Raspunsurile la întrebarile pentru examenul semestrial/de promovare

în cadrul sesiunii de iarnă

Disciplina: Sisteme Informaționale în Comerț

Specialitatea: Merceologie

1. Explicați noțiunea de sistem informatic. Caracteristici și trasaturi sistemului informatic

Un sistem informatic este un sistem care permite introducerea de date prin procedee manuale sau prin
culegere automată de către sistem, stocarea acestora, prelucrarea lor și extragerea informației (rezultatelor)
sub diverse forme.
Componentele sistemului informatic sunt: calculatoarele, programele, rețelele de calculatoare și utilizatorii.
Exemple: cartea de telefoane a unui anumit operator.

O organizație privită ca un sistem dinamic și complex, se caracterizează prin 3 componente:

Un sistem conducator, care este orientat către luarea deciziilor și repartiția resurselor necesare pentru
îndeplinirea, la un nivel de performanță așteptat, a obiectivelor organizației
Un sistem informational, care are principala atribuție dirijarea fluxului de informație, în conformitate cu
nevoile procesului de conducere
Un sistem de execuție care este subordonat primului sistem și î-și subestimează eforturile sale cerințelor
sistemului conducător.
Exemple
În cadrul unei firme care asambleaza computere, unul dintre subsistemele de baza este cel de productie
(asamblare) a computerelor. Acesta foloseste ca intrari componentele de calculatoare, care sunt asamblate în
cadrul procesului de transformare, rezultând ca iesiri calculatoarele, care urmeaza a fi comercializate. Acest
subsistem utilizeaza o serie de informatii provenite de la subsistemul informational care prelucreaza datele
din comenzile clientilor, precum si o serie de decizii provenite de la subsistemul decizional. La rândul sau,
subsistemul de productie furnizeaza subsistemului decizional o serie de informatii cu privire la stadiul
realizarilor, necesar de materiale etc.

În cadrul unui sistem informaţional, majoritatea activităţilor se pot desfăşura cu ajutorul tehnicii de calcul.
Se pot prelucra datele primare şi apoi rezultatul poate fi transferat mai departe, către alt compartiment spre
prelucrare. Transferul se poate face şi el pe cale electronică prin intermediul unei reţele de calculatoare.
Ansamblul de elemente implicate în tot acest proces de prelucrare şi transmitere a datelor pe cale electronică
alcătuiesc un sistem informatic. Într-un sistem informatic pot intra: calculatoare, sisteme de transmisie a
datelor, componente hardware şi software, datele prelucrate, personalul ce exploatează tehnica de calcul,
teoriile ce stau la baza algoritmilor de prelucrare, etc.
Raportul sistem informaţional-sistem informatic: sistemul informaţional include în cadrul său sistemul
informatic, acesta din urmă fiind o componentă esenţială a primului. Trebuie reţinut faptul că sistemul
informaţional nu trebuie confundat sau suprapus complet cu sistemul informatic. În general, sistemul
informatic se interpune între sistemul decizional şi cel operaţional . Sistemul informatic este un ansamblu
structurat de proceduri şi echipamente electronice care permit prelucrarea automată a datelor şi obţinerea de
informaţii.
Un sistem informatic include următoarele componente:
- cadrul organizatoric al firmei şi datele vehiculate în sistemul informaţional corespunzătoare activităţilor
desfăşurate;
- resursele umane (beneficiarii sistemului cât şi personalul de specialitate care îl proiectează/implementează)
- metode şi tehnici de proiectare a sistemelor informatice
- echipamente hardware pentru stocarea şi prelucrarea datelor.
- programele software folosite pentru realizarea obiectivelor sistemului informatic

2. Descrieți relațiile dintre sistemul informatic și cel informational

Sistemul informational al firmei reprezinta un ansamblu interconectat de mijloace si proceduri de culegere,

prelucrare, stocare si transmitere a datelor si informatiilor necesare atingerii scopurilor fundamentale ale
agentului economic. Orice schimb de date sau informatii între compartimentele unei firme sau între firma si
mediul exterior se face prin intermediul sistemului informational, indiferent de modalitatea de comunicare
sau suportul pe care sunt stocate informatiile. Sistemul informational clasic se baza cu precadere pe
imprimarea datelor si informatiilor pe suport de hârtie si stocarea lor prin arhivare pe acelasi suport.
Circulatia informatiilor se realiza tot pe suport de hârtie, prin transferarea documentelor de la un
compartiment la altul. Dificultatile cele mai mari se înregistrau atât la prelucrarea datelor, care se facea de
regula manual cu un consum de timp foarte mare, precum si la reconsultarea unor informatii mai vechi,
timpul de regasire a acestora în arhive fiind destul de mare. Revolutia informationala petrecuta în ultimele
decenii a condus la introducerea pe scara larga a calculatoarelor, mai întâi în procesul de prelucrare si stocare
a datelor, dupa care si în culegerea si transmiterea informatiilor prin intermediul retelelor de calculatoare si
mijloacelor multimedia.
Automatizarea sistemelor informationale, prin intermediul tehnicii de calcul computerizate, a condus la
aparitia sistemelor informatice, ca subsisteme ale sistemelor informationale.
Sistemul informatic al organizatiei reprezinta un ansamblu de elemente intercorelate functional, în scopul
automatizarii proceselor de culegere, verificare, stocare, transformare si prelucrare a datelor, cu ajutorul
tehnicii de calcul.
Prin aceasta automatizare, sistemul informatic imprima valente sporite sistemului informational sub aspect
calitativ si cantitativ. Astfel, se poate obtine o crestere a capacitatii de calcul sub aspectul volumului datelor
de prelucrat si a operatiilor de efectuat, sporirea operativitatii în prelucrarea datelor, cresterea exactitatii
informatiilor etc.
Intrarile sistemului informatic pot fi din surse externe sau interne firmei. Intrarile din mediul extern sunt în
cea mai mare parte asigurate prin cercetarea de marketing, care colecteaza date primare sau date secundare
despre tendintele pietei, necesitatile si preferintele consumatorilor sau utilizatorilor, actiunile concurentilor,
schimbarile macromediului de marketing etc. Tot din surse externe pot proveni date cu privire la solicitarile
clientilor, furnizorilor, bancilor, intermediarilor, sistemul informatic fiind însarcinat cu preluarea acestora.
Datele din surse interne se refera la consumurile si rezultatele firmei, fiind folosite în special pentru
înregistrari contabile si pentru întocmirea rapoartelor necesare factorilor decizionali.
Mijloacele de culegere, prelucrare, stocare si transmitere a datelor reprezinta totalitatea echipamentelor
hardware (computere, mijloace de telecomunicatie) si a pachetelor software utilizate de acestea, care
formeaza infrastructura sistemului informatic. Acestor mijloace se adauga si factorul uman, care adesea este
implicat în procesul de culegere a datelor sau de introducere a acestora în sistem. Implicarea factorului uman
este tot mai mica pe masura ce creste automatizarea sistemului informatic.
Procedurile reprezinta totalitatea operatiunilor executate în scopul culegerii, prelucrarii, stocarii si
transmiterii datelor. Aceste proceduri se desfasoara dupa anumite reguli stabilite de administratorul
sistemului informatic sau de programatorii pachetelor soft pentru operatiunile de prelucrare a datelor.
Iesirile sistemului informatic sunt destinate fie uzului intern, fie diferitilor beneficiari externi ai informatiilor.
Pentru uz intern, iesirile reprezinta de regula informatii grupate în rapoarte destinate factorilor decizionali.
Tot prin intermediul sistemului informatic se transmit si deciziile de la sistemul de conducere catre sistemul
executiv. Informatiile destinate mediului extern contin rapoarte de activitate adresate actionarilor, bancilor,
investitorilor sau diferitelor categorii de parteneri comerciali: clienti, intermediari etc. De asemenea,
totalitatea mesajelor promotionale reprezinta tot o iesire a sistemului informatic al firmei. Interfetele
reprezinta modalitatile de comunicare a utilizatorilor cu sistemul. Daca comunicarea se face direct între
diferite echipamente de calcul, aceasta se face pe baza unor protocoale care stabilesc regulile de transfer al
datelor.
Sistemele informatice dau nastere unor fluxuri informationale între diferitele compartimente ale firmei sau
între firma si mediul extern.
Aceste fluxuri informationale parcurg anumite circuite informationale (trasee) stabilite clar de catre
conducerea firmei. Orice informatie care circula pe alte circuite decât cele oficiale are un caracter informal,
putând aduce uneori serioase prejudicii organizatiei datorita distorsiunilor sau filtrajelor ce pot apare în
procesul de comunicare.
Fluxurile informaționale sunt :
Liniare- care au un character permanent și urmaresc în principal traseul relațiilor organizatorice de tip
ierarhic și de cooperare
Ondulatorii- care stabilesc intre sefi si subordonații compartimentelor situate la acelaș nivel ierarhic și sunt
rezultate unei combinații între relațiile de tip ierarhic cu relații de cooperare
Arc- care apar între decidenți și executanți situate pe nivele erarhice diferite, cu traectorii ascendente sau
descendente, si sunt de regula generate de deciziile cu caracter unicat
Spirala- care apar cu character temporar sau aleatory si sunt specific fluxurilor specializate pentru urmarirea
unui produs de la intrare pînă la vînzare și post vînzare.

3. Definiți și caracterizați noțiunea generală de informație

Informatiile reprezinta, în conceptia de marketing, “produsul” sistemelor informationale. Informatia este

baza oricarui proces comunicational, fiind indispensabila dezvoltarii fiecarui individ si mentinerii relatiilor
sociale, precum si activitatii de afaceri a oricarui agent economic.
În domeniul economic, avem de-a face cu informatii de natura economica, specific acestui domeniu, care
sunt însa completate cu informatii din diverse alte domenii. Marketingul modern se preocupa într-o masura
tot mai mare de acumularea de informatii diverse despre consumatori, cum ar fi: comportamente, opinii,
atitudini, valori, stil de viata. Aceste informatii sunt folosite pentru punerea în practica a filosofiei de
marketing – satisfacerea necesitatilor consumatorilor sau utilizatorilor la cele mai înalte standarde.
Informatiile sunt colectii de fapte, masuratori, selectate, prelucrate si prezentate într-un format capabil sa
sprijine procesul de luare a deciziei sau acumularea de noi cunostinte dintr-un anumit domeniu de activitate.
Cunostintele reprezinta totalitatea informatiilor dobândite într-un anumit domeniu sau referitoare la un
anumit obiect/fiinta sau categorii de obiecte/fiinte. Cunostintele se afla într-o dinamica continua, fiind
permanent îmbogatite cu noi informatii. Aceasta evolutie a cunostintelor asigura progresul permanent al
societatii umane datorita caracterului transmisibil al informatiei.
Exemple
1. Tranzactiile efectuate la un punct de vânzare sunt înregistrate automat în fisierul de vânzari. Fiecare dintre
aceste date sunt lipsite de sens daca nu sunt grupate în rapoarte care sa contina vânzarile totale, vânzarile pe
produse, pe clienti, pe zile, pe luni etc. Prin urmare, ceea ce înregistreaza casierul reprezinta date primare.
Prin gruparea lor în rapoarte se obtin informatiile necesare conducerii de marketing a firmei.
Multitudinea informatiilor utilizate de agentii economici, precum si explozia fara precedent a surselor de
informatii si a mijloacelor de culegere si prelucrare a acestora, impugn clasificarea informatiilor dupa mai
multe criterii în functie de necesitatile de analiza existente la un moment dat. Din multitudinea de criterii,
câteva se dovedesc a fi relevante pentru analiza sistemului informatic al firmei.
1. Dupa suportul informatiei
a. Informatii orale – transmise prin viu grai între diferite persoane. Au un character puternic informal
datorita faptului ca sunt dificil de controlat, sufera de puternice distorsiuni în procesul de transmitere de la o
persoana la alta, lasa loc de interpretari etc.
b. Informatii scrise – transmise sub forma de text, tabele, grafice imprimate pe suport de hârtie. Acestea
reprezentau principala forma de comunicare în interiorul firmelor pâna la aparitia retelelor de calculatoare.
Au avantajul ca pot fi usor controlabile si pot fi pastrate o lunga perioada de timp. Necesita proceduri clare
de arhivare si spatiu mare de depozitare, consultarea informatiilor din arhive fiind de asemenea destul de
greoaie.
Informatii audio- vizuale – reprezinta informatii sonore si imagini ale unor activitati, înregistrate pe suporturi
magnetice (benzi, videocasete). Au o capacitate de sugestie ridicata putând surprinde o serie de elemente ale
comportamentului non-verbal ale celui care transmite informatia. Permit înregistrarea integrala a unor
evenimente, discursuri, discutii, fara a se produce o pierdere de informatie.
Informatii digitale (electronice) – sunt procesate cu ajutorul calculatoarelor fiind memorate ca o succesiune
de valori binare, ordonate dupa un cod. Este posibila prezentarea informatiei sub toate formele enuntate
anterior (text, tabele, grafice, informatii sonore, imagini). Arhivarea documentelor si regasirea informatiei în
arhive este foarte simpla si rapida.
2. Dupa provenienta informatiilor
a. Informatii din surse externe – sunt informatii provenite din mediul exterior firmei (clienti, furnizori,
organisme guvernamentale si neguvernamentale etc.). O mare parte dintre acestea sunt informatii din mediul
legislativ, având un caracter obligatoriu.
b. Informatii din surse interne – sunt generate în cadrul firmei, reprezentând principalul rezultat al sistemului
informatic al firmei. Acestea reflecta întreaga activitate din cadrul firmei.
3. Dupa destinatie
a. Interne – sunt utilizate numai în cadrul firmei
b. Externe – reprezinta comunicari ale firmei catre diferite organisme din exteriorul acestora: mesaje
publicitare, rapoarte contabile si fiscale, raportari statistice etc.
Dupa frecventa de aparitie
a. Informatii permanente – sunt culese si prelucrate sistematic, în timp real. În conditiile introducerii pe scara
larga a sistemelor informatice, majoritatea informatiilor sunt prelucrate în timp real. Date despre evolutia
stocurilor, stadiul productiei neterminate, volumul vânzarilor sunt înregistrate imediat ce au fost
generate, informatiile despre aceste modificari fiind transmise automat catre centrele de decizie.
b. Informatii periodice – sunt transmise la anumite intervale de timp dinainte stabilite. Cel mai elocvent
exemplu este bilantul contabil, ca instrument de raportare obligatorie a situatiei patrimoniale a firmei.
c. Informatii ocazionale – obtinute ori de câte ori este nevoie, cu ocazia unor evenimente, fara ca acestea sa
aiba un caracter sistematic.
5. Dupa obligativitatea pentru adresant
a. Informatii cu caracter imperativ – sunt emise de factorii de decizie, respectarea lor fiind obligatorie pentru
cei carora li se adreseaza.
b. Informatii cu caracter informativ – contin date despre diferite activitati desfasurate în cadrul firmei. Pe
baza lor sunt elaborate deciziile.
6.După natura lor
a. cantitative
b. calitative
c. de comparație
7. După modul de definire, informațiile se clasifică
a. formale- avînd un regim prestabilit de captare, circulație, prelucrare și stocare
b. informale- care circulă spontan între compartimente și/sau indivizi în funție de necesități.
Adevarata valoare a informatiilor este data de masura în care acestea pot conduce la îmbunatatirea
procesului decizional. Informatia trebuie sa fie tratata la fel ca orice alta resursa a firmei punându-se de
fiecare data în balanta costurile producerii informatiei cu beneficiile aduse de aceasta.
Utilitatea informatiilor poate fi masurata în functie de 4 caracteristici:
1. Relevanta
2. Calitatea
3. Momentul de timp
4. Completitudinea
1. Relevanta informatiilor. Informatiile sunt relevante daca raspund necesitatilor factorilor decizionali.
Informatiile relevante clarifica întrebarile decidentilor în diverse situatii cu care acestia se confrunta. De
exemplu, pentru o cercetare de marketing, informatiile pot fi considerate relevante daca pot conduce la
adoptarea acelor decizii menite sa rezolve problema de marketing (oportunitatea) care a stat la baza initierii
respectivei cercetari. Când se urmareste o segmentare a pietei este foarte important sa cunoastem acele
caracteristici ale populatiei tinta care pot individualiza cu acuratete anumite segmente de consumatori, astfel
încât firma sa poata sa se adreseze cu strategii de marketing distincte pentru fiecare dintre aceste segmente.
De asemenea, în analiza vânzarilor este irelevanta comparatia cifrei de afaceri de la o perioada la alta daca
rezultatele au fost puternic marcate de inflatie. Pentru relevanta este nevoie de transformarea vânzarilor în
valori comparabile.
2. Calitatea informatiilor. Informatiile de calitate dispun de acuratete, validitate si încredere. Ele reprezinta o
buna redare a realitatii, calitatea informatiilor fiind un aspect critic al cercetarii de marketing. Masura în care
informatiile se departeaza de la realitate se numeste eroare. Cu cât erorile sunt mai mari cu atât calitatea
informatiilor este mai mica. Este cunoscut faptul ca în cazul cercetarii de marketing, erorile sunt de doua
feluri: eroarea aleatoare provenita din marimea esantionului si eroarea sistematica provenita din diverse alte
surse. Acestea conduc la obtinerea unui rezultat al masurarii care se departeaza de valoarea adevarata a
fenomenului studiat, motiv pentru care eforturile cercetatorului sunt întotdeauna îndreptate catre diminuarea
acestor erori. Informatiile culese din activitatea curenta a agentilor economici pot de asemenea sa sufere din
punct de vedere calitativ daca înregistrarea acestora nu se face corect sau sunt denaturate în procesul de
stocare sau transmitere catre factorii decizionali.
3. Actualitatea informatiei. Marketingul este un domeniu dinamic în care informatiile care nu mai sunt de
actualitate pot conduce la decizii inadecvate sau total gresite. Activitatea de marketing se sprijina astazi din
ce în ce mai mult pe informatii menite sa anticipeze tendintele pietei si din ce în ce mai putin pe informatiile
istorice. Sistemele informatice moderne cauta sa elimine întârzierile în prelucrarea datelor de marketing,
astfel încât informatia sa fie produsa la timpul potrivit. O multitudine de informatii despre activitatea firmei
este astazi disponibila aproape în acelasi moment în care respectivele activitati au fost finalizate. Informatii
despre vânzari detaliate pe produse, centre de vânzare, clienti, pot fi obtinute astazi în timpul cel mai scurt,
indiferent cât de mare este raspândirea teritoriala a firmei. Acest fapt scurteaza la minim timpul de luare a
deciziilor, permitând managerilor sa intervina la timp pentru înlaturarea unor disfunctionalitati în activitatea
firmei (cresterea costurilor, scaderea vânzarilor, rupturi de stoc etc.).
4. Completitudinea informatiei. Pentru luarea unor decizii corecte este nevoie ca managerii de marketing sa
dispuna de întreaga cantitate de informatii necesara. Absenta unor informatii relevante pentru procesul
decizional poate conduce la decizii eronate, motiv pentru care adesea se apeleaza la cercetarile de marketing
pentru completarea informatiei detinute.
Exemple
1. Un întreprinzator cauta informatii cu privire la pretul produselor de mobilier pe o piata internationala.
Printre altele el afla ca preturile la aparatele electrocasnice sunt foarte scazute într-o anumita tara. Aceasta
informatie este irelevanta întrucât pretul electrocasnicelor nu facea obiectul cercetarii sale.
2. Daca în cadrul unei cercetari de marketing se ajunge la concluzia ca procentul celor care cumpara
produsele unei firme poate lua valori între 25% si 70%, informatia are o calitate scazuta întrucât eroarea de
estimare a rezultatelor este foarte mare.
3. Un investitor la bursa afla ca saptamâna trecuta s-a vândut pachetul majoritar de actiuni la o firma
importanta, ceea ce ar putea genera o scadere a valorii actiunilor acesteia la bursa. Aceasta informatie nu mai
este de actualitate întrucât pretul actiunilor este posibil sa fi scazut deja.
4. Un producator afla ca produsele similare cu ale sale se vând foarte bine pe o piata internationala, însa el
nu cunoaste faptul ca pentru respectivele produse taxele vamale au un nivel foarte ridicat. O astfel de
informatie este incomplete

