DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

Curs 1-15.02.2023
Aspecte introductive
I. Notiune
DCI reprezinta:
1. Stricto sensu - totalitatea operatiunilor de impex cu marfuri, servicii/anteprize de lucrari intre
pf/pj, cu parteneri de nationalitate straina/cu bunuri aflate in trazit international (denumite
ocazional si operatiuni pe pietele externe). Se gasesc in faza de distributie a comertului, intre
productie si consum, atunci cand distributia are loc peste o granite de stat. Discutam despre acte
si fapte juridice, anume contracte de CI (vanzarea international de marfuri), dar si incidente in
afara vointei partilor, de care legea leaga efectele juridice concrete. Producerea unui risc
asigurat/evenimente de forta majora asupra marfurilor aflate in tranzit in Romania.
2. Lato sensu – CI înseamnă cooperare economica internationala; ansamblu de relații
bi/multilaterale cu caracter de conlucrare între pf/pj cu cetățenie sau naționalitate diferită care
implica fie transferul mărfurilor, fie prestarea de servicii, fie executarea de lucrări, dar nu
neaparat peste o frontiera de stat. Obiectul cooperării consta in efectele conjugate de realizare a
unor operațiuni conexe de comerț, eșalonate in timp, uneori, fie de producție, schimb/ajutătoare.
Operațiunile ce intra in obiect sunt acte și fapte concludente de cooperare economica
internationala, respectiv fie contracte cadru realizate între pf/pj din mai multe state (Joint-
Venture/Off-set=contrapartida), fie contractul de constituire a unei societati comerciale cu
participatie sau acționariat străin. Scopul cooperării consta in împărțirea beneficiilor rezultate.
II. Definiție
CI = ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile patrimoniale cu caracter de
internaționalitate, desfășurate in cadrul, fie operațiunilor de impex (CI strict), fie al cooperării
economice internationale între pf/pj romane și străine, care sunt profesioniști comercianți/între
acestea și un stat, aflate pe picior de egalitate juridică.
III. Obiect
Consta in raporturile juridice patrimoniale desfășurate in cadrul CI strict/cooperării
internaționale, care au mereu un caracter internațional și care se produc in exercitiul unei
întreprinderi economice. Izvoarele acestor raporturi juridice sunt actele și faptele care fie prin
natura subiectelor de drept, fie prin obiectul sau conținutul lor dobândesc caracterul de raport
internațional sau de cooperare economica internationala.
IV. Explicație terminologie
1. Operațiunile de CI sunt operațiuni de CI stricte (impex) cu mărfuri, lucrări, servicii care au un
criteriu de internaționalizare (acte de dispoziție, uneori de conservare și administrare). Au ca
subiecte profesioniștii comercianți, dar se aplica și relației dintre un profesionist și un civil.
2. Operațiuni de cooperare economica internațională. Se realizează in multiplu de domenii și au
ca izvor cooperarea economica internationala sau acordurile bi/multilaterale dintre state. Concret,
dpdv juridic cooperarea imbraca doua forme:
- contractul pur - realizarea unui act juridic cu un caracter de interdependență dat de scopul
comun al părților și de realizarea obiectului (contractele master/memorandumurile, care ulterior
se implementează prin mai multe contracte aferente fiecărei operațiuni) sau
- constituirea unei societati comerciale cu capital mixt sau acționariat strain.
3. Caracterul international - dat de existența in cadrul rapoartelor juridice a cel putin unui
element de extraneitate, impus fie de contract, fie de natura părților, fie de sistemul de drept
aplicabil operațiunii (lex causae). Legea romana prevede doua criterii de internaționalizare:
a. Subiectiv-stabilește ca părțile sa aibă domiciliul in state diferite. Criteriul este menționat in
mai multe convenții internationale la care România este parte: Viena-1980-contractul de vânzare
international de mărfuri; New York-1974-prescripția internationala in materia vânzării
internationale; Geneva-1961-arbitrajul comercial internațional
b. Obiectiv-implica ca marfa, lucrarea sau serviciul sa treacă cel putin o frontiera de stat. Se
aplica in convențiile cu privire la transportul rutier (CRM), feroviar (CIM), maritim
(NAVLOSIRE).
V. Caracter general al participării României la CI
a. G.A.T.T. (acordul general privind tarifele și comerțul), ratificat de România in 1971. In cadrul
dezbaterilor forului international s-a constituit O.M.C. (organizația mondiala a comerțului), cu
scopul liberalizării comerțului și a soluționării diferendelor legislative dintre state.
b. F.M.I. (domul monetar international) a dat nastere la D.S.T. (drepturile speciale de tragere). O
moneda fiduciara folosită ca instrument de plata între state sau între privati.
VI. Principiul libertății CI
1. Ca noțiune, raporturile juridice de CI se realizează între subiectele de drept privat in cadrul
statelor de care aparțin. Statele, asadar intra in relații sau rapoarte uni/bi/multilaterale pentru a
crea privatilor cadrul necesar aplicării comerțului.
2. Izvoarele: izvorul intern principal este Constituția, care reglementeaza libertatea comerțului, a
carei specie este CI, prin Art 135 privitor la economia de piața și libera inițiativa, Art 141
privitor la libera alegere a profesiei. La nivel international tratatul de aderare la UE prevede cele
trei libertăți fundamentele (persoana, capital, servicii), general aplicabile in UE. Acestea sunt
completate de participarea României la Organizația Mondiala a Comerțului.
3. Conținutul principiului: doua domenii de aplicare:
a. Direcția externa-liberul acces al comercianților străini la activitatile comerciale naționale și
piața româneasca. Se materializează prin înființarea de societati comerciale cu capital străin sau
acționariat mixt
b. Direcția interna-capacitatea recunoscuta comercianților romani de a fi subiecte ale comerțului
internațional, atat in UE cât și in state terțe.

Regimul licentelor si autorizatiilor de impex

I. Aspecte generale
Ca regula, impex sunt libere, consecință a principiului libertății exercitării comerțului. Prin
exceptie, licențele și autorizațiile sunt instrumente speciale ale politicii statului roman de control
și supraveghere asupra desfășurării anumitor activitati economice nationale și mai ales
internationale. Se emit in scopuri de interes general, de control ori verificare, statul putând
impune limitări ale impex, care constituie o îngrădire a libertății comerțului. Condițiile rezida in
faptul ca aceste restricții trebuie sa fie in concordanța cu legislația europeană, cu regulile OMC și
cu legislația interna.
II. Licențe
1. Competenta de emitere:
a. Ministerul comerțului-regula, emite majoritatea licențelor si in mod expres cele pentru
comercializarea mărfurilor care fac obiectul unui contingent tarifar (o anumită cantitate de marfa
este permisă a intra in România sau a ieși, având un regim tarifar redus/complet eliminat, intr-un
an fiscal).
b. Ministerul Afacerilor Externe are competenta exclusiva in emiterea licențelor cu privire la
siguranța naționala și industriile sensibile (armament, chimice, medicamente speciale).
2. Procedura de eliberare
Titularii cererii pot fi doar agenții economici având sediul in România, autorizați sa desfășoare
comerț international. Marfa se individualizează și se menționează in licența conform tarifului
vamal comun al UE și conventiei de la Bruxelles (1983) privind sistemul armonizat de denumire
și codificare a mărfurilor și elementelor. Competenta de soluționare a oricăror proceduri de
eliberare sau contestații revin Ministerului Comerțului. Valabilitatea licențelor tine cont de mai
multe aspecte:
a. Temporal-se elibereaza pana la finalul anului fiscal, dar pot fi prelungite in mod exceptional
b. Spatial-se elibereaza pentru fiecare țara și pentru fiecare partener comercial separat
c. Material-se elibereaza pentru fiecare marfa determinata și pentru fiecare încadrare in
nomenclatorul tarifar
d. Intuitu personae-pot fi utilizate doar de titular, fiind netransmisibile.
III. Autorizațiile
Sunt acte administrative diferite de licențe reglementate prin acte normative emise de autorități
publice centrale pentru tranzitul transfrontalier al unor categorii de mărfuri expres reglementate.
Se asimilează noțiunii terminologiile de avize permise certificate de comerț din diferite acte
normative. Autorizațiile se elibereaza pentru domenii sau activitati specifice din diverse categorii
economice (transportul plantelor si semințelor, produselor alimentare, medicale, al patrimoniului
cultural, alcool și tutun, al pietrelor prețioase și al aurului). Dpdv al naturii juridice, autorizatiile
sunt acte administrative cu caracter individual. Sunt norme imperative de drept administrativ cu
trimitere la CI. Dpdv al dreptului privat și al dreptului international privat sunt norme de
imediata aplicare, care înlătura conflictul de legi. Interdicțiile la impex sub forma autorizarilor se
emit oficial pentru protejarea sau siguranta publica a diferitelor activitati economice pentru ca
vizează natura specială a acelor mărfuri. Pot fi permanente, dar de regula sunt anuale. Pot viza
fie atat importul, cât si exportul (deșeurile nucleare), fie doar importul (gunoaiele și deșeurile),
fie doar exportul (bunurile și patrimoniul cultural). Publicitatea autorizatiilor este obligatorie și
trebuie menționata alături de regimul și procedura de obținere. Emiterea poate fi refuzata de
autorități in urmatoarele cazuri:
-solicitantul nu poate exercita comerț sau are aplicată o sancțiune
-contingentele tarifare s-au epuizat cu privire la mărfurile determinate
-condițiile legale de eliberare nu sunt îndeplinite
-mărfurile sunt complet interzise comerțului.
Concret, in contractele de CI dintre privați sau ca urmare a aplicării unei uzanțe internationale,
obligatia de eliberare si obținere a autorizatiilor pentru o marfa aparține partii romane pentru ca
ele se elibereaza doar național. Aceasta este o obligatie de mijloc si nu de rezultat.
Pg.: 11,12,14-17,18-23,27-29,33-37,101,107-112,37-45,52-53

Curs 2-22.02.2023
Izvoarele DCI
I. Conventii internaționale la care România este parte:
1. In materia contractelor:
- Conv Națiunilor Unite privind contractul internațional de vânzare de mărfuri (Viena-1980)
- Conv privind prescripția vânzării internaționale de mărfuri (New York-1974)
2. In materia transporturilor:
- Conv maritime și fluviale (contract de navlu)
- Conv privind transportul pe șosele (CMR)
- Conv privind transportul feroviar (CIM)
- Conv aeriene și de liber trafic
3. In domeniul financiar-bancar:
- Acordul privind tarifele și comerțul (GATT)
- Participarea la Organizația Mondiala a Comerțului (OMC)
- Participarea la fondul monetar internațional (FMI)
4. In domeniul vamal:
- Conv vamala asupra transportului internațional de mărfuri (Conv TIR)
- Conv privind sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor (Bruxelles-1983)
5. In domeniul Impex se aplica reglementarile comune UE
6. In materia arbitrajului CI:
- Conv europeană de arbitraj CI (Geneva-1961)
- - Conv privind reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale
altor state (Washington-1965)

II. Reglementarile UE
Participarea României la UE a condus la directa și imediata aplicare a regulamentelor și la
armonizarea dr român cu cel european in ce privește directivele. Regulamentele UE privesc cu
precădere regimul Impex și in detaliu regimul insolventei. Directivele au completat Legea
31/1990 și au contribuit la crearea sistemului interconectat al registrelor comerțului europene.
III. Izvoarele interne (naționale)
Se aplica doar dacă legea romana este legea aplicabila raportului juridic (lex causae).
Exista doua izvoare:
a. Izv specifice sunt actele normative ce conțin numai reglementări de CI (regimul investițiilor
străine, al reprezentantelor pj străine, al personalului străin)
b. Izv nespecifice sunt alte acte normative care reglementează tangențial și probleme de CI (titlu
IV-Arbitrajul Internațional și Cartea a VII-a-procesul civil internaținal din Codul Civil).
IV. Reglementarile de soft-law
Implica uniformizarea DCI in cadrul organismelor internaționale specializate. Acestea
elaborează reguli care nu au forta legii statale prin ele însele, dar pot fi adoptate fie de un stat, fie
de părți in contracte, fie prin aplicarea de instanțe/tribunale arbitrale. Majoritatea sunt uzante,
caracter căpătat prin aplicarea repetata și îndelungată. Principalele trei organisme de
uniformizare: UNCITRAL, UNIDROIT, CCIPARIS.
1. Uniformizarea CI in cadrul ONU prin COMISIA NAȚIUNILOR UNITE PRIVIND DCI
(UNCITAL). Activitatea se materializează prin adoptarea de instrumente juridice, fie pt a fi
ratificate de state (este autoarea conv Viena-1980 și New York-1974), fie pt a deveni soft-law
(legi tip, contracte cadru, reguli uniforme și proceduri).
2. Uniformizarea sub egida INSTITUTULUI INTERNAȚIONAL PENTRU UNIFICAREA
DREPTULUI PRIVAT (UNIDROIT). Elaborează conv internaționale și modele care pot
constitui legea aplicabila contractului/pot substitui legea naționala atunci când părțile nu au
desemnat un sistem de dr aplicabil/pot reprezenta mijloc de completare si interpretare a dr
intern/model pt legiuitorii statali.
3. Uniformizarea in cadrul camerei de comerț și industrie din Paris (CCIPARIS). Este un organ
privat cu vocație universala nonguvernamental, pj franceza cu filiale in peste 90 tari. Principalele
atribuții constau in: unificarea și codificarea uzanțelor, respectiv organizarea Curții
Internaționale de Arbitraj Comercial. Principalele publicații mondial recunoscute sunt:
- Regulile oficiale pt interpretarea termenilor contractuali și comerciali (INCOTERMS-2020)
- Contracte model cadru (vânzarea, franciza, agentia)
- Clauze standard uniformizate (forta majora și impreviziunea)

