Individualizarea pedepselor

1.Circumstantele atenuante şi circumstanţele agravante

1. Circumstanţa agravantă legală constând în săvârşirea in¬fracţiunii de către un infractor

major împreună cu un minor se aplică în cazul pluralităţii:
a)ocazionale;
b)constituite;
c)naturale.
2. Circumstanţa agravantă legală a săvârşirii faptei de către trei sau mai multe persoane
împreună:
a) nu poate fi aplicabilă dacă pluralitatea de făptuitori constituie un
element obligatoriu pentru existenţa infracţiunii;
c)nu poate fi reţinută în cazul pluralităţii naturale de infractori;
d)poate fi reţinută în cazul în care un major săvârşeşte infracţiunea de furt într-un loc public
împreună cu doi minori.
3. În cazul provocării:
a) actul provocator trebuie să fie îndreptat numai împotriva făptui·
torului;
b)riposta nu poate consta într-o infracţiune săvârşită pe cale orală;
c)atât actul provocator, cât şi riposta pot fi săvârşite cu praeterintenţie.
4. Provocarea poate fi reţinută:
a) la individualizarea pedepsei ce urmează să fie aplicată unei persoane fizice alături de
excesul justificat;
b) la individualizarea pedepsei ce urmează să fie aplicată unei
persoane juridice;
c) chiar dacă riposta este ulterioară provocării.
7. Constituie circumstante atenuante:
a) stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba
pricinuită;
b) săvârşirea infracţiunii sub influenţa unei puternice tulburări, de-terminată de o provocare
din partea persoanei vătămate, produsă prin atingerea gravă a demnităţii;
c) săvârşirea infractiunii sub influenta unei puternice emotii, determinată de o provocare din
partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă.
8. Pot constitui circumstanţe atenuante:
a) comportarea sinceră a infractorului în timpul procesului;
b) săvârşirea faptei de un major împreună cu un minor;
c) starea de intoxicaţie accidentală incompletă.
9. În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede detenţiunea pe viată, în cazul în care se
constată că există circumstante atenuante, se aplică:
a)pedeapsa închisorii de la 20 la 30 de ani;
b)pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani;
c)pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
11. Când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi,
prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită de o persoană fizică:

1
a)nu poate fi înlăturată;
b)poate fi înlăturată;
c)este înlăturată.
12. Constituie circumstanţe agravante:
a)săvârşirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună;
b)împrejurarea că infractorul se găsea în stare de beţie în momentul săvârşirii infracţiunii de
purtare abuzivă;
c) săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu
un minor.
15. În caz de concurs intre cauzele de agravare şi cauzele da atenuare, pedeapsa se stabileşte
astfel:
a) ţinându-se seama de următoarea ordine: starea de recidivă, circumstanţe agravante,
circumstanţe atenuante;
b) limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin
aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri
speciale de redu¬cere a pedepsei, în această ordine, după care limitele de pedeapsă rezultate
se majorează prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante,
infracţiune continuată, concurs sau recidivă;
c) ţinându-se seama de următoarea ordine: circumstanţe agravante, circumstanţe atenuante,
starea de recidivă.
17.Sunt stări de agravare a pedepsei:
a)concursul de infracţiuni;
b)starea de minoritate;
c)infracţiunea continuată.
18. Circumstanţele reale atenuante produc efecte:
a)numai faţă de persoanele de care sunt legate;
b)numai faţă de făptuitorii care le-au cunoscut sau le-au prevăzut;
c)faţă de toţi făptuitorii, indiferent.
19. Împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii:
a)nu constituie circumstanţă agravantă;
b)constituie circumstanţă agravantă;
c)constituie circumstanţă agravantă dacă făptuitorul avea obligaţia să o cunoască.
20. Circumstantele reale:
a)se răsfrâng asupra participanţilor, indiferent;
b)se răsfrâng asupra participanţilor, dacă le-au cunoscut sau le-au prevăzut;
c) nu se răsfrâng asupra participanţilor, dacă nu le-au prevăzut, deşi aveau obligaţia să le
prevadă.
21. În cazul coexistentei unei circumstante atenuante legale cu o circumstanţă atenuantă
judiciară:
a) reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul
circumstanţelor atenuante reţinute;
b) pedeapsa se stabileşte reducându-se succesiv pedeapsa, corespunzător celor două categorii
de circumstanţe atenuante;
c) reducerea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.

