată;
c) numai juridice;
d) lingvistice.

3. Convenţia de la Viena îşi propune să contribuie:

a) eliminarea obstacolelor de orice natură în schimburile internaţionale;

29
b) la eliminarea tarifelor la import şi export;
c) la eliminarea obstacolelor economice în schimburile internaţionale;
d) la eliminarea obstacolelor juridice în schimburile internaţionale.

4. Convenţia se aplică contractelor de vânzare de mărfuri între părţi care

îşi au sediul în state diferite:
a) când aceste state sunt state contractante;
b) când aceste state nu sunt contractante;
c) când numai un stat este contractant, iar normele de drept internaţional privat
conduc la aplicarea legii unui stat necontractant;
d) când normele de drept internaţional privat nu conduc la aplicarea legii unui stat
contractant.

5. Convenţia de la Viena cârmuieşte vânzările:

a) de mărfuri cumpărate pentru folosinţa personală, familială sau casnică;
b) la licitaţii;
c) de sub sechestru sau efectuate în orice alt mod de către autorităţile judiciare;
d) de mărfuri perisabile.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 52-66

30
 Unitatea de învăţare 8
Cesiunea de creanţă în dreptul comerţului internaţional

8.1. Introducere
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
8.3. Conţinutul unităţii de învăţare
8.3.1. Necesitatea unei Convenţii asupra cesiunii de creanţă
8.3.2. Scopul convenţiei
8.3.3. Drepturi, obligaţii şi excepţii
8.3.4. Principiile aplicabile contractelor comerciale internaţionale
8.4. Îndrumător pentru autoverificare

8.1. Introducere
Convenţia nu produce efecte asupra drepturilor şi
obligaţiilor debitorului, mai puţin dacă, la data încheierii
contractului iniţial, debitorul este domiciliat într-un stat
contractant sau legea care guvernează contractul iniţial este
legea statului contractant.

8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 însuşirea de cunoştinţe privind sintetizarea
raportului dintre cele mai importante
reglementări internaţionale: UNIDROIT,
UNCITRAL şi dreptul euopean al
contractelor, identificarea problemelor care
apar în aplicarea acestor reglementări de
către instanţele naţionale dar şi europene;
 însuşirea regulilor obligaţionale generale în
materia comerţului internaţional precum şi
unul dintre cele mai importante contracte,
respectiv contractul de vânzare
internaţională de mărfuri.

Competenţele unităţii de învăţare:

 studenţii vor putea să fie capabili să
cunoască principiile obligaţiilor comerciale;
 studenţii vor putea să fie capabili să
identifice condiţiile de validitate a
contractelor;
 studenţii vor putea să fie capabili să precizeze necesitatea unei convenţii
asupra unei cesiunii de creanţă;

31
 = ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

8.3.Sinteza unităţii de învăţare 8

Convenţia nu se aplică nici cesiunilor de creaţă născute din:

a) tranzacţiilor de pe o piaţă bursieră reglementată;
b) contractelor financiare reglementate de convenţii de compensare, cu excepţia
situaţiei în care o creanţă este datorată după lichidarea tuturor operaţiunilor;
c) operaţiilor de schimb;
d) sistemelor de plată interbancare, acordurilor de plată interbancare sau sistemelor
de compensare şi de reglementare a valorilor mobiliare sau alte instrumente financiare;
e) transferului garanţiilor asupra valorilor mobiliare sau a altor instrumente sau
active financiare deţinute de intermediari sau a vânzării, a împrumutului, a deţinerii sau a
unei convenţii de răscumpărare a acestor valori, active sau instrumente;
f) depozitelor bancare;
g) scrisorilor de credit sau o garanţiilor independente.

8.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut

 convenţie;
 tranzacţie;
 garanţie;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt drepturile şi obligaţiile cesionarului şi cedentului?
2. Care sunt normele de protecţie ale debitorului?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Convenţia de la Viena cârmuieşte:

a) vânzările de nave, vapoare, aeroglisoare şi aeronave;
b) vânzările de electricitate;
c) contractele de furnizare de mărfuri ce urmează a fi fabricate sau produse, în afară de cazul
în care partea care le comandă furnizează o parte esenţială din elementele materiale necesare
acestei fabricări sau produceri;
d) contractele la care partea preponderentă a obligaţiei părţii care furnizează mărfurile constă
în furnizarea manoperei sau a altor servicii.