V. Uzanțele din CI
1. Izv legale:
a. Art 1 Alin 6 CCiv stabilește: prin uzante se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale
b. Conv internaționale la care România este parte conferă și acestea forta juridică uzantelor (Art
9 din Conv de la Viena-1980: părțile sunt legate prin uzanțele la care ele consimt și de
obișnuințele care s-au stabilit între acestea. In afara de Conv contrara părțile sunt considerate ca
s-au referit in mod tacit, in contracte, la orice uzanța pe care o cunoșteau sau ar fi trebuit sa o
cunoască, care se aplica sau este larg cunoscuta in tipul de contract ales).
2. Def.: Sunt practici sociale prin natura lor nescrise cu un grad de vechime, repetabilitate și
stabilitate, cunoscut între un nr nedefinit de parteneri comerciali, fie pe o zona geografică, fie in
anumite domenii/activitati economice, care reprezintă izvor de dr și se aplica ca o obligație
juridică fie in temeiul legii, fie al voinței părților din raportul juridic de CI.
3. Caracteristici:
a. Conțin un element obiectiv-constituie o practica socială (formată din acte sau fapte materiale)
constând in acțiuni sau omisiuni repetate in timp. De esența uzantelor sunt: vechimea,
repetabilitatea, stabilitatea, continuitatea, devenind uzante tocmai pentru ca aceste practici s-au
repetat in timp, in forma similară.
b. Au caracter colectiv. Acestea sunt generale, impersonale și se aplica unui nr nedefinit de
persoane (comercianți/alte persoane), respectiv se aplica, fie pe un anumit teritoriu determinabil,
fie unei profesii, fie unei categorii de produse/unei activitati, dar pot fi si generale.
c. Sunt izvor de drept. Au caracter normativ atunci când legea romana este aplicabila raportului
juridic internațional, ca lex causae.
d. Cuprind un element de natura subiectiva. Condiția esențială pentru a dobândi caracter
normativ este sentimentul de obligativitate al participanților, care intra sub incidența zonei
profesiei produselor, sa o respecte ca pe o lege, astfel uzanța putând fi impusă prin coerciție
publica.
4. Clasificare: după criteriul domeniului de aplicare exista:
a. Uzante locale-se aplica intr-o arie geografică cel putin determinabila
b. Uzante speciale-se aplica intr-o anumită ramura de activitate economică (comerț, transporturi,
agricultura) sau pt anumite produse (diamante, medicamente, cereale) sau pentru o anumită
profesie (lucrătorii portuari)
c. Uzante generale-sunt aplicabile tuturor relațiilor comericale (solidaritatea codebitorilor,
punerea in întârziere de dr)
5. Rolul uzantelor: ca regula uzanțele determina dr și obligațiile părților, ca o lege, in
următoarele moduri:
- -reglementează rapoarte de dr neprevăzute de lege
- -interpretează și completează dispozițiile legale
- -se aplica împotriva dispozițiilor legale supletvie, dacă părțile au trimis la uzante expres
sau tacit
Momentele când se pot aplica uzanțele intr-un contract:
- fie in faza de negociere (stabilesc când și cât se poate divulga secretul profesional)
- fie in faza de încheiere (stabilesc momentul manifestărilor de voința pt încheierea
contractului)
- fie in faza executării/postexecutoriu (stabilesc interpretarea cauzelor, sancțiuni, termene
postcontractuale)
6. Modurile de aplicare ale uzantelor și forta lor juridică
Ca regula, toate uzanțele, atat normative, cât și convenționale sunt izvoare de dr, asadar au
caracter normativ. Altfel spus, daca îndeplinesc condițiile uzantelor vor avea forta legii. Pot fi
uzante normative sau convenționale.
A. Normative - aplicabile in temeiul Art 1 Cod Civil: pot fi generale (solidaritatea codebitorilor,
efectul suspensiv al forței majore, punerea in întârziere)/locale (din porturi, de la bursa). Ca forta
juridică au valoarea unei norme supletive speciale. Aplicabilitatea:
- in materiile reglementate se aplica doar dacă legea specială trimite expres la aceasta,
însemnând ca izvorul este legea specială referitoare la uzante care, fiind inclusă in dispoziția
normei, va împrumuta forta ei
- in materiile nereglementate se aplica uzanțele cu prioritate fata de alte izvoare de dr
(normele supletive generale, dispozițiile legale similare/generaliste si principiile de dr)
Consecințele aplicării:
- in raport cu legea statală prevalează ca o norma supletiva, niciodată împotriva unei norme
imperative (de ordine publica), din sistemul de dr aplicabil
- in raport cu contractul, fiind cuprinse intr-o norma legala, se impun părților chiar dacă
acestea nu au trimis la uzante sau nu le-au cunoscut, dar părțile pot renunța/elimina prin
voința lor expresa/tacită din contract
- in raporturile procesuale:
a. Răstoarnă sarcina probei
b. Se invoca din oficiu si se prezuma a fi cunoscute
c. Pot constitui temei pentru recurs, deoarece sunt motive de dr
B. Convenționale - definite ca acele raporturi sociale aplicabile când părțile au făcut trimitere
expresa/tacită la acestea, astfel devenind izvoare de dr. Nu sunt nici legale și nici nu sunt
prevăzute de o norma juridică. Temeiul forței lor obligatorie rezida in voința părților (principiul
forței obligatorii a contractului-1270 Cod Civil). Acordul părților privind aplicarea uzantelor
convenționale poate fi:
a. Expres, printr-o clauza se face trimitere la acea uzanța. Se poate face trimitere și generala la
uzante curente din domeniul respectiv/codificate fie de organismele internaționale
(INCOTERMS-2020), fie stabilite de părți (clauze standard, contracte cadru)
b. Tacit/implicit, uzante ce se deduc fie din indicii intrinseci (o practica specială/locală care se
deduce din contract) sau din indicii extrinseci (manifestări de voința/executări separate de
contract, dar din care se deduce ca sunt o extensie a acelui contract)
Rolul uzantelor convenționale este de interpretare și completare a clauzelor contractului.
Consecințele aplicării:
- in raport cu legea statală pot prevala asupra unei norme supletive și asupra uzantelor
normative
- in raport cu contractul părțile determina întinderea și limitele de aplicare prin voința lor
Observatie ! : In conflictul dintre o clauza neechivoca și o uzanța convențională va avea
prioritate cea neechivoca.
Pg.: 127-146, 149-163

Curs 3-01.03.2023
Regimul juridic al investițiilor străine in România
I. Temei și terminologie

1. Investițiile directe
Conform OUG 46/2022 privind punerea in aplicare a regulamentului UE 452/2019 se prevede ca
este investiția cu scopul de a desfășura și menține legături economice durabile și directe astfel:
a. Prin avansarea de fonduri pt desfășurarea de activitati economice in România și care-i
permit investitorului străin sa exercite un control asupra administrării întreprinderii
b. Când exista o schimbare in structura de proprietate a unui investitor străin pj in sensul
achiziționării de către o pf/pj cu domiciliul/sediul in afara UE
Conform OUG 92/1997 privind stimularea investițiilor străine se reglementează trei forme:
a. Participarea la constituirea unei societăți comerciale romane (filiale)
b. Dobândirea de acțiuni/părți sociale la o societate comercială romana
c. Înființarea/extinderea unei sucursale de catre o societate straina
Conform Regulamentului BNR 4/2005 privind regimul valutar, investițiile comporta mai multe
forme:
a. Constituirea unei sucursale/unei entități noi
b. Achiziționarea unei entități deja existente in mod integral
c. Participarea alături de partea romana la o entitate juridică din România
d. Împrumutul/creditul pe o perioada mai mare de cinci ani acordat unei părți romane (fără
implicare in factorul de decizie)
e. Reinvestirea profitului
Felurile investițiilor se materializează prin actele juridice de investiții, ca regula îmbrăcând
forma societara, respectiv ca exceptie îmbrăcând forma contractuala (concesiunea de bunuri,
servicii, PPP=parteneriat public privat)
2. Investițiile de portofoliu
Conform OUG 92/1997 sunt realizate prin dobândirea de valori mobiliare de pe piețele de
capital, organizate și reglementate, care nu permit participarea directa la administrarea sau
conducerea întreprinderii.
Condițiile de exercitare conform legislației pieței de capital:
a. Se desfășoară prin intermediul societăților specializate și autorizate in materie
(SIF=societate de investitii financiare)
b. Se exercita doar cu autorizarea autorității de supraveghere financiară
c. Se materializează in instrumente financiare (valori mobiliare, piața monetară, fonduri de
investiții, titluri de stat)

3. Investitorul străin
Conform OUG 46/2022 sunt următoarele persoane care au realizat sau intenționează sa realizeze
o investiție directa in România, astfel:
a. Persoanele fizice care nu sunt cetățeni ai UE sau pj cu sediul in afara UE
b. Pj cu sediul in UE, care sunt controlate direct/indirect de pf/pj dinafara UE
c. Administratorul fiduciar al unei entități dinafara UE/nu este cetățean al UE
Noțiunea de control: reprezintă posibilitatea unei pf/pj de a influența/determina semnificativ, fie
structura întreprinderii, fie votul in adunările generale, fie decizia de management/organelor de
conducere (Legea 21/1996 privind concurenta).
Conform OUG 92/1997 este acea pf/pj rezident/nerezident, cu domiciliul in România/străinătate
(respectiv cu sediul) care investește in România.
Noțiunea de străin: persoana cu domiciliul/sediul in străinătate (nu contează cetățenia).
Regulamentul BNR 4/2005 stabilește:
a. Sunt nerezidenți:
- pf străine (pot fi necomercianti conform legii lor naționale, dar in România vor deveni
comercianți dacă legea romana impune)
- pf/pj străine autorizate sa desfășoare activitati economice in străinătate
- sucursalele, reprezentantele, agențiile/birourile pj romane înregistrate și/ autorizate sa
funcționeze in străinătate
b. Conform aceluiași regulament rezidenții sunt:
- pf cu domiciliul in România (indiferent de cetățenie)
- pf/pj cu domiciliul/sediul in România autorizate sa desfășoare activitati economice in
România
- sucursalele, agențiile, reprezentantele, birourile pj străine și ale oricăror altor entități
străine autorizate/înregistrate sa funcționeze in România

II. Principiile specifice aplicabile regimurilor investițiilor străine in România

1. Libertatea formelor și a modalităților de investire in România

Libertatea formelor rezida in dr investitorului străin de a alege orice forma de înmatriculare a
afacerii sale conform legii romane (Legea 31/1990). Libertatea modalităților reprezintă
posibilitatea investitorului de a aduce orice aport la întreprinderea sa conf legii romane.
2. Libertatea de acces a investitorilor străini la toate domeniile economice din România
Conf OUG 92/1997 accesul este liber la toate domeniile economice.
Limitele acestui drept sunt:
a. Activ considerate monopol de stat sau domeniile pt care se elibereaza licențe ori
autorizații
 b. Acele investiții străine directe, din domenii de activ stabilite expres de
CONSILIUL SUPREM DE APARARE AL ȚĂRII (CSAT), trebuie sa fie
autorizate de Comisia Naționala pt Investigarea și Examinarea Investițiilor Străine
Directe, dacă prin natura lor/efectul lor potențial, pot avea un impact asupra
securității naționale/ordinii publice

3. Egalitatea de tratament a investitorilor străini (principiul nediscriminării)

Conf OUG 92/1997 acesta implica:
a. Egalitatea între toti investitorii străini și fata de cei români
b. Protecția investițiilor împotriva indisponibilizării și naționalizării
Observatie ! : Dacă un tratat/acord internaținal prevede un tratament mai favorabil decât OUG
92/1997 se va aplica cu prioritate (mitior lex).
III. Garanțiile acordate investitorilor străini prin legea romana

1. Garanția împotriva indisponibilizării investițiilor

Conf Constituției (Art. 44) este interzisă naționalizarea și se limitează exproprierea publica la
condițiile stabilite de legea organica.
2. Garanția stabilității regimului juridic al investițiilor
Conf OUG 92/1997 investiția straina va beneficia de regimul juridic prevazut de lege astfel cum
a fost in vigoare la momentul constituirii investiției. Pe toată durata investiției, chiar dacă
intervin modificări legislative, regimul investiției străine rămâne neschimbat. Prin exceptie,
apariția unei legi mai favorabile conduce la aplicarea acesteia de îndată.
3. Garantarea investițiilor străine prin organismele naționale
a. Agenția romana pt investiții și comerț extern reglementată prin OUG 147/2022
are ca scop aplicarea politicii guvernului pt atragerea investițiilor străine in
România, respectiv urmărirea investițiilor românești in străinătate.
b. Banca de Impex a României - EXIM BANK, reglementată prin Legea 96/200
acționează atat in nume propriu, cât și pt statul roman, sprijinind financiar
investitiile străine din România/ ale romanilor din străinătate

4. Garanția investițiilor prin organisme internaționale

Se realizează prin AGENȚIA MULTILATERALA DE GATANTARE A INVESTIȚIILOR
constituita conf conventiei de la Seoul din 1985. Scopurile conventiei sunt: dezvoltarea
economică, facilitarea investițiilor in statele subdezvoltate și acoperirea sau garantarea
investițiilor între statele membre.
IV. Drepturile de care beneficiază investitorii străini
 1. Dr de proprietate asupra bunurilor din România
Observatie ! : Discutam doar regimul juridic al proprietații aplicabil pf/pj străine care doresc sa
investească in România, nefiind vorba despre regimul aplicabil societăților cu participatie
străină.
Ca regula, se aplica investitorilor străini același regim și legislația naționala, indiferent cine va fi
proprietarul investiției.
Ca particularități, in ce privește bunurile mobile, regimul lor este reglementat de codul civil. In
ce privește regimul deținerii de clădiri acesta este liber investitorilor străini.
2. Regimul juridic special al terenurilor

A. Conf Constituției (Art. 44 Alin. 2) și a Legii 312/2005 se stabilește regimul general al

dobândirii și deținerii terenurilor in România.
Ca regula, pf având cetățenia unui stat membru al UE și cele din state terțe (nu contează
domiciliul) au capacitatea juridică recunoscuta de lege de a deține terenuri in România.
Pj rezidente/nerezidente (străine) pot dobândi dr real asupra terenurilor numai in măsura necesara
obiectului lor de activ, respectiv a derulării activ pt care s-au autorizat.
Observatie ! : Cetatentii statelor terțe fata de UE nu pot dobândi un regim mai favorabil decât
cetatentii UE/ai spațiului economic european.
Modurile de dobândire a dr de proprietate asupra terenurilor in România:
a. Actele între vii și/testamentul numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiții:
- posiblitatea este prevăzută intr-un tratat la care România este parte (respectiv conf
tratatului de aderare la UE)
- exista reciprocitate, fie legislativă (aceleași norme juridice prevăd aceleași dr in ambele
state), fie diplomatica (aceleași convenții internaționale au fost ratificate/transpuse de
către toate statele), fie de fapt (practica autorităților competente și/judecătorești este
similară in ambele state)
- este permis expres prin legea organica romana
b. Terenurile se pot transmite prin moștenire legala conf codului civil roman
c. Libertatea se extinde și asupra dezmembrintelor proprietații sau altor dr reale
(concesiunea)