4. Enumerați obiectivele și subsistemele unui sistem informatic

Activitatea economica la toate nivelurile poate fi de asemenea analizata pe baza sistemica. Economia
nationala sau economia mondiala pot fi privite ca niste macrosisteme, formate din subsisteme din ce în ce
mai mici: ramuri ale economiei nationale, subramuri, agenti economici etc. Intrarile sistemului economic
sunt resursele, indiferent de natura lor (materiale, umane, financiare, informationale), iesirile fiind produse
sau servicii destinate satisfacerii necesitatilor populatiei.
Indiferent de natura sistemului, în realizarea procesului de autoreglare un rol deosebit este jucat de sistemul
informational, care prelucreaza toate datele de intrare, precum si pe cele de iesire si le transforma în
informatii care sunt transmise sistemului de decizie. Mai departe, tot prin intermediul sistemului
informational, deciziile sunt transmise factorilor însarcinati cu modificarea parametrilor de intrare în sistem.
Sistemele cibernetice pot fi împartite în sisteme clar definite si sisteme nedefinite.
Sistemele clar definite sunt sisteme de natura mecanicista, ale caror rezultate sunt strict previzibile, iesirile
fiind foarte usor controlate prin ajustarea intrarilor. În aceasta categorie sunt incluse majoritatea
echipamentelor sau aparatelor mecanice sau electronice, la care interventia umana este redusa. Un produs
software este de asemenea un sistem definit, interventia umana existând doar în faza de realizare a
programului. Dupa ce produsul a fost testat si omologat operatorul nu mai poate interveni decât asupra
intrarilor, întregul proces de prelucrare desfasurându-se pe baza algoritmilor sistemului. Introducând anumite
date în sistem, rezultatele asteptate sunt clare neputând fi influentate de factori externi.
Sistemele nedefinite sunt sisteme ale caror rezultate au o doza mare de incertitudine datorita actiunii unei
multitudini de factori externi cu efecte imprevizibile. Implicarea factorului uman introduce de fiecare data o
doza mare de subiectivism, motiv pentru care sisteme cum sunt sistemul economic, sistemul social, sistemul
educational fac parte din aceasta categorie. Rolul factorului de reglare este deosebit de important în aceste
sisteme, care necesita ajustari permanente ale intrarilor. Pentru monitorizarea influentelor mediului, precum
si pentru analiza parametrilor de iesire este nevoie de obtinerea unor informatii relevante în timp util.
Obtinerea acestor informatii, precum si comunicarea deciziilor de ajustare a unor parametri ai sistemului se
realizeaza cu ajutorul sistemelor informationale.
Sistemul cibernetico-economic nu este nimic altceva decât o aplicatie a sistemelor cibernetice în economie,
fie la nivelul agentilor economici, fie la nivel macroeconomic.
Obiectivele sistemului cibernetico-economic sunt determinate de factorii de decizie grupati în sistemul de
conducere al firmei. Tot acestia sunt cei care realizeaza autoreglarea pe baza informatiilor obtinute despre
iesiri. Complexitatea relatiilor economice si gradul mare de incertitudine în ceea ce priveste variabilele cu
care lucreaza, sistemul economic fiind în esenta un sistem nedefinit, au facut ca aceasta tehnica de
autoreglare pe baza principiului încercareeroare sa fie insuficienta.
Schimbarile radicale ale necesitatilor consumatorilor sau utilizatorilor, ce se desfasoara cu o viteza foarte
mare, precum si intensificarea luptei concurentiale au condus la introducerea pe scara larga a cercetarii de
marketing în activitatea agentilor economici. Prin intermediul acesteia se urmareste anticiparea schimbarilor
economice si crearea unui mecanism de prevenire a erorilor, astfel încât parametrii de iesire sa se
îndeparteze cât mai putin de obiectivele propuse. Acest mecanism de anticipare a erorilor poarta numele de
feedforward sau feed-before, el actionând împreuna cu mecanismul de feed-back pentru o mai buna reglare a
sistemului. Sistemul informational joaca un rol deosebit de important în asigurarea celor doua mecanisme.
Descompunând sistemul economic în subsisteme mari, putem distinge 3 subsisteme
Subsistemul de conducere
Subsistemul executiv
Subsistemul informational
Subsistemul de conducere este format din factorii de decizie însarcinati cu buna functionare a sistemului
economic, coordonarea si controlul activitatilor astfel încât sa fie realizate obiectivele stabilite.
Subsistemul executiv este format din totalitatea structurilor organizatorice si procedurilor de procesare a
resurselor materiale, financiare, umane, informationale, prin care se realizeaza efectiv iesirile sistemului
economic (bunuri, servicii).
Subsistemul informational reprezinta un liant între subsistemul de conducere, subsistemul executiv si mediul
extern, asigurând culegerea datelor, prelucrarea si transformarea acestora în informatii, crearea fluxurilor si
circuitelor informationale, transmiterea deciziilor etc

5.Analizați sistemul informatic versus sistemul informațional de conducere

Sistemul informational al firmei reprezinta un ansamblu interconectat de mijloace si proceduri de culegere,

prelucrare, stocare si transmitere a datelor si informatiilor necesare atingerii scopurilor fundamentale ale
agentului economic.
Orice schimb de date sau informatii între compartimentele unei firme sau între firma si mediul exterior se
face prin intermediul sistemului informational, indiferent de modalitatea de comunicare sau suportul pe care
sunt stocate informatiile.
Sistemul informational clasic se baza cu precadere pe imprimarea datelor si informatiilor pe suport de hârtie
si stocarea lor prin arhivare pe acelasi suport. Circulatia informatiilor se realiza tot pe suport de hârtie, prin
transferarea documentelor de la un compartiment la altul. Dificultatile cele mai mari se înregistrau atât la
prelucrarea datelor, care se facea de regula manual cu un consum de timp foarte mare, precum si la
reconsultarea unor informatii mai vechi, timpul de regasire a acestora în arhive fiind destul de mare.
Revolutia informationala petrecuta în ultimele decenii a condus la introducerea pe scara larga a
calculatoarelor, mai întâi în procesul de prelucrare si stocare a datelor, dupa care si în culegerea si
transmiterea informatiilor prin intermediul retelelor de calculatoare si mijloacelor multimedia.
Automatizarea sistemelor informationale, prin intermediul tehnicii de calcul computerizate, a condus la
aparitia sistemelor informatice, ca subsisteme ale sistemelor informationale.
Sistemul informatic al organizatiei reprezinta un ansamblu de elemente intercorelate functional, în scopul
automatizarii proceselor de culegere, verificare, stocare, transformare si prelucrare a datelor, cu ajutorul
tehnicii de calcul. Prin aceasta automatizare, sistemul informatic imprima valente sporite sistemului
informational sub aspect calitativ si cantitativ. Astfel, se poate obtine o crestere a capacitatii de calcul sub
aspectul volumului datelor de prelucrat si a operatiilor de efectuat, sporirea operativitatii în prelucrarea
datelor, cresterea exactitatii informatiilor etc. Perfectionarea continua a tehnologiei informatiei a condus la
generalizarea sistemelor informatice, astfel încât în tarile dezvoltate exista o tendinta tot mai accentuata spre
echivalenta totala între sistemele informationale si sisteme informatice, întregul sistem informational fiind
computerizat.
Intrarile sistemului informatic pot fi din surse externe sau interne firmei. Intrarile din mediul extern sunt în
cea mai mare parte asigurate prin cercetarea de marketing, care colecteaza date primare sau date secundare
despre tendintele pietei, necesitatile si preferintele consumatorilor sau utilizatorilor, actiunile concurentilor,
schimbarile macromediului de marketing etc. Tot din surse externe pot proveni date cu privire la solicitarile
clientilor, furnizorilor, bancilor, intermediarilor, sistemul informatic fiind însarcinat cu preluarea acestora.
Datele din surse interne se refera la consumurile si rezultatele firmei, fiind folosite în special pentru
înregistrari contabile si pentru întocmirea rapoartelor necesare factorilor decizionali.
Mijloacele de culegere, prelucrare, stocare si transmitere a datelor reprezinta totalitatea echipamentelor
hardware (computere, mijloace de telecomunicatie) si a pachetelor software utilizate de acestea, care
formeaza infrastructura sistemului informatic. Acestor mijloace se adauga si factorul uman, care adesea este
implicat în procesul de culegere a datelor sau de introducere a acestora în sistem. Implicarea factorului uman
este tot mai mica pe masura ce creste automatizarea sistemului informatic.
Procedurile reprezinta totalitatea operatiunilor executate în scopul culegerii, prelucrarii, stocarii si
transmiterii datelor. Aceste proceduri se desfasoara dupa anumite reguli stabilite de administratorul
sistemului informatic sau de programatorii pachetelor soft pentru operatiunile de prelucrare a datelor.
Iesirile sistemului informatic sunt destinate fie uzului intern, fie diferitilor beneficiari externi ai informatiilor.
Pentru uz intern, iesirile reprezinta de regula informatii grupate în rapoarte destinate factorilor decizionali.
Tot prin intermediul sistemului informatic se transmit si deciziile de la sistemul de conducere catre sistemul
executiv. Informatiile destinate mediului extern contin rapoarte de activitate adresate actionarilor, bancilor,
investitorilor sau diferitelor categorii de parteneri comerciali: clienti, intermediari etc. De asemenea,
totalitatea mesajelor promotionale reprezinta tot o iesire a sistemului informatic al firmei.
Interfetele reprezinta modalitatile de comunicare a utilizatorilor cu sistemul. Daca comunicarea se face direct
între diferite echipamente de calcul, aceasta se face pe baza unor protocoale care stabilesc regulile de
transfer al datelor.
Sistemele informatice dau nastere unor fluxuri informationale între diferitele compartimente ale firmei sau
între firma si mediul extern. Aceste fluxuri informationale parcurg anumite circuite informationale (trasee)
stabilite clar de catre conducerea firmei. Orice informatie care circula pe alte circuite decât cele oficiale are
un caracter informal, putând aduce uneori serioase prejudicii organizatiei datorita distorsiunilor sau
filtrajelor ce pot apare în procesul de comunicare.

6. Descrieți cerințele necesare pentru asigurarea corectitudinii și viabilității informației în sistemul

informațional
Printre cerintele necesare pentru asigurarea corectitudinii și viabilității informației enumeram
Asigurarea de informații reale cu privire la modul de desfășurare a proceselor din interiorul întreprinderii
comerciale. Cerințele se gasește în strînsă corelație cu caracteristicele socio-economice proprii firmei
respective și mediului în care ea operează
Multilateralitatea informației-acesta constiuie o cerință generală de complexitatea proceselor și fenomenelor
care au loc în firmele comerciale. Înțelegerea, analiza și perceperea proceselor în care întreprinderea este
implicate, din multiple puncte de vedere, necesită informații multilaterale, în măsura să reliefeze aspectele
representative de natura economică, tehnică, umană sau științifică
Concizia și capacitatea de sinteza a informațiilor, aceasta reprezintă o cerință a cărei existență este impusă de
riguroasa selectare a celor mai semnificative informații din punct de vedere al gradului de noutate și al
importanței pentru activitatea firmei.
Precizia și siguranța informației- aceasta necesită o identificare corectă a elementelor esențiale noi, și
asigurarea cu exactitate a caracterului concis, sintetic și multiratelor al informației.
Oportunitatea informației- care constă în utilizarea informației corespunzatoare destinației sale în timp util,
pe de o parte de cunoașterea exacta a destinatarului informației, pe de alta parte de faptul că utilizarea
informației conform destinației sale este condiționată de ajungerea sa la beneficiar în timp optim pentru
luarea deciziei
Operativitatea tratarii informațiilor-ea este impusă de reducerea perioadei legate de inițierea luarea și
implimentarea deciziilor si ca urmare sporeste insemnătatea tratării cit mai rapide a informației, știut fiind
faptul ca o informație oricit de valoroasă ar fi devine total sau partial inutila, dacă ajunge la utilizator după ce
procesul căruia ia fost nemijlocit destinată s-a finalizat
Adaptarea informației la specificitatea personalului implicat-se refera la formalizarea informației in raport cu
nivelul de intelegere și calificare a personalului care o utilizează
Eficiența informației- aceasta presupune evaluarea rezultatelor transpunerii informațiilor în decizie
Fiabilitatea informației se refera la asigurarea disponibilității informațiilor în raport cu coordonatele care
prezintă interes pentru decident
Adecvarea informației la nevoile impuse de luarea deciziilor la respectivul nivel erarhic

7. Definiți deficiențile majore existente în sistemul informational

Obiectivele proiectului de dezvoltare a unui nou sistem informatic se bazeaza pe studiul de fezabilitate
efectuat, fiind stabilite de conducerea superioara a firmei, care desemneaza si echipa de proiect. Printre
obiectivele specifice proiectului de dezvoltare a sistemului informatic putem enumera:
Culegerea obiectiva a datelor de la locul de producere a lor;
Integrarea functiilor firmei prin stocarea datelor într-o baza de date centralizata, unde pot fi consultate
de catre toti cei interesati;
Prelucrarea rapida si eficienta a informatiilor cu ajutorul tehnicii de calcul;
Obtinerea informatiei manageriale în timp real;
Conectarea sistemului informatic la magistralele informationale pentru automatizarea schimbului de
date cu mediul exterior.
Eliminarea deficientelor informationale majore existente în sistemul informational clasic.
În ceea ce priveste ultimul obiectiv enuntat, principalele deficiente informationale existente în sistemul
informational clasic sunt:
Distorsiunea – reprezinta modificarea neintentionata a continutului informatiei pe parcursul culegerii,
prelucrarii sau transmiterii de la emitator la receptor. Aceasta se datoreaza multiplelor interventii ale
factorului uman, utilizarea unor proceduri de lucru necorespunzatoare sau a unor suporti informationali
necorespunzatori.
Filtrajul – consta în modificarea intentionata a continutului informatiei de catre persoane cu interese obscure.
Filtrajul poate apare la toate nivelurile organizatiei, fiind afectate atât fluxurile informationale care vin
dinspre managementul superior cât si fluxurile ascendente dinspre nivelul operational catre nivelele ierarhice
superioare. Alaturi de distorsiune, filtrajul conduce la fenomenul de dezinformare, cu consecinte deosebit de
grave asupra procesului decizional si asupra climatului de încredere din cadrul organizatiei.
Redundanta – reprezinta înregistrarea, prelucrarea si transmiterea repetata a unor date sau informatii.
Aceasta apare datorita slabei integrari a functiilor firmei si transmiterii informatiilor în mod nemijlocit între
diferitele compartimente ale firmei. Redundanta conduce la o mare risipa de timp si suporturi informationale,
precum si la aparitia distorsiunii si filtrajului pe unele circuite informationale, astfel încât aceleasi informatii
transmise mai multor compartimente ajung sa aiba continuturi diferite.
Supraîncarcarea circuitelor informationale apare tot datorita neintegrarii functiilor firmei si vehicularii unor
cantitati mari de informatii direct între compartimentele firmei. Supraîncarcarea poate conduce la blocarea
sistemului sau la întârzieri în procesul de obtinere a informatiilor necesare la un moment dat.
Exemple
Daca în procesul introducerii datelor în calculator de catre un operator se efectueaza o înregistrare
eronata, datorita unei greseli neintentionate, neconfruntam cu o distorsiune a datelor, datorita faptului ca
respective eroare nu a fost intentionata.
Daca un manager transmite echipei sale de lucru o tinta a realizarilor mai mare decât a fost stabilita de
catre conducerea firmei, acesta a realizat o filtrare a informatiei, întrucât greseala a fost facuta intentionat.
Atunci când o persoana transmite o anumita informatie catre mai multi receptori, dupa care revine cu
anumite corecturi la aceeasi informatie este posibil sa apara diferite rezultate la diferiti receptori. Acest fapt
se datoreaza redundantei informatiei, care face ca fiecare dintre receptori sa considere drept adevarata una
sau alta dintre cele doua comunicari.

8. Descrieți initierea proiectului de dezvoltare a unui sistem informatic

Necesitatea initierii unui proiect de dezvoltare a sistemului informatic apare fie la înfiintarea unei firme, fie
ca urmare a deciziei conducerii unei firme existente, de restructurare a activitatii sau de îmbunatatire a
sistemului informational (informatic) existent.
În cazul unei firme noi, dezvoltarea unui sistem informatic este absolut necesara. Datorita necesitatii de
adaptare rapida la cerintele clientilor si la exigentele mediului concurential, managerii acestor firme trebuie
sa decida, înca de la început, implementarea unui sistem informatic modern care sa poata conduce la
reducerea decalajului fata de firmele deja existente pe piata.
Firmele existente se confrunta de asemenea cu necesitatea îmbunatatirii radicale a activitatii, pentru
atingerea cu un minim de efort a obiectivelor stabilite de factorii de decizie. Un proiect este în esenta
constituit dintr-un pachet de activitati care vizeaza obiective clar stabilite si pentru care se aloca un volum de
resurse suficient pentru atingerea cu succes a respectivelor obiective. Initierea unui proiect vizeaza de regula
o schimbare în viata organizatiilor, fiind constituit din activitati diferite de cele care se executa în cadrul
activitatii cotidiene.
Proiectele pot avea dimensiuni diferite în functie de complexitatea activitatilor si gradul de importanta al
schimbarii, fiind implicate o serie de riscuri majore de neatingere a obiectivelor. Pentru acest motiv trebuie
acordata o atentie deosebita activitatii de planificare a proiectului, astfel încât gradul de incertitudine sa fie
cât mai scazut.
Initierea unui proiect de dezvoltare si implementare a unui sistem informatic
porneste de la descoperirea si definirea problemei care impune schimbarea. Problema
reprezinta un aspect negativ care se abate de la normalitate sau o oportunitate de
implementare a unui nou sistem modern.
Printre problemele care ar putea impune dezvoltarea unui nou sistem informatic putem enumera:
Existenta unui numar mare de prelucrari manuale.
Vechiul sistem nu este integrat, redundanta datelor fiind foarte mare.
Vechiul sistem nu mai functioneaza la parametri normali.
Aparitia unor sisteme mai performante.
Necesitatea integrarii cu sistemele informatice ale furnizorilor sau clientilor.
Dezvoltarea unor activitati moderne de vânzare on-line.
De îndata ce problema care impune dezvoltarea unui nou sistem informatic a fost descoperita, se impune
definirea acesteia cu o acuratete cât mai mare, astfel încât sa fie luate cele mai bune decizii
Dupa definirea problemei ce impune schimbarea sunt stabilite obiectivele proiectului în functie de
obiectivele strategice de ansamblu ale activitatii firmei, cum ar fi:
Cresterea vitezei de reactie la cerintele clientilor;
Culegerea permanenta de informatii despre tendintele pietei;
Reorganizarea activitatii manageriale pentru reducerea costurilor, cresterea productivitatii muncii,
cresterea rentabilitatii si sporirea pe aceasta cale a profiturilor.
9. Identificați și descrieți tipuri de calculatoare

Odata cu dezvoltarea progresului tehnlogic a aparut și necesitatea folosirii calculatoarelor. Daca mai
inainte gaseai un calculator la o ăntreprindere acum sunt într-un numar foarte mare. Pe zi ce trece devine tot
mai evident faptul ca fără informații din mediul ambiant întreprinderile comerciale pot din ce în ce mai greu
sa-și dezvolte afacerile.
Se considera ca exista patru categorii de sisteme de calcul:
Microcalculatoare
Minicalculatoare
Calculatoare mainframe
Supercalculatoare

Microcalculatoare
Sunt calculatoare cunoscute sub denumirea de calculatoare personale (Personal Computer – PC):
au cunoscut cea mai rapida dezvoltare si diversificare odata cu aparitia chip-ului (cip);
constructia unui PC se bazeaza pe microprocesor (un cip ce contine portiuni din Unitatea Centrala de
Prelucrare – UCP);
sunt accesibile din punct de vedere al pretului;
dimensiuni reduse (unele pot fi portabile);
operarea pe ele se poate invata usor;
pot fi folosite in orice domeniu;
lucreaza in retea, putand realiza schimburi de date.
Luand in considerare particularitatile unui PC, din punct de vedere al marimii (fizice sau ca si capacitate de
memorare), viteza de lucru, costuri, utilizari specifice, se poate spune ca exista mai multe tipuri de PC-uri:
Desktop, Tower, Laptop, PalmPC, PDA.
Desktop
Este calculatorul de tip clasic, la care monitorul este asezat, in general, pe carcasa unitatii
centrale, ce se afla pe birou.
Tower
Carcasa unitatii centrale este mai ingusta dar mai inalta decat la tipul
desktop, fiind asezata langa monitor sau, adesea, sub sau langa masa.
Laptop
sunt calculatoare usor de transportat (3-5 kg), construite pentru a fi folosite
in afara biroului;
au surse independente de alimentare (baterii sau, cel mai adesea, acumulatoare);
componente usoare si mici (de exemplu, afisajul cu cristale lichide, tastatura si inlocuitor de
mouse – touchpad);
sunt mai costisitoare decat un PC obisnuit.
Palm PC (Palmtop, Handhold sau Organizer)
se utilizeaza ca bloc notes, calculator de buzunar, calendar, agenda telefonica;
posibilitatea transferului de date prin PC;
recunoasterea scrisului de mana;
acces la Internet;
procesarea textului este destul de dificila, din cauza dimensiunilor reduse.
PDA (Personal Digital Assistant)
asistent digital personal de dimensiuni foarte mici, putand fi
purtat in mana;
combina facilitati de calcul, telefon,/fax cu cele de retea;
sunt pen-based – folosesc un stilou special in locul tastaturii si, ca urmare, pot
recunoaste scrisul de mana (unele recunosc si vocea);
preturile sunt mari si domeniul de aplicatie este
limitat.
Minicalculatoare
au fost create pentru executarea unor functii specializate: aplicatii
multiutilizator, masini cu control numeric, automatizari industriale, transmisii
de date intre sisteme dispersate geografic;
dimensiuni medii;
sunt compuse din module structurale cu functii precise, usor de instalat si utilizat;
conectarea la reteaua electrica se face fara restrictii;
puterea si capacitatea de stocare sunt mai mari decat la microcalculatoare;
UCP complexa;
sistemul I/O foarte dezvoltat, in sensul comunicarii prin retea de periferice in sistem multiutilizator.
Calculatoare mainframe
constituie o categorie aparte, situata intre minicalculatoare si
supercalculatoare;
viteze de lucru ridicate, cu volum foarte mare de date;
procesor foarte complex;
volum mare de stocare in UM;
sistem I/O[2] complex, orientat pe gestionare de statii de lucru;
permit acces multiutilizator;
necesita instalatii speciale si proceduri de mentinere in functiune,
neputand fi cuplate direct la reteaua de alimentare;
functioneaza, de regula, fara intrerupere, ceea ce presupune accesul
controlat la date si un sistem de protectie adecvat;
se utilizeaza in spitale, banci etc.
Supercalculatoarele
sunt cele mai puternice, complexe si scumpe sisteme de calcul;
viteza poate depasi 1 miliard de instructiuni/s;
procesorul este format dintr-un numar mare de microprocesoare (de
ordinul miilor);
sunt proiectate pentru calcul paralel;
costuri si performante foarte ridicate;
sunt utilizate in domenii care necesita prelucrarea complexa a datelor
(reactoare nucleare, proiectarea aeronavelor, seismologie, meteo etc.).

Structuri de calcul și comunicație.

Relelele se impart in 2 categorii

1. retele locale
2. rețele de mari dimensiuni
Rețelele sunt formate dintr-un ansablu de calculatoare interconectate prin intermediul unor medii de
comunicație care au scop asigurarea folosirii de către un numar mare de utilizatori a tuturor resurselor
fizice(harware), logice(software) și informaționale (baza de date.)
Ea poate fi compusa din calculatoare care se afla în acelaș oficiu, birou sau firma. Fiecare calculator poate
reprezenta unul sau mai multe subsisteme. Gama de aplicații specifice acestei rețele este orientată pe
gestiunea resurselor, controlul costurilor, accelerarea proceselor interne, micșorarea timpului de raspuns.
Rețelele de mari dimensiuni se folosește de întreprinderile care sediile se află în diferite localități geografice.
Avantajele
Date de utilizare comună- sunt date care în urma reactualizării de către o persoană poate fi accesibilă tuturor
Resurse partajate – sunt componentele ce se pot folosi în comun de către toți membrii rețelei
Comunicații- compuse din programe care facilitează legatura imediat pe distanțe mari.

