UNIVERSITATEA ANDREI AGUNA CONSTANA FACULTATEADE DREPT I TIINE ADMINISTRATIVE

DREPTUL COMERULUI INTERNAIONAL NOTE DE CURS

LECT. UNIV. DRD. VIERU (NAUM) MONICA

CONSTANA 2012

CUPRINS
CAPITOLUL I OBIECTUL I DEFINIIA DREPTULUI COMERULUI INTERNAIONAL .3 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Obiectul si definitia dreptului comertului international.3 Felul normelor juridice care formeaza continutul dreptului comertului international .4 Comercianti, persoane fizice si juridice. ..5 Pozitia de egalitate juridica a partilor. Metoda de reglementare juridica a dreptului comertului international.5 Caracterele raporturilor juridice de drept ale dreptului comertului international..6 Acte si fapte de cooperare economica internationala8 Uzantele (sau obiceiul juridic)...9 Conflictul intre uzantele conventionale invocate de parti.11 Conflictul intre o uzanta conventionala si o uzanta normativa.11

10. Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege supletiva concomitenta12 11. Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege imperativa existente concomitent12 12. Conflictul intre o uzanta comerciala (normativa sau conventionala) si conventia expresa a partilor sau dispozitii ce tin de ordinea publica12 13. Clasificarea conventiilor internationale13

CAPITOLUL II SUBIECTELE DREPTULUI COMERULUI INTERNATIONAL 1. 2. 3. 4. 5. Subiectele dreptului comertului international.15 Societatile transnationale (sau multinationale)...16 Subiectii de drept national, participanti la raporturile de comert international..17 Activitatea comerciala a societatilor comerciale18 Schimbarea nationalitatii societatilor comerciale...18

6. Sucursala societatii...19 7. Filiala societatii comerciale.19 8. Reprezentanta societatii comerciale20

2

CAPITOLUL III CONTRACTUL COMMERCIAL INTERNATIONAL. CLAUZE SPECIFIC ALE CONTRACTULUI COMMERCIAL INTENAINAL 1. Operatiuni precontractuale ..21 2. Operatiuni precontractuale la export 21 3. Operatiuni precontractuale la import ...22 4. Cererea de oferta ..23 5. Oferta 24 6. Incheierea contractului .25 7. Clauzele contractului 28 8. Subiectele contractelor .28 9. Obiectul contractului 29 10. Conditia de livrare 36 11. Termenul de livrare ...46 12. Interdependentele dintre contractul comercial si cel de transport 47 13. Regimul daunelor-interese 51 14. Exonerarea de rspundere. Regimul forei majore ...52

CAPITOLUL IV PRESCRIPIA EXTINCTIV N DREPTUL COMERULI INTERNATIONAL 1. Regimul prescripiei extinctive n comerul internaional 53 2. nceputul prescripiei 54

CAPITOLUL V APLICAREA DREPTULUI STRIN. EFECTELE HOTRRILOR STRINE ..57 BIBLIOGRAFIE ..60

CAPITOLUL I

OBIECTUL I DEFINIIA DREPTULUI COMERULUI INTERNAIONAL

3. Obiectul si definitia dreptului comertului international. Comertul international reprezinta modalitatea specifica in care si prin xare se realizeaza circulatia bunurilor si cunostintelor de la o tara la alta. Bazat pe principiile noii ordini economice internationale, el devine un autentic factor, un instrument important de promovare a intelegerii si increderii reciproce intre natiuni si popoare, indiferent de pozitia lor geografica sau de nivelul de dezvoltare atins. Comertul international se desfasoara intr-un cadru juridic strict reglementat prin norme juridice care consacra formarea, modificarea, executarea si stingerea raporturilor juridice aferente acestor imprejurari. Normele dreptului comercial international sunt consfintite prin conventii internationale (bilaterale si multilaterale) sau prin legislatiile nationale ale statelor, ori prin uzantele comerciale internationale. Elementele caracteristice ale dreptului comercial international sunt: - felul normelor juridice care formeaza continutul sau; - natura subiectelor; - pozitia de egalitate juridica in care acestea se afla unele fata de altele; - obiectul sau de reglementare, format din raporturile juridice patrimoniale care intrunesc conditiile de comercialitate si internationalitate.

2. Felul normelor juridice care formeaza continutul dreptului comertului

4

international. Normele materiale care formeaza continutul principal al dreptului comertului international sunt: a. 1. Normele materiale, excluderea normelor conflictuale. Aceste norme juridice, fie sunt cuprinse in izvoare interne ale dreptului roman, fie sunt norme materiale uniforme, aflate in conventii internationale sau in alte reglementari uniforme la care Romania este parte, si care, ca atare, devin parte din dreptul intern, conform prevederilor Constitutiei. a. 2. Normele de drept material si procesual. In masura in care au implicatii asupra raporturilor juridice care fac obiectul dreptului comertului international, anumite norme juridice apartinand altor ramuri de drept intra, de asemenea, in continutul acestei materii. Aceasta este situatia, de exemplu, cu unele dispozitii juridice apartinand urmatoarelor ramuri de drept: b. 1. drept constitutional, b. 2. drept administrativ, b. 3. drept financiar-valutar, b. 4. drept international public: acordurile interstatale in domeniul comertului si cooperarii economice internationale, b. 5. dreptul muncii, ca de exemplu, regimul personalului strain al societatilor comerciale u sediul in Romania, al reprezentantelor societatilor comerciale straine in tara, b. 6. dreptul de proprietate intelectuala, b. 7. drept penal, ca, de exemplu, infractiunile privitoare la societatile comerciale cu capital strain. 3. Comercianti, persoane fizice si juridice.
5

Din partea romana pot fi subiecte ale raporturilor juridice de drept al comertului international atat persoane fizice, cat si persoane juridice care intrunesc conditia (calitatea) de a fi comercianti si care au prevazut in obiectul lor de activitate efectuarea operatiunilor de export si import. Subiectele de nationalitate straina ale raporturilor juridice la care ne referim sunt persoane fizice sau societati comerciale care indeplinesc conditiile pentru a fi subiecte de drept in raporturile cu element de extraneitate, conform legii care le guverneaza capacitatea. In anumite cazuri, la raporturile comerciale internationale apare ca subiect statul. a. In unele raporturi juridice statul actioneaza ca subiect de drept privat (de jure gestiones), adica pe pozitie de egalitate juridica cu cealalta parte, aceasta fiind o persoana fizica sau juridica care apartine unui alt stat. b. In alte cazuri insa, in raporturile incheiate cu persoane fizice sau juridice straine, statul actioneaza ca putere suverana (de jure imperii), ceea ce se intampla mai ales in procesul realizarii politicii sale comerciale, financiar-valutare, vamale etc. 4. Pozitia de egalitate juridica a partilor. Metoda de reglementare juridica a dreptului comertului international. Atat in cazul raporturilor la care participa numai persoane fizice sau juridice, cat si atunci cand unul dintre subiecte este statul actionand de jure gestiones, pozitia partilor in cadrul raportulor de drept al comertului international este aceea de egalitate juridica. Doctrina juridica a grupat aceste raporturi dupa cum urmeaza: a. Raporturi ce se stabilesc intre state suverane si egale in drepturi, intre state si
6

organizatii interguvernamentale sau intre asemenea organizatii care prin vointa statelor membre dobandesc calitatea de subiecti de drept international. b. Raporturi la care participa, pe de o parte, state ca titulare de suveranitate, iar pe de alta parte, agenti economici (persoane fizice sau persoane juridice). Asemenea raporturi vizeaza politicile comerciale, financiar-valutare ;I vanale ale statelor. c. Raporturi ce iau nastere intre agentii economici (persoane fizice sau persoane juridice) din diverse state in calitatea lor de participanti nemijlociti la comertul international si la cooperarea economica si tehnico-stiintifica internationala. d. Raporturi patrimoniale semiinternationale sau mixte care au ca subiecti, pe de o parte, un stat ce participa in dubla sa calitate de titular de suveranitate (deci subiect de drept international) si de persoana juridica (deci subiect de drept civil, national), iar pe de alta parte agentii economici din alt stat (subiecti de drept civil strain). Asemenea raporturi se stabilesc in virtutea acordurilor de investitii industriale, precum si in baza contractelor de concesiune pentru prospectarea si valorificarea unor resurse miniere sau petrolifere. 5. Caracterele raporturilor juridice de drept ale dreptului comertului international. a. Concept. Raportul juridic de comert international este raportul patrimonial reglementat prin normele dreptului comertului international care se stabileste intre participantii la comertul international sau la operatiunile de cooperare economica si tehnico-stiintifica (persoane fizice si juridice), subiecti de drept aflati intr-o deplina egalitate juridica in cadrul colaborarii economice internationale si al schimbului mondial de valori si cunostinte. b. Comercialitatea. In general, comercialitatea desemneaza calitatea sau atributul unui raport juridic de a fi comercial. Raporturile juridice de comert international
7

vor fi calificate ca si comerciale prin referire la normele dreptului national care, potrivit normelor de drept international privat, constituie lex causae. O delimitare stricta a domeniului dreptului comercial, creata numai prin uzante, nu a putut fi niciodata clar si precis conturata, ceea ce permite existenta unei justificate indoieli in ceea ce priveste realizarea acesteia. Legislatiile nationale folosesc in acest scop doua elemente de distinctie: subiectii de drept implicati si actele sau faptele juridice concret savarsite. c. Conceptia subiectiva. Din punct de vedere istoric, aceasta conceptie s-a conturat o data cu regulile de desfasurare a comertului statornicite prin practici umane urmate si repetate vreme indelungata in corporatiile de negustori din evul mediu. Ea se formeaza pe premisa desprinsa din realitatea acelor timpuri ca dreptul comercial este un drept profesional, un drept al comerciantilor. d. Conceptia obiectiva. Atributul comercialitatii poate fi dat si de obiectul reglementarilor juridice care este comertul, activitatea comerciala. Potrivit acestui criteriu, sunt luate in considerare ca acte sau fapte de comert operatiile necesare vietii comerciale, actele I faptele comerciale prin ele insele, facandu-se abstractie de calitatea acelui care le savarseste. In virtutea acestei premise, comercialitatea urca de la actul comercial prin natura lui, la persoana care-l savarseste, parcurgand un traseu invers decat cel preconizat in cadrul conceptiei subiective. In virtutea conceptiei obiective se pot distinge doua grupe de acte sau fapte de comert: - acte al caror caracter comercial decurge din natura sau din obiectul concret al operatiunii, - acte al caror caracter comercial decurge din insasi forma lor, de pilda cambia, cecul, biletul la ordin etc.