B. Conf Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole
aflate in extravilan se stabilește ca pf/pj dinafara UE, a spațiului economic european sau
Elveției, pot dobândi terenuri agricole in România in extravilan cu următoarele limite:
a. Conf tratatelor internaționale și pe baza de reciprocitate
b. Cu respectarea dr de preempțiune legale și a regulilor de carte funciară
 c. Dacă terenul este situat la mai putin de 30 km de granița/țărmul marii, respectiv la
mai putin de 2,5 km de obiectivele strategice este necesara obținerea autorizației
de la Ministerul Apărării
d. Dacă terenul este situat in zone arheologice doar cu aprobarea Ministerului
Culturii

3. Dr la conversia in valuta și la transferul internațional al profitului, obținute in România

Ordonanța 92/1997 impune și condiționează transferul de plata tuturor taxelor și impozitelor
naționale.
Categoriile de venituri transmisibile sunt:
a. Dividendele obținute de la societăți comerciale
b. Încasările dintr-o asociație in participatie
c. Prețul vânzării acțiunilor sau părților sociale
d. Fondul de lichidare al unei societăți conf Legii 31/1990
e. Despăgubirile

4. Dr privind efectuarea
Regulamentul 4/2005 al BNR permite investitorilor străini ca nerezidenți astfel:
a. Sa dobândească, sa detina, sa utilizeze active financiare in lei/valuta, instrumente de
capital și numerar
b. Sa deschidă și sa mențină conturi curente de depozit sau de credit la bancile naționale
c. Sa achiziționeze sau sa tranzacționeze instrumentele financiare fără autorizația BNR-ului,
respectiv sa participe la piața de capital și la piețele monetare

5. Dr de a alege instanțele competente pt soluționarea litigiilor cu autoritățile romane

privitoare la investiții
Dr consta in alegerea dintre instanțele de judecată și arbitrajul comercial. Se permite
investitorului străin sa își aleagă (fie prin mențiune in clauzele contractului, fie pin mod separat,
respectiv ulterior), in eventualele litigii cu statul roman referitoare la investițiile străine, una
dintre următoarele proceduri:
a. Procedura interna judecătorească conf legii contenciosului administrativ și codului civil
(cartea VII dr internațional privat)
b. Procedura de conciliere/arbitraj comercial instituționalizat, reglementată sub egida
centrului internațional pentru reglementarea diferendelor relative la investiții (ICSID),
conf Conv pt reglementarea diferendelor relative la investiții, între state și pers ale altor
state (Washington 1965)
Observatie ! : Se aplica doar in litigiile dintre un stat ca pj și o pf/pj având cetățenia/sediul intr-
un alt stat parte la convenție.
 6. Ajutoarele de stat
Reprezintă acele facilitați acordate investitorilor străini pt sprijinul desfășurării investițiilor in
România.
Tipurile de ajutoare:
a. Sume nerambursabile pt achiziționarea de active de pe piața romana
b. Facilitați pt angajarea de personal roman
c. Bonificații pt obținerea de finanțare din România
Pg.: 57-74 (fără punctul 11.2), 76 (fără punctul 12), 93 ( fără punctul 23.2), 96-97
Curs 4-08.03.2023
Subiectele de naționalitate romana și straina ale DCI
I. Societățile de naționalitate romana ca subiecte ale DCI

1. Reglementări generale
Acestea sunt pj filiale/sucursale constituite, fie cu capital străin integral, fie prin asociere cu o
persoana romana.
Noțiunea de participatie străină înseamnă infuzia de capital/in patrimoniul unei entități, fie ca
aport la capitalul social, fie care integrează pe parcurs capital in activitatea economică
(cumpărarea de acțiuni, obligatiuni/majorarea de capital social).
Ca natura juridică, sunt o forma de cooperare economică internațională, prim intermediul careia
se realizează diferite contracte incluzând nașterea unei pj romane supusa atat legislației
naționale, cât și investițiilor straine.
Observatie ! : Nu se constituie categorii distincte de societăți, fiind vorba de aceleași societati
reglementate de Legea 31/1990/, alte forme de întreprinderi economice naționale. Pot avea orice
obiecte de activitate, chiar și cele considerate monopol de stat și pot activa in toate domeniile
economice.
2. Personalitatea juridică

A. Atributele de identificare
Pe lângă denumire, esențial in dreptul internațional este naționalitatea. Aceasta este elementul
care plasează societatea in sfera unui sistem de drept, respectiv indica apartenența entității la un
anumit stat.
Criteriile de determinare:
a. Criteriul de drept comun este sediul social, însemnând ca societatea cu participatie straina
și cu sediul in România este pj romana (lex societatis)
 b. Alte criterii speciale se regăsesc in convențiile internaționale ratificate de România. Cel
mai important este criteriul controlului real. Stabilește ca pj are naționalitatea statului de
unde provine controlul principal asupra activelor sale, acțiunilor, respectiv unde și-au
cetățenia/naționalitatea asociații/organele de conducere (vor fi verificate de către Comisia
de Examinare a investițiilor straine directe prin transpunerea regulamentului UE
452/2019)
Observatie 1 ! : Dacă o societate are mai multe sedii in mai multe tari, printre care și România,
are naționalitatea unde are sediul real (Art.2571 C.Civ). Sediul real este unde se afla centrul
principal de conducere și gestiune al societatii/activelor societății.
Observatie 2 ! : Mutarea sediului principal/real atrage schimbarea naționalității (fuziune,
divizare).

B. Capitalul social
Moneda in care se realizează subscrierea, vărsarea și orice alte activitati este moneda noastră
naționala. Operațiunile efectuate in valuta pe teritoriul României se tin și in lei la cursul zilei de
la data operațiunii. Conform legii contabilității aceasta se tine numai in moneda romana.
Vărsarea capitalului social se face astfel:
a. Asociații străini la o entitate românească pot vărsa atat in lei cât și in valuta. Capitalul va
fi exprimat in ambele monede, urmând a fi menționate in actele constitutive.
b. Asociații romani vărsa numai in lei, ca și condiție stabilită de Regulamentul BNR 4/2005

C. Patrimoniul social
Bunurile mobile aduse ca aport au regim național. Bunurile imobile pot fi rulate de pj
rezidenți/nerezidenți doar daca este conform obiectului de activitate si in măsura necesității
derulării activității. Acestea vor putea fi verificate de instanța romana la cererea oricărei persoane
interesate, fiind dispoziție de ordine publica.
3. Operațiunile comericale si financiar valutare care reprezintă funcționarea societăților
comerciale romane
Conform Regulamentului BNR 4/2005 operațiunile sunt de doua feluri:
a. Nevalutare-permise între rezidenți si cărora li se aplica a moneda naționala
b. Valutare-orice tranzacție exprimata in valuta (încasări, transferuri, plăti, creditari) si care
se pot efectua prin transfer bancar, numerar/alte instrumente de plata, conform naturii
operațiunii
Rezulta doua criterii de referință pentru a fi considerată operațiune valutară:
 a. Criteriul obiectiv stabilește ca operațiunea sa fie efectuată in valuta însemnând, fie
moneda altui stat, fie a unei uniuni monetare (euro), fie monedele compuse (dr. speciale
de tragere-DST)
b. Cel subiectiv se refera la calitatea participantului la operațiune, însemnând ca sunt
operațiuni valutare si cele încheiate între un rezident si un nerezident
După criteriul calității persoanelor care le realizează, operațiunile valutare se clasifica:
a. Operațiuni între rezidenți si nerezidenți, la rândul lor, in funcție de actele care le compun
sunt de doua feluri:
- operațiuni valutare curente ce implica o contra prestație imediata (plăti, taxe,
comisioane, amenzi)
- operatouni valutare de capital care implica plasarea/investiția in piața de capital,
indiferent de perioada (investițiile imobiliare/directe, bursa de valori, conturile
bancare curente)
b. Operațiunile valutare între rezidenți sunt supuse legii romane si restricțiilor acestora

Condițiile si moneda in care sunt permise operațiunile valutare curente si de capital:

a. Operațiunile in valuta straina între rezidenți si nerezidenți sunt libere
b. Operațiunile valutare doar între rezidenți, ca regula, trebuie realizate doar in
moneda național, asadar valuta trebuie întâi convertită si abia apoi se poate
efectua plata; prin exceptie, sunt permise plățile/încasările derivate din
vânzarea/prestarea internațională de bunuri si servicii, operațiunile si actele de
comerț derulate in porturi, aeroporturi, trenuri internaționale, respectiv, operatouni
de turism
c. Operațiunile in moneda naționala sint libere tuturor
Observatie ! : Operațiunile valutare se pot desfășura liber prin instituțiile de credit
naționale/străine, inclusiv deschiderea de conturi in străinătate de rezidenții romani.
4. Aspecte de munca si personal străin
Societățile comerciale naționale, indiferent de capitalul deținut, pot angaja orice persoane. Codul
muncii stabilește ca străinii si apatrizii pentru a putea încheia un CIM au nevoie de autorizarea
muncii/permis de ședere in scop de munca. Cetățenii UE, SEE, Elveției, nu au nevoie de nicio
condiție.
Salarizarea personalului roman se face exclusiv in moneda naționala, conform Regulameuiui
BNR. Salarizarea personalului străin poate fi exprimata in orice moneda si plătită inclusiv in
valuta.
5. Aspecte fiscale
Conform Codului Fiscal rezidenți sunt:
a. Pj romane/straine, având locul de exercitare al conducerii efective in România
 b. Pj cu sediul in România, înființate conf legislației europene (societățile europene)
c. Orice pf rezidenta
Impozitul se calculează asupra profitului obținut din orice sursa, atat romana, cât si straina. Sursa
de venit/profit din străinătate deriva din orice activate de CI, dar exercitata de un rezident.
6. Soluționarea litigiilor privind societățile cu participatie straina
Competenta de soluționare aparține, fie instantelor romane, fie arbitrajului ales de părți.
Competenta de jurisdicție, pt litigiile cu un subiect de drept din alte state ale UE, atrag
aplicabilitatea regulamentului UE 1215/2012 privind competenta judiciara, recunoșterea și
executarea hotărârilor in materie civilă și comercială.
Competenta de jurisdicție, pt litigiile cu subiecte de drept, din state terțe, se aplica criteriile
generale, stabilite de Art. 1065 pana la 1082 C.Proc.Civ..
II. Activitatea de comerț in România a entităților exogene ale pj straine
Entități exogene: structuri exterioare ale societăților straine, reprezentând forme de organizare
prin care pj straine își prelungesc activitatea de comerț pe teritoriul României.
1. Filiala
Temei-Art. 42 Legea 31/1990
Definiție: societate comercială romana cu personalitate juridică, distincta de societatea mama din
străinătate, dar aflată sub controlul acesteia.
Caracteristici:
- Are personalitate juridică proprie, fiind subiect de dr de sine stătător
- Are patrimoniu propriu
- Face acte și fapte personale; nu acționează pt societatea mama
- Statutul organic este supus legii statului pe teritoriul căruia se înființează (Art. 2580
C.Civ.)
- Asupra acesteia societatea mama are un control, fie prim deținerea capitalului social,
majoritar, fie deține voturile in adunările generale, fie numește/revoca administratorii
Relația cu societatea mama este atat una de dependentă, pt ca funcționează in coordonatele
impuse de societatea mama, cât și de independența, fiind persoana juridică distincta care
organizează contabilitate și finanțe diferite.
Constituirea este permisă astfel:
- Legea societății mama permite înființarea de filiale in alte state
- Se înființează intr-una dintre formele prevăzute de Legea 31/1990, având regimul
acelei forme
- Poate avea capital străin/mixt
- Actele constitutive sa prevadă expres statutul de filiala
 - Actele constitutive sa prevadă expres modalitățile de control exercitate de societatea
mama
- Este subiect fiscal roman și se înregistrează la administrația financiară locală
Condițiile de funcționare:
- Este subiect de drept roman
- Tine contabilitatea conform legii romane
- Este rezidenta dpdv valutar
- Pot deține imobile ca orice societate romana
- Pentru unele activitati este obligatorie deschiderea unei filiale (concesiunile
petroliere/miniere)

III. Sucursala
Temei-Art. 43 Legea 31/1990
Definiție: sediu secundar, fără personalitate juridică, cu capital afectat de societatea mama și cu o
anumită autonomie juridică și economică.