Daca primele 2 avantaje sunt caracteristice retelelor locale cea de a 3 ofera posibilitatea transportarii rapide
la mare distanță atît a mesaelor cit si a informatiei cu destinatie speciala. Tehnologiile de rețele ajută firmele
sa creeze relatii mai aproape cu furnizorii si clientii.

10. Definiți și caracterizați noțiunea generală de internet

Internetul este o retea globala formata prin interconectarea mai multor calculatoare , ce faciliteaza
comunicarea intre utilizatori prin transferul de date de pe un calculator pe altul .
O retea este formata dintr-un grup de calculatoare care utilizeaza in comun echipamente , date si aplicatii ,
adica resurse hardware si software .
    Resurse hardware = dispozitive fizice (calculatoare , imprimante , etc) :
    Resurse software = se refera la informatii de tip logic (foldere , fisiere , aplicatii , etc) .
Domeniile in care se utilizeaza cu precadere Internetul sunt:
Accesul la informatie de la distanta
Comunicatiile interpersonale
Divertismentul interactiv
Accesul la informatie poate avea diferite forme: accesul la institutii financiare, cumparaturi de la domiciliu
cu consultarea prealabila a cataloagelor on-line, accesul la World Wide Web, biblioteci digitale, informatii
despre arte, politica, stiinta, sport. Acest tip de comunicatie presupune o interactiune dintre o persoana si o
baza de date aflata la distanta.
Comunicatiile interpersonale reprezinta o extensie a telefonului clasic. Posta electronica, mijloc flexibil de
comunicatie, este deja larg utilizat de catre milioane de oameni. Deja exista posibilitatea de a comunica in
timp real, eventual folosindu-se chiar sunete si imagini. Aceasta tehnologie face posibila intalnirile virtuale,
numite videoconferinte, intre oameni aflati in locuri diferite pe glob.
A treia categorie, divertismentul interactiv, reprezinta deja o industrie uriasa. Aplicatia care se bucura de cel
mai mare succes este video la cerere. In plus, filmele noi ar putea fi interactive, spectatorul poate decide
asupra derularii actiunii. Dupa alte pareri jocurile interactive vor avea un impact si mai spectaculos.
Jucatorii, aflati de altfel la mare distanta intre ei, cu ajutorul animatiei tridimensionale in timp real, vor avea
senzatia de realitate in timpul derularii jocului
Funcționarea retelei
Intranet și extranet
Definiți și caracterizați noțiunea generală de www

Termenul World Wide Web, abreviat WWW sau și www, numit scurt și web, este totalitatea site-urilor /
documentelor și informațiilor de tip hipertext legate între ele, care pot fi accesate prin rețeaua mondială
de Internet (net = rețea ). Documentele, care rezidă în diferite locații pe diverse calculatoare server, pot fi
regăsite cu ajutorul unui identificator univoc numit URL. Hipertextul inclusiv imagini etc. este afișat cu
ajutorul unui program de navigare în web numit browser, care descarcă paginile web de pe un server web și
le afișează pe un terminal „client” la utilizator.
Browserele actuale pot nu numai să afișeze pagini web, ci oferă și interfețe către celelalte servicii Internet,
având astfel un efect integrator (pentru toate serviciile e suficient un singur browser). De aceea granițele
dintre serviciul WWW și celelalte servicii din Internet nu sunt întotdeauna clare.
Webul a fost inventat în 1989 la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) din Geneva, Elveția.
Propunerea inițială de creare a unei colecții de documente având legături între ele a fost făcută de Tim
Berners-Lee în martie 1989. Propunerea a apărut în urma problemelor de comunicare pe care le întâmpinau
echipele de cercetători ce foloseau centrul, chiar și folosind poșta electronică. In 1994 CERN și M.I.T. au
format Consorțiul World Wide Web, care are drept obiectiv dezvoltarea webului, standardizarea
protocoalelor și încurajarea legăturilor dintre site-uri. Berners-Lee a devenit directorul acestui consorțiu.
M.I.T. coordonează partea americană a consorțiului, iar partea europeană este coordonată de INRIA, centrul
de cercetări francez.
În 1995 Andreessen părăsește NCSA și înființează o nouă companie, Netscape Communications Corp., care
se ocupă cu dezvoltarea de software pentru web.
Apoi webul a evoluat până la ceea ce este astăzi, un serviciu multimedia integrativ, având ca suport
fizic Internetul.

Analizați comerțul B2B versus B2C

Business-to-business vs. business-to-consumer – Care este varianta mai aproape de succes?

În ambele situaţii ai nevoie să cunoşti diferenţele majore dintre B2B şi B2C, avantajele şi dezavantajele lor
şi, nu în ultimul rând, să ştii care dintre acestea te poate duce mai sigur către succes.
Aşa cum arată şi termenii, în afacerile business to business o companie vinde produse şi servicii către o altă
companie, în timp ce într-o activitate business to consumer oferta este îndreptată spre comsumatorul final.
Numeroase produse şi servicii B2C pot face totodată obiectul unei relaţii economice B2B, însă viceversa este
puţin probabilă.
Practica dovedeşte că afacerile business-to-business sunt mai dificile, pentru că o companie are un ritm mult
mai lent de a face achiziţii şi, în plus, cântăreşte cu minuţiozitate oferta. Pe de altă parte, potrivit lui Jim
Goetz, renumit om de afaceri, un start-up B2B are şanse duble de a se transforma într-o companie de
miliarde comparativ cu un start-up B2C.
Câteva diferenţe de bază între cele două tipuri de afaceri în funcţie de mai multe coordonate:
Dimensiunea pieţei
B2B: Piaţa este, în general, restrânsă şi funcţionează pe verticală. Potenţialul de clienţi poate fi de la câteva
mii la peste 100.000.
B2C: De regulă, o piaţă mare în care consumatorii target numără între câteva zeci de milioane şi mai multe
sute de milioane.
Preţul de achiziţie
B2B: Cel mai adesea este vorba de sume cu multe cifre, deci de investiţii majore. Acest lucru implică o dată
în plus o strategie de vânzări fără cusur din partea întreprinzătorilor care dezvoltă o afacere B2B.
B2C: Indiferent cât de mare ar fi cantitatea sau valoarea bunurilor achiziţionate, consumatorii finali rareori
vor egala facturile clienţilor companii. Este un fapt care înlesneşte misiunea antreprenorilor B2C.
Procesul de achiziţie
B2B: Timpul necesar achiziţiei este măsurat în luni de zile (de exemplu, circa 9-18 luni pentru achiziţionarea
unui sistem informatic complex) şi poate implica factori de decizie multiplii (reprezentanţi ai conducerii
executive, ingineri, experţi în calitate sau în procesul de fabricație). De asemenea, produsele şi serviciile pot
trece prin diverse procese de calificare şi încercări înainte de decizia de achiziţie.
B2C: Pentru consumatorul final perioada de achiziţie este scurtă, de la câteva minute la câteva zile. Este o
tranzacţie simplă care poate avea loc imediat.
Procesul de vânzare
B2B: Reclamă din partea vânzătorului o înţelegere foarte bună a nevoilor clientului, cât şi construirea unei
relaţii de afaceri bazate pe încredere. Întrucât cumpărătorii sunt de specialitate, atât oferta cât şi momentul
abordării clientului trebuie alese cu grijă. Nerăbdarea vânzătorului şi încearcarea de a forţa tranzacţia nu vor
fi văzute cu ochi buni de compania client.
B2C: Procesul de vânzare are loc direct către consumator sau prin intermediul unui comerciant cu
amănuntul. Scopul principal este convingerea consumatorului de necesitatea cumpărării acelui produs sau
serviciu şi influenţarea sa la nivel emoţional.
Decizia de achiziţie
B2B: În majoritatea cazurilor, companiile fac achiziţii în urma unor decizii foarte raţionale care ţin cont de
necesităţi şi buget.
B2C: Consumatorul obişnuit se bazează mai mult pe sentimente decât pe nevoi, iar deciziile sunt mai
degrabă impulsive decât bine gândite.
Valoarea de brand
B2B: Identitatea de brand este creată prin relaţiile personale cu partenerii de afaceri, cât şi prin vânzările
anterioare.
B2C: În acest caz, publicitatea şi comunicarea prin social media joacă un rol important în construirea
imaginii companiei.
Vînzările și marketingul:
Cumpărătorul B2B este mult mai sofisticat. Deoarece pe Internet se găsesc tot felul de informaţii, acest
cumpărător specializat poate afla multe lucruri despre categoria de produse care îl interesează, despre
concurenţă sau preţuri comparative. Astfel, nu este deloc neobişnuit ca la întâlnirea cu omul de la Sales să
ştie chiar mai multe decât cel care încearcă să-i vândă un produs.
În plus, mizele sunt mult mai mari. Cumpărătorii B2B și factorii de decizie sunt plătiţi cu salarii mari pentru
a înţelege ce cumpără şi modul în care va fi folosit produsul achiziţionat. Ei îşi pot compromite cariera sau
pot fi concediaţi dacă iau o decizie greşită, lucru care nu se întâmplă când un consumator final achiziţionează
un produs de slabă calitate.
Există şi o categorie care pledează pentru o variantă hibrid a politicii de marketing şi vânzări care să
împrumute cele mai bune strategii de la fiecare din cele două tipuri de afaceri.
Ce pot învăţa companiile B2B de la cele B2C
▪ Companiile B2C desfăşoară campanii mai agresive pentru atragerea de noi clienţi. Acest lucru le ajută să
îşi crească veniturile din vânzări. Prin comparaţie, firmele B2B aşteaptă prea des prima mutare din partea
potenţialului client şi îşi limitează astfel vânzările.
▪ Firmele B2B au de învăţat de la cele B2C şi în ceea ce priveşte mesajul către targetul lor. Chiar dacă e
vorba de relaţii business to business nu înseamnă că discursul trebuie să fie unul plictisitor. O comunicare
mai creativă nu poate avea decât efecte benefice.
▪ Practica de a oferi şi alte produse înrudite atunci când clientul face o comandă funcţioneză foarte bine în
B2C. Când merg în supermarket, consumatorii pun în coş şi alte produse decât cele de pe listă datorită
strategiilor de marketing care le dau noi idei de achiziţii. Companiile B2B ar putea prelua şi adapta aceste
practici în folosul lor.
▪ În afacerile B2C se acordă o mare importanţă profilului clienţilor şi oferta este diversificată opentru a
răspunde nevoilor mai multor segmente de consumatori. Întrucât se adresează altor companii, afacerile B2B
tratează în general toţi clienţii la fel. Ele se concentrează foarte mult pe produsele pe care le vând şi mai
puţin pe caracteristicile clienţilor. Totuşi, nu toţi clienţii sunt la fel, iar companiile B2B ar trebui să se inspire
puţin din tacticile celor B2C.
Ce pot învăţa companiile B2C de la cele B2B
▪ Întreprinzătorii din sectorul B2B cunosc foarte bine afacerile clienţilor lor şi ciclul de achiziţii. Acest lucru
le permite să îşi dea seama când este momentul să trimită diverse oferte, pe cine să abordeze şi ce să ofere
efectiv. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre B2C. Aproape imediat după ce un consumator a făcut o
achiziţie acesta este asaltat de noi oferte. În loc să genereze noi vânzări o asemenea strategie poate duce la
alungarea clienţilor.
▪ Pentru companiile B2B este esenţial să stabilească o relaţie excelentă cu clientul încă de la prima vânzare.
De aceea fac eforturi deosebite pentru a-l mulţumi, dar şi pentru a dezvolta o legătură specială cu acesta.
Afacerile B2C nu prea excelează la acest capitol. De prea multe ori, în B2C se merge pe principiul că, dacă
se pierde un client, întotdeauna se pot găsi alţii noi.
▪ B2B înseamnă mai mult decât „vânzări cât cuprinde”. Asistenţa şi suportul acordat clientului, atitudinea
membrilor echipei, trainingul acestora arată preocuparea pentru construirea unui brand de încredere. Aviz
companiilor B2C!
Între afacerile B2B şi cele B2C există şi diferenţe şi puncte comune. În B2B antreprenorii investesc cu mai
multă generozitate timp şi dedicaţie în relaţia cu clientul, în timp ce în companiile B2C accentul cade pe
tacticile de atragere a clienţilor şi pe crearea dorinţei de cumpărare.Dar, până la urmă, ambele ţintesc acelaşi
lucru – succesul în afaceri! Iar acesta nu poate fi obţinut pe termen lung fără să existe o relaţie reciproc
avantajoasă între vânzător şi cumpărător In B2C consumatorii finali platesc acelasi pret pentru un produs
final spre deosebire de B2B, unde preturile se stabilesc in functie de cantitati si termenii negociati. In B2C
plata se face in momentul achizitiei spre deosebire de B2B unde platile se fac in general la un termen de
comun agreat dupa data livrarii (la 30 sau 60 de zile).

Enumerați si descrieti echipamentele de intrare

Dispozitive periferice de intrare Dispozitivele periferice de intrare au rolul de a permite introducerea datelor
în calculator.
1. Tastatura unui calculator este asemănătoare cu cea a unei maşini de scris obişnuite şi are rolul de a permite
introducerea datelor în calculator prin apăsarea tastelor. Conţine trei categorii mari de taste: a) Tastele
alfanumerice – conţin: taste alfabetice (A–Z), numerice (0–9) şi tastele cu caractere speciale (“.”, “,”, “/”
etc.). Pentru a obţine litera mare se tastează Shift şi litera mică în acelaşi timp sau se blochează tasta specială
Caps Lock (se aprinde ledul corespunzător). Caracterele speciale scrise pe tastele numerice se obţin în
acelaşi mod ca literele mari (Shift + tasta). Caracterele numerice se mai pot obţine prin utilizarea tastaturii
numerice aflate în partea dreaptă având grijă să fie acţionată tasta specială Num Lock (se aprinde ledul
corespunzător). b) Tastele funcţionale – sunt dispuse pe primul rând al tastaturii, au scris pe ele F1…F12 şi
au diferite funcţii în diferite produse soft. c) Tastele speciale – sunt folosite, în general pentru: - Esc (Escape)
– întreruperea unei acţiuni; - Tab – saltul la următoarea zonă; - Ctrl (Control) şi Alt – sunt utilizate în
combinaţie cu alte taste pentru obţinerea diferitor efecte (Ex.: Ctrl+Alt+Del = resetează calculatorul); - Caps
Lock – blocarea tastaturii alfabetice pe litere mari (Capitals); - Backspace – ştergerea caracterului aflat
înaintea poziţiei curente a cursorului; - Enter – încheierea mesajului dat calculatorului; - Print Screen –
preluarea imaginii ecranului; - Scroll Lock – oprirea defilării ecranului; - Pause – oprirea/pornirea execuţiei
unui program; - Num Lock – utilizarea tastaturii numerice ca atare (led aprins) sau ca tastatură specială (led
stins); - Tastele speciale de navigare: o Insert – mod de suprascriere; o Delete – ştergerea caracterului pe care
se găseşte cursorul; o Home – mută cursorul la începutul rândului; o End - mută cursorul la sfârşitul
rândului; o PageUp - mută cursorul la începutul paginii anterioare; o PageDown - mută cursorul la începutul
paginii următoare.
2. Mouse-ul – este dispozitivul ce controlează mişcarea cursorului pe ecranul monitorului şi permite
selectarea sau activarea unor obiecte de pe ecran prin acţionarea unor butoane. Operaţiile ce se pot executa
cu mouse-ul sunt: - indicare; - clic; - dublu clic – acţionarea scurtă de două ori a butonului din partea stângă
a mouseului; - glisare – deplasarea mouse-ului cu un buton acţionat; - derulare (scrolling). În general mouse-
ul este format din: carcasă, bilă, butoane şi circuite electrice. Clasificarea acestor dispozitive se poate face în
funcţie de: - numărul de butoane – de la 2 la 5 sau mai multe; - tipul portului prin care se conectează – serial
sau paralel; - compatibilitate: Microsoft, Genius, Logintech etc.; - tehnologia folosită în transmiterea
semnalului: mecanic, optic, radio.
3. Trackball – dispozitiv de indicare asemănător mouse-ului. Practic este un mouse răsturnat utilizat în
special la calculatoarele portabile. Mişcarea cursorului se realizează prin rotaţia bilei.
4. Creion optic (light pen) – un dispozitiv asemănător unui creion ce are în vârf unsenzor optic.
5. Tableta grafică (graphics tablet) – dispozitiv ce permite introducerea facilă a desenelor şi schiţelor. Este
alcătuită dintr-un creion cu vârf electronic şi o plăcuţă electronică, capabilă să detecteze mişcările creionului
şi să le transmita calculatorului.
6. Scanner – dispozitiv ce permite digitizarea imaginilor şi introducerea lor în calculator. În funcţie de
modul de utilizare şi dimensiune sunt: - fixe – imaginea e plasată pe o suprafaţă de scanare (ca la xerox); -
mobile – de dimensiuni mici şi se deplasează pe imaginea ce urmează a fi digitizată (cititorul de coduri de
bare).
7. Joystick
8. Microfon
9. Camera video, aparat de fotografiat digital
10. GIS (Georaphic Information System) – permite introducerea de date geografice preluate, în general, de la
sateliţi.

Definiți și caracterizați noțiunea de portofoliu digital

Utilizarea portofoliului personal digital pentru evaluarea şi prezentarea performanţelor şcolare şi a

activităţilor extracurriculare ale elevilor devine o componentă importantă în procesul de formare, ajutându-i
pe elevi să-şi monitorizeze activitatea de învăţare
Cele trei tipuri de portofolii mai frecvente sunt:
portofoliul de lucru, care conţine proiecte realizate de elevi la care  lucrează în prezent la sau care au fost
recent finalizate.
portofoliul de afişaj, care prezintă cele mai bune mostre ale muncii elevului.
portofoliul de evaluare, care prezintă activitatea elevului pentru a demonstra că acesta a atins obiectivele
specifice de învăţare.

 Portofoliul electronic poate ajuta la:

optimizarea cunoştinţelor şi competenţelor individuale;
dezvoltarea profesională continuă;
dezvoltarea cunoştinţelor şi a competenţelor organizaţionale;
consolidarea comunităţilor de invăţare
formularea politicilor educaţionale şi de invăţare
optimizarea calităţii ofertei

Un portofoliu digital conține dovezi ale rezultatelor învățării, prezentate în diverse moduri: texte, sarcini
realizate, desene, grafice, secvențe sonore, imagini, fotografii, secvențe video etc
“Un portofoliu electronic este un CV extins, dinamic, care stabileşte legături cu o bază de date online, care
conţine realizările personale şi profesionale, rezultate ale activităţii in echipă şi toate datele relevante privind
competenţa obţinută pe parcursul muncii şi al formării. Acesta oferă o oportunitate de a reflecta asupra
propriei practici profesionale şi de a impărtăşi experienţele dobandite şi cu alţi membri ai comunităţii
profesionale”.
Un ePortofoliu este o colecţie digitală personală de informaţii care descriu şi ilustrează cunoştinţele, cariera
şi experienţa unei persoane. ePortofoliu sunt proprietate privată şi proprietarul are control complet asupra
persoanelor care au acces, la ce au acces şi cînd au acces.
Apariţia ePortofoliu la nivel mondial a transformat viziunile noastre actuale privind tehnologiile de învăţare.
Pentru prima dată în istoria relativ scurtă a tehnologiilor de învăţare, vedem apariţia unei noi generaţii de
instrumente dedicate valorificării realizărilor individuale, de la grădiniță pînă la învățarea pe tot parcursul
vieţii, o tehnologie care oferă legătura între învăţarea individuală şi organizată, precum și cea în comunitate
(comunități de practică, regiuni și orașe cuprinse în procese de învățare).
Portofoliile electronice sunt ca mijloace pentru implicarea activa a elevilor in procesul educational si
utilizarea productiva a noilor tehnologii.
Folosirea acestei metode conduce la economisirea masivă de hartie şi tuş. Asigură păstrarea lucrărilor
formand-se astfel portofoliul multianual individual.

Enumerați si descrieti echipamentele de ieșire Hardware.

Dispozitivele periferice de ieşire permit extragerea informaţiilor dintr-un sistem de calcul.