6. Acte si fapte de cooperare economica internationala. Cooperarea economica internationala la care participa subiectele romane de drept al comertului international se pot realiza intr-o multitudine de domenii si forme, care sunt mentionate, de regula, in acordurile bilaterale de cooperare economica si tehnico-stiintifica la care Romania este parte. Principalele forme de cooperare economica si tehnica internationale mentionate in acordurile la care ne referim sunt, in esenta urmatoarele: a. efectuarea de lucrari si prospectiuni, exploatari si explorari de zacaminte de minerale, b. efectuarea de studii, proiectare si punere in functiune de obiective economice in cele doua tari si/sau in terte tari, precum si dezvoltarea sau modernizarea unor capacitati de productie existente, c. producerea si comercializarea in comun de marfuri, inclusiv in terte tari, d. prelucrarea de produse utilizand capacitatile disponibile ale celor doua tari, infiintarea de birouri sau societati mixte sau proprii de inginerie, consultanta, marketing pentru realizarea de proiecte, studii, lucrari de constructii si montaj in diferite domenii de cercetare, e. Constituirea de banci mixte, societati mixte de transport si realizarea de obiective turistice, f. cooperarea si prestarea de servicii in domeniile transportului si telecomunicatiilor, porturilor si zonele libere din cele doua tari, g. transferul de tehnologie. Din punct de vedere juridic, operatiunile de cooperare economica si tehnicostiintifica internationala imbraca, in principiu, doua forme: a. o forma pur contractuala, care nu se materializeaza in nasterea unei noi persoane juridice si care se exprima, in cea mai mare parte a cazurilor, prin contractul de
9

cooperare economica internationala. b. forma constituirii de societati comerciale cu capital comun. Internationalitatea. Raporturile comerciale care se nasc sub imperiul legilor nationale si isi consuma intreaga existenta juridica pe teritoriul national raman indiferente pentru dreptul comertului international fiind supuse in tot ceea ce le priveste legilor respective. Asemenea raporturi intra in zona de interes a dreptului comertului international numai atunci cand si numai in masura in care caracterul lor comercial este dublat de caracterul lor international. 7. Uzantele (sau obiceiul juridic). Tendinta legii scrise de a-se extinde incidenta asupra intregului domeniu al comertului se de a reglementa intreaga problematica a raporturilor juridice stabilite in acest domeniu este din ce in ce mai evidenta. Doctrina distinge mai multe feluri de uzante, si aume: - uzante locale, caracterizate prin aceea ca acestea sunt determinate pe baza unui criteriu geografic in sensul ca aplicarea lor este limitata la o anumita piata comerciala, localitate, port sau regiune etc. - uzante speciale care se grupeaza intr-o categorie aparte pe baza criteriului ce are in vedere obiectul contractelor de un anumit fel, ori al unei zone a activitatii comerciale; din aceasta categorie fac parte, de exemplu, uzantele statornicite in comertul cu cafea, cele existente in comertul cu zahar etc. - uzante generale, ce se disting prin faptul ca vizeaza ca domeniu de aplixcare zona comertului in totalitatea ei, independent de orice criterii de departajare a acesteia. Dupa un alt criteriu, ce tine seama de forta juridica a uzantelor, se disting uzantele normative si uzantele conventionale. a. uzantele normative sunt acelea care, tragandu-si forta juridica dintr-o
10

jurisprudenta bine stabilita ce le confera autoritate proprie, dobandesc o putere similara normei de drept. b. uzantele conventionale sunt acelea care se origineaza din vointa contractantilor care au deplina libertate, in virtutea autonomiei de vointa, sa stabileasca potrivit aprecierii lor, continutul contractului pe care l-au perfectat. Acest gen de uzante se formeaza de regula spontan, la initiativa unui partener contractual, fiind acceptate de celalalt partener contractual, dar ca urmare a satisfactiei date ambilor contractanti. Uzantele contractuale prezinta doua grave inconveniente, anume: incertitudine si imprecizie. Dar aceste inconveniente nu sunt insurmontabile, ele pot fi inlaturate pe doua cai, si anume: - prin certificarea existentei lor si a continutului lor data de camarele de comert la cererea organului de jurisdictie sau a partii interesate, atunci cand uzantele sunt invocate in fata instantei de judecata sau a arbitrajului, - prin formularea ce uneori le-o dau organizatiile profesionale dintr-un anumit domeniu. Uzantele comerciale sunt incluse de regula in continutul contractelor comerciale. De aici consecinta ca forta lor juridica nu depasaste forta juridica a clauzelor contractuale, deoarece inserarea lor in contract se face de catre parti (implicit sau explicit) cu titlul de clauza contractuala, iar nu cu titlu de norma juridica apartinand sistemului de drept national, din tara de unde ele s-au format. 8. Conflictul intre uzantele conventionale invocate de parti. Uzantele conventionale fiind expresia vointei partilor, conflictul dintre doua asemenea uzante este similar cu conflictul dintre doua stipulatii contractuale. Solutionarea unui asemenea conflict se bazeaza pe faptul ca are prioritate uzanta
11

care se plaseaza in timp mai aproape de data perfectarii contractului consideranduse ca partile s-au referit la acea uzanta. Atunci cand in intervalul de timp dintre momentul perfectarii contractului si momentul executarii acestuia s-a produs inlocuirea uzantei existente la incheierea contractului cu o alta uzanta, are prioritate uzanta existenta la contractare, deoarece in acel moment numai acea uzanta era cunoscuta de parti. 9. Conflictul intre o uzanta conventionala si o uzanta normativa. Uzanta normativa are forta juridica a legii supletive pe care o completeaza. Dar legea supletiva este predestinata sa suplineasca vointa partilor. De aici consecinta ca in cazul in care partile au invocat o uzanta concentionala, acea uzanta reflecta vointa lor si ca urmare nu ramane loc pentru aplicarea legii supletive, deci implicit a uzantei normative la care ea trimite. Asadar, in ipoteza la care ne referim are prioritate in aplicare uzanta conventionala deoarece ea da expresie vointei partilor. 10. Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege supletiva concomitenta. Solutia este aceeasi ca si cea preconizata in cazul conflictului dintre o uzanta conventionala si o uzanta normativa deoarece, pe de o parte, forta juridica a uzantei normative este echivalenta cu forta juridica a legii supletive pe care o completeaza, iar pe de alta parte uzanta conventionala trebuie considerata a fi o stipulatie contractuala particulara avand caracter special in raport cu regula consacrata prin legea supletiva ce are caracter general. 11. Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege imperativa existente concomitent.
12

In cazul in care exista conflict intre o uzanta conventionala si o lege imperativa (civila sau comerciala) are prioritate legeea imperatva, si e firesc sa fie asa deoarece intre cei doi termeni ai conflictului exista o importanta diferenta de forta juridica in favoarea legii imperative, aplicarea acesteia neputand fi inlaturata de uzanta conventionala care are doar forta juridica a unei stipulatii contractuale. 12. Conflictul intre o uzanta comerciala (normativa sau conventionala) si conventia expresa a partilor sau dispozitii ce tin de ordinea publica. Conventia expresa a partilor inlatura aplicarea uzantelor comerciale (normative sau conventionale). Doua precizari se impun: - posibilitatea unei contradictii intre o uzanta normativa si ordinea publica nationala este mai mult o ipoteza de scoala decat o eventualitate practic realizabila, deoarece o asemenea uzanta intotdeauna se raporteaza la o norma legala care chiar daca nu apartine ordinii publice pare greu de imaginat sa se afle in contradictie cu aceasta; - un dezacord intre ordinea publica internationala vizand operatiile de comert international si uzantele comerciale (normative si conventionale) este insa practic posibil, dar aceasta ordine publica fiind mai putin rigida decat ordinea publica nationala solutionarea conflictului respectiv este susceptibila de anumite nuantari. 13. Clasificarea conventiilor internationale. Conventiile internationale ce prezinta interes ca izvor de drept al comertului international sunt susceptibile de o dubla clasificare pe baza a doua criterii distincte, si anume: A. Potrivit criteriului care are in vedere numarul statelor semnatare se disting:
13

- conventii bilaterale si - conventii multilaterale. Se numesc bilaterale conventiile care sunt perfectate intre doua state ca titulare de suveranitate si prin care se reglementeaza aspecte ale raporturilor dintre statele semnatare. Se numesc conventii multilaterale conventiile internationale ce se realizeaza cu participarea mai multor state ca titulare de suveranitate si prin care se reglementeaza raporturi interesand dezvoltarea relatiilor dintre acele state. B. Conform criteriului ce are in vedere natura normelor instituite prin conventiile internationale criteriu ce vizeaza numai conventiile multilaterale aceste conventii se grupeaza, de asemenea, in doua varietati, si anume: - conventii prin care se formuleaza norme de drept material uniform si - conventii prin care se instituie norme de drept conflictual uniform. Din prima grupa fac parte: Conventia (adoptata la Geneva in 1930) prin care se reglementeaza unele conflicte de legi in materie de cambie si bilet la ordin; Conventia (Haga, 1955) asupra legii aplicabile vanzarii internationale de bunuri mobile corporale; Conventia (New York, 1958) privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine etc.

14

CAPITOLUL II SUBIECTELE DREPTULUI COMERULUI INTERNAIONAL 1. Subiectele dreptului comertului international. Multitudinea si diversitatea raporturilor juridice care se stabilesc intre participantii la comertul international in desfasurarea acestuia comporta in asemenea raporturi a unei multitudini si diversitati de subiecti de drept. Conceptul de stat are ca element definitoriu calitatea de titular de suveranitate. In lumea contemporana orice stat este titular de suveranitate si in aceasta calitate el se manifesta ca subiect de drept international. Statul este originar al ordinii juridice internationale. Statul detine o pozitie sigura printre ceilalti subiecti de drept. In virtutea
15

atributului de legiferare, care este o consecinta a suveranitatii, el stabileste statutul juridic al subiectilor de drept national, iar ca titular de suveranitate poate participa la realizarea unor conventii internationale prin care se creeaza organizatii interguvernamentale ca subieti de drept international. Statul nu are calitatea de comerciant si nici nu revendica o atare calitate de vreme ce el isi autoatribuie plenitudine de capacitate juridica ceea ce-I permite sa se implice in orice operatiuni economice cu strainatatea. Calitatea de titular de suveranitate confera statului un loc aparte intre ceilalti subiecti de drept international: el este o entitate sui generis neconfundabila cu vreo alta categorie de participanti la viata juridica interna si internationala. Personalitatea juridica a statului nu este supusa regulilor privind dobandirea sau pierderea ei stabilite de dreptul comun cu referire la celelalte persoane juridice. Organizatiile interguvernamentale. Sunt create prin acordul de vointa al statelor interesate. Aparitia si existenta lor decurg, in fiecare caz in parte, dintr-o conventie internationala multilaterala realizata cu participarea mai multor state ca titulare de suveranitate care prin vointele lor concordante dau fiinta unui nou subiect de drept international. Organizatiile internationale sunt subiecti de drept derivati ai ordinii juridice internationale ce inca la infiintare dobandesc un statut juridic propriu care le stabileste parametrii definitorii ai activitatii ce urmeaza sa o desfasoare in vederea atingeriifinalitatilor urmarite de statele membre la constituirea acestora. Capacitatea juridica a organizatiilor interguvernamentale este determinata prin conventia internationala de constituire a lor, conventie care contine prevederi cu privire la structura si finalitatile acestora. Implicarea organizatiilor interguvernamentale in raporturi juridice de drept privat facand parte din ordinea juridica nationala a statelor membre, chiar daca se
16