Caracteristici:
- Nu are personalitate juridică și nu este subiect de drept separat
- Nu are patrimoniu propriu
- Beneficiază de un capital de rulaj (patrimoniu de afectațiune), ce aparține in totalitate
societății mama
- Statutul sau organic este supus legii aplicabile societății mama, asadar are
naționalitatea societății mama
Relația cu societatea mama este mai mult carte dependență, deoarece capitalul social provine de
la ea și tot ea ii stabilește obiectul de activitate, funcționarea și desființarea. Sucursala operează
având un mandat cu/fără reprezentare, dat de societatea mama. Are și elemente de autonomie,
respectiv o capacitate de subiect de drept limitată, constând in calitatea procesuala activa/pasiva
proprie și pt ca poate fi lichidata/supusa insolventei separat de societatea mama.
Constituirea este permisă astfel:
- Legea societății mama sa permită înființarea de sucursale in alte state
- Are act constitutiv propriu
- Legea romana se aplica doar in limita in care nu intra in conflict cu legea societatii
mama, aplicabila sucursalei, iar limitările specifice legii romane nu se aplica
- Fiecare sucursala se înmatriculează separat, la locul viitorului sediu
- Este asimilata investițiilor straine in România
Dpdv al funcționarii, sucursalei i se aplica atat legea romana, cât și legea societatii mama, astfel:
a. Va fi guvernata de legea straina sub următoarele aspecte:
 - Actele pe care le întocmește sa fie permise de legea romana cumulat cu legea
societatii mama
- Nu poate exceda obiectului de activitate al societatii mama
- Se va dizolva/intra in insolventa, odată cu societatea mama (fiind o entitate accesorie)
b. Este guvernata de legea romana:
- Este supusa regimului contabil național și reglementărilor UE
- Are CIF/CUI național
- Este rezidenta dpdv valutar
- Poate dobândi imobile la fel ca o entitate romana
- Fiscal, intra in categoria pj straine care desfășura activitati printr-un sediu permanent,
supusa impozitului pe profit local

IV. Reprezentatele
Temei general-Art. 44 Legea 31/1990 și
Temei special-OG 18/2022
Definiție: sediu secundar, lipsit de personalitate juridică, fără capital distinct, care efectuează
numai operațiuni de reprezentare a societatii mama fata de comerciantii naționali.
Observatie ! : In mod distinct, societatea mama care organizează o reprezentata poate fi, fie o
entitate cu/fără personalitate juridică, fie o pf comerciant străin.
Caracterisitici:
- Nu are personalitate juridică, fiind o prelungire a societatii mama
- Este supusa legii societatii mama
- Întreprinde acte juridice doar ca mandatar cu reprezentare, al societatii mama și fapte
juridice in numele societatii mama
- Nu are capital propriu, putându-i-se aloca diferite active pentru o activitate specifica
(fond de comerț)
- Nu sunt investiții straine in România
- Nu se înmatriculează la Registrul Comerțului
Constituirea este permisă astfel:
- Vocația sa fie recunoscuta de legea societatii mama
- Procedura de constituire este guvernata de legea romana, dar realizată de societatea
mama
- Trebuie sa facă dovada existentei societatii mama in țara de origine (Art. 2582
C.Civ.)
- Autorizarea constituirii și funcționarii se emite de Ministerul Antreprenoriatului și
Turismului
- Se ia in evidenta fiscală in România
Funcționarea obiectului de activitate se desfășoară astfel:
 a. Activitatea sa fie in stricta concordanța cu obiectul societatii mama, ambele fiind
guvernate de legea straina
b. Nu desfășoară activitati in nume propriu
c. Încetează de drept odată cu societatea mama
Reprezentantelor li se aplica legea romana sub următoarele aspecte:
- Pot face acte juridice scrise in autorizatia de funcționare/adiacente
- Este supusa regimului contabil național
- Poate derula acțiuni in valuta prin bănci naționale
- Sunt rezidente dpdv valutar
- Plătesc impozit separat in România
- Societatea mama ii va angaja personalul, care poate fi din/din afara UE
- Salariile pot fi plătite in valuta
Răspunderea juridică a reprezentantelor este cea a unui mandatar al societatii mama. Instanțele
romane sunt compentente sa judece orice cerere privind activitatea la sediul reprezentantei.
Societatea mama răspunde direct pentru toate actele și faptele reprezentantelor
(contractual/delictual) și pentru actele salariaților, dacă fapta s-a produs in exercițiul funcției
(delictual).
Pg.: 177-182, 186-204 (pana la punctul 32.2), 209-210 (pana la punctul 37), 212-215, 248-275
(pana la secțiunea 2)

Curs 5-15.03.2023
Teoria generala a contractelor de CI
I. Introducere

1. Definitie: Contractele sunt acele instrumente juridice prin care se realizează operațiunile
de CI și cele de cooperare economică internațională, respectiv este acordul de voința
dintre profesioniștii comercianți, care conține și un element de extraneitate sau un criteriu
specific de internationalitate.

2. Izvoarele specifice contractelor internaționale sunt:

- Conventiile Internaționale
- Soft-low
- Principiile generale ale contractelor elaborate de UNIDROIT

3. Clasificări:
a. După durata lor:
- Scurta maxim un an
- Medie 1-5 ani
- Lunga mai mult de 5 ani
 b. După natura operațiunii:
- Contracte de CI propriu-zis, operațiuni impex cu mărfuri, servicii, lucrări
- Contracte de cooperare economică internaționala pt obtinerea de avantaje reciproce
(societatile comerciale cu participatie straina)

4. Clauzele specifice contractelor CI:

a. Cele asiguratorii împotriva riscurilor valutare/nevalutare, sunt eficiente in
regularizarea obligației părților de ordin pecuniar
b. De răspundere contractuala, sunt clauze sancționatorii pt
neîndeplinirea/îndeplinirea întârziată a obligațiilor (clauza penală, forta majora,
pactele comisorii)
c. Privind preîntâmpinarea și soluționarea litigiilor
Preîntâmpinarea=întâlniri amiabile și directe pt discutarea diferendelor
Clauza de jurisdicție stabilește soluționarea litigiilor, fie de instanțele de judecată, fie de
tribunalul arbitral.
Clauza compromisorie=acordul de voința al părților de a soluționa orice litigiu ivit ulterior și
asupra fondului contractului, de un tribunal arbitral ales de aceștia. Ea trebuie sa cuprindă felul
arbitrajului, locul, componenta completului și puterile arbitrilor.
Compromisul=act adițional prin care părțile decid soluționarea unui litigiu deja ivit prin arbitraj
d. Privind determinarea dreptului aplicabil, stabilesc sistemul de drept ce urmează a
fi aplicat de organul de jurisdicție
e. Privind licențele și autorizațiile de impex, care indica partea obligată a le obține in
țara sa
f. Confidențialitatea, trebuie sa cuprindă obligatoriu informațiile socotite secrete,
durata clauzei, persoanele care au acces la informații și sancțiunile aplicate
g. Clauzele de trimitere la uzante, soft-low, codificări, indiferent ca sunt
generale/anume aplicabile unui contract

II. Clauzele asiguratorii contra riscului, specifice contractelor de CI, pe termen

mediu/lung

A. Aspecte generale privind riscurile

1. Definitie: este un eveniment posibil (fapt material) incert ca se va produce, ivit între
momentul încheierii și cel al executării contractului, a cărui producere este mereu
independenta de culpa părților și care poate avea, fie consecința imposibilității de
executare, fie un prejudiciu pentru una sau ambele părți (face obligația mai oneroasă).
Observatie !: Imprevizibilitatea este de esența riscului și se apreciază in abstracți (ce ar fi făcut
un comerciant prudent și diligențele intr-o situație similară).
 2. Clasificarea riscurilor in general
Riscurile comerciale (economie) pot fi:
- Valutare, constând in fluctuația cursului de schimb al monedei de plata, fata de
monedele de referință/alte elemente stabilite de părți, între momentul încheierii și cel
al executării contractului
- Nevalutare, constând in evenimente economice diverse care afectează prestația unei
părți
Riscurile necomerciale:
- Politice/administrative, constând in interferinta statului/unităților sale asupra
contractelor internaționale (naționalizarea, exproprierea)
- Evenimentele, constând in împrejurări independente de voința părților care schimba
echilibrul contractual (forta majora a carei trăsătura este caracterul insurmontabil)

B. Clasificarea clauzelor asiguratorii împotriva riscurilor din contractele de CI pe termen

mediu/lung

1. După felul riscurilor:

- Clauze împotriva riscurilor valutare
- Clauze împotriva riscurilor nevalutare
- Forta majora

2. După obiectul lor:

- Clauze de menținere a valorii, care urmăresc pastrarea valorii și termenilor
contractului in cazul apariției unui risc valutar/nevalutar (clauza aur, cele valutare și
cea de recalculare a prețurilor)
- Clauze de adaptare a contractului, permit rearanjarea voinței părților parțial/total
(clauza ofertei concurente, a clientului celui mai favorizat, hardship, forta majora)

3. După modul de a opera:

- Cu efect automat, însemnând ca din momentul îndeplinirii condițiilor riscului, vechea
clauza devine caducă
- Cu efecte negociate: când, la momentul îndeplinirii riscului, vechea clauza rămâne
valabilă, dacă părțile nu renegociază/nu numesc un expert pt recalificarea clauzei/mu
reziliază contractul (hardship=impreviziune)

C. Clauze asiguratorii împotriva riscurilor valutare

1. Clauza aur
Stabilește ca prețul contractului, exprimat intr-o moneda/valuta, având o paritate oficială in aur,
la momentul încheierii contractului, se va modifica corespunzător dacă aceasta paritate
creste/scade.
Mecanism: rectificarea prețului are loc invers proporțional cu modificarea parității in aur a
valutei (de plata), se reduce din preț procentajul când paritatea creste/se adaugă la preț cand ea
scade.
2. Clauzele valutare
Au o caracteristica generala, se stabilesc doua monede, una de plata, in care se varsa prețul și una
de referință, im care se exprima prețul.
Scopul clauzei este evitarea devalorizării monedei de plata, de la încheierea pana al executarea
contractului.
In toate cazurile, cursul de schimb se prezuma a fi cel din țara debitorului plății (norma
supletiva-se poate deroga).
Observatie !: Părțile pot stabili ca efectul se va produce doar dacă fluctuația depășește un anumit
procent stabilit anticipat.
a. Clauzele monovalutare
Implica doua forme, prima forma stabilește doua monede, de referință, in care se stabilește
prețul, fiind stabilă (euro, dolari) și una de plata efectivă, in care se va varsa prețul.
In a doua forma, clauza de indexare valutară, prețul contrectului se exprima intr-o singura
moneda de plata, urmând ca dacă intervine o fluctuație fata de o alta moneda anterior stabilită
(euro, dolari) prețul sa se ajusteze corespunzător.
Conținutul clauzei este prețul mărfurilor, serviciilor, lucrărilor, care se va plăti in echivalentul
monedei de referință, la cursul de schimb din ziua plății.
Obiectul clauzei se poate referi la prețul contractului/orice prestație pecuniara (daunele interese,
clauza penală).
b. Clauzele plurivalutare bazate pe un cos valutar stabilit de părți
Părțile convin ca prețul contractului, la momentul executării, sa se exprime intr-o moneda de
plata (lei), dar valoarea ce urmează a fi indicată, respectiv stabilită și facturată, la momentul
executarii, sa fie calculata in funcție de media cursurilor valutare ale mai multor monede din
coșul stabilit de părți.
Mecanism: dacă de la momentul încheierii contractului pana la momentul executării (data plății),
media monedelor din cos creste fata de cea de plata (leul s-a depreciat), la preț se va adauga
procentajul de creștere (devalorizarea); dacă media monedelor din cos descrește (leul s-a
apreciat), din preț se va scădea procentul de micșorare (aprecierea).
c. Clauzele plurivalutare bazate pe un cos instituționalizat
Moneda de plata convenita de părți (lei) se va plăti in valoarea raportata la o unitate de cont
(moneda instituționalizată), compusă din media monedelor/valutelor mondiale, alese și emise de
un organ internaținal.
Unitatea de cont are rol de etalon; nu este compusă din monede alese de părți, ci de un organ
internațional. Unitatea de cont consta in DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE (DST)
emise de fondul monetar internațional (FMI). Acestea cuprind dolarul SUA, euro, yenul japonez,
yuanul chinezesc și lira sterlină.
Mecanism: părțile pot alege orice alta moneda in cadrul DST/se pot referi la DST ca o moneda
de referință și exprima prețul in aceasta (se diferă de clauza monovalutara pt ca moneda de
referință nu este singulara și nici aleasa de părți).
D. Clauzele asiguratorii împotriva riscurilor nevalutare

1. Clauza de revizuire a prețului

Permite oricărei părți contractuale sa reevalueze prețul contractului, dacă au survenit cumulativ
următoarele modificări, pana la momentul plății efective:
- De natura nevalutara (nemonetara)
- In plus/minus fata de un plafon ales de părți
- Între momentul nașterii actului și cel efectiv al executării
- De natura sa modifice echilibrul contractual stabilit la nașterea actului
Scopul este menținerea puterii de cumpărare a monedei raportat la fluctuațiile pieței, altele decât
cele valutare (ale cursului de schimb) (inflație, tarif energie, preț forta de munca).
Clauza se poate aplica, fie la nivel general, fie pt fiecare executare succesivă din contract.
Încadrarea juridică poziționează clauza ca parte din operațiunile de indexare nevalutare.
Indexare=procedeu juridic de raportare a unui element contractual la un etalon, pt a menține
valoarea elementului contractual pe parcursul executării obligațiilor.
Clauza are trei forme:
a. Cu indexare unica: prețul este raportat la costul unei cantități determinate de bunuri
(barilul de petrol, tona cărbune)/indice statistic ce exprima evoluția costurilor mărfurilor
(anume produse determinate care au indice de evoluție bursiera). Pt a fi valabilă clauza
trebuie sa cuprindă indicele și elementul contractual alese de părți, sa determine formula
de calcul, sa indice izvorul indicelui de indexare și sa exprime variația ce va sta la baza
indexării.
b. Cu indexare cumulativă: prețul contractului se va modifica dacă fluctuează mai multe
elemente de referință cumulative, toate considerate necesare pt realizarea obiectului
contractului.
c. Cu indexare generala: prețul contractului este raportat la valoarea unui întreg ansamblu
de bunuri/servicii, care pot fi procurate cu aceeași moneda și valoare, intr-o zona
 geografică determinata. Se poate raporta și la un indice statistic aferent întregii economii
al unui stat (IPC=indicele prețului de consum stabilit de institutul național de statistica).

