24.02.

2022

Consideratii introductive privind dreptul comertului international

1. Conceptul de drept comercial international

2. Elemente de specificitate ale raportului juridic de comert international

2.1. Comercialitatea

2.2. Internationalitatea

3. Continutul raportului juridic de comert international

4. Obiectul raportului juridic de comert international

5. Participantii la raportul juridic de comert international (parti contractante)

6. Izvoarele dreptului comercial international

1. Conceptul de drept comercial international

Literatura de specialitate defineste dreptul comercial international ca fiind un domeniu aflat la

confluenta dreptului international public cu sistemele de drept nationale cuprinzand reglementari de
natura diferita (de drept civil, drept comercial intern, drept bancar, fiscal, penal).

In sens restrans dreptul comercial international este definit ca totalitatea normelor juridice aplicabile
raporturilor patrimoniale nascute din relatii comerciale statuate intre profesionisti comercianti.

2. Elemente de specificitate ale raportului juridic de comert international

De principiu nu orice raport juridic care are in componenta sa un element de extraneitate este in mod
automat un raport juridic de comert international.

Acesta este motivul pentru care in vederea identificarii raportului de comert international se recurge la
doua criterii:

2.1.Criteriul Comercialitatii

2.2. Criteriul Internationalitatii

2.1. Criteriul Comercialitatii

Calificarea notiunii de „comercial” apartine dreptului national al fiecarui stat si se face dupa criterii
proprii, astfel pentru determinarea comercialitatii in sistemele de drept nationale exista doua conceptii
respectiv o conceptie subiectiva si o conceptie obiectiva.
Conform conceptiei subiective, caracterizarea unui act juridic ca fiind de drept civil sau de drept
comercial depinde de calitatea autorului respectiv daca este considerat sau nu comerciant
profesionist.

Conform conceptiei obiective caracterul civil sau comercial al actului juridic rezulta din natura sa
intrinseca (actul juridic este reglementat printr-un act normativ ca fiind comercial) independent de
calitatea partilor din acel raport juridic.

2.2. Criteriul Internationalitatii

Un raport juridic de comert international are fata de un raport juridic de comert intern un element de
internationalitate.

Practica arbitrala internationala cat si normele de drept uniform precizeaza ca cetatenia ori
nationalitatea partilor contractante sunt irelevante ca elemente de internationalitate in schimb
domiciliul sau sediul partilor contractante sunt considerate elemente de internationalitate la care se
adauga locul incheierii contractului, locul predarii bunurilor, deplasarea bunului vandul de pe
un teritoriu pe altul.

3. Continutul raportului juridic obligational de comert international

Conform art. 1164 din Codul Civil (obligatia este o legatura de drept in virtutea careia debitorul este
tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata).

Plecand de la aceasta definitie, continutul raportului juridic este format din drepturile dobandite de
subiectul activ respectiv obligatiile asumate de subiectul pasiv.

Raporturile juridice de comert international se caracterizeaza prin reciprocitatea si interdependenta

drepturilor si obligatiilor partilor contractante in sensul ca fiecare dintre subiectele raportului juridic
de comert cumuleaza in persoana sa dubla calitate de creditor respectiv debitor.

! Conform art 1171 din Codul Civil, contractul este sinalagmatic atunci cand obligatiile nascute din
acesta sunt reciproce si interdependente.

In caz contrar contractul este unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii in sarcina
ambelor parti.

Caracteristica raportului de comert international consta in faptul ca acesta prezinta un continut

complex in sensul ca intre subiectii raportului de drept se stabilesc raporturi juridice conexe generate
de acordul de vointa al acestora.

02.03.2022

Continuare curs 24.02.2022

4. Obiectul raportului juridic de comert international

Raportul juridic internațional comercial este un raport obligațional obiectul reprezentându-l prestația
la care se indatoreaza debitorul în raport cu creditorul sau.

„TERMENUL DE PRESTAȚIE” desemnează în mod generic conduita sau comportamentul pe care

debitorul trebuie sa o aibă fata de creditorul sau.

În concret, obiect al raportului juridic comercial îl reprezintă numai prestațiile de natura patrimonială
spre deosebire de raporturile obligațiunile din dreptul civil câte sunt, după caz, patrimoniale ori
personal patrimoniale (reprezintă un prin element de diferențiere fata de raportul civil).

Un alt element de specificitate în ceea ce privește obiectul consta în faptul ca raportul comercial
(intern sau imternational) se caracterizează fie prin prestația de a da sau a face în schimb în dr civil
găsim obligația de a da, a face, a nu face (al doilea element de diferențiere în raport cu obiectul
raportului civil).

Obligațiile comerciale (obligații de comerț internațional sau intern) sunt în totalitatea lor obligații de
rezultat în timp ce in dreptul civil întâlnim atat obligațiile de mijloc cat și obligațiile de rezultat
(1481 C.Civil).

5. Participanții la raportul juridic de comerț internațional

Participanții la raportul de comerț internațional se clasifica in funcție de ordinea juridica de

apartenenta în doua grupe distincte:

A. Subiecte de drept ce aparțin ordinii juridice a diferite state

B. Subiecte de drept ce aparțin ordinii juridice internaționale

A. Sunt considerate subiecte ale raportului de comerț intern următoarele:

A1. Persoana Fizica comerciant profesionist (norma cadru de reglementare o reprezinta OUG 44/2008
privind organizarea și desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale și întreprinderile familiare (actualizata la 2022)

A2. Persoana Juridica comeriant profesionist (societati comerciale, societati cooperative , regii
autonome )

B. Indentificam ca Subiecte de drept ce aparțin ordinii juridice internationale:

B1. Societățile multinaționale sau transnationale
B2. Grupurile de societăți comerciale:
- Grupurile de tipe holding
- Grupurile de tip trust
- Concerne

B1. Societățile multinaționale

Constituie acele societăți care încă de la momentul constituiri lor se fundamenteaza pe elemente care
nu au un caracter național ( ex. Capitalul social este constituit din fracțiuni ce provin de la asociati din
diferite tari)
Aceste societăți se caracterizează prin faptul ca asupra lor nu este incidenta(în mod automat)(nu se
aplica) nici o lege națională iar litigiile născute din interpretarea și aplicarea actelor constitutive sunt
scoase total sau parțial din competenta instantelor naționale de drept comun (pentru acestea se aplica
proceduri arbitrale internaționale).
-Grupurile de tip holding
Reprezinta un grup de societati in cadrul careia societatea dominanta poarta denumirea de „Holding” ,
in timp ce celelalte societati se numesc subsidiare. Societatile Holding se caracterizeaza prin aceea ca
asigura controlul asupra adubsidiares adica ce a dintai este acționar majoritar la nivel de AGA
(adunarea generala a asociaților) fie deține controlul la nivelul consiliului de administrație.

-Grupurile de tip Trust

Reprezinta o entitate economica caracteristica zonei de comerț Nord-Americana

Aceasta structura economica se caracterizează prin integrarea totala sau parțială a mai multor societăți
care astfel își pierd autonomia funcțională fiind subordonate unei conduceri centralizate

-Concernul
Reprezinta un grup de societăți în cadrul căreia o entitate economica aflata pe o poziție dominanta,
reunește sub o conducere unica mai multe societăți de proporții reduse dependente de ce a dintai.

Concernul se constituie fie printr un contract de dominare fie prinintr un contract de incorporare.

În anul Contractului de Dominate conducerea este preluata de societatea dominanta (consiliul de

administrație are în structura sa numai membrii ai societății dominante).

In cazul incorporarii, societatea dominanta devine singurul acționar al societății pe care o

încorporează.

6. IZVOARELE DREPTULUI INTERNAȚIONAL !!!!

CUNOASTE 2 CATEGORI DE IZVOARE:

A. Izvoare de drept intern

A1. Izvoare de drept substanțial (Codul Civil și legi Comerciale speciale, acte normative, LG 29/90
cu modificari)

A2. Norma Conflictuala in materia obligatiilor contractuale

B. Izvoare de Drept internațional

B1. Convenții de drept internațional (Norme de drept uniform)

Ex: Convenția internațională privind vânzarea de mărfuri , Viena

Convenția privind arbitrajul internațional, Geneva 1961

B2. Uzanțelor comerciale codificate !!! Incoterms

Ex. UZANTA codificate care reglementează acreditivul documentar-RU 400

Uzanța codificate cate reglementează INCALSSO- RU 32

03.03.2022

CONTRACTUL COMERCIAL INTERNATIONAL

1. Notiune si caractere juridice

2. Clasificarea contractului comercial international

3. Continutul contractului comercial international

3.1. Pactum de lege utenda

3.2. Clauze de adaptare a contractului comercial

A. Clauza ofertei concurente

B. Clauza mai favorizat clientului

C. Clauza de impreviziune

D. Clauza primului refuz

3.3. Conventia de arbitraj (clauza compromisorie si compromis)

3.4. Clauza de confidentialitate

1.Notiune si caractere juridice

Prin contract de comert international se intelege acordul de vointa realizat intre 2 sau mai multi
participanti la raportul juridic comercial cu scopul de a creea, modifica sau stinge relatii comerciale.