face intr-un mod nesemnificativ, pune totusi in discutie problema distinctiei dintre asemenea organizatii si ceilalti participanti la viata interna din acele state. 2. Societatile transnationale (sau multinationale). Se numesc societati transnationale sau multinationale acele societati comerciale care chiar de la constituirea lor se fundeaza pe elemente fara caracter national (cum sunt: capitalul ce provine de la asociati din diferite tari; stabilrea uneori a mai multor sedii principale in diferite tari etc.); si care sunt lipsite de o legatura juridica cu un anumit stat. Sub aspect economic, societatilor transnationale contemporane le este caracteristic faptul ca isi extind mereu activitatea de productie si comercializare concomitent pe multe piete in cadrul unei retele vaste de implantari proprii realizate pe calea investitiilor directe in strainatate. De regula, societatile transnationale evita jurisdictia instantelor nationale pentru litigiile care s-ar putea ivi in legatura cu interpretarea si aplicarea actelor lor constitutive; ele convin ca asemenea litigii sa fie supuse spre solutionare unor instante speciale: tribunale internationale ad-hoc, in compunerea carora sa fie asigurate paritatea internationala; organe internationale de jurisdictie, cum sunt, de exemplu Curtea Internationala de Justitie; tribunale internationale de arbitrare. 3. Subiectii de drept national, participanti la raporturile de comert international. In marea lor majoritate raporturile de comert international se leaga intre subiecti de drept national persoane juridice (societati comerciale, unele organizatii neguvernamentale, regii autonome) si persoane fizice din diferite tari care participa la asemenea raporturi in conditii de egalitate juridica. Intre subiectii
17

de drept national implicati in raporturile de comert internationale, societatile comerciale detin ponderea cea mai importanta. Societatile comerciale au de drept calitatea de comerciant, ceea ce face sa aiba statutul juridic rezervat comerciantilor. Statutul lor juridic difera de la un sistem de drept la altul. Legislatia Romaniei a consacrat ca regula de identificare a nationalitatii juridice sediul ei principal. In conceptia legiuitorului roman care a ramas constanta de la punerea in aplicare a Codului comercial si pana in prezent, statutul juridic al oricarei societati comerciale este definit in principal de legea tarii de sediu iar acel statut ce cuprinde si nationalitatea ei nu poate fi modificat prin efectul legii romane nici chiar pentru activitatile desfasurate de societatea respectiva pe teritoriul Romaniei. 4. Activitatea comerciala a societatilor comerciale Participarea societatilor comerciale la raporturile de drept comercial international pune problema recunoasterii internationale a personalitatii juridice deoarecere, o atare participare comporta desfasurarea unor activitati pe teritoriul altor state decat acela care le-a dat nationalitate. Legea romana recunoaste de plin drept personalitatea juridica a societatilor comerciale. Art. 43 din Legea nr. 105/1992 nu are nici o indoiala in aceasta privinta, dispunand ca persoanele juridice straine cu scop patrimonial, valabil constituite in statul a carui nationalitate o au, sunt recunoscute de plin drept in Romania. Personalitatea juridica recunoscuta suporta anumite limitari: - societatea straina nu poate dobandi prin efectul recunoasterii personalitatii sale juridice mai multe drepturi decat cele ce i-au fost incredintate de lex societatis, ceea ce reprezinta o aplicare normala a principiului respectului international al
18

drepturilor castigate. - societatea straina nu poate dobandi in statul de recunoastere drepturi pe care legea acelui stat nu le acorda societatilor comerciale facand parte din ordinea juridica nationala a statului respective 5. Schimbarea nationalitatii societatilor comerciale Schimbarea nationalitatii societatilor comerciale ridica unele probleme juridice: a) o prima chestiune este aceea de a sti ce lege guverneaza transferul in strainatate a sediului local. In rezolvare, trebuie tinut seama de faptul ca lex societatis a fost data tocmai de localizarea initiala a sediului supus schimbarii, cat si de imprejurarea ca legile tarii unde se transfera sediul nu ramane indiferenta fata de aceasta transformare. b) in cazul in care societatea comerciala isi schimba nationalitatea prin efectul producerii unor mutatii de suveranitate, aceasta situatie este reglementata prin tratate internationale convenite intre statele interesate. c) schimbarea nationalitatii societatii comerciale prin schimbarea statutului juridic, determinata de exigentele noii legi care o guverneaza. 6. Sucursala societatii Sucursalele sunt sedii secundare ale societatii comerciale stabilite in tara de constituire a acesteia sau in alte tari. Sucursalele nu au personalitate juridica si prin consecinta nu au nici independenta din punct de vedere juridic fata de societatea care le-a creat. Ele au insa o oarecare autonomie. Sucursalele sunt supuse legii societatii care a decis constituirea lor, fiind supuse totodata si legilor tarilor straine in care ele functioneaza, dar numai in ceea ce priveste infiintarea lor.
19

7. Filiala societatii comerciale Orice filiala are nationalitatea tarii unde functioneaza si este supusa legilor acelei tari. Constituirea de filiale reprezinta o modalitate pentru investitii straine si de aceea legea locala ia de obicei masurile impuse de aceasta circumstanta, in armonie cu interesele economice, fie pentru a stimula, fie pentru a ingradi asemenea investitii. Este admisa constituirea de filiale de catre societati comerciale de nationalitate straina numai fara aport de capital romanesc, cu respectarea conditiilor prevazute prin dispozitiile O.U.G. nr. 92/1997 privind stimularea investitiilor directe si a Legii bancare nr. 58/1998, republicata. Filialele constituite in Romania de catre societatile comerciale de nationalitate straina sunt persoane juridice supuse legilor Romaniei. 8. Reprezentanta societatii comerciale Reprezentanta (agentia) este o entitate juridico economica ce indeplineste o functie specializata, anume aceea de intermediar intre societatea comerciala primara (cea care a constituit-o) si partenerii sai contractori. Se deosebeste estential de sucursale si filiale prin aceea ca nu este si nici nu poate fi organizata ca intreprindere producatoare de marfuri, prestatoare de servicii sau executanta de lucrari pentru clientela, rolul sau reducandu-se la activitati de intermediere a unor raporturi contractuale intre societatea care a infiintat-o si alti participanti la circulatia bunurilor si cunostintelor.

20

CAPITOLUL III CONTRACTUL COMERCIAL INTERNAIONAL. CLAUZE SPECIFICE CONTRACTULUI COMERCIAL INTERNAIONAL 1. Operatiuni precontractuale Inainte de incheierea unei tranzactii comerciale care sa se finalizeze prin semnarea contractului, atat la export cat si la import are loc o suita de activitati menite sa creeze cadrul cel mai adecvat incheierii acestor tranzactii. In conditiile economiei de piata, activitatile precontractuale sunt desfasurate de societatile comerciale in etape si conditii diferite, in functie de pozitia pe care o ocupa in lantul producator cumparator. Astfel producatorul depune o activitate mult mai laborioasa fata de comerciantul care nu are si sarcinile de productie. Oricare ar fi pozitia societatii comerciale, el trebuie sa cunoasca conditiile comerciale concrete in care urmeaza sa se incheie contractul. 2. Operatiuni precontractuale la export Din punctul de vedere al producatorului, activitatile precontractuale incep cu studierea pietei externe privind produsul si serviciile. El va investiga piata privind
21

producatorii de marfuri similare, cantitatea de marfa produsa si gradul de acoperire al cererii pe piata, calitatea marfii produse, ambalajul de promovare, precum si etichetarea si marcarea marfii care o poate face cat mai atractiva pe piata. De asemenea producatorul este interesat sa cunoasca costurile de productie, facilitatile oferite de piata, politica de distribuire si metodele de promovare prin reclama si publicitate comerciala ale concurentei.Cunoasterea tuturor acestor aspecte il determina pe producator sa intreprinda masuri care sa confere produselor sale un grad sporit de competitivitate pe piata si deci, sa-si aroge o parte din segmentul de piata internationala cel mai favorabil valorificarii produselor sale. Din punctul de vedere al comerciantului, aceasta porneste de la stadiul de prospectare a cererii de marfuri pe piata, determinandu-l sa se indrepte catre marfa ceruta pe piata si in consecinta, sa gaseasca marfa ceruta pentru a o putea oferi. Desigur, comerciantul prospecteaza piata sub aspectul conditiilor comerciale concrete in care se vand marfurile, fata de producator care este nevoit sa ia masuri in procesul de productie pentru a produce marfurile la nivelul exigentei produce marfurile la nivelul exigentei pietei externe. Oricare ar fi pozitia societatii comerciale de producator, comerciant sau producator/comerciant, este necesar ca acesta sa desfasoare o activitate de prospectare a pietei externe, imbinata cu activitatea de reclama si publicitate, care sa se desfasoare metodic, dupa un plan bine conceput si care sa determine interesul partenerilor externi in optiunea lor de a cumpara. 3. Operatiuni precontractuale la import La import, operatiunile precontractuale prezinta unele particularitati, in functie de natura si destinatia importului. Pentru bunurile de consum si in general pentru marfurile de masa (generale), cu caracteristici de finite pe piata produselor,
22

prospectarea pietei se face pe baza cererilor de oferte neutrale, fara referire de tip, model sau specificatia vreunui producator. Cererea de oferta neutrala permite oricarui producator sa ofere produsul sau care are caracteristicile identice sau celor mai apropiate celor solicitate prin cererea de oferta. Astfel importatorul (cumparatorul) dispune de un numar mare de oferte primite, avand posibilitatea de a selecta oferta care raspunde cat mai complet cerintelor sale incat din punct de vedere al calitatii marfii, cat si al conditiilor comerciale oferite. Pentru marfurile care constituie bunuri de investitii, cererile de oferta, insotite de specificate detailate, caiete de sarcini sau teme tehnice, se transmit producatorilor specializati pentru astfel de marfuri, urmand ca acestia sa faca initial oferte tehnice, care dupa studierea si clarificarea tuturor aspectelor cu caracter tehnic de catre importator, se procedeaza la elaborarea si transmiterea ofertei comerciale. Exceptie fac invitatiile de participare la licitatii la care ofertantii trebuie sa elaboreze oferta tehnice si comerciale conform cerintelor din caietele de sarcini. 4. Cererea de oferta Cererea de oferta este manifestarea de vointa a unei unitati de comert exterior (a unui importator) de a cumpara o marfa. Aceasta poate fi facuta in scris (letric, telegrafic, telex), oral sau prin telefon, insa trebuie confirmata in scris. Continutul si forma cererii de oferta difera in functie de produsul care face obiectul acesteia, precum si de particularitatile segmentului de piata. Astfel, in situatia in care importatorul are nevoie urgenta de marfa, cererea de oferta se poate transforma in comanda, importatorul indicand marfa, cantitatea si un nivel limita al pretului. In cazul in care cumparatorul apreciaza ca oferta pe care o va primi nu va fi urmata de tratative indelungate, el poate cere de la inceput ca, odata cu oferta, sa I se trimita si o factura proforma. In cererea de oferta, cumparatorul poate preciza
23

conditiile de livrare, termenul de livrare sau alte elemente ale contactului. Principala functie a cererii de oferta este deci, aceea de a initia tratativele cu partenerii externi in vederea incheierii unor tranzactii comerciale. Ea poate avea insa si alte functii, printre care aceea de informare si cercetare asupra pietelor externe.Politetea impune ca firma care a primit o cerere de oferta sa raspunda la aceasta, chiar daca nu este interesata in tranzactia respectiva, aratand cauzele care o pun in imposibilitatea sa faca oferta. 5. Oferta Oferta de marfuri -; unul dintre cele mai importante documente comerciale -; reprezinta propunerea pentru incheierea unei tranzactii, care poate sa porneasca din initiativa exportatorului sau sa fie un raspuns la o cerere de oferta.Oferta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii de continut si forma: claritate, preciziune, conciziune, aspect placut, corectitudine, traducerea impecabila in limba accesibila pietei pe care se lanseaza. Oferta poate fi ferma sau facultativa (fara obligatii), fiecare din aceste forme prezentand anumite particularitati. In primul caz, exportatorul se obliga sa pastreze marfa pentru clientul caruia i-a oferit un anumit termen de optiune care difera in functie de felul marfii, de conjunctura pietii, etc. Daca importatorul nu accepta oferta pana la data indicata, ea se considera refuzata. In cel de-al doilea caz, vanzatorul are posibilitatea de a accepta comanda transmisa, da a nu o lua in considerare sau de a modifica oferta initiala. De asemenea poate oferi aceeasi partida de marfa mai multor clienti, executand comanda celui care raspunde primul la oferta. De obicei, la o oferta fara obligatii, vanzarea se considera perfectata numai dupa ce vanzatorul a acceptat comanda.
24