2. Clauza ofertei concurente

Permite ca o parte (beneficiarul clauzei) sa dobândească dreptul ca, in cazul in care, pe parcursul
derulării contractului sau, un terț ii face o oferta mai favorabilă de contractare decât cea din
contractul in curs cu cealaltă parte (promitentul clauzei), sa obțină adaptarea contractului in curs
la spiritul ofertei terțului/in lipsa, ori in caz de refuz sa obțină suspendarea/rezilierea directa, fără
intervenția instanței.
Scopul este rearanjarea condițiilor contractuale ca urmare a schimbărilor de pe piața, care au
creat un cadru mai favorabil.
Se poate stipula, fie in favoarea cumpărătorului (poate dobândi mai multa marfa pt același preț),
fie in favoarea vânzătorului (obține un preț/facilitate suplimentară pt aceeași marfa).
Condiția esențială este caracterul mai favorabil, se poate referi la preț/la orice alte elemente
contractuale (cantitate, calitate, transport, condiții de plata).
Mecanism: se compara oferta terțului cu contractul in derulare, cu condiția ca oferta sa nu fie de
conjunctura (doar pt a produce rezilierea), ci in stare de angajament juridic asumat. Schimbările
trebuie sa fie semnificative, comunicate direct/prin mijloace oficiale celeilalte părți, iar viitorul
contract sa fie cel putin asemanator.
Efectele se produc automat/ca urmare a dreptului de opțiune al beneficiarului clauzei. Opțiunile
sunt:
a. Acceptarea adaptării:
- Acceptarea totala (va urma revizuirea contractului prin act adițional)
- Parțiala (se schimba anumite elemente in spiritul ofertei terțului/se acorda un regim
mai favorabil, dar nu identic cu oferta)
- Fie se suspenda contractul, beneficiarul putând încheia liber un nou contract cu terțul,
la finalul căruia se va reactiva contractul anterior, in același condiții

b. Refuzul acceptării poate fi expres stabilit printr-un pact comisorii care va atrage
rezilierea contractului. Dacă promitentul nu răspunde solicitării de schimbare,
beneficiarul poate opta între rezilierea contractului (dacă exista un pact
comisoriu/suspendarea/rezilierea contractului de drept)
In caz de litigiu asuora întinderii caracterului mai favorabil se poate apela la arbitraj/Instanțe.
Soluțiile pronunțate pot fi aliniera contractului la oferta terțului/suspendarea/rezilierea.
3. Clauza clientului celui mai favorizat
Promitentul se obliga a oferi beneficiarului aceleași condiții mai favorabile, dacă pe parcursul
contractului dintre ei, promitentul încheie un alt contract similar cu un terț, in care se stipulează
condiții mai avantajoase decât in contractul in curs, acesta adaptându-se corespunzător.
Poate fi stipulată, de regula, in favoarea creditorului prestației (cumpărătorul/beneficiarul
serviciului), poate fi și reciproca.
Părțile pot prevedea limitări convenționale, cum ar fi ca se aplica numai anumitor elemente
contractuale/se produce după un anumit termen/cu referire doar la anumiți terți.
Efectele se produc doar dacă se încheie efectiv contractul între promitent și terț. Se pot produce
automat/urmare a negocierii părților. Nu sunt permise opțiunea rezilierii, nici a suspendării.
Momentul producerii adaptării este, ca regula, retroactiv de la momentul când tertul a beneficiat
expres de clauza mai favorabilă. Dacă tertul s-a descoperit mai târziu/urmare a unui litigiu
pierdut de promitent, adaptarea va opera tot retroactiv, dava părțile nu stipulează altfel. Concret,
se va alege între momentul încheierii contractului cu tertul/cel al pronunțării hotărârii
judecătorești. In caz de litigiu asupra caracterului mai favorabil proba se poate face prin
expertizarea contabilității promitentului/proba informării beneficiarului/amiabil.

Curs 6-22.03.2023 – CONTINUARE CURS 5

4. Clauza de hardship (impreviziune)
Temei juridic: consta in Art 1271 C.Civ. și in principiile UNIDROIT. Cea mai cunoscuta uzanța
convențională este modelul elaborat de Camera de Comerț și Industrie din Paris, ce poate fi
integrat in contracte.
Ca natura juridică este o exceptie convențională de la principiul forței obligatorii a contractului.
In ce privește sfera de aplicare se completează/corelează cu forta majora, respectiv când părțile
enumera evenimentele exprese ce constituie forta majora, toate celelalte evenimente
imprevizibile și prejudiciabile vor însemna hardship.
Definitie: clauza contractuala care prevede obligația părților de proceda la negocieri/apela la un
terț (arbitru), pt adaptarea contractului, dacă pe parcursul executarii acestuia a apărut o
împrejurare, de orice natura, independenta de voința părților, care afectează grav echilibrul
contractual și produce o îngreunare substanțiala a executarii obligațiilor unei părți/ambelor și
care nu ar fi echitabil sa fie suportat exclusiv de partea victima.
Conținutul clauzei și condițiile de aplicare
A. Caracterisiticile generale ale clauzei

a. Clauza are un caracter general, formulandu-se in termeni generici și care acoperă

evenimente de orice natura, care ar putea interveni pe parcursul executarii contractului,
afectând economia acestuia/elementele avute in vedere la încheierea sa.
Părțile pot prevedea limitări clauzei atunci când se aplica doar la anumite categorii de riscuri,
respectiv când se aplica la schimbări conjuncturale, din domeniul obiectului contractului, expres
alese de părți.
 b. Evenimentele care provoacă hardship trebuie sa fie independente de culpa vreunei părți.
Mecanismul de adaptare al contractului se activează doar dacă evenimentul/împrejurarea
este imprevizibila și exterioara voinței părților.
c. Principiile UNIDROIT stabilesc cerințe suplimentare cumulative pt evenimentele de
hardship:
- Sa apara/sa fi fost cunoscut după încheierea contractului
- Sa nu fi putut a fi luate in considerare la nașterea contractului
- Sa fie in afara controlului părților
- Victima evenimentului sa nu isi fi asumat riscul producerii evenimentului

B. Efectele evenimentului de hardship asupra contractului

a. Impactul împrejurărilor sa perturbe grav echilibrul contractual și sa provoace o

îngreunare substanțiala a executarii obligațiilor.
Gravitatea împrejurărilor se va judeca concret raportat la efectele produse asupra echilibrului
contractual. Frustrarea partii victime se apreciază raportat la imposibiltatea de îndeplinire a
scopului urmărit la încheierea contractului.
Criteriul de evaluare al împrejurărilor stabilește ca evenimentul/schimbarea sunt
grave/substanțiale când, dacă ar fi fost știute, nu s-ar fi încheiat contractul.
Întinderea afectării părților vizează ca regula toate efectele contractului/se pot referi la o singura
prestație (prețul) când părțile au dispus expres astfel.
Consecințele evenimentului sunt, fie creșterea substanțiala a costurilor obligațiilor, fie
descreșterea substanțiala a contraprestației.
b. Efectele prejudiciabile sa fie inechitabil a fi suportate de către o singura parte care le
suferă. Aceasta poate insemna și creșterea sarcinilor financiare in raport cu profitul partii
victima, in perioada de timp determinata de eveniment.

C. Efectele clauzei fata de părți

a. Efectul pozitiv consta in adaptarea contractului. Aceasta nu se produce automat, ci ca

urmare a negocierii părților. Oricare dintre părți poate cere renegocierea indiferent dacă
este victima evenimentului.
Dacă nu se cere renegocierea prețului/întregului contract, rezulta ca obligațiile vor continua in
forma inițială.
b. Efectul negativ stabilește ca nici existența clauzei, nici adresarea cererii de renegociere
nu îndreptățesc parte victima la suspendarea obligațiilor sale/efectelor contractului.

D. Mecanismul de adaptare al contractului

Ca regula, contractul trebuie sa prevadă atat procedura de aplicare a cauzei, cât și mecanismul de
adaptare. In lipsa, se vor aplica dispozițiile legale și uzanțele codificate dacă legea romana este
aplicabila și dacă nu exista uzante convenționale.
a. Prima etapa consta in notificarea intenției de renegociere. Se face in termenul
prevazut de contract/rezonabil, din momentul in care partea a suferit/a cunoscut
împrejurarea.
Notificarea trebuie sa cuprindă temeiul acesteia, coordonatele clauzei, dovezile pertinente ale
evenimentului și soluția propusă pentru readaptarea contractului.
b. A doua etapa consta in renegocierea contractului.
Ca regula, părțile sunt obligate sa participe la renegociere, dar nu și sa ajungă la o înțelegere.
Izvorul obligației consta in propria lor voința exprimata prin inserarea clauzei in contract.
Sanctiunea refuzului nejustificat de a participa la negocieri este atragerea răspunderii civile
contractuale și a eventualelor daune interese.
Observatie ! : Renegocierea trebuie sa se facă in spiritul bunei-credințe și al celui de cooperarea
pt refacerea echilibrului just al contractului.
c. A treia etapa consta in rezultatul negocierilor.
Dacă părțile convin o modificare a contractului executarea obligatiilor se va face in consecință
(asemanator unui act adițional).
Dacă părțile nu convin nimic, fie pt ca nu se înțeleg, fie pt ca nu dau curs convocării la
renegociere, rezulta, fie rezoluțiunea, fie rezilierea contractului (daca exista stipulat un pact
comisoriu), fie pot apela la mediere/instanța de judecată/arbitraj. Soluțiile tribunalelor pot fi in
orice sens asupra efectelor contractului și in limitele cerute de părți.
E. Momentul producerii efectului de readaptare este alternativ:
- Fie când părțile ajung la o înțelegere
- Fie de la pronunțarea instanței/tribunalului arbitral
- Fie de la un anume moment stipulat expres de părți
Observatie ! : Efectele se produc doar pt viitor-ex nunc.
F. Identitatea vechiului contract și revenirea la acesta
Ca regula, vechiul contract nu încetează ca urmare a renegocierii părților, ci se modifica doar
conform voinței lor/a hotărârii judecătorești.
Prin exceptie, vechiul contract va dispărea atunci când părțile expres stabilesc ca efectul va fi
unul de novație. Aceasta este posibil doar dacă legea romana este lex contractus (legea aplicabila
contractului).
In mod excepțional și doar ca urmare a scrierii exprese in cadrul clauzei, vechiul contract se
poate reactiva in condițiile indicate de părți.
 III. Alte clauze specifice CI

A. Clauza de stabilire a dobânzii sancționatorii/penalizatoare

Temei: consta in OG 13/2011 privind dobânda legala pt obligațiile banesti, care stabilește 2
feluri de dobânzi:
a. Dobânda convențională
Este regula in materie, părțile fiind libere sa stabilească in convenții regimul și rata dobânzii pt
întârzierea executarii unor obligații banesti. Condiția aplicării rezidenți forma scrisă numita
clauza penală.
Observatie ! : Între profesioniști nu se prezuma un cuantum maxim al dobânzii afara de stipulatie
contrara.
b. Dobânda legala in CI
Este reglementată de același act normativ, ca o norma specială, supletiva și subsidiara, care se
aplica doar in lipsa altor prevederi exprese ale părților.
Cuantumul dobânzii legale in CI este fix, de 6%/an.
Condițiile de aplicare:
- Sa fie vorba de un contract cu element de extraneitate
- Legea romana sa fie lex contractus
- Plata obligației sa se facă in moneda straina (dacă s-ar plăti in lei, s-ar aplica dobânda
legala de referință a BNR)

B. Clauza de forta majora

1. Dpdv al regimului legal este o cauza (un eveniment extern, străin de contract),
exoneratoare de răspundere, care constituie un risc in CI și care este supusa legii romane,
dacă aceasta este lex contractus.
Izvoarele clauzei de forta majora sunt:
- Art 1351 C.Civ.
- Conventia de la Viena-1980 privind vânzarea internațională de mărfuri
- Principiile generale UNIDROIT

2. Condițiile generale izvorâte din lege ale clauzei de forta majora

Art 1351 alin. (2) C.Civ. stabilește cumulativ ca forta majora este orice eveniment extern,
imprevizibil, absolut invincibil (insurmontabil), inevitabil, independent de culpa părților,
survenit după încheierea contractului și care face obligația imposibil de executat.
Observatie 1 ! : Art 1351 C.Civ. este o norma supletiva de la care părțile pot deroga nelimitat.
Observatie 2 ! : Imprevizibilitatea se refera și la faptul ca părțile ar fi putut cunoaste
evenimentul, dar nu puteau prevedea momentul producerii forței majore și nici
impactul/consecințele asupra contractului lor.
3. Regimul convențional al clauzei de forta majora
Clauza de forta majora este o specie a clauzelor asiguratorii, contrariscului din contractele de CI
încheiate pe termen mediu/lung. Prin voința părților se poate aplica și la restul contractelor.
Clauza model privind forta majora, elaborata de Camera de Comerț și Industrie din Paris,
reprezintă o uzanța convențională ce poate fi aplicată de părți in contractele lor.
Tipurile de clauze rezulta din maniera de scriere a acestora in contracte, astfel:
a. In clauza cu definitie sintetica se enumera condițiile esențiale/se trimite la lege pt
definirea evenimentelor și a aplicării efectelor forței majore.
b. In clauza cu definitie analitica părțile vor alege sa enumere total/parțial evenimentele
dorite a fi forta majora, de regula limitativ.
c. În clauza cu definitie mixtă se vor include atat listarea evenimentelor și/o trimitere la
condițiile esențiale, cât și enumerarea exemplificativa a cazurilor dorite de părți.
Observatie 1 ! : Simpla producere a evenimentului de forta majora nu conduce automat la
exonerarea de răspundere, partea care invoca trebuie sa și dovedească îndeplinirea condițiilor
legale/convenționale și ca ea nu a putut, in mod rezonabil, sa evite/depășească consecința
evenimentului. Partea adversa se poate apăra prin dovedirea lipsei îndeplinirii condițiilor
legale/convenționale/nerespectării procedurii de anunțare.
Observatie 2 ! : Părțile pot atribui clauzei orice inteles, fie de relaxare, fie de agravare a
răspunderii in cazul producerii unor evenimente de forta majora.
4. Efectele clauzei de forta majora
Ca regula, are ca efect absolvirea și exonerarea de răspundere pt neexecutarea obligațiilor
afectate de forta majora. Efectele sunt comune atat regimului legal, cât și celui convențional al
clauzei.
După cum împiedicarea este temporara/definitiva exista doua efecte:
a. Efectul suspensiv consta in prelungirea duratei contractului, fie pe perioada forței majore,
fie pe o alta perioada expres reglementată. Părțile pot lipsi/renunța la aceasta perioada și
implicit la aplicarea efectului.
Efectul se aplica cu prioritate doar dacă părțile au stipulat expres acest fapt, altfel Art 1351
prevede in mod supletiv rezoluțiunea contractului.
Efectul se produce automat, in prezenta clauzei convenționale și cu condiția dovedirii apariției
evenimentului de forta majora, dar poate fi lăsat și la aprecierea părților prealabila și cuprinsă in
clauza/ulterioară in cadrul unui act adițional.
Observatie 1 ! : Suspendarea este incompatibila cu un termen esențial de executare (livrarea
brazilor de Crăciun in termen).
Observatie 2 ! : Dacă părțile au renegociat contractul in timpul suspendării, noua formula se va
aplica de îndată ce reîncepe executarea.
b. Efectul extinctiv
Este regula in dreptul comun intern, iar in CI se aplica doar dacă impedimentul dureaza de
regula, cel putin 6 luni.
Rezoluțiunea se poate aplica de plin drept/prin instanța de judecată.
Aplicarea efectului da nastere automat la suportarea riscului contractual.
Observatie 1 ! : Debitorul poate sa renunțe oricând la efectele clauzei, care-l exonerau de
răspundere pt propria neexecutare.
Observatie 2 ! : Părțile fiind profesioniști au mai inainte obligația de a coopera in vederea
înlăturării efectelor forței majore, asadar contractul ar trebui, pe cât posibil, salvat.
5. Procedura de anunțare a survenirii forței majore
Ca regula, legea romana prevede expres/prin uzante normative obligația partii care a suferit de a
anunța pe cealaltă parte.
Obiectul înștiințării cuprinde atat survenirea, cât si efectele asupra contractului.
Forma înștiințării trebuie făcută in scris.
Termenul înștiințării este imediat după survenirea evenimentului/in termen rezonabil.
Sanctiunea lipsei înștiințării consta in: fie obligarea debitorului de a suporta prejudiciile suferite
de cealaltă parte, dacă ar fi fost înștiințată la timp, fie decăderea fin dreptul de a invoca forta
majora, dacă s-a stipulat expres aceasta sancțiune.
6. Proba forței majore