2
22. Circumstanţele atenuante judiciare pot fi reţinute:
a) numai când se dispune pedeapsa închisorii cu executarea într-un loc de detenţie;
b)când se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
c)când se aplică o pedeapsă cu amenda.
23. Constituie o circumstanţă atenuantă personală:
a)excesul scuzabil;
b)excesul justificat;
c)beţia involuntară incompletă.
24. Depăşirea limitelor stării de necesitate:
a) are drept consecinţă, în mod obligatoriu, atenuarea răspunderii penale;
b} poate consta într-o infracţiune comisă din culpă;
c) constă numai într-o infracţiune comisă cu intenţie sau praeter-intenţie.
25. Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării este
necesar ca actul de provocare:
a)să fie îndreptat numai împotriva făptuitorului;
b)să nu fie imputabil făptuitorului;
c)să fie iminent.
26. Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, riposta la actul de provocare:
a)trebuie să fie săvârşită numai cu intenţie;
b)poate fi săvârşită din culpă;
c)este ulterioară provocării, niciodată concomitentă cu agresiunea.
27. Provocarea:
a)poate fi reţinută alături de excesul scuzabil;
b)poate fi reţinută alături de excesul justificat;
c)nu înlătură răspunderea civilă.
28. Circumstanţele agravante nu au efect asupra:
a)pedepselor complementare;
b)măsurilor de siguranţă;
c)pedepselor aplicate persoanelor juridice.
29. Reţinerea circumstanţelor agravante:
a)poate conduce la majorarea minimului special al pedepsei;
b)nu permite înlocuirea pedepsei amenzii prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii;
c) poate conduce la majorarea succesivă a limitelor de pedeapsă prin raportare la fiecare
circumstantă în caz de concurs de circumstanţe agravante.
30. În situatia retinerii unui concurs între cauzele de agravare şi cele de atenuare, se poate
stabili pedeapsa avându-se în vedere următoarea ordine:
a)minoritatea, tentativa, pluralitatea intermediară;
b)circumstanţele atenuante, circumstanţele agravante, recidiva postcondamnatorie, recidiva
postexecutorie;
c) tentativa, recidiva postexecutorie, recidiva postcondamnatorie, concursul de infracţiuni.
31. În caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante:
a)se dă prioritate cauzelor de atenuare, şi nu celor de agravare;
b)coborârea pedepsei sub minimul special este obligatorie;
c)coborârea pedepsei sub minimul general este obligatorie.

3
32. Infractorul care stăruie pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau care repară paguba:
a)beneficiază de o circumstanţă atenuantă legală;
b)beneficiază de o circumstanţă atenuantă judiciară;
c)nu beneficiază de o circumstanţă atenuantă decât dacă înlătură
efectiv paguba.
33. Circumstanţele privitoare la persoana unui participant:
a) se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi numai dacă sunt agravante;
b)nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi;
c)niciuna dintre variantele de mai sus.
34. Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor:
a) numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut;
b)numai dacă sunt atenuante;
c)numai dacă sunt agravante.
35. Circumstanţele atenuante legale:
a) nu pot determina aplicarea unei pedepse peste limita maximă specială;
b)sunt obligatorii;
c)sunt limitativ prevăzute de lege.
36. Circumstanţele atenuante judiciare:
a)pot determina coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege
b)sunt lăsate la aprecierea instanţei;
c)sunt limitativ prevăzute de lege.
37. Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante legale:
a)săvârşirea infracţiunii prin cruzimi;
b)depăşirea limitelor stării de necesitate sau ale legitimei apărări
c)săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună.
38. Inculpatul, enervat de faptul că pe strada unde locuii se desfăşura o paradă a minorităţilor
sexuale, a ieşit din curte strigându-le participanţilor că ar trebui să le fie ruşine de ceea CE
sunt şi a distrus prin lovire cu o bâtă mal multe figurine aflate p« un car alegoric pe care un
participant îl împingea. Pe baza acestei date, cu privire la fapta de distrugere comisă de către
inculpat:
a)nu va fi incidentă o circumstanţă agravantă legală;
b)se va reţine starea de necesitate, inculpatul acţionând pentn protejarea moralei publice;
c) nu va fi incidentă circumstanţa atenuantă a stării de provocare
39. Constituie „stare de agravare" a pedepselor:
a)titlul în care o pedeapsă este cuprinsă;
b)infracţiunea continuată, concursul de infracţiuni şi recidiva;
c)participaţia penală, pluralitatea intermediară şi actele pregătitoare
40. Constituie „stare de atenuare" a pedepsei:
a)tentativa;
b)beţia şi starea de urgenţă;
c)minoritatea făptuitorului.
41. Au valoare de adevăr afirmatiile:
a) circumstanţele legale sunt prevăzute numai în legi speciale, ia: circumstanţele judiciare
derivă din practica instanţelor;