Continutul ofertei se refera la urmatoarele elemente de baza: marfa, cu indicarea calitatii si a cantitatii, pretul si modul lui de determinare, conditiile de plata si termenul de livrare, etc. In redactarea ofertei trebuie sa se tina seama de o serie de principii cum sunt: politetea, care reclama furnizarea tuturor informatiilor necesare (numele si adresa exacta a firmei, inclusiv numarul de telefon si fax), o redactare corecta, un aspect placut, etc.; promptitudinea, care presupune printre altele transmiterea operativa a unui raspuns oricarei cereri de oferta, indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ; precizia si caracterul complet al raspunsului, ceea ce contribuie la scurtarea timpului pentru incheierea unei tranzactii si la excluderea interpretarilor gresite; persistenta -; principiu al corespondentei externe, valabil si in elaborarea ofertei -; care consta in informarea permanenta a importatorului asupra produselor nou aparute in nomenclatorul de export al vanzatorului. Acceptarea ofertei se poate face imediat atunci cand cele doua parti se afla fata in fata sau cand conditiile tranzactiei se stabilesc prin telefon. Retragerea unei oferte este posibila daca ea nu a parvenit inca celeilalte parti. In mod uzual, acceptarea ofertei trebuie anuntata imediat, insa in practica internationala se intalneste si situatia in care una din parti a facut o oferta, cealalta parte a acceptat-o cu unele modificari, dar ofertantul nu a mai raspuns solicitantului. In acest caz, se considera ca modificarile au fost acceptate si contractul va fi valabil in forma sa modificata. 6. Incheierea contractului

25

Conform legislatiei civile in vigoare, privind validitatea acordului de vointa privesc: capacitatea partilor consimtamantul partilor obiectul contractului cauza contractului. Capacitatea partilor -; Codul civil prin art.948 prevede, printre conditiile esentiale pentru validitatea unui contract, capacitatea de a contracta. Capacitatea de a incheia contracte reprezinta regula, incapacitatea fiind exceptia. Consimtamantul partilor -; este manifestarea hotararii acestora de a incheia un act juridic. Pentru ca acesta sa fie valabil exprimat, el trebuie sa emane de la o persoana cu discernamant. Sunt considerati ca lipsiti de discernamant minorii sub 14 ani, interzisii judecatoresti (debilii si alienatii mintal, precum si cei carora prin sentinte judecatoresti li s-a interzis exercitarea unor drepturi pe diferite perioade). Deci contactele incheiate de asemenea persoane vor fi lipsite de validitate si se va putea cere anularea lor in fata instantelor judecatoresti. Consimtamantul nu poate sa fie viciat prin eroare, violenta sau inselaciune (dol): eroarea este o falsa reprezentare a realitatii la momentul incheierii contractului. Eroarea produce nulitatea contractului atunci cand priveste substanta obiectului contractului (de exemplu am crezut ca o sa cumpar otel, dar in realitate era vorba de fonta); violenta este amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa-I provoace o temere, care o determina sa incheie un contract pe care altfel nu l-ar fi incheiat; dolul este inducerea in eroare a unei persoane prin mijloace violente, in scopul de a o face sa incheie un contract. Astfel, prezentarea unei mostre care nu corespunde calitativ cu marfa oferita, reprezinta un dol.

26

Obiectul contractului -; in general, prin obiect al contractului vom intelege prestatiile la care se obliga partile prin contract. Contractele de comert exterior fiind contracte sinalagmatice, vor avea obiecte duble, fiecare parte fiind indatorata sa efectueze o anumita prestatie (livrarea marfii si plata pretului). Pentru ca un contract sa fie valabil incheiat, obiectul acestuia trebuie sa indeplineasca anumite conditii de valabilitate cerute imperativ de lege: 1. Obiectul contractului trebuie sa existe. Nu este imperativ necesar ca obiectul sa existe in momentul incheierii contractului, el putand fi constituit si in viitor; 2. Obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil. Obiectul este determinat atunci cand partile stabilesc in contract cantitatea, fara insa a determina in mod obligatoriu calitatea. Obiectul este determinabil atunci cand prin contract se stabilesc criteriile cu ajutorul carora, la scadenta, se poate determina obiectul; 3. Obiectul contractului trebuie sa fie posibil. Obiectul poate fi imposibil material (atunci cand nu poate fi realizat de catre nimeni) sau imposibil juridic (obligatia de a ceda un drept care nu-ti apartine); 4. Obiectul contractului trebuie sa fie in concordanta cu dispozitiile legale in vigoare, precum si cu morala sociala. Cauza contractului prin care se intelege scopul urmarit de parti la incheierea contractului. Pentru a fi valabila, cauza trebuie sa existe, sa fie reala, sa fie licita si sa fie morala. Prin forma contractului se intelege modalitatea prin care se exteriorizeaza vointa partilor de a da nastere intre ele unui raport juridic. Forma actelor juridice poate fi ceruta de lege, atat ca o conditie de validitate a acestora (forma ceruta ad validitateam) cat si ca o conditie de proba (forma ceruta ad probationem).

27

Contractele de comert exterior se incheie in mod obligatoriu in forma scrisa, aceasta fiind obligatorie atat pentru validitatea contactelor cat si pentru proba lor. 7. Clauzele contractului La incheierea contractului, partile trebuie sa aiba in vedere tratarea tuturor clauzelor care constituie obiectul raportului juridic, intr-o forma cat mai sistematizata, clara concisa, astfel incat sa se evite posibilitatea unor interpretari diferite ale unor obligatii si drepturi de catre partile contractante pe timpul executarii contractului, interpretari care ar putea sa dea nastere la litigii, cheltuieli suplimentare, pierdere de timp si chiar pierderea perspectivei dezvoltarii unei piete externe. In cele ce urmeaza se vor prezenta elementele si continutul minim al unui contract de vanzare international de marfuri; acestea insa nu trebuie sa fie considerate ca exhaustive, ci vor trebui adaptate in functie de specificul tranzactiei comerciale respective. 8. Subiectele contractelor Prin subiecte ale unui contract intelegem persoanele fizice sau juridice care prin acordul lor de vointa au dat nastere la un raport juridic contractual intre ele, asumandu-si astfel anumite drepturi si obligatii reciproce determinate prin contract. Caracteristic contractelor in comertul international este faptul ca acestea sunt sinalagmatice (bilaterale). Conform legii aplicabile vanzarii internationale de bunuri mobile sau corporale, adoptata prin Conventia de la Haga din 15 iunie 1955, sunt subiecte ale vanzarii internationale acele parti care isi au sediul sau resedinta lor obisnuita pe teritoriul unor state diferite, in oricare din situatiile urmatoare: cand contractul presupune ca lucrul vandut face sau va face obiectul unui transport din teritoriul unui stat in teritoriul altui stat; cand actele constituind oferta si
28

acceptarea sunt indeplinite pe teritoriul a state diferite; cand predarea lucrului trebuie sa se realizeze pe teritoriul unui stat, altul decat acela unde s-au indeplinit actele constituind oferta si acceptarea ofertei. Dupa cum se poate vedea, legea uniforma stabileste pentru determinarea calitatii de subiect al unei vanzari internationale un criteriu principal si trei criterii complementare, toate legate de teritoriul unde isi au sediul partile sau unde se indeplinesc diverse acte contractuale. Rezulta astfel, ca raporturile juridice specifice comertului international se caracterizeaza prin prezenta obligatorie a unora sau mai multor elemente de extraneitate cum ar fi subiectele raportului juridic cu cetatenie diferita, sediul partilor contractuale se afla in state diferite, obiectul contractului este localizat in strainatate, locul incheierii contractului este localizat in strainatate, locul efectuarii platii este in strainatate, etc. Deci raporturile juridice din cadrul relatiilor comerciale internationale contin intotdeauna un element de extraneitate (strain) aflat sub imperiul unei legi straine. Subiectele (partile) contractului, vanzatorul si cumparatorul, cat si sediul declarat al acestora, trebuie sa fie indicate cu precizie la inceputul contractului (preambul), acestea fiind subiectele raporturilor juridice care fac obiectul contractului respectiv. 9. Obiectul contractului Acest element al contractului are scopul de a preciza continutul economic al contractului si anume convenirea conditiilor in care vanzatorul se obliga sa execute marfurile sau sa presteze anumite servicii pentru satisfacerea cat mai completa a cerintelor cumparatorului.
29

Pentru delimitarea cat mai completa a obiectului contractului, acesta trebuie sa contina urmatoarele elemente: definirea produsului sau serviciului cantitatea calitatea ambalajul si marcajul Definirea produsului sau serviciului care face obiectul contractului trebuie astfel stabilita incat sa inlature cu desavarsire orice posibilitate de intelegere gresita. In cazul bunurilor fungibile, datorita calitatii omogene care face posibila inlocuirea unui lot de marfa cu altul, este suficienta trecerea denumirii complete si a tipului de marfa conform uzantelor comerciale internationale. Pentru bunurile nefungibile si servicii, este necesara enumerarea elementelor care contribuie la individualizarea produsului sau a prestarii: descrierea exacta, tehnologia de fabricatie sau executie, caracteristicile tehnice reprezentative, referirea la catalog, prospect, tip, norma tehnica, mostra, esantion, marca de fabrica, etc. Cantitatea pentru a fi determinata corect, in contract este necesar sa se prevada: unitatea de masura (bucati, greutate, suprafata, capacitate, perechi, volum, etc.) in functie de natura marfurilor si a uzantelor pietei. locul si momentul determinarii cantitatii ce se va lira (depozit, statia de incarcare). Uzual este ca locul unde se stabileste cantitatea sa fie insusi locul expedierii. Sunt insa situatii cand aceasta operatiune se efectueaza la destinatie sau atat la expediere cat si la destinatie modul de stabilire a cantitatii (numarare, masurare, cantarire, etc.); daca operatiunea se face integral sau partial, caz in care trebuie sa se stabileasca cota la
30