2. Convenţia de la Viena se aplică:

a) în privinţa validităţii contractului, a clauzelor sale;
b) efectelor pe care contractul poate să le aibă asupra proprietăţii mărfurilor vândute;
c) formării contractului de vânzare, drepturilor şi obligaţiilor la care un astfel de contract dă
naştere între vânzător şi cumpărător;

32
d) validităţii uzanţelor.

3. În ceea ce priveşte uzanţele, Convenţia de la Viena:

a) nu le recunoaşte nici un efect juridic;
b) părţile sunt legate prin uzanţele la care ele au consimţit dar nu şi de obişnuinţele care s-au
stabilit între ele;
c) uzanţele sunt aplicabile numai în faza negocierii contractului;
d) părţile sunt legate prin uzanţele la care ele au consimţit şi de obişnuinţele care s-au stabilit
între ele.

4. Potrivit Convenţiei de la Viena:

a) contractul de vânzare nu trebuie să fie încheiat, nici constatat în scris şi nu este supus nici
unei alte condiţii de formă;
b) trebuie încheiat în formă autentică;
c) este obligatorie forma scrisă;
d) trebuie semnat de doi martori.

5. Contraoferta este un răspuns care tinde să fie acceptarea unei oferte, dar care
conţine:
a) completări care nu alterează în mod substanţial termenii ofertei
b) limitări sau alte modificări referitoare la denumirea societăţii care acceptă oferta;
c) elementele complementare sau diferite privind îndeosebi preţul, plata, calitatea şi cantitatea
mărfurilor, locul şi momentul predării, întinderea responsabilităţii unei părţi faţă de cealaltă
sau rezolvarea litigiilor;
d) o acceptare tardivă la ofertă.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 70-100

33
 Unitatea de învăţare 9
Arbitrabilitatea litigiilor comerciale

9.1. Introducere
9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
9.3. Conţinutul unităţii de învăţare
9.3.1. Arbitrabilitatea litigiilor comerciale
9.4. Îndrumător pentru autoverificare

9.1. Introducere
Caracterul arbitrabil al litigiului constituie una din
condiţiile esenţiale de valabilitate ale convenţiei arbitrale,
fiind verificată cu ocazia controlului judecătoresc al
hotărârii arbitrale, iar încălcarea acestei condiţii este
sancţionată prin anularea hotărârii arbitrilor, neacordarea
investirii cu formulă executorie, sau refuzarea recunoaşterii
unei hotărâri arbitrale străine.

9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 dobândirea de cunoştinţe privind toate
litigiile patrimoniale care intervin între
persoane care au capacitatea deplină de
exerciţiu care pot fi soluţionate pe calea
arbitrajului, cu excepţia cazului în care
litigiile au drept obiect drepturi asupra
cărora legea nu permite a se face tranzacţie;
 însuşirea persoanelor care au capacitatea
deplină de exerciţiu a unor drepturi care pot
conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului
litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de
acelea care privesc drepturi asupra cărora
lege nu permite a se face tranzacţie;

Competenţele unităţii de învăţare:

 studenţii vor putea să prezinte avantajele şi
dezavantajele arbitrajului;
 studenţii vor putea să prezinte clauzele arbitrale în materia societăţiilor
comerciale;

34
  studenţii vor fi capabili să prezinte cazurile de recuzare.

= ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

9.3.Sinteza unităţii de învăţare 9

Avantajele procedurii arbitrale: soluţionarea se face mai repede decât în

sistemul etatic; competenţa arbitrilor şi posibilitatea ca părţile să-i numească (chiar
dacă nu le reprezintă interesele, dar se are în vedere capacitatea profesională);
confidenţialitatea dezbaterii şi a hotărârii; normele de procedură pot fi adaptate
nevoilor părţilor; litigiul poate fi judecat în echitate etc.
Dezavantaje: costuri mai mari decât în cazul instanţelor judecătoreşti; nu
există posibilitatea atacării hotărârii prin apel sau recurs iar motivele prevăzute de
lege pentru acţiunea în anulare sunt mai restrânse; nu toate domeniile comerciale pot
fi arbitrate; anumite măsuri – asiguratorii şi sau vremelnice – pot fi luate numai pe
baza unei hotărâri a instanţei judecătoreşti etc.