Contractul de comert are specific elementul de internationalitate care alaturi de elementul de

comercialitate il definesc si il delimiteaza de contractul civil.

Cele doua elemente trebuie sa existe cumulativ in caz contrar acel contract se situeaza in domeniul
contractelor civile.

Caracterele juridice ale contractului de comert international sunt:

- este un contract cu titlu oneros (art. 1172, alin. (1) Cod Civil);

- este un contract sinalagmatic (obligatiile sunt reciproce si interdependente - art. 1171 Cod Civil);

- este un contract comutativ;

- este un contract consensual.

2.Clasificarea contractului de comert international

Se face dupa mai multe criterii dupa cum urmeaza:

A. In raport de obiectul si finalitatea contractului identifica:

-contracte de import;

- export;

- speculatiuni valutare.

B. Din punctul de vedere al duratei de executare al contractului:

- contracte de comert incheiate pe termrn scurt (cel mult 5 ani);

- contracte de comert incheiate pe termen lung (peste 5 ani).

C. Dupa tipologia lor se clasifica:

- contracte traditionale (contractul de vanzare comerciala, contractul de transport maritim, contractul

de depozit comnercial);

- contractele moderne (contractul leasing, contractul de factoring, contractul de franciza).

3. Continutul contractului comercial international

Dat fiind specificul acestui contract, acesta contine pe langa clauzele obisnuite intalnite in contractele
civile si de comert intern si clauze specifice comertului international.

3.1. Pactum de lege utenda

Este acea clauza prin care partile stabilesc inca de la momentul incheierii contractului, legea care
urmeaza sa se aplice acestuia (lex contractus).

3.2. Clauze de adaptare a contractului

Sunt acele clauze care asigura un echilibru contractului avand in vedere perioada lunga a acestuia.

Astfel de clauze sunt:

- clauza ofertei concurente = prin aceasta clauza promitentul se obliga sa asigure beneficiarului
promisiunii conditii mai avantajoase oferite acestuia din urma de catre un tert in conditii similare.

! Promitentul poate fi dupa caz vanzatorul dintr-un contract de vanzare, prestatorul de servicii
ori executantul unei lucrari.

Aceasta clauza deschide promitentului optiunea de a accepta sau de a refuza conditia dintre oferta
primita de beneficiarul clauzei de la un tert astfel:

- in cazul in care accepta contractul (vanzarea 1 dintre promitent si beneficiarul promisiunii) este
adaptat urmand sa fie executat in noile conditii (conditiile avantajoase, pretul mai avantajos ).

- in cazul in care refuza contractul dintre parti (v1) inceteaza iar beneficiarul poate incheia cu tertul
vanzarea ulterioara (v2) in conditiile avantajoase oferite de acesta din urma.
- clauza clientului mai favorizat = si aceasta clauza ajuta la adaptarea contractului, la noile
conditii economice ale pietei.

Insa deosebirea in raport cu clauza ofertei concurente procedura nu este declansata de oferta unui tert
ci de oferta promitentului care propune unui client intr-o operatiune similara conditii mai avantajoase
astfel prin inserarea acestei clauze in contract se obliga sa le acorde si beneficiarului promis (bp1).

Solutiile sunt identice ca la 3.2. (a)

09.03.2022

Continuare curs 03.03.2022

-clauza de impreviziune (hardship)

Conform art 1271 din actualul Cod Civil, clauza de impreviziune reprezinta o conventie intervenita
intr-un contract comercial care confera participantilor posibilitatea de a solicita adaptarea contractului
in cazul in care circumstantele avute in vedere la momentul incheierii contractului au fost modificate
si in consecinta echilibrul contractului a fost afectat in mod fundamental.

Conditiile de aplicare a clauzei de impreviziune sunt urmatoarele:

A. Interventia unei imprejurari sau a unei circumstante independenta de vointa partilor;

B. Imprejurarea/circumstanta trebuie sa intervina dupa incheierea contractului;

C. Imprejurarea/circumstanta sa afecteze in mod radical echilibrul contractului astfel incat in cazul a

cel putin uneia dintre parti prestatia sa sa devina excesiv de oneroasa.

! Nu se are in vedere gravitatea evenimentului ci efectul pe care acesta il produce asupra

raporturilor contractuale.

-clauza primului refuz

Este acea stipulatie contractuala prin care unul dintre contractanti numit promitent se obliga fata de
beneficiarul promisiunii sa ii ofere preferinta intr-o operatiune comerciala fata de orice alt
client.

Clauza primului refuz este un antecontract unilateral afectat de o conditie suspensiva otenstativa
simpla prin care partile nu determina conditiile viitorului contract acestea determinandu-se ulterior in
etapa de negociere a contractului (aspect ce diferentiaza clauza primului refuz de promisiunea
unilaterala de a contracta).
! Conditia otestaticva simpla este acea conditie ce costa intr-un eveniment viitor a carui
realizare depinde atat de vointa uneia dintre parti cat si de un eveniment exterior acestei vointe.

! In general obligatia asumata sub conditia otestativa simpla este valabila chiar daca depinde de
vointa debitorului.

-conventia de arbitraj

Conventia de arbitraj a fost definita ca reprezentand intelegerea partilor contractante de a solutiona un

litigiu de comert international prin intermediul procesului arbitrar.

Art. 549 din Codul de Procedura Civila identifica felurile conventiei arbitrare in sensul in care:
„conventia arbitrala se poate incheia fie in contractul principal ori stabili intr-o conventie separata de
contractul principal. Existena conventiei arbitrare poate rezulta si din intelegerea scrisa a partilor
facuta in fata Tribunalului Arbitrar.”

Avand in vedere textul de mai sus retinem ca o conventie de arbitraj se poate prezenta sub doua
forme:

A. Sub forma clauzei compromisori (art. 550 cod procedura civila);

B. Sub forma compromisului (art. 551 cod procedura civila).

In ceea ce priveste conventia arbitrara aceasta se incheie in scris sub sanctiunea nulitatii (art. 548 cod
procedura civila)

Conditia formei scrise se considera indeplinita atunci cand recurgerea la albitraj a fost convenita prin
schimb de corespondenta sau schimb de acte procedurale.

A.Clauza compromisorie

Reprezinta acea clauza inserata intr-un contract comercial prin care partile convin ca un eventual
litigiu care ar interveni intre ele sa fie solutionat pe cale arbitrara aratandu-se sub sanctiunea nulitatii
modalitatea de numire a arbitrilor.

! Validitatea clauzei compromisorii este independenta de validitatea contractului in care a fost

inscrisa.

B.Compromisul

Reprezinta acel inscris care intervine intre partile unui contract comecial devenite parti litigante prin
care acestea convin ca litigiul deja nascut intre ele sa fie solutionat pe cale arbitrara aratandu-se sub
sanctiunea nulitatii obiectul litigiului numele arbitrilor respectiv modalitatea de desemnare a acestora
(in cazul arbitrajului had hoc).

Diferenta dintre clauza compromisorie si compromis consta in faptul ca in timp ce clauza

compromisorie se refera la litigii eventuale si viitoare, compromisul are in vedere un litigiu deja nascut
(litigiul aflandu-se pe rolul unei instante de drept comun).

Natura juridica a conventiei de arbitraj

In literatura de specialitate s-a opinat asupra dublei naturi juridice a conventiei de arbitraj care are
certe aplicatii procedurale avand la baza insa o structura contractuala.

A. Natura contractuala rezulta din manifestarea de vointa a partilor contractante in sensul ca

acestea:

- se obliga sa supuna litigiul unei proceduri arbitrare;

- se obliga sa desemneze instanta arbitrara;

- se obliga sa execute de bunavoie hotararea arbitrara.

In ceea ce priveste natura procedurala a conventiei retinem ca aceasta este determinata de finalitatea
avuta in vedere de parti in sensul ca prin conventia arbitrala nu se determina drepturile si obligatiile
reciproce ale partilor si se reglementeaza modalitatea de solutionare a litigiului dintre acestea.

In ceea ce priveste eficacitatea conventiei arbitrare retinem ca in incheierea unei astfel de conventii
exclude pentru litigiul care face obiectul ei competenta instantelor judecatoresti. Cu toate acestea
instanta judecatoreasca sesizata cu o cauza cu privire la care s-a incheiat o conventie arbitrala isi va
verifica propria competenta si se va declara necompetenta numai daca partile sau una dintre acestea
invoca conventia arbitrala.