care urmeaza sa se limiteze verificarea; documentele care atesta cantitatea marfii expediate; de regula, conform uzantelor internationale, acestea sunt insesi documentele de transport a marfii respective. Astfel: a) la transporturile feroviare -; scrisoarea de trasura internationala. In practica insa, pot sa intervina diverse situatii si partile convin prin contract documentele care atesta cantitatea; b) la transporturile auto -; pe baza scrisorii de trasura internationala auto; c) la transporturile pe apa: pe cale maritima -; conosamentul pe cale fluviala -; scrisoarea de trasura fluviala d) la transporturile aeriene - scrisoarea de trasura aeriana; e) la expeditiile postale -; pe baza chitantei postale; f) in cazul depozitarii marfii -; pe baza certificatului de depozitare sau adeverinta de pastrare. In documentul de transport se trece greutatea marfii, inclusiv ambalajul. In functie de natura marfii este necesar sa se prevada tolerantele admise fata de cantitatea contractata sau fata de fiecare sortiment, mentionandu-se totodata obligativitatea cumparatorului de a plati fara rezerve, cantitatea efectiv livrata pana la limita acestor tolerante. In acelasi timp, pentru a permite vanzatorului sa utilizeze integral spatiul de incarcare pe mijlocul de transport convenit (evitarea navlului mort) este necesar sa se prevada in contract un anumit procent de abatere (+/-;) fata de cantitatea prevazuta in contract pentru fiecare transa de livrare. Trebuie insa sa se coreleze aceste prevederi cu cele incluse in clauzele de pret si de plata, astfel ca sa se reglementeze plata diferentelor cantitative efectiv livrate, fata de cantitatea aferenta lotului respectiv de marfa. Calitatea marfii se determina prin mai multe metode: a) determinarea calitatii de marfa pe baza de descriere constituie metoda cea mai frecvent utilizata
31

in comertul international si este aplicabila atat la materii prime, la semifabricate, cat si la masini si instalatii complexe, diverse produse si servicii. Descrierea se face prin indicarea in mod detaliat a mai multor caracteristici tehnice ale marfii sau ale rezultatului prestatiei de servicii; b) determinarea calitatii pe baza de mostre. Vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului o mostra, in baza careia acesta isi da sau nu consimtamantul. Mostra poate fi o parte reprezentativa a marfii, de dimensiuni mici, fara intrebuintari uzuale sau poate fi un exemplar complet al marfii care formeaza obiectul contractului. Marfa livrata trebuie sa fie aidoma mostrei, concordanta care in caz de contestatie poate fi determinata prin expertiza. Mostrele au si functia de a informa clientul potential asupra calitatii marfii, iar la livrarea acesteia joaca rolul de probe pentru verificarea indeplinirii obligatiei contractuale cu privire la calitate; c) determinarea calitatii marfii pe baza de tipuri si denumiri uzuale este frecvent utilizata pentru marfurile de masa, care formeaza obiectul tranzactiilor de bursa. Spre deosebire de mostra, atat tipul cat si denumirea nu reprezinta o marfa reala existenta la vanzator, ci o calitate virtuala (abstracta), iar marfa care urmeaza sa fie livrata de vanzator, trebuie sa corespunda sau sa se apropie cat mai mult de aceasta calitate. Atat tipul cat si denumirea uzuala, daca sunt reglementate pe plan international, devin elemente sigure care faciliteaza dezvoltarea schimburilor internationale; d) determinarea calitatii prin indicarea marcii de fabrica, a celei de comert sau de serviciu. Marca de fabrica sau de comert permite individualizarea, identificarea calitativa a unui produs dintr-o gama de produse similare care pot satisface aceeasi trebuinta, iar marca de serviciu atesta calitatile si competenta firmelor specializate in acest scop. Convingerea unui numar cat mai mare de consumatori in legatura cu calitatile si utilitatea unui produs de marca, conduce la omogenizarea cererii. Prin omogenizarea cererii, marcile de fabrica depasesc granitele, iar producatorul in cauza, de cele mai multe ori reuseste
32

in competitia internationala; e) determinarea calitatii pe baza vizionarii marfii. Cumparatorul examineaza marfa si isi da consimtamantul in vederea incheierii contractului. In comertul international, aceasta metoda se practica in doua variante: 1) vanzarea - cumpararea cu clauza vazut si placut, ceea ce insemna ca importatorul a vazut marfa inaintea incheierii contractului, declarandu-se de acord cu calitatea ei, fara sa fie nevoie de o descriere tehnica; 2) vanzarea - cumpararea cu clauza dupa incercare ceea ce inseamna ca valabilitatea contractului este conditionata de acceptarea calitatii marfii de catre cumparator. In cazul cand marfa nu corespunde contractul se considera reziliat. f) determinarea calitatii prin utilizarea unor formule consacrate: Astfel, potrivit formulei tel quel sau tale quale, cumparatorul accepta marfa asa cum este, intrucat fie ca o cunoaste anterior incheierii contractului, fie ca cumpara marfa la vedere in cazul marfurilor avariate. Din punct de vedere juridic, aceasta nu se deosebeste de clauza vazut si placut. Ambalajul indeplineste doua functii de baza si anume: protejeaza marfa in timpul transportului si manipularilor si joaca un rol de promovare a vanzarii marfii. In contextul celor de mai sus, ambalajul trebuie sa indeplineasca cateva cerinte: sa fie usor pentru a nu incarca excesiv costul transportului, mai ales cand marfa se transporta pe distante lungi; sa fie rezistent, pentru a putea proteja marfa impotriva avariilor si stricaciunilor; sa fie estetic, pentru a corespunde gustului cumparatorului si a constitui un factor de promovare a vanzarii marfurilor. De obicei, in contractul de vanzare-;cumparare international partile convin asupra ambalajului in functie de felul marfii, durata de conservare, durata

33

transportului, mijlocul de transport, precum si de eventualitatea transbordarii marfii. In functie de includerea contravalorii ambalajului in pretul marfii, in contract se pot prevede urmatoarele clauze: netto -; costul ambalajului nu este cuprins in pretul marfii (de regula, cand este vorba de ambalaj de o mica valoare); netto plus ambalaj -; costul ambalajului se calculeaza separat de cel al marfii (in cazul ambalajelor de valori mai mari, care trec in proprietatea cumparatorului); netto/netto -; in pretul marfii nu se include nici costul ambalajului intern (de prezentare) nici al celui extern (in general cand marfa se expediaza in ambalajele cumparatorului); brutto/netto -; costul ambalajului este cuprins in pretul marfii (uneori se calculeaza la pretul unitar al marfii -; ex.: lazile de citrice). Practica comerciala internationala a consacrat, pentru anumite tipuri de ambalaj, destinate sa corespunda unor anumite nevoi, unele denumiri conventionale care cu timpul au devenit uzante internationale. Acestea sunt cunoscute si acceptate de exportatori si importatori, si ca atare se utilizeaza atat in contracte, cat si in dispozitiile de livrare ce intervin intre parteneri. Dintre acestea mentionam cateva: S.W.P. (seaworthy packing) -; ambalaj corespunzator marfurilor transportate pe mare. Normele tehnice pentru acest tip de ambalaj prevad, dupa caz: lazi din cherestea geluita, fara noduri; marfa trebuie sa fie gresata sau invelita in hartie cerata; lazile se captusesc cu hartie gudronata; C.P. (continental packing) -; ambalaj destinat transportului de marfuri pe continent. Este mai putin pretentios decat primul, iar normele sale tehnice prevad lazi bune,
34

din lemn sanatos. Se poate prevedea eventual obligatia pentru vanzator de a le acoperi cu prelata sau de a fi transportate numai cu vagoane acoperite sau cu camioane; MR.C. (resistance controlled) -; ambalaj a carui rezistenta se controleaza prin incercari de presiune, zguduire, umiditate, etc., rezultatele fiind consemnate intr-un inscris dupa norme internationale de control a ambalajelor; S.C.P. (strict confidential packing) -; ambalaj strict confidential. Lazile, sacii, coletele, etc., sunt marcate cu date cifrate, astfel ca sa nu se divulge cine este exportatorul si implicit tara de origine. Este utilizat de regula, in cazul reexporturilor. Marcarea marfurilor trebuie sa indeplineasca in principal doua functii: operativitate in manipularea marfii in timpul transportului; propaganda comerciala. Marcajul trebuie sa fie clar, sugestiv si sa poarte marca de fabrica sau de comert a firmei vanzatoare. Marcajul se face tinandu-se cont de ruta si mijlocul de transport si de dispozitiile conventiilor internationale privind transportul de marfuri -; COTIF. In scopul facilitarii manipularii si identificarii marfurilor, se pot aplica diferite marcaje cum ar fi: special -; mai ales pentru marfurile la care se cere o manipulare mai atenta (aparate de precizie, materiale explozive, etc.); originar -; marfa ramane in ambalajul producatorului, purtand fie marca originala a acestuia, fie a primului manipulant; neutru -; cand ambalajul nu poarta nici un semn distinctiv care sa ateste tare de origine a marfii. Cumparatorii solicita, de regula, un marcaj neutru atunci cand

35

importatorul respectiv este supus unor masuri discriminatorii (embargo, taxe vamale ridicate, etc.) sau cand doresc sa reexporte marfa. In general, partile contractante stabilesc prin contract toate elementele cu privire la marcajul ce urmeaza sa se aplice pe ambalajul marfurilor care fac obiectul tranzactiei. De regula, acestea se refera la: limba in care se face marcajul, numarul contractului, numarul de colete, firma vanzatoare, numele si adresa cumparatorului (sau destinatarului), greutatea brutto/netto, tara de origine, elemente de propaganda comerciala (marca de fabrica sau comert), indicatii si semne de atentionare (fragil, a se feri de apa, manipulati cu grija, etc.). 10. Conditia de livrare Conditia de livrare reprezinta una din clauzele esentiale ce se convin intre partenerii unui contract comercial international, prin aceasta reglementandu-se in fapt transferul marfurilor de la vanzator la cumparator, ceea ce genereaza importante consecinte juridice si economice. Momentul transferului proprietatii poate fi diferit de momentul transferului riscurilor, acest moment reflectandu-se intr-o gama variata de modalitati care au deveni uzante de comert international, uzante care la randul lor au devenit izvoare de drept comercial, facilitand negocierea si incheierea contractelor comerciale intre parti. Pentru simplificarea negocierilor, inca din 1928 au fost elaborate de catre Camera Internationala de Comert de la Paris, unele reguli de interpretare uniforma a unui numar de 6 conditii de livrare (termeni comerciali) din domeniul vanzarii internationale, cu tot ce aveau mai nesigur si contradictoriu.

36

Acest inceput, primit favorabil de marea majoritate a comerciantilor a stimulat initiativa Camerei de Comert care a sistematizat si interpretat unitar principalele uzante practicate in comertul international, editand in 1936 primele reguli INCOTERMS (INternational COmercial TERMS) cuprinzand 11 termeni comerciali internationali. Acesti termeni care au devenit cunoscuti in lume sub numele de regulile INCOTERMS, pe masura dezvoltarii comertului mondial, a modificarilor intervenite in modalitatile de realizare a transportului international si a modernizarilor ce au caracterizat procesul evolutiv al vietii economice internationale, au fost revizuiti, completati si sistematizati in mai multe randuri si anume: 1953, 1967, 1976, 1980 ultima operatiune de acest gen avand loc in anul 1990, regulile elaborate si sistematizate de date aceasta intrand in vigoare de la 1 iulie 1990. Regulile INCOTERMS a caror aplicabilitate este facultativa, urmaresc in principal stabilirea unor definitii unitare privind interpretarea principalilor termeni comerciali internationali utilizati in contractele de vanzare-;cumparare, urmarinduse definirea cu suficienta precizie a obligatiilor partilor in stricta conformitate cu practicile curente in domeniul comertului international. Caracterul facultativ al regulilor INCOTERMS se refera la neobligativitatea utilizarii lor de catre partenerii comerciali, dar odata ce a fost convenit intre acestia prin contract o anumita clauza de livrare conform INCOTERMS, ea va produce toate efectele juridice si economice ce decurg din interpretarea unitara pe care a dat-o Camera Internationala de Comert.