9.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut

 arbitraj;
 procedurile;
 soluţionare;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt avantajele şi dezavantajele arbitrajului?
2. Ce reprezintă clauzele arbitrale cuprinse în actul constitutiv?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Litigiile patrimoniale care intervin între persoane care au capacitate deplină

de exerciţiu pot fi soluţionate pe calea arbitrajului:
a) dacă asupra obiectul litigiului poate fi realizată o tranzacţie; 1
b) dacă asupra obiectul litigiului nu poate fi realizată o tranzacţie;
c) tranzacţia nu are nici o legătură cu arbitrajul comercial;
d) tranzacţia este forma prin care părţile pot învesti o instanţă arbitrală.

2. Constituie un avantaj al soluţionării litigiului pe cale arbitrală:

a) publicitatea şedinţei de judecată;
b) interesul ambelor părţi de a obţine o hotărâre corectă;
c) confidenţialitatea dezbaterii şi a hotărârii;
d) publicarea hotărârii în cele mai importante cărţi de drept.

3. Soluţionarea litigiului pe calea arbitrajului:

35
 a) presupune numai avantaje;
b) are atât avantaje cât şi dezavantaje;
c) este o modalitate ilegală de soluţionare a litigiului, care are costuri ridicate;
d) presupune numai dezavantaje.

4. Încălcarea caracterului arbitral al litigiului:

a) nu poate fi sancţionată, fiind drepturi personale;
b) este sancţionată prin desfiinţarea curţii de arbitraj;
c) este sancţionată prin anularea hotărârii arbitrilor;
d) sunt aplicate sancţiuni penale sau contravenţionale, după caz.

5. Recunoaşterea hotărârii (arbitrale) străine poate fi refuzată dacă:

a) sentinţa a fost pronunţată în altă ţară;
b) sentinţa a fost pronunţată de un singur arbitru, la solicitarea părţilor;
c) sentinţa a fost pronunţată fără a fi făcută publică;
d) încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 101-131

36
 Unitatea de învăţare 10
Tribunalul arbitral care soluţionează litigii in domeniul investiţiilor

10.1. Introducere
10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
10.3. Conţinutul unităţii de învăţare
10.3.1. Tribunalul arbitral
10.3.2. Competenţa CIRDI- arbitraj instituţional specializat
10.4. Îndrumător pentru autoverificare

10.1. Introducere
Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu,
cuantumul onorariilor arbitrilor şi poate obliga părţile să
consemneze suma respectivă prin contribuţie egală. Dacă
pârâtul nu-şi îndeplineşte obligaţia sa, în termenul stabilit
de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna întreaga
sumă, urmând ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească
cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum şi modul
de suportare de către părţi.

10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
 dobândirea de cunoştinţe privind toate
litigiile patrimoniale care intervin între
persoane care au capacitatea deplină de
exerciţiu care pot fi soluţionate pe calea
arbitrajului, cu excepţia cazului în care
litigiile au drept obiect drepturi asupra
cărora legea nu permite a se face tranzacţie;
 însuşirea persoanelor care au capacitatea
deplină de exerciţiu a unor drepturi care pot
conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului
litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de
acelea care privesc drepturi asupra cărora
lege nu permite a se face tranzacţie;

Competenţele unităţii de învăţare:

 studenţii vor putea să prezinte avantajele şi
dezavantajele arbitrajului;
 studenţii vor putea să prezinte clauzele arbitrale în materia societăţiilor
comerciale;
 studenţii vor fi capabili să prezinte cazurile de recuzare.