In acest caz instanta isi va declina competenta in favoarea instantei arbitrale care in temeiul hotararii
de declinare va lua masurile necesare in vederea constituirii tribunalului arbitral (hotararea de
declinare se comunica in totdeauna insitutiei pe langa care functioneaza arbitrajul institutionalizat).

Exemplu: Curtea de Arbitraj Comercial International de la Bucuresti funtioneaza pe langa Camera de

Comert si Industrie a Romaniei.

Instanta de drept comun va retine spre solutionare procesul daca:

a) paratul s-a formulat apararile in fond fara nicio rezerva intemeiata pe Conventia Arbitrala;

b) Conventia Arbitrala este lovita de nulitate ori este inoperanta;

c) Tribunalul Arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului.

Un eventual conflict de competenta dintre Tribunal de arbitraj si Instanta Judecatoreasca este
solutionat de catre Instanta Judecatoreasca ierarhic superioara celei aflate in conflict.

10.03.2022

Continuare curs 09.03.2022

Contractul de leasing

1.Notiune

2. Categorii de leasing

3. Specificitatea contractului de leasing

4. Contractul de leasbeack

5. Norma confilctuala aplicabila contractului international de leasing

1.Notiune

Contractul de leasing reprezinta o operatiune juridica complexa, triunghiulara ce „leaga”

producatorul/furnizorul de bunuri, societatea de leasing/societate finantatoare si utilizatorul.

Leasingul apare in literatura de specialitate ca fiind o cumparare facuta in scop de inchiriere respectiv
de revanzare a bunului.

In concret societatea de leasing dupa ce cumpara un bun de la producator/furnizor il inchiriaza

utilizatorului acesta, la finalul perioadei de locatie poate dobandi proprietatea bunului ori poate reinoii
contractul de locatiune dupa ce in prealabil a achitat pretul chiriilor lunare sau trimestriale dupa caz si
un eventual pret rezidual.

2. Categorii de leasing

Literatura de specialitate identifica doua categorii:

- leasing mobiliar (industrial)

- leasing imobiliar

La randul sau leasingul mobiliar se clasifica in:

- leasing financiar

- leasing operational

Leasingul financiar se caracterizeaza prin:

1. Contractul de leasing financiar se incheie pe perioade fixe apropiate ca intindere de durata de

folosinta a bunului;

2. Leasingul financiar are in vedre recuperarea in perioada de locatie a intregului pret al bunui;

3. Chiria se calculeaza la valoarea economica a bunului.

4. In perioada de locatie nu se poate proceda la revocare unilaterala;

5. La finalul perioadei de locatiune utilizatorul are posibilitatea de a cumpara bunul.

Leasingul operational care se caracterizeza prin:

1. In perioada de locatiune se recupereaza numai o parte din pretul stabilit de societatea de leasing
neexistand o relatie directa intre pretul platit de societatea finantatoare vanzatorului si chiria perceputa
de acelasi finantator utilizatorului.

2. Durata contractului este intotdeauna mai scurta decat „viata economica” a bunului inchiriat astfel
bunul poate fi dat in locatiuni succesive mai multor locatari/utilizatori beneficiari.

3. Chiria se calculeaza la valoarea de folosinta a bunului;

4. La finalul perioadei de locatiune utilizatorul fie restituie bunul, fie reinoieste contractul de
locatiune.

In literatura de specialitate identifica in constructia juridica numita leasing doua variatiuni respectiv
leasing direct si leasing idirect.

Leasingul indirect constituie leasingul clasic care implica prezenta celor 3 parti contractante respectiv
producatorul furnizor al bunului, societatea finantatoare si utilizatorul.

Calitati detinute de comercianti profesionisti ( pentru producatorul furnizor al bunului, societatea

finantatoare si utilizatorul).

Leasingul indirect are in structura sa:

- contractul de vanzare 1 perfectat intre producatorul furnizor in calitate de vanzator al bunului si

societatea finantatoare in calitate de cumparator;

- contractul de vanzare 2 perfectat la finalul complexului juridic intre societatea finantatoare in calitate
de vanzator si utilizator in calitate de cumparator;
- contractul de mandat incheiat intre societatea finantatoare in calitate de mandant si utilizator in
calitatea de mandatar;

- contractul de locatiune perfectat intre societatea finantatoare in calitate de locator si utilizator in

calitate de locatar.

Leasingul direct are in vedere derularea complexului juridic intre contractantul A in calitate de
producator/furnizor dupa caz, dar care detine si calitatea de finantator si contractantul B utilizatorul.

Specificul leasingului direct consta in faptul ca identificam un contract de locatiune care se perfecteza
direct intre producatorul bunului finantator si utilizator urmand ca la finalul perioadei de locatiune sa
intervina o singura vanzare intre aceiasi producatori, furnizori de data aceasta in calitate de vanzator si
utilizator in calitate de cumparator.

! Rata de chirie = rata de leasing = redeventa (lunar, trimestrial, semestrial, anual)

! In ceea ce priveste bunul acesta are:
- valoarea de productie = pretul cu care pleaca de la producator;

- valoare economica = pretul stabilit de societatea de leasing (rate de leasing + pret rezidual).

! Orice bun aflat in sistem de leasing are:

- o valoare economica

- o valoare de folosinta

3. Specificitatea contractului de leasing

Delimitarea contractului de vanzare din continutul leasingului de vanzarea clasica din dreptul
civil

In operatiunea de leasing transmiterea dreptului de proprietate de la furnizor la societatea finantatoare

se realizeaza in conditiile solicitate de utilizatorul bunului (tert fata de raportul juridic de vanzare).

Cum explicam totusi relatia tripartida?

1. Dreptul de interventie al utilizatorului in vanzarea dintre producator, furnizor si finantator are ca

fundament contractul de mandat astfel specificul acestei vanzari da dreptul utilizatorului la actiune in
instanta nu impotriva finantatorului ci direct impotriva producatorului bunului pentru toate
reclamatiile privind calitatea produselor, conditiile de livrare, asistenta tehnica in perioada de garantie,
etc.

In consecinta finantatorul garanteaza utilizatorului doar folosinta linistita (garantie contra evictiunii)
nu si folosinta utila a acestuia (garantia contra viciilor ascunse).
2. In al doilea rand finantatorul este exonerat de orice raspundere fata de terti pentru prejudiciile
cauzate acestora prin folosinta bunului.

3. In cazul riscului pieirii totale sau partiale a bunului, acesta va fi suportat de utilizator.

! Avand in vedere mentiunile de mai sus retinem exceptii de la regulile de drept comun, exceptii
care se explica prin faptul ca finantatorul incheie un contract de leasing cu utilizatorul avand ca
obiect un bun caruia nu are cum sa-i cunoasca viciile intru-cat acesta trece de la proprietar la
vanzator (1), la producator la utilizator.

O parte a literaturii de specialitate cat si unii practicieni considera ca s-ar impune totusi o raspundere a
finantatorului pentru vicii cel mult intr-o raspundere solidara cu producatorul cu precadere in leasingul
financiar, explicatia constand in faptul ca utilizatorul prin plata ratelor de leasing si a pretului rezidual
achita o valoare economica injusta pentru bun cu mult superioara valorii reale a acestuia.

In ceea ce priveste contractul de mandat, acesta se incheie intre societatea de leasing in calitate de
mandant si utilizatorul bunului in calitate de mandatar. In baza acestui contract utilizatorul desi este
tert in raport de vanzare (1) el poate interveni in relatia juridica dintre vanzator si cumparator
determinand de exemplu specificatiile tehnice al bunului.

17.03.2022

Continuare curs 10.03.2022

3. Specificitatea contractului de leasing de contractului de locațiune clasic

A. În contractul de leasing utilizatorul locator este preocupat de procurarea bunului in sensul ca în

baza contractului de mandat acesta identifică direct bunul de la furnizor, situație care nu este întâlnită
un locațiunea clasică. În sensul că în această din urmă locatarul are optiunea de a accepta sau refuza
după caz bunul pus la dispoziția sa de către locator.
B. La expirarea contractului de leasing utilizatorul are posibilitatea de a cumpăra bunul (leasingul
financiar) caracteristica nespecifica locatiunii din drept civil.
C. În ceea ce privește asigurarea bunului dat în locație, în leasing obligația incumba utilizatorului
locatar in timp ce locațiunea din drept civil, obligația de asigurare a bunului revine proprietarului
locator.

! Nu confundăm:
- obligația de a depune dirigențele în vederea perfectarii contractului de asigurare (obligatie ce revine
finanțatorului locator);
- obligația de plata a ratelor de leasing ce revine utilizatorului locatar.

4. Contractul de leas-beack
Este o variatiune a contractului de leasing ce se caracterizeaza prin aceea că furnizorul bunului (
v1/p1) si utilizatorul sunt una si aceeasi persoană.