1. Monitorul – permite vizualizarea pe ecran a rezultatelor execuţiei programelor. Caracterizări şi clasificări:
a) În funcţie de numărul de culori afişate: - monocrom – două culori (alb-negru, portocaliu-negru); - gray
scale – nuanţe de gri; - color – între 16 şi 16*106 culori. b) Dimensiunea ecranului – este caracterizată de
lungimea diagonalei măsurată în inch: 9", 14", 15", 17", 21"…42". c) Rezoluţia monitorului – este o măsură
a calităţii imaginii şi este exprimată în număr de pixeli (puncte din care este alcătuită imaginea). Rezoluţia =
nr. de pixeli pe linie X nr. de pixeli pe coloană 640 x 480, 800 x 600, 1024 x 768, 1280 x 1024, 1600 x 1200.
d) Radiaţia monitorului – reprezintă efectul produs asupra omului (nu doar asupra ochilor) de bombardarea
ecranului cu electroni. Se recomandă monitoare cu radiaţie redusă (low radiation). e) Tipul semnalului –
analogic sau digital. f) Definiţia – reprezintă distanţa dintre două puncte de pe ecran. Cu cât e mai mică cu
atât imaginea e mai clară. g) Viteza de afişare – viteza cu care se vor afişa imaginile pe ecran şi depinde de
viteza cu care poate prelucra informaţia placa video şi de memoria RAM video. h) Din punct de vedere al
tehnologiei de fabricaţie există două categorii de monitoare: - monitoare cu tub catodic (CRT – Cathodic
Ray Tube) – utilizează o tehnologie de fabricaţie asemănătoare cu cea a televizoarelor. O caracteristică
importantă a monitoarelor CRT este rata de reîmprospătare (refresh rate) care reprezintă numărul de
împrospătări a imaginii într-o secundă (trebuie să fie mai mare de 70 Hz); - monitoare cu afişaj cu cristale
lichide (LCD – Liquid Crystal Display) – nu emit radiaţii, au un consum mic de energie electrică şi sunt
compacte.
2. Imprimanta – este dispozitivul ce realizează afişarea informaţiilor pe hârtie. Principalele caracteristici ale
imprimantelor sunt: - viteza de tipărire – măsurată în cps sau ppm; - rezoluţia – exprimată în număr de
puncte de imagine pe inch (dpi – dots per inch); - posibilitatea de a tipări text şi grafică sau numai text; -
dimensiunea maximă a hârtiei: A3, A4, A5 etc.; - memoria imprimantei – stochează informaţiile ce urmează
a fi tipărite. În funcţie de principiul de funcţionare există: a) imprimante cu impact (matriceale) – tipărirea se
realizează prin impactul unui cap de scriere asupra unei benzi tuşate, sunt ieftine, oferă o calitate scăzută,
sunt zgomotoase; b) imprimante fără impact: - laser – imagini alb-negru şi color de o calitate foarte bună, au
viteză de tipărire mare (4-20 ppm), sunt scumpe (consumabilele) etc. - cu jet de cerneală (ink jet printers) –
capul de scriere baleiază foaia de hârtie linie cu linie pulverizând cerneala, viteză mai mică de scriere,
calitate bună.
3. Plotter – dispozitiv asemănător imprimantei dar hârtia poate fi parcursă în ambele sensuri, acceptă
formate mari de hârtie şi precizia desenelor este foarte mare. Este folosită pentru schiţe, grafice, desene etc.
4. Difuzor – dispozitiv de ieşire audio.
Dispozitive de intrare-ieşire
1. Modem – dispozitiv ce permite comunicarea între calculatoare aflate la distanţă. Modulare = transferul
semnalului din digital în analogic. Demodulare = transferul semnalului din analogic în digital. Principala
caracteristică este viteza de transfer – se măsoară în bps (bits per second): 14400 bps, 28,8 Kbps, 36,6 Kbps,
57,6 Kbps. În funcţie de modul de conectare sunt există: - modem intern – conectat pe placa de bază; -
modem extern – conectat pe un port serial. Tipuri de modem: fax-modem, data/voice-modem.
2. Touchscreen – dispozitiv ce permite selectarea prin atingere a unor opţiuni afişate pe ecranul care este
dotat cu senzori.
3. Placa de sunet (sound card) – permite calculatorului să redea sunete prin intermediul difuzorului, să
înregistreze sunete prin intermediul unui microfon sau să opereze cu sunete stocate în format digital.
Dispozitive de memorie externă
Dispozitivele de memorie externă permit stocarea unor cantităţi mari de informaţii pe termen lung. În funcţie
de tehnologia utilizată pentru stocarea informaţiilor acestea se clasifică în: - magnetice; - optice; -
magnetico-optice.
1. Dischete (FD – floppy-disc) – suporturi de memorie magnetică. Au forma pătratică cu latura de 3,5",
carcasă din plastic, pot stoca 1,44Mb (capacitate mică), viteza de acces la informaţii este mică dar sunt
portabile şi ieftine. Pentru a putea utiliza o dischetă aceasta trebuie formatată. Operaţia de formatare
stabileşte modul de memorare a informaţiilor pe dischetă. Citirea şi scrierea informaţiilor de pe dischete se
realizează cu ajutorul unităţilor de floppy-disc.
2. Hard-disk (HDD – disc dur) – este un dispozitiv magnetic de stocare, este principala formă de stocare
externă a informaţiilor, are o capacitate mare de stocare (de ordinul zecilor de Gb), viteza de acces la
informaţii este mare (10-15 milisecunde), viteza de rotaţie este mare (până la 10000 rotaţii pe minut), sunt
costisitoare, sunt puţin portabile. Există şi HDD-uri portabile incluse într-o carcasă de plastic dar necesită o
unitate specială.
3. Discurile optice – sunt: - CD-ROM (Compact Disc Read Only Memory) – capacitate de stocare 630Mb -
1Gb; - CD-RW (CD ReWritable) – CD reinscriptibil); - DVD (Digital Versatile Disk) - capacitate de stocare
mai mare decât a CD-urilor 4,7-17,08 Gb, viteza de acces la informaţii este mai mare decât viteza la CD.
Fiecare dintre aceste dispozitive necesită unităţi speciale pentru citire respectiv scriere.
4. Discurile magnetico-optice – combină tehnologia discurilor magnetice cu cea CD-ROM. Pot fi citite şi
scrise, sunt portabile, au capacitate mare de stocare (200Mb), viteza de acces la informaţii este mare.
5. Banda magnetică – este similară benzilor muzicale de casetofon. Sunt utilizate pentru stocarea pe termen
lung a informaţiilor (arhive, copii etc.).

Enumerați actele necesare pentru înființarea unui magazin on-line

Prima conditie este ca vinderea produselor să fie derulată printr-o firmă sau persoană fizică autorizată.
Primul pas – Alegerea nisei și a denumirii pentru companie
Alege forma de organizare a firmei : SRL, SRL-D, PFA sau II
Codul caen pentru magazin online este 4791 . Acesta este necesar pentru comerț online. Se pot adăuga și
altele, în funcție de specificul activității.
Sediul Social
Alege locatia sediului si pregateste actele necesare pentru un sediu social.
Pasul 2 – Dosarul de infiintare
Odata ce te-ai hotarat la nisa, produsele pe care vrei sa le vinzi si denumirea magazinului online e timpul sa
pregatesti dosarul de infiintare. Iata de ce ai nevoie :
cartea de identitate a asociaților,
actele pentru sediul social (acte proprietate, acord comodat, etc),
rezervarea de denumire a firmei,
actul constitutiv al firmei,
dacă e asociat unic – declarație autentificată la notar,
specimen de semnătura al asociatului (asociaților),
dovadă depunere capital social,
cererea de înființare a firmei,
eventuale autorizații de funcționare necesare.
Pasul 3 creare magazin online
Dupa ce firma este infiintata e momentul sa iti creezi magazinul online.

Cum sa gasesti audienta ta si publicul tinta in piata

Aflarea publicului tinta nu este greu. Totul se rezuma la cateva intrebari simple.
5 intrebari, ca sa fiu mai exact
Trece prin fiecare dintre intrebarile de mai jos si vei afla audienta exacta pe care o vizezi.
1. Cine sunt ei ?
Atunci cand incerci sa afli care este publicul tau tinta, trebuie sa iei in considerare cine sunt oamenii care se
identifica cu brandul.
O modalitate de a afla asta este sa monitorizezi cine iti da like, follow, distribuiri, comentarii pe site-
urile de socializare precum Facebook, Linkedin, Youtube, Instagram.
Daca inca nu ai pagina, verifica la competitori. Ce fel de oameni urmaresc acele pagini.
2. Care sunt cele mai mari dificultati, probleme sau dorinte ale lor?
Ceea ce este interesant si bun pentru tine pentru altcineva ar putea sa nu fie.
Nu te gandi numai la tine cand definesti problemele si dorintele publicului tinta. Trebuie sa te pui in locul
lor.
Nu face oferta bazat pe ceea ce crezi. Ia decizii bazate pe date, experiente anterioare si analiza potentialilor
clienti.
3. Unde gasesc informatiile de care au nevoie?
In fiecare zi esti inconjurat de tone de informatii pe canalele pe care le urmaresti, dar cand ai nevoie cel mai
mult de o informatie, unde te duci?
Identifica canalele de comunicare cele mai potrivite pentru publicul tinta si incearca sa discuti cu
acestia folosind limbajul lor.
4. Care este beneficiul produsului tau?
Toata lumea vrea solutii pentru problemele lor. Aceasta este o dorinta colectiva si nu este diferita pentru
publicul tau tinta.
Gandeste-te putin la produsul tau si la problema publicului tinta. Ce beneficii ofera produsul sau serviciul
tau? Ce poate face pentru a rezolva aceste probleme?
Cu atat de multa concurenta, trebuie sa incerci sa gasesti avantajul tau competitiv in piata si sa incerci
intotdeauna sa iti imbunatatesti produsul.
5. In cine au incredere?
Increderea este totul pentru publicul tinta. Nimeni nu achizitioneaza un produs sau serviciu de la o companie
pe care nu o cunosc sau nu au incredere.
De aceea, recenziile de pe magazinele online sunt citite si atat de importante pentru vanzatori.
Ei stiu ca asa se construieste increderea.
Chiar daca aceasta este ultima intrebare pentru a defini publicul tinta, este una dintre cele mai importante.

Identificați și caracterizați componentele esențiale care cuprind MRU

M.R.U. cuprinde 2 componente esentiale si anume:

politica de personal
cultura de intreprindere

Politica de personal defineste liniile directoare de abordare a intereselor organizatiei in scopul atingerii

obiectivelor, prin intermediul conducerii si gestionarii resurselor umane.
Notiunea de politica de personal in prima acceptiune se refera la principiile si regulile conform carora se
realizeaza incheierea, modificarea sau rezilierea contractului de munca, precum si drepturile si obligatiile
personalului din administratia publica.
In a doua acceptiune, notiunea de politica de personal inseamna instruirea, recrutarea, promovarea si
perfectionarea functionarilor publici si a celorlalti salariati.
Administratia publica locala se va organiza si va functiona conform principiilor de baza ale autonomiei
locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii administratiei publice locale si consultarii cetatenilor
in problemele majore de interes deosebit.
Realizarea obiectivelor si sarcinilor reformei in administratia publica trebuie sa fie insotita de о politica de
personal bine definita
Politica de personal se realizeaza conform urmatoarelor principii:
a) respectarea ferma a criteriilor etico-morale si profesionale de apreciere, de repartizare si de promovare;
b) caracterul unitar pentru toate autoritatile administratiei publice;
c) rationalitate.
Politicile si practicile ministeriale, departamentale, municipale de personal sint mai corecte, mai echitabile si
mai intelese de angajati, daca ele evolueaza sistematic, se elaboreaza in scris si se ofera angajatilor.
Unul dintre primii si cei mai importanti pasi de stabilire a unui program capabil de administrare a
personalului, dupa parerea noastra, poate fi adoptarea cadrului juridic al personalului care familiarizeaza
cetatenii cu regulile si politicile de personal. E de preferat ca in organele de administratie publica locala sa
troneze modul de lucru individual cu angajatii.
De fapt, nu trebuie sa existe nici о municipalitate, nici о comunitate cit de mica fara politici si practici de
personal.
Politica de personal, practicile, regulile si instructiunile trebuie sa-i asigure pe angajati ca toate desemnarile,
promovarile, salariile si alte conditii vor fi bazate pe principiul meritului. Principiul meritului presupune,
fara echivocuri, avantaje datorate exclusiv performantelor si abilitatilor personale ale colaboratorului.
Esential e ca fiecare angajat sa simta sigur ca politicile practice de personal sint corecte, echitabile si
consistente.
Procesul de reforma politica, economica si sociala, inceput in Republica Moldova din 1990, se refera in mod
prioritar si la administratia publica cu ambele ei componente: administratia publica centrala si administratia
publica locala. Apreciem ca acest proces, prin insasi natura sa, este un complex de actiuni coerente, care se
realizeaza treptat, pe etape, cu obiective si prioritati proprii fiecareia din ele.
Pe plan politic si juridic esenta acestui proces complex este reflectata in multe din prevederile actualei
Constitutii, de asemenea in Legea privind administrarea publica locala, care vizeaza organizarea si
functionarea Guvernului Republicii Moldova, precum si a intregii administratii publice centrale si locale.
Speram ca pe acest fundament juridic se vor constitui institutii noi, democratice, specifice unei administratii
publice moderne racordate in toata plenitudinea sa la principiile statului de drept, bazat pe separatia puterilor
in stat.
Administratia publica locala se va organiza si va functiona pe principiile de baza ale autonomiei locale,
descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii administratiei publice locale si consultant cetatenilor in
problemele majore de interes deosebit. Realizarea obiectivelor si sarcinilor reformei in administratia publica
trebuie sa fie insotita de о politica de personal bine definita.
Politica de personal trebuie inteleasa atit in sens restrins, cit si in sens larg. Notiunea de politica de personal
in prima acceptiune se refera la principiile si regulile conform carora se realizeaza incheierea, modificarea
sau rezilierea contractului de munca, precum si drepturile si obligatiile personalului din administratia
publica.
In a doua acceptiune notiunea de politica de personal inseamna pregatirea, recrutarea, promovarea si
perfectionarea functionarilor publici si a celorlalti salariati.
Politicile si practicile ministeriale, departamentale, municipale de personal sint mat corecte, mat echitabile si
mat intelese de angajati, daca ele se dezvolta sistematic, se elaboreaza in scris si se ofera angajatilor.
Unul dintre primii si cei mai importanti pasi de stabilire a unui program capabil de administrare a
personalului, dupa parerea noastra, poate fi adoptarea actului juridic de personal care ar permite cetatenilor
sa cunoasca regulile si politicile de personal.
In organele de administrare publica locala, dat fiind ca angajatii, de obicei, sint bine cunoscuti de membrii
organului de conducere, ar fi bine sa se formeze о tendinta de a lucra individual cu fiecare angajat.
De fapt, nu trebuie sa existe nici о municipalitate, nici о comunitate cit de mica fara politici si practici de
personal.
Politica de personal, practicile, regulile si instructiunile trebuie sa-i asigure pe angajati ca toate numirile,
promovarile, salariile si alte conditii vor fi bazate pe principiul meritului.
Principiul meritului cere ca toate actiunile de personal sa fie bazate pe valoarea fiecarui angajat, si nu
pe considerate de partizan, de politica sau alte avantaje nelegate direct de actuala performanta a muncii.
Esential e ca fiecare angajat sa se simta sigur ca politicile practice de personal sint corecte, echitabile si
consistente.
Cultura de intreprindere constituie sistemul complex de reguli, norme de conduita, conveniente, valori si
criterii de apreciere, considerate ca esentiale si in acelasi timp reprezentative pentru organizatie, prin care se
definesc directiile specifice de actiune, maniera de atingere a obiectivelor si modul de evaluare a
performantelor.
Cultura de intreprindere sintetizeaza un model de comportamente, atitudini, credinte si valori care duc la
individualizarea (personalizarea) acesteia.
Elementele constitutive ale acestora sunt:
multimea normelor si a criteriilor specifice;
scala de valori;
climatul si comportamentul organizational;
stilul de conducere;
procedurile specifice de actiune;
structura organizatiei si sistemul de comunicare dintre membrii acesteia.

Descrieți importanța și conținutul funcțiunii comerciale

În condiţiile relaţiilor de piaţă în centrul activităţii economice se află întreprinderea (firma) - veriga
principală a întregii economii naţionale. Anume la nivelul întreprinderii se creează produsele necesare
societăţii, se prestează serviciile cuvenite. De aceea studierea diverselor aspecte ale activităţii întreprinderii
constituie o condiţie obligatorie pentru pregătirea specialiştilor calificaţi în domeniul economiei.
Economia de piaţă presupune un proces permanent de adaptare, dar şi de ruptură faţă de
condiţiile de mediu în care coexistă agenţi economici diferiţi. Aportul economiei la cunoaşterea firmei
constă într-o mai bună explicare a naturii şi comportamentului întreprinderii şi a dezvoltării acesteia, în
analiza raportului de forţe între diferitele categorii de agenţi economici implicaţi în funcţionarea unei
întreprinderi, precum şi în studierea strategiilor elaborate de firmă .Gestiunea caută să dirijeze şi să
armonizeze toate componentele şi organismele de o manieră optimă, astfel încât neajunsurile şi
disfuncţionalităţile să fie cât mai mici posibile.
Drept urmare, în literatura de specialitate s-au stabilit următoarele 6 funcții (funcţiuni) ale
unei firme:
cercetare-dezvoltare (C-D sau R & D în lb. engleză);
producţie;
comercială;
de personal (de reurse umane);
financiar-contabilă
marketing
Întreprinderea îsi desfasoara activitatea într-un anumit cadru organizatoric ce
reprezinta ansamblul  de activitati dinamice, complexe ce se pot grupa pe anumite functiuni care se
conditioneaza reciproc si a carei integrare permite întreprinderii sa reactioneze la solicitarile mediului, sa se
dezvolte continuu, sa evolueze eficient.
Evoluția funcției comerciale:
Funcţiunea comercială - cuprinde ansamblul de activităţi ce vizează aprovizionarea tehnico-
materială, desfacerea produselor, comerţul exterior şi cooperarea economică internaţională, în vederea
procurării mijloacelor necesare şi desfacerii produselor, serviciilor şi lucrărilor care fac obiectul de bază al
întreprinderii.
În economia de piaţă, funcţiunea comercială are un rol determinant în ansamblul funcţiunilor
întreprinderii. Rolul actual al acestei funcţiuni este rezultatul unei evoluţii pe etape:
În prima etapă, era specifică revoluţiei industriale, în care conducătorii întreprinderii erau
preocupaţi de rezolvarea sarcinilor de producţie. În aceasta perioadă se urmarea diminuarea costurilor de
producţie prin producerea unui volum cât mai mare de bunuri, iar funcţiunea comercială avea un rol
secundar, îndeplinit chiar de responsabilul cu producţia;
 
În etapa a doua (a apărut după marea criza economică din perioada 1929-1933, în care
predominantă era vânzarea) a devenit clar că nivelul acţiunii întreprinderii nu depinde numai de oferta de
produse, ci şi de cererea exprimată de consumator. S-au creat astfel structuri organizatorice comerciale
capabile să vândă produsele fabricate de întreprinderi, funcţiunea comercială fiind, totuşi, dispersată între
diferitele compartimente ale întreprinderii;
 
În etapa a treia, are loc implementarea în cadrul structurii organizatorice a întreprinderii a
compartimentului de marketing. Această nouă concepţie a apărut datorită accelerării progresului tehnic, care
face să apară tot mai multe produse, lucrări şi servicii noi şi a intensificării concurenţei. Pentru a putea să
reuşească, întreprinderea trebuie să studieze în permanenţă piaţa, consumatorul, în scopul unei bune
cunoaşteri de a satisface nevoile care se manifestă.
Activităţi:
a) aprovizionarea (aprovizionarea tehnico-materială):
calculează necesarul de resurse materiale (materii prime, materiale, combustibil, energie etc.) pentru
fabricarea producţiei contractate;
încheie contractele de aprovizionare tehnico-materială;
efectuează calculul privind stocurile pentru producţie;
determină normele de consum specific de aprovizionare tehnico-materială;
organizează recepţii calitative şi cantitative ale materiei prime, materialelor şi a activităţilor din depozite, etc.
b) marketing:
efectuează studii asupra pieţei interne şi externe;
elaborează studii în vederea fundamentării strategiei şi politicii de dezvoltare a firmei;
culege şi prelucrează informaţiile în vederea fundamentării programelor de producţie;
 c) desfacerea:
efectuează prospectarea pieţei interne şi externe pentru stabilirea potenţialilor clienţi ai întreprinderii;
încheie contracte de vânzare pentru produsele întreprinderii;
efectuează calculul mărimii stocurilor de produse finite;
organizează activităţi de servire şi depozitare;
organizează participări la diferite târguri, expoziţii;
asigură reclamă, etc.
Alegerea unei politici comerciale corespunzătoare constă în definirea variabilelor de marketing. Abordarea
politicii comerciale a întreprinderii se face în funcţie de ciclul de viaţă pe care îl parcurge produsul respectiv:
- în faza de lansare a produsului, întreprinderea poate opta pentru una din următoarele politici
comerciale: politica pentru produsele de înaltă calitate, politica de pătrundere masivă pe piaţă, politica de
pătrundere selectivă, politica pentru produse de calitate modestă;
- în faza de „creştere”, în care concurenţa este ridicată, iar preţurile sunt în scădere, întreprinderea
trebuie să-şi menţină eforturile de publicitate şi promovare;
- în faza de maturitate, întreprinderea trebuie să intensifice publicitatea şi promovarea, modificând
radical produsul prin inovaţie;
- în faza de declin, întreprinderea poate opta fie pentru menţinerea produsului respectiv, fie pentru
retragerea acestuia de pe piaţă.
Deciziile de politică comercială referitoare la distribuţie vizează în primul rând reţeaua de
distribuţie (fiind reprezentată de ansamblul circuitelor care permit ajungerea produsului la consumator). În
practică există mai multe combinaţii de intermediari, al căror număr defineşte lungimea circuitului de
distribuţie.
Deciziile de politici comerciale referitoare la preţ presupun stabilirea următoarelor categorii
de preturi:
- preţul psihologic, care este rezultatul echilibrului dintre avantajele şi inconvenientele unui preţ prea
scăzut şi ale unui preţ prea ridicat;
- preţul economic este preţul care permite obţinerea unei bune utilizări a rezultatelor întreprinderii, în
funcţie de rentabilitatea urmărită;
- preţurile fixate în funcţie de politica comercială, aplicată de către întreprindere pentru produsele noi.