37
 = ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

10.3.Sinteza unităţii de învăţare 5

Practică arbitrală. Dacă reclamanta nu a făcut o propunere de arbitru unic prin

acţiunea introductivă, ci dimpotrivă şi-a desemnat arbitrul propriu, iar pârâta a
procedat la fel prin întâmpinare, din acel moment s-a format acordul părţilor ca
litigiul să fie soluţionat de un complet alcătuit din doi arbitri şi un supraarbitru, care
în speţă a şi fost ales prin consensul arbitrilor desemnaţi de către părţi.
Competenţa CIRDI intervine în situaţia în care un suiect de drept (o societate
comecială) iniţiază şi desfăşoară o investiţie în alt stat decât în statul în care este
înmatriculată şi acest stat este semnatarul Convenţiei de la Washington. Clauza-
umbrelă apare în tratatele bilaterale de protecţie a investiţiilor ca o garanţie de
respectare de către statul-gazdă a obligaţiilor asumate faţă de un investitor provenind
din celălalt stat-parte la tratat. În practică s-a pus problema dacă o clauză-umbrelă
este de natură să ridice încălcarea unor obligaţii specifice asumate faţă de investitori
de statul-gazdă sau de agenţiile acestuia la rang de încălcare a însuşi tratatului de
protecţie a investiţiilor.

10.4. Îndrumar pentru autoevaluare

Concepte şi termeni de reţinut

 arbitraj;
 reclamant;
 tratat;
 investitori;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

3. Ce este recuzarea?
4. Ce este practica arbitrală?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Atribuirea în competenţa instanţelor judecătoreşti a unor litigii patrimoniale:

a) nu exclude, în mod automat, posibilitatea soluţionării acestora pe calea
arbitrajului;
b) exclude automat posibilitatea soluţionării acestora pe calea arbitrajului;
c) intră în conflict cu legea fundamentală a statului unde se pronunţă hotărârea;
d) nu sunt reglementate astfel de situaţii.

2. Nu pot fi soluţionate pe calea arbitrajului litigiile care au drept obiect:

a) restituirea unor sume de bani împrumutate de către o bancă;
b) pensia de întreţinere;
c) plata unor daune-interese pentru întârziere în executarea contractului;

38
 d) obligarea producătorului la repararea bunului a cărui defecţiune este
constatată.

3. Nu pot fi soluţionate pe calea arbitrajului litigiile care au drept obiect:

a) înţelegerile de afaceri, care nu fost autentificate la notariat;
b) contractele de vânzare-cumpărare;
c) deciziile de desfacere a contractului de muncă;
d) contractele de mandat comercial şi comision.

4. Pot fi soluţionate pe calea arbitrajului:

a) litigiile nepatrimoniale şi care nu pot face obiectul unor tranzacţii;
b) litigiile asupra unor bunuri obţinute prin infracţiune;
c) litigiile asupra cărora legea permite să se facă tranzacţie;
d) litigiile referitoare la starea şi capacitatea persoanelor.

5. Este arbitrabil litigiul referitor la:

a) anularea unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor;
b) repartizarea beneficiilor;
c) majorarea capitalului social;
d) cesiunea de părţi sociale sau de acţiuni.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura

Universitară, 2012, 264 pagini, ISBN 978-973-749-349-9, pag. 101-131

39
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Modul I:
Unitatea de învăţare 1
1) b; 2) c; 3) d; 4) d; 5) a.

Unitatea de învăţare 2
1) b; 2) a; 3) d; 4) b; 5) c.

Unitatea de învăţare 3
1) c; 2) d; 3) a; 4) a; 5) c.

Unitatea de învăţare 4
1) b; 2) a; 3) d; 4) d; 5) a.

Unitatea de învăţare 5
1) d; 2) c; 3) c; 4) d; 5) a.

Modul II:
Unitatea de învăţare 6
1) b; 2) d; 3) a; 4) b; 5) c.

Unitatea de învăţare 7
1) c; 2) a; 3) d; 4) a; 5) d.

Unitatea de învăţare 8
1) c; 2) c; 3) d; 4) a; 5) c.

Unitatea de învăţare 9
1) a; 2) c; 3) b; 4) c; 5) d.

40
Unitatea de învăţare 10
1) a; 2) b; 3) c; 4) c; 5) d.

41