(!) Prin leas - beack un comerciant profesionist care deține în proprietate un stabiliment (fără
a exclude bunurile mobile) vinde societății de leasing ( principiu instituite financiar bancara)
bunul pastrandu-si pe toată perioada leas-beack-ului dreptul de folosință a acestuia cu

înțelegerea părților ca la expirarea termenului de locațiune bunul să fie revandut utilizatorului.

Pe tot parcursul leas-beack-ului utilizatorul plătește rate de leasing.

Contractul de leas-beack este folosit in contractele comerciale ca un instrument în vedere procurarii

imediate de fonduri bănești.

În concret, identificam in structura leas beack-ului:

- un contract inițial de vanzare încheiat între comerciantil profesionist proprietar al bunului in calitate
de vânzător si societatea finanțatoare in calitate de cumpărător
- un contract de locațiune care se perfectesza între societatea finanțatoare in calitate de locator si
utilizatorul in calitate de locatar (proprietarul inițial al bunului)
- la expirarea duratei contractului de locațiune operează transferul dreptului de proprietate asupra
imobilului de data aceasta de la societatea finanțatoare in calitate de vânzător către utilizator în calitate
de cumpărător.

! In situatia leas-beack-ului avem promisiunea unilaterală de vanzare.

NORMA CONFLICTUALĂ APLICABILĂ RAPORTURILOR OBLIGAȚIONALE
COMERCIALE

1. Norma conflictuală principală

2. Norma conflictuală subsidiara

1. Norma conflictuala principala

Indiferent daca suntem in prezenta unui contract de comerț intern sau internațional acestuia trebuie să i

se aplice o lege/normă în virtutea căreia contractul va produce efecte juridice.

În cazul contractului de comerț intern nu se pune problema legii aplicabile deoarece unui astfel de
contract i se aplica legea națională a părților contractate.
În situația contractului de comerț internațional apar probleme de aplicare a legii deoarece nu există
nicio normă de drept care să se aplice în mod automat acelui contract, motiv pentru care aceasta

sarcina revine părților contractante (1) sau instanței de judecată (2).

Lex voluntatus este norma conflictuală care are menirea de a determina legea unui contract afilindu-l
la un anumit sistem de drept (identificam lex volintatis prin inserarea clauzei pactum de lege utenda în
contact).
O dată legea aplicabilă contractului adica lex contractus, contractul...cu toate consecințele care decurg
de aici. Altfel spus norma lex voluntatis permite părților contractante sa determine lex contractus
respectiv dreptul material al unei tari care corespunde cel mai bine specificului acelui contract,
interesele părților și eventual este cunoscută acestora.

Momentul alegerii normei conflictuale principale

Lex contractus se determină de către părți de regulă la momentul încheierii contractului prin clauza
pactum de lege utenda inserată în acesta.
Acesta norma poate fi determinată si ulterior în lipsa unei clauze pactum de lege utenda in fața unei
instanțe arbitrale până la momentul intrării pe fond a dezbaterilor după acest moment lex contractus va
fi determinată doar de către instanța de judecată.

2. Norma conflictuala subsidiara

În cazul în cate părțile contractante nu determina lex contractus fie cu intentie fie din ignoranta
competentă revine instanței de arbitraj prin aplicarea normei conflictuale subsidiare.
Astfel instanței îi revine rolul de a identifica din conținutul raportuluijuridic partea contractanta cu
obligația caracteristică.

În consecință legea aplicabilă contactului va fi legea statului pe teritoriul căreia își are la momentul
încheierii contractului sediul societar, reședința sau fondul de comerț partea contractanta cu prestația
caracteristica.

23.03.2022

Continuare curs 17.03.2022

! 5. Norma conflictuală aplicabilă contractului internațional de leasing

In materia contractului intenational de leasing nu exista o reglementare uniforma care sa rezolve de
la sine problema legii aplicabile.

Caracterul international face ca partile contractante sa poata determina la momentul incheierii

contractului, lex contractus prin inserarea clauzei pactum de lege utenda.

In situatia in care legea contractului nu a fost determinata de parti literatura de specialitate si practica
arbitrara au in vedere urmatoarele situatii:

A. Se identifica din continutul complexului juridic raportul juridic considerat raport de esenta (in
cazul leasing-ului raportul juridic de esenta este considerat contractul de locatiune incheiat intre
locator finantator si locatar utilizator).
B. In cadrul contractului de esenta mai sus identificat, determina partea contractanta cu prestatia
caracteristica respectiv societatea finantatoare (societatea de leasing).

C. Legea aplicabila raportului juridic de esenta este legea statului pe teritoriul caruia isi are sediul
societar la momentul incheierii contractului partea contractanta cu prestatia caracteristica respectiv
societatea de leasing.

D. Norma astfel determinata se aplica intregului complex juridic numit leasing international.

Contractul de factoring

1. Definitia contractului de factoring

Contractul de factoring este un contract prin care un comerciant profesionist (vanzator de bunuri sau
prestator de servicii) numit aderent cedeaza in proprietatea unui alt comerciant numit factor,
creantele materializate in facturi pe care le are asupra debitorilor sai (cumparatori ai bunurilor sau
beneficiari ai serviciilor) pe o anumita zona geografica si intr-un anumit interval de timp urmand ca
factorul (societate de factoring) sa se subroge in toate drepturile aderentului contra debitorilor cedati
incasand in nume propriu creantele acceptate si cumparate.

Contractul de factoring reprezinta un mecanism juridic complex care nu poate fi asimilat niciunei alte
institutii juridice existente deoarece combina mai multe institutii de o data prezentandu-se insa ca o
operatiune cu individualitate proprie.

2. Caracteristiciile contractului de factoring

- Este un contract sinalagmatic in sensul ca intre aderent si factor se nasc obligatii corelative si
interdependente reciproce;

- este un contract cu titlu oneros in sensul ca in schimbul platii anticipate sau la scadenta a
creantelor cumparate de factor de la aderent acesta din urma remunereaza factorul cu comisionul de
factoring si dobanda aferenta sumelor avansate anticipat;

- este un contract comutativ in sensul ca existenta si intinderea obligatiilor partilor este stabilita la
momentul incheierii contractului astfel aderentul se obliga sa transfere in proprietate factorului toate
creantele acceptate de acesta, iar factorul se obliga la plata prin creditare ca pret al facturilor acceptate;

- este un contract consensual incheierea sa fiind valida prin simpla manifestare de vointa a partilor
contractante, avand in vedere caracterul sau complex, contractul se incheie in general in forma scrisa
aceasta fiind certa add probationem. Avand in vedere complexitatea sa, contractul de factoring
presupune incheierea in prealabil a unui acord cadru de factoring (este calificat ca un antecontract
sinalagmatic ce contine promisiunea reciproca a partilor de a consimtii in viitor la incheierea
contractului de factoring propriu-zis ale carui clauze principale sunt conturate prin acest acord);

! Prin acest acord partile isi asuma obligatia reciproca de „a face” adica de a incheia in viitor
contractul de factoring.
- este un contract de adeziune in sensul ca el este preelaborat sub aspectul clauzelor sale de catre
factor si supus acceptarii neconditionate aderentului;

- este un contract intuitu personae in ceea ce priveste pe aderent astfel factorul accepta cumpararea
creantelor de la cel dintai dupa o serioasa verificare a onorabilitatii si bonitatii acestuia inclusiv
relatiile comerciale cu clientii sai;

! Fiind un contract intuitu personae el nu va putea fi cedat de aderent.

!-ca o conditie speciala de validitate amintim nevoia remiterii materiale a facturilor comerciale
de catre aderent factorului cu precadere in cazul facturilor platite anticipat.

24.03.2022

Continuare curs 23.03.2022

3. Părțile implicate în mecanismul factoring-ului

Literatura de specialitate identifică două tipuri de sisteme având în vedere părțile implicate în
derularea mecanismului.
- Sistemul cu un factor
- Sistemul cu doi factori

Sistemul cu un factor se prezintă ca o operațiune bilaterală care are la rândul său următoarele
variante:

- factorul si aderentul isi au sediile in aceeasi țară iar debitorii cedati (clienții aderentului) isi au sediile
pe teritoriul unei alte țări;
- contractul se încheie între aderentul dintr-o țară si un factor care își are sediul în aceeași țară cu
debitorii aderentului.

Sistemul cu 2 factori

În acest sistem suntem în prezența unei operațiuni complexe trilaterale situație în care aderentul
încheie un contract de factoring cu un factor având sediul în aceeași țară cu el numit factor la export
si acesta la rândul său încheie un acord de factoring internațional cu o instituție de credit sau instituie
financiara având calitatea de factor la import cu sediul în aceeași țară cu debitorii aderentului diferiita
de țară acestuia din urmă.

! In consecinta paturile împliicste in mecanismul factoring-ului internațional în nume clasic

(bilateral) sunt: aderentul, factorul (instituție bancară, societate de factoring) si debitorii cedati.