a. Dacă evenimentul s-a produs in țara, se probează, fie cu aviz de forta majora eliberat de
Camera de Comerț si Industrie Naționala/Camerle Judetene, fie pe cale de expertiza.
b. Dacă evenimentul s-a produs in străinătate, dar afectează un contract cu elemente
romane, se vor aplica dispozițiile Art 1091 C.Civ., fiind admisibile orice mijloace de
proba admise de sistemul de drept de la locul producerii evenimentului

Curs 7-29.03.2023 – CONTINUARE CURS 6

Contractul de vânzare internațională de mărfuri, conform Conventiei Națiunilor Unite de

la Viena 1980
 I. Aspecte generale

1. Natura juridică și temei

Contractul de vânzare internațională de mărfuri este o specie a contractului de vânzare
comercială, particularizat prin faptul ca in cuprinsul acestuia exista un element de extraneitate,
care produce efecte la nivelul întregului contract.
Temeiul de drept este exprimat prin Conventia de la Viena-1980, elaborata de UNCITRAL și
votată de către ONU im cadrul Adunării Generale. România a aderat la Conventie prin Legea
24/1991.
Conventia are putere de lege și se aplica ca norma supletiva, dacă părțile nu o exclud expres ca
urmare a:
- Voinței exprese, printr-o clauza contractuala de excludere a aplicării prevederilor
Conventiei
- Trimiteri implicite la o reglementare interna/internațională, alta decât Conventia
- Trimitere la o uzanța normativa care sa excludă Conventia
- Trimitere la un sistem de drept care reglementează aceleași aspecte ca și Conventia
Importanta Conventiei s-a remarcat in unificarea și armonizarea sistemului de drept anglo-saxon
(COMMON LAW) și a sistemului romanist-continental.
2. Domeniul de aplicare al Conventiei

A. Dpdv material se aplica tuturor contractelor de vânzare internațională de mărfuri,

incluzându-se și cele de furnizare
B. Dpdv personal, ca regula, Conventia se aplica între părțile contractante ce au sediul in
state diferite, conform a doua criterii alternative
Observatie ! : Sediul se determina conform normei conflictuale aplicate in materie care, dacă
trimite la sistemul de drept roman, se va aplica Art. 2571 C.Civ.: pj au naționalitatea statului pe
al cărui teritoriu și-au stabilit sediul.
Condiția esențială pentru aplicarea criteriilor Conventiei este ca ambele părți sa cunoască expres
ca au sediul in state diferite.
Conform primului criteriu, Conventia se aplica când părțile au sediul in state diferite, ambele
semnatare ale Conventiei. Prin exceptie, daca părțile au sediul in state semnatare, dar au decis ca
legea aplicabila sa fie a unui stat nesemnatar, implicit au exclus aplicabilitatea Conventiei, ca
norma supletiva.
In mod excepțional, când tribunalul arbitrar/instanțele, decid ca legea alocările este cea a unui
stat nesemnatar, Conventia va continua sa se aplice dacă părțile își au sediul in state semnatare și
diferite.
Conform celui de-al doilea criteriu, Conventia se aplica când părțile au sediul in state diferite,
una/ambele nesemnatare, atunci când normele de drept internațional privat trimit la o lege a unui
stat semnatar.
Norma conflictuala poate trimite la aplicarea legii unui stat semnatar, fie subiectiv, ca urmare a
voinței părților, fie obiectiv, când executarea/locul încheierii/marfa tranzitează un stat semnatar.
Cazuri speciale:
a. Dacă o parte are mai multe sedii, se ia in considerare cel care a avut cea mai
strânsă legătura cu contractul/cu executarea sa, tinându-se cont de circumstanțele
cunoscute/avute in vedere de părți inainte/la momentul încheierii.
b. Dacă sediul se muta ulterior încheierii contractului, Conventia va rămâne valabilă
dacă putea sa se aplice la încheiere.
c. Dacă nu exista un sediu se va aprecia după reședința obișnuita.

C. Dpdv temporal se aplica propunerilor de contractare si contractelor încheiate

survenite după ratificarea acesteia

3. Interpretarea Conventiei și a contractului

Se face conform următoarelor reguli:
a. Contractul trebuie sa aibă un caracter internațional și sa se interpreteze cu buna
credință
b. Aspectele reglementate de Convenție care nu sunt rezolvate de aceasta, se vor aplica
conform principiilor la care aceasta inspira/in subsidiar, conform legii aplicabile in
temeiul normelor de drept internațional privat
c. Manifestările de voința ale părților se interpretează după adevarata lor intenție, când o
parte cunoștea/nu putea sa ignore aceasta intenție
Observatie ! : Dacă nu se poate dovedi ca ar fi putut sa cunoască, se vor ghida și interpreta,
conform semnificației pe care ar fi acordat-o o persoana rezonabila, cu aceeași pregătire
profesională, aflată in aceeași situație și conform voinței reale a părților. Pentru determinarea
intenției, respectiv a ce ar fi inteles o persoana rezonabila, se va tine cont de circumstanțele
pertinente, de negocierile purtate, de obișnuințele părților/uzante și de întregul lor
scop/comportament, mereu in sensul de a produce efecte juridice.
d. Părțile sunt legate de uzanțele comerciale la care o consimțit, le cunoșteau/trebuia
sa le cunoască tacit, locale/generale și de obișnuințele dintre aceștia

4. Condițiile de forma
Contractul nu are nicio condiție de forma, nici cea scrisă.
 5. Proba
Contractul se poate proba prin orice mijloc de proba, inclusiv marker.
II. Formarea contractului de vânzare internațională de mărfuri
Dpdv terminologic reprezintă procesul de ajungere la încheierea contractului, care la rândul sau
se produce la momentul acordului de voința al părților.
1. Oferta de a contracta

A. Este o propunere de încheiere a unui contract, care sa îndeplinească obligatoriu și

cumulativ următoarele condiții:
a. Este adresată unor persoane determinate.
b. Este suficient de precisa, cuprinzând cel putin denumirea mărfurilor și stabilind
cantitatea, calitatea și valoarea prețului/indicațiile de determinare ulterioare. Se
admite trimiterea la prețul curent al pieței/de catalog, fiind prezumat cel de la
momentul livrarii
c. Sa denote intenția autorului de a se obliga.

B. Momentul producerii efectelor ofertei este când ajunge la destinatar, chiar dacă nu a luat
la cunoștința, conform teoriei receptiunii.
C. Retractarea ofertei se poate face prin act separat, doar dacă acesta ajunge la destinatar
inainte/odată cu oferta, chiar dacă erq irevocabila.

D. Revocarea ofertei, după ajungerea sa, ca regula, se poate face pana la momentul
expedierii acceptării/momentul executarii actului.
Prin exceptie, oferta nu poate fi revocata dacă:
a. Prevede un termen de acceptare/in orice alt mod este irevocabila
(uzante/obiceiuri)
b. Este rezonabil pentru destinatar sa considere ca oferta este irevocabila și dacă a
acționat in consecință (pentru acceptarea unei anume oferte sunt necesare
demersuri speciale/negocieri și partea acceptanta le-a demarat cum ar fi făcut
orice persoana rezonabila)

2. Acceptarea ofertei

A. Este o declarație expresa/orice alta manifestare de voința (inclusiv tacită) a destinatarului

unei oferte.
Tăcerea/inactiunea nu pot constitui acceptare, afara dacă exista uzante, obișnuințe/înțelegeri
prealabile ale părților.
B. Momentul procurorii efectelor acceptării:
 a. In cazul acceptării exprese între persoane absente, când indicația de acceptare parvine
ofertantului, in termenul scris/rezonabil
b. In cazul acceptării exprese între persoane prezente, este când oferta verbala/scrisă ajunge
direct la destinatar și trebuie acceptata imediat, afara dacă împrejurările implica contrariul
c. Acceptarea tacită implica îndeplinirea unui alt act care sa indice o acceptare in afara
comunicării directe. Nu implica un acord prealabil (poate fi spontana), dar se permite
numai dacă uzanțele/obișnuințele părților reglementează aceasta posibilitate. Momentul
producerii efectelor acceptării tacite este cel in care actul este împlinit/executat, in
termenul stipulat pentru acceptare/cel rezonabil.

C. Conținutul acceptării
Ca regula, este un raspuns care tinde spre o acceptare. Dacă va conține modificări,
completări/limitări devine o contra-oferta.
Prin exceptie, va avea valoarea de acceptare și un raspuns ce tinde a accepta, dar conține
elemente de diferențiere/complementare, care nu afectează semnificativ termenii ofertei (se
modifica momentul predării).
D. Calculul termenelor de acceptare
In cazul scrisorii/e-mail-ului curge de la data scrisă pe document/in lipsa, de la data expedierii.
Pentru mijloacele instantanee de comunicare, de când oferta parvine destinatarului (raport de
remitere).
Observatie ! : Zilele de sărbătoare din cadrul termenului se vor considera la calcul, dar dacă se
împlinește intr-o zi libera se acorda încă o zi lucrătoare.
E. Acceptarea tardiva
Ca regula, este caducă, daca parvine ofertantului după expirarea termenului de acceptare din
oferta.
Prin exceptie, poate produce efecte daca ofertantul, fără întârziere, informează in scris/verbal pe
acceptant.
Caz special: daca se probează cumulativ ca a fost trimisa in termen și ca ar fi putut ajunge in
condiții normale, dar nu a ajuns, in afara culpei acceptantului, va reprezenta acceptare de la
momentul când a parvenit ofertantului.
Observatie ! : Dacă ofertantul înștiințează de îndată pe acceptant ca refuza acceptarea tardiva va
împiedica încheierea contractului.
F. Retractarea acceptării este posibila doar daca ajunge concomitent cu acceptarea.

3. Momentul încheierii contractului

 a. In cazul acceptării între persoane absente este când acceptarea parvine ofertantului (teoria
receptiunii)
b. In cazul acceptării între persoane prezente, echivalează cu realizarea acordului de voința
c. In cazul acceptării tacite este când actul de acceptare a fost efectiv executat (obligație de
a face)
Observatie ! : A ajunge/a parveni destinatarului este când oferta, acceptarea/orice alta
manifestare de voința este făcută verbal destinatarului/predata, prin orice mijloace la sediul
acestuia/in lipsa, la reședința obișnuita.
III. Efectele contractului de vânzare internațională de mărfuri

A. Obligațiile vânzătorului
Dacă intervine un conflict între prevederile contractului și cele ale Conventiei va prima
contractul pentri toate efectele părților
1. Obligația de predare a mărfurilor
Este îndeplinită când marfa corespunde descrierii generale, chiar daca are lipsuri de conformitate
rezonabile.
Nu este îndeplinită când se preda alta marfa.

Locul predării este aplicabil in scara:

a. Intr-un loc special prevazut prin contract, uzante/obisnuinte
b. In lipsa, la locul remiterii către primul transportator, altul decât sediul
vânzătorului
c. In lipsa transportului, la locul cunoscut expres l, la momentul încheierii
contractului, astfel:
- Pentru bunurile individual determinate-unde acestea se afla (când marfa este pe vapor
in tranzit, la ultimul port de descărcare)
- Unde anumite bunuri de gen se prevalează dintr-o masa determinata (piatra dintr-o
cariera)
- Unde bunul se produce/fabrica
d. In toate celelalte cazuri la sediul vânzătorului din momentul incheieriii
contractului (obligație cherabila)
Momentul predării mărfii este:
a. Fie la o data fixa/determinabila conform contractului
b. Fie la un interval fix/determinabil, oricând la alegerea vânzătorului, cu condiția
anunțării cumpărătorului
c. In toate celelalte cazuri intr-un termen rezonabil, impus de natura mărfii/condițiile de
executare de la încheierea contractului
 d. In mod excepțional, poate curge de la momentul realizarii obligației cumpărătorului
de a identifica/specifica forma, natura, caracteristicile, măsura mărfurilor

2. Obligația de remitere a documentelor referitoare la marfa

Ca regula, se face la momentul și locul stipulate in contract. Trebuie sa predea titlul de
proprietate și accesoriile (facturile, documentele vamale, garanțiile).
In lipsa prevederilor contractului se va executa conform uzantelor/obișnuințelor/astfel încât sa
permită cumpărătorului intrarea in posesie și exercitarea drepturilor sale.
3. Obligatia de conformitate a mărfurilor
Ca regula, trebuie sa predea cantitatea, calitatea, tipul, genul și ambalajul,
corespunzătoare/conform contractului. Include și garanția pentru vicii conform dreptului roman.
Dpdv temporal vânzătorul răspunde dacă lipsa de conformitate se naște cel mai târziu la
momentul transferului riscurilor către cumpărător, chiar dacă a aflat ulterior.
Prin exceptie, vânzătorul va raspunde oricând, dacă lipsa de conformitate provine din propria
neîndeplinire a obligațiilor și atunci când acesta a oferit garanție expresa/tacită.
Denunțarea lipsei de conformitate se poate face in termen rezonabil de când ar fi trebuit sa se
știe, dar nu mai mult de 2 ani de la remiterea materială a mărfurilor.