Analizați comerțul clasic versus comerț electronic

Definitii:
Comerţul clasic= Vânzarea clasică, realizată prin intermediul magazinelor, este cea mai veche formă de
vânzare. Cu toată dezvoltarea puternică a unor forme moderne, ea deţine încă o importantă pondere în cadrul
comerţului cu amănuntul.
Comerţul electronic= Comerţul electronic este acea maniera de a conduce activităţile de comerţ care
foloseşte echipamente electronice pentru a mări aria de acoperire(locul în care se pot afla potenţialii clienti)
şi viteza cu care este livrată informaţia.
Ce inseamna comert traditional?
“Magazinul este un sistem constructiv, proiectat a prezenta, a depozita si a vinde marfuri consumatorilor
finali, respect clientele sale.”
Se apreciaza ca reusita comerciala a unui magazin depinde de: amplasamentul, alegerea sortimentului de
marfuri si servicii oferite spre vanzare, ambianta si organizare(amenajare) interioara.
Principii de baza in comertul traditional
Prezentare atractiva si comerciala
Personal si servicii de calitate
Promotii atractive
Autoservire
Sortiment echilibrat
Echipamente adecvate
Lay-out adaptat clientilor
Marcaje clare si merchandising controlat
Caracteristici
Comertul electronic:
asigură o viteză ridicată de derulare a tranzacţiilor;
permite accesul la noi segmente de piaţă;
conferă o flexibilitate crescută politicilor comerciale;
determină reducerea costurilor de aprovizionare, de distribuţie, de promovare;
implică simplificarea procedurilor de tranzacţionare;
contribuie la creşterea competitivităţii la nivel de firmă şi implicit de ţară;
determină creşterea valorii tranzacţiilor prin stimularea cumparătorilor;
oferă posibilitatea de a configura produse sau servicii si de a vedea imediat preţurile reale ale acestora, în
comparaţie cu preţurile mai multor ofertanţi.
Comertul traditional
se poate utiliza în procesul de comercializare a oricărui tip de produs;
oferă o mare varietate de posibilităţi de materializare (la vânzător, în magazinele sale, la cumpărător, prin
intermediul vizitelor efectuate de reprezentanţii comerţului cu amănuntul, înlocuri diverse, cum ar fi pieţele,
punctele comerciale, foaierele sau expoziţiile);
vânzatorul este elementul esenţial în cadrul actului de comerţ, el devenind chiar mai important decât însuşi
produsul.
Acţiunile vânzătorului, în cadrul comertului clasic, au un dublu efect:
prin cunoştinţele sale despre produs el are menirea de a argumenta şi a demonstra, punând astfel în valoare
calităţile produsului;
prin cunoştinţele referitoare la vânzări el poate acţiona în vederea sporirii încrederii cumpărătorului
potenţial, eliminându-i astfel teama şi impunându-i încrederea necesară în alegerea produsului,
transformându-i dorinţa în act decumpărare.

Vânzarea clasică este realizată de societăţi comerciale cu capital public sau privat, regii autonome,
cooperative, unităţi proprii ale producătorilor, diverse organizaţi, asociaţii.
Pentru a asigura oferta de mărfuri în cadrul pieţei, acestea, indiferent de forma de proprietate, apartenenţă,
tipul, structura şi mărimea lor, se aprovizionează cu mărfuri de la comercianţii cu ridicata sau de la
producători, constituie în unităţile lor stocuri de mărfuri şi apoi le vând către consumatori.

Caracteristicile comerţului electronic oferă acestuia, în comparaţie cu cel clasic, o mai mare elasticitate şi un
potenţial imens de creştere în viitor.
Exista o legatură indisolubilă între evoluţia tehnologiei şi dezvoltarea comerţului electronic.
Acest lucru poate fi extrem de uşor sesizat, fie şi numai dacă se face o apreciere în cifre absolute asupra
valorii sau volumului comerţului electronic cu un deceniu în urma, şi se compara acestea cu cifrele existente
în prezent.
Se poate aprecia că secolul 21 va fi caracterizat, printre altele si de o “explozie” a tranzacţiilor în variantă
electronică

În cazul comerţului electronic există avantaje atât pentru vânzator cât şi pentru cumpărător. Avantajele
pentru vânzător sunt următoarele:
 dispariţia limitelor geografice de vânzare;
 publicitatea online poate atinge publicul ţintă mai uşor;
 dezvoltarea de noi produse se poate realiza mai uşor în concordanţa cu cerinţele consumatorului;
 adaptarea la schimbări este mai rapidă;
 disponibilitatea informaţiilor despre clienţi;
 economii la vânzarea produsului;
 îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii;
 reducerea erorilor prin automatizarea proceselor de plată;
 operabilitate 24 ore / zi, 7 zile pe saptamană.

Pentru cumpărător, comerţul electronic aduce următoarele avantaje:

 timpul redus de acces la produs;
 identificarea mult mai uşoară de furnizori şi parteneri de afaceri;
 economii la cumpărarea prosusului;
 negocierea preţurilor se face mai uşor;
 scăderea costurilor tranzacţiilor prin creşterea vitezei de transfer a informaţiei;
 distribuirea online pentru produse digitale;
 lucrul la distanţă;
 accesul la produse/servicii din zone aflate la distanţă(exemplu: învăţământ la distanţă). Dezavantaje:
 imposibilitatea de a realiza cu succes transferuri online a unor produse şi servicii (exemplu: produse
alimentare perisabile, bijuterii unicat, alte produse imposibil de inspectat la distanţă, indiferent de
tehnologiile curente);
 posibiliatea de non-profit în cazul anumitor produse;
 credibilitate scăzută;
 integrarea greoaie a bazelor de date şi a software-ului de procesare a tranzacţiilor tradiţionale cu software
pentru comerţ electronic (aceste servicii de integrare pot fi costisitoare).
 problrmr de natură culturală şi legală;
 problem legate de securitatea comerţului electronic;
 legate de confidenţialitatea datelor (ce tranzacţii efectuează, ce site-uri vizitează, ce preocupări are fiecare
persoană etc.).

Descrieți și caracterizați sistemele de comunicare în afaceri

În cadrul unor organizații mari informația poate ajunge cu intărziere datorită canalelor pe care le parcurge
aceasta, însă tenologia compiuterilor ofera posibilitatea întreprinderilor de ascurta acest proces prin
anumitor rețele compiuterizate, aici se are in vedere 2 criterii transmisia de informații digitale și transmisia
de voce.
Comunicațiile în întreprinderile mici și mijlocii. Întreprinderile din aceasta categorie sunt componente ale
unui sector a economiei cu un potențial foarte mare în raport cu dezvoltarea mediului economic. Din punct
de vedere al formelor de organizare al sistemelor informaționale, în interiorul acestora se întîlnește un
calculator care este folosit de obicei pentru operații de gestiune. Canalele de operare in întreprinderi pot fi în
ordinea creșterii vitezei de operare poșta, telefon, fax, comunicare prin rețele externe . oricare din canalele de
comunicare pot fi utilizate pentru dezvoltarea afacerilor.
Comunicații de afaceri ale întreorinderilor comerciale
Sisteme moderne de desfășurare afacerilor. Desfășurarea activității întreprinderilor implica un volum mare
de documente care pot fi expediate/primite catre si dinspre partenerii de afaceri. Existența unui sistem
informațional compiuterizat poate facilita și accelera relațiile cu partenerii. În acest context apar patru tipuri
de scrisori uzual întîlnite în corespondența de afaceri
-cererea de ofera
- Oferta
-scrisori de insoțire
-scrisori de reclamații
Fiecare din aceste scrisori pot fi trimise prin posta ,fax ,telefon, sau modem. Ele trebuie să îndepliniească
anumite condiții de redactare deoarece conținutul lor angajează pe semnatar termeni juridici. Astfel
scrisoarea trebuie sa aibă o formă estetică ca să atragă atenția cititorului și trebuie să cuprindă toate
elementele de reprezentare care să sugereze o imagine asupra firmei. În cuprinsul scrisorii există 3 zone care
furnizează date asupra societății comerciale

Zona A este alocată prezentării societății comerciale. Ea cuprinde denumirea societății, adresa, telefonul, fax,
nr de înregistrare la Registru, codul fiscal, în coltul din stînga se va amplasa emblema
Zona B – este întîlnită de obicei la societățile comerciale care au sedii în mai multe localități. În această zona
sunt trecute datele de identificare(adresa, telefon, fax ) ale tuturor celorlalte sedii, cu excepția sediului care
emite scrisoarea.
Zona C- este alocată de obicei, furnizării unor date suplimentare la dispozitia expeditorului, referinte
bancare.

Cea dee a doua parte se referă la conținutul scrisorii, aceasta trebuie să conțină
Data și localitatea de unde urmează să fie expediată scrisoarea.
Un număr de referință (de regula un număr de înregistrare in corespondenta întreprinderii)
Referinta care trebuie să menționeze în maximum o frază scopul scrisorii
Datele de identificare ale destinatarului
formulă introductivă(maximum un paragraf)
Conținutul mesajului care face obiectul scrisorii
formulă de încheiere
Semnătura, numele și prenumele expeditorului și funcția pe care o ocupă în cadrul firmei.

Tipuri de scrisori de afaceri

1. Cererea de oferta –reprezintă o scrisoare de intenție cu privire la achiziționarea viitoare a unui produs și
obținerea în acest sens de la furnizori a unor informații asupra acestora si eventual obținerea de monstre,
prospecte, cataloage. În cadrul cererii se regasesc următoarele componente principale.
* denumirea produselor și sortimentelor solicitate
* caracteristicele calitative ale produselor
* parametrii tehnici ai produselor ce fact obiectul informării preliminare

2. Oferta- principalul obiectiv dezvoltarea de contacte cu partenerii viitori, precum și oferirea de produse sau
servicii partenerilor existenți.
În practică se disting mai multe situații cu privire la elaborarea ofertei către firmele interesate
Transmiterea ofertei ca raspuns la o cerere
Transmiterea periodica a ofertei clienților actuali în vederea informării permanente a acestora cu privire la
produsele furnizate
Emiterea ofertei firmelor potențial interesate
Principalele componente pe care trebuie să le conțină
Denumirea exactă a mărfurilor și sortinmentelor oferite
Caracteristicele tehnice, calitative si economice a produsului(pret)
Condițiile, termenele și locul livrării
Modalitatea de ambalare
Modalitatea de expediere și transport
Termenele de garanții
Durata valabilității ofertei

3. Comanda- reprezintă scrisoare comercială fermă prin intermediul căreia are loc solicitarea directă de
mărfuri. Comanda poate fi un formular tipizat sau redactată liber în care este necesar sa nu se omită nici una
din caracteristici produselor
4. Reclamații – efectuarea tranzacției poate fi precedată de o serie de disfuncționalități datorate neasumării
integrale a obligațiilor de către furnizor.
Tipuri de scrisori de reclamații pot fi
Reclamații privind nelivrarea sau livrarea cu întîrziere a mărfurilor
Reclamații privind deficiențele cantitative sau calitative a mărfurilor
Reclamații privind refuzul de preluare a mărfurilor de către cumpărător.

În scrisoarea de reclamații se vor prezenta următoarele aspecte:

Data la care a fost primite mărfurile și documentele justificative
Deficientele semnalate în raport cu prevederile contractuale
Prejudiciile rezultate în urma nerespectării contractului
Propunerea de soluții pentru rezolvarea pe cale amiabilă a reclamației
Menționarea măsurilor care vor fi luate în situația în care celelalte soluții propuse nu sunt realizabile.

Identificați și descrieți categoriile de comerț electronic

Comertul electronic permite participarea atît a persoanelor fizice si juridice, cat si a statului sau a institutiilor
acestuia. In functie de relatiile dintre acesti participanti au luat nastere mai multe categorii de modele de
comert electronic.
Exista o multitudine de categorii de comert electronic de tip client la afacere, dar probabil cea mai simpla
forma este vanzarea online. Folosind numai aplicatiile comertului electronic, clientul poate afla detalii
despre un anumit produs, il poate achizitiona si poate aranja livrarea.
Produsele in forma digitala , sau bunurile 'soft', pot fi livrate on-line. Gama de produse si servicii care poate
fi cumparata online a crescut considerabil in ultimii ani. Putem comanda acum orice incepand de la flori
pana la masini folosind PC-ul de pe biroul nostru.
Cumparaturile online au multe avantaje atat pentru client cat si pentru vanzatorul detailist. Un avantaj
evident al cumparaturilor online este ca magazinele online nu sunt niciodata inchise - clientii pot cumpara tot
ceea ce doresc oricand, zi sau noapte. Aceasta inseamna un mai mare confort pentru client si o mai mare
oportunitate de realizare a unor venituri pentru afacere. Iar a merge la cumparaturi in modul traditional se
poate dovedi a fi o experienta mare consumatoare de timp.
Cumparaturile online - sau cel putin comenzile online - sunt mult mai rapide. Chiar si geografic vorbind, nu
exista bariere pentru cumparaturile online. Clientii pot cumpara bunuri si servicii de peste tot in lume fara a
parasi casa sau biroul. Si orice afacere poate gasi o piata globala cu cheltuieli relativ mici.
Cumparaturile online fac posibile serviciile personalizate la preturi de piata de masa. Ofertantul poate aduna
informatii personale detaliate despre client dandu-i acestuia din urma, sa completeze formulare online. Apoi
comerciantul poate croi produsele si serviciile dupa nevoile specifice ale fiecarui client in parte.
B2B (business-to-business)
Este un model de comert electronic in care toti participantii sunt companii sau alte organizatii. Modelul B2B
presupune vanzari en-gros intre cele 2 parti.  Comertul electronic B2B utilizeaza mijloace electronice pentru
a facilita procese comerciale traditionale cum ar fi aprovizionarea si distributia. Cea mai mare parte a
activitatii comertului electronic desfasurata in zilele noastre, intra in categoria B2B. De fapt, anumite surse
estimeaza ca piata business-to-business este de mai mult de 100 de ori mai mare decat cea B2C.
Comertul electronic modern cuprinde mai mult decat transmisia electronica a datelor. O mare parte a
comertului electronic business-to-business implica achizitiile organizatiei. De multi ani, managerii
departamentului aprovizionare au cautat cai de reducere a costurilor asociate cu tranzactii voluminoase, dar
de valoare redusa .
De exemplu, o companie poate sa piardă mult timp si bani comandand si recomandand zilnic produse cum ar
fi cele de papetarie, rechizite de birou. S-a observat ca, comertul electronic poate furniza solutia pentru
problema volum-mare, valoare redusa , daca ar putea fi convenit un standard pentru cumparari.
Simpla comunicare cu partenerii de afaceri prin e-mail este o tranzactie de comert electronic. Companiile
care nu interactioneaza electronic cu partenerii de afaceri devin o minoritate.
B2B a devenit extrem de important în multe domenii de afacere, cum ar fi:
• tranzacţiile financiare – tranzacţiile bancare, verificare situaţiei contului, obţinerea informaţiilor de
creditare;
• activităţile productive–pentru planificarea şi execuţia proceselor de producţie;
• activităţile comerciale – verificarea stocurilor, comenzi de reaprovizionare, plata automată;
• activităţi din domeniul transportului – informarea despre orarul trenurilor şi a curselor aviatice, rezervarea
de bilete, schimbarea rezervărilor, plata biletului.
Implicit, volumul vanzarilor este mult mai mare in modelul B2B fata de modelul B2C. De exemplu, un
consumator casnic consuma anual mult mai putina energie electrica decat un consumator industrial (Ex: din
domeniul metalurgic) care achizitioneaza energie la pretul listat pe bursa.
Un exemplu de business to business este acela al unei companii care produce mase plastice si care
achizitioneaza peletii de PVC (pe care ii topeste si ii transforma in produse finite) de la un producator din
industria petrochimica.
In B2B, plaja de potentiali clienti este mult mai mica decat in cazul B2C. Un producator de procesoare
pentru telefoane mobile are o piata semnificativ mai mica ca si numar de clienti (maxim 30), fata de un
producator de telefoane mobile care poate avea sute de milioane de potentiali clienti. Acest lucru are parti
pozitive si negative. Pe de o parte, in B2B, o companie va cunoaste exact care sunt potentialii clienti, iar pe
cealalta parte, concurenta va sti si ea exact acelasi lucru.
In B2B vanzarile si achizitiile se fac de catre persoane (structuri) specializate, termenii si conditiile fiind
negociate functie de cantitatile tranzactionate. In B2B, cumparatorii sunt persoane profesioniste ce au
cunostinte solide si care incearca sa obtina intotdeauna pretul cel mai bun. Din acest motiv, in B2B, nivelul
de profesionalism al celor care lucreaza în vanzari trebuie sa fie mult mai mare decat cel din B2C. De multe
ori, achizitiile in B2B se fac in urma procesului de selectie a celei mai bune oferte. Acest proces poate dura
zile, saptamani sau luni, functie de tipul achizitiei. Achizitile sunt decise de persoane cu functii inalte de
conducere sau de catre comitete special desemnate, compuse din persoane cu background diferit (tehnic,
marketing, juridic, financiar).
Impactul B2B asupra economiei si a costurilor este evidenta în urmatoarele:
1. Costurile de tranzactie. Exista trei domenii care sunt afectate prin reduceri semnificative de costuri prin
desfasurarea B2B e-commerce. In primul rand reducerea costurilor de cautare, astfel cumparatorii nu trebuie
sa mai treaca prin mai multi intermediari pentru a cauta informatii despre furnizori, produse si a preturilor,
dupa cum se intimpla intr-un lant de aprovizionare traditionale. In termeni de efort, timp si bani cheltuiti,
Internet este un canal de informatii mult mai eficient decat omologul sau traditional. In B2B, cumparatorii si
vanzatorii sint reuniti intr-o singura comunitate online de comercializare. In al doilea rand este de reducere a
costurilor de prelucrare a tranzactiilor (de exemplu, facturi, ordine de cumparare si de schemele de plati),
deoarece B2B permite automatizarea proceselor de tranzactie si, prin urmare, de punere in aplicare rapida a
procesului de vanzare, comparativ cu alte canale (cum ar fi telefonul si faxul ). In al treilea rand, tranzactiile
online iefteneste costurile de evidenta gestionara, de prelucrare a tranzactiilor , scurteaza timpul si costurile
inventarierii, de management si logistica.
2. Dezintermediere. Furnizorii sunt capabili de a interactiona si negocia direct cu cumparatorii, astfel se
elimina intermediarii si distribuitorii si cheltuielile de transport. Cu toate acestea, noile forme de intermediari
sunt in curs de aparitie.
3. Transparenta in preturi. Printre cele mai evidente avantaje al B2B e-commerce este de crestere a
transparentei preturilor. Prezenta unui numar mare de cumparatori si vanzatori, intr-o singura e-piata arata
pretul pietei prin informatiile privind prelucrarea tranzactiei pentru participantii. Internetul permite
publicarea de informatii cu privire la o singura tranzactie de vanzare sau de cumparare, ceea ce face ca
informatiile sa fie usor accesibile si disponibile pentru toti membrii din e-piata. Cresterea transparentei
preturilor are efectul de a trage in jos diferentele de pret de pe piata. In acest context, cumparatorii sunt
sprijiniti sa compare preturile si sa adopte cele mai bune decizii de cumparare. Mai mult decat atat, B2B
extinde pietele fara frontiere si permite o analiza dinamica a preturilor in care mai multi cumparatori si
vanzatori colectivi participa la stabilirea pretului prin doua categorii de licitatii: directa si inversa. In astfel
de medii online, preturile pot fi setate automat prin potrivire de oferte si cerere
4. Economii pe lantul de distributie. Cresterea rapida a B2B pe pietele online (e-piete) conduce la reducerea
costurilor de aprovizionare bazate pe economii pe tot lantul de la producator la consumator.
B2C (business-to-consumer)
Model de comert electronic in care companiile vand la cumparatori individuali - persoane fizice. 
Pentru comerţul B2C există o serie de produse specifice:
- călătorii,
- hardware şi software,
- cărţi,
- îmbrăcăminte şi accesorii,
- bilete,
- cadouri,
- muzică,
- video,
- jucării etc.
Tranzactiile B2C se realizeaza intre cumparatori individuali si vanzatori mari companii. In acest caz, factorul
uman este mult mai important, interactivitatea fiind caracteristica de baza in decizia de cumparare. B-2-C se
refera la relatiile dintre comerciant si cumparator care, de asemenea, se considera ca fiind vanzare
electronica. Aceasta afacere se bazeaza de obicei pe tehnologia Internetului.
Pentru ca un produs să poată fi bine vândut într-o piaţă electronică, trebuie îndeplinească următoarele
condiţii: să aibă marcă recunoscută; să asigure garanţi provenind de la producători de încredere; să aibă un
preţ acceptabil; să fie o marfă cu specificaţii standard; să fie cumpărat frecvent; să aibă proceduri de utilizare
simple difuzabile prin mijloace audiovizuale. Pentru ca o companie să reziste şi să aibă succes în zona
comerţului electronic, trebuie să controleze trei elemente de bază: competiţia, clienţii şi schimbare.
Competiţia are în vedere calitatea produselor sale, schimbarea ţine de managementul companiei, iar clienţii
se câştigă cu greu şi se menţin şi mai greu. Pentru a-şi asigura loialitatea clienţilor, compania trebuie să-i
înţeleagă, să le cunoască cerinţele şi preferinţele. In acest scop se recomandă un site interactiv, din care să
rezulte aceste lucruri, precum şi urmărirea comportamentului clienţilor. Cercetarea tuturor acestor factori a
condus la identificarea următoarelor modele de afaceri care determină poziţia unei companii pe piaţa
electronică orientată spre consumator:
Marketing-ul- Marketing-ul poate fi direct şi indirect, global şi regional. Marketing-ul direct se referă la
faptul că producătorii se ocupă atât cu reclama, cât şi cu distribuţia propriilor produse către consumatori,
utilizând un magazin electronic pe Internet sau alte medii de telemarketing, fără intervenţia intermediarilor.
În marketing-ul indirect, produsele sunt distrubuite prin intermediul unor intermediari sau al unor terţe
părţi,cum ar fi e-mall-urile. Producătorii pot vinde direct, dacă sunt recunoscuţi şi site-ul lor este
vizitat.Chiar daca Internet-ul „acoperă” întreaga planetă, unele produse şi servicii nu pot fi furnizate global.
Costul transportului pentru distanţele mari, aspectele legislative pot limita aria de acoperire a unui serviciu,
creând regiuni sau marketing regional.
Distribuitorii şi broker-ii electronici- Utilizînd Internet-ul ,producătorii pot vinde direct clienţilor,fără a mai
fi nevoie de intermediari. Acest lucru este posibil dacă producătorii comercializează mărci standardizate,
recunoscute,iar site-urile lor sunt renumite.În cazul în care un site nu este suficient de cunoscut, atunci el are
nevoie de publicitate, fiind înscris într-un ghid eletronic sau folosind un serviciu asemănător al unui site
intermediar . Distribiutorii electronici se ocupă cu expedierea comenzii. Brocker-ii electronici oferă o
mulţime de servicii care adaugă valoare informaţiilor disponibile în reţelele deschise sau provenind din
sistemele de afaceri integrate, cum ar fi furnizarea de cataloage de clienţi clasificaţi pe profile, vânzarea de
oportunităţi de afaceri, sfaturi pentru investiţii, consultanţă în domenii specializate. O categorie specială o
constituie serviciile de încredere furnizate de autorităţile de certificare sau de notariatele electronice (de
exemplu, www.openmarket.com, www.imall.com, www.lnternet-mall.com). Magazinul electronic (e-shop,
e-store) Magazinul electronic este gestionat de o companie pentru marketingul şi vânzările propriilor
produse sau servicii. În mod minimal conţine catalogul de produse/servicii, cu descrieri tehnice şi comerciale
pentru fiecare poziţie de catalog. Varianta minimă a unui magazin electronic include facilităţi pentru
preluarea comenzilor (prin e-mail sau formulare interactive), iar varianta extinsă cuprinde şi posibilitatea
efectuării on-line a plăţii (prin metode electronice). Câştigurile provin din reducerea costurilor de promovare
şi vânzare, precum şi din creşterea volumului vânzărilor. Magazinul universal electronic (e-mall) Magazinul
universal electronic reprezintă o colecţie de magazine electronice, reunite sub o „umbrelă" comună, de
exemplu o marcă bine cunoscută. În general, acceptă o metodă de plată comună, garantată. Un exemplu
este Electronic Mall Bodense, care oferă intrare în fiecare magazin individual. Vânzări de produse cu servicii
sau de servicii Site-urile unor companii sunt destinate nu doar comercializării produselor, ci şi asigurării de
consultanţă şi alte servicii necesare clienţilor. Unele companii au două site-uri, unul pentru vânzări şi altul
pentru service.
Printre elementele distinctive ale unui magazin online se numara cosul virtual de cumparaturi sau ciclul scurt
de vanzare, scopul urmarit fiind o achizitie imediata din partea clientului.
Prin intermediul unui magazin online o companie isi poate prezenta oferta de produse sau servicii catre
consumatorii finali. Acestia, odata ajunsi pe site, pot analiza oferta si adauga produsele dorite in cosul virtual
de cumparaturi. Ulterior, pentru finalizarea comenzii, vor trebui sa aleaga o metoda de plata si sa furnizeze
datele de livrare.
Care sunt avantajele oferite de o platforma de B2C e-commerce?
Clientii nu mai sunt limitati de programul de lucru al companiei deoarece magazinul online este disponibil
24 ore din 24
Platforma poate fi accesata de oriunde exista conexiune la internet si de pe orice tip de dispozitiv: desktop,
laptop, tableta sau smartphone
Cheltuielile de lansare, promovare si intretinere pentru un magazin online sunt mai mici in comparatie cu un
magazin fizic, iar aria de acoperire este mult mai mare: cu un singur magazin online pot fi adresati clientii
din orice oras, tara sau arie geografica dorita
Nu implica in mod obligatoriu existenta stocului: unele companii aleg sa comande produsele de la
furnizori/producatori exact in momentul in care sunt cerute, ceea ce inseamna ca vor avea cheltuieli minime
cu stocurile
Modalitatile prin care poate fi prezentata oferta de produse sunt extrem de diverse: atasarea unui numar
nelimitat de imagini sau video-uri, pagini dedicate pentru cele mai noi oferte sau pentru cele mai
achizitionate articole, descrieri complete pentru fiecare produs in parte samd
Accesul clientilor la produsele dorite se face rapid prin: filtre de cautare dinamica, wishlists – liste de
produse dorite, posibilitatea de a face comparatii intre produse etc.
Inregistrarea in magazinul online se poate face in functie de preferintele fiecarui client: prin crearea unui
cont cu informatii detaliate, printr-un cont de vizitator (daca nu doreste sa ofere datele personale) sau printr-
un cont de pe retelele sociale (precum Facebook)
Ofera metode sigure si variate de plata: online prin carduri de credit/debit, cash sau cu cardul la livrare, prin
ordin de plata sau transfer bancar
Conceptul de cos virtual de cumparaturi ii permite vizitatorului sa adauge produse pe masura ce parcurge
site-ul, iar la finalul vizitei sa le comande pe toate sau doar pe unele dintre acestea. Acest lucru ii asigura
rezervarea produselor pe toata durata vizitei pe site. Mai mult decat atat, daca nu a finalizat comanda pe loc,
poate reveni dupa un timp si o poate relua, in functie de disponibilitatea stocului la momentul respectiv
Metodele de promovare sunt extrem de diverse, incepand cu newslettere, bannere online, retele de
socializare, Google Adwords, campanii de vouchere, promotii, discount-uri
Comunicarea în intreaga lume fara restrictii geografice,
Contactarea de noi clienti si largirea pietei ,
Colectarea de informatii despre clienti ,
Primirea de informatii de la clienti despre produse si servicii ,
Procesare automatizata a afacerii (primire, confirmare si urmarire de comenzi),
Adaugarea de noi canale de vanzari ,
Oferirea de reduceri si promovarea de produse,
Construirea loialitatii clientului prin grija fata de acesta si suportul oferit dupa vanzarea produselor,
Reducerea cheltuielilor generate de vanzari si de suportul oferit clientilor dupa vanzarea produselor
Crearea de noi produse si servicii cu ajutorul informatiilor primite de la competitori si clienti.
Costurile aferente promovarii sunt mai usor de masurat si controlat, putand fi ajustate in permanenta in
functie de rezultatele obtinute
Unul dintre cei mai importanti factori este utilizarea facila . Cu foarte putina practica, puteti naviga pe Web
rapid si usor. Secretul simplicitatii Web este utilizarea link-urilor hypertext, prin care utilizatorii fac un click
pentru a trece de la o pagina la alta.
Comertul electronic furnizeaza o solutie 'personala ' sub forma videoconferintei.
Avantajul evident al videoconferintei este ca, clientul, de oriunde din lume, poate obtine consultanta de la un
reprezentant al serviciului clienti.
C2B (consumer-to-business)
Acest model de comert electronic se refera la persoanele fizice (consumatori) care utilizeaza Internetul
pentru a-si vinde produsele sau serviciile firmelor si pentru a cauta vanzatori care sa liciteze pentru produsele
sau serviciile de care au nevoie (exemplu contabilul prin intermediul internetului isi vinde serviciul sau unei
intreprinderi, duce contabilitatea firmei prin teamwiver)
C2C (consumer-to-consumer)
Acest model se refera la consumatorii care vand direct la alti consumatori. De exemplu persoane fizice care
vand proprietati, case, masini, alte bunuri proprii sau presteaza diverse servicii individuale, vanzari de
cunostinte, expertize, licitatii individuale. Un exemplu din acest domeniu care are un succes enorm in
intreaga lume este sistemul eBay sau 999.md)
G-government
Aceasta forma de comert electronic este intalnita in urmatoarele modele: 
G2B (government to business), 
G2C (government to citizen) 
G2E (government to employee), 
B2G (business to government), 
C2G (citizen to government), E2G (employee to government) G2G (government to government).
Aici prin 'government' se intelege administratia electronica a statului respectiv, se includ aici
toate organizatiile nonprofit, atat institutiile administratiei centrale cat si institutiile administatiei locale,
organisme si institutii civice, alte forme de organizatii cu caracter nelucrativ sau nonprofit (institutii
academice, religioase, organizatii neguvernamentale, etc) SEET ASP Cris Registru
Notiunea de guvernul electronic, sau, mai corect, guvernarea bazata pe noile tehnologii, este atribuita
ansamblului de sisteme si resurse specifice managementului public care au ca obiectiv optimizarea actului
administrativ prin utilizarea noilor tehnologii ale informatiei si comunicatiilor. 
Primul din cei patru piloni ai noilor concepte de guvernare este reprezentat de cooperarea G2C - guvern-
cetatean. Relatia guvern-cetatean se bazeaza in mod hotarator pe serviciile de informare pe care le ofera
guvernul. 
Serviciile de informare a cetatenilor trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici: 
acces facil, prietenos, permanent (24 de ore din 24);
comunicare directa, fara intermediari, de la administratie catre cetatean si invers prin intermediul paginilor
Web si a serviciilor interactive;
actualitate si consistenta a informatiei disponibile si solicitate de cetatean prin utilizarea unor proceduri
eficiente de tinere la zi a continutului informational al serviciului de informare.
e-Government inseamna oferirea de servicii publice in format electronic pentru cetateni si mediul de afaceri.
Asigurarea disponibilitatii informatiilor publice prin Internet, 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamina. .
Oferirea de servicii publice in format electronic reprezinta o alternativa mai eficienta si mai ieftina, care
permite Guvernului sa fie mai aproape de cetateni si sa-si adapteze serviciile conform cerintelor acestora.
Site-urile ministeriale vor facilita accesul direct la informatii publice sau la angajatii diferitelor
departamente.
Furnizarea acestor servicii in format electronic se poate face pe diferite nivele de complexitate:
Nivelul 1 - Informare: furnizarea informatiilor despre serviciile publice;
Nivelul 2 - Interactiune uni-directionala: descarcarea de formulare de pe Internet;
Nivelul 3 - Interactiune bi-directionala: procesarea formelor, inclusiv autentificare;
Nivelul 4 - Tranzactii: transmiterea informatiilor, luarea deciziilor si a livrarii (inclusiv efectuarea platilor
prin mijloace electronice);
G2B (government to business)
Pentru realizarea interactiunii electronice dintre Guvern si mediul de afaceri, Comunitatea Europeana a
propus un set de servicii publice de baza, care trebuie sa fie oferite mediului de afaceri prin intermediul
mijloacelor electronice.
Aceste servicii publice de baza sunt:
Contributia sociala a angajatilor;
Taxe ale corporatiilor: declaratie, notificare;
TVA: declarare, notificare;
Inmatricularea unei noi companii;
Transmiterea de date catre oficiile de statistica;
Declaratii vamale;
Permise legate de mediu;
Achizitii publice ("e-procurement");
B2G (business-to-government)
Institutiile administatiei centrale si locale, organizatiile civice utilizeaza canale de comert electronic pentru
cresterea eficientei operatiunilor si imbunatatirea serviciilor oferite cetatenilor-clienti prin colaborarea cu
mediul de afaceri (B2G
Trecerea la accesibilitatea serviciilor publice prin Internet si tehnologia Web necesita introducerea unor
tehnologii noi precum smart-cardurile, semnatura digitala si certificatele electronice, formulare
electronice etc. Pentru a face acest lucru posibil, este necesara o infrastructura sigura si moderna pentru
efectuarea de tranzactii electronice.
G2B (government-to-business. Model de comerț electronic în care o instituție guvernamentală cumpără sau
vinde bunuri, servicii sau informații de la persoanele juridice.
G2C (government-to-consumer. Acoperă relații guvern-cetățeni la nivel de informare și prestare servicii
publice (exemplu: plata taxelor online).