! In varianta mecanismului trilateral identificam:

Aderentul
Factorul la export
Factorul la import
Debitorii cedati

4. Specificul contractului de factoring

În cadrul mecanismului de factoring atât aderentul cat si factorul prezintă interes față de acest complex
juridic. În concret in ceea ce priveste aderenți prin cedare aderentului factorului el se vede plătit cu
prioritate si in plus înlătură riscul indilvsmiyugestii debiturului cedati.
! Acest risc este asumat de factor.
În schimb factoril își asumă riscul insolvabilitatii întrucât valoarea plătită aderentului este sub valoarea
prețului menționat în contractul fundamental. Mai mult factorul poate percepe un comision ori
ogaranție a riscului insolvabilității de in maxim 10 %.
Mai mult factorul va putea verifica clienții aderentului (debitorii cedati) astfel ca el va agrea la plata
numai acele creanțe în care riscul de isolvabilitate a debitorilor este redus.

06.04.2022

Continuare curs 24.03.2022

Categoriile de factoring

Având în vedere momentul achitării creanțelor de către factor aderentului se disting 3 categorii de
factoring:

- factoring-ul tradițional
În ipoteza factoring-ului tradițional factorul plătește creanțele cumpărate de la aderent la momentul
primirii acestora creditandu-l in fapt pe aderent până la exigibilitatea creanțelor si încasarea valorii
acestora de la debitorii cedati.

- factoring-ul la scadență
În ipoteza factoring-ului la scadență factorul plătește creanțele cumpărate de la aderent la momentul
exigibilitatii acestora astfel ca data cesiunii creanței corespunde cu data scadentei acestora spre
deosebire de factoringul tradițional in care data cesiunii corespunde cu data nașterii creanței.
In cazul factoring-ului la scadență factorul se comporta ca un mandatar al aderentului.
Exista diferente semnificative intre cele doua institutii in sensul in care atunci când factorul încasează
valoarea nominală a creanțelor la scadența lor acesta nu face ca un mandatar al aderentului ci în
calitatea sa de proprietar al creanțelor.

- factoringul cu regres
Specific practicii americane dar răspândit si in practica internațională presupune asumarea din partea
factorului, a obligației de plată a creanțelor agreate spre cumpărare dar nu si obligația de garantare
împotriva riscului de neplata din partea debitorilor cedati.

5. Analogia factoring-ului cu cesiunea de creanta din dreptul comun

Contractul de factoring are elemente comune cu cesiunea de creanta din dreptul comun pe care o
implică dar nu poate fi redus.
Astfel art 1566 Cod Civil "cesiunea de creanta este convenția prin care creditorul cedent transmie
cesionarului o creanta impotriva unui tert”.
Astfel cedentul transfera cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are in legatura cu creanta
cedata, cat si drepturile de garantie cat si celelalte accesorii ale creanței cedate.
Având în vedere elementele de specificitate ale creanței din dreptul civil, cesiunea de creanta din
dreptul factoring-ului se fundamentează pe elementele pregătirii după cum urmează:

1. Un prim element de diferentiere consta in faptul că în timp ce codul civil reglementează cesiunea cu
titlu oneros si gratuit, în factoring cesiunea este întotdeauna cu titlu oneros.
2. În cazul contractului de factoring creanțele sunt materializate in facturi astfel in literatura de
specialitate s-a opinat cum ca se retine pentru contractul de factoring o condiție respectiv remiterea
materială de către aderent a facturilor (titlul conservator al creanței) acceptată la plata de catre factor.
În caz contrar in absența remiterii materiale a facturilor agreate de factor la plata, contractul este
considerat ca inexistent. În schimb in cesiunea din dreptul comun nu subzista o astfel de condiție
pentru validitatea cesiuni.
3. Spre deosebire de cesiunea de creanta care implica pentru a fi opozabila formalitatea acceptării
notificării cesiunii din partea debitorului cedat în cazul factoring-ului transmiterea creanțelor de la
aderent la factor presupune o formalitate simplificată nefiind interesant acordul debitorilor cedati
carora aderentul le notifică prin orice mijloace faptul că acestia urmează să facă o plata valabilă doar
factorului.
4. Un alt element distinctiv consta in faptul că este de esența contractului de factoring ca factorul sa isi
asume riscul insolvabilitatii debitorului cedat în timp ce în cesiunea de creanta o astfel de răspundere
trebuie să fie asumată de cedent printr-o prevedere expresă nefiind o garanție de drept.

Analogia factoring-ului cu subrogatia

Subrogatia reprezinta o modalitate de realizare a plății către creditor dar și un mijloc de transmitere a
obligațiilor.
Ca mijloc de transmitere a obligațiilor subrogatia consta in înlocuirea creditorului dintr-un raport
juridic obligațional cu un terț care ca urmare a achitarii datoriei debitorului fara intentia de al gratifica
devine creditor al acestuia din urmă ( creditor prin subrogatie sau subrogat) ca urmare a acestei
subrogari solvens dobândește toate drepturile pe care creditorul plătit le avea împotriva debitorului.
Specifica contractului de factoring este...consimțită de creditor astfel câteva dintre....din mecanismul
factoring-ului fata de reglementările codului civil in materie:

1. În dreptul civil pentru a fi valabilă subrogarea trebuie să fie stipulată în mod expres fie printr-un
inscris fie chiar înscris în factură.
În cazul factoring-ului aceasta simultaneitate nu reprezintă o condiție astfel ca in practica, factorul
plătește pe aderent ulterior primirii facturilor.
2. În dreptul civil solvensul va putea recupera de la debitor doar suma efectiv plătită creditorului
inițial.
În schimb in ipoteza contractului de factoring reținem că deși suma plătită de solvens (factorul) este
mai mica decat valoarea nominală a creanței acesta este îndreptățit la rândul său să solicite debitorului
cedat plata valorii nominale a creanței (solvensul si-a asumat riscul de insolvabilitate).

Norma conflictuală aplicabilă contractului de factoring internațional

In cazul unui contract de factoring cu element de infracționalitate apare problema legii

aplicabile astfel în vederea determinării acesteia se au în vedere următoarele etape:

Părțile contractante stabilesc de comun acord legea ce urmează să se aplice contractului prin inserarea
clauzei pactum de lege utenda.

În situația in care legea contractului nu a fost determinată de părți literatura de specialitate dar
și practica arbitrala au în vedere următoarele situații:

- Se identifică din conținutul complexului juridic raportul juridic considerat de esență (cesiunea 2).
- În cadrul contractului de esență se determina partea cu prestația caracteristica respectiv factorul la
import.
- Legea aplicabilă raportului juridic de esență este legea statului pe teritoriul căruia are sediul societar
la momentul încheierii contractului factorul la import.
- Legea astfel determinată se va aplica întregului complex juridic.

07.04.2022
Contractul de franciza

1. Concept
Contractul de franciza este reglementat atât la nivelul UE, în dreptul național cat siin comerțul
internațional.

Norma internă de reglementare a francezei o constituie legea nr. 179 din 10 octombrie 2019 pentru
modificarea si completarea OG nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei.

La nivelul UE se reține regulamentul CE 4087/98 privind regimul juridic al francizei. În ceea ce

privește conceptul de franciza regăsim în art. 1 din legea 179/2019 definită franciza ca
reprezentând „un sistem de comercializare a produselor/serviciilor/tehnologiilor bazat pe o
colaborare continuă între persoane fizice sau juridice independente din punct de vedere juridic si
financiar prin care o persoana denumită francizor acorda altei persoane denumită francizat
dreptul si impune obligația de a exploata o afacere in conformitate cu conceptul francizorului.
Acest drept autorizează șiobliga pe francizat in schimbul unei contribuții financiare sau indirecte
sa utilizeze mărcile de produse alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, drepturile
de autor beneficiind de asistență comercială si tehnica din partea francizorului pe toată durata
contractului de franciza.
 Conform dispozițiilor regulamentului unional se reține diferența conceptuală între sistemul de
franciza și contract de franciza. Astfel prin sistem de franciza se intelege ansamblul raporturilor
juridice stabilite între un francizor si unul sau mai mulți francizați.

Reținem deci ca in orice sistem de franciza trebuie să existe in mod obligatoriu un francizor iar cu
privire la francizați aceștia pot fi mai multi ibtr-i pe un anumit teritoriu ori anumită clientela ori în
raport de un anumit serviciu, tehnologie sau produs.

In schimb prin contractul de franciza regulamentul unional intelege convenția prin care o
întreprindere francizor acordă altei întreprinderi francizat in schimbul unei compensații financiare
(redevente) dreptul de a exploata o franciza in scopul comercializării unor produse sau servicii
determinate.

2. Părți implicate în derularea contractului de franciza

Francizorul este întotdeauna un comerciant profesionist care are calitatea de titular al dreptului asupra
unei mărci înregistrare ori titular al dreptului de proprietate intelectuală sau industrială.