37

Termenii comerciali internationali grupati sub denumirea de INCOTERMS au un dublu rol in desfasurarea unei tranzactii comerciale, si anume: in primul rand constituie un procedeu de identificare a modalitatilor de vanzare printr-o denumire comuna si in al doilea rand au o functie de armonizare, respectiv de a determina in mod automat obligatiile standard ale vanzatorului si cumparatorului, continutul lor uniformizat putand fi completat cu stipulatii particulare in functie de interesul participantilor la tranzactie. Scopul INCOTERMS este de a pune la dispozitie un set de reguli internationale care sa permita interpretarea celor mai uzuale clauze de comert exterior si sa evite sau sa reduca in cea mai mare masura incertitudinea interpretarilor diferite a acestora, in conditiile in care participantii la un contract comercial international nu sunt totdeauna la curent cu practicile comerciale din diferite tari. Aceste reguli sunt enuntate totodata intr-o terminologie simpla, mai putin specifica conceptelor juridice, dar mai apropiata in schimb mentalitatii practice a celor ce savarsesc fapte de comert exterior. Dintre motivele care au condus la revizuirea in 1990 a regulilor INCOTERMS stabilite in 1980, se evidentiaza dorinta de a se adapta termenii respectivi la utilizarea tot mai intensa a comunicarii prin sisteme electronice EDI (Electronic Data Interchange). In noua versiune INCOTERMS 1990 acest lucru devine posibil, partile contractante putand sa-si puna la dispozitie prin mesaje electronice, anumite documente cum sunt facturile comerciale, acte cerute de vama, dovezi privitoare la livrare, documente de transport, etc. De retinut insa ca in situatiile in care vanzatorul trebuie sa prezinte cumparatorului un document de transport negociabil de genul conosamentului, care in mod frecvent este folosit la vanzarea marfii in timp ce aceasta este inca pe drum,
38

va trebui ca la transmiterea mesajului electronic (EDI), sa se asigure mai intai ca din punct de vedere al legalitatii, cumparatorul are aceeasi pozitie pe care ar fi obtinut-o daca i s-ar fi transmis conosamentul pe cale obisnuita. Un alt motiv care a condus la revizuirea regulilor INCOTERMS 1980 il constituie schimbarile intervenite in tehnicile de transport, in mod deosebit la transportul marfurilor in containere utilizand cele mai diverse mijloace (maritime, fluviale, feroviare, rutiere, aeriene) precum si extinderea rapida a traficului mondial. In noua versiune, termenul de caraus nu se refera strict la o intreprindere propriu-zisa de transport, ci include, intr-o conceptie mai larga, orice alta societate sau persoana care se angajeaza sa-si asume intreaga raspundere in calitate de caraus pentru efectuarea transportului respectiv sa angajeze pe baza de contract un serviciu de transport. De asemenea, in urma sugestiilor primite, grupul de lucru pentru revizuirea regulilor INCOTERMS 1980 a cautat solutii pentru a prezenta clauzele (termenii) intr-o alta maniera, care sa faca mai usoara intelegerea si citirea lor. Astfel, clauzele au fost grupate in 4 categorii diferite: 1) clauza potrivit careia vanzatorul tine marfa la dispozitia cumparatorului in (la) sediul vanzatorului -; the E terms -; ex works; 2) clauza potrivit careia vanzatorul este solicitat sa livreze marfa la un caraus numit (angajat) de cumparator -; the F terms -; FCA, FAS, FOB; 3) clauza potrivit careia vanzatorul trebuie sa angajeze transportul, dar fara a-si asuma riscul pierderilor sau al deteriorarii marfurilor sau costurile aditionale cauzate de evenimente ce au survenit dupa expediere -; the C terms -; CFR, CIF, CPT si CIP;
39

4) clauza potrivit careia vanzatorul trebuie sa suporte toate cheltuielile si riscurile necesare pentru aducerea marfii in tara de destinatie -; the D terms -; DAF, DEF, DEQ, DDU si DDP. Riscul pierderii sau degradarii marfii trece de la vanzator la cumparator odata cu predarea marfii la caraus si nu cand marfa a fost incarcata in mijlocul de transport. Documentul eliberat de caraus vanzatorului, poate fi conosament (bill of lading), scrisoare de trasura (way bill) sau certificat de primire al carausului (carriers receipt), atestand ca vanzatorul a suportat toate cheltuielile cu marfa pana in acel moment, ca riscurile trec de la vanzator la cumparator la data emiterii documentului si ca livrarea s-a efectuat sau nu in cadrul termenului de livrare convenit prin contract. Deci, documentul eliberat de caraus atesta ca vanzatorul s-a achitat de obligatiile asumate prin contractul de vanzare-;cumparare si are dreptul la incasarea contraprestatiei (pretul marfii); Vanzatorul este obligat ca la data convenita sa livreze marfa la dana unde este acostata nava sau in barje in portul nominat. Deci suporta toate cheltuielile si riscurile pana cand marfa este pusa langa vas, inclusiv cheltuielile cu inchiriatul barjelor, daca este cazul. Cumparatorul suporta toate cheltuielile si riscurile din momentul in care marfurile au fost puse langa nava, inclusiv cheltuielile de incarcare pe nava. Deoarece marfa trebuie sa astepte nava pentru a fi incarcate, si nu invers, este necesar ca partile in contract sa prevada ca documentul care atesta indeplinirea obligatiilor de catre vanzator privind livrarea, sa fie certificatul de antrepozitare a autoritatii (administratiei) portuare, in baza caruia vanzatorul sa poata incasa
40

contravaloarea marfii livrate. c) Free on board(franco la bord, urmat de numele portului de incarcare) -; FOB Vanzatorul este obligat sa suporte cheltuielile pana cand marfa este adusa la bordul navei indicate de cumparator, in portul de incarcare si sa notifice cumparatorului faptul ca marfurile au fost livrate la bord. El trebuie sa obtina, pe contul si riscul sau, licente de export si alte documente necesare exportului marfurilor. Riscurile trec asupra cumparatorului din momentul in care marfa a trecut balustrada navei in portul de incarcare. Totodata el este obligat sa-l anunte pe cumparator ca are marfa gata de expediere si o pune la dispozitie la data convenita. Daca cumparatorul nu se achita de obligatia de a trimite nava in timpul convenit, trebuie sa se mentioneze in contract ca in aceasta situatie cheltuielile si riscurile revin cumparatorului. De asemenea, pentru a se evita litigiile ulterioare la riscurile ce le comporta incarcarea marfii pe nava, este recomandabil ca aceasta clauza sa fie completata cu obligatia vanzatorului de a aviza pe cumparator asupra datei aproximative cand incepe incarcarea marfii pe nava, pentru ca cumparatorul sa aiba posibilitatea sa incheie o asigurare provizorie valabila pana la obtinerea politei de asigurare pentru voiaj. Intrucat, de regula, in aceasta conditie (FOB) se intelege livrarea marfii la balustrada navei, ori de cate ori marfa urmeaza sa fie si stivuita in hambarele navei, este necesar ca in contract sa se prevada conditia de livrare FOB Stowed. Potrivit acestei conditii, stivuirea facandu-se in contul vanzatorului, este necesar sa se includa in pretul extern diferenta de cheltuieli privind incarcarea, stivuirea si amararea marfurilor in hambar.

41

Vanzatorul suporta toate cheltuielile cu marfa pana cand aceasta ajunge in portul de destinatie convenit. Riscurile trec de la vanzator la cumparator, ca si in conditia de livrare FOB, odata cu trecerea marfii peste balustrada navei in portul de incarcare, deci marfa este transportata pe riscul cumparatorului. Data livrarii marfii este considerata data conosamentului eliberat de armatorul navei in portul de incarcare, fata de care cumparatorul poate considera ca marfa s-a livrat sau nu in termenul de contract convenit. Sunt situatii in care cumparatorul solicita vanzatorului sa suporte cheltuielile de descarcare in portul de destinatie din diferite considerente. In acest caz, vanzatorul trebuie sa completeze conditia de livrare cu prevederi privind obligatia descarcarii marfii si sa convina cu cumparatorul nivelul cheltuielilor de descarcare, conform tarifelor portuare, care se adauga la pretul extern negociat. Astfel, in functie si de navlul obtinut, pot apare mentiuni cum ar fi: CFR -; landed (descarcat) -; atunci cand vanzatorul suporta si cheltuielile de descarcare a navei; CFR liner terms -; atunci cand navlul cuprinde si cheltuielile de incarcare si descarcare; CFR free out -; atunci cand vanzatorul nu suporta cheltuielile de descarcare la destinatie, acestea fiind acoperite de catre cumparator. b) Cost, Insurance and Freight(cost, asigurare si navlu) -; CIF Aceasta conditie de livrare se deosebeste de precedenta doar prin faptul ca vanzatorul are si obligatia de a asigura marfa si de a preda cumparatorului polita de asigurare contra riscurilor transportului maritim. Si in cazul practicarii acestei clauze, riscurile trec de la vanzator la cumparator in momentul trecerii marfurilor peste balustrada navei in portul de incarcare.