Caracterizați funcția în cadrul firmei

Functia in cadrul firmei – defineste totalitatea activitatilor relativ omogene, specializate, desfasurate in
vederea indeplinirii unor obiective derivate, rezultate din obiectivele fundamentale.
In cadrul firmelor, functiile se grupeaza astfel:
cercetare – dezvoltare;
productie;
comerciala;
financiar – contabila;
de personal.
informatica

Aceste functii se regasesc in toate tipurile de firme; difera insa proportia si intensitatea cu care actioneaza.
Functia de personal cuprinde activitatile prin care se asigura resursele umane necesare realizarii
obiectivelor firmei, precum si utilizarea eficienta a acestora, dezvoltarea competentelor profesionale,
solutionarea problemelor salariale si sociale.
Funcţiunea comercială - cuprinde ansamblul de activităţi ce vizează aprovizionarea tehnico-materială,
desfacerea produselor, comerţul exterior şi cooperarea economică internaţională, în vederea procurării
mijloacelor necesare şi desfacerii produselor, serviciilor şi lucrărilor care fac obiectul de bază al
întreprinderii
Functiunea de cercetare-dezvoltare cuprinde ansamblul activitatilor care se desfasoara in cadrul
intreprinderii in vederea realizarii obiectivelor din domeniul producerii de idei noi si transformarea acestora
in noutati utile dezvoltarii in viitor a intreprinderii respective.
Functia financiar-contabila reflecta sintetic in unitati banesti, modul in care sunt derulate celelalte functii ale
intreprinderii (productie, aprovizionare, desfacere), precum si activitatea economica a intregii intreprinderi.
Functia financiar-contabila cuprinde o serie de activitati efectuate intr-un departament specializat care
realizeaza in principal urmatoarele actiuni:
tabileste necesarul de mijloace banesti pentru realizarea planului de activitati al intreprinderii;
stabileste natura resurselor banesti (de unde se iau creditele sau alte venituri) si aloca aceste resurse pe
activitatile propuse in plan;
tine evidenta datoriilor (creditelor) care trebuie platite bancilor si furnizorilor de materii prime si a
veniturilor (debitelor) pe care trebuia sa le primeasca pentru bunurile si serviciile prestate;
tine evidenta salariilor si a cheltuielilor salariale;
tine evidenta datoriilor ca impozite si taxe pe venituri, pe cheltuielile salariale si pe marfurile livrate;
stabileste preturile cu care produsele vor fi vandute, tinandu-se cont de cheltuielile efectuate si de profitul
previzionat;
efectueaza bilantul financiar-contabil care reprezinta un document cumulativ in care se evidentiaza pentru o
perioada de timp cum au fost cheltuite mijloacele banesti si ce valori au fost incasate in urma produselor si a
activitatilor prestate;
intocmeste documentele de evidenta a tuturor mijloacelor fixe sau circulante din cadrul unei intreprinderi;
realizeaza controlul financiar intern prin care periodic se fac verificari asupra existentei sau inexistentei
mijloacelor banesti (din casa) sau a mijloacelor materiale achizitionate de intreprindere. Controlul financiar
intern are si sarcina de a stabili daca in perioada analizata fondurile alocate pentru diferite actiuni au fost
cheltuite corect, conform aprobarilor prealabile.
Funcţia de producţie reprezintă legătura dintre combinaţia de resurse utilizate şi nivelul producţiei posibil
de realizat, utilizand un anumit tip de proces tehnologic.

Enumerați activitățile funcției comerciale

Activităţi:
a) aprovizionarea (aprovizionarea tehnico-materială):
calculează necesarul de resurse materiale (materii prime, materiale, combustibil, energie etc.) pentru
fabricarea producţiei contractate;
încheie contractele de aprovizionare tehnico-materială;
efectuează calculul privind stocurile pentru producţie;
determină normele de consum specific de aprovizionare tehnico-materială;
organizează recepţii calitative şi cantitative ale materiei prime, materialelor şi a activităţilor din depozite, etc.
b) marketing:
efectuează studii asupra pieţei interne şi externe;
elaborează studii în vederea fundamentării strategiei şi politicii de dezvoltare a firmei;
culege şi prelucrează informaţiile în vederea fundamentării programelor de producţie;
 c) desfacerea:
efectuează prospectarea pieţei interne şi externe pentru stabilirea potenţialilor clienţi ai întreprinderii;
încheie contracte de vânzare pentru produsele întreprinderii;
efectuează calculul mărimii stocurilor de produse finite;
organizează activităţi de servire şi depozitare;
organizează participări la diferite târguri, expoziţii;
asigură reclamă, etc.

Definiți și caracterizați noțiunea generală de funcția de personal

Functia de personal cuprinde activitatile prin care se asigura resursele umane necesare realizarii
obiectivelor firmei, precum si utilizarea eficienta a acestora, dezvoltarea competentelor profesionale,
solutionarea problemelor salariale si sociale.
Forta de munca  reprezinta totalitatea personalului muncitor ce presteaza o anumita activitate intr-una
dintre unitatile economice pe baza unui contract de munca.

Activitatile specifice acestei functii materializeaza latura umana a procesului managerial. Principalele

activitati pot fi grupate astfel:
1. activitati de administrare a personalului, adica:
recrutarea, selectia si incadrarea salariatilor- In acest domeniu intreprinderea trebuie sa duca o politica de
colaborare cu institutiile de invatamant care sa pregateasca cadre de perspectiva pentru intreprindere la toate
nivelele si specializarile, rezultate din studiile de perspectiva. Selectarea personalului trebuie sa se realizeze
dupa criterii bine stabilite, tinand cont de sarcinile pe care persoana aleasa va trebuie sa le indeplineasca. In
general, pe plan mondial, se accepta ideea selectarii prin teste de inteligenta, de cunostinte, de aptitudini, de
adaptabilitate fata de conditiile postului pentru care se realizeaza selectia.
evidenta personalului;
aprecierea si promovarea angajatilor- Se poate realiza atat in cadrul personalului existent in intreprindere, cat
si prin selectare din candidati externi. Prima solutie stimuleaza si creeaza o atmosfera de competitie pentru
viitorii candidati (din mediul intern), iar cea de-a doua solutie poate fi eficienta daca persoana promovata are
cunostinte si deprinderi care depasesc nivelul angajatilor intreprinderii. In cazul promovarii interne pe langa
schimbarea sarcinilor si activitatilor se realizeaza o marime a responsabilitatii si proportional cu aceasta o
sporire a salariului.
salarizarea - Odata cu intocmirea fisei postului, in care se specifica sarcinile si atributiile, trebuie demarata si
actiunea de evaluare a retributiei pe care persoana respectiva o va primi in cazul corectei indepliniri a
acestora. Metodele de salarizare sunt diverse si apartin de domeniul politicii salariale a statului si a agentilor
economici, pornindu-se de la premiza ca pentru o anumita activitate persoana respectiva are dreptul la o
anumita valoare a retributiei. In general, in economia de piata, salarizarea personalului trebuie corelata cu
profitul firmei: in conditiile in care intreprinderile au un profit mai mare decat cel scontat, pentru a stimula
muncitorii ca in perioada urmatoare sa lucreze tot la fel de productiv, li se acorda o cota procentuala din
profitul firmei; insa daca firma realizeaza un profit mai mic decat cel scontat, salariatilor li se diminueaza
retributia proportional cu pierderile consemnate, obtinandu-se astfel un sistem de cointeresare viabil si corect
intre patron si angajati.
2. activitati de prestari de servicii de catre firma catre angajati:
pregatirea si perfectionarea profesionala- Personalul angajat al intreprinderii trebuie periodic instruit, pregatit
si perfectionat in specializarea sa pentru a avea astfel posibilitatea de a intelege si a realiza mai usor sarcinile
care le au de indeplinit, sporind calitativ randamentul muncii lor. Specializarea rezida ca o consecinta a
diviziunii muncii, iar personalul specializat pe anumite faze si operatii realizeaza o eficienta economica
ridicata in conditii calitativ superioare.
asigurarea conditiilor de igiena si protectie a muncii;
protectia sociala- Pentru fiecare post de lucru trebuie asigurate conditii de munca corespunzatoare, evitandu-
se orice tip de accidente, eliminandu-se factorii poluanti sau stresanti. Masurile de protectie a muncii difera
in functie de locurile de munca si sunt specifice tehnologiilor dupa care se lucreaza in ateliere, sectii sau
birouri.
3. activitati administrative, de secretariat si protocol.
In realizarea acestor activitati, managerul trebuie sa asigure in permanenta un echilibru intre interesele
angajatilor, obiectivele si rezultatele firmei, in vederea evitarii starilor conflictuale si asigurarii atasamentului
indivizilor fata de organizatie.
Obiectivul principal al functiei de personal consta in realizarea unor relatii interpersonale armonioase,
care sa conduca atat la maximizarea eficientei economice a firmei, cat si a bunastarii individuale.
La indeplinirea acestui obiectiv trebuie sa contribuie nu numai specialisti din compartimentul “Personal”, ci
si persoanele cu functii de conducere de la toate nivelele ierarhice.

Definiți și caracterizați noțiunea generală de comerț electronic

Comertul electronic permite participarea atît a persoanelor fizice si juridice, cat si a statului sau a institutiilor
acestuia. In functie de relatiile dintre acesti participanti au luat nastere mai multe categorii de modele de
comert electronic.
Exista o multitudine de categorii de comert electronic de tip client la afacere, dar probabil cea mai simpla
forma este vanzarea online. Folosind numai aplicatiile comertului electronic, clientul poate afla detalii
despre un anumit produs, il poate achizitiona si poate aranja livrarea.
Produsele in forma digitala , sau bunurile 'soft', pot fi livrate on-line. Gama de produse si servicii care poate
fi cumparata online a crescut considerabil in ultimii ani. Putem comanda acum orice incepand de la flori
pana la masini folosind PC-ul de pe biroul nostru.
Cumparaturile online au multe avantaje atat pentru client cat si pentru vanzatorul detailist. Un avantaj
evident al cumparaturilor online este ca magazinele online nu sunt niciodata inchise - clientii pot cumpara tot
ceea ce doresc oricand, zi sau noapte. Aceasta inseamna un mai mare confort pentru client si o mai mare
oportunitate de realizare a unor venituri pentru afacere. Iar a merge la cumparaturi in modul traditional se
poate dovedi a fi o experienta mare consumatoare de timp.
Cumparaturile online - sau cel putin comenzile online - sunt mult mai rapide. Chiar si geografic vorbind, nu
exista bariere pentru cumparaturile online. Clientii pot cumpara bunuri si servicii de peste tot in lume fara a
parasi casa sau biroul. Si orice afacere poate gasi o piata globala cu cheltuieli relativ mici.
Cumparaturile online fac posibile serviciile personalizate la preturi de piata de masa. Ofertantul poate aduna
informatii personale detaliate despre client dandu-i acestuia din urma, sa completeze formulare online. Apoi
comerciantul poate croi produsele si serviciile dupa nevoile specifice ale fiecarui client in parte.
Un exemplu de personalizare este ziarul online editat astfel incat sa reflecte hobby-urile si interesele unui
cititor individual.
Un avantaj major al cumpararii online - si al comertului electronic in general - este scurtarea lantului
traditional de distributie.
Comertul electronic face posibila expedierea unor produse direct din intreprinderea ofertantului catre client,
eliminand nevoia pentru un tert stoc de marfa in magazinele de desfacere en-detail. Inlaturarea
'mijlocitorului' (intermediarului) se numeste desintermediere.