4
b) circumstanţele legale sunt prevăzute expres de lege şi trebuie reţinute de judecători, pe
când circumstanţele judiciare nu sunt determinate de lege şi sunt lăsate la aprecierea
judecătorilor;
c) circumstanţele legale şi circumstanţele judiciare au aceeaşi identitate şi sunt obligatorii de
aplicat de către instanţele de judecată.
42. Au valoare de adevăr afirmaţiile:
a) între circumstanţele reale şi circumstanţele personale nu exista nicio deosebire, ambele
fiind cu valoare orientativă pentru instanţa de judecată;
b) circumstanţele reale şi circumstanţele personale sunt circumstanţe facultative, pe care
organul de urmărire penală le are în vedere la încadrarea juridică;
c) circumstanţele reale privesc fapta săvârşită, pe când circumstanţele personale privesc
persoana făptuitorului.
43. Circumstantele atenuante legale sunt:
a) depăşirea limitelor legitimei apărări şi ale stării de necesitate, provocarea, acoperirea
prejudiciului, în anumite condiţii;
b) bună conduită a infractorului, caracterizările de la locul de muncă şi din comunitate;
c) comportamentul infractorului după săvârşirea infracţiunii.
44. Circumstanţele atenuante produc efecte asupra pedepsei complementare a interzicerii unor
drepturi:
a)da;
b)nu;
c)legea penală nu distinge în această privinţă.
46. Starea de intoxicaţie voluntară completă produsă de alcool sau alte substanţe:
a)înlătură caracterul penal al faptei;
b)nu înlătură caracterul penal al faptei;
c)constituie, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.
47. Pedeapsa în caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare se stabileşte
astfel:
a) se ţine cont de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de
recidivă;
b)se procedează la aplicarea principiului cumulului pedepselor;
c)se ţine cont de persoana infractorului şi de comportamentul acestuia în timpul cercetării
judecătoreşti.
48. În caz de concurs între circumstanţele atenuante şi circumstantele agravante:
a)se impune adăugarea unui spor de pedeapsă;
b)coborârea pedepsei sub minimul special este obligatorie;
c)este necesară medierea organului de urmărire penală.
49. în cazul persoanei juridice, dacă există circumstanţe agravante, atunci:
a)pedeapsa amenzii poate fi dublată;
b)pedeapsa amenzii poate fi înlocuită cu o pedeapsă mult m: severă;
c) se poate aplica amenda până la maximul special la care sem, poate adăugă până la o treime
din acel maxim.
50. În functie de efectul pe care îl produc, circumstantele se clasifică în:
a)legale şi judiciare;