42

Cu toate ca in INCOTERMS nu se face referire expresa la transmiterea proprietatii, se considera ca la vanzarile CFR si CIF aceasta se face prin predarea conosamentului catre cumparator, din care cauza, in practica comerciala aceste vanzari sunt considerate vanzari de documente. La livrarile CIF este indicat sa se mentioneze in contract ca importatorul trebuie sa comunice vanzatorului portul de destinatie. c) Carriage paid tonamed place of destination (transport platit pana la locul de destinatie convenit) -; CPT Vanzatorul plateste costul transportului marfurilor pana la locul convenit prin contract. Riscul trece de la vanzator la cumparator cand marfurile au fost preluate spre transport de primul caraus si nu cand au fost incarcate in mijlocul de transport sau cand au trecut de balustrada navei in portul de incarcare. Carausul elibereaza un conosament, o scrisoare de trasura sau un certificat de preluare spre transport care atesta ca vanzatorul a indeplinit obligatiile asumate prin contract privind livrarea marfii. FIATA, prin conditiile generale elaborate, a standardizat documentul de transport pentru aceasta conditie de livrare, care acopera tot parcursul marfii pana la destinatie. Acest document este Through Bill of Lading (conosament direct) a carui data atesta totodata si data livrarii marfii fata de termenul contractual convenit. d) Carriage and insurance paid tonamed place of destination (transport si asigurare platite pana lalocul de destinatie convenit) -; CIP Aceasta conditie de livrare se deosebeste de precedenta prin faptul ca vanzatorul

43

are si obligatia de a asigura marfa si a preda cumparatorului polita de asigurare contra riscurilor transportului multimodal. Grupa D terms
a)

Delivered at frontiernamed place of delivery at frontier -; DAF Vanzatorul si-a indeplinit obligatia fata de cumparator in momentul in care a depus marfa la locul de pe frontiera convenit prin contract. Documentul care atesta indeplinirea obligatiilor poate fi documentul de transport, care mentioneaza descarcarea in sarcina vanzatorului sau un certificat de antrepozitare, un ordin de livrare sau orice alt document convenit prin contract care sa probeze dreptul cumparatorului de a ridica (prelua) marfa. Riscul trece de la vanzator la cumparator in momentul obtinerii documentului de antrepozitare, cand vanzatorul este obligat sa-l avizeze pe cumparator asupra locului si datei antrepozitarii marfii. Data livrarii este data documentului de antrepozitare a marfii fata de care se considera livrare in termen sau nu.

b) Delivered Ex Shipnamed port of destination -; DES Vanzatorul are obligatia de a pune marfa la dispozitia cumparatorului pe nava in portul convenit prin contract. Suporta toate cheltuielile si riscurile pe care le comporta marfa pana la sosirea acesteia in portul de destinatie. Data livrarii este data avizarii si marfa este la dispozitia cumparatorului pe nava in portul de destinatie convenit prin contract. c) Delivered Ex Quaynamed port of destination (livrat franco chei) -; DEQ Vanzatorul pune marfurile la dispozitia cumparatorului in portul si in depozitul de la dana convenita prin contract. El suporta toate cheltuielile si riscurile pana cand
44

marfurile au fost lotizate si depozitate, obtinandu-se certificatul de antrepozitare, pe baza caruia se avizeaza fara intarziere cumparatorul. Data livrarii este data certificatului de antrepozitare. Exista si varianta Ex quay -; duties on buyers account (franco chei -; taxe vamale in contul cumparatorului). De aceea este necesar ca la incheierea contractului sa se precizeze la ce varianta se refera partile in contract. d) Delivered duty unpaidnamed place of destination (livrat vama neplatita) -; DDU Aceasta este conditia de livrare care implica maximum de obligatii pentru vanzator privind cheltuielile de transport si riscurile pe care trebuie sa le suporte pana la destinatie. Vanzatorul trebuie sa obtina un document de la societatea care preia marfa in custodie, la locul convenit in contract, document care poate fi certificatul de antrepozitare, ordinul de livrare, chitanta warrant. Oricare din ele dovedeste ca vanzatorul s-a achitat de obligatiile sale contractuale si pe baza caruia se face avizarea cumparatorului. e) Delivered duty paidnamed place of destination (livrat vama platita) -; DDP Este conditia de livrare care implica maximum de obligatii pentru vanzator. In cazul in care partile convin ca vanzatorul sa suporte numai taxa vamala, atunci se va face mentiunea corespunzatoare in contract (ex.: Delivered duty paid exclusive of VAT and/or taxes). Vanzatorul suporta toate cheltuielile si riscurile pana la locul de destinatie convenit prin contract si obtine un certificat de antrepozitare care atesta livrarea marfii si in baza caruia va aviza pe cumparator ca marfa ii sta la dispozitie la locul si data convenite prin contract. Data livrarii este considerata data certificatului de antrepozitare. 11. Termenul de livrare

45

Termenul de livrare stipulat in contract precizeaza data la care vanzatorul trebuie sa predea si cumparatorul sa preia marfa care face obiectul tranzactiei comerciale. Predarea marfurilor poate fi facuta de vanzator fie direct cumparatorului, fie prin intermediul carausului in functie de conditia de livrare convenita prin contract. La convenirea termenului de livrare trebuie sa se tina seama atat de necesitatea cumparatorului de a avea marfa, cat si de posibilitatile vanzatorului, deoarece, in general, produsele contractate urmeaza a fi executate sau procurate dupa incheierea contractului. Fixarea termenului de livrare este un atribut al vanzatorului care trebuie sa aiba toate etapele intermediare de realizare si predare a produsului in termenul convenit pentru a evita consecintele ce decurg din nerespectarea acestei clauze contractuale (penalizari, daune, interese, procese, pierderea increderii clientilor). In functie de natura si complexitatea produselor, partile pot preciza in contract termenul de livrare in mai multe feluri, dintre care mentionam: termene de livrare cerute (la o data calendaristica fixa); termene de livrare orientative (pe luni, trimestre, sezoane); termene de livrare determinabile (in functie de indeplinirea anumitor conditii din contract). 12. Interdependentele dintre contractul comercial si cel de transport Cele mai utilizate conditii de livrare in transportul maritim sunt FOB (port incarcare) si CIF (port descarcare). Acestea sunt considerate clauze standard ale paritatii legale de livrare.

46

FOB port incarcare presupune incheierea unui contract de transport a marfii cu un proprietar de nava (armator) si implicit plata asigurarii si a navlului de catre cumparator. CIF port descarcare impune ca asigurarea si transportul sa cada in sarcina vanzatorului, acesta antamand cu armatorul si cu societatea de asigurare, contractul de transport Vanzarea in conditii CIF, ar parea ca poate fi dedusa pornind de la cea FOB, si ca simpla adaugare a asigurarii transportului le-ar face egale, situatie care desi analitic este adevarata, nu este exacta sub aspect comercial. Aceasta intrucat pretul CIF este forfetar intr-adevar din elementele prezentate, dar reprezinta rezultatul unei negocieri intre vanzator si cumparator. In atare conditii, ca urmare a angajarii unui transport mai ieftin, cumparatorul nu poate invoca o reducere a pretului din partea vanzatorului. Avand in vedere modul de formare a pretului in cele 2 variante de livrare si a faptului ca preturile CIF pot aduce profituri suplimentare din realizarea unor contracte de transport cu nave mai mici, platibile si in valute/monede convenabile partenerului, acesta are un atu la negocieri cautand sa foloseasca acest avantaj. In cazul ca acesta este vanzatorul, el prefera sa vanda in conditii CIF, iar in cazul in care cumparatorul se afla intr-o pozitie favorabila, el ar cauta sa imparta in conditii FOB. Din practica comerciala a rezultat o posibilitate mai mare de actiune asupra pretului marfii, deci si a competitivitatii ei, cand se imbina si cu pretul transportului si al asigurarii.

47

Atuul in negociere poate fi datorat de: excedentul flotei de care poate beneficia atat vanzatorul cat si cumparatorul; pozitia ocupata de marfa comercializata pe piata respectiva sau penurie, ceea ce va determina ca piata la acel moment sa apartina cumparatorului sau vanzatorului; intensitatea fluxurilor de transport pe o anumita relatie este de asemenea importanta; in acest caz pot fi gasite si marfuri de intoarcere din portul de descarcare, iar o folosire a mijlocului de transport in conditiile de plin-plin determina preturi mai mici de transport; politica economica a statului pentru folosirea cat mai preponderenta a flotei nationale poate stimula sau ingradi in caz de livrari nefavorabile; acestea avand in vedere realizarea unei balante a serviciilor active. Acest principiu de a exporta CIF si de a importa FOB, avand in vedere impactul asupra tranzactiei in cauza dar si a obiectivelor nationale, se numeste regula de aur a comertului. Inca in faza precontractuala, partile implicate intr-un contrat de vanzare -; cumparare prospecteaza piata navlului, prin nivelul acestuia precum si a tuturor elementelor aferente angajarii unei nave sau a unui anumit spatiu, sau altfel spus a constituirii unei baze de informatii de care se va tine cont in alegerea conditiei de livrare si de asemenea, care va constitui un punct initial in negocierea insusi a contractului comercial. Odata contractarea perfectata, si deci si conditia de livrare stabilita, unuia dintre participanti ii va reveni si sarcina negocierii unui alt contract, respectiv a celui de transport. Se vor stabili astfel doua subsisteme de relatii contractuale, unul avand la baza contractul comercial si altul derivat din acesta, dar independent, care reprezinta contractul de transport.
48

Inchirierea unui spatiu, partial sau total pe o nava maritima este definita ca navlosire, iar persoana juridica care este beneficiara acestui spatiu se numeste navlositor. Relatiile dintre aceasta persoana si caraus, care poate fi chiar proprietarul de nava sau o alta care preia acest rol, se stabilesc de regula prin contractul de charter party. Este evident ca in aceste relatii, carausul ofera servicii de transport iar navlositorul pe cele de marfa. In cazul in care o persoana juridica incarca marfuri pe o nava fara sa fie parte la contractul de charter party, ci altui document specific transportului maritim denumit conosament, se numeste incarcator. Din aceste considerente, in cazul unei livrari FOB, navlositor este cumparatorul iar vanzatorul indeplineste calitatea de incarcator, in timp ce la o livrare CIF, in care navlositorul este chiar vanzatorul, acesta este navlositor si incarcator, cumparatorul indeplinind functia de primitor al marfurilor. Trebuie fcut o distincie dup cum contractul implic sau nu transportulmrfurilor. Dac contractul implic transportul mrfurilor, este necesar o subdistincie: a) dac vnztorul e inut s remit marfa transportatorului ntr-un loc determinat,atunci riscurile se transfer de la vnztor la cumprtor n momentul n care marfa esteremis n acel loc; b) dac vnztorul nu e inut s remit marfa ntr-un loc determinat, atuncitransmiterea riscurilor are loc n momentul remiterii mrfii primului transportator. Dac contractul nu implic transportul mrfurilor, atunci este necesar o altsubdistincie:

49

a) dac cumprtorul este inut s preia marfa ntr-un alt loc dect la sediulvnztorului, riscurile se transmit n momentul n care predarea este fcut n acel loc; b) n toate celelalte cazuri transferul riscurilor are loc n momentul n care marfaeste pus la dispoziia cumprtorului.1 n toate cazurile, pentru a opera transferul riscurilor, este necesar ca marfa s fieindividualizat ca fiind pentru acel cumprtor.

13. Regimul daunelor-interese Observaii generale: Daunele-interese pot fi acordate pentru neexecutarea oricror obligaii contractuale. Daunele-interese pot fi cumulate cu celelalte mijloace de caredispune dup caz vnztorul sau cumprtorul.ntinderea daunelor-interese: Potrivit art. 74 din Convenia de la Viena, daunele-interese acoper att pierderea suferit -damnum emergen, ct i ctigul nerealizat lucrum cessans. Potrivit art. 74 aceste daune-interese nu pot fi superioare pirderii suferite ictigului nerealizat pe care partea n culp le-a prevzut sau ar fi trebuit s le prevad lamomentul ncheierii contractului. Deci, potrivit Conveniei de la Viena sunt reparabile doar daunele previzibile Convenia de la Viena reglementeaz anumite modaliti specifice da calcul adaunelor-interese. Astfel, art. 75 reglementeaz executarea coactiv: atunci cndcontractul este rezolvit, iar cumprtorul, ntr-o manier rezonabil i ntr-un termenrezonabil dup rezolvire a procedat la o cumprare de nlocuire sau la o vnzarecompensatorie, partea care

50

cere daune poate obine diferena dintre preul contractual ipreul cumprrii de nlocuire sau a vnzrii compensatorii. Dac contractul este rezolvit, iar mrfurile au un pre curent pe pia, atunci se potcere daune echivalente cu diferena dintre preul contractual i preul curent alrespectivelor mrfuri.