! Nu orice profesionist poate dobândi calitatea de francizor astfelca pentru a avea calirstea6de titular
asupra drepturilor cedate prin franciza se cere profesionistului sa fi exercitat el însuși drepturile sale pe
o perioadă cel puțin egală cu durata contractului de franciza.

Profesionistil in calitate de francizor conferă francizatului dreptul de a exploata ori de a dezvolta o

afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

Francizorulare obligația de a asigura francizatului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii

înregistrate.

3. Costuri aferente aderării la sistemul de franciza

Indiferent de tipul de franciza beneficiarul acesteia va suporta o serie de costuri (comisioane) denumite
redevente:

- costurile inițiale sau redeventele inițiale reprezintă taxa deintrare in retea/sistem;

- costul francizei reprezintă contravaloarea dreptului de a utiliza marca sau serviciul;
- taxa de exclusivitate se calculează separat detaxă de intrare în rețea astfel ca in timp ce
aceasta din urmă se achita la chiar momentul încheierii contractului taxa se calculează
proporțional tinandu-se cont de cea dintâi si se achita la o dată ulterioară convenita de
părți;
- cheltuielile de publicitate sunt cheltuieli angajate pentru promovarea afacerii si
reprezinta un procent de1-2% din vânzările...calculată pe o perioadă de timp
determinată in contract;
- costurile generate de studiile de amplasament sunt axele cheltuieli determinate de
necesitatea evaluării potențialului pieței.

4. Categoriile de francize
A. Franciza de producție/industrială

Reprezintă acel tipde franciza prin intermediul căreia francizatul va produce/fabrica el însuși în
conformitate cu indicatiile oferite de către francizor produsele pe care ulterior le va comercializa sub
marca francizorului, astfel in cadrul acestui tip de franciza francizatul „câștigă” dreptul de a fabrica si
de a comercializa produsul beneficiind din partea francizorului de asistență tehnică (francizorul îi
licențiaza franciza).

Avantajul francizorului prin dezvoltarea unui astfel de tip de franciza, francizorul va beneficia de
extinderea afacerii sale pe teritorii foarte îndepărtate fara sa fie nevoiti sa mobilizeze vreun capital
important in acest scop. La rândul său francizatul este interesat de acest tip de franciza in sensul ca va
beneficia de cunoștințele francizorului privind procesul de fabricatie (1) dar și de asistență tehnică pe
tot parcursul producției (2) astfel pentru francizat avantajele francizei se vor reflecta in ușurința cu
care acesta va dobândi cunoștințele specializate care îi vor permite să producă si sa comercializeze
produse de calitate cunoscute pe piata internationala.

14.04.2022

Continuare curs 07.04.2022

B. Franciza de distribuție se caracterizează prin faptul că francizorul rămâne singurul producător al

bunurilor distribuite în rețeaua de franciză in schimb francizatul are dreptul de a comercializa bunul.

Francizorul producător al bunurilor rămâne „promotorul rețelei” de distribuție in schimb francizatul va

prelua doar metoda de comercializare.

C. Franciza de servicii

Este considerată fizionomia tipică a francizei astfel in cadrul acestei rețele se vor presta servicii sub
marca francizorului de către francizat însă în maniera celui dintâi (păstrând rigorile francizorului).

D. Franciza principala

Cu intenția de a-si întinde afacerea francizorul poate să opteze fie pentru deschiderea unui punct de
lucru intr-o alta țară, regiune astfel neapeland la sistemul de franciză (1) fie apelând la rețeaua de
franciză astfel încheie contracte de franciză cu francizați.

E. Franciza de stand

Obiectul acestei francize se caracterizează prin faptul că se desfășoară în spații reduse ca întindere
respectiv în zone ale unei locații unde se comercializează si alte produse.

Astfel de francize sunt întâlnite în marile centre sau galerii comerciale (mall-urile, spațiile anume
destinate din aeroporturi).
Acest tip de franciza implica obligarea francizorului la adăugarea de asistență tehnică, de marketing
francizatului pe toată durata derulării contractului.

F. Franciza mixtă

Comerciantul care intenționează să își francizeze afacerea este obligat să își dezvolte potențialul pe
cont propriu acesta fiind de altfel elementul fundamental al mecanismului francizei.

Tocmai pentru că inițial ideea a fost a promotorului rețelei (francizorul) identificand un potențial al
afacerii sale, hotărăște să își multiplice business-ul si implicit veniturile prin intermediul francizei.

Astfel franciza însă presupune ca in acelasi timp francizorul sa isi continue afacerea (1) dar conceptul
busnidul sau este dat spreexploatare unor francizați in baza unor contracte de franciza.

În concluzie franciza mixtă reprezintă situația în care francizorul dezvolta in paralel afacerea sa pe
orizontală in propriile unități iar pe verticală prin intermediul rețelei de franciză.

G. Franciza financiara

Se caracterizează prin faptul că pe lângă dreptul de a exploata bunul transmite francizatului aportul
francizorului bine intr-o maniera diferită spre francizat. Astfel dacă în general franciza presupune un
transfer al metodei de producție sau de comercializare de francizor la francizat, în cazul francizei
financiare francizorul este cel care desfășoară pentru francizat activitatea comercială care face obiectul
francizei.

Așadar in cazul francizei financiare se are în evidență diferența dintre investiția propriu zisă si
valorificarea investiției, francizatul având doar un aport financiar astfel deciziile in majoritatea lor
rămân în sarcina francizorului. Aceasta forma de franciză este utilizata cu precadere in sistemul
hotelier.

20.04.2022

Incasso

1. Noțiune si părți implicate în mecanism

Prin incasso se intelege angajamentul asumat de banca exportatoare (banca unde clientul său
exportator/vânzător are cont deschis) de a-i deconta valoarea pe care importatorul dintr-un alt stat
urmează in condiții prestabilite sa o deburseze sau sa o accepte la plată.

Părțile implicate în mecanism

Indiferent de forma incasso-ului respectiv simplu sau documentar părțile care participă la derularea
mecanismului sunt:

1. Ordonatorul este vânzătorul exportator din contractul comercial de vanzare care după
încheierea contractului principal predă băncii unde are cont deschis documentele justificative
 care dovedesc îndeplinirea propriilor obligații contractuale dand ordin totodată acesteia sa
emită „ordinul de încasare”.
2. Banca remitenta este banca unde exportatorul vânzător are cont deschis si care procedează din
dispoziția dată de clientul său la îndeplinirea formalităților necesare in scopul de a obține de la
cumparatorul importator (tras) prin intermediul băncii acestuia din urmă o plată efectivă
(debitare/creditare de conturi) sau prin acceptare de cambii la plată.
3. Banca incasatoare/prezentatoare este banca unde cumpărătorul importator are cont deschis.
Aceasta conform instrucțiunilor primite de la banca remitentă își notifică propriul client ca se
afla in posesia documentelor care justifică îndeplinirea obligație contractuale asumate de
vânzător si in consecință „este invitat la plată”.
4. Cumpărătorul (tras, cumpărătorul importator) din contractul comercial principal care in
schimbul documentelor pe care le primește de la banca incasatoare urmează sa faca plata
prețului mărfurilor prin debitarea propriului cont si implicit creditarea contului vânzătorului
sau prin acceptarea la plată a cambiilor (cambii la vedere sau cambii la termen).
Mecanismul derulării incasso-ului

1. Perfectarea contractului devanzare internațională de mărfuri între vânzătorul exportator si

cumpărătorul importator in care se prevede modalitatea de plata (incasso);
2. Exportatorul vânzător expediază mărfurile (se încheie contractul de transport) între vânzător si
carausi conform dispozițiilor inserate în contractul de vânzare¹/ si depozitează mărfurile
(încheie un contract de depozit) conform instructiunile date de cumparator si inserate în
contractul de vânzare demonstrând astfel că si-a îndeplinit propriile obligații contractuale.
3. Exportatorul vânzător remite băncii unde are cont deschis (banca remitenta) ce remite ordinul
de încasare prin care da instrucțiuni băncii sale sa încaseze prețul la care adăugăm
documentele care fac dovada îndeplinirii propriilor obligații contractuale.
4. Banca remitenta transfera documentele justificative însoțite de ordinul de încasare băncii unde
importatorul cumpărător are cont deschis.
5. Banca incasatoare (banca trasului) avizează/notifică clientul sau cumpărător despre primirea
documentelor la plată cu mențiunea că urmează să le elibereze conform instrucțiunilor inserate
în ordinul de încasare adică contra plată (debitare/creditare de conturi) sau contra acceptare de
cambii.
6. Importatorul cumpărător va face plata sau va accepta cambiile la plata intrând totodată în
posesia documentelor care atestă proprietatea mărfurilor.
7. Banca cumpărătorului importator cu acordul clientului său va debita contul acestuia cu suma
ce reprezinta prețul mărfurilor creditand totodată sistemul băncii remitente avizand-o ca a
efectuat plata.
8. Banca remitenta creditează la rândul său contul clientului său ordonator (vânzător exportator)
cu suma ce reprezinta prețul mărfurilor vândute.