Enumerați obiectivele fundamentale ale MRU

Ca obiective fundamentale ale M.R.U. se desprind:
integrarea strategica a M.R.U. in contextul planificarii strategice de ansamblu a organizatiei, in concordanta
cu politica de firma si cultura de organizatie specifica;
sporirea flexibilitatii organizatiei prin intermediul elaborarii si dezvoltarii unei structuri organizatorice
articulate, receptiva la schimbari;
stimularea loialitatii angajatilor fata de organizatie si de obiectivele acesteia, prin motivarea adecvata a
personalului;
garantarea calitatii intregii activitati a organizatiei, prin implementarea conceptelor “Managementului
Calitatii Totale” (T.Q.M.).
Realizarea tuturor acestor obiective impune, cu prioritate, manifestarea urmatoarelor preocupari ce revin
M.R.U.:
atragerea, selectarea, formarea, dezvoltarea si motivarea personalului necesar organizatiei;
crearea conditiilor necesare utilizarii la parametrii maximi a pregatirii profesionale, experientei, abilitatilor,
talentelor si initiativelor fiecarui angajat;
identificarea si definirea cerintelor individuale ale angajatilor, in scopul crearii conditiilor de afirmare
personala si profesionala a acestora;
asigurarea unei atmosfere de conlucrare, favorabila dezvoltarii relatiilor interpersonale si interprofesionale;
dezvoltarea unei culturi de intreprindere care, prin elaborarea de norme, valori, criterii de apreciere, stiluri,
metode si tehnici de conducerea, sa stimuleze loialitatea angajatilor si disponibilitatea acestora pentru
performante, calitate si competitie;
promovarea si onorarea responsabilitatilor de natura sociala si legala ce revin organizatiei, prin care sa
garanteze angajatilor sanse egale de afirmare si conditii de munca cu grad inalt de siguranta.

Definiți și caracterizați noțiunea generală de funcție comercială

În condiţiile relaţiilor de piaţă în centrul activităţii economice se află întreprinderea (firma) - veriga
principală a întregii economii naţionale. Anume la nivelul întreprinderii se creează produsele necesare
societăţii, se prestează serviciile cuvenite. De aceea studierea diverselor aspecte ale activităţii întreprinderii
constituie o condiţie obligatorie pentru pregătirea specialiştilor calificaţi în domeniul economiei.
Economia de piaţă presupune un proces permanent de adaptare, dar şi de ruptură faţă de
condiţiile de mediu în care coexistă agenţi economici diferiţi. Aportul economiei la cunoaşterea firmei
constă într-o mai bună explicare a naturii şi comportamentului întreprinderii şi a dezvoltării acesteia, în
analiza raportului de forţe între diferitele categorii de agenţi economici implicaţi în funcţionarea unei
întreprinderi, precum şi în studierea strategiilor elaborate de firmă .Gestiunea caută să dirijeze şi să
armonizeze toate componentele şi organismele de o manieră optimă, astfel încât neajunsurile şi
disfuncţionalităţile să fie cât mai mici posibile.
Evoluția funcției comerciale:
Funcţiunea comercială - cuprinde ansamblul de activităţi ce vizează aprovizionarea tehnico-
materială, desfacerea produselor, comerţul exterior şi cooperarea economică internaţională, în vederea
procurării mijloacelor necesare şi desfacerii produselor, serviciilor şi lucrărilor care fac obiectul de bază al
întreprinderii.
În economia de piaţă, funcţiunea comercială are un rol determinant în ansamblul funcţiunilor
întreprinderii. Rolul actual al acestei funcţiuni este rezultatul unei evoluţii pe etape:
În prima etapă, era specifică revoluţiei industriale, în care conducătorii întreprinderii erau
preocupaţi de rezolvarea sarcinilor de producţie. În aceasta perioadă se urmarea diminuarea costurilor de
producţie prin producerea unui volum cât mai mare de bunuri, iar funcţiunea comercială avea un rol
secundar, îndeplinit chiar de responsabilul cu producţia;
 
În etapa a doua (a apărut după marea criza economică din perioada 1929-1933, în care
predominantă era vânzarea) a devenit clar că nivelul acţiunii întreprinderii nu depinde numai de oferta de
produse, ci şi de cererea exprimată de consumator. S-au creat astfel structuri organizatorice comerciale
capabile să vândă produsele fabricate de întreprinderi, funcţiunea comercială fiind, totuşi, dispersată între
diferitele compartimente ale întreprinderii;
 
În etapa a treia, are loc implementarea în cadrul structurii organizatorice a întreprinderii a
compartimentului de marketing. Această nouă concepţie a apărut datorită accelerării progresului tehnic, care
face să apară tot mai multe produse, lucrări şi servicii noi şi a intensificării concurenţei. Pentru a putea să
reuşească, întreprinderea trebuie să studieze în permanenţă piaţa, consumatorul, în scopul unei bune
cunoaşteri de a satisface nevoile care se manifestă.
Alegerea unei politici comerciale corespunzătoare constă în definirea variabilelor de marketing. Abordarea
politicii comerciale a întreprinderii se face în funcţie de ciclul de viaţă pe care îl parcurge produsul respectiv:
- în faza de lansare a produsului, întreprinderea poate opta pentru una din următoarele politici
comerciale: politica pentru produsele de înaltă calitate, politica de pătrundere masivă pe piaţă, politica de
pătrundere selectivă, politica pentru produse de calitate modestă;
- în faza de „creştere”, în care concurenţa este ridicată, iar preţurile sunt în scădere, întreprinderea
trebuie să-şi menţină eforturile de publicitate şi promovare;
- în faza de maturitate, întreprinderea trebuie să intensifice publicitatea şi promovarea, modificând
radical produsul prin inovaţie;
- în faza de declin, întreprinderea poate opta fie pentru menţinerea produsului respectiv, fie pentru
retragerea acestuia de pe piaţă.
 Deciziile de politică comercială referitoare la distribuţie vizează în primul rând reţeaua de
distribuţie (fiind reprezentată de ansamblul circuitelor care permit ajungerea produsului la consumator). În
practică există mai multe combinaţii de intermediari, al căror număr defineşte lungimea circuitului de
distribuţie.
Deciziile de politici comerciale referitoare la preţ presupun stabilirea următoarelor categorii
de preturi:
- preţul psihologic, care este rezultatul echilibrului dintre avantajele şi inconvenientele unui preţ prea
scăzut şi ale unui preţ prea ridicat;
- preţul economic este preţul care permite obţinerea unei bune utilizări a rezultatelor întreprinderii, în
funcţie de rentabilitatea urmărită;
- preţurile fixate în funcţie de politica comercială, aplicată de către întreprindere pentru produsele noi

Enumerați și descrieți metodele de cuplare fizică a unui calculator sau aparat la internet;
Exista un sir intreg de metode de cuplare fizica a unui calculator sau aparat inteligent la Internet:
printr-un modem si o linie de telefon si legatura telefonica normala, prin formarea unui numar,
linie de telefon dedicata / inchiriata unui singur utilizator sau unei singure firme,
legatura radio la un asa-numit Hotspot sau Active Point, utilizand technicile WLAN sau Wi-Fi,
legatura radio, de la un telefon mobil la antena celulara terestra,
legatura radio la un satelit,
prin cablul terestru de televiziune,
si unul din cele mai uzitate, prin backbon-uri de fibra optica si retea de cabluri U 848c21i TP sau FTP
Conexiunea directa între doua calculatoare, chiar daca nici unul dintre ele nu are placa de retea, se poate
realiza cu ajutorul unor cabluri speciale. Nu în ultimul rând, PC-urile mai noi dispun de porturile USB. Toate
acestea au fost concepute initial pentru a conecta alte componente la calculator, ca de exemplu modemul,
imprimanta, scanerul sau aparatul foto digital. De asemenea, cablurile prin care se conecteaza au fost gândite
pentru respectivele folosinte.

Descrieți domeniile de aplicabilitate ale MRU

activitati de asigurare a resursei umane si anticiparea necesarului de personal in perspectiva;

activitati de structurare organizationala, care vizeaza in special:
proiectarea structurilor organizatorice;
evaluarea posturilor;
elaborarea fiselor posturilor;
stabilirea parametrilor de performanta a muncii.
activitati de dezvoltare calitativa a resurselor umane;
activitati de recompensare a angajatilor prin salarizare, motivare materiala si morala;
activitati de stimulare a relatiilor interpersonale si de cooperare profesionala inter-grupuri prin atragerea si
incurajarea participarii angajatilor la procesele informationale si decizionale;
activitati de pregatire speciala psiho-profesionala a personalului, in vederea implementarii schimbarilor;
activitati de asistenta sociala privind securitatea muncii si protectia sociala.

Definiți și caracterizați noțiunea de poșta electronica;

Email (poşta electronică) a devenit o necesitate şi cei mai mulţi oameni se folosesc azi de ea. Avantajele sunt
enorm de mari pentru că ne permite să trimitem corespondenţă rapid, ieftin şi la un număr nelimitat de
destinatari. În acelaşi timp, dacă nu este folosită bine, ne poate lua foarte mult timp şi chiar ne poate face mai
puţin eficienţi în activitatea noastră. Cu ajutorul postei electronice se pot transmite mesaje oriunde pe glob in
timpi incepand de la cateva minute si pana la cateva ore (in functie de distanta dintre expeditor si destinatar,
exprimata prin numarul calculatoarelor prin care trece mesajul pe parcurs, nu prin distanta geografica).
 Initial mesajele erau alcatuite numai din text simplu, insa cu timpul programele de e-mail au evoluat
capatand facilitati noi, astfel ca acum textul poate fi formatat, asigurand mesajului o expresivitate si o
claritate superioare. Alaturi de textul propriu-zis, un mesaj poate contine deasemenea diferite imagini. Mai
mult, la mesaje pot fi atasate fisiere independente, de orice tip: imagini, secvente de sunet sau video,
programe etc., facand din e-mail un sistem de transfer de fisiere foarte eficient.
 E-mailul (un anglicism citit [ pron. i-meil ] sau și [ pron. i-meil ] ) transmiterea sau primirea de mesaje, de
obicei prin Internet. Tot „mailuri” („corespondențe”, „mesaje”) se numesc și mesajele individuale trimise
prin aceste sisteme. Cuvântul provine din engleză de la electronic mail, poștă electronică. Uneori pentru e-
mail se mai întrebuințează și denumirea simplă mail.
Primul e-mail a fost trimis în 1971 de către programatorul Roy Tomlinson.
O adresă de e-mail are forma [utilizator]@[domeniu].[TLD], unde [domeniul] este adresa site-ului web care
acordă serviciul de e-mail, iar [TLD] este extensia de localizare geografică a domeniului (din engleză de
la Top Level Domain). Un exemplu: ionpopescu123@yahoo.com. Semnul tipografic @ se citește în română
„a rond” (engl.: at) și înseamnă „la”.
Fiecare utilizator al e-mail-ului poseda o adresa unica, cu care este identificat pe Internet. Pentru a transmite
un mesaj unui alt utilizator din Internet, trebuie sa-i cunoasteti adresa de e-mail. Iata exemple de adrese de e-
mail:
Standardul pentru e-mail este definit în RFC 5322, care stabilește printre altele că e-mailurile sunt compuse
din două părți:
antetul (header), care include informații precum destinatar, subiect, etc.
corpul (body), textul mesajului propriu-zis.
Antetul conține cel puțin patru câmpuri:
expeditor (From) - adresa de e-mail a expeditorului mesajului,
destinatar (To) - adresa de e-mail a destinatarului (sau adresele destinatarilor, dacă sunt mai mulți),
subiectul (Subject) - un rezumat al mesajului,
data (Date) - data și ora locală a trimiterii mesajului.
La momentul actual (anul 2016), cei mai cunoscuți furnizori de servicii e-mail sunt
Yahoo! (Yahoo! Mail), domeniile @yahoo.ro, @yahoo.com
Microsoft (Outlook), domeniile @outlook.com, @hotmail.com
Google (Gmail), domeniul @gmail.com

sfaturi utile:
1. Instalează o aplicaţie desktop
Există două feluri de abordare a poştei electronice. Prima este On-line, când deschizi pagina de Internet
(Gmail, Yahoo Mail, etc. ) şi acolo citeşti mesajele, răspunzi şi le stochezi. Avantajul acestei metode este
mare atunci când nu ai un computer personal şi totdeauna accesezi poşta de pe computer străin. Dar, dacă ai
un computer personal, te sfătuiesc să descarci un program desktop sau să-l foloseşti pe cel deja existent.
Dacă ai pe computer sistemul de operare Windows, atunci trebuie să ai şi programul Outlook Express, pentru
Mac OS există excelentul program Apple Mail şi pentru Linux un alt program foarte bun Evolution.
Foloseşte unul din aceste programe, sau descarcă altele gratuite cum este Mozilla Thunderbird.
Programatorii din Moldova au creat un program excepţional pentru Windows numit TheBat. Mulţi ani m-am
folosit de acest program şi l-am găsit a fi foarte bun şi practic. Programele desktop(pagina de lucru) îţi
permit să lucrezi mult mai rapid şi să ai totdeauna pe computerul tău toate mesajele primite, scrise, ciornele,
etc.
2. Creează mape pe activităţi
În mod implicit fiecare program de email are patru cutii: Inbox, Outbox, Sent, Drafts. Este bine să mai creezi
cel puţin două foldere (mape) pentru mesajele Răspunse şi pentru Arhivă şi ce mai crezi că este important.
Dar, nu crea prea multe ca să nu te complici astfel mai mult decât să te organizezi. Am văzut unii oameni
care atât de mult “se organizează” încât “organizarea lor excesivă” le devine o povară care îi robeşte.
3. Răspunde în ordinea priorităţii
. Ca să poţi face faţă la un aşa de mare număr de mesaje este important să răspunzi în ordinea priorităţii şi nu
neapărat în ordinea cum sunt primite mesajele. E-mail-ul este adesea folosit pentru a livra mesaje
nesolicitate denumite si „spam”, dar exista programe de filtrare care pot automat bloca, pune in carantina sau
sterge unele sau cea mai mare parte a acestora, in functie de situatie.
 4. Citeşte şi răspunde
Unele mesaje cer să revenim la ele, dar cele mai multe sunt de aşa fel că putem să răspundem la ele atunci
când le-am citit. Dacă este posibil, răspunde la mesaje de odată ca să nu-ţi ia timpul preţios altă dată când vei
reveni la ele din nou şi astfel să rămână alte sarcini importante nefăcute. Dacă ai posibilitatea să răspunzi la
mesaj după ce l-ai citit fă-o atunci
5. Eliberează cutia Outbox
După ce răspunzi la un mesaj, mută-l în altă mapă, în una creată de tine special pentru acest scop. Eu am
întitulat-o Răspunse şi acolo plasez orice mesaj primit din-dată ce scriu răspunsul la el. În felul acesta mă
eliberez de aglomerarea din cutia Inbox şi văd clar ce mi-a mai rămas să fac. Dar, nu trec un mesaj din cutia
Outbox până nu am rezolvat tot ce ţine de mesajul respectiv.
6. Păstrează mesajele importante
Nu toate mesajele sunt importante şi dacă nu va mai fi nici un motiv să revii la ele, poţi să le ştergi liniştit
aplicând tasta “Delete”. Nu face lucrul acesta însă atunci când crezi că vei avea nevoie în viitor de cea mai
mică informaţie din acel mesaj. Salvează mesajele respective ca să poţi face referinţă la ele oricând va fi
nevoie.

Enumerați principalele activități specific funcției de personal

Activitatile specifice acestei functii materializeaza latura umana a procesului managerial. Principalele
activitati pot fi grupate astfel:
1. activitati de administrare a personalului, adica:
recrutarea, selectia si incadrarea salariatilor- In acest domeniu intreprinderea trebuie sa duca o politica de
colaborare cu institutiile de invatamant care sa pregateasca cadre de perspectiva pentru intreprindere la toate
nivelele si specializarile, rezultate din studiile de perspectiva. Selectarea personalului trebuie sa se realizeze
dupa criterii bine stabilite, tinand cont de sarcinile pe care persoana aleasa va trebuie sa le indeplineasca. In
general, pe plan mondial, se accepta ideea selectarii prin teste de inteligenta, de cunostinte, de aptitudini, de
adaptabilitate fata de conditiile postului pentru care se realizeaza selectia.
evidenta personalului;
aprecierea si promovarea angajatilor- Se poate realiza atat in cadrul personalului existent in intreprindere, cat
si prin selectare din candidati externi. Prima solutie stimuleaza si creeaza o atmosfera de competitie pentru
viitorii candidati (din mediul intern), iar cea de-a doua solutie poate fi eficienta daca persoana promovata are
cunostinte si deprinderi care depasesc nivelul angajatilor intreprinderii. In cazul promovarii interne pe langa
schimbarea sarcinilor si activitatilor se realizeaza o marime a responsabilitatii si proportional cu aceasta o
sporire a salariului.
salarizarea - Odata cu intocmirea fisei postului, in care se specifica sarcinile si atributiile, trebuie demarata si
actiunea de evaluare a retributiei pe care persoana respectiva o va primi in cazul corectei indepliniri a
acestora. Metodele de salarizare sunt diverse si apartin de domeniul politicii salariale a statului si a agentilor
economici, pornindu-se de la premiza ca pentru o anumita activitate persoana respectiva are dreptul la o
anumita valoare a retributiei. In general, in economia de piata, salarizarea personalului trebuie corelata cu
profitul firmei: in conditiile in care intreprinderile au un profit mai mare decat cel scontat, pentru a stimula
muncitorii ca in perioada urmatoare sa lucreze tot la fel de productiv, li se acorda o cota procentuala din
profitul firmei; insa daca firma realizeaza un profit mai mic decat cel scontat, salariatilor li se diminueaza
retributia proportional cu pierderile consemnate, obtinandu-se astfel un sistem de cointeresare viabil si corect
intre patron si angajati.
2. activitati de prestari de servicii de catre firma catre angajati:
pregatirea si perfectionarea profesionala- Personalul angajat al intreprinderii trebuie periodic instruit, pregatit
si perfectionat in specializarea sa pentru a avea astfel posibilitatea de a intelege si a realiza mai usor sarcinile
care le au de indeplinit, sporind calitativ randamentul muncii lor. Specializarea rezida ca o consecinta a
diviziunii muncii, iar personalul specializat pe anumite faze si operatii realizeaza o eficienta economica
ridicata in conditii calitativ superioare.
asigurarea conditiilor de igiena si protectie a muncii;
protectia sociala- Pentru fiecare post de lucru trebuie asigurate conditii de munca corespunzatoare, evitandu-
se orice tip de accidente, eliminandu-se factorii poluanti sau stresanti. Masurile de protectie a muncii difera
in functie de locurile de munca si sunt specifice tehnologiilor dupa care se lucreaza in ateliere, sectii sau
birouri.
 3. activitati administrative, de secretariat si protocol.

Descrieți etapele de efectuarea unei tranzacții cu ajutorul unei rețele internet

Plățile reprezintă un factor important pentru finalizarea unei vânzări online. Dacă oferiți clienților o metodă
facilă și lipsită de impedimente pentru a plăti, veți reduce riscul ca aceștia să renunțe la coșul de cumpărături și
veți crește rata conversiei navigării pe site în vânzări. Acest lucru înseamnă să acordați clienților posibilitatea de
a alege între diferite metode de plată (de exemplu: card de credit sau de debit, transferuri bancare, card plătit în
avans sau alte mijloace).
În plus, va trebui să alegeți furnizorii potriviți pentru dumneavoastră, adică cei care oferă un mediu de plată
sigur și o interfață unică pentru metodele de plată pe care ați ales să le oferiți, precum și cei care vă permit să
funcționați peste graniță, în cazul în care decideți să faceți acest lucru. 
Cumpararea electronica - Intr-un scenariu tipic de e-commerce, etapele procesului de cumparare sunt
urmatoarele:
1. Cumparatorul poate cauta bunuri si servicii avand mai multe posibilitati:
- Foloseste un browser pentru a consulta cataloage online din pagina de Web a vanzatorului; 
- Consulta un catalog suplimentar aflat pe un CDROM; 
- Consulta un catalog pe hartie. 
2. Cumparatorul alege bunurile pe care doreste sa le cumpere.
3. Cumparatorului ii este prezentata o lista a bunurilor, incluzand pretul acestora si pretul total, cu tot cu taxe.
Aceasta lista trebuie furnizata electronic de serverul vanzatorului sau de softul de cumparare electronica din
calculatorul clientului. Uneori se accepta negocierea pretului.
4. Cumparatorul alege mijloacele de plata. Sa consideram ca este ales ca mijloc de plata cartela de credit
(cardul).
5. Cumparatorul trimite vanzatorului o cerere impreuna cu instructiunile de plata. In aceasta specificatie, cererea
si instructiunile de plata sunt semnate digital de catre cumparatorii care poseda certificate.
6. Vanzatorul solicita autorizatia de plata a clientului sau de la institutia financiara a acestuia.
7. Vanzatorul trimite confirmarea cererii.
8. Vanzatorul trimite bunurile sau indeplineste serviciile solicitate in cerere.
9. Vanzatorul solicita plata bunurilor si serviciilor de la institutia financiara a cumparatorului.
Descrieți metodele de plata on-line
Cele mai populare metode de plată
Carduri
•    Cardul de credit: plată amânată prin intermediul unei linii de credit sau printr-un cont curent achitat la
sfârșitul lunii (debit amânat)
•    Card de debit: Plăți ce sunt imediat deduse din contul curent al clientului

Debit direct:
Tranzacție financiară în care o persoană retrage fonduri din contul bancar al unei alte persoane.
Popular pentru valoarea scăzută sau tranzacțiile recurente. Utilizat de obicei pentru plăți regulate, precum
abonamentele. 

Transferuri de credit (transferuri bancare)

•    Transferuri bancare (în timp real) online: Oferă plăți cu autorizări online imediate prin intermediul băncii
clientului. Sunt foarte apreciate de către comercianți pentru că tranzacțiile de plată online (cele bazate pe
transferurile de credit) nu prezintă riscul unui comision de procesare pentru stornarea plăților și deopotrivă
de către clienți, pentru că acest tip de tranzacții utilizează serviciile bancare online cu care aceștia sunt
familiarizați. Printre exemple se numără iDEAL (întreaga UE), GiroPay (DE), EPS (AT), Przelewy24 (PL),
Trustly (SE).
•    Transferuri bancare offline Având un număr de referință, clientul trebuie să acceseze contul bancar online
(sau o sucursală bancară sau prin intermediul serviciilor bancare telefonice) pentru a efectua plata. 