14. Exonerarea de rspundere. Regimul forei majore Fora major este reglementat n art. 79 din Convenia de la Viena, text care nuutilizeaz ns sintagma de for major.Potrivit textului, o parte este exonerat de rspundere pentru neexecutarea oricreiobligaii contractuale, dac dovedete c neexecutarea a fost determinat de o piedicndeplinind urmtoarele condiii cumulative: a) s fie independent de voina prii care o invoc; b) partea s nu se fi putut atepta n mod rezonabil n momentul ncheieriicontractului la apariia unei asemenea piedici; c) s fie imprevizibil i insurmontabil, adic partea nu o poate preveni i nicidepi, nici nu poate s-i previn sau s-i depeasc efectele. Aspecte procedurale privind invocarea forei majore Partea care a suferit mprejurarea de for major trebuie s-l avertizeze pe cocontractant despre piedica suferit i despre efectele pe care aceasta le are asupracapacitii sale de executare a contractului.n lipsa notificrii ntr-un termen rezonabil din momentul n care partea care nui-a executat obligaia cunotea sau ar fi trebuit s cunoasc respectiva piedic, aceastparte va datora daune-interese, dar care nu sunt datorate pentru neexecutarea obligaieicontractuale, ci prin prejudiciul cauzat prin lipsa
51

notificrii respectivei piedici. Deci, lipsa notificrii nu implic decderea din dreptul de a invoca fora major, dar partea vasuporta daune-interese pentru prejudiciul pe care cocontractantul l-ar fi putut evita dacar fi fost notificat la timp.

CAPITOLUL IV

PRESCRIPIA EXTINCTIV N DREPTUL COMERULUI INTERNAIONAL

1. Regimul prescripiei extinctive n comerul internaional Prescripia extinctiv n comerul internaional este reglementat de Convenia asupra prescripiei n materie de vnzare internaional de mrfuri, adoptat la NewYork n 1974. Convenia a fost adoptat sub egida Naiunilor Unite, ca i Convenia de la Viena. ntruct Convenia de la New York este anterioar Conveniei de la Viena, n 1980 ea a fost amendat cu un Protocol pentru armonizarea prevederilor sale cu prevederile Conveniei de la Viena. Romnia a aderat la Convenia de la New York i la Protocolul de amendare aacestei Convenii prin Legea 24/1992.Prevederile Conveniei de la New York, ca i cele ale Conveniei de la Viena, au un caracter supletiv. Deci prile pot nltura de la aplicare total sau parial prevederileConveniei de la New York. Domeniul de aplicare al Conveniei: este corespunztor domeniului de aplicare al Conveniei de la Viena, pentru c reglementeaz prescripia n materie de vnzare internaional de mrfuri. Din punct de vedre temporal, Convenia de la New York se aplic
52

pentru Romnia din 1992. Din punct de vedere personal, Convenia de la New York se aplic atunci cnd prile i au sediul n state contractante diferite sau atunci cnd regulile de drept internaional privat conduc la aplicarea legii unui stat parte la Convenie.Din punct de vedere material, potrivit art. 1 din Convenia de la New York, prin prezenta Convenie sunt determinate condiiile n care drepturile i aciunile reciproce ale unui cumprtor i ale unui vnztor, nscute dintr-un contract de vnzare internaional de mrfuri, nu mai pot fi exercitate ca urmare a expirrii unui interval de timp, numit termen de prescripie (n engl. limitation). Potrivit art. 8 din Convenia de la New York, termenul de prescripie este unul de 4 ani.Potrivit art. 23 din Convenie, se prevede o limitare general a termenului de prescripie. Astfel, indiferent de cauzele de ncetare a curgerii termenului de prescripiesau de prelungire a termenului de prescripie, termenul general de prescripie expir cel mai trziu la 10 ani de la momentul la care a nceput s curg. 2. nceputul prescripiei Convenia de la New York reglementeaz o regul general i o serie de regulispeciale.Regula general este consacrat n art. 9 din Convenie, potrivit cruia, termenulde prescripie ncepe s curg de la data la care aciunea poate fi exercitat.Convenia de la New York instituie de asemenea o serie se reguli speciale, care,ca i n dreptul intern, nu constituie excepii de la regula general, ci aplicaii ale regulii generale n anumite cazuri particulare. n primul rnd, n cazul aciunii rezultate din nclcarea contractului, termenul de prescripie ncepe s curg de la data nclcrii.n al doilea rnd, n cazul aciunii ntemeiate pe neconformitatea mrfii, termenul de prescripie ncepe s curg de la data la care marfa a fost n mod efectiv remis cumprtorului sau de la data la care oferta de remitere a fost refuzat de cumprtor.Aciunea are n
53

vedere aciunile bazate pe vicii aparente ale mrfii.n al treilea rnd, n cazul aciunii ntemeiate pe dol, termenul de prescripie ncepe s curg de la data la care dolul a fost descoperit sau n mod raional trebuia s fie descoperit. Deci, Convenia de la New York fixeaz dou momente de la care termenul de prescripie poate s nceap s curg:- un moment subiectiv data de la care dolul a fost descoperit- un moment obiectiv data de la care dolul trebuia, n mod raional, s fiedescoperit. Acest moment obiectiv se determin prin raportare la o persoan rezonabil, aflat n aceeai situaie. n al patrulea rnd, dac exist o garanie expres pe durata unui termen determinat, atunci termenul de prescripie ncepe s curg de la data la care cumprtorul notific vnztorului faptul c motiveaz exercitarea aciunii, ns cel mai trziu de la data expirrii garaniei. Deci exist doua momente:- primul moment este cel la care se constat viciile- cel de-al doilea moment este cel al datei expirrii garaniei. n al cincilea rnd, n materia rezoluiunii contractului ( dac o parte declar rezoluiunea contractului). Putem ntlni doua subsituaii: a) dac declararea rezoluiunii intervine naintea datei de executare a contractului,data scadenei, atunci termenul de prescripie curge de la data la care declaraia este notificat celeilalte pri b) dac rezoluiunea este declarat dup data fixat pentru executare, atuncitermenul de prescripie curge de la data fixat pentru executare 3.ncetarea curgerii termenului de prescripie Aceast instituie este cunoscut n dreptul intern sub numele de ntreruperea cursului prescripiei.Cazurile de ncetare a curgerii termenului de prescripie:
54

a) Termenul nceteaz s curg la ndeplinirea de ctre creditor a unui act introductiv al oricrei proceduri mpotriva debitorului. Poate fi vorba de o procedur judiciar, arbitral sau administrativ. Potrivit Conveniei de la New York este necesar ca procedura s se finalizeze printr-o hotrre asupra fondului cauzei. Nu intervine un asemenea caz de ncetare a termenului deprescripie dac creditorul renun la proces, dac procedura se perim, dac procedura este anulabil sau dac instana dispune ncetarea procesului. b) Termenul nceteaz s curg la ndeplinirea de ctre creditor a oricrui alt act cu efect ntreruptiv potrivit legii statului unde debitorul i are sediul.

55

CAPITOLUL V APLICAREA DREPTULUI STRIN. EFECTELE HOTRRILOR STRINE

La determinarea legii aplicabile raporturilor de drept civil cu element de extraneitate, se va ine cont de calificarea conceptelor juridice efectuat conform dreptului romn, dac legea i tratatele internaionale la care Romnia este parte nu prevd altfel. n cazul n care conceptele juridice care necesit calificare juridic nu snt cunoscute dreptului romn ori snt cunoscute sub o alt denumire sau cu un alt coninut i nu pot fi determinate prin interpretare conform dreptului romn, la calificarea lor juridic poate fi aplicat dreptul unui stat strin dac astfel nu se limiteaz drepturile civile ori dac nu se stabilesc msuri de rspundere civil. La aplicarea legii strine, instana de judecat stabilete coninutul normelor ei prin atestri obinute de la organele statului strin care au editat-o, innd cont de interpretarea ei oficial i de practica aplicrii ei n statul strin respectiv. n scopul stabilirii coninutului normelor de drept strin, instana de judecat poate cere interpretarea lor de ctre organele competente din Romnia sau cele din strintate ori poate cere avizul unor experi n domeniu. Partea care invoc o lege strin poate fi obligat de ctre instana de judecat s fac dovada coninutului ei. n cazul imposibilitii de a stabili coninutul legii strine, se va aplica legea romn.
56

n cazul n care legea strin aplicabil unui raport juridic aparine unui stat n care coexist mai multe sisteme de drept i este imposibil determinarea dintre acestea a sistemului aplicabil, dreptul acelui stat determin dispoziiile aplicabile ori se aplic sistemul legislativ cu care raportul de drept civil respectiv prezint cele mai strnse legturi. Instana de judecat aplic legea strin, indiferent de faptul dac dreptul romn se aplic raporturilor analoage n statul strin respectiv, cu excepia cazurilor n care aplicarea normelor de drept strin pe principiul reciprocitii este prevzut de legea romn. n cazul n care aplicarea dreptului strin este condiionat de reciprocitate, existena ei se prezum pn la dovada contrar. Dispoziiile legale n materie nu afecteaz aciunea normelor imperative de drept ale Romniei care, n virtutea indicrii n norm sau n virtutea importanei lor deosebite pentru asigurarea drepturilor i intereselor subiectelor de drept civil, reglementeaz raporturile respective indiferent de dreptul aplicabil. Refuzul de a aplica norma de drept strin nu poate fi ntemeiat exclusiv pe deosebirile dintre sistemul de drept, politic i economic al statului strin i, respectiv, cel al Romniei. Orice trimitere la legea strin n conformitate cu dispoziiile prezentei cri trebuie privit ca trimitere la dreptul material i nu la dreptul conflictual al statului respectiv. Romnia poate stabili restricii similare (retorsiune) drepturilor patrimoniale i personale nepatrimoniale ale cetenilor i persoanelor juridice ale statelor n care exist restricii speciale ale drepturilor patrimoniale i personale nepatrimoniale ale cetenilor i persoanelor juridice ale Romniei.

57

Drepturile dobndite n alt stat snt recunoscute i respectate n Romnia dac ele nu contravin ordinii publice.

BIBLIOGRAFIE
58

1.B. tefnescu, Dreptul comerului internaional, Universitatea Dimitrie Cantemir, Bucureti, 1993 2. O. Cpn, B. tefnescu, Tratat de drept al comerului internaional, Editura Academiei, vol.I, Partea general, 1985; vol. II, partea special, 1987; 3. V. Babiuc, Dreptul comerului internaional, Editura Atlas, Bucureti, 1994; 4. B. tefnescu (coord.), Dreptul comerului internaional documente, Editura Lumina Lex, Bucuresti,2003; 5. B. tefnescu, I. Rucreanu, Dreptul comerului internaional, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1983; 6. M. Costin, S. Deleanu, Dreptul comerului internaional, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994, 1995; 7. D. Sitaru, Dreptul comerului internaional (tratat), volumul I, Editura All Beck, Bucureti, 2004; 8. D. Mazilu, Dreptul comerului internaional, Editura Lumina Lex, Bucureti, vol.I, 1999, vol.II, 2000

59