Categorii de incasso

A. Având în vedere documentele pe care le vehiculează băncile in cadrul

mecanismului respectiv documente financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri) si
documente comerciale (facturi, documente de transport de mărfuri – exemplu:
conosamentul, scrisoarea de trăsură, titlurile de proprietate) deosebim:
 Incasso documentar se caracterizează prin faptul că documentele justificative predate de
expeditor ordonator băncii sale remitente sunt documente comerciale utilizate fie în mod
singular fie împreună cu documentele financiare;
 Incasso simplu se caracterizează prin faptul că exportatorul ordonator remite băncii sale doar
documente financiare.
 B. Având în vedere condițiile de plată (plata prin debitare creditare de conturi,
plata prin acceptare de cambii) deosebim:
 Incasso cu acceptarea prealabilă a cumpărătorului:
° incasso reglementat cu clauză, „ documente contra plată” (D/P)
° incasso reglementat cu clauză „documente contra acceptare” (D/A)
 Incasso cu acceptarea ulterioară a cumpărătorului: incasso reglementat cu clauză documente
„contra plata"
Aceasta categorie de incasso se caracterizează prin faptul că banca coordonatoare întocmește o
scrisoare de remitere adresată băncii prezentatoare pe care o expediază odată cu documentele si cu
ordinul de încasare. Prin aceasta scrisoare banca remitenta solicita băncii prezentatoare sa își notifice
propriul client cu privire la demersurile exportatorului ordonator.

Aceste documente odată primite de banca prezentatoare sunt puse la dispoziția tras-ului care după ce
le verifica daca le accepta:

 Va face plata prin debulsare

 Va accepta si va accepta plățile cambiei
Incasso reglementat cu clauză documente „contra” acceptării” acest tip de clauză se caracterizează prin
faptul că acest mecanism are ca rezultat nu încasarea prețului prin plata imediată ci acceptarea de
cambii la termen cu parcurgerea a doua etape respectiv:

 Negocierea si acceptarea de cambii trase în favoarea sa de către cumpărător;

 Plata acestora la termenele scadente prevăzute în conținutul lor succesive la un anumit timp de
la vedere.

Acreditivul documentar

1. Noțiune si părți implicate în mecanism

Noțiune

Acreditivul este o modalitate de plata interbancară inițiată de importator prin care acesta da ordin
băncii sale sa emită un titlu pe baza căruia banca din țara exportatorului vânzător sa satisfacă dreptul
acestuia din urmă fie prin plata fie prin acceptare sau negociere de cambii sub condiția prezentării
documentelor prestabilite care atestă îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul comercial de
baza.

Părțile implicate în mecanism

1. Coordonatorul este cumpărătorul importator din contractul comercial internațional de vanzare

de mărfuri.
2. Banca ordonatoare este banca unde importatorul cumpărător are cont deschis
3. Banca notificare este banca unde vânzătorul exportator are cont deschis
4. Beneficiarul este vânzătorul exportator din contractul comercial de vanzare

2. Mecanismul derulării acreditivului

1. Perfectarea contractului de vânzare internațională de mărfuri în care se află menționată

„modalitatea de plata" acreditivul.
2. Ordonatorul cumpărător da ordin băncii sale (completează ordinul de plata) în vederea
deschiderii acreditivului pe baza disponibilului pe care îl are deja în cont sau pe baza unui
credit pe care banca emitenta îl acordă in acesta sens.
3. Ordinul de plata completat de ordonatorul cumpărător este trimis de către banca emitenta
băncii notificatoare, aceasta din urmă își avizează propriul client cu privire la deschiderea
acreditivului
4. Beneficiarul vânzător verifica si ulterior confirmă concordanța datelor din acreditiv cu
dispozițiile inserate în contractul comercial si ulterior acestui moment livrează mărfurile
5. Același beneficiar vânzător exportator livrează mărfurile îndeplinind totodată obligațiile
subsecvente asumate prin contractele de transport, de asigurări, de depozit
6. Tot exportatorul beneficiar remite băncii sale documentele justificative (contracte, facturi)
care dovedesc îndeplinirea propriilor obligații
7. Banca notificatoare remite la rândul său documentele primite de la clientul sau băncii emitente
Banca ordonatorului importator după ce primeste documentele își notifică propriul client de
prezența acestora urmând a i le elibera. prealabilă verificare a acestora contul...va fi debitat cu
suma ce reprezinta prețul mărfurilor/ contul beneficiarului va fi creditat/ ordonatorul va intra în
posesia documentelor care atestă calitatea de proprietar al mărfurilor.

3. Raporturile juridice stabilite între părțile implicate în mecanism

Raportul juridic dintre ordonator si banca emitenta

În ceea ce privește acest tip de raport juridic el echivalează cu o deschidere de credit. Privitor la
obligațiile pe care si le asumă banca emitenta acestea diferă după cum acreditivul este revocabil
sau irevocabil.

În concret in cazul acreditivul este revocabil banca emitenta nu își asumă nicio obligație de plată
față de exportatorul beneficiar astfel că aceasta își limitează responsabilitatea la a înștiința pe
beneficiar prin intermediul băncii sale despre creditul care poate fi încasat în schimbul
documentelor.

În cazul unui acreditiv irevocabil banca emitenta își asumă angajamentul ferm de a plati
beneficiarul exportator contra documente prin intermediul băncii corespondent prețul mărfurilor.

Raportul juridic dintre banca emitenta si banca corespondent

Raportul juridic dintre cele două bănci diferă în funcție de obligațiile pe care și le asumă banca
corespondent. În concret banca corespondent își poate limita obligațiile față de propriul sau client
comportându-se ca o bancă notificatoare adica ca un mandatar al băncii emitente singura sa
obligație fiind aceea de a-l notifica pe beneficiarul exportator despre acreditiv.

În cazul în care banca corespondent se comporta ca o bancă conformatoare suntem in prezenta

unui acreditiv revocabil situație în care exportatorul vânzător beneficiar al mecanismului
dobândește drepturi autonome și directe si impotriva băncii corespondent ( dreptul de a solicita
plata prețului direct acestei bănci).

Raportul juridic dintre banca emitenta si beneficiar

Beneficiarul vânzător exportator dobândește dreptul de a pretinde plata direct de la banca emitenta
in cazul unui acreditiv irevocabil întrucât intr-o asemenea situație banca emitenta își asumă ferm
obligația de a face plata in locul clientului său.

Raportul juridic dintre banca corespondent și beneficiar

Acest raport juridic are ca principal rezultat efectuarea plății prețului mărfurilor. În concret după
verificarea documentelor prezentate, banca corespondent satisface clientul său beneficiar prin
următoarele modalitati:

 Plata prin debitare/creditare de conturi

 Acceptarea cambiilor de către beneficiar, trase împotriva ordonatorului
 Scontarea cambiei trasă de beneficiar împotriva ordonatorului.

4. Categorii de acreditive
Acreditivul revocabil este acel tip de acreditiv care poate fi modificat si anulat de către banca
emitenta la cererea ordonatorului importator in orice moment al derulării mecanismului fara o
avizare prealabilă a beneficiarului dar cu condiția ca notificarea de modificare sau anulare sa
ajunga la cunoștință băncii însărcinate cu plata mai înainte ca operațiunea sa se fi produs.

Acreditivul irevocabil presupune un angajament ferm al băncii emitente de a exercita (a executa

ea însăși sau a face sa se execute desemnând in acest sens o altă bancă) plata, acceptarea de cambii
(cambii la vedere) ori negocierea si acceptarea de cambii (cambii la termen) cu condiția
îndeplinirii tuturor prevederilor inserate în acreditiv si numai contra documente.

Caracterul irevocabil al unui acreditiv trebuie inserat in mod expres altfel dacă nu se indica
acesta va fi considerat revocabil băncile fiind degrevate de sarcina de plata.

Mențiunea acreditivului irevocabil se regăsește sub forma următorului text „ din ordinul
importatorului cumpărător.......deschidem in favoarea vânzătorului exportator.....un acreditiv
documentar irevocabil” (mențiunea expresă a irevocabilitatii).
 Contractul de depozit

1. Notiune si caractere juridice

Contractul de depozit comercial este un contract prin care proprietarul unor mărfuri numit
deponent încredințează spre păstrare si conservare pentru o perioadă de timp determinată unei alte
persoane numită depozitar in condiții determinate (de preț, de plata) cu obligația pentru depozitar
de a le restitui la cerere.