Plata prin dispozitive mobile

Plățile efectuate de pe sau prin dispozitivele mobile. Două categorii principale: Facturarea directă prin
operator (clienții trebuie să pună la dispoziție numai numărul de telefon pentru a plăti – metodă preferată
pentru achiziționarea unor bunuri digitale de o valoare redusă) și portofele mobile (majoritatea dintre acestea
funcționează la nivel de țară sau teritoriu). Pentru mai multe informații privind tendințele de creștere ale
plăților prin dispozitive mobile, consultați Forrester Research (2016), Previziunile privind plățile prin
dispozitive mobile Forrester Research, 2014 - 2019 (EU07).

Plata în numerar la livrare

Plata în numerar la livrare permite clientului să plătească în momentul livrării în loc să o facă în avans. Plata
este realizată către operatorul de livrări, iar acesta vă va transmite suma.

Portofelele electronice sau contul de plăți online 

Un sistem de plată electronic care permite clienților să efectueze plata fără a introduce informațiile privind
cardul personal. 
Avantajul este că clienții își alimentează contul cu un card de credit sau de debit sau direct din contul bancar
personal. Nu este necesar ca aceștia să divulge informații financiare personale (precum informații privind
cardul de credit sau de debit) atunci când realizează o achiziție online.
În cazul soluțiilor de tip portofel electronic se aplică anumite reguli privind taxele și drepturile de stornare a
plăților, ceea ce complică lucrurile în cazul în care trebuie să se storneze plăți sau să se efectueze rambursări.
Exemple: PayPal, Qiwi, WebMoney, Paysafecard.

Altele
•    Sistemele locale de carduri: specifice unei anumite piețe, funcționează la fel ca și cardurile tradiționale.
Un exemplu în UE este Bancontact (BE).
•    Card de debit plătit în avans: Card încărcat cu fonduri stocate înainte de a începe achiziția. Nu este
conectat la contul bancar personal - prin urmare există un risc limitat în caz de fraudă.
•    Plată ulterioară Clientul va plăti produsul mai târziu la magazin sau la un magazin afiliat
•    Facturi electronice: un transfer electronic de date de facturare (facturare și plată) realizat între
dumneavoastră și client. Permite clientului să plătească ulterior momentului livrării
•    Cec (UK, FR, IT): Un ordin de plată scris ce solicită băncii să achite o sumă (din contul curent al
consumatorului)
•    Virament/virament automat (SE, NL, DE, IT, ES): Un sistem de transfer al banilor prin intermediul unei
bănci sau unui oficiu poștal, direct dintr-un cont în altul
Date ce vor fi introduse pentru efectuarea platii sunt urmatoarele:
Numarul cardului (16 cifre)
Data expirarii (luna si anul)
Codul CVC sau CVV (3 cifre)
Numele de pe card
Daca alegeti sa efectuati plata online cu cardul (Visa, Visa Electron, Mastercard, Maestro) veti fi
redirectionat intr-o pagina securizata a procesatorului de plati online. 
Detaliile cardului nu vor ajunge la MOBVARO-M si niciun angajat MOBVARO-M nu va intra in posesia
datelor de card. Tranzactia se desfasoara pe serverele procesatorului de plati online.
Dupa inregistrarea cu succes a comenzii suma platita va fi blocata in contul dumneavoastra urmand a fi
incasata de catre MOBVARO-M doar dupa confirmarea comenzii.
Achitare prin transfer bancar
Dupa selectarea produselor dorite, alegeti plata "Achitare prin transfer bancar ", plasati comanda. Dupa
verificarea si confirmarea stocurilor de catre consultantul de vanzari MOBVARO-M, veti primi pe adresa
dvs. de email o oferta (factura proforma) cu datele de identificare necesare pentru efectuarea platii. Pentru o
livrarea cat mai rapida a comenzii, recomandam efectuarea platii in termen de 48 ore de la primirea ofertei
(facturii proforme).
Datele solicitate clientului pentru emiterea ofertei sunt:
Denumire/Nume cumparator:
Nr. Registrul. Comertului:
Cod de identificare fiscala:
Sediul social:
Banca:
Cont IBAN:

Important! La completarea ordinului de plata la rubrica: (dupa caz) ”reprezentand”, “destinatia platii”,
“valoarea reprezinta”  va rugam sa scrieti numarul comenzii online, primita pe email.
 
Descrieți obiectivul principal al funcției de personal
Obiectivul principal al functiei de personal consta in realizarea unor relatii interpersonale armonioase,
care sa conduca atat la maximizarea eficientei economice a firmei, cat si a bunastarii individuale.
La indeplinirea acestui obiectiv trebuie sa contribuie nu numai specialisti din compartimentul “Personal”, ci
si persoanele cu functii de conducere de la toate nivelele ierarhice.

Schimbarea continutului functiei de personal si constituirea Managementului Resurselor Umane (M.R.U.) In

perioadele orientarii activitatii de afaceri spre productie, respectiv vanzari (inceputul secolului XX), accentul
se punea pe latura tehnica a activitatii. Problemele de personal se refereau in special la aspectele
administrative, respectiv evidenta personalului, regulamente si proceduri juridice privind activitatea acestuia.
Cu timpul are loc o extindere a problematicii, atat sub aspectul domeniilor de activitate, cat si din punctul de
vedere al tipului de preocupari si al profilului specialistilor antrenati in exercitarea functiei de personal.
Aceste schimbari vizeaza finalitatea sociala a activitatii firmei si au fost materializate in urmatoarele aspecte:
1. resursele umane, ca obiect al M.R.U. s-au schimbat in urmatoarele directii:
personalul este mai bine instruit si educat pentru activitatea pe care o desfasoara;
salariatii au devenit constienti de drepturile lor;
sistemul informational este orientat si spre componenta sociala, oferind informatiile necesare salariatilor in
problemele care ii intereseaza in mod direct;
au loc schimbari in sistemele de valori, iar personalul isi pune sperante mult mai mari in activitatea sa
profesionala si in viata;
relatiile umane din cadrul organizatiilor au devenit mai complexe, dificile si greu de transferat;
alaturi  de schimbarile tehnologice se inregistreaza si schimbari sociale, ca de exemplu, democratizarea
vietii politice si sociale, aparitia unor organizatii sociale noi si a unor noi grupuri de presiune.
2. conditiile de munca si salarizare ale personalului au fost reglementate in plan juridic;
3. au aparut o serie de noi abordari ale factorului uman din cadrul organizatiei, ca de exemplu:

considerarea factorului uman ca resursa cea mai importanta a firmei;

au aparut noi tendinte de tratare a oamenilor;
s-au dezvoltat preocuparile pentru selectionarea, instruirea si perfectionarea personalului;
au evoluat stiintele comportamentale si indeosebi psihologia si sociologia industrial-organizationala, in
special in domeniile referitoare la relatiile dintre indivizi si grupuri din cadrul firmei;
s-a constituit conceptul global de M.R.U., insusit si aplicat de tot mai multi manageri generali si de
specialisti in resursele umane.
4. au aparut noi practici in domeniul M.R.U., bazate pe cultura de organizatie.

Evolutia M.R.U. din ultimii ani a conturat la nivelul firmelor trei conceptii distincte, diferentiate functie de
obiectivele si mijloacele specifice de realizare a acestora:
A.     Conceptia contabila – care considera ca munca este o intrare in organizatie ca si altele, care poate fi
coordonata si contabilizata dupa aceleasi principii ca si celelalte resurse. Gestiunea resurselor umane
apeleaza la contabili pentru a trata problemele de baza, care se refera la costuri si plati.
B.     Conceptia juridica – axata pe managementul relatiilor sociale, pune accent pe dreptul muncii,
securitatea sociala, dreptul salariatilor si al relatiilor industriale. Acest mod de abordare a M.R.U. prezinta un
dublu interes:
impune cadrul de actiune a M.R.U. ;
furnizeaza o structura rationala si eficienta pentru desfasurarea M.R.U.
C.     Conceptia sociologica – bazata in principal pe managementul relatiilor umane, pe definirea si
constituirea unei culturi de organizatie care sa asigure functionarea optima a organizatiei.
Identificați obiectivele comerciale ale întreprinderii în funcție de nivelul de decizie
Alegerea unei politici comerciale corespunzătoare constă în definirea variabilelor de marketing. Abordarea
politicii comerciale a întreprinderii se face în funcţie de ciclul de viaţă pe care îl parcurge produsul respectiv:
 - în faza de lansare a produsului, întreprinderea poate opta pentru una din următoarele politici
comerciale: politica pentru produsele de înaltă calitate, politica de pătrundere masivă pe piaţă, politica de
pătrundere selectivă, politica pentru produse de calitate modestă;
- în faza de „creştere”, în care concurenţa este ridicată, iar preţurile sunt în scădere, întreprinderea
trebuie să-şi menţină eforturile de publicitate şi promovare;
- în faza de maturitate, întreprinderea trebuie să intensifice publicitatea şi promovarea, modificând
radical produsul prin inovaţie;
- în faza de declin, întreprinderea poate opta fie pentru menţinerea produsului respectiv, fie pentru
retragerea acestuia de pe piaţă.
Deciziile de politică comercială referitoare la distribuţie vizează în primul rând reţeaua de
distribuţie (fiind reprezentată de ansamblul circuitelor care permit ajungerea produsului la consumator). În
practică există mai multe combinaţii de intermediari, al căror număr defineşte lungimea circuitului de
distribuţie.
Deciziile de politici comerciale referitoare la preţ presupun stabilirea următoarelor categorii de
preturi:
- preţul psihologic, care este rezultatul echilibrului dintre avantajele şi inconvenientele unui preţ prea
scăzut şi ale unui preţ prea ridicat;
- preţul economic este preţul care permite obţinerea unei bune utilizări a rezultatelor întreprinderii, în
funcţie de rentabilitatea urmărită;
- preţurile fixate în funcţie de politica comercială, aplicată de către întreprindere pentru produsele noi.
Definiți și caracterizați noțiunea de chestionar on line
Un chestionar este un instrument de cercetare constând dintr-o serie de întrebări și a altor solicitări în scopul
de a aduna informații de la persoane. Deși ele sunt adesea concepute pentru analiza statistică a răspunsurilor,
acest lucru nu este întotdeauna valabil. Chestionarul a fost inventat de Sir Francis Galton.
Printre avantajele chestionarului fata de alte tipuri de studii enumeram: sunt ieftine, nu au nevoie de la fel de
mult efort din partea celui ce chestioneaza (precum necesita ancheta verbala sau prin telefon) și au adesea
raspunsuri standardizate care il face simplu pentru a compila datele. Cu toate acestea, aceste tipuri de
răspunsuri standardizate pot zădărnici utilizatori. Chestionarele sunt, de asemenea, drastic limitate de faptul
că respondenții trebuie să fie capabili să citească și să răspundă la întrebările lor. Astfel, pentru anumite
grupuri demografice, efectuarea unui studiu realizat printr-un chestionar nu poate fi practica.
Ca un tip de sondaj, chestionarele au, de asemenea, multe din aceleasi probleme legate de construcția
întrebarilor și formularelor care există în alte tipuri de sondaje de opinie.
O distincție poate fi făcută între chestionare cu întrebări care au ca variabile măsuri separate, și chestionare
cu întrebări care sunt agregate într-o scară sau de index. Chestionare în prima categorie sunt de obicei parte
din sondaje, chestionare în timp ce în a doua categorie sunt de obicei parte din teste.
Chestionare cu întrebări care variabilele măsură separate, ar putea, de exemplu, include întrebări referitoare
la:
preferințe (de exemplu, partid politic)
comportamente (de exemplu, consumul de produse alimentare)
fapte (de exemplu, gen)
Chestionare cu întrebări care sunt agregate într fie o scară sau de index, includ, de exemplu, că măsura
întrebări:
Trăsături latente (de exemplu, trăsături de personalitate, cum ar fi extrovertire)
atitudini (de exemplu, față de imigrație)
Un index (de exemplu, Social Economic Status)
Un chestionar de frecvență alimentară (FFQ) este un chestionar pentru a evalua tipul de regim alimentar
consumat în oameni, și poate fi folosit ca un instrument de cercetare. Exemple de utilizari includă evaluarea
aportului de vitamine sau de toxine, cum ar fi acrilamidă.

De obicei, un chestionar format dintr-un număr de întrebări că respondentul trebuie să răspundă într-un
format fix. Se face o distincție între întrebări deschise și închise. O întrebare deschisă solicită respondentului
să își formuleze răspunsul propriu, în timp ce în cazul unei întrebări de tip închis respondentul alege un
răspuns dintr-un anumit număr de opțiuni. Opțiunile de răspuns pentru o întrebare de tip închis ar trebui să
fie exhaustive și exclusive reciproc. Patru tipuri de scale de răspuns pentru întrebări de tip închis se disting:
Dihotomică, în cazul în care respondentul are două opțiuni
Nominală-politomă, în cazul în care respondentul are mai mult de două opțiuni unordered
Ordinală-politomă, în cazul în care respondentul are mai mult de două opțiuni comandate
(Mărginit) continuă, în cazul în care respondentului îi este oferită o scală continuă
Un respondent a răspuns la o întrebare deschisă este codat într-o scară răspuns după aceea. Un exemplu de
întrebare deschisă este o problemă în cazul în care cel testat trebuie sa completeze o propoziție (completarea
element teză). [1] [Modifică] secvență Întrebare
În general, întrebările ar trebui să decurgă în mod logic de la una la alta. Pentru a obține cele mai bune rate
de răspuns, întrebările ar trebui să curgă de la cel puțin sensibile la cele mai sensibile, de la factuale și
comportamentale la atitudine, și de la general la mai mult mai specifice.
Reguli de construcție
Folositi declarații care sunt interpretate în același mod de către membrii de subpopulatii diferite ale
populației de interes.
Folositi declarații în cazul în care persoanele care au opinii diferite sau trasaturi vor da răspunsuri diferite.
Gândiți-vă de a avea un "deschisă" categorie răspuns după o listă de răspunsuri posibile.
Folositi numai un aspect al construi sunteți interesat în fiecare articol.
Folositi declarații pozitive sau negative și pentru a evita dubla negative.
Nu face presupuneri despre respondent.
Utilizat o formulare clară și ușor de înțeles, ușor de înțeles pentru toate nivelurile de educație
Utilizarea corectă ortografie, gramatică și punctuație.
Evitati elementele care conțin mai mult de o întrebare pe articol (de exemplu, vă plac căpșunele și cartofii?).
Caracterizați prelucrarea datelor cu caracter personal
O baza de date de candidati eficient construita si gestionata poate economisi resurse semnificative (timp,
bani etc) pentru orice proces de recrutare. Simpla indosariere alfabetica a CV-urilor primite in urma unui
anunt nu mai este de mult o resursa viabila pentru procesele de recrutare actuale.
1.Funcţionarea unei baze de date În realizarea unei baze de date se urmăreşte:
– micşorarea timpului de răspuns la o interogare
– asigurarea costurilor minime de prelucrare şi întreţinere
– adaptabilitatea la cerinţe noi (flexibilitate)
– sincronizarea în exploatarea simultană a datelor de către mai mulţi utilizatori
– asigurarea protecţiei împotriva accesului neautorizat (confidenţialitate)
– posibilitatea recuperării datelor în cazul deteriorărilor accidentale (integritate) etc.
Construirea de diagrame entitate-relaţie
• Prima etapă pentru realizarea unei baze de date constă în analiza sistemului.
• Se cunosc mai multe tehnici de analiză, dar cea mai des întâlnită este tehnica entitate-relaţie.

Proiectarea unei baze de date reprezintă un proces ce implică dezvoltarea și rafinarea structurii unei baze de
date pe baza cerințelor formulate de către beneficiarul bazei de date și a cerințelor deduse pe baza efectuării
analizei domeniului ce urmează a fi modelat. Principalul obiectiv urmărit la proiectarea unei baze de date
este asigurarea consistenței, integrității și preciziei datelor. Dacă proiectul unei baze de date este incorect este
foarte greu de extras informațiile necesare, fiind posibilă obținerea de informații false. În scopul realizării
unui proiect corect al unei baze de date trebuie urmărite o serie de obiective, cum ar fi : - baza de date trebuie
să înmagazineze datele necesare obținerii de informații descrise în faza de analiză a cerințelor precum și
orice interogare ce poate fi pusă la un moment dat de către utilizator; - tabelele trebuie să fie construite corect
și eficient; fiecare tabel din baza de date reprezentând o singură entitate și fiind compus din câmpuri
distincte, păstrând o redundanță minimă a datelor, fiecare înregistrare dintr-un tabel putând fi identificată cu
ajutorul unei valori unice; - integritatea datelor se impune la nivel de tabel, câmp, relație; aceste nivele de
integritate ajută la garantarea faptului că structurile de date împreună cu valorile acestora sunt valide și
precise în orice moment; - baza de date trebuie să suporte regulile specifice domeniului pe care îl modelează;
datele trebuie să ofere informație validă și precisă, având tot timpul înțeles; - la proiectarea bazelor de date
trebuie să se prevadă dezvoltările viitoare; structura bazei de date trebuie să fie ușor de modificat sau extins
odată cu modificarea cerințelor impuse. Este greu de realizat toate aceste obiective permanent, dar un proiect
corect al unei baze de date trebuie să aibă în vedere obținerea cât mai rapidă a rezultatelor. Aplicarea
tehnicilor de proiectare conduce la obținerea următoarelor beneficii: - structura bazei de date este ușor de
modificat și gestionat deoarece modificările efectuate asupra unui câmp sau tabel nu afectează alte câmpuri
sau tabele ale bazei de date; - datele sunt ușor de modificat deoarece modificarea valorii unui câmp dintr-un
tabel nu afectează valorile altor câmpuri din același sau alte tabele ale bazei de date; mai mult decât atât, o
proiectare corectă a unei baze de date va duce la păstrarea unei redundanțe minime a datelor; - informațiile
sunt ușor de extras deoarece se pot crea cu ușurință interogări dacă tabelele sunt corect alcătuite iar relațiile
sunt stabilite în mod corespunzător; - aplicațiile create de utilizator sunt ușor de proiectat și gestionat.
Organigrama unei firme este reprezentarea grafică detaliată a modului de funcționare, bazată pe resursele de
care dispune firma și pe relațiile de subordonare pe verticală sau orizontală între diferitele entități care o
compun. Entitățile pot fi atât compartimente, cât și posturi individuale, însă pentru fiecare post trebuie
întocmită o fișă a postului.
Organigrama reflectă modul de organizare al companiei, astfel cum a fost conceput de managerul sau
fondatorul acesteia, însă nu este un document care rămâne neschimbat. În funcție de necesități și de
modificări survenite pe parcurs, aceasta se poate schimba.
Managerul companiei va contura organigrama împreună cu directorul de resurse umane și șefii de
departamente. Apoi departamentul HR va avea sarcina de a o aduce la cunoștința angajaților și de a o pune în
aplicare.
Este de preferat ca această schema grafică să țină cont și de strategia de afaceri și de capitalul uman de care
dispune firma.
Modele organigramă
Mai mult, având în vedere varietatea de tipuri de firme existente, organigrama trebuie să reflecte cât mai
corect structura și tipul firmei dumneavoastră. De aceea, vă punem la dispoziție 3 modele de organigramă,
după cum urmează:
Descarcă acum modelul în word pentru organigrama firmei și modifică-l conform departamentelor, ierarhiei,
și structura firmei dumneavoastră.
Organigrama verticală (ierarhică)
Aceasta organigramă este de tipul unei piramide în care persoana din frunte are cel mai mare nivel de
autoritate și are subordonați divizați în departamente.

Organigramă orizontală
Modelul de organigramă orizontală – are o structură plată, laterală, nu există prea multe posturi de middle-
management, astfel că generează un sentiment de independență pentru angajați.
Organigrama matrice
Modelul de organigramă matrice – un hibrid între cele două. Nu pune accent pe nivele de autoritate și
ierarhie, ci pe comunicare și relații. Se folosește în firme care derulează proiecte vaste, unde angajații din
toate departamentele lucrează împreună pentru acel proiect.

Enumerați actiunile funcției financiar-contabila

Functia financiar-contabila reflecta sintetic in unitati banesti, modul in care sunt derulate celelalte functii ale
intreprinderii (productie, aprovizionare, desfacere), precum si activitatea economica a intregii intreprinderi.
Functia financiar-contabila cuprinde o serie de activitati efectuate intr-un departament specializat care
realizeaza in principal urmatoarele actiuni:
stabileste necesarul de mijloace banesti pentru realizarea planului de activitati al intreprinderii;
stabileste natura resurselor banesti (de unde se iau creditele sau alte venituri) si aloca aceste resurse pe
activitatile propuse in plan;
tine evidenta datoriilor (creditelor) care trebuie platite bancilor si furnizorilor de materii prime si a veniturilor
(debitelor) pe care trebuia sa le primeasca pentru bunurile si serviciile prestate;
tine evidenta salariilor si a cheltuielilor salariale;
tine evidenta datoriilor ca impozite si taxe pe venituri, pe cheltuielile salariale si pe marfurile livrate;
stabileste preturile cu care produsele vor fi vandute, tinandu-se cont de cheltuielile efectuate si de profitul
previzionat;
efectueaza bilantul financiar-contabil care reprezinta un document cumulativ in care se evidentiaza pentru o
perioada de timp cum au fost cheltuite mijloacele banesti si ce valori au fost incasate in urma produselor si a
activitatilor prestate;
intocmeste documentele de evidenta a tuturor mijloacelor fixe sau circulante din cadrul unei intreprinderi;
realizeaza controlul financiar intern prin care periodic se fac verificari asupra existentei sau inexistentei
mijloacelor banesti (din casa) sau a mijloacelor materiale achizitionate de intreprindere. Controlul financiar
intern are si sarcina de a stabili daca in perioada analizata fondurile alocate pentru diferite actiuni au fost
cheltuite corect, conform aprobarilor prealabile.