5
b)agravante şi atenuante;
c)reale şi personale.
51. Individualizarea judiciară a pedepsei se realizează de:
a)legiuitor, în faza de elaborare a legii penale incriminatoare;
b)instanţa de judecată, în momentul soluţionării cauzei cu care
fost investită;
c) administraţia locului de deţinere a condamnatului.
52. Individualizarea răspunderii penale ia sfârşit, în principiu
a) după executarea sancţiunii prevăzute în hotărârea de condamnare;
b)odată cu pronunţarea hotărârii de condamnare;
c)odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Răspunsuri
1 = a; 2 = a, b, c; 3 = c; 4 = c; 5 = b, c; 6 = a, c; 7 = b, c; 8 = c; 9 = c 1 O = a, b, c; 11 = a; 12 =
a, c; 13 = a, b; 14 = b, c; 15 = b; 16 = b, c; 1 '. = a, c; 18 = c; 19 = c; 20 = b; 21 = a; 22 = b, c;
23 = a; 24 = a, b; 25, b; 26 = c; 27 = c; 28 = a, b; 29 = b; 30 = niciun răspuns corect; 31 = a 32
= b; 33 = b; 34 = a; 35 = b, c; 36 = b; 37 = a; 38 = c; 39 = b; 40 , a; 41 = b; 42 = c; 43 = a; 44
= c; 45 = c: 46 = b, c; 47 = niciun răspuns corect; 48 = niciun răspuns corect; 49 = c: 50 = b;
51 = b; 52 = c.

6
2.Renunţarea ta aplicarea pedepsei.
1. Renunţarea la aplicarea pedepsei:
a) este o măsură alternativă a pedepselor privative de libertate, o măsură de individualizare a
pedepselor;
b) presupune ca o persoană care a comis o infracțiune să nu fie expusă la nocivitatea mediului
penitenciar, pentru a n~ fi influenţată de experienţa infracţională a altor infractori;
c) constă în dreptul recunoscut instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi
aplicarea unei pedepse de până la 3 ani inclusiv, în anumite condiţii, pentru o persoană
vinovată de săvârşirea unei infracţiuni şi pentru care este suficientă aplicarea unui
avertisment.
2. Au valoare de adevăr afirmatiile:
a) renunţarea la aplicarea pedepsei constituie o alternativă la sancţiunile penale care prezintă
asemănări, dar şi deosebiri cu instituţia înlocuirii răspunderii penale prevăzută de art. 90-91
din Codul penal din 1968;
b) avertismentul se dispune în mod facultativ de instanţă în cazul
în care dispune renunţarea la aplicarea pedepsei;
c) în cazul renunţării la aplicarea pedepsei, legea prevede că nu există incapacităţi sau
interdicţii.
3. Renunţarea la aplicarea pedepsei se aseamănă cu înlocuirea răspunderii penale prin:
a)săvârşirea unei infracţiuni de gravitate redusă;
b)în raport de persoana infractorului, de conduita sa anterioară şi de eforturile depuse pentru
înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii se apreciază că aplicarea unei pedepse
este inoportună;
c) consecinţe, sub aspectul drepturilor persoanei faţă de care s-a dispus sancţiunea.
6. Renuntarea la aplicarea pedepsei:
a)produce efecte asupra executării obligaţiilor civile;
b)nu atrage decăderi, interdicţii şi incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită;
c) nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă.
7. Renunţarea la aplicarea pedepsei nu se dispune:
a) dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare, fără excepții
b) dacă pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 7 ani;
c) dacă, faţă de acelaşi infractor, s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2
ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat.
8. Renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare pentru care a intervenit reabilitarea;
b) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult 5 ani;
c) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani
anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat.
10. Anularea renuntării la aplicarea pedepsei:
a) se poate dispune dacă în termen de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a
dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că a mai fost săvârşită anterior o altă
infracţiune din culpă;