! În raport de depozitul civil, depozitul in comerțul intern si internațional cunoaște caracteristici

specifice ce îl particularizeaza astfel spre deosebire de contractul de depozit civil de principiu cu
titlu gratuit depozitul comercial este un contract cu titlu oneros (trăsătură esențială a acestuia);

O altă diferență este oferită de calitatea depozitarului respectiv de calitatea...in sensul in care in
depozitul comercial aceștia trebuie să aibă calitatea de comercianți profesioniști;

O următoare caracteristica o constituie caracterul sinalagmatic al contractului de depozit care îl

deosebește de contractul de depozit civil care in principiu este un contract unilateral.

În ceea ce privește diferența dintre contractul de depozit comercial intern vs contractul de depozit
internațional este dată de prezența elementului de iinternaționalitate.

În ceea ce privește caracterele juridice ale depozitului comercial reținem:

- Este un contract numit ( reglementat in legislație)

- Este un contract voluntar ( depobentul are de cele mai multe ori posibilitatea sa aleaga
depozitarul, nefiind ținut de situația exclusivă de a se adresa unui anumit depozitar – (un
exemplu de situație exclusivă reținem depozitul mărfurilor intt-yn transport maritim cand
pentru transportarea mărfurilor de pe un vas pe altul se folosește exclusiv doc-ul aflat în
imediata proximitate a portului);
- Este un contract real astfel ca pentru validitatea contactului este necesară remiterea materială a
mărfurilor date în depozit;
- Se reține cerința imperativă a încheierii contractului in forma scrisă (forma scrisă presupune
pentru dreptul continental întocmirea a 3 documente respectiv talonul, recipisa de depozit si
warantul) in timp ce în dreptul angloxaxon inclusiv dreptul american forma scrisă presupune
două documente respectiv talonul si recipisa incluse în primul document si warant-ul cel de-al
doilea document.
- Este un contract oneros Spre deosebire de depozitul civil care prin esența este cu titlu gratuit
in comerț depozitul are întotdeauna caracter oneros, depozitarul fiind plătit pentru prestația sa
sub forma unei taxe de depozit prestabilită și convenita in functie de perioada depozitului,
cantitatea mărfurilor si condițiile speciale de depozitare.
- Este un contract sinalagmatic astfel ca prin încheierea sa părțile contractante își asumă
drepturi si obligatii corelative si interdependente
- Este un contract deschis in sensul ca spre deosebire de depozitul civil care se încheie intuitu
personne depozitul comercial se încheie întotdeauna între comercianți profesioniști.
Pe lângă aceste trăsături specifice depozitul comercial asemenea depozitului civil prezintă si
urmatoarele caracteristici:

- Este un contract netranslativ de proprietate

- Este un contract cu executare unuictum
- Este un contractnegociat
În dreptul comerțului internațional contractulde depozit îmbrăca de regulă forma depozitului
regulat de mărfuri.

2. Efectele juridice pe care le îmbracă contractul de depozit ( drepturi și obligații ale

părților contractante)
În ceea ce privește drepturile de care dispune deponentul ca urmare a perfectarii contractuluide
depozit reținem:

- Dreptul de a solicita oricând restituirea bunurilor date în depozit in starea in care au fost
predate ( aceastastare este constatată la momentul încheierii contractului ). În caz de
nerestituire seantrenează răspunderea civilă a depozitarului
- Obligația de a utiliza in cadrul depozitului spațiul special indicat de depozitar
- Obligația de a ambala, de a eticheta si marca marfa potrivit naturii specifice acesteia ( aceasta
obligatie deriva din calitatea sa de comerciant profesionist, obligație reglementată de legislația
comercială).
- Obligația de a conveni cu depozitarul eventualele sarcini suplimentare ale depozitului generate
de specificitatea mărfurilor (aerisire, păstrarea unei anumite umiditati sau temperaturi).
- Obligația de a plăti taxa dedepozite, taxa care se calculează în raport de cantitatea mărfurilor,
de spațiul de depozitare alocat, de durata contractului respectiv de asumarea de cătredepozitar
a eventualelor obligații suplimentare.
- Obligația de a declara corect natura, cantitatea si valoarea mărfurilor in vederea completării
corecte a documentelor de depozit respectiv talonul, recipisa de depozit si warant-ul.
- Obligația de a elibera depozitul prin ridicarea mărfurilor in termenul stipulat in contract.
- Obligația de a restitui eventualele cheltuieli facute de depozitar în vederea reparatii
saupreintamoibarii unor eventuale prejudicii.... ( obligația de a-l despagubi pe depozitar in
cazul in care mărfurilor au provocat degradări ale imobilului.

Drepturile si obligatiile depozitarului

- Dreptul de a primi prețul depozitului convenit cu deponentul și inserat in contract;

- Dreptul de retentie in cazul in care deponentul nu își achită obligația de plată si eventualele
cheltuieli suplimentare ( depozitarul nu vaputea reține in virtutea dreptului de retentir decât
partea de marfă a cărei contra valoare acoperă prețul taxei de depozit inclusiv eventualele
cheltuieli suplimentare.
! Dreptul de retentie al depozitarului asupra mărfurilor nu îi conferă acestuia prerogativa insusirii
bunurilor in sensul de a dispune de acestea in orice mod astfel depozitarul poate doar sa refuze
restituirea mărfurilor până la momentul satisfacerii prețului depozitării.

Acest drept de retentie poate fi indicat pe cale de excepție pentru a „paraliza „ o eventuală acțiune
a deponentului (obligația de a face) cat si pe cale unei contestatii la executare ce are ca obiect
restituirea mărfurilor ( pentru aceasta deponentultrebuie sa fi obținut deja o hot judecătorească de
restituire)

- Obligația de a păstra si conserva mărfurile pe toată perioada contractului de depozit

- Obligația de a restitui marfa la prima cerere a deponentului sau a oricărei persoane
împuternicite de acesta

3. Forma contractului de depozit comercial internațional

Contractulde depozit internațional trebuie să îmbrace obligatoriu forma scrisa in sensul in care in
schimbul mărfurilor predate spre păstrare depozitarul va emite 3 înscrisuri care împreună
consfințesc încheierea contractului de depozit ( talonul, recipisa de depozit si warant-ul).

Cele 3 înscrisuri trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulitatii următoarele mențiuni:

- Numar de înregistrare
- Părțile contractante
- Marfă ( calitate; cantitate, marca, sigiliu, ambalaj)
- Starea aparentă a mărfurilor
- Depozitul in care urmeaza sa fie păstrată marfa
- Eventualele sume ce reprezintă cheltuieli de transport, avans si orice alte mențiuni cu privire
la cheltuieli care grevează valoarea mărfurilor cu precizarea scadentei acestora, a eventualelor
dobânzi respectiv a datei de la care acestea curg
- Locul restituirii mărfurilor si sarcina restituirii acestora (eventuala restituire anticipată la
cerere).

Talonul de depozit

Reprezintă înscrisul cu valoare probatorie ce face dovada încheierii contractului de depozit

evidențiat intr-un registru special ținut de depozitar

Recipisa reprezinta înscrisul care probează dreptul de proprietate exclusivă a deponentului asupra
mărfurilor aflate în depozit ( acest înscris încorporează dreptul de proprietate asupra mărfurilor).

! Înscrisul se remite deponentului la momentul depozitării mărfurilor si probează primirea

mărfurilor in depozit.

În situația în care se schimba titularul dreptului de proprietate asupra mărfurilor aflate în depozit
deponentul va trebui să gireze noului proprietar reciprisa de depozit si warant-ul astfel marfa va
putea fi ridicată din depozit de către cel care se legitimează ca fiind noul proprietar al mărfurilor
prezentând recipisa si warant-ul.

Warant-ul este definit ca fiind un titlu de credit care încorporează dreptul de garanție reală ( de
gaj) asupra mărfurilor aflate în depozit.

Cat timp ambele documente se află în posesia aceleiași persoane dreptul de proprietate este
nedezmembrat însă atunci când posesorul recipisei nu deține si warant-ul înseamnă că asupra
mărfurilor s-a constituit o garanție ( art 2 lit e titlul 6 din legea 99/99 conform căreia warantelr si
recipisele de depozit constituite operațiuni similare garantiilor reale mobiliare).

În ceea ce privește legea aplicabilă contractului de depozit comercial internațional caracterul

internațional este dat după caz de faptul că depozitarul, deponentul, giratarul ori girantul isi au
sediile pe teritorii statale distincte astfel prin inserarea clauzei pactum de lege utenda acesta
determina lex contractus dacă părțile nu au specificat in mod expres legea aplicabilă se va face
aplicabilitatea norma conflictuala subsidiara astfel se va determina partea contractanta cu prestația
caracteristica in contractul depozit identificata ca fiind depozitar iar legea aplicabilă va fi legea
statului pe teritoriul căruia își are sediul societar la momentul încheierii contractului depozitarul.

! În situația warant-ului si recipisei de depozit ca titlul de credit acestea vor fi supuse legii locului
de emitere a titlurilor.