4. Obligația de predare mărfurilor libere de orice drept/pretentie a unui terț (garanția

pentru evicțiune)
Obliga la conformitatea juridică a mărfurilor din contract.
Ca regula, vânzătorul trebuie sa predea mărfurile libere de orice pretentie a terților, exceptând
situația in care cumpărătorul accepta mărfurile in forma in care se afla.
Pretenția terțului trebuie sa fie bazată pe un drept și nu o simpla tulburare de fapt (poate afecta
dreptul real). Nu trebuie constatata de o instanța, se prezuma încălcarea de la momentul emiterii
pretențiile terțului, chiar dacă cumpărătorul ar fi putut sa știe, dar cu condiția sa existe o afectare
a cumpărătorului fata de marfa (devine greu de valorificat).
Vânzătorul trebuie sa demonstreze netemeinicia pretențiilor terțului și va raspunde chiar dacă
cumpărătorul știa/nu putea sa ignore pretenția terțului la încheierea contractului. Cumpărătorul
are dreptul de despăgubiri pentru prejudiciul suferit și eventual pentru ca respingerea pretentiilor
terțului s-a făcut intr-un termen nerezonabil de mare.
5. Mijloacele de care dispune cumpărătorul in caz de contravenție la contract din
partea vânzătorului
Contravenția la contract=orice încălcare a acestuia săvârșită de una din părți.
Contravenția devine esențială când afectează obiectul/scopul contractului și cauzează celeilalte
părți un prejudiciu, prim care o privează in mod substanțial de ceea ce era îndreptățită sa se
aștepte de la contract, in afara de cazul in care aceasta/orice persoana rezonabila, aflată intr-o
situație similară, nu putea prevedea rezultatul.
Enumerarea mijloacelor la îndemâna cumpărătorului:
a. Menținerea contractului și obținerea executarii obligațiilor vânzătorului
Vânzătorul va executa in principiu, in natura/nu va putea refuza executarea aleasa de cumpărător,
oferind echivalentul acesteia, nici dacă ar însemna pentru vânzător o pierdere, cheltuieli
mari/lipsa profitului.
Dreptul de a cere executarea obligațiilor de vânzător reprezintă salvarea contractului si se poate
aplica pentru orice încălcare.
Se poate totuși cere predarea unor mărfuri de înlocuire/repararea lipsei de conformitate.
Cumulativ poate cere daune pentru neexecutare.
Condiția menținerii contractului este ca partea poate obține executarea doar dacă anterior nu s-a
prevalat de un mijloc incompatibil cu cererea de adresare vânzătoriului (nu a declarat
rezoluțiunea, nu a cerut reducerea prețului).

Curs 8-05.04.2023 – CONTINUARE CURS 7

b. Reducerea prețului
Se poate cere reducerea in cazul încălcării de vânzător a obligației de conformitate a mărfurilor și
a conformitatii juridice.
Cumpărătorul poate reduce prețul in mod direct (indiferent dacă l-a plătit sau nu), proporțional
cu diferența dintre valoarea pe care mărfurile efectiv primite o aveau la momentul predării și
valoarea acelorași mărfuri conforme, avute la prețul curent al pieței in același moment.
Repararea de vânzător a conformitatii, urmată de refuzul cumpărătorului de a primi, exonereaza
pe vânzător.
c. Declararea rezoluțiunii totale a contractului
Are caracter subsidiar fata de executarea in natura și se aplica numai dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții:
- Neexecutarea obligației vânzătorului constituie contravenție la contract. Simpla
nepredarea a mărfurilor, la termenul stabilit, nu este o contravenție la contract
esențială, decât dacă părțile au agreat expres sa devină astfel/rezulta in mod rezonabil
din înțelegerea lor, iar vânzătorul trebuia sa știe.
 - Când vânzătorul nu preda marfa in termenul oferit/declara expres ca nu o va preda. In
acest caz declarația de rezoluțiune trebuie întocmita in scris și trimisa vânzătorului,
marcând momentul efectiv al încetării efectelor.

B. Obligațiile cumpărătorului

1. Obligația de plata a prețului

Ca regula, cumpărătorul este obligat sa plătească prețul (obligație de rezultat), aceasta
cuprinzând toate obligațiile de a lua orice măsuri si de a îndeplini orice formalități destinate sa
permită valabil plata , cele stabilite conform contractului/legii aplicabile contractului.
Devine obligație de mijloace când depinde de rezultatul unor măsuri/formalități a căror
îndeplinire rezulta din fapta unui terț ales si contractat de părți. Totuși, cumpărătorul trebuie sa
dovedească ca a depus toate eforturile rezonabile (eforturi consistente) si a repetat aceste eforturi
in mod ferm si in sensul îndeplinirii modalităților/formalităților.
Sancțiunile încălcării obligației:
a. Aplicarea mijloacelor de care dispune vânzătorul in caz de contravenție la
contract din partea cumparatorului
b. Amânarea executarii obligațiilor vânzătorului, pentru motiv de contravenție
anticipata a cumparatorului, care este astfel prezumat ca nu va executa deloc/la
termen obligatiile sale

Determinarea prețului se face astfel:

a. Conform contractului, dacă este permis de sistemul de drept aplicabil
b. In lipsa determinării/criteriilor de determinare se face prin trimitere la prețul
curent/obișnuit in ramura comercială respectiva, in momentul încheierii
contractului, pentru mărfuri identice/similare, care sunt vândute in împrejurări
comparabile
Observatie ! : Criteriul se poate aplica doar daca sistemul de drept permite si nu sancționează
lipsa determinării cu nulitate absoluta.
c. In orice alte situații se poate stabili conform greutății nete a mărfurilor, însemnând
greutatea efectivă fără ambalaj
Locul plății se determina astfel:
a. Conform contractului/normei imperative din legea aplicabila/uzantelor
normative
b. In lipsa determinării și a condiției anterioare se va preda la sediul vânzătorului
(portabila), cu condiția ca suma sa intre efectiv in contul vânzătorului
 c. In cazul special care implica o remitere de mărfuri/documente va fi la locul
remiterii/sediul băncii cumparatorului
Momentul plății se considera atunci când vânzătorul pune la dispoziție bunurile/documentele de
proprietate, afara de stipulatie contrara. In cazul special când vânzătorul instruiește pe
transportator sa predea bunurile/documentele condiționat (obligație de ramburs) momentul va fi
considerat numai când se va îndeplini remiterea prețului.
2. Obligația de preluare a mărfurilor
Se face, ca regula, la locul stabilit in contract. In toate cazurile implica efectuarea a doua
operațiuni prealabile:
a. Îndeplinirea oricăror formalități/acte juridice necesare in mod rezonabil pt a permite
vânzătorului sa predea. Acestea pot fi incluse in contract/derivate din legea
aplicabila/uzante, dar sunt si toate acelea fără de care preluarea nu ar putea fi executata
efectiv (sa se contracteze un transportator specific pentru marfa/sa se plătească
cheltuielile vamale pentru a putea intra marfa in țara).
b. Cumpărătorul sa preia marfa de la locul special desemnat ori, lipsa, de la sediul
vânzătorului. Va lua in posesie de drept marfa conform contractului, chiar dacă efectiv
refuza preluarea, când transportatorul le-a livrat justificat la locul desemnat.

3. Obligația de examinare a mărfurilor

Este corelativa obligației conformitate a vânzătorului.
Examinarea implica recepția calitativa si cantitativa și un examen atent, dar nu in detaliu (nu prin
expertiza)/prin sondaj.
Termenul de examinare trebuie sa fie cât se poate de scurt (nu rezonabil), raportat la împrejurări
și la particularitățile mărfurilor/livrarii.
Cazuri speciale:
a. Dacă obligația incumba și un transportator verificarea se va face la destinația
finala
b. Dacă mărfurile sunt redirijate in timpul transportului (revânzare in tranzit), iar
titularul nu are timpul necesar/nu le poate verifica pe loc, se vor verifica la sosirea
ca regula, in prima destinație

4. Mijloacele de care dispune vânzătorul in caz de contravenție la contract din partea

cumparatorului
Mijloacele sunt aproximativ in oglinda cu cele de care dispune cumpărătorul, astfel:
a. Toate plățile se fac indiferent dacă au fost cerute, deoarece cumpărătorul este prezumat in
întârziere de la scadenta acestora
 b. Dreptul de a cere executarea obligațiilor de cumpărător consta in obligarea fie la plata
prețului, fie la preluarea mărfurilor, fie la executarea oricăror altor obligații, sub
sanctiunea daunelor și celor prevăzute de contract și legea aplicabila. Conventia permite
vânzătorului sa acorde un termen de grație convențional (termen de excutare suplimentar
prin voința părților)
c. Declararea rezoluțiunii totale se poate face numai dacă se îndeplinesc următoarele
condiții:
- Neexecutarea obligațiilor cumparatorului constituie contravenție esențială la contract
- Cumpărătorul nu plătește prețul/nu preia marfa in termenele stipulate și nici in cel
suplimentar oferit de vânzător/declara expres ca nu va plăti/prelua

IV. Transferul riscurilor in contractul de vânzare internațională de mărfuri

Riscul este acel eveniment de natura a degrada marfa, care implica o diminuare a valorii
ei/pierdere previzibila pe parcursul transportului, care nu este determinata de faptul juridic
culpabil al vânzătorului.
Observatie ! : Conventia nu reglementeaza impreviziunea și nici forta majora.
1. Momentul transferului riscurilor
Ca regula, părțile pot stabili orice moment pentru transferul riscurilor. In lipsa/in caz de conflict
se aplica următoarele momente:
a. Cazul vânzării care implica un transport
Dacă orice parte contractanta apelează la un transportator independent (nu prin propriile
societăți/dezmembraminte/agenți) pentru a aduce marfa la cumpărător, respectiv atunci când
cumpărătorul nu ridica personal marfa, riscul se transfera astfel:
- Când vânzătorul este ținut sa predea mărfurile către transportator la un loc determinat,
altul decât sediul sau, riscul se transfera la momentul remiterii
- In lipsa unui loc determinat riscul se transfera la predarea catre primul transportator
Observatie 1 ! : Păstrarea de vânzător a documentelor privitoare la marfa nu afectează transferul
riscurilor.
Observatie 2 ! : Regula se aplica când marfa este individual determinata si nu generică (chiar
dacă prin natura ei este fungibila=se poate înlocui).
b. Cazul special când marfa se vinde in timpul transportului
Ca regula, riscul se transfera la momentul încheierii contractului asupra bunurilor aflate in
tranzit, dacă acestea sunt identificate expres. In lipsa identificării se va transfera la momentul la
care aceasta este posibila.
In cazul special in care vânzătorul știa/ar fi trebuit sa știe ca marfa a pierit/s-a deteriorat in timpul
transportului, dar inainte de vânzare si nu a informat la încheierea contractului pe cumpărător va
păstra riscul pana la predarea efectivă.
 2. Consecințele transferului riscurilor
Ca regula, pieirea/deteriorarea mărfurilor nu-l exonereaza pe cumpărător de plata prețului.
Vânzătorul va răspunde daca originea viciului s-a produs cel mai târziu la momentul transferului
riscului, chiar dacă apare ulterior.
Efectul transferului riscului consta in determinarea a cine va emite pretenții contra asiguratorului.
Asigurarea mărfii in cazul transportului este obligatorie.
Prin exceptie, dacă deteriorarea are ca și cauza fapta sau omisiunea vânzătorului (încălcarea
obligațiilor sale cel putin rezonabile de ambalare, manipulare, asigurarea unui transport
frigorific), rezulta in dreptul asiguratorului fie de a nu raspunde, fie de a se regresa împotriva
vânzătorului.
V. Daunele interese in contractul de vânzare internațională de mărfuri
Conventia permite executarea obligațiilor prin echivalent doar dacă sistemul de drept aplicabil
permite astfel, respectiv când obligația este stabilită subsidiar, doar dacă sistemul de drept
permite executarea prioritară in natura.
Daunele se acorda separat de rezoluțiune, dar se pot si cumula. Se pot cere pentru orice încălcare
obiectiva a obligațiilor părților, indiferent dacă este esențială, cu condiția sa nu se probeze in
cauza un element exonerator de răspundere.
1. Întinderea daunelor interese generale
Acestea sunt echivalente cu prejudiciul efectiv suferit (dammumn emergens) si a profitului
nerealizat (lucr cessans).
Condițiile generale si cumulative pentru acordarea daunelor sunt următoarele:
- Părțile sa nu fie decăzute din dreptul de a invoca evicțiunea si nici lipsa de
conformitate
- Partea care pretinde daune sa nu fi declarat rezolvit contractul nici pe cale
judecătorească
- Sa existe o contravenție la contract, de orice natura
- Partea sa nu își fi asumat riscul pieirii bunului si nici existența contravenției
- Contravenția sa antreneze un prejudiciu economic, nu unul moral
- Se acoperă numai pierderile suferite si câștigul nerealizat previzibile la încheierea
contractului, raportat la circumstanțele concrete im care partea vătămată a știut/ar fi
trecut sa știe întinderea prejudiciului pe care l-ar cauza dacă nu ar respecta obligațiile
sale (conform omului rezonabil)