7
b) se dispune dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a
dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat aceasta
măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o alta infracţiune;
c) poate atrage aplicarea dispoziţiilor privitoare la concurs, recidiva sau pluralitate
intermediară.
11. Renunţarea la aplicarea pedepsei poate fi dispusă:
a)şi de procuror;
b)şi de instanţă;
c)numai de instanţă.
12. Renunţarea la aplicarea pedepsei:
a) nu se poate dispune dacă făptuitorul a mai fost anterior condamnat pentru o infracţiune
săvârşită din culpă;
b) nu se poate dispune dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată;
c) nu se poate dispune, în caz de participaţie penală, numai cu privire la unii dintre
participanţi.
14. Fapta pentru care se dispune renunţarea la aplicarea pedepsei:
a)constituie infracţiune;
b)înlătură caracterul penal al acesteia;
c)nu duce la înscrierea în cazierul judiciar a comiterii unei infracţiuni
17. Pentru a se putea dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea săvârşită trebuie să fie:
a)închisoarea de cel mult şase luni sau amenda;
b)închisoarea de cel mult 5 ani;
c)închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda.
19. Aplicarea avertismentului:
a)este o operaţie facultativă a instanţei;
b)este o operaţie obligatorie a instanţei, ori de câte ori s-a renunţat
la aplicarea pedepsei;
c) are o valoare cu caracter sancţionator.
20. În sensul legii penale, avertismentul conţine două componente:
a) prima constă în arătarea motivelor de fapt, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, care au
determinat renunţarea la aplicarea pedepsei;
b) a doua priveşte atenţionarea infractorului asupra felului greşit de a se fi comportat şi a
consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni;
c) a doua priveşte atenţionarea infractorului asupra felului de a se comporta pe viitor, în sens
contrar va atrage starea de recidivă pentru viitoarele infracţiuni.
21. în cazul renunţării la aplicarea pedepsei:
a)instanţa nu stabileşte şi nu aplică o pedeapsă;
b)instanta stabileşte o pedeapsă, dar nu o aplică;
c)instanţa stabileşte şi aplică pedeapsa, dar suspendă executarea acesteia.

8
Răspunsuri

1 = a, b; 2 = a, c; 3 = a, b; 4 = a, c; 5 = b: 6 = a, c; 7 = b, c; 8 = a, b; 9 = niciun răspuns corect;

10 = b: 11 = c; 12 = b; 13 = b; 14 = a, c; 15 = a; 16 = c; 17 = b; 18 = a, b, c; 19 = b; 20 = a, b;
21 = a.

3.Amânarea aplicării pedepsei

2. Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă:
a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai
mare;
b) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel puţin 5
ani;
c) infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată s: nu a încercat zădărnicirea
aflării adevărului ori a identificării şi trage la răspundere penală a autorului sau a
participanţilor.
3. Durata termenului de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei este:
a)1an;
b)2 ani şi 6 luni;
c)6 luni.
5. Amânarea aplicării pedepsei produce următoarele efecte:
a) atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii;
b) măsurile de siguranţă şi obligaţiile civile prevăzute în hotărâre nu se mai execută:
c) persoana fată de care s-a dispus amânarea este supusă decăderii, interdicțiilor sau
incapacitătilor ce ar putea decurge din infractiunea săvârşită.
6. Amânarea aplicării pedepsei:
a) se dispune cu îndeplinirea condiţiilor legale, dacă pedeapsa stabilită este închisoarea de cel
mult 7 ani;
b) se poate dispune pe un termen de supraveghere de 2 ani, dacă pedeapsa stabilită în cazul
concursului de infracţiuni este amenda sau închisoarea de cel mult 3 ani;
c) se poate dispune dacă infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii,
cu excepţia infracţiunilor amnistiate şi a faptelor dezincriminate.
7. Amânarea aplicării pedepsei nu se poate dispune dacă:
a) pedeapsa prevăzuta de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare;
b)infractorul a încercat zădărnicirea aflării adevărului;
c)pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mare de 5 ani.
8. Revocarea amânării aplicării pedepsei se dispune dacă persoana supravegheată:
a)nu respectă măsurile de supraveghere cu rea-credinţă;
b)pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu execută obligaţiile impuse;
c) a săvârşit după amânarea aplicării pedepsei o nouă infracţiune cu intenţie, descoperită în
termenul de supraveghere.
9. Amânarea aplicării pedepsei:
a)nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă;