2. Daunele interese speciale in cazul rezoluțiunii contractului

Exista doua categorii specifice la alegerea părților:
a. Cumpărarea de înlocuire/vânzarea compensatorie, realizate printr-o tranzacție de
înlocuire. Astfel, ca urmare a rezoluțiunii, vânzătorul poate vinde compensatoriu, iar
 cumpărătorul poate cumpara in înlocuire, urmând a se regresa împotriva celuilalt pentru
recuperarea diferenței de preț dintre valoarea conform contractului si cea obținută din
aceste operațiuni.
Alternativ se poate cere si diferența de valoare dintre momentul când trebuia a fi fost predata
marfa si cel in care a fost efectiv predata intr-un mod neconform. Orice alte daune se pot cumula
afara de stipulatie express contrara.
Condițiile de aplicare:
- Sa se facă la prețul cel mai avantajos pentru partea victima
- Sa se realizeze intr-un termen rezonabil dupa rezoluțiune
- Prețul cumpărării de înlocuire sa fie mai mare decât cel din contract, iar la
compensare sa fie mai mic

b. Cazul înlocuirii/compensării mărfurilor la prețul curent

Ca regula, partea poate cere diferența dintre prețul din contract si prețul curent la momentul
rezoluțiunii, urmată de semnarea unei tranzacții de înlocuire, care poate cuprinde si alte daune.
Prețul curent este cel de la locul predării ori, lipsa, orice loc de referință raportat la
contract/uzante.
VI. Exonerarea de răspundere in contractul de vânzare internațională de mărfuri
Cauza exoneratoare de răspundere este un eveniment care permite unei părți sa nu achite daune
interese pentru propria neexecutare a obligațiilor. Aceasta se poate realiza doar dacă sunt
îndeplinite următoarele condiții:
a. Evenimentul este independent de voința părților, mai ales a partii in culpa; sa nu poată fi
controlat/influențat de partea in culpa
b. Evenimentul este fortuit, respectiv nu era așteptat rezonabil sa se întâmple, la încheierea
contractului
c. Evenimentul este imprevizibil si insurmontabil, adica partea in culpa nu l-a putut
rezonabil preveni si nici depăși consecințele acestuia
Observatie ! : Condițiile se raportează la un profesionist diligent, care evaluează rezonabil toate
riscurile la încheierea contractului.
Efectul cauzei exoneratoare durează doar pe perioada evenimentului/al împiedicarii efective,
apoi partea este obligata sa execute sub sanctiunea daunelor. Intarzierea nejustificata poate
reprezenta contravenție esențială la contract.
Observatie ! : Dacă nesocotirea contractului este determinata de neexecutarea unui terț, pe care
partea l-a însărcinat sa execute total/parțial pentru aceasta, partea nu este exonerata decat daca
chiar partea/ambii îndeplinesc condițiile exonerării de răspundere.

Curs 9-12.04.2023 – CONTINUARE CURS 8

Reguli și uzante uniforme in materia vânzării internaționale de mărfuri: INCOTERMS
2020
1. Noțiuni
Reprezintă acronimul sintagmei “international commercial terms” însemnând termeni comerciali
internaționali, elaborați de Camera de Comerț și Industrie din Paris, ce a intrat im vigoare la 1
Ianuarie 2020.
INCOTERMS implica 2 noțiuni esențiale si îngemanate:
a. Termenii comerciali sunt formule prescurtare (acronime) formate din trei litere,
pe care părțile le aleg si le folosesc in contractele lor, cu scopul de a indica
categoria de reguli aplicabile unor categorii de drepturi, costuri/plăti in funcție de
voința lor.
b. Regulile de utilizare si interpretare reprezintă pachetul de reglementări si definiții
ale termenilor comerciali, care stabilesc conținutul acestor termeni, adica
drepturile si obligațiile ce revin vânzătorului si cumparatorului, deci implicit
categoria de vânzare internațională de mărfuri pe care părțile o desemnează ca
fiind contractul dintre aceștia. Cu alte cuvinte termenii comerciali au funcția de
identificare a grupului de reguli care va determina conținutul contractului de
vânzare, pe care părțile aleg sa-l încheie.
Scopul celor doua noțiuni este de a oferi un set de reguli pentru explicarea termenilor comerciali
si simplificarea redactării contractului.
2. Natura juridică a termenilor și a regulilor
Sunt uzante convenționale, uniformizate, unificate și codificate, ce au caracterul unor clauze
prestabilite in materia Conținutului contractului de vânzare internațională.
Funcția regulilor INCOTERMS este aceea de armonizare a soluțiilor practicii și jurisprudenței in
materia vânzării internaționale de mărfuri.
Forta juridică a regulilor este aceea de soft-law, întrucât ele au caracter facultativ, fiind fiecare
dintre ele expresia unei anumite categorii de vânzări, ce implica o anumită împărțire a drepturilor
și obligațiilor între vânzător și cumpărător. Aceste reguli se pot aplica numai dacă părțile, prin
voința lor expresa, aleg una dintre reguli spre a fi incorporată contractului lor. NU reprezintă
izvor de drept și nici nu sunt norme supletive.
Din caracterul facultativ rezulta următoarele consecințe:
a. Regulile se aplica numai in cazul in care părțile, printr-o clauza contractuala
explicita, adopta un anumit termen comercial, căpătând astfel forta juridică a unei
clauze contractuale. Indicarea termenilor comerciali trebuie sa fie expresa și
completa, indicându-se anul emiterii INCOTERMS, precum și locul/portul cu
care termenul respectiv trebuie sa se asocieze (vânzarea/livrarea mărfii se va face
FOB+port de încărcare, INCOTERMS 2020).
Trimiterea la un termen comercial poate fi și tacită atunci când exista consacrate uzante/obiceiuri
ce includ un astfel de termen și care se aplica părților in cauza.
b. Părțile sunt libere sa aleagă orice termen comercial/mai multe pentru diferite
obligații.
c. Părțile pot sa modifice termenii comerciali/conținutul regulilor, astfel contractul
prevalează asupra a ceea ce este stabilit in regula INCOTERMS. Regulile pun la
dispoziția părților un fond de obligații tip/standard care poate fi modificat dar,
dacă au specificat un anume INCOTERMS, fără a ii aduce vreo modificare,
aceștia se vor aplica integral.
Observatie ! : Normele imperative din sistemul de drept care constituie legea aplicabila
contractului (lex contractus), prevalează asupra clauzelor contractuale, inclusiv asupra regulilor
INCOTEMRS alese de părți. Dacă ar apărea o contradicție între regula INCOTERMS la care
părțile au trimis si o uzanța normativa, INCOTERMS se va aplica cu prioritate, deoarece
uzanțele sunt norme supletive, care au fost astfel înlăturate, prin voința părților.
3. Obiectul regulilor INCOTERMS
Obiectul de reglementare îl constituie raporturile juridice născute din contractul internațional de
vânzare de mărfuri; altfel spus se refera la relația dintre vânzător si cumpărător. Totodata
INCOTERMS reglementează si obligațiile de încheiere a contractelor de transport/asigurare,
respectiv obligațiile de a obține licențele/autorizarile de import/export/tranzit si de a îndeplini
alte formalități necesare pentru deplasarea mărfurilor la destinație.
Observatie ! : INCOTERMS se aplica cu precadere in comerțul internațional, dar si contractelor
de vânzare de mărfuri internaționale.
Importanta INCOTERMS este in sensul ca, prin simpla desemnare a unui termen comercial,
părțile recepționează contractual întregul ansamblu al normelor de interpretare respective, fiind
scutite de enunțarea in contract a obligațiilor ce le revin. Mai au si un caracter practic constituind
o expresie concentrata a uzantelor.
4. Clasificarea termenilor comerciali

A. După criteriul modalității de transport

Implica doua categorii:
a. Termeni folosiți pentru orice modalitate de transport:
- EXW-ex works=franco fabrica (cu arătarea locului de preluarea convenit)
- DDP-duty delivered paid=livrat cu toate taxele plătite (cu arătarea locului de
destinație convenit)

b. Termeni folosiți numai in transporturile maritime/pe alte ape:

- FAS-free alongside ship=franco dealungul vasului in portul de încărcare (cu arătarea
prețului de încărcare)
 - FOB-free on board=franco la bordul vasului (cu arătarea portului de încărcare)
- CFR-cost and freight=livrat cu costuri si transport, cost+navlu (cu aratarea portului de
destinație)
- CIF-cost inssurance freight=cost+asigurare+navlu (cu arătarea portului de destinație)
Asadar, acești termeni se refera doar la contractele in care locul de încărcare, respectiv locul de
descărcare sunt porturi.
Observații terminologice:
- franco=termeni comerciali ce arata ca taxele de transport și de asigurare sunt plătite
de partea care expediază marfa
- navlu=costul doar al transportului pe apa de mărfuri/pasageri

B. După criteriul momentului livrarii:

Termenii se grupează in 4 categorii in funcție de momentul și locul livrarii mărfii, respectiv in
funcție de modul de împărțire între contractanți a riscurilor și costurilor.
- Grupa E compus dintr-un singur termen EXW: livrarea se efectuează la locul de
producție al vânzătorului
- Grupa F include FAS și FOB: livrarea se considera efectuată la momentul la care
vânzătorul preda primului cărăuș, transportul fiind încheiat și suportat de cumpărător
- Grupa C include CFR și CIF: livrarea se face ca la grupa F, dar vânzătorul încheie și
suporta contractul de transport, iar la CIF și pe cel de asigurare, fără sa-și asume
riscul pieirii fortuite a mărfii și nici orice alte costuri după momentul livrarii
- Grupa D include DDP și altele: predarea mărfii se face la locul de destinație (orice
loc), iar vânzătorul va suporta toate riscurile și toate costurile pana acolo

5. Conținutul regulilor
INCOTERMS este un ansamblu de reguli care determina drepturi și obligații ale părților in
contractul de vânzare internațională de mărfuri.
INCOTERMS 2020 determina obligațiile vânzătorului cu calificativul A și obligația
cumparatorului cu indicativul B.
Obligațiile fiecărei părți sunt grupate in 10 articole, fiecare reflectând o obligație concretă a
vânzătorului/cumparatorului.
Observatie ! : INCOTERMS NU reglementează obligația vânzătorului de a transfera
proprietatea, aceasta fiind lăsată pe seama voinței părților/a legii aplicabile contractului. De
asemenea, nu se face nicio referire la soluționarea litigiilor și nici la arbitraj, acestea fiind
exclusiv de competenata părților/legii forului.
6. Principalele categorii de obligații ale părților
A1/B1-Obligațiile generale ale vânzătorului și cumparatorului
Obligația A1 este identică tuturor regulilor și consta in doua obligații ale vânzătorului anume:
livrarea mărfii și remiterea documentelor cu privire la aceasta.
Obligația B1 este identică la toate regulile și obliga cumpărătorul sa plătească prețul.
A2/B2-Obligația vânzătorului de livrare și cea corelativa a cumparatorului de preluare
La fiecare regula conținutul obligației vânzătorului de livrare este diferită in ce privește
momentul și locul livrarii, astfel:
a. La EXW, vânzătorul livrează mărfurile prin punerea lor la dispoziția
cumpărătorului la punctul convenit, neîncercată in niciun mijloc de transport.
Dacă nu s-a stabilit un astfel de punct de livrare, vânzătorul alege liber care loc i
se potrivește scopurilor sale și comunica obligatoriu cumpărătorului. Locul poate
coincide sau nu, cu sediul vânzătorului.
b. La DDP, vânzătorul va livra la dispoziția cumparatorului, intr-un mijloc de
transport agreat anterior, sosit la destinație gata pentru descărcare. Trebuie
indicate locul destinației și data convenita pentru livrare.
c. La FAS, vânzătorul va livra prin plasarea mărfurilor dealungul vasului desemnat
de cumpărător in portul de încărcare.
d. La FOB, va livra prin plasarea mărfurilor la bordul vasului desemnat de
cumpărător in portul de încărcare.
e. La CFR și CIF, vânzătorul este ținut sa plaseze marfa la bordul vasului, momentul
și locul livrarii fiind identice cu regula FOB.
Observatie ! : Diferența dintre CFR și CIF consta in plata costurilor și a asigurării la clauza CIF,
de vânzător.
Obligația B2, la toate regulile, consta in îndatorirea cumparatorului de a prelua mărfurile de la
locul de livrare/transportator stabilite conform obligației A2 (la grupele E și D se va prelua de la
vânzător, direct, iar la grupele F și C cumpărătorul va prelua de la transportator).

A3/B3-Transferul riscurilor
Vânzătorul va suporta riscurile de pierdere/deteriorare a mărfurilor pana la momentul livrarii in
conformitate cu obligația A2.
Cumpărătorul va suporta riscurile de la momentul livrarii catre acesta/transportator conform
obligației A2.
Prin exceptie, transferul riscurilor NU coincide cu cel al livrarii in cazul in care cumpărătorul
este in culpa din următoarele împrejurări:
- Vasul desemnat de cumpărător nu a sosit la timp/este inapt/refuza sa preia (se aplica
la FAS și FOB)
- Nu s-au obținut licențele/autorizatiile necesare pentru livrare (se aplica la DDP)
- A4/B4-Obligațiile privind transportul
Repartizarea obligației de a încheia un contract de transport se face astfel:
a. La EXW vânzătorul nu are deloc aceasta obligație
b. La FAS și FOB cumpărătorul are aceasta obligație, pe cheltuiala sa, de la locul de
încărcare și pana la portul de destinație
c. La grupele C și D, in toate cazurile, obligația revine vânzătorului, pe cheltuiala sa
A5/B5-Asigurarea mărfurilor
Obligația încheierii unui contract de asigurare a mărfurilor se regăsește doar la CIF și aparține
exclusiv vânzătorului, acoperind de la locul de livrare stabilit in obligația A2 și pana la
portul/locul de destinație.
A7/B7-Formalitățile de impex
Obligațiile privind autorizatiile, licențele și formalitățile de impex și tranzit devin aplicabile
numai acolo unde este cazul.
In ce privește exportul mărfii din țara vânzătorului, la EXW cumpărătorul va face toate
formalitățile, pe cheltuiala sa. La celelalte revine mereu vanzatorului.
In ce privește tranzitul mărfii prin tari terțe, la EXW și grupele F și C este obligația
cumparatorului sa facă toate formalitățile liberatorii de tranzit. La grupa D este obligația
vânzătorului.
In ce privește obligațiile de import in țara cumparatorului toate formalitățile revin cumparatorului
cu excepția DDP, unde vor fi suportate de vânzător.