9
b)atrage amânarea executării măsurilor de siguranţă;
c)poate fi dispusă în caz de concurs de infracţiuni dacă pedeapsa rezultantă este închisoarea
de cel puţin 2 ani sau amenda.
10. Anularea amânării aplicării pedepsei:
a) poate atrage aplicarea dispoziţiilor privitoare la pluralitatea de infractiuni;
b)poate atrage şi aplicarea şi executarea pedepsei;
c)se dispune dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana
supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a
dispus amânarea.
12. în situatia în care instanta dispune revocarea amânării aplicării pedepsei, regimul
sancţionator ce se va aplica va urma regulile:
a)revocării suspendării sub supraveghere;
b)concursului de infracţiuni;
c)pluralităţii intermediare.
13. Amânarea aplicării pedepsei:
a)este o alternativă a pedepsei privative de libertate;
b)presupune executarea pedepsei după ce situatia care a generat amânare s-a remediat;
c) nu mai are consecinţe cu privire la executare, dacă pe timpul stabilit pentru supraveghere se
execută măsurile şi obligaţiile stabil în sarcina condamnatului.
14. Amânarea aplicării pedepsei poate fi dispusă:
a)şi de procuror;
b)şi de instanţă;
c)numai de instanţă.
16. Amânarea aplicării pedepsei:
a)este un drept al condamnatului;
b)este o facultate a instanţei de judecată;
c)are o valoare cu caracter sancţionator.
20. Termenul de supraveghere, cu durată fixă de 2 ani, al amânării aplicării pedepsei se
calculează:
a)de la data săvârşirii infracţiunii;
b)de la primul termen de judecată;
c)de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dis1 amânarea aplicării pedepsei.
21. Obligaţiile impuse condamnatului pe parcursul termenului de supraveghere dispus în
cazul amânării pedepsei:
a)au caracter formativ;
b)au caracter prohibitiv;
c)unele au caracter formativ, altele au caracter prohibitiv.
22. Săvârşirea unei infracţiuni, indiferent de forma de vinovăţie, descoperită înainte de
rămânerea definitivă a hotărârii de amânarea aplicării pedepsei, determină:
a)anularea amânării aplicării pedepsei;
b)revocarea obligatorie a măsurii;
c)revocarea facultativă a măsurii.

10
23. În cazul descoperirii unui concurs de infracţiuni, înainte, rămânerea definitivă a hotărârii
de amânare a aplicării pedepsei instanţa poate amâna aplicarea pedepsei dacă sunt îndeplini
conditiile amânării, iar termenul de supraveghere curge:
a) de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei;
b) de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronun1 anterior amânarea aplicării
pedepsei;
c) de la data săvârşirii ultimei infracţiuni din concurs.
25. Interdicţia de a nu părăsi teritoriul României, dispusă în situaţia amânării pedepsei este:
a) o pedeapsă accesorie aplicată pe lângă pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
b) o pedeapsă complementară aplicată pe lângă pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) o obligaţie cu caracter prohibitiv pentru inculpat.
26. În cazul amânării aplicării pedepsei:
a)instanţa nu stabileşte şi nu aplică o pedeapsă;
b)instanţa stabileşte o pedeapsă, dar nu o aplică;
c)instanţa stabileşte şi aplică pedeapsa, dar suspendă executarea
acesteia.
27. Revocarea amânării aplicării pedepsei constituie o pierdere a beneficiului amânării în
cazul:
a)săvârşirii unei noi infracţiuni;
b)în care se descoperă că anterior amânării infractorul săvârşise o altă infracţiune;
c) nerespectarea măsurilor de supraveghere

Răspunsuri
1 = a, c; 2 = a, b; 3 = niciun răspuns corect; 4 = b, c; 5 = a; 6 = c; 7 = a, b; 8 = a, b, c; 9 = a; 10
= a, c; 11 = niciun răspuns corect; 12 = b; 13 = a, c; 14 = c; 15 = b; 16 = b; 17 = c; 18 = a; 19
= b; 20 = c; 21 = c; 22 = a; 23 = b; 24 = a; 25 = c; 26 = b; 27 = a, c.

11